Apariţia, dezvoltarea companiilor transnaţionale şi rolul lor într-o ordine globală

Mădălina Virginia Antonescu, Marin Radu, Mircea Dinescu,

Florica Radu, Sergiu Cristian Bogea, Gheorghe Mocuţa

Intenţia de a defini statutul juridic al companiilor transnaţionale 1 ca actori globali

importanţi, influenţând într-un grad ridicat scena politică internaţională, a reprezentat o
preocupare universala a comunităţii internaţionale şi a doctrinei începând abia din a doua
jumătate a secolului XX2.
Până în acest moment, companiile transnaţionale au funcţionat la un nivel
preponderent naţional, într-un mediu descentralizat, într-o lume încă dominată de prioritatea
reglementărilor naţionale, a barierelor guvernamentale vizând schimburile economice
internaţionale, perioadă în care acestea au preferat să înfiinţeze agenţii şi filiale pe teritoriul
altor state, altele decât cel al societăţii – mamă, dotate cu autonomie sporită.
Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, o nouă ordine economică internaţională a fost
creată şi penetrarea graniţelor statale de către fluxurile comerciale internaţionale a crescut, în
timp ce tarifele şi barierele vamale au început să fie considerate obstacole la libertatea
mondiala a comerţului, din perspectiva statelor dar şi a activităţilor corporaţiilor
transnaţionale.3
În 1947, Carta de la Havana rezultat al Conferinţei pe probleme de comerţ de la
Havana, care încerca să acrediteze ideea unei organizaţii internaţionale de comerţ, nu a fost
ratificată de toate statele participante, proiectul organizaţiei eşuând. Aceeaşi Conferinţă însă a
iniţiat lucrările preparatorii pentru Acordul General asupra Tarifelor şi Comerţului; iar la
sfârşitul anului 1947, GATT a fost semnat de 23 de state, ca o expresie a preocupării
multialterale de a crea instrumente juridice pentru adaptarea strategiilor naţionale economice
la noile tendinţe de internaţionalizare a comerţului cu mărfuri.
Dupa 1945 şi distrugerea sistemului colonialist, caracterul omogen al societăţii
internaţionale a dispărut4 iar companiile transnaţionale au devenit prezenţe importante pe plan
1
Prin termenul de CT-uri se întelege categoria companiilor transnaţionale, ca tipuri de societăţi cu
scop lucrativ, având sediile principale de decizie într-un stat, centrul efectiv, real de decizie în alt stat
şi o mulţime de agenţii secundare dispersate pe teritoriul mai multor state, astfel încât este practic,
dificil pentru statul a carui naţionalitate o are compania transnaţională respectivă de a controla şi de
aplica legislaţia sa acestor agenţii. În secolul al XXI –lea, CT-urile au devenit adevărate reţele
comerciale private având propriile lor reglementări, iar câteva din ele pot fi privite ca adevărate imperii
private comerciale.
2
Charles W. Kegley jr., Eugene R. Wittkopf – “ World Politics. Trend and Transformation”, Bedford./
St. Martin’s, Boston, 2001, p. 229.
3
In această perioadă, societatea internaţionala este caracterizată de heterogenitate şi de afirmarea
subiectelor derivate de drept precum organizaţiile internaţionale interguvernamentale, dar şi alte
entităţi non-statale. A se vedea Raluca Miga Besteliu - “International Public Law” Ed. All, 1998, p. 35.
Statele nu mai reprezintă unicii actori ai societăţii internaţionale, ceea ce rămâne încă un punct de
vedere moderat, deoarece, la începutul secolului al XXI-lea, câteva controverse au apărut în ceea ce
priveste rolul dominant pe care statul îl are la nivel internaţional.
4
Alti autori afirmă ideea ca nu există o societate internaţională unică, ci o pluralitate de societăţi
internaţionale - caracterul fragmentat al acestei societăţi nefiind specific epocii globalizării, ci existenţei
unor diferite tipuri de relaţii stabilite între membrii săi. Heterogenitatea este privită nu ca o integrare a
actorilor statali şi non-statali în plan internaţional ci este legată doar de state cu diferite profile politice
şi variate nivele de dezvoltare. Societatea internaţională rămâne una interstatală, datorită faptului că
se supune reglementărilor internaţionale făcute de state. A se vedea Serge Sur – “Les relations

1
internaţional, alături de state care au rămas subiecte originare de drept internaţional, precum şi
de alţi actori: organizaţii interguvernamentale, non-guvernamentale, sau chiar indivizii.
Astfel, procesul de eterogenizare a societăţii internaţionale a reprezentat
materializarea impactului asupra statelor şi reglementărilor naţionale, pe care l-au avut
fluxurile transnaţionale de capitaluri, bunuri şi servicii.
Companiile transnaţionale, ca actori globali, îşi impun, folosind aceste forţe
economice transnaţionale, strategiile, scopurile şi normele lor proprii de organizare şi
funcţionare, care alături de deciziile organelor de conducere ale societăţii-mamă, contravin de
multe ori intereselor statului – gazdă. Pentru a rezista expansiunii economice
transfrontaliere, statele sunt nevoite, de multe ori în cadrul politicii lor de atragere a
investiţiilor directe, să realizeze concesii în detrimentul economiilor naţionale cu riscul de a
crea în acest mod o tensiune între interesul economic naţional şi interesele marilor firme
transnaţionale, pentru a rezista caracterului economic transanfrontalier al interdependenţelor
globale .
Reducând barierele schimburilor comerciale prin întelegeri bilaterale sau
multilaterale, statele au creat implicit pentru companiile transnaţionale pieţe largi de desfacere
şi oportunităţi pentru ca aceşti actori non-statali să se dezvolte şi să îşi adapteze scopurile lor
economice private la exigenţele unei economii globale în care actorii decidenţi nu mai sunt
statele.
Cele mai agresive societăţi, încercând să îşi adapteze structurile de comandă la
tendinţa de internaţionalizare a schimburilor mondiale au fost corporaţiile americane.5
Între 1950 şi 1960, corporaţiile au traversat o perioadă de multinaţionalizare, starea
contemporană de «corporaţie» începând după 1990 ca o tendinţă de a forma o economie
globală, independentă de presiunile statale, exclusiv bazată pe fluxurile transnaţionale private
şi pe un rol predominant al actorilor globali ca băncile private, instituţiile financiare,
companiile transnaţionale.
Pentru actuala doctrină de drept internaţional, companiile transnaţionale constituie un
subiect controversat, datorită a doua tendinţe majoritare – una proclamand subordonarea
companiilor transnaţionale legislaţiei interne a statului-gazdă sau a statului de origine, implicit
faptul că acestora, în ciuda puterii economice mari şi a poziţiei deţinute pe plan internaţional,
nu le este recunoscută o veritabilă personalitate juridică internaţională. O alta opinie
argumentează faptul că ele reprezintă, dimpotrivă, subiecte de drept internaţional, datorită
capacităţii lor juridice de a intra în relaţii internaţionale cu alte subiecte de drept international,
de a încheia contracte cu statele, de a contribui la dezvoltarea dreptului internaţional.
Este însă unanim recunoscut companiilor transnaţionale un proces de dezvoltare
spectaculoasă în ultimele decade, ele evoluând de la câteva sute de asemenea entităţi în 1970,
la peste 40.000 şi aproape 250.000 de agenţii, filiale şi sucursale, în condiţiile în care
fenomenul marilor fuziuni între companiile transnaţionale precum Exxon Mobile, cu un
capital de 242 bilioane de dolari reprezintă de asemenea, o cauză a uriaşei influenţe pe care
acestea o exercită pe plan economic şi chiar politic pentru lumea statelor6.
Potrivit statisticilor ONU, companiile transnaţionale sunt adevaraţi lideri ai
producţiei de bunuri şi servicii în comerţul internaţional determinând totodată prin activitatea
lor şi fluxurile transnaţionale de capital. Impulsul globalist este dat de alianţa între companiile
transnaţionale, burse şi bănci, cu o tendinţă de a avea avantaj asupra politicilor statelor, în
special în sectorul economic-financiar.
internationales”, Montchrestien , Paris, 1995, p. 3. Actorii globali sunt ignoraţi, parţial deoarece
adevaratul caracter de membru al unei societăţi internaţionale implică o capacitate de a edicta reguli
internaţionale, o capacitate nedeţinută de actorii non-statali.
5
Ch.W. Kegley jr., Eugene R. Wittkopf – op. cit., p. 229
6
The Economist, 9-15 January 1999

2
 Globalizarea7, definită ca un sistem internaţional8 care a înlocuit vechiul sistem de
relaţii al Războiului Rece, bazat pe tendinţa integraţionistă, pe inexorabila interconectare
între pieţe, state-naţiuni şi tehnologii până la un nivel fără precedent, este fondată pe doi
actori globali esenţiali – organizaţiile economice internaţionale şi corporaţiile transnaţionale.
Procesul democratizării investiţiilor, ca principală cauză pentru o crescută participare
a companiilor transnaţionale la afacerile economice internaţionale, a crescut până la un nivel
internaţional atunci când sistemul cursurilor fixe de schimb şi al controalelor stricte asupra
fluxurilor internaţionale de capital, stabilit după al Doilea Război Mondial, a eşuat în prima
jumătate a anilor 70.9
La începutul secolului XXI, companiile transnaţionale sunt considerate ca una din cele
mai mari provocări pentru actuala ordine internaţională economică. Potrivit experţilor, 90%
din acestea sunt plasate în ţările dezvoltate din triada strategică : USA, Japonia, Uniunea
Europeană10- şi deţin pieţe specializate precum industria de masini, industriile de cercetare şi
chimie sau industria de petrol. Unii autori precum Martin Carnoy11 consideră ca deciziile
companiilor transnaţionale influenţează într-o măsură mare economiile naţionale,
intenţionând să neglijeze conformarea cu politicile comerciale ale statelor.
În ultima decadă a secolului XX, puterea economică a acestor companii a sporit la
peste 50%, procesul de concentrare al capitalurilor înregistrând în 1997-1998 cel mai înalt
nivel şi apoi orientând eforturile lor în direcţia de a controla băncile naţionale, în consecinţă,
piaţa financiară naţională.
Originea schimbărilor majore din sistemul economic internaţional, bazat pe
internaţionalizarea producţiei, pe dezvoltarea rapidă a investiţiilor străine directe şi a
comerţului internaţional, a apărut ca un motiv pentru companiile transnaţionale de a deveni
agenţi responsabili în noul context economic internaţional, în particular în ceea ce priveşte
direcţionarea investiţiilor străine directe bazate pe strategii private transnaţionale.
Distribuţia companiile transnaţionale reflectă în lume marea discrepanţă dintre ţările
în curs de dezvoltare şi puternicele state industrializate având investiţii străine directe în
număr mare şi care prezintă cel mai crescut grad de atractivitate pentru activităţile comerciale
şi investiţiile CT-urilor.
La mijlocul anilor 1990, după estimările ONU, erau aproape 45.000 de societăţi-
mamă, dintre care 37.000 erau localizate în statele dezvoltate membre ale OECD. Dacă, în
1996, companiile transnaţionale controlau un stoc de investiţii străine directe estimat la 3,2
trilioane de dolari, investiţiile acestora au crescut în 1996 la 7 trilioane de dolari.
Potrivit statisticilor ONU şi ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului din 1997, doar
8% din stocurile de investiţii străine directe a fost furnizat de ţările în curs de dezvoltare, ceea
ce a reprezentat aproape 15% din fluxurile economiei internaţionale.
Sfârşitul anilor 90 a cunoscut un proces al creşterii puterii companiilor transnaţionale
devenind o autentică expresie a globalizării, dominând comerţul între ţările dezvoltate şi
7
În alte opinii, globalizarea este doar un aspect, alături de fragmentarea identităţilor statale, a unui
fenomen complex precum mondializarea. A se vedea René – Jean Dupuy – “Le dédoublement du
monde”, Revue Générale de Droit International Public, vol. 100/1996/2. Caracterizate de un crescut
nivel de integrare între actorii non-statali şi de un transfer de probleme la nivel universal, de
asemenea, de trecerea statului de la interdependenţa la o dependenţă comună faţă de legile pieţei,
aceste două lumi sunt una condusă de forţa legii şi dominată de state, cealaltă condusă de actorii
comerţului liber şi traversând graniţele naţionale.
8
Thomas L. Friedman - “ The Lexus and the Olive Tree”, trad. Adela Motoc, Ed. Fundaţiei Pro,
Bucureşti, 2001, p. 29
9
Thomas L. Friedman - op. cit., p. 81
10
Charles W. Kegley, Eugene R. Wittkopf – op. cit., p. 232
11
Martin Carnoy- “ New Global Economy in Information Era”, The Pensylvania State University Press,
1993

3
controlând fluxurile internaţionale de capital. Cea mai importantă creştere a companiilor
transnaţionale a fost în sectorul bancar, unde capitalurile sociale au atins un ritm de peste 7%
în fiecare an. The Economist considera, în 1999,12 că aceste companii trec printr-un
spectaculos proces de fuziuni internaţionale majore, implicând capitaluri de peste 100 bilioane
de dolari.
În ordinea economică contemporană, companiile trec printr-un stadiu specific, de
la multinaţionalizare la transnaţionalizare,13 ca societăţi comerciale axate pe un element
transnaţional, precum: provenienţa capitalului; organele de conducere ale companiei aflate în
diferite state; inexistenţa unei legături juridice bazate pe asumarea unei naţionalităţi, cu un
anume stat. Principala caracteristică a unei astfel de societăţi este caracterul său transnaţional,
greu, aproape imposibil de încadrat în prevederile unei legislaţii naţionale, sub un regim
juridic uniform.
Principalele cauze identificate în procesul de creştere a puterii companiilor
transnaţionale sunt: reducerea intervenţiei statale în economie, creşterea exporturilor în ţările
în care s-au redus taxele de vamă şi expansiunea comerţului liber.
Potrivit Raportului World Investment/New York, 199, primele corporaţii
transnaţionale, precum Ford Motor Company/USA, General Electric Company/USA, General
Motors/USA, Toyota Motors/Japan, Shell Royal Dutch/Great Britain and Holland, Hitachi/
Japan, Exxon Corporation/ USA, IMB/USA, Mitsubishi/ Japan, Itochu Corporation /Japan
sunt grupate în statele hi-tech avansate din cadrul triadei strategice şi capitalul lor sau
vânzările totale realizate fiind superioare produsului naţional brut al mai multor state.
Ordinea economică contemporană este caracterizată, de asemenea, de prezenţa unui
mare numar de societăţi transnaţionale de dimensiune mica şi mijlocie, reprezentând aproape
50% din numarul total de companii transnaţionale în USA, Canada, Japonia şi aproape 50% în
Franţa şi în Marea Britanie. Multe companii transnaţionale mici şi mijlocii sunt originare din
statele în curs de dezvoltare, interesate să investească în sectorul terţiar.
Marele proces de transfer de putere de la economiile naţionale la libertatea
comerţului şi la piaţa globală, calificată ca fiind cel mai important proces de schimbare din
ultima jumatate a secolului XX în economia politică mondială, este parţial datorat puterii şi
influenţei acestor companii şi a reţelelor lor care operează aşa cum am arătat la nivel global.
Economiştii intentionează să recunoască acestor companii calitatea de a fi organizaţii
centrale, motoare ale creşterii activităţii economice, forţe conducatoare ale tranzacţiilor
internaţionale de comerţ. În 1998, vânzările înregistrate de primele 50 de companii
transnaţionale erau de aproape 3,4 trilioane de dolari şi veniturile lor depăşeau 130 bilioane de
dolari.14
Autori precum C. Kindleberger15 afirmă că statul este deja o formă de organizare
depaşită de actorii transnaţionali; alte opinii16 acreditează ipoteza unei integrări progresive a
economiei globale, a internaţionalizării producţiei, ca fiind cauze pentru transferul puterii
economice de la stat la pieţele internaţionale, inclusiv la companiile transnaţionale. Într-o
vedere de ansamblu, peste un sfert din comerţul global este realizat în cadrul acestora.
Dacă în prima etapă a activităţii lor internaţionale, companiile transnaţionale erau
specializate în extragerea minereurilor şi în exploatarea plantaţiilor agricole, a doua

12
The Economist, 9-15 January 1999
13
Ion Anghel- “ The subjects of international law “, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p. 435
14
World Investment Report 1998 – “Trends and Determinants”, United Nations, New York and
Geneva, 1998, p. 4.
15
Charels Kindleberger - “ Power and Money. The Economics of International Politics and the Politics
of International Economics”, New York, Basic Books.
16
Susan Strange – “ The Retreat of the State. The Diffusion of the Power in the World Economy”, trad.
Radu Eugeniu Stan , Ed. Trei, 2002, p. 66

4
modificare importantă în dezvoltarea istorică a acestora a fost etapa multinaţionalizării; cea de
a treia schimbare majoră având ca prioritate piaţa serviciilor.
Companiile transnaţionale exercită un rol esenţial17 în sectoare specifice ale activităţii
economice, precum:
• sectorul bancar şi financiar, în care companiile transnaţionale îşi constituie adevărate
monopoluri pe sistemul bancar mondial, cu investiţii directe străine de 200-300
bilioane; stocurile de investiţii străine directe ale acestora au fost estimate ca fiind de
aproape 2000 bilioane; primele 100 de bănci deţin peste 4500 agenţii, sucursale,
filiale, dominând piaţa financiară cu 75-80%;
• în comerţul internaţional, companiile transnaţionale îşi impun produsele lor înalt-
competitive pe toate pieţele naţionale; peste 50% din comerţul global cu bunuri este
controlat de ele, ca şi manipularea nivelurilor de transfer a preţurilor în comerţul
intern al agenţiilor, filialelor şi sucursalelor aceleiaşi companii;
• la nivel tehnologic, prin investiţii străine directe constituind contribuţii la creşterea
nivelului tehnologic de dezvoltare a statului-gazdă;
• pe planul dezvoltării economice a statului gazdă, prin contribuţia cu resurse
financiare, tehnologice, de management, prin crearea de locuri de muncă, prin
crearea şi dezvoltarea intreprinderilor, sau prin retehnologizarea şi modernizarea
intreprinderilor;
• în sectorul serviciilor, în special în cel hotelier, bancar, de călătorii, al industriei de
transport, datorită calităţii de sectoare aducătoare de mare profit al acestora;
• în problemele legate de mediu, prin reducerea emisiunilor poluante sau prin
influentarea adoptării unor legislaţii mai puţin restrictive faţă de investiţiile poluante;
• în introducerea unui management modern în statele gazdă, prin pregatirea
personalului, prin furnizarea de experienţă, prin schimburi între companiile
transnaţionale şi în cadrul agenţiilor, sucursalelor şi filialelor acestora;
• în domeniul politic, ca o consecinţă a importanţei lor pentru producţia şi exporturile
statului gazdă şi al statului de origine al societăţii–mamă;
• în plan juridic, ca un subiect de drept controversat, considerat de unii autori ca un
adevarat subiect de drept internaţional dotat cu personalitate juridică internaţională,
participând la codificarea dreptului transnaţional ca parte a dreptului internaţional18 şi
văzut de alţii ca un subiect de drept intern, supus legislaţiei naţionale a statului de
origine sau al statului–gazdă19.
Factorii care impulsionează dezvoltarea companiilor transnaţionale sunt: dezvoltarea
investiţiilor internaţionale; localizarea producţiei lângă sursele de materii prime; crizele
energetice şi ecologice orientând aceste companii către ţări cu legislaţii non-restrictive în
materie de protecţie a mediului sau bogate în resurse energetice naturale; creşterea
angajărilor; monopolurile hi- tech deţinute de un mic grup de companii transnaţionale.
Ultima decadă a anilor 90 a înregistrat o creştere constantă în procesul expansiunii
acestora prin fenomenul fuziunilor, precum a arătat în 1999 ziarul The Economist.
Operaţiunile de fuziune şi achiziţii între companiile transnaţionale se dezvoltă cu o
viteză şi cu o intensitate fără precedent; aliantele strategice în industria de maşini, între
Renault şi Nissan – o tranzacţie estimată să ducă noul grup la poziţia a patra în lumea
constructorilor de maşini; fuziunea dintre Amoco/Marea Britanie şi Atlantic Richfiled-
17
Constantin Moisuc , coord. – “ World Economy”, I, “ Global Problems of the World Economy”, Ed.
Fundatiei Romania de Maine , BUcuresti, 2001, p. 200-202
18
Jean Touscoz - “ Droit international” , PUF, 1993, p. 1970198
19
François Rigaux – “ Les sociétés transnationales”, in M. Bedjaoui, coord. – “ Droit international, bilan
et perspectives”, 1991,p. 138-139.

5
 Arco/ USA în industria de petrol, făcând grupul Amoco cel mai important producător
privat de petrol din lume, cu un capital de 190 de bilioane de dolari; crearea unei a treia
mari bănci în USA, Fleet Bosto, cu active de 18 bilioane, printr-o operaţie de fuziune de
16 bilioane între Financial Group şi Bank Boston sunt câteva exemple reflectând
tendinţa concentrărilor de capital, ca o materializare a rolului crescut al acestora pe plan
internaţional.
În studiul realizat de Keinichi Ohmae20, schimbarea radicală din sistemul internaţional
este văzută ca o noua etapă în dezvoltarea companiilor transnaţionale, ca o desprindere a
acestora şi a reţelelor lor din cadrul national distinct şi ca un proces de creare a unei noi
economii globale, fără frontiere, bazate pe interconectările între ele care nu aparţin
vreunui stat. Pentru Ohmae şi Robert Reich21, epoca economiilor naţionale eficiente şi a
politicilor de stat la nivel economic internaţional a trecut.
Autori precum Bartlett şi Goshal22 au identificat patru tipuri de companii, caracterizate
prin diferite elemente precum:
• companiile multinaţionale, cu o puternică bază locală, depinzând de diferite
legislaţii naţionale;
• companiile internaţionale, derivate dintr-o companie–părinte şi respectând o
strategie globală, exploatând abilităţile şi know-how-ul societăţii-mamă;
• companiile gobale, centralizând operaţiile la o scară globală;
• companii transnaţionale, cu activităţi dispersate în unităţi autonome şi specializate
cu competente globale şi know- how propriu.
Analizâd gradul de frecvenţă în crearea acestor companii, autori precum Leong şi
Tan23 au descoperit că, în realitate, cel mai comun tip este compania multinaţională,
inspirând o tendinţă în studierea economiei globale şi a impactului noilor actori în ordinea
internaţională orientată către contestarea ubicuităţii şi a omnipotenţei modelului
corporativ transnaţional.
Realitatea testelor empirice revelează puternica legatură între companiile
internaţionale existente şi statul de naţionalitate al companiei, implicit, revelează
capacitatea pieţei naţionale de a se adapta la fluxurile transnaţionale prin persoane
private cu scop lucrativ, supuse, ca subiecte de drept intern, legislaţiei şi controlului lor.
Rolul companiilor internaţionale, ca instrumente de stat pentru a gestiona
tendinţele globaliste nu trebuie supraestimat şi nici gradul de internaţionalizare al
activităţilor lor, o analiză cantitativă revelând că 65%-70% din valoarea adăugată a
companiilor multinaţionale este realizată în teritoriul statului de origine. În ciuda acestui
fapt, activităţile companiilor transnaţionale în alte state rămân în continuare importante şi
variate. Unii autori24 avertizează asupra faptului că nu trebuie să se confunde economia
globală cu un nivel în continuă creştere a investiţiilor internaţionale şi nici comerţul cu o
economie globală decisă exclusiv de noii actori, de forţele pieţei globale şi de deciziile
companiilor transnaţionale.
În prezent, putem observa că puternica legatură între cele mai avansate şi
industrializate state şi cele mai puternice companii transnaţionale din cadrul triadei
strategice ilustrează rolul important al economiilor naţionale, dar, în acelaşi timp,
20
Citat de Paul Hirst, Graham Thompson – “ Globalisation Under the Question”, Ed. Trei, Bucureşti,
2002, p. 125-126.
21
Paul Hirst, Graham Thompson – op. cit., p. 126
22
Bartlett, C. A. , Goshal, S – “ Managing across Borders. The Transnational Solution”, Boston,
Harvard Business School Press, 1989
23
Leong, Siew Meng and Tan, Chin Tiong- “ Managing across Borders – an Empirical Test of the
Bartlett and Goshal Organizational Typology”, Journal of International Business Studies, 24/ 3, p.
449-464.
24
Paul Hirst, Graham Thompson – op. cit., p. 374

6
 existenţa discrepanţelor între statele în curs de dezvoltare şi triada strategică în gestionarea
fluxurilor transnaţionale de capitaluri şi bunuri.
Din contră, cei care susţin rolul important al acestor companii insistă asupra
faptului ca mărimea, centralizarea procesului de decizie şi flexibilitatea globală25 a
acestora crează o ocazie fără precedent pentru noii actori de a influenţa scena schimburilor
internaţionale. De aici însă şi până la a afirma că statul în epoca globalizării este sortit să
dispară întrucât nu poate controla sau gestiona fluxurile transnaţionale de capital, marfuri
şi persoane, este deja cale lungă, deoarece structura statului se dovedeşte a fi una flexibilă
şi dinamică, supusă şi ea adaptărilor şi transformărilor, dovada procesul de integrare
regională început în Europa şi concretizat prin apariţia Uniunii Europene.
Nu putem să nu remarcăm, atunci când vorbim de companiile sau corporaţiile
transnaţionale, despre influenţele pe care acestea le exercită asupra pieţelor de capital din
ţările în care îşi desfăşoară activitatea.
Prin expansiunea companiilor transnaţionale majoritatea economiilor au devenit mult
mai deschise, creându-se posibilitatea ca imense sume de capital să se mişte liber, în căutarea
profitului şi a celui mai favorabil amplasament economic.
Fenomenul globalizării pieţelor de capital a determinat un ritm mai ridicat de creştere
a economiei mondiale prin permisiunea acordată capitalului de a ieşi din ţările unde
productivitatea era scăzută şi de a fi transfer în ţările cu productivitate ridicată, a determinat
depăşirea crizei datoriei prin oferirea unui acces mai mare la piaţa internaţională de capital,
sprijinirea economiilor de tranziţie în vederea integrării în sistemul economic internaţional,
precum şi mişcarea capitalurilor de la ţările cu un excedent al conturilor curente către cele cu
deficit26.
De asemenea, nu putem să nu amintim că activitatea companiilor sau corporaţiilor
transnaţionale se situează de multe ori deasupra autorităţilor fiscale din ţările respective
reducându-se astfel posibilitatea efectuării de controale asupra legalităţii activităţilor
economice desfăşurate.
Acest fapt favorizează transferarea cu uşurinţă a sumelor de bani rezultate din
activităţile comerciale existând chiar riscul disimulării acestora în scopul sustragerii de la
plata obligaţiilor datorate statului sau atunci când mijloacele financiare nu sunt dobândite pe
căi ilicite chiar săvârşirea unor infracţiuni de spălare a banilor.
Prin spălarea internaţională a banilor s-au impus costuri considerabile economiei
mondiale, având drept consecinţă şi deteriorarea operaţiunilor eficiente ale economiilor
naţionale şi, prin promovarea unei politici economice mai proaste, coruperea lentă a pieţei
financiare, reducerea încrederii publice în sistemul financiar internaţional şi, ca rezultat
reducerea sistemului de creştere a economiei mondiale27.
Confruntaţi cu aceste probleme, factorii politici de decizie ai ţării ar fi forţaţi să-şi
înăsprească politica fiscală pentru a încerca să creeze un surplus bugetar care să fie folosit
pentru neutralizarea efectelor monetare ale influenţelor de capital.
Trebuie în acelaşi timp să menţionăm, fără a dori să facem aprecieri negative asupra
activităţilor desfăşurate de companiile sau corporaţiile transnaţionale, că datorită
internaţionalizării acestei activităţi s-a dezvoltat în paralel o criminalitate transnaţională care
a urmărit ascunderea profiturilor prin trecerea succesivă a acestora în ţările în care companiile
îşi desfăşoară activitatea.
Şi pentru a localiza criminalitatea transnaţională în cadrul criminalităţii internaţionale
trebuie să amintim clasificarea prezentată de magistraţii italieni GIOVANNI GRASSO şi
25
Danniel S. Papp- “ Contemporary International Relations. A Framework for Understanding”, Allyn
and Bacon, USA, p. 107.
26
Raportul anual al Departamentului de Justiţie al Statelor Unite ale Americii – 1997, pag.1 şi urm.
27
Raportul Naţiunilor Unite, Oficiul de Control al Drogurilor şi de Prevenire a Crimei. Programul Global
contra Spălării banilor – 29 mai 1998 pag.1 şi urm.

7
GIAOCCHINO POLIMENI potrivit cărora există trei accepţiuni ale conceptului de
criminalitate internaţională, în care putem enumera criminalitatea internaţională prin
difuziune, criminalitatea internaţională proprie şi criminalitatea transnaţională28.
Criminalitatea internaţională prin difuziune este caracterizată prin tendinţa fiecărei
infracţiuni de a se repeta cu caracteristici similare în mai multe state, specificul internaţional
fiind dat de repetarea unui anumit tip de infracţiuni pe teritoriul mai multor ţări, cu precizarea
faptului că actul criminal poate interesa sau nu mai multe state.
Criminalitatea internaţională proprie este reprezentată de categoria infracţiunilor
contra păcii şi omenirii, care afectează valori aparţinând comunităţii internaţionale şi care
impun statelor adoptarea unor sancţiuni penale faţă de cei responsabili.
În fine, criminalitatea transnaţională cuprinde infracţiunile a căror săvârşire se poate
realiza sau desfăşura pe teritoriile mai multor state chiar dacă infracţiunile sunt săvârşite de
persoane refugiate în străinătate sau care trec peste graniţe produsul sau profilul infracţiunii
săvârşite în ţara lor (infracţiuni naţionale).
Infracţiunile de spălare a banilor murdari fac parte din cea de-a treia categorie a
criminalităţii organizate transnaţionale, cercetarea şi sancţionarea acestora presupunând
adoptarea unor măsuri noi în funcţie de procedeele săvârşite de infractori. Acestea se
materializează în noi forme de extrădări, noi modalităţi de realizare a comisiilor rogatorii, a
executării sentinţelor penale străine, a sechestrului şi confiscării bunurilor provenite din
infracţiuni comise în exterior, precum şi în noi modalităţi de colaborare în vederea efectuării
cercetărilor economice, financiare, bancare şi patrimoniale în exterior29.
Prin urmare expansiunea companiilor şi corporaţiilor transnaţionale a determinat şi o
regrupare a autorităţilor care luate prin surprindere de dezvoltarea transnaţională a acestora s-
au organizat pentru contracararea cu eficienţă a unor eventuale fapte ilicite.
Cooperarea internaţională presupune o conlucrare atât în domeniul prevenirii
infracţiunilor cât şi a sancţionării acestora, o colaborare între băncile naţionale şi o unificare a
sistemelor informative impunându-se chiar constituirea unei bănci de date internaţională
centralizată pentru toate operaţiunile financiare monitorizate de ţările membre30.
De asemenea, cooperarea internaţională urmăreşte o acţiune comună contra
paradisurilor fiscale până la întârzierea plăţilor prin intermediul băncilor în aceste zone,

28
Cooperarea judiciară internaţională în raport de internaţionalizarea criminalităţii – Quderni della
Giustizia 1986, pag.43.
29
Toate aceste sunt prevăzute în Legea nr.39/2003, privind prevenirea şi
combaterea criminalităţii organizate unde este definită şi infracţiunea cu
caracter transnaţional în art.2 alin.1 lit.c, respectiv:
c) infracţiunea cu caracter transnaţional – orice infracţiune care,
după caz:
1. este săvârşită atât pe teritoriul unui stat, cât şi în afara teritoriului
acestuia;
2. este săvârşită pe teritoriul unui stat, dar pregătirea, planificarea,
conducerea sau controlul său are loc, în tot sau în parte, pe teritoriul altui
stat;
3. este săvârşită pe teritoriul unui stat de un grup infracţional
organizat care desfăşoară activităţi infracţionale în două sau mai multe
state;
4. este săvârşită pe teritoriul unui stat, dar rezultatul acesteia se produce pe teritoriul
altui stat.
30
Salazar L. – Riciclaggio di capitali. Direttiva comunitaria e legislatione italiana, in Foroit, 1991,
pag.462.

8
precum şi a plăţilor operatorilor internaţionali care efectuează speculaţii la bursă sau a acelor
societăţi sau persoane fizice care au sediul în ţări care prezintă paradisuri fiscale31.

31
Bernasconi P. Come difendere la economia della criminalita organizzata în A.A.V.V., Economia e
criminalita, camera Deputati Roma 1993, pag.298.