Sunteți pe pagina 1din 37

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ A BANATULUI TIMIŞOARA

FACULTATEA TEHNOLOGIA PRODUSELOR AGROALIMENTARE

DISCIPLINA: TEHNOLOGII GENERALE

PROIECT DE AN

Coordonator:
Prof. Dr. Ing. Ionel Jianu

TIMIŞOARA 2007
“SISTEME ADSORBANTE: PĂMÂNTURI DECOLORANTE”

2
CUPRINS

. 1.
Introducere

.2.
Studiu de literatură
2.1. Extracţia, odorantelor şi aromatizantelor naturale 6
2.2. Cărbunele activ 7
2.3. Bentonita 8
2.4. Kiselgurul 10
2.5. Filtrul cu material adsorbant kiselgur utilizat în vinificaţie 11
2.6. Răşini schimbătoare de ioni 12
2.7. Silicagelul 13

.3.
Variante tehnologice
3.1. Obţinerea bentonitei 16
3.2. Coloane de adsorbţie cu cărbune acitv 16
3.3. Instalaţii de monofiltrare prin suporturi de filtrare şi de adsorbţie 18
3.4. Instalaţii de ultrafiltrare 21

.4.
Aplicaţii în domeniul alimentar şi industria de
epurare al apelor tehnologice

4.1. Filtrarea, limpezirea berii 24


4.2. Aplicaţii în decolorarea uleiurilor 26
4.3.Aplicatii în domeniul epurării apelor tehnologice uzate 30
4.4. Bentonita utilizată în vinificaţie şi industria berii 32
Bibliografie 37

3
. 1.
Introducere

Procedee prin adsorbţie. Adsorbţia (v. Adsorbţie) este procesul unitar


bazat pe reţinerea substanţelor impurificatoare (sorbaţi) pe corpuri solide sau
lichide (sorbenţi). În cadrul proceselor de sorbţie se disting: reţinerea
substanţei în toată masa sorbentului lichid (absorbţie) şi în stratul superficial
al sorbentului solid sau lichid (adsorbţie).
Adsorbţia pe sorbent solizi poate constitui unul din cele mai eficiente
procedee de epurare avansată a apelor de substanţe organice solubile şi poate
fi aplicată atât la tratarea (purificarea) apelor de suprafaţă cât şi la epurarea
apelor reziduale. Procedeul se poate aplica independent sau asociat cu
epurarea biologică. Totodată, după caz poate fi utilizat ca un procedeu de
epurare sau ca un procedeu de epurare finală sau avansată.
Avantajele procedeului: posibilitatea reţinerii impurificatorilor din
amestecuri policomponente, eficienţă ridicată de epurare, îndeosebi la
concentraţii foarte scăzute ale poluanţilor. Adsorbţia poluanţilor pe sorbenţi
solizi este rezultatul trecerii moleculelor substanţei dizolvate din lichid pe
suprafaţa sorbentului sub acţiunea câmpului de forţe de la interfaţă, care
înving interacţiunile de hidratare din soluţie. Procedeul este raţional pentru
epurarea apelor reziduale, dacă în ele sunt conţinute predominant substanţe
aromatice, neelectroliţi sau electroliţi slabi, coloranţi, compuşi saturaţi sau
hidrofobi (compuşi cloruraţi sau cu grupe nitro) ş.a. Procedeul nu este
indicat la o impurificare excesivă anorganică sau la impurificările cu alcooli
inferiori.
Cărbunele activ, de diferite sorturi, este unul din cei mai eficienţi
sorbenţi pentru epurarea apelor. În general, ca sorbenţi se mai pot folosi
diverse materiale artificiale şi naturale ca: cenuşă, cocs mărunţit, tuf
vulcanic, silicagel, argile active, polimeri poroşi ş.a. Structura microporoasă
condiţionează capacitatea de adsorbţie iar macroporii constituie canale
transportoare.
Sorbentul poate fi macroporos, microporos sau mixt. Procesul de
sorbţie se poate conduce în condiţii statice (fără decalaj între mişcarea
lichidului şi sorbentului) sau dinamice, cu mişcare relativă (defazaj) sorbent
– lichid (filtre – coloane, pat fluidizat). Cel mai raţional sens de filtrare prin
patul de sorbent, dispus în adsorbere, este de sus în jos, prin aceasta
realizându-se trecerea uniformă prin secţiunea coloanei şi eliminarea bulelor

4
de gaz. Viteza de filtrare depinde de concentraţia impurificatorilor şi variază
între 1 – 6 m/h. Substanţele absorbite pot fi recuperate (sorbţie recuperativă)
sau nu, când nu prezintă valoare economică. Sorbentul poate fi regenerat. În
cazul utilizării cărbunelui activ ca sorbent, pentru regenerare sau recuperarea
substanţelor adsorbite se pot utiliza: extracţia cu solvenţi organici, desorbţia
antrenarea cu vapori de apă supraîncălziţi, striparea cu un gaz inert cald,
desorbţia cu insuflare de aer cald, desorbţia cu acizi sau baze ş.a. În cazul
când nu se urmăreşte recuperarea substanţelor adsorbite (regenerarea
distructivă) se aplică procedee termice sau oxidative. La regenerarea termică
are loc o pierdere de sorbent de 5 – 10%. La utilizarea filtrelor biologic
active din cărbune activ, are loc o regenerare continuă.

5
.2.
Studiu de literatură
2.1. Extracţia, odorantelor şi aromatizantelor naturale

Substanţele cu caracter odorant şi aromantizant se găsesc din


abundenţă în natură, în primul rând în regnul vegetal şi mai puţin în regnul
animal.
Procedeul folosit pentru obţinerea acestor substanţe depinde de natura
lor chimică şi de proprietăţile lor.
Procedeele aplicate industrial se bazează pe două dintre proprietăţile
fizice ale acestora şi anume: proprietatea de a fi antrenabile cu vapori de apă
şi solubilitatea lor în anumiţi solvenţi ca de exemplu: hidrocarburi, compuşi
organici halogenaţi, grăsimi, bioxid de carbon etc.
Principalele procedee aplicate practic sunt următoarele:
1. Antrenarea cu vapori de apă.
2. Extracţia cu grăsimi naturale.
3. Extracţia cu solvenţi organici.
4. Extracţia cu gaze lichefiate.
5. Extracţia prin presare.
6. Adsorbţia pe un material adsorbant.
7. Procedee fizice de obţinere a aromelor din sucuri de fructe.

1. ADSORBŢIA PE UN MATERIAL ADSORBANT

Aplicarea industrială a acestui procedeu, sub numele de adsorbţie


dinamică, se practică în ultimele decenii la unele flori din care odorantele nu
se pot obţine decât prin enfleurage (iasomie, tuberoze etc.) sau (narcise,
zambile, liliac).
Instalaţia constă din camere în care sunt depozitate florile pe rame
suprapuse şi distante. În plafonul acestor încăperi sunt dispuse coloane
umplute cu adsorbant. Pe la partea inferioară se insuflă aer iniţial purificat.
Şi cu umiditate de 95 – 98%, temperatură 22 – 28oC, pentru a întreţine
procesul de supravieţuire a florilor. Timp de insuflare a aerului – 24 ore.
Adsorbţia se face pe cărbune de lemn de mesteacăn. (150 – 200g
parfum pentru un KG cărbune)
Desorbţia se realizează prin extracţie cu eter de petrol.

6
Florile descărcate de pe rame sunt extrase cu eter de petrol pentru
obţinerea absolutului. Acest absolut se amestecă cu extractul din prima fază.
Procedeul prezintă unele avantaje faţă de extracţia pe grăsimi sau cu
solvenţi deoarece:
- materia primă nu vine în contact cu absorbantul;
- în timpul procesului se continuă procesele enzimatice de producere
a substanţelor odorante, deci randamente mai mari;
- adsorbantul se poate regenera – economic de solvenţi.
Dezavantajul constă în faptul că nu sunt extraşi componenţi cu
volatilităţi scăzute, fapt pentru care se continuă extracţia cu solvenţi.

2.2. Cărbunele activ

Cărbunele activ înlătură substanţele care afectează gustul, cum ar fi


clorul şi compuşii clorinaţi. Cărbunele activ are o structură extrem de
poroasă şi deci o suprafaţă foarte mare. Cînd intră în contact cu apa, se poate
observa formarea unor bule de aer indicînd umplerea lentă a porilor cu apă.

Cărbunele activ în vinificaţie

Când se foloseşte cărbunele se are în vedere nu o limpezire ci o


ameliorare de gust sau de culoare. Pentru îndepărtarea mirosului şi a gustului
(miros de doagă,de mucegai,gust amar) se administrează doze mari ( 70-300
g/hl ). Pentru decolorarea vinurilor pătate se administrează cantităţi mai mici
( 30-80 g/hl).Se cântăreşte cantitatea de cărbune stabilită prin microprobe
necesară vinului respectiv. Se amestecă cu vinul până când se obţine un
amestec de consistenţa laptelui gros (bătut şi apoi se omogenizează cu vinul

7
din vas. Se amestecă energic vinul , de câteva ori pe zi, timp de 3 zile
consecutiv, după care se lasă în repus 1-2 zile. Apoi vinul se trece în alt vas
şi se limpezeşte prin cleire cu bentonită. Nu se lasă mai mult pe depozit
pentru a evita trecerea substanţelor absorbite din nou în vin

Determinarea extractului cloroformic al substanţelor organice reţinute


de cărbunele activ

Cărbunele activ adsoarbe un număr mare de compuşi organici din


apă. După ce se trece peste cărbune activ o cantitate suficientă de apă, se ia
cărbunele care a adsorbit substanţele organice, se usucă şi se extrage cu
cloroform. Se elimină prin distilare cloroformul şi se cântăreşte reziduul de
substanţe organice.
Metoda nu dă rezultate pentru materiile organice totale, deoarece nici
cărbunele activ, nici cloroformul nu le extrag în întregime.
Metoda furnizează date orientative cu privire la impurificarea apelor
cu poluanţi industriali. Reziduul obţinut poate fi supus unor analize
ulterioare specifice.

2.3. Bentonita

Este o argilă coloidală şi este format dintr-un amestec de silicaţi de


aluminiu, oxizi de Ca, Mg, Fe şi alcalii. Componentul principal este
monomorilomitul, Al2O3 4SiO2 H2O.
Denumiri, sinonime: montmorillonit de sodiu, montmorillonit de
calciu, saponit, montmorillonit (Na), montmorillonit (Ca), bentonita,
tailorit, pământul fuller's, wyoming bentonita sodică, hectorit, argilă magmă
de bentonită , bentonită sudică, tixoton, argilă de vulcan, bentonită
vulcanică BC, wilkinit.
Formula chimică : Al2O34SiO2H2O
Denumire chimică: silicat de aluminiu hidratat sub formă originală în natură

8
Se prezintă sub formă de pulberi foarte fine, de culoare gri spre
galben, verde sau roz, în funcţie din ce oxizi este compus, astfel încât oxizii
principali sunt dioxidul de siliciu, şi oxidul de aluminiu. Pentru aprecierea
culorii şi al calităţii se foloseşte aprecierea gradului de alb al bentonitelor,
care este de 80% pentru cel american, iar 84% pentru cel italian. Se prezintă
sub formă de pulberi solide şi au o capacitate mare de a absoarbe apă, se
umflă şi îşi măreşte de mai multe ori volumul, chiar şi până de 10 ori.
Suspensiile de bentonită sunt stabile atât în mediu bazic cât şi cel acid, în

aceasta din urmă mai pronunţat. Bentonita se foloseşte pentru limpezirea

băuturilor alcoolice, în special al vinului şi al berii.

Există trei tipuri de bentonită, şi anume:


• bentonita calcică naturală sau calciu - montmorillonit
• bentonita sodică naturală sau sodiu - montmorillonit
• bentonite activate de sodiu, sau montmorillonit activat de sodiu

Domenii tipice de utilizare:


- se utilizează ca adaos pentru nisipul de fundaţie, albirea argilei,
agenţilor de filtrare, împiedică pătrunderea apei, aditiv pentru
materiale ceramice
- industria farmaceutică, industria alimentară, cosmetică şi
produse de uz personal
- bentonita posedă proprietăţi thixotrope şi depozitează un strat,
film subţire pe pereţii găuriţi, fapt ce conduce la transformarea
fracţiunilor permeabile în fracţiuni permeabile.
- atât bentonita naturală cât şi cea sintetică sunt utilizate la
prelucrarea nămolurilor, deşeurilor provenite din industrie.

Bentonita sodică

9
Bentonita sodică se dilată şi poate absorbi cu mult peste greutatea ei
corporală. Este utilizat în special pentru stocarea straturilor de tip nămol,
conglomerate din ulei, gaze şi industrii de purificare. Proprietatea de umflare
deasemenea face ca bentonita să fie un strat excelent ca limpezitor, în special
pentru limpezirea diferitelor lichide de importanţă alimentară (vin, bere,
băutruri nealcoolice etc.) şi pentru îndepărtarea poluanţilor metalici din
apele de adâncime. Alte utilizări includ formarea de pereţi de conglomerate,
formând prin aceasta alte bariere impermeabile.

Bentonita calcică

Bentonita calcică nu are proprietăţi de umflare şi este vândută pe piaţa


medicinală datorită proprietăţilor de purificare ale acesteia. De obicei se află
dizolvată, combinată în apă şi face parte din aşa numita dietă ″ detox″ . Se
crede că structura microscopică al bentonitei calcice absoarbe impurităţile,
uşurând munca sistemului digestiv. Impurităţile sunt apoi excretate
împreună cu bentonita.

De asemenea se cunoaşte faptul că triburile native din Africa de Sud,


Africa şi Australia au folosit mult timp bentonita pentru acest scop.
Pascalite, este denumirea comercială sub care se poate găsi bentonita
calcică.

2.4. Kiselgurul

Ca origine este o rocă sedimentară silicioasă, formată prin depunerea


unor alge microscopice monocelulare; diatomit; tripoli. Plantele marine,
radiolarii si diatomeele absorb din apa acid sicilic coloidal, care apoi in
organismul acestora se transforma in bioxid de siliciu.Dupa moarte, resturile
acestor microorganisme cad la fundul marilor si formeaza kiselgurul-
pamant de infuzii - care se prezinta ca o pulbere alba - cenusie.

10
2.5. Filtrul cu material adsorbant
kiselgur utilizat în vinificaţie

Filtrul cu kiselgur foloseşte ca


material filtrant pământul de infuzori
(diatomita sau kiselgurul). Materialul
folosit se introduce în aparat atât la
începutul,cât şi în timpul lucrului. Filtrul
este prevăzut cu un dozator,care asigură
alimentarea sa continuă cu o cantitate
reglabilă de kiselgur,aflat într-un vas de
amestecare unde este menţinut în agitaţie
continuă. Sitele filtrului, conice sau
discoidala,sunt confecţionate din oţel inoxidabil. Există şi filtre care folosesc
pânza ca suport pentru colmatare. Acestea prezintă o serie de inconveniente
în comparaţie cu filtrele cu site metalice şi se folosesc mai puţin.
Filtrele cu kiselgur au capacitate mare de lucru. Ele pot fi utilizate
chiar şi pentru limpezirea vinurilor foarte tulburi, a musturilor sau a vinurilor
cu fermentaţia încă neterminată. Prin construcţie ele pot fi golite şi spălate
uşor, fără demontarea aparatului şi numai prin spălare cu un curent de apă
introdus în sens invers (în contracurent). O mare importanţă în reuşita
filtrării o prezintă calitatea materialului filtrant (diatomitei), care tebuie să
aibă o porozitate corespunzătoare şi să nu cedeze vinului substanţe sau
gusturi străine .
Filtrele cu plăci folosesc ca material de filtrare plăcile de azbest-
celuloză , care se montează între ramele filtrului, confecţionate din materiale
necorosive (oţel inoxidabil, aluminiu lăcuit, material plastic etc.).Ramele

11
filtrului prezintă o serie de caneluri, care, prin montare, realizează în corpul
filtrului două circuite: uvul prin care este pompat vinul tulbure introdus în
filtru şi altul prin care este colectat şi evacuat vinul limpede. Vinul tulbure
este introdus prin canalul de alimentare, sub presiune, pătrunde prin plăcile
filtrante, care reţin impurităţile(prin cernere şi adsorbţie) şi iese prin coloana
de colectare a vinului limpede.
Productivitatea filtrului easte determinată de mărimea plăcilor (20
>< 20;40 >< 40; 60 ><60; cm.) şi de numărul lor.Ea poate fi mărită sau
micşorată prin mărirea sau reducerea numărului de plăci şi rame care se
montează.Gradul de filtrare este dat de diametrul porilor plăcilor filtrante:
atunci când porii au diametrul mai mare, se realizează o filtrare mai “largă”,
reţinându-se suspensiile mai grosiere, iar atunci când porii sunt cu diametru
mai mic, se obţine o filtrare mai “strânsă”, ajungâhdu-se până la o filtrare
sterilizantă.În funcţie de scop se folosesc plăci corespunzătoare; pentru
filtrare “largă”, cele cu numere mici (K0 , K1, K2, K3); pentru filtrare
"strânsa", cele cu numere mai mari (K5, K6, K7).
Filtrarea prezintă faţă de cleire următoarele avantaje:
- limpezirea vinului se realizează mai repede şi mai sigur;
- prin filtrare pot fi limpezite atât vinurile stabile, cu fermentaţia
încheiată, cât şi vinurile noi şi tulburi, care prezintă încă degajări de CO2 ,
precum şi vinurile bolnave care nu răspund la cleire.

2.6. Răşini schimbătoare de ioni

Utilizarea răşinei schimbătoare de ioni în detrminarea acidului lactic în


producţia de lapte

Acidul lactic (I) este determinat în lapte după extragerea proteinelor


prin adsorbţia pe răşină schimbătoare de anioni şi determinarea colorimetrică
a acidului lactic cu p – hidroxidifenil (II). Adausul de 10 ml lapte, 10 ml
hidroxid de sodiu 0,5N şi 10 ml soluţie sulfat de zinc 10 % neutralizată,
diluată în 100 ml şi filtrată. 10-25 ml filtrat, amestecat cu 25 de g de răşină
schimbătoare AMBERLITE IR-400, transferată într-o coloană 230× 12 mm,
spălată cu 100 ml apă distilată. Separarea acidului lactic s-a făcut cu 25 ml
carbonat de sodiu 0,1M. 1 ml eluat conţine: 1-15 g acid lactic (I) şi
adăugându-se în tubul test o picătură CuSO4× 5 H2O 5% şi 6 ml de acid
sulfuric încălzit timp de 5 minute în baia de apă fierbinte, răcit la 30oC tratat

12
cu două picături de soluţie 1,5% (II) în hidroxid de sodiu 0,5% lăsat circa 15
min. la cald în baia de apă fierbinte şi răcit.
Măsurarea culorilor în spectrofotometria Spkker cu filtru 605.
Acidul acetic şi produsele fermentate a Streptococcus diacetilactic nu
interferează. Valorile raportate sunt 0,08 mg/ml lapte; 0,17 mg/ml (whey?)
şi 6,2 mg/g brânză.

Absorbţia glucozei pe o răşină schimbătoare de anioni cu o bază slabă

T.H. Reynolds (div. food preservation and transport, c.s.i.r.o., homebush,


australia)

Trecerea amestecului sintetic a zahărului [glucoză (I), fructoză] şi acid


[malic, citric, quinic (II), galacturonic (III), fosforic] simultan în compoziţia
acestora din pere şi piersici după extragerea cationică, directă în
AMBERLITE IR-4B şi spălarea spălarea cu apă este demonstrată. I,II,III,
sunt reţinute după mai multe spălări. Mai mult de 1% din
glucoza (I) este trecută în răşină care poate fi adsorbită dar poate fi eludată
prin spălare directă cu acid clorhidric2N.

2.7. Silicagelul

Gelul de silice-material este un material granular cu porozitate mare


obţinut prin deshidratare in condiţii speciale a gelului de bioxid de siliciu
,folosit ca adsorbant şi ca purtător de catalizatori .

Silica Gelul este un silicat amorf, un material dur si translucid, format


din granule de dimensiuni diferite în care exista un numar foarte mare de
pori microscopici. Avînd o densitate medie de 600 g/l, se preteaza folosirii
în medii cu umiditate medie si timp de acţiune foarte lung. Când controleaza
umezeala, silicagelul acţioneză ca un burete, care la o temperatura de 24ş C
si umiditate relativa de 20%, poate absorbi 25% din greutatea lui în apa.
Spre deosebire de un burete însa, silicagelul ramâne uscat chiar si la
capacitatea maxima. Cu cât umiditatea relativa este mai mare, silicagelul
absoarbe mai multa apa, iar în plus, cantitatea de apa absorbita creşte cu cât
perioda de timp este mai mare.

13
Aplicaţiile produsului cuprinde o largă gama de domenii industriale,
unde procesele tehnologice sunt efectuate în condiţii speciale cu umiditate
scăzută.

Caracteristici 1-2 mm 2-6,3 mm 6,3-12 mm


Granulatie %min 95 95 95
Umiditate %max 5 5 5
Rezistenta mecanica %min 92 92 92
Densitate g/dm˛,min 600 600 600
Higroscopicitate %min
- La 20°C; RH 20% 14 14 14
- La 20°C; RH 50% 28 28 28
- La 20°C; RH 90% 35 35 35

Silicagelul macroporos este un material dur de culoare alb mat,


format din granule de dimensiuni diferite, cu un numar mare de pori cu
dimensiuni mai mari ca la silicagelul microporos. Densitatea medie este 400
g/l, ceea ce-i confera o putere mare de absorţie acolo unde umiditatea
relativa este foarte mare, dar într-un timp foarte scurt. Datorita
caracteristicilor lui net superioare se utilizeaza în domenii speciale:

- la transportul gazelor naturale, unde are un caracter de selectivitate


absorbind remarcabil si impuritaţile din apa;
- absoarbe hidrocarburile din ulei;
- este un catalizator chimic în petrochimie si rafinarea uleiului;

14
- purificrea gazelor speciale;
- depozitarea bateriilor cu acid;

Caracteristici 1-2 mm 2-6,3 mm 6,3-12 mm


Granulatie %min 96 94 92
Umiditate %max 5 5 5
Rezistenta mecanica %min 80 80 80
Densitate g/dm˛,min 400 400 400
Higroscopicitate %min
- La 20°C; RH 20% 18 18 18
- La 20°C; RH 50% 32 32 32
- La 20°C; RH 90% 60 60 60

Este numit şi indicator de umiditate. În cazul acestui tip de silicagel,


particulele de gel sunt impregnate cu o substanţa indicator, care în cazul de
faţa este cobaltul. În lipsa umiditaţii granulele sunt transparente, de culoare
albastră, iar din momentul în care granula absoarbe umiditate se decoloreaza
spre mov. La schimbarea culorii în roz, rezulta ca silicagelul a ajuns la
capacitatea maxima de absorţie fiind saturat complet de apa, urmînd a fi
înlocuit. Acest tip de silicagel poate fi folosit în aplicaţii industriale ca si
absorbant de umiditate, dar poate fi folosit si ca indicator de umiditate pentru
alte domenii.

15
.3.
Variane tehnologice

3.1. Obţinerea bentonitei

Bentonita este obţinută prin colectarea produsului brut sub formă de


conglomerate, care trec mai departe spre purificare şi mărunţire sub formă
de granule sub diferite forme sau soluţii diluate. Tipurile de produs finit de
bentonită sunt prezentate în anexă, precum şi maşina de escavare-colectare
al bentonitei din mine.
Soluţii de industrie de obţinere a bentonitei:
Sisteme de descărcare al bentonitei şi răşinilor au următoarele
inovaţii:
- costuri mai scăzute decât instalarea mecanică
- instalare simplă şi flexibilă
- prafurile de bentonită, argilă sunt utilizate 100% în proces
- randament mare de obţinere
- procesul este automatizat, continuu.
-

Soluţii de industrie de obţinere a bentonitei şi al argilelor

3.2. Coloane de adsorbţie cu cărbune acitv

În procesul de adsorbţie un material solid este folosit în vederea


îndepărtării stratului solubil din materialul supus filtrării. În acest proces în
cazul nostru de discuţii acest solid este cărbunele activ. Cărbuele activ este

16
produs în aşa fel încât să asigure o suprafaţî internă de adsorbţie suficient de
ridicată (între 500 - 1500 m2/g).
Această suprafaţă mare de adsorbţi face ca, cărbunele activ să fie un
excelent mediu de adsorbţie. Acesta este disponibil în două variante: pudră
(PAC) şi granular (GAC).
Varianta sub formă de granule este utilizat mai ales în tratamentul
apelor şi poate absorbi următoarele substanţe solubile:

Cărbune active FA 100

Descriere:
Activat în prezenţa aburilor, cărbune activat sub formă granulară şi este recomandat
mai ales pentru declorinarea şi purificarea atât al apelor tehnologice cât şi al apei
potabile.
CARACTERISTICI TEHNICE
Gradul de mărunţire 8 x 30 Mesh ASTM D 2862
>8 (2.36 mm) 5% max
<30 (0.6 mm) 4% max
Densitate aparentă, g/l 500 ± 30 ASTM D 2854
Umiditate per ambalaj, % <2 ASTM D 2867
Duritate, % > 90 ASTM D 3802
Număr abraziv, % > 80 AWWA B 604/74
Număr de iod, % > 850 AWWA B 604/74
Număr de albastru de
> 20 Spectrophotometric
metilen, %
Jumătate de lungime de
2,9 DIN 19603
Cl, cm

În figura de mai jos este prezentat izoterma de adsorbţie specifică al


cărbunelui activ.

17
Pe axa orizontală se găseşte concentraţia iar pe axa verticală se poate
găsi necesarul de cantitate de carbon. În vederea optimizării coloanei de
adsorbţie cu cărbune activ acest grafic poate fi de mare folos.

În punctul C3 coloana începe să se golească iar în apropierea


punctului C4 coloana de absorbţie nu se mai purifică. Între punctele C3 şi
C4 este nevoie ca coloana să fie regenerată.

3.3. Instalaţii de monofiltrare prin suporturi de filtrare şi de


adsorbţie

18
Instalatii cu membrana ENVOPUR®

Instalatiile seriei de produse ENVOPUR® acopera spectrul larg tehnicii


de separare cu membrane pentru tratarea sau epurarea apei. Domeniul de
aplicare este unul foarte larg si si-a demonstrat eficacitatea in decursul
anilor.
De multe ori sunt posibile solutii optime numai prin combinarea
tehnologiilor.
Principalele avantaje ale filtrelor prin membrană sunt următoarele:
- elimină costurile în cazul unei încălziri sau preâncălziri
- eficienţă mare al particulelor îndepărtate nu este necesar o
recirculare al produsului filtrat.
Principiul tehnologic:
Prin filtrarea cu membrane se separa si se concentreaza materii
dizolvate sau nedizolvate dintr-un flux de apa in conditii de presiune.
Marimea porilor membranelor este decisiva in separarea anumitor substante.
In functie de componentele fluxului precum si de calitatea efluentului , isi
pot gasi aplicarea mai multe tipuri de membrane.
Tabel 1.
Tipul Produs Greutate Tipul particulei
Separare
procesului moleculara
(µm)
(Da)
Osmoza inversa ENVOPUR 0,001 – < 100 ionogen
NUO/HUO 0,0001
Nanofiltration ENVOPUR® 0,01 – 100 – 1 000 molecular –
NFI 0,001 macromolecular
Ultrafiltration ENVOPUR® 0,1 – 0,01 1 000 – 500 colloidal –
UFI 000 macromolecular

19
Microfiltration ENVOPUR® < 0,9 > 500 000 colloidal –
MFI micro-dispersed
Elektrochemical ENVOPUR® < 0,9 > 500 000 colloidal –
deionisation EDI micro-dispersed

Tabel 2.Principalele dimensiuni ale porilor

Numărul de ordine Descriere Ambalare


0.03 μm, 200 m, lungime
AC003R01 1/pkg
lineară (∗)
AC010R01 0.1 μm, 200 m, ∗ 1/pkg
AC020R01 0.2 μm, 200 m, ∗ 1/pkg
AC045R01 0.45 μm, 200 m, ∗ 1/pkg
AC065R01 0.65 μm, 200 m, ∗ 1/pkg
AC080R01 0.8 μm, 200 m, ∗ 1/pkg
AC120R01 1.2 μm, 200 m, ∗ 1/pkg
AC500R01 5.0 μm, 200 m, ∗ 1/pkg

Tabel 3. Dimensiunea porilor membranelor disponibile sub formă de disc

Numărul de ordine Descriere Ambalare


0.1 μm, 13 mm, diametru
AC010DA3 100/pkg
(∗∗)
AC010DB3 0.1 μm, 25 mm, ∗∗ 100/pkg
AC010DC3 0.1 μm, 47 mm, ∗∗ 100/pkg
AC010DD3 0.1 μm, 90 mm, ∗∗ 100/pkg
AC010DD2 0.1 μm, 90 mm, ∗∗ 50/pkg.
AC010DE1 0.1 μm, 142 mm, ∗∗ 25/pkg.
AC010DF1 0.1 μm, 293 mm, ∗∗ 25/pkg.
AC020DA3 0.2 μm, 13 mm, ∗∗ 100/pkg
AC020DB3 0.2 μm, 25 mm, ∗∗ 100/pkg
AC020DC3 0.2 μm, 47 mm, ∗∗ 100/pkg
AC020DD3 0.2 μm, 90 mm, ∗∗ 100/pkg
AC020DD2 0.2 μm, 90 mm, ∗∗ 50/pkg.
AC020DE1 0.2 μm, 142 mm, ∗∗ 25/pkg.
AC020DF1 0.2 μm, 293 mm, ∗∗ 25/pkg.

20
0.45 μm, 13 mm,
AC045DA3 100/pkg
diametru
AC045DB3 0.45 μm, 25 mm, ∗∗ 100/pkg
AC045DC3 0.45 μm, 47 mm, ∗∗ 100/pkg
AC045DD3 0.45 μm, 90 mm, ∗∗ 100/pkg
AC045DD2 0.45 μm, 90 mm, ∗∗ 50/pkg.
AC045DE1 0.45 μm, 142 mm, ∗∗ 25/pkg.
AC045DF1 0.45 μm, 293 mm, ∗∗ 25/pkg.
AC065DA3 0.65 μm, 13 mm, ∗∗ 100/pkg
AC065DB3 0.65 μm, 25 mm, ∗∗ 100/pkg
AC065DC3 0.65 μm, 47 mm, ∗∗ 100/pkg
AC065DD3 0.65 μm, 90 mm, ∗∗ 100/pkg
AC065DD2 0.65 μm, 90 mm, ∗∗ 50/pkg.
AC065DE1 0.65 μm, 142 mm, ∗∗ 25/pkg.
AC065DF1 0.65 μm, 293 mm, ∗∗ 25/pkg.
AC080DA3 0.8 μm, 13 mm, ∗∗ 100/pkg
AC080DB3 0.8 μm, 25 mm, ∗∗ 100/pkg
AC080DC3 0.8 μm, 47 mm, ∗∗ 100/pkg
AC080DD3 0.8 μm, 90 mm, ∗∗ 100/pkg
AC080DD2 0.8 μm, 90 mm, ∗∗ 50/pkg.
AC080DE1 0.8 μm, 142 mm, ∗∗ 25/pkg.
AC080DF1 0.8 μm, 293 mm, ∗∗ 25/pkg.

3.4. Instalaţii de ultrafiltrare

Pentru studierea procesului de ultrafiltrare sunt prezentate două


instalaţii pilot (fig. 11; 12) care au următoarele caracteristici:
Instalaţia I.
- suprafaţa membranelor 0,5 m2;
- viteza fluxului tangenţial, nu mai puţin 3,0 m/s;
- debutul suspenziei iniţiale la un element de ultrafiltrare 10,9 m3/h;
- presiunea la suprafaţa membranei 0,2 MPa;
- debutul de filtrare specific, nu mai puţin 48 dm3/m2.h;

21
Schema hidraulică a instalaţiei de ultrafiltrare UF I Specificarea instalaţiei I:
l — modul pentru ultramembrană; 2 — pompă; 3 — rezervor pentru
suspensia iniţială; 4 — rezervor pentru permeat; 5 — manometre; 6 —
termometre; 7 — robinete.

Instalaţia II
- suprafaţa membranelor 9 m2;
- viteza fluxului tangenţial, nu mai puţin 4,7 m/s;
- debutul suspnesiei iniţiale la un element de ultrafiltrare 17 m3/h;
- presiunea la suprafaţa membranei 0,3-0,4 MPa;
- debutul de filtrare specific, nu mai puţin 50 dm3/m2.h.

22
Schema hidraulică a instalaţiei de ultrafiltrare UF II Specificarea instalaţiei
II: l — rezervorul de recirculaţie; 2 — rezervorul pentru soluţia de
regenerare; 3 — robinete; 4 — manometru; 5 - pompa; 6 — module pentru
ultramembrane; 7 — contor pentru lichid; 8 — termometru; 9 — schimbător
de căldură; 10 — filtru.

23
.4.
Aplicaţii în domeniul alimentar şi industria de epurare al
apelor tehnologice

4.1. Filtrarea, limpezirea berii

Tehnici de filtrare al berii

Independent de metodele de limpezire şi stabilizare folosite, ele


trebuie completate prin procese de reţinere mecanică a particulelor în
suspensie din bere, folosind tehnici de filtrare. Aceste operaţiuni se
realizează cu mai multe tipuri de filtre, toate funcţionând pe principii de
adsorbţie şi reţinere mecanică prin aluvionare sau trecere prin materiale de
reţinere sub formă de plăci, mase sau membrane. Eficienţa filtrării depinde
în primul rând de filtrabilitatea berii şi de tehnica aplicată şi mai puţin de
caracteristicile constructive ale filtrului.
Filtrarea aluvionară. Acest tip de filtrare presupune trecerea berii
împreună cu materialul filtrant dozat continuu printr-un pat aluvionar de
kiselgur, prin site metalice, materiale poroase, pânze sau cartoane de
bumbac, care nu au alt rol decât de suport de reţinere a masei filtrante. Pe
măsura avansării procesului de filtrare, creşte continuu grosimea stratului
filtrant şi presiunea de la 0,5 bar până la circa 2,5 bar. Particulele de
tulbureală se înglobează treptat în turta crescândă de filtru, evitându-se
colmatarea. Masa filtrantă este constituită de preferinţă din kiselgur, cu sau
fără adaus de materiale adsorbante.
Prealuvionarea. Aceasta are drept scop asigurarea patului filtrant
uniform pe suportul permeabil de susţinere a kiselgurului şi a substanţelor de
tulbureală. Pentru reuşita prealuvionării este necesară o dezaerare prealabilă.
În caz contrar apar crăpături sau punţi preferenţiale în stratul filtrant. În ceea
ce priveşte tehnica optimă de aluvionare, aceasta presupune o prealuvionare
în două straturi, dintre care primul alcătuit din kiselgur grosier (circa 2/3 din
cantitatea prealuvionată) şi al doilea, dintr-un amestec de mai multe tipuri de
kiselgur cu permeabilitate similară cu cea folosită pentru filtrarea propriu-
zisă. După terminarea prealuvionării se continuă filtrarea prin aluvionare de
kiselgur la doza 70-100g/hl, urmărindu-se ca rezistenţa la filtrare, respectiv
pierderile de presiune în filtru să nu depăşească 0,2-0,3 bar şi h. În astfel de
condiţii, după o durată de 8 h de filtrare, presiunea la intrare în filtru trebuie
să ajungă la circa 2 bar. Dacă diferenţa de presiune creşte mai mult filtrul se

24
va epuiza prea repede, denotând că stratul filtrant este prea puţin permeabil
sau că doza este eronată. Către sfârşitul operaţiei de filtrare diferenţa de
presiune creşte mai mult.
De cele mai multe ori eficienţa filtrării se determină atât prin
măsurarea turbidităţii cât şi prin determinarea numărului de celule de drojdii
din berea filtrată. Se urmăreşte ca numărul maxim de celule să fie mai mic
de 5/100 ml.

Filtrarea prin straturi. Se bazează pe trecerea berii prin straturi de


reţinere a substanţelor în suspensie. Această tehnică se foloseşte, de regulă
pentru filtrarea fină a berii, fiindcă productivitatea este foarte mică şi apare
pericolul de colmatare permanentă a straturilor. La tehnicile moderne de
filtrare prin plăci, se folosesc straturi filtrante compuse din amestec de
celuloză, azbest şi kiselgur. Cu cât gradul de fineţe urmărit prin filtrare este
mai ridicat, cu atât proporţia de azbest din amestec creşte, ea ajungând până
la 50%.
În funcţie de gradul de fineţe urmărit la filtrarea fină aceasta se
clasifică astfel:
- sterilizantă, capabilă să reţină celulele de drojdii şi bacterii. Se pot
realiza productivităţi de 1-1,3 hl/m2 şi h, stratul filtrant se colmatează după
trecerea a 8-15 hl/m2 suprafaţă filtrantă, după care plăcile trebuie înlocuite;
- avansată, permiţând reţinerea celulelor de drojdii şi micşorarea
conţinutului de bacterii. Productivităţile realizate sunt similare ca la filtrarea
sterilizantă, dar epuizarea are loc după 30-40hl/m2;
- fină, asigurându-se eliminarea a 90-100% din capacitatea de drojdii.
Se realizează productivităţi de 1,3-1,5 hl/m2 şi h. Cantitatea de bere ce poate
fi filtrată printr-un m2 de strat este de 60-90 hl;
- de luciu, la productivităţi de 2 hl/m2 şi h. Stratul se epuizează după
trecerea a 150 hl/m2.
Tot în categoria filtrării prin straturi se poate încadra şi cea cu
membrane. Se folosesc membrane rotunde din ester de celuloză cu o
porozitate fină, corespunzătoare la mărimi ale porilor între 0,01-5µ .
Structura porilor este în formă de fagure.
În cazul filtrărilor sterilizante se folosesc membrane cu porii de 0,8-
1,2µ . Productivitatea este de până la 200 hl/m2·h şi durata de utilizare până
la epuizarea membranei de 1300-2000 hl/m2. Aceste membrane, ca de altfel
şi plăcile de filtrare, nu pot fi în general regenerate. Instalaţiile se construiesc
la productivităţi de până la 200 hl/h.
Pentru limpezirea berii se pot utiliza filtrele uzuale din industria
alimentară în execuţie antiacidă, pentru a preveni apariţia de reacţii chimice

25
nedorite. Se folosesc în special filtre de tipul filtrelor prese sau
asemănătoare, cu rame şi plăci, precum şi filtre de tip cazan.
La filtrele care funcţionează pe principiul aluvionării sunt necesare
dozatoare de kiselgur, de preferinţă sub formă de pompe cu membrană.
Filtrele cu rame sau plăci posedă elemente filtrante cu dimensiuni de
până lx1 m. În majoritatea cazurilor aceleaşi construcţii de filtre pot fi dotate
fie cu rame şi plăci pentru filtrarea aluvionară, fie cu plăci pentru filtrare
prin straturi.
Există şi filtre combinate cu rame şi plăci, care permit limpezirea berii
în două etape în aceeaşi instalaţie, efectuând filtrarea grosieră şi fină.

4.2. Aplicaţii în decolorarea uleiurilor

Atât pentru uleiurile comestibile cât şi pentru anumite tipuri de uleiuri


thenice (de exemplu cele pentru industria de lacuri şi vopsele), Culoarea este
unul dintre indicatorii majori de calitate. Ca urmare, operaţia de decolorare
(de albire) are o importanţă deosebită şi trebuie executată cu foarte multă
atenţie.
Culoarea este conferită pe de o parte de pigmenţii extraşi din seminţe,
iar pe de altă parte de substanţele colorate formate pe parcursul prelucrării.
Aşa cum s-a arătat, o parte din aceste substanţe se elimină la neutralizare,
cantitatea fiind cu atât mai mare cu cât soluţiile de NaOH sunt mai
concentrate şi cu cât acestea sunt folosite într-un exces mai mare. Clorofila
se hidrolizează în mediu bazic şi se elimină parţial sub forma unor compuşi
solubili în apă; o parte din carotine se adsorb în szoapstocK. O parte
însemnată din substanţele colorate rămâne însă în ulei fiind necesară
eliminarea acestora printr-un procedeu specific. În industrie se aplică
două procedee de decolorare: procedeul fizic (adsorbţie pe solide) şi
procedeul chiimic (transformarea grupelor cromofore în grupe incolore prin
reducerea sau distrugerea acestora prin oxidare). Procedeul chimic se
foloseşte de obicei pentru decolorarea uleiului tehnic puternic colorate, fiind
însă interzis pentru uleiurile comestibile. Uleiurile care se hidrogenează se
decolorează de obicei după saturare, deoarece substanţele colorate care
conţin în moleculă grupe cromofore hidrogenabile, adiţionează hidrogen şi
îşi caracterul cromatofor.
Decolorarea are ca efect secundar o îndepărtare din ulei a urmelor de
mucilagii, a substanţelor proteice şi a resturilor de săpun, iar în cazul

26
aplicării procedeului după hidrogenare şi a urmelor de catalizator rămase în
ulei.
Procesul de absorbţie se studiază la alte discipline aşa că, în cele ce
urmează se vor face referire în special la aspectele specifice uleiurilor.
Caracteristicile materiei prime sunt foarte importante pentru
randamentul decolorării. Cantitatea de pigmenţi variază cu tipul uleiului,
condiţiile de depozitare şi modul de tratare înainte de decolorare.
Se poate observa şi efectul favorabil al neutralizării asupra
decolorării, însă subliniat că prezenţa urmelor de fosfatide şi de săpun
afectează puternic capacitatea adsorbantă a solidului folosit la decolorare:
acestea se adsorb preferenţial blocând adsorbantul.
Mai mult, acizi liberi din săpun sunt eliberaţi din săpunurile adsorbite
pe suprafaţa adsorbantului determinând o creştere a acidităţii libere a
uleiurilor cu până la 0,1%. Întrucât grupele polare se adsorb preferenţial
faţă de cele nepolare, starea de oxidare a materiei este un alt factor care
influenţează procesul de decolorare.
Pentru a reduce ponderea reacţiilor de oxidare, se recomandă
efectuarea decolorării imediat după uscare, întrucât în acest timp scade
cantitatea de aer dizolvată în ulei (solubilitatea maximă a aerului în ulei 8%
volum). Folosirea unui pământ decolorant proaspăt calcinat are un efect
similar, întrucât calcinarea reduce cantitatea de aer reţinută de adsorbant.
Caracteristicile adsorbantului influenţează puternic procesul de
decolorare. Fiecare adsorbant solid este caracterizat de o capacitate de
adsorbţie: depăşirea acesteia reduce eficienţa procesului în timp ce utilizarea
unor adsorbanţi având capacităţi de adsorbţie mai reduse consumul specific
şi implicit pierderile de ulei. Capacitatea maximă de adsorbţie corespunde
unui anumit conţinut de umiditate a adsorbantului: pentru anumiţi cărbuni
activi, capacitatea maximă se obţine la umidităţi de peste 10%, în timp ce
pământurile decolorante ating maximul de capacitate la umidităţi mai mici
de 5%, fiind recomandată calcinarea prealabilă care le poate mări capacitatea
de adsorbţie cu 10 – 15%.
Temperatura de decolorare trebuie corelată cu presiunea din
instalaţie: astfel pentru uleiurile comestibile temperatura optimă este de 85 –
90oCla o presiune reziduală maximă de 60 mm Hg. Timpul de contact,
pentru care se asigură o eficienţă maximă a procesului, este de 15 – 30
minute la operarea discontinuă şi câteva minute la operarea continuă.
Prelungirea timpului de contact peste celk optim are un efect nefavorabil;
pigmenţii adsorbiţi trec de pe suprafaţa adsorbantului înapoi în ulei, fenomen
cunoscut în practică sub numele de reversia culorii.

27
În instalaţiile discontinue după încălzire uleiul în aparat (universal sau
de uscare albire) şi reglarea temperaturii şi presiunii, suspensia de adsorbant
preparată în prealabil se introduce în una sau două etape sub agitare
constantă, care se menţine pe toată durata operaţiei.
În instalaţiile continue, suspensia se prepară într-un malaxor auxiliar
în paralel cu procesul principal. Decolorarea se realizează în două etape
succesive care au loc în două aparate distincte. Uleiul preîncălzit şi
suspensia sunt introduse la partea superioară a reactorului de decolorare
preliminară FIG …, unde sunt dispersate pe peretele aparatului cu ajutorul
unoor discuri deflectoare montate pe agitator.
După ce se scurge pe perete, amestecul se acumulează în jumătatea
inferioară a reactorului, fiind menţinut sub agitare intensă o perioadă
determinată. Apoi amestecul este trimis la reactorul de decolorare finală, în
care curge pelicular pe pereţi, după ce a fost dispersat cu ajutorul unui
dispozitiv specializat. Amestecul este preluat cu pompe de la baza celui de al
doilea reactor şi trimis la filtrare.
Filtrele Niagara, care sunt folosite în ţara noastră, constau din
elemente filtrante dreptunghiulare, inegale, montate vertical într-o carcasă
cilindrică.

28
Ulei brut

Apă sau soluţie acidă Dezmucilaginare

Separare mucilagii Mucilagii

Apă Spălare

Separare apă Ape reziduale

Soluţie alcalină Neutralizare

Separare soapstock Soapstock

Apă Spălare

Separare apă Ape reziduale

Uscare

Adsorbant Decolorare Adsorbant uzat

Ceruri, trigliceride solide,


Vinterizare
ulei

Odorante, acizi graşi,


Dezodorizare
ulei

Ulei rafinat

Schemă bloc de operaţii pentru obţinerea uleiului rafinat decolorat folosind


sisteme adsorbante, pământuri decolorante

29
4.3.Aplicatii în domeniul epurării apelor tehnologice uzate

Metode pentru îndepărtarea impurităţilor gazoase sau sub formă de


vapori. Absorbţia în lichide este cea mai curentă metodă de purificare a
gazelor reziduale. Este metoda utilizată în industrie pentru reţinerea oxizilor
de azot a oxizilor de carbon, de sulf, hidrogen sulfurat şi sulfuri, vapori de
acizi (clorhidric, sulfuric, fluorhidric), compuşi organici toxici (fenoli,
aldehide, cetone etc.). absorbţia se bazează pe dizolvarea fizică selectivă a
poluanţilor sau pe reacţia componentului toxic cu soluţia. Procesul este
ciclic, absorbţia fiind urmată de desorbţie, cu regenerarea solventului. Se
folosesc o gamă largă de metode şi solvenţi sau soluţii, în funcţie natura
poluantului. Principalii solvenţi utilizaţi în evacuarea gazelor reziduale sunt:
apa, apa amoniacală, soluţii de manganat sau permanganat de potasiu etc.
absorbţia se realizează în tunuri de absorbţie prin stropire sau în coloane cu
umplutură sau cu talere. Selectivitatea solventului este specifică pentru
eliminarea fiecărui gaz rezidual în parte. Astfel, pentru epurarea gazelor ce
conţin hidrogen sulfurat se utilizează soluţii de carbonaţi ai metalelor
alcaline, suspensii de hidroxid de calciu, soluţii de tioarseniat de sodiu,
carbonat de sodiu, hidroxid feric, etanlomine etc. O schemă de epurare a
gazelor reziduale ce conţin hidrogen sulfurat, cu soluţie de tioarseniat, după
procedeul Thybox, este reprezentată în fig. următoare.

Schema instalaţiei de eliminare a H2S din gaze pe absorbţie (procedeul


Thybox)

30
1 – coloană de absorbţie; 2 – separator de picături; 3 – ventil de reglare; 4 –
preîncălzitor; 5 – coloană de regenerare (desorbţie şi oxidare); 6 – vas
colector de spumă; 7 – filtru rotativ.

În coloana de absorbţie, care este o coloană cu umplutură, soluţia


circulă în contracurent cu gazele, iar hidrogenul sulfurat este reţinut prin
reacţia:

Na2As2S5O2 + H2S → Na4As2S6O + H2O

Absorbţia se realizează la presiunea atmosferică sau până la 30 atm şi


temperaturi de 20 – 30o C. după absorbţie, soluţia se încălzeşte la cca. 43o C
şi este trimisă la partea inferioară a coloanei de regenerare. Regenerarea se
realizează cu ajutorul aerului introdus la baza coloanei, aer care are un dublu
rol, agent de oxidare după reacţia:

Na4As2S6O + 1/2O2 → Na4As2S5O2 + S

cu formarea sulfatului, şi agent de flotare pentru sulf care se adună la


suprafaţa soluţiei sub formă de spumă. Atât reacţia de reţinere a agentului
sulfurat la absorbţie, cât şi cea de oxidare cu formarea sulfului au loc viteze
mari în condiţiile de operare a instalaţiei. Se realizează grade de epurare a
H2S de 90 – 99%. Sulful se separă prin filtrare. Gazul depurificat trece peste
stratul de adsorbant cu viteze de 0,3 – 0,5 m/s. regenerarea adsorbantului se
realizează cu abur, aer sau gaz inert. Mai moderne sunt instalaţiile de
epurare a gazelor prin adsorbţie în coloane cu strat fluidizat. Pentru
adsorbţia hidrogenului sulfurat din gazele reziduale se utilizează oxizi sau
hidroxizi de fier, zinc cupru şi mai recent zeoliţi sintetici. Adsorbţia, ca şi
regenerarea adsorbanţilor sunt de fapt procese chimice. De exemplu, la
utilizarea ca adsorbant a hidroxidului feric au loc reacţiile:

2Fe(OH)3 + 3H2S → Fe2S3 + 6H2O

2Fe(OH)2 + 3H2S → 2FeS + 6H2O + S

Cea de a doua reacţie devine importantă la valori scăzute ale pH-ului.


Regenerarea se realizează cu oxigen atmosferic şi umiditate:

2Fe2S3 + 6H2O + 3O2 → 4Fe(OH)3 + 6S

31
4FeS + 6H2O + 3O2 → 4Fe(OH)3 + 4S

Adsorbţia se poate realiza într-un strat sau în mai multe straturi, în


strat fix sau fluidizat. Când se lucrează în strat fix, epurarea se realizează la
25 – 30o C, iar în strat fluidizat la 300 – 400o C, temperatură la care are loc o
creştere a vitezei de reacţie.

4.4. Bentonita utilizată în vinificaţie şi industria berii

Este folosit datorită proprietăţii de a-şi mări volumul aparent prin


fixare, adsorbţie de proteine şi proprietatea de a flocula în prezenţa
electroliţiior. Efectul de limpezire diferă de la un vin la altul, astfel încât
putem spune că de obicei se limpezesc bine vinurile provenite de la struguri
sănătoşi, pogate în proteine, deoarece în floculele formate în urma coagulării
bentonitei cu aceste proteine, se intercaleaqză şi altre particule, care de fapt
sunt responsabile pentru tulburarea vinului. Nu se pot bentoniza vinurile
atacate de mucegaiuri sau putregaiuri. Acest efect de îndepărtarea
proteinelor din vin este atât de importantă încât în tehnologiiile moderne
pentru acest scop se foloseşte numai bentonita.
Acesata este considerată cea mai simplă şi mai economică metodă.
Previne atât casarea proteică cât şi cea cuproasă. Aceasta din urmă se
realizează prin eliminarea proteinelor din vin, care repreezintă un suport
pentru apariţia casării cuproase. În ceea ce priveşte casarea ferică, bentonita
nu reprezintă o soluţie. Tratamentul cu bentonită asigură între-o anumită
măsură asigurarea stabilităţii vinului prin eliminarea a 80% din
microorganismele de producţie.
Momentul adăugări soluţiei de bentonită este un parametru căreia
trebuie acordat o atenţie sporită. Tratamentul cu bentonită contribuie parţial
la asigurarea stabilităţii biologice prin eliminarea microorganismelor din vin
în proporţie de peste 80% Momentul bentonizării e bine să fie ales cât mai
aproape de momentul formării vinurilor şi nu mai târziu. Aplicată la scurt
timp după terminarea fermentaţiei alcoolice, bentonizarea favorizează o
bună evoluţie a vinurilor, permiţând totodată livrarea timpurie în consum.
Administrarea bentonitei, în vinuri deja mature, e mai puţin recomandabilă,
deoarece, pe de o parte bentonita modifică nefavorabil însuşirile lor
organoleptice, iar pe de alta, după bentonizare, vinurile păstrează mult timp
o uşoară tulbureală, greu de înlăturat, chiar şi prin filtrare.

32
Bentonita poate fi încorporată în vin sub formă de praf, granule sau
ca lapte de bentonita. Administrarea ca praf sau granule, adică sub formă de
bentonită negonflată, se practică foarte rar, din cauză că rezultatele sunt
modeste, iar consumul de energie este ridicat. Bentonita este unul dintre
agenţii de limpezire cei mai utilizaţi atât la scară industrială cât şi pentru
amatori.
Deşi bentonita are o acţiune de limpezire relativă pentru vinurile
dulci, totuşi efectul bentonitei asupra viitorului vin este de neânlocuit. Se
ştie că vinul are în componenţa lui o serie de substanţe azotoase care servesc
ca mediu nutritiv pentru bacterii şi drojdii.
De asemenea, vinul are o serie de compuşi pe bază de cupru
dizolvaţi în vin. Dacă vom elimina o parte din aceste elemente vom evita o
eventuală fermentare sau tulburare a vinului. Acest lucru îl realizam prin
tratamentul cu bentonită. Un vin tratat cu bentonită va deveni un vin stabil şi
se va tulbura greu.
Pe plan internaţional, tratamentul cu bentonită a vinului constituie o
condiţie de calitate riguros impusă. Se folosesc 30-120 g bentonită la 100
litri vin în funcţie de felul vinului. Dacă vinul este sec se va folosi bentonită
mai puţină; în cazul limpezirii vinurilor dulci se va folosi o cantitate mai
mare de bentonită.

Gelul de bentonită utilizat în vinificaţie

Gelul de bentonită se prepară în vase de lemn sau masă plastică,


porţelan sau sticlă. Sunt necesare 10 g praf de bentonită pentru 90 g de apă;
deci 100 g bentonită pentru 900 g apă. Într-un vas cu apă caldă se adaugă
progresiv praf de bentonită, amestecându-se foarte bine pentru a obţine un
gel uniform. Acest gel se amesteca bine cu circa 7 litri vin până se obţine o
masă omogenă. Amestecul se filtrează şi se adaugă în vinul de tratat.
Amestecul se omogenizează bine, iar vasul se lasă în repaus circa 15
zile după care se "trage"' de pe depozit în alt vas. În cazul tratamentului cu
bentonită temperatura va trebui să fie mai ridicată spre deosebire de celelalte
cleieri. Deci, pentru bentonizare va trebui să avem în vin temperatura de
20°C. La vinurile dulci, în cazul în care limpezirea nu a avut loc complet,
după bentonizare va urma o filtrare. Dozele de bentonită diferă în funcţie de
categoria de vin, aspectul general al produselor şi nivelul constituenţilor ce
urmează a fi diminuaţi.
Dozele utilizate în practica se stabilesc pe baza de microprobe
pentru fiecare lot de vin.

33
Doze de aditivare al bentonitei

În prezent, reglementările privind siguranţa utilizării de aditivi


alimentari sunt emise de Comunitatea Europeană. Analiză şi evaluarea
siguranţei pentru consum este realizată de un grup de experţi independenţi
reuniţi în cadrul Comisiei Ştiinţifice pentru Produse Alimentare (Scientific
Committee on Food) care raportează Comisiei Europene. Aditivii alimentari
sunt autorizaţi numai după ce au fost analizaţi şi evaluaţi din punctul de
vedere al sigurantţei pentru consum. Procedura de testare este riguroasă şi
urmăreşte obţinerea de informaţii privind posibilele efecte pe termen scurt,
mediu sau lung ca urmare a consumului prelungit de produse ce conţin
aditivi alimentari. De cele mai multe ori cercetările de acest tip pot dura
câteva luni sau chiar câţiva ani, în funcţie de aditivul care este testat.
Metodele de cercetare a aditivilor alimentari (raport al Organizaţiei pentru
Alimente şi Agricultură (Food and Agriculture Organisation) şi al
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (World Health Organisation), 53/593-
1974) constau în: studii la toxicitate acută; studii biochimice; studii de
toxicitate pe termen scurt şi lung; studii speciale ce cuprind investigaţii
asupra reproducţiei, embriotoxicităţii, teratogenităţii, mutagenităţii şi, iîn
final, observaţii la om. De asemenea, testele răspund la întrebări de tipul:
"Este acest aditiv toxic?", "Poate cauza malformaţii la nou-născuţi?", "Poate
afecta persoanele care suferă de alergii?".
Consumul Zilnic Admis este un concept utilizat de organismele de
reglementare din întreaga lume, cum ar fi Organizaţia Mondială a Sănătăţii,
Comitetul Ştiinţific pentru Alimentaţie al Comisiei Europene, Autoritatea
pentru Alimente şi Medicamente a Statelor Unite, pentru confirmarea
limitelor sigure de consum al aditivilor alimentari. Consumul Zilnic Admis
se aplică persoanelor de orice vârstă, copii şi adulţi.
Din momentul în care Comisia Ştiinţifică pentru Produse Alimentare
a stabilit că un aditiv prezintă siguranţă pentru consum, Comisia Europeană
poate iniţia legislaţia necesară pentru a specifica modul de utilizare al
aditivului respectiv. De asemenea, se redactează şi specificaţiile care asigură
că aditivul care va fi utilizat va avea aceeaşi compoziţie şi puritate ca
produsul care a fost testat iniţial.
Specificaţiile pentru utilizare sunt agreate de experţii tehnici din
toate ţările membre ale Uniunii Europene, sub conducerea Comisiei. În
continuare, Comisia înaintează propunerea sa spre acceptare Consiliului de
Miniştri şi Parlamentului European. Propunerea conţine condiţiile în care
aditivul poate fi utilizat, specificând care sunt tipurile de alimente şi

34
cantitatea maximă în care poate fi utilizat. Rezultatul final este o directivă a
Comisiei Europene, aprobată de Consiliul de Miniştri şi Parlamentul
European.
Prevederile directivei Uniunii Europene vor fi încorporate ulterior de
toate statele membre în legislaţia naţională, fiecare monitorizând ca
nivelurile maxime permise să nu fie depăşite.
În cele cele ce urmează se prezintă limitele admise ale aditivului în
ceea ce priveşte dozarea şi concentraţia acesteia în diferitele produse.
Bentonizarea se poate utiliza pentru mustul alb în vinifivcaţie sau
asupra vinurilor albe tinere şi roşii după tragerea lor de pe depozitul de
drojdie. Dozele de bentonită variind în limite largi, funcţie de tipul de vin şi
gradul de tulburare:
pentru deburbarea mustului: 150-200g/hl
pentru stabilizarea vinului, extractive: 100-150 g/hl
pentru stabilizarea vinurilor semidulci, cu aciditate mică: 40-50 g/hl
pentru stabilizarea vinurilor seci, puternic acide: 12-30 g/hl.

Bentonita este una aditiv autorizat în ţara noastră, iar din acest motiv
pe lângă dozele de aditivare mai sus amintite se aplică şi următoarele limite:
As – maximum 1mg/kg
Pb – maximum 10mg/kg
Cu – maximum 50mg/kg
Zn – maximum 25mg/kg
Cd – maximum 5mg/kg
Hg – lipsă.
Observaţie: toţi aditivii alimentari admişi în românia trebuie să
corespundă acestor cerinţe de calitate
În bere se utilizează în proporţie de 50-250g/hl.

Bentonita utilizată în industria berii

Bentonita micşorează în mod semnificativ conţinutul de azot


coagulabil din bere, ca urmare producând deschiderea culorii berii. Acesta se
realizează prin reducerea conţinutului de antociani şi prin diminuarea unor
substanţe de origine amare din bere.
Berea tratată cu bentonită are o stabilitate redusă al spumei. Se
folosesc doze mari de bentonită în cazul în care berea este stabilizată prin
pasteurizare.

35
Timpul de contact depinde de sedimentarea bentonitei, care la o
temperatură de 00C este de aproximativ 5-7 zile. O durată mai mică de 3 zile
este insuficientă pentru adsorbţia şi sedimentarea tuturor particulelor
nedorite, iar mi mult de 8 zile de bentonizare poate conduce la
resolubilizarea unor particule reţinute pe strat, sau în particule.

36
Bibliografie

1. http://www.disciplina.oenologie.go.ro/site/disciplina_oenologie_go_r
o/tematica_anul_5.htm
2. http://www.brita.net/ro/faqs_household.html?&L=17#11
3. www.germes-online.com/ catalog/98/596/72835/se...
4. www.alibaba.com/.../ Coal_Activated_Carbon.html
5. http://www.sapuwa.com.vn/?job=31&id=672&nn=1
6. www.freepatentsonline.com
7. www.freepatentsonline.com/4959237.html - 51k
8. cat.inist.fr/?aModele=afficheN&cpsidt=838488
9. www.blackwell-synergy.com/doi/pdf/10.1111/j.1365-
2621.1984.tb13738.x
10. http://www.scielo.br/pdf/babt/v48nspe/25293.pdf
11. www.ghidafaceri.roâ
12. www.pripps.se
13. www.perlite.dk
14. www.grace.com
15. http://www.experiencefestival.com/a/Bentonite_Clay/id/2064
16. curezone.com/cleanse/bowel/bentonite.asp - 30k
17. http://ceg.fsv.cvut.cz/EN/ceg-vyzkum/hydrofyzikalni.htm
18. http://www.reade.com/Products/Minerals_and_Ores/bentonite.html
19. .http://www.ncbi.nlm.nih.gov/entrez/query.fcgi?
cmd=Retrieve&db=PubMed&list_uids=11286060&dopt=Abstract
20. http://www2.psu.ac.th/PresidentOffice/EduService/journal/27-2-
pdf/09bentonite.pdf
21. http://images.google.ro/imgres?
imgurl=http://www4.ncsu.edu/~hubbe/miniency/Slide10.GIF&imgref
url=http://www4.ncsu.edu/~hubbe/BENT.htm&h=540&w=720&sz=1
1&hl=ro&start=28&tbnid=_-
nRc3IScKgvIM:&tbnh=104&tbnw=139&prev=/images%3Fq
%3Dbentonite%2B

37