Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Răsfăţul băilor în lapte nu era străin nici soţiilor împăratului roman Nero (37-
68). Plinius cel Bătrân a scris în a sa Naturalis Historia că Poppaea, una dintre
nevestele lui Nero, a fost cea care a dat startul tradiţiei băilor în lapte.
Juvenal, poet aproape contemporan cu Plinius, satiriza băile soţiei lui Nero
spunând că ar fi trebuit să-şi ia măgăriţele la capătul lumii atunci când a fost
exilată, pentru a fi sigură că va avea suficient de mult lapte pentru băile ei.
Băile în lapte erau un lux pe care şi-l putea permite numai aristocraţia. În
secolul al XVI-lea, Diana de Poitiers, amanta regelui francez Henric II, făcea
băi în lapte pentru a se păstra veşnic tânără. În timpul domniei lui Charles II,
între 1660 şi 1685, băile în lapte devin populare printre nobilii din Anglia. La
sfârşitul secolului al XVIII-lea, după cum consemnează istoria, Pauline, sora
mai mică a împăratului Napoleon, a cerut servitorilor să facă o gaură în
plafon, deasupra căzii, pentru ca laptele să curgă direct în vană.
A fost o vreme când cosmeticele erau folosite atât de femei, cât şi de bărbaţi.
Pudra era utilizată în Europa aristocrată atât pentru faţă, pentru a masca
cicatricele lăsate de diverse boli, dar şi pentru peruci. Cosmeticele erau
folosite şi din raţiuni simbolice. De pildă, faimoasa Elizabeta I a Angliei,
cunoscută ca Regina Fecioară, îşi acoperea faţa cu un strat gros de pudră
albă, iar cele mai multe portrete ale ei o înfăţişează în acest fel. Oricum,
folosirea cosmeticelor dădea posibilitatea ascunderii vârstei reale. În epoca
victoriană cosmeticele par să intre într-un con de umbră în favoarea
simplităţii şi a naturaleţei.
Chinezii sunt cei care au inventat vopsirea unghiilor. Mai întâi cu gumă
arabică, gelatină şi ouă, cam cu 3.000 de ani înainte de Hristos. Culorile
folosite indicau clasa socială: dinastia Chou – auriu şi argintiu, dinastiile
următoare – roşu sau negru. Claselor de jos le era interzisă vopsirea unghiilor
în culori strălucitoare.
Albul privilegiat
Pielea de culoare albă a avut statutul său privilegiat în istorie. Din timpul
Renaşterii şi până în secolul al XX-lea, clasele de jos aveau pielea mai închisă
din cauza expunerii îndelungate la soare în timpul muncii în agricultură. Cu
cât statutul persoanei era mai înalt, cu atât aceasta petrecea mai mult timp
în spaţii închise pentru a-şi proteja tenul pal. Pudra aplicată pe faţă îi dădea
un aer şi mai aristocrat. O varietate de produse erau utilizate în acest scop,
printre care şi arsenicul şi mercurul alb. Multe femei s-au intoxicat, iar altele
au murit în urma aplicării unor astfel de mixturi cosmetice. Elizabeta I a
Angliei însăşi folosea frecvent mercurul alb în ceea ce s-a impus mai apoi ca
„măşti ale tinereţii” reginei.
În secolul al XX-lea, în special în America, încolţeşte ideea folosirii machiajului
excesiv pentru a obţine un look strălucitor. Vedetele de cinema precum Mary
Pickford şi Jean Harlow, care dădeau tonul în materie, încep să folosească
rujul roşu puternic şi tuşul negru pentru sublinierea liniei ochilor. În aceste
condiţii apar şi se dezvoltă firme celebre de cosmetică precum Max Factor,
Elizabeth Arden şi Helena Rubinstein. Vopseaua sintetică pentru păr a fost
inventată în 1907 de Eugene Schueller, fondatorul mărcii L’Oreal.