Sunteți pe pagina 1din 28

In privinta fructelor, raspunsul este clar : pentru ca sunt dulci (cel putin, majoritatea).

Ne place
sa mancam fructe, cam orice fel de fructe, chiar daca le acceptam pe cele straine sau exotice cu
oarecare ezitare la inceput. Dar legumele pot fi amare, iuti, pot avea, crude, un gust destul de
neplacut, dincolo de vitamine, asa ca de ce sa le mancam ? In buna parte, mancam legume pentru
ca suntem constienti de rolul pe care il joaca in alimentatie si pentru ca unele chiar ne plac.
In esenta, omul de astazi este rezultatul unei lungi evolutii si pas cu pas si-a diversificat hrana.
Primii stramosi ai omului incepusera sa manance  frunze, fructe, legume salbatice, seminte,
vegetatie diversa. Chiar daca nu stiau inca sa cultive toate acestea, le putea lua direct din natura,
din locurile unde ajungea tribul.
Nu s-au pastrat prea multe informatii despre cat de toxice sau, dimpotriva, sanatoase erau
legumele si fructele pe care le mancau primii oameni. Dupa atata timp, este de presupus ca cea mai
mare parte dintre acestea au disparut sau nu mai sunt folosite. In schimb, astazi avem informatii
despre fructele si legumele care fac parte din dieta noastra, de la vitamine si minerale, la istoricul
plantei si cele mai bune conditii pentru a o intretine si creste. Suntem mai interesati ca oricand de
efectele pozitive ale legumelor, de retete, de gust, de agricultura ecologica si sanatate, insa numarul
legumelor si fructelor consumate in mod obisnuit este in scadere.
Cele mai cunoscute si mai gustate legume sunt spanacul, varza, broccoli, morcovii, cartofii, ardeii,
ceapa, mazarea, conservate sau proaspete, preparate intr-un fel sau altul, fiecare cu gustul si
calitatile specifice, multe insotite de adevarate povesti. Sigur este ca, in special popoarele
occidentale, au facut o greseala reducand cantitatea si variatia legumelor din alimentatia zilnica,
lipsindu-se astfel de protectia oferita de acestea. Consumul de legume constituie o adevarata alinare
culinara.
Datorita temperaturilor inalte (peste 32 de grade) din timpul verii, se produce o crestere
corespunzatoare a transpiratiei, care impiedica astfel supraincalzirea corpului.  Odata cu apa,
organismul mai pierde si saruri minerale si vitamine (mai ales pe cele solubile), antrenand astfel
multe consecinte negative in desfasurarea proceselor fiziologice.  Astfel, poate aparea astenia
fizica precum si perturbari ale proceselor metabolice, stare de disconfort.
Pentru evitarea unor asemenea neplaceri, se impun masuri de inlocuirea a pierderilor
provocate de transpiratie, a pierderilor de apa, saruri minerale si vitamine, pentru refacerea
conditiilor normale de functionare a organismului.  Acest lucru poate fi realizat prin consumarea
in medie a doi litri de lichide pe zi, care nu vor fi baute prea reci (se elimina inainte de a hidrata
organismul).  In afara de lichidele propriu-zise, se vor consuma cat mai multe fructe si legume,
datorita pe de o parte rezervelor de apa, saruri minerale si vitamine pe care le contin, cat si
datorita faptului ca in organism ele cedeaza apa sub forma de efect intarzaiat, asigurand in mod
constant si pe termen lung lichidul.
Consumand cat mai multe fructe si legume (mai ales crude), dispare senzatia de sete continua
datorita efectului de eliberare a apei din tesuturile vegetale.  In plus, fructele si legumele
elibereaza, prin consum, un numar mic de calorii.  Se mai pot consuma infuzii (ceaiuri) caldute,
usor indulcite cu zahar sau indulcitori artificiali, de izma (nu in exces), de soc, de musetel, de
sunatoare si mai ales de urzici (taie senzatia de sete), la temperatura camerei.  Uneori alegerea
acestor ceaiuri se poate face si in functie de necesitatile terapeutice.  Infuziile de plante se prepara
cu o lingurita de planta la o cana cu apa.  Alimentatia trebuie sa fie variata si judicios intocmita,
in sensul valorii calorice a alimentelor, in ideea de a se consuma numai acele produse cu valoare
calorica mica.
Neobisnuitul concurs al "legumelor
urate" este organizat anual, in Marea
Britanie, de asociatia National Trust, care isi
propune astfel sa dea o sansa si acelor legume
care au un gust extraordinar, dar sunt
respinse datorita aspectului. "Vrem sa
schimbam prin aceasta conceptul de leguma
perfect cosmetizata, leguma prezenta in
supermarketuri", a precizat Liz Woodward
din partea organizatorilor.
 

Printre numerosii candidati la titlul de


"cel mai urat" s-au numarat cartofi,
morcovi, cepe si rosii. Marele castigator a
fost insa un pastarnac avand o forma care
aminteste de o creatura din abisuri,
inconjurata de tentacule.
Cartoful este bogat in vitamine din
complexul B, dar nu trebuie neglijate nici
cantitatile de vitamina C si K. Sarurile
minerale ale cartofului sunt evidentiate in
functie de calitatea solului: magneziu,
fosfor, fier, mangan, cupru, sulf.

Proprietatile cartofului
- sanatos, hranitor, foarte usor de
digerat, mai ales copt in coaja lui;
- aliment energetic permis diabeticilor,
obezilor si tuturor celor predispusi la
ingrasare;
- aliment de balast ce inlesneste functiile
intestinale;
- anti-ulceros;
- cicatrizant.
Toata lumea stie ca exista cartofi
albi si rosii. Ei bine, la moda in
strainatate, in gradini si, mai ales,
in bucatarii, veti intalni o specie
noua de cartofi mult mai ciudati si
colorati, dar la fel de buni la gust
ca oricare altii. Ne referim la
cartofii ... mov. Acestia sunt intr-
adevar o noutate care ne incanta
privirea si ne starnesc
curiozitatea in privinta
gustului. Culoarea lor ne-ar putea
duce cu gandul la gustul
strugurilor, dar, evident, au gust de
cartofi. Dupa preparare, culoarea
se mai estompeaza putin, dar tot
mov ramane. Daca ii pasati, capata
o culoare usor rosiatica.
Porumbul nu este o leguma, dar l-am
introdus in material alaturi de legume pentru
ca place copiilor si este folosit in alimentatie,
din ce in ce mai mult, in modul in care sunt
folosite acestea.
Porumbul este una din cele mai valoroase
plante cultivate datorita productivitatii
foarte ridicate si multiplelor sale
întrebuintari: alimentatia oamenilor si a
animalelor, industrie, cosmetica etc.
Porumbul isi are originea pe pamantul
Mexicului de astazi. Langa Ciudad de
Mexico s-au gasit ingropate boabe de
porumb care datau de mai bine de 8.000 de
ani. Potrivit unei legende a amerindienilor,
porumbul are origini divine, el fiind sursa de
hrana a zeilor atunci cand au creat
pamantul. In Europa, el a fost adus de
Cristofor Columb. Acesta a primit in dar de
la bastinasi porumb pentru a-l duce cu el
peste ocean. De aici, nu a fost decat un pas
pana la raspandirea pe intregul glob.
Stiati ca exista si stiuleti
de porumb cu boabe rosii?
Acestia sunt deliciul copiilor
care-l prefera fiert sau copt,
si cel mai important este ca-
si pastreaza culoarea si dupa
gatire. Aceasta specie este
numita « Ruby Queen ».
Mancarea va fi mai
interesanta daca se pregateste
un amestec de boabe galbene
si rosii.
 
Aproape toate soiurile de fasole
sunt fibroase şi sunt cultivate pentru
seminţele bogate în elemente
nutritive. Seminţele sunt uscate şi
păstrate în această formă. Cu puţin
timp înainte de a fi consumate, sunt
înmuiate în apă, pentru a putea
prepara din acestea diferite
mâncăruri. 
Fasolea boabe este una dintre
sursele de bază de albumine vegetale
din lume. Se întâlneşte în bucătăriile
tuturor popoarelor. Există 30 000 de
soiuri de fasole, din care se cultivă
peste 500.
Fasolea cu boabe albastre este
originara din China.
Daca boabele de fasole de alte
culori, cunoscute de noi, isi
pierd culoarea la fiert, fasolea
albastra isi pastreaza culoarea si
gustul este cel obisnuit.
Conopida este o varietate de varza cultivata
pentru forma ei distinctiva, ca un buchet. Leguma a
devenit populara in Grecia antica, unde era
consumata pentru eliberarea energiilor. Frunzele
exterioare ale conopidei sunt folosite in salate sau
sunt inabusite si apoi sunt consumate fierbinti.
Continutul bogat in vitamina C ajuta la refacerea
organismului printr-o actiune puternica
antioxidanta si antiinflamatorie.         
- Alegeti capatanile de culoare crem, de
consistenta ferma, cu flori compacte, fara pete
maronii
-          Se pastreaza in frigider intr-o punga
perforata pana la maxim cateva zile.        
- Spalati conopida chiar inainte de a o folosi.
-          Adaugati o lingurita de lamaie sau o ceasca
de lapte in apa in care o fierbeti pentru a-si pastra
culoarea
-          Tijele si frunzulitele pot fi adaugate la o supa
gustoasa
Conopida este, in
general, o leguma ciudata
chiar si avand culoarea
alba. O tenta de culoare o
aduce ruda ei verde si
anume broccoli. Dar ce
spuneti de o conopida
portocalie? Aceasta specie
a fost obtinuta inca din
anii 1970 de catre
cercetatorii din Canada.
Denumita si « conopida
Cheddar », ea cuprinde de
25 de ori mai mult beta
caroten decat conopida
alba. Se poate consuma si
cruda, ca o gustare
colorata si plina de
vitamine. Copii cu
siguranta o vor adora.
Mark Twain a spus:
„Conopida nu este nimic
altceva decât o varză cu
Provine din America de Sud, America
Centrală şi India. În momentul de faţă, este
cultivată în întreaga lume. Există peste 200 de
soiuri de fasole. Se consideră că fasolea are
peste 8000 de ani. Este una dintre cele „trei
surori” ale bucătăriei Americii Precolumbiene
, împreună cu porumbul şi dovleacul.
Constituie hrana de bază îndeosebi în ţările
Americii de Sud, unde are aceeaşi importanţă
ca orezul în Asia sau cartofii în Europa.

  Italienii şi francezii au cultivat un soi de


fasole fără fibre. Aceasta este consumată în
totalitate – păstaia împreună cu seminţele
ascunse în interior. Fasolea este prezentă în
stare sălbatică în zonele tropicale ale Asiei şi
Americii. Fructul ei este păstaia care conţine
de obicei câteva seminţe.
Stim toti despre
fasolea verde,   galbena.
Interesanta este si cea
pestrita, alba cu rosu sau
fasolea italiana. Pacat
insa ca, la gatit, isi pierde
culoarea si devine alba. d
Oricum este foarte
gustoasa. Spectaculoasa
este cea mov sau « Royal
Burgundy ». Aceasta
specie creste foarte
repede si trezeste
interesul prin culoarea ei
neobisnuita.
Ceapa este un ingredient folosit de mii de ani in
diverse preparate, la ora actuala fiind a doua recolta in
lume, dupa productia de rosii. Ceapa este un aliment cu
o valoare culinara si un potential curativ excelent.
Ceapa are proprietati curative cunoscute inca din
antichitate, fiind utilizata impotriva racelilor, astmului
sau la alungarea insectelor. In medicina chineza, ceapa
este folosita la tratamentul anginei, gripei, infectiilor
bacteriene si tulburarilor de respiratie.
            Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS)
considera ceapa utila in tratamentul lipsei de apetit si in
ateroscleroza, in raceala, tuse, astm si bronsita.
Ceapa este un aliment care nu ar trebui sa
lipseasca de pe masa zilnica. Alba, rosie, galbena, sau
verde, fiecare ceapa are o aroma unica si este benefica
pentru sanatate. Poate fi mancata cruda, fiarta, coapta,
prajita sau chiar uscata, in diverse
preparate. Intotdeauna este cel mai bine sa fie
consumata cruda, fiindca prepararea termica ii
distruge proprietatile.
            Pentru persoanele cu stomac sensibil, ceapa se
poate lasa la macerat in ulei de masline pe timpul noptii
si apoi se poate utiliza a doua zi in salate.
O leguma interesanta este
ceapa egipteana. Bulbii sai se
gasesc in varful tijelor plantei,
nu in pamant asa cum este
ceapa cunoscuta de noi. I se
mai spune si « ceapa
plimbareata » pentru ca, daca
nu se taie  bulbii aerieni, se va
intinde incet dar sigur prin
toata gradina. Gustul este
exact la fel cu cel al cepei
obisnuite.
Se consideră că salata a fost cultivată
dintr-un soi cu frunzele amărui, care era
prezent în Europa, Asia şi în America de Sud.
A fost cultivată cu 4500 de ani înaintea erei
noastre pentru uleiul care se găsea în
seminţele sale. Deabia în secolul al VI-lea
înaintea erei noastre, perşii au cunoscut
gustul frunzelor sale, iar romanii i-au atribuit
proprietăţi terapeutice. Ca o curiozitate –
împăratul Augustus a clădit un altar în
cinstea salatei.
Conţine amidon, potasiu, fosfor, calciu, fier,
zinc, vitamina C, B1, B2, B5, B6, PP, E,
provitamina A. conţinutului de magneziu,
crom şi de acid folic.
În China, cultivarea salatei este
considerata aducatoare de noroc. Aceasta este
servită la ocazii speciale, ca de pildă zilele de
naştere sau Anul Nou.
Iarba grasa este o planta cunoscuta de mii de
ani, utilizata atat ca aliment, cat si ca medicament
pentru unele boli. Ea creste atat in zonele calde de
pe glob, cat si in cele de reci. O intalnim salbatica
sau cultivata in Europa, America si Asia. In
Romania, dintre denumirile ei, cea mai raspandita
este iarba grasa, dar si grasita, iarba porcului,
buruiana grasa sau pita porcului. Originea ei se
pierde in timp. Stim ca ea este mentionata de
Dioscoride in lista plantelor medicinale folosite de
daci, sub numele de "lax".
Pentru ca nu este foarte cunoscuta, multi
gradinari o confunda cu o buruiana si o elimina.
Pentru consum, este cel mai adesea culeasa de
cunoscatori direct din natura. Ea poate fi cultivata
cu succes intr-un colt insorit al gradinii, alaturi de
salata. Lucrarea de recoltare este usoara si se face
prin ruperea tulpinii cu frunze cu tot. Iarba grasa
este o planta taratoare cu o mare putere de
refacere, si in scurt timp, va creste din nou,
acoperind solul ca un covor. Se poate recolta astfel
de 3 ori pe perioada verii de pe un singur strat.
Se consuma frunzele carnoase si acrisoare sub
forma de salata. Ca medicament se foloseste sub
ceai sau infuzie.
 
S-a spus ca usturoiul este o planta care ar
putea inlocui farmacii intregi. In Toate leacurile
la indemana (carte adresata cu precadere
satenilor), dr. V. Voiculescu (nimeni altul decat
poetul) scria acum vreo trei sferturi de veac:
"Usturoiul goneste viermii din mate si ajuta la
vindecarea tusei vechi . Bolnavul mananca la
masa sau inghite nemestecat catei de usturoi,
bineinteles daca asta nu-i strica stomacul.
Pentru viermi dam copilului sa manance
usturoi si telina cateva zile.” Tot el atragea
atentia ca "e gresita credinta ca usturoiul
contine arsenic".
Usturoiul era un ingredient extrem de pretuit in
bucataria traditionala romaneasca. Dar un pret
cel putin la fel mare avea usturoiul ca remediu
magic sau medical. Exista, in traditia populara,
o intreaga mitologie, dar si o intreaga
farmacologie a usturoiului.
Este o planta a carei origine este localizata in
Asia Centrala, desi apare spontan si in Europa de
est, inclusiv in tara noastra. Usturoiul salbatic face
parte din genul Allium, un gen care reuneste ceapa,
usturoiul si leurda. Popular, este denumit pur,
usturoi salbatic sau  samurasla. Toate partile
plantei au o aroma puternica, asemanatoare
usturoiului. In bucatarie, sunt folosite frunzele sale
subtiri, cilindrice, si ingustate spre varf.
 
Frunzele sale se pot folosi atat la mancaruri cat
si in salate. Aroma pe care o ofera mancarii este
unica, mult mai fina decat cea a usturoiului clasic.
Mazărea este una dintre legumele cunoscute
încă în antichitate. A fost una dintre primele
legume domesticite. La început, a fost cultivată
în Orientul Apropiat şi în Balcani. Până în
secolul al XVI-lea, era consumată sub formă de
seminţe uscate, până când grădinarii italieni au
reuşit să obţină un soi de mazăre care putea fi
consumat în stare crudă. Un mare iubitor de
mazăre a fost Ludovic al XVI-lea care a ordonat
ca aceasta să fie cultivată în grădinile din
Versailles.
Scade nivelul de colesterol, protejează
împotriva cancerului şi influenţează benefic
oasele noastre.
Datorită mazării, J. Mendel a descoperit
legile geneticii.
Mazărea a fost prima legumă care a fost
ambalată în cutii de conserve.
Plantă din familia fabaceelor, cultivată
pentru seminţele sale neobişnuite care
seamănă cu un cap de berbec, cu cioc de
pasăre. Este cea de- a treia plantă din
această familie ca popularitate în lume,
după mazăre şi fasole.
Coroniştea provine din Orientul
Apropiat, de unde a ajuns în Africa de
Nord şi în India. Fenicienii au adus-o în
Spania. Vizita triumfală prin Europa s-a
încheiat în regiunea bazinului Mării
Mediterane, deoarece are nevoie de o
climă caldă şi uscată. Spaniolii, în
schimb au dus-o în America. S-a
aclimatizat printre altele în bucătăria
mexicană, spaniolă, italiană şi cea
indiană. Totuşi rămâne un simbol al
bucătăriei orientale.
Datorită cantităţi sporite de albumine,
este utilizată ca înlocuitor al cărnii în
dietele vegetariene.
Broccoli provin din bazinul Mării Mediterane.
Denumirea acestei legume provine de la cuvântul
italian” brocco” care înseamnă creangă sau mugur.
Erau cultivate în antichitate, totuşi s-au popularizat în
Europa în secolul al XVI-lea. În Statele Unite, au fost
aduse de către emigranţii italieni. Tocmai de acolo a
început să fie din nou la modă consumarea lor, după
primul război mondial.
Broccoli sunt o sursă bogată de vitamine şi de
componenţi minerali – în speciali potasiu, acid folic,
fier, beta - caroten şi de compuşi de sulf - ceea ce face
din această plantă o adevărată bombă de vitamine şi
minerale. Consumând broccoli, ne mobilizăm
apărarea imunologică a organismului, prevenind
anemia, infecţiile, bolile de ficat şi cancerul. Dacă
aceasta nu este de ajuns – consumul de broccoli
întârzie îmbătrânirea!
 
Este o plantă anuală, din familia verzei, cultivată
pentru florile sale de culoare verde închis.
Este populară în Anglia, Spania şi în Italia.    
Conţin amidon, calciu, potasiu, fosfor, magneziu,
zinc, mangan, sulf, vitaminele C, B1, B2, B5, B6, PP, E,
K şi provitamina A. Consumul regulat de broccoli este
o armă excelentă împotriva stresului.  
Broccoli conţin exact atâta vitamina C cât şi lămâile.
Romanesco este o plantă care alungă foamea, iar
adiţional, conţine foarte puţine calorii. Această legumă
este de ajutor oamenilor care au probleme cu definirea
gustului. Romanesco conţine zinc, care ajută la
pierderea senzaţiei de gust metalic în gură.
Romanesco are o valoare nutritivă asemănătoare cu
cea a conopidei sau a broccoli, dar conţine mai mult
caroten şi mai multe săruri minerale, dar mai puţin
amidon. Este o sursă bogată în vitamina C. Este
clasificată printre legumele cel mai uşor digerabile.

Romanesco constituie o variantă excelentă pentru


amatorii de conopidă cărora li s-au terminat ideile de
preparare a legumei preferate. Romanesco poate fi
preparata asemănător conopidei, dar este digerata mult
mai uşor.

Romanesco a nimerit pe piaţa internaţională în jurul


anilor nouăzeci ai secolului trecut. Era cultivata în
regiunea Romei, unde a fost descoperita şi perfecţionata
de către agricultorii olandezi.
Englezii numesc romanesco – broccoli, francezii – varză
iar nemţii şi polonezii – conopidă. Unele persoane care
nu se pot decide o plasează undeva între broccoli şi
conopidă.
Este una dintre cele mai des consumate
legume în lume. Cel mai sănătos mod de a
consuma roşiile este în stare crudă.
Pătlăgeaua roşie provine din America de Sud.
A ajuns în Europa în secolul al XVI-lea. La
început, era cultivată doar ca plantă decorativă,
deoarece se considera că este o plantă
otrăvitoare. Italienii au fost primi care au agreat
gustul acestei plante, deşi până în secolul al
XVIII-lea, mai uşor era să găseşti o roşie în
ceaunele vrăjitoarelor decât pe masă. În Statele
Unite, pătlăgeaua roşie a sosit împreună cu
emigranţii din Italia şi Franţa.  Când roşia
cucerea Europa, era considerată un afrodiziac.
Francezii o numeau „pomme d’amour”, adică
mărul iubirii.
  Pătlăgelele roşii coapte îşi au culoarea roşie
datorită licopenului, un pigment natural. S-a
dovedit că acest pigment este mai uşor asimilabil
din supe şi sosuri decât din roşiile crude. 
În Bunol, un mic orăşel aflat lângă Valencia, în
fiecare an, în ultima zi de miercuri a luni
august ,are loc “La Tomatina” – o mare bătaie
cu roşii. Aceasta este încheierea unei sărbători
care durează o săptămână.
Nu sunt pere, nici
tartacute. Sunt rosii …
portocalii si au forma
unui bec. De aceea se si
numesc “bombilla”
(bec).
Varza este una dintre cele mai vechi legume
cunoscute de om, iar alchimistii o considerau
‘materia prima’ a alimentelor. Astazi exista peste
400 de varietati de varza, cultivate in toata lumea.
Varza alba sau rosie, sferica, este populara in
Occident, in timp ce varietatile cu frunze late sunt
populare in Asia. Varza este recunoscuta, inca din
cele mai vechi timpuri, ca aliment si remediu, mai
ales in combaterea deficientelor de vitamina C sau
a scorbutului - boala cauzata de lipsa vitaminei C,
care se manifesta prin anemie, sangerarea
gingiilor si caderea dintilor.
  Varza poate fi consumata proaspata sau
conservata (varza acra), in ambele situatii avand
efecte benefice.
Varza contine zaharuri, saruri minerale,
vitamina C si provitamina A, principii antibiotice,
si altele.
Sucul de varza, amestecat cu cel de morcov
(pentru corectarea gustului) si cateva picaturi de
zeama de lamaie, reprezinta una din formele de
protectie, pentru cei care nu o suporta si doresc sa
beneficieze de substantele pe care aceasta le
contine.
A apărut singură în jurul anului 1750, în
zona oraşului Bruxelles, ca un soi de varză.
Belgienii povestesc că prima oară a fost
cultivată în anul 1821 şi numesc varza de
Bruxelles ca un produs regional, alături de
plăcintele belgiene, cicoare, brânzeturile şi
biscuiţii belgieni, de care sunt foarte mandri.
Varza de Bruxelles din zilele noastre este
rezistentă la îngheţ. Această plantă creşte
până la un metru înălţime, iar pe tulpina
acesteia se găsesc între 20 şi 75 de verze
micuţe.
Este o plantă bianuală, din familia verzei,
cultivată pentru mugurii săi verzi în formă
de frunze. Este prezentă în regiunile cu climă
temperată.   
Conţine amidon, fier, potasiu, fosfor,
vitamina C., vitaminele din grupa B,
provitamina A.