Sunteți pe pagina 1din 6

Viitorul instituţiilor europene

Tratatul de la Lisabona1, semnat de către statele membre în decembrie


2007, nu schimbă fundamental structura instituţională a Uniunii2, care se va
baza, în continuare, pe triunghiul Parlament, Consiliu, Comisie. Cu toate
acesta, Tratatul introduce câteva elemente noi menite să amelioreze eficienţa,
coerenţa şi transparenţa instituţiilor, astfel încât acesta să poată răspunde mai
bine exigenţelor cetăţenilor europeni.
De acum înainte vor exista șapte instituții: Parlamentul European,
Consiliul European, Consiliul UE, Comisia Europeană, Curtea de Justiţie a
Uniunii Europene, Banca Centrală Europeană şi Curtea de Conturi. Ce
schimbări aduce Tratatul de la Lisabona?

A. Parlamentul European

Parlamentul European îi reprezintă pe cetăţenii statelor membre.


Tratatul de la Lisabona aduce câteva modificări în ceea ce priveşte această
instituţie:
1. Sporeşte competenţele acestuia la nivel legislativ, bugetar şi în
materie de aprobare a acordurilor internaţionale:
• La nivel legislativ, procedura de codecizie (redenumită procedură
legislativă ordinară) este extinsă la mai multe domenii. Concret, aceasta
înseamnă că Parlamentul va dobândi un real statut de putere legislativă, în
aceeaşi măsură ca şi Consiliul, în cazul anumitor dosare în care nu a fost
implicat până în prezent sau în care a fost doar consultat. Imigrarea legală,
cooperarea judiciară în materie penală (Eurojust, prevenirea infracţiunilor,
armonizarea legislaţiilor în domeniul penal, a infracţiunilor şi sancţiunilor),
cooperarea poliţienească (Europol) şi alte câteva dispoziţii care ţin de politica
comercială sau de politica agricolă comună sunt doar câteva exemple în acest
sens. În acest fel, Parlamentul European va interveni în aproape toate dosarele
legislative. De asemenea, Parlamentul îl va desemna pe preşedintele Comisiei
Europene şi va continua să voteze propunerile legislative făcute de Comisie.
• La nivel bugetar, Tratatul de la Lisabona consacră practica bine
stabilită a cadrului financiar multianual pentru care, în viitor, va fi necesară
aprobarea Parlamentului. Pe de altă parte, Tratatul de la Lisabona prevede că
Parlamentul şi Consiliul vor stabili împreună toate cheltuielile, fiind eliminată
distincţia care se face, în prezent, între aşa-numitele cheltuieli obligatorii (de
1
http://europa.eu/lisbon_treaty
2
În Anexa 8 am prezentat legăturile formale care există în procesul de adoptare al deciziilor la
nivelul UE şi al statelor membre.
2 Instituţii şi politici europene

exemplu, ajutoarele agricole directe) şi cheltuielile neobligatorii. Această


inovaţie reechilibrează rolul celor două instituţii în aprobarea bugetului
Uniunii.
• Parlamentul European va trebui să-şi dea avizul conform asupra
tuturor acordurilor internaţionale referitoare la aspecte care ţin de procedura
legislativă ordinară.

2. Modifică structura Parlamentului [cu începere din următorul


mandat parlamentar (2009–2014)]: numărul deputaţilor europeni nu va depăşi
751 (750 plus preşedintele), iar repartizarea locurilor pe state membre se va
face după principiul proporţionalităţii regresive. Altfel spus, deputaţii din ţările
cu cei mai mulţi locuitori vor reprezenta un număr mai mare de cetăţeni decât
deputaţii din ţările cel mai puţin populate. Tratatul mai precizează că fiecare
stat membru va fi reprezentat în Parlament de minim 6 deputaţi şi de maxim
96.

cParlamentele naţionale
Tratatul de la Lisabona recunoaşte şi consolidează rolul parlamentelor
naţionale care vor putea participa mai activ la lucrările Uniunii, respectând, în
acelaşi timp, rolul instituţiilor europene. O nouă dispoziţie reflectă clar
drepturile şi obligaţiile pe care le au parlamentele naţionale în cadrul Uniunii,
fie că este vorba despre informarea lor, controlul respectării principiului
subsidiarităţii, mecanismele de evaluare în cadrul spațiului de libertate,
securitate şi justiţie sau despre revizuirea tratatelor.
Tratatul de la Lisabona aduce noutăți semnificative în special în ceea
ce priveşte controlul respectării principiului subsidiarităţii. Potrivit acestui
principiu, exceptând domeniile care ţin exclusiv de competenţele sale,
Uniunea nu acţionează decât în cazul în care intervenţia sa este mai eficientă
decât o acţiune întreprinsă la nivel naţional. Orice parlament naţional va avea
dreptul să-şi susţină argumentele potrivit cărora o propunere nu este conformă
cu acest principiu. Prin urmare, se va institui un mecanism în doi timpi:
• dacă o treime din parlamentele naţionale consideră că o propunere nu este
conformă cu principiul subsidiarităţii, Comisia va trebui să își reanalizeze
propunerea, având posibilitatea de a o menţine, de a o modifica sau de a o
retrage;
• dacă majoritatea parlamentelor naţionale împărtăşesc aceste preocupări,
iar Comisia decide, totuşi, să îşi menţină propunerea, va fi declanşată o
procedură specifică. Comisia va trebui să îşi susţină motivaţiile, iar
Instituţiile şi organele Uniunii Europene 3

Parlamentul European şi Consiliul vor avea sarcina de a decide asupra


continuării sau întreruperii procedurii legislative.

B. Consiliul de Miniştri
cRol
Consiliul reprezintă guvernele statelor membre. Rolul său rămâne în
mare măsură neschimbat. Consiliul va continua să împartă prerogativele
legislative şi bugetare cu Parlamentul şi îşi va menţine rolul central în materie
de politică externă şi de securitate comună (PESC) şi de coordonare a
politicilor economice.

c Modul de adoptare a deciziilor


Consiliul de Miniştri hotărăşte cu majoritate calificată, cu excepţia
cazurilor în care tratatele prevăd o altă procedură, cum ar fi votul în
unanimitate. În practică, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la
Lisabona, votul cu majoritate calificată va fi extins la numeroase domenii de
acţiune. De exemplu:
• cultura;
• lupta împotriva schimbărilor climatice;
• securitatea energetică;
• ajutorul umanitar de urgenţă în zonele sensibile de pe glob;
• propunerilor Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi
Politică de Securitate privind implementarea politicilor externe;
• legislaţiei privind securitatea socială a imigranţilor (există totuşi o
clauză care permite unui guvern naţional să ceară vot unanim într-o
reuniune a Consiliului European dacă legislaţia care urmează să fie
adoptată contravine flagrant intereselor sale).

În ceea ce priveşte majoritatea calificată, Tratatul de la Lisabona


stabileşte că aceasta se va baza pe principiul dublei majorităţi. Pentru a fi
adoptate în Consiliul de Miniştri, deciziile trebuie să fie susţinute de 55% din
statele membre (în prezent 15 din 27 de ţări ale UE), reprezentând cel puţin
65% din populaţia UE. Pentru a elimina posibilitatea ca un număr foarte mic
de state membre, dintre cele mai populate, să poată bloca adoptarea unei
decizii, o minoritate de blocaj trebuie să fie alcătuită din cel puţin patru state
membre. În caz contrar, se va considera că majoritatea calificată este atinsă
chiar dacă nu este îndeplinit criteriul populaţiei.
Această decizie va conduce la consolidarea transparenţei şi eficienţei.
4 Instituţii şi politici europene

Documentul mai face referire la unele domenii în care doar unii


membri ai Consiliului au dreptul să voteze (de exemplu, Zona Euro sau
cooperarea întărită). În aceste cazuri se aplică aceleaşi formule de calculare a
voturilor, însă doar statelor membre care au drept de vot.

Votul în unanimitate se va aplica în continuare pentru:


• politica fiscală;
• unele aspecte legate de politica externă, de securitate şi de apărare;
• reformele instituţionale fundamentale.

Cel mai important domeniu scos de sub incidenţa unanimităţii este


Justiţia şi afacerile interne. UE va adopta decizii cu majoritate simplă în ceea
ce priveşte domeniul cooperării poliţieneşti şi al cooperării judiciare în materie
de drept penal.

Tratatul a convenit ca noul sistem să intre în vigoare în 2014. În primii


trei ani, până în 2017, un stat membru poate cere ca un act să fie adoptat în
conformitate cu majoritatea calificată, aşa cum este definită în Tratatul de la
Nisa.

cTransparenţa acţiunilor
Atât parlamentele naţionale, cât şi cetăţenii vor putea lua la cunoștință
în mod direct deciziile adoptate de membrii Consiliului din fiecare stat
membru, întrucât toate dezbaterile şi deliberările Consiliului în domeniul
legislativ vor fi publice.

C. Consiliul European

Consiliul European, care are misiunea de a impulsiona elaborarea


politicilor, devine o instituţie a Uniunii, fără a primi însă noi atribuţii.
Prin Tratatul de la Lisabona a fost creat un nou post, cel de Preşedinte
al Consiliului. Acesta:
• este ales de Consiliul European pentru un mandat de doi ani şi
jumătate;
• va avea rolul de a asigura pregătirea şi continuitatea lucrărilor şi de
a găsi soluții care să conducă la obţinerea consensului;
• nu poate ocupa alte funcții la nivel naţional.
Instituţiile şi organele Uniunii Europene 5

Consiliul European se va reuni de cel puţin 4 ori pe an şi va fi convocat


de către preşedintele său.

D. Comisia Europeană

Principala misiune a Comisiei Europene este să promoveze interesul


general european.
Tratatul de la Lisabona:
• aduce schimbări la nivelul structurii acesteia. Potrivit principiului
rotaţiei egale între statele membre, începând din 2014, colegiul va fi format
dintr-un număr de comisari egal cu două treimi din numărul statelor membre
(adică 18, în cazul unei Uniuni cu 27 de ţări). Numărul membrilor Comisiei
va putea fi modificat de Consiliul European cu unanimitate de voturi.
Mandatul va fi de cinci ani. Prin urmare, fiecare stat membru va fi reprezentat
în două din trei Comisii;
• introduce o legătură directă între rezultatele alegerilor pentru
Parlamentul European şi alegerea candidatului la preşedinţia Comisiei;
• consolidează rolul preşedintelui Comisiei (acesta îi va putea obliga
pe membrii colegiului să demisioneze).

Cetăţenii europeni dispun deja de o serie de instrumente care le permit


să se informeze şi să ia parte la procesul politic comunitar. Acestora li se va
adăuga, în viitor, iniţiativa cetăţenilor. În virtutea acestui nou drept de
iniţiativă, un milion de cetăţeni provenind din mai multe state membre vor
putea solicita Comisiei să prezinte o propunere legislativă în domenii care ţin
de competenţa Uniunii.

E. Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri


Externe şi Politica de Securitate

Înfiinţarea postului de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri


Externe şi Politica de Securitate este una dintre inovaţiile instituţionale majore
ale Tratatului de la Lisabona. În consecinţă, coerenţa acţiunii externe a Uniunii
ar trebui să fie ameliorată.
Acest Înalt Reprezentant va avea o dublă misiune:
• pe de o parte, va fi împuternicitul Consiliului pentru politica
externă şi de securitate comună (PESC);
• pe de altă parte, va fi vicepreşedinte al Comisiei pentru relaţii
externe.
6 Instituţii şi politici europene

Responsabil pentru elaborarea politicii externe şi a politicii de apărare


comună, va prezida și Consiliul „Afacerilor externe”. În plus, va reprezenta
Uniunea pe scena internaţională în domeniul PESC şi va fi asistat de un
serviciu european pentru acţiune externă, format din funcţionari ai Consiliului,
Comisiei şi serviciilor diplomatice naţionale.
Deşi nu se poate substitui miniştrilor de externe deoarece orice politică
în acest domeniu implementată la nivel european va trebui agreată în
unanimitate de toate statele membre, Înaltul Reprezentant va avea o voce mai
puternică pe scena internaţională decât oricare dintre miniştri de externe ai
statelor membre privite individual. Tratatul de la Lisabona prevede însă clar că
postul “nu va interfera cu responsabilităţile statelor membre în ceea ce
priveşte formularea şi implementarea politicilor lor externe”.
Înaltul Reprezentant va fi Javier Solana, aşa cum au stabilit statele
membre. În această calitate, Javier Solana, acum Secretar General al
Consiliului Uniunii Europene şi Înalt Reprezentant pentru Politica Externă şi
de Securitate Comună, îşi va păstra prestanţa diplomatică oferită de actualul
său post, dar va prelua şi puterile financiare atribuite acum Comisarului pentru
Politică Externă, care coordonează bugetul UE pentru acţiuni externe.

F. Celelalte instituţii

Dispoziţiile actualelor tratate referitoare la Banca Centrală Europeană


(BCE) şi la Curtea de Conturi nu au suferit schimbări notabile. În ceea ce
priveşte Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Tratatul de la Lisabona
extinde domeniul de intervenţie al acesteia, mai ales în materie de cooperare
poliţienească şi în domeniul penal şi introduce câteva modificări procedurale.