Sunteți pe pagina 1din 21

CHIMIA ŞI DOMENIILE SALE

MATERIA CHIMIA ENERGIA

SUBSTANŢE

COMPOZIŢIE PROPRIETĂŢI
STRUCTURĂ

CHIMIA – ştiinţă care studiază compoziţia, structura, proprietăţile şi diferitele transformări ale
substanţelor B ştiinţa care se ocupă de studiul materiei şi al transformărilor fizico-chimice ale
acesteia.

MATERIA – categoria care desemnează realitatea obiectivă existentă independent de conştiinţă şi


reflectată de aceasta; este substanţa unică, veşnică şi universală a lumii infinite, a naturii B din
punctul de vedere al compoziţiei sale materia este un element sau un corp. Formele de manifestare
ale materiei sunt mişcarea, spaţiul şi timpul.

ENERGIA
– mărime care caracterizează capacitatea unui corp de a acţiona şi a produce efecte mecanice
(energie mecanică), calorice (energie termică), electrice (energie lelectrică), magnetice
(energie magnetică), luminoase (energie luminoasă), chimice (energie chimică), nucleare
(energie nucleară), etc. B diferitele forme de energie se transformă unele în altele în mod
echivalent (principiul conservării energiei)
– se exprimă prin posibilitatea unui corp de a efectua un lucru mecanic
– se măsoară în jouli (J) sau în unităţi tolerate: kilowatt – oră (kWh); kilogram forţă – metru
(kgf·m); erg (erg); electronvolt (eV).

CORP – porţiunea din materie cu formă proprie şi volum bine determinat; obiect de studiu al fizicii
(corp solid, lichid, gazos).

SUBSTANŢĂ – ansamblu de particule (atomi, ioni, molecule) care stabilesc interacţiuni între ele;
are proprietăţi tipice, care nu pot fi atribuite unităţilor structurale submicroscopice din care este
alcătuită şi care nu sunt aditive faţă de proprietăţile particulelor.
CHIMIA  CHEMEIA  ALCHIMIA
PERIODIZAREA ISTORIEI CHIMIEI

Epoca Perioada Secolele


primitivă ... – IV î. Hr.
Geneza chimeotică antică IV – I î. Hr.
chimiei alexandrină I – IV
alchimică arabă VIII – XII
europeană XI – XV
Constituirea ca iatrochimică XVI – XVII
ştiinţă autonomă flogistică XVII – XVIII
Formarea bazelor atomică XIX
teoretice
Diferenţierea în modernă XX - ...
ramuri

AN
A TO
NT OIIN AV
NEE LLA VO SIIEERR - părintele chimiei moderne
OIIS
• introduce măsuri cantitative în cercetarea chimică  balanţa
LEGILE COMBINĂRII CHIMICE

**
L
LEEG
GEEA
ACCO
ONNSSE
ERRV
VĂĂR
RIIII M
MAASSE
EII ((L Laavvooiissiieerr*))
moonnoossoovv şşii L
Loom

LEGEA PROPORŢIILOR DEFINITE (Proust)

LEGEA PROPORŢIILOR ECHIVALENTE (Wenzel şi Richter)

LEGEA PROPORŢIILOR MULTIPLE (Dalton*)

LEGEA ACŢIUNII MASELOR (Guldberg şi Waage)

LEGEA VOLUMELOR CONSTANTE (Gay - Lussac)

LEGEA LUI AVOGADRO*


CHIMIE CHIMIE CHIMIE
GENERALĂ ANORGANICĂ ORGANICĂ

CHIMIE CHIMIE
ANALITICĂ FIZICĂ
CHIMIE
CHIMIE
PREPARATIVĂ BIOCHIMIE

CHIMIE
TEHNOLOGICĂ
ŞI
TEHNOLOGIA
PRODUSELOR CHIMIA
GEOCHIMIE CHIMICE MEDIULUI

NIVELURILE DE ABORDARE ALE CHIMIEI

SUBMICROSCOPIC MACROSCOPIC
(particule) (substanţă)

Noţiuni Proprietăţi Noţiuni Proprietăţi


• electron • masa unui atom • materie • stare de agregare
• atom • masa unui ion • substanţă • culoare
• ion • masa unei • corp • densitate
• moleculă molecule • compus • p.t. oC
• număr de oxidare chimic • p.f. oC
• electronegativitate • mineral • conductibilitate
• metal termică şi electrică
• nemetal • masă molară
OBIECTIVE SAU PROBLEME

DATE CALITATIVE ŞI
CANTITATIVE

IPOTEZA

EXPERIENŢA

REZULTATE REZULTATE ÎN
NECONCORDANTE CONFORMITATE
CU IPOTEZA CU IPOTEZA

LEGE
REEXAMINAREA
IPOTEZEI TEORIE

MODIFICAREA
EVENTUALĂ A TEORIEI
ÎN URMA NOILOR
EXPERIENŢE
CHIMIA

Materia

Substanţe
Organice Anorganice

Molecule
simple compuse
mono - poli -
atomi elementare elementare

nucleu înveliş
electronic
metale - 86 oxizi
nucleoni electroni nemetale - 16 acizi
0
-1 e
semimetale - 7 baze
săruri
protoni neutroni
1 1
+1 p 0 n
Proprietăţi

fizice chimice

Starea de agregare; Reacţii de:


densitate; culoare; - schimb
p.t. oC; p.f. oC; - combinare
electronegativitate; - descompunere
raza atomului etc. - substituţie etc.
Elemente chimice decelate
în organisme vii

Microelemente Macroelemente
sub 0,1 % peste 99,9 %
ppm

Esenţiale Nesenţiale Esenţiale


oligo- (tolerabile
Posibil
elemente în anumite
esenţiale
limite)

Fe, Co, Ni, Al, Br, Ba, Sb, Ge, Hg, C, H, O, N,


Cu, Zn, Cr, Sr, Rb, As, Pb, Au, Ag, P, S, Cl, Na,
Mo, Mn, V, B, Li, Ge, Bi K, Mg, Ca
Sn, Si, F, Ti
I, Se

52 elemente în sistemele vii  25 esenţiale = BIOELEMENTE

Un element este esenţial dacă:


• apare o deficienţă fiziologică atunci când el este scos din dietă
• deficienţa fiziologică poate fi diminuată prin adăugarea în sistem a elementului respectiv
• îi este asociată o funcţie fiziologică specifică.

Elementele esenţiale majore


• H, C, O, N, P, S, Cl = baza edificiului molecular al materiei vii.
• Cationii Na+, K+, Mg2+, Ca2+ şi anionii Cl -, SO42-, PO43- - rol:
o menţinerea neutralităţii electrice a materiei vii
o menţinerea volumului constant al sângelui şi plasmei
o menţinerea presiunii osmotice
o distribuţia ionilor în interiorul şi exteriorul celulei.

Deficitul sau excesul unor microelemente în organism dereglări şi boli Concentraţia


optimă într-un element dat  specifică şi esenţială dezvoltării normale.
Impactul speciilor anorganice în organism

Component al organismului sau funcţie Element sau compus


Constituţia dinţilor şi oaselor Ca, F, P
Pietre renale Ca
Transportul şi stocarea O2 Fe
Controlul presiunii şi coagulării sângelui Na, Cl, NO, Ca
Contracţia musculară Ca, Mg
Respiraţia Fe, Cu
Diviziunea celulară Ca, Fe, Co
Contracţia intestinală NO, Ca
Controlul pH-ului în sânge CO2, Zn
Funcţionarea glandei tiroide I

Fierul
• deşi cunoscut cu aproximativ 3000 de ani Î.C., abia din secolul al XVII-lea a fost recunoscut ca
element esenţial pentru animale
• necesarul zilnic al unui organism uman depinde de vârstă, sex, starea de sănătate, fiind mai mare
la copiii în creştere şi la femeile gravide
• cantitatea conţinută de un organism uman adult sănătos este de 45 mg/kg corp (femei) şi 55
mg/kg corp (bărbaţi).
• este component al hemoglobinei şi mioglobinei (având rol în transportul şi stocarea O2) şi al
unor enzime oxidative; rolul său în organism este complex, în stările de oxidare +2 şi +3
intervenind în reacţii de oxido – reducere, reacţii acido – bazice, reacţii de complexare.
• deficienţa în fier produce:
o anemie
o întârzieri în creştere
o astenie şi oboseală musculară
o scăderea imunităţii

Rolul fierului în organismul uman


• intoxicaţia acută survine accidental; simptomele sunt consecinţa iritaţiei intense a mucoasei
gastrointestinale şi acţiunii toxice sistemice a fierului:
o gastroenterită acută – vomă, diaree sanguinolentă
o şoc
o dispnee
o letargie
o cazurile grave (concentraţia fierului în sânge = sideremie mai mare de 500µg/100ml)
prezintă leziuni hepatice, acidoză metabolică şi comă.
• administrarea cronică îndelungată de doze mari pe cale orală sau injectarea de cantităţi excesive
de fier produce hemocromatoza; fierul se acumulează în ficat şi pancreas şi produce în final:
o ciroză
o fibroză pancreatică
o diabet.
Iodul
• descoperit întâmplător în anul 1811 de chimistul francez Bernard Courtois, în timpul unor
experienţe asupra unui extract apos din cenuşa unor specii de alge marine (Laminaria digittata şi
Laminaria stenophila), cu scopul obţinerii azotatului de potasiu.
• din secolul al XIX-lea este recunoscut ca element esenţial pentru animale, intodus în tratamentul
gutei, iar tinctura de iod este recomandată ca dezinfectant.
• necesarul zilnic pentru un organism uman adult este de 100 – 200 µg
• intră în biosinteza unor hormoni tiroidieni (liotironina = triiodotironină T3 şi levotiroxina =
tetreiodotironină T4):

• are acţiune:
o fibrolitică
o expectorantă
o revulsivă
o antiseptică
o antimicotică
Rolul iodului în organismul uman

• deficienţa în acest microelement produce:


o hipotiroidie
o dezvoltare fizică întârziată
o activitate mentală diminuată
o apariţia guşei endemice

Guşă endemică

• iodism = intoxicaţia cronică datorată în special folosirii timp limitat a iodului în hipertiroidsm,
cu incidenţă rară se manifestă prin:
o hipersalivaţie
o rinită şi conjunctivită seroasă
o erupţii cutanate acneiforme
o posibil reacţii alergice severe de tip anafilactic sau boala serului.
CHIMIA BIOANORGANICĂ
din anul 1950, ca urmare a interseului cercetătorilor pentru implicaţiile ionilor metalici în
sistemele biologice şi pentru chimia lor coordinativă, se conturează şi cunoaşte o dezvoltare
rapidă şi continuă o nouă ramură a chimiei, chimia bioanorganică. Menirea ei este
identificarea compuşilor anorganici implicaţi în diferite procese biologice, fiziologice şi
patologice, studiul acestora, modelarea chimică sau matematică a sistemelor care îi conţin şi,
în final, găsirea unor posibilităţi de control şi optimizare a acestor sisteme.

Pentru a-şi atinge dezideratele, chimia bioanorganică utilizează larg achiziţiile actuale ale
chimiei coordinative, biocjimiei, medicinei şi fizicii:

bi o

og -)
chi

o
ie
bi icr
mie

(m
ol
C
AN HIMI
OR E
GA
NIC CHIMIE
A fizica
BIO-
ANORGANICA

i e to
g xi
olo co
ac lo
g
fiziologie

rm ie
fa
T
TEEM
MEEA
ABBO
ORRD
DAAT
TEE

1. Obiectivele cursului de CHIMIE GENERALĂ ŞI ANORGANICĂ


2. Structura atomului
3. Sistemul periodic al elementelor şi periodicitatea proprietăţilor elementelor
4. Modele de legături în chimie:
• legătura ionică
• legătura covalentă
• legătura metalică
• legătura de hidrogen
• alte tipuri de forţe şi interacţii între particule
5. Starea solidă
6. Proprietăţile electrice şi magnetice ale substanţelor
7. Echilibrul chimic; cinetica chimică; electrochimie; termochimie
8. Acizi şi baze
9. Reacţii de oxido - reducere
10. Chimia coordinativă – complecşi metalici
11. Chimia elementelor din grupele principale IA – VIIIA
12. Chimia metalelor tranziţionale
13. Chimie anorganică a sistemelor biologice – noţiuni generale de chimie bioanorganică.

BIBLIOGRAFIE

1. Maria Neamţu, Luminiţa Şumălan – Chimie generală şi anorganică, fascicula I, Tipografia


UMF, 1994.

2. D.F. Shriver, P.W. Atkins, C.H. Langford – Chimie anorganică (traducere din limba
engleză), Editura Tehnică, Bucureşti, 1998.

3. Victoria Aldea, Valentina Uivaroşi – Chimie anorganică, principii fundamentale, Editura


Medicală, Bucureşti, 2000.

4. Victoria Aldea, Valentina Uivaroşi – Chimie anorganică, elemente şi combinaţii, Editura


Medicală, Bucureşti, 1999.

5. C.D. Neniţescu – Chimie generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985.

6. I. Grecu, T. Goina – Chimie anorganică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.

7. I. Grecu, M. Neamţu, L. Enescu – Implicaţii biologice şi medicale ale chimie anorganice,


Editura Junimea, Iaşi, 1982.

8. K. Sommer, K.-H. Wünsch, M. Zettler – Compendiu de chimie, Editura All, Bucureşti,


2000.

9. L. Ghizdavu – Chimie bioanorganică, Editura Poliam, Cluj – Napoca, 2000


LEGILE FUNDAMENTALE ALE CHIMIEI

1-LEGEA CONSERVĂRII MASEI SUBSTANŢELOR (LOMONOSOV -


1744, LAVOISIER - 1785)

D În cursul reacţiilor chimice, masa totală a produşilor de reacţie este egală cu masa
reactanţilor AB într-o reacţie chimică nu se creează şi nu dispar atomi, ei se „rearanjează” în
alte molecule sau unităţi structurale:

Exemplul 1 – Reacţia zincului cu acidul clorhidric:

Zn + 2HCl → ZnCl2 + H2
65 g 2·36,5 = 73 g 136 g 2g
¬ 138 g « ¬ 138 g «
Exemplul 2 – Reacţia azotatului de bariu cu acidul sulfuric:

Ba(NO3)2 + H2SO4 → BaSO4 + 2HNO3


261 g 98 g 233 g 2·63 g = 126 g
¬ 359 g « ¬ 359 g «

2-LEGEA PROPORŢIILOR DEFINITE (PROUST - 1799)

D Fiecare substanţă are o compoziţie constantă, indiferent de calea prin care a fost obţinută
AB toate moleculele unui compus sunt identice şi toţi atomii unei specii constitutive au aceeaşi
masă AB în orice compus chimic, elementele au un anumit raport de mase constant:

Exemplul 1 – Reacţia magneziului cu oxigenul:

Masa substanţelor Masa substanţelor Raport de combinare


înainte de reacţie după reacţie Magneziu / Oxigen
Magneziu Oxigen Magneziu Oxigen Produs (g / g)
50 g 25 g 12 g - 63 g 38 / 25 = 1,5
70 g 25 g 32 g - 63 g 38 / 25 = 1,5
50 g 50 g - 17,1 g 82,9 g 50 / 32,9 = 1,5
50 g 32,9 g - - 82,9 g 50 / 32,9 = 1,5
70 g 46,1 - - 116,1 g 70 / 46,1 = 1,5
24 g 16 g - - 40 g 24 / 16 = 1,5

Raportul de masă (g / g) B Mg consumat/O2 consumat = 1,5

Reacţia: Mg + 1/2O2  MgO


Exemplul 2 - Combinarea hidrogenului cu oxigenul B apa:

În apă, H2O, raportul dintre masa hidrogenului şi masa oxigenului este 1:8, deci:
• Combinarea elementelor în reacţia de obţinere a apei:
2H2 + O2 → 2H2O
• pentru a se forma 9 g H2O, se combină 1 g hidrogen şi 8 g oxigen
• în 100 g H2O se găsesc 11,11 g hidrogen combinat cu 88,89 g oxigen (raportul de combinare
1/8)
• dacă reacţionează 2 g hidrogen cu 8 g oxigen, rezultă 9 g H2O, 1 g hidrogen rămânând
nereacţionat (exces)
• dacă reacţionează 11,11 g hidrogen cu 90 g oxigen, rezultă 100 g H2O, rămânând nereacţionate
1,11 g oxigen (exces)

3-LEGEA PROPORŢIILOR MULTIPLE (DALTON - 1808)

D Raportul dintre diferitele cantităţi ale unui element, care se combină cu aceeaşi cantitate
dintr-un alt element, în cazul formării mai multor compuşi chimici, este dat de numere întregi
şi mici AB un atom dintr-un element se poate combina cu unul, doi sau mai mulţi atomi dintr-
un alt element, în fiecare caz formându-se substanţe cu proprietăţi diferite ABdacă două sau
mai multe elemente formează împreună compuşi diferiţi, atunci masele unuia dintre
elemente raportate la o masă constantă a celuilalt element, se află într-un raport de
numere întregi şi mici:

Exemplul 1 – Reacţia carbonului cu oxigenul B monoxid de carbon şi dioxid de carbon:

C + 1/2O2  CO
C + O2  CO2

Masa înainte de reacţie Masa după reacţie Raport de combinare


Reactanţi Carbon / Oxigen
Carbon Oxigen Produs de reacţie (g / g)
50 g 66,7 g 116,7 g 50/66,7 = 0,75
50 g 133,33 g 183,33 g 50/133,33 = 0,375

Raportul cantităţilor de oxigen care se combină cu aceeaşi cantitate de carbon este un număr
întreg şi mic = 2
133,33
=2
66,7
Raportul rapoartelor de combinare carbon consumat / oxigen consumat în formarea celor doi
oxizi de carbon este 2:
0,75
=2
0,375
Exemplul 1 – Combinarea hidrogenului cu oxigenul B apa şi apa oxigenată:

Raport de Raport de %H %O
combinare combinare
H2 : O2 H2 : O2
(g/g) (mol:mol)
Apa, H2O 2 : 16 sau 1 : 8 2:1 11,11 88,89
Apa oxigenată, H2O2 2 : 32 sau 1:16 1:1 5,9 94,1

Raportul cantităţilor de oxigen (32 g, respectiv 16 g) care se combină cu aceeaşi cantitate de


hidrogen (2 g) este un număr întreg şi mic = 2
32
=2
16
4- LEGEA PROPORŢIILOR ECHIVALENTE (WENZEL – RICHTER,
1791)

D Masele elementelor care se combină (mA şi mB) sau se substituie sunt proporţionale cu
echivalenţii lor chimici (EgA şi EgB):
m A E gA
=
m B E gB
Echivalentul gram al unui element – cantitatea dintr-un element exprimată în grame, care,
după caz, cedează, acceptă sau pune în comun numărul lui Avogadro de electroni, adică
realizează numărul lui Avogadro de valenţe
MA
EgA =
valenta
23 40 27
EgNa = = 23 EgCa = = 20 EgAl = =9
1 2 3

Echivalentul gram al unui element (substanţă) – cantitatea dintr-un element (substanţă)


exprimată în grame, care, după caz, reacţionează sau înlocuieşte 1 g de hidrogen sau 8 g de
oxigen
D 1 g H (sau 8 g O) reacţionează cu 23 g Na, respectiv cu 20 g Ca, respectiv cu 9 g Al

D Toate reacţiile se desfăşoară echivalent la echivelent!


!!! Vezi Lucrări practice SOLUŢII – calcul Eg pentru clase de substanţe şi reacţiile
chimice în care sunt implicate

5- LEGEA ACŢIUNII MASELOR (GULDBERG – WAAGE, 1867)


D Pentru o reacţie de echilibru, raportul dintre produsul concentraţiilor produşilor de reacţie
şi produsul concentraţiilor reactanţilor este o constantă (la o temperatură dată, K =
constanta de echilibru):
aA +bB ' cC + dD
[C]c ⋅ [D]d
K=
[A ]a ⋅ [B]b

6- LEGEA VOLUMELOR CONSTANTE (GAY-LUSSAC, 1808)


D Volumul substanţelor simple, gazoase, care se combină, se află între ele şi faţă de volumul
substanţei compuse gazoase rezultate din reacţie, într-un raport de numere întregi şi mici, dacă
sunt măsurate în aceleaşi condiţii de temperatură şi presiune AB la presiune constantă,
volumul ocupat de o masă determinată de gaz variază direct proporţional cu temperatura
absolută AB într-o transformare izobară a unei cantităţi bine determinate de gaz, volumul
şi temperatura gazului variază direct proporţional B „legea proporţiilor definite în volume”

V1 V 2 V1 T1 V
= = = cons tan t
T1 T2 V2 T2 T

Exemplul 1 – Reacţia de obţinere a clorurii de hidrogen din elemente:


H2(g) + Cl2(g) → 2HCl(g)
D1 mol H2 se combină cu 1 mol Cl2 (un volum) şi rezultă 2 moli HCl (două volume)
D VH 2 : VCl 2 = 1 : 1 sau VH 2 : V HCl = 1 : 2 sau VCl 2 : V HCl = 1 : 2

7- LEGEA LUI AVOGADRO


D Volume egale de gaze diferite în aceleaşi condiţii de temperatură şi presiune conţin un
număr egal de molecule

D Un mol din orice gaz sau de sau de orice substanţă care poate fi transformată în stare
gazoasă fără descompunere în condiţii normale (temperatura de 0ºC sau 273K, şi presiunea de 1
atm sau 760 mm coloană de Hg) ocupă acelaşi volum, adică 22,4 l şi conţine Numărul lui
Avogadro de particule B NA = 6,023·1023 particule (atomi, molecule)

D Volum molar D Vm = 22,4 l/mol.

ATOM
cea mai mică particulă de materie (10-10m) care nu mai poate fi descompusă în urma
reacţiilor chimice; este format din nucleu atomic şi înveliş electronic; este neutru din punct
de vedere electric.

NUCLEU ATOMIC
parte a atomului care se află în centrul atomului, este de dimensiuni reduse (10-14 - 10-15m),
încărcată pozitiv din punct de vedere electric (+Ze) şi deţine aproape întreaga masă a
atomului; este format de nucleoni (protoni şi neutroni)

ÎNVELIŞ ELECTRONIC
spaţiul din jurul nucleului atomic în care se găsesc electronii unui atom şi care are sarcina
negativă (–Ze) asigurând neutralitatea atomului

PROTON
1
particulă din nucleul atomic cu masa şi sarcina relativă +1B +1 p
NEUTRON
1
particulă din nucleul atomic masa relativă 1 şi neutră din punct de vedere electric B 0 n

ELECTRON
particulă cu masa relativă zero şi sarcina relativă -1 B -10e sau e-

Particula Simbolul Sarcina [C] Masa [Kg]


1
Proton +1 p +1,60219·10-19 1,67265·10-27
1
Neutron 0 n - 1,67495·10-27
0
Electron -1 n -1,60219·10-19 9,10943·10-31

Sarcina elementară se notează cu „e” şi este sarcina unui proton, deci +1,60219·10-19C
NUMĂR ATOMIC, Z
numărul protonilor din nucleul unui atom sau sarcina nucleară; este egal cu numărul
electronilor din învelişul electronic al atomului; este numit şi număr de ordine, indicând
poziţia elementului în sistemul periodic

NUMĂR DE MASĂ, A
suma dintre numărul protonilor din nucleul unui atom (Z) şi numărul neutronilor din nucleu
(N), deci numărul de nucleoni: A = Z + N

IZOTOPI
specii de atomi ai aceluiaşi element chimic, care au acelaşi număr de protoni (acelaşi Z) şi
număr diferit de neutroni (A diferit):
B izotopii hidrogenului : 11H (protiu), 12H (deuteriu), 13H (tritiu)
12
B izotopii carbonului : 6 C (98,89%) ; 613C (1,11%) ; 614C (urme).

NUCLID
specia atomică a unui element chimic cu un anumit număr de protoni şi de neutroni; se
reprezintă prin simbolul elementului şi prin numărul de masă, A, eventual şi numărul de
ordine, Z:
o zAE : 612C ; 1735Cl ; 919F , etc.
o nuclidul de oxigen: 168O are 8 protoni şi 8 neutroni.

ELEMENT CHIMIC
modul de abordare submicroscopic: specie de atomi cu aceeaşi sarcină nucleară, deci
acelaşi număr atomic Z
modul de abordare macroscopic: substanţa a cărei atomi componenţi au acelaşi număr de
sarcini nucleare (substanţa elementară)

UNITATE ATOMICĂ DE MASĂ = u.a.m.


unitate de masă din fizica atomică
reprezintă a 12-a parte din masa unui atom de carbon al nuclidului 126C
( )
–– u.a.m. = 1 ⋅ m 126C
12
–– u.a.m. = 1 ⋅ 19,923 ⋅ 10 −27 Kg = 1,66·10-27Kg
12
–– u.a.m. = 1,66·10-24g sau 1 u = 1,66·10-24g

MASĂ ATOMICĂ sau MASA ATOMICĂ ABSOLUTĂ = mA sau A


masa unui atom dintr-un element
se exprimă în g/atom sau Kg/atom B are valori mici, cuprinse între: 0-24 – 10-22 g/atom,
respectiv 10-27 – 10-25 Kg/atom
–– masa atomică a atomului de:
• hidrogen este mA (11H) = 1,6732·10-27Kg
• carbon este mA (126C) = 1,9923·10-26Kg

MASĂ ATOMICĂ RELATIVĂ = Ar


mărime adimensională reprezentând numărul care arată de câte ori masa unui atom este mai
mare decât a 12-a parte din masa atomică a izotopului 126C
raportul dintre masa unui atom dintr-un element (masa atomică absolută) şi a 12-a parte din
masa atomică a izotopului 126C
este egală cu masa atomică exprimată în u.a.m.
A
Ar =
u.a.m.
–– masa atomică relativă a unui atom de:
2,6564 ⋅ 10 −23 g
• oxigen, 168O, este Ar(168O) = = 15,99
1 − 23
× 1,9923 ⋅ 10 g
12
3,9847 ⋅ 10 −26 kg
• magneziu 2412Mg, este Ar(2412Mg) = = 24,004
1,66 ⋅ 10 − 27 kg

MASĂ ATOMICĂ RELATIVĂ A UNUI ELEMENT


Se calculează ca media poderată a maselor atomice realtive ale izotopilor constituenţi
–– Elementul clor este format din 2 izotopi: 3517Cl în proporţie de 75,4% şi 3717Cl în
proporţie de 24,6% Masa atomică relativă a elementului clor este:

75,4 24,6 75,4 24,6


Ar Cl = ⋅A 35
17 Cl + ⋅ A 1737 Cl = ⋅ 35 + ⋅ 37 = 35,492
100 100 100 100

MASA MOLECULARĂ RELATIVĂ = Mr


este mărimea care arată de câte ori masa moleculei unei substanţe este mai mare decât u.a.m.
raportul dintre masa unei molecule şi a 12-a parte din masa unui atom al nuclidului 126C
este suma maselor relative ale atomilor moleculelor:
Mr HCl = Ar H + Ar Cl = 1 + 35,5 = 36,5

MASA RELATIVĂ A UNITĂŢII STRUCTURALE = Fr


raportul dintre masa unităţii structurale a unui compus şi a 12-a parte din masa unui atom al
nuclidului 126C
este suma maselor relative ale atomilor constituenţi ai unităţii structurale (totalitatea ionilor
sau atomilor indicaţi de o formula chimică în cazul substanţelor ionice şi macromoleculare;
cea mai mică unitate structurală serveşte ca unitate ipotetică):
Fr MgCl2 = Ar Mg + Ar Cl = 24 + 2·35,5 = 95
MOL
cantitatea de substanţă a cărei masă, exprimată în grame, este numeric egală cu masa relativă
a particulei (atom, ion, moleculă)
molul de atomi sau molecule = cantitatea dintr-o substanţă, exprimată în grame, numeric
egală cu masa atomică sau moleculară şi care cuprinde 6,023.1023 atomi sau molecule
numărul de moli n (sau ν) dintr-o cantitate de substanţă m se calculează după relaţia: n =
m( g ) m( g )
sau ν =
M ( g / mol ) µ (g / mol )
echivalentul atomului-gram sau moleculei gram:
–– 1 atom-gram de hidrogen = 1,00797 g sau 1 atom-gram de oxigen = 15,99 g
–– 1 moleculă-gram de clor = 71 g sau 1 moleculă –gram de HCl 0 36,5 g

NUMĂRUL LUI AVOGADRO = NA


este o constantă universală, cu valoarea 6,023·1023, care reprezintă numărul de particule
(atomi, molecule, ioni) care se găsesc într-un mol de substanţă sau numărul de atomi din 12
g de izotop de carbon 12C:
–– un mol de clor atomic (Cl) ↔35,5 g Cl conţin 6,023·1023 atomi
–– un mol de clor molecular (Cl2) ↔ 71 g Cl2 conţin 6,023·1023 molecule
–– un mol de ioni de clor (Cl -) ↔ 35,5 g Cl - conţin 6,023·1023 ioni
–– un mol de acid clorhidric (HCl) ↔ 36,5 g HCl conţin 6,023·1023 molecule
–– un mol de clorură de sodiu (NaCl) ↔ 58,5 g NaCl conţin 6,023·1023 ioni Na+ şi
6,023·1023 ioni Cl -.

MASA MOLARĂ = M (sau µ)


raportul dintre masa şi numărul de moli ai unei probe de substanţă
unitatea de măsură este Kg/mol sau g/mol
valoarea sa numerică, exprimată în g/mol, este egală cu valoarea numerică a:
• masei atomice relative a unui element, Ar
• masei moleculare relative a unui compus, Mr
• masei relative a unităţii structurale a unui compus, Fr

VOLUMUL MOLAR = Vm
Volumul ocupat de un mol al orcărui gaz în condiţii normale (t = 0°C, p = 1 atm):
Vm = 22,4 L/mol
Raportul dintre volumul V şi numărul de moli n ai unei probe de substanţă:
V
Vm =
n
Unitatea de măsură: m3/mol sau L/mol

SIMBOL CHIMIC
reprezentarea prescurtată a unui element chimic
⇒ semnificaţia simbolului chimic, de exemplu Cu:
Elementul chimic cupru
Un atom de cupru
Substanţa cupru
⇒ în jurul simbolului se pot nota diferite indicaţii:
Numărul de nucleoni şi numărul de protoni:
număr nucleoni 35
număr protoni SIMBOL CHIMIC, 17Cl
Sarcina ionică → reprezentare chimică a ionului de clor: Cl -
Indicele, în reprezentarea formulei chimice a substanţei → formula chimică
pentru molecula de clor: Cl2

ORBITAL ATOMIC (O.A.)


regiunea de spaţiu din jurul nucleului atomic în care probabilitate de a găsi un electron este
cea mai mare (aprox. 90%)
într-un orbital pot exista maxim 2 electroni, obligatoriu de spin opus (principiul lui Pauli)
orbitalul unui atom este descris corespunzător subnivelului (substratului) căruia îi aparţine -
s, p, d sau f :
oo substratul „s” este format dintr-un singur orbital atomic „s” de formă sferică B
-
1O.A. s B 2 e
oo substratul „p” este format din 3 O.A. „p”, toţi echivalenţi energetic (degeneraţi), de
formă bilobară B 3 O.A. B 6 e -
oo substratul „d” este format din 5 O.A. „d” de aceeaşi energie B 5 O.A. B 10 e -
oo substratul „f” este format din 7 O. A. „f” degeneraţi B 7 O.A. B 14 e -
z
y

+ x

orbitalul atomic „s” B substratul „s”

z
z z
y y
y +
+
- + x x x
- -
px py pz

cei 3 orbitalii atomici „p”: px, py şi pz B substratul „p”

Orbitalii „d” şi „f” au formă şi geometrie complicată


STRAT ELECTRONIC = NIVEL ENERGETIC
stare energetică a electronilor în atom
constituit din electroni care au aproximativ aceeaşi energie
este constituit din substraturi (subniveluri energetice), pe baza diferenţierii fine a energiei
electronilor:

Stratul electronic K L M N O P Q
Numărul stratului 1 2 3 4 5 6 7
Tipul de orbitali s s, p s, p, d s, p, d, f s, p, d, f s, p, d, f s, p, d, f
conţinuţi
Numărul maxim de 2 · 12 2 · 22 2 · 32 2 · 42 2 · 52 2 · 62 incomplet
electroni dintr-un
strat 2 8 18 32 50 72
Variaţia energie

CONFIGURAŢIA ELECTRONICĂ
distribuţia electronilor unui atom pe straturi, substraturi şi orbitali, respectând principiul
energetic, principiul lui Pauli, regula lui Hund:
1. Principiul ocupării succesive a orbitalilor cu electroni, principiul construcţiei sau
principiul stabilităţii:
Orbitalii atomilor multielectronici se populează succesiv cu electroni, în ordinea creşterii
energiei orbitalilor; se ocupã mai întâi cu electroni orbitalii atomici de energia mai mică,
urmând apoi orbitali cu energie din ce în ce mai mare, în ordinea:
1s 2s 2p 3s 3p 4s 3d 4p 5s 4d 5p 6s 4f 5d 6p 7s 5f .....
2. Principiul excluziunii (Pauli):
Un orbital nu poate fi ocupat decât de maximum 2 electroni care trebuie să aibă spin
opus:

orbital atomic vacant

orbital atomic monoelectronic, e – necuplat, celibatar 


orbital atomic cu electroni cu spin opus, e – cuplaţi, e – împerecheaţi (
orbital atomic cu electroni cu acelaşi spin – imposibil să există în acelaşi orbital,
nerespectând principiul lui Pauli
-

3. Regula lui Hund sau regula multiplicităţii maxime:


Orbitalii de energie egală (orbitalii degeneraţi ai unui subnivel), se ocupă pe rând, întâi
cu un electron, apoi cu al doilea, astfel ca numărul electronilor necuplaţi sã fie maxim:

Configuraţiile electronice care respectă regula multiplicităţii maxime:


   (    
şi
p3 d6
sunt mai stabile decât configuraţiile electronice cu număr minim de e - necuplaţi, care nu
sunt adoptate de atomi în stare fundamentală:

(  ( ( (
şi
p3 d6

Moodduull ddee pprreezzeennttaarree aa ccoonnffiigguurraaţţiieeii eelleeccttrroonniiccee aa uunnuuii aattoom


M m
1) Ordonând toate straturile şi substraturile electronice, precum şi orbitalii atomici conform
regulilor prezentate:
a. notând straturile cu cifre arabe, orbitalii cu litere, iar numărul de electroni dintr-un
substrat cu cifre, ca exponent la literele care indică tipul de orbital:
Configuraţia electronică fundamentală a tomului de fosfor este:
0 2 2 6 2 3
15P : 1s 2s 2p 3s 3p

b. prin diagrame orbitale, reprezentând electronii cu spin opus în orbitali, care sunt
grupaţi în substraturi:
0
15P : ↑↓ ↑↓ ↑↓ ↑↓ ↑↓ ↑↓ ↑ ↑ ↑
1s2 2s2 2p6 3s2 3p3

2) Indicând configuraţia electronică a gazului rar precedent şi electronii stratului de valenţă:


2 3
15P: 10[Ne]3s 3p

20Ca: 1s2 2s2 2p6 3s2 3p64s2 = 18[Ar] 4s2


40Zr: 1s2 2s2 2p6 3s2 3p64s23d104p65s24d2 = 36[Kr] 5s24d2
80Hg: 1s2 2s2 2p6 3s2 3p64s23d104p65s24d105p66s24f145d10 = 54[Xe] 6s24f145d10

ELECTRON DISTINCTIV
electronul prin care se diferenţiază configuraţia electronică a atomului unui element de
configuraţia electronică a atomului elementului care-l precede în sistemul periodic
tinde să ocupe în atomul locul vacant de energie minimă

ELECTRONI DE VALENŢĂ
electroni care participă la formarea legăturilor chimice, aparţinând ultimului strat sau
ultimelor două straturi electronice ale atomului; determină proprietăţile chimice ale
substanţelor elementare

STAREA FUNDAMENTALĂ A UNUI ATOM


starea de energie minimă pentru atom, realizată prin distribuţia electronilor cu respectarea
riguroasă a principiul energetic, principiul lui Pauli, regulii lui Hund