Din volumul Reverii (1865), de Dimitrie Bolintineanu

La pizmă
Pizmă, tu eşti răsplătirea
Faptelor celor mai mari!
Tu stingi pacea şi iubirea
Şi faci zilele amari.

Tu faci ca să nască calomnia rea;

Ăst cărbun ce arde fruntea ce atinge
Dar care mânjeşte, după ce se stinge
Însuşi pe acela care îl ţinea.

Tu-mpleteşti cununa morţii

La martirii renumiţi,
Tu tragi jos în lume sorţii
Regilor neodihniţi.

Pizmă, orişiunde naşte o virtute,

Un talent, un merit, un prezent ceresc,
Ale tele umbre palide şi mute
Nasc deopotrivă şi le învelesc!

În colibă tu născută,
Fugi de dânsa ne-ncetat,
Şi cu forma ta plăcută
În palaturi ai intrat.

Tu faci de păleşte viaţă, tinereţe,

Dulce bucurie între muritori,
Fragedă junie schimbi în bătrâneţe
Şi prefaci în lacrimi ale vieţii flori!

Nimănui nu dai cruţare!

Când se varsă-al tău fior,
Regii sunt a ta suflare
Şi pălesc pe tronul lor.

Cei ce-i înconjoară cearcă-a ta putere,

Inima se umple cu al tău venin,
Care o îmbată şi o schimbă-n fiere,
Ura-nlocuieşte amorul divin.
Eu te văz pe orice faţă,
De la domni până la sclavi.
Fumul tău pe toţi răsfaţă,
Pe cei slabi şi pe cei bravi.

Tu inspiri adesea pana care scrie,

Vorba roditoare unui orator,
Ce combate crâncen oarba tiranie,
Şi reverşi mânia până în amor.

Lauzi cu neruşinare
Pe acei ce slabi gândeşti,
Şi pe cel ce merit are
Îl ascunzi, când nu-l loveşti.

Cum în bătălie vulturul de pradă

Urmă o armată, şade priveghind,
Şi când se doboară corpuri în grămadă,
Se aruncă-asupra-i însetat crocnind,

Astfel tu aştepţi în noapte

Laurii a se-mpleti
Şi cu ne-mpăcate şoapte
Te repezi a le zdrobi.