Sunteți pe pagina 1din 12

Christian Tell

(1808-1884)

Becheru Dragoș Sebastian


Introducere
Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea și mai ales în prima jumătate a secolului următor, are
loc procesul de destrămare a feudalismului și de ascensiune a elementelor modului de
producție capitalist ce se caracterizează prin dezvoltarea comerțului, a meșteșugurilor, prin
creșterea populației orașelor și a rolului lor economic. Concomitent apare și se dezvoltă
burghezia românească. Ea va avea un rol de prim rang în modernizarea instituțiilor țării și a
contextului economic și social-politic în general1.

Tot în această perioadă, în cadrul avântului național pe plan european, a apărut și s-a
dezvoltat ideologia burgheziei românelti, împărtășită și de o mare parte a boierimii. În cadrul
acestei ideologii, ideea națională a avut un rol preponderent datorită condițiilor specifice în
care se afla poporul român. O serie de acte istorice pregătite și conduse de reprezentanți de
seamă ai burgheziei în ascensiune, ai boierimii liberale și ai claselor de jos ca: Școala Ardeleană
și Supplex Libellus Valachorum, abolirea regimului fanariot în urma revoluției lui Tudor
Vladimirescu, desființarea monopolului turcesc asupra principatelor în 1829 și antrenarea mai
largă a economiei țărilor române în circuitul economic european, vor conduce la evidențierea
burgheziei române și a ideilor sale naționale. La începutul deceniului al IV-lea al secolului XIX,
încep să apară aproape concomitent o serie de diverse asociații și publicații, în toate cele trei
țări române, care conferă mișcării un caracter național. Christian Tell, ca mulți alți tineri, va fi
receptiv la aceste idei, și, în spiritul lor, va milita de acum neîncetat pentru eliberarea națională
și propășirea socială2.

1
Anastasie Iordache, Constantin Vlăduț, Christian Tell: 1808-1884, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1976, p 14
2
Idem, pp. 14-15
Originea și copilăria sa

Christian Tell s-a născut la 12 ianuarie 1808 în orașul Brașov 3, dintr-o familie de țărani
liberi originară din județul Gorj. Tatăl său, Alessandru Theodoru era țârcovnic (paracliser) de
țară și familia sa nu deținea nicio proprietate 4. Originea socială modestă va influența, în cea mai
mare parte viața și activitatea sa revoluționară.5 Proveniența neobișnuită a numelui Tell reflectă
originea familiei sale din județul Gorj, unde sunt 3 sate cu numele de Telești, având de
asemenea în vedere obișnuința transformărilor fonetice întâlnite la mai multe personalități
precum Kogălniceanu, Kretzulescu, Tăttarascu 6.

Nu se știu multe despre copilăria sa. Pe la vârsta de 12-13 ani își începe studiile la
Colegiul Sfântul Sava din București, unde îl va avea profesor pe Gheorghe Lazăr 7. Cu această
ocazie îi va cunoaște pe Ion Heliade-Rădulescu, Ion Ghica și Nicolae Bălcescu. După moartea lui
Gheorghe Lazăr, va continua studiile alături de Ion Heliade-Rădulescu, ale cărui convingeri
patriotice și politice îl vor influența mult pe Tell 8. Există mărturii ce evocă participarea, la vârsta
de 13 ani, la revoluția lui Tudor Vladimirescu, inclusiv după eșecul acesteia din 26-27 mai 1821 9.

Cariera militară și politică înainte de 1848

Intră în rândurile pandurilor, unde va ajunge căpitan în 1836. Se va distinge în războiul


ruso-turc din 1828-1829, sperând că astfel va reuși să contribuie la înlăturarea suzeranității
otomane10. În 1841 ajunge maior, comandantul batalionului I cantonat la Giurgiu.

3
Idem, p. 10
4
Idem, pp. 11-12
5
C. D. Aricescu, Capii revoluțiunii române de la 1848, vol. I, București, Ed. Typographia Stephan Rassidescu, 1866,
p. 17
6
Anastasie Iordache, Constantin Vlăduț, Christian Tell: 1808-1884, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1976, p. 11
7
Idem, p. 13
8
Grigore Lăcusteanu, Amintirile colonelului Lăcusteanu, București, Ed. Fundația pentru literatură și artă "Regele
Carol II", 1935, p. 51
9
Anastasie Iordache, Constantin Vlăduț, Christian Tell: 1808-1884, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1976, p. 13
10
Grigore Lăcusteanu, Amintirile colonelului Lăcusteanu, București, Ed. Fundația pentru literatură și artă "Regele
Carol II", 1935, p. 51
În 1837-1838 devine membru al Societății Filarmonice, înființată de Ion Heliade-
Rădulescu, Costache Aristia și Ion Câmpineanu. Scopurile acestei societății erau mai putin
culturale, și mai degrabă politice, promovând răspândirea ideii naționale.

În 1843, împreună cu Nicolae Bălcescu și Ion Ghica, fondează societatea secretă


revoluționară „Frăția”, cu deviza „Dreptate și Frăție” 11. Alcătuiește împreună cu Bălcescu o
colecție de scrieri militare pentru instruirea tinerilor în cariera armelor. De asemenea participă
alături de ceilalți membri ai Frăției la seri literare organizate de Ion Heliade-Rădulescu, având ca
obiectiv principal limba română12.

Christian Tell întreține legături cu românii din celelalte două țari. Una dintre dovezi o
reprezintă o diplomă nedatată prin care „Societatea de medici și naturaliști din Moldova” îl
numește membru de onoare13.

În decembrie 1834, el se căsătorește cu domnișoara Tarșița, fiica clucerului Constantin


Ștefănescu și a cluceresei Catinca, sora fostului prefect de Gorj, D. Ștefănescu. Prin căsătoria cu
fiica unor mici boieri, starea sa materială și statutul său se îmbunătățesc, el devenind proprietar
de pământ. Foaia de zestre a cluceresei Catinca prevedea moștenire fiicei sale, Tarșița Tell:
moșia din hotarul Văcarea și din Botorogi – azi sate ale comunei Dănești, Gorj; jumătate din
seliștea de casă din Târgu Jiu, lei 5000.14

Activitatea revoluționară

Printre patrioții care se vor ridica împotriva aplicării defectuoase și interpretării


Regulamentului Organic, precum și împotriva protectoratului rusesc, perceput ca abuziv,
Christian Tell se va remarca drept unul dintre fruntași. Încă din luna aprilie a anului 1848,
împreună cu Gheorghe Magheru și Nicolae Pleșoianu, pune la cale revendicările, sub formă de
articole, ale ceea ce s-a dorit a fi o viitoare Constituție. 15

11
C. C. Giurescu, Din scrierile și cuvântările lui Ion C. Brătianu. Acte și cuvântări, București, Ed. Institutul de arte
grafice Carol Gobl, 1903, p. 19
12
Anastasie Iordache, Constantin Vlăduț, Christian Tell: 1808-1884, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1976, p. 18
13
Idem, p.19
14
Alexandru Ștefulescu, Istoria Târgu-Jiului, Tg. Jiu, 1905, p. 92
15
Anastasie Iordache, Constantin Vlăduț, Christian Tell: 1808-1884, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1976, p. 22
Ideile sale naționale, sociale și politice, în general moderate, preluate de la mentorul său
Ion Heliade-Rădulescu, vor atrage numeroase atacuri din partea liberalilor radicali conduși de I.
C. Brătianu și C. A. Rosetti. Se pare că Tell dorea să amâne declanșarea revoluției pentru a
finaliza negocierile cu revoluționarii transilvăneni, în contextul eșecului sincronizării cu cei
moldoveni.16

În mai este arestat temporar din ordinul domnitorului, în urma interceptării unei
corespondențe între Tell și Gheorghe Magheru. Tot în luna mai, Comitetul Revoluționar
hotărăște locul și momentul declanșării revoluției, precum și componența Comisiei executive.
Rolul lui Tell, încă de la început, a fost acela de lider militar al revoluției. El conduce
detașamentele revoluționare ce străbat Oltenia propagând revoluția. La 11 iunie, guvernul
revoluționar îl ridică la gradul de colonel.17 Sub presiunea maselor bucureștene, domnitorul
Gheorghe Bibescu sancționează programul revoluționar și acceptă guvernul format din
revoluționari, cu excepția lui Christian Tell ca șef al oștirii. Acesta e înlocuit în funcție de Ion
Odobescu, din ordinul lui N. Golescu. Ulterior se va dovedi că acestă decizie a fost rezultatul
unui complot împotriva lui Tell, orchestrat de către C. A. Rosetti, Ion C. Brătianu și N. Golescu.
Aceștia și-ar fi motivat decizia prin teama ca Tell să nu devină dictator, datorită prestigiului de
care se bucura în rândul militarilor, dar și a populației.18 De asemenea, celălalt mare lider militar
al revoluției, Gheorghe Magheru, este numit la finanțe, pentru a evita concentrarea puterii.

La 9 iunie, la Craiova, în înțelegere cu Ștefan Golescu, Christian Tell emite un decret


privind abolirea clăcii. Acest decret e semnat doar de Nicolae Pleșoianu, toți ceilalți membri ai
guvernului refuzând categoric.19 Ulerior, Tell va boicota deciziile guvernului provizoriu de a
obliga țăranii să adune recolta boierilor, având în vedere neconcordanța cu principiile de la
Islaz.20

16
Idem, p. 23
17
Idem, p. 26
18
C. D. Aricescu, Capii revoluțiunii române de la 1848, vol. I, București, Ed. Typographia Stephan Rassidescu, 1866,
p. 34
19
Anastasie Iordache, Constantin Vlăduț, Christian Tell: 1808-1884, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1976, p. 29
20
Alexandru Blintinescu, Problema țărănească în Oltenia în secolul al XIX-lea, București, Ed. Academiei Române,
1967, p. 217
Decizia domnitorului Bibescu de a abdica determină restructurarea guvernului
revoluționar, condus de mitropolitul Neofit. Odobescu e menținut ca șef al armatei, deși
popularitatea acestuia începe să scadă. Christian Tell nu are un portofoliu propriu-zis, fiind un
fel de membru onorific.21 La data de 19 iunie are loc complotul orchestrat de Ion Odobescu și
Ion Solomon. Tell condamnă încercarea acestora de a prelua puterea și este pus sub arest. Însă,
în urma intervenției și aclamațiilor trupelor loiale, acesta este eliberat și se implică în
negocierile între cei doi și mulțimile capitalei. Intervenția Anei Ipatescu permite arestarea celor
doi, împreună cu Lăcusteanu. A doua zi, Tell este promovat la rangul de general și în funcțiile de
șef al armatei regulate și ministru de război.22 Ostilitățile între membrii guvernului continuă însă
cu protestul îndelungat al mitropolitului Neofit la revenirea lui Tell în fruntea armatei.

Prestigiul lui Christian Tell s-a manifestat inclusiv peste hotare, la 13 iunie 1848 el fiind
numit membru titular al Institutului Africii de la Paris, ce promova abolirea sclaviei negrilor. 23

Ca membru al guvernului provizoriu, Christian Tell este semnatarul tuturor


proclamațiilor, adreselor și actelor guvernului. Prin numeroase inițiative, el va promova
eliberarea deținuților politici, îmbunătățirea situației țăranilor, revendicând desființarea clăcii,
înființarea gărzii mobile și organizarea armatei, o bună parte dintre recrutări fiind realizate
personal. De asemenea semnează demisiile lui Odobescu și Solomon, care sunt pensionați
datorită statutului acestora de oameni ai Rusiei.24

Sosirea lui Soliman Pașa în Țara Românească drept reprezentant al Imperiului Otoman,
care urmărea, datorită presiunilor Rusiei, înăbușirea revoluției, nu a întâlnit opoziția armatei lui
Magheru și Tell. Acesta din urmă, cunoscut pentru poziția sa antirusească, pledând chiar pentru
negocieri cu Poarta pentru a evita un incident. La solicitarea lui Soliman, guvernul provizoriu
este înlocuit cu o locotenență domnească din care făceau parte Nicolae Golescu, Ion Heliade-
Rădulescu și Christian Tell.25

21
C. D. Aricescu, Capii revoluțiunii române de la 1848, vol. I, București, Ed. Typographia Stephan Rassidescu, 1866,
p. 35
22
Anastasie Iordache, Constantin Vlăduț, Christian Tell: 1808-1884, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1976, p. 33
23
Idem, p. 34
24
Idem, p. 38
25
Idem, p. 42
Presiunile lui Soliman Pașa asupra locotenenței de a anula prevederile de până atunci
ale guvernului dovedeau iminența unui conflict. Christian Tell, însărcinat cu organizarea armatei
și a gărzii naționale ia măsuri în eventualitatea unui conflict pe care, însă, niciunul dintre
revoluționari nu il dorea. Eforturile acestuia sunt însă nereușite, astfel încât armata nu poate fi
mobilizată eficient la începutul lunii septembrie pentru a contracara intervenția lui Fuad
Efendi.26

Activitatea politică din timpul exilului

Înăbușirea revoluției din Țara Românească nu l-a împiedicat pe Christian Tell, extrem de
deziluzionat totuși, să încerce să negocieze cu turcii rămânerea în funcție a locotenenței până la
numirea noului domn pentru a evita abuzurile trupelor otomane prezente în Capitală. 27 Convinși
de legitimitatea lor, Tell și Golescu continuă să exercite funcțiile de locotenenți, petiționând mai
multor consulate străine, în speranța atragerii sprijinului. La 25 septembrie, Fuad Efendi și
caimacamul C. Contacuzino au dat un decret de exilare a conducătorilor revoluției de la 1848.
Pe lista de 22 de lideri, Christian Tell se afla pe poziția a 2-a, după Ion Heliade-Rădulescu.
Christian Tell se va refugia la Brașov, reușind să obțină pașaport austriac cu sprijinul
consulatului englez din București.28 De aici va redacta scrisori și petiții adresate sultanului Abdul
Medgig, încercând să-l convingă de legitimitatea revoluției, al cărei principal scop era
înlăturarea Regulamentului Organic și a protectoratului rusesc și solicitând înlăturarea lui Fuad,
principala piedică în calea reconcilierii cu turcii. Astfel, Tell și Heliade sperau la menținerea unei
bune relații cu Imperiul Otoman.

Încetul cu încetul apar divergențe între foștii revoluționari, în special între foștii
locotenenți plecați la Paris, ce încearcă să organizeze emigrația românească, și Nicolae Bălcescu
care-i acuza că urmăreau scopuri materiale.29 Poziția moderată a foștilor locotenenți era
nesatisfăcătoare pentru mult mai radicalii Bălcescu și C. A. Rosetti.

26
Idem, p. 48
27
Idem, p. 53
28
Idem, p. 56
29
Idem, pp. 60-61
Spre sfârșitul anului 1849, Christian Tell și Ion Heliade-Rădulescu părăsesc Europa
occidentală și se stabilesc în insula Chios după lungi negocieri cu statul otoman care îi aprobă
cererea de stabilire în Imperiu și o pensie de 1500 de piaștri pe lună. 30 Împreună cu acesta se va
stabili în Chios și soția sa Tarșița.

În contextul noului conflict între Rusia și Imperiul Otoman în 1853, Christian Tell
încearcă să reconcilieze din nou emigrația românească, pentru a putea profita de această ocazie
și să elibereze Principatele.31 Se urmărea realizarea unui contingent românesc care să participe
la lupte de partea turcilor. Cu aprobarea entuziastă a unei bune părți a exilaților, Christian Tell
visa la răscularea Olteniei și redactarea unei noi proclamații, care să fie semnate și aprobate de
turci. În fruntea trupelor moldo-vlahe este pus Grigore Sturza, fiul fostului domn al Moldovei.
De asemenea turcii îl cooptaseră și pe Gheorghe Magheru. Petiția înflăcărată ce instiga românii
să se înroleze împotriva Rusiei nu a fost publicată niciodată, întrucât Christian Tell nu a reușit să
se impună conducător al detașamentului. Românilor nu li s-a permis să participe organizat la
război.32 Tell va continua negocierile cu Poarta, pledând pentru unirea Principatelor într-un
singur stat – Moldo-Vlahia.33 Deși sosește în tabăra turcească de la Șumla, autoritățile otomane
se răzgândesc în privința detașamentului condus de Tell, de teama unei colaborări cu austriecii
și astfel acesta e nevoit să se întoarcă în imperiu.34

Repatrierea și activitatea politică în a doua parte a vieții

O dată cu terminarea războiului și semnarea păcii, Christian Tell și ceilalți revoluționari


încep negocierile pentru revenirea în țară. Astfel, Tell și alți revoluționari reușesc să ajungă în

30
Idem, pp. 68-69
31
Idem, pp. 70-71
32
Idem, pp. 72-73
33
Idem, p. 74
34
Idem, pp. 76-77
1857 în Moldova cu ajutorul domnului Grigore Ghica, domnul Țării Românești Barbu Știrbei
temându-se de întoarcerea lui Nicolae Bălcescu. 35

Întorși în țară, foștii revoluționari manifestă dorința de a participa la Adunările ad-hoc


din septembrie-decembrie 1857. Astfel, Christian Tell și Gheorghe Magheru se înscriu în
circumscripția electorală din Gorj, cu aprobarea administrației județene. Tell reprezenta micii
proprietari de moșii iar Magheru pe marii proprietari din Gorj. 36 În cadrul Adunării, Tell este ales
cu 75 de voturi chestor (deputat însărcinat cu supravegherea cheltuielilor corpului legislativ și
menținerea ordinii). De asemenea este ales și în Comisia ce se ocupa cu publicarea lucrărilor
Adunărilor ad-hoc.37 Se află printre semnatarii deciziei Adunării de unire a Țării Românești cu
Moldova. Concepțiile politice ale lui Christian Tell se mențin moderate și democratice, însă tind
spre conservatorism din ce în ce mai mult.38

Alături de I. C. Brătianu, Ion Heliade-Rădulescu, C. A. Rosetti și Ion Ghica fondează la


București în același an 1857, Loja „Steaua Dunării”, care emite și o medalie. 39

În numeroase ocazii, Tell se află în poziții divergente cu gruparea liberalilor radicali,


îndeosebi în privința elaborării statutului principatelor în raport cu Poarta, dar și a situației
sociale sancționate de Adunare. Astfel, Tell pleda pentru moderație și prudență în relațiile cu
turcii, alarmați de ambiguitatea textelor propuse de Kretzulescu, care nu menționau
suzeranitatea otomană.40

După dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, Christian Tell este ales deputat în
Adunarea Electivă a Moldovei. A fost membru al Comisiei Centrale de la Focșani ce se ocupa cu
propunerile de unificarea a legislației începând cu 1859. Tendința lui Tell a fost de a solicita
eliminarea elementelor legislative ce aminteau de Regulamentul Organic, datorită ostilității sale
față de protectoratul rusesc.41 Timp de doi ani, până la 30 decembrie 1862, când este numit

35
Idem, p. 78
36
Anul 1848 în Principatele Române. Acte și Documente, vol. V, București, 1908, p. 657 și p. 708
37
Anastasie Iordache, Constantin Vlăduț, Christian Tell: 1808-1884, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 1976, p. 82
38
Idem, p.83
39
Idem, p. 84
40
Idem, pp. 86-87
41
Idem, pp. 96-97
ministru al Cultelor și Instrucțiunii în cabinetul N. Crețulescu, Tell nu mai iese în evidență pe
plan politic, ocupându-se îndeaproape de familie și de viața personală. 42 Totuși, ca ministru se
remarcă prin restrângerea drepturilor mânăstirilor închinate și, în final prin susținerea
secularizării averilor mânăstirești. La 26 mai 1863 demisionează din funcție, nemulțumit de
deciziile domnitorului și se angajază în dezbaterile din plen pe teme de legislație financiară. 43

În 1863, Tell este trimis de Al. I. Cuza în Serbia pentru a rezolva unele probleme încă
rămase neclare. Se pare că domnitorul avea în vedere o posibilă numire a acestuia în funcția de
comisar extraordinar în Oltenia, în contextul loviturii de stat pe care o pregătea. 44

Disputele politice din interiorul Adunării îl determină pe Tell să candideze ca


independent pentru funcția de deputat în 1863 la Iași. Această decizie i-a nemulțumit pe
adversarii săi politici care au încercat să boicoteze validarea alegerii. Se pare că Tell era la
curent cu intenția domnitorului de a da lovitura de stat și că a susținut-o cu ardoare. Noua lege
electorală și înființarea Corpului Ponderator îi permit acestuia să candideze pentru un nou
mandat de deputat, de data aceasta înapoi în Târgu Jiu.45

După abdicarea lui Cuza, Christian Tell va activa pe scena politică independent de
grupurile politice. S-a implicat în numeroase dezbateri politice, între care și cele privind noua
constituție, de cele mai multe ori fiind de partea grupării minoritare. Treptat, Tell va adera și
politic, nu doar ideologic la gruparea conservatoare. 46

La 11 noiembrie 1870 a fost ales primar al capitalei. Multitudinea neregulilor petrecute


la alegeri și protestele adversarilor politici îl determină pe Tell să demisioneze. Oricum urma să
ia această decizie, având în vedere numirea sa în guvernul Lascăr Catargiu din 1871, din nou ca
ministru al Cultelor și Instrucțiunii.47 Treptat, Tell va deveni un susținător al principelui Carol,
purtând demersuri de convingere a acestuia să nu abdice. Concepțiile lui Tell privind
organizarea învățământului erau învechite și ușor criticabile de către cei care îi dezaprobau

42
Idem, pp. 100-102
43
Idem, pp. 103-111
44
Idem, pp.114-115
45
Idem, pp. 115-116
46
Idem, pp.121-128
47
Idem, p. 130
măsurile ce urmau a fi întreprinse. Un astfel de exemplu îl reprezintă intenția de a desființa
școlile normale, criticată intens de Titu Maiorescu. 48

Fiind descoperite o serie de afaceri ilicite tolerate de guvern, Christian Tell demisionează
în 1875 la presiunea Adunării Deputaților. Noul guvern conservator din 1876, prezidat de I. Em.
Florescu îl regăsește ca ministru pe Tell, de data aceasta la Ministerul Finanțelor. 49

Eșecul în alegerile ulterioare a conservatorilor, precum și divergențele interne din partid


îl împiedică pe Tell să mai dețină funcții publice importante. Ultimul act politic al lui Christian
Tell îl reprezintă demisia din Parlament la 10 mai 1883 împreună cu M. Kogălniceanu, L.
Catargiu și alții. La 12 februarie 1884 se stinge din viață la reședința de pe strada care astăzi îi
poartă numele din capitală.50

Încheiere

Era ultimul dintre locotenenții domnești care se stinsese din viață. Toate ziarele din țară
anunțaseră moartea generalului Tell, elogiindu-i meritele personale, activitatea politică
vizionară. Contemporanii săi, indiferent de gruparea politică din care făceau parte, apreciau
astfel meritele incontestabile ale generalului Christian Tell în făurirea statului național român
modern, acesta luând parte, în prima linie a politicului, la toate marile evenimente din istoria
modernă a României.

48
Idem, pp.132-134
49
Idem, pp.140-142
50
Idem, pp. 146-148
Bibliografie:

 Anastasie Iordache, Constantin Vlăduț, Christian Tell: 1808-1884, Craiova, Ed. Scrisul
Românesc, 1976
 C. D. Aricescu, Capii revoluțiunii române de la 1848, vol. I, București, Ed. Typographia
Stephan Rassidescu, 1866
 Grigore Lăcusteanu, Amintirile colonelului Lăcusteanu, București, Ed. Fundația pentru
literatură și artă "Regele Carol II", 1935
 C. C. Giurescu, Din scrierile și cuvântările lui Ion C. Brătianu. Acte și cuvântări, București,
Ed. Institutul de arte grafice Carol Gobl, 1903
 Alexandru Ștefulescu, Istoria Târgu-Jiului, Tg. Jiu, 1905
 Alexandru Blintinescu, Problema țărănească în Oltenia în secolul al XIX-lea, București,
Ed. Academiei Române, 1967
 1848 în Principatele Române. Acte și Documente, vol. V, București, 1908

S-ar putea să vă placă și