DRAGOMIRESTI

Coste Ana-Maria
Imapa, Gr2 anul -IV-

Coordonator: Ardeleanu Dragos

2011
Cuprins:

Introducere

Descrierea localitatii

Cadru istoric

Cultura si invatamant

Obiective turistice

Gospodariile taranesti.

Constructii economice

Aspecte cultural(Obiceiuri si datinii)

Dragomiresti

După aspect, Dragomireştiul este o localitate de o rară frumuseţe, concentrată, aşezată la

poalele Muntelui Ţibleş. Falnicul şi bătrânul Ţibleş împreună cu aprigul Baicu formează o
panoramă deosebit de frumoasă, fiind un punct de atracţie pentru localnici şi turişti.

Oraşul se întinde pe o distanţă de 5 km, pe drumul judeţean nr.186, care leagă municipiul
Sighetu-Marmaţiei de oraşul Borşa.

În partea estică se învecinează cu comuna Săliştea de Sus, în partea de nord-vest cu satul

Bocicoel, în vest se află localităţile Bogdan - Voda şi Ieud, iar în partea cea mai de sud a
hotarului, trece limita de judeţ dintre judeţele Maramureş şi Bistriţa Năsăud.

Fiind una din localităţile cele mai mari de pe Valea Izei(105 kmp - intravilan), cu o suprafaţă
totală de 10.464 ha şi cu aşezarea cea mai frumoasă, ea întotdeauna a format o singură
comună, mult timp fiind şi centrul administrativ de plasă (Plasa Iza, formată din 13 comune
rurale), având secretariat comunal, post de jandarmi, poştă, telegraf, judecătorie etc.

Descrierea localitatii

Vatra istorică şi poarta deschisă spre viitor, Dragomireştiul este una din cele mai mari şi
frumoase localităţi din Maramureş.

Situată în estul judeţului Maramureş, în depresiunea Maramureşului, la 101 km de municipiul

Baia Mare, 45 km faţă de Sighetu-Marmaţiei şi 35 km faţă de oraşele Borşa şi Vişeu,
localitatea Dragomireşti se întinde pe cursurile a două râuri care o străbat: Iza şi Baicu.

După aspect, Dragomireştiul este o localitate de o rară frumuseţe, concentrată, aşezată la

poalele Muntelui Ţibleş. Falnicul şi bătrânul Ţibleş împreună cu \"aprigul\" Baicu formează o
panoramă deosebit de frumoasă, fiind un punct de atracţie pentru localnici şi turişti.
Oraşul se întinde pe o distanţă de 5 km, pe drumul judeţean nr.186, care leagă municipiul
Sighetu-Marmaţiei de oraşul Borşa.

În partea estică se învecinează cu comuna Săliştea de Sus, în partea de nord-vest cu satul

Bocicoel, în vest se află localităţile Bogdan - Voda şi Ieud, iar în partea cea mai de sud a
hotarului, trece limita de judeţ dintre judeţele Maramureş şi Bistriţa Năsăud.

Fiind una din localităţile cele mai mari de pe Valea Izei(105 kmp - intravilan), cu o suprafaţă
totală de 10.464 ha şi cu aşezarea cea mai frumoasă, ea întotdeauna a format o singură
comună, mult timp fiind şi centrul administrativ de plasă (Plasa Iza, formată din 13 comune
rurale), având secretariat comunal, post de jandarmi, poştă, telegraf, judecătorie etc.

Cadru istoric

Bogate în păduri şi păşuni alpine, având lunci şi terase fertile, coline favorabile agriculturii şi
creşterii vitelor, aceste meleaguri au fost locuite din timpuri străvechi, localitatea existând
mult înaintea primei atestări şi continuând alte aşezâri mai vechi aparţinatoare dacilor liberi.
Dacă lipsesc documentele scrise, realitatea vieţii de aici dovedeşte vechimea pe aceste locuri
cu argumente de ordin arheologic, etnografic şi lingvistic.

Pe baza cercetărilor arheologice, istoria localităţii este reconstituită începând din perioada
comunei primitive. Bogăţia de resurse metalifere existenţa în localitate a permis dezvoltarea
unei metalurgii ale cărei începuturi coincid cu epoca bronzului târziu. Mărturii ale acestei
culturi materiale, ale acestei civilizaţii, au fost înregistrate în urma unor descoperiri
concretizate în diferite obiecte de bronz din mai multe localităţi ale Maramureşului, printre
care şi Dragomireştiul. Depozitul de bronz de la Dragomireşti, păstrat în colecţia lui
E.Andrassy din Valea lui Mihai a ajuns în anul 1950, la Muzeul Naţional din Budapesta.

În ceea ce priveşte localizarea şi individualizarea pe teren a acestei aşezări, izvoarele scrise şi

anchetele de pe teren, confirmă că pe locul comunei Dragomireşti, atestată documentar abia în
anul 1405, au existat într-adevăr două aşezări, două nuclee foarte vechi, cuprinse în Cnezatul
de Vale al Bogdăneştilor, în partea ce i-a revenit lui Bogdan după împărţirea cu fratele său
Iuga.
Pe aceste meleaguri, dacii au constituit o lume fortificată de-a lungul graniţei, a cărei amintire
o păstrează dealurile \"Grâul Vărului\", \"Turnul\", \"Cetaţeaua\" şi \"La Straja\". Aceste
dealuri aveau menirea de a-i apăra pe localnici împotriva popoarelor migratoare care au trecut
pe aici.

La sfârsitul sec.al XIV-lea odată cu moartea lui Balc(1403), Voievodatul Maramureşului

dispare, fiind înlocuit cu comitatul condus de un rege străin, iar cnezatele Ţării
Maramureşului sunt împărţite în patru ieraşe, Dragomireştiul intrând în ieraşul de sus ce
cuprindea Valea Izei şi Valea Vişeului.
Mai târziu, Dragomireştiul, la fel ca şi alte sate a fost condus de pretori, care erau aleşi din
populaţia nobilă. Aceştia conduceau satul ajutat de sfatul bătrânilor, care judecau pricinile
mărunte dintre săteni, stabilind rânduiala stăpânirii bunurilor comune (păşuni şi păduri
folosite în devălmăşie, cum ne-o dovedeşte şi existenţa până târziu a Composesoratului =
posesori comuni din Dragomireşti şi Cuhea a terenurilor neagricole situate pe Izvor, care în
anul 1923, prin Legea Agrară din Transilvania, Banat şi Maramureş a fost expropriat,
constituindu-se pădurile comunale).

Cultura populară şi valorile ei de înaltă esenţă spirituală şi materială pot constitui, într-o lume
în care progresul rapid impune eforturi considerabile din punct de vedere material şi spiritual,
un suport moral şi o pârghie de echilibru într-o comunitate rurală. Păstrarea acestor valori
materiale şi spirituale este unul din dezideratele locuitorilor din Dragomireşti, care încearcă cu
posibilităţi materiale şi financiare reduse să le repună în circuit prin aducerea lor în actualitate
şi oferind tinerilor posibilitatea de a veni în contact cu aceste valori, de a cunoaşte aceste
relicve ale sufletului românesc şi de a aprecia frumuseţea şi puritatea artei populare.

În acest sens, la Dragomireşti s-a deschis la 21 aprilie 2001 Muzeul Ţărăncii Române din
Maramureş. Casa în care se află acest muzeu a fost construită în anii 1720-1721, din lemn de
molid rotund fiind cea mai veche construcţie din lemn de pe întreaga Vale a Izei.

Muzeul Ţărăncii Române din Maramureş, datorită specificităţii lui este unic în România. El
adună într-un spaţiu limitat valori materiale care constituie adevărate dovezi ale existenţei
noastre în acest spaţiu legendar, este una din instituţiile care oferă posibilitatea de a veni în
contact cu trecutul.

Cultura spirituală este valorificată prin organizarea la nivelul localităţii Dragomireşti, a

festivalului pentru copii şi tineret \"Câte flori pe Iza-n sus\" care se desfăşoară în primăvara
fiecărui an, ajungând în acest an, la a IX-a ediţie. Festivalul anual este o posibilitate oferită
tinerilor de a comunica cu tineri din alte localităţi prin intermediul tradiţiei, de a se cunoaşte,
de a-şi petrece timpul într-un mod agreabil şi util.
Biblioteca comunală pune la îndemâna publicului larg un fond de carte variat sub aspectul
conţinutului oferind informaţii pentru toate categoriile de cititori. Există un numar de peste
8.000 volume de cărţi şi un număr de peste 500 cititori pe an, în mare număr adulţi, deoarece
elevii în marea lor majoritate se îndreaptă către biblioteca şcolară din incinta şcolii, de unde
îşi împrumută cărţi în vederea studierii pentru diferite discipline.
În anul 1935 Dragomireştiul era un centru cultural al Văii Izei. Numele învăţătorului Ion
Berinde este legat de prima bibliotecă publică \"Vasile Pârvan\" care a fost creată din
initiaţiva particulară a unor oameni care au ştiut să preţuiască o carte bună. Donaţiile în număr
de 600, au fost făcute de către intelectuali ai acelor vremuri, din Dragomireşti precum şi din
sate vecine. Această bibliotecă a funcţionat timp de 10 ani, întrucât în timpul războiului au
fost răvăşite şi distruse fundurile de publicaţii.

În anul 1969 a luat fiinţă pe lângă Căminul Cultural Dragomireşti, ansamblul de

femei \"Izvorul Izei\". Obiceiurile, jocurile şi datinile puse în scenă cu ajutorul marelui
folclorist al Maramureşului, d-nul Nicoară Timiş, în cei peste 30 de ani de activitate
permanentă, au fost aplaudate pe multe scene din ţară şi de peste hotare (Franţa, Iugoslavia şi
Belgia).

Localitatea Dragomireşti se poate mândri cu existenţa unui învăţământ de îndelungată tradiţie,

datând din prima jumătate a sec.al XVIII-lea, chiar dacă în unele perioade s-a desfăşurat sub
patronajul casei prin şcoli confesionale, sau al statului prin şcoli paralele. În spatele acestor
noţiuni rigide s-au aflat de-a lungul anilor oameni de bine, însufleţiţi de idealul nobil al
luminării poporului, dascăli inimoşi care şi-au dedicat viaţa nobilei idei de educare a tinerei
generaţii. Pentru că învăţământul să se desfăşoare în condiţiile existente astăzi în şcoala din
Dragomireşti, a fost nevoie de efortul unui întreg şir de generaţii de dascăli care şi-au dedicat
viaţa acestui generos ţel al luminării tinerilor.

În anul 2000, Şcolii Generale Dragomireşti i se atribuie denumirea marelui romancier Liviu
Rebreanu. Aceasta ca şi până acum are o încadrare foarte bună, iar activitatea la clasă se
desfăşoara conform cerinţelor actuale ale învăţământului, fiind condusă de cadre didactice
foarte bine pregatite, cu experienţă şi cu dăruire care au lansat în viaţa socială generaţii de
tineri ce vor purta mai departe ştafeta ştiinţei şi culturii pe aceste meleaguri.

Obiective turistice

♦ Muzeul ţărăncii române

Amenajat intr-o casa taraneasca muzeul este dedicat tarancii si cuprinde o colectie de obiecte
casnice, unelte, elemente decorative si imbracaminte. In curte sunt cateva statui sculptate din
lemn infatisand femei maramuresene

Muzeul este situat in localitatea Dragomiresti pe drumul principal, deschis in anul 2001.
Acesta functioneaza intr-o casa specifica zonei Maramuresului, constuctie din piatra, lemn si
chirpici avand o curte relative mica in care gasim adunate obiecte specifice muncii tarancii
din zona Maramuresului.
Apare aici copacul specific zonei in care sunt puse oalele pe care le are o familie in
gospodarie.Numarul oalelor arata bunastarea familiei si sunt de diferite culori. Oala rosie
amplasata in varful copacului are rolul de a face cunoscut faptul ca fata familei respective este
de maritat, traditie care se pastreaza pana in zilele noastre.
Muzeul s-a infiintat din dorinta de a adduce un omagiu femeii ca mama, bunica, sotie, sora
sau prietena pentru rolul important pe care l-a avut si il are in dezvoltarea vietii umane.
Taranca maramureseana este cea care a pastrat peste veacuri credinta crestina, datinle si
obiceiurile traditionale, portul popular si dialectal.
In incinta muzeului obiecte ca:
- fusul cu turgalau specific zonei care are o legenda: ca sa obtina iubirea unei fete un baiat din
sat a facut cadou acesteia un fus spunandu-i ca daca va gasi piesa care odata scoasa din fus il
destrama ei doi se vor desparti, cum fata nu a gasit nici pana astazi piesa respective, fata a
inceput sa-l placa pe baiat si au ramas impreuna.
- obiecte specifice obtinerii tesaturii din canepa, in si lana;
- pomul cu oale.
-colaci specifici anumitor sarbatori si obiceiuri, masti folosite la diferite sarbatori de flacaii
satului.
- zestrea necesara unei fete de maritat formata din cergi tesute la razboi, perini, cearceafuri,
etc. in culori vii cu motive geometrice si florare specifice zonei Maramuresului.
- cuptorul utilizat pentru gatit dar si pentru dormit.
- modul interesant de a aseza oalele de luta pe grinda casei datorita spatiului mic al
incaperilor.
- costumul popular specific fiecarei localitati din Maramures. - artizanat (expozitie cu vanzare
sau la cerere turistului i se ofera posibilitatea de a fi imbracat in portul specific zonei) .

Pret intrare: 1 RON.

Orar: Luni- Duminica orele 9,00-19,00.

♦ Biserica greco-catolică din lemn, Mănăstirea cu Hramul \"Sf Ilie\"

Manastirea poarta hramul Sf. Ilie si este situata la iesirea din localitatea Dragomiresti pe
drumul principal spre Salistea.
Biserica veche de lemn, cladita in sec. XVIII (1722) , mutata la Muzeul de la Herastrau -
Bucuresti
Biserica dateaza din sec XVII-lea, fiind distrusa prima data in anul 1875 iar ulterior in anul
1949 in urma unui incendiu .In cenusa manastirii s-a gasit o icoana din lemn reprezentand pe
Fecioara Maria cu pruncul in brate datata din sec XVII-lea.
Biserica noua, a doua, construita ca vatra de manastire in locul numit "Valea Prihodistii"
de monahul Pimen Moldovan intre 1926 si 1927, mistuita de foc in 1949.

♦ Biserica ortodoxă Dragomireşti

♦ Băile cu apă sufuroasă

Dintotdeauna, Maramuresul a avut multe bai, dar astazi putine au mai ramas, caci cele de la
Craciunesti au fost distruse de inundatiile din 1970, iar acum zac parasite, la fel si baile
Puturoasa duc lipsa de investitori iar baile de la Valeni-Feredeaua, Borsa, Suligu sau
Campulung-Tisa au disparut dupa cel de-al doilea razboi mondial. O statistica a anilor 1930
ne indica faptul ca la Baile Craciunesti se faceau 600 de bai calde anual, la Valeni-Feredeaua
1500 si la Baile Costiui, langa Rona de de Sus, 3700.

In zonele in care exista ocne de sare, deci goluri subterane, exista si pericolul surparii
terenului. Si totusi, Maramuresul, “tinutul celor 1000 de izvoare”, nu se da batut cu una cu
doua!... ’ mai exista pe-aici inca doua statiuni ce lupta eroic, aparand ultima reduta a
balneologiei maramuresene. Baile Dragomiresti si Baile Ocna Sugatag.
Apa din izvorul sulfuros se acumuleaza intr-un bazin de aproximativ 100 de metri patrati si
adanc de 1,5 m, baile sunt atestate din anul 1709, anul trecut s-au sabatorit 3 secole de cand se
stie ceva despre existenta lor. “Nu ne plangem dar au aparut deja multe alte statiuni moderne
in tara si in strainatate si clientii se duc pe-acolo”, adauga baiatul nanei Pitic...
Intr-adevar, baile sunt niste bai de importanta locala, lipseste publicitatea, managementul si
marketingul, plus niste investitii in modernizarea cladirii, a vanelor, a vestiarelor si poate e
necesara si construirea unui bazin, caci apa sulfuroasa e din belsug.

Baile sulfuroase sunt folosite la tratatrea unor afectiuni reumatismale, boli de piele sau la
ameliorarea unor tulburari circulatorii periferice.

La intrarea in Dragomiresti, urmand DN 189, ce leaga localitatea Sacel de Barsana, nu vei

gasi nici un indicator despre aceste bai, ci doar despre manastirea Dragomiresti, dovada ca
aici, edilii comunei, au mai multa incredere in vindercarea spirituala decat in cea trupeasca.

Asadar, dupa ce ati vizitat Dragomirestiul, o mica localitate balneara a carei glorie a trecut,
ajungeti , pe acelasi drum DN 186, pana la Barsana, de unde face ”stanga” pe DN 185, treceti
prin Valeni si Calinesti si ajungeti la o adevarata statiune balneara, a carei glorie incepe sa se
nasca in acesti ani, si care parca ar dori sa compenseze prin succesul ei, esecul tuturor
celorlalte localitati balneare din Maramures. Statiunea Ocna Sugatag, se afla la 10 km de
Vadul Izei si 20 km de Sighetul Marmatiei, in depresiunea Maramuresului, la poalele muntilor
Gutai -Tibles, la o altitudine de 490 m si este o statiune cu caracter permanent.

♦ Masivul Ţibleş

Izvoarele minerale cu compozitii chimice specifice muntilor vulcanici (carbogazoase,

sulfuroase, feruginoase) apar frecvent în izbucuri naturale — „borcuturi" — fiind întîlnite pe
valea Fiadului, Arcerului, Izvorul Arinilor, Izvorul Rau si Izvorul Ţiblesului.

Posibilitati de cazare. Atît în muntii Ţiblesului cît si în cei ai Lapusului nu exista nici
o cabana turistica, aceste zone montane fiind, pentru moment, patrimoniul exclusiv al
drumetului cu cortul în spate; pe locul fostului refugiu Arcer (ars în urma cu trei ani) exista o
improvizatie de adapost, din crengi si plastice, cu o capacitate de 3—4 locuri. Cabanele
forestiere si casele de vînatoare ofera o posibilitate limitata de cazare, dar si acestea sînt
amplasate departe de creasta principala, la baza traseelor turistice. De asemenea, amplasate în
extremitatile masivului, mentionam popasul turistic Iza, situat în apropierea comunei Salistea
de Sus (la 2 km), cu o capacitate de cazare de 12 locuri si hotelul-restaurant „Lapusel" din
orasul Tîrgu Lapus (capacitate de cazare 48 locuri),

Trei trasee turistice marcate (sau în curs de marcare) conform listei aprobate CNOP-
FRTA strabat masivul Ţibles:

— Pasul setref (817 m) — vîrful stefanitei (1181 m) — vîrful Comarnicele (1065 m) — sub
vîrful Pietrei (1074 m) — vîrful Ţibles (1839 m) — vîrful Arcer (1828 m) — vîrful Tomnatec
(1483 m) — vîrful Stregior (1473 m) — vîrful Coveielor — vîrful Cîrligatura (1263 m) —
Pasul Botiza — valea Mingetului — l. F. Minget
— catunul Greble — valea Sudului — Grosii Ţiblesului — traseu de traversare al crestei
principale (în continuarea traseului de creasta din muntii Rodna); marcaj banda rosie; timp de
mers: 25—30 ore, vara (nerecomandat iarna).

— Fiad (DN 17C) — Valea Fiadului (drum forestier 16 km) — piciorul Muntelui Negru —
vîrful Ţibles (1839 m) — marcaj triunghi rosu; timp de mers 7—8 ore; (varianta pe izvorul
Arinilor), de la „Borcut" — vîrful Bran — vîrful Ţibles (marcaj vechi banda si triunghi rosu
— partial distrus) - Grosii Ţiblesului — Greble (statie terminus pe linia de autobuz Tîrgul
Lapus— Grosii Ţiblesului) — Valea Bradului (Ţibles) — casa silvica Valea Mare — cabana
de vînatoare Ţibles — exploatarea miniera (drum auto 14 km) — Piciorul Calului — fostul
refugiu Arcer (1510 m)

— vîrful Arcer (1828 m) — vîrful Ţibles (1839 m) — marcaj banda albastra (fost punct
albastru); durata 6—7 ore; varianta pe valea Prelucelor.— vîrful Tomnatec (1483 m) —
creasta principala; din locul refugiului Arcer spre vîrful Arcer punct albastru — timp de mers
(vara 1—2 ore).

♦ Vânătoarea în pădurile de pe masivul Ţibleş şi din bazinul Baicu

♦ Pescuitul.

♦ Rezervatia de cocos de mesteacan .Borsa (rezervatie faunistica)

Rezervatia se afla in zona Ocolului Silvic Borsa cu o suprafata de 800 ha fiind orientata pe
drumul ce legala partea de nord a Transilvaniei cu Moldova, pe Valea Bistritei Aurii.

La dispozitia turistilor care doresc sa cunoasca Dragomirestiul se afla aproximativ 100

locuri de cazare, unde pot beneficia de conditii de cazare foarte bune, pot gusta mancarea
traditionala maramureseana si pot sa se bucure de ospitalitatea mirestenilor.
Printre Pensiuni se numara si Pensiunea Ileana (3 margarete), Pensiunea
Traistoc(2margarete), avand si posibilitatea de cazare in casele satenilor ,la manastiri .
In toate anotimpurile comuna este plina de turisti, in special iarna, fiind situata intr-o zona
montana turistii vin sa isi petreaca Craciunul, Anul Nou , deoarece pot lua parte la traditiile
locale, pot vizita numeroase locuri turistice.Au posibilitatea de a se caza la manastiri , lua
parte la slujbele care se fac .
De aici se pot achizitiona o sumedenie de suveniruri, de la opinci , la costume traditionale,
camasi zadii, la clopuri, pana la porti si obicete scluptate din lemn . Daca te cazezi intr-o casa
traditionala maramuresana ai sentimentul ca stai intr un muzeu .
Daca te cazezi intr-o casa traditionala maramuresana ai sentimentul ca stai intr un muzeu .

Gospodariile taranesti.

Dragomirestiul fiind asezat intr-o zona deluroasa, cu soluri sarace, aici s-u dezvoltat
gospodariile agricole-pastorale care le-au asigurat localnicilor posibilitatea cresterii unui
numar mare de vite si „gunoirii” terenurilor cultivate.Grupate pe o suprafata restransa si
despartite prin garduri atat intre ele cat si de gradina si gradinita de flori, gospodariile sunt
asezate pe loturi geometrice, iar in curti, modul de organizare este cel in ocol sub forma de
unghi drept, U, sau mai nou liniar.

Factorii de formare si evolutie istorica a gospodariilor de aici sunt:

a)Ocupatiile locuitorilor-aceste asezari au dus la construirea unei gospodarii care sa le

asigure o tot mai buna adapostire a animalelor si a hranei lor, a uneltelor si mijloacelor de
transport,precum si a diferitelor produse agricole si pomicole.
De aceea aici vor domina gospodariile specializate in diferite mestesuguri taranesti: fieraria,
rotaria, dogaritul,

b) Factorii naturali geografici au influentat si ei dezvoltarea gospodariilor, oferind ca

material de constrictie lemnul , usor de procurat si de prelucrat, piatra si lutul.
De asemenea, constructiile trebuiau adaptate configuratiei terenurilor. Conditiile climatic au
impus orientarea caselor spre est ,sud si mai putin vest, iar inaltimea acoperisurilor trebuiau sa
asigure o buna scurgere a apei de ploaie si a zapezilor. Orientarea caselor spre soare a fost
determinate si de tipologia locala a casei traditionale cu geamuri mici;

c) Starea social-economica a proprietarilor a diferentiat si ea constructiile, determinand

dimensiunile,profilurile, numarul acareturilor, arhitectura si ornamentica.

Arhitectura locuintei traditionale este determinate de conditiile si resursele material, deci de

mediul geografic.
Materiale si tehnici de constructie:
Piatra exista pe malurile celor doua rauri era si este folosita la temelie, asigurand traincirea
talpilor de lemn ale caselor.
Pereti erau din barne rotunde din lemn de stejar, brad, fag. Acoperisul casei a intrat si el in
preocuparile pentru locuinta, mesterii realizand figure geometrice prin taierea dranitelor ce
depaseau coama acoperisului. Pe jos se ungea si se muruiau cu lut, iar la inceputul secolului
nostrum au aparut casele podite, cu dusumea de scandura. Casele stravechi si vechi, cu doua
geamuri mici, nu au incaperi multe, in general una de locuit si una la intrare.

Constructii economice
Cele mai vechi si mai importante constructii economice din cadrul gospodariei sunt anexele,
acestea cu rol de adapostire si ocrotire a animalelor contra intemperiilor, precum si de
adapostire a mijloacelor de transport si a furajelor.
Sura- asociata cu grajdul pentru vite si cu cotetele pentru porci sau cu coserele pentru pasari,
de cele mai multe ori depaseste prin marime casa si este construita din acelas material si cu
aceleasi tehnici. Cand casa si sura sunt pe o linie intre ele se gaseste colejna, formata dintr-o
plasca fixate de peretii celor doua cladiri, ea adapostind lemnele de foc cu taietoriu, capra.

Sopronul- este o anexa a surii, format dintr-un acoperis de dranita in patru ape, sustinut de
patru stalpi, sub care se pastreaza fanul.

Cotetele-pentru porci sunt construite langa grajd, iar uneori sunt facute, separeuri inauntrul
acestuia, ca si coserele pentru pasari cand acestea nu sunt afara, deasupra cotetelor.

Fantanile – care nu se gasesc in fiecare gospodarie, de cele mai multe ori erau construite la
drum sau la intretraieri de ulite, in locuri alese unde nu existau scurgeri de la grajduri.

Gardurile- ce apara gospodaria de rau facatori sau de salbaticiuni dau si un aspect ingrijit
acestuia. Mai la inceput erau garduri din nuiele, din impletituri artistice pe orizontala, in
cununi, ca sa fie cat mai greu de trecut si cat mai durabile.

Portile-serveau ca intrare in curte. Poarta a aprut odata cu diferentierile sociale. Portile sau
dezvoltat si infrumusetat cu alte component ale arhitecturii ale arhitecturii populare, avand
un rol in distinctia sociala, cioplindu-se si infrumusetandu-se, cu migala, stalpii si cadrele
satrilor, capetelor barnelor,usciorii si usii cu motive de traditie straveche intregite cu cele
cultice. Deci vom gasi prezente in ornamentica portilor: funia impletita, simbolurile astral
:soarele si luna,cercul triunghiul,sarpele si crucea.

Staulele- sunt si ele constructii sezoniere, concepute ca adapost pentru animale cu ocazia
iesirii vitelor la izvor.

Portul
Portul- Imbracamintea capata, de-a lungul vremurilor, pe langa functia practica si o valoare
artistica, decorative, integrandu-se astfel primelor manifestari de exprimare artistic. Ca
element al culturii populare vestimentatia apartine etnografiei, iar prin ornamentele, prin
elementele ei decorative si prin cromatica, apartine creatiei artistice populare

Portul Barbatesc:

1.Gateala capului. Vara, pe cap, poarta clop(palarie de postav) cu boruri largi, iar iarna
poarta cusme(caciuli din blana de miel)-piesa de port straveche.

2.Camasa alba- ca element de baza a imbracamintei, purtata peste gatii, sau cioareci, altadata
sub curea, cu un croi simplu.

3.Gatiile(izmenele)-practice si commode,purtate vara dar si iarna pe sub cioareci, sunt lucrate

din aceleasi material ca si camasa. Sunt largi si se strang cu brancinarul tras printr-o barta.

4.Cioarecii, fiind deosebit de caldurosi, se poarta iarna, peste gatii si-s confectionati din
panura de lana alba, tesuta in 4 ite, si data la piua pentru pisat. Ei au un croi simplu.
5.Cureaua(chimirul)-lata de cca20 cm, purtata la brau ca mijloc de protective la eforturi
mari, mai avea si rol decorative in ansamblul costumului.

6.Tasca-(tascuta,traiestuta)-e un alt obiect de port, purtata peste piept, in care adultii si

batranii isi tineau”tabaca”, iar copii isi aduceau la scoala cartile.
Este confectionata fie din piele, fie din tesatura de traista, cu un baier(brau lat) impletit in mai
multe fire.

7.Pieptarul este o piesa de port deosebita, fiind unu din obiectele, cele mai ornamentale ale
costumului barbatesc. El este confectionat in localitate de cujner(cojocar). Croiul e simplu,
cu rascoiala la baza gatului si deschis in fata, si aceasta piesa e diferita, dupa ocazie.

8. Chitarul- confectionat din resturi de panura de la lecrac(‘suman’) are aceeasi croiala cu

pieptarul .Tivit simplu(cel de toate zilele) si cu catifea reiata(cel de sarbatori), el este purtat
mai ales de batrani.

9.Manecarile-purtate , iarna de feciori si barbate, in zilele de sarbatoare, sunt cusute sau alese
in teara, din lana colorata, si se incheie cu cheutori cu ciucalai.

10.Lecrul sau lecracul-e confectionat din panura din lana neagra, tesuta in casa, si data la
piura pentru pisat.

11.Incaltiile(incaltaminte )traditional-opinci de oarga, cu gurgaii intr-o parte, ingurzite,

incrucis in fata si la spate, amintind de vechea opinca pastoreasca iliro-tracica.
Opincile sunt purtate cu obiele din aceeasi panura ca cioarecii iarna si cu obiele din panza de
tort vara. Pe langa obiele sunt legate opincile cu curele, jos pe langa glezna. Vara umblau
desculti

Portul Femeiesc:

1.Gateala popular a capuilui-este si ea un element de etnografie cu valoare artisstica, legata

de varsta, de ocazie sau de starea sociala(casatorita sau nu). Cand e frig atat cocoanele cat si
copilele poarta naframi inflorate pe care le leaga sub Barbie sau ,inconjurand gatul le leaga la
spate.
Fetele(peste 15 ani) isi impletesc paru in doua cozi, facandu-si cararea fie pe mijlocul
capului, fie pe o parte. Cozile se lasa slobode pe spate, si el impodobesc la sarbatori cu
panglici colorate. Cand e frig poarta naframi inflorate, iar in sarbatori , naframide
par(Casmir)viu colorate.

Parul e considerat podoaba unei femei, si de aceea mamele erau preocupate de cresterea
parului fetitelor, spalandu-l cu ceai de urzica si de “rug sfant”, pieptanandu-l cu petrol, iar
firele ce se rupeau, erau puse pe plantele care cresc inalte sau pe vie cu gandul sa creasca si
parul cat ele.

2.Camasa- este piesa de baza si cea mai importanta a costumului popular local, care pana nu
demult pastra elementele cele mai traditionale. Ea concentra cele mai multe elemente artistice
ornamentale, cu ea asortandu-se si retul pieselor. Materialul din care este confectionat difera
in functie de felul camasii.Camasa de toate zilele e facuta din panza de tort, tesuta din fuior in
teara, in 2 ite. Cele de sarbatoare confectionate din panzoaica. Camasa din batrani purtata azi
doar de batrane e mai sobra, cu foarte putine ornamente, mici pete de culoare pe albul
dominant. Decolteul e mai mic si rotund. Camasa purtata de fete si neveste, are un decolteu
patrat, cu mai multe incretituri ale stanului, in fata si in spate, prinse de un guler(bentita) de
jur imprejur.

3.Camesoiul-era confectionat din panza de tort(canepa), lung, cu un croi simplu, fara

incretele sau alte ornamente. Aceasta era purtata de copii, si de femeile mai putin pricepute in
arta cusutului, care in localitate erau foarte putine.

4.Zadiile-considerate element autohton, desi se incadreaza stilului compositional, cu

catrintele, ele difera de acestea, si chiar de ale vecinelor, ca dimensiuni ca forma, ca model ,
ca ornamengt. Ele se incing la mijloc ,peste poale,cu braie impletite in trei din lana colorata si
fixate de capatul zadiilor. Mai intai se incinge zadia in spate, apoi zadia din fata si petrecuta
peste cea din spate, lasandu-se sa se intrevada, unghiuri de poale albe sau cu colti. Acest mod
de a purta zadiile e un element autohton stravechi. Iarma cand e frig, se poarta si numai o
zadie pusa in fata peste sugna. Zadiile sunt confectionate in teara, din lana si mai nou ,din
harast(lanica) sau fire PNA. Compozitia ornamentale si cromatica lor difera in functie de
varsta.

5.Sugna- intrata aici ca piesa de port feminine, pe la inceputul secolului nostrum, mai intai a
fost confectionata din tesatura de lana(realizata in casa) , in coste(carouri). Aceasta este
diferita si pe varste: femeile batrane poarta sugne negre, fetele si nevestele poarta sugne
inflorate.

Miresele –poarta peste camasa lunga o sugna , tot mai lunga, peste care iau poale- un fel de
fusta din panza alba plisata, dar care pe orizontal, are siruri de indoituri, de bezeri si
ciururi(dantele). Peste ele in fata, se pune un sort cu aceleasi ornamente ca si poalele.

6.Pieptarul- protectorul pieptului, este o vesta deschisa in fata, confectionat din piele, de
miel sau de oaie, cu lana inauntru. Broderia este fixate cu bumbi(tinte metalice) si oglinzi in
diferite forme geometrice. Este tivit cu piele bordo. Pe spate si in fata au siruri orizontale de
ciucalai(ciucuri).

7.Chitarul- e confectionat la fel ca si cel barbatesc

8.Guba-piesa de port veche si specific pastoreasca, are un croi simplu, si e confectionata din
panura tesuta in 4 ite, in casa din lana alba-culoarea naturala-indrugata ca la cerge. Ea este
purtata iarna, peste pieptar, mai ales avand ca ornamente aceleasi motive geometrice din
trasuri , din formele de la sterguri, fatoi, capete de saculet. Etc, realizate pe un fond negru,
carlige , greblute, ruji, craci, dovedind astfel un fond stilistic stravechi. Acesta se amortizeaza
perfect cu costumul popular si complecteaza armonios cromatica acestuia, acoperind
decoleteul si gatul lasat liber de rascroiala patrata a camasii.

Aspecte cultural(Obiceiuri si datinii)

Existenta mirestenilor pe aceste meleaguri de-a lungul timpului a fost reglementata de

anumite norme de viata concretizate in totalitatea datinilor si obiceiurilor traditionale, a
caror respectare, era supravegheata de batrani. Cunoasterea acestor forme de exteriorizare
a unei existente interioare ce influenteaza mentalitatea si comportamentul unei comunitati
de oameni intr-o anumita etapa a dezvoltarii ei ne va oferi date de psihologie si sociologie
locala, precum si argument pentru vechimea mirestenilor pe aceste locuri.
Remarcam o mare varietate de datini si obiceiuri, rezultate din diversitatea manifestarilor
populare colective prilejuite de : date calendaristice si sarbatorile de peste an, de
momentele hotaratoare ale vietii omului (nasterea, casatoria, moartea , etc.) si de jocul
dominical.
Dintre manifestarile populare de o deosebita bogatie folclorica, mentionam cele
determinate de sarbatorile de iarna(ce marcheaza trecerea la un nou an si imbinate cu
sarbatorile religioase) care se desfasoara intr-o perioada de odihna a colectivitatii.
Marea bogatie folclorica este determinate de faptul ca ele sunt atat de asteptate, dupa o
lunga perioada de munca, dupa postul mare( cu interdictii in alimentative, in port si
comportament, fara petreceri, singurele adunari fiind sezatorile si clacile). Cele 15 zile (24
dec-7 ian)marcheaza trecerea la noul an , necunoscut prin ritmuri, obiceiuri, si folclor ce
vizeaza prosperitatea si bunastarea gospodariei,a familei si a neamurilor, fertilitatea
solului si norocul la animale(asa cum se desprinde din urarile de la sfarsitul colinzilor).
Mostenite din batrani si cele mai multe golite de sensurile de cult, ele antreneaza intreaga
suflare a satului(de la copii pana la vastnici) si creeaza o atmosfera de amuzament si
spectacol.
Prima din sarbatorile de iarna, cu amploarea cea mai mare, este Craciunul.
Cu o saptatamana inainte sa inceapa pregatirile. Mai intai se taie porcul pentru a
complecta mancarurile de la masa festiva. Apoi se “dorovaieste”(se varuiesc peretii) casa,
se face curatenie mare care se termina cu dezvelirea ruzii si cu punerea stergurilor pe
icoane si blide. De asemenea pentru aceste sarbatori trebuie sa fie inflorite crengute de
mar puse in apa de ziua de Sfanta Ana(9 dec). Sub masa se pune fan(care dupa sarbatori
va fid at vitelor sa-l manance impreuna cu florile de mar vestejite, pentru a le feri de boli)
si se leaga cu lanturi picioarele mesei pana la Boboteaza, pentru a avea noroc la vite.
Sarbatoarea incepe in ajun(24 dec), seara si tine toata noaptea, cand tot satul rasuna de
colinzi, ceea ce denota amploarea obiceiului. Se colinda , vecinii ,rudele, prietenii
colindatorilor din grup.
Colindatul propriu zis il incep copii mici “decuseara” si pana la orele 19-20, in grupuri
mici .Colindatorii-mesagerii divinitatii-aduc binecuvantarea, norocul, si belsugul la casa,
si prin colinda urmaresc sa obtina bunavointa si protectia acesteia asupra gazdei colindate.
Aceste “colinzi” se transmit de la o generatie la alta, fara modificari, fapt ce explica si
prezengta in limba lor a unor forme arhaice, unele chiar caudate, care au menirea de a
creea o atmosfera solemna, de magie, dar si intima totodata.

La ANUL NOU- pe langa “colinzi” se mai practica si acum jocul mosilor(doua sau mai
multe neveste mai “ciufoase”, deghizate in mosi, cercetori, pornind sa-si deranjeze pe cei
apropiati ba cersind, ba avand de rezolvat cu acestia tocmai acuma unele problem, ii
colinda.Tot farmecul e sa nu fie descoperite si dezbracate in fata “casenilor”.In caz ca
gazda I identifica, ele incearca sa scape prin fuga.
Umblatul mosului cu plugul(insotit de nepot : doi copii mai mari costumati in mosi si cu
un plug simbolic instrutat, colindand in casa cu permisiunea gazdei.
Umblatu mosului cu plugu si umblatul caprei sunt obiceiuri vechi, legate de ocupatiile de
baza ale mirestenilor.

Pastile(Pastele) a caror data variaza , constituie a doua sarbatoare mare (dupa sarbatorile
de iarna), acestea urmand si ele unei perioade mai mari de post si d einterdictii. Pentru
aceasta sarbatoare toata obstea isi pregateste hainele noi , mai ales camasile noi de
sarbatori, pe care le imbracau a doua si a treia zi de paste.
 Cu aceasta ocazie ei isi duc cu desagii, la biserica, “pentru slujit” (sfintit) pasca si alte
alimente(sunca , oua ,cas, vin, ceapa , usturoi, dulciuri) din masa festiva.
Sezatorile erau organizate pe sectoare, la o casa, in lungile nopti de iarna din postu
mare.Adunandu-se neveste, dar mai ales fete si flacai, aceste sarbatori, pe langa faptul ca
erau acatiuni de lucru in colectiv, mai aveau si alte functii, in viata satului: prilej de
cunastere a tineretului in vederea incheierii viitoarelor casatorii.

Clacile-organizate cu scopul de intrajutorare reciproca”se strang” dupa necesitati: de tors;

de flocait pene; de desfacatul stiuletilor de porumb.
Un alt prilej de manifestari sociale, il constituie jocul dominical sau in sarbatori. El era
organizat vara, in perioada de dupa Pasti si pana dupa Sfanta Marie, in vre-o sura cand
feciorii” puneau mana de la mana” si angajau ceterasi daca nu aveau fluier. Fiecare din ei
isi ducea fata pe care o juca.

Casatoria ca moment crucial ce imparte viata unui om in doua etape, cu comportament si

pozitie diferita in sistemul de relatii sociale,prilejluieste desfasurarea ceremonialului
nuntii ca un complex de obiceiuri de anticipatie, de despartire, de trecere si integrare a
tanarului in noua sa conditie.
Dintre ritualurile de anticipatie a casatoriei, amintim practicile menite sa asigure acest
eveniment, mai alesfetelor:
-tinerii sa nu fie calcati pe picioare;
- sa nu stea in coltul mesei;
- sa nu fie batuti cu matura;
Un alt element anticipativ al casatoriei il constituie si interdictiile”nu-I bines a se cunune sau
sa faca nunta in post, ca nu le va merge bine tinerilor”
Nunta propriu-zisa este in primul rand un mare spectacol,la cununie participand mai toate
femeile si fetele din sat, care merg sa vada catu-i de mandra mireasa.

Moartea- este ultimul mare eveniment din viata omului, prin care se realizeaza, trecerea din
lumea aceasta, reala in “cee lume” a mortilor, nu total necunoscuta, dar imaginar.
Crezand in nemurirea sufletului, miristenii isi priemsc moartea cu demnitate si cu
intelepciunea ca aceasta constituie un eveniment obligatoriu, pentru conditia trecatoare a
omului si ca ei sunt datori sa-si indure chinurile ca pedeapsa pentru faptele lor.
Respectandu-se traditia, dup ace moare un om, in casa mortului, se introduce oglinzi, femeile
si fetele isi despletesc parul si isi iau naframa neagra pe cap, iar barbatii , indiferent de vreme
sau anotimp 6 saptamani sau pana in a 3 zi dupa inmormantare nu se barbieresc.
Pregatirea mortului pentru inmormantare, defapt pentru lunga calatorie, incepe imediat ce a
murit: el este “scaldat” in cuibar de barbate sau femei, dupa sexu lui, apoi pieptanat. Sapunul
si piaptanul se ingroapa pentru a nu le mai vedea nimeni. Apa de pe mort fiind necurata se
arunca acolo unde nu umbla nimeni , avand influenta negative asupra celor vii. Apoi mortul
este imbracat cu haine de sarbatoare, noi in general albe. Femeilor li se pune pe cap naframa,
si se impodobesc, iar barbatilor li se pune clopul, ori cusma pe piept. Fetele sunt imbricate
mirese.. Dup ace-I imbracat mortul se pune pe “laita”, cu picioarele spre usa, si cu un banut in
mana pentru a-si plati vamile, iar la cap are in permanenta o lumanare.
Un alt obicei in Dragomiresti este salutul.Fiecare satean se saluta prin urmatoarea expresie:
“Laudam pe Iisus!” Si celalat va raspunde “In veci Amin!.

Merita vizitat Dramogirestiul, deoarece este o comuna superba in care traditiile sau pastrat la
fel si obiceiurile, unde poti lua parte la diferite actrivitati turistice, te poti bucura de o
priveliste frumoasa, de aer curat de oameni buni si caldurosi , de locuri frumoase si o natura
deosebita.