http://www.personal.bogdanlazar.ro/html/religia_in_japonia.

html#shinto

Religia in Japonia este altfel inteleasa decat in alte zone ale globului, cel putin altfel decat in tarile
crestine. Aici convietuiesc intr-o ciudata interconexiune trei mari categorii de religii: shintoismul - religia
autohtona nipona; budismul - religie de origine indiana care si-a facut intrarea in Japonia sub forma
influentelor chineze; precum si crestinismul un reprezentant minor, dar totusi prezent aici in Japonia. Cu
toate aceste, daca intrebi un japonez oarecare care este religia sa, exista o probabilitate mare ca acesta
sa iti raspunda ca nu are nici o religie.

In acest articol voi incerca sa exemplific felul in care aceste religii si-au facut loc in Japonia si cum
interactioneaza in civilizatia nipona, reusind sa coexiste intr-o relativa pace. Cu toate ca, asa cum am
explicat mai sus se poate spune ca exista numai trei religii semnificative in Japonia, voi adauga la aceasta
lista o ramura a budismului - religia zen, deoarece, rareori fiind considerata si tratata separat, m-a
fascinat filosofia acesteia intr-o anumita perioada a vietii mele, dintotdeauna dorind sa descopar mai
multe despre acest subiect.

Shintoismul

Deoarece ii lipsesc anumite caracteristici considerate de cercetatori necesare unei religii, inca mai exista
indoieli daca sa fie sau nu considerata ca atare. In principiu, Shintou (a se citi “shinto”) este numele dat
credinteler indigene ale japonezilor, ritualurilor inchinate spiritelor native, practicilor zilnice si modului
traditional de gandire.

Cu toate ca japonezii nu sunt cu constiozitate shintoisti, multe din obiceiurile specifice sunt inca
practicate, din care as vrea sa enumar cateva, considerate de referinta: vizitarea unui altar (shrine) in
timpul sarbatorilor de Anul Nou, participarea la festivale, rugaciunile adresate zeitatilor shintoiste
pentru succes la examenele scolare, binucuvantarea copiilor de catre zeitati in cadrul sarbatorii Shichi-
go-san (7-5-3) si multe altele. Trebuie precizat de asemenea ca majoritatea nuntilor sunt celebrate sub
tutela acestei religii. In general, japonezii apeleaza la aceasta credinta pentru succese materiale sau
reusita in viata, iar la religia budista pentru fericire in viata de apoi.

La inceputurile istoriei, fiecare clan (uji) avea o zeitate guvernanta, iar multitudinea acestor zeitati este
referita sub numele de yaoyoroz no kami (in trad. 8 milioane de zeitati). Rugaciunile spre acesti zei, care
de cele mai multe ori erau personificari ale naturii, erau inchinate direct acestora, adeptii acestei religii
neobosindu-se sa construiasca altare pana in jurul secolelor III si IVen. De abia in secolul 4, cand Japonia
a fost unificata sub conducerea clanului Yamato (vezi perioda Kofun), religia shintou a inceput sa-si
formeze o structura ierarhica cu zei Yamato si imparatul - marele preot in frunte, iar celelalte zeitati
locale in continuarea ierarhiei. Primele istorii japoneze se constituie ca eforturi de a legitimiza linia de
sange a imparatului ca apartinand zeilor, amestecand mituri si legende despre zeitatile clanurilor cu
mitologia Yamato. Nu s-a format nici o doctrina shintou in adevaratul sens al cuvantului pana la mijlocul
perioadei Heian, cand s-a stipulat ideea ca zeii shintou erau manifestari ale zeitatilor budiste, legand
astfel credintele indigene de invataturile budiste.

In timpul perioadei medievale si inceputul perioadei moderne au aparut cateva secte care propavaduiau
un Shintou pur si independent. Dintre acestea, cele mai de seama sunt Ise, Yosida si Fukkon Shintou.
Dupa restaurarea Meiji, guvernul a facut un efort in sustinerea acestei religii, cu scopul de a mari
puterea politica a imparatului. Altarele locale si festivalele au fost readuse la viata pentru a intra in linie
cu doctrina nationala. Toate acestea au disparut imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand
statul si religia au devenit doua lucruri distincte, iar shintoismul a devenit doar o alta religie printre
multe altele.

Astazi exista mai mult de 500 de secte shintoiste, care reclama un numar de 7.15 milioane de adepti.
Practicile shintoiste sunt in stransa legatura cu practicile religioase locale si familiale. Venerarea
zeitatilor recoltei, a pomilor, a animalelor si a tuturor lucrurilor apropiate de casa, ramane totusi o parte
integranta a obiceiurilor locale de astazi.
Budismul

Aceasta religie a fost introdusa in Japonia oficial in 538en din statul antic coreean Paekche (pentru mai
multe informatii vezi perioada Asuka). Totusi, diversi vizitatori au introdus budismul in Japonia mult mai
devreme, existand adepti ai acestei religii inca de la inceputul secolului V. Drumul care l-a urmat
Budismul din India - tara de bastina a acestei religii si pana in Japonia trece prin China - stat centralizat in
aceea vreme. In Japonia, acesta a ajuns tocmai in perioada consolidarii statului nipon, noua natiune
unificata adoptand relativ rapid budismul si adaptandu-l conform necesitatilor sale.

De la sfarsitul secolului VI, Budismul a devenit principala credinta a clanurilor imperiale si altor
conducatori locali, fiind considerata, cel putin din punct de vedere al nobililor, religie nationala. Printul
Shoutoku (574-622en), unul dintre cei mai inflacarati adepti ai budismului, a initiat constructia a
numeroase temple, incepad cu Houryuuji (cea mai veche cladire din lemn din lume) si continuand cu
Koufukuji, Toudaiji, Yakushiji si Toushoudaiji.

Aceasta fiind prima filozofie religioasa introdusa in Japonia, Budismul a avut un puternic impact cultural
si filozofic. Arhitectura, metalurgia, medicina si chiar si tehnicile agricole au fost puternic influentate de
conceptele budiste. Multe alte valuri de invataturi budiste introduse din China au continuat sa modeleze
cultura japoneza si in perioadele ulterioare, incepand din perioada Heian si terminand cu periada Edo.

Nelinistile politice si sociale, precum si cresterea importantei castei soldatilor in timpul perioadei Heian,
au condus la aparitia unui budism apocaliptic, care a pus bazele unei noi periode in istoria budismului,
pe avea sa inceapa in perioada Kamakura. Aceasta renastere a avut loc pe fondul aparitiei sectelor
Nichiren, Joudo, Joudo Shinshuu si Zen (aceste fiind si la ora actuala cele mai importante secte budiste),
care propavaduiau salvarea sufletului prin gratie, concept diferit fata de filozofia budista a nobililor din
perioada Nara. Aceste secte sustineau ca simpla repetare a cuvintelor “Namu myou houren gekyou” (Imi
pun credinta in sutra Lotus) sau “Namu amida butsu” (Imi pun credinta in Amida Buddha) sau meditatia
in cazul sectei Zen, erau suficiente pentru a salva sufletul cuiva. Cu aceasta infatisare populara, noul
Budism s-a raspandit rapid, fiind intarit in perioada Edo de sistemul danka, introdus de shogunat si
cerand tuturor famililor sa se inregistreze la unul din multele temple budiste din tara. Instituit ca un
sistem pentru inlaturarea crestinismului, totodata a ajutat guvernul sa tina evidenta persoanelor.

In 1994 se sutine ca existau 89,8 milioane de adepti ai budismului in Japonia. Sectele traditionale inca
sunt puternice in zonele rurale, dar noile infintate secte dupa cel de-al doilea razboi mondial, pe baza
filozofiei Nichiren au reusit sa castige numerosi adepti din cadrul mediului urban, astfel secta Souka
Gakkai sustine ca ar avea aproximativ 8 milioane de adepti; Rissu Kouseikai - 6,48 milioane, iar
Reiyuukai, 3.07 milioane.

Concluzionand, se poate afirma ca vechile si noile secte budiste coexista intr-o armonie ecumenica,
propovaduind activ pacea si ajutand refugiatii.

Zen

Practicantul zen cauta iluminare prin disciplina si meditatie si asteapta salvarea sa si a tuturor fiintelor
inzestrate cu constiinta.
Postura meditativa zazen a fost din timpuri stravechi o tehnica budista pentru atingerea iluminarii.
Totusi, secta Zen, originara din China, a fost prima care a sustinut ca orice element al vietii, mancarea,
dormitul, mersul sau statul ar putea fi aplicate pentru a medita.

Calugarul Eisai a introdus secta budista Rinzai din China in Japonia la sfarsitul secolului XII, iar calugarul
Dougen a introdus ceea ce acum poarta denumirea de Scoala de Budism Soutou imediat dupa aceasta,
la inceputul perioadei Kamakura.

Incercand o combinatie de zanen si kouan (ghicitori paradoxale formulate de un maestru ca tema de

meditatie), secta Rinzai a fost extrem de populara printre samuraii de rang inalt si nobili. Cateva temple
Rinzai inca exista, si sunt destul de faimoase: Daitokuji si Nanzenji in Kyoto si Kenchouji si Engakuji in
Kamakura. Probabil ca una dintre cele mai faimoase formulari kouan este: “Care este sunetul facut de o
singura mana care aplauda?”

Secta Soutou, insa, sustine ca meditatia zazen, este suficienta pentru atingerea iluminarii. Calugarul
Daugen nu a avut nici un interes pentru putere si faima, stabilindu-si manastirea in munti, aproape de
prefectura Fukui, departe de capitala. Propavaduind ca oricine poate atinge iluminarea, a atras numerosi
adepti din randul samurailor de clasa inferioara si oamenilor obisnuiti.

O alta secta zen, scoala Oubaku a fost introdusa din China mult mai tarziu, la inceputul perioadei Edo.
Scripturile aceste secte sunt citite in limba chineza, iar ritualurile si decorul pastreaza o culoare pur
chinezeasca.
Zen a avut o puternica influenta asupra culturii Japoneze. Calugarii Rinzai au jucat un rol important in
introducerea culturii chineze. Literatura gozan - scrierile preotilor din cele cinci mari temple Zen, au
contribuit foarte mult la dezvoltarea literaturii in Japonia. Deasemenea, influente Zen se remarca si in
pictura, ajutand la producerea unor capodopere pictate cu cerneala precum si portrete religioase.
Gradinile cu pietre si nisip, considerate tipice in Japonia sunt creatii Zen. Ceremonia ceaiului,
deasemenea, isi are originile in introducerea in Japonia a pulberii pentru ceai de catre Eisai, binenteles
adusa din China. Faimosi maestrii ai ceremoniei ceaiului, printre care amintesc pe Sen no Rikyuu, a fost
un adept al filozofiei Zen.

Astazi, sunt aproape 3.32 milioane de adepti Zen inregistrati, adica putin sub 4% din toti adepti
budismului in Japonia. Dintre aproximativ 77.000 temple budiste din Japonia, 21.000 apartin sectei Zen,
din care 14.700 sectei Shoutou. Aceste temple sponsorizeaza o varietate de activitati pentru
propaganda, printre care amintesc organizarea de tabere de studiu pe tema zen, introducerea filozofiei
zen in vest, precum si in Europa.

Crestinismul

Crestinismul a fost adus in Japonia de un grup de misionari condusi de Francis Xavier in 1549. Aceasta
religie s-a raspandit rapid, datorita politicii bratelor deschise ale lorzilor feudali care au apreciat faptul ca
misionari au adus nu numai o religie noua, ci si noi oportunitati de comert. Totusi, acesta perioada de
rapida raspandire a crestinismului s-a dovedit a fi foarte scurta, caci in 1587, Toyotomi Hideyoshi a
interzis brusc aceasta religie. Dupa un recensamant facut la cativa ani dupa acest eveniment se spune ca
erau apoximativ 200.000 de japonezi crestini, dar se suspecteaza ca aceasta suma era numai jumatate
din cea reala. Supresia crestinismului a devenit mai stricta sub regimul Tokugawa (perioada Edo),
ajungand la un eveniment tragic in 1637, cand o revolta crestina la Shimabara a fost inabusita fara mila.
Interzicerea crestinismului a continuat pana in 1873, cand libertatea religiei a fost reinstalata de catre
guvernul Meiji, dar cu toate acestea flacara crestinismului in Japonia aproape se stinsese, fiind sustinuta
doar de cateva grupulete apropiate.

Incluzand catolicii (448.000) si protestanti (527.000), japonezii crestini la ora actuala sunt in numar de
aproximativ 975.000. Exista de asemenea cateva religii noi care flutura stindardul crestinismului si care
sustin ca au in jur de 550.000 adepti. Totusi, ca procent de populatie, sunt mai putin decat erau in
secolul XVII.

In general, cu nunti Shintoiste si mormantari budiste, japonezii pot fi numiti toleranti sau chiar
indiferenti la religie, si nu sunt prea receptivi la conversia crestina. Acest fenomen este posibil sa se
datoreze radacinilor politeistice shintou, dar totusi, Japonia reprezinta un contrast puternic fata de
situatia statelor asiatice alaturate, unde crestinismul si budismul se lupta umar la umar.

In ciuda popularitatii reduse a crestinismului in Japonia, impactul asupra culturii este mult mai vast si nu
se poate masura in cifre. Astfel, un rol important jucat de crestinism a fost modernizarea tarii la sfarsitul
secolului XIX. Stilul de viata crestin, codul moral si eticile au intervenit in viata nipona.

Un astfel de exemplu, in care crestinismul a avut un impact puternic este educatia, in special pentru
scolile de fete sau gimnaziu. Exista astfel 800 de scoli de crestinism la nivel de gimnaziu, mult mai multe
decat alte tipuri de religii. Multi dintre ganditorii moderni ai Japoniei au fost crestini, incluzand pe
Niijima Jou, Uchimura Kanzou si Uemura Masahisa, majoritatea remarcandu-se prin filozofia sociala. Prin
intermediul acestora unanisti s-a format si dezvoltat o puternica miscare socialista.
Dintre personalitatile crestine din ultimii ani din japonia se remarca nuvelistii Endou Shuusaku si Sono
Ayako, comentatorul social Inukai Michiko si fostul prim-ministru Oohira Masayoshi.

http://www.japoniamea.ro/2007/10/26/templele-shintoiste/#more-26

Shintoismul este religia nativa a

Japoniei si a fost candva religia nationala a acesteia. Ea implica venerarea

unor spirite numite kami. Unele kami sunt locale si pot fi vazute ca spiritual

sau duhul unui anumit loc, oras sau regiune, dar altele reprezinta evenimente

sau procese naturale majore, de exemplu: Amaterasu, zeita soarelui sau Muntele

Fuji (Fuji Yama.

Un “Jinja” este un templu shintoist si terenul

natural care il inconjoara. In general termenul « jinja » se refera

si la cladirile care formeaza un templu. Spre deosebire de o biserica sau o

moschee, un templu shintoist traditional nu are caracteristicile unei capele

sau a unui loc de propagare; singurul sau scop este de venerare a unui kami. In

ultimele secole, multe kami semnificative au inceput sa fie venerate pe

teritoriul Japoniei. Unele dintre jinja si kami care au raspandit distributia

geografica sunt:

Templul Asama (numit si Templul

Sengen)

Aso (Templul Aso)

Hachiman

(Templul Hachiman)

Templul

Hikawa

Inari

(Templul Inari)

Kumano

(Templul Kumano)

Munakata

(Templul Munakata)

Templul

Shinmei

Templul

Suwa

Tenjin

(Tenman-gu)

Toshogu

Cel mai faimos templu shintoist din lume este

Templul Itsukushima de pe insula Miyajima. Torii-ul (poarta specifica japoneza

cu 2 piloni si 2 barne transversale) “plutitor” este una din cele mai populare

atractii turistice din Japonia, atat pentru autohtoni, cat si pentru straini.

Originea
Se crede

ca “jinja” au fost la inceput altare temporare construite pentru festivale

periodice in locuri sacre precum un munte sau o pestera. Aceasta se facea

pentru ca se credea ca spiritele, kami, se misca precum orice alt animal sin u

putea fi ingradit. Totusi, dupa constructia unui jinja permanent, numit

shaden, s-a stabilit faptul ca spiritele kami se stabilesc in jinja. Se crede ca practica construirii de shaden

provine din budism; chiar si astazi multe jinja foarte vechi nu au shaden, ci

doar un loc de rugaciune cu vedere la un loc sacru sau o zona in care este

interzisa intrarea.

Facilitati

Un

jinjaare multe facilitati intre granitele sale, incluzand un honden si un

hinden. Honden-ul este o cladire ce contine corpul sacru al unui kami. Dintre

acestea numai haiden-ul este deschis oamenilor de rand. Honden-ul este situate in spatele haiden-ului si

este mult mai mic si nedecorat. Alte facilitati notabile sunt torii-urile, care

servesc drept porti sacre de intrare in templu si choozuya, unde mainile si

gura sunt purificate.

In

timpul perioadei Nara si la inceputul perioadei Meiji, nu era neobisnuit ca un

templu budist sa fie construit in sau langa un jinja. Cand un jinja

gazduieste un templu budist, acesta este numit jinguji. Dupa ce separarea

acestora a fost ordonata in timpul perioadei Meiji, conexiunea dintre cele doua
a fost stearsa official, dar cooperarea inca mai exista in present prin matsuri

si alte ocazii.

Kannushi

Un kannushi este responsabil de ingrijirea unui

jinja, precum si de conducerea veneratiilor. In general el nu propavaduieste. Traditional, majoritatea

jinja nu aveau un

kannushi, ci erau intretinute de un comitet format din populatia locala, numit

ujiko. Intr-un jinguji un calugar budist ingrijea jinja impreuna cu templul sau

budist.

Kami

Un kami venerat intr-o jinja este in general un

kami shintoist, dar din cand in cand sunt venerate si zeitati budiste sau

taoiste, precum si alti kami considerati ca fiind din afara religiei

shintoiste. Unele temple venereaza

oameni in viata sau personaje din mituri si legende.

Obiceiuri

Un

jinja este un loc al pacii si, cu exceptia festivalelor ocazionale, nimeni nu

are voie sa alerge sau sa faca activitati ce presupun zgomote puternice. Totusi,

majoritatea jinja agreeaza jocul copiilor, cu unele indrumari.

http://www.buddhadharma.ro/page3/page3.html

Budismul este astazi una dintre cele trei religii dominante din lume. El numara astazi intre 300-400
milioane de credinciosi, care traiesc mai ales in Asia de sud – est. Intemeiatorul budismului, Buddha, se
naste in India, la sfarsitul secolului al VI-lea i.Ch. In aceasta epoca, toti indienii practica hinduismul pe
care Buddha se bazeaza pentru a propovadui o noua doctrina.

Incepand din secolul al treilea d. Ch., budismul se imparte in doua mari curente, care propune fiecare o
cale diferita pentru a ajunge la nirvana: Hinayana (Micul Vehicul) si Mahayana ( Marele vehicol). La
origine, budismul nu comporta nici un cult si nici ceremonii speciale. Insa, incetul cu incetul, credinciosii
au ales ritualuri si sarbatori.

Budismul hinayana sau Micul Vehicul este practicat azi de 35% dintre budisti. Este religia dominanta in
Sri Lanka, in Birmania, in Thailanda, in Cambogia si in Laos. Credinciosii aplica cu strictete regula vietii lui
Buddha. Ei se angajeaza sa-si gaseasca refugiu in Buddha, in dharma (predicile lui Bddha) si in shanga
(comunitate). Budismul hinayana este prin esenta o regula de viata monastica, fara o divinitate suprema.
Credinciosii respecta interdictiile: interdictia de a ucide, de a fura, de a comite edulter, de a minti, de a
consuma bauturi care imbata. Calugarii aleg sa se retraga din societate, pentru a medita si se aduna in
cumunitate. Nu iau decat o singura masa pe zi, traiesc din pomeni : este vorba despre calugarii cersetori.
Ei asigura educatia copiilor, celebreaza nasterile casatoriile si inmormantarile. In fiecare an, se
sarbatoresc intemeierea comunitatii (februarie, martie) si momentul cand caluigarii raman in manastire
pe timpul sezonului ploilor (iulie, august).

Budismul mahayana : Curentul mahayana sau Marele Vehicul intruneste astazi 60% dintre budisti. Este
practicat mai ales in China, in Coreea, in Japonia, Nepal, Mongolia si Vietnam. Budisti mahayana
interpeleaza mai pe larg mesajul lui Buddha. Ei consacra in acelasi timp un cult divinitatilor hinduse si
celor dintr-o alta religie, cum ar fi daoismul in China si sintoismul in Japonia. Venereaza mai cu seama
diferitele figuri ale lui Buddha, din care au facut un zeu. Eu ii inchina un cult si unor bodhisttava, niste
oameni plini de intelepciune care au hotarat sa se dedice mantuiri celorlalti. Cel mai venerat dintre ei
este Avalokinteshvara, care are mai multe brate si numeroase capete simbolizand ajutorul infinit pe care
il aduce oamenilor. Cu prilejul ceremoniilor calugarii acopera statuia lui Buddha cu stofe, aur si bijuterii.
Credinciosii aduc ofrande sub forma de hrana, flori si tamaie. Recita rugaciuni si se aseaza la picioarele
lui Buddha pentru a medita.

Sarbatorile comune : toti budistii celebreaza sarbatorile care amintesc de marile evenimente din viata lui
Buddha. Pelerinajele atrag periodic multimi de credinciosi in locurile unde a trait Buddha : Kapilavastru,
orasul sau natal ; Bodhgaya, unde a primit iluminarea ; Benares unde a predicat prima oara, si Kasinara
unde a murit. Acolo, in numeroasele temple care au fost construite, pelerinii vin sa se roage si sa se
prosterneze in fata imaginilor lui Buddha. Ansamblul ritualurilor difera in functie de regiune si tara :
credinciosul poate sa se aseze pe jos, cu picioarele incrucisate si cu mainile pe genunchi : poate sa se
prosterneze lungindu-se cu fata la pamant ; poate sa numere mataniile repetand rand pe rand niste
formuile, sau mai poate utiliza moara cu rugaciuni. In aprilie, se sarbatoreste nasterea lui Buddha. In
unele tari, in temple se inalta un altar de flori, pe care este pusa statuia lui Buddha copil, pe care se
toarna ceai indulcit.

In iulie, se comemoreaza moartea lui Buddha. In acea zi, budistii onoreaza spiritele mortilor aprinzand
lampite pe care le lasa sa pluteasca pe apa. Sarbatorile sunt prilej de spectacole. Calugarii poarta masti si
se costumeaza pentru a mima evenimentul. Ei reiau nenumaratele povesti legendare care au fost create
pornind de la viata lui Buddha.

Buddhismul in Japonia

Buddhismul a fost introdus in Japonia oficial in 538en din statul antic coreean Paekche. Totusi, diversi
vizitatori au introdus budismul in Japonia mult mai devreme, existand adepti ai acestei religii inca de la
inceputul secolului V. Drumul care l-a urmat Budismul din India - tara de bastina a acestei religii si pana
in Japonia trece prin China - stat centralizat in aceea vreme. In Japonia, acesta a ajuns tocmai in perioada
consolidarii statului nipon, noua natiune unificata adoptand relativ rapid budismul si adaptandu-l
conform necesitatilor sale.

De la sfarsitul secolului VI, Budismul a devenit principala credinta a clanurilor imperiale si altor
conducatori locali, fiind considerata, cel putin din punct de vedere al nobililor, religie nationala. Printul
Shoutoku (574-622en), unul dintre cei mai inflacarati adepti ai budismului, a initiat constructia a
numeroase temple, incepad cu Houryuuji (cea mai veche cladire din lemn din lume) si continuand cu
Koufukuji, Toudaiji, Yakushiji si Toushoudaiji.

Aceasta fiind prima filozofie religioasa introdusa in Japonia, Budismul a avut un puternic impact cultural
si filozofic. Arhitectura, metalurgia, medicina si chiar si tehnicile agricole au fost puternic influentate de
conceptele budiste. Multe alte valuri de invataturi budiste introduse din China au continuat sa modeleze
cultura japoneza si in perioadele ulterioare, incepand din perioada Heian si terminand cu periada Edo.

Nelinistile politice si sociale, precum si cresterea importantei castei soldatilor in timpul perioadei Heian,
au condus la aparitia unui budism apocaliptic, care a pus bazele unei noi periode in istoria budismului,
pe avea sa inceapa in perioada Kamakura. Aceasta renastere a avut loc pe fondul aparitiei sectelor
Nichiren, Joudo, Joudo Shinshuu si Zen (aceste fiind si la ora actuala cele mai importante secte budiste),
care propavaduiau salvarea sufletului prin gratie, concept diferit fata de filozofia budista a nobililor din
perioada Nara. Aceste secte sustineau ca simpla repetare a cuvintelor “Namu myou houren gekyou” (Imi
pun credinta in sutra Lotus) sau “Namu amida butsu” (Imi pun credinta in Amida Buddha) sau meditatia
in cazul sectei Zen, erau suficiente pentru a salva sufletul cuiva. Cu aceasta infatisare populara, noul
Budism s-a raspandit rapid, fiind intarit in perioada Edo de sistemul danka, introdus de shogunat si
cerand tuturor famililor sa se inregistreze la unul din multele temple budiste din tara. Instituit ca un
sistem pentru inlaturarea crestinismului, totodata a ajutat guvernul sa tina evidenta persoanelor.

In 1994 se sutine ca existau 89,8 milioane de adepti ai budismului in Japonia. Sectele traditionale inca
sunt puternice in zonele rurale, dar noile infintate secte dupa cel de-al doilea razboi mondial, pe baza
filozofiei Nichiren au reusit sa castige numerosi adepti din cadrul mediului urban, astfel secta Souka
Gakkai sustine ca ar avea aproximativ 8 milioane de adepti; Rissu Kouseikai - 6,48 milioane, iar
Reiyuukai, 3.07 milioane.

Buddhismul Zen

Practicantul zen cauta iluminare prin disciplina si meditatie si asteapta salvarea sa si a tuturor fiintelor
inzestrate cu constiinta.

Postura meditativa zazen a fost din timpuri stravechi o tehnica budista pentru atingerea iluminarii.
Totusi, secta Zen, originara din China, a fost prima care a sustinut ca orice element al vietii, mancarea,
dormitul, mersul sau statul ar putea fi aplicate pentru a medita.

Calugarul Eisai a introdus secta budista Rinzai din China in Japonia la sfarsitul secolului XII, iar calugarul
Dougen a introdus ceea ce acum poarta denumirea de Scoala de Budism Soutou imediat dupa aceasta,
la inceputul perioadei Kamakura.

Incercand o combinatie de zanen si kouan (ghicitori paradoxale formulate de un maestru ca tema de

meditatie), secta Rinzai a fost extrem de populara printre samuraii de rang inalt si nobili. Cateva temple
Rinzai inca exista, si sunt destul de faimoase: Daitokuji si Nanzenji in Kyoto si Kenchouji si Engakuji in
Kamakura. Probabil ca una dintre cele mai faimoase formulari kouan este: “Care este sunetul facut de o
singura mana care aplauda?”
Secta Soutou, insa, sustine ca meditatia zazen, este suficienta pentru atingerea iluminarii. Calugarul
Daugen nu a avut nici un interes pentru putere si faima, stabilindu-si manastirea in munti, aproape de
prefectura Fukui, departe de capitala. Propavaduind ca oricine poate atinge iluminarea, a atras numerosi
adepti din randul samurailor de clasa inferioara si oamenilor obisnuiti.

O alta secta zen, scoala Oubaku a fost introdusa din China mult mai tarziu, la inceputul perioadei Edo.
Scripturile aceste secte sunt citite in limba chineza, iar ritualurile si decorul pastreaza o culoare pur
chinezeasca.

Zen a avut o puternica influenta asupra culturii Japoneze. Calugarii Rinzai au jucat un rol important in
introducerea culturii chineze. Literatura gozan - scrierile preotilor din cele cinci mari temple Zen, au
contribuit foarte mult la dezvoltarea literaturii in Japonia. Deasemenea, influente Zen se remarca si in
pictura, ajutand la producerea unor capodopere pictate cu cerneala precum si portrete religioase.
Gradinile cu pietre si nisip, considerate tipice in Japonia sunt creatii Zen. Ceremonia ceaiului,
deasemenea, isi are originile in introducerea in Japonia a pulberii pentru ceai de catre Eisai, binenteles
adusa din China. Faimosi maestrii ai ceremoniei ceaiului, printre care amintesc pe Sen no Rikyuu, a fost
un adept al filozofiei Zen.

Astazi, sunt aproape 3.32 milioane de adepti Zen inregistrati, adica putin sub 4% din toti adepti
budismului in Japonia. Dintre aproximativ 77.000 temple budiste din Japonia, 21.000 apartin sectei Zen,
din care 14.700 sectei Shoutou. Aceste temple sponsorizeaza o varietate de activitati pentru
propaganda, printre care amintesc organizarea de tabere de studiu pe tema zen, introducerea filozofiei
zen in vest, precum si in Europa.