Sunteți pe pagina 1din 5

DE CE POŢI AVEA ÎNCREDERE ÎN BIBLIE


Marvin Moore

Biblia este cartea cea mai veche a lumii şi a fost cea mai
populară carte cu mult înainte ca editorii să înceapă să întocmească
liste de best-sellers (cele mai bine vândute cărţi). Diferitele societăţi
biblice din toată lumea vând sau distribuie mai mult de 20 milioane de
exemplare anual. Biblia, sau părţi din ea, este acum disponibilă în
peste 2.200 de limbi.
Având în vedere că cercetătorii au verificat cu scrupulozitate
fiecare cuvânt al Biblie în cursul ultimelor sute de ani şi că au analizat
arheologia, istoria şi limbile vechi în care Biblia a fost scrisă, ai crede
că au ajuns la o oarecare unanimitate până acum cu privire originea,
scopul şi relevanţa Bibliei.
Totuşi, adevărul este exact contrariu. Unii cred că Dumnezeu a
dictat fiecare cuvânt al Bibliei. Alţii spun că ea nu este altceva decât o
colecţie de vechi tradiţii orale. Unii consideră că relatările ei conţin în
mod absolut întâmplări reale, alţii cred că nu este decât o culegere de
mituri şi legende. Aşa că se pune întrebarea: poţi avea încredere în
Biblie? Pentru cel puţin pentru trei motive,pentru mine răspunsul este
un Da absolut.

Arheologia

Din când în când scepticii au pus sub semnul întrebării aproape


fiecare relatare a Bibliei. Totuşi, în cursul ultimei sute de ani, una după
alta dovezile arheologice au confirmat fiecare dintre aceste relatări.
Iată câteva dintre acestea:

Belşaţar. Daniel relatează că Belşaţar era rege al Babilonului


atunci când naţiunea a fost cucerită de perşi. Până târziu în secolul
XIX, toate listele cu regii babilonieni îl dădeau pe Nabonid ca fiind
ultimul rege al Babilonului, ceea ce i-a condus pe cercetătorii sceptici
să concluzioneze că Belşaţar a fost un personaj fictiv, inventat de
Daniel.
Totuşi, tăbliţele cuneiforme1 descoperite la 1860 au demonstrat
convingător că Belşaţar a fost coregent cu tatăl său Nabonid. Se ştie că
Nabonid era în altă parte a regatului Babilon şi Belşaţar era rege în
oraşul Babilon în vremea cuceririi oraşului.
Un cercetător a făcut următoarea afirmaţiei copleşitoare: „Dintre
toate rapoartele non-babiloniene cu privire la situaţia de la sfârşitul
imperiului neo-babilonian, capitolul 5 al cărţii lui Daniel este cel mai
apropiat în exactitate de literatura cuneiformă cu cât mai remarcabile
sunt evenimentele la care se referă.”2
1
Regele David. David este un personaj biblic şi mai important care,
timp de mulţi ani, a fost considerat de învăţaţii sceptici a fi un personaj
fictiv. Totuşi, de curând arheologii au descoperit un fragment de piatră
cu o inscripţie care cuprinde în ea şi cuvintele: „casa lui David” – o
referire de netăgăduit la dinastia regală davidică, întemeiată de David.
Comentând această descoperire, savantul australian Ian Wilson
spunea: „Dintr-o singură mişcare inscripţia ‚Tel Dan’ l-a transformat pe
David cel din Biblie dintr-o figură care era aproape tot atât de
legendară ca şi regele Arthur al Angliei într-un personaj istoric cert”.3
Cele patru Evanghelii. Descoperirile arheologice sprijină din ce în ce
mai mult afirmaţiile istorice şi geografice făcute de cei patru scriitori
care au relatat viaţa lui Isus: Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Printre aceste
descoperiri sunt următoarele:
• Ioan menţionează o clădire numită Betesda în Ierusalim,
care adăpostea o scăldătoare. Săpături arheologice au
dezgropat o clădire care se potriveşte perfect descrierii
lui Ioan.4
• Arheologii au găsit ceea ce probabil era palatul luxos al
lui Caiafa, marele preot care a condus judecarea lui Isus
de către Sanhedrin. El cuprinde o curte interioară, unde
Petru s-a lepădat de Isus de trei ori, şi o sală suficient de
mare ca să fi fost folosită ca sală de judecată.5
• Arheologii au scos la iveală un cavou la Ierusalim care
conţine rămăşiţele, datate ca fiind din primul secol al
erei creştine, unui om alei cărui oase au semne indicând
că a fost atârnat în cuie de încheieturile mâinilor. De
asemenea a fost găsit un piron încă înfipt în glezne.
Arheologii îmi întăresc credinţa că Biblia este istorie reală şi nu
mituri (mit), aşa cum vor să mă facă scepticii să cred.

Profeţia

Credinţa mea în Biblie este de asemenea confirmată de


numeroase dintre profeţiile sale, două în mod special:
Istoria lumii în avanpremieră. Savanţii liberali afirmă despre
cartea Daniel că a fost scrisă în secolul al doilea după Hristos şi nu în
secolul al şaselea în.Hr., când s-au întâmplat evenimentele pe care le
relatează. Unul dintre motivele principale pentru această afirmaţie este
că Daniel a profetizat nu numai căderea imperiului babilonian ci şi
succedarea sa de Persia, Grecia şi Roma.
Roma n-a ajuns la putere decât în secolul al doilea d.Hr., în timp
ce întâmplările din Daniel se petrec în secolul 6 î.Hr. Ar fi fost evident
imposibil pentru o persoană obişnuită ce ar fi trăit în secolul 6 î.Hr. să
prevadă cu exactitate puterile politice care vor conduce lumea
mediteraneană patru sute de ani mai târziu. Acesta este unul dintre
2
argumentele pentru care savanţii liberali care resping supranaturalul,
inclusiv inspiraţia Bibliei, dau secolul al doilea d.Hr. ca fiind data scrierii
cărţii Daniel.
Totuşi, Daniel a prezis nu numai succedarea Babilonului de
Persia, Grecia şi Roma; de asemenea a prezis că Roma va fi succedată
de mai multe naţiuni în loc de un singur imperiu. Şi aşa s-a şi
întâmplat. Aşa-numitele „triburi barbare” din nordul Europei au invadat
imperiul roman în timpul secolelor 4 şi 5 d.Hr., punând stăpânire peste
ruinele sale şi formând bazele naţiunilor în care este împărţită astăzi
Europa.
Evident, chiar dacă Daniel şi-ar fi scris profeţiile în secolul 2
d.Hr., aşa cum afirmă scepticii, n-ar fi existat nici o modalitate prin
care el să ştie la acea dată timpurie că Roma va fi sfărâmată de
naţiunile europene de astăzi.
Aceasta îmi confirmă că Dumnezeu i-a dat în realitate lui Daniel
o schiţă a istoriei viitoare a lumii, aşa cum afirmă Biblia.
Data începerii lucrării lui Isus. Chiar mai remarcabilă este
profeţia lui Daniel cu privire la anul când urma să-Şi înceapă lucrarea
publică Isus. După Daniel 9,25, „de la darea poruncii pentru zidirea din
nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece
şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi
gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare”.
Avem un total de 69 de săptămâni sau 483 de zile. Savanţii sunt de
acord în general că săptămânile din Daniel trebuie înţelese ca fiind
„săptămâni de ani”, ceea ce înseamnă că o zi reprezintă un an, deci un
total de 483 ani.
Babilonienii au distrus Ierusalimul şi au luat în robie în Babilon
majoritatea locuitorilor. Trei regi persani au emis decrete, prin care se
permitea evreilor să se întoarcă acasă, însă singurul decret care
mandata reconstruirea Ierusalimului, aşa cum cere profeţia lui Daniel,
a fost emis de Artaxerxe în 457 în.Hr. O socoteală simplă ne arată că
cei 483 de ani din Daniel sfârşesc în 27 d.Hr.6
Isus a fost uns pentru lucrarea Sa în timpul botezării Sale de
către Ioan Botezătorul şi din informaţiile cronologice detaliate date de
Luca,7 ştim că Ioan L-a botezat pe Isus în anul 27 d.Hr. Iată că Daniel a
prezis anul real când Isus urma să-Şi înceapă lucrarea.
Aceasta este o dovadă zdrobitoare că pot crede că Biblia este un
mesaj de la Dumnezeu, nu doar ceva scris de fiinţe omeneşti.

Experienţa personală

Cu toate acestea, oricât de impresionante ar fi dovezile arheologice şi


profeţia în a confirma că Biblia este demnă de crezare, pentru mine
cea mai importantă dovadă este schimbarea pe care a produs-o Biblia
în propria mea viaţă.

3
Biblia, atât în Vechiul cât şi în Noul Testament, ne prezintă un
Dumnezeu care ne iubeşte şi ne iartă. Vechiul Testament ni-L
descoperă pe Dumnezeu care este „plin de îndurare şi milostiv, care Îşi
ţine dragostea până la al mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea,
răzvrătirea şi păcatul”.8 Noul Testament înregistrează spusele lui Isus:
„Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece
lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El”9. Şi Pavel, care este fără
îndoială cel mai mare teolog al tuturor timpurilor, spune că Dumnezeu
nu ne cere să ne biruim toate păcatele înainte ca El să ne primească.
El ne iartă mai întâi, apoi ne ajută să ne biruim păcatele.10 Am nevoie
de un astfel de Dumnezeu! Sunt o fiinţă umană greşită şi, uneori, mă
simt foarte vinovat din cauza obiceiurile rele care izvorăsc din
defectele mele de caracter. Totuşi, Dumnezeu mă iartă. Dar el face
ceva mai mult. Mă ajută să obţin biruinţă asupra defectelor şi
obiceiurilor rele care altfel mi-ar distruge viaţa. Pavel spune că
Evanghelia – vestea bună despre Isus – este „puterea lui Dumnezeu
pentru mântuirea oricui crede”, în aşa fel încât „porunca Legii să fie
împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci
după îndemnurile Duhului”11.
Iar aceasta este chiar adevărul. Am descoperit că atunci când îmi
predau viaţa lui Dumnezeu, El îmi dă o putere care mă face în stare să
trăiesc zilnic tot mai aproape de viaţa ideală pe care mi-o descoperă
Biblia. Aceasta se întâmplă printr-o radicală reorientare a minţii,
emoţiilor şi priorităţilor mele – ceea ce Pavel numeşte „înnoirea
minţii”.12 Dumnezeu îmi dă pace în locul fricii, răbdare în locul mâniei şi
împăcare cu mine însumi în locul ruşinii.
Iar aceasta este pentru mine cea mai mare dovadă dă DA, pot să
am încredere în Biblie. Şi tu poţi avea!

4
*
1 Cuneiformele au fost o formă antică de scriere prin zgârierea de semne pe tăbliţe de lut proaspăt,
care prin uscare deveneau adevărate cărţi.
2 Raymond P. Dougherty, Nabonidus and Belshazzar (New Haven, Con..: 1929), pag. 216
3 Ian Wilson, The Bible as History (Washington, D.C.: Regenery Publishing, Inc. 1999), pag. 108
4 Ioan 5,2
5 Matei. 26,57.58
6 În.Hr. datele se numără înapoi – 457, 456, 455. Scăzând 457 din 483 ajungem la anul 26 d.Hr.,
dar având în vedere că nu există un an 0 între 1 î.Hr. şi 1 d.Hr. este nevoie să adăugăm un an, ceea ce
ne conduce la anul 27 d.Hr.
7 Luca 3,11-13
8 Exod 34,6.7
9 Ioan 3,17
10 Vezi Romani 3,21-24.28; a socoti neprihănit înseamnă a ierta. Pavel arată că Dumnezeu nu ne
cere să ascultăm de Legea Sa înainte de a ne socoti neprihăniţi sau ierta.
11 Romani 1,16; 8,4
12 Romani 12,2

(Signs of the Times-ianuarie 2001)