Sunteți pe pagina 1din 5

Acordul General pentru Tarife şi Comerţ este un tratat multilateral interguvernamental prin care

ţările membre se obligă să respecte anumite principii şi reguli în domeniul relaţiilor comerciale;
să reducă, să elimine sau să consolideze taxele vamale şi să înlăture restricţiile cantitative sau de
altă natură din calea schimburilor comerciale reciproce, trecând treptat la liberalizarea acestora.
Rezultă din această definiţie că obiectivul iniţial principal al GATT-ului a fost crearea de condiţii
favorabile pentru desfăşurarea schimburilor comerciale între ţările membre. Acest obiectiv îşi
păstrează valabilitatea şi în prezen

În ultimii 15-20 de ani însă, ca urmare a faptului că a crescut numărul ţărilor membre şi în
special al ţărilor în curs de dezvoltare, atribuţiile şi obiectivele GATT-ului s-au lărgit, îndeosebi
pe linia sprijinului dezvoltării comerţului exterior al acestora şi implicit a economiilor lor. Reiese
aceasta din prevederile părţii a patra a GATT-ului, precum şi din faptul că au fost stabilite
legături organizate cu UNCTAD-ul prin crearea de la 1 ianuarie 1968 a Centrului comun pentru
comerţul internaţional GATT-UNCTAD. Condiţiile în care a fost elaborat şi a început să fie
aplicat Acordul General pentru tarife şi Comerţ au determinat şi structura organizatorică iniţială
deficitară a acestuia, corectată, treptat, pe parcursul activităţii sale.

Deşi GATT-ul nu este o organizaţie internaţională, în practică el exercită atribuţiile unui


organism internaţional, asigurând cadrul organizatoric corespunzător pentru negocierile
comerciale, precum şi structura organizatorică menită să dea rezultatelor acestor negocieri forma
unor instrumente legale. În prezent, activitatea GATT-ului se desfăşoară în cadrul următoarei
structuri organizatorice: – Sesiunea părţilor contractante; – Consiliul reprezentanţilor; – Comitete
şi grupe de lucru specializate pe probleme (permanente şi temporare); – Secretariatul. • Sesiunea
părţilor contractante (membrii cu drepturi depline) este alcătuită din delegaţii tuturor ţărilor
membre şi este forul suprem al GATT; se întruneşte, de regulă, odată pe an (sesiune ordinară)
sau de mai multe ori pe an, la cererea părţilor contractante (sesiuni extraordinare).

Are ca principale atribuţii: – dreptul şi obligaţia de a veghea la respectarea prevederilor


Acordului General; – aprobă modificările şi completările aduse textului Acordului General; –
aprobă prin vot (trimis prin corespondenţă) primirea de noi membri în GATT; – aprobă crearea
de noi organe în structura organizatorică a GATT-ului şi le direcţionează activitatea. • Consiliul
reprezentanţilor, alcătuit din reprezentanţii ţărilor membre cu drepturi depline, a început să
funcţioneze în 1960 şi îşi exercită atribuţiile între sesiunile părţilor contractante, îndeplinind rolul
de organ executiv. Are următoarele atribuţii mai importante: – îndrumă activitatea organelor din
subordine (comitete, comisii şi grupe de lucru specializate pe probleme); – organizează
negocierile pentru primirea de noi membri în GATT; – organizează consultări cu părţile
contractante asupra diverselor aspecte ale evoluţiei schimburilor comerciale reciproce; –
elaborează, cu sprijinul organelor din subordine, recomandări pentru Sesiunea părţilor
contractante în legătură cu problemele înscrise pe ordinea de zi a acestora.

• Comitetele şi grupele de lucru specializate pe probleme asigură activitatea permanentă a


Acordului General, studiind problemele ce le-au fost încredinţate, fie de către Sesiunea părţilor
contractante, fie de către Consiliul reprezentanţilor. Concluziile şi recomandările lor sunt supuse
aprobării organelor superioare. În afara comitetelor specializate cu activitatea permanentă pot fi
create şi comitete cu activitatea temporară (cum sunt, de pildă, Comitetele pentru organizarea
negocierilor comerciale din cadrul rundelor, organizate periodic de către GATT), a căror misiune
încetează odată cu terminarea acţiunii pentru care au fost create.

• Secretariatul GATT, cu sediul la Geneva, îndeplineşte funcţii administrative ce rezultă din


activitatea celorlalte organe ale GATT-ului şi este condus de un director general. El sprijină
derularea rundelor de negocieri organizate de GATT şi publică rezultatele acestora. Acordă
asistenţă de specialitate ţărilor în curs de dezvoltare.

Din 1964, mai face parte din structura organizatorică a GATT-ului şi Centrul de comerţ
internaţional, care din 1968 a devenit Centrul comun de comerţ internaţional GATT-UNCTAD.
▀ Principalele prevederi ale Acordului General pentru Tarife şi Comerţ Textul Acordului
General pentru Tarife şi Comerţ a suferit pe parcursul existenţei sale, o serie de revizuiri şi
completări impuse de condiţiile internaţionale postbelice, în continuă schimbare. În prezentarea
principalelor prevederi ale GATT-ului se au în vedere şi aceste revizuiri şi completări.

• Din textul Acordului General se desprind o serie de principii fundamentale care trebuie să stea
la baza relaţiilor comerciale dintre părţile contractante şi care au fost statornicite în practica
activităţii GATT-ului. Acestea sunt următoarele: a) Principiul nediscriminării în relaţiile
comerciale dintre părţile contractante. Aceasta înseamnă, în primul rând, că părţile contractante
trebuie să-şi acorde reciproc clauza naţiunii celei mai favorizate în forma ei necondiţionată (artI),
iar, în al doilea rând, că trebuie să-şi acorde tratament naţional în materie de impozite şi
reglementări interne (art. III). Ambele clauze se acordă în GATT pe cale multilaterală.

Singura ţară membră a GATT care acordă clauza naţiunii celei mai favorizate şi tratamentul
naţional pe cale bilaterală este SUA. b) Interzicerea de către părţile contractante, în relaţiile
reciproce, a restricţiilor cantitative, sau a altor măsuri cu efecte similare la importul şi exportul
de mărfuri (art. XI).

Aceasta înseamnă că părţile contractante nu trebuie să instituie sau să menţină la importul şi


exportul reciproc de mărfuri restricţii de ordin cantitativ, cum sunt contingentele, licenţele de
import şi export, interdicţiile sau orice alte măsuri cu efecte similare. De la aceste două principii
sunt admise, după cum se va vedea, unele derogări. c) Aplicarea nediscriminatorie a restricţiilor
cantitative (sau a altor măsuri cu efecte similare) în relaţiile comerciale dintre părţile
contractante, în măsura în care, în anumite situaţii, acestea sunt admise (ca derogări de la
principiul “b”) (art.XIII). De aici rezultă că, atunci când, în anumite situaţii, sunt admise restricţii
de ordin cantitativ sau alte bariere netarifare, ele trebuie să fie aplicate fără discriminare, adică în
aceleaşi condiţii faţă de toate părţile contractante. d) Eliminarea sau limitarea subvenţiilor la
export în relaţiile comerciale dintre părţile contractante (aXIV). Din prevederile art. XIV rezultă
că părţile contractante trebuie să elimine sau să limiteze subvenţiile de export în măsura în care
acestea afectează serios, direct sau indirect, interesele comerciale ale celorlalte părţi contractante.

În astfel de situaţii, părţile contractante sunt obligate să procedeze periodic la examinarea


cazurilor concrete şi dacă se face dovada că practicarea unor subvenţii de export de către unele
părţi contractante aduce importante prejudicii altor părţi contractante, primele sunt obligate să
înlăture sau să limiteze aplicarea subvenţiilor respective. e) Protejarea economiilor naţionale de
concurenţa străină să se facă, în principiu, numai cu ajutorul tarifelor vamale, care nu trebuie să
fie însă prohibite (art. XI) şi (art.VII). f) Folosirea consultărilor de către părţile contractante
pentru evitarea prejudicierii intereselor comerciale ale acestora (art. XXII).

Cu alte cuvinte, părţile contractante au dreptul să folosească consultările şi obligaţia de a


răspunde la aceste consultări pentru a se rezolva pe această cale diferendele de ordin comercial
dintre ele. g) Adoptarea deciziilor de către părţile contractante prin consens general; deciziile se
supun la vot numai atunci când nu se realizează consensul general sau la cererea unei dintre
părţile contractante, fiecare dispunând de un singur vot. Prevederile Acordului, precum şi
practica îndelungată a GATT-ului, au statornicit şi unele excepţii sau derogări de la principiile
fundamentale, dintre care, mai importante sunt următoarele

a) Recunoaşterea sistemului preferinţelor vamale în vigoare la data semnării acordului, cu


condiţia ca limitele acestor preferinţe în vigoare să nu fie extinse ulterior de către părţile
contractante.Acestea vizau preferinţele instituie anterior de către metropole şi imperiile
coloniale.

b) Admiterea creării de zone de liber schimb şi de uniuni vamale, cu tarife vamale externe
comune, la care să participe două sau mai multe părţi contractante (art. XXIV), cu condiţia să nu
fie instituite noi bariere (tarifare şi netarifare) faţă de celelalte părţi contractante.

c) Negocierea de protocoale preferenţiale între ţările în curs de dezvoltare, părţi contractante ale
GATT, şi instituirea Sistemului generalizat de preferinţe vamale nereciproce şi nediscriminatorii
în favoare ţărilor în curs de dezvoltare (ca o derogare de la clauza naţiunii celei mai favorizate);
negocierea Sistemului Global de Preferinţe Comerciale între ţări în curs de dezvoltare, membre
ale Grupului celor 77, tot ca o derogare de la clauza naţiunii celei mai favorizate. d) Autorizarea
ţărilor în curs de dezvoltare – părţi contractante la GATT – de a promova măsuri de politică
comercială cu caracter protecţionist pentru apărarea economiei naţionale şi în special a industriei,
de concurenţa puternică a ţărilor dezvoltate. Aceasta reprezintă o derogare de la mai multe
principii fundamentale.

Într-o anumită măsură, prevederile părţii a patra din GATT se înscriu şi ele ca derogări de la
unele principii fundamentale în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare – părţi contractante la
GATT. e) Admiterea temporară de restricţii cantitative (sau alte măsuri netarifare cu efecte
similare) în relaţiile comerciale dintre părţile contractante la importul unor produse care ar
periclita producţia internă sau în scopul de a contribui la echilibrarea balanţei de plăţi. • Membrii
GATT; accesiunea la GATT; retragerea din GATT Textul Acordului General pentru Tarife şi
Comerţ a fost autentificat, pe calea semnării unui act final, de către reprezentanţii a 23 de ţări
(care l-au negociat) denumite membre fondatoare (Australia, Belgia, Brazilia, Birmania, Canada,
Ceylon, Chile, Cuba, SUA, Franţa, India, Liban, Luxemburg, Norvegia, Noua Zeelandă,
Pakistan, Olanda, Rhodezia de Sud, Anglia, Siria, Cehoslovacia, Uniunea Sud-Africană şi
China), fiind înscrise în preambulul acordului.
De la semnarea acordului (octombrie 1974) şi până în septembrie 1993, numărul statelor membre
la GATT a crescut de la 23 la 133 din care 111 părţi contractante şi 22 ţări membri de facto.
Drept vot au numai părţile contractante. Membrii de facto sunt foste colonii pe teritoriul cărora
au început să fie aplicate prevederile Acordului General pentru Tarife şi Comerţ înainte de
câştigarea independenţei lor politice (prin intermediul metropolei – parte contractantă GATT) şi
care, în virtutea prevederilor articolului XXVI din Acord, au dreptul, dacă doresc, să devină părţi
contractante după câştigarea independenţei politice.

Printre ţările contractante se numără în prezent şi foste ţări socialiste, între care şi România
(1971). Cât priveşte retragerea din GATT, articolul XXXI din Acord precizează că orice parte
contractantă are dreptul de a se retrage din GATT, atunci când doreşte acest lucru, cu condiţia să
înştiinţeze în scris despre aceasta Secretariatul GATT-ului. Cererea de retragere intră în vigoare
după expirarea a şase luni de la depunerea ei în Secretariat.

• Aderarea României la GATT; participarea ei la activitatea GATT-ului Acordând o atenţie


deosebită dezvoltării relaţiilor comerciale cu toate ţările lumii, România şi-a manifestat interesul
faţă de activitatea desfăşurată de GATT cu mulţi ani în urmă. Ea a participat în calitate de
observator la GATT încă din anul 1957, la invitaţia Secretarului GATT, iar din iulie 1966, a fost
stabilită o legătură cu caracter tehnic între Centrul de Comerţ Internaţional al GATT şi Camera
de Comerţ şi Industrie a României. În iulie 1968 România a adresat oficial cererea de aderare la
GATT ca membră cu drepturi depline.

În noiembrie 1968, Consiliul reprezentanţilor a examinat cererea României şi a hotărât crearea


unui grup de lucru (format din reprezentanţii a 27 ţări membre), care a negociat cu ţara noastră
condiţiile de aderare. În octombrie 1971, Consiliul reprezentanţilor a adoptat în unanimitate
raportul grupului de lucru, precum şi protocolul de aderare convenit. Conform practicii uzuale a
GATT, protocolul de aderare a fost semnat apoi şi de România (15 octombrie 1971) şi, ca
urmare, ţara noastră a devenit membră cu drepturi depline la GATT.

Intrând în GATT ca membră cu drepturi depline, România beneficiază de o serie de avantaje, cu


implicaţii pozitive asupra schimburilor noastre comerciale. a) Prin intrarea în GATT, România a
obţinut pe cale multilaterală clauza naţiunii celei mai favorizate din partea ţărilor membre (cu
excepţia SUA care acordă această clauză numai pe cale bilaterală şi din partea căreia a obţinut-o
abia în 1975); în consecinţă, beneficiază de concesiile tarifare negociate în cadrul GATT,
concesii care nu mai pot fi retrase unilateral de către părţile contractante (fără a-i acorda
compensaţii echivalente). b) Admiterea României în GATT ca parte contractantă implică şi
eliminarea treptată a restricţiilor cantitative discriminatorii la exportul de produse româneşti în
ţările membre.

c) Ca orice parte contractantă, România are dreptul de a invoca prevederile Acordului General
pentru Tarife şi Comerţ şi de a folosi mecanismul consultărilor bi şi multilateral din cadrul
GATT pentru a-şi apăra interesele comerciale în eventualitatea în care anumite măsuri de politică
comercială ale partenerilor din GATT i-ar aduce prejudicii. În acest sens, se fac precizări în mod
expres în protocolul de accesiune a României la GATT. d) Prezenţa României în cadrul GATT
ca membru cu drepturi depline îi oferă posibilităţi splimentare pentru promovarea intereselor ei
comerciale.

România va putea participa direct la toate negocierile comerciale ce vor fi organizate în cadrul
GATT şi va putea milita, în spiritul prevederilor GATT, pentru crearea de condiţii favorabile şi
reciproc avantajoase în ce priveşte desfăşurarea relaţiilor comerciale cu părţile contractante. e)
Datorită faptului că şi după instituţionalizarea UNCTAD-ului, GATT-ul a rămas principalul
mecanism instituţional în care se dezbat şi se negociază facilităţile concrete în domeniul
comerţului internaţional şi al politicii comerciale, România are posibilităţi lărgite de informare
cu privire la acţiunile viitoare ale ţărilor membre în domeniul politicii comerciale, ceea ce îi va
permite să adopte la momentul oportun măsurile corespunzătoare menite să-i apere interesele,
fără a contraveni prevederilor GATT. Prezenţa României în GATT îi permite o mai mare
adaptabilitate la condiţiile de desfăşurare a comerţului internaţional şi de promovare a
schimburilor sale comerciale.

f) În sfârşit, apartenenţa la GATT a României, ca ţară în curs de dezvoltare, îi oferă posibilitatea


de a beneficia de măsurile speciale adoptate de părţile contractante în favoarea acestui grup de
ţări, potrivit prevederilor părţii a patra din Acordul General pentru Tarife şi Comerţ. Protocolul
de aderare a României la GATT a înscris şi o serie de obligaţii ce revin ţării noastre, în schimbul
avantajelor pe care le-a obţinut sau le va obţine din partea celorlalţi membri. Obligaţiile
(angajamentele) României ce au fost înscrise sunt: a) România s-a angajat prin protocolul de
accesiune să-şi sporească şi să-şi diversifice importurile de mărfuri din ţările membre ale GATT
în acelaşi ritm în care vor creşte importurile totale.

b) Prin protocolul de accesiune la GATT, România şi-a sumat anumite obligaţii în ce priveşte
politica valutară pe care o va urma atâta vreme cât nu va fi membră a Fondului Monetar
Internaţional, în sensul că va acţiona în problemele valutare în conformitate cu spiritul
Acordului General. În toamna anului 1972, România a fost primită ca membră atât la Fondul
monetar Internaţional, cât şi la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, fiind în
felul acesta obligată să respecte statutul celor două organizaţii financiare internaţionale şi
prevederile înscrise în protocolul de aderare la aceste organizaţii cu care colaborează GATT-ul.

S-ar putea să vă placă și