CINSTIREA SFINTELOR 

ICOANE
PLAN DE CATEHEZA

a.Pregatirea aperceptiva (Introducerea)

Pretutindeni bisericile crestine ortodoxe, paraclisele si casele credinciosilor sint impodobite cu
sfinte icoane. Marturii ale credintei si evlaviei crestinilor, icoanele s-au pastrat cu sfintenie din
cele mai vechi timpuri pina in zilele noastre dovedind statornicia Bisericii in credinta cea
adevarata. Ele invata necontenit adevarurile de credinta ortodoxa, asa cum au fost formulate de
catre Sfinta Biserica si cum au fost traite de catre multimea credinciosilor de-a lungul veacurilor.
Ca un izvor nesecat si un tezaur duhovnicesc neimputinat, sfintele icoane cheama pe fiii
credinciosi ai Bisericii la desavirsire.
b.Anuntarea temei

Cu ajutorul lui Dumnezeu, astazi vom vorbi despre cinstirea sfintelor

icoane.

c.Tratarea

Numele de icoană vine din grecescul EIKON = a asemăna, asemănare. În limba latină avem În
mod similar, cuvântul IMAGO = chip, reprezentare.

ICOANA este deci, chipul sau reprezentarea pentru ochii noştri a unei fiinţe existente în mod
real, adică a adevăratului Dumnezeu, a Fiului Său Iisus Hristos, a Maicii Domnului sau a
Sfinţilor.

Inchinarea la sfintele icoane ale Mintuitorului, Maicii Domnului, ingerilor si sfintilor este o
invatatura de baza a Bisericii Ortodoxe. Astfel sfintele icoane reprezentind pe Mintuitorul au la
baza dogma intruparii Fiului lui Dumnezeu. Icoana reprezentind pe Mintuitorul Iisus Hristos este
o marturie a faptului ca Fiul lui Dumnezeu s-a intrupat cu adevarat.
Este adevarat ca “pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata” (Ioana 1, 18), dar asa cum
explica in continuare Cuvintele Sfintei Scripturi: “Fiul cel Unul-Nascut, care este in sinul Tatalui
acela L-a facut cunoscut”. Pe Dumnezeu-Tatal L-a facut cunoscut Fiul Sau prin intruparea Sa.
In raspunsul dat de Mintuitorul la rugamintea lui Filip “Doamne arata-ne noua pe Tatal si ne este
de ajuns”, El precizeaza: “De atita vreme sint cu voi si nu M-ai cunoscut Filipe? Cel ce M-a
vazut pe Mine, a vazut pe Tatal” (Ioan 14, 9). Intruparea Domnului, asadar, ne-a dat dreptul sa-
L pictam in icoane, fara ca aceasta sa insemneze ca despartim trupul Sau de dumnezeirea Sa,
pentru ca icoana ortodoxa nu-L infatiseaza numai dupa frumusetea naturala, ci mai ales intr-o
forma care sa conduca pe cel ce o priveste la adevarul credintei ortodoxe ca Hristos cel intrupat
este Dumnezeu adevarat si om adevartat. Daca n-am infatisat pe Iisus Hristos in icoane ar
insemna ca negam firea Sa cea omeneasca, viata Sa pe pamint si rastignirea.
Cinstirea icoanelor are o baza si in Scriptura Vechiului Testament. Astfel, Moise a primit
porunca din partea lui Dumnezeu sa puna chipurile heruvimilor la chivotul legii (Exod, 25, 18-22;
36, 8), in fata carora poporul se inchina cazind cu fata la pamint, in fata carora se aduceau jertfe
(III Regi 3, 15); preotii le tamiiau inaintea lor (Exod 30, 8) si inaintea lor se aprindeau candele
(Exod 27, 20-21). Odata cu intruparea Domnului, cind descoperirea dumnezeiasca s-a implinit,
Biserica crestina a continuat si amplificat cinstirea sfintelor icoane intr-un context nou superior.

In sfi Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos şi-a lăsat chipul imprimat pe pânză de trei ori:

• Prima dată, a dăruit chipul Său regelui Avgar al Edessei, pe care l-a vindecat de lepră.

La porunca acestui rege Avgar, un pictor al său a venit în Ţara Sfântă, să-L invite pe Mântuitor
în Edessa, iar dacă nu va voi să vină, cel putin să-L picteze, căci regele Avgar dorea măcar să-i
vadă chipul. Iisus Hristos, văzând că trimisul regelui nu-L poate picta din cauza luminii ce-L
înconjura, S-a atins EI însuşi de pânza pictorului şi Chipul Său a rămas imortalizat pe ea.

• A doua oară, mergând pe drumul spre Golgota, a dăruit unei fecioare, Veronica, ce L-a şters de
sudoare şi praf cu mahrama sa, Chipul Său Cel dumnezeiesc, care s-a imprimat în mod miraculos
pe această mahramă. însuşi numele Veronica înseamnă “VERA ICON”, adică “adevărata
icoană”.

• A treia oară, şi-a lăsat Chipul Său şi toate urmele rănilor de pe trup, pe Sfântul Giulgiu cu care
a fost înfăşurat în mormânt

nta icoana Biserica crestina n-a vazut numai o podoaba in general, ci cuvintul Sfintei Scripturi.
Sfintul Vasile cel Mare scrie in acest sens: “Ceea ce cuvintul transmite prin auz, pictura arata in
tacere prin imagine”. Urmind legatura strinsa cu cultul Bisericii si cu evlaia credinciosilor, sfintele
icoane au continuat viata si traditia Bisericii exprimind invatatura ei conform cu posibilitatile
caracteristice fiecarei epoci. In primele veacuri crestine, adica in timpul persecutiilor iconografia
a avut un caracter simbolic si alegoric. Picturile din catacombe folosesc simboluri ca pestele,
ancora, mielul etc. Nu lipseau de aici nici reprezentarile biblice, care, cu toata naivitatea lor,
intareau pe credinciosi si le incalzeau credinta in atotputernicia lui Dumnezeu.
 
Dupa edictul de la Milan, cind Biserica a dobindit libertatea de manifestare, reprezentarile
simbolice s-au dovedit insuficiente pentru a exprima invatatura crestina. In secolul IV si V
numeroase scene din Vechiul si Noul Testament ca si din viata Bisericii exprimau diferite
evenimente din iconomia divina precum si sensul unor sarbatori, consacrate in amintirea unor
momente importante din istoria mintuirii. Cind primele erezii cautau sa puna crestinismul pe
acelasi plan cu idolatrie, sfintele icoane amintesc credinciosilor invatatura cea adevarata a
Bisericii. Astfel, literele grecesti alfa si omega, care in perioada persecutiilor aminteau de
vesnicia si dumnezeirea Mintuitorului, acum asezate pe icoana Mintuitorului, arata deofiintimea
Fiului cu Tatal impotriva ereticului Arie care considera pe Fiul creatura a Tatalui.
 
In perioada anilor 726-843, datorita inconoclasmului, multi cinstitori ai sfintelor icoane au suferit
persecutii aparindu-le ca pe unele ce sint roada credintei celei adevarate, pe care o exprima, o
nutresc si o vestesc. De atunci si pina azi sfintele icoane s-au pastrat fara intrerupere in Biserica
noastra. Victoria restabilirii cinstirii sfintelor icoane, alaturi de celelalte invataturi ale Sfintei
Biserici este sarbatorita in fiecare an de catre toate Bisericile Ortodoxe in Duminica Ortodoxiei,
prima Duminica din Postul Sfintelor Pasti.

Iata ce hotaraste Sinodul VII Ecumenic (787) privitor la sfintele icoane: “Urmind dumnezeiestile
invataturi ale Sfintilor Parintilor nostri si ale Traditiei bisericesti universale, rinduim ca chipul
Cinstitei si de fata facatoarei Cruci sa se puna in sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe vasele si
pe vesmintele cele sfinte, pe pereti si pe scinduri, in case si la drum, asa si cinstitele si sfintele
icoane, zugravite in culori din pietre scumpe si din alta materie potrivita, facute precum icoana
Domnului si Dumnezeului si Mintuitorului nostru Iisus Hristos si a Stapinei noastre Nascatoare
de Dumnezeu, precum si ale sfintilor ingeri si ale noastre Nascatoare de Dumnezeu, precum si
ale sfintilor ingeri si ale tuturor sfintilor si a prea cuviosilor barbati. Caci de cite ori ei ni se fac
vazuti prin inchipuirea in icoane, de atitea ori se vor indemna cei ce privesc la ele sa
pomeneasca si sa iubeasca pe cei inchipuiti pe dinsele si sa-I cinsteasca cu sarutare si cu
inchinaciune respectuoasa, nu cu adevarata inchinaciune dumnezeiasca (latria) care se cuvine
numai unicei fiinte dumnezeiesti, ci cu cinstire dupa acel mod dupa care se da ea chipului
cinstitei cruci si prin tamiiere si prin aprinderea de luminari precum era pioasa datina veche. Ca
cinstirea care se da chipului, trece la prototip si cel ce se inchina icoanei se inchina fiintei celei
inchipuite pe ea. Astfel se intareste invatatura Sfintilor Parintilor nostri, aceasta este traditia
Bisericii Universale, care a primit Evanghelia de la o margine la alta a pamintului”.

Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos şi-a lăsat chipul imprimat pe pânză de trei ori:

• Prima dată, a dăruit chipul Său regelui Avgar al Edessei, pe care l-a vindecat de lepră.

La porunca acestui rege Avgar, un pictor al său a venit în Ţara Sfântă, să-L invite pe Mântuitor
în Edessa, iar dacă nu va voi să vină, cel putin să-L picteze, căci regele Avgar dorea măcar să-i
vadă chipul. Iisus Hristos, văzând că trimisul regelui nu-L poate picta din cauza luminii ce-L
înconjura, S-a atins EI însuşi de pânza pictorului şi Chipul Său a rămas imortalizat pe ea.

• A doua oară, mergând pe drumul spre Golgota, a dăruit unei fecioare, Veronica, ce L-a şters de
sudoare şi praf cu mahrama sa, Chipul Său Cel dumnezeiesc, care s-a imprimat în mod miraculos
pe această mahramă. însuşi numele Veronica înseamnă “VERA ICON”, adică “adevărata
icoană”.

• A treia oară, şi-a lăsat Chipul Său şi toate urmele rănilor de pe trup, pe Sfântul Giulgiu cu care
a fost înfăşurat în mormânt