MARCA COMUNITARA

În anul 1957, prin tratatul de la Roma s-a constituit Comunitatea Economică

Europeană (C.E.E.). Obiectivul C.E.E. era să promoveze o dezvoltare armonioasă a
activităţilor economice între ţările membre, înlăturând barierele economice.
Uniunea Europeană a cunoscut o dezvoltare puternică, numărul ţărilor membre, la început
în număr de 6, ajungând, după 01.01.2007, la 27, iar obstacolele în libera circulaţie a
mărfurilor şi serviciilor, a persoanelor şi a capitalurilor, au dispărut.
În scopul realizării pieţei interne, drepturile asupra proprietăţii industriale, şi mai
ales asupra mărcilor, trebuiau, pe de o parte, să fie armonizate la nivel comunitar, iar pe de
altă parte, să fie realizat un sistem prin care, folosind o singură procedură să se înregistreze
mărci care să beneficieze de protecţie pe întreg teritoriul Uniunii Europene.
Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a marcat începutul unor noi oportunităţi
de afaceri pentru companiile româneşti, facilitate de accesul mai uşor pe pieţele din spaţiul
comunitar. Pe de alta parte, aderarea a adus cu ea modificări esenţiale în domeniul mărcilor,
impunând companiilor româneşti o abordare nouă în ceea ce priveşte protejarea drepturilor
lor. În mediul de afaceri de la noi din ţară a devenit astfel tot mai prezent conceptul de
marcă comunitară, ca raspuns la nevoia companiilor româneşti de protecţie în cadrul
expansiunii lor pe piaţa comunitară.
Piaţa comună instituită prin crearea Uniunii Europene, caracterizată prin libera
circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului în interiorul acesteia, a condus
la apariţia unui nou concept, menit să răspundă nevoii de protecţie uniformă a companiilor
în contextul mediului de afaceri comunitar: marca comunitară.
Astfel, s-a oferit companiilor un instrument de protecţie uniformă a drepturilor
asupra marcilor lor în spaţiul Uniunii Europene, prin intermediul unei singure înregistrări,
ca alternativă la sistemul înregistrării pe cale naţională în fiecare stat membru, sau pe cale
internaţionala prin sistemul Madrid.
Principalul avantaj al mărcii comunitare este asigurat de facilitatea parcurgerii unei
singure proceduri de înregistrare, în faţa unei singure instituţii europene, drepturile
dobandite fiind în mod egal valabile în toate statele membre ale Uniunii Europene.

1
 Existenţa unui sistem internaţional de înregistrare a mărcilor şi crearea mărcii
comunitare permite unui titular să beneficieze de o protecţie mult lărgită din punct de
vedere al ariei geografice. Armonizarea, în contextul mărcilor, este oportuna, ea furnizând
scheletul pe care titularii de mărci îşi pot plănui strategia de marketing, fiind siguri totodata
că mărcile lor pot fi protejate în ţări diferite printr-o cale identică sau similară.
Conform art. 4 din Regulamentul CE 40/94, "pot constitui mărci comunitare toate
semnele care pot fi reprezentate grafic, în special cuvintele, numele de persoane, desenele,
literele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului său, cu condiţia ca astfel de semne să
asigure deosebirea între produsele sau serviciile unei intreprinderi de cele ale altora".
Protecţia se poate obţine numai prin înregistrare, aspect ce implică, în primul rând,
depunerea unei cereri la OHIM, iar simpla utilizare a acesteia nu dă naştere implicit şi unui
drept de protecţie.
Mărcile de produse sau servicii înregistrate în condiţiile acestui Regulament sunt
denumite "mărci comunitare"şi produc aceleaşi efecte în întreaga Uniune Europeană.
Conform prevederilor art.1 alin (2) din Regulamentul CE 40/1994, "marca
comunitară are un caracter unitar. Are aceleaşi efecte în întreaga Uniune Europeană: nu
poate fi înregistrată, transferată, nu poate face obiectul unei renunţări, al unei decizii de
revocare a drepturilor de titular sau de nulitate si folosirea sa nu poate fi interzisă decât în
cadrul Uniunii, în ansambul ei".
Deşi produce efecte în toate statele Uniunii, marca comunitară nu se substituie
mărcilor naţionale din statele membre, ci coexistă cu acestea.
De asemenea, protecţia prin marca comunitară nu are un caracter obligatoriu şi nici
exclusiv, iar fírmele care nu sunt interesate în protecţia mărcilor simultan pe tot teritoriul
Uniunii Europene, pot sa-şi protejeze produsele/serviciile pe cale naţionala (Convenţia de la
Paris) şi internaţionala (Sistem Madrid), numai in statele în care au interese economice.
.

AVANTAJELE MĂRCII COMUNITARE

2
• O marcă comunitară acoperă întreaga piaţă a UE, având 27 de state şi peste 350 mil.
de locuitori (respectiv, de potenţiali consumatori/utilizatori ai produselor sau
serviciilor sub marcă );
• Pentru înregistrare, se foloseşte o singură cerere, depusă la un singur oficiu, o
singură procedură de înregistrare, o singură limbă utilizată în procedură ;
• Costurile sunt mai mici comparativ cu înregistrarea mărcii în fiecare din statele
membre UE sau cu protejarea acestora prin Sistem Madrid (Aranjamentul +
Protocolul de la Madrid);
• Înregistrarea mărcii comunitare nu este condiţionată de înregistrarea prealabilă a
mărcii la nivel naţional, respectiv în ţara de origine;
• Cererea poate fi completată şi depusă în oricare din cele 23 de limbi oficiale ale
statelor membre, cu menţiunea că procedurile ulterioare să se desfă şoare, la
alegearea solicitantului, în una din cele cinci limbi oficiale ale OHIM: franceza,
engleza, germana, italiana sau spaniola;
• Tot ce se întâmplă cu o marcă comunitară înregistrată va avea aceleaşi efecte în
toate ţările Uniunii Europene;
• Utilizarea mărcii într-un stat membru determină validitatea mărcii în ansamblul
Uniunii Europene şi permite evitarea decăderii mărcii pe motiv de nefolosire pe o
perioadă neîntreruptă de 5 ani.
• Cererea de marcă comunitară , care nu este acceptată la protecţie în una sau mai
multe ţări ale Uniunii Europene, poate să fie transformată în cereri de mărci
naţionale, în celelalte ţări ale UE unde nu sunt motive de refuz, păstrând data de
prioritate sau de depozit a cererii iniţiale a mărcii comunitare (aşa-numita
"procedură de conversie");
• Aderarea Uniunii Europene la Protocolul privind Aranjamentul de la
Madrid permite un acces mai larg solicitanţilor/titularilor de marcă care doresc să -şi
protejeze mărcile la nivel internaţional, oferându-li-se totodată două posibilităţi:
o de a obţine o înregistrare internaţională pe baza unei mărci comunitare;
o de a obţine protecţia unei mărci comunitare pe baza unui depozit de marcă
internaţională înregistrată prin Sistemul Madrid.

3
 • Totodată, prin aderarea de noi state membre, mărcile comunitare anterior
înregistrate sau depuse spre înregistrare, îşi extind în mod automat efectele şi pe
teritoriul acestora.

CARACTERISTICILE MĂRCII COMUNITARE

a. Caracterul unitar
Prin înregistrarea mărcii comunitare se obţine un titlu unic ce asigură o protecţie
unitară pe întreg teritoriul Uniunii Europene şi care produce aceleaşi efecte în ansamblul
acesteia.În consecinţă , înregistrarea, transferul sau abandonul unei mărci va avea automat
efect în toate ţările membre ale Uniunii Europene, iar deciziile privind validitatea şi
drepturile conferite de marca comunitară vor avea un efect unitar.
b. Coexistenţa cu drepturile naţionale de marcă
Protecţia prin marca comunitară nu are un caracter obligatoriu şi nici exclusiv, ci
constituie ea însă şi un sistem independent de protecţie care nu se substituie mărcii
naţionale şi nici celei internaţionale.
c. Revendicarea vechimii (seniority) unei mărci naţionale
Titularul unei mărci comunitare care are o marcă identică obţinută pe cale naţională
sau internatională va putea revendica vechimea mărcii respective. Invocarea vechimii unei
mărci are ca efect faptul că atunci când înregistrarea naţională a cărei revendicare a fost
cerută şi acceptată decade, ea nu va trebui să fie reînnoită pentru a se menţine drepturile ce
decurg din înregistrarea ei. Această revendicare poate fi făcută odată cu depunerea cererii,
în termen de 2 luni sau în orice moment după înregistrarea mărcii.
d. Transformarea mărcii comunitare în marcă naţională
Orice cerere de marcă comunitară care nu a putut fi înregistrată, va putea fi
transformată în marcă naţională. Această transformare necesită depunerea aceleiaşi cereri la
oficiile naţionale în care nu există obstacol la înregistrare, cererea beneficiind de data de
depozit a cererii de marcă comunitară sau cea de prioritate invocată şi acceptată .

PROCEDURA DE ÎNREGISTRARE, DURATA PROTECŢIEI SI REÎNOIREA

UNEI MĂRCI COMUNITARE

4
 Procedura de înregistrare a unei mărci comunitare presupune depunerea cererii de
înregistrare la Oficiul pentru Armonizarea Pieţei Interne, urmată de parcurgerea unor etape
care sunt în mare parte similare celor parcurse în vederea înregistrării mărcii la nivel
naţional în statele membre (examinarea preliminara, publicarea mărcii, înregistrarea şi
eliberarea certificatului de înregistrare), excepţie făcând anumite particularităţi procedurale
specifice.
Principalul aspect care diferenţiază procedura de înregistrare a unei mărci
comunitare de cea a înregistraării unei marci la nivel naţional în Romania constă din aceea
că prima nu prevede efectuarea unei examinări privind anterioritatea, orice marcă depusă
spre înregistrare la Oficiul European fiind admisă la înregistrare independent de mărcile
anterior înregistrate în spatiul Uniunii Europene.
Orice persoană fizică sau juridică poate să depună o cerere de marcă comunitară
dacă îndeplineşte una din următoarele condiţii:
• are naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat membru al
Convenţiei de la Paris sau al Organizaţiei Mondiale a Comerţului;
• are domiciliul, sediul sau o întreprindere industrială sau comercială efectivăşi
serioasă pe teritoriul Uniunii Europene, pe teritoriul unui stat membru al Convenţiei
de la Paris sau al Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Dacă nu îndeplineşte nici una din aceste condiţii, există posibilitatea obţinerii unei
înregistrări de marcă comunitară, dacă există un acord de reciprocitate între ţara
solicitantuluişi Uniunea Europeană

Completarea cererii de marcă comunitară

Nu este obligatorie utilizarea unui anumit formular pentru cerere; este însă recomandată
utilizarea formularului pus la dispoziţie de către OHIM cel puţin pentru faptul că indică
elementele pe care solicitantul trebuie neapărat să le specifice pentru a i se putea înregistra
cererea de marcă.
Cererea de marcă comunitară poate fi depusă în oricare din limbile oficiale ale
Uniunii Europene, dar indicând şi o a doua limbă diferită de cea dintâi ce va fi utilizată în
procedurile post-examinare, inclusiv pentru opoziţii. A doua limbă trebuie să fie una din

5
 cele cinci limbi oficiale ale OHIM (engleză, franceză, germană, italiană şi spaniolă), limbi
în care se desfăşoară toate procedurile Oficiului de la Alicante.
Cererea de marcă comunitară conţine informaţii privind elementele de bază :
identificarea solicitantului, denumirea mărcii (respectiv, reprezentarea ei grafică, dacă este
cazul), listă de produse şi servicii care se doresc a fi protejate; semnătura solicitantului sau
a mandatarului său (în cazul în care se optează pentru reprezentarea printr-un consilier în
proprietate industrială).

Depunerea cererii de marcă comunitară

Cererea de marcă comunitară poate fi depusă direct la OHIM prin:
• e-filing – adică on-line
• cu ajutorul unei firme de curierat
• personal, la sediul Oficiului de la Alicante
• prin fax
• sau prin intermediul:
o Oficiului român – OSIM
o unui oficiu naţional al altui stat membru al Uniunii Europene
o Oficiului din Benelux
Oficiile naţionale nu au nici o competenţă în a interveni asupra cererii (de a completa
eventualele lipsuri, de a semnala eventualele erori, etc.). Aceste oficii doar primesc cererea
şi o expediază la OHIM ca atare , acţiune ce implică achitarea unei taxe naţionale.

Procedura de înregistrare
Urmând prevederile Regulamentului CE 40/94, privind marca comunitară, rezultă că pentru
înregistrarea mărcii comunitare, după depunerea cererii, se parcurg următoarele etape:
• examinarea preliminară : în această fază sunt analizate condiţiile pentru acordarea
datei de depozit, a celor pentru recunoaşterea priorităţilor invocate, a seniorităţilor,
etc.
Pentru cererile depuse în baza , examinarea preliminară este făcută de Organizaţia
Mondială de Proprietate Intelectuală (OMPI).

6
Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea datei de depozit, OAPI notifică
solicitantul, acordându-i 2 luni pentru rezolvarea deficienţelor. Dacă acestea sunt rezolvate
în termen, procedura continuă cu modificarea corespunzătoare a datei de depozit; în caz
contrar, procedura se închide.
Şi pentru iregularităţile care nu ţin de acordarea datei de depozit, solicitantul este notificat.
În acest caz, nerezolvarea acestora în termen nu mai are ca efect închiderea procedurii, ci
continuarea acesteia, dar fără recunoaşterea drepturilor invocate (prioritate, senioritate,
etc.).
• examinarea de fond pe baza motivelor absolute :
Potrivit prevederilor Regulamentului Mărcii Comunitare, " pot constitui mărci comunitare
toate semnele care pot fi reprezentate grafic, în special cuvintele, numele de persoane,
desenele, literele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului său, cu condiţia ca astfel de
semne să asigure deosebirea între produsele sau serviciile unei intreprinderi de cele ale
altora ". Rezultă, aşadar, că - în sensul (art. 4) Regulamentului CE 40/94, pentru a putea fi
înregistrată, o marcă comunitară trebuie să fie distinctivăşi să poată fi reprezentată grafic .

Protecţia iniţială acordată pentru o marcă comunitară înregistrată este de 10 ani de

la data înregistrării, această perioadă putând fi prelungită succesiv cu cate 10 ani, de un
numar nelimitat de ori, la expirarea perioadei de protecţie, prin depunerea unei cereri de
reînnoire şi achitarea taxelor oficiale aferente.