ISTORIA LALELEI

Laleaua a fost foarte apreciată încă

din trecut. Ea apare pe ceramica veche şi pe
vestitele covoare orientale. Ȋn textele vechi
păstrate în moschei, sunt descrise sute de soiuri
de lalele şi serbările fastuoase organizate cu
ocazia înfloririi lor. Pe măsura răspȃndirii în
Europa, laleaua a ajuns aproape nelipsită in
toate gradinile din Germania, Franţa, Anglia şi
Olanda. Pasiunea pentru aceasta floare a devenit
echivalenta cu goana dupa aur.
Lalelele au apărut pentru prima
data, acum sute de mii de ani într-o zonă coridor
care se întindea de-a lungul paralelei de 40 de
grade latitudine, între nordul Chinei şi sudul
Europei.
Deşi obsesia olandezilor pentru lalele este foarte cunoscută, lalelele au avut perioade în care
"au fost la putere" şi în alte ţări. Prima dată, acest lucru s-a întȃmplat în Turcia, în anii 1500,
perioada în care exista Imperiul Otoman, condus de sultanul Suleiman I (1494-1566). Lalelele
au devenit flori foarte cultivate şi îngrijite pentru că îi plăceau foarte mult sultanului şi
anturajului său. în timpul domniei turcului Ahmed al III-lea (1703-1730), se crede că laleaua a
fost ridicat la rangul de simbol al bogăţiei şi prestigiului, iar perioada respectivă s-a numit
"Era Lalelelor".
Turcii aveau legi stricte în ceea ce privea cultivarea şi vȃnzarea lalelelor. De
exemplu: în timpul domniei sultanului Ahmed al III-lea, era interzisă cumpărarea sau
vȃnzarea lalelelor în afara capitalei Turciei - o crimă pedepsită prin exil (considerată pe
timpul acela o pedeapsă blȃndă în comparaţie cu tortura).
La începutul anilor 1700, turcii au organizat ceea ce a fost primul Festival al Lalelelor, care se
ţinea noaptea, la lumina lunii pline. Sute de vaze somptuos decorate erau umplute cu lalele
delicate, lanterne de cristal luminau gradinile, în timp ce în coliviile erau pline cu privighetori
şi canari care cȃntau pentru invitaţi. Ȋn plus, toţi cei invitaţi la festival trebuiau să se îmbrace
în culori care să se armonizeze cu florile expuse.
Ȋn timp ce turcii ţineau deja festivalurile lalelelor, olandezii de abia începeau să
experimenteze cultivarea acestor flori.
Francezul Charles de l´Ecluse (1526 – 1609), doctor şi botanist renumit, a fost
angajat între anii 1573-1588 de împăratul Maximilian II în Viena. El este acela care a înfiinţat
prima grădină de plante medicinale şi alpine, a făcut din capitala imperiului un loc recunoscut
al cultivării florilor, a adus în 1576 castanii sălbatici din Turcia - pomi necunoscuţi până
atunci în Viena (astăzi există peste 80.000), precum şi în 1588 lalelele şi cartofii. Este primul
care descrie flora Alpilor, pe care a cercetat-o în masivul Schneeberg (la 135 km depărtare de
Viena).
În 1593, Charles de l’Ecluse datorită tratatelor sale de botanică (care timp de
peste 100 de ani au fost „biblia” celor în branşă), a fost numit profesor la universitatea din
Leiden – Olanda, unde, evident a luat cu el numeroasele soiuri de lalele, pe care a reuşit să le
obţină la curtea habsburgilor. Aceasta nu pentru a le comercializa, ci doar pentru a-şi continua
cercetările făcute în vederea obţinerii unor noi soiuri.
Şi astfel laleaua a ajuns în Olanda, unde ascensiunea sa a fost spectaculoasă şi
deosebit de dramatică. Floarea necunoscută a făcut adevărate ravagii. În scurtă vreme moda
lalelei a căpătat dimensiuni inimaginabile. Aproape patru decenii laleaua, s-a jucat cu
destinele oamenilor. La început preţul ei era contravaloarea greutăţii bulbului în aur, apoi a
crescut progresiv, până la de zece ori. Ca şi cum nu ar fi fost suficient, soiurile deosebite
aveau preţuri astronomice, astfel se citează că în 1608 pentru un bulb din sortul „Mčre brune”,
un morar a dăruit moara sa - singurul mijloc de subzistenţă, în nădejdea că prin cultivarea
florii va deveni bogat. Fiecare soi nou era ultralicitat, la preţuri fabuloase.
În ajutorul cultivatorilor a venit şi natura, în acele timpuri în grădinile olandeze -
aşa cum spun ulterior specialiştii, a existat un anume virus care a făcut ca petalele să aibă
marginea dantelată, sau culori marmorate, iar prin diferite încrucişări s-au obţinut în jur de
1000 de soiuri diferite, ceea ce a lăsat posteritatea să creadă că de fapt Olanda este ţara mamă
a lalelei - lucru doar în parte adevărat, aici s-au obţinut peste 80% din noile soiuri.
Speculaţiile cu flori, făcute în cârciumi sau locuri ascunse, au căpătat dimensiuni
de coşmar. Febra îmbogăţirii a transformat pe olandezii cumpătaţi, muncitori, economi, în
fiare umane, lipsite de scrupule. Un singur bulb din soiul „Semper Augustus“ a ajuns să se
vândă în 1633 la suma astronomică de 5500 de guldeni, ca patru ani mai târziu preţul să
crească la 10.000 de guldeni, sumă care la acea vreme era suficientă ca să asigure unei familii
cu mai mulţi copii, timp de o viaţă întreagă, toate cele necesare unui trai normal. Pentru trei
bulbi mai deosebiţi, un ţăran a dat întreaga sa gospodărie.
Febra speculaţiilor cu bulbii de lalele a cuprins întreaga societate, bogaţi şi săraci,
studenţi, ţărani, marinari, simplii funcţionari, neguţărori, femei văduve – toţi sperau o
îmbogăţire rapidă, aşa încât şi-au investit întreaga avere, case, bani, pământuri, vite, ba au
făcut şi împrumuturi uriaşe la cămătari, în nădejdea că prin cultivarea unei lalele deosebite,
vor ajunge în fruntea dinastiei sociale. Până şi copiii au fost implicaţi în acest uragan
nebunesc, ei fiind puşi să spioneze ce soiuri noi se produceau în grădinile ascunse după ziduri
de cazemată. Cartea lui Alexandru Dumas „Fanfan la Tulipe”, evocă sugestiv această nebunie
generală.
Cei ce nu aveau bani, plăteau în produse sau obiecte, astfel că pentru un bulb de
lalea „Vizekönig“, care nu era nici pe departe atât de preţios ca „Semper Augustus“, un
speculant a obţinut: „două care de grâu, patru care de secară, 4 boi graşi, opt porci îngrăşaţi.
12 oi gestante, două butoaie de vin, patru tone de bere, 500 kg. brânză, un pocal de argint, un
pat şi un costum de haine”. Goana sălbatică după îmbogăţire a luat forme delirante. Din
toamna lui 1635 a început să se vândă ‚numele’ lalelei, iar proprietarul putea să revândă
„produsul virtual” în aceeaşi zi la preţ dublu, triplu etc.
Inevitabila scădere a preţului lalelelor a avut loc în 1637, cȃnd un grup de
vȃnzători nu a putut să obţină sumele de bani pe care le doreau pentru vȃnzarea unor bulbi - a
fost momentul în care parcă toata lumea şi-a dat seama de situaţie. Toţi au văzut că preţul
lalelelor erau "artificiale" şi că valoarea lor era trecătoare. Mulţi şi-au pierdut toată averea pe
care o aveau, iar acest sfȃrşit tragic pentru ei i-a făcut să nu mai poată suferi floarea niciodata.
Totuşi, pentru mulţi alţii, mȃnia lalelelor nu a avut nici un efect cȃnd a venit vorba de
aprecierea plantei în sine; ea a rămas în continuare o floare plină de graţie şi frumuseţe, iar
varietăţile rare încă mai atingeau preţuri ridicate. De exemplu, în 1640 (cȃnd se considera că
mania lalelelor deja trecuse) varietatea de lalea Semper Augustus ajungea la 1.200 de guldeni.

Ȋn timpul secolelor XVII-XVIII, laleaua încă mai domnea în Europa, dar

dramaticul sfȃrşit al secolului XVIII şi începutul secolului XIX, reprezentate de Revoluţia
Franceză şi invazia şi ocuparea Olandei de către Napoleon, au schimbat modul în care lumea
privea floarea.
Ȋn urmatoarele decade, interesul pentru lalea a variat, olandezii rămȃnȃnd singurii
care şi-au păstrat "devotamentul" pentru aceste flori (astăzi, exportul de lalele olandeze atinge
1,2 bilioane de bulbi, anual). De aceea laleaua este atȃt de legată de Olanda. Imigranţii
olandezi sunt în mare parte răspunzători de răspȃndirea popularităţii lalelei în toate colţurile
lumii.
Ȋn prezent culturile de lalele în Olanda se întind pe mai mult de 10.000 hectare,
laleaua fiind recunoscută peste tot în lume ca floarea naţională a acestei ţări.
Ȋn Olanda funcţionează o mie de instituţii şi activităţi de notorietate mondială.
Este important de ştiut că Olanda produce 70% din producţia mondială de bulbi. Aici
funcţionează Secţia de Bulbicultură a Universităţii Agronomice din Wagemingen, Centrul
Internaţional de Bulbicultură, Asociaţia Regală a Bulbicultorilor, Asociaţia Olandeză a
Exportatorilor de Bulbi, Bursa Bulbilor. La Limmen a fost înfiinţat Muzeul - Hortus
Bulborum, unde sunt adunate specii şi hibrizi de plante bulboase. Aici pot fi văzute soiuri
datȃnd din 1595 sau soiul Zomerschoon, din timpul tulipomaniei (1634-1637). De asemenea,
în 1949, la iniţiativa bulbicultorilor din regiunea Lisse, s-a înfiinţat parcul Keukenhof (intre
Haarlem si Leyde), o mare expoziţie de plante bulboase, unde vedetele consacrate sunt
lalelele. Anual, pe o suprafaăă de 28 de hectare sunt plantaţi 6-7 milioane de bulbi în diferite
variante de prezentare. Acest eveniment expoziţional a devenit un veritabil punct de atracţie
turistică, cu peste 1 milion de vizitatori anual.

Keukenhof Gardens-Holland

La noi în ţară se crede că lalelele au fost aduse din Turcia la începutul stăpȃnirii
otomane. Documentele menţionează cultura de lalele abia pe la 1786-1788, cȃnd au fost
create primele grădini decorative, printre care şi cea a palatului lui Nicolae Mavrogheni.
O contribuţie importantă la dezvoltarea acestei culturi, la noi în ţară, a avut-o
Laboratorul de Floricultură Eforie Nord, unde a activat dna. ing. Elena Bitlan, cea care a
reuşit să adune cel mai mare număr de soiuri - peste 200.
Este important de ştiut că bulbii produşi la Eforie Nord au iniţiat Expoziţia -
Simfonia lalelelor - care, de peste 30 de ani, se organizează anual la Piteşti, la sfȃrşitul lunii
aprilie.
De-a lungul timpului, lalelele au stȃrnit adevărate pasiuni, între anii 1634-1637
ajungȃndu-se la o adevarată tulipomanie. Zestrea acestei flori este foarte bogată. Zeci de
specii au fost aduse în Europa din locurile de origine, iar horticultorii au creat mii de hibrizi,
ajungȃndu-se la flori cu calităţi inedite ca forma,ă vigoare, culoare, parfum. Prestanţa şi
eleganţa acestei flori au făcut ca ea să fie considerată o adevarată regină a grădinilor sau a
interioarelor, în sezonul de primăvară. Şi drept dovadă a importanţei ce se acorda acestei
plante.
 DESCRIEREA LALELEI

Laleaua, regina primăverii, provine din Orientul Apropiat. Numele ştiintific al

genului din care face parte şi anume "Tulipa", îşi are originea în cuvȃntul persan "toliban"
care înseamnă turban, floarea lalelei fiind asemuită acestuia. Numele popular de lalea e de
origine turcească, turcii fiind cei care au contribuit cel mai mult la răspȃndirea acestei flori în
lume.
Lalelele pot ajunge pȃnă la 10 sau chiar 70 de centimetri, au în total şase petale
care se desfac larg. Foarte populară, laleaua creşte dintr-un bulb acoperit cu o tunică
protectoare de culoare maronie. În fiecare an, din bulbul iniţial apar alţi cȃţiva, care ajută la
reȃnnoirea culturii şi permite utilizarea lalelei pe scară largă ca planta decorativă în grădini şi
jardiniere, dar şi ca floare tăiata, decorȃnd interioarele caselor. Din mugurii aflaţi pe discul
bulbului pornesc tulpinile aeriene care au flori în vȃrf şi frunze de culoare verde-albastrui, cu
forma alungită şi latita spre baza. Lalelele nu pot fi crescute în climate tropicale; este
obligatoriu să existe un sezon de iarnă pentru a creşte cu succes. Manipulȃnd temperatura, de
la rece la cald putem determina ca laleaua să iasă mai repede decȃt era prevăzut în mod
normal.
Laleaua se înscrie în rȃndul florilor cu mare popularitate şi datorită faptului că
prezintă largi posibilităţi de cultură şi utilizare. Soiurile existente în cultură sunt grupate după
diverse criterii, precum epoca de înflorire, înălţimea şi vigoarea, caracterele florilor etc.
Înflorirea lor este eşalonată pe o perioadă lungă, în sezonul de primăvară, iar în cazul aplicării
tratamentelor termice la bulbii unor soiuri, laleaua înfloreşte în tot timpul iernii.
Florile lalelei prezintă o gamă foarte largă de culori: alb, roşu, galben, portocaliu,
roz, siclam, într-una sau două culori. Exista, în general, patru tipuri de flori: simple rotunjite
la vȃrf; involtev (cu mai multe rȃnduri de petale) şi rotunjite la vȃrf; flori asemănătoare celor
de crin, ascuţite la vȃrf; lalele papagal, simple cu flori franjurate, dantelate sau încreţite.
Soiurile pentru flori tăiate au în general o singură floare pe tijă dar se pot folosi în
aranjamente şi lalele cu mai multe flori pe tijă.
Laleaua are nevoie de terenuri însorite, soluri uşoare mai mult nisipoase decȃt
argiloase, bine drenate cu pH 6,5-7. Rezistă la temperaturi scăzute, dar nu suportă caldurile
excesive. Creşte şi înfloreşte bogat dacă are apă suficientă şi mai ales hrană din belşug.
Recoltarea florilor se face în faza de boboc bine colorat, dimineaţa, devreme sau
seara după apusul soarelui. Florile se păstrează la întuneric şi răcoare in ziar umed. Bobocii se
deschid la lumina şi îşi pierd frumuseţea, tijele se îndoaie iar dacă aerul este prea uscat,
floarea se ofileşte repede. Pentru a-şi reveni, tijele se taie din nou la baza si floarea se
scufundă cu totul în apă, în poziţie orizontală, cȃteva ore.
Tulpina este de formă cilindrică, erectă, avȃnd o înălţime cuprinsă între 1-5 m, în
funcţie de specie şi soi, purtȃnd în vȃrf o floare mare, iar la unele specii o inflorescenţă cu 2-5
flori.
Floarea poate fi simplă sau involtă, în formă de clopoţel, pȃlnie, stelară etc. Are 6
diviziuni, din care 3 externe si 3 interne, ovale, rotunde sau ascuţite la vȃrf, dispuse în cupă
regulat erectă, de culori şi nuanţe diferite, uneori în combinaţie. În centru are 6 stamine mari,
galbene, purpurii, maron sau negre şi anterele de aceeaşi culoare.
Fructul lalelei este o capsulă alungita cu numeroase seminţe de culoare cafenie.
Lalelele se inmultesc prin bulbi si seminte. Inmultirea pe cale vegetativa (prin
bulbi) reprezinta forma de baza pentru inmultirea lalelelor, deoarece acesta permite sa se
obtina mai rapid si mai usor plante apte pentru inflorire si, mai ales, asigura transmiterea
tuturor insusirilor plantelor mama la descendenti (asigura perpetuarea varietatilor), pe cand
prin seminte sunt expuse la diferite varietati. Inmultirea lalelelor prin seminte spre deosebire
de inmultirea vegetativa se foloseste in majoritatea cazurilor in scopul crearii de noi soiuri.
Plantarea mai la suprafata a acestuia are o influenta favorabila. De asemenea,
coeficientul de inmultire creste cand bulbii se scot anual din pamant. Daca totusi acestia
raman in pamant chiar si numai doi ani, suprafata de alimentare a plantelor se reduce
considerabil, bulbii in cuib incep sa se stinghereasca si, ca atare, se obtin pui mai putini.
Printre soiurile care au un coeficient mare de inmultire se remarca: Orange
Favorit, Zwanenburg, Oxford, Sunshine, Apeldorn, Brilliant Star, Cordell Hull etc., iar cu un
coeficient mic urmatoarele soiuri: Holland’s Glory, Demeter, Golden Age, etc. Nu este
suficient sa obtinem un coeficient mare de inmultire, ci si ca acesti pui sa ajunga bulbi de
calitatea I.
Alegerea si pregatirea terenului, aplicarea ingrasamintelor, udatul corect, plivitul
si afatul regulat contribuie la cresterea in greutate a bulbilor. Se obtin bulbi foarte mari in
cazul unor plantari adanci intr-un pamant bine afanat. Bulbilii din grupa lalelelor simple si
batute timpurii au o inflorire cu 1-2 ani mai devreme decat cei de aceasi marime din soiurile
mai tarzii.
Ca un bulb sa ajunga la marimea bulbului de caltatea I sau a II-a ii trebuie 1-4 ani.
Suprafetele de teren destinate inmultirii lalelelor se ara la 45 cm adancime.
Inmultirea lalelelor prin samanta. Se vor folosi pentru inmultire seminte deplin mature,
pastrate in bune conditii pana la insamantare.. Se seamana toamna, prin octombrie noiembrie.
Bulbisorii se pot lasa in pamant, nederanjati 2-3 ani, insa cel mai bine este sa se scoata in
fiecare an si sa se trateze ca pe ceilalti bulbi. Obtinerea florilor este posibila numai peste 5 ani.
In primul an de crestere plantele sunt foarte mici, asa ca este de preferat sa nu fie scoase din
pamant. Numai dupa cel de al doilea an de vegetatie, cand frunzele plantelor incep sa se
usuce, bulbii se scot din pamant, se usuca timp de cateva zile si se pun la pastrare.
 CLASIFICARE SI HIBRIDIZARE

Lalelele sunt clasificate in 14 grupe: dupa timpul de înflorire, formă, coloritul,

floarea simplă sau bătută, origine, durată de înflorire, de vegetaţie este mai scurtă şi înălţimea
plantei mai mică decȃt la soiurile tȃrzii. Formele cele mai cunoscute sunt: forma de cupă,
ovala, de pahar, bila, liliacee (seamănă cu un crin), bujor (are peste 6 petale), papagal (are
petalele larg deschise, tăiate, crestate sau cu un fel de ace de culoare verde deschis pe partea
exterioară). Printre însuşirile mai importante ale acestor flori figurează şi culoarea. Coloritul
florii lalelei poate fi de un alb pur pȃnă la aproape negru, cuprinzȃnd în această gama nuanţe
de roz, galben, roşu, orange, mov, maro. Este caracteristic şi centrul florii, care, deseori, are
aspectul unui cerc cu contur sau făra contur. Soiurile care se aseamănă prin coloritul de bază
se deosebesc, totuşi, prin culoarea centrului florii. Luȃnd în considerare perioada de inflorire
şi forma florii, lalelele pot fi împarţite în timpurii, semitimpurii şi tȃrzii.
Lalelele timpurii. Cuprind cele mai vechi soiuri şi se caracterizează prin aceea ca
înfloresc devreme, iar durata înfloririi este, în medie, de 16 zile. Florile sunt mari, în forma de
cupa. În general, petalele sunt ascuţite şi îndoite, avȃnd o coloraţie destul de variată:
alb sau galben, unicolore sau multicolore, iar dispoziţia diviziunilor variată. Înalţimea
plantelor, în condiţii bune de căldura, poate să ajungă la 45 cm. Cele mai multe soiuri se
folosesc în cultura forţată, dar merg bine şi în cultura liberă.
Lalele duble timpurii. În majoritatea cazurilor, dublarea florii s-a obţinut prin
transformarea organelor de reproducere în petale, rezultȃnd astfel flori semiinvolte şi involte.
Multe soiuri au fost obţinute prin selecţie din plantele soiului vechi, ‘Murillo". Varietăţile
cuprinse în această grupă au frunzele mai mari faţă de cele din prima grupa, tulpina mai
puternică, iar caloarea lor, ca flori tăiate, este mai scăzută, deoarece tija florală este mai
scăzută (cca 30 cm). Diametrul florii este mai mare ca la prima grupă, ajungȃnd pȃnă la 12
cm. Petalele, mai intinse şi regulat îmbrăcate (se acoperă ca şi ţiglele de pe acoperisul
caselor), micşorȃndu-se dinspre exterior spre centru, sunt sau erecte sau oblice, în funcţie de
deschiderea florii. Fată de grupa precedentă, perioada de înflorire este mai lungă în medie cu
5 zile. Petalele au vȃrful ascuţit sau retezat şi pot fi în număr de pȃnă la 22. Ca şi la grupa
precedentă, sunt flori cu fond alb sau galben, roşu sau stocojiu, cu diferite reflexe, apoi
baltate, striate, marginate şi colorate diferit. Intensitatea înmulţirii vegetative este mai slabă.
Sunt varietăţi pitice, înalte, timpurii, semitimpurii şi tȃrzii. Florile, avȃnd o durată de folosire
mai lungă, sunt socotite plante de mare efect. Varietăţile care prezintă importanţă mai mare
atȃt pentru forţat cȃt şi în cultura liberă sunt, în special, cele provenite din ‘Murillo’, care sunt
splendide şi foarte bune pentru cultura liberă.
Lalelele tȃrzii. Lalelele din grupa Darwin. Soiurile din grupa Darwin provin din
lalelele din grupa Breeder, de care se deosebesc prin colorit. Sunt foarte răspȃndite şi
apreciate pretutindeni. Sunt soiuri cu epoci tȃrzii de înflorire. Florile sunt foarte mari, bine
formate, cu petalele rotunjite la vȃrf, de culori strălucitoare, care merg de la alb pȃnȃ la o
tonalitate aproape negră şi cuprinde nuanţe fine de roz, roşu închis, orange, roşu liliachiu etc.
petalele sunt foarte dense. Tijele florale sunt viguroase, atingȃnd înălţimea de 65-75 cm.
Ȋnflorirea are loc la mijlocul lunii mai, cȃnd cele timpurii au trecut. Soiurile pentru fortat din
aceasta grupă produc flori pentru tăiat toata iarna. Se folosesc cu succes, de asemenea, la
amenajarea parcurilor şi grădinilor şi în cultura liberă pentru flori tăiate.
Lalele din grupa Darwin hibrid. Este o grupă nouă provenită din încrucişarea
lalelelor Darwin cu Tulipa fosteriană. Au flori foarte mari, de o forma excepţională. În
mărime, nici o altă lalea nu egalează hibrizii Darwin. Multe din ele au culori vii, portocalii
roşietice. Sunt foarte potrivite pentru plantarea în parcuri sau cȃmp liber, pentru cultura în
răsadniţe reci şi excelente în cultura fortata.
Lalelele din grupa Breeder. În această grupă întră soiurile vechi, olandeze, cu
înflorire tȃrzie. Ele au florile colorate diferit, predominȃnd galbenul, portocaliul, violetul şi
brunul. Tija florală este viguroasă, înaltă de 65-75 cm, purtȃnd în vȃrf flori mari. Are aceeaşi
epocă de înflorire cu lalelele Darwin, cu care se aseamană. Se ofilesc repede la soare.
Înflorirea în anii cu primăvara călduroasă este scurtă. Se recomandă pentru amenajarea
parcurilor la semiumbră şi pentru flori tăiate.
Lalelele din grupa Rembrandt. Sunt provenite din lalelele Darwin şi breeder, de
care se deosebesc printr-o talie mai mică şi coloritul combinat al florilor.
Lalelele din grupa papagal. Au florile mari, foarte interesante datorită formelor
fantastice, neregulate. Au efect deosebit în grădini şi parcuri, unde înfloresc în luna mai.
Soiurile care se pretează la fortat pot fi introduse în sere între 10 si 15 ianuarie. Florile au, la
început, forma ovoid alungită, apoi, cȃnd se deschid petalele, acestea ajung să aiba în medie
10 cm lungime, sunt ondulate, iar pe margine franjurate. Culoarea florilor variază da la roşu
luminos la cel mai curat galben închis; uneori unicolore, baltate sau striate, marginate sau
colorate cu desene în formă de flăcări, de un verde ca iarba, verde gălbui sau portocaliu.
Frunzele sunt lat-ovale, de un verde palid albăstrui, foarte ondulate. Datorită greutăţii florilor,
tulpina flexibilă şi înaltă (60-70 cm) se înconvoaie.
Florile tăiate creează un decor elegant. Aceasta grupă cuprinde atȃt soiurile pentru parcuri şi
cultură liberă, cȃt şi pentru cultura fortata.
Lalelele multiflora sunt lalele cu mai mult de o floare pe tulpină. De fapt, din
fiecare bulb se formează o singură tulpină, care se ramifică în mai multe tulpini mai mici,
fiecare susţinȃnd cȃte o floare. Depinzȃnd de dimensiunea bulbului şi de cultivar, fiecare bulb
produce trei pȃnă la şapte flori. Ȋnălţimea şi dimensiunea florilor lalelelor multiflora variază
mult. Trebuie menţionat că o parte din lalelele botanice (T. tarda, T. turkestanica), deşi produc
mai multe flori din fiecare bulb, nu sunt incluse aici. Sunt însă consemnate cultivaruri
aparţinȃnd claselor de Lalele cu flori simple, botanice şi Greigii.
Aceste lalele sunt cȃteodată numite "bănuţi". Floarea principală este la fel de mare ca la
varietatea obişnuită, dar florile de pe tulpinile mai scunde sunt considerabil mai mici. Oferă
un efect spectacular atȃt în vază cȃt şi în grădina, unde durează cȃteva săptămȃni. Se
plantează în grupuri. Înfloresc tȃrziu, la sfȃrşitul lunii aprilie sau în mai, atingȃnd 35-75 cm.
Lalele din grupa Cottage. Soiurile din această grupă au forma florilor ovoidă,
cupiformă sau de ceaşcă. Majoritatea soiurilor au flori galbene de diferite nuanţe. Soiurile se
caracterizează print-o epocă tȃrzie de înflorire şi se folosesc pentru parcuri şi în cultura liberă
pentru flori tăiate.
Lalelele tȃrzii cu flori involte sau cu flori de bujori. Ȋn această grupă intră
soiurile cu flori bătute de provenienţe diferite, care înfloresc mai tȃrziu decȃt lalelele bătute,
timpurii în medie cu 10 zile. Florile sunt mari, cu diametrul cuprins între 11 si 13 cm. Are un
mare număr de petale dispuse asemănător cu cele de la bujor. Culoarea florii este variată:
roşu, roz, alb pur, orange, liliachiu. Soiurile din această grupă sunt recomandate pentru cultura
de flori tăiate, aranjamente florale sub formă de grupuri, în parcuri, unde au o înflorire
îndelungată şi pentru cultura fotata în care se comportă bine. Înălţimea plantei atinge 45-60
cm.
Lalelele cu flori în formă de crin. Soiurile din această grupă au rezultat din
încrucişarea lalelei Retroflexa, care are forma florii de crin, cu soiurile din grupa lalelelor
Darwin. Petalele sunt înguste, cu vȃrful ascuţit, îndoit în afară. Înflorirea are loc odata cu
lalelele Darwin. Au tijă flexibilă şi rezistenta, iar înălţimea poate atinge la 65 cm. Sunt foarte
decorative datorită formei curioase a petalelor şi a coloritului lor aprins şi pur: alb, roz, roşu,
galben. Se folosesc în parcuri, in cultura liberă, pentru flori tăiate şi în cultura fortata.
Lalelele din grupa Bizarr. Aceasta grupă este cunoscută de la primele începuturi
ale răspandirii lalelelor în Europa. Soiurile sunt destul de numeroase, viguroase şi rustice, dar
mai putin căutate.
Pe fondul galben al petaleleor se detasează trei culori (violet, roşu si aproape negru), în
diferite desene: liniuţe, striaţiuni etc. Infloresc in acelasi timp cu lalelele Darwin. Se
recomanda pentru flori taiate. Floarea poate fi cupiformă sau sferiformă. Înăltimea plantelor
este în jur de 50 de cm.
Lalelele botanice . Sunt lalele hibrizi ai unor specii sălbatice. Varietăţile de lalele
scunde au în mod frecvent flori delicate în culori pastel ce sunt foarte remarcabile. Tufele de
lalele cu şase petale se deschid în formă de stea şi arată cel mai bine plantate în grupuri mici.
Tulipa kaufmanniana are bulbul colorat cafeniu, este de mărime mijlocie. Tulpina
este destul de scurtă, 20-25 de cm cu frunze alungite, cu diviziunile ascuţite. Petalele sunt
colorate în alb crem, striate cu roşu mai ales spre vȃrf. La baza celor 3 diviziuni externe au
cȃte o pată galbenă portocalie. Ȋnfloresc primăvara timpuriu: sfȃrşitul lunii martie, începutul
lunii aprilie.
Varietăţi de lalele hibrid

Tulipa fosteriana. Are flori mari, timpurii, viu colorate în roşu, portocaliu, flori
decorative purtate pe tije care apar în mijlocul unei rozete de frunze de un verde mai închis.
Înăltimea plantei este cuprinsă intre 30 si 35 cm.
 Tulipa turkestanica. Florile sunt de culoare albă, cu
centrul galben, iar pe dosul petalelor cu striuri verzi. Ȋn
vȃrful tijelor subţiri apar 3-6 flori mici, cu petalele
ascuţite, căpătȃnd la deschidere formă de stea, înălţimea
plantei este în jur de 20 cm. ca şi ‘Tulipa kaufmanniana’
şi ‘Tulipa fosteriana’ se foloseşte în grupuri mici, în
grădini pentru alpinarii.

Tulipa greigii, are bulbul piriform, ascuţit, de culoare castanie. Cele două frunze
inferioare sunt late de 4-5 cm, lungi de 15 cm. Floarea deschisă are diametrul de 12-15 cm.
Este luminoasă, cu diviziunile recurbate în afară, cu cȃte o pată neagră la bază. Specie rustică,
se înmulţeşte greu prin bulbi şi seminţe.
Tulipa praestans. Este o specie multifloră (are pe
o tija mai multe flori). Florile sunt mari, cu cupa largă, roşii
portocalii. Înflorirea este abundentă şi uniformă determină
valoarea deosebită a acestei specii pentru rabate, stȃncării şi
cultura forţată. Se introduc în seră la 25 ianuarie. Ȋn cultura
liberă înfloresc în jurul datei de 1 mai. Poate atinge 25-30 cm
înălţime.
 De-a lungul anilor, laleaua a fost încrucişată mult timp rezultȃnd o mulţime de
variaţii şi culori. Hibridizarea nu este uşor de realizat. Pentru a putea obţine exact ceea ce
vrem, trebuie să ştim cum diferitele proprietăţi de culoare, perioadă de înflorire şi rezistenţa la
boli, printre alţi factori, va afecta rezultatul. Scopul este de a produce noi soiuri care cresc mai
bine decât soiurile din prezent; sunt mai potrivite pentru flori tăiate în creştere sau în scopul
grădinilor; sunt mai unice în formă, culoare şi lungimea stemului; şi sunt mai rezistente la
boli.
Termenii folosiţi în hibridizarea sunt soiuri, botanice sau specii sportive. Soiurile
sunt tipurile de flori care au fost deja create prin hibridare, speciile sunt soiuri de flori care
sunt găsite în natură. Speciile sportive sunt mutaţii naturale care se întâmplă din şansă. Toate
varietăţiile bine-iubite de lalele cu dublă înflorire sunt specii sportive.
Hibridatorii trebuie să fie foarte atenţi la cultivarea florilor, ca să nu fie nici o
polenizare accidentală şi ca florile împerechiate să fie protejate de muşcăturile insectelor din
seră. Dupa înflorire, li se permite să moară şi cultivate ca seminţe. Acest lucru nu este şi în
cazul lalelelor cultivate în cȃmpurile de bulbi. Florile sunt tăiate în prima fază pentru a
concentra energia dezvoltării unui bulb mai puternic. Seminţele sunt recoltate, catalogate şi
apoi plantate sub forme organizate. Plantele care cresc în prima primăvara nu vor arăta ca şi
lalelele crescute în grădini. În loc de o floare total dezvoltată acestea vor fi doar plante
minuscule. Acest lucru se datorează faptului că florile cultivate din bulbi maturi au fost
înconjurate de hrană şi umiditate pentru a se perpetua. Acesta este un truc evolutiv, care
datează din momentul în care lalelele au fost în creştere numai în stepele aride ale regiunii din
estul Mediteranei. Plantele mici provin din seminţe nu din bulbi şi sunt, prin urmare, diferite.
Ele au nevoie de multă atenţie şi îngrijire, cum ar fi replantarea, în următorii ani, până cȃnd
apar primele flori. Aceasta poate dura mai mult de cinci ani înainte ca hibridatorul să constate
dacă floarea are forma sau culoarea dorită: este nevoie de multa răbdare . În cazul în care
forma sau culoarea este greşită, hibridatorul repeta ritualul plantarii. Când hibridatorul este
norocos produsul final poate ajunge pe piaţă în câţiva ani.
Laleaua este în prezent mai bine cunoscut pentru culorile sale luminoase decât
pentru parfumul ei. Există, totuşi, mai multe duble Lalele timpurii, care au un miros frumos,
aproape ca mierea.
Desigur, va trebui atenţie când se experimenteaza cu gene, astfel încât genele
originale sa nu se piarda în acest proces. Pentru a ajuta la conservarea patrimoniului genetic
pentru viitorii hibridatorii, industria bulbilor florali olandezi subvenţionează Bulborum Hortus
în Limmen. Acesta este un muzeu viu de bulbi florali, cu câmpuri de flori care includ soiurile
care, pentru un motiv sau altul, nu mai sunt cultivate în scopuri comerciale. Unele sunt soiuri
din 1595, hibrizi originali Carolus Clusiuss. Cele mai recente soiuri dateaza din 1963.