Cele mai bizare metode de înfrumuseţare din istorie Daniela Şerb 2225 vizualizări Brigitte Bardot, scăldându-se în lapte

, în rolul faimoasei soţii a lui Nero, Poppaea, în filmul „Mio Figlio Nerone”, din 1956Portret al Elizabetei I a Angliei, care obişnuia să îşi acopere faţa cu un strat gros de pudră albăElizabeth Taylor, una dintre cele mai convingătoare Cleopatre din istoria filmului, în pelicula „Cleopatra” din 1963Portret al Dianei de Poitiers, amanta regelui Henric al II-lea, care îşi punea zilnic aur în apa de băut, ca elixir al tineretiiGheisa - gravura de epoca „Femeia fără machiaj e ca mâncarea fără sare”, aprecia scriitorul roman de comedii, Plautus. Dar când începe istoria cosmeticii? Nu ştim exact, dar cu mult timp în urmă, ne asigură istoricii. Cu certitudine însă femeile nu au ezitat să-şi rişte sănătatea şi chiar viaţa numai pentru un moment de frumuseţe trecătoare.

Click aici pentru a vedea o galerie foto

Frumuseţea începe cu igiena corporală. Un adevăr descoperit de femei încă din Antichitate. Şi nu numai de ele. Prin urmare, baia e la loc de cinste. Şi nu orice fel de baie, ci mai ales cea în lapte şi miere. Legenda spune că însăşi Cleopatra se scufunda zilnic în acest amestec miraculos din care ieşea şi mai frumoasă, şi mai seducătoare. Aşa i-a cucerit pe câţiva dintre cei mai inabordabili bărbaţi ai acelor timpuri.

Laptele pentru îmbăiat se refolosea

Băile în lapte, luxul aristocraţiei. De altfel, baia în lapte era un tratament de înfrumuseţare foarte popular printre femei, încă din timpuri străvechi. Laptele conţine acid lactic care elimină celulele moarte ale pielii şi revigorează tenul. Surse antice arată că pe vremea Cleopatrei soarele puternic şi nisipul aveau o acţiune devastatoare asupra epidermei. Se spune că, pentru a-şi păstra pielea fină, servitoarele Cleopatrei dizolvau o cupă cu miere într-un litru de lapte fierbinte în care adăugau puţin ulei parfumat.

cardinalul Richelieu a cerut servitorilor săi să vândă laptele imediat ce a terminat să se spele în el. În unele cazuri. poet aproape contemporan cu Plinius. trupul era pregătit să primească beneficiile îmbăierii. Nimic însă nu se pierdea.Compoziţia era apoi turnată într-o cadă cu lapte la temperatura corpului. deşi istoria nu ne spune şi dacă această cură l-a salvat din braţele nemiloasei sale boli. Răsfăţul băilor în lapte nu era străin nici soţiilor împăratului roman Nero (3768). Înainte de a intra în vană corpul reginei era frecat cu un amestec de sare de mare şi cremă de lapte. Plinius cel Bătrân a scris în a sa Naturalis Historia că Poppaea. una dintre nevestele lui Nero. deasupra căzii. între 1660 şi 1685. mierea şi diversele ierburi. La sfârşitul secolului al XVIII-lea. amanta regelui francez Henric II. În secolul XVII. făcea băi în lapte pentru a se păstra veşnic tânără. sora mai mică a împăratului Napoleon. În timpul domniei lui Charles II. Băile în lapte au revenit la modă în timpurile moderne. marchizul de Rochechouart. Băile în lapte erau un lux pe care şi-l putea permite numai aristocraţia. în care celebra regină a Egiptului se scufunda timp de 15 minute. băile în lapte devin populare printre nobilii din Anglia. satiriza băile soţiei lui Nero spunând că ar fi trebuit să-şi ia măgăriţele la capătul lumii atunci când a fost exilată. buticurile de frumuseţe comercializează diverse produse care au la bază laptele. a fost cea care a dat startul tradiţiei băilor în lapte. pentru a fi sigură că va avea suficient de mult lapte pentru băile ei. oamenii au făcut băi în lapte pentru presupusele beneficii aduse sănătăţii. Pauline. căruia medicii îi recomandaseră băile în lapte de mamă pentru a-şi salva viaţa. Există mărturii credibile că oamenii refoloseau pentru consum laptele în care se spălau. Abatele Rohan de Marqueste utiliza laptele în care se spăla pentru a găti mâncarea călugăriţelor din mănăstire. Juvenal. pentru ca laptele să curgă direct în vană. Abia după aceea. În timpurile mai recente. din laptele în care făceau baie oaspeţii se făcea brânză. Doicile traversau oraşul pentru a umple cu laptele lor baia guvernatorului. Acum. după cum consemnează istoria. În secolul al XVI-lea. anumiţi practicieni homeopaţi au indicat băile în lapte de capră drept remediu pentru artrită. În Franţa prerevoluţionară circula o istorisire despre guvernatorul oraşului Avignon. a cerut servitorilor să facă o gaură în plafon. În Elveţia secolului XIX. dar sub o altă formă. Şi nu puţine sunt bârfele . Diana de Poitiers.

Alte minerale erau folosite pentru a colora pleoapele şi a vopsi părul. Pe de altă parte. încă din perioada antică. femeile puteau să-şi adauge roşu pe faţă prin transformarea anumitor minerale în pudră. cât şi de bărbaţi. a căpătat peste noapte o notorietate mondială. chiar dacă promiteau să le aducă tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. iar cele mai multe portrete ale ei o înfăţişează în acest fel. îşi acoperea faţa cu un strat gros de pudră albă. Unele foloseau khol pentru a trasa conturul ochilor. înfăţişând-o pe Whoopi Goldberg scufundată în cada cu lapte. Satire. faimoasa Elizabeta I a Angliei. cunoscută ca Regina Fecioară. Vechii egipteni foloseau cosmeticele pe scară largă. femeile au căutat soluţii pentru a sublinia cu negru ochii. În culturile antice. producţia de cosmetice din vechea Romă era asigurată de sclave care erau cunoscute sub numele de Cosmetae (vezi Juvenal. De pildă. dar şi pentru peruci. în timpul turneelor. a vopsi buzele şi a adăuga o umbră de smarald pleoapelor. Cosmeticele erau folosite şi în Persia.care vorbesc despre tabietul unor vedete de a pretinde. plumb şi chiar mercur. Cosmeticele erau folosite şi din raţiuni simbolice. Se credea că un bun contur al ochilor ţinea departe spiritele rele şi îmbunătăţea vederea. mixturi care se dovedeau toxice şi chiar mortale. cupru. pentru a masca cicatricele lăsate de diverse boli. Celebra fotografie făcută de Annie Leibovitz. Chiar şi femeile sărace îşi machiau ochii în vechiul Egipt. A fost o vreme când cosmeticele erau folosite atât de femei. 476). Pudra era utilizată în Europa aristocrată atât pentru faţă. folosirea cosmeticelor dădea posibilitatea ascunderii vârstei reale. să aibă la dispoziţie o baie plină cu lapte. VI. Această substanţă era obţinută din amestecul sulfatului de plumb cu migdale calcinate. Oricum. zgură şi alte ingrediente. De multe ori şi-au riscat sănătatea folosind cosmetice făcute din arsenic. După convertirea triburilor arabe la Islam şi cucerirea acestor teritorii au fost interzise numai cosmeticele care modificau trăsăturile naturale pentru a . Scurtă istorie a produselor cosmetice Secole la rând. În epoca victoriană cosmeticele par să intre într-un con de umbră în favoarea simplităţii şi a naturaleţei.

Culorile folosite indicau clasa socială: dinastia Chou – auriu şi argintiu. consacra integral volumul 19 cosmeticelor. Peste ea se aplica pudra de orez. Chinezii sunt cei care au inventat vopsirea unghiilor. Baza de machiaj era constituită dintr-o versiune mai diluată a cerii pe care o utilizau luptătorii de sumo. gelatină şi ouă. cu atât aceasta petrecea mai mult timp în spaţii închise pentru a-şi proteja tenul pal. Din timpul Renaşterii şi până în secolul al XX-lea. de asemenea.000 de ani înainte de Hristos. cât şi pleoapele. iar altele au murit în urma aplicării unor astfel de mixturi cosmetice. gheişele foloseau rujuri obţinute din strivirea petalelor de şofrănel cu care îşi colorau identic atât buzele. Claselor de jos le era interzisă vopsirea unghiilor în culori strălucitoare. printre care şi arsenicul şi mercurul alb. Contururile roşii subliniau atât ochii cât şi nasul. Cu cât statutul persoanei era mai înalt. În Japonia. clasele de jos aveau pielea mai închisă din cauza expunerii îndelungate la soare în timpul muncii în agricultură. . Ohaguro (vopsirea dinţilor în negru) avea loc în cadrul ceremoniei Erikae în cadrul căreia gheişa novice devenea independentă. Albul privilegiat Pielea de culoare albă a avut statutul său privilegiat în istorie. autorul a 24 de volume de enciclopedie medicală Kitab Al-Tasrif. esenţe şi uleiuri. Legea islamică nu interzice cosmeticele cu condiţia ca acestea să nu facă rău corpului. arome. Multe femei s-au intoxicat. O varietate de produse erau utilizate în acest scop. publicate în anul 1000. Mai întâi cu gumă arabică. Abu al-Qssum alZahrawi sau Abulcasis. Volumul vorbeşte despre parfumuri. Elizabeta I a Angliei însăşi folosea frecvent mercurul alb în ceea ce s-a impus mai apoi ca „măşti ale tinereţii” reginei. Pudra aplicată pe faţă îi dădea un aer şi mai aristocrat. Curtezanele foloseau. găinaţul de pasăre pentru a obţine culori mai deschise. considerate o ramură a medicinei. dinastiile următoare – roşu sau negru.cauza dorinţa incontrolabilă a bărbaţilor. Henna ca substanţă cosmetică îşi are originea în nordul Africii. cam cu 3.

Elizabeth Arden şi Helena Rubinstein. fondatorul mărcii L’Oreal. Vopseaua sintetică pentru păr a fost inventată în 1907 de Eugene Schueller. În aceste condiţii apar şi se dezvoltă firme celebre de cosmetică precum Max Factor. Dar ar fi avut de ales? .În secolul al XX-lea. Măştile frumuseţii le asigurau dominaţia asupra puternicilor zilei. în special în America. încep să folosească rujul roşu puternic şi tuşul negru pentru sublinierea liniei ochilor. Frumoasele vremii au avut de ales între pericolul otrăvurilor viu colorate ale cosmeticelor şi degradarea adusă cu sine de bătrâneţe. care dădeau tonul în materie. Vedetele de cinema precum Mary Pickford şi Jean Harlow. iar smulgerea lor le-ar fi îngropat în uitare. Goana după tinereţe fără bătrâneţe a fost mereu pe muchie de cuţit. încolţeşte ideea folosirii machiajului excesiv pentru a obţine un look strălucitor.