Ministerul Educaţiei şi Cercetării

GRUPUL ŞCOLAR DE INDUSTRIE UŞOARĂ

PROIECTAREA DOCUMENTAŢIEI TEHNICE PENTRU
FUSTA PENTRU ADOLESCENTE MĂRIMEA 46
COORDONATOR
ABSOLVENTĂ
PLANUL PROIECTULUI
1.MEMORIU JUSTIFICATIV
2.CREAREA PRODUSULUI ETALON
3.ALEGEREA MATERIALELOR
3.a.Materiale de bază
3.b.Materiale auxiliare
4.PROIECTAREA ŞABLOANELOR
4.a.Construirea tiparului clasic
4.b.Transformarea tiparului clasic în model
4.c.Reproducerea şabloanelor
4.d.Calculul suprafeţei şabloanelor
5.ELABORAREA NORMEI INTERNE
6.DETERMINAREA NORMEI DE CONSUM
6.a.Elaborarea încadrărilor
6.b.Calculul normei de consum
6.c.Determinarea necesarului de materiale auxiliare
7.ELABORAREA PROCESULUI TEHNOLOGIC DE
CONFECŢIONARE
8.MĂSURI DE PROTECŢIE A MUNCII
9.BIBLIOGRAFIE
10.ANE XE
1.MEMORIU JUSTIFICATIV
Este cunoscut faptul că aproximativ 40% din calitatea necorespunzătoare a produsului
finit este rezultatul activităţilor de proiectare, a calităţii documentaţiei tehnice, baza
conceptuală a produsului şi instrumentul activ de comunicare între componentele de
proiectare şi de fabricaţie.
Problema calităţii produselor de îmbrăcăminte este o componentă intrinsecă a procesului
realizării sale, se „dimensionează” începând cu cercetarea şi creaţia sa şi se asigură prin
proiectare constructiv- tehnologică, realizându-se în procesul tehnologic de confecţionare
şi finisare.
Creată la început pentru apărarea corpului de acţiunea nefavorabilă a mediului climatic
înconjurător, sub influenţa diferitelor condiţii istorice, social-economice, naţionale, a
evoluţiei idealurilor estetice, îmbrăcămintea a suferit multiple transformări, atingând o
mare varietate de tipuri şi forme şi a devenit un obiect al artelor aplicate. Dacă în epoca
primitivă omul se mulţumea cu o îmbrăcăminte sumară obţinută din piei de la animalele
sacrificate sau din scoarţa sau frunzele copacilor, în zilele noastre diversitatea formelor şi
modelelor este mare pe toate treptele sociale în funcţie de locul ocupat de om în societate
şi de posibilităţile materiale ale acestuia.
Prin îmbrăcăminte in sens larg se înţelege un complex de obiecte care se îmbracă pe corp
(lenjerie, bluze, sacouri, căciuli, mănuşi, ciorapi, etc.). În sens restrâns prin îmbrăcăminte
se înţelege totalitatea produselor realizate de industria de confecţii.
Prin specificul său, suferind prin purtare o uzură mai rapidă decât celelalte obiecte de artă
decorativă, îmbrăcămintea se schimbă cel mai frecvent şi oglindeşte cel mai bine evoluţia
civilizaţiei materiale, a conceptelor şi idealurilor estetice. Îmbrăcămintea reflectă fidel
originalitatea culturii naţionale a diferitelor popoare, simţul lor estetic, tradiţia, nivelul de
trai şi particularităţile mediului natural. Ca linie şi modă, îmbrăcămintea a fost dictată de
clasele sociale înstărite care impuneau restricţii şi în vestimentaţia oamenilor de rând.
Calitatea produselor de îmbrăcăminte devine tot mai mult factorul
hotărâtor, în dorinţa cumpărătorilor de achiziţionare a acestora, un
mijloc important de concurenţă, un indicator esenţial de apreciere a întregii activităţi
desfăşurate la un moment dat de producătorul de confecţii.
În activitatera de pregătire tehnică a producţiei, proiectarea constructivă este o etapă ce
înglobează un complex de lucrări necesare realizării noilor modele de îmbrăcăminte.
Construcţia îmbrăcămintei este o componentă însemnată a proiectării constructive şi
conţine două laturi- una creativă, orientată spre rezolvarea constructivă a modelului şi
finalizată cu obţinerea tiparelor acestuia şi o latură tehnică, în care se obţin elementele
documentaţiei tehnice necesare introducerii în fabricaţie a noului model.
Creşterea eficienţei în activitatea de pregătire tehnică a fabricaţiei necesită abordarea
ştiinţifică a procesului de proiectare în care se implică intuiţia, experienţa, gustul estetic a
creatorului.
Lucrarea, prin conţinutul şi modul de structurare, oferă o soluţie teoretică şi tehnico-
aplicativă privind elaborarea documentaţiei necesare în proiectarea unui produs de
îmbrăcăminte din ţesătură, pornind de la proiectarea modelului, continuând cu alegerea
materiei prime şi a materialelor auxiliare, permiţând o orientare a viitorului confecţioner
asupra modului de interpretare a documentaţiei ce însoţeşte procesul de creaţie a
produsului. Lucrarea reflectă clar fazele de realizare a unui produs de îmbrăcăminte şi
cerinţele ce trebuie respectate în procesul de proiectare a acestuia.
2.CREAREA PRODUSULUI ETALON

Documentaţia tehnică în industria de confecţii are ca scop orientarea muncitorilor,

tehnicienilor, inginerilor asupra modului de confecţionare a îmbrăcămintei şi a
caracteristicilor tehnice pe faze de fabricaţie.
Procesul de producţie industrială în intreprinderile de confecţii impune folosirea unei
documentaţii tehnice care să asigure confecţionarea îmbrăcămintei în anumite condiţii şi
cu anumite caracteristici tehnice.
Documentaţia tehnică trebuie să cuprindă:
schiţa modelului
descrierea tehnică
specificaţia materialelor
tabelul dimensional sau actul normativ în baza căruia se execută
modelul şi condiţiile tehnice impuse
completul de şabloane

consumul specific pentru toate tipurile de materiale care intră în
componenţa produsului
procesul tehnologic de confecţionare

modelul etalon.
Un factor important în elaborarea documentaţiei tehnice industriale este corelarea
documentelor, pentru orientarea unitară a personalului executant în realizarea produsului.
De asemenea realizarea documentaţiei tehnice în condiţii de calitate constituie un
stimulent în muncă pentru personalul care o utilizează în procesul de producţie.
Procesul de elaborare a prototipului cuprinde două faze principale:
A.Proiectarea modelului sau a prototipului;
B.Confecţionarea prototipului.
A. Proiectarea prototipului constă din operaţii de schiţare şi construire a tiparului pentru
produs, avându-se în vedere linia modei, scopul produsului şi destinaţia sa.
Faza de proiectare a modelului cuprinde două etape:
- desenarea modelului, care se prezintă sub formă de schiţă sau
planşă;
- analiza tehico-artistică a desenului efectuată de către colectivul
tehnic din cadrul intreprinderii.

Construcţia tiparului cu respectarea strictă a schiţei se va face

grafic, pe baza dimensiunilor corpului, folosindu-se în calculul detaliilor
elemente necesare ca:
- înălţimea corpului;
- circumferinţa bustului;
- adaosul de lejeritate al produsului.
B.Confecţionarea prototipului constituie faza de creaţie în care pe baza schiţei avizate de
colectivul de specialişti creatorul realizează modelul respectiv.
Confecţionarea prototipului cuprinde mai multe operaţii:
- croirea produsului care se va face pe baza tiparelor produsului creat. În cadrul acestei
operaţii se stabileşte consumul estimativ de materiale si condiţiile ce urmează a se
respecta în procesul de croire;
- confecţionarea modelului este operaţia de transformare a semifabricatelor în produse
finite. La operaţia de confecţionare a modelului se stabilesc consumul de aţă si celelalte
materiale auxiliare utilizate in confecţionare.
- analiza tehnică a modelului creat efectuată de către un tehnolog sau un specialist în
domeniu. La prezentare se analizează prototipul sub toate aspectele negative (ale
prototipului) care urmează a se îmbunătăţi prin modificările ulterioare ce se impun.
Această analiză tehnică a modelului creat este efectuată de comisia tehnică artistică a
agentului economic. La prezentare se analizează prototipul sub toate aspectele sale,
urmând a se îmbunătăţi prin modificările ce se impun.
Când modelul este în formă definitivă se prezintă spre contractare devenind modelul
omologat. Se fac apoi contractări ale modelului omologat pentru a se fabrica în unităţile
de producţie.
Construcţia îmbrăcămintei este o componentă însemnată a proiectării
constructive şi comportă lucrări pe două laturi:
una creativă, orientată spre rezolvarea constructivă a modelului
şi finalizată cu obţinerea tiparelor acestuia;
alta tehnică finalizată cu obţinerea elementelor documentaţiei
tehnice necesare introducerii în fabricaţie a noului produs.
Pe baza subiectului lucrării, având precizat produsul pentru care trebuie elaborată
documentaţia tehnică, se procedează la întocmirea unei game de schiţe cu modele de
rochiţă, din care se alege modelul preferat.
Schiţele se întocmesc pe planşele A4 cu reprezentări din spate de 4-5
ori mai mici în raport cu vederea din faţă.
Structura documentaţiei tehnice precum şi modul de realizare a
acesteia sunt redate în continuare.
SCHIŢA MODELULUI DE FUSTĂ ŞI DESCRIEREA
Fusta este un articol de îmbrăcăminte care are sprijin în talie, acoperă partea inferioară a
corpului de la talie în jos şi este un obiect de îmbrăcăminte specific persoanelor de sex
feminin. Diversele modele de fuste se obţin prin variaţia lungimii şi a lărgimii, precum şi
prin accesoriile utilizate. Se deosebesc fuste mini (au lungime până mai sus de genunchi),
midi ( care acoperă şi gamba), maxi ( care acoperă şi glezna).
Modelul ales este fustă pentru adolescente cu următoarele
caracteristici constructive:
faţa alcătuită din două părţi, cu fermoar în talie, cu şliţ pe
mijloc la terminaţie, cu două buzunare şi cu talia lăsată, fără cordon,
prevăzută cu două pense în talie;
spatele fără cusătură pe mijloc, alcătuit dintr-o bucată, are două
pense în talie pentru ajustare pe corp.
La cusăturile laterale, pe mijlocul feţei şi la buzunare, fusta are
tighele pentru ornamentare.
Acest model simplu şi tineresc poate fi purtat în orice anotimp,
este elegant şi, în funcţie de material, poate fi şi un model sport.

3.ALEGEREA MATERIALELOR
În industria confecţiilor textile pentru producerea obiectelor textile
vestimentare se utilizează diferite materiale de bază si auxiliare.
Aceste materiale la îmbrăcăminte au roluri diferite şi se adoptă în funcţie de specificul
produsului la care se aplică şi destinaţia acestuia în procesul purtării.
a.Materiale de bază
Rolul principal în componenţa unui obiect vestimentar îl îndeplineşte materialul de bază
care este întrebuinţat la confecţionarea produsului.
Materiale de bază sunt materialele textile care constituie faţa produsului şi care nu pot
lipsi din componenţa acestuia. Materialele de bază sunt:
-ţesături, tricoturi, piei, blănuri, textile neţesute.
Produsul proiectat se realizează din ţesătură.
Ţesăturile sunt materiale de bază obţinute prin ţesere, adică prin
încrucişarea a două sisteme de fire: fire de urzeală şi fire de bătătură.
Clasificarea ţesăturilor:
1. După destinaţie
Ţesături pentru lenjerie
Ţesături pentru îmbrăcăminte subţire
Ţesături pentru costume uşoare
Ţesături pentru costume şi pardesiuri
Ţesături pentru paltoane şi jachete
Ţesături pentru îmbrăcăminte de protecţie
2. După tipul firelor
Ţesături din fire de bumbac sau tip bumbac – ţesături subţiri pentru
lenjerie, îmbrăcăminte subţire cu lăţimi 120-140 cm.
Ţesături din in şi cânepă – se vor folosi numai fire de in sau în amestec
cu fire de bumbac sau numai din fire de cânepă. Destinaţia acestor
ţesături este în funcţie de grosime: pentru lenjerie, pentru tapiţerie sau
pentru decorări interioare. Lăţimile sunt între 120- 150 cm.
Ţesături din fire de lână sau tip lână, sunt destinate pentru îmbrăcăminte subţire, groasă şi
semigroasă, în funcţie de fineţea firelor. Lăţimea este de 80-150 cm.
aŢesături din fire sintetice cu destinaţii diferite, în funcţie de fineţea
firelor.
b.Materiale auxiliare
În afară de materialul de bază care constituie faţa produsului confecţionat, în sectorul de
confecţii se mai folosesc şi materiale auxiliare: căptuşeli - pot fi: ţesături de bumbac,
cânepă, mătase, vâscoza sau căptuşeli obţinute din fire sintetice;
întărituri - pot fi: din bumbac, cânepă, materiale neţesute şi au rolul de
a da produsului un aspect frumos şi rezistenţă mai mare unor detalii.
furniturile- pot fi alcătuite din diferite materiale. Au rolul de a mări
rezistenţa, de a menţine forma şi de a ornamenta produsul.
garniturile şi accesoriile: aţa de cusut, nasturii, fermoarele, inserţia,
etc.
Materialele auxiliare sunt materiale care în funcţie de produs sunt
necesare sau pot lipsi din componenţa produsului.
Fusta este realizată din ţesătură, iar materialele auxiliare utilizate
sunt: aţă de cusut, fermoar, copcă.

MOSTRE DE MATERIAL DE BAZĂ ŞI MATERIALE

AUXILIARE
ŢESĂTURĂ
AŢĂ DE CUSUT
FERMOAR
COPCI
4.PROIECTAREA ŞABLOANELOR
a.Construirea tiparului clasic
Prin procesul de proiectare a tiparului se determină forma şi dimensiunile detaliilor
îmbrăcămintei. Aceste detalii au forme şi dimensiuni diferite în funcţie de caracteristicile
modelului proiectat.
Operaţia de construire a tiparelor este impusă de necesitatea creării
unui element cu formă şi dimensiuni corespunzătoare corpului omenesc.
În procesul de proiectare tiparele au forme şi dimensiuni diferite în funcţie de rolul pe
care îl au în etapa sau în faza de realizare, fiind denumite:
tipare clasice
tipare de bază
tipare multiplicate.
Tiparul clasic este construit pentru produse cu linie clasică
(simplă). Acest tipar nu este prevăzut cu rezerve de cusături şi tivuri.
Tiparul de bază se obţine din tiparul clasic căruia, odată cu
transformarea în model i se adaugă rezerve de cusături şi tivuri.
Tiparul gradat (multiplicat) se obţine prin mărirea sau micşorarea
tiparului de bază, aplicând cote de gradare specifice fiecărui detaliu
proiectat.
Construirea tiparelor clasice pentru detaliile produsului se poate face separat, pentru
fiecare detaliu în parte, sau pe grupe de detalii, în funcţie de poziţia şi de legătura
acestora în cadrul produsului.
La construirea unui tipar clasic se disting trei etape de lucru şi
anume:
1.Calculul dimensiunilor de bază
2.Trasarea liniilor de bază
3.Trasarea liniilor de contur.
Proiectarea tiparului clasic pentru fustă porneşte de la dimensiunile
principale ale corpului omenesc:
IC= 168 cm; Pb= 46 cm; Ad= 1 cm.

E1. Calculul dimensiunilor de bază

Nr.
crt.
Dimensiune
Relaţie de
calcul
Valoarea la
scara 1:1
(cm)
Valoarea la
scara 1:5
(cm)
1. Ls
Ic/10+2..3
19
3,8
2. Pt
Pb-12
34
6,8
3. Ps
Pb+5
51
10,2
E2. Trasarea liniilor de bază
Nr.
crt.
Dimensiune
Relaţie de
calcul
Valoarea la
scara 1:1
(cm)
Valoarea la
scara 1:5
(cm)
1. AS
Ls +2
21
4,2
2. SS1
Ps +Ad
52
10,4
3. SS2
SS1 /2+1,5
27,5
5,5
4. AL
Lpr=NxZ± K
60
12
E3. Trasarea liniilor de contur
Nr.
crt.
Dimensiune
Relaţie de
calcul
Valoarea la
scara 1:1
(cm)
Valoarea la
scara 1:5
(cm)
1. A2A3
1
0,2
2. A3A4=A3A5
3,5
0,7
3. AP
AT/4
9
1,8
4. PP1
PA5 /2
6,5
1,3
5. PP2=P1P3
Ps /4
13,5
2,7
6. Pa=Pa1=P1a2=P1a3
1,5
0,3
7. L2L3=L2L4
2..... 5
0,4.... 1
8. A5L3=A4L4=AL
60
12
9. A1P4
A1 A4 /2
9,75
1,95
10. P4P5
P4 A4 /2
5
1
11. P4P6=P5P7
Ps /6
8,5
1,7
12. P4a4=P4a5=P5a6=P5a7
1,25
0,25
b.Transformarea tiparului clasic în model
Procesul de transformare a tiparelor clasice în tipare de bază
cuprinde lucrări grafice şi operaţii de transformare.
Lucrări necesare la transformarea tiparelor clasice
•schiţarea liniilor de transformare pentru tiparul clasic, are ca scop
stabilirea poziţiei liniilor de contur;
•decuparea detaliilor din construcţia clasică şi copierea lor pe coala
de desen. Această lucrare se efectuează la scara 1:5, 1:2 sau 1:1, în funcţie de necesităţi,
având ca scop conturarea tiparelor pe care se va face transformarea;
•prezentarea grafică a transformării. Finalizarea grafică a
transformării tiparului necesită respectarea unor condiţii de
reprezentare:
1. tiparul transformat trebuie să conţină toate elementele grafice
prezentate la punctele anterioare;
2. conturul final al tiparelor se va trasa cu linie continuă având
grosimea de la 0,4 la 0,6 mm,
3.liniile de simetrie a tiparelor se vor trasa cu linie punct având
aceeaşi grosime cu liniile de contur;
4.rezervele de cusături şi tivuri se reprezintă prin linie continuă
şi se cotează în cm;
5.amplasarea detaliilor componente pe planşă cu respectarea
asamblărilor în procesul confecţionării;
6.calculul transformărilor tiparelor. Stabilirea prin calcul a modificărilor ce intervin la
fiecare detaliu în ordinea asamblărilor pe planşa de desen. Aceste calcule trebuie să
exprime valoric modificarea tiparului.
Elaborarea construcţiei tiparelor pentru un model dat este un proces
complex care necesită rezolvarea unor probleme de ordin artistic şi tehnic.
A.Rezolvarea problemelor de ordin artistic se referă la:
- obţinerea formei şi siluetei produsului;
- stabilirea raportului întreg şi diferitelor părţi ale produsului
corespunzător tendinţei modei;
- stabilirea formei liniilor de contur şi a elementelor cu rol decorativ.
B.Problemele tehnice care urmează a fi rezolvate sunt:

- obţinerea corespondenţei produsului cu forma suprafeţei de sprijin;

- asigurarea prin dimensionare corectă şi alegerea materialului, a
confortului la purtare;
- obţinerea unei construcţii raţionale din punct de vedere al consumului
de materie primă şi al tehnologiilor de prelucrare.
Metoda trasformării tiparului clasic în model cuprinde două etape de
lucru:
1.completarea tuturor elementelor geometrice necesare dimensionării;
2.modelarea finală pentru a-l face utilizabil la croirea produselor.
Respectând regulile impuse la transformarea tiparului clasic în model, în cazul fustei
pentru adolescente se efectuează următoarele transformări:
1. se elimină câte o pensă la spate şi la faţă;
2. se coboară linia taliei;
3. se construieşte buzunarul şi contrarefiletul;
4. se strâmtează la terminaţie.
d.Reproducerea şabloanelor
Şabloanele se obţin prin copierea tiparelor multiplicate. Şabloanele sunt copii ale
tiparelor la care se adaugă rezervele de cusături. Ele se execută pe carton, placaj sau plăci
sintetice, principiul de lucru fiind:
•La tipare se adaugă rezervele de cusături
•Acestea se aşează pe carton sau pe un alt material şi cu ajutorul
unei rulete se urmăreşte conturul tiparului mărit cu rezerve de cusături. Ruleta este
prevăzută cu o rolă cu dinţi care, prin apăsare, imprimă conturul tiparului pe carton.

•Cu ajutorul unei foarfece sau a unei maşini de tăiat, se taie

cartonul pe conturul imprimat. Cel mai utilizat material pentru obţinerea şabloanelor este
cartonul, cu un preţ de cost mai scăzut şi mai maleabil.
•Pentru a controla efectul uzurii în procesul de croire asupra
şabloanelor, acestea se marchează cu un dispozitiv de marcat special. Marcarea se face
prin introducerea marginii şablonului între cele două role ale dispozitivului, iar prin
umezirea rolei superioare cu tuş, semnele de marcare de pe ea se vor imprima pe şablon.
Fiecare detaliu marcat este ştampilat cu o ştampilă care cuprinde:
denumirea produsului
numărul de model
detaliul
talie, grosime
numărul de detalii din completul de şabloane
de câte ori se va încadra pe material
specificaţia „fir drept” pentru a şti că linia respectivă se va
încadra pe firul drept al materialului si specificaţia „fir dublu” în cazul în care piesele
respective necesită croirea pe dublul materialului.
Şabloanele servesc procesului de croit şi controlului detaliilor croite.
În cadrul intreprinderilor de confecţii se folosesc:
şabloane originale;
şabloane de lucru.
Şabloanele originale se confecţionează din hârtie şi se obţin prin
reproducerea tiparului de bază multiplicat. Aceste şabloane nu sunt folosite pentru lucru
în secţiile de producţie ci sunt păstrate în cadrul serviciului tehnic, fiind utilizate pentru
controlul şabloanelor de lucru.
Şabloanele de lucru se utilizează în cadrul secţiilor de producţie sau ca
şabloane ajutătoare la operaţii de rihtuire, trasare a conturului sau
coaserea diferitelor garnituri.

În fabricaţie se mai numesc şabloane de lucru, unele servind la coaserea unor detalii cu
dimensiuni foarte precise şi în special care necesită simetrie(colţuri de guler, revere,
manşete, clape); ele au dimensiunea exactă a detaliului gata.
În cazul modelului de fustă ales în această lucrare rezervele de
cusături sunt de 1 cm, iar rezervele pentru tiv de 2 cm.
d.Calculul suprafeţei şabloanelor
Suprafaţa şabloanelor diferă ca formă şi mărime de la produs la produs şi de la o mărime
la alta. Suprafaţa şabloanelor S se obţine prin însumarea suprafeţelor tuturor detaliilor
care constituie produsul respectiv.
Calculul suprafeţei şabloanelor are ca scop determinarea suprafeţei
de material consumat la croirea produselor.
Suprafaţa şabloanelor este folosită în calculul eficienţei
consumurilor de materii prime şi materiale auxiliare.
Pentru calculul suprafeţei şabloanelor se utilizează metodele:
Metoda cântăririi
Această metodă se bazează pe proporţia între masa şabloanelor confecţionate şi suprafaţa
acestora. Aplicarea metodei presupune etapele de lucru:Se cântăresc şabloanele de
calcul, înregistrându-se masa M.
Se ia o bucată de carton de comparaţie din care au fost
confecţionate şabloanele. Această bucată trebuie să aibă formă geometrică regulată
pentru a i se putea determina suprafaţa s şi masa.
Se stabileşte masa m a acestei bucăţi prin cântărire şi
suprafaţa prin măsurare.
Se calculează suprafaţa şabloanelor prin relaţia:
S=
xs
m
M

S este suprafaţa şablonului, în cm2;

M este masa şablonului, în g;
m este masa cartonului de comparaţie, în g;
s este suprafaţa cartonului de comparaţie, în cm2.
Metoda calculului geometric
Această metodă se bazează pe împărţirea produsului în figuri geometrice a căror
suprafaţă se calculează prin formule geometrice şi prin însumarea suprafeţelor ce compun
suprafaţa şabloanelor produsului. Relaţia de calcul a suprafeţei şabloanelor unui produs
este:
S=S1 +S2 +............ Sn
S este suprafaţa şabloanelor care constituie produsul;
S1,S2,............Sn sunt suprafeţele figurilor geometrice care compun
detaliul a cărui suprafaţă se calculează.
Metoda planimetriei
Această metodă constă în determinarea suprafeţei şabloanelor cu ajutorul unui aparat
numit planimetru. Planimetru este un aparat pentru măsurat suprafeţe plane cu forme
neregulate.În funcţionarea planimetrului rezultă o eroare de 0,9 până la 1%, care se
corectează înmulţindu-se rezultatul obţinut prin măsurare cu un coeficient de 0,99.
Calculul suprafeţei şabloanelor pentru fustă se efectuează prin
metoda calculului geometric.
Sfaţă=S1dreptunghi+S2trapez=5,7x8,8+(5,6+2,7)x2,4/2=50,16+9,96
=60,12 cm2
Sspate=Strapez=(5,2+4,5)x11,2/2=54,32 cm2
Scontrarefilet=Striunghi=3,5x3,5/2=6,125 cm2
Sprodus=2(Sfaţă+Sspate+Scontrarefilet)=2(60,12+54,32+6,125)=
241,13 cm2
Pentru a calcula suprafaţa la scara reală se înmulţeşte cu 25

241,13x25=6028,25 cm2
Sprodus=6028,25 cm2
5.ELABORAREA NORMEI INTERNE
Norma internă reprezintă partea din documentaţia tehnică care stabileşte condiţiile
tehnice dimensionale şi de confecţionare a îmbrăcămintei.
Acest document tehnic este utilizat în cadrul intreprinderilor sub
formă de norme interne departamentale şi norme de intreprindere.
Ca structură, norma de intreprindere cuprinde trei părţi principale:
Partea I cuprinde noţiuni generale asupra produsului, în care sunt indicate principalele
caracteristici ca : materiale folosite pentru confecţionare, aspectul general în faza finală,
caracteristicile detaliilor principale etc.
Partea a II-a se referă la condiţiile tehnice dimensionale ale produsului şi detaliilor
componente precum şi la abaterile admisibile acestora. Dimensiunile stabilite prin norma
internă se referă la dimensiunile finale ale produsului.
Partea a III-a cuprinde modul de confecţionare şi principalele
condiţii care trebuie respectate la realizarea produsului.
6.DETERMINAREA NORMEI DE CONSUM
a.Elaborarea încadrărilor
Pentru determinarea consumului de material se efectuează operaţia
de încadrare a şabloanelor pe material şi trasarea conturului şabloanelor,
care constituie o lucrare de studiu, analizându-se toate posibilităţile de
amplasare şi reducere a consumului.
Utilizarea materialelor în producţia de îmbrăcăminte se face pe baza
normelor de consum.
La amplasarea şabloanelor trebuie respectate următoarele condiţii:
•Respectarea firului din ţesătură stabilit la încadrare;
•Evitarea suprapunerii şabloanelor în desen, care produc aşa-
numitele „ciupituri de margini sau de colţuri”, ce scurtează sau
îngustează detaliile produsului;
•Respectarea sensului şabloanelor faţă de sensul firelor de urzeală şi
al desenului materialului.
După modul de aşezare pe lăţimea materialelor, încadrările pot fi:
-
Încadrări pe material dublu lat în care materialul este dublat, iar şabloanele se amplasează
numai pe jumătate. Avantajul acestor încadrări constă în faptul că timpul de şablonare
este mai mic şi detaliile decupate la croit sunt pereche. Aplicarea încadrărilor pe material
dublat prezintă dezavantajul că există mai puţine posibilităţi de amplasare a şabloanelor şi
de reducere a deşeurilor din material.
-
Încadrări pe materialul desfăcut în care şabloanele se aşează pe întreaga lăţime. Metoda
încadrării pe material desfăcut este larg utilizată, rezultând o serie de avantaje economice.
Prin această metodă de încadrare, şabloanele au multe posibilităţi de aşezare şi astfel
rezultă mai puţine deşeuri din material. La amplasarea şabloanelor pe material se vor
aşaza şabloanele detaliilor mari pe marginile materialului, iar cele mici în interiorul
acestora.
Lungimea rezultată prin încadrare reprezintă consumul, exprimat în
metri sau centimetri.
Pentru încadrarea simplă pe material desfăcut realizată cu
şabloanele produsului proiectat consumul este
L = 124 cm.
b.Calculul normei de consum

Norma de consum reprezintă cantitatea de materiale necesare realizării unui produs şi

este variabilă în funcţie de forma, mărimea şabloanelor şi de produsul confecţionat.
În industria confecţiilor costul materialelor reprezintă 70 - 80% din costul produsului.
Datorită acestui fapt este necesară luarea tuturor măsurilor care să reducă consumul de
material.
Este cunoscut faptul că la confecţionarea imbrăcămintei sunt folosite ca materiale pentru
confecţionat: ţesături, tricoturi şi o diversitate de furnituri.
Consumul de furnituri se stabileşte la confecţionarea prototipului şi
la multiplicarea acestuia pentru secţiile de producţie.
Consumul de ţesături şi tricoturi se determină în cadrul
laboratoarelor tehnice organizate în acest sens.
Eficienţa unei norme de consum se determină prin indicatorii
consumului, care se calculează astfel:
1.Calculul ariei de încadrare A se face pe baza dimensiunilor rezultate
la încadrare
A=LXl (cm)
în care:
L- lungimea încadrării, în cm;
l- lăţimea încadrării, în cm.
124x59=7316 cm2
2.Calculul coeficientului de utilizare K în funcţie de aria încadrării şi
de aria şabloanelor:
K=A
SX100 (%)
în care
S- aria şabloanelor, în cm2;
A-aria încadrării, în cm2.
K=(6028,25:7316)x100=82,4 %
3.Calculul suprafeţei deşeurilor D se face în funcţie de aria de
încadrare şi de aria şabloanelor:
D=A-S (cm2)
în care
A- aria încadrării, în cm2;

S- aria şabloanelor, în cm2.

D=7316-6028,25==1287,75 cm2
4.Calculul pierderilor P se face în funcţie de aria încadrării şi de
suprafaţa deşeurilor:
P=A
DX100 (%)
în care
D- suprafaţa deşeurilor, în cm2;
A-aria încadrării, în cm2.
P=(1287,75:7316)x100=17,6 %
c.Determinarea necesarului de materiale auxiliare
La elaborarea prototipului, odată cu lucrările de execuţie a produsului etalon, materialele
auxiliare necesare unui produs se stabilesc prin măsurare şi în funcţie de model.
La modelul ales, materialele auxiliare sunt:
Nr.crt. Denumirea materialelor auxiliare
U.M.
Cantitate
1.
Aţa de cusut cu fineţe 85/3 Nm
m.
300
2.
Fermoar cu lungimea de 20 cm
buc.
1
3.
Copci
buc.
2
7.ELABORAREA PROCESULUI TEHNOLOGIC DE
CONFECŢIONARE
Confecţionarea semifabricatelor şi transformarea lor în produse
finite se fac la secţia de confecţionat.
Procesul tehnologic de confecţionare are ca scop stabilirea operaţiilor, ordinea în care se
execută şi indicatorii tehnico – economici de fabricaţie.

Procesul tehnologic de confecţionare cuprinde totalitatea operaţiilor de transformare a

semifabricatelor în produse finite. Procesul tehnologic se elaborează în cadrul serviciului
tehnic şi face parte din pregătirea fabricaţiei.
Procesul tehnologic de confecţionare este alcătuit din:
Operaţii pregătitoare:
rihtuirea, însemnarea, măsurarea, etc. Aceste operaţii există în toate etapele procesului
tehnologic şi în toate procesele industriale.
Operaţii de coasere mecanizată: se efectuează cu maşini clasice şi speciale
şi sunt utilizate la îmbinarea sau fixarea detaliilor.
Operaţiile de coasere manuală: însăilare, montat mâneci şi guler, sunt
foarte restrânse în producţia industrială.
Operaţiile de tratare umidotermică: descălcare, presare, netezire, aburire, pot fi efectuate
în toate etapele procesului de confecţionare şi diferă în funcţie de natura operaţiei.
Procesul tehnologic de confecţionare se întocmeşte sub formă de
tabel, în componenţa căruia sunt cuprinse toate elementele tehnico-
economice ale produsului proiectat.
Se folosesc notaţiile:
m- operaţie manuală
M- operaţie mecanizată
C- operaţie de călcare.
Procesul tehnologic de confecţionare cuprinde etapele de lucru cu
operaţiile şi fazele de lucru care se desfăşoară în flux continuu.
Etapele de lucru din cadrul procesului de confecţionare sunt:
1.
Prelucrarea detaliilor, în care fiecare detaliu principal se prelucrează
separat şi se asamblează cu detaliile secundare ce-i aparţin.
2.
Asamblarea detaliilor, în care detaliile principale se asamblează în
vederea constituirii produsului confecţionat.
3.
Finisarea produsului, în care produsul constituit prin asamblare este
adus la forma, dimensiunile şi aspectul final.
Procesul tehnologic de confecţionare a fustei
Nr.
Denumirea operaţiilor
Felul
Utilaj

crt.
opera
ţiei
1.
Alimentarea locurilor de muncă
m
-
2.
Înseamnă şi execută pensele la spate,
taie aţele
M
Maşina simplă
de cusut
3.
Surfilează spatele fustei,taie aţele
M
Maşina de
surfilat
4.
Înseamnă şi execută pensele la faţă,
taie aţele
M
Maşina simplă
de cusut
5.
Surfilează cele două părţi ale feţei,
taie aţele
M
Maşina de
surfilat
6.
Calcă pensele la faţă
C
Maşina de călcat
7.
Calcă pensele la spate
C
Maşina de călcat
8.
Încheie cusătura la faţă cu tighel,
montează fermoarul, taie aţele
M
Maşina simplă
de cusut
9.
Prelucrează şliţul la faţă
M
Maşina simplă
de cusut
10.
Aplică buzunarele la faţă cu tighel,
taie aţele
m
Maşina simplă
de cusut
11.
Încheie cusăturile laterale cu tighel,
taie aţele
M
Maşina simplă
de cusut
12.
Descalcă cusăturile laterale şi cea de
la faţă
C
Maşina de călcat
13.
Surfilează terminaţia fustei, taie aţele
M
Maşina de
surfilat
14.
Coase „betelia”
M
Maşina simplă
de cusut
15.
Calcă partea superioară a fustei
C
Maşina de călcat
16.
Pune măsura în talie
m
-
17.
Înseamnă şi calcă rezerva la
terminaţie
C
Maşina de călcat
18.
Execută ştafir la terminaţie
M
Maşina de cusut
ascuns
19.
Înseamnă poziţia copcilor
Coase copcile
m
-
20.
Curăţă produsul de aţe
m
-
21.
Calcă fusta complet, pune fusta pe
umeraş
C
Presa cu
manechin
22.
Sortează, etichetează, ambalează
produsele după mărime
m
-
8.MĂSURI DE PROTECŢIE A MUNCII
Maşinile de cusut simple vor fi prevăzute cu apărători la tija acului
pentru a evita pătrunderea acestuia în deget.
În timpul lucrului sunt interzise discuţiile, privirea muncitorului trebuie să fie îndreptată
permanent asupra operaţiei pe care o execută pentru a evita înţeparea degetelor în acul
maşinii.
Înainte de începerea lucrului muncitorul care lucrează la maşina
simplă de cusut sau la maşina specială este obligat să verifice dacă:
- masa maşinii este bine fixată pe picioarele de susţinere;
capul maşinii este bine fixat în bolţurile mesei suport;
- motorul electric este fixat în suportul său;
- placa acului este fixată cu şuruburi, pentru a evita ruperea acului la
pornirea maşinii;
- instalaţia electrică nu are porţiuni neizolate ale cablului;
- între capul maşinii şi masa de susţinere există tampoane de pâslă pentru
amortizarea zgomotului şi a vibraţiilor.
Este interzis muncitorului să ţină pedala de punere în funcţiune a
maşinii în timpul introducerii firului de aţă prin mecanismul suveicii.
În timpul lucrului este interzis să se acţioneze cu piciorul pedala de
punere în funcţiune a maşinii.
În timpul lucrului distanţa între capul muncitorului şi maşină va fi
de maximum 30 cm, iar muncitoarea va avea părul legat la spate.
Tensiunea instalaţiei de iluminat local la maşina de cusut va fi de
24V.
Racordarea la sursa de alimentare cu energie electrică se va face prin fire fixe, fiind cu
desăvârşire interzise legăturile provizorii sau folosirea cablurilor electrice înnădite.
Este interzis muncitorului să pună mâna pe volant în timpul funcţionării maşinii, oprirea
acesteia făcându-se numai cu ajutorul pedalei. După terminarea programului de lucru
maşina va fi deconectată de la sursa de alimentare cu energie electrică, prin scoaterea
ştecherului cu mâna din priză.
9.BIBLIOGRAFIE
Gh. Ciontea- Tehnologia confecţiilor textile şi calcule în confecţii ,
Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1983.
E. Iacobeanu- Materii prime şi materiale folosite în industria uşoară,
Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1985.
A. Brumariu- Proiectarea îmbrăcămintei, Institutul Politehnic „Gh.
Asachi”, Iaşi, 1999.
E. Filipescu- Proiectarea constructivă a tiparelor, Editura „Gh. Asachi”,
Iaşi, 1999.
V. Salvanu- Noţiuni de creaţie, Editura Didactică şi Pedagogică R.A.,
Bucureşti, 1985.
Gh. Ciontea- Proiectarea îmbrăcămintei, Editura Didactică şi Pedagogică
R.A., Bucureşti, 1993.
Colecţie de STAS- Industria Textilă, Tricoturi şi Confecţii, Editura
tehnică, Bucureşti, 1990.