Sunteți pe pagina 1din 63

1. Prezinta trasaturile prozei romantice, prin referire la o opera literara studiata.

________________________________________________________________________

Miscare literara si artistica, romantismul a aparut pt. intaia oara la sfarsitul secolului al
18-lea continuandu-se pana la inceputul secolului al 19-lea cu influiente puternice atat
arta, filosofie, istorie si altele.
Romantismul a luat nastere in Anglia, de unde s-a extins in Germania si Franta, apoi in
intreaga Europa.Principala caracteristica a acestui curent a reprezentat-o iesirea din
conventional, prin ridicandicarea impotriva riguorilor, a dogmatismului estetic, a ratiunii
reci si a ordinii.
Romantisumul a sustinut manifestarea fanteziei si exprimarea sentimentelor, a
originalitatii, a spontaneitatii si sinceritatii emotionale prin promovarea libertatii de
expresie.
Altfel spus, romantismul a pledat pt. explorarea universului interior al omului.

Nuvela Alexandru Lapusneanul de C Negruzzi este prima nuvela istorica romana,


o capodopera a speciei si un model pt. autorii ce au cultivat-o ulterior.Puplicata in
perioana pasoptista, in pimul numar al Daciei Literare(1840) nuvela ilustreaza doua
dintre cele patru idei formulate de Mihail Kogalniceanu, conducatorul revistei, in
articolul program intitulat Introductie, care constituie manifestul literar al romantismului
romanesc.Costache Negruzzi ca de altfel si ceilalti pasoptisti se inspira din cronici si din
folclor, conform esteticii romantice si recomandarilor din Introductie.Prin urmare specia
in sine – nuvela istorica – apartine curentului romantic iar tema, subiectul, personajele si
culoarea epocii (mentalitati, comportamente, relatii sociale, obiceiuri, vestimentatie,
limbaj) sunt de aceeasi factura si anume romantica. Referindu-ne la unul dintre aceste
componente ale nuvelei, personajele, observam ca Alexandru Lapusneanul este
personajul principal al nuvelei, personaj romantic, exceptional care actioneaza in situatii
exceptionale (de exemplu scena uciderii boierilor, a pedepsirii lui Motoc, scena mortii
domnitorului otravit).Intruchipeaza tipul domnitorului tiran si crud.El este construit din
contraste si are o psihologie complexa, calitati si defecte puternice, un damnat romantic
2. Prezinta trasaturile romanului realist prin referire la o opera literara studiata.
________________________________________________________________________

Publicat in 1938, romanul Enigma Otiliei apare la sfarsitul perioadei interbelice, de


puternica afirmare a speciei.
Opera literara Enigma Otiliei de G. Calinescu este un roman realist cu elemente
moderniste, apartinand prozei interbelice.
Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a
(nonfocalizata).Viziunea dindarat presupune un narator obiectiv, detasat, care nu se
implica in faptele prezentate.
Trasaturi:
- reprezentarea veridica a realitatii contemporane scriitorului, a societatii sub
determinismul social-economic (teme: banu, mostenirea, zestrea, parvenirea etc).;
iluzia vietii; verosimilitate; obiectivitatel; lipsa de idealizare a realitatilor sociale,
a vietii de familie etc. (relatiile dintre individ si mediu).
- Observatia sociala si psihologica; analiza psihologica si sociologica; tipizarea
ca mijloc de generalizare a fenomenelor vietii intr-o forma concreta; personaje
tipice (pentru o categorie sociala) in situatii tipice
- Complexitatea personajului; surprinderea lui in transformare (in relatie cu
mediul); individualizarea individului prin fapte, limbaj, relatii cu alte personaje
etc.
- Tehnica detaliului, notarea amanuntului semnificativ; descrierile minutiuoase
(cadrul ambiant, vestimentatia, fizionomia) au conotatii in plan moral.
- Rolul expozitiunii (situarea exacta in timp si spatiu) – veridicitatwa, structura
inchisa a romanului (simetria imcipit/final; final inchis
- Stil sobru , impersonal, obiectiv, atitudinea critica
De asemenea este un roman balzacian, social si citadin.Opera literara Enigma Otiliei
este un roman prin amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri cu conflict
complex, la care participa mai multe personaje.Este un roman realist prin: tema,
structura inchisa, specificul secventelor descriptive, realizarea personajelor, dar depaseste
modelul realismului clasic, al balzacianismului, prin spiritul critic si polemic, prin
elemente de modernitate.
Enigma Otiliei este un roman realist (balzacian) prin: prezentarea critica a unor
aspecte ale societatii bucurestene de la inceputul sec al XX-lea motivul paternitatii si al
mostenirii, structura, specificul secventelor descriptive (observatia si detaliul
semnificativ; rolul vestimentatiei si al cadrului in caracterizare), realizarea unor tipologii,
veridicitatea, utilizarea naratiunii la persoana a II-a.Dar depaseste modelul realismului
clasic prin spiritul critic si polemic (parodic, ludic), prin elemente ale modernitati
(ambiguitatea personajelor, interesul pentru procesele psihice deviante, tehnicile moderne
de caracterizare - comportamentism, reflectarea poliedrica, realizarea scenica a
capitolului al XVIII-lea.

3. Exemplifica trasaturile prozei fantastice, prin referire la o opera literara


studiata.
________________________________________________________________________

Proza fantastica se caracterizeaza prin aparitia subita a unui element misterios,


inexplicabil, care perturba ordinea fireasca a realitatii.aceasta intruziune a “unei alte
realitati” enigmatice in lumea obisnuita starneste nelinistea sau spaima personajelor, care
se straduiesc sa inteleaga o justificare a evenimentelor insolite in care sunt angrenate. De
regula nici o explicatie nu se dovedeste pana la urma pe deplin satisfacatoare.Prin
echivocul si prin incertitudinea pe care le intretine, fantasticul modern are caracter
deschis , problematizat spre deosebire de bastm, naratiune fabuloasa traditionala, care
infatiseaza lumi inchise.
Opera literara La tiganci de Mircea Eliade este o nuvela fantastica deoarece are toate
caracteristicile acestei specii literare: intruziunea misterului in cadrul vietii reale, ezitarea
protagonistului si a citittorului, compozitia gradata a naratiunii, disparitia limitelor de
timp si de spatiu la aparitia supranaturalului, finalul ambiguu.
4. Argumenteaza apartenenta la specia literara bast cult a unui text narativ
studiat.
________________________________________________________________________

Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor
valori sibolice, cu actiuni implicand fabulosul/supranaturalul si supusa unor stereotipii –
actiuni conventionale, care infatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de catre
erou.Conflictul dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui.Personajele
indeplinesc prin raportare la erou o serie de functii: antagonistul, ajutoarele, donatorii,\),
ca in basmul popular, dar sunt individualizate prin atribute exterioare si prin limbaj.Sunt
prezente cliseele compozitionale, numerele si obiectele magice.In basmul cult, limbajul
este elaborat, se imbina naratiunea u dialogul si cu descrierea.
Tema basmului o reprezinta triumful binelui.Motivele narative specifice sunt:
superioritatea mezinului, calatoria, supunerea prin viclesug, pedeapsa, casatoria.
Actiunea se desfasoara linear; succesiunea secventelor narative ffind redata prin
inlantuire.
Coordonatele actiunii sunt vagi prin atemporalitatea si aspatialitatea conventiei: Amu
cica era odata intr-o tara un crai care avea trei feciori. Sunt deasemenea formulte
tipice.Formula de initiere: Amu cica era odata. Formula de incheiere: Si a tinut veselia
ani intregi, si acum mai tine inca, cine se duce acolo be si mananca.Formule mediane, Si
merg ei o zi, si merg doua, si merg patruzeci si noua.
Povestea lui Harap-Alb este un basm cult avand ca partiularitati: reflectarea
conceptiei autorului despre lume, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor,
umorul si specificul limbajului.Insa ca orice basm, pune in evidenta idealul de dreptate,
de adevar si de cinste.
5. Ilustreaza conceptul operational povestire prin referire la o opera literara
studiata.
________________________________________________________________________

Specie epica, situindu-se ca dimensiuni si amploare a subiectului intre schita si


roman.Este o naratiune subiectivizata (relatarea se face din unchiul povestitorului,
implicat ca martor sau doar ca mesager al intamplarii), care se limiteaza la relatarea
unui singur fapt epic, interesul nu se centreaza in jurul personajelor, ci al situatiei, de
unde si caracterul etic, exemplar al povestirii.Pentru autenticitatea povestirii pledeaza
doar perspectiva narativa.Se acorda importanta naratorului si actului nararii,
intamplarilor si situatiilor, mai putin personajelor.Povestirea se situeaza intr-un plan al
trecutului principala sa caracteristica fiind evocarea.Relatia narator-receptor este mai
stransa decat in cazul nuvelei si presupune:
-Oralitate – aparenta de dialog intre narator si receptor; folosirea persoanei I.
-Ceremonial – dialogul presupune un sistem de conventii (aparitia naratorului,
pretextul, formulele de adresare).
- Atmosfera
Hanul ancutei are forma povestirii in rama deoarece noua naratiuni de sine
statatoare sunt incadrate intr-o alta naratiune, prin procedeul insertiei .
Una dintre cele noua povestiri este povestirea Fantana dintre plopi., aceasta fiind cea
de-a 4-a povestire si are ca tema iubirea tragica iar ca personaj narator pe capitanul de
mazilii Neculai Isac.
Fantana dintre plopi este povestire deoarece este o naratiune subiectivizata
(relatare din unchiul povestitorului, implicat ca protagonist al intamplarii), care se
limiteaza la relatarea unui singur fapt epic si anume o intamplatre de dragoste din
tinerete, defapt o initiere ratata.Se acorda importanta actului nararii care are ca efect
reinvierea unei lumi apuse.Povestirea se situeaza intr-un plan al trecutului principala sa
caracteristica fiind evocarea.Accentul este pus pe intamplari si situatii, de unde
caracterul etic, exemplar al povestirii.Relatia narator-cititor presupune: oralitate,
ceremonial, atmosfera.
Hanu ancutei este o povestire in rama pentru ca naratorul si interlocutorii sunt
prezenti in acelasi spatiu – hanul, in acelasi timp – intr-o toamna aurie cadru care
prilejuieste nararea tuturor celorlalte povestiri din ciclu.

6 Exemplifica trasaturile nuvelei, prin referire la o opera literara studiata.


________________________________________________________________________

Specie a genului epic, in proza, de dimensiuni relativ reduse, cu un fir narativ central
si o constructie epica riguroasa, cu un conflict concentrat, care implica un numar redus de
personaje. Naratiunea se desfasoara liniear, cronologic, prin inlantuirea secventelor
narative.Actiunea nuvelei este mai dezvoltata decat a schitei, pusa pe seama unor
personaje, ale caror caractere se desprind dintr-un puternic conflict..
Nuvela Alexandru Lapusneanul de C. Negruzzi este prima nuvela istorica din
literatura romana, o capodopera a speciei si un model pt. Autorii care au prelucrat-o
ulterior.
Publicata in perioada pasoptista, in primul numar al Daciei literare (1840), nuvela
ilustreaza doua dintre cele patru idei formulate de M. Kogalniceanu, conducatorul
revistei, in articolul program intitulat Introductie, care constituie si manifestul literar al
romantismului romanesc.
Opera literara Alexandru Lapusneanul este o nuvela istorica de factura romantica.
Este o nuvela deoarece este o specie epica in proza, cu o constructie riguroasa, avand
un fir narativ central.Se observa concizia intrigii, tendinta de obiectivare a perspectivei
narative si apartenenta verosimilitatii faptelor prezentate.Personajele sunt relativ putine,
caracterizate succint si graviteaza in jurul personajului principal.
Este o nuvela istorica pentru ca este inspirata din trecutul istoric: tema, subiectul,
personajele si culoarea epocii (mentalitati, comportmente, relatii sociale, obiceiuri,
vestimentatie, limbaj).
7. Prezinta asemanari si deosebiri intre cele doua tipuri de nuvela studiate (nuvela
psihologica, istorica sau romantica.
________________________________________________________________________

Nuvela este specia genului epic, in proza de dimensiuni relativ reduse (se situeaza
intre schita si roman), cu un fir narativ central si o constructie epica riguroasa, cu un
conflict concentrat, care implica un numar redus de personaje.
Nuvela istorica al. Lapusneanul are urmatoarele caracteristici:
a). Tematica este istorica (evocarea unei perioade din istoria Moldovei,
reactualizarea ultimilor cinci ani de domnie ai lui Al. Lapusneanul – 1564 –
1569);naratorul se inspira din cronicile Moldovei, respectand in mare parte adevarul
istoric, comitand insa, unele licente istorice in scopuri estetice: Motoc nu mai traia in
momentul revenirii lui al. Lapusneanul la domnia Moldovei.
b). Subiectul este riguros construit urmarind actiunea liniear, in succesiunea
cronologica a evenimentelor; nuvela este dispusa in patru capitole, fiecare avand cate un
motto semnificativ care concentreaza conflictul dominant
c). Personajul este o personalitate istorica: aici apare ca un domnitor crud in jurul
caruia se grupeaza boierii lingusitori si ipocriti
d). Culoarea locala: atmosfera de epoca este construita prin decor, limbaj
vestimentatie,autorul redand istoria in cele mai mici detalii ale ei, acest lucru constituie
inca o trasatura a nuvelei istorice.
Referindu-ne la tema adoptata distingem mai multe tipuri de nuvela: istorica,
psihologica, fantastica, filozofica, anecdotica, sociala.
nuvela istorica - nuvela care are ca punct de plecare trecutul istoric (cronici, lucrari
stiintifice, folclor); are ca tema evocarea artisica a unei perioade din istoria nationala,
locul si timpul actiunii find bine precizate
8. Prezinta comparativ modalitatile de constructie a personajelor intr-o proza
romantica si o proza realista.
________________________________________________________________________

La baza modalitatilor de constructie a personajelor, sta raportul personaj-curent


literar.Astfel ca personajul, prin modul de constructie si felul in care actioneaza in raport
cu celelalte personaje si chiar cu el insusi, este in stransa relatie cu trasaturile curentului
literar in care se incadreaza opera din care face parte.
Prin urmare in clasicism – “caractere” (construite pe o dominanta psihologica sau
comportamentala), in romantism – personaje cu insusiri exceptionale si construite in
perechi antitetice, in realism – personaje “tipice” pentru o categorie sociala, determinate
in raport cu mediul, in naturalism – personaje dominate de patologie si ereditate,
determinate preponderent biologic.

9. Exemplifica trasaturile romanului modern, prin referire la o opera literara


studiata.
________________________________________________________________________

Romanul – specie a genului epic de mare intindere, cu actiune complexa, dar


unitara, intriga complexa, personaje numeroase.

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern de tip
subiectiv deoarece are drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative, timpul
prezent, si subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva, naratiunea la persoana I,
luciditatea autoanalizei, anticalofilismul, dar si autenticitatea definita ca identificarea
actului de creatie cu realitatea vietii, cu experienta nepervertita, cu trairea febrila.

Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu, este cel care, prin opera lui
fundamenteaza principiul sincronismului, prin aducerea unor noi principii estetice ca
autenticitatea, substantialitatea, relativismul si prin crearea personajului intelectual lucid
si analitic. Romanul este structurat in doua parti, cu titluri sugestive, surprinzand doua
ipostaze existentiale: „Ultima noapte de dragoste”- drama iubirii lui Stefan
Gheorghidiu si „Intaia noapte de razboi”, care ilustreaza imaginea razboiului absurd si
tragic, trait in iminenta mortii. Aceste doua ipostaze reprezinta si doua planuri epice
distincte.Astfel in primul este utilizata nararea subiectiva a unei drame erotice (fictiva din
punctul de vedere al autorului care nu traise pana la momentul scrierii romanuui o mare
iubire), in timp ce al doilea reprezinta un jurnal de razboi, prezentat obiectiv (o experienta
reala din viata lui Camil Petrescu, care participase la Primul RM ca ofiter al armatei
romane).
Perspectiva temporala este discontinua, bazata pe alternanta temporala a evenimentelor,
pe dislocari sub forma de flash-back si feed-back. Astfel Stefan Gheorghidiu traieste in
doua realitati temporale: timpul cronologic (obiectiv)-intamplarile de pe front si timpul
psihologic(subiectiv)-drama iubirii. Romanul este scris la persoana intai: „eu nu pot vorbi
onest decat la persoana intai”(Camil Petrescu), naratorul-personaj identificandu-se in
partea a doua cu autorul. Modaliatatea narativa se remarca asadar prin prezenta marcilor
formale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, pana la
substituirea lui de catre personaj=> narator-personaj.

Realitatea romanului este o realitae personala, un punct de vedere interpretabil de catre


cititor, caci „sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile
mele, ceea ce gandesc eu... Aceasta-i singura realitate pe care eu o pot povesti...”(Camil
Petrescu). In aceasta idee discursul narativ poate fi considerat subiectiv in ceea ce
priveste drama iubirii, dar intamplarile de pe font se prezinta intr-o versiune neromantata,
cu date, locatii si termeni specifici, fiind considerate un jurnal de front =>obiectiv.

Stilul lui Camil Petrescu se caracterizaeaza prin clariate, sobrietate, fraza scurta si
nervoasa, este artistic si intelectualizant. Preluand ideile moderniste ale lui Lovinescu el
alege sa scrie „fara stralucire artistica”, fiind unul dintre promotorii de seama ai
anticalofilismului, considerand de asemenea ca intr-o opera literara relatarea subiectului
trebuie sa fie precisa si concisa „ca intr-un proces verbal”.
In mintea naratorului-personaj unele evenimente nesemnificative iau proportii uriate, sunt
intoarse pe fata si pe dos, dezbatute intens, in timp ce altele, cu o durata mult mai mare
sunt prezentate simplu si succint „”Eram insurat de doi ani cu o colega de la Universitate
si banuiam ca ma inseala”.

Memoria involuntara, de natura afectiva, declansata de discutia de la popota, este


modalitatea prin care Gheorghidiu aduce in prezent (timpul subiectiv), prin retrospectie si
discontinuitate temporala a feed-back-ului, experienta sa erotica. Momentul istoric al
neutralitatii Romaniei din timpul Primului RM este un motiv de framant al celor
incorporati, ca si cum este mult mai usor sa traiesti ceva decat sa traiesti in asteptatrea
acelui ceva. In aceasta conditie de incertitudine timpul se dilata la nesfarsit-colonelul
regimentului spune „nu mi-e casa casa, nu mi-e masa masa[...], acum vine toamna, mai
sunt doua saptamani pana merg la scoala [...]fata [...] si baiatul [...] Aproape ne-am
instrainat[...] Mai bine am intra odata in razboi, sa se termine”. Stefan Gheorghidiu
traieste drama aceasta a incertitudinii dublu fata de camarazii sai; el este marcat si de
incertitudinea ce planeaza in jurul Elei, sotia lui. Conceptiile filosofului Bergson asupra
timpului individual gasesc si in Camil Petrescu un adulant si exponent, ca de altfel alte
idei bergsonieine- a inteligentei native.

Ideea literara este adoptata de Camil Petrescu de la scriitorul francez Marcel Proust, iar
conferinta sa despre „Noua structura si opera lui Marcel Proust” constituie un adevarat
manifest literar de credinta. Descrierea in amanunt a starilor, senzatiilor, experientelor din
capodopera proustiana „In cautarea timpului pierdut” isi gaseste o corespondenta in
romanul camilpetrescian „Ultima noapte...”: „Dar m-a iubit? Surad pentru mine
singur...De ce s-ar fi dat unui student sarac? O partida, un viitor sot? Atunci de ce n-au
facut-o si altele inaintea ei? In orice caz e singura femeie care a facut sacrificii pentru
mine cand mama a fost gata sa porneasca proces pentru mostenire, cu noi, copii. I se
cuvine sa recunosc ca m-a inselat doar cand am devenit bogat”. „Totusi «Ultima
noapte...» e mai putin proustian si mai mult roman orasenesc in sensul cerintei scriitorului
intr-un articol antisamanatorist din 1927” (G. Calinescu).
Personajul principal, Stefan Gheorghidiu, este raspunsl necesitatii eroului intelectual in
literatura romana dupa ideile moderniste ale lui Lovinescu. Filosof prin excelenta, lucid
prin inteligenta, dominat de incertitudinea mintii in cautarea adevaralui absolut, el se
salveaza prin constientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce traieste
tragismul unui razboi absurd.

Prin urmare Ultima noapte de razboi ,intaia noapte de razboi este un roman modern de
tip subiectiv, avand la baza caracteristicile propuse de Eugen Lovinescu in revista
Zburatorul si anume: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent si subiectiv,
memoria afectiva, naratiunea la persoana I si autenticitatea trairii.

10. Prezinta relatia dintre instantele comunicarii narative (autor, narator,


personaje, cititor) intr-un roman modern studiat.
________________________________________________________________________

Romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este scris la persoana
intai, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Stefan Chiorghidiu.

Naratorul este protagonistul romanului (observa faptele, le traieste, le interpreteaza,


perspectiva narativa fiind subiectiva si unica (trasatura a romanului modern de tip
subiectiv).Naratorul omniscient, obiectiv si naratiunea la persoana a III-a (specifice
romanului traditioal, obiectiv) sunt inlocuite in romanul modern de tip subiectiv, prin
naratiunea la persoana I, cu focalizare exclusiv interna /viziunea “impreuna cu”/

Naratiunea la persoana I presupune existenta unui narator implicat (identitatea intre


planul naratorului si al personajului).Punctul de vedere unic si subiectiv, al
personajului-narator care mediaza intre cititor si celelalte personaje, face ca cititorul sa
cunoasca despre ele tot atat cat stie si personajul principal.Insa situarea eului narativ in
centrul povestirii confera autenticitate, iar faptele si personajele sunt prezentate ca
evenimente interioare, interpretate, analizate.Reprezentarea epica neutra a unor
evenimente exterioare (in romanul traditional) face loc reprezentarii unei
proiectiisubiective in planul constiintei naratorului (in romanul modern subiectiv).
Prin monolog interior, Stefan Chiorghidiu analizeaza, alternand sau interferand, aspecte
ale planului interior (trairi, sentimente, reflectii) si ale planului exterior (fapte, tipuri
umane, relatii cu altii).

11. Ilustreaza conceptul operational narator (narator omniscient, personaj-narator


sau narator “martor”folosind ca suport un text narativ studiat.
________________________________________________________________________

Povestirea – specie a genului epic in proza ca dimensiuni si amploare a subiectului


intre schita si roman.Este o naratiune subiectivizata (relatarea din unchiul
povestitorului, implicat ca martor sau doar ca mesager al intamplarii), care se limiteaza la
relatarea uni singur fapt epic; interesul nu se centreaza in jurul personajului, ci al
situatiei, de unde si caracterul etic, axemplar al povestirii.
Hanu Ancutei are forma povestirii in rama deoarece noua naratiuni de sine
statatoare sunt incadrate intr-o alta naratiune, prin procedeul insertiei.
Tehnica povestirii in rama presupune duplicarea instantei narative.
Exista un povestitor al naratiunii-cadru care asista ca martor la seara de la han.
Devenind ascultator al fiecarei naratiuni rostite de ceilalti, ceea ce dovedeste pretuirea
lor, faptul ca este recunoscut ca unul dintre ei.Prezenta sa este redata prin utilizarea
persoanei I in naratiune si ii confera iluzia autenticitatii.Aceasta voce este cea delegata de
autor spe a-l reprezenta, fapt ce-l face pe criticul literar N. Manolescu sa afirme : Vocea
anonima care infatiseaza obiceiurile de la Han, la inceputul cartii, este a autorului.
Ceilalti naratori, personaje in naratiunea cadru si, pe rand, ascultatori, au in
povestirile relatate de ei roluri diverse: narator-martor, personaj-narator de unde si
varietatea diegezei si caracterul polifonic.Ei apartin unor categorii sociale diferite.
Fantana dintre plopi este a patra povestire si are ca tema iubirea tragica iar ca
personaj-narator pe capitanul de mazili Neculai Isac.Naratiunea la persoana I cu
focalizare interna implica doua planuri: reprezentarea evenimentelor traite in tinerete (in
timpul narat) si autoanaliza faptelor din perspectiva maturitatii (timpul naratiunii).
Naratorul evoca (marturiseste/se confeseaza ascultatorilor) o intamplare de el in
tinerete, in urma cu peste 25 de ani pe aceste meleaguri.
Personajul-narator relateaza intamplarea din perspectiva tanarului nestiutor, dar
reprezentarea faptelor este insotita de analiza si condamnarea lor, din perspectiva
maturului, din cauza consecintelor tragice.Acesta foloseste cuvinte dure pentru
autocaracterizare: Eram un om buiac si ticalos[..]Om nevrednic nu pot sa spun c-am
fost.Aveam oi si imasuri si negutam toamna vinuri; dar imi erau dragi ochii negrii, si
pentru ei calcam multe hotare”.
In povestire se relateaza un singur fapt epic, o trista poveste de iubire care a avut rol
de initiere pentru tanarul de odinioara. Atmosfera povestirii tine de modul in care
naratorul “regizeaza” o anumita tensiune, suspansul, pe tot parcursul povestirii, pentru a
capta atentia si interesul ascultatorilor/cititorului.Actiunea se deruleaza alert, fiind
identificabile toate momentele subiectului.
Intr-o toamna , Neculai Isac duce vinuri in tinutul sucevei si face popas la Hanu
Ancutei.Plimbandu-se calare pe malul raului Moldova, intalneste un grup de tigani care
se scalda.E intampinat de Hasanache, un batran cersetor , care o alunga fara succes din
calea boierului pe Marga, o tigancusa de 18 ani.
Frumusetea fetei il tulbura si le da celor doi cate un ban de argint.
Fata il cauta la han a doua zi pentru a-i arata ciubotelele cumparate cu banul
primit.Apoi tinerii petrec o noapte la fantana dintre plopi si isi promit o noua intalnire de
dragoste la intoarcerea lui de la Pascani, unde trebuia sa-si vanda marfa.A doua intalnire
la fantana are un final tragic.Indragostita, fata i marturiseste ca Hasanache o trimisese la
han ca sa-l seduca, iar planul era ca tiganii sa-l omoare si sa-i ia banii de pe marfa.
Desi este constienta ca o vor omora pentru ca i-a tradat, fata il avertizeaza asupra
pericolului.Tanarul fuge calare, scapa cu viata, dar o prajina aruncata de urmaritori ii
scoate un ochi.
Insotit cu faclii de carausii de la han care auzisera strigatele sale, revine la fantana
dintre plopi, unde sangele proaspat de pe colacul de piatra este semnul ca fata fusese
ucisa cu cruzime si aruncata in fantana.
Autenticitatea naratiunii este sustinuta prin relatarea la persoana I si prin interventia
Ancutei unul dintre ascultatori, care adevereste intamplarea stiuta de la mama ei.
12. Ilustreaza conceptele operationale incipit si final, prin referire la doua dintre
romanele studiate.
________________________________________________________________________

ION

Conceptia autorului despre roman inteles ca un corp geometric perfect, “corp sferoid”,
se reflecta artistic in structura circulara a romanului. Simetria incipitului cu finalul se
realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas, loc al actiunii
romanului.Personificat cu ajutorul verbelor (sedesprinde, alearga, urca, inainteaza),
drumul are semnificatia simbolica a destinului unor oameni si este investit cu functie
metatextuala.Asemenea ramei unui tablou, el separa viata reala a cititorului de viata
fictionala a personajelor din roman.
Descrierea initiala a drumului, supusa conventiei veridicitatii prin detaliile toponimice,
introduce cititorul in viata satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea, cu aspecte
topografice, etnografice (hora), sociale.Descrierea caselor ilustreaza, prin aspect si
asezare, conditia sociala a locuitorilor si anticipeaza rolul unor personaje (Herdelea,
Glanetasu) in desfasurarea narativa. Crucea stramba de la marginea satului, cu un
Hristos de tinichea ruginita, anticipeaza tragismul destinelor.
Descrierea finala inchide simetric romanul si face mai accesibila semnificatia
simbolica a drumului prin metafora soselei – viata:
“Drumul trece prin Jidovita, pe podul de lemn, acoperit, de peste Somes, si pe urma
se pierde in soseaua cea mare si fara inceput...”

ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RAZBOI

Incipitul romanului il constituie prezentarea lui Stefan Ghiorchidiu, potrivit


jurnalului de front al acestuia ca proaspat sublocotenent rezervist in primavara anului
1916, contribuind la amenajarea fortificatiilor de pe valea Prahovei si din apropierea
Damboicioarei.
Finalul il reprezinta intoarcerea in Bucuresti, care ranit si spitalizat este intampinat cu
dragalasenie de Ela, pe care acum el o simte ca pe o straina si-i propune sa se desparta,
gandind nepasator “sunt obosit, mi-e indiferent chiar daac e nevinovata”.Isi da seama cu
luciditate ca oricand ar putea gasi alta la fel.
El ii daruieste Elei casele de la Constanta, bani, absolut tot ce e in casa, de la obiecte
de pret la carti... Adica tot trecutul.

13. Prezinta constructia subiectului dintr-o nuvela psihologica studiata, prin referire
la conceptele operationale din urmatoarea lista: actiune, conflict, momentele
subiectului, relatii temporale si spatiale.
________________________________________________________________________

Nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici este publicata in 1881, in voumul de debut
Novele din popor, reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului.
Moara cu noroc de Ioan Slavici, este o nuvela adica o specie epica in proza, cu o
constructie riguroasa, un fir narativ central; personaje relativ putine, pun in evidenta
evolutia personajului principal, complex, puternic individualizat.Se observa tendinta de
obiectivare a perspectivei narative, impersonalitatea naratorului, naratiunea la persoana a
III-a atitudinea detasata in descriere, veridicitatea.Este o nuvela psihologica prin:
tematica, modalitati de caracterizare a personajului si de investigare psihologica, natura
conflictului (interior).
Tema sustine caracterul psihologic al nuvelei: efectele nefaste si dezumanizante ale
dorintei de inavutire, pe fundalul societatii ardelenesti de la sfarsitul secolului al XIX-
lea.Problematica nuvelei se poate stabilii din mai multe perspective.Din perspectiva
sociala, nuvela prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social; din
perspectiva moralizatoare, prezinta consecintele dramatice ale setei de inavutire,
scriitorul considerand ca goana dupa avere zdruncina tihna sufleteasca si duce la
pierzanie.in perspectiva psihologica, nuvela prezinta conflictul interior trait de Chita
care este sfasiat de dorine pe cat de puternice pe atat de contradictorii: dorinta de a
ramane om cinstit, pe de o parte si dorinta de a se inbogati alaturi de Lica, pe de alta
parte.Conflictul nuvelei este complex, de natura sociala, psihologica si morala.
Titlul nuvelei este mai degraba ironic,toposul ales, carciuma numita Moara cu noroc
prefigurand tragismul personajelor.
Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an intre doua repere temporale cu valoare
religioasa;de la Sfantul Gheorghe pana la Paste, iar in final, apa si focul purifica locul.
Alcatuita din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat, cu deschideri bogate.
Nuvela debuteaza cu un precept moral izvorat din intelepciunea batraneasca rostit de
mama-soacra ce are in nuvela rolul corului din comedia antica greaca: “Omul sa fie
multumit cu saracia sa, caci daca-i vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face
fericit”.Batrana este adepta pastrarii traditiei, in timp ce Chita, capul familiei, doreste
schimbarea, bunastarea materiala.Cizmar sarac dar onest, harnic si muncitor Chita ia in
arenta carciuma de la Moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani.Initial, carciumarul nu
este un om slab, ci dimpotriva, isi asuma responsabilitatea destinului celorlalti.
Expozitiunea o reprezinta prezentarea carciumei de la Moara cu noroc, situata la
rascruce de drumui, izolata de restul lumii, inconjurata de pustietati intunecoase.In
expozitiune descrierea drumului care merge la moara cu noroc si a locului in care se
afla, fixeaza un peisaj – cadru obiectiv al actiunii.
Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prn descrierea drumului.Simbolistica
initiala a drumului se completeaza in final , cu sugestia drumului vietii care continua si
dupa dragedia de la Moara cu noroc: Apoi ea lua copii si pleca mai departe.”
Subiectul nuvelei il constituie etapele si efectele infruntarii dintre protagonist, Chita, si
antagonist Lica.
Intriga. Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc un personaj ciudat,
carismatic, seful porcarilor si al turmelor de porci din imprejurimi, tulbura echilibrul
familiei.Personajul este portretizat de narator: “Lica un com cam de 36 de ani, inalt,
uscativ si supt la fata, cu mustata lunga si cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese
impreunate la mijloc”.Orgoliul lui Lica este unul de stapan care nu doar ca isi
subordoneaza oamenii, dar se substituie destinului lor.Ana nevasta lui Chita, intuieste ca
Lica este un “om rau si primejdios”. Cu toate ca isi da seama ca Lica reprezinta un
pericol pentru el si familia lui, Chita nu se poate sustrage influentei malefice pe care
acesta o exercita asupra lui, si nici tentatiei inbogatirii.
Desfasurarea actiunii. Mai intai, Chita isi ia toate masurile de aparare impotriva lui
Lica: merge la Arad sa-si cumpere doua pistoale, isi ia doi caini pe care-i asmute
impotriva turmelor de porci si angajeaza inca o suga, pe Marti “un ungur inalt cat un
brad”.
Insa din momentul aparitiei lui Lica, incepe procesul iremediabil de instrainare a lui
Ghita fata de familie, proces analizat cu maiestrie de Slavici.Devine “de tot ursuz”, “se
aprindea pentru orisice lucru de nimic”, “nu mai zambea ca mai inainte ci radea cu
hohot, incat iti venea sa te sperii de el”, iar cand se mai juca, rar cu Ana, “isi pierdea
repede cumpatul si-i lasa urme vinete pe bra”.Devine mohorat violent, ii plac jocurile
crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate neinteleasa de Ana pe care o ocrotise pana
atunci, se poarta brutal cu cei mici.Ghita ajunge sa regrete faptul ca are familie si copii,
pentru ca nu-si poate asuma total riscul inbogatirii alaturi de Lica.Prin intermediul
monologului interior, sunt redate framantarile personajului: “Ei ce sa-mi fac?.. Asa m-a
lasat Dumnezeu!.. CE sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea ?Nici
cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoase in spinare”.Axa vietii lui morale se frange si
intr-o scena de un patetism sfasietor, ii cere iertare Anei: “Iarta-ma Ano ! ii zise el.Iarta-
ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat voi trai pe fata pamantului...”
Punctul Culminant. Chita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale in momentul
in care, orbit de furie si dispus sa faca orice pentru a se razbuna pe Lica, isi arunca sotia,
drept momeala in bratele Samadaului.Intr-un gest de razbunare Ana i se daruieste lui
Lica, deoarece in ciuda nelegiuirilor comise, Lica e om pe cand Ghita nu este decat o
muiere imbracata in haine barbatesti.Dandu-si seama ca il inseala Ghita o Omoara pe
Ana.La randul lui Ghita este omorat de Raut din ordinul lui Lica iar Lica pentru a nu fi
prins de Pintea se sinucide dandu-se cu capul de un copac.
Deznodamantul. Un incendiu teribil mistuie carciuma de la Moara cu noroc in
noaptea de Pasti si singurele personaje care supravietuiesc sunt batrana si copii, fiintele
cu adevarat morale si inocente din carte.
Nuvela se incheie in mod simetric cu inceputul, prin vorbele batranei care pune
intamplarile pe seama destinului necrutator: “Simteam eu ca nu are ce sa iasa bine; dar
asa le-a fost data”.

14 Prezinta constructia discursului narativ dintr-o nuvela fantastica studiata, prin


referire la doua dintre conceptele operationale din urmatoarea lista: secvente
narative, episod, incipit, final.
________________________________________________________________________

La tiganci de M. Eliade
Actiunea nuvelei se desfasoara in mod gradat, intr-o progresie ascendenta , fiind
plasata in Bucurestiul interbelic, prezentat ca in amintirile scriitorului: toropit de
canicula, cu tramvai, liceu si gradini umbroase, cu oameni comunicativi si carciuma la
coltul strazii.
In incipit este descris credibil cadrul: canicula in Bucurestiul interbelic, mirosul de
asfalt topit, zgomotul tramvaiului.Nuvela incepe cu o calatorie obisnuita, repetata de trei
ori pe saptamana, ca un ritual, de profesorul de pian, Gavrilescu.Tramvaiul apare ca
simbol al lumii reale (ca si palaria sau banii), care trecepe langa gradina tigancilor, despre
care oamenii discuta intr-un mod misterios, cu toatye ca nimeni nu stie nimic sigur,
pentru ca nu a fost acolo.Este un spatiu interzis, in aparenta din prejudecata.Momentul
venirii tigancilor este amplasat intr-un timp trecut nedeterminat (mitic) “Au venit demult
– spuse vecinul”.Gradina apare ca spatiu mitic.
Finalul nuvelei, prezinta intalnirea cu Hildegard, iubita lui din tinerete, in casa cea
mare .Aceasta il ia de mana (este mediatoarea trecerii dincolo) si il duce cu birjea spre
padurea-labirint, spre “o nunta in cer”.Simbolul padurii este ambiguu, spatiu al mortii
sau al renasterii, iar calatoria cu birjea fostului dricar poate fi spre moarte sau spre o
implinire a iubirii si a destinului de creator in alt plan al existentei. Nuvela are un Final
deschis pentru ca pastreaza ambiguitatea, conditie a fantasticului.

15 Prezinta tipurile de personaje dintr-o opera literara studiata, apartinand prozei


realiste.
________________________________________________________________________

Publicat in 1938, romanul Enigma Otiliei apare la sfarsitul perioadei interbelice, de


puternica afirmare a speciei, si este al doilea dintre cele patru romane scrie de G.
Calinescu.Teoreticianul Romanului romanesc opteaza pentru romanul obiectiv si metoda
balzaciana (realismul clasic), dar depaseste programul estetic realizand un roman al
“vocatiei critice si polemice”.
Pornind de la teza “obiectului romanului este omul ca fiinta morala”, G. Calinescu
distinge doua feluri de indivizi, in functie de capacitatea de adaptare la lume: cei care se
adapteaza moral (au o conceptie morala asupra vietii, sunt capabili de motivatia actelor
proprii: Pascalopol si Felix) si cei care se adapteaza automatic/instinctual (organizati
aproape schematic si ilustrand cate un tip uman: cocheta, fata batrana, avarul, “baba
absoluta”, dementul senil.) Pentru portretizarea personajelor, autorul alege tehnica
balzaciana a descrierii mediului si fizionomiei pentru deducerea trasaturilor de
caracter.Potretul balzacian porneste de la caracterele clasice (avarul, ipohondrul,
gelosul), carora realismul le confera dimensiune sociala si psihologica, adaugand un alt
tip uman arivistul.
Romanul realist traditional devine o adevarata comedie umana , plasand in context
social personaje tipice .Tendinta de generalizare conduce la realizarea unei tipologii:
mos Costache – avarul iubitor de copii, Aglae – “baba absoluta fara cusur in rau”,
Aurica - fata batrana, Simion – dementul senil, Titi – debil mintal, infantil si apatic,
Stanica Ratiu – arivistul, Otilia – cocheta, Felix – ambitiosul, Pascalopol – aristocratul
rafinat.
O alta trasatura a formulei estetice moderne este ambiguitatea personajelor.
16. Evidentiaza modul in care conflictul/conflictele unui roman studiat (de tip
obiectiv sau subiectiv) se reflecta in evolutia personajului principal/personajelor.
________________________________________________________________________

Opera literara Ion de Liviu Rebreanu este un roman de tip obiectiv apartinand prozei
interbelice.De asemenea este roman realist, social, cu tematica rurala.
Conflictul central din roman il constituie lupta pentru pamant in satul traditional,
unde posesiunea averii conditioneaza dreptul indivizilor de a fi respectati in comunitate.
Dincolo de acest aspect insa, se poae vorbi si de conflictul tragic dintre om (nu
intamplator taran) si o forta mai presus de calitatile individului: pamantul-stihie.In fond,
destinul personajului principal nu este marcat de confruntarile cu semeni de-ai sai pe
care-i domia, ci in relatie cu pamantul.Dorinta obsesiva a personajului de a avea pamant,
iubirea lui patimasa il fac monumental, dar se incheie omeneste, prin intoarcerea in
aceasta matrice universala.

17. Explica modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la un roman


studiat (perioada dupa al doilea razboi mondial).
________________________________________________________________________

Cel mai important personaj al lit lui Marin Preda , Ilie Moromete , il are ca model pe
Tudor Calarasu, tatal scriitorului, dupa cum marturiseste acesta in volumul Imposibila
intoarcere” ...Moromete care a existat in realitate, a fost tatal meu”.
Ilie Moromete este singurul taran-filosof din lit. Romana.Framantarile sale despre
soarta taranilor depinzand de roadele pamantului, de vreme si de Dumnezeu sunt
relevante pentru firea lui reflexiva.
Personaj exponential , al carui destin exprima moartea unei lumi, “cel din urma
taran” reprezinta conceptia traditionala fata de pamant si de familie.Criza satului arhaic
se reflecta in constiinta acestui personaj confruntat, tragic, cu legile impacabile ale
istoriei, cu timpul nerabdator.
Personajul este caracterizat in mod direct de narator in debutul capitolului al X-lea
din primul vulum: Era cu 10 ani mai mare decat Catrina (contingent 911, facuse
razboiul) si acum avea acea varsta intre tinerete si batranete cand numai nenorociri sau
bucurii mari mai pot schimba firea cuiva”.
Autocaracterizarea realizata in finalul volumului al doilea scoate in evidenta
libertatea individului in ciuda constrangerilor istoriei: “domnule [...] eu intotdeauna am
dus o viata independenta.”
Personajul este portretizat in miscare, prin acumularea detaliilor.Obiectivitatea
observatiei (prezentarea comportamentului, vorbirea, gestica si mimica) este dublata de
finetea analizei interioare, de prezentarea jocului gandurilor lui Moromete.
Caracterizarea indirecta, ce se desprinde din gesturile, faptele, vorbele, gandurile
personajului, actiunile la care participa, dar si din relatiile cu celelalte personaje,
evidentiaza trasaturile lui.

18. Explica relatia realitate-fictiune, prin referire la un text narativ studiat (la
alegere: povestire, nuvela istorica, roman de tip obiectiv sau subiectiv).
________________________________________________________________________

Alexandru Lăpuşneanul, de Costache Negruzzi

Nuvela istorică pleacă de fapte reale, naratorul se inspiră din cronicile


Moldovei, respectând în mare parte adevărul istoric. Cu toate acestea apar şi licenţe
istorice (abateri de la adevărul istoric), făcute în scopuri artistice. Pornind de la fapte
reale, scriitorul imaginează un univers piln de semnificaţii. Literatura are un caracter
fictiv, ea este invenţie. Artistul se detaşează de cronicar, prin construirea unui caracter
puternic, prin crearea culorii locale, prin dramatizarea epicului, prin construcţia riguroasă
a nuvelei.

1, Moţoc a murit decapitat imediat ce s-a înscăunat Alexandru Lăpuşneanul.


Naratorul îl păstrează pentru că era prototipul boierului intrigant, ucigându-l moral, dar şi
fizic, pentru a-i atribui un sfârşit pe măsura lipsei lui de caracter.
2. Pentru scena uciderii se inspiră din Letopiseţul Ţării Moldovei de Grigore Ureche,
doar că amplifică faptele, punând accent pe reliefarea caracterului domnitorului. Scena
masacrării este îmbogăţită faţă de cea din Letopiseţ, în sensul că naratorul foloseşte
tehnica regizorală în prezentarea faptelor: scene de ansamblu sunt alternate cu scene de
detaliu.
3. Stroici şi Spancioc nu mai trăiau nici ei în momentul revenirii lui Lăpuşneanul pe
tron. Îi aduce în Moldova pentru a construi antiteze. Ei apar în opoziţie cu Moţoc,
reprezentând genul boierilor patrioţi.
19. Exemplifica prin referire la o opera literara de Ion Creanga, doua dintre
particularitatile de limbaj al prozei narative (la alegere, din urmatoarea lista:
modalitati ale nararii, marci ale prezentei naratorului, limbajul personajelor,
vorbire directa si indirecta, registre stilistice).
________________________________________________________________________

stilul este sentenţios; naratorul bazat pe înţelepciunea populară dă sentinţe, maxime.


«Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos...»
«La unul fără suflet, trebuie unul fără de lege.»
«Cine poate oase roade, cine nu nici carne moale.»
surpriza cea mai mare o aduce finalul; naratorul se detaşează de
povestea lui („Ce-mi pasă mie?”) şi se consideră responsabil numai cu discursul;
evenimentele s-au întâmplat oricum fără el, de aceea consideră că singura lui obligaţie e
să spună povestea, invitându-i pe cititori/naratari să-şi facă şi ei datoria lor („şi vă rog să
ascultaţi”).
Registrul stilistic folosit în basm este cel popular. Limba folosită de autor reprezintă
chintesenţa vorbirii noastre populare din aceeaşi epocă.
Apar fonetisme moldoveneşti: aista, aiasta, hălăgie pt. gălăgie.
Trăsătura cea mai caracteristică a scriitorului popular este oralitatea; tot
ce spune el poartă pecetea stilului vorbit.
Caracteristici ale stilului oral:
dativul etic: ...şi mi ţi-l înşfăcă;
expresii onomatopeice: măi, zbîrr;
imprecaţii (înjurături);
proverbe şi zicători;
adresarea directă către cititor;
fraze ritmate: « Acesta-i vestitul Ochilă, frate cu Orbilă, din sat de la Chitilă. »;
„De-ar şti omul ce-ar păţi,/ Dinainte s-ar păzi.”
expresii narative tipice: şi odată, şi atunci, în sfârşit, şi apoi, după aceea.
Întrebări şi exclamări: „înţeles-aţi?”, „Ptiu, drace!”.

20. Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului dintr-un text narativ


studiat, apartinand lui Ioan Slavici.
________________________________________________________________________

Tema o reprezintă dezumanizarea provocată de patima banului, prezentând


societatea românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Caracteristicile nuvelei: subiectul dezvăluie procesul de parvenire a individului;
prezintă efectele dramatice ale inadaptării; descoperă complexitatea sufletelor simple:
hangii; printre stările analizate în nuvela psihologică se află: obsesia, frica, alienarea,
erosul.
Ioan Slavici este un portretist prin excelenţă. Ca prozator realist nu insistă asupra
trăsăturilot fizice, ci asupra celor psihologice, etice, de gândire şi de comportament.
Fizionomia personajelor şi anumite particularităţi ale acestora ilustrează trăsături ale ale
personajelor, anumite conflicte sufleteşti.
Lică este un personaj malefic, demonic, secundar. El este singurul personaj care
nu evoluează, ci are o construcţie liniară (plat).
Caracterizare directă făcută de narator
Portretul fizic este detaliat şi anticipează portretul moral: om cam de 36 de ani, cu ochi
mici şi verzi, cu sprâncene dese şi împreunate la mijloc. Aceste trăsături sugerează
7răutatea şi demonismul personajului.
Încă de la intrarea în scenă Lică se comportă ca un stăpân peste oameni şi locuri.
Inteligent, fin cunoscător al psihologiei umane, el se conduce după un cod moral propriu,
în afara legilor şi a statului.
Caracterizare directă făcută de personaje:
Ana simte că Lică este «oarecum fioros» şi îşi previne soţul că are de a face cu un «om
rău şi primejdios».
Ghiţă îi spune: «tu nu eşti om Lică, ci deavol.»
Caracterizarea indirectă rezultă din faptele sale. Armele lui Lică sunt
şantajul şi hoţia. Are plăcerea de a ucide cu o satisfacţie demonică. Sfârşitul lui are loc
într-o noapte de Paşti, în urma tentaţiei de a se refugia într-o biserică părăsită. Acum
înţelege că este pedepsit pentru fărădelegile lui: «M-a ajuns mânia lui Dumnezeu.»
Urmărit de Pintea, eroul se sinucide, sfărâmându-şi capul de trunchiul unui stejar.

21. Ilustreaza particularitatile de structura a unui text narativ studiat, partinand lui
Liviu Rebreanu.
________________________________________________________________________

Pădurea spânzuraţilor, de Liviu Rebreanu

1. roman obiectiv, realist;


2. roman de analiză psihologică (Garabet Ibrăileanu);
3. „roman psihologic al vârstei dorice” (Nicolae Manolescu);
Personajul este lăsat să-şi expună gândurile, însă în limitele celui mai strict
control. Romanul este considerat de analiză psihologică, dar aparţine vârstei romanului
doric, deoarece naratorul deţine controlul asupra personajului.

Tema: războiul şi a intelectualului (Apostol Bologa este un suflet torturat, o


conştiinţă tulburată prin incertitudini, reprezentând omul simplu, comun, faţă în faţă cu
un mecanism absurd care este statul multinaţional austro-ungar).
Structura – compoziţia:
- cuprinde 4 cărţi, primele trei având 18 capitole, ultimul doar 8; romanul este
construit sferic, simetric, circular, începând cu scena spânzurării lui Svoboda şi
sfârşind cu cea a lui Bologa;
- există o unitate între cele patru cărţi, fiecare corespunzând unei teme. În caietul
său de creaţie, autorul nota:
1. I – Datoria (de ostaş în armata austro-ungară)
2. II – Datoria dincolo de hotare. Dragostea de neam. Ura lui moare şi în locul ei se naşte
iubirea pentru cei de un sânge cu el.
3. III – Iubirea pentru toţi oamenii. Iubirea lui cuprinde pe tot ce e om în lume.
4. IV – Iubirea morţii.
Nicolae Creţu, în Constructori ai romanului românesc, afirmă că romanul este
structurat în 4 părţi, care ar corespunde actelor unei drame:
1 Klapka şi descoperirea omenescului
2 Mama şi rădăcinile de neam
3 Ilona şi puterea iubirii
4 Eroul singur în faţa morţii.
- 2 planuri: unul exterior – al războiul şi unul interior, constând în conflictul
sufletesc al lui Bologa. Rebreanu cultivă această structură circulară şi în celelalte
romane.
- ţesătura romanului:
Incipitul (noaptea)- Romanul se deschide cu imaginea unui cer de toamnă cenuşiu,
simbol al doliului, al morţii. Există în roman premizele pentru identificarea unei parabole
a tragicului: un cer de toamnă “ca un clopot de sticlă aburită“, spânzurătoarea
“sfidătoare”, care ameninţa cu braţul ei pe soldaţii gropari, groapa apare ca o rană a
pământului, ‘lutul galben, lipicios’. Toate aceste imagini artistice anticipă drama umană
care va fi dezvoltată în prima parte. Prezentarea execuţiei cehului Svoboda are un
caracter de spectacol, de ritual, care trebuia îndeplinit exemplar cu scopul de a întimida
pe eventualii dezertori. Spânzurarea lui Svoboda este de la început până la sfârşit un şir
de încălcări ale scenariului ideal: lipseşte scăunelul, caporalul care ţine loc de călău este
pus să-şi scoată tunica, condamnatul nu-şi exprimă ultima dorinţă, doctorului i se cere să
constate mai repede decesul, generalul renunţă la discurs – tragic.
Finalul (dimineaţa)- Moartea lui Bologa “...fu împresurat de un val de iubire izvorâtă
parcă din rărunchii pământului...Drept în faţă lucea tainic luceafărul, vestind răsăritul
soarelui.Apostol îşi potrivi singur ştreangul, cu ochii însetaţi de lumina răsăritului.”

22. Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de G. Calinescu.


________________________________________________________________________

Tehnica caracterizarii personajului Otilia o reprezinta pluriperspectivismul


(caracterizarea din mai multe perspective).

Otilia este fiica celei de-a doua soţii a lui Giurgiuveanu.


Este o figură centrală a romanului, care te cucereşte, dar te şi revoltă.
Caracterul ei se bazează pe elemente contradictorii:
amestecul de inocenţă şi maturitate;
amestec de iubire şi de raţiune;
iubeşte pe Felix, dar se căsătoreşte cu Pascalopol;
inteligentă, dar dispreţuind inteligenţa feminină.

Caracterizare directă făcută de narator:

„Faţa măslinie, nas mic, ochi albaştri…”; copilăroasă, dar în acelaşi timp, „cu o stăpânire
desăvârşită de femeie”.
Caracterizare directă făcută de către personaje prin tehnica reflectării poliedrice (a
pluriperspectivismului):
Felix o consideră pe Otilia foarte frumoasă, cultă, talentată.
Pascalopol vede în ea aceleaşi calităţi.
Costache o crede încă un copil, spunându-i „fe-fetiţa mea”.
Aglae o consideră vicleană şi interesată de moştenirea lui Costache.`
Caracterizare directă (autocaracterizare):
„eu sunt o zăpăcită, nu ştiu ce vreau”- deşi faptele ei demonstrează contrariul.

Caracterizare indirectă realizata din

din fapte:
1. e altruistă, grijulie faţă de cei apropiaţi (nu vrea să stea în calea carierei lui
Felix);
2. poartă o mască, dincolo de care nu poate să treacă nimeni. De aceea,
devine o enigmă.
3. se comportă ca un om liber, care nu ţine cont de nici o regulă exterioară.

din mediul în care locuieşte personajul


Camera Otiliei, cu varietatea de lucruri din ea, reflectă caracterul contradictoriu,
amestecul de copilărie şi feminitate, dar şi o oarecare instabilitate în comportament,
trecând cu uşurinţă de la o stare la alta.

23. Exemplifica modalitatile de caracterizare a unui personaj feminin, prin referire


la un roman studiat (perioada de pana la al doilea razboi mondial).
________________________________________________________________________

Mara de Ioan slavici

Romanul prezinta aspecte monografice ale targului romanesc din Ardeal, de la


sfarsitul secolului al XIX-lea.
Cele doua personaje principale ale romanului sunt Mara si Persida. “Mara e un
caracter, Persida un destin; prima inseamna stabilitate si forta, cealalta devenire
semnificativa si exemplara” Magdalena Popescu.
George calinescu Vede in Mara “tipul comun al femeii de peste munti si in genere al
vaduvei aprige si intreprinzatoare”, la care apare “proportia aceea de zgarcenie si de
afectiune materna, de hotarare barbateasca si de sentiment al slabiciunii femeiesti”, iar
nicolae Manolescu o considera “prima femeie capitalist din lit. Romana”.
Mara, precupeata de la Radna, domina intregul roman prin, pregnanta trasaturilor si
complexitate.Este energica, voluntara, optimista, abordand orice noua situatie.”Mara e
asemenea arborului vietii, e viata insasi, patimasa, puternica, rea, lacoma, generoasa,
vorace si darnica; animata de tensiunile cele mai nobile; neiertatoare, aspra severa si
blanda.” Toate aceste trasaturi ies la iveala prin intermediul caracterizarii indirecte din
vorbele, gesturile, faptele ei si, uneori, din gandurile eroinei.
Portretul ei fizic, realizat la inceputul romanului de catre autor, in mod direct,
sugereaza masivitate “muiere mare, spatoasa, greoaie, si cu obrajii batuti de soare, de
ploi si de vant, Mara sta ziua toata sub satra, in dosul mesei pline de poame si de turta
dulce”.
Sufletul ei este dominat de doua pasiuni: copii si banii.
Simbolica pentru cele doua pasiuni este existenta celor trei ciorapi in care eroina isi
pastreaza economiile: “unul pentru zile de batranete si pentru inmormantare, altul pentru
Persida si al treilea pentru Trica”.

24. Prezinta constructia subiectului unui roman de Marin Preda, prin referire la:
actiune, conflict, relatii temporale si spatiale.
________________________________________________________________________

Moromeţii, de Marin Preda


Roman de tip obiectiv
Romanul începe în manieră realistă, cu fixarea spaţio-temporală a acţiunii: cu câţiva
ani înaintea începerii celui de-al doilea război mondial, într-un sat din câmpia Dunării.
Incipitul aduce în prim-plan problema timpului. „Se pare că timpul avea cu oamenii
nesfârşită răbdare; viaţa se scurgea aici, fără conflicte mari.”
Noutatea romanului constă şi în faptul că prezintă o lume mai puţin descrisă în
proza românească de până la Marin Preda – câmpia Dunării.
Conflictul principal este de natură tragică şi se dă între om şi istorie, istorie care
îi marchează în mod hotărâtor destinul, deşi omul are iluzia că se poate sustrage ei.
Familia lui Moromete este şi ea măcinată de tot felul de conflicte în aparenţă
minore, dar care vor duce treptat la destrămarea ei şi la schimbarea totală a personajului
principal, Ilie Moromete, care-şi pierde controlul asupra familiei sale.
Starea conflictuală este permanentă iar conflictele ce par relativ minore vor duce
in cele din urma la destramarea familiei.
Există conflicte între:
Moromete şi Catrina, deoarece aceasta vrea să-i fie trecută casa pe
nume, fapt promis de Moromete când acesta vânduse un pogon de pământ din zestrea
soţiei. Catrina îl va părăsi pe Ilie în volumul al doilea, în urma aflării veştii că Moromete
le-a promis băieţilor că dacă se va întoarce acasă le va da lor totul. Femeia supusă de la
începutul vol. I se va transforma radical în cel de-al doilea volum.
fraţi; chiar dispunerea membrilor familiei la masă de la începutul
romanului arată rivalităţile existente între copiii din prima căsătorie şi cei din a doua
căsătorie a lui Moromete. Copiii din prima căsătorie (Achim, Paraschiv şi Nilă) stăteau
spre tindă gata de plecare dacă s-ar fi iscat vreo ceartă. Cei făcuţi cu Moromete stăteau de
partea cealaltă lângă mama lor, Catrina.
Niculae şi tatăl său, care nu vrea să-l trimită la şcoală. Ca filosofie a
existenţei, Niculae este un antimoromeţian. Moromete se rupe definitiv de fiul său în al
doilea roman. Conflictul dintre el şi Niculae simbolizează conflictul dintre două concepţii
despre ţăran. Niculae refuză orice dialog. El este în căutarea unor valori care să-i
ordoneze existenţa.
tată şi cei trei fii, care vor să meargă la oraş să se îmbogăţească rapid.
Intrarea ţăranilor mai înlesniţi în circuitul comerţului de cereale are nu numai o
importanţă economică, ci le modifică în primul rând atitudinea faţă de pământ. Ei numai
sunt ţăranii lui Rebreanu, apăsaţi de “acea obsesie a pământului, teribilă ca o fatalitate”.
Centrul vieţii economice ţărăneşti s-a deplasat de la posesia şi exploatarea pământului la
valorificarea produselor sale ţărăneşti. Relaţia omului cu pământul a fost desacralizată. Fă
comparaţia cu Ion. Ţăranii din Moromeţii încep să se deosebească între ei prin cu totul
altceva decât numărul strict al pogoanelor şi anume prin faptul că unii au, iar alţii nu au
posibilitatea de a cumpăra sau de a vinde.

25. Comenteaza particularitatile de libaj si de expresivitate (procedee artistice,


elemente de versificatie) ale unui text poetic studiat, apartinand prozei pasoptiste.
________________________________________________________________________

Mezul iernei
De Vasile Alecsandri

In paduri trasnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!


Stelele par inghetate, cerul pare otelit,
Iar zapada cristalina pe câmpii stralucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârtâie sub picioare.

Fumuri albe se ridica în vazduhul scanteios


Ca inaltele coloane unui templu maiestos,
Si pe ele se aseaza bolta cerului senina
Unde luna isi aprinde farul tainic de lumina.

O! tablou maret fantastic!... Mii de stele argintii


In nemarginitul templu ard ca vecinice faclii.
Muntii sânt a lui altare, codrii organe sonoare
Unde crivatul patrunde, scotand note-ngrozitoare.

Totul e în neclintire, fără viata, fără glas;


Nici un sbor în atmosfera, pe zapada - nici un pas;
Dar ce vad?... In raza lunii o fantasma se arata...
E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimântata!
Publicate in 1868-1869, in revista Convorbiri literare, Pastelurile lui Alecsandri
reprezinta o opera de maturitate.Prin acest ciclu de poezii ale senzorialitatii si a relatiei
nemijlocite cu natura, Vasile Al. impune o noua specie in lit. romana.
Desi sunt publicate mai tarziu Pastelurile reflecta o trasatura a lit. pasoptiste,
coexistenta curentelor literare (clasicism, romantism), si o tema specifica acestei
perioade, tema naturii.In general , poeziile apartin clasicismului, prin viziunea asupra
naturii, prin impersonalitate si optimism cosmic, prin expresie si echilibru compozitional.

Mezul iernei este un pastel reprezentativ, datorita viziunii poetice clasiciste, a


compozitiei (alternanta static-dinamic) si prin faptul ca infatiseaza frumusetea iernii,
anotimp evocat in mai multe creatii ale ciclului.Iarna, Gerul, Viscolul, Bradul.

Tema poeziei este natura incremenita sub inclestarea gerului care compune tabloul
fantastic al noptii de iarna.Atitudinea poetica este admiratia fata de maretia cosmica, de
linistea absoluta.
Prima strofa din secventa statica este tabloul noptii de iarna cu natura mineralizata de
gerul atotputernic.Alterneaza imagini vizuale si auditive ale paduri si campiei.Propozitiile
exclamative dau plasticitate tabloului: “In paduri trasnesc stejarii! E un ger amar,
cumplit!”Verbele “trasnesc”, “scartaie” au valoare onomatopeica sugerand
incremenirea naturii.Epitetul dublu “ger amar, cumplit”are efect personificator.
Epitetele “zapada cristalina”, “campii stralucitoare” si metafora “lan de diamanturi”
realizeaza imaginea feerica a noptii de iarna in planul terestru.
Aceasta imagine este dezvoltata in strofele a doua si a treia, in tabloul grandios al
naturii proiectate in plan cosmic. Tabloul naturii-templu este de o frumusete solemna si
se realizeaza prin imagini artistice ale elementului templului: coloane, faclii, altare,
orga.Procesul de abstractizare se produce la nivelul figurilor de stil prin trecerea de la
comparatie “fumuri albe se ridica in vazduhul scanteios!Ca inaltele coloane unui templu
maiestos” la epitet “O! tablou maret, fantastic !...” pana la metafora “nemarginitul
templu” Feeria noptii de iarna, grandiosul, sublimul, fantasticul, se realizeaza cu ajutorul
epitetelor si al personificarilor: “luna isi aprinde farul tainic de lumina”, crivatul
patrunde scotand noten-grozitoare”
Tabloul nocturn, misterul noptii, motivul lunii si utilizarea hiperbolei sunt elemente
romantice.
Propozitia interogativa “Doar ce vad?” introdusa prin conjunctie adversativaimpune
perspectiva subiectiva si aduce elementul dinamic, imaginea lupului si a prazii sale, chiar
daca si aceasta poarta sugestia mortii.

26. Prezinta elemente ale imaginarului poetic romantic, identificate intr-un text
studiat, apartinand lui Mihai Eminescu.
________________________________________________________________________

Romantismul este o mişcare artistică şi filozofică apărută în ultimele decenii ale


secolului XVIII în Europa, care a durat mare parte din secolul XIX. A fost o mişcare
contra raţionalismului care marcase perioada neoclasică, ce se va pierde la apariţia
spiritului romantic. Iniţial, doar o atitundine, o stare de spirit, romantismul va lua mai
târziu forma unei mişcări. Autorii romantici au scris din ce în ce mai mult despre
propriile lor sentimente, subliniind drama umană, iubirea tragică, ideile utopice. Dacă
secolul XVIII a fost marcat de obiectivitate şi raţiune, începutul secolului XIX va fi
marcat de subiectivitate, de emoţie şi de eul interior.

Cultivă:
subiectivismul, originalitatea;
dezvoltă poetica imaginaţiei şi a visului;
cultivarea sentimentului şi a fanteziei creatoare;
confesiunea;
evadarea din realitatea imediată;
cadrul preferat: peisajul nocturn;
teme predilecte: natura, iubirea, condiţia omului de geniu;
ironia şi antiteza.

Poemul romantic Luceafarul de Mihai Eminescu este o alegorie pe tema geniului, dar
si o meditatie asupra conditiei umane duale ( omul supus unui destin pe care tinde sa-l
depaseasca).
Tema poemului este romantica: problematica geniului in raport cu lumea, iubirea si
cunoasterea.
IMAGINARUL POETIC.Este de factura romantica, avand la baza numeroase
motive de sorginte romantica.Fata de imparat este vazuta in miscare abia perceptibila,
pentru ca totul se petrece in planul visului, Fata contempla Luceafarul de la fereastra
castelului.La randu-i Luceafarul, privind spre “umbra negrului castel” o indrageste pe
fata si se lasa coplesit de dor.Semnificatia alegorica este ca fata pamanteana aspira spre
absolut, iar spiritul superior simpte nevoia compensatorie a materialitatii.Pe de alta parte ,
iubirea fetei are un accent de cotidian, conferit de constructia “Il vede azi, Il vede
maniAstfel dorinta-i gata”.In antiteza, iubirea Luceafarului are nevoia de un lung proces
de cristalizare “El iar privind de saptamani ii cade draga fata”
Cadrul este intunecat, nocturn specific romantic, favorabil visului.Motivul
zburatorului apare alaturi de cel al oglinzii: “Si pas cu pas in urma ei/Aluneca-n odaie”.
Ca si in Floare albastra sau in Dorinta, atractia indragostitilor unul pentru cellalt este
sugerata mai intai de o chemare, menita sa scoata in evidenta dorul si puterea
sentimentului.La chemarea fetei: “O dulce-al noptii mele domn,/De ce nu vii tu? Vina !”,
Luceafarul se smulge din sfera sa, spre a se intrupa prima oaradin cer si mare, asemenea
lui Neptun, “ca un tanar voievod” , totodata “un mort frumos cu ochii vii”. In aceasta
ipoztaza angelica, Luceafarul are o frumusete construita dupa cananoane romantice: “par
de aur moale”, “umerele goale”, “umbra fetei stravezii”.
In contrast cu paloarea fetei sunt ochii, care ilustreaza prin scanteire viata
interioara.Stralucirea lor este perceuta de fata ca semn al mortii: Lucesti fara de viata...Si
ochiul tau ma ingheata”.` Ea intelege incandescenta din ochii Luceafarului ca semn al
glacialitatii si refuza sa-l urmeze.
Dragostea lor semnifica atractia contrariilor.Luceafarul formuleaza sintetizator
diferenta care-i separa: “eu sunt muritor /Si tu esti muritoare”, dar din iubire, accepta
supremul sacrificiu cerut de fata, prin aceasta afirmandu-si superioritatea fata de ea.

27. Analizeaza rolul elementelor de compozitie dintr-un text poetic studiat,


apartinand lui Mihai Eminescu (la alegere, doua elemente dintre urmatoarele: titlu,
incipit, secvente poetice, relatii de opozitie, si de simetrie, elemente de recurenta).
________________________________________________________________________

Poemul Luceafãrul este un poem romantic pe tema destinului omului de geniu.


Poemul se desfãaoarã pe un vag fir epic într-o suitã de metafore si simboluri prin care se
sugereazã idei filosofice. Este deci în egalã mãsurã un poem de dragoste si un poem
filosofic.
Titlul Luceafarul poate fi considerat o alegorie pe tema romantica a locului omului de
geniu in lume. Criticii literari văd în Luceafărul o cheie de boltă a universului poetic
eminescian. Întâlnim toate marile teme, motive ale creaţiei marelui poet: geniul,
dragostea, natura, demonul, titanul, filozofia, cadrul nopturn, elementul neptunic.
Luceafărul rămâne un model de depăşire al gândirii mitice prin gândire filozofică.

Incipitul poemului Luceafarul se afla sub semnul basmului,Timpul este mitic: “A fost
odata ca-n povesti/A fost ca niciodata”.Cadrul abstract este umanizat.Portretul fetei de
imparat, realizat prin superlativul absolut de factura populara “o prea frumoasa fata”,
scoate in evidenta o autentica unicitate terestra.Fata de imparat reprezinta pamantul
insusi, iar comparatiile: “Cum e fecioara intre sfinti si luna intre stele” propun o posibila
dualitate: puritate, predispozitie spre inaltimile astrale.
28. Comenteaza particularitatile de limbaj si de expresivitate (imaginar poetic,
procedee artistice, elemente de versificatie) ale unui text poetic studiat apartinand
lui Mihai Eminescu.
________________________________________________________________________

Afara-i toamna
De Mihai Eminescu

Afara-i toamna, frunza 'mprastiata,


Iar vantul svirle 'n geamuri grele picuri;
Si tu citesti scrisori din roase plicuri
Si intr'un cias gandesti la viata toata.

Pierzandu-ti timpul tau cu dulci nimicuri,


N'ai vrea ca nimeni 'n usa ta sa bata;
Dar si mai bine-i, cand afara-i sloata,
Sa stai visand la foc, de somn sa picuri.

Si eu astfel ma uit din jet de ganduri,


Visez la basmul vechiu al zinei Dochii,
In juru-mi ceata creste randuri-randuri;
De odat'aud fosnirea unei rochii,

Un moale pas abia atins de scanduri...


Iar mani subtiri si reci mi-acoper ochii.

Apariţie: 1 oct. 1879, «Convorbiri literare»


Tema: iubirea şi natura.
Elemente de versificaţie:
Sonetul = 2 catrene şi două terţine = 14 versuri; Eminescu adoptă structura
sonetului italian;
- rima îmbrăţişată în catrene, rima în terţine, feminină (cdc/dcd);
- ritmul iambic;
- măsura metrică de 11 silabe (endecasilebul);
Imaginarul poetic este unul romantic, creat prin:
cultivarea subiectivismului: eul liric apare în două ipostaze:
a) impersonală, în catrene, realizată prin intermediul pron. pers. de pers. a II-
a: tu, şi vb. la pers. a II-a: citeşti, gândeşti;
b) individualizată, în terţine, exprimată prin pron. pers. şi vb. la pers. I: eu
mă uit, visez.
dezvoltă poetica imaginaţiei şi a visului;
motivul reveriei;
teme predilecte: iubirea şi natura.
Procedee artistice:
- observăm prezenţa epitetelor, care surprind trăsături definitorii ale celor două
universuri create (cel interior – iubirea, cel exterior – natura): “frunza împrăştiată“, “grele
picuri”, “roase plicuri“, “dulci nimicuri”, “basmul vechi”, “moale pas”, “mâini subţiri şi
reci“;
- predomină imagini vizuale, poetul foloseşte lexeme populare: zvârle, picuri, zloată,
nime-;
În strofa a III- a identificăm metafora “ceaţa” care simbolizează intrarea într-un
spaţiu nedefinit, de poveste; senzaţia aceasta este amplificată de epizeuxis: “în juru-mi
ceaţa creşte rânduri-rânduri”.
Trezirea la realitate se face în urma apariţiei feminine sugerată prin
“foşnirea unei rochii“ şi “pasul moale”.

29. Prezinta teme si/sau motive romantice, apeland la doua dintre poeziile studiate
la clasa.
________________________________________________________________________
Romantismul este o mişcare artistică şi filozofică apărută în ultimele decenii ale
secolului XVIII în Europa, care a durat mare parte din secolul XIX. A fost o mişcare
contra raţionalismului care marcase perioada neoclasică, ce se va pierde la apariţia
spiritului romantic. Iniţial, doar o atitundine, o stare de spirit, romantismul va lua mai
târziu forma unei mişcări. Autorii romantici au scris din ce în ce mai mult despre
propriile lor sentimente, subliniind drama umană, iubirea tragică, ideile utopice. Dacă
secolul XVIII a fost marcat de obiectivitate şi raţiune, începutul secolului XIX va fi
marcat de subiectivitate, de emoţie şi de eul interior.
Cultivă:
subiectivismul, originalitatea;
dezvoltă poetica imaginaţiei şi a visului;
cultivarea sentimentului şi a fanteziei creatoare;
confesiunea;
evadarea din realitatea imediată;
cadrul preferat: peisajul nocturn;
teme predilecte: natura, iubirea, condiţia omului de geniu;
ironia şi antiteza.

Raportandu-ne la creatia eminesciana, la temele si motivele ei, vom putea spune ca


autorul armonizeaza atat teme, motive, elemente de imaginar poetic, atitudini romantice,
procedee artistice cultivate de scriitor, cat si simbolurile eternitatii/mortii si ale
temporalitatii/vietii.
Una dintre motivele ce apare cu predilectie in creatia eminesciana o reprezinta geniul,
geniul in raportul sau cu societate, iubirea, raport care se dovedeste intotdeauna a fi
incompatibil.
Concretizand lucrurile la nivel te opera, motivul central al poemului Luceafarul si
Scrisoarea I il constituie geniul.Daca in poemul Luceafarul geniul este pus in fata unei
incompatibilitati si anume iubirea; in Scrisoarea I geniul este vazut de autor intr-o
atitudinea romantica, ca o capacitate creatoare in raportul ironiei romantice fata de
conditia materiala.
30. Analizeaza particularitatile de structura si de expresivitate, caracteristice
simbolismului, prin referire la o poezie studiata.
________________________________________________________________________

Poezia simbolista este exclusiv o poezie a sensibilitatii pure.Poetul simbolist nu este


interesat nici de poezia naturii in sine, nici de poezia sociala, nici de poezia de idei.
Obiectul poeziei simboliste il constituie sttarile sufletesti nelamurite, confuze ,care,
neputand fi formulate clar, sunt transmise pe calea sugestiei
Sugestia este folosita drept cale de exprimare a corespondentelor a legaturilor
ascunse dintre lucruri prin cultivarea senzatiilor coloristice, muzicale, olfactive,, uneorii
in imagini complexe sinestezii.
Inclinatia catre stari sufletesti nedefinite, predispozitia pentru reverie, visare
reprezinta alte trasaturi ale poeziei moderniste.
Poezia Plumb deschide volumul cu acelasi titlu, aparut in 1916, definindu-l in
totalitate.
Textul poetic se inscrie in lirica simbolista prin: folosirea simbolurilor, tehnica
repetitiilor, cromatica si dramatismul trairii eului liric.Dramatismul este sugerat prin
corespondenta ce se stabileste intre materie si spirit.Textul nu cuprinde nici un termen
explicit al angoasei, totul putand fi dedus din descrierea cadrului.
Titlul poeziei este simbolul plumb ,care sugereaza apasarea, angoasa, greutatea
sufocanta, cenusiul existential, universul monoton, inchiderea definitiva a spatiului
existential, fara solutii de iesire.
Tema poeziei o constituie conditia poetului intr-o societate artificiala,lipsita de
aspiratii
Prin atmosfera, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului si a corespondentelor,
zugravirea starilor sufletesti de angoasa, de spleen, poezia Plumb se incadreaza in
estetica simbolista.
31. Explica rolul elementelor de compozitie dintr-un text poetic studiat, apartinand
lui George Bacovia (la alegere, doua elemente dintre urmatoarele: titlu, secvente
poetice, relatii de opozitie si de simetrie, elemente de recurenta – motiv poetic,
laitmotiv.
________________________________________________________________________

Plumb - Apare în vol. Plumb (1916).

Este un monolog, o confesiune lirică; poetul nu ne vorbeşte în mod direct despre


tema morţii, dar ne sugerează această idee prin anumite detalii ale decorului.
Poezia dă impresia de monotonie, de repetiţie, dar poetul reuşeşte să contureze tema ei
prin jocul de imagini plastice şi auditive.
Cuvântul-cheie al poeziei este plumbul, care apare şi în titlu, el este un simbol
neconvenţional, plurivalent sau plurivoc(cu mai multe sensuri).
Plumbul este un metal greu de culoare cenuşie, dobândind anumite semnificaţii în text:
apăsare sufletească, greutate, solitudine, moarte sufletească, împietrire, izolare de ceilalţi
prin lipsa de comunicare.
La nivelul lexical- semantic, identificăm prezenţa unui registru funerar, sugerat prin
motivele: sicriele, flori, cavou, funerar vestmânt, coroanele, plumb, mort. Toate
aceste elemente ale universului funerar sunt însoţite un determinant substantivul plumb
(laitmotiv).
Senzaţia finală este de asfixiere a realului.
Motivul cavoului sugerează un spaţiu închis al izolării, putând semnifica lumea
meschină în care lipseşte comunicarea reală.
Relaţii de simetrie
La nivel sintactic, identificăm folosirea paralelismului sintactic (figură de construcţie,
constând în repetarea unor structuri sintactice asemănătoare sau identice), prin care se
face o corespondenţă între lumea exterioară şi lumea poetului:
Dormeau adânc/dormea întors
Sicriele de plumb/amor de plumb
Stam singur în cavou/stam singur lângă mort
Era vânt/era frig

32. Expune specificul raportului autor – eu liric, prin referire la un text poetic
apartinand directiei moderniste.
________________________________________________________________________

Psalmii arghezieni

Autor – persoana reală care produce o operă.


Nu trebuie confundat autorul, persoana reală care semnează cartea, cu eul liric sau poetic.
În poezie, reflexul autorului este eul liric, voce delegată să exprime stări, sentimente
imaginate de autor.
Unii teoreticieni fac o distincţie între autorul concret şi autorul abstract.
Autorul concret (real) este creatorul real al unei opere literare, el este o personalitate
istorică şi biografică, se situează în lumea reală unde duce o viaţă autonomă.
Compunând o operă literară, autorul concret produce o proiecţie literară despre sine
însuşi, adică un al doilea eu, un autor abstract. El este creatorul unei opere literare. În
timp ce autorul concret duce o viaţă extraliterară, autorul abstract este inclus în opera
literară.
Eul liric sau poetic – individualitate creatoare, care nu trebuie confundată cu persoana
reală, biografică a autorului (eul biografic, empiric sau pragmatic). Este o voce, o mască,
o ipostază a autorului. Rimbaud afirma în acest sens: eu este altul, separând eul poetic
de cel biografic, cel de-al doilea fiind izvorul celui dintâi.
Măştile eului liric:
o ale eului romantic: demonul, răzvrătitul, titanul, geniul, tribunul (poeta vates-
poetul profet);
o ale eului simbolist: inadaptatul;
o ale eului modern: omul obişnuit, măscăriciul.

A scris 16 Psalmi, dintre care 9 sunt în Cuvinte potrivite(1927).


Eul liric are o legătură reală cu autorul deoarece crearea psalmilor a avut ca surse de
inspiraţie: cei 151 de psalmi din Psaltire; cei 4-5 ani de viaţă monahală de la Cernica,
timp în care lecturile religioase şi-au pus amprenta asupra lexicului poetului. Eul liric
reuşeşte să depăşească elementul biografic, deoarece în glasul psalmistului ne identificăm
şi noi, cititorii, adeseori oscilând între credinţă şi tăgadă.
Tema psalmilor o reprezintă condiţia umană raportată la condiţia divină. Cele două
motive centrale ale Psalmilor sunt: Divinitatea şi Psalmistul.
Ipostazele în care apare psalmistul:
- răzvrătit, tâlhar: “Tâlhar de ceruri îmi făcui solia/Să-ţi jefuiesc cu vulturii
tăria.”; ”Cercasem eu cu arcul meu/ Să te dobor pe Tine ,Dumnezeu.”
- Om părăsit de protecţia divină: “Copac pribeag uitat în câmpie/Cu fruct
amar şi cu frunziş ţepos şi aspru-n îndârjire.”
- Revoltat: “De când s-a întocmit Sfânta Scriptură,/Tu n-ai mai pus picioru-
n bătătură.”
- Pelerin spiritual: «Mi-aleg poteca strâmtă ca să trec/Ducând în cârcă
muntele întreg.»
- Protejat al Divinităţii: «Şi să nu se ştie că mă dezmierdai/Şi că-n mine
însuţi Tu vei fi trăit.»
Psalmistul oscilează între evlavie şi revoltă, între credinţă şi tăgadă:
«Te caut mut, te-nchipui, te gândesc...» - credinţă
«Cercasem eu cu arcul eu/ Să te răstorn pe Tine, Dumnezeu» - tăgadă
[Te drămuiesc în zgomot şi-n tăcere...]
Tema este căutarea absolutului.
Poezia are structura unui monolog dialogat, adresat Divinităţii, fiind formată din patru
catrene.
Dumnezeu apare în ipostaza de şoim şi de vânat, pe care psalmistul îl caută «în
zgomot şi-n tăcere». Este prelucrat aici motivul vânătorii. Dilema interioară a
psalmistului este sugerată prin interogaţiile: «Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere?»
El ezită între dorinţa de a distruge orice mit sau formă de idealitate şi îngenuncherea
în faţa Stăpânului ceresc.
Strofa a doua descrie pendularea psalmistului între credinţă şi între tăgadă.
În ultima strofă, suferinţa poetului atinge paroxismul, psalmistul nedorindu-şi o
încleştare cu Dumnezeu din care să iasă biruitor, ci doar pentru a-l pipăi. Exasperarea
sa atinge apogeul în ultimul vers, când exclamă: «Vreau să te pipăi şi să urlu este.»
Dorinţa celui care caută este de a găsi ceva care să îi certifice clar existenţa
Divinităţii.

33. Evidentiaza elementele de compozitie dintr-un text poetic studiat, apartinand lui
Lucian Blaga (la alegere, doua elemente dintre urmatoarele: titlu, incipit, secvente
poetice, relatii de opozitie si de simetrie, elemente de recurenta – motiv, laitmotiv).
________________________________________________________________________

Paradis în destrămare, de Lucian Blaga

Apare în vol. Lauda somnului(1929).


Poezia are tente expresioniste prin cultivarea unui sentiment de deznădejde şi prin
strigătul disperat al omului modern care se simte prins într-o lume din care lipsesc
semnele sacrului.
Titlul este o metaforă care exprimă ideea unei lumi desacralizate; totodată, identificăm
un oximoron, substantivul paradis sugerează ordinea, perfecţiunea, armonia, în timp ce
lexemul destrămare arată ideea de pierdere a dimensiunii sacre.
Titlul poemului surprinde o lume aflată într-o stare de desacralizare după căderea
paradisiacă. Dumnezeu este absent nu pentru că s-ar fi retras din lume, ci deoarece omul
nu mai poate percepe semnele divinului. Sentimentul dominanat este cel de tristeţe şi de
nostalgie. Omul a pierdut paradisul pentru că s-a comportat uman, are nostalgia
paradisului păstrând amintirea lui, deoarece a gustat din fericirea aceea. Poemul
aminteşte de cuvintele filosofului german Heidegger: sein zum Tode ( alunecarea spre
moarte).
Poezia se structurează în jurul a două motive poetice: sacrul şi profanul.
Sacrul este punctat prin cuvintele: ‘portarul înaripat’, ‘serafimi’, ‘arhangheli’,
‘porumbelul Sf. Duh’, ‘îngerii’, ‘apa vie’.
Profanul îşi subordonează lexeme precum ‘cotor de spadă’, ‘învins’, ‘părul nins’,
‘pluguri de lemn’, ‘păianjeni’, ‘vor putrezi’.
Personajele biblice (care aparţin sacrului) apar în ipostaze neadecvate, profane:
o portarul înaripat – heruvimii - ţine în mână ‘un cotor de spadă’, arătând
inutilitatea propriei existenţe;
o serafimii au părul nins, ei fiind atinşi de trecerea timpului;
o arhanghelii ară cu pluguri de lemn şi îşi simt aripile grele, imagine ce
sugerează coborârea în profan şi nu zborul sau ascensiunea;
o porumbelul Sf. Duh devine un mesager al sfârşitului şi nu un sol al păcii.
Misiunea lui este de a sugera ‘marea noapte’ în care intră spiritul uman.
o Îngerii se comportă uman, fiind atinşi de frig şi de somn.
o Apa vie este un simbol al cunoaşterii profunde, dar ea este umplută de
păianjeni sugerând ideea că adevărurile se refuză lumii moderne.

34. Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Tudor
Arghezii.
________________________________________________________________________

Poezia Testament de tudor Archezi este o arta poetica moderna pentru ca poetul
devine, in conceptia lui Arghezi, un nascocitor, iar poezia presupune mestesugul, truda
creatorului.Pe de alta parte, creatia artistica este atat produsul inspiratiei divine, cat si a
tehnicii poetice.Un alt argument in favoarea modernitatii poeziei este faptul ca Arghezi
introduce in literatura romana, prin aceasta creatie, estetica uratului, arta devenind un
mijloc de reflectare a complexitatii aspectelor existentei si o modalitate de amendare a
raului.
Valorificarea diferitelor straturi lexicale in asocieri surprinzatoare, strofele inegale ca
numar de versuri, metrica si ritmul variabile, sunt tot atatea argumente in favoarea
modernitatii poeziei.
Poezia Testament de tudor Archezi este o arta poetica de sinteza pentru orientarile
poeziei interbelice, cu elemente traditionaliste si moderniste.
35. Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Ion
Barbu.
________________________________________________________________________

Poezia cuprinde 2 simboluri antonimice:


Cele două personaje aparţin unor lumi diferite: Riga Crypto regnului vegetal, iar lapona
Enigel regnului uman. Poezia este o demonstraţie a ideii că nu este posibilă nuntirea unor
lumi diferite şi cu aspiraţii variate.
Poetul îşi alege personajele aparţinând unor regnuri diferite pentru a sugera
imposibilitatea dragostei lor şi totodată antiteza dintre cele două lumi.Astfel se
concretizeaza antiteza celor doua regnuri vegetal reprezentat de Riga si cel animal avand-
o ca exponent pe Lapona Enigel.
Prin urmare poezia apartine modernismului/ermetismului barbian, prin conceptie si
limbaj incifrat, accesibila cititorilor initiati.

36. Ilustreaza conceptul operational traditionalism, prin referire la un text liric


studiat.
________________________________________________________________________

o Aci sosi pe vremuri, de Ion Pillat

Traditionalismul, este o ideologie cultural literara, caracterizat printr-un ansamblu de


idei, credinte, conceptii prin care se promoveaza traditia si ideea de specific national.
Aceasta ideologie isi are punctul de pornire in anul 1840 la revista "Dacia Literara"
unde prin articolul "Introductie" unde Mihail Koglaniceanu impunea conceptul de
specific prin cele trei surse de inspiratie al operelor literare: * Istoria Nationala *
Folclorul romanesc * Natura La inceputul secolului XX se vor impune in literature
doua ideologii diferite ca denumire, dar subordnate traditionalismului: -
Semanatorismul (Garabet Ibraileanu) -Poporanismul (Nicolae Iorga) Aceste ideologii
insa au exagerat ideea de traditie de autohton, idealizand de multe ori realitatea. In
genere opera literara care se subordoneaza acestei ideologii refelcta in mod totalitar
numai aspecte autohtone, obunandu-se astfel inovatiilor sau imprumuturilor de valori
din literature moderna. Scriitorii apartinand acestei ideologii pastreaza un atasament
exagerat pentru trecut. O forma mult mai nuantata a traditionalismului este
"Gandirismul" aparut in revista "Gandirea" in 1921 la Cluj condusa de Cezar Petrescu

o Ion Pilat este un scriitor aparţinând perioadei tradiţionalismului interbelic.


Principalul său volum de poezii este cel din 1923, Pe Argeş în sus, din care face
parte şi textul Aci sosi pe vremuri.
o Tematica este una tradiţională, cea a trecerii ireversibile a timpului fugit
irreparabile tempus şi cealaltă este fortuna labilis (soartă schimbătoare). Poezia
vorbeşte despre două poveşti de iubire, care sunt supuse aceleiaşi legi universale a
trecerii implacabile a timpului.
o Titlul conţine un adverb de loc (aci) şi o locuţiune adverbială de timp (pe
vremuri). Spaţiul şi timpul nu sunt precizate cu exactitate, poetul ne introduce
într-o atmosferă trecută, făcând legătura între timpul prezent (obiectiv) şi timpul
amintirii (subiectiv). Adverbul de loc apare într-o formă populară.
o Scriitorul continuă tradiţia lui Vasile Alecsandri prin practicarea unui pastel
evoluat, ‘psihologic’. Pastelul la Ion Pillat este doar un pretext pentru meditaţia
poetului asupra efemerităţii existenţei umane.
o La nivel prozodic, poezia respectă canoanele clasice, fiind organizată în 19
distihuri şi un monovers final; rima împerecheată; măsura metrică de 13-14
silabe;
o cultivarea universului rural: berlină, lanuri de secară, crinolina, câmpia,
berzele;
o tonul elegiac (trist);
o Se remarcă predilecţia pentru simbol, clopotul este un motiv sacru, sunetul său
amintind de fragilitatea existenţei umane şi de trecerea timpului.
37. Ilustreaza caracteristicile limbajului poetic (expresivitate, ambiguitate, sugestie),
cu exemple apartinand neomodernismului.
________________________________________________________________________

Neomodernismul (al doilea modernism) se referă la generaţia scriitorilor


şaizecişti. Liderul poetic al şaizeciştilor este Nichita Stănescu (1933-1983).
Neomodernismul nu reprezintă o evoluţie a poeziei ci o întârziere cu treizeci de ani faţă
de experienţele Occidentului. În momentul apariţiei poeziei lui Nichita Stănescu, nicăieri
în lume nu se mai scria poezie metaforică de tip modernist.

Caracteristici ale poeziei şaizeciste:


o poeţii trebuie să se întoarcă la izvoarele modernităţii interbelice (Lucian
Blaga, Ion Barbu, Tudor Arghezi);
o cultivarea unui limbaj ambiguu;
o se cultivă metafore subtile;
o apar imagini insolite;
o ironia;
o reflecţia filosofică.

Către Galateea – 1965 – vol. Dreptul la timp

o poezia valorifică un mit al Antichităţii (Galateea–Pygmalion se


îndrăgosteşte de propria operă, o sculptură, Galateea, rugându-i pe zei s-o
însufleţească).
o Tema poeziei este iubirea creatoare (iubirea şi creaţia), legătura dintre
artist şi creaţia sa. Astfel, poezia devine a artă poetică.
o Eul liric subliniază, prin sugestie, ideea că nu cunoaşte doar atributele celei
căreia i se adresează, ci şi ‘bătaia inimii pe care urmează s-o auzi’,
‘sfârşitul cuvântului a cărui primă silabă tocmai o spui’. Poetul foloseşte
enumeraţii ample, pentru a-şi exprima sentimentul de iubire :’toate
timpurile, toate mişcările, toate parfumurile...’. Personificarea
‘genunchiul pietrelor’ sugerează însufleţirea operei de artă.
o Orizontul cunoaşterii e definit prin noţiuni abstracte, care sunt şi
metafore: după-amiaza, după-orizontul, dincolo-de-marea. Astfel, poetul
creează cuvinte noi.
o Natura, universul sunt însufleţite. Copacii devin’umbre de lemn ale vinelor
tale’, râurile devin ‘mişcătoare umbre ale sângelui tău’, iar pietrele rămân
‘umbre de piatră ale genunchiului meu’. Primele două metafore
personificatoare exprimă vitalitatea sculpturii, iar ultima arată suferinţa,
umilinţa, jertfa, rugăciunea (‘şi mă rog de tine, naşte-mă’). Natura apare ca
însufleţită de operă şi nu invers, răsturnându-se conceptul tradiţional de
mimesis: nu arta este o copie a lumii (o copie a copiei), ci lumea este o
copie a artei. Adverbele de loc ‘departe’ şi ‘aproape’ sugerează limitele
cunoaşterii de tip raţional, care nu poate să pătrundă în esenţa tainelor
lumii. Poetul realizează că numai cu ajutorul raţiunii nu poate crea. Este
nevoie de ceva mai mult, de cunoaşterea poetică.
o ‘De ce creaţia este implorată să dea naştere creatorului ?’ Este creată o
ambiguitate. Creatorul şi creaţia se nasc şi se susţin reciproc. Creaţia este
aceea care înveşniceşte numele autorului şi îl face să treacă dincolo de
timp, iar artistul este cel care dă viaţă operei prin imaginaţia şi
sensibilitatea sa.

38. Comenteaza elementele de limbaj si de expresivitate, dintr-un text poetic


apartinand lui Nichita Stanescu.
________________________________________________________________________

Limbaj şi expresivitate înseamnă:


o caracteristicile limbajului poetic (expresivitate, ambiguitate, sugestie);
o procedee artistice/figuri de stil (figuri de sunet, figuri semantice, figuri
sintactice);
o elemente de versificaţie.

Către Galateea – 1965 – vol. Dreptul la timp, de Nichita Stănescu

Tema poeziei este iubirea creatoare (iubirea şi creaţia), legătura dintre artist şi
creaţia sa.
Astfel, poezia devine a artă poetică.
Poetul foloseşte enumeraţii ample, pentru a-şi exprima sentimentul de iubire:
’toate timpurile, toate mişcările, toate parfumurile...’. Personificarea ‘genunchiul
pietrelor’ sugerează însufleţirea operei de artă.
Eul liric apare în ipostaza unui Demiurg în fraza «Ştiu/ tot ce e mai departe de
tine». Orizontul cunoaşterii e definit prin noţiuni abstracte, care sunt şi metafore: după-
amiaza, după-orizontul, dincolo-de-marea. Astfel, poetul creează cuvinte noi.
Natura, universul sunt însufleţite. Copacii devin ’umbre de lemn ale vinelor tale’,
râurile devin ‘mişcătoare umbre ale sângelui tău’, iar pietrele rămân ‘umbre de piatră ale
genunchiului meu’. Primele două metafore personificatoare exprimă vitalitatea
sculpturii, iar ultima arată suferinţa, umilinţa, jertfa, rugăciunea (‘şi mă rog de tine, naşte-
mă’). Natura apare ca însufleţită de operă şi nu invers, răsturnându-se conceptul
tradiţional de mimesis: arta este o copie a lumii (o copie a copiei). Adverbele de loc
‘departe’ şi ‘aproape’ sugerează limitele cunoşterii de tip raţional, care nu poate să
pătrundă în esenţa tainelor lumii. Poetul realizează că numai cu ajutorul raţiunii nu poate
crea. Este nevoie de ceva mai mult, de cunoaşterea poetică.
Există o anumită tensiune interioară care creşte în poem.
Verbul la forma imperativă ‘naşte-mă’ este un refren al poeziei (laitmotiv). El
constituie totodată punctul culminant al dialogului artistului cu Galateea.
‘De ce creaţia este implorată să dea naştere creatorului ?’Deoarece creatorul şi
creaţia se nasc şi se susţin reciproc. Creaţia este aceea care înveşniceşte numele autorului
şi îl face să treacă dincolo de timp, iar artistul este cel care dă viaţă operei prin imaginaţia
şi sensibilitatea sa.
Poezia este o invocaţie către Galateea. Galateea este iubita, dar şi creaţia.
Versuri albe, inegale ca lungime .
Ritmul interior. Poetul foloseşte ingambamentul.

39. Ilustreaza conceptul operational lirism subiectiv, prin referire la doua poezii
studiate, apartinand romantismului, simbolismului, modernismului sau
neomodernismului.
________________________________________________________________________

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga face parte din seria artelor
poetice ale literaturii române din perioada interbelică. Poezia este aşezată în fruntea
primului său volum, “Poemele luminii”(1919), şi are rol de program (manifest literar),
realizat însă cu mijloace poetice.
Tema poeziei o reprezintă atitudinea poetică în faţa marilor taine ale Universului:
cunoaşterea lumii în planul creaţiei poetice este posibilă numai prin iubire.
Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se realizează prin atitudinea
poetică transmisă în mod direct şi, la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivităţii (mărci
lexico-gramaticale prin care se evidenţează eul liric): pronumele personal la persoana I
singular, adjectivul posesiv la persoana I, verbele de present, persoana I singular,
alternând spre diferenţiere cu persoana a III-a; topica afectivă/cezura.
“Plumb” de George Bacovia. Textul este structurat in doua catrene construite pe
baza lexemului plumb, care este reluat in 6 din cele 8 versuri ale poeziei.Cele doua
strofe/secvente poetice corespund celor doua planuri ale realitatii: realitatea exterioara,
obiectiva simbolizata de cimitir si de cavou si realitatea interioara, subiectiva, simbolizata
de sentimentul iubirii a carui invocare se face cu disperare, fiind si el conditionat de
natura mediului.
Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei prin marcile subiectivitatii: persoana
intai a verbelor “stam”, “am inceput”,, persoana I a adjectivului posesiv “amorul meu”.

40. Exemplifica trasaturile speciei dramatice comedia, prin referire la o opera


studiata.
________________________________________________________________________

O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale

Comedia – specie a genului dramatic, in proza sau in versuri care provoaca rasul (este
menita sa-I inveseleasca pe spectatori) prin surprinderea moravurilor sociale, a unor tipuri
umae sau a unor situatii neasteptate, avand un final fericit si, deseori, un rol
moralizator.Conflictul comic presupune contrastul dintre aparenta si esenta, dintre
pretentii si realitate.Personajele comediei sunt inferioare in privinta insusirilor morale,
a capacitatilor intelectuale sau a statutului social.
Caracteristici:
o stârneşte râsul;
o Există diferite situaţii comice, diferite greşeli de exprimare care produc râsul. În
acest sens, Caragiale foloseşte procedee specifice teatrului clasic, făcând apel la
încurcătură (determinată de pierderea banului), la coincidenţă (Dandanache
utilizează acelaşi instrument de şantaj ca acela la care recurge Caţavencu), la
quiproquo (înlocuirea lui Caţavencu, în final, cu Agamiţă Dandanache).
o conflict derizoriu (nesemnificativ);
o Conflictul este produs de pierderea scrisorii trimise de Tipătescu lui Zoe.
Scrisoarea este un adevărat personaj, care trece din mână în mână, generând şi
întreţinând intriga, contribuind la menţinerea tensiunii dramatice.
o Prin dispariţiile repetate şi eforturile personajelor de a o recupera, ea se
transformă într-o importantă sursă a comicului.
o personajul este confruntat cu false probleme, este mediocru, având defecte
morale care sunt satirizate;
o Tipurile de personaje reflectă anumite defecte de caracter sau vicii. Zoe – femeia
adulterină; Trahanache – soţul încornorat; Pristanda – poliţaiul slugarnic;
Caţavencu – demagogul etc.
o conflict între aparenţă şi esenţă;
o Personajele vor să pară altceva decât sunt. Observarea discrepanţei între aparenţă
şi esenţă produce efecte comice.
o deznodământ vesel;
o Nae Caţavencu este pus ca să conducă manifestaţia în cinstea lui Agamiţă
Dandanache, iar personajele, care mai înainte au fost în conflict, acum se împacă,
refăând pacea. Piesa se încheie într-o notă comică, prin vorbele lui Pristanda, nu
inofensive: «Curat constituţional».
o stil parodic.
o Caragiale îşi iubeşte personajele, dar nu le iartă acele defecte care le face ridicole.

41. Ilustreaza comicul (de caracter, de situatie sau de limbaj), prin referire la o
comedie studiata.
________________________________________________________________________

O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale

Comicul – categorie estetică, ce desemnează un fenomen care stârneşte râsul şi


care nu pereclitează existenţa celor implicaţi. Comicul provine dintr-o neconcordanţă
între aparenţă şi esenţă, între adevăr şi minciună, între scop şi mijloace. Forme ale
comicului : umorul, satira, ironia, sarcasmul, grotescul.
Tipuri de comic : de situaţie, de limbaj, de nume, de caracter.

Comicul de limbaj este provocat de:


o prezenţa numeroaselor greşeli de vocabular. Cuvintele sunt deformate, mai
ales neologismele, din lipsă de instrucţie: famelie, renumeraţie, andrisant,
plebicist (familie, remuneraţie, adresant, plebiscit).
o încălcarea regulilor gramaticale şi a logicii
o contradicţia în termeni: «După lupte seculare care au durat aproape 30 de
ani.»
o asociaţii incompatibile: «Industria română e admirabilă, e sublimă, dar
lipseşte cu desăvârşire.»
o nonsensul: «... ori să se revizuiască, primesc ! dar să nu se schimbe nimica...»
o ticuri verbale:
o Ghiţă Pristanda: curat murdar, curat constituţional;
o Trahanache: aveţi puţintică răbdare;

Comicul de situaţie rezultă din fapte neprevăzute şi din prezenţa unor grupuri
insolite:
o triunghiul conjugal: Zoe-Tipătescu-Trahanache;
o cuplul Farfuridi- Brânzovenescu;
o încurcătura (pierderea scrisorii);
o evoluţia inversă (Caţavencu);
o quiproquo-ul (înlocuirea lui Caţavencu prin Dandanache);
o orice scenă în care apar efecte comice;

42. Ilustreaza conceptul operational drama, prin referire la o opera literara


studiata.
________________________________________________________________________

Drama este o piesă de teatru cu un conţinut grav, tratat uneori într-o manieră comică,
ceea ce permite amestecul celor două categorii fundamentale ale genului dramatic:
comicul şi tragicul. Drama este o specie modernă a genului dramatic, rezultat al unei mai
mari libertăţi de creaţie. În dramă se regăsesc mai multe curente literare printre care şi
romantismul. Romantismul este un curent literar apărut în prima jumătate a secolului al
XIX-lea, în Anglia, Germania şi Franţa.
Piesa „Răzvan şi Vidra” este o dramă romantincă care urmăreşte destinul lui
Răzvan, evoluând de la condiţia sa de ţigan liber la aceea de domnitor al Moldovei. În
această piesă întălnim mai multe trăsături ale romantismului cum ar fi evaziunea în trecut,
istorie sau tradiţie, Bogdan Petriceicu Hasdeu pornind de la cronica lui Miron Costin şi
de la un studiu istoric consacrat lui Răzvan de Nicolae Bălcescu. Întâlnim motivul
destinului care aminteşte de tragedia greacă antică: „Tu! Da, tu eşti o unealtă a puterii
fără nume,/ Care ţese nevăzută toate lucrurile-n lume, / Astfel c-ades muritorul, bun ca
blândul mieluşel / Face rele peste, făr’ s-o ştie singur el!”. La nivel artistic predomină
antiteza, procedeu specific romantismului, antiteză pe care o putem observa foarte bine
între Răzvan şi Zbierea, personaje care în final îşi găsesc sfârşitul împreună datorită
aceluiaşi motiv: dorinţa de putere şi lăcomia: „Nu-mi ziceai tu, oare, Vidro, să fiu
întocmai ca Sbierea? / Eu cu cinstea şi mândria, el cu prada şi averea! / Dar ce-i mai
trebui acuma mii de galbeni în grămezi? – Ce-mi foloseşte domnia?... Pe-amândoi aci ne
vezi / Praf, pulbere şi cenuşă! ... Nebuni, ce din lăcomie, / El pentr-o biată lescaie, eu
pentr-un ceas de mândrie”. Mai întâlnim deasemenea şi comparaţia romantică „O faptă
cât de frumoasă, ca o floare cu otravă, / Tăinuieşte câteodată pieirea cea mai grozavă!...”
Este întâlnit şi umorul popular: „Bre! Ce de mai boierime! Doi jupâni ş-o jupâneasă! /
Parcâ-i la curtea domnească! / O adunătură aleasă!”, proverbul popular: „Fie pâine cât de
rea, / Tot mai dulce mi se pare, când o ştiu din ţara mea”, dar şi versuri cu valoare de
pamflet social: „Astfel şi boierul ăsta e painjinul sătul, / Gata să-şi mai dreagă cursa, tot
strigând că nu-i destul!” şi versuri de factură populară: „Moartea-i mireasă/ Normântu-i
casă, / Viermii sunt naşi, / Hai la vrăjmaşi!...” În această piesă apare şi motivul romantic
al visului prevestitor: „Visul meu!... Grozavul vis!... / Şi de ce eu stau aicim când Răzvan
înfruntă focul?... / Daţi-mi armă! Lângă dânsul, în primejdie mi-e locul...”. Alături de
acest motiv îl întâlnim şi pe acela al sorţii schimbătoare: „Necruţând nimica-n lume,
neştiind nimica sfânt, / Uitam că viaţa-i o punte dintre leagăn şi mormânt!”.
La nivelul personajelor întâlnim eroi romantici, eroi excepţionali în situaţii
excepţionale: Răzvan este dominat de trăsături puternice de caracter. Ca erou romantic el
este structurat contradictoriu: înzestrat cu calităţi de excepţie, de care este conştient, dar
neputiincios în afirmarea lor, pentru că drama Răzvan şi Vidra este, în primul rând, după
cum spunea G. Călinescu, drama individului apăsat de prejudecata publică: „Eu, ţigan!
Eu...o, Jupâne! / Decât, vai, decât amar, / Mai dulce-i spânzurătoarea / Nu mai aştept în
zadar!” Comportamentul şi faptele sale arată însuşiri alese: ştiutor de carte: „Dintre mii
de ţigănime, ştiut-am să-nvăţ scrisoare / sârbească şi românească, încât ajunsei de mic / În
casa mitropoliei cel mai isteţ grămătic...”, cinstea: „Mama, buna măiculiţă, din mormânt
ar tresări / De-ar şti că în pieptu-mi se mişcă păcatul de-a tâlhări”, generozitatea,
cutezanţa în lupta pentru dreptate şi curajul răspunderii: „El nu-i vinovat sărmanul;
cântecul fcut-am eu; / L-am scris, l-am lipit şi pace!”
Suflet generos, Răzvan se comportă după legile morale nescrise ale haiducilor.
Când e prins Zbierea, din cauza căruia fusese făcut „rob pentr-un galben”, Răzvan îl iartă:
„Răzbunarea cea mai crudă este când duşmanul tău / E silit a recunoaşte că eşti bun şi
dânsu-i rău!”
Avântul romantic al personajului se împleteşte cu clasicismul construcţiei
realizată într-o structură unitară echilibrată.
În opera „Răzvan şi Vidra” se mai regăsesc şi alte caracteristici specifice
romantismului cum ar fi amestecul genurilor sau subiectivismul. Romantismul
promovează alături de poezia lirică sau proză şi dramaturgia, creând astfel noi specii
printre care şi drama.
Prin încercarea de a reda culoarea locală şi atmosfera epocii, prin alegerea unor
personaje care întruchipează caractere puternice, dominate de câte o pasiune devoratoare,
care îi susţin pe parcursul devenirii lor, dar le provoacă în final înfrângerea şi chiar
tendinţa de a amesteca solemnitatea tragicului cu omenescul, cu trăsăturile individuale
care umanizează personajele, Răzvan şi Vidra este o piesă romantică, deşi apare, într-un
moment când curentul romantic începea să dispară.
Piesa apelează la o serie de convenţii şi teme cunoscute în literatura romantică, pe
care autorul le dispune în cadrul unei existenţe istorice reale, cum ar fi: tea săracului
îmbogăţit din întâmplare,care refuză bogăţia, a stăpânului devenit robul robului său,a
celui dispreţuit care se ridicădatorită meritelor sale proprii, sau tema răzbunării prin
bunătate.
Toate aceste sunt teme romantice prin faptul că includ elementul caracteristic al
antitezei, al contrastului dintre două situaţii.
Pentru descrierea şi realizarea scenică a acestor situaţii dramatice romantice, autorul
utilizează frecvent procedee retorice, în general declamative şi bazate pe exagerări, pe o
viziune hiperbolică a realităţii, toate acestea fiind caracteristice teatrului romantic, şi
făcând din Răzvan şi Vidra o dramă romantică.

43. Analizeaza constructia subiectului (conflict dramatic, intriga, scena, relatii


temporale si spatiale).
________________________________________________________________________

Ca specie a genului dramatic, comedia este destinata reprezentarii scenice, dovada


fiind lista cu Persoanele de la inceputul piesei si didascaliile, singurele interventii
directe ale autorului in piesa.
Textul dramatic este structurat in patru acte alcatuite din scene, fiind construit sub
forma schimbului de replici intre personaje.
Fiind destinata reprezentarii scenice, creatia dramatica impune anumite limite in ceea
ce priveste amploarea timpului si a spatiului de desfasurare a actiunii.Actiunea comediei
O scrisoare pierduta este plasata “in capitala unui judet de munte, in zilele noastre”,
adica la sfarsitul secolului al XIX-lea, in perioada campaniei electorale, intr-un interval
de trei zile.
Intriga piesei (elementul care declanseaza desfasurarea actiunii si efectul de ansamblu
al textului) porneste de la o intamplare banala: pierderea unei scrisori intime,
compromitatoare pentru reprezentantii locali ai partidului aflat la putere si gasirea ei de
catre adversarul politic, care o foloseste ca arma de santaj.Acest fapt ridicol starneste o
agitatie nejustificata si se rezolva printr-o impacare generala s neasteptata.
Conflictul dramatic principal consta in confruntarea pentru puterea politica a doua
forte opuse: reprezentantii puterii (prefectul Stefan Tipatescu, pres partidului Zaharia
Trahanache si sotia acestuia Zoe) si gruparea independenta constituita in jurul lui Nae
Catavencu, ambitios avocat si proprietar al ziarului Racnetul Carpatilor.Conflictul are la
baza contrastul dintre ceea ce sunt si ceea ce vor sa para personajele, intre aparenta si
esenta.

44. Comenteaza doua modalitati specifice de caracterizare a personajului dramatic,


prin referire la un text literar studiat.
________________________________________________________________________

La Caragiale, în O scrisoare pierdută, întâlnim frecvent ca modalităţi de


caracterizare preferate de autor următoarele procedee fundamentale, toate indirecte:
1. prin limbaj;
2. prin nume.
Prin limbaj:
Zaharia Trahanache are ticuri verbale, precum «aveţi puţintică răbdare», ceea ce
denotă o gândire plată şi o anumită inerţie a personajului.
Dandanache e peltic, defect de vorbire care nu se potriveşte cu statul lui social: «Asa
e, puicusorule, c-am întors-o cu politica?»
Pristanda foloseşte frecvent termeni populari, mai ales regionalismele, iar
neologismele le deformează, trădându-şi incultura şi lipsa de instrucţie: bampir,
famelie, catrindală, renumeraţie. Ticul său verbal produce asociaţii comice: curat
murdar, curat condei, curat constituţional.

Prin nume:
Zaharia Trahanache – numele lui sugerează zahariseala şi capacitatea de a se
modela uşor, după ordinele superiorilor: Trahanaua e o cocă moale.
Nae Caţavencu – demagogia personajului, principala sa caracteristică, este sugerată
prin numele de Caţavencu, nume ce trimite la caţă – persoană care vorbeşte mult.
Farfurdi şi Brânzovenescu – numele lor au «rezonanţe culinare» şi sunt derivate cu
sufixe onomastice greceşti şi româneşti, amestecul clientelei politice a vremii, care se
bucura de aceleaşi avantaje constituţionale.
Pristanda – numele personajului este luat de la un joc moldovenesc în care se bate
pasul într-o parte şi-n alta fără să se pornească niciunde, arătând şiretenia lui, ce simte
că adversarul de azi poate fi prefectul de mâine.

45. Expune subiectul unei drame studiate.


________________________________________________________________________

Piesa „Răzvan şi Vidra” este o dramă romantincă al carei subiect il reprezinta destinul
lui Răzvan, evoluând de la condiţia sa de ţigan liber la aceea de domnitor al Moldovei. În
această piesă întălnim mai multe trăsături ale romantismului cum ar fi evaziunea în trecut,
istorie sau tradiţie, Bogdan Petriceicu Hasdeu pornind de la cronica lui Miron Costin şi
de la un studiu istoric consacrat lui Răzvan de Nicolae Bălcescu. Întâlnim motivul
destinului care aminteşte de tragedia greacă antică: „Tu! Da, tu eşti o unealtă a puterii
fără nume,/ Care ţese nevăzută toate lucrurile-n lume, / Astfel c-ades muritorul, bun ca
blândul mieluşel / Face rele peste, făr’ s-o ştie singur el!”. La nivel artistic predomină
antiteza, procedeu specific romantismului, antiteză pe care o putem observa foarte bine
între Răzvan şi Zbierea, personaje care în final îşi găsesc sfârşitul împreună datorită
aceluiaşi motiv: dorinţa de putere şi lăcomia: „Nu-mi ziceai tu, oare, Vidro, să fiu
întocmai ca Sbierea? / Eu cu cinstea şi mândria, el cu prada şi averea! / Dar ce-i mai
trebui acuma mii de galbeni în grămezi? – Ce-mi foloseşte domnia?... Pe-amândoi aci ne
vezi / Praf, pulbere şi cenuşă! ... Nebuni, ce din lăcomie, / El pentr-o biată lescaie, eu
pentr-un ceas de mândrie”. Mai întâlnim deasemenea şi comparaţia romantică „O faptă
cât de frumoasă, ca o floare cu otravă, / Tăinuieşte câteodată pieirea cea mai grozavă!...”
Este întâlnit şi umorul popular: „Bre! Ce de mai boierime! Doi jupâni ş-o jupâneasă! /
Parcâ-i la curtea domnească! / O adunătură aleasă!”, proverbul popular: „Fie pâine cât de
rea, / Tot mai dulce mi se pare, când o ştiu din ţara mea”, dar şi versuri cu valoare de
pamflet social: „Astfel şi boierul ăsta e painjinul sătul, / Gata să-şi mai dreagă cursa, tot
strigând că nu-i destul!” şi versuri de factură populară: „Moartea-i mireasă/ Normântu-i
casă, / Viermii sunt naşi, / Hai la vrăjmaşi!...” În această piesă apare şi motivul romantic
al visului prevestitor: „Visul meu!... Grozavul vis!... / Şi de ce eu stau aicim când Răzvan
înfruntă focul?... / Daţi-mi armă! Lângă dânsul, în primejdie mi-e locul...”. Alături de
acest motiv îl întâlnim şi pe acela al sorţii schimbătoare: „Necruţând nimica-n lume,
neştiind nimica sfânt, / Uitam că viaţa-i o punte dintre leagăn şi mormânt!”.

46. Caracterizeaza un personaj, dintr-un text dramatic studiat (la alegere: comedie,
drama, forme ale dramaturgiei in teatrul modern).
________________________________________________________________________

Personajul Razvan din drama Razvan si Vidra de B.P.Hasdeu

Piesa „Răzvan şi Vidra” este o dramă romantincă care urmăreşte destinul lui
Răzvan, evoluând de la condiţia sa de ţigan liber la aceea de domnitor al Moldovei.
La nivelul personajelor întâlnim eroi romantici, eroi excepţionali în situaţii
excepţionale: Răzvan este dominat de trăsături puternice de caracter. Ca erou romantic el
este structurat contradictoriu: înzestrat cu calităţi de excepţie, de care este conştient, dar
neputiincios în afirmarea lor, pentru că drama Răzvan şi Vidra este, în primul rând, după
cum spunea G. Călinescu, drama individului apăsat de prejudecata publică: „Eu, ţigan!
Eu...o, Jupâne! / Decât, vai, decât amar, / Mai dulce-i spânzurătoarea / Nu mai aştept în
zadar!” Comportamentul şi faptele sale arată însuşiri alese: ştiutor de carte: „Dintre mii
de ţigănime, ştiut-am să-nvăţ scrisoare / sârbească şi românească, încât ajunsei de mic / În
casa mitropoliei cel mai isteţ grămătic...”, cinstea: „Mama, buna măiculiţă, din mormânt
ar tresări / De-ar şti că în pieptu-mi se mişcă păcatul de-a tâlhări”, generozitatea,
cutezanţa în lupta pentru dreptate şi curajul răspunderii: „El nu-i vinovat sărmanul;
cântecul fcut-am eu; / L-am scris, l-am lipit şi pace!”
Suflet generos, Răzvan se comportă după legile morale nescrise ale haiducilor.
Când e prins Zbierea, din cauza căruia fusese făcut „rob pentr-un galben”, Răzvan îl iartă:
„Răzbunarea cea mai crudă este când duşmanul tău / E silit a recunoaşte că eşti bun şi
dânsu-i rău!”
Avântul romantic al personajului se împleteşte cu clasicismul construcţiei
realizată într-o structură unitară echilibrată.

47. Ilustreaza elementele de compozitie a textului dramatic (act, scena/tablou,


replica, indicatii scenice), prin referire la o opera literara studiata.
________________________________________________________________________

Ca specie a genului dramatic, comedia este destinata reprezentarii scenice, dovada


fiind lista cu Persoanele de la inceputul piesei si didascaliile, singurele interventii
directe ale autorului in piesa.
Textul dramatic este structurat in patru acte alcatuite din scene, fiind construit sub
forma schimbului de replici intre personaje.
Fiind destinata reprezentarii scenice, creatia dramatica impune anumite limite in ceea
ce priveste amploarea timpului si a spatiului de desfasurare a actiunii.Actiunea comediei
O scrisoare pierduta este plasata “in capitala unui judet de munte, in zilele noastre”,
adica la sfarsitul secolului al XIX-lea, in perioada campaniei electorale, intr-un interval
de trei zile.
Intriga piesei (elementul care declanseaza desfasurarea actiunii si efectul de ansamblu
al textului) porneste de la o intamplare banala: pierderea unei scrisori intime,
compromitatoare pentru reprezentantii locali ai partidului aflat la putere si gasirea ei de
catre adversarul politic, care o foloseste ca arma de santaj.Acest fapt ridicol starneste o
agitatie nejustificata si se rezolva printr-o impacare generala s neasteptata.
Conflictul dramatic principal consta in confruntarea pentru puterea politica a doua
forte opuse: reprezentantii puterii (prefectul Stefan Tipatescu, pres partidului Zaharia
Trahanache si sotia acestuia Zoe) si gruparea independenta constituita in jurul lui Nae
Catavencu, ambitios avocat si proprietar al ziarului Racnetul Carpatilor.Conflictul are la
baza contrastul dintre ceea ce sunt si ceea ce vor sa para personajele, intre aparenta si
esenta.

48. Ilustreaza conceptul operational curent literar, prin referire la romantism sau la
simbolismul romanesc (la alegere).
________________________________________________________________________

Curent literar – miscare literara dintr-o anumita perioada social-istorica, reunind


scriitori care impartasesc principii estetice similare, se raporteaza intr-o maniera comuna
la o anumita traditie literara (la inceputurile lor, au caracter polemic fata de traditie),
concorda in preferintele pentru anumite genuri si specii literare si utilizeaza in opera lor
modalitati artistice similare.Principiile estetice ale unui curent literar sunt cristalizate, de
obicei, intr-un manifest literar, dar exista si curente reprezentate de mai multe
manifeste.

Curente literare:
- clasicismul, romantismul, simbolismul, expresionismul, parnasianismul, realismul,
naturalismul, dadaismul etc.

Simbolismul curent literar modernist, aparut ca o reactie impotriva poeziei


retorice a romanticilor si a impersonalitatii reci a parnasienilor.
Manifestul literar al, care da totodata si numele curentului il constituie o scrisoare
intitulata Le Symbolisme apartinand lui Jean Moreas.
Poezia simbolista este exclusiv o poezie a sensibilitatii pure.Poetul simbolist nu
este interesat nici de poezia naturii in sine, nici de poezia sociala, nici de poezia de idei.
Obiectul poeziei simboliste il constituie starile sufletesti nelamurite, confuze,
care , neputand fi formulate clar, sunt transmise pe calea sugestiei.
Sugestia este folosita drept cale de exprimare a corespondentelor/legaturilor
ascunse dintre lucruri, prin cultivarea senzatiilor coloristice, muzicale, olfactive, uneori
in imagini ample – sinestezii.
Mallarme:”A numi un obiect inseamna a suprima trei sferturi din placerea pe
care ti-o da un poem, placere care consta in bucuria de a ghici incetul cu incetul; sa
sugerezi, iata visul nostru”.
Cultivarea simbolului are, de asemenea, o importanta majora in cadrul acestui
curent.Utilizat in poezia anterioara (de pilda la romantici) pentru a exprima, a lamuri, a
materializa o idee sau un sentiment (simbolul explicit), la simbolisti, functia simbolului
ramane aceea de a sugera (simbol implicit).
Inclinatia catre stari sufletesti nedefinite, predispozitia pentru reverie, visare
reprezinta alte trasaturi ale poeziei simboliste.
Un element definitoriu al poeziei simboliste il reprezinta cautarea muzicalitatii
exterioare, obtinuta nu numai prin ritmuri si rime perfecte, ci mai ales prin repetitia
obsedanta a unor cuvinte, a anumitor vocale sau a refrenului.
Simbolistii au predilectie pentru banumite teme si motive: iubirea, nevroza, targul
provincial ca element al izolarii, natura ca loc al corespondentelor.

Tehnici simboliste:
o simbolul;
o sugestia;
o corespondenţele; sinestezia;
o muzicalitatea;
o versul liber.
Teme:
o condiţia poetului;
o natura, iubirea;
o starea de nevroză;
o moartea;
o evadarea;
o claustrarea;

Motive: singurătatea, melancolia, spleen-ul, ploaia, toamna, culorile, muzica, parcul,


cimitirul.

Romantismul – orientare ideologica artistica si literara aparuta in prima jumatate


a secolului al 19-lea in spatiul european.Contextul istoric, al aparitiei romantismului, l-a
constituit revolutiile burghezo-democratice, lupta pentru independenta si libertate
nationala.Romantismul are la baza filozofia idealista germana (a lui Hegel,
Schopenhauer, Fichte).Manifestul literar l-a constituit prefata dramei Cromwell al lui
Victor Hugo « nu exista reguli si nici modele..Conceptul artei de frumos include si uratul
si grotescul »
o Trasaturi/principii estetice
o imaginatia – principiul fundamental de creatie;
o primatul sentimentului si al fanteziei creatoare;
o subiectivitate; expansiunea eului individual;
o respingerea regulilor inpuse de clasicism; libertatea de creatie;
o fascinatia misterului si a exceptionalului;
o antiteza; interesul pentru mituri; culoarea locala;
o cultivarea emotiei si a sentimentului
o intensitatea trairilor
o amestecul genurilor si al stilurilor

o Surse de inspiratie/teme
o Folclorul local, miturile, fantasticul, fabulosul;
o Trecutul istoric;
o Natura locala sau spatiile exotice
o Exceptionalul

o Raportul cu timpul
o Evadarea din realitate in vantezie, vis, trecut istoric, spatiu natal sau spatii
exotice
o Antiteza trecut – prezent
o Personajul literar
o Personaje exceptionale in inprejurari exceptionale
o Antiteza inger-demon; tiranul; personaje din toate mediile sociale, drama
omului, particularul/exceptionalul

o Stilul
o Stilul metaforic
o Fuziunea genurillor si a speciilor
o Largirea si imbogatirea limbii literare: limbaj popular, arhaic etc.

49. Expune modul in care doctrina estetica promovata de revista Dacia literara se
reflecta in creatia scriitorilor pasoptisti.
________________________________________________________________________