Universitatea „Ovidius”

Constanța 2011

„Personalitatea istorică a Sfântului Chiril al Alexandriei”

Student: Munteanu Gheorghe

Constanța 2011
 Cuprins

Introducere…………………………………………………………p.3
Sfântul Chiril al Alexandriei………………….…………………....p.5
Bibliografie……………………………………………………...…p.10

2
 Introducere

Orientarea ecumenică a Bisericii de Răsărit în contemporaneitate a dat

naştere, printre altele, unei noi atitudini faţă de Bisericile Ortodoxe Vechi
Orientale. Aceste Biserici necalcedoniene, „mărturii ale unui trecut de lupte
aprige din viaţa Bisericii de Răsărit”1, prin respingerea Sinodului al IV-lea
Ecumenic (451), şi-au urmat drumul lor de dezvoltare independent de cel al
Bisericii Ortodoxe de Răsărit. În toată această perioadă de dăinuire separată,
Bisericile necalcedoniene au fost puţin cunoscute şi, cel mai adesea, indirect
cunoscute, calificate drept „monofizite” şi tratate ca eretice. În ultima vreme
aceste Biserici, ajungând la o conştiinţă de sine, s-au arătat deschise apropierilor,
căutând să-şi definească poziţia lor în lumea creştină şi să-şi facă cunoscută
învăţătura pe care o profesează. Cum era şi firesc, Bisericile necalcedoniene s-au
întâlnit cu Biserica de Răsărit de care se îndepărtaseră prin respingerea
Calcedonului. Se contura astfel perspectiva unui dialog între cele două Biserici,
aflat acum într-o fază destul de avansată, deși încă neoficială.
Una dintre temele de prim ordin ale acestui dialog este problema
hristologică. „Dacă multă vreme s-a crezut că este vorba de două doctrine
hristologice deosebite, una calcedoniană a Bisericii Ortodoxe de Răsărit şi alta
necalcedoniană a Bisericilor Ortodoxe Vechi . Orientale, s-a ajuns ca la Aarhus
în august 1964, cei 16 teologi (8 ortodocşi şi 8 necalcedonieni), întruniţi spre a
purta un dialog de apropiere, să recunoască în mod clar și unanim faptul că
deosebirea dintre Biserica Ortodoxă şi Vechile Biserici Orientale pe teren
dogmatico-hristologic are numai un caracter terminologic” 2, observație
confirmată și în diferitele întâlniri ulterioare dintre teologii celor două grupe de

1
Pr. Prof. Ioan I. Rămureanu, Evenimentele istorice înainte și după Sinodul de la Calcedon, în “S.T.”, XII, anul
1970, nr. 3 - 4, p. 211;
2
Pr. Prof. D. Stăniloaie, Posibilitatea reconcilierii dogmatice între Biserica Ortodoxă și Vechile Biserici
Orientale, în „O.”, XVII anul 1965, nr. 1, p. 7;

3
Biserici. Ca platformă a discuțiilor a fost propusă, încă din 1963, cu ocazia
întâlnirii de la Montreal, formula Sfântului Chiril al Alexandriei (370 ‒ 444): „o
singură fire întrupată a lui Dumnezeu - Logosul”. Aceasta se făcea pe
considerentul că hristologia marelui ierarh alexandrin se bucură de aceeași
prețuire în toate Bisericile mai sus-amintite. Într-adevăr, încă din secolul al V-
lea actele procesului lui Eutihie la sinodul din Constantinopol, prezidat în anul
448 de episcopul Flavian, arată că Sfântul Chiril rămâne unicul criteriu al
Ortodoxiei, atât pentru judecători, cât și pentru acuzat, criteriu valabil până azi
în discuțiile dintre calcedonieni și necalcedonieni.
Problema care se pune însă este aceea a interpretării și însușirii corecte a
hristologiei patriarhului de Alexandria, astfel că la întrunirea amintită de la
Aarhus, s-a pus un accent deosebit pe „necesitatea unei reevaluări mai corecte și
mai depline a hristologiei precalcedoniene, îndeosebi a aceleia a Sfântului Chiril
al Alexandriei și a unei aprecieri mai complete a Sinodului de la Calcedon ca
eveniment istoric”3. Este necesar, deci, a se stabili care este sensul corect al
hristologiei Sfântului Chiril al Alexandriei, cum se încadrează ea în învățătura
Bisericii Ortodoxe a Răsăritului, și în ce măsură poate fi folosită în dialogul cu
Bisericile necalcedoniene.

3
Pr. Prof. I. G. Coman, Momente și aspecte ale hristologiei precalcedoniene și calcedoniene, în „O.”, XVII anul
1965, nr. 1, p .45;

4
 SFÂNTUL CHIRIL AL ALEXANDRIEI

Printre teologii de înalt nivel, care au dus reputaţia şcolii alexandrine la

înălţimea minţii lor, alături de Sfântul Clement Alexandrinul, Origen şi Sfântul
Atanasie, găsim şi pe Sfântul Chiril, cel care „cu dogmele sale cele de foc” 4 s-a
arătat aprig apărător al dreptei credinţe.
Chiril este un prenume ce reproduce un nume de persoană ς cu
sensul „divin”, „dumnezeiesc” şi este o formă adjectivală derivată din

substantivul ς, (=Dumnezeu)5.

Sfântul Chiril s-a născut în Alexandria, în jurul anului 370 într-o familie
deosebită, unde a primit o pregătire aleasă, de care s-a ocupat îndeaproape,
probabil şi unchiul său Teofil, patriarh al Alexandriei. Şi-a făcut o cultură
serioasă şi la şcolile vremii cu deosebire la didascaleul catehetic alexandrin.
O epistolă a lui Isidor Pelusiotul lasă să se înţeleagă că tânărul Chiril a stat
chiar în pustie sub îndrumarea unor asceţi egipteni, dar această ipoteză cade,
deoarece Chiril însuşi nu pomeneşte în corespondenţa sa purtată cu diverşi
monahi, cum că ar fi petrecut vreo perioadă oarecare în mănăstire.
Unul din primele evenimente certe din viaţa sa este călătoria, în compania
patriarhului Teofil, la Constantinopol spre a participa la Sinodul de la Stejar
(403), unde a fost depus din treaptă Sfântul Ioan Gură de Aur6.
Teofil al Alexandriei a murit în anul 412, iar în locul său urma să fie
numit un diacon pe nume Timotei care era susţinut de guvern; dar la 17
octombrie 412, la două zile după moartea unchiului său, Chiril a fost ales şi urcă
pe scaunul de arhipăstor al Egiptului7.

4
*** Mineiul lunii Ianuarie, p.277;
5
Aurelia Bălan , Dicţionar onomastic creştin, Editura Minerva, Bucureşti, 2003, p. 105;
6
Rus Remus, Dicţionar Enciclopedic de literatură creştină din primul mileniu, Editura Libra, Bucureşti, 2003,
p. 131;
7
Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, vol. III, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 285;

5
 Sfântul Chiril moşteneşte rivalitatea dintre Alexandria şi Constantinopol
precum şi prejudecăţile şi duşmăniile unchiului său Teofil. Noul arhiepiscop
păstra aceeaşi neprietenie memoriei Sfântului Ioan Zlataust ca predecesorul său,
Teofil.
Atticus, arhiepiscopul Constantinopolului, cere insistent noului
arhiepiscop al Alexandriei de a-l trece pe Sfântul Ioan Hrisostom în dipticele
Bisericii egiptene dar este trecut cu vederea, pe motiv că a fost scos din preoţie:
„Cum să aşezi între episcopi un laic? Să fie scos din cataloagele bisericeşti cel
ce nu este liturg” (Nichifor Calist, Istoria bisericească, 14, 27)8.
În anul 417, Chiril îl trece pe Sfântul Ioan Gură de Aur în diptice la
stăruinţa lui Isidor Pelusiotul, admirator al marelui patriarh.
Sfântul Chiril acoperă cu personalitatea sa năvalnică, aproape prima
jumătate a secolului V (412 - 444), remarcându-se printr-un spirit de
intransigenţă exagerată faţă de necreştini, iudei şi novaţieni.
Dar înainte de a vedea cum este caracterizat Chiril de unii istorici, să
vedem o autocaracterizare dintr-o scrisoare din timpul controversei: „Iubesc
pacea şi nu există nimic ce să urăsc mai mult decât certurile şi disputele. Iubesc
pe toată lumea, dacă aş putea să vindec pe unul din fraţii mei pierzându-mi
averea, aş face-o cu bucurie, pentru că preţuiesc mai mult înţelegerea între
oameni … Îl iubesc nespus pe Nestorie, nimeni nu-l iubeşte mai mult decât
mine”9.
Unii istorici au scris despre Sfântul Chiril ca fiind „un om impulsiv, fără
însă a-i lipsi răbdarea şi dragostea. Era gata să sufere totul pentru cauza lui
Hristos, dar nu era de acord să facă nici un compromis în ceea ce priveşte
doctrina adevărată”10.

8
Ibidem, p. 286;
9
Asist. Univ. Drd. Corneliu C. Simuţ, Controversa nestoriană în contextul rivalităţii dintre Alexandria şi
Constantinopol, în „A. B.”, nr. 1 - 3, anul 2004, p. 19;
10
Ibidem;

6
 Istoricul Socrate ne relatează cum a ajuns să distrugă sinagogile şi să
expulzeze pe iudeii din Alexandria şi să le confişte averile, după ce aceştia au
ucis într-o noapte un număr mare de creştini11.
Chiril intră în conflict şi cu Oreste, prefectul Alexandriei care nu iubea pe
episcopi, fiindcă aceştia îi ştirbeau din puterea lui ca reprezentant al împăratului
(episcopii erau numiţi „noii faraoni”).
Evenimentele se agravează când în anul 415 vestita profesoară Hypatia, o
adeptă a filosofiei neo-platonice este ucisă de un grup de creştini, care au
considerat că exercită o influenţă asupra prefectului Oreste. Acest eveniment
provoacă un mare reproş lui Chiril şi Bisericii Alexandrine, Chiril fiind acuzat
de păgâni că ar fi hotărât personal uciderea Hypatiei.
Până la sfârşitul anului 428, Chiril s-a ţinut oarecum departe de
frământările care au tulburat viaţa Bisericii, preocupându-se mai ales de
problemele pastorale şi alcătuirea unor scrieri teologice cu scopul combaterii
influenţelor păgâne şi iudaice12.
Începând cu anul 429, păstoria Sfântului Chiril cade într-o vreme când
creştinătatea veacului al V-lea este adânc tulburată de erezia lui Nestorie,
patriarhul Constantinopolului.
Nestorie, împotrivindu-se apolinarismului zicea: „Cuvântul este deosebit,
şi Hristos deosebit, după dar locuind într-Însul nu însă unit după ipostas” 13, şi că

Fecioara Maria nu este „Născătoare de Dumnezeu” (ς) ci cel mult

„Născătoare de Hristos” (ς). Chiril însă a combătut aceste

afirmaţii în pastorala pascală din anul 429 şi apoi într-o lungă scrisoare adresată
monahilor.

11
Rus Remus, op. cit., p. 131;
12
Sfântul Chiril al Alexandriei, Zece cărţi împotriva lui Iulian Apostatul, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000, p.
6;
13
Sfântul Simion Arhiepiscopul Tesalonicului, Tratat asupra dogmelor credinţei noastre ortodoxe, după
principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos şi urmaşii Săi, p. 32;

7
 După un schimb de scrisori între Chiril şi Nestorie, rămas fără rezultat, au
făcut apel la episcopul Romei, Celestin, care într-un sinod (430) la Roma,
aprobă hristologia Sfântului Chiril şi-l condamnă pe Nestorie.
În urma unui sinod ţinut în Alexandria în anul 430 în luna noiembrie,
Sfântul Chiril a cuprins hotărârile dogmatice într-o lungă epistolă sinodală
adresată lui Nestorie, evidenţiind că natura umană nu s-a cufundat în cea divină,
ci Cuvântul s-a unit ipostatic cu natura umană. La sfârşitul acestei epistole a
adăugat „12 capitole” care mai târziu s-au numit Anatematismele lui Chiril din
Alexandria14.
Pentru evitarea unei rupturi în Biserică nu era decât o soluţie: ţinerea unui
sinod ecumenic. Împăratul Teodosie al II-lea (408 - 450) a convocat întreaga
ierarhie la Efes, de sărbătoarea Rusaliilor în anul 431. Sinodul a fost prezidat de
Sfântul Chiril şi a dus la condamnarea învăţăturii nestoriene şi proclamarea
solemnă a titlului de Născătoare de Dumnezeu pentru Fecioara Maria.
Patru zile mai târziu ajunge la Efes patriarhul Ioan al Antiohiei cu
episcopii orientali, neezitând a ţine un sinod aparte, excomunicând pe Chiril.
Aflând împăratul de cursul lucrurilor, arestează pe Chiril şi pe Nestorie. După o
examinare mai apropiată asupra lucrurilor, Sfântul Chiril este lăsat să revină în
Alexandria unde este primit în triumf ca oarecând Sfântul Atanasie cel Mare, iar
Nestorie este exilat într-o mănăstire din Antiohia15 (Sfântul Euprepiu).
Cele două centre bisericeşti se împacă în 433 când Ioan al Antiohiei
acceptă condamnarea lui Nestorie, iar Sfântul Chiril a semnat o mărturisire de
credinţă comună a cărei conformitate cu propria hristologie a trebuit să o explice
partizanilor săi16.
Sfântul Chiril a avut un rol decisiv la Sinodul al III-lea Ecumenic, el
reprezentând pe episcopul Romei, Celestin, şi prin oficializarea expresiei

14
Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Dr. Milan Şesan, Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Istoria Bisericească
Universală, Bucureşti, 1987, p. 345;
15
Ion Bica, Schisme, erezii şi controverse în Bizanţ, Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2004, p. 80;
16
Arhimandrit Timotei Traian Seviciu, Doctrina hristologică a Sfântului Chiril al Alexandriei în lumina
tendinţelor actuale de apropiere dintre biserica ortodoxă şi vechile biserici orientale, Timişoara, 1973, p. 12;

8
ς (Născătoare de Dumnezeu). Prin învăţătura sa, s-a impus ca „unul
dintre cei mai mari Părinţi ai Bisericii, fiindcă formula Efesului a pregătit pe cea
a Calcedonului şi Constantinopolului, şi fiindcă teologia chiriliană despre Maica
Domnului a dat creştinismului şi Bisericii o forţă şi un prestigiu nemuritor”17.
Obştescul sfârşit l-a găsit în pace la 27 iunie anul mântuirii 444, iar
pomenirea lui se face pe data de 9 iunie, iar pe data de 18 ianuarie este pomenit
împreună cu Sfântul Atanasie patriarhul Alexandriei18.
Opera Sfântului Chiril este considerabilă, ocupând zece volume din ediţia
Migne (68 - 77).
În limba română, părintele profesor doctor Dumitru Stăniloae a tradus în
colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, volumele 38, 39, 40 şi 41 şi Tâlcuirea
Psalmilor în revista Mitropolia Olteniei 1989 - 1991. Anatematismele Sfântului
Chiril au fost traduse de părintele Olimp N. Căciulă, iar de curând a fost tradusă
şi lucrarea Zece cărţi împotriva lui Iulian Apostatul de către dr. Constantin
Daniel.

Bibliografie
17
Adrian Carebia, Sinteza hristologică a gândirii patristice din primele patru veacuri creştine, în „A. B.”, nr. 1 -
3, anul 2004, p. 45;
18
***Mineiul lunii Ianuarie, p. 290;

9
1. *** Mineiul lunii Ianuarie, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1997;
2. Bălan, Aurelia, Dicţionar onomastic creştin, Editura Minerva, Bucureşti,
2003;
3. Bica, Pr. Lect. Dr. Ion, Schisme, erezii şi controverse în Bizanţ, Editura
Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2004;
4 .Carebia, Adrian, Sinteza hristologică a gândirii patristice din primele veacuri
creştine, în „A.B.”, nr. 1 – 3, anul 2004;
5. Coman, Pr. Prof. Dr. Ioan G., Patrologie, vol. III, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti,
1987;
6. Coman, Pr. Prof. I. G., Momente și aspecte ale hristologiei precalcedoniene și
calcedoniene, în „O.”, XVII anul 1965, nr. 1;
7. Rămureanu, pr. Prof. Dr. Ioan ; Şesan, Pr. Prof. Dr. Milan; Bodogae, Pr. Prof.
Dr. Teodor, Istoria Bisericească Universală, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987;
8. Rămureanu, Pr. Prof. Ioan I., Evenimentele istorice înainte și după Sinodul de
le Calcedon, în “S.T.”, XII (1970), nr. 3 – 4;
9. Rus, Remus, Dicţionar onomastic creştin de literatură creştină din primul
mileniu, Editura Libra, Bucureşti, 2003;
10. Seviciu, Arhim. Timotei Traian, Doctrina hristologică a Sfântului Chiril al
Alexandriei în lumina tendinţelor actuale de apropiere dintre Biserica ortodoxă
şi Vechile Biserici Orientale, (teză de doctorat), Timişoara, 1973;
11. Sfântul Chiril al Alexandriei, Zece cărţi împotriva lui Iulian Apostatul,
Editura Anastasia, Bucureşti, 2000;
12. Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului, Sfântul, Tratat asupra tuturor
dogmelor credinţei noastre ortodoxe, după principii puse de Domnul nostru
Iisus Hristos şi urmaşii Săi, Ed. Arh. Sucevei şi Rădăuţilor, 2002;
13. Simuţ, Asist. Univ. Drd. Corneliu C., Controversa nestoriană în contextul
rivalităţii dintre Alexandria şi Constantinopol, în „A. B.”, nr. 1 - 3, anul 2004;
14. Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru, Definiţia dogmatică de la Calcedon, în „O.”,
nr. 2 – 3, anul 1951;

10