Sunteți pe pagina 1din 3

Cainele si catelul, de Grigore Alexandrescu

Fabula este o creatie epica, in versuri sau in proza, in care autorul, prin intermediul
animalelor, plantelor sau obiectelor personificate, satireaza defecte sau moravuri
omenesti cu scopul de a le indrepta.
Poet reprezentativ al literaturii romane, Grigore alexandrescu a ramas in constiinta
posteritatii prin fabulele sale.
Poezia sa “Cainele si catelul” este o fabula, deoarece ea se incadreaza in tiparele acestei
specii literare: cuprinde doua parti - intamplarea propriu-zisa si versurile care contin
morala, in care sunt satirizati propovaduitorii egalitatii si democratiei , dar nu si
practicantii lor.
Modul de expunere predominant este dialogul. Fabula avand aspect de sceneta cu 3
personaje, 2 implicate in dialog si un al treilea care doar asculta: Samson “dulau de curte
ce latra foarte tare”, “un bou oarecare” si catelul Samurache prezentat initial “ca simplu
privitor”.
In fabula « Cainele si catelul » este satirizata dorinta celor care vor sa parvina prin orice
mijloace.
Fabula incepe direct cu afirmatiile ipocrite si pretentioase ale dulaului Samson despre
egalitatea intre toate dobitoacele, acesta exprimandu-si dezaprobarea fata de cei care se
lauda cu obarsia lor nobila:
“Cat imi sunt de urate unele dobitoace
Cum lupii, ursii, leii si alte cateva
Care cred despre sine ca pretuiesc ceva.”
Vorbele arogante ale dulaului in discutia cu “un bou oarecare” exprima indignarea fata de
pretentiile celor mai puternici (lupii, ursii, leii) care considera ca “pretuiesc ceva” prin
originea lor nobila. Fata de aceasta pretentie, dulaul afirma: ”Si eu poate sunt nobil, dar s-
o arat nu-mi place”. In mod indirect critica lipsa de modestie a celor mai puternici decat
el.
El argumentează afirmatiile sale cu exemplul tarilor civilizate in care exista egalitate.
Societatea se schimba (“lumea se ciopleste”) si se asteaptă ca progresul sa se impuna si in
societatea romanească, unde, se manifestă aroganta celor puternici: “Numai pe la noi
mandria nu ne mai paraseste”. Pentru a convinge, el afirma cu falsa modestie ca ii face
placere sa fie considerat un om obisnuit caruia i se poate adresa simplu, nu cu “Domnia
voastra.”
Acum intervine povestitorul care priveste scena din exterior, aducand cateva precizari
legate de timp si personaje: "Asa vorbea deunazi cu un bou oarecare, Samson, dulau de
curte, ce latra foarte tare". Prin cateva cuvinte, sunt portretizate sumar cele doua
personaje: "un bou oarecare", fara identitate precizata, un animal puternic, dar tacut, care
nu intervine in discursul celuilalt. Samson este definit drept "dulau de curte", mai putin
puternic decat boul, dar mai zgomotos. El vrea sa atraga atentia asupra sa si asupra ideilor
pe care le sustine.

Scena este animata de interventia lui Samurache care, incurajat de cuvintele lui Samson,
paraseste pozitia lui de "simplu privitor": El "S-apropie indata / Sa-si arate iubirea ce are
pentru ei: / „Gandireavoastră, zise, imi pare minunata, / Si simtimentui vostru il cinstesc,
fratii mei".
Interventia catelului starneste mania dulaului, care este uimit de indrazneala bietului
catel. Acesta il jicneste si ii raspunde amenintator, restabilind diferenta de rang si putere.
Catelul incearca sa isi justifice atitudinea, dar este intrerupt brutal, cu autoritate si dispre,
de catre dulaul Samson, care ii explica semnificatia afirmatiei sale despre egalitate, doar
intre cei mari.
Partea finala contine morala sau invatatura care se despinde din text si anume ca
egalitatea exista doar intre cei puternici. Dulaul vrea egalitate cu cei mari.
Fabulistul satirizeaza astfel dorinta de parvenire prin ipocrizie, aroganta si amenintari
intr-o naratiune realizata pe secvente.
Personajele din fabula “Cainele si catelul” reprezinta tipologii umane astfel: dulaul
Samson il reprezinta pe omul care nu este multumit de pozitia sa sociala, Samurache este
tipul omului umil, bland, credincios, simbolizand slabiciunea umana, iar al treilea
personaj “un bou oarecare” il reprezinta pe omul care a reusit in viata si care s-a ajuns si
doreste sa parvina.
Persinificarea este figura de stil predominanta, prin ea se realizează alegoria. Trasaturile
de caracter, se exprima prin masti (personaje alegorice). Comparatia sugerează locul (“ca
simplu privitor”), iar repetitia este cea care pune in evidenta idei, sentimente (egalitate,
fraternitate). Se repeta substantivul “fratii” si adjectivul posesiv “vostru / voastra”.
Constructiile exclamative si interogative dau replicilor naturale umor, realizat si prin
forme de adresare depreciative.
Versurile lungi sau scurte, cu masura inegala, rima, in general, imperecheata, ritmul
neregulat, servesc cel mai bine intentiilor poetului de a da mai multa libertate si nuantare
exprimarii, de a realiza interferenta lumii umane cu cea animaliera prin diferite mijloace.

Din toate caracteristicile de mai sus rezulta ca fabula “Cainele si catelul” de Grigore
Alexandrescu se incadreaza in tiparele acestei specii avand toate caracteristicile ei.
Datorita caracterului moralizator, a povestirii alegorice si a moralei din ultimele doua
versuri putem deduce ca opera “Cainele si catelul” este o fabula.