Academia de Studii Economice Bucure ti

Facultatea de Cibernetică, Statistică i Informatică Economică

Specializarea Cibernetică Economică

Lucrare de Licenţă

ALEGEREA STRATEGIEI OPTIME DE PRODUC IE LA NIVEL

MICROECONOMIC

Coordonator Ştiinţific :
Conf. Univ. Dr. Daniela Marinescu

Absolvent:
Marin Iulia Ruxandra

Bucureşti
2010
 CUPRINS

Introducere ................................ ................................ ................................ ................. 3

I. PRODUCĂTORUL ................................ ................................ ................................ ........ 5
I.1. Analiza comportamentului producătorului ................................ ................................ .... 5
I.2. Func ia de produc ie ................................ ................................ ................................ . 5
I.3. Metode de produc ie ................................ ................................ ................................ ... 6
I.4. Obiectivele firmei ................................ ................................ ................................ ........ 7
II. STRATEGIA DE AFACERI ................................ ................................ .......................... 9
II.1. Conceptul de strategie i avantajul competitiv ................................ ........................... 9
II.2. Principiul strategic ................................ ................................ ................................ ... 10
III. ALEGERI OPTIME LA NIVEL MICROECONOMIC ................................ ............. 13
III.1. Optim strategic ................................ ................................ ................................ ........ 13
III.2. Procesul scissors în alegerea unui optim strategic ................................ .................... 13
IV. ECHILIBRUL ÎNTR-O ECONOMIE CU EFECTE EXTERNE ............................... 15
IV.1. Externalităţi ................................ ................................ ................................ ............. 15
IV.1.1. Eşecul pieţei ................................ ................................ ................................ . 15
IV.1.2. Costul social şi costul privat al activităţii umane ................................ ........... 17
IV.1.3. Externalităţile ± eşecurile pieţei ................................ ................................ .... 19
IV.1.4. Abordarea matematică a externalităţilor................................ ........................ 26
IV.2. Restabilirea optimalităţii Pareto într-o economie cu efecte externe .......................... 28
IV.2.1. Alocarea optimală de resurse într-o economie cu efecte externe .................... 28
V. Poluarea industrială ................................ ................................ ................................ ...... 33
V.1. Externalităţile internaţionale ................................ ................................ ............. 34
V.2. Maximizarea bunăstării colective într-o economie cu efecte externe ................. 35
Concluzii ................................ ................................ ................................ .......................... 49
Bibliografie ................................ ................................ ................................ .............. 51
Anexe
c

c
á


Lucrarea de faţă îşi propune să abordeze o temă deosebit de interesantă şi actuală a

microeconomiei, şi anume alegerea strategiei optime de producţie, cu aplicaţie pe două firme
dată. În contextul anilor '90 în care ţările din Centrul şi Estul Europei se luptă cu depăşirea
fazei de tranziţie la economia de piaţă, problema microstabilizării şi în special a stabilirii unui
plan de management al firmei care să garanteze o cotă de piaţă ridicată pentru o companie
productivă este una acută. Pentru o astfel de situaţie, între strategiile economice posibil de
adoptat de către decidenţi (conducerea firmei), strategia optimă de producţie trebuie în
principal să ofere o soluţie eficientă, aplicabilă şi credibilă.

Studiul este structurat în cinci capitole care îmbină aspectele cu caracter teoretic cu
situaţia concretă a două firme ce îşi desfăşoară activitatea în judeţul Argeş, localitatea Bascov
şi, respectiv, în judeţul Vâlcea, studiu în care am prezentat efectele externe produse de aceste
două întreprinderi asupra riveranilor.

Primul capitol introduce problematica vastă a producătorului, analizând

comportamentul acestuia, funcţiile de producţie care pot fi adoptate în concordanţă cu
cantitatea de factori de intrare (resurse materiale şi monetare) de care dispune şi cu mărimea
outputului dorit, instrumentele prin care poate acţiona ţinând seama de gradul de libertate, de
independenţă şi modalităţile de transmisie ale strategiei sale în economie. Obiectivul
producătorului este maximizarea profitului, aşa cum pentru consumator este maximizarea
satisfacţiei resimţite în urma achiziţiei şi consumului unui bun şi/sau serviciile, iar pentru a-şi
realiza acest obiectiv, producătorul foloseşte o funcţie de producţie cae descrie formal
mecanismul după care inputurile sunt transformate în outputuri.

Cel de-al doilea capitol tratează principalele elemente definitorii ale unei strategii de
afaceri: funcţiile ± obiectiv, strategia posibilă de ales, principiile strategice după care se poate
ghida un producător şi avantajul competitiv pe care îl poate obţine pe piaţă. O întreprindere
trebuie să conceapă şi să susţină un principiu strategic care să ghideze angajaţii şi, în acelaşi
timp, sa le dea posibilitatea de afirmare individuală.

Al treilea capitol este o pledoarie pentru ţintirea optimalităţii la nivel microeconomic.

Sunt prezentate aici câteva dintre posibilităţile de atingere a unui optim de producţie în funcţie

c
de strategia aleasă. În ultima parte a acestui capitol este propus un model de alegere a unui
optim strategic ± scissors process.

În continuare am prezentat condiţiile unui echilibru într-o economie cu efecte externe,

cu detalii în ceea ce priveşte relaţia dintre externalităţi şi eşecurile pieţei, precum şi metode
prin care se poate restabili optimul Pareto într-o economie cu efecte externe. Prin politicile
adoptate de către stat ± crearea pieţei drepturilor de poluare, politica taxării optimale şi
integrarea firmelor poluatoare. În studiul de caz din capitolul următor am descris o situaţie
concretă prin care se restabileşte optimul Pareto prin introducerea unei taxe pe poluare.

Capitolul cinci abordează problema poluării industriale la nivel microeconomic,

întrucât aceasta este o temă de mare actualitate la nivel internaţional. Firmele nu mai trebuie
să acţioneze ghidate doar după obiectivul de maximizare a profitului, ci trebuie să ţină cont şi
de bunăstarea socială şi de impactul pe care îl au alegerile lor asupra mediului. În acest capitol
am efectuat şi o modelare matematică de determinare a cantiăţii optimale de deşeuri pe care o
pot emite în atmosferă cele două întreprinderi considerate astfel încât să se maximizeze
bunăstarea colectivă.

Informaţiile folosite pentru conceperea acestei lucrări au fost obţinute din materiale
dintre cele mai recente ale Bursei de Valori Bucureşti şi de pe siteurile companiilor analizate.

c
 á c
 

á   



Analiza comportamentului producătorului are ca scop deducerea unor principii, reguli,
modele i condi ii care să definească comportamentul producătorului i care să asigure
caracterul optimizator al acestui comportament. Analiza comportamentului producătorului
vizează o parte a pie ei, reprezentată de ofertă. Produc ia reprezintă activitatea de
transformare a unor bunuri, servicii sau mărfuri (inputuri) în alte bunuri i servicii
(outputuri).

Analiza produc iei din punctul de vedere al microeconomiei se bazează pe o

mul ime de ipoteze care descriu comportamentul producătorului (sau al firmei), inând cont
de restric iile tehnologice ale produc iei. Aceste restric ii sunt descrise de func ia de
produc ie care joacă acela i rol în teoria produc iei pe care îl joacă func ia de utilitate în
analiza consumului, ordinul de preferin ă fiind definit însă pe mul imea vectorilor de
factori.

Producătorul este considerat, asemeni consumatorului, ca având un comportament

optimizator. Producătorul, pentru a- i minimiza costurile sau pentru a- i maximiza profitul,
se bazează pe date obiective ale func iei de produc ie i se presupune că alegerile sale sunt
în totalitate obiective, în timp ce ale consumatorului sunt în totalitate subiective.

á   
Modelul de bază al microanalizei produc iei este bazat pe maximizarea profitului care
condi ionează practic realizarea tuturor celorlalte obiective. Analiza produc iei pune
următoarea întrebare : cât de mult output poate fi ob inut când sunt date cantită ile de input?
Răspunsul depinde de nivelul tehnologic i de cuno tin ele tehnice existente. Rela ia
dintre cantitatea de input disponibilă i cantitatea de output ce poate fi ob inută este
sintetizată prin intermediul func iei de produc ie.

Ôunc ia de produc ie reprezintă o descriere formală a mecanismului după care

inputurile sunt transformate în outputuri i sunt utilizate la determinarea outputul maxim ce
poate fi ob inut dintr-o cantitate de inputuri.

c
 O func ie de produc ie eviden iază de fapt ceea ce este posibil din punct de vedere
tehnic a se ob ine cu anumite inputuri date, incluzând toate metodele de produc ie eficiente
tehnic.

á   

ë metodă de produc ie reprezintă o combina ie de factori de produc ie reprezintă o
combina ie de factori de produc ie, de inputuri, necesară unei unită i de output. Alegerea
unei metode de produc ie din mul imea metodelor de produc ie eficiente se face in
func ie de pre urile factorilor de produc ie. [6]

În analiza microeconomică, firma este privită ca o Äcutie neagră´, capabilă să

transforme inputurile în outputuri. Pentru a analiza comportamentul firmei, trebuie să
identificăm mai întâi acei vectori de producţie posibili din punct de vedere tehnologic.

 Un vector de producţie (input ± output) este un vector y = (y1, y2, «, yL) RL, L fiind
bunurile dintr-o economie care descriu outputurile nete ale celor L factori de producţie
angrenaţi în procesul de producţie.

Setul de vectori de producţie fezabili pentru o firmă se numeşte @et de producţie l

inclus în RL. Acesta este limitat, în primul rând, de restrciţiile tehnologice, apoi de cele legale,
juridice, etc. Vectorul de producţie poate fi reprezentat şi printr-o funcţie de producţie.

l = {y RL / F(y) ” 0}, F(y) = 0 fiind un punct de pe frontiera de producţie.

 ! "#
$

În acest caz, considerăm cantitatea de output q şi preţul constant w >> 0.

Funcţia cost C(q) = C(w,q)

Funcţia cost mediu, CM = C(q)/q

Funcţia cost marginal Cmg = dC(q)/dq, unde preţul p ” Cmg(q), cu egalitate pentru q > 0.

Când p > CM(q), firma îşi maximizează profitul producând la un nivel unic q astfel
încât p = Cmg(q) > CM(q).

Când preţul p < CM(q), orice q > 0 conduce la profituri negative. Rezultă astfel că
producţia optimală este q = 0.

c
 Dacă p = CM(q), atunci setul de producţie maximizator de profit este {0,q}.

=n vector de producţie e@te eficient dacă nu exi@tă y¶ Y a@tfel încât y¶ • y şi y¶y. [7]

Cu alte cuvinte, un vector de producţie este eficient dacă nu există alt vector fezabil de
producţie care să genereze tot atât de mult output ca şi y folosind niciun alt factor de producţie
adiţional şi care să producă mai mult output sau să folosească o cantitate mai mică de intrări.

Dacă y l este un vector maximizator de profit pentru p >> 0, atunci y este #
,
conducând la o funcţie de producţie concavă.

La nivelul economiei de ansamblu, aceasta înseamnă că dacă două sau mai multe
firme îşi maximizează independent profiturile la acelaşi preţ fixat p >> 0, atunci producţia
agregată este eficientă din punct de vedere social. Nu există alt plan de producţie pe economie
care să producă mai mult folosind aceiaşi factori de producţie.

á % &
'#
Deşi este logic să avem presupunerea că maximizarea utilităţilor (a preferinţelor) este
funcţia obiectiv a consumatorului, nu se poate spune acelaşi lucru despre maximizarea
profitului în cazul producătorului. De ce să alegem acest obiectiv şi nu, de exemplu,
maximizarea veniturilor din vânzări sau capacitatea forţei de muncă? Întreprindere poate, în
anumite cazuri să caute să producă cât mai mult posibil sau să urmărească un obiectiv de
ordin social: satisfacerea anumitor cereri prioritare, asigurarea anumitor prestări, deservirea
unei anumite localităţi. Obiectivele firmei rezultă din obiectivele celor care o conduc, care
sunt, la rândul lor, consumatori.

Însă obiectivul de maximizare a profitului poate rezolva problema dacă i se acordă o

bază economică solidă. Presupunem că o firmă cu un set de producţie l este condusă de
consumatori. Aceasta înseamnă că fiecare consumator i = 1,...I are dreptul la o cotă parte i •
0 din profit, cu ™ i = 1.

Astfel, dacă decizia de producţie este y l, atunci un consumator cu funcţia de

utilitate ui() atinge următorul nivel de satisfacţie:

Max Ui(xi)

xi•0

p*xi ” wi + i*p*l,
7

c
 unde wi este averea care nu depinde de mărimea profitului a consumatorului i

La preţuri constante, un profit mai mare creşte averea totală a consumatorului ±

producător (conducător al firmei). Rezultă aşadar că la orice vector de preţuri fixat p,
preferinţa Äacţionarilor ± consumatori´ este ca firma să implementeze un plan de producţie
y¶ l în locul lui y l dacă p*y¶>p*y.

Astfel, maximizarea profitului este OBIECTIVUL firmei.

Obiectivul pe care şi l-a fixat un producător constituie pentru economist o dată

exogenă, pornind de la care el trebuie să elaboreze un ghid al deciziei raţionale prin care
determină, în acelaşi timp, modalităţile de producţie şi volumul acesteia.

Prima întrebare este aceasta: cum trebuie sa producă? Alegerea metodei de producţie
se poate face implicit ± atunci când producătorul nu dispune decât de o singură metodă de
producţie. Aceasta înseamnă că a fost determinat, din motive economice, să nu păstreze decât
o metodă de producţie, celelalte fiind eliminate întrucât erau prea scumpe. Din punct de
vedere tehnic, existau, într-adevăr, mai multe metode de fabricaţie posibile; economistul se
preocupă în special de această problemă a alegerii, din motive economice, între mai multe
metode de producţie posible din punct de vedere tehnic.

A doua întrebare se referă la nivelul sau volumul producţiei: cât să producă? În ce ritm
să funcţioneze echipamentele? Trebuie luată o decizie în ceea ce priveşte calitatea bunurilor
ce se vor fabrica.

Pentru a răspunde la aceste întrebări, producătorul trebuie să-şi cunoască foarte bine
posibilităţile tehnice de producţie, datele de care dispunde permiţându-i să definească funcţia
de producţie. Numai după ce s-a efectuat această muncă de cunoaştere pur tehnică, poate
interveni decizia propriu-zis economică : va trebui să găsească combinaţia tehnică, procedeul
de fabricaţie cel mai puţin costisitor, în cazul în care preţurile factorilor de producţie sunt
date.

c
 áá c ()*á ))á

áá   
!

"'
+

'

Ce este o strategie? Ca toate simplele reguli esenţiale supravieţuirii unei firme,
strategia revine la a dezvolta ceva diferit. Această diferenţă rezidă în concentrarea pe procesul
cheie strategic şi pe crearea de reguli care să dea formă acestui proces. Atunci când în urma
procesului rezultă o schiţă care să garanteze economii de scară, rezultatul se poate constitui
într-un avantaj competitiv pe termen lung, cum ar fi cele obâinute de Microsoft şi Intel pe
durata a unui deceniu. În alte cazuri, avantajul poate fi pe termen scurt.

Însă, nimeni nu poate prezice cât va dura ± în timp ± acest avantaj competitiv. Un
manager executiv trebuie astfel să coordoneze ca şi cum şi-ar pierde avantajul pe piaţă chiar
mâine. ³Noua economie´ care se dezvoltă la momentul actual pe piaţă este prea nesigură ca să
se conducă în altă manieră. De la companii ca lahoo!, al cărei fondator, Jerry lang, afirma:
³Trăim pe marginea prăpastiei´, la Dell ± Michael Dell spunând că ³singura constantă în viaţa
economică este schimbarea´ se ştie că principala caracteristică a avantajului competitiv este
imprevizibilitatea.

Pe pieţele stabile, managerii se pot baza pe strategii complicate construite în funcţie de

predicţiile viitoare. Pe de altă parte însă, pe pieţele aflate în continuă evoluţie şi mişcare, unde
pot apărea profituri neaşteptate şi creşteri de piaţă significante la fel de repede ca falimentul,
conducerea trebuie să aibă nişte reguli simple pe care să le urmeze şi să-şi schimbe direcţia în
funcţie de evoluţia pieţei. Aşadar, cu alte cuvinte, atunci când o afacere devine complicată,
strategia ar trebui să fie simplă. [3]

cc(

"#, ! 

Ca un subiect distinct în lumea afacerilor, strategia de business există începând cu anul

1960. Câteva idei importante sunt mai vechi de atât, dar s-au dezvoltat ca părţi componente
ale unor discipline distincte, precum economia. Strategia a facut paşi mari, mai ales în
mâinile economiştilor precum Rumelt şi Porter, începând cu 1970.

În anii ¶60, strategia era gândită ca un process formal, în mare parte financiar, de
planificare. Scopul strategic era creşterea economică. Companiile îşi planificau bugetele doar
pe o perioada de un an, ceea ce nu conduce la mari progrese, deoarece o planificare pe 2-5 ani
induce o dezvoltare pe termen lung.

c
 Pe la mijlocul anilor ¶70, Grupul de Consultanţă Boston a creat un portofoliu de
management strategic, bazat pe matricea de creştere, care a devenit un punct de reper pentru
manageri. Acesta a apărut ca un răspuns la problemele pe care le aveau companiile, probleme
din ce în ce mai diverse şi complexe, având în vedere mediul economic din ce în ce mai ostil.

Lucrarea ÄStrategia competitivă´a lui Porter (1980) a fost o piatră de căpatâi. El a

plasat principiul avantajului strategic în arena competitivă a industriei, concentrându-se pe
dihotomia dintre diferenţiere şi conducerea după minimizarea costurilor, dar aplicată diferit în
funcţie de tipul de industrie şi de firmă. Totuşi, strategia dezvoltată de Porter era centrată pe
organizaţie şi nu pe consumator. Mai târziu, economiştii au sesizat importanţa consumatorului
în evoluţia firmei, iar scrierile ulterioare s-au concentrat pe strategia orientată pe nevoile
consumatorului ca problemă centrală.

Strategia are următoarele coordonate :

c Forţează competiţia dintre cererile pentru resurse.

c Testează consistenţa strategică a unei acţiuni.

c Impune graniţe clare în interiorul cărora angajaţii trebuie să opereze, având libertatea
în interiorul lor să experimenteze.

áá  
 !

"
Este vorba de o provocare cu care se confruntă fiecare companie, indiferent de
dimensiunea acesteia sau de poziţia de pe piaţă ± cum le oferi angajaţilor direcţii strategice
clare, dar, în acelaşi timp, să le inspiri flexibilitate şi dorinţa de asumare a riscurilor? Un
răspuns ar fi să concepi şi să susţii un ³principiu strategic´, o sintagmă care să ghideze
angajaţii în acţiunile lor şi să le dea posibilitatea de afirmare individuală.

Beneficiile care rezidă din constanta îndrumare a oamenilor, îndrumare ce vine pe linia
strategică de la manager la subordonaţi sunt deja cunoscute. Salariaţii motivaţi de cei din
conducere au rezultate mai bune şi sunt capabili să îşi pună în practică ideile şi să îşi asume
riscul unui eşec. Valoarea unei astfel de abordări este clară, dar într-un mediu de afaceri
volatil există totuşi un risc intern: o organizaţie în care fiecare ia decizii poate scăpa de sub
control. În cadrul unei singure companii este dificil să obţii şi centre de luare a deciziei

10

c
descentralizate şi acţiuni strategice coerente. Totuşi, companii precum General Electric, Dell,
eBay, Wal Mart au reuşit acest lucru. Aceste companii îşi conduc activitatea după un
principiu strategic, o frază memorabilă care concentrează esenţa firmei.

De exemplu,

 
 !

"

   Consumer connectivity first ± anytime, anywhere

 Be direct

-. Focus on trading communities

* )
 Be number one or number two in every industry in

which we compete, or get out

(
/0!
 ! Meet costumer¶s short haul travel needs at fares

competitive with the cost of automobile travel

1 " Unmatchable value for investor-owner

23 
 Low prices, every day

Acest instrument folosit de din ce în ce mai multe companii are un rol foarte important
în direcţia de evoluţie a firmei ± un principiu strategic ajută o companie să îşi menţină cât de
cât în parametrii constanţi evoluţia, având şi flexibilitatea necesară pentru a răspunde promt
noilor oportunităţi de afacere şi inovaţiilor.

Pentru a înţelege mai bine ce este un principiu strategic şi cum funcţionează, putem
considera o analogie militară ± regulile formulate de generali înaintea unei bătălii. De
exemplu, echipajul amiralului Nelson în războiul din secolul XVIII al Marii Britanii
împotriva Franţei a fost ghidat de un simplu principiu ± orice aţi face, treceţi pe@te o navă
inamică. Navele engleze aveau avantajul confruntării unul la unul datorită experienţei şi
practicii. De aceea, Nelson a considerat nepractică folosirea semnalelor de atac prin steaguri
pentru o dirija o flotă aşa cum se petrecea înainte. În schimb, le-a dat căpitanilor săi nişte
parametrii strategici ± trebuiau să înfrunte navele inamice într-o lupta unu la unu ± lăsându-le
lor alegerea cum să facă acest lucru. Folosind un principiu strategic şi nu semnale explicite
prin care să îşi direcţioneze armata, Nelson i-a învins constant pe francezi, chiar şi pe timp de
noapte, când semnalele ar fi fost inutile. Regula lui Nelson a fost una simplă, pe care fiecare a
înţeles-o, însă a fost o regulă de efect.

11

c
 Acelaşi lucru ar trebui să se întâmple şi în cazul companiilor. În contextul economiei
actuale observăm de multe ori regula 80-100: reuşeşti mai degrabă cu o strategie 80% corectă
şi 100% implementabilă decât cu una 100% corectă, dar care nu induce acţiuni concrete ce
pot fi adoptate.

Principiul strategic poate fi considerat o formulare a misiunii firmei sub un alt nume.
Deşi amândouă ajută angajaţii să înţeleagă direcţia companiei, sunt instrumente diferite ce
comunică lucruri diferite. Misiunea ne aduce informaţii despre cultura firmei. Principiul
strategic conduce strategia companiei; misiunea este aspiraţională ± unde ar vrea să ajungă
compania ± oferindu-le oamenilor ceva la care să viseze; principiul strategic este orientat spre
acţiune ± le dă angajaţilor şansa să facă ceva acum, să acţioneze rapid.

Să luăm în considerare diferenţa dintre misiunea companiei General Electric şi

principiul ei strategic. Misiunea firmei : alway@ with unyielding integrity, to be pa@@ionately
focu@ed on driving cu@tomer @ucce@@ an to create an environment of @tretch, excitement,
informality and tru@t. Limabjul folosit este un emoţional şi motivant. Contrastând, principiul
strategic be number one or number t wo in every indu@try in which we compete or get out este
orientat spre acţiune, oferindu-le managerilor direcţia exactă despre ce ar trebui să facă.

Un principiu strategic coerent include trei atribute definitorii: să ghideze alocarea

resurselor unei companii ± capital, timp, muncă ± pentru a construi un avantaj competitiv, să
spună ce să facă, dar şi ce să nu facă un manager pentru a conduce cu succes o firmă. În
trecut, a avea un principiu strategic era binevenit, însă nu era neapărat necesar. Astăzi, multe
companii se confruntă cu patru situaţii care fac un principiu strategic crucial pentru succes:
descentralizare, creştere rapidă, schimb tehnologic sau Äagitaţie´ instituţională.

Nicio strategie nu este pentru totdeauna, la fel cum niciun principiu strategic nu se
bucură de viaţă veşnică în conturarea misiunii unei companii. Dar, chiar dacă elementele
componente ale strategiei se schimbă, esenţa ei rămâne aceeaşi. Strategia se poate schimba
substanţial o dată cu modificările demografice şi ale nevoilor populaţiei. Principiul strategic
trebuie doar reorientat, nu schimbat în totalitate, pentru că altfel se modifică întru totul
viziunea firmei. [4]

12

c
ááá c )*)á
á )4á1) á)4 á

ááá  
!

"
ÄDacă nu ştim încotro ne îndreptăm, atunci cum ştim când vom ajunge acolo?!´Acest
citat din Alice în Ţara Minunilor cristalizează dilema managerială cu care se confruntă
managerii de azi. Încercând să rezolve această dilemă şi să definească Äunde vor să ajungă´,
managerii formulează misiunea şi strategia firmei. Văzute din exterior, acestea pot fi
interpretate greşit, însă este important ca internii să cunoască şi să urmeze coordonatele
strategice ale organizaţiei. Claritatea afirmaţiilor unei strategii este esenţială. Pentru a ne
asigura că ştim direcţia spre care se îndreaptă o firmă este nevoie de mai mult decât de
cunoştinţe plane despre succesul pe piaţă şi de marketing. Leadershipul se bazează pe
claritatea scopului, a obiectivelor şi a acţiunilor necesare pentru a le îndeplini. [12]

ááá  
!!!!!5 " 
!

"
Ceea ce am putea numi scissors process (am folosit denumirea în limba engleză,
deoarece prin traducere se pierdea sensul economic) în alegerea unei strategii competitive
poate fi abordat din două direc ii: de la resurse de succes către o pozi ie competitivă sau
invers.

O cale este să identificăm resursele actuale ale companiei i apoi să căutăm outpuri
care se pot ob ine folosind acele resurse. Cealaltă cale este să identificăm o pozi ie
competitivă în ´galaxia pie ei´ i apoi să facem o analiză pentru a vedea dacă se dispune de
resursele potrivite, sau dacă acestea pot fi procurate cu un minim de efort ± costuri cât mai
mici.

Pozi ie atractivă pe pia ă

Plus de
valoare
Resurse cheie

13

c
 Sarcina de a identifica un ouput care să garanteze crearea unui plus de valoare în
întreprindere este ca o foarfecă cu două tăi uri. O parte caută avantajele venite din partea
aprovizionăriii, iar cealaltă din partea cererii. Lama Äcererii´ cercetează pia a pentru a găsi
eventuale produse care să valorifice resursele existente ale firmei. Lama de Äaprovizionare´
caută resurse care să exploateze puncte strategice de pe pia ă. [10]

Din punctul meu de vedere, este indicat să se folosească mai întâi lama cererii,
deoarece resursele există deja în companie (sau sunt u or identificabile) i nu se mai depune
niciun efort pentru a le procura. În acest caz, costurile vor fi mai mici ± contabilizate în timp
şi capital ± pentru a întocmi o listă de puncte de desfacere exploatabile. În plus, dacă se caută
pie e de desfacere favorabile , efortul depus este nemărginit, întrucât lumea economică este
într-o continuă expansiune. De asemenea, procesul de căutare a unei pie e de desfacere
trebuie să urmeze o serie de pa i, cum ar fi: găsirea unui spa iu ´promi ător´, evaluarea
dinamicii pie ei deja existente în acel spa iu, identificarea poten ialilor competitori, etc.

A adar, principiul scissors are rolul de a da o formă unei strategii noi i

profitabile,însă creează i o asimetrie: pozi ionarea outputurilor are în vedere doar alegerea
consumatorilor, dar resursele interne ale firmei, care ajută la determinarea profitabilită ii
firmei, vizează numai întreprinderea, nerealizându-se astfel o mixtură a celor doi mari jucători
de pe pia ă ± consumatorul i producătorul. Pentru a avea succes, o companie ar trebui să nu
neglijeze niciuna din ´lamele foarfecii´ pentru a- i asigura un avantaj competitiv.

14

c
á1 c )6áá-743)4 á)))))8)4)

Efectele externe sunt definite de economia neoclasică ca efectele determinate de

activitatea unui actor economic asupra utilităţii sau profitului altor agenţi economici, în afara
unor tranzacţii de piaţă. Sunt amintite aici: poluarea, fumul, deşeurile toxice, materialele
radioactive provocate de anumiţi agenţi economici şi nocive pentru ceilalţi care sunt obligaţi
să le suporte, afectând utilitatea acestora, fără a le acorda în schimb o despăgubire. Acestea
sunt efecte externe negative.
Cea mai clară definiţie a efectelor externe pare a fi cea dată de Paul Samuelson:
Åefecte ce @e produc când firmele @au oamenii impun co@turi @au beneficii altora fără ca
aceştia @ă plătea@că un preţ core@punzător @au @ă primea@că o plată core@punzătoare´.
c

á1  )9
 
:
Eşecul pieţelor este un concept în analiza căruia se trece de la abordarea pozitivă a
fenomenelor microeconomice şi a mecanismului pieţei la abordarea normativă a fenomenelor
şi proceselor ce se manifestă la nivel microeconomic, care are ca principal scop evaluarea
performanţei sociale a mecanismului economic şi măsurarea costurilor şi a sanşelor sacrificate
ale producătorilor, precum şi evidenţierea modului în care rezultatele obţinute răspund
preferinţelor consumatorilor. Abordarea normativă pune în relief modul în care economia
funcţionează, precum şi anumite norme de comportament. Principala problemă cu care se
confruntă piaţa concurenţială este imposibilitatea alocării eficiente a resurselor, întrucât piaţa
nu poate asigura concomitent o alocare raţională şi o valorificare maximă a acestora.

á1   )$:
În economia cu concurenţă perfectă se consideră că nu există diferenţe între costuri
private şi costuri sociale, între veniturile (avantajele) private şi veniturile sociale. De
asemenea, avantajele (câştigurile) consumatorilor sunt identificate ca avantaje nete pentru
colectivitate, iar profiturile oricărei firme sunt profiturile colectivităţii. Ideea de bază în
studiul concurenţei perfecte este aceea conform căreia bunăstarea colectivă este suma
bunăstării individuale şi este evaluată monetar prin surplusul producătorilor, respectiv prin
surplusul consumatorilor.

15

c
 În acest context, puterea publică este în măsură să redistribuie veniturile între agenţii
economici astfel încât să fie pusă în practică ideea de echitate, fiind evident presupusă ipoteza
conform căreia preţul este cel care măsoară valoarea socială a bunurilor, adică se referă la
reducerea sau creşterea bunăstării sociale a colectivităţii. Sistemul preţurilor apare ca o
denumire generică care se referă la ansamblul interacţiunilor dintre agenţii economici şi
permite, în ultimă instanţă, evaluarea bunăstării colective. Dacă agenţii economici de pe piaţă
îşi fondează calculele economice pe acest sistem de preţuri şi dacă au un comportament
concurenţial, echilibrul pe piaţă cu concurenţă perfectă va conduce la maximizarea bunăstării
colective. De asemenea, echilibrul general, pe ansamblul pieţelor prezintă o formă de
eficacitate socială: echilibrul general este un Optim Pareto.
Pe ansamblu, în concurenţa perfectă, sistemul preţurilor ghidează agenţii economici
spre o utilizare eficientă a resurselor de care dispune colectivitatea. Atunci când cel puţin una
din ipotezele concurenţei perfecte nu este satisfăcută, atunci pieţele libere determină alocări
ale resurselor care contravin criteriilor eficienţei, deci pe piaţă apar distorsiuni. În aceste
condiţii se face prezentă intervenţia guvernamentală, pentru a contracara pierderile de
eficienţă.
Aceste situaţii în care pieţele libere nu conduc la alocări eficiente ale resurselor,
făcându-se simţită necesitatea intervenţiei guvernamentale cu rol corector, sunt denumite
eşecuri ale pieţelor. Acestea sunt cazuri la care preţurile nu mai joacă rolul pe care îl atribuie
concurenţa perfectă, iar costurile şi avantajele private diferă de costurile şi avantajele
colective. Acestea sunt situaţii în care deciziile de consum şi de producţie ale unor agenţi
economici afectează în mod direct satisfacţia şi profitul altor agenţi economici, fără ca piaţa să
aibă reguli de evaluare şi de efectuare de plăţi către agentul afectat. Cele mai cunoscute
situaţii de eşec ale pieţelor sunt:
 monopolul
 externalităţile

 resursele de folosinţă în comun

 bunurile publice.
Monopolul presupune existenţa unui singur producător al unui bun sau serviciu,
nivelul producţiei fiind mai redus decât cel eficient din punct de vedere social, iar preţul este
corespunzător mai ridicat. În această situaţie, atât producătorul cât şi consumatorul nu reuşesc
să ajungă la o înţelegere mutual avantajoasă în ceea ce priveşte distribuirea câştigului social
ce ar rezulta din creşterea volumului producţiei.

16

c
 Atunci când preţurile pieţei nu reflectă în întregime costurile, sau beneficiile aferente
producţiei sau consumului, spunem că ne aflăm în situaţia de externalitate. Beneficiile sau
costurile despre care am amintit sunt externe, ele asociindu-se unei terţe părţi, nu vânzătorului
sau cumpărătorului.
Anumite bunuri, care sunt de tipul resurselor economice ca de exemplu: oceanul,
marea, pădurile comune, păşunile comune, nu sunt şi deocamdată nu există nici o modalitate
prin care acestea să fie transferate în proprietatea unui singur agent economic, şi totuşi de
serviciile acestora să se beneficieze în comun. În acest caz suntem în situaţia de eşec al pieţei
cu resurse de folosinţă în comun.
În cazul bunurilor publice ca de exemplu apărarea naţională, ordinea publică,
securitatea socială ş. a., putem semnala ideea că acestea au ca trăsătură esenţială, şi anume
faptul că utilizarea lor de către un agent economic nu împiedică folosirea acestora, în orice
cantitate de către oricare alt agent economic. [7]
În cazul în care piaţa asigură o alocare eficientă a resurselor, posibilităţile de schimb
avantajos al drepturilor de proprietate asupra bunurilor sunt valorificate maximal. Implicit,
când piaţa generează alocări ineficiente ale resurselor, în sensul criteriului de optim Pareto,
anumite posibilităţi de schimb rămân nevalorificate.

á1   !
!$!
'

'
: 

În teoria economică există o contradicţie între costul marginal privat şi costul marginal
social, adică nu se va atinge optimul Pareto - care presupune că nivelul producţiei asigură
egalitatea dintre costul marginal social şi nivelul preţului pe piaţă. Această contradicţie este
privită, în mod tradiţional ca o deficienţă a mecanismelor pieţei libere, deficienţă ce rezultă
din raritatea resurselor, şi nu are o corespondenţă în termeni de cost. Din punct de vedere
teoretic această problemă poate fi rezolvată prin existenţa unui drept de proprietate - public
sau privat - prin care se va plăti dreptul de a utiliza resursele rare.
De exemplu, în cazul poluării, dreptul de proprietate poate fi public, şi din renta de
poluare statul poate asigura refacerea mediului sau menţinerea acestuia în limitele normale de
existenţă. În condiţiile inexistenţei acestui drept de proprietate diferenţa dintre costul marginal
social şi costul marginal privat este privit ca un cost extern, adică extern costurilor private ale
firmei considerate. Introducerea acestui drept de proprietate va internaliza costul extern, adică
îl va include în sfera costului privat asociat agentului economic respectiv.
17

c
 i
 l 
t
i


tt
 t
l:


t

CM

CM

!



_

!





titt

"
"

Ôi
c4 1c
c
c
c
c
c
c




i

t



i
i
it
li


t
litţil


t

 ţi

ti l

il

ii

l


l
i t

i
_
t



tt

 


ii

t



l


 t

t

ti

i
t


t



ţli



titt


t


i






t



t



tt

î

tiţil
i

l


 til
il



CM


it
 
 tli
il
it
i
CM

 

 tli
il
il



î
iţiil

î



ţi

t
i



t
l




il


t
l


t



 ili l
tli


t il
t

î
tl
!
î




ţi

i
"
i

ţl
 li
#
_



 i 


ţi

t
i


il
ţ

t
litţil
#



i
il

î

 tl
il
il

ti

 ili l




l 
î
tl
! 
î


titt


 

i
" 
i
i

t
"
i

ţl

i

i



t
_



t

iţii



t

t
t


iţ

titi


l

i
l

ii
t
l
ttli
i
t






il
i
l

ti

t
$%&




t

ii
 t



ii
î
Ôi 4 2

t




tt

li

tili

t

i

l 

î
tl
! 




t

 ţi

i



i
ţ
l



ti


l






l



li

til
il
'
l 

i
!
î
!
ili
tt
 ti
t
i



iii
C til




tit


ii
ţi
i
i
"
î
"
t
i

î


ţ
B
(
C




tit


ii
 li


ti

ti ţi
i



i

it
 
i



_

c

t

CM

CM

!


,

_
B

!

C

"
"

ţi

*"+

c
 
Ôi c4 2c
li ctcc
fiicci
t
li iic t
lit ţilc
c
B

iiil







t

tit


ii
 li








i








 ti
it

* ţ
C+
i




lt
t

tit


ii
 tli

t


* ţ
B+

l 


i
ti
i
î
l

ţ
i
,




i
i

t



ti ţi
i
 til
î



ii


t
l

t



'
i
î
ti


 til

t



tt



ţ
B
(
C


iiil


i


ţ
l

,
(
B
(
C
i

ţ
it


l


ţ
,

ii
til
il

t



lt

i

l 

i
!
î
! 
!i
t


ii
i
tl






l
til


ti



i
lt


i
t

t


tit





t

ti
 til







iiil

î 
tiil


l
i
l
il
 tii
i


t


tt

t
ii

ţli

ti
t

lt
i


i






t
l

t



ti




iţ
 i

l
i




it
li


t
litţil




 




t




ţil
i






titţil


i
 t



iiil








 til

i

t



it

l 

i
tl



i

til
it
î

l

il

á


)   

!t
litţil



it
l
i
il








iţ

t



t t


i 
ţ
ît

 til




iiil

it






t

i
 til





iiil

il





lt
t

!t
litţil

t
l

t
i
i

ili


i
î

lt

itţii
l
t



lt


ii

_)

c
 Å
fectele externe de@emnează orice efect indirect creat de o activitate de producţie
@au de con@um, a@upra unei mulţimi de con@um @au a@upra unei mulţimi de producţie.´[7]
Efectul indirect amintit mai sus este un efect cauzat de alt agent economic decât cel
care-l suportă şi nu se manifestă printr-un sistem de preţuri, adică nu poate fi cuantificat
printr-un sistem de preţuri.
În cazul externalităţilor sistemul preţurilor nu ghidează agenţii economici spre decizii
sociale optimale, şi de aici vor rezulta diferite forme de ineficienţă în organizarea activităţilor
de producţie, respectiv de consum. O clasificare a externalităţilor le împarte pe acestea în
funcţie de efectul extern, dar şi în funcţie de ce activitate se face discuţia ± producţie sau
consum în:
- externalităţi pozitive ± care la rândul lor se împart în:
- economii externe de producţie;
- economii externe de consum;
- externalităţi negative ± şi acestea se împart în:
- dezeconomii externe de producţie;
- dezeconomii externe de consum.

„

 
 
 sunt prezente în activităţile economice care aduc beneficii
pentru terţe părţi, un exemplu de externalitate pozitivă putând fii acela dat de efectele benefice
ale unui vaccin, acesta aducând efecte benefice nu numai pentru persoana vaccinată, ci, prin
prevenirea epidemiilor, şi pentru întreaga societate, deşi efectele benefice pentru societate nu
sunt luate în considerare atunci când persoana care se vaccinează suportă costul vaccinării. În
cazul externalităţilor pozitive beneficiile private sunt mai reduse decât cele sociale. Acestea
din urmă includ, alături de beneficiile private şi beneficiile externe care revin unor terţe părţi.
Externalităţile pozitive se concretizează în nivele ale producţiei şi consumului sub cele
corespunzătoare alocării eficiente a resurselor.

conomiile externe de producţie apar atunci când anumite acţiuni ale unor agenţi
economici produc efecte benefice asupra altor agenţi, fără ca aceştia să plătească pentru
avantajele obţinute, beneficiul privat fiind mai mic decât beneficiul social.
Ca exemple se pot da:
- cazul tipic cu apicultorul şi grădinarul: florile grădinarului ajutând albinele să
producă mierea, iar albinele ajutând la polenizarea florilor, şi asta, fără ca vreunul din cei doi
indivizi să perceapă vreo taxă;

20

c
 
lt


l

i

l
l
ii

il

#


i
i
t
t

î
 il




lii

l


iiii

i


it


lti
li


ti
i


ti

lti

t
iiiii


tii
l

l
lt

i


t

li

ţi
i



t

i


t

it



tiţ
l

iiiil


tii


i
t
 
ii
î



iiiil


tii



t

î
l

iil

t




ţi






iilc t
cc
 

t

tt
i

t
litţil

iti

i

i t
ti



iiil

i
 t
t
tilit

i


lţi

ţi

ii



ti

i 


 ţii

t



'



l


iii
i

t
ţ

i

îi
ît
ţi

i

i

ti

t
l
îi


ti ţi

i

ili



i


ii


 i



t

iil
t

-

tii



i


t



 

t




î


tilitt

 ţit
i

tili

i


i

i


l


 ti


i 
î


l


l



ti
.




i
l

iiil



t
l
iţii
#

t

iii
tilitt









ii
t
l

ţ

t
l
i

i

i


i
titt


 
i
t






 i

i

 t
l
t





li
 i il


i


lt

ti ţi


li
t

t

 
l


j
t

l

ţ

t
l
i



t

i

lt
 


 
li
 t



t

îţ
l


i
i


t

l

t
litţil
iti

i

t

l

t


ili
i



t
i
l




l

t

:


BM


it


iil
il
it;


BM.


it


iil
il
il;


CM

t

 tl
il;


/i il
,BC
 

t
litt

iti


t



C t


CM

c

B

c
,

c _

c 0
C
BM.


c BM




"_
"
titt

*"+

 _

Ôic4 3c lc t
lit ţilcitic
c
 „

 
!
t

l








l
tiitţil



ţi


 







 ti

t
t
ţ

ţi

l
i
 t


l



t
litt


ti


t


l
l
" # 


iilc t
cc ţi

i t
ti


iiil

it
ti



lt

ţi

ii



i t




 ţi

ii

t

ti
i



!
ll
l i

t

 t
itţi


t


l
l
lii
#
i


tli

îi







il


tli


î




 i
îi






il

ti

î





 t
itţi

iiiii
i
î
jii




it


t
l

tiitţii
'


i t
ii

iţ
i
ii


l




ii

i t




ţi



t il
 


ţ






t
i
l
lt
 

i





t
l

i





iilc  t
c c 
$ 

i t
ti


iiil



 
l



 ti

t

î


ti


lţi

ţi

ii


!
l


t

t


i:
ttl
i
i
t 



t





ti


ti



i





t

liitiţi;
l

jt


t il






t


ti

 
lţi
i;


t
l


ti

l

l
ţiil
l

l




î

ijl
l



t t
î




il

 li



t

îţ
l


i
i

i

t

l

t
litţil

ti

i

t

l

t


ili
i



t
i
l




l

ti
ti



t
litţi:


:
BM


it


iil
il;

CM

t

 tl
il
it;

CM.

ii
 tl
il
il


t
CM.

C t
CM

!



!

 _

BM

"
"_
titt

*"+



'
Ôi% c4& 4c lc t
lit ţiic
ti(c



c
 Această clasificare a externalităţilor în pozitive şi negative este relativă, deoarece o
externalitate negativă dintr-un anumit punct de vedere poate fi pozitivă dintr-un alt punct de
vedere. Există soluţii pentru rezolvarea acestor externalităţi, în special a celor negative, prin
internalizarea externalităţilor.
ánternalizarea externalităţilor negative constă în încorporarea costurilor externe în
preţul pieţei. Prin internalizare, costul marginal privat creşte la nivelul costului marginal
social, producătorii fiind astfel obligaţi să ţină seama de costurile externe ale activităţii lor. În
practică această operaţie de internalizare a externalităţilor nu este simplă, şi asta datorită
dificultăţilor ce apar în legătură cu măsurarea costurilor externe. Măsurarea costurilor externe
este necesară pentru stabilirea măsurilor prin care poate să intervină guvernul, cu rol corector,
dintre acestea putând fi exemplificate: aplicarea de amenzi, subvenţii, taxe şi impozite care să
conducă la un cost privat apropiat de costul social, unirea producătorilor de externalităţi
negative cu receptorii unor asemenea efecte.

În continuare voi prezenta două soluţii date de Pigou şi Coase:

6c Soluţia dată de Pigou ± care a arătat că externalităţile negative pot fi
internalizate printr-un sistem corespunzător de impozite şi subvenţii. În
concepţia lui, un impozit asupra activităţilor poluante poate fi combinat cu o
subvenţie pentru cei ce suportă efectele negative. Externalităţile negative, ca
de altfel şi celelalte situaţii de eşec ale pieţei, reprezintă, deci, argumentarea
pentru intervenţia guvernamentală cu rol corector. Există totuşi situaţii în care
intervenţia guvernamentală poate fi evitată. O astfel de situaţie este aceea în
care numărul agenţilor economici afectaţi este redus.

Consider că poziţia lui Pigou nu implică nici un fel de compensaţie a pagubelor

suferite de către victima externalităţii şi a prelevărilor fiscale suficiente să asigure dispariţia
acestora. Dacă se cere ca rezultatul taxelor să compenseze în mod efectiv pierderea bunăstării
de către victimă, este clar că intrăm într-o lume simetrică caracterizată de relaţii bilaterale
între mitentul dezeconomiei externe şi victimă.

6c Soluţia dată de Coase abordează cazul unui număr redus de agenţi afectaţi de
o externalitate negativă, propunând o soluţie care evită intervenţia
guvernamentală. Coase se referă la faptul că atunci când numărul agenţilor
economici afectaţi de externalitate este redus, atribuirea drepturilor de
23

c
 proprietate duce la internalizarea efectelor externe. Coase a demonstrat că
dacă drepturile de proprietate sunt definite cu claritate, atunci părţile interesate
iau măsuri de internalizare a externalităţilor şi de alocare eficientă a resurselor.

În schimb, pentru Coase, internalizarea nu poate proveni decât dintr-o negociere

bilaterală între emitent şi victimă, adică dintr-o Ätocmeală´ între agenţii economici respectivi,
având grijă ca organizarea unei astfel de negocieri să nu ducă la un cost prohibitiv, care să
depăşească câştigul social ce poate fi atins. Negocierea bilaterală face loc prin definiţie la
două variante simetrice:
ïarianta ): Vărsarea de către emitentul externalităţii a unei indemnizaţii
compensatorii pentru pagubele suferite de către victimă în scopul menţinerii activităţii.
*
ïarianta : Vărsarea de către potenţiala victimă a unei sume susceptibile de a schimba
hotărârea emitentului de a se angaja într-o activitate dăunătoare mediului.
Ar mai putea fi menţionate aici alte două soluţii, şi anume:
- atunci când există doi producători care se afectează prin efecte negative, aceştia ar
putea apela la soluţii limită, adică unul dintre ei să cumpere afacerea celuilalt, în acest caz,
externalitatea ar fi doar o problemă internă, care se poate rezolva în interiorul noii companii,
fără ca aceasta să genereze costuri de despăgubire (integrarea firmelor)
- situaţia a două companii producătoare de externalităţi, rezolvare externalităţilor
negative fiind o problemă ce ţine de deciziile din interiorul conducerii noii companii.

În prezent, mediul nu cunoaşte frontiere, poluarea trece de la o ţară la alta, resursele

planetei, atmosfera, oceanele biologice constituie un patrimoniu pe care doar o gestiune
comună sau coordonată pe plan internaţional ar putea să-l apere. Împărţirea resurselor şi
împărţirea costurilor negociabile, pricipiile gestiunii sunt tot atâtea probleme care constituie
subiectul însuşi al disciplinei economice. O tipologie comodă se bazează pe conceptul
economiei de externalitate, adică pe relaţia poluator ± poluat sau pe cauzalitatea poluare ±
pagube. Se disting astfel trei categorii de externalităţi [11] internaţionale şi anume:

6c
xternalitate unidimen@ională, de exemplu un fluviu internaţional care duce
cu sine deşeurile deversate din amonte către o ţară din aval.
Pot exista patru cazuri. Primul este distinct bilateral: o ţară din amonte poluează o ţară
din aval. Al doilea caz priveşte o ţară din amonte care poluează mai multe ţări din aval. În cel

24

c
de-al treilea caz, mai multe ţări din amonte poluează o singură ţară din aval. În fine, al
patrulea caz este acela al mai multor ţări din amonte care poluează mai multe ţări din aval.
Această diferenţiere este importantă pentru negocieri şi pentru modalităţile de
partajare a costurilor. În cazul ³bilateral´, negocierile sunt relativ simple, în cazul mai multor
poluatori împărţirea costurilor va fi mai delicată, căci fiecare va fi înclinat să se eschiveze
(problema free rider-ului) neplătind cota sa parte din costuri; în al treilea şi al patrulea caz va
trebui, de asemenea, să se negocieze împărţirea costurilor luptei împotriva poluării între
poluatori.
=n exemplu cuno@cut (care ţine de al treilea tip de externalitate unidirecţională) este
acela al Rinului care, după ce a traversat Elveţia, Germania şi Franţa ajunge, cu un nivel
maxim de poluarea în Ţările de Jos pentru care constituie, împreună cu Mense, cea mai
importantă sursă de apă dulce. Mare parte din poluare provine din reziduurile de săruri de la
minele de potasiu din Alsacia. Doar după negocieri laborioase a fost semnată în 1976
³Convenţia privind protecţia Rinului împotriva poluării cu cloruri´, în urma căreia s-a realizat
un acord bazat pe repartizarea costurilor de depozitare a sărurilor (care vor fi pe viitor stocate
în Alsacia în loc să fie deversate în fluviu): 6% pentru Elveţia, 30% pentru Germania, 30%
pentru Franţa, 34% pentru Ţările de Jos. Acest acord este ³istoric´ în măsura în care
marchează un punct de referinţă în istoria poluării transfrontaliere. Dar urmările negocierilor
de atunci par astăzi derizorii în ce priveşte relativa modicitate a sumelor (un vărsământ de 120
milioane de franci valoare 1976 şi în 1961 un nou vărsământ de 400 milioane de fraci pentru
stocarea în Franţa şi de 32 de milioane de franci pentru Ţările de Jos), când ne gândim la
enormele sume puse în joc în negocierile privind ploile acide sau gazele de seră, sume care se
ridică la mai multe miliarde de dolari.

6c
xternalităţile reciproce regionale se referă la cazurile în care un grup de ţări
sunt, în acelaşi timp, şi surse şi victime ale poluării. Într-un anume sens este
vorba de o poluare ³regională´.
Acesta este cazul ploilor acide în Europa: toate ţările sunt poluatoare (în primul rând e
vorba de emisii de oxizi de sulf de la instalaţiile de combustibil şi de oxizi de azot de la
transporturile rutiere) şi toate sunt poluate. Jocul negocierilor internaţionale este complex, mai
ales pentru că trebuie împărţite atâtcosturile antipoluării cât şi costurile pagubelor.
6c Externalităţile reciproce globale care afectează totalitatea sau quasi-totalitatea
planetei. În cea mai mare parte a cazurilor ţările sunt atât poluatori cât şi
victime. Acesta este cazul încălzirii planetei datorată ³gazelor cu efect de
25

c
 seră´ (în particular gazelor carbonice, metan şi clorflorcarbon) evacuate în
atmosferă de toate ţările, fără excepţie (ceea ce nu înseamnă că toate ţările
emit în cantităţi egale).
Un caz comparabil este cel al deteriorării păturii de ozon de către cluorofluorocarburi
utilizate mai ales în aerosoli, ca refrigeraţi sau în electronică. Totuşi, este posibil ca doar
câteva ţări să fie cauza unei externalităţi globale: astfel, vânătoarea balenelor, care ameninţă
specia cu dispariţia este practicată de un număr mic de ţări; se pot cita de asemenea
despăduririle tropicale care ameninţă deopotrivă patrimoniul mondial şi contribuie la efectul
de seră.

á1  % &

9
 
:
Matematic, externalităţile se traduc prin existenţa în funcţia obiectiv a anumitor
variabile de care depinde în mod direct comportamentul agentului.
Presupunem cazul a doi indivizi: X şi l şi două bunuri: bunul 1 şi bunul 2. În aceste
ipoteze se spune că avem externalităţi dacă utilitatea lui X depinde nu numai de cantităţile: x1,
x2, pe care acesta le consumă din bunul 1, respectiv din bunul 2, dar şi de cantitatea produsă
sau consumată din bunul 1, respectiv bunul 2, sau din amândouă de către agentul economic l.
Presupunem că externalitatea se produce datorită utilizării de către agentul l a bunului 1,
funcţia de utilitate a agentului economic X având forma: U(x1, x2, y1), unde: y1 reprezintă
cantitatea consumată (produsă) de agentul economic l din bunul 1.
Din definiţia funcţiei de utilitate şi din proprietăţile acesteia se ştie că funcţia de
utilitate este derivabilă, iar dacă suntem în situaţia:
- unei externalităţi pozitive, atunci U'y > 0; adică utilitatea este funcţie crescătoare
- unei externalităţi negative, atunci U'y < 0; adică utilitatea este funcţie descrescătoare.
Dacă resursele din bunul 1 sunt limitate, atunci cantităţile x1, y1 sunt în general legate
între ele conform unei relaţii de forma f(x1,y1 ) = 0, sau ţinând cont de proprietăţile funcţiilor
implicite y1 = y1 (x1).
În aceste condiţii, utilitatea agentului X, atunci când se alege o pereche (x1,x2), este:
U(x1, x2, y1(x1 ))
Individul (consumatorul) X are de rezolvat următoarea problemă de optim:
[max] U(x1, x2, y1(x1 ))
(Px) Pe restricţiile:
p1 x1 + p2x2 = V
x1, x2 • 0
26

c
 jezolvarea problemei constă în:
Pa@ul +: Se construieşte Lagrangeanul problemei.
L(x1, x2,  ) = U(x1, x2, y1 (x1)) +  (V ± p1x1 ± p2 x2)
,
Pa@ul : Se scriu condiţiile necesare de optim.
L
Ü0 U¶ x1(x1, x2, y1 (x1)) + U¶y1(x1, x2, y1 (x1))* y¶1 (x1) =  p1
x1
w
L
Ü0 U¶ x2(x1, x2, y1 (x1))=  p2
x2

Determinarea perechii (x1, x2) care să maximizeze utilitatea agentului X ar trebui să

facă să intervină toate efectele variaţiilor lui x1, inclusiv pe acelea datorate alegerii lui y1.
Aceste efecte sunt exprimate prin derivarea U(x1, x2, y1 (x1)) în raport cu x1, rezultând
= ( x1 , x 2 , y1 ( x1 ))
expresia: Ü cU¶ x1(x1, x2, y1(x1)) + U¶ y1(x1, x2, y1(x1)) * y¶ 1(x1).
x1
Întrucât individul X nu poate acţiona decât asupra utilităţii marginale U¶ x1 deoarece nu
poate alege pe y1, prezenţa termenului U¶ y1(x1, x2, y1(x1)) * y¶1 (x1) are drept consecinţă faptul
că pentru un preţ stabilit p1 al bunului 1, există o cerere în plus sau în minus pentru bunul 1
(în cazul în care există un optim Pareto). Ca urmare, apare ideea de a corecta preţurile
stabilite, propunându-i individului X să îşi facă calculele pe baza unui preţ implicit care să
ţină cont de externalitate. Pentru a găsi acest preţ se consideră egalitatea ce caracterizează un
optim Pareto:
U¶ x1(x1, x2, y1 (x1)) + U¶y1(x1, x2, y1 (x1)) * y¶1(x1) =  p1,

unde p1 este preţul bunului 1, iar  reprezintă multiplicatorul Lagrange asociat restricţiei
bugetare la nivelul agentului economic X.

¶
Din ecuaţia de mai sus am obţinut: U x1(x1, x2, y1(x1 )) =  p1 ±

= y' 1 ( x1 , x 2 , y 1 ( x1 )) i y1' ( x1 )
=  p1*.


= y' 1 ( x1 , x 2 , y1 ( x1 )) i y1' ( x1 )
Dacă preţul implicit este p1 = p1 ± * şi dacă agentul

economic X egalează utilitatea sa marginală cu acest preţ, atunci condiţia de optimalitate
Pareto va fi verificată. Această condiţie presupune preţuri personalizate, întrucât se ţine cont
de impactul externalităţii asupra lui X, şi un centru care le calculează plecând de la o evaluare
27

c
numerică a utilităţii. Caracterul personalizat al relaţiilor dintre indivizi este unul din motivele
pentru care tratarea matematică a externalităţilor devine extrem de grea din moment ce avem
în vedere situaţii în care există mai mult de doi indivizi.[17]

á1  !
&

:

5
3 #
9
 
Teoria efectelor externe sau a externalităţilor constituie fundamentul economiei
mediului. Problemele cele mai importante care se pun în cadrul acestei teorii se referă la
aspecte ca:
 poluarea este o problemă economică sau nu;

 trebuie suprimată poluarea sau din contră există un nivel optimal de poluare;
 poluatorii trebuie să fie plătitori sau nu;
 inconvenientele şi avantajele diferitelor politici economice precum: impunerea de
taxe, acordarea de subvenţii, crearea pieţei drepturilor de poluare.

Presupunem de exemplu, două firme care se poluează reciproc, fiecare exercitând

asupra celeilalte un efect extern negativ. Dacă cele două firme fuzionează, efectele externe
devin simple relaţii tehnice în interesul comun, deci efectele externe au fost internalizate.
Dacă se creează între firme pieţe de drepturi de poluare, firma l trebuie să cumpere de la
firma l un drept de poluare ca şi cum ea ar cumpăra un alt bun. În acest caz efectele externe
au fost negociate.

á1   
!!5
3 #
9
 

Se consideră o economie cu două firme ce produc două bunuri şi un consumator:
6c Bunul 1 este produs de firma 1, după tehnologia de producţie:
y11 = f1(y21),
unde f1 reprezintă funcţia de producţie la nivelul firmei 1 presupusă diferenţiabilă şi concavă
y11 reprezintă cantitatea de bun 1 produsă de firma 1, y11 • 0
y21 reprezintă cantitatea de bun 2 folosită la producerea bunului 1, y21 ” 0.
6c Bunul 2 este produs de firma 2 după tehnologia de producţie:
y22 = f2(y12, x1, y11),

28

c
unde y22 reprezintă cantitatea de bun 2 produsă de firma 2, folosind y12 din bunul 1, y12 ” 0,
y22 • 0
x1 reprezintă cantitatea consumată din bunul 1 ca un consum final, la nivelul
consumatorului
f2 reprezintă funcţia de producţie presupusă diferenţiabilă şi concavă.
f1 f2
6c Inputurile sunt considerate negative şi deci: 1 | 0 2
|0
y2 y
, 1
6c Consumatorul are preferinţele ordonate cu ajutorul unei funcţii de utilitate
U(x1, x2), diferenţiabilă, crescătoare şi strict quasiconcavă, având drept resurse
iniţiale cantităţile w1 şi w2 din cele două bunuri.
6c Există două efecte externe asupra firmei 2:
'c Efectul creat de producerea bunului 1 de către firma 1.
'c Efectul creat de consumul bunului 1 de către singurul
consumator final din economie.

Avem astfel: - oferta de bun 1 ca fiind y11;

- oferta de bun 2 ca fiind y22;

- cererea de bun 1 ca fiind x1 + y12 (inidicii inferiori de referă la cele două bunuri,
în timp ce indicii superiori se referă la cele două firme);

- cererea de bun 2 ca fiind x2.

Optimul Pareto al acestei economii este obţinut din rezolvarea problemei de optim:

[max] U(x1, x2 )

y11 + y12 + w1 ± x1 • 0

y21 + y22 + w2 ± x2 • 0

± y11 + f1(y21) • 0

± y22 + f2(y12, x1, y11) • 0

yij, xi • 0, i,j = 1,2

Lagrangeanul se scrie astfel:

29

c
L(x1, x2, y11, y21, y12, y22,  1,  2, µ1, µ2) = U(x1, x2) +  1(y11 + y12 + w1 ± x1) +  2(y21 +
y22 + w2 ± x2 ) + µ1(± y11 + f1(y21)) + µ2(± y22 + f2(y12, x1, y11)).

Datorită condiţiilor de concavitate impuse asupra funcţiilor de producţie ale celor două
firme, condiţiile de ordinul I sunt şi necesare şi suficiente.

Am eliminat parametrii  1,  2, µ1, µ2 din relaţiile de mai sus, rezultând:

Împărţind cele două relaţii de mai sus se obţine:

Relaţia poartă numele de rata marginală de substituţie la nivelul întregii economii (rata
marginală socială). Rata marginală de transformare socială este dată de relaţia:

1 f 2 ( y12 , x1 , y11 )
Ü
2 y12 ,

în care membrul doi reprezintă productivitatea marginală şi arată cu câte unităţi creşte f2 când

y12 creşte cu o unitate.

30

c
 Condiţia de optimalitate Pareto se scrie:

Rata marginală de substituţie a cosnsumatorului trebuie să ţinp cont de faptul că

substituind o unitate de bun 2 cu o unitate de bun 1, producţia bunului 2 este afectată prin
f2 = f2
x1 şi modifică utilitatea bunului 1 prin x 2 x1 .

Deoarece firma 2 nu creeză niciun efect extern, rata marginală de transformare socială
2
f
2
este y1 .

În schimb, firma 1 trebuie să ţină cont de faptul că utilizând o unitate de bun 2, ca

2
f f 2 df 1
i
input suplimentar, ea produce y 12 şi deci afectează producţia bunului 2 cu y11 dy12 , de

unde rata marginală de transformare socială este:

Totuşi, se constată că o soluţie optimală în sens Pareto nu elimină efectele externe din
economie. Echilibrul concurenţial dintr-o economie cu efecte externe nu este eficientă în sens
Pareto, deoarece nu sunt luate în considerare efectele dintre consumator şi producător.
Problema de optim la nivelul consumatorului individual urmăreşte maximizarea utilităţii în
condiţiile respectării restricţiei de buget, iar în cazul economiei cu efecte externe, agenţii
economici consideră nu numai preţurile ca date, dar şi variabilele care afectează fie funcţiile
de utilitate, fie mulţimile de consum, fie mulţimile de producţie, adică acele variabile ce
cuantifică efectele externe. Soluţia obţinută în acest caz este:

31

c
 Problema care se pune este dacă pot fi găsite politici economice prin care optimul
concurenţial intr-o economie cu efecte externe să devină şi optim Pareto. Într-adevăr, există
diferite politici economice ce răspund acestui deziderat, şi anume: crearea pieţei drepturilor de
poluare, politica taxării optimale şi integrarea firmelor poluatoare.
Prin crearea pieţei drepturilor de poluare, firma 1 va cumpăra de la firma 2 un drept de
poluare dacă va plăti o cantitate de poluare (noxe emise în timpul procesului de producţie) la
un anumit preţ într-o anumită cantitate. De obicei, există restricţii instituţionale (reglementări)
prin care firma care poluează este obligată să cumpere atâtea drepturi de poluare cât este
volumul noxelor.
Printr-o alegere convenabilă a unor taxe pe consumul bunului 1 de către consumator şi
asupra producţiei de bun 1, echilibrul concurenţial va satisface şi condiţiile de optimalitate
Pareto. O posibilă alegere a acestor taxe este aceea a efectelor marginale ale consumului şi
producţiei bunului 1 asupra producţiei bunului 2. Se consideră o taxă t pe care o plăteşte
consumatorul pentru consumul unei unităţi din bunul 1 şi o tax㠊 plătită de firma 1 pentru
producţia unei unităţi din bunul 1. Se presupune că volumul acestor taxe revine
consumatorilor din economie sub forma unor transferuri forfetare, independente de
comportamentul agenţilor economici. Astfel, o alegere corespunzătoare a lui t şi Š poate
conduce la restabilirea eficienţei Pareto.
Prin alegerea politicii de integrare a firmelor se înţelege a rezolva o problemă de optim
ce maximizează profitul comun obţinut de cele două firme cu respectarea tehnologiilor de
fabricaţie, cu presupunerea că doar firma 1 poluează firma 2. În noua situaţie se realizează
eficienţa Pareto ca urmare a faptului că efectul negativ al firmei 1, produs asupra firmei 2, a
fost internalizat (a fost prins în costul de producţie).

32

c
 1 c
 !

Ultimele decenii au cunoscut o bogată mişcare a gândirilor teoretice şi a experienţelor
practice în domeniul economiei mediului. Disciplină marginală la începutul anilor 1970,
economia mediului înconjurător a fost elaborată în mod progresiv. Ea constituie o ramură
importantă a ştiinţei economice, aşa cum scria B. de Jouvenel: Åáată cine ne îndeamnă @ă
reflectăm a@upra di@ciplinei. Abia ieri, domeniul @ău era definit de natura raporturilor
@ociale ce făceau obiectul @ău; în prezent Åca un zbor de erete´, economiştii ace@tei generaţii
Åcolonizează´, am putea @pune, întrebări care nu @e gă@eau înainte de re@ortul lor; acea@tă
eliberare de frontiere ± care fu@e@eră tra@ate conform cu obiectivul ± e@te ju@tificată în
numele capacităţii uneltei intelectuale´. [5]

O condiţie importantă de realizare a obiectivelor dezvoltării durabile este

simultaneitatea progresului în mai multe dimensiuni. Pentru aceasta, politicile economice,
politica mediului, a investiţiilor, a cercetării ± dezvoltării, politica forţei de muncă, a
învăţământului, sănătăţii ş.a. sunt desemnate să-şi coreleze obiecţiile şi acţiunile conform
anumitor priorităţi. [2]

O altă condiţie, de fapt legată de cea dinainte, se referă la adaptarea conceptului

dezvoltării durabile la condiţiile specifice fiecărei ţări. Fiecare ţară are propriile nevoi de
creştere economică, ca şi caracteristici naţionale demografice, particularităţi ale mediului
natural, un anume spaţiu construit. Sensul dezvoltării durabile este dat tocmai de modelul
endogen de reconciliere între om şi natură. Aceasta nu exclude, desigur, nevoia de colaborare
şi cooperare internaţională (de pildă, consolidarea capacităţii de management ecologic şi
aplicarea politicilor naţionale vor creşte cererea de tehnologii nepoluante, ceea ce va accelera
transferul şi cooperările tehnologice ). Deoarece poluarea, ca şi alte procese, precum sărăcia,
nu mai pot fi izolate în graniţele naţionale, dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv strategic
pentru întreaga umanitate. Cu toate acestea, credem că prin conştientizarea ecologică se vor
rezolva multe conflictele actuale. Situaţiile potenţiale de conflict dintre protecţia mediului şi
creşterea economică sau dintre ţările industriale şi ţările în curs de dezvoltare, dintre
generaţiile prezente şi cele viitoare au şi alte cauze. Dezbaterea acestora ± susţin specialiştii
PNUD1 ± va continua mult timp şi în secolul următor. Dezvoltarea durabilă poate fi soluţie de
conciliere a tuturor conflictelor cu condiţia ca interesele unanime să conveargă spre

cccccccccccccccccccccccccccccccccccccccc cccccccccccccccc


c Programul Naţiunilor =nite pentru Dezvoltarec

33

c
dezvoltarea umană. Investirea în dezvoltarea umană constituie un obiectiv principal şi specific
tuturor economiilor cu creşterea rapidă, ca fiind una din cele mai eficiente căi de progres. Nou
în concepţia dezvoltării durabile este faptul că se acordă o atenţie specială segmentelor sărace
ale populaţiei de pretutindeni.

1  )9
 
:
 : 

Economia cunoaşte două fenomene: producţia şi consumul. Un bun produs este
absorbit de consum; nimeni nu se preocupă să ştie ce devin bunurile după consum; un produs
vândut nu mai are importanţă economică. Deşeurile, fenomenele nemonetare, nu aparţin sferei
economice. La fel, economia nu cunoaşte decât o singură producţie: aceea care se schimbă pe
bani. Ori, la ieşirea din procesul de producţie, regăsim cel puţin două tipuri de produse :
produsele destinate vânzării şi deşeurile. Literatura anglosaxonă face referire la noţiunea
generală de ³output´ (ieşiri), care înseamnă tot ceea ce iese din procesul de producţie, la
cunoaşterea ³bunurilor´ (goods) şi a ³relelor´ (bads), cele din urmă semnificând, în sens larg,
deşeurile, altfel spus, tot ceea ce este aruncat, inclusiv poluarea.

Realitatea economică nu se reduce doar la o simplă împărţire producţie-consum, ci se

înscrie într-un dialect mult mai complex care leagă producţia, consumul şi deşeurile. Poluarea
apare din distrugerea materiei, risipă care, din această cauză, merită să fie controlată în dublă
calitate: de pierdere şi de factor poluant. [1]

Important este că noi nu creăm nimic, dar transformăm resursele în bunuri economice
şi în deşeuri, în acelaşi timp. La fel, consumul nu este doar folosirea sau distrugerea bunurilor,
ci şi transformarea lor în reziduuri. La acest nivel trebuie înţeles că, din momentul în care
economia ignoră un fenomen, rezultă evidente erori de gestiune. Deşeurile, neavând valoare
economică, nu preocupă pe nimeni. Resursele naturale, ca aerul şi apa, considerate ´bunuri
libere´, disponibile fără restricţii, nu fac obiectul unei administrări raţionale din acelaşi motiv
ca şi bunurile economice cărora li se ataşează o valoare monetară. Dacă, din contră, o valoare
monetară este afectată, în ansamblu, de resursele mediului înconjurător (probleme de tarifare
a resurselor), acestea intră în sfera economică din acelaşi motiv ca şi celelalte resurse şi
factori de producţie, capitalul, munca, pământul şi ansamblul consumurilor intermediare
(inputuri) care intră în procesul de producţie. Dacă nu se plăteşte pentru apa folosită sau
pentru serviciile pe care le redă atmosfera în calitate de receptacul al emiterilor poluante, nu
suntem tentaţi, din punct de vedere economic, să ne limităm consumul de apă şi emiterile în
34

c
mediul ambiant. În plus, dacă aceste practici nu sunt păgubitoare pentru alţi agenţi economici
(aceste pagube nu sunt redate printr-o tranzacţie monetară), aceste fenomene care totuşi
afectează bunăstarea, rămân pur şi simplu, ignorate.

Atingem astfel un punct esenţial: fenomenul care nu este redat printr-un schimb
monetar, pe o piaţă este ignorat de sistemul economic. Există un motiv pentru această
´externalitate´ în raport cu piaţa şi anume, că aceste fenomene au fost desemnate sub numele
general de ´efecte externe´. Existenţa valorificării monetare a efectelor externe şi a includerii
costului lor în cheltuielile întreprinderii pe piaţă este o temă centrală a economiei mediului
înconjurător.

1   9& !

'5
3 #
9
 

c

Un exemplu de efecte externe îl reprezintă dezeconomiile externe de producţie.

Vorbim de efect extern atunci când deciziile anumitor agenţi economici afectează alţi agenţi
economici fără ca aceştia din urmă să fie compensaţi financiar. În cazul dezeconomiilor
externe de producţie, Ägeneratorul´ efectelor externe este reprezentat de o întreprindere.

Poluarea industrială constituie cazul cel mai caracteristic al dezeconomiilor externe de

producţie ± exemple: un petrolier care spală tancurile în mare, fumuri toxice care degradează
calitatea aerului dintr-o aglomeraţie urbană, întreprinderile responsabile de poluarea apei care
afectează fauna piscicolă, etc.

Presupunem că două întreprinderi ± Oltchim S.A. şi BAT Bascov S.A. ± care au ca

domenii de activitate producerea şi comercializare de produse chimice (în special anorganice)
şi materiale de construcţii şi respectiv servicii anexe extracţiei petrolului şi gazelor naturale,
exclusiv prospecţiunile ± poluează aerul din împrejurimile judeţelor Vâlcea şi Argeş.

P 



- -

Din 1991, în baza H.G. 1361/1990, societatea este organizată ca societate pe acţiuni, în
prezent exercitându-şi atribuţiile prevăzute de Legea nr.31/1990 republicată privind societăţile
comerciale. Firma nu are filiale, sucursale, agenţii sau puncte de lucru. Întreaga activitate se
desfăşoară la sediul său social. Terenurile şi imobilele situate pe acestea (ateliere, depozite,
magazii, clădiri administrative) sunt proprietatea societăţii. Politica în domeniul calităţii,
mediului şi sănătăţii şi securităţii ocupaţionale face parte integrantă din politica generală a
S.C. BAT BASCOV S.A. şi mobilizează întregul personal al organizaţiei să acorde întreaga
35

c
atenţie calităţii produselor şi serviciilor pe care le furnizează conforme cu cerinţele acestora,
cu standardele şi legislaţia în vigoare, printr-o colaborare civilizată, bazată pe respect şi
încredere, respectând mediul cu resursele lui naturale şi sigurând securitatea şi sănătatea
angajaţilor lor şi a părţilor interesante.

Deviza S.C. BAT BASCOV S.A. este: †

xcelenţă şi performanţă†. De ce? Pentru că
aceste cuvinte nu reprezintă numai un slogan publicitar, dar şi o regulă pentru tot personalul
organizaţiei. S.C. BAT BASCOV S.A. îşi ia un angajament faţă de toţi partenerii (clienţi,
furnizori, autorităţi) de a depune toate eforturile pentru a le satisface nevoile lor. Pentru a
obţine satisfacţia clienţilor, dar şi satisfacţia personală a angajaţilor, S.C. BAT BASCOV S.A.
a implementat şi certificat un sistem de Management Integrat de Calitate, Mediu, Sănătate şi
Securitate Ocupaţională care este menţinut şi îmbunătăţit continuu în conformitate cu
cerinţele standardelor: SR EN ISO 9001:2008; SR EN ISO 14001:2005; SR OHSAS
18001:2008; pentru toate produsele fabricate, iar repararea, recondiţionarea şi fabricarea
produselor pentru utilajul petrolier respectă cerinţele din API Spec. Q1 ed. 8/2007
S.C. BAT BASCOV S.A. promovează o politică de reducere a impacturilor negative
ale activităţilor sale asupra mediului şi de control a riscurilor profesionale privind sănătatea şi
securitatea ocupaţională. Politica firmei BAT Bascov S.A. impune ţinerea sub control a
tuturor proceselor pentru a obţine eficienţa maximă şi produse de înaltă performanţă.
Imperativul strategic al organizaţiei se axează pe dezvoltarea pieţei de profil. Aceasta
constituie cadrul în care S.C. BAT BASCOV S.A. se dezvoltă şi poate concura atât pe piaţa
internă, cât şi pe cea externă. Calitatea este piatra de temelie a reputaţiei firmei şi este
primordială pentru capacitatea fiecărei afaceri de a-şi realiza misiunea. Personalul de la toate
nivelurile reprezintă elementul central al organizaţiei şi implicarea activă şi totală permite ca
abilităţile lor să fie valorificate pentru maximizarea rezultatelor.

P 



.


Din 1966 OLTCHIM oferă produse chimice. Fie că este vorba de policlorură de vinil
(PVC), sodă caustică, propenoxid, propilenglicol, polieteri polioli sau materiale de construcţii,
produsele OLTCHIM se găsesc peste tot în jurul nostru, în peste 80 de ţări. Având peste 40 de
ani de cercetare şi inovaţie, Oltchim promovează transparenţa şi se concentrează tot mai mult
pe client. Înţelegând şi anticipând nevoile, exigenţele şi aspiraţiile clienţilor săi, Oltchim
conştientizează importanţa comunicării: a câştigat încrederea clienţilor răspunzând prompt
cererilor acestora şi încurajând dialogul.

36

c
 OLTCHIM este un partener de încredere. Compania se află în topul marilor jucători
din industria chimică. În Europa Centrală şi de Est sunt numărul unu pe piaţa produselor
clorosodice, piaţa poliolilor polieteri şi piaţa propenoxidului, iar pe piaţa PVC ocupă locul al
doilea. OLTCHIM a devenit un brand puternic. Angajându-se în cursa competitivităţii a reuşit
să îşi păstreze poziţia, pentru că a reuşit să îşi reducă costurile de producţie, consumurile
energetice şi de materii prime, pentru că oferă produse performante, la nivelul aşteptărilor
clienţilor săi şi, nu în ultimul rând pentru că asigură respectul cuvenit mediului înconjurător,
reducând poluarea.

OLTCHIM activează în domeniul chimic, unde poluarea este inerentă. Poluarea poate
fi însă redusă până aproape de inexistenţă. Aceasta este dorinţa companiei Oltchim, dorinţă pe
care o pun în practică încă de la începutul existenţei companiei. Întreprinderea s-a concentrat
asupra epurării apei încă de la început prin instalaţii complexe axate pe: epurare specifică în
funcţie de impurificatori, staţie de corectare finală, care purifică şi mai mult apele reziduale,
epurare biologic. O altă problemă pe care a tratat-o excepţional, prin impunerea unui standard
în domeniu, este cea a depozitării reziduurilor solide şi periculoase.

Îmbunătăţtirea funcţionării Sistemului Integrat Calitate Mediu, precum şi

îmbunătăţirea continuă şi prevenirea poluării reprezintă pentru Oltchim garanţia succesului.
300 de parteneri, o familie de peste 5000 de membri, certificatele de calitate şi protecţie a
mediului ... pe scurt: OLTCHIM.

Aerul este factorul de mediu care constituie cel mai rapid suport ce favorizează
transportul poluanţilor în mediu. Poluarea aerului are multe şi semnificative efecte adverse
asupra sănătăţii populaţiei şi poate provoca daune florei şi faunei în general.
Din aceste motive acordăm o atenţie deosebită activităţii de supraveghere şi de îmbunătăţire a
calităţii aerului. Calitatea aerului este determinată de emisiile în aer provenite de la sursele
staţionare şi sursele mobile (traficul rutier), cu preponderenţă în marile oraşe, precum şi de
transportul poluanţilor la lungă distanţă. Respectând criteriile de clasificare impuse de
Uniunea Europeană, pe teritoriul României, în cadrul Sistemului naţional de evaluare şi
gestionare integrată a calităţii aerului, au fost stabilite 11 aglomerări pentru evaluarea şi
gestionarea calităţii aerului, respectiv: Bucureşti, Craiova, Piteşti, Ploieşti, Constanţa, Brăila -
Galaţi, Iaşi, Baia Mare, Cluj Napoca, Timişoara şi Braşov şi 8 zone pentru gestionarea
calităţii aerului conform prevederilor OM nr. 745/2002.

37

c

c 
c 
c 
c
c c 
c c c
 
 
c  
 

c c c c  

c c c c
 cc c  cc c c c c
 c c  cc c
c 
 c   c  c
 c     

c c 
c c 
c c 

c c c
c c
c c c c c c c c c c c c c c
!c c c c c c !c c c c c c c c
!  c  c " c c
c c c c c c #c c c c
  c  c  c c
c c c c !c c !c c c c
  c  c " c c
c c c c c c c c c c
$ c #c c $c #c c $c #c c $ c #c c $c #c
c c c c
c c Indicii
c c specifici csunt reprezentaţi
c c pe următoarea
c c scală
c nominală:
c c c c

1 = excelent 2 = foarte bun 3 = bun

4 = mediu 5 = rău 6 = foarte rău

Conform acestor indicatori, cele două întreprinderi se situeză în categoriile bun şi

foarte bun, în funcţie de diferitele produse oferite pe piaţă. De exemplu, în cazul firmei
Oltchim, pentru producţia de sodă caustică şi de clorură de vinil, indicele specific acordat este
2, respectiv foarte bun; în schimb, pentru producţia de octanol sau propenoxid, indicele
specific este 3, respectiv bun.

Costul de producţie al unei întreprinderi depinde de volumul producţiei şi de cantitatea

de deşeuri: dacă o firmă deversează deşeuri în atmosferă în cantitate ridicată, atunci profitul
său (menţinând volumul producţiei constant) va fi mai ridicat decât în cazul în care
întreprinderea ar utiliza tehnologii de producţie mai puţin poluante, dar mai costisitoare.

Modelul matematic utilizează următoarele notaţii:

yj cantitatea produsă (producţia)

qj volumul deşeurilor emise în aer, j = 1, 2 pentru cele două întreprinderi

CTj (yj, qj) = CTj costul (funcţia de cost) pentru firma j, care îndeplineşte
următoarele condiţii:






> 0,

<0

38

c
 1t


tl

t






i
ît
i
il



it


ii


l


t 

.




ttt


i t

i
l
il


l

¨
i
l


t


 tl
ţi
i
j

i



C ti

C/j
*4j_
5j+c

C/j
*4j8
5j+c

Èc
¨
jlţici
tc/ t lcttlcic
tittcc ic c


t

ilii
li
i
ll
l








t
i
l
il



l

2til3
i
i

t

i


t


titt

 
4j
C tl
ttl


ţi

C/j

i
î
ţi



titt





i
5j



t


i
ţit
î
i


i
 


4j_
6
4j 0

t
5j
7
¨

t


li
5j



 tl
C tl
il



t

î
t


ll
ţi
i
i

t



ti

ll




i

t







i




t
l

it

:

 
 



6
8
i


7
8






.

t


"
ll
ttl
l

i iil




lt

i
t 







"
9
 ¨

l


li
 titi


i
i
t

t
i
i
 t
l
ît
ti ţi

iiili
i
tt

-i


i
:
-i
9
i*"+
(
Mi

i1
7
8
i
9
_
i *"+
ti


iţ
l

titţii
ttl





i
 
 tii
iiili
i
! t


i

ţi




t

#

t
l


t

i
itt

tt
i
ţi
t
ti ţi

i
ii
:i il
Mi


it
l


itil
 tli
i

iti





t

l

l
 iiţi
i


i
it


t
i
il

lt

ţi
it
i
i:
i

i 







iiil
i



ţi

 ij


titli


i
tt


ît
i
ii
j
 _j
( j
(
;
(

 j9
_
 t
l
ît
 tl
i

 ţi

  
i
i ti i

itil


j



it
itl
i
i
j
:

0)

c
 ߨ j = pj yj ± CTj (yj , qj), pj fiind preţul bunului vândut de întreprinderea j.

Celelalte venituri ale consumatorului i sunt notate Ri şi sunt considerate ca fiind

parametri fixaţi. Avem atunci:

Mi = σ ߠ + Ri ,

iar satisfacţia individului i se scrie:

Ui = vi(Q) + σ ߠ + Ri .

Presupunem că întreprinderile au ca obiectiv maximizarea profitului lor. Firma j are

deci două variabile de decizie: yj şi qj. Dacă întreprinderea nu este penalizată pentru poluarea
de care este responsabilă, obiectivul de maximizare a profitului va conduce la ideea că
întreprinderea va emite în atmosferă o cantitate de substanţe toxice care îi garantează un cost
de producţie minimal, adică j. Cantitatea yj aleasă maximizează atunci profitul pentru
această cantitate de deşeuri, adică:

pjyj ± CTj(yj, j ),

ceea ce conduce la o producţie  j care verifică:


pj ±

( j, j) = 0, adică preţul egalează costul marginal.

Se ridică întrebarea dacă această soluţie este satisfăcătoare din punctul de vedere al
colectivităţii? Riveranii sunt interesaţi de activitatea întreprinderilor în mod direct, deoarece
unii dintre ei sunt proprietarii firmelor respective, ale căror profituri le vor fi redistribuite şi
pentru că sunt afectaţi de poluare. Făcând abstracţie de orice consideraţie de natură
redistributivă, considerăm criteriu de bunăstare socială suma utilităţilor individuale: conform
firmei particulare ale funcţiilor de utilitate individuale, acest criteriu implică de fapt că o
unitate monetară în plus pentru consumatorul i este considerată ca echivalentul unei unităţi
monetare în plus pentru consumatorul j. Astfel, nu interesează repartiţia avantajelor între cei
m locuitori.

Dacă se notează cu W bunăstarea colectivă, atunci W se scrie fie:

W = σ ܷ = σ ሺvi(Q) + σ ߠ + Ri ),

fie utilizând funcţia profitului:

40

c
 W = σ ሺviሺσ “Œ )) + σ ‫ Œ›Œ݌‬- σ Œሺ›Œǡ “Œሻ + σ ܴ .

Rezolvarea problemei impune definirea yj* şi qj* astfel încât bunăstarea colectivă
săaibă valoarea maximă.





= pj ±

(yj*, qj*) = 0






= σ ‫ ݒ‬i¶(Q*) ±

(yj*, qj*) = 0, j = 1,n,

unde yj* şi qj* reprezintă producţia optimală şi respectiv volumul optimal de deşeuri pentru
firma j, iar Q* = σ “j*.

Prima condiţie exprimă egalitatea dintre preţ şi costul marginal. Pentru interpretarea
celei de ± a doua condiţii, am în vedere faptul că valoarea maximă pe care consumatorul i ar fi
dispus să o plătească astfel încât volumul de gaze emise în aer să fie redus cu o unitate este
egală cu ± vi¶(Q*). În consecinţă, suma  σ ‫ ݒ‬i¶(Q*) reprezintă suma disponibilităţilor
marginale de plată a riveranilor pentru o reducere a cantităţii de deşeuri. Pe de altă
parte,߲ŒȀ߲“Œ reprezintă costul suplimentar ce trebuie suportat de întreprinderea j dacă
aceasta reduce cu o unitate cantitatea de deşeuri, expresie ce poate fi numită co@t marginal de
reducere a poluării.

Cea de-a doua condiţie de optim exprimă aşadar egalitatea dintre suma
disponibilităţilor marginale de plată şi costul marginal de reducere a poluării pentru cele două
întreprinderi. Ea corespunde foarte bine condiţiei Bowen ± Lindhal ± Samuelson care
caracterizează producţia optimală de bunuri publice, indicând modul în care se produce un
bun public în raport cu bunurile private. [20]

Poluarea apare de fapt ca un bun public indezirabil, a cărui cantitate trebuie redusă.
Reducerea cantităţii de deşeuri la un anumit cost şi volumul optimal de deşeuri sunt definite
egalând, pentru fiecare din cele două întreprinderi poluante considerate, costul adiţional
cauzat de o reducere unitară a deşeurilor cu suma disponibilităţilor de plată a agenţilor pentru
un astfel de scop. Pentru cantitatea optimală qj*, costul marginal de reducere a deşeurilor este
strict pozitiv, ceea ce implică faptul că qj* < ¨ j. Pe de altă parte, cuplurile ( j, ¨ j) şi (yj*, qj* )



verifică ambele ecuaţia:

(yj, qj) = pj.

41

c

,
 t

ţi


i
t


 

t

î
ll
*4j
5j+




it
  ll

 iţiil
ţi

#


i

t


 tl
il
Ÿ
ȀŸ


t


l

j

Clil

* j
¨ j+
i
*4j 3
5j3+
t
itt




 t
 
C
5j 3
7
¨ j
4j3

t

î





i
i

t
j





9
jc


5j

 ¨ jc
5j>c

4j2c jc 4j

c c

4 7
 c
t
c5 l lci
ţiilcj6 cj c
t cc5 t lci
lc5 tclc cţ lcc


li

ii

 tii
l
ti



l

 ţi

i
l
titţi





i
i
i


l



lt
i
t
tl


tlit
l
ît
i
il





ii

itli
,
 t
i
tt

t

i
it

tt
 t
l:

i



îi
ii

itl

ţi

t

t


 til

ii

t
t





lt

ţi
i
l

î
ti


ii

 tii
l
ti




il



  lli


 ti
il

î
 tl


ţi
:
 tl
til


ţi


 iiţiţi




iţ

i
 tl


il
i
tl






l
l
tiitţii

<

î
 i




t
 ti
il

it
l


l




i
lli



ţi


lit


ît
i
il

lt

i







titţii



i ii
î

t 



ţ

tiţiil
ît
i


j



 
titt





i
¨j


îi




 tl


ţi

l
i
ll

l
i
i
 i il
i

l


ll


ţi

j

 l


tl

t

ti




ii
i t
t
l



liti

i
tiit


t



t
t
tl
ît
i
il
lt

$_&


t



lii

l


ţt

i
 

l


ţi



 t
C
#
'l 


t

:

C/j*4j
5j+
9
=
>
4j0/
5j
4j5j
6
8

ţi


 t
î
li
t

iţiil

i
it
:



c





> 0 ļ 3 * 26 * y2j * qj-1/2 > 0,




< 0 ļ -25 * yj3 * qj-3/2 < 0.


Costul marginal

creşte în raport cu volumul producţiei şi este redus atunci când

volumul de deşeuri creşte, ceea ce depinde de următoarele ipoteze:

 
> 0 ļ 3 * 27 * yj * qj-1/2 > 0



 
şi < 0 ļ (-3) * 26 * yj2 * qj-3/2 .




Dacă întreprinderea nu este penalizată pentru poluarea de care este responsabilă,

obiectivul de maximizare a profitului va conduce la ideea că întreprinderea va emite în
atmosferă o cantitate de substanţe toxice care îi garantează un cost de producţie minimal,
adică ¨ j. Echilibrul concurenţial se realizează atunci când preţul egalează costul marginal:

ሺǡሻ
pj =

ĺ pj = 3 * 26 * yj2 * ¨ j-1/2, ¨ j = nivelul maxim admis de poluare.

În aceste condiţii obţinem o cantitate yj aleasă care maximizează atunci profitul pentru
această cantitate de deşeuri, ceea ce conduce la o producţie  j:  j = 3-1/2 * 2-3 * pj1/2 * ¨ j1/4.

Am calculat apoi bunăstarea socială în cazul echilibrului concurenţial şi am obţinut:

 = σ ሺvi ሺσ “Œ )) + σ ‫ Œ›Œ݌‬- σ Œሺ›Œǡ “Œሻ + σ ܴ.



 = 2(q1 + q2 )-1/3 + p1 y1 + p2 y2 ± 26 * y13 * * q1-1/2 ± 26 * y23 * q2 -1/2



şi profitul pentru fiecare din cele două firme:

ߨ j = pj yj ± CTj (yj , qj)

Am ales funcţia de bunăstare socială: vi(Q) = 2Q-1/3. Funcţia aleasă îndeplineşte

condiţiile din ipoteză, şi anume: vi¶(Q) < 0 ļ -2/3 * Q-4/3 < 0.c

Rezolvarea problemei impune definirea yj* şi qj* astfel încât bunăstarea colectivă
săaibă valoarea maximă.





= pj ±

(yj*, qj*) = 0 ĺ pj - 3 * 26 * y2j * qj-1/2 = 0 ĺ pj = 3 *26 * yj2 * qj-1/2

43

c
 Egalând cu 0 derivata bunăstării colective în raport cu cantitatea de deşeuri, am




obţinut:

= 0 ļ σ ‫ ݒ‬i¶ (Q*) ±

(yj*, qj*) = 0 ļ

ļ σ 2/3 * Q-4/3 + 25 * yj3 * qj-3/2 = 0 ļ -2/3 * m *( σ “j)-4/3 + 25 * yj3 * qj-3/2 = 0 ļ

ļ m *( σ “j)-4/3 = 3 * 24 * yj3 * qj-3/2 ĺ σ “j = 2-3 * 3-3/4 * m3/4 * yj-9/4 * qj-9/8

A rezultat producţia yj, care depinde de preţul practicat şi de cantitatea de deşeuri

emisă în atmosferă: yj = 2-3 * 3-1/2 * pj1/2 * qj1/4

σ “j = 215/4 * 33/8 * m3/4 * pj -9/8 * qj9/16 , j = 1,2

Am notat cu Į = 215/4 * 33/8 * m3/4 pentru a uşura calculele (unde m reprezintă numărul
de locuitori din cele două judeţe considerate ± Argeş şi Vâlcea). Atunci, am obţinut sistemul:

q1 + q2 = Į * q19/16 * p1-9/8

q1 + q2 = Į * q29/16 * p2-9/8

Rezolvând, a rezultat:

q19/16 * p1-9/8 = q29/16 * p2-9/8 ĺ q29/16 = (p2/ p1)9/8 * q19/16 ĺ È;<=>?È 

Am înlocuit în sistem, rezultând:

(p1/pk )2 qk + (p2/pk )2 qk = Į * qk9/16 * pk-9/8 ĺ qk7/16 [(p1/pk)2 + (p2/pk)2 ] = Į * pk-9/8 ĺ

qk7/16 = Į * pk-9/8 * pk2 / (p12 + p22) ĺ qk = [Į * pk7/16 / (p12 + p22)]16/7 ĺ

ĺ È ?;@A=B? =<C>A=B

Am făcut transformarea: qk ĺ q1 şi astfel: q2 = (p2 /p1)2 * q1 ĺ q2 = (p2/p1)2 * [Į / (p12

+ p22)]16/7 * p1 ĺ È?;D@=<C>EA=B ?  È?;D@=<C>EA=B?=.

Am înlocuit apoi în formula lui yj dedusă mai sus şi am obţinut producţia în situaţia de
optim Pareto:

.?;3?3= ?D@=<C>EA=B?=

.?;3?3= ?D@=<C>EA=B?3?F=.

Cantitatea totală optimă a fi produsă este: Q* = q1 * + q2*, şi am obţinut:

G?;<F=%?=H?=% >A=B?3?<C>3I=B 
44

c
 Dacă se acţioneză în sensul taxării poluării efectuate de către cele două întreprinderi,
am luat în considerare următoarele:

ߨ j = pj yj ± CTj(yj, qj ) ± t*qj, unde t reprezintă taxa impusă de autorităţi.

Pentru a rezolva problema se maximizează profitul obţinut de fiecare firmă, cu noile

condiţii impuse, maximizarea făcându-se după yj şi qj.


(max) ߨ j ĺ pj ± = 0, unde rata de taxare optimă este t* = ± σ ‫ ݒ‬i¶(Q*)




-t ± =0



Rezolvând prima condiţie din sistem şi am obţinut:


pj ±

(yj, qj) = 0 ĺ pj - 3 * 26 * y2j * qj-1/2 = 0 ĺ pj = 3 *26 * yj2 * qj-1/2






= 0 ļ σ ‫ ݒ‬i¶ (Q*) ±

(yj*, qj*) = 0 ļ σ 2/3 * Q-4/3 + 25 * yj3 * qj-3/2 = 0 ļ

- 2/3 * m *( σ “ j)-4/3 + 25 * yj3 * qj-3/2 = 0 ļ m *( σ “j)-4/3 = 3 * 24 * yj3 * qj-3/2 ĺ

σ “j = 2-3 * 3-3/4 * m3/4 * yj -9/4 * qj -9/8

Producţia optimă este: yj = 2-3 * 3-1/2 * pj1/2 * qj1/4 , de unde rezultă:

σ “ j = 215/4 * 33/8 * m3/4 * pj-9/8 * qj 9/16, j = 1,2

Rezolvând a doua condiţie din sistem, am obţinut nivelul optim al taxei pentru
poluare: -t* + 25 * yj3 * qj-3/2 = 0, şi anume: t* = 28.727

Am înlocuit această valoare în sistem pentru a calcula noul volum al producţiei şi al

cantităţii de deşeuri:

t* = -σ Ȁ͵Q-4/3 = 2/3 * m * ( σ “j)-4/3 ĺ 2/3 * m * ( σ “j)-4/3 = 25 * (2-3 * 3-1/2 * pj1/2 *

qj1/4)3 * qj-3/2 ĺ m* ( σ “j)-4/3 = 2-5 * 3-1/2 * pj3/2 * qj-3/4.

Am notat cu Į = 215/4 * 33/8 * m3/4 şi atunci am obţinut sistemul:

q1 + q2 = Į * q1-3/4 * p13/2

q1 + q2 = Į * q2-3/4 * p23/2

45

c
 Rezolvând, a rezultat:

p13/2 * q1-3/4 = p23/2 * q2-3/4 ĺ q2-3/4 = (p1/p2)3/2 * q1-3/4 ĺ È?;<=>?È 

(p1/pk)2 qk + (p2/pk)2 qk = Į * qk-3/4 * pk3/2 ĺ qk7/4 [(p1/pk)2 + (p2/pk)2 ] = Į * pk3/2

Astfel: qk7/4 = Į * pk3/2 * pk2 / (p12 + p22) ĺ qk = [Į * pk7/4 / (p12 + p22)]4/7 ,

De unde: È ?;@%=B ? =<C>%=B

Am făcut transformarea: qk ĺ q1 şi astfel: q2 = (p2/p1)2 * q1 ĺ

q2 = (p2/p1)2 * [Į / (p12 + p22)]4/7 * p1. Cantităţile optime de deşeuri sunt:

ÈJ;D@=<C>E%=B?  ÈJ;D@=<C>E%=B?=.

Am înlocuit apoi în formula lui yj dedusă mai sus şi am obţinut: 

.J;3?3=?D@=<C>E%=B ?=

.J;3?3=?D@=<C>E%=B?3?F=.

Dacă înlocuiesc şi valoarea parametrului Į, a rezultat:

.J;=%?3=H?<C>3%=B ?=

.J;=%?3=H?<C>3%=B?3?F= .

Cantitatea totală optimă a fi produsă este: Q# = q1# + q2#, şi am obţinut:

GJ;@?3?<C>3I=B;<F=%?=H?=%>%=B?3?<C>3I=B 

Pentru a reflecta contextul economic acutal în cele două judeţe analizate, am preluat date
referitoare la numărul de locuitori ± sintetizat în variabila m ± conform rezultatelor
recensăminntelor populaţiei şi al locuinţelor din 2008, judetul Vâlcea are o populatie de
413.247 locuitori, reprezentând 1,91% din populatia României, densitatea populatiei fiind de
71,7 locuitori/km2iar judeţul Argeş are o populaţie de 652.625 locuitori. Pe baza acestor date,
am calculat variabila Į, Į = 215/4 * 33/8 * m3/4 , şi am obţinut valoarea 674606.67, pe care am
folosit-o ulterior în simulările realizate.

Analizând cataloagele care centralizează preţurile produselor oferite spre vânzare de către
cele două companii am realizat mai multe simulări, folosind rezultatele ecuaţiilor de mai sus.

46

c
 Astfel, am obţinut diferite cantităţi de producţie optime în funcţie de volumul de deşeuri emis
în atmosferă, având ca obiectiv maximizarea bunăstării sociale. Din interpretarea grafică a
rezultatelor am obţinut ca variaţia volumului de output creat şi cantitatea de deşeuri depinde
foarte mult de variaţia preţului. Cu cât preţul practicat de cele două întreprinderi este mare, cu
atât ecartul dintre deşeurile emise în atmosferă şi producţia realizată este mai mic. De
asemenea, se observă că evoluţia funcţiilor de producţie ale celor două firme este
asemănătoare, firma BAT Bascov având însă diferenţe mai mari între noxele emise şi outputul
creat, deoarece producţia firmei OLTCHIM depinde de preţul practicat de prima firmă (de
externalităţile produse de aceasta).

Grafic BAT Bascov Grafic OLTCHIM

 8000

 7000

6000

5000

  4000 Producti e
  Des euri
3000

2000
8 1000

 0
88  8
8 
8   8 8 8

    

 1848 1848 1848 6386 738 970 352 842 298 1650 1052 274

Evoluţia producţiei totale ± suma dintre cantităţile de bunuri finale oferite pe piaţă de
către cele două întreprinderi poluatoare depinde de coeficientul Į, calculat mai sus, şi de
preţurile practicate.

:


9
9


Productiactotala



9      
9 99 9

47

c
 În urma compararii bunăstării colective în cele trei situaţii, şi anume: în cazul
echilibrului concurenţial când firmele nu sunt constrânse şi acţionează doar în sensul
maximizării profitului lor, în cazul de optim Pareto, când se ia în considerare şi maximizarea
bunăstării sociale, respectiv în funcţie de cantitatea de deşeuri emise în atmosferă, am obţinut
următoarele date:

4 ( - !
! - !
!




 )/&  :
1 11644721.65 49240.50
2 4495146.82 274668.39
3 1227801.30 30491.80
4 6536.41 5187.23
5 1855371.70 597181.00
6 5714511220.70 324166.00
7 499788089461.40 37589222472.00
8 238753717.09 151135175.00
9 9700774603.80 1434714.00
10 78674.29 78001.00
11 13828565.95 12357670.00
12 301177166045.70 16259648793.00

Se observa clar că situaţia de optim Pareto este cea mai favorabilă, aducând un plus de
valoare pentru satisfacţia atât a indivizilor din cele două judeţe analizate, cât şi a celor doi
producători. În situaţia de echilibru concurenţial profitul fiecărei din cele două firme este mai
mare decât în situaţia de optim Pareto, întrucât acestea iau în considerare doar optimizarea
profitului individual.

- !

'
KKKKKKKKKKK

KKKKKKKKKKK
KKKKKKKKKKK
K


    
K

 timc:ar ;t < Echilibr =cc <nc =r ;nţial

În cazul când guvernul impune o taxă pentru poluare, se restabileşte optimul Pareto
din economie, bunăstarea socială obţinută fiind egală cu cea din situaţia de optim Pareto
(Anexa nr. 1)

48

c
 
Această lucrare, intitulată ÄAlegerea strategiei optime de producţie la nivel
microeconomic´ a urmărit analizarea în profunzime a performan elor i a strategiei de
producţie atinse de agenţii economici, cu aplicaţie pentru două firme BAT Bascov S.A. şi
Oltchim Râmnicu Vâlcea S.A.

Am observat că domeniul în care societatăţile î i desfă oara activitatea este

reprezentat de pia a produselor de prelucrare a petrolului şi de producţie a produselor
chimice. Din punct de vedere al echilibrului financiar s-a ajuns la concluzia că firmele
prezintă o situa ie financiară bună în ceea ce prive te rezultatul net al exerciţiilor
financiare, acestea având numai valori pozitive, iar cursul acţiunilor sale au avut o evoluţie
ascendentă, conform înregistrărilor de la Bursa de Valori Bucureşti.

Structurată pe cinci capitole, lucrarea tratează aspecte legate de alegerile optime la

nivel microeconomic, existenţa echilibrului economic într-o economie cu efecte externe,
insistând asupra restabilirii optimalităţii Pareto într-o economie cu efecte externe.

Conceptul alocare optimală a resurselor în raport cu eficienţa şi echitatea îşi are

sorgintea în modul de abordare a bunăstării de către Vilfredo Pareto. Potrivit lui Pareto,
alocarea optimă a resurselor presupune că: fiecare individ este cel mai bun judecător al
propriei bunăstări; bunăstarea socială se defineşte numai prin intermediul bunăstării
individuale şi bunăstarea indivizilor nu poate fi comparată. În aceste conditii, mecanismul
convenţional de formare şi evoluţie a preţurilor bazat doar pe criterii şi cerinţe ale eficienţei
trebuie să fie completat cu criterii şi cerinţe legate de echitatea socială, ceea ce presupune
intervenţia guvernamentală pentru o mai bună funcţionare a pieţelor.

Aşa cum am observat şi în studiul de caz realizat, o economie cu efecte externe

negative`c îngrijorătoare pentru guvern (în principal, efectele externe ca poluarea aerului, apei,
deşeuri radioactive, materiale toxice etc.) reclamă aplicarea unei politici de protejare a
mediului înconjurător. Acest tip de politică se bazează pe existenţa unui set de reglementări
legale cu privire la protecţia mediului înconjurător (niveluri maxime de poluare admise,
sancţiuni, taxarea poluării), care servesc controlului direct al poluării. Cu cât însă sancţiunile
sau constrângerile impuse de stat actorilor economici poluanţi vor limita mai mult libertatea

49

c
de acţiune a acestora, cu atât efectele redistributive ale reglementării vor fi mai mari, iar
mecanismul concurenţial mai mult afectat.
c
Totuşi, am constatat că o soluţie optimală în sens Pareto nu elimină efectele externe
din economie. Echilibrul concurenţial dintr-o economie cu efecte externe nu este eficient în
sens Pareto, deoarece nu sunt luate în considerare efectele dintre consumator şi producător.
Problema de optim la nivelul consumatorului individual urmăreşte maximizarea utilităţii în
condiţiile respectării restricţiei de buget, iar în cazul economiei cu efecte externe, agenţii
economici consideră nu numai preţurile ca date, dar şi variabilele care afectează fie funcţiile
de utilitate, fie mulţimile de consum, fie mulţimile de producţie, adică acele variabile ce
cuantifică efectele externe.c Astfel, am analizat cazul abordării politicii economice a taxării
optimale, care a rezolvat problema prin care optimul concurenţial într-o economie cu efecte
externe a devinit şi optim Pareto. Într-adevăr, în urma calculelor efectuate pe cele două
întreprinderi poluatoare, am obţinut un nivel al bunăstării colective diferit în situaţia de
echilibru concurenţial decât de cel în situaţia de optim Pareto, dar, după aplicarea unei taxe
optime asupra poluării, s-a revenit la situaţia de optim.

În concluzie, maximizarea bunăstării colective conduce la o subproducţie şi la cantităţi

de deşeuri inferioare celor care rezultă din comportamentul descentralizat al întreprinderilor
care doresc maximizarea profitului. Această proprietate poate fi interpretată astfel: o firmă
care îşi maximizează profitul nu ţine cont decât de costurile financiare antrenate de
dezvoltarea producţiei sale, în timp ce maximizarea bunăstării colective presupune includerea
ansamblului de costuri sociale în costul de producţie: costul factorilor de producţie
achiziţionaţi de pe piaţă, dar şi costul deşeurilor din punctul de vedere al colectivităţii. Prin
aplicarea de către stat a unor politici economice coerente, cum ar fi: crearea pieţei drepturilor
de poluare, politica taxării optimale şi integrarea firmelor poluatoare, se poate restabili
optimul Pareto într-o economie cu efecte externe.

50

c
-&"#
[1] Barde, J.P., œconomie et politique de l' environnement, Ed. Puf, Paris, 1992

[2] Cămăşoiu, C.,

conomia şi @fidarea naturii, Ed. Economică, Bucureşti, 1996

[3] Eisenhardt, Kathleen M. & Sull, Donald N. Harvard Bu@ine@@ jeview on

Advance@ in Strategy, Strategy a@ Simple jule@, pag 115, 2007

[4] Gadiesh, Orit and Gilbert, James L. ran@forming corner-office @trategy into
frontline action, pag 154-170, 2006

[5] Jouvenel, B.
conomia politică a gratuităţii, articol apărut la Paris, 1957

[6] Marin Dumitru, Hartulari Carmen, Albu Crisan, Galupa Angela, Microeconomie ±
teorie @i aplicatii ± on@umatorul @i producatorul, Ed. ASE Bucuresti, 2000, pag 209-218

[7] Marin, Dumitru; Stancu, Stelian, eoria echilibrului general, editura ASE,
Bucureşti, 2004

[8] Marin, Dumitru; Marinescu, Daniela, Alocaţii Pareto optimale şi finanţarea

producţiei de bunuri publice, editura ASE, Bucureşti, 2004

[9] Marinescu, Daniela, Microeconomie avan@ată: economia informaţiei, editura ASE,

Bucureşti, 2009

[10] Mathur, Shiv S., Kenyon, Alfred, reating value: Succe@@ful Bu@ine@@ Strategie@,
Butterworth ± Heinemann, 2001, pag 220

[11] Mäller K. G., ánternaţional

nvironnemental Problem@, Oxford Review of
Economic Policy, vol. 6, nr. 1,1990

[12] Editor Joe Tidd, Ôrom Knowledge Management to Strategc ompetence.

Mea@uring echnological, Market and ërgani@ational ánnovation, Second
dition, Imperial
College Press, 2008

[13] Roman, Mihai,

conomia @ectorului public
>
http://a@ecib.a@e.ro/joman/e@p/capitolul .pdf

51

c
 [14] Picard Pierre,
lement@ de microeconomie, Bien@ public@ et externalite@ ±
?
¶inefficacite d¶une economie de marche en pre@ence d¶externalite@: le ca@ de la pollution
indu@trielle, editura Montchrestien, Paris 1998, pag. 490-495

[15]http://www.contabilizat.ro/file/cursuri_de_perfectionare/management_si_marketin
g/Politici%20si%20strategii%20financiare%20de%20protectia%20mediului/cap1.pdfc

[16] http://www.insse.ro/cms/files/RPL2002INS/vol1/tabele/t01.pdf

[17] http://www.batbascov.ro/index.html

[18] http://www.bvb.ro/RapoarteFinanciare/C_rf_fs.aspx?s=BATV&d=12/31/2008

[19] http://www.bvb.ro/RapoarteFinanciare/C_rf_fs.aspx?s=BATV&d=12/31/2007

[20] http://www.bvb.ro/RapoarteFinanciare/C_rf_fs.aspx?s=BATV&d=12/31/2006

[21] http://www.bvb.ro/RapoarteFinanciare/C_rf_fs.aspx?s=BATV&d=12/31/2005

[22] http://www.bvb.ro/RapoarteFinanciare/C_rf_fs.aspx?s=BATV&d=12/31/2004

[23] http://www.bvb.ro/RapoarteFinanciare/C_rf_fs.aspx?s=BATV&d=12/31/2003

52