Sunteți pe pagina 1din 13

Somaţia de plată OG 5 / 19 Iulie 2001

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE

În scopul îmbunătăţirii funcţionării justiţiei, prin degrevarea


instanţelor de numeroase cauze, a fost adoptată de către Guvernul României
procedura somaţiei de plată. S-a avut în vedere situaţia economică şi socială
existentă în societatea românească, când costurile unui proces sunt din ce în ce
mai greu suportate de justiţiabil, iar proiectul se înscrie în cadrul măsurilor
impuse de dezideratul de a oferi creditorilor o procedură rapidă şi mai puţin
costisitoare pentru obţinerea titlurilor executorii în vederea realizării creanţelor
prin executare silită.
Ordonanţa privind procedura somaţiei de plată reglementează o modalitate
simplă, operativă de obţinere a titlului executoriu după modelul reglementării
din Codul francez, cunoscută sub numele "injocţiunii de plată". O asemenea
procedură există şi în Codul german de procedură civilă. Sediul materiei este
Ordonanţa 5/2001, modificată prin Legea nr. 295/2002 şi prin Legea195/2004.
Astfel, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura
somaţiei de platã, s-a introdus în dreptul românesc procedura somaţiei de platã,
inspiratã direct din ceea ce, în dreptul francez, se numeşte „procedure
d’injonction de payer”, iar in dreptul german „Mahnverfahren”. Bineînţeles că
la elaborarea acestei ordonanţe, pe lângă modelul legislativ menţionat, au fost
avute în vedere realităţile autohtone actuale.
Procedura somaţiei de platã este o procedurã specialã, deci
derogatorie de la dreptul comun, de soluţionare a cererilor prin care se solicitã
obligarea debitorului la plata unei sume de bani, în mãsura în care sunt
îndeplinite anumite condiţii şi are ca obiect obţinerea titlului executoriu într-un
cadru procesual caracterizat prin celeritate.
Procedura somaţiei de plată este cea mai simplă şi mai uzuală
procedură care s-a elaborat ca urmare a necesităţii simplificării procedurii de
recuperare a creanţelor de la debitori, legiuitorul dorind să pună la dispoziţia
creditorului o acţiune prin care acesta să-şi poată valorifica dreptul de creanţă
într-un timp scurt şi fără parcurgerea altor etape, care sunt necesare pe calea
dreptului comun. Aceastã procedurã, care a devenit aplicabilã în faţa instanţelor
româneşti începând cu data de 15 august 2001, este menitã sã permitã
creditorului unei obligaţii care constã în plata unei sume de bani, sã obţinã rapid
un titlu executoriu, fãrã însã ca, astfel, sã fie nesocotite drepturile debitorului.

1
Somaţia de plată OG 5 / 19 Iulie 2001

Legiferarea acestei noi proceduri speciale, prealabile şi


neobligatorii, reliefeazã interesul legiuitorului pentru întregirea cadrului
legislativ cu o procedurã care sã asigure creditorilor posibilitatea obţinerii
titlului executoriu în condiţii de celeritate şi cu un efort financiar mai redus.
Astfel, prin reglementările aduse de Legea nr. 295/2002 pentru aprobarea
Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, cu
modificările şi completările ulterioare, s-a urmărit înlocuirea procedurii de drept
comun privind recuperarea creaţelor certe, lichide si exigibile, printr-o
procedură mult simplificată.
Practica a demonstrat că procedura de judecată prin care creditorii
ajung să li se recunoască drepturile de creanţă şi să poată cere urmărirea şi
executarea debitorilor este, de cele mai multe ori, descurajantă. În cazul neplăţii
produselor livrate, foarte multe societăţi au fost nevoite să se adreseze
instanţelor de judecată comerciale, solicitând obligarea cumpărătorilor la plata
produselor livrate. În mod sistematic, acestea s-au confruntat cu probleme legate
de taxele de timbru mari, termenele lungi acordate de instanţe, durata mare a
timpului de redactare a hotărârilor, şi, în general, cu birocraţia specifică
procedurilor judecătoreşti.
Dacă la aceste probleme mai mult sau mai puţin formale se adăugau
şi chestiuni controversate de fond, privind însăşi existenţa vânzării, valoarea
acesteia, calitatea bunurilor sau serviciilor, atunci în mod cert comerciantul urma
să se afle în faţa unui proces dificil, cu un deznodământ incert, în care trebuia să
învestească bani, timp şi resurse semnificative.
Tocmai datorită acestui fapt s-a impus o nouă reglementare, în
materie civilă si comercială, luându-se în calcul faptul că foarte multe dintre
procesele aflate pe rolul instanţelor şi care vizează realizarea unor creanţe
parcurg procedura de drept comun, deşi nu toate fazele şi etapele acesteia sunt
necesare. Prin urmare, instituirea unei modalităţi care s-a dorit a fi mai rapidă,
care să permită creditorului să-si realizeze creanţa într-un timp mai scurt şi
printr-o procedură simplificată, nu poate decât să ducă la o îmbunătătire a
eficienţei actului de justitie si chiar la cresterea securitătii circuitului comercial
şi civil.
Scopul procedurii este enunţat în art. 1 al Ordonanţei Guvernului
nr. 5/2001 şi constã în realizarea de bunãvoie ori prin executare silitã a
creanţelor certe, lichide şi exigibile.
Avantajele emiterii unei ordonanţe privind somaţia de plată sunt
multiple. În primul rând, în ceea ce priveşte taxa de timbru aferentă introducerii
unei astfel de cereri, este de menţionat că taxa de timbru aferentă acestui tip de
cerere este una fixă, de 39 RON, indiferent de cuantumul creanţei, ocolindu-se
astfel timbrajul la valoare, întemeiat pe dispoziţiile Legii 146/1997, care poate
ajunge la sume considerabile, în funcţie de mărimea creanţei.
În al doilea rând, creditorul nu mai este obligat să îndeplinească
convocarea la conciliere directă a creditorului, în baza art. 720 indice 1 Cod

2
Somaţia de plată OG 5 / 19 Iulie 2001

procedură civilă, care, de asemenea, este condiţionată de anumite termene şi


condiţii de formă absolut necesare şi care sunt premergătoare cererii de chemare
în judecată. În acest mod, procedura este simplificată, cererea judecându-se de
urgenţă, prin introducerea ei direct la instanţa competentă, care este obligată să o
judece de urgenţă şi cu precădere.
În ansamblu, somatia de plată reprezintă o procedură prealabilă
introducerii unei cereri de chemare în judecată, astfel că ori de câte ori este
vorba de cereri care pot face obiectul acestei proceduri, înainte de a introduce o
cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun, creditorul poate să
parcurgă mai întâi procedura somatiei.
La prima vedere, s-ar putea atribui acestei proceduri un caracter
obligatoriu şi nu facultativ. Totuşi nu este vorba despre o obligaţie a creditorului
de a parcurge mai întâi această procedură, astfel încât introducerea cererii de
chemare în judecată potrivit dreptului comun să fie condiţionată de admiterea în
parte sau de respingerea unei somaţii de plată. Instituţia procedurii somaţiei de
platã nu are un caracter obligatoriu; ea nu exclude utilizarea cãilor de drept
comun pentru valorificarea creanţei şi obţinerea unui titlu executoriu, iar aceasta
se evidenţiazã din conţinutul art. 8 al ordonanţei:
”Art. 8. - (1) Împotriva ordonanţei prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate
formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau
comunicării acesteia.
(2) Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa competentă pentru
judecarea fondului cauzei în primă instanţă.
(3) Abrogat.
(4) Dacă instanţa învestită admite cererea în anulare, aceasta va anula
ordonanţa, pronunţând o hotărâre irevocabilă. Prevederile art. 7 se aplică în mod
corespunzător.
(5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă.”

CAPITOLUL II

CONDIŢII DE EXERCITARE A SOMAŢIEI DE PLATĂ

Creditorul va putea cere prin procedura somaţiei de plată, realizarea


creanţei sale numai dacă aceasta îndeplineşte următoarele condiţii:
a) creanţa are caracter cert, lichid şi exigibil;
b) reprezintă o obligaţie de a plăti o sumă de bani;
c) rezultă dintr-un înscris însuşit de părţi.

3
Somaţia de plată OG 5 / 19 Iulie 2001

În ceea ce priveşte prima condiţie, trebuie să amintim faptul că, prin


art. 379, alin. 3 C. proc. civ., este definit caracterul cert al unei creanţe astfel:
creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi
din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul,
iar prin alin.4 al aceluiaşi articol se defineşte caracterul lichid astfel: creanţa este
lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau
este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau al altor acte neautentice, fie
emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei
dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă, chiar dacă
pentru această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală. Aceste
dispoziţii edictate în materia executării silite sunt norme de aplicabilitate
generală, prin urmare pot fi aplicate prin analogie şi pentru stabilirea
caracterului cert şi lichid al unei creanţe deduse judecăţii pe calea unei somaţii
de plată. Caracterul cert al creanţei, supusă acestei proceduri, presupune
existenţa neîndoielnică a creanţei, cu alte cuvinte, judecătorul nu va putea stabili
pe calea somaţiei dacă există sau nu creanţa, el nu va cerceta raportul juridic din
care s-a născut acea obligaţie, ci creditorul va trebui să dovedească existenţa sa
certă, prin probele pe care administrează în faţa instanţei, iar prin prisma acestor
dovezi şi anume înscrisuri, va fi stabilit caracterul cert al creanţei. Cu privire la
ultima sintagma, aceea de creanţă exigibilă, aceasta înseamnă o creanţă cu
scadenţa împlinită, deci a cărei executare poate fi cerută imediat de către
creditor.
O altă condiţie pe care creanţa trebuie să o îndeplinească pentru a
putea fi cerută prin procedura somaţiei de plată este aceea că trebuie să aibă ca
obiect plata unei sume de bani. Principala consecinţă juridică ce rezultă din
aceasta este aceea că executarea silită în natură este întotdeauna posibilă,
întrucât creditorul, chiar dacă nu dispune de o garanţie reală - gaj sau ipotecă,
poate, în temeiul dreptului său de gaj general asupra patrimoniului debitorului,
să ceară executarea silită. Nu are importanţă izvorul acestei obligaţii, el poate fi
un act juridic sau un fapt licit sau ilicit, singura condiţie impusă fiind aceea de a
fi constatat printr-un înscris, însusit de părţi prin semnătură ori printr-un alt
mijloc admis de lege.
Cu privire la condiţia existenţei unui înscris din care să rezulte
creanţa, O.G. 5/2001 nu face nicio deosebire între diferitele tipuri de înscrisuri,
astfel că pot fi folosite în procedura somaţiei de plată atât înscrisurile autentice,
cât şi cele sub semnătură privată.
Din formularea textului se poate observa că procedura somaţiei de
plată este o procedură restrictivă sub aspect probatoriu, care restrânge sfera
probelor numai la înscrisuri. Explicaţiile şi lămuririle care sunt solicitate de
judecător conform art. 4 alin. 2 „în toate cazurile, pentru soluţionarea cererii,
judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură
civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi
pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru

4
Somaţia de plată OG 5 / 19 Iulie 2001

înţelegerea părţilor asupra modalităţilor de plată” nu constituie mijloace de


probă decât în condiţiile în care au ca suport acte ce pot contribui la soluţionarea
cererii, asa cum prevede art. 4 alin. 4 ” în citaţie se va face menţiunea că până
cel mai târziu în ziua fixată pentru înfăţişare debitorul poate să depună
întâmpinare, precum şi actele ce pot contribui la soluţionarea cererii”.
În ceea ce priveşte înscrisul constatator al creanţei, care nu poartă
semnătura şi ştampila debitorului, şi care este transmis prin poştă, practica
instanţelor de judecată este în sensul respingerii cererii de emitere a somaţiei de
plată, considerându-se că înscrisurile trimise prin poştă şi care nu poartă
semnătura şi ştampila debitorului, nu reprezintă înscrisuri acceptate la plată, în
sensul prezentat mai sus.
Aşadar, înscrisurile constatatoare ale creanţei trebuie neapărat să
aibă aplicate semnătura şi ştampila debitorului, pentru ca cererea de emitere a
ordonanţei privind somaţia de plată să fie admisă.
Jurisprudenţa (Curtea de Apel Timişoara – secţia comercialã – decizia nr. 656
din 6 iunie 2002 ) a statuat cã cererea pentru emiterea somaţiei de platã nu poate
fi admisã dacã nu a fost constatatã printr-un înscris.
În acest sens s-a pronunţat şi Curtea de Apel Cluj (Curtea de Apel Cluj – Secţia
Comercialã şi de Contencios Administrativ – Decizia nr. 1.956 din 5 decembrie
2002) care printr-o soluţie de speţã preciza: „Toate susţinerile debitoarei
coroborate cu probele administrate duc la concluzia că Tribunalul a greşit în
aprecierea sa asupra caracterului cert şi exigibil al creanţei, acest caracter fiind
discutabil. Pentru clarificarea aspectului menţionat se impunea administrarea
unui probatoriu mai amplu (audieri de martori, confruntãri, s,a.) ce însã este
impropriu procedurii somaţiei de platã. De aceea, nefiind îndeplinite condiţiile
impuse de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, cu privire la
creanţã se impunea respingerea cererii creditoarei în emiterea somaţiei de platã,
urmând ca aceasta sã-şi valorifice pretenţiile pe calea dreptului comun cu toate
avantajele privind probaţiunea oferite de aceastã cale.”
În concluzie, procedura somaţiei de platã nu se poate substitui
procedurii de drept comun, ea având aplicabilitate doar atunci când creanţa este
certã, lichidã şi exigibilã, respectiv clarã şi necontestatã.
Toate aceste condiţii trebuiesc întrunite cumulativ, în caz contrar
cererea urmând a fi respinsă ca neîntemeiată sau inadmisibilă, aşa cum se
întâmplă deseori în practica instanţelor.
Se poate pune însă problema dacă, pentru a putea introduce cererea
de somaţie de plată potrivit O.G. nr 5/2001 creditorul mai este obligat să
parcurgă procedura obligatorie a concilierii, prevăzută de art. 720 indice 1
C.proc.civ., care prevede că, în procesele şi cererile în materie comercială
evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată,
reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin concilierea directă cu cealaltă
parte. Fiind o procedură specială pentru declanşarea somaţiei de plată nu este
necesară efectuarea concilierii prealabile. Mai mult decât atat, instanţa supremă

5
Somaţia de plată OG 5 / 19 Iulie 2001

a statuat că, în cazul în care într-o primă fază s-a recurs la procedura somaţiei de
plată, ulterior nu mai este necesară îndeplinirea procedurii convocării la
conciliere într-o eventuală judecată a cauzei pe dreptul comun. Astfel, raţiunea
concilierii prealabile prevăzute de art. 720 indice 1 Cod procedură civilă, de a
simplifica şi degreva judecăţile având ca obiect pretenţii de natură financiară ce
pot fi soluţionate pe cale amiabilă şi într-un termen scurt, este practic realizată şi
atunci când încercarea de conciliere a reclamantei cu cealaltă parte a avut loc în
cadrul unei alte proceduri, cum este cea a somaţiei de plată (Decizia nr.
3184/30.09.2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia
Comercială).
În plus, se remarcă şi o limitare a probatoriului ce poate fi
administrat în cauză, şi anume înscrisuri, eventual lămuriri şi explicaţii solicitate
părţilor de către instanţă. Însă din redactarea textului rezultă că singurul mijloc
de probă admisibil îl reprezintă înscrisurile, explicaţiile şi lămuririle pe care
părţile le pot prezenta judecătorului neputând constitui mijloace de probă.
Prin somaţie se urmăreşte în primul rând atenţionarea debitorului cu privire la
obligaţia de plată, că aceasta este certă, lichidă şi exigibilă şi are ca scop
principal realizarea de bună voie a creanţei, ceea ce se urmăreşte şi prin
procedura concilierii. Ca urmare, oficiul concilierii, în cazul procedurii prin
Ordonanţa nr. 5/2000, este realizat chiar de judecător şi nu se mai justifică un alt
demers al reclamantului de a încerca soluţionarea litigiului prin întelegerea cu
cealaltă parte.
Prin urmare, dacă există cu certitudine un caracter prealabil al
acestei proceduri, aceasta nu este şi obligatorie, creditorul putând să aleagă calea
procesuală prin care să-şi realizeze creanţa. El va putea folosi procedura
somaţiei de plată numai dacă cererea sa îndeplineşte condiţiile cerute de
Ordonanţa nr. 5/2001, ca fiind o cale procesuală mai facilă, dar va putea să
aleagă direct calea dreptului comun, fără ca aceasta să constituie de plano o
cauză de respingere a cererii. Sub incidenţa acestei proceduri cad toate cererile
prin care se solicită realizarea de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor
certe, lichide si exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani,
asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui
statut, regulament sau altui înscris, însusit de părti prin semnătură ori în alt mod
admis de lege si care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor
servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.

6
Somaţia de plată OG 5 / 19 Iulie 2001

CAPITOLUL III

COMPETENŢA DE SOLUŢIONARE A CERERII


DE EMITERE A SOMAŢIEI DE PLATĂ

Potrivit art. 2 al. 1 din OG 5/2001 „cererile privind somaţia de plată


se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă
instanţă.” Al. 2 precizează faptul că „la instanţele prevăzute la alin. (1) cererile
se soluţionează de un singur judecător” iar alin. 3 al aceluiaşi articol prevede
faptul că „judecătorul verifică din oficiu competenţa instanţei, procedând
potrivit legii.”
Astfel, cererea de emitere a unei ordonanţe care să conţină o somaţie de
plată se adresează preşedintelui instanţei de la domiciliul debitorului persoană
fizică sau sediul debitorului persoană juridică. Competenţa materială să judece o
astfel de cerere o are instanţa căreia i-ar reveni cauza respectivă în fond, dacă s-
ar judeca conform procedurii de drept comun.

CAPITOLUL IV

CEREREA PRIVIND EMITEREA SOMAŢIEI DE PLATĂ

Cererea introductivă trebuie să îmbrace forma prevăzută de art. 3 şi


trebuie să cuprindă:
1. numele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul creditorului;
2. numele şi domiciliul debitorului persoană fizică, iar în cazul debitorului
persoană juridică, denumirea şi sediul, precum şi, după caz, numărul
certificatului de înmatriculare în registrul comerţului sau în registrul persoanelor
juridice, codul fiscal şi contul bancar;
3. sumele reprezentând creanţa creditorului, temeiul de fapt şi de drept al
obligaţiilor de plată, perioada la care se referă acestea, termenul la care trebuia
făcută plata şi orice element necesar pentru determinarea datoriei.
De menţionat este faptul, în cazul în care, în contractul încheiat de
părţi, s-au prevăzut expres şi penalităţi, creditorul are dreptul să le solicite, sens
în care, va ataşa la cererea de chemare în judecată şi un calcul al acestor
penalităţi.

7
Somaţia de plată OG 5 / 19 Iulie 2001

Alineatul 2 al art. 1 din OG 5/2001 prevede că suma ce reprezintă obligaţia


prevăzută la alin. (1), precum şi dobânzile, majorările sau penalităţile datorate
potrivit legii se actualizează în raport cu rata inflaţiei aplicabilă la data plăţii
efective.
La cererea de chemare în judecată întocmită potrivit art. 3, se
ataşează documentele pe care se întemeiază cererea, respectiv contractul sau
înscrisul în care este prevăzută creanţa, factura sau documentul acceptat la plată,
şi, nu în ultimul rând, taxa de timbru aferentă cererii de emitere a somaţiei de
plată, în cuantum de 39 RON, precum şi orice alte înscrisuri doveditoare în
susţinerea acţiunii de către creditor.
Acţiunea, însoţită de actele sus-menţionate, se depune în atâtea
exemplare câţi debitori sunt chemaţi în judecată, plus încă un exemplar care va
forma dosarul instanţei.

CAPITOLUL V

PROCEDURA SOMAŢIEI DE PLATĂ

Cererea de emitere a somaţiei de plată urmează procedura


obişnuită, cu menţiunea că judecata se va desfăşura cu citarea părţilor, potrivit
dispoziţiilor Codului de procedură civilă privitoare la pricinile urgente, cu
menţiunea că cel mai târziu până în ziua fixată pentru înfăţişare, debitorul poate
să depună întâmpinare, precum şi actele ce pot contribui la soluţionarea cererii,
conform art. 4 din OG 5/2001.
Dacă judecătorul constată că pretenţiile creditorului sunt întemeiate,
va emite ordonanţa care va conţine somaţia de plată către creditor, precum şi
termenul de plată, care nu poate fi mai mic de 10 zile şi nici nu va depăşi 30 de
zile.
În cazul în care părţile se înţeleg, judecătorul va putea stabili alt
termen un alt termen de plată, potrivit înţelegerii părţilor.
În situaţia în care judecătorul constată că pretenţiile creditorului
sunt neîntemeiate, va respinge cererea de emitere a somaţiei de plată, hotărârea
pronunţată în acest mod fiind irevocabilă. Acelaşi lucru se va întâmpla şi în
situaţia în care cererea de emitere a somaţiei este admisă numai în parte.
Numai debitorul va putea formula cerere în anulare împotriva
ordonanţei prin care s-a emis somaţia de plata, în termen de 10 zile de la data la
care i-a fost comunicată.
Cererea în anulare se va soluţiona de către instanţa competentă să
judece fondul cauzei în primă instanţă, conform art. 8 alin 2 din OG nr. 5/2001.

8
Somaţia de plată OG 5 / 19 Iulie 2001

În situaţia în care cererea în anulare este respinsă, hotărârea


pronunţată în acest mod este irevocabilă, ea urmând a fi investită şi pusă în
executare. Dacă cererea în anulare va fi admisă, ordonanţa prin care s-a emis
somaţia va fi anulată.
Creditorul, în această din urmă situaţie, se poate îndrepta împotriva
debitorului, cu acţiune în pretenţii, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun,
după ce, bineînţeles, va efectua plata taxei de timbru, la valoare, în baza
dispoziţiilor Legii 146/1997 modificată.
În situaţia în care, înainte de a intra în dezbaterea cauzei, debitorul
plăteşte debitul, judecătorul va lua act de plata debitului şi va proceda, potrivit
art. 5 din OG 5/2001, la închiderea dosarului,pronunţând în acest sens o
încheiere irevocabilă. Dacă, însă, părţile se înţeleg asupra modalităţii de plată a
debitului, judecătorul va lua act, de asemenea, de această înţelegere, pronunţând
o încheiere irevocabilă, ce constituie titlu executoriu.
Hotărârea prin care s-a emis ordonanţa privind somaţia de plată va
fi investită cu formulă executorie, potrivit procedurii de drept comun, urmând a
fi pusă în executare potrivit aceleiaşi proceduri, debitorul având posibilitatea de
a face contestaţie la executare împotriva titlului executoriu.
Potrivit art. 10, prin contestaţia la executare, debitorul poate invoca
apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care a
formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a
cererii creditorului. În acest din urmă caz, apărările le va face în cadrul dosarului
ce are ca obiect cererea în anulare.
De menţionat este faptul că, potrivit art. 11 al. 1 „ordonanţa privind
somaţia de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul
raporturilor juridice dintre părţi”.
De asemenea, trebuie precizat faptul că sumele solicitate pe calea
procedurii somaţiei de plată trebuie să fie neechivoce, să nu aibă caracter
litigios, contencios.
Ca si speţă, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială, a
respins cererea de emitere a somaţiei de plată formulată de către creditor, care
solicitase emiterea somaţiei pentru plata unor sume de bani reprezentând
contravaloarea chiriei neîncasate pentru spaţiul pentru care a încheiat contract de
închiriere cu debitorul.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, debitorul a făcut
apărări, în sensul că acest contract de închiriere nu s-a derulat până la data
introducerii cererii în justiţie, datorită faptului că, deşi a solicitat în nenumărate
rânduri, creditorul nu i-a pus la dispoziţie spaţiul ce făcea obiectul contractului,
depunând în acest sens notificările adresate creditorului pentru predarea
spaţiului menţionat.
Prin hotărârea pronunţată, Tribunalul a respins cererea de emitere a
somaţiei de plată ca neîntemeiată, având în vedere caracterul litigios al
obiectului cauzei.

9
Somaţia de plată OG 5 / 19 Iulie 2001

CAPITOLUL VI

CARACTERUL CONTENCIOS SAU NECONTENCIOS AL


PROCEDURII SOMAŢIEI DE PLATĂ

Cu privire la caracterul procedurii somaţiei de platã în doctrinã au


fost exprimate mai multe opinii.
a) Într-una dintre opinii (S. Nicolae – „Procedura somaţiei de platã în lumina
Ordonanţei Guvernului nr.5/2001şi a modificãrilor aduse acesteia prin Legea
nr. 295/2002, în Revista „Dreptul” nr. 9/2002 p. 10.) se evocã faptul cã
„pãstrând unele caracteristici ale procedurii necontencioase (de pildã: învestirea
cu formulã executorie a unei hotãrâri judecãtoreşti), procedura
somaţiei de platã are caracter contencios”. Autorul citat apreciazã cã
un argument pentru susţinerea caracterului contencios al procedurii este
acela al prevederii exprese de cãtre legiuitor a posibilitãţii debitorului de a
depune întâmpinare.
b) Într-o altã opinie (M – L Belu Magdo – „Procedura somaţiei de platã”,
Revista de drept comercial nr. 11/2001, pag. 22; ) se evocã faptul cã :
„procedura somaţiei de platã are un caracter necontencios, întrucât prin
rezolvarea cererii nu se urmãreşte stabilirea unui drept potrivnic faţã de o altã
persoanã. Nesoluţionându-se un litigiu, actul de procedurã pe care îl pronunţã
judecãtorul, şi care se numeşte ordonanţã, nu se bucurã de puterea lucrului
judecat.”
c) O a treia opinie (G. Boroi, D. Boroi – „Consideraþii referitoare la procedura
somaţiei de platã”, Revista “Curierul Judiciar”, nr. 4/2002, pag.1 ), însuşitã şi de
Guvern în expunerea de motive a proiectului de lege pentru aprobarea
Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001, se apreciazã cã intenţia legiuitorului a fost
aceea de a conferi procedurii somaţiei de platã un caracter mixt, adicã procedura
în prima ei fazã are un caracter necontencios, urmând sã devinã procedurã
contencioasã în cazul în care debitorul exercitã acţiunea în anulare sau, dacã este
citat pentru a da lãmuriri, formuleazã apãrãri pe fond.
Referitor la prima opinie se poate observa că prevederea expresã a
întâmpinãrii nu este de naturã a altera caracterul necontencios al primei faze a
procedurii, ci el trebuie raportat la caracterul special al acestei proceduri. Este
de aşteptat ca debitorul sã depunã întâmpinare, prin care sã tindã la combaterea
pretenţiilor creditorului, dar aceasta nu trebuie sã ducã la concluzia cã procedura
somaţiei de platã este una prin care s-a reglementat posibilitatea stabilirii unui
drept, potrivnic faţã de cealaltã parte.

10
Somaţia de plată OG 5 / 19 Iulie 2001

Dimpotrivã dacã din analiza înscrisurilor depuse este evidentã


certitudinea, lichidarea şi exigibilitatea creanţei creditorului, instanţa ar urma sã
emitã ordonanţa de somare a debitorului, chiar dacã acesta ar încerca sã conteste
creanţa.
Se poate concluziona cã procedura somaţiei de platã are un caracter
necontencios în prima ei fazã şi devine o procedurã contencioasã în momentul în
care debitorul formuleazã cererea în anulare.

CAPITOLUL VII

CONSIDERAŢII FINALE

Reglementarea procedurii somaţiei de plată a condus la


simplificarea demersului jurisdicţional al creditorilor pentru obţinerea titlurilor
executorii. Aceasta a suferit mai multe schimbări legislative în timp, astfel încât
să corespundă cât mai bine interesului social general pentru care a fost creată. În
plus, reuşeşte să menţină un echilibru între interesul creditorului ce se doreşte a
fi protejat prin edictarea normei juridice şi dreptul la apărare al debitorului, şi
anume: interesul oricărui creditor de bună-credinţă ale cărui drepturi sunt
vătămate prin aplicarea unor proceduri greoaie şi ineficiente pentru recuperarea
creanţelor sale şi, în acelaşi timp, debitorul de bună-credinţă nu se poate
considera expus unor pretenţii abuzive, procedura somaţiei de plată neafectând
apărările de fond privind natura raporturilor juridice dintre creditor şi debitor.

11
Somaţia de plată OG 5 / 19 Iulie 2001

SPEŢĂ

Prezentarea situaţiei de fapt:

Între SC X SRL creditoare reclamantă şi SC Y SRL debitoare pârâtă a


avut loc un raport comercial în temeiul căruia SC X SRL a emis debitoarei într-
un decurs de 6 luni, 15 facturi fiscale, însumând în total 91260,06 Ron.
Debitoarea a achitat doar o parte din suma de bani datorată, respectiv aceasta a
achitat 33461,2 Ron dintr-un total de 91260,06 Ron. Astfel debitoarea mai avea
de achitat o valoare de 57798,86 Ron iar SC X SRL a înaintat către Judecătoria
Oradea o cerere de emitere a somaţiei de plată pentru această sumă.

În drept

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 5/2001 privind


procedura somaţiei de plată. (modificată de Legea nr. 292/2002, Ordonanţa de
Urgenţă nr. 142/2002, Ordonanţa de Urgenţă nr. 58/2003, Legea nr. 195/2004).

Ca şi probe s-au depus instanţei copii de pe facturile şi chitanţele emise


către pârâtă, extrasele de cont dar şi o situaţie contabilă detaliată a raportului
juridic dintre SC X SRL şi SC Y SRL.

Instanţa a verificat dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru


admiterea somaţiei de plată, respectiv dacă este vorba despre o creanţă certă,
lichidă şi exigibilă. Instanţa a fixat un nou termen până la care SC X SRL să
depună copii lizibile a facturilor şi chitanţelor şi să le prezinte în original spre
vedere instanţei, toate acestea sub sancţiunea suspendării cauzei. La acest nou
termen instanţa a administrat înscrisurile considerându-le pertinente şi
concludente şi a dispus emiterea somaţiei de plată pentru suma de 57798,86
Ron, cu cheltuieli de judecată.

SC Y SRL nu a formulat în termen de 10 cerere în anulare împotriva


ordonanţei somaţiei de plată, drept conferit de art. 8 al OG 5/2001. Drept urmare
SC X SRL a formulat cerere de învestire a ordonanţei cu formulă executorie.

12
Somaţia de plată OG 5 / 19 Iulie 2001

Bibliografie:

• Focus IMM – Somaţia de plată, mijloc de realizare a creanţelor


(15.09.2007)
• Focus IMM – Somaţia de plată, mijloc de realizare a creanţelor
(15.10.2007)
• Sorin Popa – Recuperarea creanţelor prin somaţia de plată (Business
digest nr. 3 din 18.07.2006)
• OG 5/19.07.2001 privind procedura somaţiei de plată modificată şi
completată de Legea nr. 295/2002, O.U.G. nr. 142/2002, O.U.G. nr.
58/2003, Legea nr. 195/2004
• Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 11/2006 privind recursul in
interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa
Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 6
alin. (4) si ale art. 9 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind
procedura somatiei de plata – publicată în Monitorul Oficial nr. 656 din
28 iulie 2006
• Andreea Preotesoiu – Procedura somaţiei de plată (19.03.2007)
• Voicu & Filipescu – Business Catalysts - nr. 84 din 30.10.2006
• Colonel Florin Chiţu Şeful Biroului Juridic şi Drept Internaţional
Umanitar din Statul Major General – Procedura somaţiei de plată –
Revista consilierilor juridici din armată nr. 3/2006
• Violeta Obertin-Grecu – Procedura somaţiei de plată – Revista Conta Plus
nr. 9 din ianuarie 2007
• Gardianul – Totul despre somaţia de plată – nr. 1783 din data de
14.04.2008
• Dezbateri parlamentare – şedinţa Camerei Deputaţilor din 06.11.2001 -
Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei
Guvernului nr.5/2001 privind procedura somaţiei de plată
• Adela Diaconescu – Recuperarea creanţelor -
http://www.avocatdiaconescu.ro/recuperarea-creantelor.htm
• Proceduri pentru ordonanţa de plată -
http://ec.europa.eu/civiljustice/simplif_accelerat_procedures/simplif_acce
lerat_procedures_rom_ro.htm
• Excepţiile în procesul civil http://www.schiopu.ro/jxcms/index.php?
option=com_frontpage&Itemid=1

13