Integrarea României în Uniunea Europeană

Aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc la 1

ianuarie 2007. Această dată a fost propusă la summitul de
la Salonic din 2003 şi confirmată la Bruxelles pe 18 iunie 2004. Raportul
de ţară privind progresele României din octombrie 2004 a afirmat de
asemenea data de 1 ianuarie 2007 ca dată de aderare
pentru România şi Bulgaria. Cele două ţări au semnat Tratatul de
aderare pe 25 aprilie 2005 la Abaţia Neumünster din Luxemburg.
România a fost prima ţară din Europa centrală şi de est care a avut
relaţii oficiale cu Comunitatea Europeană. În ianuarie 1974, o înţelegere
a inclus România în Sistemul Generalizat de Preferinţe al Comunităţii,
după care a semnat o serie de acorduri cu CEE pentru facilitarea
schimburilor comerciale. În 1980, România a procedat la
recunoaşterea de facto a Comunităţii Economice Europene, prin
semnarea Acordului privind crearea Comisiei mixte România - CEE,
concomitent, fiind semnat şi Acordul asupra Produselor Industriale.
Relaţiile diplomatice ale României cu Uniunea Europeană datează
din 1990, urmând ca în 1991 să fie semnat un Acord de Comerţ şi
Cooperare. Acordul european a intrat în funcţiune în februarie 1995.
Prevederile comerciale au fost puse în aplicare începând din 1993 printr-
un "Acord Interimar". România a trimis solicitarea de a deveni membru
pe 22 iunie 1995, împreună cu Declaraţia de la Snagov, un document
semnat de toate cele paisprezece partide politice importante ale
României, în care acestea îşi exprimau sprijin deplin pentru integrarea
europeană.
1
 În iulie 1997, Comisia şi-a publicat "Opinia asupra Solicitării
României de a Deveni Membră a Uniunii Europene". În anul următor, a
fost întocmit un "Raport privind Progresele României în Procesul de
Aderare la Uniunea Europeană". În următorul raport, publicat în
octombrie 1999, Comisia a recomandat începerea negocierilor de
aderare cu România (cu condiţia îmbunătăţirii situaţiei copiilor
instituţionalizaţi şi pregătirea unei strategii economice pe termen mediu).
După decizia Consiliului European de laHelsinki din decembrie 1999,
negocierile de aderare cu România au început la 15 februarie 2000.
Obiectivul României a fost de a obţine statutul de membru cu
drepturi depline în 2007. La summit-ul de la Thessaloniki (Salonic) din
2004 s-a declarat că Uniunea Europeană sprijină acest obiectiv.
În Raportul de ţară din 2003, întocmit de baroana Emma
Nicholson, parlamentară europeană în grupul popularilor creştin-
democraţi, se menţionează că "Finalizarea negocierilor de aderare la
sfârşitul lui 2004 şi integrarea în 2007 sunt imposibile dacă România nu
rezolvă două probleme structurale endemice: eradicarea corupţiei şi
punerea în aplicare a reformei". Recomandările destinate autorităţilor
române privesc: măsurile anticorupţie, independenţa şi funcţionarea
sistemului judiciar, libertatea presei, stoparea abuzurilor politiei.
Amendamentul 19 al aceluiaşi raport a dat cele mai multe emoţii la
Bucureşti, deoarece în acesta se propunea iniţial suspendarea
negocierilor cu România. "Parlamentul European cere Comisiei o
analiză detaliată şi o monitorizare permanentă a problemelor menţionate
în raport şi raportarea acestora către parlament. Prin urmare, recomandă
Comisiei şi Consiliului să reorienteze strategia de aderare a României,
pentru a îndruma această ţară către un stat de drept.
Cere Comisiei să stabilească de urgenţă un plan pentru o
monitorizare mai bună şi mai eficientă a implementării acelei părţi a
2
legislaţiei europene deja adoptate de România, în special în ceea ce
priveşte justiţia şi afacerile interne", se arată în amendament.
După dezbaterea din Parlamentul European, raportului i s-a dat
câştig de cauză, însă s-au realizat câteva schimbări care au moderat tonul
acestuia. România a reacţionat imediat prin realizarea unui plan de
acţiune pentru anii dinaintea aderării. Până la sfârşitul anului şi pe
parcursul anului 2004, Uniunea Europeană a dat semnale bune în
privinţa României iar la summit-ul de la Bruxelles din 2004, primul
al uniunii lărgite, România a primit asigurări că face parte din primul val
al extinderii alături de Bulgaria şi celelalte 10 state care au aderat la 1
mai la Uniune şi că Uniunea Europeană are în vedere integrarea acesteia
la 1 ianuarie 2007, conform planului. Comisarului european pentru
extindere, Günter Verheugen, a exprimat de multe ori în vizitele sale
dorinţa Uniunii de a vedea România cât mai repede ca membru cu
drepturi depline al acesteia.
România a încheiat negocierile de aderare în cadrul summitului
UE de iarnă de la Bruxelles din 17 decembrie 2004. Tratatul de aderare a
fost semnat pe 25 aprilie 2005 la Abaţia Neumünster dinLuxemburg,
urmând ca cele două ţări să adere la 1 ianuarie 2007, cu excepţia cazului
în care sunt raportate încălcări grave ale acordurilor stabilite, caz în care
aderarea va fi amânată cu un an, până la 1 ianuarie 2008 (clauze de
salvgardare).

Comisia Comunităţilor Europene a publicat în octombrie 2005 un

nou raport de ţară, privind progresele înregistrate de România în
perspectiva aderării la UE. Potrivit acestuia, România continuă să
îndeplinească atât criteriile politice pentru a deveni Stat Membru cât şi
criteriul unei economii de piaţă funcţionale. Raportul afirmă că „o

3
punere în practică serioasă a programului propriu de reforme
structurale îi va permite să facă faţă presiunilor concurenţiale şi
forţelor de piaţă din cadrul UE.“. Raportul mai precizează că România a
făcut progrese semnificative în alinierea legislaţiei interne la legislaţia
Uniunii Europene şi va fi capabila să-şi îndeplinească obligaţiile de Stat
Membru al Uniunii începând cu momentul preconizat al aderării, dacă
va accelera pregătirile într-o serie de domenii şi se va concentra pe
consolidarea capacităţii administrative în ansamblul ei.
În general, în România, opinia publică este favorabilă integrării
europene. Potrivit Eurobarometrului 64, desfăşurat în toamna anului
2005, încrederea românilor în Uniunea Europeană, deşi încă cea mai
mare între statele membre sau în curs de aderare, este tot mai apropiată
de cea a altor state membre: 64% faţă de 62% în Portugalia şi Grecia
După semnarea Tratatului de aderare la 25 aprilie 2005, România
a devenit stat în curs de aderare, obţinând statutul de observator activ la
nivelul tuturor instituţiilor comunitare, fiind necesară asigurarea
prezenţei reprezentaţilor români la nivelul instituţiilor europene şi al
grupurilor de lucru ale acestora. Statutul de observator activ a permis
Românei să îşi exprime punctul de vedere, fără drept de vot, în procesul
de luare a deciziilor la nivel comunitar, putând astfel influenţa aceste
decizii şi promovându-şi intereselor naţionale.
România a participat ca observator activ în următoarele instituţii ale
Uniunii Europene:

 Parlamentul European,
 Consiliul European,
 Consiliul Uniunii Europene,
 Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi – COREPER I şi II,
 Grupurile de lucru ale Consiliului,
 Comitetele şi grupurile de lucru ale Comisiei Europene,
 Comitetului Regiunilor şi Consiliului Economic şi Social.

4
 După aderare România a trecut de la statutul de observator activ
la cel de membru cu drepturi depline. România a devenit a şaptea ţară
din UE după numărul de locuitori. Ţara desemnează 35 de deputaţi
pentru Parlamentul European, dar numărul acestora va scădea printr-o
reorganizare a locurilor din Parlament stipulată în Tratatul de la Nisa.
Limba română a devenit una dintre limbă oficială|limbile oficiale ale
Uniunii (a şaptea după numărul de vorbitori, în concurenţă strânsă cu
limba neerlandeză|neerlandeza], urmând ca oricare cetăţean al UE să se
poată adresa instituţiilor în această limbă. Denumirea de „Uniune
Europeană”, în limba română, a primit statut oficial.

Amplasarea geopolitică a României va influenţa politica UE cu

privire la relaţiile cu Europa de Est, Orientul Mijlociu, Turcia şi Asia.
Prin Iniţiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei (SECI), România are o
oportunitate de a-şi demonstra supremaţia în regiune.
Integrarea în Uniunea Europeană a influenţat şi relaţiile regionale
ale României. În consecinţă, România a impus un regim de vize pentru
câteva state est-europene precum: Republica Moldova, Serbia,
Muntenegru, Rusia, Ucraina, Belarus şi Turcia. Oficialii consideră că
ţara face parte atât din Europa Centrală cât şi din Balcani. Acest lucru
reflectă ambiţiile dualiste ale guvernului român, care doreşte
îmbunătăţirea integrării euro-atlantice a ţării, concomitent cu crearea
unei zone de stabilitate la Marea Neagră.