Fragmente traduse din volumul

Mère Tereza
Viens, sois ma lumière
Les écrits intimes de „la sainte de Calcutta”
Ed. LETHIELLEUX
Vino, fii lumina mea
Dacă vreodată voi deveni sfântă –
voi fi cu siguranţă o sfântă a „întunericului”.
Voi fi în continuu absentă din Cer –
pentru a aprinde lumina celor care sunt în întuneric
pe pământ.

Maica Tereza de Calcutta

Pentru toţi cei, şi în special pentru cei mai sărmani dintre

sărmani,
care trăiesc într-o oarecare formă de întuneric,
ca să găsească reconfort şi sprijin
în experienţa şi credinţa Maicii Tereza.
 PREFAŢĂ LA EDIŢIA FRANCEZĂ
(cartea în franceză a fost tradusă din engleză)

Maica Tereza s-a ocupat de săraci, trăia printre ei, îi îngrijea,

le redădea viaţă şi speranţă. Oamenii au văzut-o, au auzit-o, au
vorbit despre ea. Şi faptul că într-o zi a simţit chemarea să-i
servească pe cei mai sărmani dintre sărmani, se ştie de
asemenea. Dar faţa ei strălucea de pace, surâsul ei te cucerea,
degetele ei noduroase parcurgeau liniştit şiragul rozariului, aşa
încât cu uşurinţă credeam că ea avea totul şi că nu-i lipsea
nimic pentru că îl avea pe Dumnezeu.
Or, iată, că s-a dezvăluit în aceste pagini cât de mult a trăit ea
ca separată de Cel care era destinat să fie Totul pentru ea… Şi
aceasta timp de cincisprezece ani!
Să ne fi înşelat ea însăşi cu privire la ea? Şi cu privire la
Dumnezeul ei?
Nu.
Ca şi noi, ea era însufleţită de dorinţe mari:

Vreau să vă spun ceva – dar nu ştiu cum să exprim. Doresc –

cu o dorinţă imensă şi dureroasă să fiu toată a lui Dumnezeu
– să fiu sfântă de o aşa manieră încât Isus să poată trăi
deplin viaţa Sa în mine.

Ca şi noi, ea a dorit să iubească şi să fie iubită:

Sunt de o naturaleţe sensibilă, îmi plac lucrurile frumoase şi

agreabile, confortul şi tot ceea ce confortul poate să aducă –
să fii iubit şi să iubeşti.

Ca şi nouă, şi ei i-a fost frică de necunoscut:

Mi-e atât de frică, Isus – atât de cumplit de frică – nu mă

lăsaţi să mă înşel – mi-este atât de frică. Această frică îmi
arată toată iubirea pe care o am pentru mine însămi. Mi-este
frică de suferinţa care va veni – dacă trăiesc această viaţă
indiană – dacă mă îmbrac ca şi ei, dacă mănânc ca şi ei,
dacă dorm ca şi ei – dacă trăiesc cu ei şi dacă nu fac
niciodată nimic după voia mea.
Ca şi pe noi, suferinţa, solitudinea, noaptea, o durea:

În întuneric[…]
Doamne, Dumnezeul meu, cine sunt eu pentru ca Voi să mă
respingeţi? Copilul iubirii Voastre – şi acum ajunsă ca cea
mai urâtă (detestată) – cea pe care aţi respins-o ca pe o
nedorită – neiubită. Eu chem, mă agăţ, vreau – şi nu e nimeni
să-mi răspundă – nimeni de care să mă agăţ – nimeni. –
Singură. Întunericul este atât de sumbru – şi eu sunt singură.
– Nedorită, abandonată. – Solitudinea inimii care vrea iubire
nu poate fi sprijinită. – Unde este credinţa mea? – Chiar şi în
adânc, în străfundul meu, nu există nimic altceva decât vid şi
obscuritate. – Dumnezeul meu, ce dureroasă este această
suferinţă necunoscută. Doare fără încetare. – Nu am credinţă.

Şi totuşi, o forţă emana din ea. De unde putea ea să vină? Cum

a putut ea să îndure acest întuneric, aceste suferinţe, o astfel de
noapte? Cum nu s-a revoltat ea? Cum a putut să persevereze în
încredere? Cum a putut să continue să zâmbească şi să
strălucească de bucurie?
Această carte ne arată cum, ne dă o idee, ne sugerează. Ea ne
prezintă parcursul ei, întrebările ei:

Spuneţi-mi, Părinte, pentru ce există atâta suferinţă şi

întuneric în sufletul meu? Uneori mă surprind spunând: „nu
mai pot suporta mai mult” şi în acelaşi suflu cer „iertare, faceţi
din mine ceea ce Vă place”.

Aceste pagini ne dezvăluie acceptarea ei, înţelegerea ei lentă a

întunericului, nu pentru că trebuia să dea sens non-sensului, ci
pentru că non-sensul căpăta sens:

Astăzi am simţit cu adevărat o bucurie profundă că Isus nu

mai poate îndura agonia – dar că El vrea să o îndure în mine.
– Mai mult ca oricând m-am abandonat Lui. – Da – mai mult
ca oricând voi fi la dispoziţia Lui.

Şi fără nici o întoarcere în sine, o vedem nemaivorbind despre

întunericul ei, şi vorbind neîncetat de setea lui Isus:
Noi purtăm în corpurile şi în sufletele noastre iubirea unui
Dumnezeu infinit şi însetat.
 Atunci pe deplin identificată cu Isus, ea intră în nemăsura
iubirii:
Nu Vă mai cer pe moment decât un singur lucru [Isus] – nu
Vă daţi osteneala să reveniţi repede. – Sunt gata să Vă
aştept toată veşnicia.

Micuţa Voastră

Maica Tereza, pasionată de Dumnezeu şi de toţi oamenii, a

purtat în ea toate obiecţiile veacului nostru faţă de existenţa lui
Dumnezeu şi faţă de bunătatea lui. Ea a mers pe urmele
paşilor Terezei de l’Enfant-Jésus, al cărei nume îl purta, care
vedea un zid ridicându-se până la cer aşa încât cânta nu ceea
ce credea, ci ceea ce voia să creadă. Ea a îmbrăcat sărăcia
celor mai săraci. Şi, astfel, puţin câte puţin, ea a trăit în toată
fiinţa ei sărăcia celor fără-Dumnezeu, a celor fără-speranţă, a
agnosticilor, a ateilor, a credincioşilor necredincioşi, şi a
necredincioşilor credincioşi, a tuturor celor care strigă: „Mi-e
sete, mi-e sete…”

După cum spune şi dedicaţia, această carte este „pentru toţi

cei, şi în special pentru cei mai sărmani dintre sărmani, care
trăiesc într-o oarecare formă de întuneric, ca să găsească
reconfort şi sprijin în experienţa şi credinţa Maicii Tereza”.

Da,
Dumnezeu este îndrăgostit de noi şi nu încetează să Se dea
lumii prin voi – prin mine.

Gap, la 13 decembrie 2007

Jean-Michel DI FALCO LEANDRI
Episcop de Gap

PREFAŢĂ

Maica Tereza şi lucrarea ei au suscitat, timp de decenii, un

viu interes din partea publicului. În faţa atenţiei al cărei obiect
a fost ea de-a lungul vieţii, şi în special în momentul decesului
ei la vârsta de optzeci şi şapte de ani, se pune o întrebare: care
a fost sursa acestei forţe de seducţie care atrăgea la ea atâţia
oameni? Ea însăşi ar fi preferat cu siguranţă să treacă
nevăzută. Se considera ca un simplu „creion în mâna lui
Dumnezeu” ( aşa spunea în discursul de la Roma, 7 martie
1979), convinsă că El se servea de „neantul” ei pentru a-şi
arăta măreţia Lui. Ea nu-şi atribuia niciodată meritul a ceea ce
realiza, căutând mereu să deturneze atenţia pe care o primea
spre Dumnezeu şi spre „lucrarea Lui” pe lângă cei mai
sărmani dintre sărmani. Totuşi, se pare că n-a intrat în
planurile providenţiale ale lui Dumnezeu ca ea să rămână
necunoscută. Oameni din toate religiile şi de toate orizonturile
a putut să recunoască iubirea ei dezinteresată şi compasiunea
pentru cei sărmani; atraşi de bucuria şi de pacea pe care o
răspândea, ei i-au admirat simplicitatea şi sinceritatea. În
acelaşi timp, toţi cei care au întâlnit-o, fie şi numai o dată, au
ieşit din această întâlnire cu impresia că exista altceva în
spatele privirii ei pătrunzătoare.
Maica Tereza nu a putut să-şi ascundă lucrarea pe lângă cei
sărmani, dar a ajuns, în pofida a toate (şi cu cât succes) să
păstreze tăcerea cu privire la aspectele cele mai intime ale
relaţiei ei cu Dumnezeu. Ea era hotărâtă să păstreze aceste
secrete de iubire departe de privirile muritorilor. Mgr.
Ferdinand Perier, fostul arhiepiscop de Calcutta, şi câţiva
preoţi au fost singurii care au întrevăzut bogăţia spirituală a
vieţii ei interioare. Şi chiar faţă de ea, ea nu a încetat să ceară
distrugerea tuturor scrisorilor ei pe această temă. Raţiunea
unei asemenea insistenţe se află în profunda ei reverenţă
pentru Dumnezeu şi pentru lucrarea Lui în ea şi prin ea.
Tăcerea ei este astăzi dovada umilităţii ei şi a delicateţei iubirii
ei.
În mod providenţial, îndrumătorii spirituali ai Maicii Tereza
au păstrat o parte din corespondenţa ei. Culegerea de mărturii
şi documente în vederea procesului ei de beatificare şi
canonizare a fost, astfel, ocazia de a descoperi istoria
extraordinară a relaţiei ei profunde cu Isus, ascunsă chiar şi
faţă de cei mai apropiaţi colaboratori ai ei. Contrastând cu
aspectul „obişnuit” al Maicii Tereza, confidenţele ei dezvăluie
profunzimile de sfinţenie, necunoscute până aici, şi care ar
putea foarte bine să o situeze în rândul marilor mistici ai
Bisericii.
Viaţa ei şi mesajul ei continuă să fascineze. Această carte vine
aşadar să răspundă cererii a multor persoane care au cunoscut-
o, au iubit-o şi au admirat-o, şi care vor să înţeleagă motivele
acţiunii ei, sursa forţei ei, cauza bucuriei ei şi a intensităţii
iubirii ei. Aceste pagini ridică vălul asupra vieţii ei interioare,
în toată profunzimea ei şi în toată drama ei, şi vin să adauge
giuvaere nebănuite la moştenirea spirituală pe care Maica
Tereza a lăsat-o lumii.

Preot Brian Kolodiejchuk,

misionar al carităţii
postulator al cauzei canonizării
preafericitei Tereza de Calcutta.
Coordonator al Centrului Maica Tereza.

INTRODUCERE

„Dacă vreodată voi deveni sfântă – voi fi cu siguranţă o sfântă

a ‚întunericului’. Voi fi în continuu absentă din Cer – pentru a
aprinde lumina celor care sunt în întuneric pe pământ. (M.
Tereza scris. către p. Joseph Nuener, 6 martie 1962).
Considerate ca un fel de „scrisoare de angajare(promisiune)”
(lettre de mission, n.t.), aceste cuvinte ale Maicii Tereza ne
oferă o cheie pentru a înţelege viaţa sa spirituală şi chiar
existenţa sa întreagă. „Vino, fii lumina Mea”, i-a cerut Isus, şi
Maica Tereza s-a străduit să fie această lumină a iubirii lui
Dumnezeu în viaţa celor care cunosc întunericul. Misiunea sa
comporta deci pentru ea un cost paradoxal şi cu totul
neaşteptat: ea însăşi trăia în acest „teribil întuneric”. Într-o
scrisoare adresată unuia dintre îndrumătorii ei spirituali, scria:

Acum părinte – din 49 sau 50 această teribilă senzaţie de

pierdere – acest întuneric indicibil – această solitudine –
această dorinţă continuă de Dumnezeu – care îmi face rău
(doare) în adâncul inimii. – Întunericul este aşa încât într-
adevăr nu văd – nici cu spiritul meu nici cu raţiunea mea. –
Locul lui Dumnezeu din sufletul meu este gol. – Nu există
Dumnezeu în mine. – Când durerea dorinţei este atât de mare
– eu nu fac decât să-l doresc pe Dumnezeu iarăşi şi iarăşi – şi
acolo îl simt – El nu mă vrea. – El nu este acolo. – […]
Dumnezeu nu mă vrea. – Uneori – îmi aud efectiv inima
strigând – „Dumnezeul meu” şi nimeni nu vine. – Această
tortură şi această durere nu le pot explica. - (M. Tereza scris. către
p. Joseph Nuener, nedatată, dar foarte probabil scrisă în timpul retragerii
din aprilie 1961.)

Obiectul acestei lucrări

Această lucrare sondează profunzimile vieţii interioare a

Maicii Tereza în lumina acestei „scrisori de angajare”. Mai
degrabă decât un studiu teologic, este o prezentare a
aspectelor, necunoscute până acum, ale vieţii sale spirituale,
datorită cărora înţelegem mai bine soliditatea credinţei sale şi
intensitatea iubirii ei de Dumnezeu şi de aproape.
Procesul său de canonizare a dat loc dezvăluirii celor trei
elemente ale vieţii sale interioare, şi anume legământul privat
rostit atunci când încă era o soră de Lorette (ordinul Notre-
Dame de Lorette, n.t.), experienţele mistice care i-au însoţit
inspiraţia de a întemeia ordinul Misionarele Carităţii şi
participarea sa intimă la Crucea lui Christos în timpul anilor
îndelungaţi de întuneric interior. Toate aceste elemente se ţin
împreună: legământul privat a pus fundamentele chemării de
a-i servi pe cei mai sărmani dintre sărmani, această nouă
chemare a invitat-o să adopte realitatea spirituală a celor pe
care îi servea şi legământul ei a susţinut-o în schimb pentru a
trăi cu eroism obscuritatea dureroasă.

Această lucrare este împărţită în trei părţi. Capitolele 1 şi 2

tratează despre viaţa sa spirituală înainte de „chemarea din
chemare”. Iubirea de Dumnezeu şi de aproapele fuseseră
semănate în inima ei încă din copilăria timpurie. Răspunsul ei
generos din tinereţe de la Skopje, şi în special ca soră de
Lorette plină de devotament şi abnegaţie, a culminat într-un
legământ privat pe care l-a făcut în 1942. Acest legământ s-a
dovedit a fi nu numai motorul tuturor acţiunilor sale, ci şi o
pregătire providenţială pentru ceea ce o aştepta.
Capitolele 3 până la 7 tratează despre inspiraţia de a fonda
Misionarele Carităţii pe care a primit-o la 10 septembrie 1946,
despre drama aşteptării înainte de a-şi începe noua sa misiune
şi, în sfârşit, despre plecarea sa din ordinul de Lorette şi despre
începutul lucrării ei în cartierele sărace. În răspunsul ei la
„chemarea din chemare”, ca şi în procesul lent de
discernământ care a urmat, ea a înfruntat cu curaj multele
suferinţe pe care le-a avut de îndurat şi a rămas ferm ataşată de
misiunea sa.
În timp ce toate păreau a fi la locul lor, cea mai rea dintre
încercări abia începea. Din clipa în care a primit chemarea sa,
ea a fost convinsă că misiunea sa este aceea de a aduce lumina
credinţei celor care trăiau în întuneric. Nu bănuia că acest
„întuneric” va deveni cea mai mare încercare a propriei sale
vieţi şi o componentă esenţială a misiunii sale. Profunzimea
acestei experienţe mistice şi tot ceea ce a costat-o pentru a trăi
această nouă chemare şi această nouă misiune constituie
temele capitolelor 8 până la 13.

Moştenirea ei
La început , experienţa întunericului a luat-o pe nepregătite. În
măsura în care a cunoscut un grad foarte mare de unire cu
Dumnezeu, schimbarea era nu numai surprinzătoare, ci şi
sfâşietoare: incapabilă de acum înainte să simtă prezenţa Sa,
era derutată şi înspăimântată. Urma, oare, o „cale rea”?
Căutând raţiunile acestei aparente absenţe a lui Dumnezeu,
când prezenţa Lui îi păruse atât de reală, ea o atribuia mai întâi
păcatelor ei şi slăbiciunii ei, concluzionând că întunericul era
o purificare de imperfecţiunile sale.
Cu ajutorul îndrumătorilor ei spirituali, ea a ajuns treptat să
înţeleagă că această dureroasă experienţă interioară era un
element esenţial al misiunii sale. Era vorba de participarea ei
la Patima lui Christos pe Cruce – cu un accent deosebit pe
setea lui Isus, pe misterul dorinţei lui arzătoare de iubirea şi
salvarea fiecărei persoane umane. Ea a recunoscut în final în
suferinţa sa inexplicabilă amprenta Patimii lui Christos pe
sufletul ei. Ea trăia misterul Calvarului – Calvarul lui Isus şi
Calvarul săracilor.
A trăi această experienţă interioară făcea parte integrantă din
vocaţia sa; era exigenţa cea mai solicitantă a misiunii sale şi
expresia supremă a iubirii ei pentru Dumnezeu şi pentru
săracii Săi. Nu numai că se ocupa de cei săraci şi de excluşii
societăţii, dar ea era gata să adopte suferinţele lor materiale şi
spirituale, condiţia „celor indezirabili, a celor ne-iubiţi, acelor
abandonaţi”, a celor care nu au pe nimeni.
În timp ce această angoasă spirituală intensă şi permanentă ar
fi putut să o doboare, maica Tereza strălucea, dimpotrivă, de o
bucurie şi de o iubire ieşite din comun. Era cu adevărat o
martoră a speranţei, apostol al iubirii şi al bucuriei, pentru că
şi-a construit edificiul vieţii sale pe credinţa pură. Emana din
ea un fel de „luminozitate”, care decurgea din relaţia sa cu
Dumnezeu. În această carte, sper să explorăm şi să aruncăm
lumină asupra resorturilor secrete ale acestei relaţii.

Documentele

Maica Tereza însăşi era foarte conştientă de circumstanţele

puţin obişnuite al vocaţiei sale şi de provocarea extraordinară
la care trebuia să facă faţă pentru a o realiza. Ea nu înceta să
ceară distrugerea tuturor documentelor care dezvăluiau
inspiraţia care a împins-o să întemeieze ordinul Misionarele
Carităţii, din teama de a nu i se acorda o importanţă care,
credea ea, nu îi aparţinea decât lui Dumnezeu.
[…]

Fragmente din carte

De la pagina 309:

Cu ocazia discuţiilor noastre, Maica Tereza a început

să vorbească despre încercările vieţii ei interioare şi
despre incapacitatea sa de a se deschide cuiva în
 această problemă. I-am cerut aşadar să-mi relateze în
scris experienţele ei, ceea ce ea a făcut într-un mod mai
explicit decât mă aşteptam. Ea mi-a dat documentele şi
mi-a cerut în mod expres să le ard de îndată ce le-am
citit. Am fost profund impresionat de onestitatea şi de
simplicitatea textului ei şi de angoasa profundă pe care
o îndura în acest întuneric absolut: era ea pe calea cea
bună sau a deveni victima unei plase de iluzii ? Pentru
ce a abandonat-o Dumnezeu cu totul? Pentru ce acest
întuneric când în viaţa ei de mai înainte a fost atât de
aproape de Dumnezeu? Şi-a îndrumat Surorile, le-a
iniţiat în iubirea de Dumnezeu şi într-o viaţă de
rugăciune de care ea însăşi era privată acum când trăia
într-un vid total: a devenit ea o infamă ipocrită, care
vorbea altora despre tainele divine care au dispărut cu
totul din inima ei? – Totul este conţinut în acest
document, nu este nevoie să spun mai mult. (părintele
Neuner despre Maica Tereza)

Acest document, din care părintele Neuner a găsit de cuviinţă

să păstreze cea mai mare parte, retrasează cu concizie punctele
forte ale călătoriei spirituale ale Maicii Tereza de până atunci:

La Loreto, Părinte, eram foarte fericită. – Cred că cea

mai fericită dintre călugăriţe. – Apoi a venit chemarea.
– Domnul nostru m-a întrebat direct. – vocea era clară
şi plină de convingere. – Iarăşi şi iarăşi El a m-a
întrebat în 1946. – Ştiam că este El. Frica şi sentimente
teribile - frica de a mă înşela. – Dar cum am trăit
mereu în ascultare – am prezentat toată problema
părintelui meu spiritual – sperând tot timpul că el va
spune – că am fost înşelată de demon, dar nu - aşa
cum a spus vocea – a spus el – Isus este cel vă cheamă
– şi apoi ştiţi cum s-a derulat totul. – Superiorii mei m-
au trimis la Asansol în 1947 – şi acolo a fost ca şi cum
Domnul nostru literalmente mi s-a dat – pe deplin.
Dulceaţa, consolare şi unirea din aceste 6 luni – au
trecut prea repede.
Şi apoi a început lucrarea – în dec. 1948. – În 1950 pe
măsură ce numărul Surorilor creştea – creştea şi
lucrarea. –

Acum părinte – din 49 sau 50 această teribilă senzaţie

de pierdere – acest întuneric indicibil – această
solitudine – această dorinţă continuă de Dumnezeu –
care îmi face rău (doare) în adâncul inimii. –
Întunericul este aşa încât într-adevăr nu văd – nici cu
spiritul meu nici cu raţiunea mea. – Locul lui
Dumnezeu din sufletul meu este gol. – Nu există
Dumnezeu în mine. – Când durerea dorinţei este atât
de mare – eu nu fac decât să-l doresc pe Dumnezeu
iarăşi şi iarăşi – şi acolo îl simt – El nu mă vrea. – El
nu este acolo. – Cerul – sufletele – ei, bine, acestea nu
sunt decât cuvinte – care nu au nici un sens pentru
mine. – Viaţa mea însăşi pare a fi atât de
contradictorie. Eu ajut sufletele - să meargă unde? –
Pentru ce toate acestea? Unde este sufletul din fiinţa
mea? Dumnezeu nu mă vrea. – Uneori – îmi aud
efectiv inima strigând – „Dumnezeul meu” şi nimeni
nu vine. – Această tortură şi această durere nu le pot
explica. – Încă din copilărie am avut cea mai tandră
iubire pentru Isus în Sfântul Sacrament – dar şi aceasta
s-a stins. – Nu resimt nimic în faţa lui Isus – şi cu toate
acestea nu aş rata Sfânta Comuniune pentru nimic în
lume.
Vedeţi, Părinte, contradicţia din viaţa mea. Îl doresc
profund pe Dumnezeu – vreau să-L iubesc – să-L
iubesc mult – să nu trăiesc decât pentru iubirea Lui –
să iubesc numai – şi totuşi nu există decât suferinţă – o
dorinţă arzătoare şi iubire deloc. – Cu ani în urmă – în
jur de 17 acum – am vrut să-i dau lui Dumnezeu ceva
foarte frumos. – M-am angajat să nu-i refuz nimic. –
De atunci mi-am ţinut promisiunea – şi adesea când
obscuritatea este prea întunecată – şi când sunt pe
punctul de a spune „nu lui Dumnezeu” gândul acestei
promisiuni mă fortifică.
Nu-l vrea decât pe Dumnezeu în viaţa mea. –
„Lucrarea” este cu adevărat numai a Sa. - El mi-a
cerut - El mi-a spus ce să fac – El a îndrumat fiecare
pas – El îndrumă fiecare mişcare de făcut – pune
cuvintele în gura mea – mă ajută să învăţ calea pe
Surori. – Toate acestea şi tot ce este în mine este al
Lui. – De aceea, atunci când lumea îmi aduce elogii –
acestea nu ating deloc – nici măcar suprafaţa –
sufletului meu. Cât despre lucrare, sunt convinsă că
totul vine de la El.
Înainte, puteam să petrec înaintea Domnului Nostru –
să-L iubesc – să-I vorbesc – şi acum – nici măcar
meditaţia nu merge bine – nimic altceva decât
„Dumnezeul meu” – şi uneori nici aceasta nu vine. -
Cu toate acestea undeva în adâncul inimii mele această
arzătoare dorinţă după Dumnezeu nu încetează să
străpungă întunericul. – Când sunt afară – în activitate
– sau ocupată să mă întâlnesc cu oamenii – există o
prezenţă a cuiva viu ( în textul originar se pare că
iniţial fusese scris iubitor „loving” în loc de viu
„living” cum a fost corectat apoi) foarte aproape – în
mine. – Nu ştiu ce este – dar foarte des şi chiar în
fiecare zi – această iubire din mine pentru Dumnezeu
devine tot mai reală. – Mă surprind făcând în mod
inconştient lui Isus cele mai stranii declaraţii de iubire.
–
Părintele meu, v-am deschis inima. – Învăţaţi-mă să-L
iubesc pe Dumnezeu. Eu nu sunt savantă – eu nu ştiu
multe lucruri despre lucrurile lui Dumnezeu. – Vreau
să-L iubesc pe Dumnezeu aşa cum şi pentru ce este El
pentru mine - „Părintele meu”. –
De multe ori aspir să mă hrănesc cu ceea ce le dau
Surorilor mele (M.T. se referă la instrucţiunile, de obicei
zilnice, pe care le dădea surorilor) – dar nu reuşesc niciodată
– la fel pentru lecturile spirituale.
Toate acestea îmi erau atât de naturale înainte – până
când Domnul nostru să ajungă deplin în viaţa mea – îl
iubeam pe Dumnezeu cu toată puterea unei inimi de
 copil. El era în centrul a tot ceea ce făceam şi spuneam.
– În prezent, Părinte, - totul este atât de întunecat, atât
de diferit şi, totuşi, tot ceea ce este în mine este al Lui
– în ciuda faptului că El nu mă vrea, ca şi cum nu i-ar
păsa de mine.
Când a început lucrarea – ştiam tot ceea ce va însemna
aceasta. – Dar din toată inima atunci am acceptat. – Nu
fac decât o rugăciune – ca El să-mi acorde graţia de a
da sfinţi Bisericii.
Surorile mele, Părinte, sunt darul pe care Dumnezeu
mi-l face, ele sunt sfinte în ochii mei – fiecare dintre
ele. De aceea le iubesc – mai mult decât pe mine. – Ele
sunt o foarte mare parte din viaţa mea.
Inima mea, sufletul şi corpul meu nu aparţin decât lui
Dumnezeu – El a respins ca indezirabil pe copilul
Iubirii Sale. – Şi pentru aceasta, Părinte, am luat o
hotărâre în cursul acestei retrageri:
Să fiu la dispoziţia Sa.
Să-L las să facă din mine ceea ce vrea El, cum vrea El,
atât timp cât vrea El. Dacă întunericul meu este lumină
pentru vreun suflet – chiar dacă el nu înseamnă nimic
pentru nimeni – eu sunt pe deplin fericită să fiu floarea
câmpiilor lui Dumnezeu. (Scrisoare non datată, adresată
părintelui Neuner, scrisă probabil în aprilie 1961)

Traducere: Viorica Juncan

http://www.ceruldinnoi.ro

Cartea are 540 de pagini si se poate comanda aici:

http://www.amazon.fr/Viens-sois-Ma-lumi%C3%A8re-
intimes/dp/2253126772/ref=sr_1_1?
ie=UTF8&qid=1295181602&sr=1-1