forum@generatiaeuropeana.

roPRIMA PAGINA DESPRE NOI MISIUNI

BULETIN INFORMATIV SI COMUNICATE FORUM CONFERINTA
NATIONALA CONTACT

FACTORII DE NATURĂ ECONOMICĂ - FACTORI GENERATORI DE SECURITATE

SAU INSECURITATE?
Cristian Băhnăreanu

Factorii economici generează securitate sau insecuritate? – o întrebare dificilă şi complexă

care necesită un răspuns pe măsură. În lucrarea de faţă, ne propunem să identificăm aceşti
factori economici ce pot constitui surse de securitate sau insecuritate în lumea contemporană.

Consideraţii teoretice
În ultimii ani, limitările tot mai evidente ale modelelor tradiţionale ale securităţii, restrânse la
nivelul statelor individuale şi al problemei militare, au condus la ideea că acţiunea majoră
pentru asigurarea securităţii statului ar trebui centrată pe protecţia individului. Această idee se
bazează pe două principii şi anume:
interesele de securitate ale statului nu trebuie să intre în contradicţie cu interesele de securitate
ale cetăţenilor;
condiţiile de securitate cerute de populaţie pentru bunăstarea sa, faţă de care statul are
responsabilitatea de a se asigura că sunt satisfăcute, nu sunt limitate doar la problemele
militare, ci includ toate aspectele politice, sociale, economice, culturale, ecologice.
Ca urmare, nici o construcţie de securitate nu se poate realiza dacă individul nu se simte
protejat. Modelul multidimensional al securităţii a căpătat din ce în ce mai multă consistenţă
şi o largă acceptare, pe măsură ce omenirea s-a confruntat cu diverse probleme ce nu mai au
nimic de-a face cu domeniul militar.
Credem că se impune o clarificare a termenului de „factor economic” şi a conceptului de
„stare de securitate”. Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române[1], prin factor se
înţelege un „element, condiţie, împrejurare care determină apariţia unui proces, a unei acţiuni,
a unui fenomen; element care contribuie la producerea unui fenomen sau proces”. În mod
logic, în studiile de securitate, un factor economic sugerează existenţa unui element, condiţie,
împrejurare care ajută sau nu la realizarea securităţii. Orice astfel de factor care are o influenţă
pozitivă trebuie maximizat, iar cel cu influenţă negativă necesită, fără îndoială, identificarea
unor soluţii care să constituie răspunsuri viabile pentru eradicarea cauzelor care-l generează.
Un element de primă importanţă în realizarea unei strategii adecvate este dat de starea de la
care pleacă şi mediul în care evoluează sistemul pentru a se putea dezvolta liber în sensul
dorit, pentru a ajunge să-şi atingă obiectivele. Această situaţie este recunoscută ca stare de
securitate. Prin urmare, starea de securitate a unui sistem depinde de parametrii factorilor ce
se manifestă în cadrul dimensiunilor majore ale securităţii: politică, economică, militară,
socială, de mediu etc., orice perturbaţie în aceste domenii putând genera insecuritate.
Mai mult, puterea unui sistem este dată de abilitatea acestuia de a-şi folosi resursele de care
dispune, de o îngemănare eficientă şi echilibrată a componentelor sale: politică, economică,
umană, culturală, tehnologico-informaţională şi militară. Aşadar, nu există putere politică
compatibilă cu normele unei vieţi democratice, dacă ea nu se bazează pe o economie robustă,
iar orice sistem economic are nevoie de intervenţia factorului politic pentru o dezvoltare
normală. Totodată, puterea militară nu poate exista fără puterea economică, fără o economie
sănătoasă şi cu creşteri semnificative.

1
Toate aceste componente ale puterii unui sistem sunt profund interdependente, însă aspectele
economice par să le transceandă pe toate celelalte. Puterea economică devine, astfel, „centru
de gravitate” al oricărui sistem de securitate. Factorul economic are din ce în ce mai mare
relevanţă în procesul realizării securităţii, accesul, deţinerea şi controlul finanţelor, pieţelor şi
resurselor constituind o condiţie pentru dezvoltare liberă şi prosperitate, şi implicit pentru
asigurarea propriei stabilităţii şi securităţii.

Factorii economici generatori de securitate

Factorii economici care pot genera securitate nu pot fi decuplaţi de procesul ireversibil al
globalizării, ce favorizează atât competiţia, cât şi cooperarea pentru putere, resurse, căi de
transport şi comunicaţii şi pieţe de desfacere.
Fenomenul globalizării a accelerat integrarea economică, tehnologică, culturală şi politică,
alături de guvernarea democratică, dinamismul economic şi economia de piaţă, respectarea
drepturilor omului şi evoluţia comunicaţiilor. De asemenea, ea a sporit şi amplificat
complexitatea relaţiilor şi interdependenţelor economice dintre state, dar şi dintre economiile
naţionale şi cea globală. Mai mult, accentuarea globalizării a dus şi la creşterea gradului de
interdependenţă şi interacţiune în planul securităţii, proces care, dacă este bine gestionat,
poate avea efecte benefice în domeniul sporirii stabilităţii în sfera relaţiilor internaţionale.
Prin urmare, în condiţiile globalizării, atingerea unui anumit nivel de securitate depinde de
capacitatea statului de a agrega resursele la nivel intern şi de a câştiga sau a-şi menţine
accesul la resurse economice externe. Din punct de vedere al realizării stării de securitate
credem că următorii factori trebuie avuţi în vedere: rata de creştere a Produsului Intern Brut
(PIB); PIB/locuitor; nivelul rezervelor valutare; inflaţie; şomaj; rata de schimb externă;
investiţii directe externe; balanţa comercială; datoria externă; calitatea vieţii; existenţa, gradul
de răspândire şi cel de dezvoltare a sistemului de telecomunicaţii; existenţa, gradul de
răspândire şi cel de dezvoltare a sistemului informaţional; accesul populaţiei la mijloacele de
comunicare interne şi externe; alţi factori, ca de exemplu protecţia infrastructurii critice,
raportul dintre proprietatea străină şi cea autohtonă etc.
Crearea condiţiilor pentru asigurarea creşterii economice şi, implicit, realizarea securităţii
necesită creşterea semnificativă a investiţiilor străine, gestionarea corespunzătoare a datoriei
publice, deficitului de cont curent şi a ratei oficiale de schimb, reducerea inflaţiei şi a
datoriilor externe, crearea unui mediu de afaceri prielnic şi a unui cadru legislativ favorabil
dezvoltării economiei de piaţă. Gestionarea eficientă a acestor factori economici poate genera
o creştere a veniturilor populaţiei şi a standardului de viaţă, cu efecte benefice asupra
reducerii şomajului şi combaterii sărăciei. În ultimă instanţă, la nivel individual, securitatea se
referă la crearea condiţiilor economice care să satisfacă nevoile umane de bază – hrană, apă,
adăpost, educaţie, loc de muncă şi un venit minim garantat.
La ora actuală, cel mai important factor ce se manifestă în cadrul dimensiunii economice a
securităţii şi care poate duce la stabilitate economică, imperios necesară atingerii unei stări de
securitate adecvate, este implicarea activă în comerţul internaţional şi accesul la resursele,
finanţele şi pieţele necesare menţinerii unui nivel acceptabil de bunăstare şi putere al statului
respectiv.
Liberalizarea comerţului, deschiderea pieţei interne sau, mai precis, liberalizarea sectoarelor
competitive şi protejarea celor mai puţin competitive, trebuie să aibă în vedere maximizarea
fluxurilor de bunuri, servicii, tehnologie şi capital. Gradul de participare sau de deschidere
economică internaţională a unui stat este decis de raţiuni de securitate economică.
În prezent, problema securităţi economice se mută din spaţiul economiilor naţionale în câmpul
din ce în ce mai bine delimitat al complexelor economice regionale şi internaţionale. Aderarea
şi integrarea în structuri de tipul Uniuni Europene sau Organizaţiei Mondiale a Comerţului

2
reprezintă o condiţie sine-qua-non pentru a participa şi beneficia de avantajele globalizării şi
ale economiei globale.
Mai mult, economia mondială are nevoie de mijloace solide anticriză, valabile atât pentru
statele dezvoltate (confruntate cu periculoase schimbări demografice) şi „economiile
emergente” (ce-şi doresc locuri importante în ierarhia economiei globale), cât şi pentru statele
în curs de dezvoltare (obligate să combată gravele probleme ale sărăciei endemice). Pentru a
contracara efectele negative ale unor factori economici este nevoie ca: ţările bogate să asigure
un ajutor consistent pentru cele sărace şi oportunităţi favorabile pentru comerţul acestora;
instituţiile multilaterale să ofere sprijin şi consiliere autorităţilor din ţările sărace sau în curs
de dezvoltare, în special ajutor tehnic şi financiar; ţările sărace să-şi amelioreze administraţia
şi să adopte măsuri reale de combatere a sărăciei etc.

Factorii economici generatori de insecuritate

Printre ameninţările, ce vizează atât statele puternice, cât şi statele slabe, identificate de ONU
în raportul din 2004, intitulat „O lume mai sigură: Responsabilitatea noastră comună”[2], se
numără şi adâncirea periculoasă a decalajelor de dezvoltare între Nord şi Sud.
Globalizarea tot mai accentuată a economiei a dus la adâncirea disparităţilor economice între
regiunile lumii – statele/uniunile de state bogate devin tot mai bogate (SUA, UE, Japonia,
China), iar zonele în curs de dezvoltare sau subdezvoltate devin tot mai sărace (Africa, Asia
de Est şi de Sud-Est). Sărăcia extremă, crizele financiare şi de resurse energetice, presiunile
exercitate de statele dezvoltate şi de marile organizaţii economice asupra zonelor mai puţin
dezvoltate sau instabile economic se constituie în tot atâtea ameninţări la adresa securităţii
zonale şi internaţionale.
Creşterea dominaţiei economice a unor state sau organizaţii/corporaţii multinaţionale aduce în
discuţie problema sărăciei persistente şi de mare amploare din unele regiuni. Problemele
demografice (creşterea populaţiei/consumului în raport cu resursele planetei, condiţiile
insalubre de trai şi răspândirea bolilor infecţioase, urbanizarea iraţională etc.), problemele
legate de hrană (sărăcia, foametea, consumul în exces, degradarea terenurilor cultivabile şi a
resurselor de apă etc.), probleme economice (menţinerea unor modele nesustenabile de
producţie, instabilitate socială legată de existenţa lipsurilor şi a distribuţiei inegale a resurselor
etc.) constituie un ansamblu de factori ce impietează procesul de dezvoltare a zonelor mai
puţin favorizate de creşterea şi circuitele economiei globale. Ceea ce este cu adevărat
îngrijorător este faptul că PIB-ul însumat al celor mai sărace 48 de state (circa un sfert din
totalul ţărilor lumii) este cu mult mai mic decât cel al celor mai prospere trei ţări ale
mapamondului (SUA, Japonia, Germania)[3]. De altfel, nivelul ridicat de inegalitate
economică poate contribui la fragmentarea socială şi declinul legitimităţii statului.
Intensificarea eforturilor internaţionale în scopul combaterii acestui fenomen şi a întăririi
capacităţii ţărilor sărace de a-şi soluţiona propriile probleme constituie o prioritate pe agenda
ONU (prin Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului), Fondului Monetar Internaţional şi
Băncii Mondială (prin programele de asistenţă „Reducerea sărăciei şi facilitarea dezvoltării”),
Organizaţiei Mondiale a Comerţului (prin politicile de liberalizare economică) etc.
Desigur că au fost exprimate şi alte puncte de vedere referitoare la factorii care afectează
securitatea naţională şi internaţională. Există specialişti care trec în categoria ameninţărilor
globale şi: creşterea vertiginoasă a populaţiei; scăparea de sub control a progreselor ştiinţei şi
tehnologiei; globalizarea economică, culturală şi politică, îndeosebi aspectele sale conflictuale
(competiţia pentru pieţe, resurse energetice şi de materii prime); proasta guvernare; „ciocnirea
civilizaţiilor” etc.
Astfel, accesul diferenţiat la resurse afectează relaţiile dintre state cu consecinţe dintre cele
mai distrugătoare asupra securităţii. Economia mondială depinde încă de petrol ca resursă
centrală de energie, iar lupta pentru resurse domină geopolitica secolului XXI şi a generat şi

3
generează numeroase conflicte, precum cele din Golf, Angola, Cecenia etc. „Prăbuşirea” unor
state din cauza proastei guvernări, condiţiilor economice precare, tulburărilor sociale etc.,
răspândirea conflictelor de tip etnico-religios, precum şi inconstanţa relaţiilor transatlantice
rămân o realitate a mediului de securitate actual ce necesită dezvoltarea unor noi parteneriate,
a unor noi forme de cooperare regională şi locală.
De altfel, economia globală depinde încă în mare măsură de cea a SUA, orice diminuare
radicală a consumului american putând duce la recesiunea economiei mondiale. Dolarul
american constituie şi în prezent moneda de bază a economiilor lumii.
Nu în ultimul rând, epuizarea resurselor naturale, la care se adaugă creşterea preţurilor
materiilor prime şi a resurselor energetice, accentuarea dezastrelor naturale sau produse de
om, sporirea inflaţiei şi a şomajului, „supraîncălzirea economiei” etc. sunt fenomene ce
continuă să influenţeze stabilitatea şi securitatea globală. Economia subterană, migraţia
„creierelor” şi a forţei de muncă, legislaţia ambiguă, corupţia reprezintă alte aspecte ce
impietează asupra procesului de realizare a securităţii.
De asemenea, agresiunea şi confruntarea economică, dusă prin intermediul unor firme,
corporaţii multinaţionale/transnaţionale, trusturi, ce folosesc numeroase elemente specifice
(structuri economice, pârghiile economico-financiare, potenţialul economic, politica şi
legislaţia economică, organizarea economică, pregătirea tehnologică şi managerială etc.)
poate duce la slăbirea economică a statului agresat şi, implicit, a securităţii naţionale.

Câteva concluzii
La începutul mileniului III, factorii de natură economică capătă din ce în ce mai multă
importanţă în procesul de realizare a stării de securitate. Securitatea naţională, şi mai apoi cea
regională, internaţională, nu poate exista fără asigurarea unei securităţi economice adecvate.
Desigur că mulţi dintre factorii economici identificaţi pot constitui atât surse de securitate, cât
şi de insecuritate, însă starea de securitate a sistemului depinde de capacitatea statului de a
gestiona cât mai eficient aceşti factori, prin maximizarea celor pozitivi şi atenuarea sau chiar
eradicarea celor negativi. Credem că se impune dezvoltarea de noi instituţii internaţionale de
reglementare a pieţelor, de aplanare a confruntărilor economice devastatoare, precum şi o
cooperare multilaterală a statelor lumii pentru a slăbi influenţa negativă a factorilor
economici.

[1] Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, ediţia
a II-a, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 364.
[2] United Nations, A more secure world: Our shared responsibility, Report of the Secretary-
General’s High level Panel on Threats, Challenges and Change, 2004,
www.un.org/secureworld.
[3]

Parteneri media:

Web design: Dezibel Media

Web hosting: Web Hotel

© 2006 Forumul "Generatia Europeana XXI".

Toate drepturile rezervate.

4
UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE „CAROL I”
CENTRUL DE STUDII STRATEGICE DE APĂRARE ŞI SECURITATE
FACTORII DE NATURĂ ECONOMICĂ. FACTORI
GENERATORI DE SECURITATE SAU INSECURITATE?
Cristian BĂHNĂREANU
CONCLUZII
• La începutul mileniului III, factorii de natură
economică capătă din ce în ce mai multă
importanţă în procesul de realizare a stării de
securitate.
• Securitatea naţională, şi mai apoi cea
regională, internaţională, nu poate exista fără
asigurarea unei securităţi economice adecvate.
• La nivel naţional, statului îi revine
responsabilitatea de a gestiona cât mai eficient
factorii economici ce favorizează sau afectează
securitatea, prin maximizarea celor pozitivi şi
atenuarea sau chiar eradicarea celor negativi.
• Se impune dezvoltarea de noi instituţii
internaţionale de reglementare a pieţelor, de
aplanare a confruntărilor economice
devastatoare, precum şi o cooperare multilaterală
a statelor lumii pentru a slăbi influenţa negativă a
factorilor economici.
1. Consideraţii generale
Factorii economici generează securitate sau
insecuritate? - o întrebare dificilă şi complexă
care necesită un răspuns pe măsură. În materialul
de faţă, ne propunem să identificăm aceşti factori
economici ce pot constitui surse de securitate sau
insecuritate în lumea contemporană.
În ultimii ani, limitările tot mai evidente ale
modelelor tradiţionale ale securităţii, restrânsă la
nivelul statelor individuale şi al problemei militare,
au condus la ideea că acţiunea majoră pentru
asigurarea securităţii statului ar trebui centrată pe
protecţia individului. Această idee se bazează pe
două principii şi anume:
- interesele de securitate ale statului nu trebuie
să intre în contradicţie cu interesele de securitate
ale cetăţenilor;
- condiţiile de securitate cerute de populaţie
pentru bunăstarea sa, faţă de care statul are responsabilitatea
de a se asigura că sunt satisfăcute,
nu sunt limitate doar la problemele militare, ci includ
toate aspectele politice, sociale, economice,
culturale, ecologice.
Ca urmare, nici o construcţie de securitate
nu se poate realiza dacă individul nu se simte

5
protejat. Modelul multidimensional al securităţii a
căpătat din ce în ce mai multă consistenţă şi o
largă acceptare, pe măsură ce omenirea s-a confruntat
cu diverse probleme ce nu mai au nimic
de-a face cu domeniul militar.
Credem că se impune o clarificare a termenului
de „factor economic” şi a conceptului de
„stare de securitate”. Conform Dicţionarului
Explicativ al Limbii Române, ediţia a II-a (Institutul
de lingvistică „Iorgu Iordan”, Ed. Univers
Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 364), prin factor
se înţelege un „element, condiţie, împrejurare care
determină apariţia unui proces, a unei acţiuni, a
unui fenomen; element care contribuie la producerea
unui fenomen sau proces”. În mod logic, în
studiile de securitate, un factor economic sugerează
existenţa unui element, condiţie, împrejurare
care ajută sau nu la realizarea securităţii. Orice
astfel de factor care are o influenţă pozitivă trebuie
maximizat, iar cel cu influenţă negativă nece-

COLOCVIU
STRATEGIC
Nr. 14 (XLV)
Decembrie 2005
COLOCVIU STRATEGIC Nr. 14 [XLV], Decembrie 2005
2
sită, fără îndoială, identificarea unor soluţii care să
constituie răspunsuri viabile pentru eradicarea
cauzelor care-l generează.
Un element de primă importanţă în realizarea
unei strategii adecvate este dat de starea de la
care pleacă şi mediul în care evoluează sistemul
pentru a se putea dezvolta liber în sensul dorit,
pentru a ajunge să-şi atingă obiectivele. Această
situaţie este recunoscută ca stare de securitate.
Prin urmare, starea de securitate a unui sistem depinde
de parametrii factorilor ce se manifestă în
cadrul dimensiunilor majore ale securităţii: politică,
economică, militară, socială, de mediu etc.,
orice perturbaţie în aceste domenii putând genera
insecuritate.
Mai mult, puterea unui sistem este dată de

6
abilitatea acestuia de a-şi folosi resursele de care
dispune, de o îngemănare eficientă şi echilibrată a
componentelor sale: politică, economică, umană,
culturală, tehnologico-informaţională şi militară.
Aşadar, nu există putere politică compatibilă cu
normele unei vieţi democratice, dacă ea nu se bazează
pe o economie robustă, iar orice sistem economic
are nevoie de intervenţia factorului politic
pentru o dezvoltare normală. Totodată, puterea militară
nu poate exista fără puterea economică, fără o
economie sănătoasă şi cu creşteri semnificative.
Toate aceste componente ale puterii unui
sistem sunt profund interdependente, însă aspectele
economice par să le transceandă pe toate celelalte.
Puterea economică devine, astfel, „centru
de gravitate” al oricărei sistem se securitate. Factorul
economic are din ce în ce mai mare relevanţă
în procesul realizării securităţii, accesul, deţinerea
şi controlul finanţelor, pieţelor şi resurselor constituind
o condiţie pentru dezvoltare liberă şi prosperitate,
şi implicit pentru asigurarea propriei stabilităţii
şi securităţii.
2. Factorii economici generatori de securitate
Factorii economici care pot genera securitate
nu pot fi decuplaţi de procesul ireversibil al
globalizării, ce favorizează atât competiţia, cât şi
cooperarea pentru putere, resurse, căi de transport
şi comunicaţii şi pieţe de desfacere.
Fenomenul globalizării a accelerat integrarea
economică, tehnologică, culturală şi politică,
alături de guvernarea democratică, dinamismul
economic şi economia de piaţă, respectarea drepturilor
omului şi evoluţia comunicaţiilor. De asemenea,
ea a sporit şi amplificat complexitatea relaţiilor
şi interdependenţelor economice dintre
state, dar şi dintre economiile naţionale şi cea globală.
Mai mult, accentuarea globalizării a dus şi la
creşterea gradului de interdependenţă şi interacţiune
în planul securităţii, ceea ce, dacă este bine
gestionat, poate avea efecte benefice în domeniul
sporirii stabilităţii în sfera relaţiilor internaţionale.
Prin urmare, în condiţiile globalizării, atingerea
unui anumit nivel de securitate depinde de
capacitatea statului de a agrega resursele la nivel
intern şi de câştiga sau menţine accesul la resurse
economice externe Din punct de vedere al realizării
stării de securitate credem că următorii factori
trebuie avuţi în vedere:
- rata de creştere a Produsului Intern Brut
(PIB);
- PIB/locuitor;
- nivelul rezervelor valutare;

7
- inflaţie;
- şomaj;
- rata de schimb externă;
- investiţii directe externe;
- balanţa comercială;
- datoria externă;
- calitatea vieţii;
- existenţa şi gradul de răspândire şi cel de
dezvoltare a sistemului de telecomunicaţii;
- existenţa şi gradul de răspândire şi cel de
dezvoltare a sistemului informaţional;
- accesul populaţiei la mijloacele de comunicare
interne şi internaţionale;
- alţi factori, ca de exemplu protecţia infrastructurii
critice, raportul dintre proprietatea
străină şi cea autohtonă etc.
Crearea condiţiilor pentru asigurarea creşterii
economice şi, implicit, realizarea securităţii necesită
creşterea semnificativă a investiţiilor străine,
gestionarea corespunzătoare a datoriei publice,
deficitului de cont curent şi a ratei oficiale de
schimb, reducerea inflaţiei şi a datoriilor externe,
crearea unui mediu de afaceri prielnic şi a unui
cadru legal favorabil dezvoltării economiei de
piaţă. Gestionarea eficientă a acestor factori economici
poate genera o creştere a veniturilor populaţiei
şi a standardului de viaţă, cu implicaţii asupra
reducerii şomajului şi a combaterii sărăciei. În
Autorul, Cristian Băhnăreanu, este asistent de cercetare ştiinţifică în cadrul Centrului de Studii Strategice de
Apărare şi Securitate, din Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, şi doctorand în domeniul „Ştiinţe
Militare”.
COLOCVIU STRATEGIC Nr. 14 (XLV), Decembrie 2005
3
ultimă instanţă, la nivel individual, securitatea se
referă la crearea condiţiilor economice care să satisfacă
nevoile umane de bază – hrană, apă, adăpost,
educaţie, loc de muncă şi un venit minim
garantat.
La ora actuală, cel mai important factor ce
se manifestă în cadrul dimensiunii economice a
securităţii şi care poate duce la stabilitate economică,
imperios necesară pentru atingerea unei stări
de securitate adecvate este implicarea activă în
comerţul internaţional şi accesul la resurse, finanţele
şi pieţele necesare menţinerii unui nivel
acceptabil de bunăstare şi putere al statului
respectiv.
Liberalizarea comerţului, deschiderea pieţei
interne sau mai precis liberalizarea sectoarelor
competitive şi protecţionismul pe sectoarele mai
puţin competitive trebuie să aibă în vedere maximizarea
fluxurilor de bunuri, servicii, tehnologie
şi capital. Gradul de participare sau de deschidere

8
economică internaţională a unui stat este decis de
raţiuni de securitate economică.
În prezent, problema securităţi economice se
mută din spaţiul economiilor naţionale în câmpul
din ce în ce mai bine delimitat al complexelor
economice regionale şi internaţionale. Aderarea şi
integrarea în structuri de tipul Uniuni Europene
sau Organizaţiei Mondiale a Comerţului reprezintă
o condiţie sine-qua-non pentru a participa şi beneficia
de avantajele globalizării şi ale economiei
globale.
Mai mult, economia mondială are nevoie de
mijloace solide anticriză, valabile atât pentru statele
dezvoltate (confruntate cu periculoase schimbări
demografice) şi „economiile emergente” (ceşi
doresc locuri importante în ierarhia economiei
globale), cât şi pentru statele în curs de dezvoltare
(obligate să combată gravele probleme ale sărăciei
endemice). Pentru a contracara efectele negative
ale unor factori economici este nevoie ca: ţările
bogate trebuie să asigure un ajutor consistent pentru
cele sărace şi oportunităţi favorabile pentru
comerţul acestora; instituţiile multilaterale să ofere
sprijin şi consiliere autorităţilor din ţările sărace şi
statele în curs de dezvoltare, ca şi ajutor tehnic şi
financiar; ţările sărace trebuie să-şi amelioreze
administraţia şi să adopte măsuri reale de combatere
a sărăciei etc.
3. Factorii economici generatori de insecuritate
Printre ameninţările, ce vizează atât statele
puternice, cât şi statele slabe, identificate de ONU
în raportul din 2004, intitulat „O lume mai sigură:
Responsabilitatea noastră comună”, se numără şi
adâncirea periculoasă a decalajelor de dezvoltare
între Nord şi Sud.
Globalizarea tot mai accentuată a economiei
a dus la adâncirea disparităţilor economice între
regiunile lumii – statele/uniunile de state bogate
devin tot mai bogate (SUA, UE, Japonia, China),
iar zonele în curs de dezvoltare sau subdezvoltate
devin tot mai sărace (Africa, Asia de Est şi de
Sud-Est). Sărăcia extremă, crizele financiare şi de
resurse energetice, presiunile exercitate de statele
dezvoltate şi de marile organizaţii economice asupra
zonelor mai puţin dezvoltate sau instabile economic
se constituie în tot atâtea ameninţări la
adresa securităţii zonale şi internaţionale.
Creşterea dominaţiei economice a unor state
sau organizaţii/corporaţii multinaţionale aduce în
discuţie problema sărăciei persistente şi de mare
amploare din unele regiuni. Problemele demografice
(creşterea populaţiei/consumului în raport cu

9
resursele planetei, condiţiile insalubre de trai şi
răspândirea bolilor infecţioase, urbanizarea iraţională
etc.), problemele legate de hrană (sărăcia,
foametea, consumul în exces, degradarea terenurilor
cultivabile şi a resurselor de apă etc.), probleme
economice (menţinerea unor modele
nesustenabile de producţie, instabilitate socială legată
de existenţa lipsurilor şi a distribuţiei inegale
a resurselor etc.) constituie un ansamblu de factori
ce impietează procesul de dezvoltare a zonelor
mai puţin favorizate de creşterea şi circuitele economiei
globale. Ceea ce este cu adevărat îngrijorător
este faptul că PIB-ul însumat al celor mai sărace
48 de state (circa un sfert din totalul ţărilor
lumii) este cu mult mai mic decât cel al celor mai
prospere trei ţări ale mapamondului (SUA,
Japonia, Germania). De altfel, nivelul ridicat de
inegalitate economică poate contribui la fragmentarea
socială şi declinul legitimităţii statului.
Intensificarea eforturilor internaţionale în
scopul combaterii acestui fenomen şi a întăririi
capacităţii ţărilor sărace de a-şi soluţiona propriile
probleme constituie o prioritate pe agenda ONU
(prin Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului),
Fondului Monetar Internaţional şi Băncii
COLOCVIU STRATEGIC Nr. 14 [XLV], Decembrie 2005
4
Mondială (prin programele de asistenţă „Poverty
Reduction and Growth Facility”), Organizaţiei
Mondiale a Comerţului (prin politicile de liberalizare
economică) etc.
Desigur că au fost exprimate şi alte puncte
de vedere referitoare la factorii care afectează securitatea
naţională şi internaţională. Există specialişti
care trec în categoria ameninţărilor globale şi:
creşterea vertiginoasă a populaţiei; scăparea de
sub control a progreselor ştiinţei şi tehnologiei;
globalizarea economică, culturală şi politică, îndeosebi
aspectele sale conflictuale (competiţia
pentru pieţe, resurse energetice şi de materii
prime); proasta guvernare; „ciocnirea civilizaţiilor”
etc.
Astfel, accesul diferenţiat la resurse afectează
relaţiile dintre state cu consecinţe dintre cele
mai distrugătoare asupra securităţii. Economia
mondială depinde încă de petrol ca resursă centrală
de energie, iar lupta pentru resurse domină
geopolitica secolului XXI şi a generat şi generează
numeroase conflicte, precum cele din Golf,
Angola, Cecenia etc. „Prăbuşirea” unor state din
cauza proastei guvernări, condiţiilor economice
precare, tulburărilor sociale etc., răspândirea conflictelor

10
de tip etnico-religios, precum şi inconstanţa
relaţiilor transatlantice rămân o realitate a
mediului de securitate actual ce necesită dezvoltarea
unor noi parteneriate, a unor noi forme de
cooperare regională şi locală.
De altfel, economia globală depinde încă în
mare măsură de cea a SUA, orice diminuare radicală
a consumului american putând duce la recesiunea
economiei mondiale. Dolarul american constituie
încă moneda de bază a economiilor lumii.
Nu în ultimul rând, epuizarea resurselor naturale,
la care se adaugă creşterea preţurilor materiilor
prime şi a resurselor energetice, accentuarea
dezastrelor naturale sau produse de om, sporirea
inflaţiei şi a şomajului, „supraîncălzirea economiei”
etc. sunt fenomene ce continuă să influenţeze
stabilitatea şi securitatea globală. Economia
subterană, migraţia „creierelor” şi a forţei de
muncă, legislaţia ambiguă, corupţia reprezintă alte
aspecte ale ce impietează asupra procesului de
realizare a securităţii.
Agresiunea şi confruntarea economică, dusă
prin intermediul unor firme, corporaţii multinaţionale/
transnaţionale, trusturi, ce folosesc numeroase
elemente specifice (structuri economice,
pârghiile economico-financiare, potenţialul economic,
politica şi legislaţia economică, organizarea
economică, pregătirea tehnologică şi managerială
etc.) poate duce la slăbirea economică a statului
agresat şi, implicit, a securităţii naţionale.
Desigur că mulţi dintre factorii identificaţi
pot constitui atât surse de securitate, cât şi de insecuritate,
însă starea de securitate a sistemului depinde
de capacitatea statului de a gestiona eficient
aceşti factori prin maximizarea celor pozitivi şi
atenuarea sau chiar eradicarea celor negativi.
COLOCVIU STRATEGIC este o publicaţie a Centrului de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ce include
rezumate ale temelor de cercetare ştiinţifică, conferinţelor, simpozioanelor, seminariilor, meselor rotunde, opinii şi
puncte de vedere ale unor personalităţi de marcă din armată şi societate, din ţară şi străinătate, implicate în
cercetarea
ştiinţifică din domeniul securităţii.
PROPUNERI
• Studiul conceptului de „securitate economică” şi a problematicii adiacente în cadrul cursurilor desfăşurate la
„Colegiul
de Management al Resurselor Apărării, Educaţional şi al Achiziţiilor” din Universitatea Naţională de Apărare „Carol
I”,
precum Cursul postuniversitar de conducere în domeniul pregătirii economiei şi teritoriului pentru apărare.
• Dezvoltarea studiilor de securitate pe tematica corelaţiilor globalizare-economie-securitate, în cadrul unor colective
multidisciplinare, care să se adreseze atât comunităţii academice militare, cât şi celei civile.
Publicaţie realizată cu sprijinul Editurii şi Tipografiei
Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”
Tehnoredactare computerizată: Cristian BĂHNĂREANU
Supliment al revistei IMPACT STRATEGIC
ISSN: 1582-6511. B: 861/2006
Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate
Şos. Panduri, nr. 68-72, sector 5, Bucureşti

11
Telefon: 319.56.49, Fax: 319.55.93
e-mail: cssas@unap.ro
http://cssas.unap.ro

DEFINIREA CONCEPTULUI
Corporatia multinationala este un fenomen economic aflat in plina dinamica.
Corporatia multinationala este o societate publica sau privata care prin structura,
performantele si comportamentul ei reuseste sa indeplineasca functii economice la nivel
international, facilitate de proprietate si dreptul de gestiune, totala sau partiala asupra unui
important patrimoniu, alcatuit din active si pasive dispersate pe teritoriul mai multor tari, altul
decat statul de origine. Pentru aceasta, ea este angajata in productia si comercilizarea unui
impresionant volum de bunuri si servicii, finantate in principal prin intermediul investitiilor
directe de capital.

Dupa cum observa Anda Mazilu, termenul de "intreprindere multinationala " este utilizat cu
precadere de autorii anglo saxoni, fara ca intre acesta si "termenul de "corporatie
transnationala" sa mai poata fi intevazute in prezent si alte diferente decat cel de ordin
lingvistic. Acelasi lucru se poate spune si despre termenul de "societate transnationala
"versus cel de "corporatie transnationala". Sterian Dumitrescu defineste societatea
transnationala ca "alcatuind un vast ansamblu la scara mondo economica, format dintr-o
soocietate principala si un numar de filiale importante in diferite tari."

O scurtă privire mai atentă asupra activităţilor globale ne arată cu destulă uşurinţă
că marile corporaţii sunt actorii ce domină scena globală. Multinaţionalele au în
posesia lor principalele canale mediatice, care determină în mare măsură modul
nostru de informare şi de divertisment; ele furnizează produsele globale; ele plătesc
salariile unui număr imens de angajaţi şi tot ele plătesc (direct sau indirect) mare
parte din taxele şi impozitele care permit guvernelor să funcţioneze. În consecinţă,
s-ar putea spune că multinaţionalele sunt mai puternice decât multe dintre
guvernele lumii. De pildă, PIB-ul Danemarcei este aproximativ egal cu încasările
companiei General Motors. Numai că, în timp ce guvernul Danemarcei trebuie să
răspundă în faţa danezilor şi trebuie să se supună în mod regulat „examenului”
electoral, managerii de la General Motors sunt, din punct de vedere formal,
răspunzători numai faţă de un relativ mic număr de oameni care deţin acţiuni ale
companiei. Grupurile mult mai numeroase de oameni din SUA, Brazilia sau
Germania, care depind în mod direct de deciziile investiţionale ale companiei
General Motors, nu exercită nici o influenţă asupra firmei şi, spre deosebire de un
guvern naţional sau regional, compania americană nu este, în principiu,
răspunzătoare faţă de aceste grupuri.
Prin urmare, cu cât activităţile economice sunt mai deteritorializate, cu atât
mai puţin pot fi controlate de către guvernele statelor naţionale şi cu atât mai puţin
sunt supuse controlului democratic al celor pe care îi afectează. Iată de ce
solicitarea unei răspunderi democratice a corporaţiilor multinaţionale devine din ce
în ce mai zgomotoasă în ultimii ani, fiind asociată protestelor antiglobalizare.
Crane şi Matten ne oferă un tablou sintetic al efectelor globalizării asupra mai
tuturor grupurilor de stakeholders (Crane & Matten, 2004, p. 20).

Factorii de decizie, stimulati de recentele propuneri facute de ONU si alte cateva voci, in care
se cerea o reducere rapida si substantiala a saraciei globale, ar trebui sa se gandeasca la o
regiune care a suferit o remarcabila transformare in decursul a doar 15 ani: Europa de Est

12
postcomunista. Desi regiunea este unica sub mai multe aspecte, totusi ar putea oferi cateva
lectii importante si pentru alte tari in curs de dezvoltare ale lumii. Iar un factor crucial in
succesul ei a fost influenta companiilor multinationale, al caror rol potential este adesea
ignorat in strategiile de dezvoltare, noteaza publicatia "The International Herald Tribune"
(IHT) din14 februarie.

De la caderea comunismului in 1989, Europa de Est a atras peste 300 de miliarde de dolari
sub forma de investitii straine directe. Insa multinationalele care au venit aici au facut mai
mult decat sa investeasca bani. Au oferit tehnologie, expertiza si acces la piete straine si, cel
mai important, au introdus standarde mai inalte de performanta, etica si practica, aspecte care
s-au diseminat in intreaga regiune.

Beneficii

Acolo unde aceste corporatii multinationale au venit in forta - in special in noile membre ale
UE din Europa Centrala si zona baltica, dar si in tarile balcanice -, ei bine, au adus cu sine
beneficii nenumarate: crearea unor oportunitati globale de angajare pentru cele mai stralucite
minti ale noii generatii; recalificarea fostei forte de munca, adesea prost tratata; imbunatatirea
mediului; salvarea unor fabrici si, implicit, a unor localitati formate in jurul unor centre
industriale; crearea unor noi ramuri industriale; instalarea unor retele noi de telecomunicatii;
stabilizarea sistemelor bancare; regenerarea unor branduri locale; stimularea cresterii
economice prin marirea exporturilor etc. Nu este, asadar, o realizare rea pentru presupusele
companii rapace si interesate doar de profitul lor, asa cum adesea sunt portretizate de cei care
fac campanii antiglobalizare.

Sa luam exemplul Temirtau, un oras in agonie din stepele Kazahstanului, format in jurul unei
fabrici de otel si confruntat cu cea mai mare epidemie de SIDA si cel mai mare consum de
droguri din Asia Centrala, dar care a fost preluat si salvat de grupul britanic LNM, unul dintre
cele mai mari din lume. Sau compania producatoare de autoturisme Skoda, din Cehia, al carei
cel mai bun produs era slaba marca Favorit, pana cand Volkswagen a transformat-o intr-un
nume international si un brand castigator. Schimbari de acest fel au avut loc nu ca urmare a
retoricilor semete ale politicienilor doritori "sa schimbe calea" sau "sa adere la inima
Europei", sau "sa puna capat saraciei", ci a eforturilor zilnice ale unor filiale locale si
regionale ale unor companii multinationale.

E nevoie de programe de dezvoltare

Comportamentul multinationalelor in Europa de Est nu a fost insa totdeauna exemplar, si nu

in toate privintele. Insa incontestabilul lor impact benefic ar trebui sa dea de gandit activistilor
antiglobalizare, dar si expertilor in dezvoltare, multi dintre acestia vazand in multinationale o
parte a problemei si nicidecum a solutiei.

13
Intr-adevar, daca programele de dezvoltare ar intari puterea multinationalelor ca parte a unui
efort mai coordonat, desi este recunoscuta natura covarsitoare a ratiunii profit, beneficiile
investitiilor straine ar putea fi accelerate si adancite enorm. Companiile multinationale sunt
printre cele mai eficiente, dinamice si talentate organizatii pe care lumea capitalista le are de
oferit. Si mii de mari corporatii care activeaza la nivel mondial doresc si pot sa ajute la
imbunatatirea calitatii vietii in tarile in curs de dezvoltare in care opereaza daca sunt ghidate
intr-o astfel de directie. Unele dintre aceste companii au facut deja primul pas. Tot mai multe
subscriu la campanii de tip "publica ceea ce cheltuiesti", menite sa determine guvernele
autoritare sa dea dovada de o mai mare transparenta in legatura cu modul in care sunt cheltuiti
banii publici. Totodata, stabilesc coduri globale de practica in relatiile de munca si in materie
de protectie a mediului inconjurator, care, de asemenea, vor forta afacerile locale sa isi ridice
standardele.

Multe ar putea fi realizate

De pilda, bancile multinationale si companiile de telecomunicatii au dovedit in Europa de Est

cum se pot stabili retele si legaturi telefonice de-a lungul unei intregi tari in mai putin de un
an. Astfel de servicii, printre cele mai importante contributii pe care multinationalele le-au
adus in Europa de Est, s-ar putea extinde si catre cele mai sarace si indepartate localitati ale
lumii, dar cu sprijinul unor programe guvernamentale sau ale ONU bine concepute. Companii
producatoare cu nume mari pot, de asemenea, actiona ca punct de referinta pentru tarile-gazda
sau pentru autoritatile locale, convingand, de pilda, companii internationale sa investeasca,
multiplicand sursele tehnologiei si pregatirii. Pot oferi programe de pregatire si schimb de
experienta pentru a spori performanta acolacolo unde nu exista standarde de calitate
internationale. Companiile multinationale pot totodata sa contribuie la crearea de locuri de
munca pentru acele minoritati care se lovesc de problema discriminarii. Din nefericire,
multinationalele sunt arareori vazute in aceasta lumina constructiva de jucatorii din procesul
traditional de dezvoltare, ceea ce reprezinta o irosire teribila de resurse, conchide IHT.
http://www.wall-street.ro/articol/International/805/Companiile-multinationale-au-avut-un-
impact-benefic-in-Europa-de-Est.html

14