Sunteți pe pagina 1din 89

PLANUL LUCRĂRII

CAPITOLUL I – NOŢIUNI INTODUCTIVE...........................................3


Secţiunea 1 DREPTUL LA VIAŢĂ DREPT FUNDAMENTAL AL
INDIVIDULUI ...............................................................................................3
1.1 Consacrarea constituţională a dreptului la viaţă................................3
1.2. Necesitatea ocrotirii dreptului la viaţă prin norme de drept penal....3
1.3. Precedente legislative ........................................................................5
1.3.1. Protecţia dreptului la viaţă în Antichitate
.......................................6
1.3.2. Protecţia dreptului la viaţă în Evul Mediu
......................................8
1.3.3. Protecţia dreptului la viaţă la romani
.............................................8
1.4. Drept comparat ................................................................................11
Secţiunea 2. CONSIDERAŢII GENERALE CU PRIVIRE LA
INFRACŢIUNILE CONTRA VIEŢII..........................................................13
CAPITOLUL - II :ELEMENTE DE DREPT PENAL, PROCESUAL –
PENALE ŞI DE MEDICINĂ LEGALĂ CU PRIVIRE LA
INFRACŢIUNEA DE PRUNCUCIDERE...............................................21
Secţiunea 1.ELEMENTE DE DREPT PENAL........................................ 21
1.1. Noţiune şi caracterizare generală a infracţiunii de pruncucidere ...21
1.2. Obiectul juridic special al infracţiunii de pruncucidere ..................23
1.3. Obiectul material al infracţiunii ......................................................23
1.4. Subiecţii infracţiunii de pruncucidere .............................................24
1.4.1. Subiectul activ – mama copilului nou-născut ...............................24
1.4.2. Subiectul pasiv ...............................................................................27
1.5. Latura obiectivă................................................................................30
2

1.6. Latura subiectivă...............................................................................31


Secţiunea 2.ELEMENTE PROCESUAL – PENALE.................................33
Secţiunea 3.ELEMENTE DE MEDICINĂ LEGALĂ................................34
CAPITOLUL – III METODOLOGIA CERCETĂRII INFRACŢIUNII
DE PRUNCUCIDERE ...............................................................................40
Secţiunea 1. CONSIDERAŢII GENERALE.............................................40
Secţiunea 2. ASPECTE PE CARE TREBUIE SĂ LE LĂMUREASCĂ
CERCETAREA.............................................................................................42
2.1 Natura şi cauza morţii.........................................................................42
2.2 Starea de nou-născut ..........................................................................44
2.3 Gradul de rudenie dintre făptuitor şi victimă ....................................48
2.4 Locul şi timpul săvârşirii infracţiunii.................................................49
2.5 Existenţa stării de tulburare psihică a mamei, pricinuită de naştere.52
2.6 Făptuitorii şi contribuţia lor la săvârşirea faptei...............................54
2.7 Cauzele, condiţiile şi împrejurările care au determinat, favorizat sau
înlesnit săvârşirea infracţiunii .....................................................................56
Secţiunea 3. ACTIVITĂŢILE CARE SE ÎNTREPRIND PENTRU
ADMINISTRAREA PROBELOR................................................................58
3.1 Cercetarea la faţa locului ..................................................................58
3.2 Ascultarea persoanelor ce au descoperit cadavrul ...........................65
3.3 Dispunerea constatării medico-legale sau a expertizelor medico-
legale.............................................................................................................66
3.4 Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau expertizelor
criminalistice ................................................................................................69
3.5 Identificarea şi ascultarea altor categorii de martori .......................70
3.6 Efectuarea percheziţiei şi ridicarea de înscrisuri .............................72
3.7 Ascultarea învinuitei sau inculpatei, precum şi a celorlalţi
făptuitori........................................................................................................73
3.8 Alte activităţi ce se întreprind pentru administrarea probelor .........74
CAPITOLUL- IV CAZUISTICĂ.............................................................77
3

CAPITOLUL –V DISCUTII SI CONCLUZII .......................................84


BIBLIOGRAFIE.........................................................................................88

CAPITOLUL I NOŢIUNI INTRODUCTIVE

SECŢIUNEA I : DREPTUL LA VIAŢĂ – DREPT


FUNDAMENTAL AL INDIVIDULUI

1 Consacrarea constituţională a dreptului la viaţă

Dreptul la viaţă reprezintă dreptul fundamental a fiinţei umane


şi, în consecinţă, el s-a impus destul de repede în sistemul juridic, fiind
consacrat încă din primele declaraţii de drepturi ale omului şi, desigur, prin
constituţiile diferitelor state.
Dreptul la viaţă este consacrat de Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului în articolul 3, care se enunţă astfel: “Orice om are
dreptul la viaţă, libertate şi la inviolabilitatea persoanei.”1. Referire la
dreptul de viaţă al fiinţei umane face şi Pactul privitor la drepturile civile şi
politice care în articolul 6 punctul 1 stabileşte “Dreptul la viaţă este inerent
persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi
privat de viaţa sa în mod arbitrar.”2.
Dreptul la viaţă poate avea mai multe sensuri. În sens restrâns,
dreptul la viaţă se referă doar la viaţa persoanei privită sub aspect fizic, iar

1
Ioan Muraru – “Drept constituţional şi instituţii politice”, vol. I ediţia a IX a rev. si compl.,Lumina Lex,
Bucuresti,2001 pag. 244
2
Ioan Muraru –op. cit.,vol. I, pag. 245
4

în sens larg, dreptul la viaţă se referă la viaţa persoanei privită ca un


complex de “fenomene, fapte, cerinţe ce se adaugă, permit şi îmbogăţesc
existenţa fizică”3. Ţinând cont de cele două sensuri ale dreptului la viaţă,
acesta este consacrat, nuanţat în constituţiile statelor lumii, unele
reglementând dreptul la viaţă, privit în sens larg, iar altele reglementând
dreptul la viaţă privit în sens restrâns.
Constituţia României din octombrie 2003 acordă în Titlul II –
„Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale” o nouă însemnătate
ocrotirii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului cuprinzând
principii cum ar fi: garantarea dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi
psihică a persoanei(art.22 alin 1-„dreptul la viaţă, precum şi dreptul la
integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate”4), libertatea
individuală (art.23), inviolabilitatea domiciliului şi reşedinţei (art.27),
libertatea de exprimare (art.30),dreptul la ocrotirea sănătăţii (art.34),
interzicerea muncii forţate (art.42), protecţia copiilor şi a tinerilor (art.49),
ş.a.
În principiu, dreptul la viaţă este un drept absolut al persoanei.
Însă există dispoziţii constituţionale care prevăd posibilitatea restrângerii
exerciţiului acestui drept ca şi al celorlalte drepturi sau libertăţi. Articolul
49 punctul 1 stabileşte că este restrâns exerciţiul unor drepturi pentru:
“apărarea siguranţei naţionale, a ordinii sau a moralei publice, a drepturilor
şi libertăţilor cetăţeneşti...”5.
Limitările exerciţiului dreptului la viaţă sunt prevăzute expres
de lege şi decurg din legitima necesitate a societăţii de a riposta împotriva
unor atitudini periculoase manifestate de unele persoane. Se poate spune că
această limitare este determinată exclusiv de conduita negativă a celui
căruia i se restrânge dreptul6.

3
Ioan Muraru- op. cit., vol. I, pag 245
4
Constituţa României revizuită prin Legea nr.429/2003,aprobată prin referendumul naţional din
18-19 octombrie 2003 confirmat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.3 din 22.10.2003
5
* * * * * Constituţia României – Bucureşti, 1991
6
Gheorghe Diaconescu – “Infracţiunile în Codul Penal Român”, Editura “Oscar Print”, Bucureşti
1997, pag. 148
5

Reglementările româneşti în această materie sunt în


concordanţă cu prevederile internaţionale cuprinse în diferite tratate şi
convenţii internaţionale, cum este de exemplu Convenţia pentru protecţia
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Corespunzător normelor legale prin care s-a restrâns exerciţiul
dreptului la viaţă, Codul penal român prevede printre cauzele care înlătură
caracterul penal al faptei: legitima apărare, starea de necesitate,
constrângerea fizică şi constrângerea morală, cazul fortuit, situaţii care,
dacă există probe doveditoare, exclud răspunderea aceluia care a suprimat,
în condiţiile uneia din situaţiile de mai sus enumerate, viata unei persoane7.

2. Necesitatea ocrotirii dreptului la viaţă prin norme de drept


penal

Omul este creatorul tuturor bunurilor materiale şi spirituale


care, transmise din generaţie în generaţie, asigură progresul societăţii.
Omul este totodată şi singura fiinţă care reuşeşte să domine
pornirile instinctuale şi să acţioneze conştient în virtutea unor principii
fundamentale de viaţă care ţin cont de ceea ce este adevărat, bun şi drept.
De aceea, dată fiind importanţa pe care omul o prezintă pentru
evoluţia societăţii, este normal ca viaţa acestuia să fie ocrotită prin norme
imperative de drept.
Viaţa fiinţei umane a fost, este şi va fi în continuare ocrotită de
diferite norme de drept şi, în special, de norme punitive ale dreptului penal
instituite şi aplicate în toate statele lumii.
Principala garanţie a dreptului la viaţă ca drept fundamental al
individului o constituie dispoziţiile constituţionale. În afară de dispoziţiile
constituţionale există o serie de norme ale sistemului legislativ, norme ce
7
Al. Boroi- “Drept penal. Partea generala” ed a II a, Editura “ALL BECK” Bucuresti, 2002
6

concură, direct sau indirect, la asigurarea protecţiei dreptului la viaţă al


individului. Dintre aceste norme se detaşează normele penale. Acestea au o
dublă eficacitate – preventivă şi represivă – şi instituie un regim de
protecţie pentru viaţa cetăţenilor, asigurat prin forţa de constrângere
exercitată de autorităţile judiciare.

3. Precedente legislative

3. 1. Protecţia dreptului la viaţă în Antichitate


Protecţia dreptului la viaţă al fiinţei umane s-a impus ca o
necesitate obiectivă încă din cele mai vechi timpuri.
În societăţile tribale cei care ucideau un membru al grupului
social erau alungaţi din comunitate, pedeapsă ce echivala practic cu
condamnarea la moarte. În cazul unor crime mai puţin importante pentru
trib, făptuitorul nu era alungat, lăsându-se la îndemâna părţilor interesate
posibilitatea răzbunării.
Răzbunarea căpătă treptat un rol din ce în ce mai mare. La
început ea era nelimitată, iar mai târziu ea a devenit limitată, instituindu-se
legea talionului conform căreia răul suferit de vinovat nu trebuia să
depăşească răul pricinuit victimei (ochi pentru ochi, dinte pentru dinte).
Cea mai veche lege ce are la bază legea talionului este Codul lui
Hammurabi, regele Babilonului (1792 – 1749 i. Hr.), care prevedea printre
altele: dacă cineva ucidea femeia altuia, i se omoară fiica8.
În Grecia antica era pedepsit atât omorul voluntar, cât şi cel
involuntar, diferind însă, procedura de judecată.
La început, pedepsirea faptelor de omucidere era lăsată la
discreţia rudelor victimei, dar aceste fapte nu au încetat niciodată să fie şi o
încălcare a intereselor grupului social. În vechile obiceiuri latine, pedeapsa

8
Alexandru Boroi – “Infracţiuni contra vieţii”, editura “Naţional”, Bucureşti, 1996, pag. 33
7

pentru omucidere era răzbunarea sângelui care era lăsată în seama


părinţilor victimei, dar cu autorizarea prealabilă a comunităţii. Potrivit
celei mai vechi legi romane (cea a lui Nuna Pompilius), uciderea unei
persoane libere era privită ca o crimă contra colectivităţii.
În domeniul faptelor contra vieţii, la romani importante au fost
Legea lui Sylla şi Legea lui Pompei. Legea lui Sylla asupra ucigaşilor
plătiţi şi otrăvitorilor a rămas fundamentată în această materie, iar Legea
lui Pompei asupra uciderii unei rude nu a făcut decât să modifice
infracţiunile. La început, uciderea unui sclav nu era considerată omucidere,
ci doar faptă producătoare de daune dacă nu era comisă de o altă persoană
decât proprietarul. Sub împăratul Claudiu s-a recunoscut că un asemenea
fapt putea fi urmărit şi ca omucidere.
Era considerată omucidere orice faptă de omucidere
intenţionată, inclusiv cele săvârşite în scop de furt, otrăvirea sau uciderea
prin vrăjitorie sau magie, incendiul intenţionat.
În ceea ce priveşte pedepsirea omuciderii, la început, aceasta
era pedepsită cu moartea. După aceea, pedeapsa cu moartea a fost înlocuită
cu interdicţia apei şi focului, iar sub Imperiul Roman se practica deportarea
pentru persoanele de condiţie socială superioară şi moartea pentru cei cu
condiţie inferioară.
În Roma antică nu constituia faptă de omucidere exercitarea
dreptului la viaţă şi la moarte de către un ascendent asupra descendenţilor
supuşi autorităţii sale. Nu se aplica pedeapsa pentru omucidere aceluia care
ucidea o persoană aflându-se în legitimă apărare, sau ucidea adversarul în
timp de război, sau uciderea rudei adultere sau dacă suprimarea vieţii unui
individ se comitea din ordinul legii.
Omuciderea voluntară care nu beneficia de aceste justificări era
pedepsită ca o crimă publică, în timp ce omuciderea din culpă atrăgea doar
obligaţia la despăgubire. Era pedepsită, ca faptă consumată, tentativa şi
8

chiar simpla manifestare a voinţei de a ucide. Doar mai târziu s-a prevăzut
o pedeapsă mai redusă pentru tentativă.
Autorii direcţi, indirecţi, instigatorii şi complicii erau trataţi cu
severitate9.

3. 2. Protecţia dreptului la viaţă în Evul Mediu


În dreptul barbar exista răzbunarea sângelui, pedeapsa pentru
omucidere fiind “preţul sângelui” ce consta într-o sumă plătită de ucigaş
familiei victimei, sumă ce s-a majorat treptat. Nu se făcea deosebire între
omuciderea intenţionată şi cea din culpă. Această deosebire s-a făcut mai
târziu sub influenţa dreptului canonic.
Omorul intenţionat se pedepsea cu moartea, iar cel din culpă se
pedepsea cu pedepse băneşti. Spre finele Evului Mediu, pe lângă omorul
simplu se pedepseau şi omorul agravat, omorul prin mandat, omorul
patronului, asasinatul, omorul unei rude.

3. 3. Protecţia dreptului la viaţă la romani


După cucerirea Daciei de către romani, regulile dreptului roman
au fost aplicate şi pe teritoriul noii provincii. Locuitorii erau judecaţi de
guvernator sau de locţiitorul acestuia, ei având dreptul de a pedepsi cu
moartea. Atunci când cel judecat era un fruntaş din poporul supus,
pedeapsa capitală era pronunţată doar de împărat.
După retragerea aureliană, o parte din regulile dreptului roman
au continuat să fie aplicate în Dacia, dar s-au impus din ce în ce mai mult
obiceiurile sau normele autohtone.
O contribuţie la formarea unor norme juridice autohtone au
avut-o Bazilicalele, o colecţie de legi civile şi penale elaborată în capitala
Imperiului Roman de Răsărit. Pedepsele pentru omucidere erau moartea şi

9
Alexandru Boroi –op. cit.,pag. 35
9

mutilarea făptuitorului, existând posibilitatea transformării pedepselor în


bani dacă făptuitorii aparţineau nobilimii10.
În cadrul obştilor săteşti conflictele şi faptele contra vieţii se
rezolvau pe baza solidarităţii, a talionului şi a compoziţiei11
În perioada de formare a poporului român cât şi în cea de
cristalizare şi formare a statelor feudale româneşti, a continuat să se aplice
dreptul cutumiar consemnat în documentele vremii sub denumirea de “ius
Valachio”.
Cele dintâi legiuiri româneşti au fost “Cartea românească de
învăţătură de la pravilele împărăteşti”, tipărită în 1646 la Mânăstirea Trei
Ierarhi din Iaşi şi “Îndreptarea legii”, tipărită în 1652 la Târgovişte. În
aceste legi, omorul era pedepsit sever şi cu discriminare. Omorârea unei
persoane era pedepsită cu moartea prin spânzurare sau decapitare, dar, în
funcţie de categoria socială din care făcea parte vinovatul, se puteau da
pedepse mai uşoare. Pedeapsa pentru tentativă era mai blândă faţă de
pedeapsa pentru omucidere consumată. Aceste două legi prevedeau drept
cauze care apărau de pedeapsă: nebunia, vârsta, obiceiul locului, legitima
apărare, ordinul superiorului, iar drept cauze de micşorare a pedepsei:
mânia, dragostea, vârsta, somnul, somnambulismul, beţia, ignoranţa,
obiceiul locului.
Cea mai grava infracţiune era omorul, acesta fiind judecat, la
început, de conducătorii obştie, iar mai târziu de către Domn. Se deosebeau
omorul intenţionat de cel neintenţionat şi actul spontan de ucidere de actul
premeditat. Paricidul reprezenta uciderea părinţilor, fraţilor, copiilor,
soţului sau soţiei şi era întotdeauna pedepsit cu moartea, judecătorul
hotărând numai modul în care se va executa sentinţa12.
O importantă legiuire feudală a fost Legiuirea Caragea, intrată
în vigoare în 1818 şi ieşită din vigoare în 1865. Legiuirea Caragea era
10
Alexandru Boroi –op. cit.,pag. 35
11
Emil Cernea, Emil Molcuţ – “Istoria statului şi dreptului românesc”, Casa de editură şi presă “Şansa”,
Bucureşti, 1993, pag. 43
12
Gh . Nistoreanu,Al.Boroi-“Drept Penal. Partea speciala”Ed a-II-a.Editura ALL BECK Bucuresti
2002
10

formată din 6 părţi, dintre care partea a cincea reprezenta un adevărat cod
penal13. Legiuirea Caragea deosebeşte omorul intenţionat de cel
neintenţionat, actul premeditat de cel spontan. După legiuirea Caragea,
omorul neintenţionat, după împrejurări, măreşte sau micşorează vina.
Astfel, erau cazuri de exonerare de răspundere: legitima apărare,
minoritatea, iresponsabilitatea.
Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, în anul 1865 a fost
publicat primul cod penal român. Codul penal din 1865 incriminează
următoarele forme de omor: omorul săvârşit cu voinţă (art. 225) care era
pedepsit cu muncă silnică pe timp limitat; omorul calificat (art. 234) care
exista atunci când era săvârşit înaintea, în acelaşi timp sau după comiterea
altei crime şi atunci când omorul era săvârşit cu scopul de a pregăti,
înlesni, executa un delict, sau de a se ajuta la ascunderea unui delict, sau la
ascunderea autorilor sau a complicilor unui delict. Acest tip de omor era
pedepsit cu muncă silnică pe viaţă; omorul cu premeditare (art. 232)
pedepsit cu muncă silnică pe viaţă; omorul unei rude în linie ascendentă,
soţului sau soţiei (art. 280), pedepsit cu închisoare grea pe viaţă;
pruncuciderea, adică uciderea copilului nelegitim (art. 230), pedepsită cu
recluziune; omorul involuntar (art. 248), pedepsit cu închisoare de la 3 luni
la un an şi jumătate şi amendă.
În perioada de aplicare a acestui cod penal, după 1918, au rămas
în vigoare şi unele dispoziţii din codurile bucovinean şi transilvănean.
Unificarea legislaţiei penale româneşti a fost realizată în 1937 prin noul
cod penal adoptat în acel an. Codul din 1937 reglementa următoarele
forme de omor: omorul simplu (art. 463), omorul calificat (art. 464),
pruncuciderea (art. 465), oferta de omor (art. 466), omuciderea prin
imprudenţă (art. 467), omorul la stăruinţă (art. 468), omorul prin consens
(art. 469).

13
Emil Cernea, Emil Mocuţ –op. cit.,pag. 153
11

Codurile penale de la 1865 şi 1937 au reprezentat instrumente


juridice deosebit de valoroase pentru epoca respectivă deoarece, pe de o
parte, au înlocuit vechile legiuiri cu prevederile lor învechite şi confuze,
adăugând dispoziţii bine sistematizate, iar pe de altă parte ele au introdus
un spirit novator, ştiinţific în abordarea problemelor de drept penal. În
perioada de aplicare a celor două coduri au fost elaborate în doctrina
penală, lucrări ştiinţifice valoroase care au promovat o maniera ştiinţifică şi
modernă de tratare a acţiunilor contra vieţii14.
În 1 ianuarie 1969 a intrat în vigoare actualul Cod Penal, care
reglementează infracţiunile contra vieţii sub titulatura de “Omucidere” în
cadrul titlului II “Infracţiuni contra persoanei”.

4. Drept comparat

În majoritatea statelor lumii, legislaţia penală acordă o


importanţă deosebită infracţiunilor contra vieţii.
Astfel, noul cod penal francez incriminează faptele contra vieţii
persoanei în Titlul II intitulat “Fapte care prejudiciază persoana umană”.
Ele sunt împărţite în: “Fapte voluntare contra vieţii” care sunt: omorul,
omorul agravat, omorul cu premeditare (asasinatul), omorul comis în
circumstanţe agravante şi atentatul la viaţa persoanei prin otrăvire şi “Fapte
involuntare contra vieţii” în cadrul cărora este incriminat omorul
involuntar şi este reglementată răspunderea din culpă a persoanelor morale.
Codul penal italian reglementează delictele contra vieţii,
integrităţii sau sănătăţii omului în capitolul I din Titlul XII, cartea a II – a.

14
Alexandru Boroi – “Infracţiuni contra vieţii”, pag. 37
12

Codul penal spaniol cuprinde infracţiunile contra vieţii în Titlul


VIII, cartea a II – a, incriminând în capitolul I: paricidul, asasinatul şi
omorul simplu, în capitolul II: pruncuciderea şi în capitolul III avortul.
Codul penal german reglementează infracţiunile contra vieţii în
capitolul 16, incriminând: uciderea unei persoane în condiţii agravante,
uciderea unei persoane în condiţii neagravante, uciderea unei persoane în
condiţii atenuante, omorul la cererea victimei, pruncuciderea şi
întreruperea sarcinii.
Codul penal model american incriminează în art. 210.1
omuciderea (homicide), sistematizând materia astfel: în art. 210.2 este
incriminat Omorul, adică crima de gradul I (“murder”), când fapta este
comisă cu intenţie, cu bună ştiinţă, din nepăsare sau indiferenţă extremă
manifestată faţă de fiinţa umană; în art. 210.3 este incriminat omorul prin
imprudenţă (crima de gradul II – “manslaughter”), când fapta este comisă
cu temeritate; în art. 210.4 este incriminată omuciderea prin neglijenţă
(crima de gradul III – “neglijent homicide”), când fapta este comisă din
neglijenţă; în art. 210.5 este incriminată infracţiunea de determinare sau
ajutor dat victimei să se sinucidă15.

15
Alexandru Boroi – op. cit., pag. 38
13

SECŢIUNEA a II- a : CONSIDERAŢII GENERALE CU


PRIVIRE LA INFRACŢIUNILE CONTRA VIEŢII

Viaţa umană este ocrotită de legea penală într-un cadru mai


larg, de ocrotire a persoanei şi a principalelor atribute ale acesteia: viaţa,
integritatea corporală, sănătatea, libertatea, ş.a.
Aceste însuşiri ale persoanei sunt constituite în valori pe care
statul are menirea şi obligaţia să le ocrotească, să le asigure existenţa şi
dezvoltarea, valori ce nu reprezintă realităţi izolate, exclusiv individuale, ci
au o importanţă socială, în jurul lor formându-se şi dezvoltându-se relaţii
interumane, conferindu-le, de asemenea, caracterul de valori sociale.
Săvârşirea oricăror infracţiuni contra persoanei, aducând
atingerea uneia din valorile sociale care reprezintă atribute, însuşiri ale
persoanei, pune în pericol sau vatămă relaţiile sociale care s-au format şi se
desfăşoară pe baza acestor valori sociale.
Legea penală ocrotind valorile sociale legate de existenţa
persoanei, apără totodată, relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă în
jurul acestor valori.16
În analiza obiectului infracţiunilor contra vieţii ar trebui să se
distingă între obiectul juridic generic al infracţiunilor contra persoanei,
între obiectul juridic specific fiecăreia dintre infracţiunile componente ale
acestei categorii şi obiectul material al infracţiunii.
Infracţiunile contra persoanei au ca obiect juridic generic
ansamblul relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătură cu
apărarea persoanei, privită sub totalitatea atributelor sale (viaţă, integritate,
inviolabilitate sexuală, libertate şi demnitate).
Este cunoscut că aceste infracţiuni prezintă un ridicat grad
generic de pericol social, determinat pe de o parte de importanţa valorilor
16
V. Dongoroz şi I. Oancea, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. III, partea specială,
Editura Academiei Române, Bucureşti, 1971, p.7
14

sociale şi penale şi de gravele urmări pe care le pot avea pentru comunitate


săvârşirea acestor infracţiuni, iar pe de altă parte, de faptul că infracţiunile
contra persoanei se realizează, de regulă, prin utilizarea unor mijloace
violente şi au o prezenţă deseori mai ridicată în raport cu alte categorii de
infracţiuni sau procedee.
Incriminarea faptelor care aduc atingere vieţii persoanei,
constituind o secţiune distinctă (intitulată omucidere), ţine seama de
existenţa unui obiect juridic comun al infracţiunilor subgrupului
infracţiunilor contra vieţii, şi anume, acel mănunchi de relaţii sociale care
formează şi se dezvoltă în jurul acestei valori sociale, viaţa omului, relaţii
sociale ocrotite de lege.
Ca expresie a voinţei societăţii, legea penală apără voinţa
omului nu ca bun individual ci ca un bun social, ca o valoare supremă
pentru existenţa colectivităţii însăşi. Aceasta îndreptăţeşte pe legiuitor să
pretindă tuturor cetăţenilor să-şi respecte reciproc viaţa şi să se abţină de la
orice fapte care ar aduce atingere acestei valori sociale, şi implicit,
intereselor vitale ale comunităţii.17
Fiecare din aceste infracţiuni au şi un obiect juridic special
constituit din relaţiile sociale referitoare la fiecare din atributele esenţiale
ale persoanelor luate în parte şi privite ca drepturi absolute ale acestora,
opozabile erga omnes.18 Aceste drepturi, denumite şi drepturi personale
nepatrimoniale sunt inseparabil şi indisolubil legate de persoana omului,
prin ele este garantat şi se ocroteşte personalitatea omului, atât sub aspect
fizic şi material, împotriva faptelor care aduc atingere existenţei fiinţei
umane ori integrităţii sale corporale, cât şi sub aspectul drepturilor
persoanei de a se manifesta liber în societate cu respectarea atributelor
personalităţii sale.

17
Al. Boroi, op.cit., p.5
18
O.Loghin, T.Tudorel, Drept penal român. Partea specială, Casa de Editură şi Presă “Şansa”,
Bucureşti, 2000, p.34
15

Viaţa omului dobândeşte adevărata semnificaţie şi valoare


numai în cadrul relaţiilor sociale; dreptul nu reglementează decât relaţii
sociale şi nu o ipotetică relaţie a individului cu el însuşi, explicându-se
astfel, de ce nu este posibilă incriminarea şi sancţionarea încercării de
sinucidere. Aceasta nu este de conceput, nu pentru că o persoană nu ar
avea dreptul să-şi ridice viaţa sau că fapta nu ar fi de natură să alarmeze
societatea, ci pentru că, în această situaţie, nu se poate vorbi de o relaţie
socială cu privire la viaţă.
O persoană nu poate stabili relaţii sociale cu sine însăşi, drept
urmare, lipseşte obiectul juridic special al ocrotirii penale, adică relaţia
socială care se creează în jurul acesteia şi conferă semnificaţie acestei
valori devenită o valoare socială19.
Activitatea infracţională îndreptată împotriva persoanei umane
are ca obiect material corpul victimei, privit ca o entitate materială, ca o
totalitate de funcţii şi procese organice care menţin o persoană în viaţă, ca
o unitate anatomică şi fiziologică, fizică şi psihică, atunci când prin acţiune
sau inacţiune ilicită sunt vizate valori precum viaţa sau integritatea
corporală.
Nu are relevanţă dacă acel corp aparţine unei persoane tinere
sau în vârstă, dacă persoana este sau nu în deplinătatea facultăţilor psihice
sau fizice. Este necesar însă ca persoana respectivă să fie în viaţă,
indiferent dacă a fost şi viabilă în momentul naşterii, ori dacă este normală
din punct de vedere anatomo-fiziologic, adică dacă are sau nu o constituţie
care să prezume că va trăi mai departe.20
Nu are importanţă nici dacă victima ar fi un muribund sau o
persoană pe care o aştepta o moarte apropiată şi nici dacă era pe punctul de
a-şi ridica singură viaţa; legea noastră penală nu acordă nici o relevanţă
consimţământului victimei; de asemenea, stabilirea timpului cât persoana

19
Al. Boroi, op. cit., p.5; V.Manzini, op. cit., p.8.
20
V. Dongoroz şi I. Oancea, op. cit., p.181.
16

ar mai fi trăit dacă nu era ucisă este lipsită de orice relevanţă sub aspectul
existenţei infracţiunii.21
Se cere însă ca făptuitorul să acţioneze asupra corpului acesteia
şi nu asupra propriului corp (aceste situaţii, de regulă, nu au relevanţă
penală decât dacă se aduce, concomitent atingere şi altor valori).
Referitor la situaţiile concrete în care se desfăşoară procesul
morţii unei persoane este dificil de adoptat reguli absolute. Medicii iau în
considerare însă, două situaţii distincte şi anume: moartea clinică,
determinată de încetarea funcţiilor aparatului respirator şi ale aparatului
circulator şi moartea cerebrală sau biologică (se instalează ceva mai târziu,
după o stare de comă cu o durată mai scurtă sau mai lungă, în funcţie de
cauza morţii).
Între aceste două momente, deşi funcţiile sistemului nervos
central, respirator şi circulator sunt oprite, viaţa mai poate fi salvată22, în
unele cazuri, dacă se intervine prin metodele de reanimare, lucru care nu
mai este posibil după ce a intervenit moartea cerebrală sau biologică.
În ceea ce priveşte subiectul activ nemijlocit (autorul) al
infracţiunilor contra persoanei, poate să fie orice persoană deoarece, de
regulă, legea nu prevede cerinţa ca subiectul să aibă vreo calitate.
Numai la unele infracţiuni, legea cere ca subiectul activ să aibă
o anume calitate (de exemplu: la pruncucidere, subiectul activ trebuie să
aibă calitatea de mamă a nou-născutului; la infracţiunea de incest subiectul
trebuie să fie un ascendent sau descendent, ori frate sau soră).
La alte infracţiuni, calitatea subiectului activ atrage încadrarea
faptei într-o variantă agravată a infracţiunii, ca de exemplu, la omorul din
culpă, când subiectul este conducătorul de autovehicul.
Infracţiunile contra vieţii săvârşite cu intenţie se pot comite şi în
participaţie (coautorat, instigare, complicitate), fie că este vorba de

21
Al. Boroi, op. cit., p.6.
22
I. Dobrinescu – Infracţiuni contra vieţii persoanei, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1987,
p.23
17

participaţie proprie sau improprie, în afară de cazul când subiectul activ


trebuie să aibă calitate determinată (calitatea de mamă a nou-născutului).
În acest caz, coautorul este exclus.23
Subiectul pasiv (victima) al infracţiunilor contra vieţii este
persoana fizică lezată prin săvârşirea faptelor incriminate.
De regulă, subiect pasiv al infracţiunii poate fi orice persoană,
numai rareori legea cere o anumită calitate subiectului pasiv (exemplu:
calitatea de copil nou-născut în cazul art. 180 Cod penal); alteori calitatea
subiectului pasiv constituie o agravantă a infracţiunii (exemplu: calitatea
de soţ sau rudă apropiată la infracţiunea de omor calificat).
Subiectul pasiv devine victima infracţiunii după săvârşirea
faptei, iar, uneori, poate avea un rol semnificativ în producerea rezultatului
infracţional, studierea rolului victimei în provocarea faptei ilicite nu
constituie, însă, o preocupare a dreptului penal, ci a criminologiei.24
Sub aspectul elementului material, aceste infracţiuni se comit
de regulă, prin acţiune (ucidere, lovire).
La unele infracţiuni elementul material nu se poate realiza decât
prin acţiune, alte infracţiuni permiţând şi inacţiunea (exemplu:
pruncuciderea).
Infracţiunile de omucidere sunt infracţiuni de comisiune, adică
cele prin care se încalcă preceptul legii de a nu face ceea ce legea opreşte.
Acest precept poate fi încălcat însă, atât printr-o faptă comisivă, cât şi
printr-o omisiune (omisiune improprie).
Acţiunea este directă când făptuitorul, prin propria sa energie,
provoacă, nemijlocit, moartea victimei (prin împuşcare, înjunghiere,
otrăvire, înecare, sufocare, ştrangulare, etc).
Acţiunea este indirectă când făptuitorul se foloseşte de anumite
mijloace sau procedee, de anumite forţe străine, stări psihice ori fizice ale

23
Al.Boroi,op. cit., p.9
24
T.Bogdan, I.Sântea, Analiza psihosocială a victimei. Rolul ei în procesul judiciar, în Al.Boroi, op.
cit., p.9
18

victimei sau de anumite situaţii preexistente, concomitente sau survenite şi


prin acestea provoacă moartea victimei (folosirea unui animal sălbatic, a
unei reptile veninoase, comunicarea unei ştiri false de natură să-i provoace
victimei, în urma unei puternice emoţii, un infarct, etc).
Omucidere prin inacţiune există când făptuitorul omite să
îndeplinească un act la care era obligat, spre a împiedica efectul unor
factori care ar putea provoca moartea victimei; o astfel de obligaţie de
intervenţie ar putea rezulta din îndatoririle profesionale sau de serviciu ale
subiectului activ (medic, pompier), din raporturile personale pe care le
avea cu victima (părinţi, copii, soţ, tutore) sau din activitatea sa anterioară
(cel care a pus pe cineva în pericol, o persoană, este obligat să întreprindă
acţiuni de salvare).
În toate cazurile, infracţiunile contra vieţii persoanei (care sunt
infracţiuni de rezultat), se produce şi o urmare imediată - suprimarea vieţii
victimei – prevăzută expres sau implicit în textul de incriminare. În raport
de existenţa urmării imediate, se deosebesc infracţiunile de rezultat de cele
de simplă acţiune.25
De obicei, mijloacele de săvârşire a faptei sunt relevante, totuşi,
în multe cazuri, folosirea unor anumite mijloace condiţionează fie existenţa
infracţiunii în formă simplă, fie existenţa unor forme mai grave. Uneori
locul sau timpul săvârşirii faptei condiţionează existenţa infracţiunii ca
atare sau a unei forme calificate, însă infracţiunile contra vieţii nu prezintă
cerinţe speciale în acest sens, ele putând fi săvârşite în orice moment şi în
orice loc. Numai excepţional, în cazul infracţiunii de pruncucidere, legea
cere ca fapta să fie comisă imediat după naştere.26
Totodată, infracţiunile contra vieţii, fiind infracţiuni
condiţionate de producerea unui rezultat, implică întotdeauna stabilirea
raportului de cauzalitate între fapta săvârşită şi rezultat (moartea victimei).

25
Al.Boroi, op.cit., p.10
26
Al. Boroi, Pruncuciderea şi Uciderea din culpă, Editura M. I., Bucureşti, 1992, p.12
19

Legătura de cauzalitate este o categorie obiectivă care


dobândeşte anumite trăsături specifice, datorită împrejurării că se referă la
fapte social-umane, la relaţiile dintre oameni.
Latura subiectivă. Sub aspectul formei de vinovăţie infracţiunile
contra vieţii persoanei pot fi săvârşite cu intenţie (omorul), praeterintenţie
(lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte) sau din culpă (uciderea din
culpă).27
Intenţia este directă când făptuitorul prevede că prin fapta sa
(fie acţiune, fie inacţiune) va produce moartea unei persoane şi urmăreşte
anume producerea acestui rezultat.
Intenţia este indirectă când autorul, deşi nu urmăreşte
producerea rezultatului aflat în reprezentarea sa, îl acceptă.
Culpa, întâlnită la infracţiunea de ucidere din culpă în ambele
forme, există când făptuitorul prevede că, prin activitatea sa, va produce
moartea, nu doreşte şi nu acceptă acest lucru, dar speră, fără temei, ca acest
rezultat să nu se producă (culpa cu prevedere) sau când făptuitorul nu a
prevăzut producerea rezultatului, dar în condiţiile date, trebuia şi putea să
prevadă aceasta (culpa simplă - neglijenţa).
Stabilirea formei de vinovăţie cu care a acţionat făptuitorul şi a
modalităţilor acesteia, corespunzătoare fiecărei forme, prezintă importanţă
pentru încadrarea juridică a faptei şi, uneori, pentru individualizarea
pedepsei (sancţiunii).
Mobilul cu care a acţionat făptuitorul sau scopul urmărit de
acesta nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii ci doar pentru
dozarea pedepsei, dar ca excepţie, uneori, legiuitorul cuprinde mobilul sau
scopul, fie ca o cerinţă a textului incriminator, fie ca o circumstanţă
agravantă.28
Infracţiunile contra vieţii persoanei sunt susceptibile de regulă
de o desfăşurare în timp, ca urmare, pot avea forme imperfecte cum ar fi:
27
Gh.Nistoreanu, Al.Boroi, Drept penal. Partea specială, Editura AllBeck, Bucureşti, 2002, p.57
28
Gh.Nistoreanu, Al.Boroi, op.cit., p.58
20

actele pregătitoare sau tentativa, care, deşi posibilă la majoritatea


infracţiunilor contra vieţii, totuşi nu este incriminată ca atare. Tentativa
este posibilă sub forma celor trei situaţii: imperfectă, perfectă şi improprie,
însă legea nu sancţionează tentativa decât în cazul omorului.
Consumarea infracţiunilor contra persoanei are loc în momentul
când se produce urmarea imediată, descrisă în norma de incriminare.
Faptele contra vieţii persoanei pot fi incriminate sub numeroase modalităţi
normative: simple, calificate (atenuante, agravante).
Fiecare modalitate normativă poate cunoaşte, la rândul ei,
numeroase modalităţi faptice, de realizare concretă, determinate de
împrejurările în care fapta a fost comisă, în raport cu mijloacele folosite, cu
locul şi timpul, cu relaţiile dintre infractor şi victimă, cu mobilul.29 În ceea
ce priveşte sancţionarea acestor infracţiuni, legea prevede unele dintre cele
mai aspre sancţiuni.

CAPITOLUL - II :ELEMENTE DE DREPT PENAL,


CRIMINOLOGICE ŞI DE MEDICINĂ LEGALĂ CU

29
Al.Boroi,op.cit., p.15
21

PRIVIRE LA INFRACŢIUNEA DE
PRUNCUCIDERE

SECŢIUNEA I : ELEMENTE DE DREPT PENAL

1. Noţiune şi caracterizare generală a infracţiunii de pruncucidere

În accepţiunea Dicţionarului General al Limbii Române, apărut


sub egida Editurii Enciclopedice şi sub semnătura lui Vasile Breban
pruncuciderea este definită drept „omuciderea de către mamă a propriului
copil, de curând născut”, iar „pruncucigaşă este mama care îşi ucide
copilul nou-născut”. Infracţiunea a fost incriminată deosebit de la o epocă
la alta şi de la stat la stat.
În vechea legislaţie românească precum şi în cea a multor state,
pruncuciderea este încadrată la omucidere şi considerată ca o formă
specială a acesteia, în care se acordă circumstanţe atenuante sau agravante
în funcţie de situaţia socială a mamei pruncucigaşe.
Termenul românesc de pruncucidere are o semnificaţie proprie
mai restrânsă decât termenul de „infanticid”. Infanticidul se referă, în
general, la uciderea unui copil şi este considerat în legislaţiile penale
moderne ca o formă calificată de omor. Pruncuciderea se referă, nu la
suprimarea vieţii oricărui copil, ci numai la uciderea de către mamă a
copilului său nou născut.
22

Este de remarcat că acolo unde termenul de „pruncucidere” nu


îşi găseşte un corespondent direct se foloseşte pentru determinarea acestei
fapte, adeseori, tot termenul de infanticid.30
Infracţiunea de pruncucidere reglementată ca atare constituie un
tip aparte de omucidere, o variantă de specie, cu denumire proprie şi cu
existenţă independentă. Într-un anume sens, se poate vorbi de un omor
atenuat sau de „o faptă de omor sancţionată mai blând, în considerarea
condiţiilor speciale în care acţionează subiectul activ al infracţiunii”.31
Definiţia penală a pruncuciderii este dată de art. 180 şi constă în
„Uciderea copilului nou-născut, săvârşită imediat după naştere de către
mama aflată într-o stare de tulburare, pricinuită de naştere”.
În legislaţia noastră, infracţiunea de pruncucidere capătă un
conţinut nou, prin recunoaşterea unor stări psiho-fiziologice anormale,
provocate de naştere, care fără a produce tulburări de conştiinţă, pot duce
la abolirea discernământului, stare de natură să explice conduita deviată a
femeii, imediat după naştere.
Din textul art. 180 Cod penal, este de reţinut că infracţiunea
trebuie să cuprindă următoarele elemente juridice:
● să existe o omucidere – prin comisiune sau omisiune;
● omuciderea să se execute asupra unui copil nou-născut;
● omuciderea să se execute imediat după naştere;
● omuciderea să fie săvârşită de către mama copilului;
● mama să prezinte o tulburare legată de actul naşterii;
Aceste condiţii trebuie îndeplinite cumulativ. Lipsa îndeplinirii
uneia dintre ele face ca activitatea mamei de suprimare a vieţii copilului
nou născut să fie încadrată în dispoziţiile articolului 179 lit. „b”, „c” şi „d”
din Codul penal. Dacă din probe rezultă că mama copilului a acţionat cu

30
Al.Boroi, op. cit., p.151
31
G.Antoniu ş.a., op. cit., p.101.
23

premeditare, se va reţine, ca element circumstanţial al omorului calificat, şi


cel prevăzut la lit. „a” din articolul 179 C. penal.32

2. Obiectul juridic special al infracţiunii de pruncucidere

Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale care


ocrotesc dreptul la viaţă al copilului nou-născut şi care sunt vătămate sau
puse în pericol prin atingerea adusă valorilor sociale apărate de legea
penală prin incriminarea acestei fapte.
Dreptul la viaţă al nou-născutului există din momentul în care,
procesul naşterii luând sfârşit, copilul este expulzat. Legiuitorul nu a fixat
un termen însă a prevăzut ca uciderea copilului să fie săvârşită „imediat
după naştere”. Prin această expresie se fixează un interval limitat, foarte
apropiat de momentul naşterii, în care trebuie să se comită fapta; dacă fapta
se comite într-un moment mai îndepărtat şi nu imediat după naştere, fapta
va constitui omor calificat33.

3.Obiectul material al infracţiunii

Infracţiunea are ca obiect material corpul copilului nou născut


deoarece asupra acestuia se exercită nemijlocit activitatea de ucidere.34
Momentul de început al vieţii persoanei este cel al naşterii. Deşi
s-ar părea că determinarea acestui moment este simplă, în realitate nu este
aşa. Naşterea persoanei, implicit a vieţii, fiind un proces format din mai
multe etape, în literatura de specialitate s-au exprimat mai multe păreri
asupra momentului în care se poate considera că un om este în viaţă. După
o opinie mai veche, omul era considerat în viaţă din momentul în care fătul
a dobândit, prin naştere, existenţa extrauterină, independentă, moment pe
care îl marchează respiraţia copilului.
32
Decizia nr.2 din 3 aprilie 1976 cu privire la infracţiunea de pruncucidere în R.R.D. nr.5\1976, p.46.
33
Gh.Nistoreanu, Al.Boroi, op. cit., p.91
34
Al.Boroi, op. cit., p.156
24

4. Subiecţii infracţiunii de pruncucidere

4.1. Subiectul activ – mama copilului nou-născut

Subiectul activ al infracţiunii este mama copilului nou-născut


aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere (subiect calificat).
Nu interesează dacă mama a conceput copilul în timpul sau în
afara căsătoriei ori dacă, fiind conceput în timpul căsătoriei a fost
rezultatul relaţiilor intime cu soţul său sau a fost conceput în cadrul unor
relaţii extraconjugale.
Nu are însemnătate nici dacă copilul s-a născut în urma unor relaţii liber
consimţite ori impuse prin violenţă, sau profitând de starea de neputinţă a
mamei de a se apăra, nici dacă s-a născut în urma unor relaţii incestuoase
ori alte condiţii neobişnuite.35
Mama copilului nou-născut poate fi instigată sau ajutată la
uciderea copilului său de o altă persoană, străină faţă de copilul ucis, sau
dimpotrivă rudă apropiată a acestuia (de exemplu de tatăl sau bunica
copilului). De asemenea, este posibil ca, la rândul său mama copilului nou-
născut să instige sau să ajute o altă persoană la uciderea acestui copil,
persoană care poate avea sau nu calitatea de rudă apropiată a copilului ucis.
Problema sancţionării celui care instigă sau ajută pe mamă la
uciderea copilului ei nou-născut, cât şi a sancţionării mamei, în cazul când
ea este cea care instigă sau ajută o altă persoană la uciderea acestui copil, a
ridicat şi ridică încă dificultăţi în practica judiciară şi literatura de
specialitate, prilejuind exprimarea unor puncte de vedere contradictorii.36
Astfel, unele instanţe au considerat că cel care ajută pe mamă la
uciderea copilului nou-născut trebuie sancţionat pentru complicitate la

35
Gh. Antoniu, ş.a., op. cit., p.102
36
Al. Boroi, op. cit., p.156
25

infracţiunea de pruncucidere37, pe când, altele au considerat, dimpotrivă, că


trebuie sancţionat pentru complicitate la infracţiunea de omor calificat
(art.179 lit. „c” şi „d”).38
În literatura de specialitate, părerile în ceea ce priveşte
sancţionarea participanţilor la infracţiunea de pruncucidere, se diferenţiază,
după cum pruncuciderea este considerată o infracţiune distinctă de omor,
infracţiune cu subiect calificat sau o formă atenuată a omorului.
Potrivit unei prime opinii, pruncuciderea constituie un tip aparte
de omucidere, întrucât calităţile pe care trebuie să le întrunească atât
subiectul activ, cât şi subiectul pasiv sunt elemente constitutive ale acestei
infracţiuni şi nu circumstanţe atenuante ale omorului.39 Pornindu-se de la
această premisă, se susţine că încadrarea juridică a faptei participanţilor în
mod distinct de fapta autorului se află în dezacord cu principiul unităţii de
infracţiune, precum şi cu caracterul dependent al acţiunii participanţilor de
cea a autorului principal. De asemenea, se susţine că nu se poate admite
coexistenţa în cuprinsul aceleiaşi unităţi infracţionale a mai multor
conţinuturi de infracţiune cu răspunderi diferite şi deci, nu se poate admite
sancţionarea separată a participanţilor pentru infracţiunile cu subiect activ
calificat, în sensul ca aceştia să răspundă pentru o altă infracţiune decât
autorul.
În literatura de specialitate s-a mai susţinut că, în materia
circumstanţelor penale trebuie făcute anumite diferenţieri. Astfel, trebuie
să se facă distincţie între circumstanţele „personale” şi circumstanţele „pur
personale”, după cum influenţează sau nu gravitatea faptei şi calificarea ei
legală.40
Potrivit acestui punct de vedere, circumstanţele personale, deci
care influenţează gravitatea faptei şi calificarea ei legală, trebuie asimilate,
în ceea ce priveşte efectele, în caz de participaţie, cu circumstanţele reale.
37
T.S., s.pen., dec.130\1987, în C.D., 1987, p.260
38
Trib.Mun.Buc., secţ.a-II-a pen., dec.325\1983 în R.R.D. nr.5, p.60
39
V. Dongoroz, Comentare, în Codul penal adnotat de C. Rătescu ş.a., vol.III , p.76
40
V. Dongoroz şi colab., op. cit., p.203, O. Loghin, Sancţionarea participanţilor în cazul pruncuciderii, în
R.R.D. nr.1\1973, p.96 ,vezi şi „Dreptul” nr.5\2003, p.128
26

De aici concluzia că, întrucât calitatea de mamă influenţează asupra


gravităţii faptei, cât şi asupra calificării legale, aceasta înseamnă că, în
cazul în care mama este ajutată de o altă persoană la uciderea copilului ei
nou-născut, acea persoană să răspundă pentru complicitate la pruncucidere.
În sprijinul aceleiaşi idei s-a adus şi argumentul că există fapte prevăzute
de legea penală a căror autor nu poate fi decât o persoană având o anumită
calitate (de exemplu cetăţean român sau persoană fără cetăţenie care
domiciliază pe teritoriul statului nostru, în cazul trădării, funcţionar, în
cazul delapidării etc.). În cazul acestor infracţiuni, calitatea cerută
autorului nu este relevantă ca circumstanţă personală, ci ca element
constitutiv al conţinutului infracţiunii, astfel încât, îndeplinirea acestei
condiţii în ce-l priveşte pe autor, operează faţă de toţi ceilalţi participanţi.
În cazul delapidării, de pildă, acela care îl ajută pe gestionar să-şi
însuşească din bunurile pe care le gestionează, răspunde pentru
complicitate la delapidare şi nu pentru furt, deoarece calitatea subiectului
este relevantă în această situaţie nu ca circumstanţă personală, ci ca
element al conţinutului infracţiunii. Soluţia este aceeaşi în cazul tuturor
infracţiunilor cu subiect calificat.41 În asemenea cazuri, nu poate exista
coautorat decât dacă toţi coautorii au calitatea cerută de lege. Pot exista
însă complici, instigatori la infracţiunea comisă de autorul calificat.
Potrivit unei alte opinii, pruncuciderea este, în esenţă, o faptă de
omor supusă însă unei sancţiuni atenuante sau, cu alte cuvinte, o formă
atenuantă a omorului. În consecinţă, potrivit acestei opinii, participanţii la
infracţiunea de pruncucidere trebuie să răspundă, independent de
încadrarea juridică a faptei penale săvârşite de autorul principal şi anume,
ei vor răspunde pentru omor.42 În cazul pruncuciderii, prin urmare există o
faptă de omor care poate fi săvârşită de orice persoană care îndeplineşte
condiţiile generale cerute de lege pentru a deveni subiectul unei infracţiuni.

41
O. Loghin, Sancţionarea participanţilor în cazul pruncuciderii, în R.R.D. nr.1\1973, p.95,Al. Boroi, op.
cit., p.158
42
Al. Boroi,op. cit., p.157-158
27

Această faptă este pedepsită însă mai uşor ca infracţiune de


pruncucidere, atunci când în persoana făptuitorului sunt întrunite două
condiţii care în concepţia legiuitorului, fac ca omorul să fie privilegiat în
mare parte şi anume:
a) subiectul activ al infracţiunii are calitatea de mamă a copilului;
b) mama copilului, în momentul săvârşirii faptei, se afla într-o stare de
tulburare pricinuită de naştere.
Aceste circumstanţe sunt personale, ele nu se răsfrâng asupra
altor persoane deoarece presupun o anumită stare psihică în care se află
mama ucigaşă, stare pe care participanţii nu o pot avea în legătură cu
copilul născut de autoarea principală. Ca atare, dacă mai multe persoane
comit un omor asupra copilului nou-născut, atunci mama, dacă s-a aflat în
situaţia arătată, beneficiază de regimul juridic atenuant, ceilalţi răspund
pentru omor calificat.43

4.2 Subiectul pasiv

Subiectul pasiv al infracţiunii trebuie să aibă calitatea de copil


nou-născut, indiferent dacă a fost născut din căsătorie sau din afara
căsătoriei; calitatea de subiect pasiv şi imediat al pruncuciderii nu o poate
avea decât victima nemijlocită a acţiunii făptuitorului.
Calitatea de nou-născut se obţine din luarea în considerare a
procesului naşterii.
Un asemenea proces debutează prin contracţii interne specifice,
însoţite de dureri şi apoi desprinderea treptată a copilului de organismul
matern, iar în final, expulzarea acestuia.
Naşterea nu cuprinde exclusiv evenimentul final, ci ansamblul
travaliului, adică şi perioada de debut a procesului naşterii, urmată de
fazele parcurse de fiinţa umană în efortul ei de trecere de la mediul
43
Decizia de îndrumare nr. 2/1976, R.R. D. nr. 5/1976, p.46
28

intrauterin la ambianţa externă. În fazele respective se pot ivi complicaţii,


afecţiuni congenitale grave, accidente, etc., de care trebuie să ţină seama în
stabilirea condiţiei de nou-născut viu.44
Un copil se naşte viu când se manifestă prin ţipăt, mişcare,
respiraţie, semne distinctive, unanim acceptate.
Există situaţia ca nou-născutul să fie viu, dar aparent, să
prezinte semnele morţii, aceasta ca urmare a stării de asfixie, instalată prin
întreruperea prematură a circulaţiei placentare sau a obturării căilor
respiratorii prin mucus. Este posibilă şi o respiraţie intrauterină fără viaţă
extrauterină ulterioară, în cazurile în care circulaţia placentară s-a întrerupt
în cursul travaliului, membranele s-au rupt şi aerul din cavitatea uterină
este inspirat de făt.
Instalarea respiraţiei este cel mai sigur mijloc prin care se indică
viaţa extrauterină, iar aceasta se constată prin metoda „decimaziei
pulmonare” bazată, la rândul său, pe ideea că greutatea plămânului respirat
este redusă la aproximativ jumătate faţă de cel nerespirat. Sunt însă şi
excepţii de la această regulă, la prematuri, stări de îngheţ, putrefacţie, sau
altele de natură să modifice greutatea plămânului.45
S-a stabilit că viaţa copilului născut după a 28-a săptămână de
sarcină este în general, asigurată. Înainte de acest termen, copilul s-ar putea
dezvolta numai prin mijloace speciale, iar cel născut înainte de luna a 6-a
nu are nici o şansă de supravieţuire.
Orice acţiune violentă a mamei asupra copilului (având drept
scop uciderea acestuia), în cazurile în care procesul naşterii se declanşează
în mod natural şi este vorba de un făt viu, constituie pruncucidere sau
omor.
Violenţele pot însă să aibă un caracter accidental cum ar fi:
intervenţii chirurgicale necesare, asfixierea involuntară a copilului,
violenţe pentru degajarea corpului copilului, expulzii precipitate urmate de
44
Al. Boroi, op. cit., p.160
45
V. Beliş, Medicină Legală, Editura Teora, 1992, p.147
29

izbirea copilului de un plan dur, dar acestea sunt totuşi cazuri particulare,
care urmează a fi identificate şi puse în legătură cu elementul intenţional.
După naştere, semnificative pentru stările accidentale sunt
arsuri, intoxicaţii, electrocutări, căderea copilului din braţele mamei, numai
medicul legist fiind cel care, în urma unui examen foarte atent, poate
stabili dacă ele provin din lovire cu un corp dur sau din căderea copilului
de la înălţime.
De obicei, momentul când se consideră că o fiinţă umană a
primit calitatea de nou-născut este momentul declanşării procesului
naşterii, în condiţii de normalitate, asupra unui făt viu.
Timpul cât ar mai fi trăit dacă nu ar fi fost ucis, adică
viabilitatea, nu este determinată în materie de pruncucidere.46
Durata maximă a stării de nou-născut este, pentru cazurile
naşterilor normale, de 10-14 zile.
Incriminarea – deşi nu prevede condiţii de loc ale săvârşirii
faptei, prevede condiţii de timp şi anume, „fapta trebuie să se comită
imediat după naştere”. Se află în această stare, copilul care mai poartă
semnele naşterii recente.
Săvârşirea faptei după această dată va constitui infracţiunea de
omor calificat.
5. Latura obiectivă.

Condiţii:
a. Actele de violenţă ce s-au săvârşit asupra copilului nou-născut de către
mama sa
Elementul material constă într-o acţiune (inacţiune) de ucidere
exercitată asupra victimei, prin orice mijloace apte a suprima viaţa
acesteia, rezultat care se constată, de regulă, prin acte medico-legale.
Infracţiunea se poate manifesta prin acţiune (sufocare, lovire, îngropare de

46
Al. Boroi, op. cit., p.161, vezi şi dec. nr.704, în C.D., 1962, p.428
30

viu) sau omisiunea îndeplinirii unor acte de importanţă vitală pentru copil,
cum ar fi nehrănirea copilului, lăsarea în frig, abandonarea copilului într-
un loc sau mod care-l expune la moarte şi pe care mama avea obligaţia
legală să le execute.
O altă cerinţă esenţială este aceea ca acţiunea sau inacţiunea
îndreptată spre uciderea victimei să aibă loc „imediat după naştere”: se
fixează astfel timpul de comitere, adică limitele de timp sau perioada de
timp în care uciderea copilului nou-născut atrage calificarea de
pruncucidere.47
Momentul iniţial al acestei perioade este momentul în care s-a
terminat expulzarea fătului şi acesta dobândeşte viaţă extrauterină (chiar
dacă nu a fost încă separat de mamă prin tăierea cordonului ombilical şi
chiar dacă nu s-a eliminat placenta), adică momentul terminării naşterii
fiziologice, iar perioada curge doar scurt timp după aceasta, până când se
menţin semnele naşterii recente pe corpul copilului şi starea de tulburare a
mamei pricinuită de naştere, care-i conferă responsabilitate diminuată,
atenuată.48

b. Rezultatul sau urmarea imediată

Specific infracţiunii de pruncucidere este ca urmarea


socialmente periculoasă să aibă drept rezultat moartea copilului nou-
născut.
Dacă se produce un alt rezultat, cum ar fi vătămarea gravă a
sănătăţii ori infirmitatea copilului, nu prezintă interes pentru pruncucidere,
deoarece tentativa nu este incriminată.
În cazul în care activitatea de ucidere a fost în întregime
efectuată, dar rezultatul (constând în moartea copilului) nu s-a produs, din
47
Al. Boroi, op. cit., p.162
48
I. Dobrinescu, Infracţiuni…, p.115-116, O.Loghin, T.Tudorel, op. cit., p.95
31

motive independente de voinţa făptuitoarei (când intervenţia medicului îl


salvează), aceasta răspunde pentru infracţiunea de vătămare corporală în
raport de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare.49

c. Raportul de cauzalitate între actele de violenţă şi rezultat

Este necesar ca, între actul de agresiune comis de mamă asupra


propriului copil şi rezultatul constând în moartea copilului, să se
stabilească legătura de la cauză la efect.

6. Latura subiectivă.

Latura subiectivă ca element al conţinutului constitutiv al


infracţiunii cuprinde totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la
atitudinea conştiinţei şi voinţei infractorului faţă de faptă şi urmările
acesteia, pentru caracterizarea faptei ca infracţiune.
Şi sub aspectul laturii subiective, este necesar ca intenţia de a
ucide, care prezidează săvârşirea faptei, să se fi născut sau să se fi format
ca urmare şi sub impulsul stării de tulburare psihică consecutiv naşterii, în
condiţiile unei iresponsabilităţi sau responsabilităţi afectate de această
stare.
De aceea, intenţia de a ucide se manifestă, în acest caz, ca
intenţie spontană, repentină sau impetuoasă caracterizată prin aceea că se
naşte şi se execută, sub influenţa impetuoasă a acestei tulburări psihice,
simultan sau în intervalul de timp cât aceasta persistă, fiind incompatibile
cu premeditarea. Putem afirma că este o formă de boală aflată la graniţa
dintre manifestarea omului normal şi responsabil şi a celui lipsit de
răspundere penală.50

49
Al.Boroi, op.cit., p.169
50
Al.Boroi, op. cit., p.170
32

SECŢIUNEA a- II-a ELEMENTE PROCESUAL –


PENALE

Fiind o infracţiune contra vieţii, la infracţiunea de pruncucidere


acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, ancheta fiind efectuată în
mod obligatoriu de către procuror (art. 209, alin. 3 si 4 c. pr. pen.).
Moartea nou – născutului fiind o moarte violentă, în
conformitate cu prevederile articolului 114 alineatul 1 c. pr. pen., este
33

obligatoriu să se dispună efectuarea unei constatări medico – legale privind


cauzele morţii victimei, întocmindu-se un raport medico – legal. În absenţa
raportului medico – legal devine obligatorie expertiza medico – legală (art.
117, alin 3, c. pr. pen.).
Acestor obligaţii procesuale comune tuturor infracţiunilor
contra vieţii, li se alătură recomandarea, inspirată dintr-o practică
îndelungată şi existenţa în metodologia multor magistraţi – de a se dispune
efectuarea unei expertize medico – legale complexe, care să stabilească
prin examinarea atât a cadavrului nou – născutului, cât şi a mamei acestuia
– dacă, pe de o parte, acţiunea sau inacţiunea ucigătoare s-a purtat asupra
unui “copil nou – născut” şi “imediat după naşterea” lui, precum şi dacă,
pe de altă parte, autoarea omorului a acţionat în acel moment sub imperiul
“stării de tulburare pricinuită de naştere”51.

SECŢIUNEA a III-a
ELEMENTE DE MEDICINĂ LEGALĂ

Legislaţia include timpul de supravieţuire a nou-născutului ca


element juridic al „infracţiunii de pruncucidere” („imediat după naştere”).
Se ştie că durata vieţii extrauterine se apreciază cu atât mai uşor
şi precis cu cât ea a fost mai lungă.
Aspectul tegumentelor:
Imediat după naştere, pielea este de culoare roşie aprinsă, catifelată,
netedă, acoperită cu pliuri şi în regiunea dorsală de vernix caseosca. Pe
suprafaţa pielii se mai găsesc urme de sânge şi de meconiu. Începând cu

51
Gheorghe Diaconescu – “Infracţiunile din Codul Penal Român”, pag. 185
34

cea de a doua zi de la naştere grăsimea se usucă şi se detaşează. De


asemenea, începând cu primele zile de viaţă extrauterină începe şi
descaunarea stratului comos al pielii în lambouri mari (lamelară) sau mici
(furfuracee). Procesul poate dura 1-2 săptămâni.
Modificările cordonului ombilical:
Cordonul ombilical este format dintr-un ţesut conjunctiv mucos
(gelatina Wharon), acoperit de un ectodem stratificat şi de amnios. După
întreruperea circulaţiei feto-materne, cordonul ombilical trece prin trei
faze:
-mumificarea, determinată de lipsa de irigaţie sanguină proprie şi de
mediul nutritiv şi protector al lichidului amniotic, se face în primele trei
zile;
-formarea şanţului de demarcaţie sau de eliminare la nivelul liniei amnio-
cutanate, în primele 24 de ore după naştere, care macroscopic, se prezintă
ca un inel roşu, iar microscopic se observă un bogat infiltrat leucocitar;
-căderea cordonului se face între 5-10 zile de la naştere.
Cicatrizarea plăgii ombilicale se termină în 3-4 săptămâni (atenţie! se
poate face şi la un cadavru - în schimb şanţul de demarcaţie şi cicatricea
ombilicală sunt fenomene vitale).
La nivelul capului, după naştere se petrec, de asemenea, unele modificări.
În prezentaţiile craniene, prin încălecarea oaselor, apare capul
succedaneu, a cărei durată poate fi de câteva ore. Bosa sero-sanquină, un
infiltrat serohematic al ţesutului celular subcutanat cu localizare variabilă,
se prezintă ca o tumefacţie păstoasă ce nu respectă suturile.
Dovedirea vieţii extrauterine are o importanţă primordială în expertiza
medico-legală.
Dintre semnele care au fost propuse (chiar de către O.M.S.) drept
„dovezi” ale vieţii extrauterine, medicina legală nu le poate accepta decât
pe acelea care exprimă în mod indiscutabil fenomene caracteristice vieţii
35

desfăşurate în mediul extern, astfel ţipătul fătului, mişcările membrelor,


bătăile cordului, rămân simple litigii.
În schimb, fenomene ca: instalarea respiraţiei pulmonare, întreruperea
circulaţiei fetale, prezenţa de alimente în tubul digestiv sau de corpi străini
în căile respiratorii se pot demonstra obiectiv.
Examenul plămânului oferă cele mai valoroase date privind viaţa
extrauterină (plămânul nerespirat este mic în volum, neted, roşu-brun cu
densitate mai mare decât a apei, în timp ce, cel respirat este expansionat,
densitatea mai mică decât a apei, de culoare roşie-cenuşiu. Pe aceste
diferenţe se bazează docimazia hidrostatică pulmonară, tehnică utilizată
încă din secolul XVII.
Problematica medico-legală a pruncuciderii obligă la rezolvarea
următoarelor aspecte:
1. Identificarea naşterii la termen în scopul diferenţierii avortului de
pruncucidere;
2. Problema viabilităţii nou-născutului nu are relevanţă judiciară, dar
tranşează discuţii privind înregistrarea corectă a unui nou-născut.
Regulamentele internaţionale (O.M.S.) obligă la înregistrarea ca născut viu
a oricărui nou-născut, indiferent de durata sarcinii, dacă a dat un semn de
viaţă oarecare (respiraţie, ţipăt, etc). Astfel, chiar şi în situaţia nou-
născuţilor cu malformaţii incompatibile cu viaţa, sau a celor subponderali,
dacă au prezentat un semn de viaţă, se vor înregistra ca născuţi vii deşi,
teoretic, după OMS, viabilitatea devine posibilă abia după 1.000 g, iar
după Federaţia Internaţională de Obstretică, după 750 g.
Pentru a evita acest fals intelectual trebuie respecate aceste prevederi,
deoarece o expertiză retrospectivă este în măsură să stabilească
diagnosticul de viaţă extrauterină;
3. Stabilirea vieţii extrauterine constituie o problemă de „carrefour” în
expertiza pruncuciderii, deoarece naşterea unui făt mort etichetează orice
manoperă de violenţă ca imaginară, ca un act putativ;
36

4. Durata vieţii extrauterine constituie o problemă medico-legală de


rezolvarea căreia depinde distingerea infracţiunii de pruncucidere (omorâre
a nou-născutului imediat după naştere) de omorul calificat (de exercitarea
de violenţe asupra descendenţilor, deci după ce nou-născutul a depăşit
perioada de „imediat după naştere”).
Aceasta decurge din examinarea aspectului exterior al
cadavrului, din determinarea taliei şi greutăţii, din evoluţia morfologică a
cordonului ombilical, a bosei sero-sangvinolente ce se resoarbe în 2-5 zile,
din constatarea închiderii în 7-10 zile a găurii Botallo şi din constatarea
eliminării meconiului din intestinul subţire în cel gros în primele 24 ore şi
apoi din intestinul gros la exterior în următoarele 2-3 zile;
5. Stabilirea cauzei decesului în pruncucidere relevă că, la riscurile de
indiferenţă sau abandon al nou-născutului, ca într-o sarcină nedorită, se
adaugă lipsa îngrijirilor sau ale agresiunilor, care au făcut din omorârea
nou-născutului una din cele mai monstruoase infracţiuni. Dacă
pruncuciderea în timpul travaliului s-ar putea produce prin sufocare
involuntară, consecutiv comprimării accidentale între coapse la o naştere
neasistată, secţionarea gâtului imediat după degajarea capului exclude
moartea nou-născutului prin cauze legate de naştere (cu excepţia
iresponsabilităţii psihice) şi atestă omorul.
Totuşi, în situaţia altor violenţe de tipul asfixiilor mecanice,
traumatismele cranio-cerebrale vor fi multiple, cu fracturi craniene şi
leziuni cerebrale în focar şi nu difuze.
Existenţa plăgilor tăiate va invedera, de asemenea omorul.
Pruncuciderea, în spiritul legii, se realizează mai veridic prin
acte omisive decât prin acte comisive, aşa cum ar fi naşterea în lichide de
facere cu asfixia nou-născutului, abandonarea în frig, neacordarea
îngrijirilor necesare de către mamă datorită unei hemoragii mai mari decât
fiziologice sau unui şoc obstetrical, etc. Unele cauze omisive pot ţine de
sarcină şi, funcţie de starea clinică a mamei, pot merge până la înlăturarea
37

responsabilităţii (aşa cum ar fi şocul obstetrical, anemia din lehuzia


imediată), faţă de mijloacele comisive ce atestă intenţionalitatea (starea
mintală) a mamei şi pune problema discernământului psihic faţă de faptă.
Deci, dacă mijloacele omisive pledează pentru pruncucidere sau
chiar pentru lipsa ei, mijloacele comisive pledează pentru omor calificat,
mai ales în situaţiile de violenţă extremă, aşa cum a fost îngroparea unui
nou-născut la o adâncime de 15 cm cu spraveţuire de 15 ore şi deces
ulterior;
6. Aptitudinea mamei de a acorda un prim ajutor nou-născutului depinde
de posibilitatea reconstituirii retroactive a decursului travaliului, precum şi
de probe ce vor putea evidenţia o naştere dificilă, printre care naşterile cu
hemoragii în postpartum, cu şoc obstetrical, etc, relevante prin anemii
acute, rupturi de perineu, etc;
În cazul naşterilor neasistate, femeia se poate găsi în
imposibilitatea de a acorda aceste îngrijiri, fiind vorba de o omisiune
involuntară. Atunci când ea nu acordă în mod voit îngrijirile nou –
născutului, este vorba de o omisiune voluntară. Pentru a aprecia dacă nou –
născutului i s-au acordat sau nu îngrijiri după naştere, la necropsie sunt
examinate atent tegumentele pentru a se constata dacă nou – născutul a fost
spălat, se observă dacă cordonul ombilical a fost secţionat şi ligaturat sau
rupt şi dacă au fost dezobsturate căile respiratorii. De asemenea, este
examinat cu atenţie stomacul. La 12 ore după naştere nou – născutul este
hrănit cu ceai, iar după 24 de ore cu lapte. Dacă alimentele lipsesc din
stomac, iar densitatea urinei este peste 1012 înseamnă că mama a omis să-
şi hrănească copilul.
7. În situaţia omorului patologic al nou-născutului, o examinare
psihiatrico-legală cât mai aproape de momentul naşterii va putea evidenţia
o stare excepţională de tipul echivalenţelor epileptice cu confuzie mintală
şi amnezie, de tipul beţiei patologice, etc, sau un episod psihotic de
psihoză maniaco-depresivă puerperală, schizofrenie, etc, care prin
38

motivaţia delirantă sau halucinatorie a actului, vor duce la disculpare. În


caz de omor prin omisiune, aprecierea conduitei mamei este mai dificilă,
necesitând observarea spitalicească mai îndelungată şi analiza detaliată a
dosarului cauzei.
Bazele teoretice ale expertizei psihiatrice sunt complexe şi
legate de: cercetarea clinică, examinările paraclinice, investigaţiile
bioenergetice, interpretarea neurofiziologică, cercetarea sociologică.
-cercetarea clinică vizează surprinderea simptomatologiei iniţiale printr-o
observaţie dinamică complexă de urgenţă, reconstituind antecedentele
patologice ale subiectului, elementele motivaţionale şi analiza atitudinii
ulterioare.
Un alt scop este excluderea simulării prin aprofundarea
psihologică şi medico-biologică;
-examinările paraclinice au rolul de probare a diagnosticului clinic, de
reconstituire a circumstanţelor bio-psiho-sociologice cât mai aproape de
momentul comiterii faptei;
-pentru stabilirea autoarei în cazul unei pruncucideri un rol important îl are
examenul dermatoglifelor, a structurii transmisibile ereditar;
-cercetarea sociologică contribuie la rezolvarea dublului rol al expertizei –
de precizare a cauzalităţii şi de orientare a măsurilor de prevenire şi tratare
a infractoarei.
8. Când mama nu este cunoscută, se va recurge la depistarea sa medicală
prin examene extinse privind constatarea semnelor recente de naştere
(lohii, involuţia uterului) sau a semnelor tardive de naştere (col în fantă
transversală, rupturi de perineu, etc). Prin examene de laborator se va putea
confirma locul naşterii prin urmele de sânge uman, de meconiu sau lichid
amniotic la locul a fi suspectat de naştere, mai ales în naşterile neasistate
sau empiric asistate.52

52
Gh.Scripcaru, op.cit., p.268-269
39

CAPITOLUL – III METODOLOGIA CERCETĂRII


INFRACŢIUNII DE PRUNCUCIDERE

SECŢIUNEA I : CONSIDERAŢII GENERALE

Pruncuciderea53 este fapta mamei care, aflată intr-o stare de


tulburare pricinuită de naştere, îşi ucide imediat copilul nou-născut.
Infracţiunea de pruncucidere fiind în esenţă o faptă de omor – supusă unei
sancţiuni atenuate – face parte din grupul de infracţiuni împotriva
persoanei54. Incriminând această faptă, legiuitorul a ţinut cont de datele
oferite de ştiinţa medicală potrivit cărora există situaţii când – din cauza
53
Codul penal al României, art. 180
54
V. Dongoroz ş .a ., Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. III,- partea specială -, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1971,
40

naşterii şi imediat după aceasta – femeia poate avea anumite stări ce-i pot
provoca o tulburare fizică şi psihică de natură a o împinge la uciderea
propriului copil.
Fiind o varietate a infracţiunii de omor, conţinutul său
constitutiv – atât în latura sa obiectivă, cât şi în latura subiectivă – în linii
mari, nu se deosebeşte de conţinutul constitutiv al omorului.
Trebuie avut în vedere faptul că pentru existenţa infracţiunii de
pruncucidere se cer îndeplinite – cumulativ – două cerinţe esenţiale:
a) Prima cerinţă esenţială constă în condiţia ca acţiunea de ucidere a
copilului nou-născut să aibă loc imediat după naştere.
b) A doua cerinţă esenţială priveşte elementul material al infracţiunii,
respectiv ca acţiunea de ucidere să fie determinată de starea de tulburare
pricinuită de naştere. Pentru concretizarea acestei cerinţe este necesar ca
între starea de tulburare pricinuită de naştere şi starea de tulburare –
generată de factori psihici sau fizici – care a condus la săvârşirea acţiunii
de ucidere să existe un raport de cauzalitate.
Din cele expuse mai sus rezultă că în structura infracţiunii de
pruncucidere – şi deci in conţinutul său juridic – intră, pe lângă
componenta conţinutului constitutiv şi o situaţie premisă. O primă condiţie
pentru realizarea acestei situaţii preexistente e ca femeia gravidă să fi
născut un copil viu, in caz contrar neputându-se vorbi de omor şi prin
urmare nici de pruncucidere. O a doua condiţie privind existenţa situaţiei
premise ca pruncul să fie un nou-născut55.
Aşa cum s-a arătat, între infracţiunea de pruncucidere şi
infracţiunea de omor există o strânsă legătură. Lipsa uneia din cele două
cerinţe esenţiale ale laturii obiective, ori a uneia din condiţiile situaţiei
preexistente duce la încadrarea faptei în infracţiunea de omor.

55
V. Dongoroz ş. a. op..cit.
41

Acţiunea penală pentru infracţiunea de pruncucidere se pune în


mişcare din oficiu, urmărirea penală se efectuează de către procuror, iar
judecarea în primă instanţă este de competenţa tribunalului judeţean56.
Şi în cest caz, organele de poliţie au datoria de a acţiona pentru
dovedirea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, de a desfăşura acţiuni
specifice pentru identificarea persoanei vinovate şi probarea activităţii
infracţionale.

SECŢIUNEA a II – a ASPECTE PE CARE TREBUIE SĂ


LE LĂMUREASCĂ CERCETAREA

Infracţiunea de pruncucidere este, în esenţă, o faptă de omor al


cărei obiect îl constituie ocrotirea vieţii copiilor nou-născuţi, ocrotire ce
statuează dreptul la viată al oricărui copil, precum şi obligaţia pentru toţi
membrii societăţii de a respecta acest drept57
Cercetare infracţiunii de pruncucidere trebuie să lămurească
următoarele probleme: 1 – natura şi cauza morţii; 2 – starea de nou-născut;
3 – gradul de rudenie dintre făptuitor şi victimă; 4 – locul şi timpul

56
Codul de procedură penală al României , art.209, alin. 4 şi art 27, pct. 1,lit. a
57
V. Dongoroz ş. a. op..cit.
42

comiterii infracţiunii; 5 – existenţa stării de tulburare psihică a mamei


pricinuită de naştere; 6 – făptuitorii şi contribuţia lor la săvârşirea faptei; 7
– cauzele, condiţiile şi împrejurările care au determinat sau favorizat
săvârşirea infracţiunii.

1 Natura şi cauza morţii

Lămurirea acestei probleme are o importanţă deosebită dacă


ţinem seama da faptul că natura şi cauza morţii reprezintă una din
condiţiile indispensabile pentru existenţa infracţiunii de pruncucidere.
Un copil poate fi născut la termen ori înainte, mort sau viu,
moartea survenind imediat după naştere, la câteva ore sau câteva zile. De
asemenea, la naştere, femeia poate beneficia sau nu de asistenţă medicală
de specialitate58 .
Deci, moartea nou-născutului poate avea loc înainte de naştere,
în timpul naşterii sau după naştere, formele acesteia – patologică,
accidentală sau violentă – putând fi întâlnite atât înainte cât şi post natal.
Trebuie precizat că nu orice moarte violentă poate face obiectul
infracţiunii de pruncucidere, ci în cauză ar putea fi vorba şi de un
accident59. Moartea accidentală se poate datora accidentelor sarcinii sau
naşterii – asfixia intrauterină, dezlipirea prematură a placentei, torsiunea
puternică a cordonului ombilical ş. a., respectiv întreruperii premature a
circulaţiei placentare ori a traumelor obstetricale. Literatura de specialitate
evidenţiază cazuri de moarte violentă accidentală cum ar fi: naşterea sau
epulzarea precipitată a fătului, căderea copilului din mâinile celor ce asistă
naşterea, lăsarea involuntară a membranelor peste faţa copilului, expunerea
neintenţionată a acestuia la acţiunea nefavorabilă a factorilor de mediu
ş.a.60
58
M. Kernbach „Medicină legală”
59
Ion Eugen Sandu, „Metodica cercetării infracţiunii de pruncucidere”
60
M. Kernbach „Medicină legală
43

Sub aspectul infracţiunii de pruncucidere, organele de urmărire


penală trebuie să lămurească dacă moartea noului-născut a fost violentă şi
dacă aceasta s-a datorat acţiunilor sau inacţiunilor mamei. Practica
judiciară şi literatura medico-legală scot în evidenţă diverse metode de
săvârşire a infracţiunii prin acte comisive: asfixia mecanică sub multiplele
ei forme – sufocarea prin astuparea orificiilor respiratorii externe,
compresia troaco-abdominală, obstruarea faringelui, introducerea noului-
născut în saci de plastic, frigider ori alte locuri lipsite de aer etc;
strangularea cu mâna sau cu lanţul şi înecarea; lovirea capului noului-
născut cu obiecte contondente sau de obiecte de acest fel; producerea de
plăgi cu instrumente ascuţite, tăietoare sau despicătoare.61
Totodată, cercetarea trebuie să lămurească dacă este vorba de o
moarte accidentală sau de pruncucidere prin omisiune voluntară – de
exemplu, expunerea voită a noului-născut dezbrăcat la temperaturi de 8o –
10oC – şi dacă leziunile existente pe corpul victimei se datorează unor
factori de ordin accidental sau au fost cauzate de acţiuni specifice
pruncuciderei.
Diferenţierile dintre moarte patologică şi cea violentă comisivă
este de natură să conducă la stabilirea existenţei sau inexistenţei
infracţiunii.

2.Starea de nou-născut

O altă problemă pe care trebuie să o lămurească cercetarea este


aceea a stării de nou-născut, respectiv dacă este realizată şi cea de-a doua
condiţie pentru existenţa situaţiei premise. Lămurirea sării de nou-născut –
coroborată cu cea a viabilităţii fătului şi cea a duratei vieţii intrauterine –
este absolut indispensabilă sub aspectul delimitării infracţiunii de

61
N. Drugescu, Pruncuciderea, în „Medicină legală”, Editura Teora, Bucureşti
44

pruncucidere de infracţiunea de omor. În acelaşi sens, naşterea unui copil


mort exclue posibilitatea existenţei infracţiunii de pruncucidere şi, cu atât
mai mult a celei de omor. Prin urmare, lămurirea stării de nou-născut
prezintă importanţă majoră, atât sub aspectul încadrării juridice a faptei,
cât şi din punct de vedere al activităţilor ce vor fi executate pentru
administrarea probelor şi alegerii celei mai adecvate tactici de cercetare.
Calitatea de nou-născut se obţine din luarea în considerare a
procesului naşterii.
Un asemenea proces debutează prin contracţii interne specifice,
însoţite de dureri şi apoi desprinderea treptată a copilului de organismul
matern, iar în final, expulzarea acestuia.
Naşterea nu cuprinde exclusiv evenimentul final, ci ansamblul
travaliului, adică şi perioada de debut a procesului naşterii, urmată de
fazele parcurse de fiinţa umană în efortul ei de trecere de la mediul
intrauterin la ambianţa externă. În fazele respective se pot ivi complicaţii,
afecţiuni congenitale grave, accidente, etc., de care trebuie să ţină seama în
stabilirea condiţiei de nou-născut viu.62
Un copil se naşte viu când se manifestă prin ţipăt, mişcare, respiraţie,
semne distinctive, unanim acceptate.
Există situaţia ca nou-născutul să fie viu, dar aparent, să prezinte
semnele morţii, aceasta ca urmare a stării de asfixie, instalată prin
întreruperea prematură a circulaţiei placentare sau a obturării căilor
respiratorii prin mucus. Este posibilă şi o respiraţie intrauterină fără viaţă
extrauterină ulterioară, în cazurile în care circulaţia placentară s-a întrerupt
în cursul travaliului, membranele s-au rupt şi aerul din cavitatea uterină
este inspirat de făt.
Instalarea respiraţiei este cel mai sigur mijloc prin care se indică viaţa
extrauterină, iar aceasta se constată prin metoda „decimaziei pulmonare”
bazată, la rândul său, pe ideea că greutatea plămânului respirat este redusă

62
Al. Boroi, op. cit., p.160
45

la aproximativ jumătate faţă de cel nerespirat. Metoda a fost folosită încă


din sec. XVII. Pentru efectuarea corectă a docimaziei se procedează astfel;
într-un vas cu apa se scufundă piesa bucocervică-toracică. Daca piesa
pluteşte, densitatea plămânului este mai mică decât a apei şi aceasta face ca
piesa să rămână la suprafaţă. Căderea piesei la fundul vasului dovedeşte că
densitatea este mai mare decât a apei, lipseşte aerul din alveole ceea ce
presupune lipsa respiraţiei. În etapa următoare a docimaziei, se separa cei
doi plămâni şi se introduce pe rând în vasul cu apa. Apoi, se recoltează
fragmente de pulmon de dimensiuni variabile, de la cm la mm, din diferite
zone şi se introduc în apă. Fragmentele pulmonare vor pluti la suprafaţa
apei, vor rămâne „între două ape”, sau vor cădea la fundul vasului. În
raport cu aceste aspecte se poate vorbi de plămân respirat, parţial respirat
sau nerespirat. Plămânul nerespirat apare colabat, nu umple cavităţile
pleurale, fiind situate în sinusul costo-vertebral. Pe suprafaţă are o culoare
roşie-vişinie sau roşie-ciocolăţie, consistenţa crescută, crepitaţii absente,
aspecte de organ parenchimatos. Pe secţiune, acelaşi aspect uniform, se
scurge sânge negricios fără bule de aer iar amestecul plămânului este
cămos. Docimazia pulmo-hidrostatică are valoare când este efectuata
corect şi ţesutul pulmonar nu este alterat de procesul de putrefacţie. Exista
situaţii când plămânul respirat cade la fundul vasului cu apa sau plămânul
nerespirat pluteşte datorită putrefacţiei. Pentru înlăturarea acestor
incertitudini, docimazia histologica pulmonara este obligatorie. Se
recoltează mai multe fragmente mici de plămân care se fixează în soluţie
de formol 10 la suta, urmărind a fi prelucrate pentru examenul
microscopic. Examenul ne arată aspecte caracteristice pentru pulmonul
respirat şi cel nerespirat.
Docimazia hidrostatică negativă a plămânului respirat poate
apare în următoarele condiţii;
46

- Existenta unei stări patologice - pneumonie parenchimatoasă sau


interstiţială, bronhopneumonie, sifilis, TBC, infarcte pulmonare,
atelectazie.
- Prematurii cu respiraţie incompletă;
- Expunere la fierbere, arsură etc.
Docimazia hidrostatică pozitivă a plămânului nerespirat poate să se
manifeste în cazurile;

- Cadavre îngheţate prin scăderea greutăţii specifice datorită acelor


de gheată;
- Aspirat masiv de vemix caseosă datorită conţinutului în grăsimi
a aspiratului;
- Putrefacţia în faza gazoasă;
- Respiraţia artificială prin distesia parţială a plămânului
Pentru a constata existenta unui plămân respirat se fac şi alte
probe, ca examenul radiologic al toracelui. În cazul plămânului nerespirat,
parenchimul pulmonar este uniform opac; în respiraţia superficială,
desenul este pus în evidentă; în putrefacţie, poate reproduce în oarecare
măsură aspectul plămânului respirat.
S-a stabilit că viaţa copilului născut după a 28-a săptămână de
sarcină este în general, asigurată. Înainte de acest termen, copilul s-ar putea
dezvolta numai prin mijloace speciale, iar cel născut înainte de luna a 6-a
nu are nici o şansă de supravieţuire.
Orice acţiune violentă a mamei asupra copilului (având drept
scop uciderea acestuia), în cazurile în care procesul naşterii se declanşează
în mod natural şi este vorba de un făt viu, constituie pruncucidere sau
omor.
Violenţele pot însă să aibă un caracter accidental cum ar fi:
intervenţii chirurgicale necesare, asfixierea involuntară a copilului,
violenţe pentru degajarea corpului copilului, expulzii precipitate urmate de
47

izbirea copilului de un plan dur, dar acestea sunt totuşi cazuri particulare,
care urmează a fi identificate şi puse în legătură cu elementul intenţional.
După naştere, semnificative pentru stările accidentale sunt
arsuri, intoxicaţii, electrocutări, căderea copilului din braţele mamei, numai
medicul legist fiind cel care, în urma unui examen foarte atent, poate
stabili dacă ele provin din lovire cu un corp dur sau din căderea copilului
de la înălţime.
De obicei, momentul când se consideră că o fiinţă umană a
primit calitatea de nou-născut este momentul declanşării procesului
naşterii, în condiţii de normalitate, asupra unui făt viu.
Timpul cât ar mai fi trăit dacă nu ar fi fost ucis, adică
viabilitatea, nu este determinată în materie de pruncucidere.63
Durata maximă a stării de nou-născut este, pentru cazurile
naşterilor normale, de 10-14 zile.
Starea de nou-născut este evidenţiată de particularităţile
morfologice ale fătului, adică prin dimensiuni, pornindu-se de la criteriul
cantitativ al greutăţii şi proporţiilor. Astfel, obstetrica socoteşte noul-
născut normal în greutate de 3000 – 4000 g64, cu diferenţieri pe sexe – de
regulă, 3000 – 3500 g pentru băieţi şi 2900 – 3200 g pentru fetiţe 65 - , între
2500 – 3000 g acesta fiind considerat subponderal iar, între 1000 – 2500 g
imatur. De asemenea, nou-născutul prezintă diferenţe profunde de ordin
calitativ privind compoziţia, structura şi funcţia diferitelor ţesuturi şi
sisteme morfo-funcţionale.
De exemplu, lungimea unui nou-născut la termen se situează
intre 50 – 54 cm, la băieţi şi 49 – 51 la fetiţe, craniul este relativ mare,
având perimetrul de 34 – 35 cm, toracele se prezintă sub formă de con cu
baza în jos – având perimetrul de 31 cm - , iar abdomenul este mare şi
măsoară în jur de 32 – 34 cm.

63
Al. Boroi, op. cit., p.161, vezi şi dec. nr.704, în C.D., 1962, p.428
64
M.Kernbach.op. cit. , pag. 409
65
N.Drugescu, op. cit. , pag.149
48

Descoperirea cadavrului cu dimensiunile menţionate, asociată


cu alte urme ce atestă starea de nou-născut66 şi existenţa leziunilor
specifice uciderii prin acte comisive indică pruncuciderea şi impune luarea
unor măsuri operative de identificare a autoarei şi pentru ridicarea altor
urme şi mijloace materiale de probă.

3. Gradul de rudenie dintre făptuitor şi victimă

Potrivit legii, subiect activ al infracţiunii de pruncucidere nu


poate fi decât mama noului-născut. De aceea, cercetarea trebuie să
lămurească dacă moartea s-a produs datorită acţiunilor comisive sau
omisive voluntare ale celei care i-a dat naştere ori ale altor persoane.
Dacă la săvârşirea infracţiunii de pruncucidere au participat alte
persoane este absolut obligatorie – pe lângă stabilirea gradului de
participaţie – lămurirea legăturilor şi a gradului de rudenie dintre victimă şi
făptuitor, cunoscând că în raport cu acestea şi cu împrejurările în care a
fost săvârşită, fapta poate constitui infracţiunea de omor calificat.67

4. Locul şi timpul săvârşirii infracţiunii

Noţiunea de „loc al faptei” în cazul infracţiunii de pruncucidere


cuprinde o arie destul de mare şi diversificată, generată, în principal, de
acţiunilor făptuitoarei din momentul naşterii şi până în momentul
ascunderii ori abandonării cadavrului. Prin urmare, „loc al faptei” ar putea
fi:
- locul unde s-a produs naşterea;
- locul unde s-a săvârşit infracţiunea;

66
Dintre acestea, cel mai important este cordonul ombilical – 50 – 60 -, turgescent, lucios şi fără linie de
demarcaţie la locul de inserţie cu abdomenul în primele 24 ore
67
Codul penal al României, art. 179
49

- locul unde s-a descoperit cadavrul noului-născut, părţi din acesta ori
alte urme din care să rezulte că a fost incinerat, macerat, devorat de
animale etc;
- itinerarul parcurs de autoarea infracţiunii ori alte persoane de la locul
naşterii şi până la locul în care a fost abandonat cadavrul;
- locul unde a fost descoperit instrumente, obiecte, recipiente etc. ce
au servit la naştere, transportarea cadavrului sau suprimarea vieţii noului-
născut.68
Stabilirea locului unde s-a săvârşit infracţiunea prezintă
importanţă din mai multe considerente. În primul rând, în locurile
menţionate pot fi găsite urme şi mijloace materiale de probă care –
valorificate ştiinţific – pot conduce la identificarea autoarei faptei şi
dovedirea vinovăţiei acesteia. De asemenea, urmele descoperite la faţa
locului demonstrează – prin evidenţierea leziunilor şi modalităţilor de
comitere a faptei s.a. – dacă în cauză este vorba de pruncucidere sau de
infracţiunea de omor şi deci, contribuie la încadrarea juridică
corespunzătoare. În al doilea rând, cunoaşterea locului unde s-a săvârşit
infracţiunea constituie punctul de plecare în formarea cercului de suspecţi
şi în identificarea martorilor, atât a celor care au perceput direct
împrejurările ori anumite episoade ale activităţii infracţionale, cât şi a celor
care au aflat despre săvârşirea faptei din surse intermediare.
Referitor la timpul când s-a săvârşit infracţiunea, stabilirea
acestuia constituie încă una din cerinţele esenţiale pentru existenţa
infracţiunii de pruncucidere şi, implicit, a vinovăţiei. Legea statuează
expres că pentru a exista infracţiunea de pruncucidere, moartea noului-
născut – datorită acţiunilor mamei ori inacţiunilor intenţionate ale acesteia
– să se fi produs imediat după naştere. Atât în literatura şi practica
judiciară, cât şi cea medico-legală s-au purtat discuţii în legătură cu

68
Ion Eugen Sandu, op. cit, pag. 29
50

stabilirea unor criterii specifice şi a unui limbaj unitar în ceea ce priveşte


înţelesul noţiunii de „imediat după naştere”.
Opiniile diferite pornesc de la faptul că in literatura si practica
medico-legală, unii autori consideră nou-născut copilul în primele 15- 20
de zile de viata, perioadă în care acesta se adaptează mediului extern, se
elimină cordonul ombilical, apar tulburările digestive şi de nutriţie şi sunt
necesare îngrijiri deosebite. Alţi autori plasează perioada neonatală într-un
interval de 30 zile, în timp ce alţii consideră ca regresiunea modificărilor
produse de actul naşterii — involuţia cordonului ombilical, depăşirea crizei
fiziologice etc. — cuprinde 14—15 zile. Toate acestea ţin însa de aspectele
de ordin strict medical, legate de împărţirea copilăriei în anumite perioade
şi de nivelul de dezvoltare fizica şi psihică corespunzătoare fiecărei etape69.
Din punct de vedere al existenţei sau inexistenţei infracţiunii de
pruncucidere, moartea noului-născut trebuie să fi survenit la un moment
cât mai apropiat de cel al naşterii şi copilul a căpătat o existenţă biologică
independentă curmarea vieţii fiind strâns legată de starea mamei, survenită
imediat după naştere. Stabilirea elementului timp şi includerea lui în
noţiunea de ,,imediat după naştere" implică lămurirea faptului dacă pe
cadavrul noului-născut exista sau nu semne ale naşterii recente. În afara
particularităţilor morfologice ale fătului, semnele unei naşteri recente sunt
date şi de alte urme descoperite pe cadavru. Dintre acestea amintim:
— urme de sânge si vernix caseosa — substanţă grasă, de culoare alb-
gălbuie, conţinând glicogen şi colesterol, produsă fie de glandele sebacee
ale fătului, fie de epiteliul amniotic — pe segumente;70
— prezenţa bosei sero-sanguine, care dispare în 2—3 zile de la
naştere;
— pielea de culoare roşie — eritemul fiziologic sau eritemul noului-
născut;71
69
De regulă, copilăria este împărţită în următoarele etape: nou-născut, sugar, copil mic, preşcolar, şcolar şi
adolescent
70
N.Drugescu, op.cit., pag.146
71
Dispare în câteva zile de la naştere
51

—căderea cordonului ombilical, ceea ce demonstrează o viata


extrauterină de cel puţin 3 zile; pergamentarea — mumifierea — acestuia
se produce în primele 2—6 zile de la naştere şi uneori, chiar mai repede;
— părul din zona capului lung de 1—3 cm;
— descuamarea — furfuracee sau în lambouri — în regiunea
abdominală — care începe după 24 ore —, baza toracelui, axile, regiunile
inghinale; descuamarea maximă se observa între a 3-a şi a 5-a zi;
— unghiile de la mâini depasesc pulpa degetului, testiculele sunt
coborâte in scrot, iar labiile mari acoperă pe cele mici s.a.
La toate cele expuse — constatate cu ocazia cercetării la fafa
locului şi a examenului extern al cadavrului — se vor adaugă, ulterior,
examinările medico-legale care vor stabili cu certitudine starea de nou-
născut, vârsta intrauterină, viabilitatea fătului şi dovezile de instalare a
vieţii extrauterine.
Datele furnizate de medicul legist în prima fază a cercetărilor
sunt un ajutor nepreţuit pentru organul de urmărire penală, în funcţie de
acestea putând fi elaborate versiunile privitoare la natura faptei, făptuitori,
mobilul infracţiunii, împrejurările în care a fost comisă s.a. şi dispunerea
operativă a măsurilor de verificare a lor.
Trebuie reţinut, în contextul celor arătate, că pentru existenta in-
fracţiunii de pruncucidere, cercetarea trebuie să lămurească faptul că noul-
născut se afla în viată în momentul comiterii faptei, fiind irelevantă din
punct de vedere al încadrării juridice constituţia fizică a acestuia, care să-i
prezume viabilitatea. Cu toate acestea, evidenţierea caracteristicilor morfo-
fiziologice sunt absolut necesare, atât pentru a demonstra starea de nou-
născut, cât şi pentru reţinerea eventualelor circumstanţe atenuante, în cazul
în care, copilul, deşi născut viu, era neviabil.

5. Existenţa stării de tulburare psihică a mamei, pricinuită de naştere


52

Pentru diferenţierea infracţiunii de pruncucidere de infracţiunea


de omor, cercetarea trebuie să lămurească daca mama ce şi-a ucis imediat
copilul nou-născut se afla sau nu într-o stare de tulburare pricinuită de
naştere. Starea de tulburare — de ordin psihic —, cauzată de naştere şi
raportul de cauzalitate ce există între această stare şi uciderea noului-
născut se constituie într-o altă condiţie indispensabilă pentru existenţa
infracţiunii de pruncucidere. Tulburarea pricinuită de naştere poate fi de
natură psihică, dar ea poate fi provocată şi de anumiţi factori fizici,
concretizată în tulburări psihoemoţionale, hemoragii în timpul naşterii, şoc
obstetrical. De exemplu, aşa-numita febra puerperala poate
da o stare de tulburare psihică datorita pătrunderii în uter a unui agent
patogen.72
Unii autori susţin că, de regulă, starea psihică a mamei, imediat
după naştere, nu se datorează în mod direct unor psihoze provocate de
sarcină sau de naştere, ci agravării unor psihoze preexistente sarcinii.73 Din
acest considerent, în lămurirea acestei probleme trebuie să se ţină seama,
printre altele, şi de antecedentele patologice ale mamei, constituţia psiho-
somatică, evoluţia sarcinii, condiţiile în care a avut loc naşterea74 s.a. Alţi
autori admit existenţa unor stări psihofiziologice anormale determinate de
naştere.75 Din punct de vedere al cercetării trebuie reţinut că aceste stări,
deşi pot explica conduita deviată a femeii, nu sunt de natură să ducă la
diminuarea sau abolirea discernământului pentru fapta comisă. Altfel spus,
stările psihofiziologice anormale — pricinuite de naştere — nu produc
modificarea comportamentului mamei, nu-i alterează voinţa şi, în nici un
caz, nu duc la iresponsabilitatea celei în cauză.
În acest sens s-a pronunţat şi practica judiciară. Astfel, ceea ce
determină încadrarea faptei ca infracţiune de pruncucidere nu este o
tulburare determinată de împrejurări lăturalnice procesului fiziologic al
72
lon-Eugen Sandu, op. cit-, pag. 27.
73
M. Kernbach, op. cit., pag, 440.
74
N. Drugescu, op. cit., pag. 150
75
N. Drugescu, op. cit., pag. 146
53

naşterii — împrejurarea că inculpata era necăsătorită, că a născut pe


ascuns, că după săvârşirea faptei a avut o reacţie psihogenă depresivă —,
ci tulburarea cauzată de o stare psihofiziologică anormală ce, uneori, se
poate produce în timpul naşterii. Complexul de situaţii conflictuale
premergătoare şi exterioare naşterii, ca şi consecinţele acestora asupra
psihicului femeii — de pildă, teama de reacţia părinţilor sau de oprobriul
celor din jur — nu sunt decât mobiluri ale săvârşirii faptei, neputându-li-se
da efect juridic, în înţelesul de ,,tulburare pricinuită de naştere".76
Uciderea noului-născut, săvârşită de mamă imediat după
naştere, constituie infracţiunea de pruncucidere numai în cazul când din
actele dosarului rezultă cu certitudine că anterior naşterii mama nu a avut
intenţia de a-şi omorî copilul şi că uciderea a fost determinată de o stare
reactivă nevrotică psihopatologică pricinuită de naştere.77 Pentru dovedirea
împrejurării că suprimarea vieţii copilului a avut loc imediat după naştere,
precum şi a faptului că mama şi-a ucis copilul în timp ce se afla într-o stare
de tulburare pricinuită de naştere, pe lângă alte mijloace de probă, este
necesară şi efectuarea unei expertize medico-legale, prin care să se ateste
că, în împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, mama a acţionat în
condiţiile menţionate.78
Starea de tulburare pricinuită de naştere poate fi stabilită,
exactitatea concluziei specialistului fiind influenţată decisiv de apropierea
momentului examinării de cel al naşterii şi săvârşirii infracţiunii. .

6. Făptuitorii şi contribuţia lor la săvârşirea faptei

Infracţiunea de pruncucidere este susceptibilă de a fi săvârşită şi


în participaţie. Din acest considerent, organele de urmărire penală trebuie
să lămurească activitatea ilicită desfăşurată de fiecare participant,
76
Trib. Supr., sect. pen., dec. nr. 3865/1971
77
Idem, sect. pen., dec. nr. 5793/1970.
78
Plen Trib. Supr., dec. de Snclrumare nr. 2/1976 (extras).
54

contribuţia fiecăruia la consumarea activităţii ilicite şi, pe această bază, să


administreze probatoriile necesare în vederea dovedirii vinovăţiei.
Nu se pune problema încadrării juridice a faptei atunci când
mama şi-a ucis copilul, imediat după naştere şi s-a dovedit că în acel
moment se afla într-o stare de tulburare pricinuită de naştere. După cum,
nu ridică probleme încadrarea juridică atunci când faptei îi lipseşte una din
condiţiile ce determină existenţa infracţiunii de pruncucidere — starea de
nou-născut, moartea să fi survenit imediat după naştere şi să fi fost pro-
vocată de mama aflată într-o stare de tulburare psihică pricinuită de
naştere. În raport cu acţiunile comisive sau omisive voluntare, fapta
îmbracă aspectul infracţiunii de omor calificat79.
Problemele privind gradul de participaţie şi încadrarea juridică a
faptei se pun atunci când la uciderea copilului nou-născut au contribuit şi
alte persoane — fie singure, fie alături de mamă.
Practica judiciară a statuat că fapta mamei de a consimţi,
imediat după naştere, că viaţa copilului să fie suprimată de o alta persoană
constituie complicitate la infracţiunea de omor calificat80. De asemenea,
dacă uciderea noului-născut a fost comisă de o alta persoană, activitatea
infracţională a mamei urmează să fie încadrată, după caz, ca instigare,
complicitate sau coautorat la omor calificat — omor săvârşit cu
premeditare, asupra unei rude apropiate ori profitând de starea de neputinţa
a victimei de a se apăra.
Pe de altă parte, în lipsa unor elemente circumstanţiale care să
justifice încadrarea faptei ca infracţiune de pruncucidere, activitatea mamei
de a fi suprimat viaţa copilului nou-născut constituie infracţiunea de omor
calificat.81 Într-o atare situaţie, în sarcina celorlalţi participanţi urmează a
se reţine săvârşirea infracţiunii de omor calificat — profitând de starea de

79
În cazul unor acţiuni comisive involuntare se pune problema încadrării faptei de ucidere din culpa (N.A.).
80
Codul penal al României, art. 40 rap. la art. 179 lit. c; În acelaşi sens, Trib. Supr., sect. pen., dec. nr.
1830/1975.
81
Plen Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 2/1976 (extras),
55

neputinţă a victimei de a se apăra — şi, în raport cu alte elemente—


premeditare, rude apropiate .— şi omor cu premeditare ori asupra unei
rude apropiate.
În sfârşit, activităţile complicelui sau instigatorului la
suprimarea vieţii copilului nou-născut, imediat după naştere, de către
mama care s-a aflat într-o stare de tulburare pricinuită de naştere, se
consideră complicitate ori instigare la omor calificat,82 iar nu la
infracţiunea de pruncucidere.83
Din cele expuse rezultă necesitatea lămuririi în detaliu a
contribuţiei fiecăruia dintre participanţi, actele concrete prin care s-a
materializat activitatea infracţională si aportul adus la ascunderea urmelor
faptei comise. Numai lămurind aceste probleme se poate concluziona că
activitatea organelor de urmărire penală s-a desfăşurat la un înalt nivel
calitativ şi a dus, în final, la aflarea adevărului în cauză.

7. Cauzele, condiţiile şi împrejurările care au determinat, favorizat


sau înlesnit săvârşirea infracţiunii

Evidenţierea, pe parcursul cercetărilor, a cauzelor, condiţiilor şi


împrejurărilor ce au generat şi favorizat săvârşirea infracţiunii de
pruncucidere este de natură să ducă la luarea unor masuri corespunzătoare
de prevenire.
Aceste infracţiuni, cu un pericol social ridicat, prin urmările lor
— de ordin demografic, social, economic etc. — îşi au originea în multiple
cauze: familii dezorganizate, întreţinerea de relaţii adulterine, neînţelegerea
rolului pe care trebuie sa-1 joace familia — la nivel micro si macrosocial
— şi de aici, raporturi sexuale întâmplătoare ori relaţii de concubinaj, lipsa

82
Codul penal al României, art. 179 lit. d. sau dupa caz, şi lit. a ori e din acelaşi art.
83
Plen Trib. Supr., dec. de îndrumare nr. 2/1976 (extras).
56

de comunicare şi înţelegere între părinţi şi tinerele ajunse la vârsta


adolescenţei, frecventarea unor locuri de moralitate îndoielnică, consum de
alcool, droguri s.a. Cauzele şi condiţiile sunt multiple, în raport cu mediul
de viată, sistemul educaţional, posibilitatea de a înţelege responsabilitatea
ce şi-o asuma femeia de a păstra sarcina, reacţia celor din jur etc.
Depistându-le, organele de urmărire penală au posibilitatea să
întreprindă acţiuni specifice cu caracter preventiv, cum ar fi: prezentarea
faptelor prin mijloacele mass-mediei, — tv., presa, radio —, propunerea
organizării unor procese cu publicitate lărgita, acţiuni pe linia eradicării
vagabondajului şi prostituţiei s.a.
57

SECŢIUNEA a III – a ACTIVITĂŢILE CARE SE


ÎNTREPRIND PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR

Descoperirea cadavrului unui copil nou-născut ori a unor părţi


din acesta impune desfăşurarea următoarelor activităţi:
1. cercetarea la faţa locului;
2. ascultarea persoanelor ce au descoperit cadavrul;
3. dispunerea constatării medico-legale;
4. dispunerea constatărilor sau expertizelor criminalistice;
5. identificarea şi ascultarea altor categorii de martori;
6. efectuarea percheziţiei şi ridicarea de înscrisuri;
7. ascultarea învinuitei sau inculpatei, precum şi a celorlalţi făptuitori;
8. alte activităţi ce se întreprind pentru administrarea probelor.

1. Cercetarea la faţa locului

„Cercetarea la faţa locului se înscrie printre activităţile de bază


ce contribuie în mod substanţial la aflarea adevărului în cauză, de ea
depinzând în mod substanţial lămurirea problemelor referitoare la faptele şi
împrejurările acesteia, inclusiv cu privire la persoana făptuitorului”84. „Nu
de puţine ori, această activitate se constituie în unica modalitate de

84
V. Bercheşan, C. Pletea şi Eugen I. Sandu, Cercetarea la faţa locului în "Tratat de tactică criminalistică",
Ed. Carpaţi, Craiova, 1992, p. 26.
58

obţinere a probelor şi mijloacelor materiale de proba, cel puţin în prima


fază a cercetărilor”85.
În accepţiunea specialiştilor, cercetarea la faţa locului poate fi
definită ca fiind acea activitate iniţială de urmărire penală şi de tactică
criminalistică care constă în cunoaşterea nemijlocită a locului unde s-a
săvârşit infracţiunea sau a locului în care au fost descoperite urmele
acesteia, în vederea descoperirii, fixării şi ridicării urmelor şi în stabilirea
împrejurărilor în care infracţiunea a avut loc.
Organul de urmărire penală efectuează cercetarea locului
săvârşirii faptei în prezenţa obligatorie a martorilor asistenţi, afară de cazul
când aceasta nu este posibil.
Instanţa de judecată efectuează în unele cazuri cercetarea
locului săvârşirii faptei cu citarea părţilor, iar în cazurile în care
participarea procurorului la judecată este obligatorie, atunci cercetarea la
fata locului se va face obligatoriu în prezenţa acestuia.
Prin "loc al faptei" se înţelege nu numai locul propriu-zis unde
infracţiunea a avut loc, ci şi locurile unde s-au descoperit urmele acesteia,
ori în care s-au extins efectele ei.
Aşadar, putem spune că locul săvârşirii infracţiunii diferă de la
caz la caz, în raport cu natura faptei săvârşite, cu multitudinea de metode şi
mijloace folosite în acest scop, cu urmările activităţii ilicite desfăşurate de
către făptuitor ş.a. În noţiunea de loc al săvârşirii faptei vor intra:
- locul unde a survenit moartea victimei;
- porţiunea de teren sau încăperea în care s-a săvârşit în mod concret
infracţiunea;
- porţiunile de teren învecinate, în care au avut loc diferite acţiuni
infracţionale pregătitoare;
- porţiunea de teren sau încăperea în care s-au descoperit rezultatele
infracţiunii cercetate;
85
C. Ioniţoaie, Tactica cercetării la faţa locului în „Curs de criminalistică”, Academia de Poliţie „Al. I.
Cuza”, Bucureşti, p. 2
59

- căile de acces şi de plecare de la locul săvârşirii faptei86


Literatura de specialitate, atât cea românească, cât şi cea străină,
este unanimă în a considera că fixarea locului de cercetat constituie "cheia"
întregii activităţi. Procedând în acest mod se creează premisa descoperirii
tuturor urmelor şi mijloacelor materiale ce au legătură cu cauza.
"Oricare ar fi situaţia de la faţa locului, se recomandă ca
limitele stabilite sa fie mai largi, existând astfel certitudinea că nu au fost
omise suprafeţe pe care ar putea exista urme."87
O cât mai bună -cercetare a locului unde s-a găsit trupul
neînsufleţit al nou-născutului poate oferi indicii multiple care să vină în
ajutorul organelor de cercetare penală. Modul în care el se află poziţionat,
locul unde s-a găsit, urmele şi probele prelevate de la faţa locului pot ajuta
la o mai buna formulare a concluziilor.
Trebuie recunoscut faptul că nu poate fi concepută realizarea
unui act de justiţie modem şi eficient fără apelare la cele mai noi mijloace
şi metode de investigare puse la dispoziţie de cuceririle ştiinţei şi tehnicii.
Creşterea numărului infracţiunilor şi a modalităţilor folosite, a necesitat o
modernizare şi a metodelor folosite pentru cercetarea cât mai bună a
locului comiterii infracţiunii şi a celui în care s-a descoperit cadavrul,
pentru că de cele mai multe ori acestea nu coincid. Însuşi trupul nou-
născutului este o probă.

86
C. Suciu, „Criminalistică”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, p.503.
87
Maurice J. Fitzgerald, op. cit., p. 36
60

Astfel, dacă infracţiunea de pruncucidere s-a comis într-un


imobil situat în mediul urban, cercetarea trebuie să cuprindă toate
încăperile, inclusiv dependinţele (bucătărie, holuri, grup sanitar, scară,
balcon, boxă, garaj), precum şi spaţiile folosite în comun.
Dacă infracţiunea s-a comis într-un imobil situat în mediul rural
pe lângă examinarea tuturor încăperilor, se impune şi cercetarea anexelor
aferente gospodăriei (grajd , şură, saivan, pătul, hambar, pivniţă, locul de
depozitare a combustibililor sau al materialelor de construcţie, gradină,
livadă, vie, wc-uri, gropi de var, ş.a.). Trebuie avute în vedere şi imobilele
ce împrejmuiesc locuinţa unde a fost descoperit cadavrul, precum şi
terenurile cu destinaţie agricolă, forestieră sau piscicolă înconjurătoare,
aparţinând fie victimei, fie altor persoane cu care aceasta se află în stări
conflictuale.
Dacă locul de cercetat este situat în câmp, pădure sau apă,
trebuie să se extindă suprafaţa de examinat pe o distanţă cât mai mare,
cuprinzând drumurile, potecile, locurile obligatorii de trecere (poduri,
podeţe, etc.) până la localităţile limitrofe sau drumurile naţionale ori
judeţene intens circulate. Dacă infracţiunea s-a produs prin înec, nu trebuie
omise malurile apei, căile de acces spre aceasta şi de la ea spre periferie,
imobilele sau amenajările existente în imediata vecinătate (case, moteluri,
campinguri, cherhanale, etc.)
La examinarea cadavrului noului-născut trebuie să se insiste pe
evidenţierea leziunilor — atât cele cranio-cerebrale, cât şi cele dispuse pe
corpul victimei —, acestea oferind indicii privind metodele şi mijloacele
folosite pentru uciderea copilului şi ascunderea infracţiunii.
Astfel, în cazul lovirii capului cu obiecte contondente neregulate sau
colţuroase, traumatismul cranio-cerebral îmbracă forme lezionale grave,
alăturate unor leziuni contuzive pe alte segmente ale capului — fracturi,
rupturi de organe, plăgi profunde, etc.88 Tegumentele nou-născuţilor au o
88
N. Drugescu, op. cit., pag. 150.
61

structură fragilă, subţire, lipsită de păr, ceea ce face ca leziunile externe să


se prezinte, în special, sub forma de echimoze, hematoame, excoriaţii.
Plăgile apar mai rar datorită elasticităţii planului osos subiacent.89 Datorită
transparenţei tegumentului şi a aderenţei mai mici a pielii la epicraniu, în
lovirile cu obiecte contondente echimozele se observă frecvent, iar
hematoamele se formează mai uşor. Excoriaţiile şi plăgile superficiale apar
frecvent în lovirile tangenţiale ori cu obiecte ce prezintă asperităţi. Plăgile
profunde contuze se întâlnesc în cazul traumatismelor puternice, fiind
însoţite, de regulă, de leziuni osoase.
Aceleaşi leziuni cranio-cerebrale se întâlnesc şi în cazul în care
copilul a fost lovit de corpuri dure — duşumea, perete etc. — ori când a
fost strâns de picioare şi lovit.90 În afară de fracturile de diferite forme şi
localizări se vor găsi hemoragii întinse ale policraniului, precum si
hemoragii în musculatura membrelor inferioare. Aspectele deosebite ale
fracturilor— fracturile progresive ori deformarea osoasă ,,în minge de
ping-pong" —, deosebite de ale adulţilor, sunt determinate de
particularităţile craniului noului-născut — elasticitatea mare a osului,
existenţa fontanelelor şi a spaţiilor suturale fibroase.
În cazul lovirii cu obiecte cu suprafaţă mică, pe craniu pot apare
deformări localizate, fisuri sau fracturi radiare pornite de la punctul de
impact, în timp ce fracturile liniare localizate pot proveni fie din căderi, fie
din loviri cu suprafeţe plane.
La rândul lor, fracturile orificiale indică obiectele cu care au
fost create — înţepătoare - tăietoare, înţepătoare, despicătoare.
În sfârşit, fracturile de bază întinse —traversând baza craniului
şi având o întindere mai mică la boltă — demonstrează că moartea noului-
născut s-a produs prin compresiune craniană. Prezenţa şanţului şi a
hemoragiei în musculatura gâtului sunt semnele caracteristice ale

89
V. Beliş, C. Naneş, Traumatologia mecanică în practica medico-legală şi judiciară, Editura Academiei
României, Bucureşti, 1935, pag. 99.
90
M. Kernbach, op. cit., pag. 437.
62

strangulării, după cum, existenţa corpilor străini în cavitatea bucală —


produse toxice, hârtie etc. —, cu rupturi ale mucoasei şi hemoragie sunt
dovezi certe ale producerii morţii prin sufocare. Aceste date, furnizate de
medicul legist, permit organului de urmărire penală să elaboreze versiunile
privind natura şi cauza morţii şi, pe parcursul verificării acestora, să
identifice obiectele şi instrumentele cu care au fost produse leziunile
probând în felul acesta atât existenţa infracţiunii de pruncucidere,91 cât şi
vinovăţia.
Pe corpul cadavrului trebuie să se caute urmele ce atestă starea
de nou-născut — sânge şi vernix caseosa, lanugo, prezenţa bosei sero-
sanguine sub forma de edem gelatinos şi infiltrat sanguin, prezenţa
eritemului ş.a, —, particularităţile morfologice,92 existenta procesului de
descuamare şi stadiul acestuia, modificările cordonului ombilical şi
apariţia fenomenului de mumificare ş.a. Totodată, trebuie evidenţiate
semnele din care rezultă că noul-născut a primit sau nu îngrijiri după
naştere. În acest sens, cordonul ombilical secţionat — cu margini netede
— şi ligaturat, nu rupt — cu margini în formă de franjuri —, corpul curat
şi spălat, fac dovada asistenţei noului-născut. Din contra, corpul murdar,
plin de sânge şi sebum, cordonul ombilical rupt demonstrează lipsa. de,
îngrijire.93 Toate acestea sunt indicii deosebit de preţioase, putând contura,
încă din faza iniţială a cercetărilor, fie existenţa infracţiunii de
pruncucidere, fie a celei de omor calificat.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, în raport cu natura locului ce
urmează a fi examinat trebuie să fie căutate urme şi mijloace materiale de
probă specifice, care să ducă la lămurirea împrejurărilor în care a fost
săvârşită infracţiunea. În rândul acestora, se înscriu; articole de
îmbrăcăminte abandonate, lenjerie de corp ori parţi din acestea, cârpe,
tifon, vată medicinală, ziare etc. Atenţie deosebită trebuie acordată

91
Sau, după caz, a infracţiunii de omor calificat
92
Supra, sect. a.ll-a, pct 2 şi pct. 4.
93
M. .Kernbach, op, cit; pag- 431
63

ambalajelor în care a fost găsit cadavrul — pungi, saci, sacoşe, valize ş.a.
—, pe acestea putând fi descoperite, relevate, fixate şi ridicate urme
papilare create de făptuitori, iar uneori, explicând chiar mecanismul
producerii morţii — asfixia prin sufocare. De asemenea, în jurul cadavrului
şi în împrejurimile locului faptei trebuie căutate obiectele ori instrumentele
ce au servit la suprimarea vieţii noului-născut — obiecte contondente
instrumente tăioase, înţepătoare etc. —, precum şi instrumentele ce au fost
folosite la naştere, de natura medico-chirurgicală.
Daca locul unde s-a produs naşterea coincide cu cel în care a
fost descoperit cadavrul, pe lângă urmele şi mijloacele de probă menţionate
— se vor căuta urme specifice naşterii — placenta, sânge, lichid amniotic
ş.a. —, rufe, cârpe etc., recipiente folosite pentru colectarea lichidelor
provenite de la naştere — sânge, amnios, colostru, secreţie vulvo-vaginală,
fire de păr etc..—, fie provenite de la victimă — sânge, venix caseosa,
lanugo, fragmente tisulare, resturi de ţesuturi sau organe exteriorizate pe
corp în regiunea organelor genitale, anexele fetale.94 Totodată, pe
suporturile existente la faţa locului pot fi descoperite urme de natură
patologică, cum ar fi: secrete purulenta vulvo-vaginală, fragmente dege-
nerate — malign sau benign — din epiteliul coreal ş.a. Când naşterea si
moartea noului-născut s-a produs într-o locuinţă, căutarea unor astfel de
urme trebuie extinsă şi la anexele acesteia — magazii, şopron, hambar,
şura, latrină etc. precum şi la terenurile din jur — gradina, livada, terenuri
agricole.
Atunci când moartea noului-născut s-a produs prin ardere şi
carbonizare trebuie căutate resturi calcinate sau cenuşă, precum şi vasele
folo-site pentru incinerare; în mod similar, în cazul distrugerii cadavrului
prin acţiuni chimice, fizice sau mecanice.
La cadavrele dezmembrate ori aflate într-un stadiu avansat de
putrefacţie, sistemul osos prezintă o serie de caracteristici de mare valoare.

94
lon-Eugen Sandu, op. cit; pag. 32
64

Astfel, mandibula prezintă pe fiecare jumătate patru alveole dentare, câte


un mugure dentar şi pereţi interalveolari vizibili. Acest lucru, precum şi 4
—5 nuclee de osificare ale sternului sunt o dovada concludentă a faptului
că victima a fost un copil matur, născut la termen si viabil.95
Când părţile moi au dispărut în urma putrefacţiei, lungimea
oaselor indică maturitatea şi naşterea la termen: humerusul 7,5 cm, femurul
6,7 cm, clavicula 3,5 cm şi tibia 7,7 cm.
În sfârşit, în raport cu configuraţia terenului unde a fost
descoperit cadavrul se vor căuta şi alte categorii de urme: plantare, de
încălţăminte, ale mijloacelor de transport, urme de natura vegetala,
particule de sol ş.a.
Ca şi în cazul omorului, descoperirea nodurilor şi legăturilor au
o importanţă deosebită în procesul de identificare a făptuitorului.

2. Ascultarea persoanelor ce au descoperit cadavrul

Această activitate se execută fie cu ocazia cercetării la faţa


locului, fie imediat după examinarea acestuia. Din declaraţiile acestor
martori trebuie să rezulte, printre altele:
— împrejurările în care au descoperit cadavrul noului-născut ori s-au
sesizat despre existenta unor colete cu un conţinut suspect;
— persoana ori persoanele ce au abandonat coletul, semnalmentele şi
caracteristicile îmbrăcămintei şi încălţămintei acestora;
— direcţia din care au venit, activităţile desfăşurate în locul unde au
abandonat cadavrul, itinerarul folosit pentru a părăsi acel loc;
— modul în care au transportat victima şi posibilităţile de a recunoaşte
genţile, valizele, geamantanele etc.;

95
^ La acestea se adaugă nucleul de osificare — 4—5 mm — la epifiza inferioară a femurului (nucleul lui
Beclard), orificiul Batallo — la inimă — deschis şi existenta meconiului în intestine (N.A.): vezi, M.
Kernbach, op. cit; pag. 423—-424.
65

— mijlocul de transport folosit — marca, tip, culoare, eventual, număr


de înmatriculare;
— dacă au mai văzut persoanele respective în locul abandonării
cadavrului noului-născut — când, activităţile desfăşurate, modul în care şi-
au motivat prezenţa în zonă;
— cine sunt proprietarii terenurilor din jurul locului abandonării;
— modificările locului faţă de aspectul iniţial — cine le-a făcut, când,
în ce scop — ş.a.

3. Dispunerea constatării medico-legale sau a expertizelor medico-


legale

Constatarea medico-legală se dispune atât asupra cadavrului


noului-născut, cât şi asupra mamei sau presupusei mame pruncucigaşe.
Constatarea medico-legală asupra cadavrului noului-născut
trebuie să lămurească următoarele probleme:
— starea de nou-născut şi particularităţile morfologice caracteristice
care o atestă;
— durata vieţii intrauterine;96
- viabilitatea fătului, cu evidenţierea datelor care o confirmă sau o infirmă
— gradul de dezvoltare, malformaţiile congenitale incompatibile cu
viaţa, afecţiuni pulmonare acute contractate intrauterin ori respirate
amniotic în timpul naşterii97 etc.;
— dovezile instalării vieţi. extrauterine prin apariţia respiraţiei
pulmonare — demonstrată de rezultatele docimaziei hidrostatice pul-
monare, a docimaziei histologice pulmonare ori gastro-intestinale sau, în
cazul de putrefacţie avansată, de starea fibrei elastice;

96
Inclusiv prin identificarea punctelor de osificare ale unor oase şi a mugurilor dentari primitivi
97
N. Drugescu, op. cit., pag, 147
66

— durata vieţii extrauterine şi probele care o confirmă — modificările


tegumentelor, ale cordonului ombilical, existenţa sau lipsa bosei
serosanguine, modificările tubului digestiv;
— daca fătul a primit sau nu îngrijiri după naştere;
— cauza morţii noului-născut, făcându-se diferenţierea între leziunile
traumatice şi eventualele traumatisme obstetricale, între moartea
patologică şi cea violentă — fie accidentală, fie comisivă.
Constatarea medico-legală asupra mamei sau presupusei mame
pruncucigaşe se dispune în scopul stabilirii semnelor de naştere, precum şi
pentru aprecierea tulburărilor pricinuite de naştere. În acest sens, se va
solicita să se precizeze daca femeia supusă examinării medico-legale
prezintă semnele naşterii — recente sau vechi —, datele care dovedesc
naşterea. recentă — modificările la nivelul organelor genitale şi ale
uterului, ruptura de perineu, ori soluţiile de continuitate la nivelul
comisurilor colului uterin, aspectul lohiilor, prezenţa şi caracteristicile
secreţiei lactate etc. —, precum şi existenţa urmelor de violenţă în regiunea
abdominală sau pe organele genitale. În cazul în care se invocă pierderea
cunoştinţei ori producerea unei hemoragii puternice după naştere se va so-
licita stabilirea cauzelor acestor stări. Totodată tulburările psihice ale
mamei se stabilesc prin examen psihic şi psihologic.98Expertiza medico-
legală psihiatrică a mamei se realizează:
- imediat după naştere, în vederea stabilirii tulburărilor psihice care ar
fi putut determina comiterea infracţiunii de pruncucidere;
- la un interval nedeterminat după naştere, în vederea reconstituirii, pe
baza actelor de la dosar şi a împrejurărilor în care s-a produs naşterea, a
eventualelor tulburări psihice care să fi determinat comiterea faptei.
Examinarea psihiatrică urmăreşte etiologia tulburărilor psihice
ale femeii din timpul naşterii. Ele se pot sistematiza astfel:
- stări patologice legate de sarcină;

98
Este vorba de expertiza medico-legală psihiatrică
67

- tulburări psihice prin toxicoza gravidică;


- stări confuzionale prin anemie cerebrală datorită hemoragiei
- afecţiuni psihice ce însoţesc şocul obstetrical
- afecţiuni psihice preexistente
- afecţiuni psihice preexistente latent şi declanşate de sarcină sau
naştere
- psihoze de lăuzie
Bazele teoretice ale expertizei psihiatrice sunt complexe şi
legate de: cercetarea clinică, examinările paraclinice, investigaţii
biogenetice, interpretarea neurofiziologică, cercetarea sociologică.99 În
esenţă trei sunt întrebările la care experţii trebuie să răspundă: dacă femeia
suferă de vreo boală psihică, dacă a prezentat tulburări pricinuite de naştere
şi dacă în momentul comiterii faptei a acţionat cu discernământ. În funcţie
de rezultatul expertizei, avem trei posibilităţi de încadrare juridică:
1.Mama a avut discernământul abolit în momentul comiterii faptei.
Această situaţie conduce la aplicarea dispoziţiilor art. 48 din C.pen.
(iresponsabilitatea). Fără a intra în amănunte, menţionăm că în această
categorie se încadrează, în general, personele cu afecţiuni psihice de
intensitate psihotică, fie preexistente şi decompensate de evenimentul
naşterii (schizofrenie,psihoză maniaco-depresivă), fie declanşate de naştere
(psihoza puerperală).
2.Mama nu a avut discernământul abolit şi nici nu a prezentat
tulburări pricinuite de naştere, situaţie în care fapta va fi încadrată ca omor
calificat.
3.Mama s-a aflat într-o stare de tulburare pricinuită de naştere şi nu a
avut discernământul abolit, caz în care infracţiunea este cea de
pruncucidere (art.177 din C.pen.), dacă sunt îndeplinite şi celelalte criterii
(fapta comisă de mamă asupra propriului copil nou-născut, imediat după
naştere.100
99
Al.Boroi, Pruncuciderea şi…, op.cit. ,p.36
100
Herald Jung, Mihai Ardeleanu, op.cit., p.168-169
68

Pentru a da răspunsuri pertinente la întrebările formulate privind


starea psihică şi discernământul mamei care şi-a omorât copilul, experţii
trebuie să cerceteze următoarele aspecte: structura personalităţii învinuitei,
diagnosticul de boală psihică, dacă există, condiţiile şi circumstanţele în
care a decurs graviditatea şi naşterea, reconstituirea momentului bio-psiho-
patologic al naşterii.101

4. Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau expertizelor


criminalistice

În raport cu natura urmelor descoperite cu ocazia cercetării la


faţa locului în cazul infracţiunii de pruncucidere pot fi dispuse diverse
genuri de constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize: dactiloscopice,
traseologice, grafoscopice, chimice, biocriminalistice ş.a. Marea majoritate
a acestora sunt dispuse în vederea identificării autoarei infracţiunii şi a
eventualilor participanţi.
Constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele biocriminalistice
se dispun în mod frecvent, în special, pentru examinarea urmelor de sânge,
solicitându-se determinarea grupei şi subgrupei sanguine şi atunci când
este posibil, al factorului Rh. Atunci când se poate duce identificarea unei
urme de sânge dincolo de sistemul ABO —. 0 I, A II. B III, AB IV —
fiecare grup suplimentar determinat limitează în mod considerabil sursele
posibile ale sângelui, deci ale persoanelor bănuite de comiterea infracţiunii.
La constatarea tehnico-ştiinţifică dactiloscopică este specific
faptul că prin studiul dermatoglifelor se poate stabili dacă amprentele
cadavrului noului-născut şi ale presupusei mame conţin dermatoglife
caracteristice care să confirme rudenia. Acest lucru este posibil datorită
faptului că dermatoglifele sunt structuri transmisibile ereditar — bazate pe
aspectul specific al relaţiilor dintre mama şi copil — şi, prin urmare, în

101
Herald Jung, Mihai Ardeleanu, op.cit., p.172
69

structura dermatoglifelor noului-născut se regăsesc si elemente provenite


de la mama.102
Examinarea odontologică judiciară oferă răspuns cu privire la
maturitatea noului-născut, durata vieţii intrauterine şi viabilitatea sa. De
asemenea, osteologia judiciară, examinând sistemul osos al cadavrelor
aflate în stadiu avansat de putrefacţie şi determinând nucleele de osificare
şi lungimea, poate oferi date certe referitoare la maturitatea fătului şi
naşterea la termen.

5. Identificarea şi ascultarea altor categorii de martori

Persoane care pot furniza relaţii cu privire la fapta şi


împrejurările comiterii ei pot fi identificate şi din rândul altor categorii de
persoane, cum ar fi:
— membrii de familie, vecini, colegi de serviciu;
— personalul unităţilor medico-sanitare unde cea în cauză a efectuat
tratament medical ori a fost luată în evidenţă;
— persoane din cercul de prieteni, cunoştinţe etc.;
— persoane ce locuiesc pe traseul parcurs de făptuitoare din locul
naşterii până la locul abandonării cadavrului;
— salariaţi ai staţiilor C.F.R. şi personalul de întreţinere al trenurilor
de călători, în situaţia în care fapta s-a comis în tren ori în apropierea
gărilor, haltelor, viaductelor etc.;
- cadre didactice şi colegii de scoală, dacă autoarea infracţiunii a
frecventat cursurile vreunei unităţi de învăţământ;
Problematica de lămurit cu aceste categorii de martori diferă de
la cauză la cauză, în funcţie de specificul acesteia, împrejurările concrete în
care s-a săvârşit infracţiunea, mobil, participanţi ş.a. Oricum, din
depoziţiile acestora trebuie să rezulte, în principal, următoarele:

102
lon-Eugen Sandu, op. cit. pag. 42.
70

— domiciliul făptuitoarei în momentul săvârşirii infracţiunii, precum


şi domiciliile sau reşedinţele anterioare;
— comportamentul manifestat în familie, la locul de muncă şi în
societate;
— natura relaţiilor cu cei din jur;
— motivul schimbării domiciliului sau reşedinţei;
— dacă a lipsit de la domiciliu ori de la locul de muncă, perioada şi
motivele invocate;
— particularităţi în comportamentul autoarei, anterior comiterii faptei
şi după aceea;
— daca au sesizat la aceasta manifestările specifice stării de
graviditate;
— daca făptuitoarea a manifestat anumite stări depresive ori şi-a
exprimat dorinţa de a părăsi domiciliul ori de a se sinucide şi cum şi-a
motivat atitudinea;
— pregătirile făcute înainte de naştere şi cum a motivat faţa de
cunoscuţi lipsa copilului — a născut în altă localitate, copilul este la
părinţi, a murit în timpul naşterii sau s-a născut mort etc.;
— starea fizică şi psihică a femeii văzute în tren, staţia C.F.R. ori în
apropierea acesteia;
— îngrijirile medicale solicitate şi acordate la unităţile medico-
sanitare, diagnosticul şi tratamentul prescris;
— situaţia şcolară a celei în cauză, motivul invocat pentru absenţe sau
întreruperea cursurilor s.a.
Datele oferite de martori, coroborate cu rezultatul celorlalte
activităţi de urmărire penală sunt de natură să clarifice existenţa ori
inexistenţa infracţiunii de pruncucidere. Astfel, dacă femeia a ascuns
sarcina, a părăsit precipitat locuinţa şi s-a deplasat să nască într-un loc
ferit, fără asistenţă, nu a dat îngrijiri fătului după naştere, coroborate cu
rezultatul constatării medico-legale din care rezulta ca moartea noului-
71

născut — la termen şi viabil — a fost violentă, conduc spre concluzia că în


cauză nu este vorba de pruncucidere, ci de omor calificat.

6. Efectuarea percheziţiei şi ridicarea de înscrisuri

Scopul principal al percheziţiei efectuate la autoarea sau


persoana bănuită de săvârşirea pruncuciderii îl constituie descoperirea
obiectelor sau instrumentelor ce au servit la suprimarea vieţii noului-
născut, a obiectelor care poarta urmele naşterii sau au fost folosite la
naştere a obiectelor cu care a fost transportat cadavrul, a vaselor ori
recipientelor folosite pentru incinerare, precum şi a obiectelor de
îmbrăcăminte, lenjerie — de corp şi de pat —, substanţe etc. purtătoare a
urmelor infracţiunii.
Totodată, cu această ocazie trebuie căutate înscrisuri — scrisori.
reţete, fise medicale s.a. — din care să rezulte starea de graviditate,
unităţile spitaliceşti care i-au acordat asistentă medicală, diagnosticul la
internare şi externare tratamentul medicamentos prescris etc. Nu trebuie
omisă nici căutarea unor acte care atestă starea psihică a celei în cauză
înainte de săvârşirea infracţiunii — maladia de care a suferit, perioada,
tratamentul urmat, diagnosticul la externare — elemente de natură să
contribuie la lămurirea şi să explice starea psihică a mamei, pricinuită de
naştere. De un real folos în elucidarea tuturor împrejurărilor cauzei este
descoperirea şi ridicarea altor înscrisuri — fişe, analize de laborator ori
certificate — pentru concediul medical sau reducerea timpului de lucru.
În acelaşi scop, de la unităţile sanitare se vor ridica — în
original sau în copie — registrele de luare în evidenţă a femeilor gravide,
foile de observaţie clinică, biletele de ieşire din spital, certificatele pentru
concediu medical s.a.103

103
Asemenea înscrisuri pot fi ridicate şi de la locul de muncă al învinuitei sau inculpatei
72

7. Ascultarea învinuitei sau inculpatei, precum şi a celorlalţi făptuitori

În raport cu particularităţile fiecărei cauze, cu materialul


probator administrat până la acea dată şi forţa probantă a acestuia,
ascultarea învinuitei sau inculpatei trebuie să vizeze lămurirea
următoarelor probleme principale:
— existenţa stării de graviditate şi motivele care au determinat-o să
ducă sarcina până la termen;
— cine este tatăl copilului şi relaţiile în care se afla cu acesta;
— cine a avut iniţiativa uciderii noului-născut şi împrejurările în care
a luat hotărârea suprimării vieţii acestuia;
— acţiunile întreprinse pentru a ascunde sarcina faţă de membrii de
familie, rude, cunoscuţi, colegi de serviciu etc.;
— locul unde a născut şi motivele alegerii acestuia;

— persoanele care au asistat-o la naştere şi în ce a constat ajutorul


acestora;
— îngrijirile acordate noului-născut;
— modul în care a suprimat viaţa noului-născut, obiectele sau
instrumentele de care s-a folosit, provenienţa acestora, locul unde le-a
ascuns ori abandonat, după comiterea faptei;
— activităţile desfăşurate în vederea ascunderii infracţiunii săvârşite
— modul de transportare a cadavrului, obiectele în care a fost
transportat, cine a făcut coletele, nodurile şi legăturile, când şi cine a
incinerat fătul, vasele sau recipientele folosite, produsele de combustie
utilizate, traseul parcurs de la locul comiterii pruncuciderii până la locul
ascunderii, considerentele pentru care a ales locul respectiv pentru
ascunderea sau îngroparea victimei ş.a.
— persoanele ce au ajutat-o în activitatea infracţională şi contribuţia
fiecăreia la pregătirea, punerea în executare şi ascunderea urmărilor faptei;
— cum a motivat absenţa de la domiciliu, locul de muncă etc. faţă de
familie, colegi, prieteni ori, după caz, lipsa copilului;
73

— dacă după naştere au survenit complicaţii, natura acestora şi dacă s-


a adresat vreunei unităţi medicale s.a.
Din declaraţiile celorlalţi coînvinuiţi sau coinculpaţi trebuie să
rezulte: gradul de rudenie fată de mamă şi noul-născut, data când au luat la
cunoştinţă despre starea de graviditate a femeii şi iminenţa naşterii, modul
în care au organizat suprimarea vieţii fătului şi acţiunile desfăşurate pentru
atingerea scopului propus, condiţiile în care a avut loc naşterea, metodele
şi mijloacele folosite pentru comiterea faptei şi pentru ascunderea ei,
obiectele, instrumentele ori substanţele de care s-au folosit, locul
ascunderii cadavrului etc. De fapt, aceste persoane fiind participanţi la
infracţiunea de omor calificat, ascultarea lor se face după regulile
cunoscute.

8. Alte activităţi ce se întreprind pentru administrarea probelor

Din rândul acestora, menţionăm: planificarea cercetărilor;


prezentarea pentru recunoaştere; efectuarea confruntării; reconstituirea.
În planificarea cercetărilor un rol deosebit îl deţine elaborarea
versiunilor şi, din rândul acestora, cele privitoare la natura faptei şi
autoarea pruncuciderii. Pornind de la rezultatul activităţilor de urmărire
penală desfăşurate — cercetarea la faţa locului104, ascultarea martorilor etc.
— organele de urmărire penală trebuie să elaboreze versiunile cu privire la
natura faptei, încercând să explice mecanismul de producere al leziunilor,
cauzele care le-au generat, neexcluzând posibilitatea morţii patologice ori a
morţii accidentale, neimputabile mamei sau altor persoane. Marea
diversitate a cazurilor întâlnite în practica judiciară impune interpretarea
corecta a tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite la
faţa locului. Caracteristicile morfologice ale noului-născut, urmele
descoperite pe cadavru conduc spre elaborarea versiunii că fătul a fost
născut sau nu la termen şi că era viabil ori neviabil. Acest lucru alăturat
104
În special, a datelor rezultate din examenul extern al cadavrului
74

faptului că femeia a născut într-un loc inadecvat, ascuns şi că după naştere


a aruncat fătul sau 1-a supus unor agresiuni de natură mecanică sau fizică
pledează pentru versiunea omorului calificat şi nu a pruncuciderii105.
Din aceeaşi perspectivă trebuie privită şi starea psihică a femeii
pricinuită de naştere. Transportarea cadavrului în alt loc decât în cel în care
a avut loc naşterea, ascunderea în colete, geamantane, saci etc., îngroparea.
incinerarea ori lăsarea în locuri pustii —în speranţa că va fi devorat de
animate sălbatice — fac posibilă elaborarea, alături de versiunea
pruncuciderii, şi aceea a omorului calificat,
Rezultă că între cele două infracţiuni — deşi distincte prin
obiectul material şi modul de sancţionare — diferenţierile sunt de nuanţă şi
numai verificarea tuturor versiunilor poate conduce la formularea unor
concluzii certe, fundamentate din punct de vedere ştiinţific.
La rândul lor, versiunile cu privire. la autoarea infracţiunii
trebuie să-şi aibă punctul de plecare tot în rezultatele cercetării la faţa
locului şi datele medico-legale oferite de examinarea cadavrului.
Instrumentele folosite pentru suprimarea vieţii noului-născut ori anumite
substanţe descoperite pe obiectele de îmbrăcăminte sau lenjerie cu care a
fost înfăşurat cadavrul pot oferi indicii cu privire la profesia sau locul de
muncă al mamei pruncucigaşe. Împrejurarea ca la faţa locului se descoperă
o mare cantitate de sânge, iar cadavrul prezintă — pe lângă alte leziuni —
cordonul ombilical rupt în zona de inserţie cu abdomenul fac posibilă
presupunerea că, la naştere, femeia a suferit o puternică hemoragie care
necesită pentru oprire intervenţie de specialitate. Cu alte cuvinte, pentru a-
şi salva viaţa autoarea infracţiunii este obligată sa se adreseze unui medic
specialist, altfel riscând să intre într-un soc hemoragie. Verificarea unei
asemenea versiuni la unităţile medicale din zonă poate conduce la
identificarea autoarei106. La fel se pune problema şi în situaţia în care la

105
Oricum, o asemenea versiune nu trebuie, apriori, exclusă
106
M. Capotă, Cercetarea împrejurărilor în care a decedat un nou-născut al cărui cadavru a fost găsit pe
calea ferată ,în -,,Probleme de criminalistică şi de criminologie" nr. 2—3/1983, pag. 118—125.
75

faţa locului nu se găseşte placenta şi există date că a rămas în uterul femeii,


extragerea ei neputând fi făcută decât tot în urma unei intervenţii de
specialitate.
De un mare ajutor în elaborarea versiunilor privind autoarea
infracţiunii sunt declaraţiile celor ce au descoperit cadavrul şi investigaţiile
făcute în jurul femeilor semnalate că duc o viaţă dezordonată, întreţin
raporturi sexuale întâmplătoare, au fost însărcinate şi au afirmat că au
născut în alte localităţi şi au copiii la diferite rude.107
Pentru identificarea autoarei, de multe ori este necesară
efectuarea prezentării pentru recunoaştere a persoanei bănuite — ale cărei
semnalmente au fost reţinute de către martori — ori a lucrurilor, îndeosebi
a celor folosite pentru transportarea şi abandonarea cadavrului. Atât
efectuarea prezentării pentru recunoaştere cât şi confruntarea se face
potrivit regulilor obişnuite.
Reconstituirea se efectuează, de regulă, în cazurile când se
impune stabilirea traseului parcurs de mama pruncucigaşă de la locul unde
a suprimat viaţa fătului, până la locul unde a abandonat cadavrul şi aceasta
prezintă anumite particularităţi de ordin topografic şi de planimetrie.
Alteori, prin reconstituire se verifică posibilităţile ce le-au avut
martorii de a vedea şi auzi cele relatate. Există şi situaţii când se recurge la
reconstituire pentru a verifica aptitudinile făptuitoarei de a desfăşura o
anumita activitate — de exemplu, de a face anumite noduri sau legături ori
de a confecţiona un colet într-un anume fel —, precum şi de a verifica
afirmaţiile făptuitoarei în legătură cu naşterea precipitată şi posibilitatea
alunecării fătului printr-un anumit orificiu108 ori producerii accidentale
involuntare a leziunilor — la naşterile din poziţie ortostatica.109

107
lon-Eugen Sandu, op. cit., pag. 37
108
. M. Capota, op. cit., pag. 125.
109
M. Kernbach, op. cit. pag, 420
76

CAPITOLUL IV CAZUISTICĂ

Cazuistică internă

În anul 2002 apărea un articol, într-unul din multitudinea de


ziare, care deşi părea dur la prima citire, totuşi evidenţia realitatea:
"Un vânt ascuţit te tăia la inimă, burniţa mărunt de două zile, era o vreme
să nu scoţi un câine din casă. Aşa că pe Bebe 1-au ars în soba. Înainte,
tăticul i-a zdrobit oasele, l-a pisat mărunt, de tocul uşii, până ce pruncul a
tăcut de tot. Mămica Alinei a înecat-o în fântână. S-a uitat în stânga, în
dreapta, i-a făcut vânt, după ce a ridicat găleata pe ghizd, să nu cumva să
scape copilul cu viaţă, nimerind-o. Nela n-a avut noroc: ai ei au aruncat-o
în latrină. Până să se sufoce, în sufletul ei mic a pâlpâit senzaţia că se joacă
sau ca-i face cineva baie. Dar câţi n-au fost cei fără nume: duşi la groapa
de gunoi, aruncaţi în zăpadă, gâtuiţi cu un şiret să nu ţipe, sufocaţi cu câte
un ciorap îndesat în gură, tăiaţi în bucăţi şi înveliţi în ziare, să nu se
zărească picioruşele sau căpşorul prin punga de plastic, dumicaţi mărunt,
ca maidanezii să nu lase în urmă oase goale."
Duritate, ironie, dramă, sarcasm, toate aceste sentimente se
revarsă către noi în clipa în care citim astfel de articole. Poate suntem
tentaţi să ne întrebăm de ce trebuie să citim atunci când deschidem ziarul,
astfel de articole. Din păcate acesta este crudul adevăr, care ştim foarte
bine că doare, dar totuşi trebuie spus. Nu putem să trecem nepăsători prin
viată, să nu ne pese de ce se întâmplă cu aceşti copilaşi, care au dreptul să
trăiască, care nu au cerut ei să se nască dar nici să moară.
F.F. din Teleorman, a ascuns familiei sale faptul că este
însărcinată, iar în noaptea de 24/25 august 2001, a născut neasistată, un
copil viu, într-un lan de porumb din apropierea casei. Din procesul-verbal
77

de cercetare la faţa locului, planşele fotografice, actele medico-legale,


declaraţiile martorilor şi ale inculpatei, a rezultat faptul că inculpata a
săvârşit infracţiunea de omor calificat şi nu de pruncucidere. Ascunderea
sarcinii, pregătirea locului unde urma să nască, procurarea sapei, uciderea
şi îngroparea nou-născutului demonstrează existenţa unei hotărâri
infracţionale, a cărei realizare a fost urmărită întocmai şi cu sânge rece.
Pe data de 16 iunie, Iasaciuc Mariana-Ionela, de doar 17 ani din
Dorohoi -Botoşani a născut o fetiţă, neasistată, lângă o staţie Peco din
apropierea căii ferate din Timişoara. Copilul a trăit doar o jumătate de oră,
căci mama criminală l-a asfixiat cu o pernă, abandonându-l într-un vagon
de marfă. Fără ocupaţie Iasciuc se afla în evidenţa Poliţiei, fiind încadrată
la copiii străzii, dar fiind cunoscută şi pentru activitatea de prostituţie pe
care o desfăşura în Timişoara şi Arad. Provenind dintr-o familie în care
bătăile şi alcoolul erau nelipsite, se pare că a fugit de acasă la doar şapte
ani. Viata parazitară pe care a dus-o de atunci a avut o influenţă nefastă.
Explicaţia ei a fost una pe cât de dură, pe atât de elocventă: mai
avea doi copii acasă şi nu ştia ce să mai facă cu încă unul. Ţinând cont de
faptul că mai trecuse prin două naşteri, nu mai era valabilă acea stare de
pierdere a discernământului, din cauza durerilor naşterii.
Ziarul Crişana, ediţia din 15.06.2004, prezenta cazul unui nou-
născut, abandonat într-o găleată. "o femeie cu afecţiuni psihice, din
Ulieacu de Munte, este suspectată că şi-a omorât bebeluşul imediat după
naştere. Ieri dimineaţa, datorită faptului că E.G., pierduse mult sânge
părinţii au solicitat o ambulanţă. Medicii au constat că femeia născuse
recent, făcându-se în acelaşi timp o descoperire macabră: cadavrul
copilului zăcea, mort, într-o găleată. Din cercetările preliminarii a rezultat
că femeia a născut prematur luni seara, în toaleta locuinţei. Era însărcinată
în luna a şaptea, iar vecinii spun că este bolnavă psihic şi că nimeni nu a
ştiut că este însărcinată. Tatăl femeii, a declarat că B.G. a băgat copilul
într-o găleată şi nu a spus o vorbă la nimeni, iar când a venit salvarea l-a
78

scos afară aşa cum a fost în găleată. Femeia a fost dusă în stare gravă la
Maternitatea Oradea, medicii apreciind totuşi că este în afara oricărui
pericol. Poliţiştii şi medicii legişti au început cercetările pentru a stabili
dacă a fost vorba de pruncucidere sau nu. Ea le-a spus anchetatorilor că a
fost vorba de un avort, că pierduse sarcina şi din acest motiv a pus copilul
într-o găleată. S-a decis efectuarea autopsiei cadavrului, pentru a se vedea
dacă aceasta variantă stă sau nu în picioare, dacă micuţul s-a născut viu sau
a fost într-adevăr vorba, despre un avort."
Un alt caz care şochează, este cel al unui nou-născut, învelit în
nişte cârpe şi învineţit de frig, care a fost descoperit într-un container de
gunoi de pe strada Carpaţilor, din Braşov. A fost transportat de urgenţă la
spital, dar nu a supravieţuit decât două ore, el murind de frig. El nu era
bolnav şi ar fi murit, dacă o mamă fără suflet nu l-ar fi aruncat la gunoi.
O femeie şi-a ucis copilul la câteva clipe după ce l-a adus pe
lume. La sfârşitul lunii august, într-o curte din localitatea Aştilau, se
consuma o faptă abominabilă, în urma căreia o fiinţă nevinovată a fost
suprimată cu cruzime la câteva secunde după naştere. Căpşorul micuţ al
unui băieţel de 3,8 kg. născut sănătos şi viabil a fost lovit cu sălbăticie
fracturându-i-se calota craniană. Apoi pentru că micuţul încă scâncea a fost
strâns de gât. Pruncucidere sau crimă?
În urma expertizei medico-legale, s-a stabilit că micuţul se
născuse viu sănătos şi că moartea lui s-a datorat leziunilor de violenţă
evidenţiate pe corpul copilului, asfixiei mecanice provocate prin
comprimarea căilor respiratorii superioare. Leziuni corporale au fost
evidenţiate la nivelul capului nou-născutului şi s-au datorat lovirii repetate
cu un corp dur, contondent, care a dus la fracturarea calotei craniene cu
infiltraţii sanguine craniene şi hemoragie leptomeningeală. Medicii au
considerat că femeia avea discernământ în momentul săvârşirii faptei.
Astfel că ea a fost trimisă în judecată în stare de arest preventiv, sub
acuzaţia de omor calificat.
79

Un alt caz deosebit de grav s-a înregistrat în Galaţi, unde pe


malul Dunării s-a găsit un colet dubios, mai exact un geamantan, iar
conţinutul acestuia a dat fiori „găsitorului". În geamantan s-a descoperit
trupul unui nou-născut de sex feminin şi două cărămizi, pentru a se
scufunda mai bine. Din cauza stării avansate de putrefacţie, nu s-a putut
stabili dacă fetiţa s-a născut vie. Au fost recoltate probe şi au fost trimise la
Institutul de Medicină Legală din Iaşi, unde urma să se efectueze un
examen histopatologic.
Exemplificarea ar putea continua, pentru că din păcate am avea
ce să scriem. Au avut grija „mamele înnăscute" să ne ofere subiecte de
discuţie. Am putea, dacă am vrea să le găsim scuze, să ţinem cont de toate
lacunele protecţiei sociale, de toate lipsurile pe care ar trebui să le îndure,
dar stăm şi ne întrebăm dacă ele nu le acordă aceeaşi înţelegere propriilor
lor copii, care-şi cer dreptul la viată, prin ţipătul specific naşterii, noi de ce
să le înţelegem?

Cazuistică internaţională

Ce să facem oare, să ne bucurăm că li se întâmplă şi altora, ceea


ce ni se întâmplă nouă, sau ar trebui să ne unim eforturile pentru a nu se
mai întâmpla aşa ceva?
Mulţi spun că ar da orice să plece din tară, să meargă în „Ţările
unde viaţa este mai frumoasă şi mai uşoară”. Dar oare aşa este? Oare faptul
că se câştigă mai bine, că în alte ţări protecţia socială, chiar există şi cu
alocaţia dată pentru copil trăieşte toată familia, că se discută deschis despre
orice problemă sexuală, că sunt alocate fonduri substanţiale pentru
protecţia mamei şi a copilului, oare toate aceste facilitaţi au dus la
eradicarea fenomenului ce îngrozeşte pe toata lumea, indiferent unde s-ar
afla, şi poartă numele de PRUNCUCIDERE?
80

Din păcate nu-i aşa, indiferent de ce li se oferă, există femei


care preferă calea crimei, ca să scape de copil.
Astfel, Marianne Biancuzzo, de 19 ani şi-a omorât nou-născutul
imediat ce l-a născut. Din păcate judecătorul nu a ţinut cont de faptul că
M.B. a ascuns sarcina, că a ascuns trupul copilului, pentru a putea să-l
îngroape a doua zi, şi a preferat să-i dea o pedeapsă de doar 3 ani si
jumătate, pentru „neglijenţă casnică”, întrucât în timp ce se afla la toaletă a
scăpat copilul în WC, iar acesta s-a înecat. Eroare judiciară sau nepăsare
din partea celor care ar trebui să dea o lecţie şi altora!?!
În data de 12.09.1998 se judeca cazul unei adolescente de 16
ani, acuzată de omor. Ea şi-a ucis copilul imediat după naştere, punându-l
într-un sac de plastic şi sufocându-l. Adolescenta a fost judecată ca o
persoană majoră, deoarece s-a ţinut cont de gravitatea faptei şi de modul în
care a acţionat tânăra. S-a încercat trimiterea ei la curtea juvenilă,
motivându-se că era imatură emoţional, şi că a suferit un traumatism
emoţional în clipa în care a născut. Cu toate acestea ea fost judecată ca un
adult, la momentul săvârşirii faptei ea avea 15 ani. Dyneka Hall L. a
declarat poliţiei că a săvârşit fapta respectivă de teamă fata de mama sa.
În Texas, o fată de 14 ani şi-a ucis copilul imediat cum l-a
născut şi 1-a băgat într-un sac de gunoi şi l-a aruncat în tomberon. A ajuns
la spital, acuzând dureri de stomac, doctorii dându-şi seama imediat că fata
tocmai născuse, deşi ea continua să nege. Tânăra urma să fie judecată ca
adult, ţinându-se cont de gravitatea faptei. Fratele ei, care a ajutat-o să bage
copilul în sac şi să-l arunce la gunoi nu era judecat pentru ca nu fusese de
faţă în momentul comiterii faptei. Tânăra ar fi suportat o detenţie pe viaţă,
dacă ar fi fost condamnată ca adult şi găsită vinovată.
În Oklahoma, o tânără de 18 ani eleva la colegiu, a ales ca în
clipa în care a născut să-şi omoare copilul, din cauza oprobriului public şi
pentru că nu vroia să-şi distrugă viaţa, să-şi întrerupă studiile, pentru a
creşte acest copil. În timpul anchetei şi procesului, în ciuda testelor ADN
81

pozitive, a continuat să susţină că ea nu-şi aminteşte să fi fost gravidă şi să


fi născut, în urma expertizelor medico-legale s-a stabilit că nou-născutul a
fost viabil, iar dacă nu ar fi suferit vătămări la nivelul coloanei şi capului,
el ar fi trăit.
Un alt caz de pruncucidere a fost semnalat în Sacramento, unde
o tânără de 19 ani a ţinut sarcina secretă, iar după ce a născut l-a băgat într-
o pungă de plastic, „crezând” că aerul din pungă îi va fi suficient dar s-a
înşelat. După ce a băgat copilul în pungă, s-a dus la spital să-şi trateze
sângerarea. Doctorii şi-au dat seama imediat că acele sângerări sunt din
cauza unei naşteri, iar când a fost luată la întrebări tânăra bineînţeles că a
negat. A fost chemată poliţia, care la descinderea efectuată la domiciliul
fetei a găsit cadavrul nou-născutului, în punga de plastic.
Acesta este crudul adevăr cu privire la cazurile „altora”! Se
aseamănă din păcate foarte mult cu ce avem şi pe la noi. Metodele în mare
sunt aceleaşi, iar victima este întotdeauna aceeaşi – nou-născutul.
„Sunt speriate, ori sunt disperate - ori sunt doar egoiste,” spunea
Debi Fans, fondatorul Grădinii Îngerilor, un cimitir privat, cu 44 de
morminte în Southern California pentru copii abandonaţi. Ea acum
conduce un grup de voluntari care iau nou-născuţi morţi, îi botează şi le dă
nume înainte de a-i îngropa. În doi ani şi jumătate de când şi-a început
activitatea, au îngropat 33 de nou-născuţi, doar în Southern California.
„Marea majoritate dintre ele sunt doar speriate,” spunea Fans:- „Ele ţin
sarcina secretă pentru orice eventualitate -pentru ca le este frică de reacţia
părinţilor lor sau de ce vor spune oamenii, de cum le vor privi - până când
este prea târziu. Şi apoi ele nu ştiu ce să facă. Aşa că pune copilul la gunoi
şi apoi se gândesc. Nimeni nu ştie.”
Şi bineînţeles nu puteam încheia acest subcapitol, dedicate
pruncuciderilor altora, fără să prezentăm şi un exemplu de pruncucidere
comisă de o româncă pe meleaguri străine.
82

„Poliţia interoga un bărbat cu cetăţenie ungară rezident în


Kecskemet şi pe concubina lui româncă, în legătură cu o infracţiune de
deţinere de arme de foc, când femeia a mărturisit ca şi-a ucis copilul pe
care l-a născut luna trecută”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Poliţiei din
districtul Bacs-Kiscun, Tibor Kozak. Femeia a vorbit apoi anchetatorilor
despre o crimă pe care o comisese acum câţiva ani, când şi-a ucis un alt
copil abia născut. Criminalul a indicat apoi investigatorilor unde a ascuns
corpurile copiilor, dezgropate apoi de poliţişti.
Ea le-a spus poliţiştilor care o anchetau ca nu mai suportă
sărăcia şi din cauza asta a pus capăt zilelor bebeluşilor ei. Pe primul dintre
ei l-a ucis acum trei ani şi i-a aruncat trupul într-o fântână, iar pe cel de-al
doilea l-a născut la data de 22 iunie şi imediat, l-a îngropat de viu în
temelia casei pe care iubitul ei ajutat de câţiva muncitori o construiau la
periferia oraşului Kecskemet. Ambii copii ucişi erau băieţi.
Din păcate trebuia să ne facem reclamă negativă, şi în acest
domeniu, peste hotare!
CAPITOLUL –V DISCUTII SI CONCLUZII

Atât în practica judiciară, cât şi în teorie, graniţa dintre omor şi


pruncucidere este o problemă discutabilă, ambele infracţiuni având ca
victime nou-născutul. Dacă în cazul pruncuciderii se spune că impulsul
mamei de a-şi ucide fătul nou-născut este un rezultat al stării psihice de după
naştere (aşa zisa febra a laptelui), în cazul infracţiunii de omor calificat
mama nu se află sub această influenţă şi, din acest motiv, delimitarea între
cele două infracţiuni se face cu dificultate, aceasta având o mare importanţă,
în condiţiile în care pedeapsa pentru pruncucidere este cuprinsă între 2-7 ani,
iar pentru omor calificat, de la 15-25 ani, sau închisoarea pe viaţă.
Dacă ar fi să ne gândim că foarte multe dintre femeile care
comit infracţiunea de pruncucidere invocă drept motiv al comiterii faptei,
83

teama de părinţi, teama de soţ, ruşinea, sărăcia, labilitatea psihică datorată


eforturilor la care este supus corpul uman în timpul naşterii sau chiar
instinctive, ţinând cont de faptul că pe toată durata sarcinii nu se gândesc la
altceva decât la câte probleme le va aduce acel copil, la ce vor spune
oamenii şi ca atare acţionează din instinct -îndepărtând motivul problemelor
lor.
McDougll în „Introducere în psihologia socială” spunea că
instinctul ar putea fi definit în felul următor - o dispoziţie psihico-fizică
înnăscută, care determină, pe cel ce-l are, să perceapă şi să dea atenţie la o
anumită clasă de obiecte, să trăiască o exercitare emoţională de o calitate
particulară şi specifică percepţiei acestei clase de obiecte şi să reacţioneze
faţă de ele într-un anumit mod sau cel puţin să simtă impulsul spre o atare
acţiune. Caracterele instinctului sunt:
- conştient
- automat
- ereditar
- specificitate
- universalitate
Dacă raţiunea ne diferenţiază de animale, instinctul este punctul
nostru comun. Trebuie remarcat faptul că o circumstanţă atenuantă o
constituie lipsa inteligenţei. Modalităţile prin care se depistează lipsa
acesteia sunt apanajul psihiatrilor, psihologilor, a căror părere este
importantă pentru instanţă. Vom trece în revistă câteva aprecieri la "adresa"
inteligenţei, moduri în care se constata existenta sau lipsa ei.
Pentru Claparde şi Stem, inteligenţa este o adaptare mentală la
împrejurări noi. Claparde, opune astfel, inteligenţa - instinctului şi
deprinderii, care sunt adaptări ereditare, sau dobândite, la împrejurări ce se
repetă; dar pentru el, inteligenţa începe odată cu cea mai elementară tatonare
empirică. A explica psihologia inteligenţei înseamnă a schiţa din nou
dezvoltarea ei, arătând în ce fel aceasta duce în mod necesar la echilibrul
84

descris. Printre factorii care influenţează dezvoltarea inteligenţei, se numără


şi societatea, factorii sociali.
Fiinţa umană este înconjurată de la naştere de un mediu social
care acţionează asupra ei, asemănător mediului fizic. Într-un anumit sens,
societatea chiar mai mult decât mediul fizic, îi transformă individului
propria structură pentru că ea nu-1 constrânge numai să recunoască faptele,
ci îi oferă şi un sistem gala construit de semne care-i modifică gândirea, îi
propune noi valori şi îi impune o serie nesfârşită de obligaţii. Este, deci,
absolut evident că viaţa socială transformă inteligenţa prin intermediul a trei
mijloace:
- limbajul (semnele)
- conţinutul schimbărilor (valori intelectuale)
- regulile impuse gândirii (norme colective logice, sau prelogice).
În funcţie de nivelul dezvoltării individului, schimburile pe care
el le întreţine cu mediul social, sunt de natură foarte diversă şi modifică, la
rândul lor, structura mentală individuală de asemenea într-un mod diferit
Experţii în psihologie infantilă au spus că tinerele care nu-şi
cunosc corpul, pot fi capabile să trăiască cu convingerea că ele nu sunt
gravide, chiar şi după ce mişcă copilul.
Exista multe modalităţi de a găsi scuze, dar totuşi nu trebuie să
ne abatem de la motivele care conduc la asemenea fapte. Au existat chiar şi
cazuri în care fetele au păstrat copilul pentru a-l îndupleca pe „mascul” să le
ia de soţie, iar când au văzut că acest lucru nu se întâmplă, au născut si l-au
omorât. Răzbunarea, teama de părinţi, de societate, sărăcia, traumele suferite
în copilărie, toate astea constituie motive invocate, motive luate în
considerare de instanţă, dar care nu ajută şi la eradicarea acestui fenomen
infracţional.
De ce o persoană, care a fost maltratată în copilărie, abuzată, a
suportat rele tratamente, dominaţie, în loc să-şi dorească să ofere căldură,
iubire, protecţie, unui copil, ea preferă să-l omoare?
85

De ce în loc sa-l abandoneze într-un orfelinat, preferă să-1


omoare?
Cum poate să afirme cineva, mai ales părinţii că nu au ştiut, că
fiica lor este însărcinată!?! Ce fel de părinte este cel care stă cu copilul lui în
aceeaşi casă, dar nu ştie ce se întâmplă cu el?
Din păcate pentru o astfel de infracţiune, care ţine în proporţie
foarte mare de cultura şi sentimente, sau mai bine zis, lipsa lor, o altă cale de
rezolvare nu există decât introducerea unei pedepse, care prin însăşi
noţiunea ei sa le facă să se gândească de mai multe ori înainte de a comite
fapta.
Am putea da vina pe mentalităţi, pe faptul că încă nu ne-am
obişnuit cu lipsa importantei virginităţi în noaptea nunţii, a importantei
„gura lumii” dar ar însemna să ne amăgim singuri.
Dacă la noi am putea spune că procentajul este cât de cât
echilibrat, în ceea ce priveşte vârsta mamelor criminale, în statele cu
„pretenţii” de simboluri, cam ca ele am vrea sa ajungem, vârsta celor care
comit astfel de fapte este între 14-20 de ani.
Cum să combaţi ceea ce nu poţi controla!?!
Cum să combatem pruncuciderea ,când noi nici măcar o
evidenţă a populaţiei aşa cum trebuie nu avem!?!
Cum am putea combate sentimente, instincte, care pot sau nu să
apară în momentele delicate ale vieţii!?!
Am observat pe parcursul acestei lucrări cât de uşor le vine
anumitor persoane să se debaraseze de ceea ce le încurcă viaţa. Nu contează
din păcate că ceea ce stă în calea fericirii lor este de fapt un copil nevinovat,
o fiinţă umană, care-şi cere dreptul la viată, un drept pe care nu şi l-a luat
singur, el necerând să fie făcut.
Pentru un moment de plăcere, pentru o clipă de
iresponsabilitate, pentru că societăţii încă îi mai place să se creadă morală,
86

fără să-şi vadă sau să-şi recunoască uscăturile, plătesc nişte suflete
nevinovate.
Probabil, că doar atunci când reformele se vor face de jos în sus
şi nu invers, atunci când ideile secolului XXI vor penetra şi ultima pătură
socială, atunci pedepsele vor fi cu adevărat pedepse şi nu „concedii” sau
„specializări” pe banii statului, doar în clipa aceea vom putea arunca gunoiul
liniştiţi, că nu vom mai vedea copii în tomberoane, vom putea să ne
plimbăm prin lanuri de porumb ce nu au avut pe post de îngrăşământ natura,
trupul vreunui nou-născut.

BIBLIOGRAFIE

1. Legislaţie

• Constituţia României, revizuită prin Legea nr. 429/2003,


aprobată prin referendumul naţional din 18-19.10.2003,
confirmat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.
3/22.10.2003;
• Legea nr.301/ 2004 privind adoptarea noului Cod penal ,
publicată în M.Of. nr 575/ 2004
• Codul de procedură penală.

2. Tratate. Cursuri. Monografii

♦ V. Bercheşan, I. Eugen Sandu, Tratat de metodică


criminalistică, Editura Carpaţi, 1994;
♦ Gh. Nistoreanu, A.Boroi, Drept penal. Partea specială, Editura
AllBeck, Bucureşti, 2002;
♦ Al. Boroi, Infracţiuni contra vieţii, Editura AllBeck, Bucureşti,
1999;
87

♦ Al. Boroi, Pruncuciderea şi Uciderea din culpă, Editura MI.,


Bucureşti, 1992;
♦ V. Dongoroz, Siegfried Kahone, Ion Oancea, Rodica Stănoiu,
Iosif Hodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Victor Roşca,
Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea specială, Editura
All Beck, Bucureşti, 2003;
♦ I. Dobrinescu – Infracţiuni contra vieţii persoanei, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1987;
♦ O. Loghin, T. Tudorel, Drept penal român. Partea specială,
Casa de Editură şi Presă “Şansa”, Bucureşti, 1994;
♦ Ioan Muraru – Drept constituţional şi instituţii politice, vol. I
ediţia a IX a rev. şi compl.,Lumina Lex, Bucuresti,2001
♦ Gheorghe Diaconescu – Infracţiunile în Codul Penal Român,
Editura “Oscar Print”, Bucureşti, 1997
♦ V.Dobrinoiu, Drept penal. Partea specială, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2004
♦ I. Neagu, Tratat de drept procesual penal, Ed. Lumina Lex
Bucureşti, 2002
♦ V. Dongoroz, Comentare, în Codul penal adnotat de C. Rătescu
ş.a.,vol.III;
♦ G. Antoniu, Vinovăţia penală, Editura Academiei, Bucureşti,
1995;
♦ Gh. Scripcaru, V. Astarastoaie, C. Scripcaru, Medicina Legală,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1993;
♦ M. Kernbach, Medicina judiciară, Editura medicală,
Bucureşti,1958;
♦ V. Beliş, Curs de medicină legală, Editura Teora, Bucureşti,
1992;
♦ V. Beliş, C. Naneş, Traumatologia mecanică în practica
medico-legală şi judiciară, Editura Academiei, Bucureşti, 1985
♦ Emil Cernea, Emil Molcuţ, Istoria statului şi dreptului
românesc, Casa de editură şi presă “Şansa”, Bucureşti, 1993

3. Studii. Articole din reviste de specialitate


88

 Mădălina Cora, Aspecte teoretice în materia infracţiunii de


pruncucidere în „Dreptul” nr.5\2003;
 G. Antoniu, Ocrotirea penală a vieţii persoanei în R.D.P.
nr.1\2002;
 Andreea Todan, Pruncucidere. Controverse, în R.D.P.
nr.3/1999;
 Al. Boroi, Participaţia penală în cazul infracţiunii de
pruncucidere, în R.D.P nr.3\1996;
 Maria Cristina Merloiu, Infracţiunea de pruncucidere, în
R.D.P. nr.4\1999
 Mihai Claudiu Munteanu, Discuţii privind sintagma “Imediat
după naştere” în cazul infracţiunii de pruncucidere, în „Dreptul” nr.
4/1999;
 M. Capotă, Cercetarea împrejurărilor în care a decedat un
nou-născut al cărui cadavru a fost găsit pe calea ferată ,în -,,Probleme
de criminalistică şi de criminologie" nr. 2—3/1983
 R. Stănoiu, Infracţiunea de pruncucidere, Concepţie, propuneri
de perfecţionare a reglementării, în S.D.R. nr. 2/1990;
 O. Loghin, Sancţionarea participanţilor în cazul pruncuciderii,
în R.R.D. nr.1\1973;
 Decizia de îndrumare nr. 2/1976 în R.R.D. nr. 5/1976;
 G. Antoniu, Notă la decizia penală nr. 11/1969 a Tribunalului
Suprem în R.R.D. nr. 2/1969;
 Harald Jung, Mihai Ardeleanu, Expertiza medico-legală
psihiatrică în pruncucidere, în R.R.D. nr.10/2002;
 Ghe. Mateuţ, O caracterizare a pruncuciderii în lumina teoriei
şi practicii penale, în „Dreptul” nr. 8/2000;
 Horia Diaconescu, Infracţiunea de pruncucidere şi participaţia
penală în cazul acesteia, în „Dreptul” nr. 11/2000;
89