Sunteți pe pagina 1din 2

Costin Nicoleta

Paralelă (la nivelul personajelor)


Ţiganiada - Levantul
Opera lui Ion Budai-Deleanu, ”Ţiganiada”, comparabilă cu marile creaţii de
valoare universală, are o adevărată replică în „Levantul”, epopeea lui Mircea Cărtărescu.
“Ţiganiada” este o epopee alcătuită din douăsprezece cânturi, cu numeroase
elemente alegorice, cu o acţiune susţinută de evenimente deosebite, desfăşurate pe
planuri multiple, ce alternează. De la evenimentul istoric real se face adesea foarte uşor
saltul într-o lume imaginară, cu incursiuni în Rai şi Iad.
Conducătorul argintarilor, ţiganul Parpangel, este un personaj alegoric, complex,
aflat în căutarea propriei identităţi, fiind înfăţişat ca un adevărat erou, un cavaler din
vremea cruciadelor. Parpangel este caracterizat în mod direct, de autor („Tânăr Parpangel
şi mandru la faţă”) şi indirect, prin nume, vorbe, fapte, atitudini şi relaţiile cu celelalte
personaje. Ironia şi viziunea caricaturală sunt evidente şi prin onomastica personajului:
numele Parpangel are rezonanţă ţigănească şi efect comic. Autorul îl transformă într-un
personaj-narator, hilar, ale cărui calităţi sunt uşor ridiculizate. Ion Budai-Deleanu îl
compară pe Parpangel cu Vodă (prin tehnica basoreliefului): cele două personaje au
aceleaşi calităţi, numai că ţiganul le încadrează într-un plan a ridicolului, iar Vodă în cel
real. Parpangel porneşte în căutarea Romicăi, logodnica sa, ce fusese răpită de Satana.
Călătoria lui Parpangel este una iniţiatică, la capătul căreia personajul îşi va împlini
destinul. Asemeni eroilor din basme, Parpangel trece printr-o mulţime de peripeţii,
înfruntând numeroase pericole: rătăceşte prin pădurea vrăjită, este supus ispitei, bea din
izvorul cu apă vie, căpătă puteri fantastice şi îmbracă armura lui Argineanu. Mai apoi se
întoarce în tabăra ţiganilor chiar când aceştia erau atacaţi de turci şi încearcă să pozeze în
erou, însă cade de pe cal şi îşi frânge oasele. La nunta sa cu Romica, Parpangel
povesteşte mesenilor despre călătoria în Iad şi Rai, într-un limbaj vivanti:

„Râuri dă lapte dulce pă vale/ Curg acolo şi dă unt pâraie,/ Ţărmurile-s dă


mămăligă moale,/ Dă pogaci, dă pită şi mălaie.../O, ce sântă şi bună tocmeală!/ Mănci
cât vrei şi bei făr’ osteneală!”.

„Levantul”, la fel ca şi „Ţiganiada”, este o epopee alcătuită tot din douăsprezece


cânturi, prezentând povestea unei călătorii care începe în Marea Mediterană. Levantul
este un spaţiu paradisiac, misterios, cu peisaje, pietre rare şi mirodenii exotice. Eroul
epopeii este Manoil, un tânăr român care navighează într-un caic "de la Corfii pân-la
Zante peste apele hirsute", meditând asupra destinului ţării sale. Acesta îşi începe
călătorie alături de sora sa, Zenaida, şi piratul Iaurta Chiorul, scopul acestei călătorii fiind
uzurparea domnitorului tiran. Eroul este caracterizat în mod direct, de autor („junul
Manoil”, „tristul Manoil”, „Manoile, cuget nobil”) şi indirect, prin vorbe, fapte, atitudini
şi relaţiile cu celelalte personaje.
Manoil, asemeni ţiganului Parpangel, rătăceşte prin diverse locuri: insula Hosna,
unde se întâlneşte cu inventatorul Leonidas, insula H din Hellespont, unde o găseşte pe
zâna Hyacint, sau ţara imaginară, Halucinaria, în care are loc întâlnirea cu cele şapte
statui uriaşe. Călătoria eroului este iniţiatică, dar eşuează în atingerea idealului, piratul
Iaurta fiind ales domnitor, în locul său. În insula H, zâna Hyacint, îl indeamnă să se
regăsească prin poezie :
Costin Nicoleta

„Manoile, de vrei lumii să îi fii călită streajă/ Liberează-te pre tine mai întii, şi-
apoi pre cei/ Ce săndoaie subt călciiul de nebuni şi de mişei./ Te cufundă-n poesie şi-n
visare, te cunoaşte/ Tu pre tine, dar nu-n lume, ce-i asemeni unei broaşte/ Unde merge
orce cheie şi niciuna, ci în sferă/ Te cufundă, s-afli floarea sufletului. Efemeră/ Nu e ea,
ci-n nemurire, în Akasia-şi întinde/ Cupa limpede. Priveşte ici în glob şi te desprinde!”

Finalul poemului este reprezentativ prin scena în care autorul primeşte acasă
personajele imaginate de el, dar şi cititorul, fiind astfel reunite toate instanţele narative:
autor, narator, personaje, cititor.
Concluzionând, atât Parpangel cât şi Manoil sunt personaje ce aparţin unor
epopei, ambii îndeplinindu-şi rolul de erou.