Sunteți pe pagina 1din 22

VERBUL

 Definiţie: partea de vorbire flexibilă în raport cu modul, timpul, persoana, numărul; din punct de

vedere sintactic el este, de regulă, predicatul unei propoziţii; din punct de vedere semantic el

denumeşte acţiuni, stări, calităţi privite ca procese.

 Clasificare

A. După structură :

- simple: a cânta, a alerga, a scrie

- compuse: a binevoi, a descompune

- locuţiuni verbale: a pune la inimă, a-şi aduce aminte

LOCUŢIUNI VERBALE

Cu valoarea unui verb se poate folosi un grup de cuvinte care prezintă o unitate de sens, adică o

locuţiune verbală.

În structura locuţiunii verbale este obligatorie prezenţa unui verb alături de care pot apărea diverse

părţi de vorbire mai frecvente:

- (un pronume +) un substantiv: a lua loc, a ţine minte, a(-l) duce capul, a-şi bate joc.

- (un pronume) + o prepoziţie + un substantiv: a avea de gând, a băga de seamă, a găsi cu cale, a lua la

fugă.

- (un pronume +) un adv., o locuţ. adv.: a da înapoi, a(-i) părea bine, a se da jos, a se face bine, a-şi

aduce aminte, a se da de-a rostogolul.

- (un pronume +) un adjectiv: a o face lată.

În unele locuţiuni cu structură complexă se combină câte două tipuri simple: a da bir cu fugiţii, a

nu-i fi boii acasă, a face pe dracu’ ghem.

Raporturile gramaticale dintre termenii constitutivi ai loc. verbale sunt uneori mai puţin clare în lb. actuală.

1
Verbul din cadrul unei loc. vb. are mai ales rol gramatical exprimând diateza, modul, timpul şi

numărul, pers., iar cuvântul cu care se combină are rol mai ales lexical contribuind în mai mare măsură

decât verbul la sensul global al locuţiunii.

Anumite verbe (în general polisemantice şi cu sensuri abstracte) se întâlnesc într-un număr mare de

locuţiuni: a avea, a băga, a duce, a da, a face, a fi, a lua, a ţine.

Datorită verbelor de bază, locuţiunile verbale au toate caracteristicile morfologice proprii verbelor.

Când verbul este la un mod personal, loc. vb. are f.s. de predicat verbal.

Ex: A luat loc pe rândul al doilea.

a luat loc – loc. vb. pred., pers., intr., c.I, d.a., ind., perf. comp., p.III, sg., f.af., PVb.

Îi era peste putinţă a lua loc lângă ei.

a lua loc – loc. vb. pred., pers., intr., c.I, d.a., inf. prez., f.af., SB.

Locuţiunile impersonale: „a părea” (impersonal) + adverb: a-i părea rău (bine) – au regim de

complement indirect sau de completivă indirectă

Îmi pare bine 1/ că nu vii / C.I.

pronume personal, formă neaccentuată, dativ, subiect logic

Observaţie:

Recunoaştem o locuţiune verbală după:

a) Posibilitatea substituirii printr-un singur cuvânt: a o lua la fugă = a fugi; a-şi aduce aminte =a-şi

aminti

Acest criteriu nu are valabilitate generală! A ţine seama = a lua în consideraţie.

b) Înţelesul unitar al locuţiunii este altul decât al fiecărei dintre componente: a-şi pune pofta-n

cui, sensul „a renunţa” nu poate fi dedus din sensurile proprii ale cuvintelor: a pune, pofta, cui; a

pune ţara la cale, a rămâne pe gânduri.

c) Prezenţa unui cuvânt care, luat izolat, nu are înţeles clar:

2
aminte în locuţiunea „a-şi aduce aminte”

habar în locuţiunea „a nu avea habar”

vileag în locuţiunea „a da în vileag”

B După predicaţie (conţinutul lexical sau criteriul sintactic)

1. verbe predicative – îndeplinesc singure funcţia de predicat când sunt la un mod personal

2.verbe nepredicative: verbe copulative şi verbe auxiliare

VERBELE COPULATIVE
Sunt copulative verbele care nu au înţeles de sine stătător şi care au nevoie de un nume predicativ

pentru a îndeplini o funcţie sintactică.

VERBELE PREDICATIVE VERBELE COPULATIVE

1. A FI - a se afla, a se găsi, a exista 1. A FI – când nu are nici unul din sensurile


- a se întâmpla, a avea loc alăturate
Bunicul este bătrân.
- a trece (referitor la timp) este = vb. cop., c. IV, d. a., intranz., ind.,
prez., p.III, sg., f. af., formează PN cu
- a se duce
NP ‘bătrân’
- a costa Ouăle nu erau proaspete.
- a fi originar din nu erau = vb. cop., pers., c.IV, d. a., ind.,
Bunicul este în gradină. (se află) impf., p. III, pl., f.neg., formează PN cu
vb. pred. NP ‘proaspete’
Nu mai sunt ouă în frigider. (nu există) ! Înainte de a fi a ta, casa a fost a mea.
Ieri a fost o întâlnire cu asociaţii. (a avut loc) înainte de a fi (a ta) = vb. cop., p., c.IV, d.a.,
Sunt trei ani de-atunci. (au trecut) inf. prez., f. af., îns. de loc. prep.
N-ai fost la Paris? (nu te-ai dus) ‘înainte de’, form. CcT cu NP ‘a ta’.
Ghetele sunt un milion. (costă)
El este din Iaşi. (este originar)
2. A DEVENI = a se deyvolta, a se 2. A DEVENI – (aproape) întotdeauna
transforma copulativ
Cine nu devine nu există. Ei vor deveni liceeni.
Universul devine
3. A SE FACE – pred. impers. 3. A SE FACE = a deveni
S-a făcut pentru el tot ce s-a putut. Vrea să se facă medic.

4. A AJUNGE – pred. pers. 4. A AJUNGE = a deveni


Focul a ajuns la acoperiş. El a ajuns ministru.
L-a ajuns din urmă.
- pred. impers.
I-a ajuns cât a muncit.
5. A IEŞI + din…/în… 5. A IEŞI = a deveni
A ieşit din clasă. Din academie a ieşit ofiţer.
Nu ieşise în curte.

3
VERBELE PREDICATIVE VERBELE COPULATIVE

6. A RĂMÂNE – pred. pers. 6. A RĂMÂNE + cumva, ceva


Vom rămâne acasă. - undeva
- pred. impers. Am rămas mută.
Nu-i rămâne decât să aştepte. Va rămâne ministru.
7. A (SE) PĂREA – pred. impers. 7. A (SE) PĂREA - personal
Părea că nu va mai ploua. Păreau supăraţi.
Se pare că nu mai vine.
8. A ÎNSEMNA = a pune semn, a-şi nota, a 8. A ÎNSEMNA – cop. impersonal
scrie ≠ a pune semn, a-şi nota
A însemnat cu cretă amplasarea claselor. Reuşita înseamnă muncă.
Voi însemna în caiet tot ce spune.

Observaţie Dacă verbul copulativ este urmat de propoziţie predicativă, atunci el este PN incomplet sau

altă parte de propoziţie incompletă.

Nu putea fi 1/ cum o doreai.2/

CD incompl.

Verbe auxiliare – ajută la formarea timpurilor compuse, a modurilor şi a diatezei pasive: a fi, a

avea, a vrea.

A fi – intră în strucutra:

- diatezei pasive: El este ajutat de ai săi.

- viitorului anterior: Eel va fi ajutat

- conjunctivului perfect: Eel să fi ajutat

- condiţionbal-optativului perfect: El ar fi ajutat

- prezumtivului prezent: El va fi ajutând, şi perfect: El ar fi ajutat.

- infinitivului perfect: E fi ajutat e bine.

A avea – intră în structura:

- perfectului compus: Eu am mers la el.

- viitorului popular: Eu am să merg la el.

- condiţional-optativului: aş, ai, ar, am, aţi, ar: Eu aş învăţa.

A vrea – intră în strucutra:


4
- viitorului: Eu voi citi , anterior: Eu voi fi citit.

- prezumtiv: El va fi citit.

C. După relaţia verb-subiect (exprimat prin substantiv sau substitut în N)

1. Verbe personale (realizează relaţia verb-subiect: au formă pentru fiecare persoană): a alerga, a

citi, a dori, a visa etc

2. verbe impersonale –nu admit un subiect personal

VERBELE IMPERSONALE
ŞI UNIPERSONALE
VERBELE IMPERSONALE sunt verbele care nu pot admite SB (mai ales cele care se referă la

fenomene meteorologice), sau admit un SB nonpersonal sau o propoziţie SB.

1. Verbe active impersonale:

- a ploua, a tuna, a fulgera, a ninge, a burniţa, a fulgui, a amurgi;

- a trebui, a(-i) plăcea, a(-i) ajunge, a(-i) rămâne, a(-i) conveni, a(-l) durea, a(-l) interesa, a (-l) pasiona,

a(-l) enerva, a(-l) roade, a(-l) necăji, a rezulta, a reuşi, a urma, a decurge, a deriva, a începe;

- a fi (= a se întâmpla), a avea (ex: N-are cine veni.).

Observaţie Multe dintre ele au regim de subiectivă (= sunt urmate de o propoziţie SB).

2. Verbe reflexive impersonale: a se cuveni, a se cădea, a se auzi, a se întâmpla, a se spune, a se povesti…

Observaţie Există verbe impersonale reflexive nedefinite (SB lor nu este determinat formal).

Ex. La cantină se mănâncă prost.

La sărbători se bea mult.

În centru se merge numai pe jos.

Alte verbe: a se însera, a se înnopta, a se desprimăvăra.

3. Verbe pasive impersonale: a(-i) fi dat, a(-i) fi sortit, a(-i) fi menit, a(-i) fi hărăzit, a(-i) fi predestinat,

a fi cunoscut, a fi ştiut, a fi indicat.

5
Observaţie Cu sens figurat multe verbe impersonale pot deveni personale.

Ex: L-am fulgerat cu privirea.

Tunau şi fulgerau împotriva noastră.

Observaţie În expresia ‘îi ninge şi îi plouă’ verbele sunt impersonale.

Alte ex: Îmi convine să cumpăr de aici.

convine – vb. pred., impersonal, conjugarea IV, d.activă, intranzitiv, indicativ, prezent, p. III, sg.,

unipersonal, f. af., PVb.

Fie1/ ce-o fi2/.

imp.,unip. imp.,unip.

a) unele verbe impersonale prin conţinut sunt unipersonale prin formă: ninge, trebuie, se zice ( au

doar pers. A III-a);

b) se construiesc fără subiect sau subiectivă verbele şi locuţiunile verbale impersonale : a(-i) păsa,

a (i) se acri, a (-i părea bine, a(-i) părea rău.

c) a trebui – are formă numai pentru persoana a III-a şi este impersonal, chiar dacă are forme

personale.

Ei 1/ trebuie 2 / să plece mai devreme 1/.

(pronumele ei se referă la verbul să plece pe lângă care este subiect).

d) verbele îşi păstrează caracterul impersonal chiar când sunt la moduri nepersonale.

A plecat de acasă, neplăcându-i 1/ să muncească.

Interesându-l 1/ să ştie tot, 2/ citeşte foarte mult.

e) verbele impersonale se vorbeşte, se merge, se mănâncă etc, în contextele « Se vorbeşte mult »,

« Se merge pe jos acasă », « Se mănâncă bine la noi » nu au regim de subiect sau de

subiectivă. Subiectul lor este nedeterminat formal.

Se vorbeşte mult 1/ ca să înţeleagă toţi.2/


6
f) verbul a avea are două sensuri ca auxiliar : a putea, a exista

- când are sensul de a putea formează o construcţie infinitivală relativă, alcătuită din verb la

infinitiv precedat de un pronume sau adverb relativ. Construcţia verbală respectivă are

funcţia de complement direct dezvoltat.

Eu am cu ce scrie temele.

Cu ce scrie temele = construcţie relativă infinitivală cu funcţia sintactică de complement direct

dezvoltat analizabil, alcătuit din:

scrie = c.d. - v la infinitiv

cu ce = complement circumstanţial instrumental, exprimat prin pronume

relativ simplu, Ac cu prepoziţia „cu”

mi = atribut – pronume reflexiv , pers I, formă neaccentuată, singular, D

posesiv

temele = c.d. – substantiv , Ac

- când are sensul a exista – a avea este urmat de o construcţie infinitivală relativă cu funcţia

de subiect dezvoltat.

Are cine mă sfătui.

g) A putea - nu are diateză reflexivă proprie, decât dacă este un reflexiv impersonal.

1
Se poate / ca mâine să plecăm 2/.

Când este construit cu un verb la infinitiv, pronumele reflexiv este al verbului la infinitiv.

El se poate gândi mult şi bine.

Eu mă pot duce acasă.

Tu te poţi întâlni cu ea.

D. După tranzitivitate (după criteriul sintactic, pe baza relaţiei verb – obiect direct):

1. verbe tranzitive (obiective)


7
2. verbe intranzitive (subiective)

Verbele tranzitive

- stabilesc o relaţie cu numele în Ac cu funcţia de complement direct ( se construiesc cu un Ac

complement direct): a citi, a scrie, a lucra etc

Observaţie:

- complementele exprimate printr-o persoană răspund la întrebarea pe cine;

- complementele exprimate printr-un obiect , răspund la întrebarea ce;

- tranzitiv este verbul care poate avea obiect direct în acuzativ, nu neapărat exprimat în acel

context: El citeşte

Verbe dublu tranzitive

- au două complemente directe: al persoanei (= pe cineva) şio al obiectului sau al acţiunii (=

ceva) – sunt 10: a anunţa, a asculta, a examina, a întreba, a învăţa, a povăţui, a ruga, a

sfătui, a trece, a traversa.

Îl rog ceva. Îi învăţ pe toţi / să fie buni.

Verbele intranzitive

- nu se pot construi cu un Ac complement direct.

1. Sunt intranzitive:

a) verbele de mişcare: a veni, a pleca, a coborî, a cădea etc;

b) verbele care exprimă starea: a sta, a exista;

c) verbele la diateza reflexiva: a se gândi, a-şi aminti, a-şi aduce aminte;

d) verbele la diateza pasivă;

8
e) verbele impersonale: se zice, se spune, se cuvine, trebuie;

f) verbele copulative;

g) verbul a fi, în orice situaţie.

Verbele intranzitive nu au diateza pasivă.

Verbele dublu tranzitive sunt tranzitive chiar dacă sunt la diateza pasivă sau reflexivă.

Sunt rugat ceva

Sunt rugat a continua

Sunteţi rugaţi să mai aşteptaţi

2. Tranzitivitatea se stabileşte şi în funcţie de sensul contextual al verbului.

Plouă afară intranzitiv; M-a plouat tranzitiv

3. Unele verbe şi locuţiuni verbale au construcţii sintactice:

- atât pentru valoarea lor tranzitivă (complement direct/CD)

- cât şi pentru cea intranzitivă ( complement indirect/CI)

Îmi aduc aminte întâmplarea. Mi-l aduc aminte1/ pe cel ce a plecat 2/

Îmi aduc aminte a fgi citit cartea intranzitive

Îmi aduc aminte / că am citit cartea.

4. Unele verbe intranzitive au un complement direct intern exprimat printr-un cuvânt cu aceeaşi

rădăcină sau aceeaşi sferă semantică: a visa (un vis), a trăi ( o viaţă), a alerga (o cursă), a

adormi(un somn), a lupta ( o louptă dreaptă) etc.

E. Din punct de vedere morfologic – după numărul persoanelor

1. Verbe unipersonale

• sunt defective de număr şi de persoană: au o singură formă, pentru persoana a III-a ori

plural la orice mod şi timp: apune, răsare, plouă, ninge;

9
• aceste verbe sunt adesea şi impersonale;

• sunt verbele care denumesc acţiuni făcute de animale, plante, lucruri ( nu le fac oamenii):

măcăne, behăie, cotcodăcesc, miorlăie, germinează, înfrunzeşte, drapează, constă,

rezidă etc

Aceste verbe nu trebuie confundate cu verbele impersonale

2. Verbe pluripersonale – au forme pentru toate persoanele.

F. După caracterul paradigmei

1. Verbe integrale – au paradigma completă în flexiune, adică se conjugă la toate modurile,

timpurile şi persoanele: a învăţa, a citi, a munci, a trăi etc

2. verbe defective – le lipseşte categoria gramaticală a numărului, a persoanei, a timpului, a modului.

• verbele unipersonale şi impersonale ( au numai persoana a III-a)

• verbele defective de timp (sunt folosite numai la prezent): a discerne, a concede, a divide, a

subdivide etc.

• verbele defective de modul imperstiv: a putea, a voi, a vrea, a şti, a plăcea, a zăcea etc.

În locul modului imperativ se foloseşte conjunctivul prezent cu valoare imperativă: să poţi!, să vrei!, să ştii!

• Verbele b defective cu caracter general:

a va (a merge) – folosit în construcţia „mai va” (adică mai e timp)

a (se) la (a se spăla) – timpul prezent

a păsa – în construcţii „îmi pasă, nu-mi pasă, ce-ţi pasă”

G. După caracterul radicalului în flexiune

1. verbe regulate –nu prezintă în flexiune variaţii ale radicalului sau variaţii nesemnificative: a cânta, a

ara, a iubi, a rupe, a ură etc

10
2. verbe neregulate – prezintă variaţii totale sau parţiale în flexiune: a fi, a avea, a vrea, a bea, a da,

alua, a mânca, a sta, a urca, a şti.

H. Din punct de vedere morfologic – după sufixul

• infinitivului prezent - verbele sunt grupate în 4 conjugări:

conjugarea I: -a: a lucra, a desena, a mânca …

conjugarea II: -ea: a vedea, a plăcea, a tăcea …

Observaţie: Verbele: a crea, a veghea, a urechea, a supraveghea, a îngenunchea - NU sunt de

conjugarea II, ci de conjugarea I.

conjugarea III: -e: a face, a merge, a bate …

conjugarea IV: -i, -î: a urî, a coborî, a fugi …

 Categoriile gramaticale

Diateză, mod, timp, persoană, număr

Diateza

• categorie gramaticală specifică verbului

• este strâns legată de tranzitivitate

• exprimă raportul dintre: subiect, verb, obiect

Diateza activă – subiectul face acţiunea exprimată de un verb Elevul citeşte cartea.

Diateza pasivă - subiectul gramatical suferă acţiunea făcută de complementul de agent (subiectul logic în

Ac, exprimat sau neexprimat). Lecţia este învăţată de către elev.

subiect gramatical complementul de agent(subiectul logic)

11
Observaţii:

1. Se formează cu auxiliarul a fi – conjugat la toate timpurile şi modurile + participiul acordat al

verbului de conjugat. Verbul la modul participiu indică conjugarea.

2. Au diateză pasivă numai verbele tranzitive,cute la diateza pasivă devin intranzitive.

3. Verbele dublu tranzitive se pot construi şi la diateza pasivă cu un acuzativ complement direct

sau o completivă directă. Cineva e întrebat ceva. El este întrebat 1/dacă vine 2.

4. Diateza reflexivă cu sens pasiv: se formează cu verbe reflexive cu pronumele în acuzativ.

Cartea se citeşte cu interes (este citită) – diateza reflexivă cu sens pasiv.

5. Diateza pasivă se poate confunda cu un predicat nominal, format din verbul copulativ a fi +

numele predicativ exprimat prin adjectiv participial. Omonimia se rezolvă în context.

Diateza pasivă prezintă :

• complement de agent

• prezenţa unui circumstanţial temporal : Casa e vândută acum de proprietarul ei

• posibilitatea substituţiei cu construcţia reflexiv-pasiv sinonimă:

Casa se vinde

• Numele predicativ arată o caracteristică a subiectului: Pomii sunt înfloriţi.

DIATEZA ACTIVĂ PRONOMINALĂ ŞI

DIATEZA REFLEXIVĂ

Sunt la diateza activă pronominală verbele însoţite de pronume reflexiv cu funcţie sintactică.

Sunt considerate active pronominale următoarele categorii de verbe:

12
 reflexiv obiectiv (cu sensul de identificare a subiectului cu obiectul şi cu pronumele complement

direct sau indirect): se îmbracă, se spală, se vede pe sine, se duce, se sprijină, îşi zice, îşi spune, îşi

pune întrebări, îşi dă drumul;

 reflexiv reciproc (există o reciprocitate în acţiune): se ceartă, se întretaie, se încrucişează, îşi vorbesc,

îşi strâng mâinile;

 reflexiv participativ (cu sensul de participare interesată a subiectului la acţiune): îşi cumpără, îşi

pregăteşte, îşi găteşte, îşi face curăţenie;

 reflexiv factitiv (cu sensul de a face ca o actiune sa se desfasoare): ma tund, ma operez, ma coafez,

etc.;

 reflexiv posesiv (cu sensul de posesie asupra obiectului; pronumele reflexiv are funcţie de atribut

pronominal în dativ): îşi ajută colegii, îşi întinde gâtul, îşi opri răsuflarea, şi-a irosit viaţa.

Verbele la diateza reflexivă au alte valori decât cele menţionate mai sus (pronumele reflexiv nu are

funcţie sintactică):

 reflexiv impersonal: se cuvine, se întâmplă, se cade, se mănâncă, se pare, nu se intră;

 reflexiv eventiv (cu sensul de transformare calitativă, de devenire): se îngraşă, se înroşeşte, se

înfrumuseţează;

 reflexiv dinamic sau subiectiv (cu sensul de participare intensă a subiectului la acţiune): se gândeşte,

se teme, îşi închipuie, se căieşte, îşi bate joc;

 reflexiv pasiv (construcţia echivalentă cu diateza pasivă): Magazinul se deschide mai târziu azi. /

Pământul se ară toamna.

Modurile verbului: - personale - indicativ


- conjunctiv
- condiţional-optativ
- prezumtiv
- imperativ
- nepersonale - infinitiv
- participiu
- supin
- gerunziu
Modurile personale sunt predicative.
13
Modurile nepersonale sunt nepredicative.

Modurile personale

INDICATIV – este modul personal şi predicativ care exprimă o acţiune prezentată de vorbitor ca reală.

- are şapte timpuri:

PREZENT - PREZENT – acţiunea se petrece în momentul vorbirii;

TRECUT - IMPERFECT – acţiunea se petrece înainte de momentul vorbirii, adică în trecut,

dar este neterminată;

- PERFECTUL SIMPLU – acţiunea se petrece în trecut şi este terminată de curând;

- PERFECTUL COMPUS – acţiunea se petrece în trecut şi este terminată;

- se formează cu ajutorul lui a avea;

- MAI MULT CA PERFECTUL – acţiunea se petrece în trecut, înaintea altei acţiuni

trecute;

VIITOR - SIMPLU - acţiunea se petrece (în viitor) după momentul vorbirii;

- se formează cu auxiliarul a voi

- ANTERIOR - acţiunea se petrece în viitor înaintea altei acţiuni viitoare.

* Alte valori ale indicativului:

- prezentul şi viitorul pot avea valoare de imperativ:

Ex: Te duci acolo şi faci cum spun eu! – indicativ prezent cu valoare de imperativ

Du-te acolo şi fă ce spun eu! - imperativ

- viitorul poate avea valoare de prezumtiv:

Ex: Voi fi luat, dacă spui tu!

- imperfectul poate avea valoare de condiţional:

Ex: Tăceai şi filozof rămâneai!

CONJUNCTIV – modul personal şi predicativ care exprimă o acţiune realizabilă şi posibilă.


14
Timpuri: PREZENT – să cânt

PERFECT – să fi cântat

Din punct de vedere formal conjunctivul este cunoscut prin prezenţa conjuncţiei să, ce poate lipsi numai

în anumite condiţii la pers. III, singular şi plural la prezent:

Ducă-se pe pustii! (să se ducă)

Trăiască! (să trăiască)

* Altă valoare a conjunctivului:

- prezentul conjunctivului poate avea şi valoare imperativă:

Ex: Să nu te prind pe acolo!

! Conjunctivul cu valoare imperativă se poate folosi şi la persoane pe care imperativul nu le are:

Ex: Să plece imediat!

Să plecăm de aici! – conjunctiv prezent cu valoare imperativă

CONDIŢIONAL – OPTATIV – modul personal şi predicativ care exprimă la prezent o acţiune

posibilă, iar la perfect o acţiune ireală.

Poate avea următoarele sensuri:

- condiţional: Aş pleca eu dacă ar veni el.

- optativ: De-ar veni primăvara…

Aş bea puţină apă.

- potenţial, virtual: Ai crede că scriu poezii.

Din punct de vedere formal are ca marcă auxiliarul a avea în forme speciale: aş, ai, ar, am, aţi, ar.

Timpuri: PREZENT – aş cânta

PERFECT – aş fi cântat

Altă valoare a condiţionalului:

- prezumtiv (în propoziţiile subordonate):

Se spune că ar pleca şi el.

15
Se spune că ar fi plecând şi el. (condiţional – prezumtiv)

PREZUMTIV – modul personal şi predicativ care exprimă o acţiune realizabilă, posibilă, prezentată ca

presupusă, bănuită.

Timpuri: PREZENT (se formează cu gerunziul): vom fi cântând (să fi ştiind)

om fi cântând

PERFECT (se formează cu participiul; omonim cu viitorul anterior)

vom fi cântat

om fi cântat

Forme specifice de prezumtiv are numai prezentul care se formează din viitorul auxiliarului a fi +

gerunziul verbului de conjugat.

IMPERATIV – modul personal şi predicativ care exprimă o acţiune realizabilă prezentată ca

poruncită, fie că e vorba de un ordin propriu-zis: Ieşi afară!, fie că e vorba de un îndemn: Învaţă! sau de

o rugăminte: Nu mă uita!

Timpuri nu are.

Forme numai pentru pers. II singular şi plural.

Face distincţie formală între aspectul afirmativ şi aspectul negativ.

Ex. Pleacă! Nu pleca! Du-te! Nu te duce!

ANALIZA VERBULUI

1. FELUL: predicativ/ copulativ; personal-impersonal

2. CONJUGAREA

3. DIATEZA

4. TRANZITIVITATEA (posibilitatea de a primi complement direct)

5. MODUL

6. TIMPUL

7. PERSOANA

16
8. NUMĂRUL

9. FORMA

10. FUNCŢIA SINTACTICĂ

Modurile nepersonale

INFINITIV – format din rădăcina verbului la care se adaugă una din terminaţii (sufixe verbale);

- este forma de bază a verbului.

Timpuri: PREZENT a sta, a lua

PERFECT a fi stat, a fi luat

Perfectul se formează cu infinitivul auxiliarului a fi şi participiul neacordat al verbului de conjugat.

F. S.

SB A ierta e uşor, a uita e greu.

a ierta – verb pred., personal, la un mod nepersonal, conj.I, diateza activă, tranz., m. infinitiv, timp

prezent, forma afirmativă, f.s. SB.

NP A ierta înseamnă a uita.

CD Ne-a învăţat a face lucrurile temeinic.

CI Ştefan s-a hotărât a ataca în zori.

Avb Nevoia de a bea ceva îl chinuia.

de a bea - verb pred., personal, la un mod nepersonal, conj.II, diateza activă, tranz., m. infinitiv, timp

prezent, forma afirmativă, însoţit de prep. ‘de’, f.s. AVb.

CcT Înainte de a pleca, trebuie să controlezi robinetele.

A controlat toate robinetele înainte de a fi plecat.

CcSc A spus asta pentru a o enerva.

17
! În construcţiile cu verbele ‘a putea’, ‘a şti’, ‘a avea’ + ce, cine infinitivul îşi pierde particula a.

Ex: Nu se putea duce acolo. Nu putea a se duce acolo.

Nu ştie citi, nici scrie.

Nu are cine pleca. – construcţie infinitivală relativă

CcCz Este certat pentru a nu-şi fi scris tema.

CcCv Fără a cunoaşte prea bine oraşul, s-a descurcat.

CcCdţ Fără a învăţa tot, n-ar reuşi.

CcCns E prea harnic pentru a nu reuşi în viaţă.

CcM A alergat fără a se opri.

GERUNZIU – se formează adăugând la rădăcina verbului sufixele –ind, -ând;

- arată împrejurarea în care se desfăşoară altă acţiune sau cum se desfăşoară altă acţiune.

Valori şi funcţii:

a) când se acordă în gen, număr, caz cu un substantiv îşi pierde valoarea verbală şi devine adjectiv:

Mâinile-i tremurânde îmi aminteau de ale bunicii.

tremurânde – adj., propriu zis, simplu, var.2 t (provenit din vb. la gerunziu), fem., pl., N, fără grad de

comp., Atr.Adj.

b) are valoare verbală şi nu-şi schimbă forma.

F.S.

Avb. Haina-i măturând pământul şi-o târăşte abia-abia.

măturând – vb. pred., pers., la un mod nepersonal, c I, d. a., tranz., m. gerunziu, f. af., Avb.

CcM Iepuri roşcaţi se strecurau ţupăind prin tufişuri.

EPS O vedeau plângând şi nu înţelegeau de ce.

18
CcT Ascultându-l mi-am adus aminte că povestea asta o mai auzisem.

CcCz Nemaiputând să se redreseze, a renunţat la cursă.

SB Se auzi trosnind ceva în pădure.

CD Auzii trosnind ceva în pădure.

CcCdţ Învăţând vei reuşi, neînvăţând vei pica.

CcCv Înfometându-l, şi tot nu vei obţine nimic de la el.

CcCns S-au întâlnit des, ajungând să se înţeleagă.

PARTICIPIUL - arată o acţiune trecută

- formă de bază în conjugarea verbului.

Valori şi funcţii

a) valoare adjectivală - se acordă cu substantivul

- f.s. A.Adj. cu specificarea provenit din participiu

b) valoare adverbială - determină un verb şi apare cu formă invariabilă

Ex: Vorbeşte răspicat – adv. de mod CcM

- intră în componenţa loc. adverbiale:

A venit pe negândite.

SUPIN - se formează din participiul invariabil precedat de o prepoziţie simplă sau

compusă.

Ex: de cules, la cules, pentru cules, de la cules.

- exprimă:

a) numele acţiunii sau al stării: E uşor de zis.

b) scopul altei acţiuni: Am venit pentru pescuit.

c) cărei acţiuni îi este destinat un obiect: Am adus unelte de pescuit.

SB E uşor de zis, e greu de făcut.

NP Iarba este de cosit.

19
Avb Am luat mătase de cusut.

CD Terminăm repede de scris.

CI S-a săturat de umblat.

de umblat – vb. predicativ, personal, la un mod nepersonal, c. I, d. a., intranz., supin, f.

afirmativa, C.I.

CcSc Umblă după cucerit femei.

A dus vitele la păscut.

Observaţie Modurile nepersonale intră în alcătuirea altor forme verbale:

Infinitivul: - indicativ viitor

- condiţional-optativ prezent

- imperativ negativ

Participiul: - indicativ – perfect compus

- indicativ – viitor anterior

- conjunctiv - perfect

- cond. optativ - perfect

- infinitiv perfect

Participiul intră şi în alcătuirea verbelor la diateza pasivă (de data asta se acordă).

Observaţie:

a) Participiul însoţit de articolul hotărât sau nehotărât devine substantiv

Un învăţat / Învăţatul acesta a descoperit multe.

b) Însoţit de un articol adjectival, se substantivizează. În ambele situaţii are funcţii sintactice

proprii substantivului. În al doilea caz, are şi categoria comparaţiei

Cea (mai) foarte invăţată cunoaşte multe despre Univers.

c) Gerunziul însoţit de articolul hotărât devine substantiv.

Clădirea are un intrând

20
Suferinzii sunt preocupaţi de boala lor.

Persoana şi numărul se exprimă cu ajutorul desinenţelor.

Ortografia

1. Verbele a crea, a agrea, a procrea, a recrea, a suplea ( a suplini) se conjugă la indicativ prezent

după a lucra:

Eu lucr- ez eu cre- ez

Tu lucr – ezi tu cre-ezi

El (ea) lucr –ează el(ea) cre-ează

Noi lucr – ăm noi cre-ăm

Voi lucr –aţi voi cre-aţi

Ei (ele) lucr - ează ei (ele) cre-ează

2. Se scriu cu ii la persoana I şi a II-a indicativ şi conjunctiv prezent verbele cu tema în „i”

Eu apropii (eu să apropii)

Tu apropii (tu să apropii)

Împrăştii, înfurii, întârzii, zgârii, sfâşii, âmbii etc

3. Se scriu cu ii la persoana a II-a indicativ şi conjunctiv prezent verbele: a şti, a scrie, a ţine, a veni,

a deveni şi derivatele lor formate cu prefixe: ştii, scrii, ţii, vii, previi, (să) ştii, (să) srii, (să) ţii,

(să) previi, (să) vii

4. Se scriu cu ii la persoana I singular, indicativ perfect simplu verbele terminate la infinitiv în –i

- preceat de consoană (a citi, a privi, a simţi, a oferi, a găsi, a mărturisi etc): eu citii, privii,

simţii, oferii, găsii, mărturisii

- sau de altă vocală decât „i” ( a îndoi, a sui, a locui, a atribui etc): eu îndoii, suii, locuii,

atribuii

La persoana a III-a singular se scriu cu „-i”: el citi, privi, simţi, oferi etc.

21
5. Se scriu cu iii la indicativ, perfect simplu, persoana I singular, verbele cu infinitivul în „ii” (unul

din rădăcină şi la conjugărea a IV-a): a pustii, a înmii, a (sea9 sfii, a-i prii: eu pustiii, înmiii, sfiii,

prii (impersonal: îmi prii, ne prii) şi cu ii la persoana a III-a singular: (el) se sfii, prii, pustii, înmii.

6. Se scriu cu ii la gerunziu verbele care conţin pe „-i” în rădăcină: apropiind, înfuriind, înviind,

întârziind, periind, zgâriind, liniind, audiind, elogiind, înfiind etc

7. Se scrie cu uu verbul „a continua” la persoana I singular, indicativ şi conjunctiv preuent: eu

scontinuu (să continuu).

8. Ortografia verbului „a fi”:

Se scrie cu ii: -conjunctivul prezent, persoana a II-a, singular: tu să fii

- imperativul, formă afirmativă: fii cuminte!

- Gerunziu: fiind

- La imperativ, forma negativă, se scrie cu i: nu fi prost!

22