PARTICULARITĂŢI HIDROLOGICE

Teritoriul României poate fi considerat ca dispunând de o reţea hidrografică complexă, variată

ca regim hidrologic şi neuniform repartizată teritorial. Caracteristicile hidrografice sunt determinate de
particularităţile reliefului ţării noastre şi ale climatului temperat cu interferenţe.
Reteaua hidrografică de pe teritoriul României are urmatoarele caractere generale:
- forma reţelei hidrografice din ţara noastra este convergentă către Depresiunea Colinară a
Transilvaniei, spre care se îndreaptă râuri din vestul Carpaţilor Orientali (Someşul Mare,
Mureşul, Oltul etc.), din nordul Carpaţilor Meridionali (Sebeş, Cibin, Sadu etc.), sau din estul
Carpaţilor Occidentali (Arieş, Ampoi, Someşul Mic etc.), divergentă/radiară din Depresiunea
Colinară a Transilvaniei spre extremităţile ţării (spre NV Someşul, spre vest- Crişurile,
Mureşul, Bega şi Timişul, spre sud- Jiul, Oltul, Argeşul, spre SE- Ialomiţa, Buzăul, spre est-
Trotuşul, Bistriţa, Moldova, Suceava) şi circulară în ansamblu, pe margine (Tisa, Dunare,
Siret şi Prut);
- volumul de apă scurs într-un an de râurile care drenează teritoriul României este de 37
miliarde m3/an, la care se adaugă volumul de apa scurs de Dunăre, aproximativ 170 miliarde
m3/an;
- originea debitelor râurilor din ţara noastră este majoritar carpatică (circa 65% provin din
Carpaţi şi dealuri înalte şi doar 7% din câmpie şi Dobrogea);
- ca drenaj, râurile de pe teritoriul României sunt danubiano-pontice. Marea Neagră colectează
apa tuturor râurilor prin intermediul Dunării, care drenează aproape 98% din suprafaţa
României, la care se adauga spaţiul dobrogean, cu râuri care se varsă în lacurile de pe litoral;
- scurgerea apelor, condiţionată de modul în care se realizează provenienţa apei în timpul
anului (influenţa factorilor genetici), se caracterizează printr-un regim neregulat, de la un sezon
la altul :
IARNA( 15 -25 %) – predomină alimentarea subterană, ceea ce face ca râurile să aibă debit
mic (precipitaţiile, deci alimentarea pluvială este oprită, aceastea fiind solide şi stocate în munţi);
apar viituri de iarna, când temperaturile cresc uşor (mai ales în Banat).
PRIMĂVARA ( 50 %) – topirea zăpezilor şi ploile bogate dau debite mari (ape mari
primavăra ) – aprilie (la câmpie) şi mai (la munte); se scurge 50% din apa unui râu;
VARA (15- 30 %) – ape mici, unele râuri seacă, dar apar viituri (ce provoacă inundaţii) la
ploile torenţiale;
TOAMNA (5-15 %)- debite mici (ape mici de toamna), cu creşteri uşoare, uneori viituri,
datorită ploilor mocăneşti;
- fenomenele hidrologice extreme sunt secarea şi inundaţiile, care au provocat distrugeri însemnate.
Secarea se produce atunci cand alimentarea este asigurată doar de apele subterane, ea dovedindu-se la
râurile mici, uneori, insuficientă pentru a asigura scurgerea. Inundaţiile sunt creşteri rapide ale debitelor,
provocate de ploile torenţiale, pentru râurile cu bazine reduse, iar pentru cele mari de ploile de durată, mai
ales când se suprapun cu topirea zăpezii; Mari inundaţii: 1966 (Banat), 1967 (Transilvania şi Maramureş),
1969, 1970, 1975 (în Muntenia şi Moldova) şi mai ales inundaţiile din 2005, ce au afectat aproape întreaga
suprafaţă a ţării .
- utilizarile apei sunt multiple: în industrie ca apă tehnologică, în agricultură ca apă pentru
irigaţii, în consum casnic ca apă menajeră, în transport, în piscicultură, ca resursă de agrement.
O serie de factori genetici determină configuraţia reţelei hidrografice şi parametrii acestora.
Dintre aceştia amintim:
- relieful, influenţează hidrografia prin parametrii săi. Altitudinea determină modificarea parametrilor
climatici (scăderea temperaturii/creşterea cantităţii de precipitaţii) şi implicit modificări ale
caracteristicilor scurgerii. Panta accentuată, asociată alcătuirii geologice din roci impermeabile,
specifice unităţilor montane, vor favoriza scurgerea, iar suprafeţele netede şi rocile permeabile,
specifice unităţilor de câmpie, vor favoriza infiltrarea;
- clima, prin particularităţile elementelor climatice, determină caracteristicile parametrilor hidrologici.
Astfel, temperatura aerului şi evaporarea, pe de o parte şi precipitaţiile atmosferice, pe de altă parte,
influenţează volumul de apă scurs;
- vegetaţia, îndeosebi forestieră, are un rol moderator hidrografic. Cantitatea de precipitaţii căzută
deasupra pădurii este mai mare cu 10-20% faţă de spaţiul deschis din vecinătate, dar la suprafaţa
solului ajunge o cantitate mai mica de apă cu 10-15%. Deasemenea este împiedicată concentrarea şi
scurgerea rapidă a apei, diminuând riscul producerii inundaţiilor. Este favorizată infiltrarea şi mărirea
rezervelor de ape subterane materializate într-o alimentarea constantă a râurilor, evitând fenomenul de
secare;
- suprafaţa bazinului, influenţând, în mod direct, prin dimensiunea sa, parametrii hidrologici;
- activităţile antropice, prin utilizarea unor volume de apă pentru activităţi industriale, agricole sau
casnice din cadrul bazinului hidrografic.
1. Explicaţi afirmaţia: „Carpaţii sunt un castel de ape”.
2. Care este rolul climei şi al vegetaţiei asupra parametrilor hidrologici.
3. De ce regimul de scurgere al râurilor este neuniform pe sezoane?
4. Cum influenţează activităţile umane regimul de scurgere al râurilor?
5. Enumeraţi particularităţile hidrologice ale localităţii în care locuiţi.

Reţeaua hidrografică a României poate fi considerată complexă, moderată ca densitate,

variată ca regim hidrologic, echilibrată ca bilanţ şi neuniformă ca repartiţie.
Este dispusă în urmatoarele componente:
- Dunărea ;
- Râurile interioare;
- Lacurile;
- Apele subterane;
- Marea Neagră.

DUNĂREA

Dunărea este, pentru România, una dintre componentele esenţiale. Ea colectează aproape
întreaga reţea de ape curgătoare, respectiv 98% (fără râurile dobrogene).
Este cel mai important fluviu european, importanţa dată şi de sistemul Dunare – Main –
Rhin, prin care Marea Neagră este pusă în legătură cu Marea Nordului, respectiv o legatură
între estul şi vestul Europei.
Izvoraşte din Munţii Pădurea Neagră, Germania, de la 1241 m, prin două izvoare Brege şi
Brigach, şi după 2860 km se varsă în Marea Neagră printr-o deltă. Strabate zece ţari şi patru
capitale: Germania, Austria (Viena), Slovacia (Bratislava), Ungaria (Budapesta), Croaţia,
Iugoslavia (Belgrad), România (1075 km), Bulgaria, Moldova, Ucraina.
Pe parcursul său formează trei sectoare distincte:
-Sectorul superior, de la izvoare – Bazinul Vienei, unde are caracterul unui râu de munte, cu
repezişuri şi pantă mare. La intrarea în Bazinul Vienei primeşte afluenţi din Alpi, ce-i sporesc debitul,
devenind un adevărat fluviu.
-Sectorul mijlociu (Bazinul Vienei - Baziaş), unde Dunărea străbate Câmpia Panonică, având pantă
redusă, rezultând un curs leneş cu numeroase despletiri şi băltiri.
-Sectorul inferior (Baziaş - vărsare), sau sectorul românesc, împărţit la rându-i în patru sectoare:
- sectorul Baziaş – Gura Văii, unde Dunărea formează cel mai lung defileu din Europa,
stăbătând Munţii Carpaţii; este transformat antropic prin construirea barajului Porţiler
de Fier I, înlăturându-se, astfel, numeroasele repezişuri ce îngreunau navigaţia. Aici alternează
sectoarele mai largi cu cele înguste (Cazanele Mari şi Mici).
- sectorul Porţile de Fier (Gura Văii) – Călăraşi (sau sectorul de câmpie) unde albia se
lăţeşte până la 2 km, iar adâncimea scade spre o medie de 2m. În acest sector existau zone
înmlăştinite, care au fost desecate şi redate agriculturii. Malurile în acest sector sunt asimetrice,
malul românesc (stâng) fiind mai jos decât cel bulgaresc(drept).
- sectorul Călăraşi – Brăila, unde fluviul se desparte de doua ori, în câte două braţe, unite
la Vadu Oii. În interior sunt prinse două incinte, Insula mare a Brăilei şi Balta Ialomiţei,
 pe vremuri cu mlaştini,lacuri şi păduri, astăzi drenate şi cultivate agricol. În acest sector Dunărea
curge de la sud spre nord.
- sectorul Brăila – Sulina (Dunărea maritimă), unde se asigură un pescaj minim de 7 m
pentru a permite intrarea navelor maritime de tonaj mic. S-au dezvoltat porturile fluvio-
maritime româneşti (Brăila , Galaţi, Tulcea, Sulina). La vărsarea în Marea Neagră se formează
Delta Dunării (a 22 pe Glob). În acest sector are loc dragarea canalului pentru înlăturarea
aluviunilor ce stânjenesc navigaţia, mai ales la vărsarea în mare a braţului Sulina, unde se
formează "bara" de la Sulina, pentru evitarea căreia s-au construit diguri de prelungire în mare a
acestui braţ.

REŢEAUA HIDROGRAFICĂ INTERIOARĂ

Râurile româneşti sunt după originea debitelor carpatice şi ca drenaj (vărsare)

danubiano – pontice. Sunt împărţite în mai multe grupe, după poziţie geografică şi colectorul
principal.
A. GRUPA DE VEST – având colector Tisa – cuprinde:
- VIŞEU şi IZA – râurile Depresiunii Maramureş şi Munţilor Rodnei.
- SOMEŞ ce se alimentează atât din Munţii Apuseni (Someşul Mic – cu izvoarele Someşul Cald
şi Someşul Rece ), cât şi din Munţii Rodnei (Someşul Mare), unindu-se la Dej şi vărsându-se în
Tisa (în Ungaria); când ajunge în câmpie – la Satu Mare – are un debit bogat, care-l fixează pe
locul al IV – lea între râurile ţării; afluenţi – Someşul Mare cu Şieu, Bistriţa şi Sălăuţa; Someş –
Lăpuş (dreapta) şi Almaj, Agrij şi Crasna (stânga)
Zone stăbătute:
- Someşul Mare - Munţii Rodnei, Subcarpaţii Transilvaniei (la nord), Câmpia Transilvaniei /
Podişul Someşan – Dej;
- Someşul Mic – Munţii Apuseni (Munţii Gilău) – Depresiunea Iara – Câmpia Transilvaniei /
Podişul Someşan - Dej;
- Someş – Dej – Podişul Someşan – Dealurile Sălajului – Câmpia Someşului – graniţă.
- CRIŞURI
- Crişul Repede – izvoare în Munţii Apuseni (Munţii Vlădeasa ) – trece prin pasul Ciucea –
Depresiunea Vad-Borod-Oradea-graniţă, primind pe stânga Iada şi Drăgan;
- Crişul Negru – izvoare din Munţii Apuseni (Munţii Bihor) – Depresiunea Beiuş – Câmpia
Crişurilor – graniţă; are debitul cel mai mare;
- Crişul Alb – izvoare din Munţii Apuseni (Munţii Bihor - Găina), Depresiunea Brad –
Depresiunea Gurahonţ – Depresiunea Zarand – Câmpia Crişurilor – graniţa ; se unesc în Ungaria.
- BARCĂU – afluentul Crişurilor în Ungaria – are izvoarele din Munţii Plopiş-Meseş-
Depresiunea Şimleu - Câmpia Ierului - graniţă.
- MUREŞ izvorăşte din Munţii Hăşmaşu Mare (Carpaţii Orientali - Grupa Centrală), stăbate
regiuni diferite (Depresiunea Giurgeu – Defileul Topliţa-Deda – Depresiunea Transilvaniei –
Sudul Munţilor Apuseni – Dealurile şi Câmpia de Vest – graniţă – Tisa (Ungaria).
- Afluenţi - de dreapta - Arieş, Ampoi;
- de stânga - Gurghiu, Niraj, Târnava (formată din Târnava Mare şi Târnava Mica
unite la Blaj), Sebeş (cu Secaş), Strei (cu Râul Mare), Cerna (de Hunedoara).
- BEGA are izvoarele în Poiana Ruscă – este canalizat pe o lungime de 144 km (114km în ţara
noastră), adâncime de 1,5 m, navigabil la Timişoara; stăbate sudul Dealurile Lipovei – Câmpia
Lugojului şi Câmpia Timişului – Tisa – Ungaria.

B. GRUPA SUDICĂ (cuprinde râuri cu bazine hidrografice alungite ) având colector

Dunărea.
- TIMIŞ – izvoare Munţii Semenic – Culoarul Timiş – Câmpia Lugojului – Câmpia Timişului –
Dunăre (Belgrad);
- Afluenţi - Râul Rece, Bistra, Pogăniş, Bârzava.
- CARAŞ - are izvoarele în Munţii Aninei - Depresiunea Oraviţei – Dunăre
- CERNA - izvoraşte din Munţii Godeanu – desparte Munţii Cernei de Munţii Mehedinţi –
Culoarul Cerna – Dunăre (Orşova);
- TOPOLNIŢA – izvoare în Podişul Mehedinţi – Dunăre;
- DESNĂŢUI – izvoare în Platforma Strehaiei – Câmpia Româna – Dunăre;
- JIU – este format în Depresiunea Petroşani, din Jiul de Vest (izvorând din Munţii Retezat)
şi Jiul de Est (cu izvoare în Munţii Parâng) – Trecătoarea Lainici - Depresiunea Tg. Jiu –
Câmpu Mare – Platforma Jiului – Câmpia Româna – Dunăre;
- Afluenţi - dreapta - Motru;
- stânga - Gilort, Amaradia;
- OLTUL are izvoarele în Munţii Hăşmaşu Mare – Depresiunea Ciuc – Defileul Tuşnad –
Depresiunea Braşov – Defileul Racoş – Depresiunea Făgăraş - Trecătoarea Turnu Roşu –
Depresiunea Loviştei – Defileul Cozia – Subcarpaţii şi Podişul Getic – Câmpia Româna – Dunăre;
- Afluenţi - dreapta – Homorod, Cibin (Hârtibaciu şi Sadu), Lotru, Olteţ (Munţii Parâng);
- stânga - Râul Negru, Bârsa, Topolog.
- VEDEA - izvorăşte din Platforma Cotmeana – Câmpia Româna – Dunăre.
- Afluenţi - stânga - Teleorman;
- ARGEŞUL izvorăşte de sub vârful Negoiu (Munţii Făgăraş) – limitează Platformele
Argeşului de Cotmeana – Câmpia Piteştilor – Câmpia Titu – Sectorul de câmpie (Olt-Argeş) –
Dunăre;
- Afluenţi - dreapta - Neajlov (Câlniştea);
- stânga -Vâlsan, Râul Doamnei, Topolog, Argeşel, Sabar, Dâmboviţa (cu Colentina –
trec prin Bucureşti);
- MOSTIŞTEA are izvoare în Câmpia Mostiştei – Dunărea;
- IALOMIŢA - izvoare din Munţii Bucegi (Vârful Omu) – Depresiunea Pucioasa – Câmpia
Ploieştilor/Târgoviştei – Câmpia Gherghiţei, împarte Bărăganul – Câmpia Hagienilor- Dunăre;
- Afluenţi - dreapta ( nu are);
- stânga- Cricovul Dulce, Prahova (cu Teleajen), Cricovul Sărat; are debit mic în
câmpie.
- CĂLMĂŢUI - izvoare în Câmpia Piemontană a Buzăului, trecând pe la nord de Bărăgan –
Dunăre.

C. GRUPA DE EST - cuprinde râuri ce au bazine asimetrice, cu afluenţi mai lungi pe

dreapta – Siret şi Prut.
- SIRETUL - râul cu cel mai mare bazin (42830km²) şi debit (222m/s); izvorăşte din Ucraina,
intră în ţară şi formează un culoar larg (10-15km);
- Afluenţi dreapta – Suceava (Suceviţa şi Putna); Moldova (Moldoviţa şi Neamţ); Bistriţa – cu
izvoare în Munţii Rodnei – trece prin Depresiunea Dornelor – Munţii Bistriţei/Giumalău, Bistriţei/
Stânişoarei – Ceahlău - Subcarpaţii Moldovei – Siret (primind pe dreapta Neagra, Bistricioara,
Bicaz, Tarcău şi pe stânga Cracău); Trotuş – izvoare din Munţii Ciuc – Depresiunea Ghimeş –
Depresiunea Comăneşti – Depresiunea Tazlău – Caşin – Dealurile Subcarpatice – Siret (primeşte
afluenţi - pe stânga – Tazlău şi pe dreapta – Uz, Slănic, Oituz, Caşin); Putna - izvoare din Munţii
Vrancei – Depresiunea Vrancei (unde primeşte Zăbala) – Depresiunea Vidra - Câmpia Siretului
Inferior (unde primeşte Milcovul şi Râmna) – Siret; Râmnicu Sărat – izvoare din Munţii Vrancei –
Depresiunea Neculele – Depresiunea Dumitreşti – Câmpia Siretului Inferior – Siret; Buzău –
izvoare în Munţii Întorsurii – Depresiunea Întorsura Buzăului – Munţii Buzău – Depresiunea
Patârlagele – Policiori – Câmpia Buzăului – Câmpia Siretului – Siret; afluenţi: Bâsca (Mica şi
Mare), Slanic – de stânga;
- Afluenţi stânga - Bârladul cu Vaslui şi Crasna (stânga) şi Racova, Tutova, Zeletin (dreapta).
- PRUTUL – izvoare din Ucraina – face graniţa cu Republica Moldova, fiind un râu cu debit
mic şi bazin asimetric – strabate Podişul Moldovei, limitându-l spre est;
- Afluenţi - (doar pe dreapta din România) – Başeul şi Jijia (cu Sitna şi Bahlui, ce trece prin
Iaşi).
 D. GRUPA SUD – ESTICĂ – râuri scurte ce se varsă în lacuri de tip liman sau lagună,
având debit mic.
- TELIŢA şi TAIŢA – se varsă în lacul Babadag;
- SLAVA – se varsă în laguna Zmeica;
- CASIMCEA - izvoare în Podişul Casimcei – se varsă în lacul Taşaul.

1. Evidenţiaţi caracteristicile sectoarelor Dunării pe teritoriul românesc.

2. Enumeraţi râurile care se varsă în Tisa. Dar în Dunăre?
3. Explicaţi forma bazinelor hidrografice ale râurilor Siret şi Mureş.
4. Realizaţi o scurtă caracterizare a râului Olt precizând: izvorul, unităţile de relief traversate sau
delimitate, direcţia de curgere, râul colector, regimul scurgerii, afluenţii mai importanţi şi
principalele oraşe situate în cadrul bazinului.

APELE SUBTERANE

Pot fi: - freatice (influenţate de precipitaţii);

- de adâncime (vechi).
Apele freatice – la munte – nu au continuitate, sunt mineralizate cu gaze sau săruri, pe
calcare pot exista mari acumulări, sau pot lipsi pe spaţii întinse; la limita subcarpaţi/munţi – sunt
sărăturate; sub depozite loessoide – adâncime mare formând sărături; în lunci – aproape de
suprafaţă, uneori băltind;
Apele de adâncime – se întâlnesc în zone extracarpatice, putând avea caracter ascensional
sau artezian; pe linii de falii ele sunt termale (cu săruri) – Băile Felix, 1 Mai, Tinca, Moneasa; la
Oradea sunt folosite la termoficarea unor cartiere, băi, încălzirea serelor şi ca apă industrială;
ele continua şi la sud de Oradea, până la Arad, Timişoara (sud) şi Satu Mare (nord). În Carpaţii
Orientali ca urmare a emanaţiilor postvulcanice de CO2 apele freatice sunt mineralizate, în aşa
numita „aureolă mofetică” – Săpânţa, Borsec, Bilbor, Vatra Dornei, Tuşnad, Harghita, Zizin.
1. Care sunt utilizările apelor subterane?
2. Cum se formează acestea?

LACURILE

Dupa geneză - naturale;

- antropice.
Dupa localizare - de munte;
- de deal şi podiş;
- de câmpie;
- de deltă şi litoral/văi;
Ocupă doar 1,1% din teritoriu, având importanţă multiplă (turistică, piscicolă, de agrement,
energetică).

A. Lacuri de munte:
a. naturale:
- lacuri glaciare – pe munţii înalţi, la peste 2000 m altitudine, în vechile circuri ale gheţarilor
cuaternari (Lala şi Buhaescu în Munţii Rodnei; Bâlea, Capra, Podragu, Urlea în Munţii Făgăraş,
Gâlcescu în Parâng; Bucura, Zănoaga - şi alte 80 de lacuri - în Retezat-Godeanu);
- lacuri de baraj natural – Lacu Roşu (pe Bicaz – format prin surparea unui pinten peste cursul
Bicazului în 1837) în Grupa Centrală;
- Lacuri de nivaţie – Munţii Siriu – Lacul Vulturilor;
- lacuri de crater vulcanic – Lacul Sfânta Ana în Masivul Ciomatu (în sudul Munţilor Harghita),
lângă Băile Tuşnad- Grupa Centrală;
- lacuri formate în roci calcaroase – Vărăşoaia (Munţii Bihor), Ighiu (Munţii Trascău) în Grupa
Munţilor Apuseni;
- lacuri formate în masive de sare – Coştiui şi Ocna Şugatag (Depresiunea Maramureş);
b. antropice:
- lacuri de acumulare (hidroenergetice):
- în Carpaţii Orientali : Izvorul Muntelui (Bistriţa), Siriu (Buzău), Paltinu (Doftana).
- în Carpaţii Meridionali – Scropoasa (Ialomiţa), Vidraru (pe Argeş), Vidra (Lotru),
Negovanu (Sadu), Gura Apei (Râul Mare – Strei), Lacul Valea lui Iovan (Cerna); pe Olt (între Turnu
Roşu – Cozia).
- în Carpaţii Occidentali – Valiug (Bârzava), Fântanele şi Tarniţa (Someşul Cald)

B. Lacuri de deal şi podiş:

a. naturale:
- lacuri formate în masive de sare - Slănic, Telega (Subcarpaţii Curburii), Ocnele Mari(Subcarpaţii
Getici), Ocna Sibiului – Lacul fără fund , Lacu Ursu (Sovata), la Ocna Dej, Ocna Mureş, Turda
(Depresiunea Transilvaniei).
- lacuri formate în masive de sare – Zăton, în Podişul Mehedinţi.
b. antropice:
- iazuri şi heleştee - Câmpia Moldovei (Lacul Dracşani) şi Câmpia Transilvaniei (Geaca, Zau de
Câmpie), lacuri cu baraj de pământ.
- lacuri de tip polder (împotriva inundaţiilor) - Lacul Ceauru (pe Jiu).
- lacuri de acumulare - Porţile de Fier 1 (Podişul Mehedinţi) – cel mai mare, Stânca – Costeşti
(Prut), Galbeni, Răcăciuni, Bereşti (Siret), pe Bistriţa, pe Argeş, pe Olt (atât în Podişul Getic, cât
şi în Depresiunea Făgăraş).

C. Lacuri de câmpie
a. naturale:
- limane fluviale – s-au format prin anastomozarea (bararea cu aluviuni) gurilor de vărsare ale râurilor
mici de către colectori, rezultând lacuri cu aspect alungit, în spatele valurilor de aluviuni (pe Buzău, pe
Ialomiţa, pe Mostiştea ); ex: Snagov, Căldăruşani – Ialomiţa , Balta Alba - Buzău).
- lacuri formate prin tasare în loess (în crovuri) - sărate – L. Sărat (lângă Brăila), L. Amara (lângă
Slobozia), Movila Miresei - Bărăgan, sau dulci - cele din Câmpia Timişului şi Câmpia Carei.
b. antropice:
- heleştee: Cefa (Câmpia Crişurilor), pe Mostiştea;
- lacuri de acumulare – Ostrovu Mare (Dunăre), cele de pe Olt (cele mai numeroase).
- lacuri de agrement în apropierea capitalei pe Dâmboviţa şi Colentina (Băneasa, Herăstrău,
Floreasca, Tei, Fundeni).

D. Lacuri din lunca Dunării, deltă şi litoral:

a. naturale
– lacurile de luncă o parte au fost desecate (Lacul Greaca) sau amenajate (la confluenţa cu Prutul –
Lacul Brateş, iar spre Podişul Dobrogei - Lacul Crapina).
- limane fluviale din lunca Dunării – Oltina, Buceag, Vederoasa, Mostiştea.
- lacurile deltei – Dranov, Roşu, Puiu, Puiuleţ, Bogdaproste, Isac, Obretin, Gorgova, Fortuna, Matiţa,
Merhei, Rusca, Tatanir.
- lagune maritime – golfuri închise prin cordoane de nisip. Laguna Razim – Sinoe, cel mai mare
sistem lacustru din ţară, cu lacurile Razim, Zmeica, Goloviţa, Sinoe – închise de grindurile Perişor
şi Chituc (au ape sărate) şi Laguna Siutghiol – golf barat de perisipul de la Mamaia, cu ape dulci.
- limane fluvio-maritime – formate prin bararea cu cordoane de nisip, de către curenţii circulari ai
mării, a unor râuri scurte ce se varsă în mare: Taşaul (pe Casimcea), Babadag (Taiţa şi Teliţa),
Techirghiol (cu nămoluri terapeutice), Mangalia (cu ape sulfuroase).
 1. Explicaţi modul de formare al lacurilor glaciare.
2. De ce în zona montană sunt cele mai multe amenajări hidroenergetice?
3. Care este originea sării din lacurile formate în crovurile din Bărăgan?

MAREA NEAGRĂ

Localizată în sud-estul României. Marea Neagră este de tip continental, fiind situată între
Europa şi Asia. Ocupă o suprafaţa de 462.535 km² şi comunică cu Oceanul Planetar (Strâmtoarea
Bosfor - Marea Marmara – Strâmtoarea Dardanele – Marea Mediterană şi de aici, prin Strâmtoarea
Gibraltar spre Oceanul Atlantic, iar prin Canalul Suez – Marea Roşie – Strâmtoarea Bab-el-Mandeb
spre Oceanul Indian).
La origini Marea Neagră făcea parte din vechea Mare Sarmatică, ce ocupa teritorii mult
mai vaste, cuprinzând, pe lângă Marea Neagră, Lacul Aral, Marea Caspică şi teritoriile dintre
acestea. A suferit numeroase transgresiuni şi regresiuni prin care suprafaţa şi ţărmurile s-au
transformat (în ultimii 2000 ani nivelul mării a crescut cu 4 m, ca urmare vechile oraşe - porturi
greceşti au decăzut, fiind înlocuite prin locaţii mai noi). Actual, tendinţa generală a nivelului Mării
Negre este de creştere, cu o rată în ultimele secole de 20 cm/100 ani. Bilanţul hidrologic al Mării
Negre este pozitiv, determinând această uşoară creştere, deoarece intrările în Marea Neagră
(precipitaţii, descărcare din Marea Mediterană, aport de ape continentale din care Dunărea aduce
jumătate) sunt mai mari decât ieşirile (compensare spre Marea Mediterană, evaporare).
Adâncimea variază între 50 - 2000 m. Adâncimi de până la 200 m se găsesc în partea NV a
bazinului (aproape de ţărmul românesc). Cele între 200-2000 m se găsesc mai ales în partea de S şi
SE, iar adâncimile mai mari de 2000 m ocupă partea central-sudică, cu max. de 2211 m, aproape de
ţărmul turcesc.
Ţărmul nu este dantelat, cuprinzând puţine peninsule, insule sau golfuri. Dintre peninsule
amintim Peninsula Crimeea, celelalte având suprafeţe reduse, insulele sunt puţin numeroase –
amintim Insula Şerpilor şi Insulele Sacalin (la vărsarea braţului Sfântul Gheorghe în mare). Golfurile
sunt puţine, de dimensiuni reduse, excepţie făcând Golful Odessa, situat în partea de NV. În Marea
Neagră este inclusă şi Marea Azov, legătura dintre cele două fiind făcută prin stâmtoarea Kerci.
Proprietăţile apei
- temperatura – este diferenţiată în cele două straturi: 0-85 m – ce reflectă variaţiile sezoniere ale
temperaturii aerului (între 20-24˚C – vara şi 0˚ iarna, cu o medie de 7-8˚C; sub 85 m temperatura este
constanta, de 4˚C).
- salinitatea diferă pe verticală: primul strat, cuprins între 0-180 m, este mai dulce (datorită
aportului de apa dulce), variind între 16-18‰, chiar 4-50/00 la gura de vărsare a Dunării, iar sub 180 m
apa este mai sărată - 20-22%0. Media salinităţii variază între 18-200/00.
Dinamica apei:
- valurile – sunt în majoritate provocate de vânturile de nord-est; iarna ating înălţimi maxime de 7
m, în timpul furtunilor.
- mareele – mişcare oscilatorie diurnă este de maxim 12 cm, cauză fiind legată de caracterul
continental al mării, fapt ce explică şi posibilitatea formarii deltei la gurile de varsare ale Dunării.
-curenţii sunt de două tipuri:
- de descărcare şi de compensaţie (apele sărate ale Mării Mediterane cad pe fundul mării –
descărcare, iar cele “dulci” ale mării trec – spre compensare – către Marea Mediterană), peste
pragul de la Bosfor.
- de suprafaţă – fiind provocaţi de vânturile de nord-est, formându-se doua celule – vestică
(ce afectează şi ţărmul românesc) şi estică, despărţite de îngustirea generată de Peninsula
Crimeea;
- originalitatea Mării Negre constă în lipsa curenţilor verticali, ce împiedică împrospătarea şi
aerisirea stratelor de apă, mai jos de 180 m adâncime. Acest fapt duce la apariţia unui gaz otravitor,
H2S - şi lipsa oxigenului, mai jos de această adâncime neexistând viaţă, ci doar bacterii anaerobe
ce descompun resturile vieţuitoarelor din stratul superior.

Ţările riverane Mării Negre – Porturi:

- România (Mangalia, Constanţa, Sulina);
- Bulgaria (Burgas, Varna);
- Turcia - cel mai lung litoral (Karasu, Sinop, Samsun, Trabzon etc.);
- Gruzia (Batumi, Suhumi, Poti);
- Rusia (Ialta, Sevastopol);
- Ucraina (Odessa).
1. În ce constă „originalitatea” Mării Negre?
2. De câte tipuri sunt curenţii din Marea Neagră?
3. Explicaţi salinitatea mai redusă din partea NV a bazinului Mării Negre.
4. Care sunt principalele neregularităţi ale ţărmului şi căror ţări aparţin?