Sunteți pe pagina 1din 11

Tema:Membrana

celulara

Efectuat:Vulpe Petru

Iasi 2010
Membrana celulară (membrana plasmatică, plasmalema) este o structură celulară ce
delimitează și compartimentează conținutul celular. Constituie o barieră selectivă
pentru pasajul moleculelor și ionilor. Este o structură bidimensională continuă cu
grosimea de 6-9 nm și cu proprietăți caracteristice de permeabilitate selectivă, ce
conferă individualitate celulei.Este trilaminata (staturile exterioare sunt de natura
proteica iar stratul central este de natura fosfo-lipidica).

Membrana defineste celula ca unitate individuala, separand-o de mediul inconjurator.


Pe langa rolul structural al membranei celulare, aceasta mediaza si controleaza
interactiunile celulei cu componentele mediului extracelular, cu ioni si molecule.
STRUCTURA
Membrana celulară este formată din lipide si proteine. Elementul structural fundamental
al membranelor celulare este dublul strat lipidic care se comportă ca o barieră
impenetrabilă pentru majoritatea moleculelor aqua-solubile. Proteinele membranare,
asociate dublului strat lipidic, asigura funcționalitatea membranei.

1.Lipidele

Membrana celulară constă din 3 tipuri de lipide: fosfolipide, glicolipide și steroli.


Fosfolipidele și glicolipidele constau dintr-un cap hidrofil și o coadă hidrofobă.
Colesterolul, cel mai cunoscut dintre steroli, este cel care conferă membranei
rigiditatea, fiind poziționat între capetele hidrofobe ale lipidelor și nepermițându-le să se
contracte.

Lipidele membranare sunt:

1.Fosfogliceride (fosfolipide)(compuse din acizi grasi, glicerol, fosfat, alcool)(au un cap


polar si doua cozi hidrofobe) – reprezinta constituentul major al bistratului lipidic
membranar Capetele polare pot fi : acid fosfatidic- PA, fosfatidilglicerol – PG,
fosfatidiletanolamina – PE,fosfatidilcolina - PC, fosfatidilserina – PS, fosfatidilinositol -PI.

2.Sfingolipide (glicosfingolipide – GS-capul polar contine zaharuri, sfingomieline- SM-


au capete polare fosforilcolina sau fosfoetanolamine)) (sfingozina – în 11311p1520l
locuieste glicerolul si un lant hidrofob din cazul fosfogliceridelor).

3. Colesterol

4. Glicolipide
Insule de colesterol cu sfingilipide formeaza faze separate – rafturi lipdice- mai
ordonate, contin proteine transmembranare si proteine periferice pe partea
extracelulara. Se afla pe monostratul extracelular.

2. Proteinele

Proteinele sunt fie înglobate în membrana lipidică (transmembranare), fie asociate


suprafeței acesteia (proteine membranare periferice și proteine legate prin lipide).
Există mai multe tipuri de proteine, incluzând:

• Proteină-marker;
• Receptori;
• de susținere;
• de transport.

Proteinele sunt implicate în multiple procese:

• transportul molecular și ionic transmembranar;


• realizarea conexiunilor intercelulare și a ancorării celulelor în matricea
extracelulară;
• desfășurarea reacțiilor enzimatice asociate structurilor membranare;
• controlol fluxului de informație între celulă și mediu prin recunoașterea, legarea
și transmiterea moleculelor-semnal;
• imunitatea celulară.

Proteinele membranare, în functie de modul în care se însereaza în


membrane sunt:

a) - proteine intrinseci (integrale) - traverseaza membrana celulara o data (glicoforina)


sau de mai multe ori (exemplu - proteinele transportoare, pompe ionice constituite din
mai multe a -helixuri, enzime, receptori, canale ionice)

b)- proteine extrinseci (periferice) - patrund în membrana pe o anumita distanta, pe una


din cele doua fete, sau sunt atasate la suprafata membranei (receptorii membranari,
proteine cu rol imunologic etc.). Ele pot participa la reactii enzimatice si semnalizare
celulara, intra în componenta scheletului membranar de la suprafata citoplasmatica a
celulei, asigura legatura cu citoscheletul). Membrana celulara se sprijina pe un
citoschelet alcatuit din proteine fibrilare.

De exemplu, în cazul hematiei doua proteine Banda 3 (transportor de anioni) si


glicoforina ancoreaza o retea bidimensionala de proteine fibrilare, componenta
principala fiind spectrina. Ankirina se leaga atât la spectrina cât si la Banda 3. Filamente
scurte de actina cu proteinele asociate formeaza noduri care interconecteaza reteaua
de spectrina. Asigura elasticitatea membranei plasmatice a hematiei.Unde proteinele
prezinta miscari de difuzie laterala si rotatie, într-un mod mai restrictiv (depinzând de
interactiunile cu alte proteine). Unele dintre aceste miscari sunt orientate dar în acest
caz intervin proteine motoare.Membrane artificiale (model) - permit studiul unor procese
membranare. Dintre acestea mai raspândite sunt lipozomii si bistratele lipidice (ex. BLM
– membrane lipidice negre si SSM – membrane lipidice pe suport solid).

Clasificarea proteinelor integrale:

Pompe ionice – enzime - utilizeaza diverse surse de energie – predominant ATP –


pentru a deplasa ionii (mai ales cationi) si alti solviti prin membrana celulara. În general
stabilesc gradienti de concentratie ai speciilor respective de-o parte si alta a
membranei. Sunt implicate în transportul activ primar.

Transportori – proteine (enzyme like) care asigura cai pasive de deplasare a diferitelor
specii de solviti prin membrane conform gradientului lor electrochimic (de la
concentratie mai mare spre concentratie mai mica). Unii dintre acestia, transportori
uniport, asigura difuzia facilitata, tip de transport pasiv. O alta categorie etse implicata în
transportul activ secundar, respectiv translocarea unei specii conform gradientului
electrochimic este insotita de translocarea altei specii contra gradientului sau
electrochimic.

Canale ionice – structuri proteice care au in interior un canal cu specificitate ionica, ce


poate sa se deschida si sa se închida tranzitoriu. Cand canalul este deschis, prin el va
trece un flux de ioni cu orientare neta în sensul gradientului electrochimic. În acest fel
se pot controla valorile potentialului electric transmembranar si pot fi generate semnale
electrice în diferite tipuri de celule (nervoase, musculare, glandulare). Asigura
transportul pasiv al ionilor.

Transport membranar

Clasificarea modalitatilor de transport membranar

1. Macrotransport (endocitoza, transcitoza, exocitoza):

a) Fagocitoza

b) pinocitoza

c)endocitoza prin intermediul receptorilor membranari


2. Microtransport

- pasiv

- activ

a)Fagocitoza - proces în care celula înglobeaza particule de substanta solida, învelite în


pseudopode (prelungiri citoplasmatice) care fuzioneaza în spatele lor.

b)Pinocitoza - învelirea picaturilor de lichid si macromoleculelor într-un bistrat lipidic si


formarea de vezicule care fuzioneaza cu membrana celulara si prin aceasta pot fi
transportate dintr-o parte în cealalta a membranei.

Exemple: - în terminatiile nervoase si celulele secretorii (exocitoza)(acetilcolina)

- trecerea proteinelor plasmatice din sânge în spatiul extravascular - transcitoza prin


endoteliul capilar.

2. Transportul pasiv - deplasarea moleculelor si ionilor în sensul gradientului


electrochimic sau de presiune - aparent fara consum de energie metabolica. Aparent,
deoarece gradientul electrochimic respectiv este rezultatul unor procese anterioare
realizate cu consum de energie.

Prin transport pasiv sistemul are tendinta de a ajunge la echilibru termodinamic. Daca în
expresia diferentei de potential electrochimic notam:

c1 = cin c2 = cex V1 = Vin V2 = Vex obtinem:

DW = Win - Wex = RT ln cin/cex + zF (Vin - Vex)

DW > 0 - ionii au tendinta de a parasi celula;

DW < 0 - ionii au tendinta de a patrunde în celula, daca membrana este permeabila


pentru acestia. Transportul unei specii ionice înceteaza la echilibru.

DW = 0

E = Vin - Vex = (RT/zF) ln cex/cin - ecuatia Nernst.

Modalitati de transport pasiv :


- Difuzia simpla

- Difuzia facilitata

- Difuzia prin canale si pori

Difuzia simpla se produce prin dizolvarea speciei moleculare transportate în


membrana si depinde de raportul dintre solubilitatea substantei respective în bistratul
lipidic si solubilitatea ei în apa, deci de coeficientul de partitie b. Cum s-a aratat,
conform legii lui Fick, în cazul membranelor coeficientul de permeabilitate P este P =
bD/d.

Difuzia facilitata - se face prin utilizarea unor molecule transportoare existente în


membrana sau introduse artificial în aceasta. Asemenea molecule transportoare au o
anumita specificitate, recunoscând specia moleculara sau ionica pe care o transporta.
Exista transportori pentru glucoza, colina, pentru diferiti ioni (în acest caz transportorul
se numeste ionofor). Transportorii pot distinge speciile levogire de cele dextrogire. Ei
actioneaza în sensul gradientului electrochimic. Mecanismul de transport se bazeaza pe
proprietatea transportorului de a se putea gasi în doua stari conformationale T1 si T2.

Molecula transportata (substratul S) se leaga pe una din fetele membranei. Se produce


în urma legarii o modificare conformationala în starea T2 si situsul de legare este expus
partii opuse (diagrama) cu scaderea afinitatii pentru specia respectiva si eliberarea
acesteia. Prin eliberare se revine la conformatia initiala si ciclul se repeta. Procesul se
desfasoara conform cineticii Michaelis-Menten pentru reactiile enzimatice. Un exemplu
de ionofor este antibioticul valinomicina, molecula hidrofoba care poate încorpora ionii
de K+, translocându-i prin membrana (si Rb, mai slab). Valinomicina face ca ionii de K +
sa iasa din celula bacteriana, provocându-i moartea. Nigericina (K+, H+, schimb neutru).

Difuzia prin canale ionice si pori. Canalele ionice sunt proteine specializate care
strabat bistratul si permit trecerea unor substante care nu sunt liposolubile. Permit
trecerea ionilor în ambele sensuri si sunt selective. Pori - structuri neselective, conteaza
doar diametrul particulei. Specia transportata se leaga de proteina canal, formând un
complex enzima- substrat care evolueaza pe baza cineticii Michaelis-Menten. Pentru ca
ionul sa treaca dintr-o parte în cealalta este necesar ca un canal sa fie deschis.
Componentele unui canal ionic sunt filtrul de selectivitate F, vestibulul V, senzorul S,
poarta P, inactivator I. Canalele ionice prezinta o mare specificitate, filtrul nu lasa sa
treaca decât anumite specii.Deschiderea si închiderea canalului sunt rezultatul unei
modificari conformationale care este comandata printr-un mecanism specific. Acesta
poate fi ;

- electric - modificarea potentialului membranar (canalele de Na +, K+ în membrana


axonala);

- chimic (acetilcolina, canalul de Na+, Ca++ controlat de GMPc în membrana celulelor


fotoreceptoare);

- alte mecanisme (presiune –mecanic, ex. canalul de K + de la polul apical al stereocililor


celulelor ciliate din organul lui Corti).

Când canalul este deschis are loc trecere pasiva a ionilor. Aceasta se poate face în
ambele sensuri, dar este predominanta în sensul gradientului electrochimic. Canalele
pot fi inhibate cu blocanti specifici – ex. toxine (tetrodotoxina – canalul de Na+).
Asemenea experiente de inhibitie permit studierea proprietatilor canalelor.

Deosebiri între cele doua tipuri de difuzie (facilitata, canale):

- transportorii - specificitate mai mare (disting între L si D)(mii ioni/s);

- canalele - viteza mult mai mare (milioane - sute de milioane de ioni/s, sunt mai
adecvate pentru modificari bruste;

- transportorii sunt în numar mult mai mare;

- transportorii pot participa la transportul activ secundar.

Transportul activ - forma de transport care necesita energie metabolica - cuplare


energetica imediata. Poate fi transport activ primar si transport activ secundar.

Transportul activ primar.

Se realizeaza cu ajutorul pompelor ionice membranare, structuri proteice transportoare


din clasa proteinelor integrale. O pompa ionica este caracterizata prin prezenta unui
centru activ cu acces alternativ spre partea extracelulara si spre cea citoplasmatica.
Accesul este modificat ca urmare a unei tranzitii conformationale.
Clasificarea pompelor ionice:

- Pompe ionice activate de lumina (proteine retinale cum ar fi bacteriorodopsina BR


sau halorodopsina, proteine Fotoredox)

- ATP-aze ( familia F0F1, familia ATP-azelor de tip P, familia transportorilor ABC) care
folosesc energia provenita din hidroliza ATP pentru a transloca diferite specii de pe o
parte pe alta a membranei celulare.

Pompe ionice activate de lumina

Cel mai cunoscut si mai bine studiat membru al familiei este bacteriorodopsina, membru
al familiei proteinelor retinale din care fac parte si rodopsinele vizuale.
Bacteriorodopsina este o pompa protonica activata de lumina, prezenta în bacteria
Halobacterium salinarum, si care transporta protoni protoni din citoplasma înspre
exteriorul celulei. Gradientul protonic astfel creat activeaza o ATP-sintaza.

ATP-azele

Familia F0F1 are la rândul sau doua subfamilii: F0F1 sau F-ATP-aze- activeaza sinteza
ori hidroliza ATP în functiile de conditiile mediului si V0V1 sau V-ATPaze- controleaza
acidifierea continutului diferitelor vezicule – transporta protoni. Se gasesc în sistemul
vacuolar al eucariotelor.

F- ATP azele se gasesc în eubacterii, mitocondrii, cloroplaste si utilizeaza gradienti de


protoni creati de alte proteine membranare (redox sau activate de lumina) pentru
sinteza ATP (ex. ATP-sintaza). Au doua parti (fig.), F1 globulara, solubila în apa,
catalizeaza (subunitatile beta) hidroliza sau sinteza ATP în functie de conditii.
Subunitatile C sunt cele prin care trec protonii. La trecerea protonilor se roteste partea
globulara si prin rotire se stabileste o conformatie favorabila sintezei de ATP. Invers,
când exista ATP mult, acesta este hidrolizat si se elibereaza energie care duce la
rotatia subunitatilor C. Astfel este favorizat transportul de protoni. Mecanismul
transportului de protoni în subunitatile C nu este cunoscut.

V-ATP azele sunt exclusiv pompe protonice, nu pot sintetiza ATP, doar îl
hidrolizeaza. Au structura asemanatoare cu cea a poteinelor F-type.
Familia ATP-azelor de tip P (ATP-aze E1E2) contine proteine care produc
diversi gradienti transmebranari. Din aceasta familie fac parte pompe ionice bine
cunoscute cum ar fi:

Na+, K+-ATP-aza care transporta 3Na+ spre exteriorul celulei si 2K+ spre interior.
Se gaseste în membrana plasmatica celulara, genereaza gradienti de Na+ si K+.

H+, K+ -ATP-aza, transporta 1 H+ spre exteriorul celulei contra a 1 K+ spre


interiorul celulei, se gaseste în membranele plasmatice în stomac si rinichi, implicata în
secretia gastrica si duodenala.

Ca++-ATP-aza SERCA, transporta 2 Ca++ spre SR ori ER si 2 H+ spre citosol, se


gaseste în reticulul sarcoplasmic si endoplasmic, scade concentratia de Ca++
intracelular.

Ca++-ATP-aza PMCA, transporta 1 Ca++ spre exterior contra a 1 H+, se gaseste în


membrana plasmatica, scade concentratia de Ca intracelular.

H+-ATP-aza, transporta în afara celulei 1 H+, se gaseste în membrana plasmatica


a drojdiilor, plantelor, protozoarelor, genereaza gradient protonic.

P-ATP-azele pot fi implicate în unele boli, de ex.: mutatii ale Ca++ATP-azei induc
rigiditate si crampe musculare, ale Cu++ ATP-azelor pot fie sa provoace sindromul
Menks – pacientii au deficit de Cu++, fie boala Wilson, incapacitatea de a elimina Cu ++
din ficat cu efect toxic. În caz de ulcer se foloseste Omeprazolul care inhiba H+,K+ ATP-
aza gastrica, scazând aciditatea gastrica.

Transportorii ABC formeaza familia cea mai larga si diversificata. Se gasesc în toate
organismele. Substratele acestora pot fi ioni anorganici, zaharuri, aminoacizi,
polizaharide complexe, peptide si chiar proteine. Unii dintre acestia pot sa fie în acelasi
timp canale (CFTR). Mentionam doua tipuri:

CFTR (cystic fibrosis transmembrane conductance regulator) care permite ionilor de


Cl sa iasa din celula pe baza gradientului lor electrochimic. Deschiderea canalului este
comandata de hidroliza ATP. NaCl la polul apical al celulelor pulmonare creeaza o
presiune osmotica datorita careia apa din celule este extrasa prin canalele pentru apa –
aquaporinele. Speciile ionice sunt din nou transportate în celule prin pompa de Na, K,
respectiv transportorul Na, K, 2Cl si circuitul se reia. În acest fel se pastreaza un
echilibru hidric ce permite curatarea de bacterii si secretii a lumenului bronhiolelor. În
lipsa Cl, prin mutatii la nivelul CFTR (nu se exprima o fenilalanina) plamânul este uscat
si se acumuleaza secretii, mucus, prin activitatea bacteriilor. Apar infectii si nu se mai
pot face corect schimburile de gaze. Boala se numeste fibroza cistica sau
mucoviscidoza si se termina prin moarte.

MDR1 si MDR2 (multiple drug resistance proteins). Pot transporta o multitudine de


molecule hidrofobe, molecule care pot intra în celula prin bistratul lipidic si care pot fi
toxice pentru aceasta. MDR scot afara aceste molecule. Dar asemenea molecule pot fi
si medicamentele utilizate în chimioterapie. Celulele canceroase pot sa supraexprime
asemenea transportori reducând eficienta chimioterapiei.

Cea mai cunoscuta pompa ionica este Na+,K+- ATP-aza. Este alcatuita din patru
subunitati proteice (2 a si 2 b); subunitatea a are activitate ATP-azica. Hidroliza ATP
furnizeaza energia care permite translocarea a 3 ioni de Na în exteriorul celulei si a doi
ioni de K în interior. Este o pompa electrogenica întrucât are ca rezultat un transfer net
de o sarcina pozitiva per ciclu în exteriorul celulei.

Enzima în conformatia E1 ia Na+ pe partea citoplasmatica si leaga ATP (în prezenta Mg+
+
). ATP este hidrolizat, complexul fosforilat sufera o tranzitie conformationala E1 - E2 în
urma careia scade afinitatea pentru Na+, creste pentru K+, acesta se ataseaza, are loc o
defosforilare, se pierde afinitatea pentru K+, enzima trece din nou în conformatia E1. În
repaus ATP-aza de Na, K este responsabila de cca. 30% din consumul energetic
celular, iar în celula nervoasa consumul ajunge la cca. 70%.

Transportul activ secundar

Prin acest tip de transport are loc patrunderea speciilor transportate într-un
compartiment (extracelular sau intracelular) împotriva gradientului lor electrochimic, prin
asocierea cu molecule care se deplaseaza normal conform propriului lor gradient de
concentratie. Gradientul este însa mentinut prin transport activ primar. Transportorul
întâlnit în difuzia facilitata poate lega cele doua molecule fie în aceeasi stare
conformationala (pe aceeasi parte) - simport sau co-transport, fie pe cele doua parti, în
stari conformationale diferite - antiport (contra-transport).

În simport - enzima leaga pe aceeasi parte, în T1, ambele specii si sufera tranzitia T1 -
T2 numai dupa legarea ambelor.

Exemplu (fig.): glucoza în celulele mucoasei intestinale se asociaza cu Na+ care intra
pasiv. Ionii de Na+ sunt eliminati activ prin transport primar, prin hidroliza ATP. Glucoza
ramâne - transport electrogenic.

În antiport - proteina transportoare leaga în starea T2 un alt ion decât cel care sufera
difuzia facilitata, care va fi evacuat în compartimentul în care potentialul lui
electrochimic este mai mare. Exemplu (fig.): muschiul cardiac - antiport 3 Na+/ 1 Ca++ -
electrogenic (sarcina neta +1). Asigura concentratia scazuta a Ca ++ în interior pe seama
pomparii active a Na+.