Sunteți pe pagina 1din 3

Nuvela este opera epică cultă în proză, mai amplă decât schiţa şi mai mică

decât romanul, cu un singur fir narativ, care urmăreşte aspecte semnificative


din viaţa unui personaj, accentul căzând mai mult asupra personajului decât pe
acţiune.
Scriitor transilvănean din a doua jumătate a sec. XIX-lea. Ioan Slavici a fost una
dintre personalităţile proeminente ale scrisului românesc intrat în rândul
marilor clasici ai literaturii noastre şi totodată prietenii lui: M. Eminescu, I.
Creangă şi I.L.Caragiale. Ziarist, autor de basme şi poveşti, Slavici s-a impus
mai ales ca nuvelist. Cele şase volume de nuvele oglindesc în mod realist din
viaţa socială (vechi rânduieli din lumea satului, obiceiuri, datini, credinţe,
atitudini, prejudecăţi şi superstiţii ale oamenilor simpli).
Volumele de nuvele: ,,Novele din popor"(1884), ,,Novele"(I-III, 1892-1896) conţin
lucrări de valoare inspirate din lumea satului ardelenesc, ce scot în evidenţă
mentalitatea ţărănească (,,Scormon, Gura satului, Pădureanca"), dar şi
mentalitatea micii burghezii rurale(,,Popa Tanda, Budulea Taichii, Moara cu
noroc").
Opera sa mai conţine romane: ,,Din bătrâni"(1902), ,,Manea"(1905),
,,Mara"(1906), memorialistică de mare valoare: ,,Închisorile mele"(1921),
,,Amintiri"(1924), ,,Lumea prin care am trecut"(1930), basme: ,,Păcală în satul
lui"(1886), ,,Poveşti"(1908) şi dramaturgie: ,,Fata de birău"(1871).
Nuvelele şi romanul ,,Mara" preced şi prevestesc capodoperele de mai târziu
ale lui Liviu Rebreanu( nuvelistica şi romanul ,,Ion"), prin introducerea în
literatură a tipului ţăranului ardelean, ambiţios, harnic, doritor de avere, pe care
o câştigă printr-o muncă îndârjită. Acest tip de erou apare şi în nuvela ,,Popa
Tanda".
Scrisă în 1873 şi citită în anul următor la ,,Junimea", nuvela ,,Popa Tanda" a
apărut în revista ,,Convorbiri literare"(1875), iar apoi în anul 1881 în ,,Novele din
popor".
Tema nuvelei prezintă un destin exemplar de preot, care reuşeşte să modifice
mentalitatea unor oameni săraci transformându-se pe sine. Nuvela susţine
ideea că numai prin muncă cinstită omul poate duce o viaţă îmbelşugată,
tradiţională şi poate fi fericit.
Titlul este porecla personajului principal, dată de sătenii săi pe vremea când nu
îi înţelegeau eforturile, şi este alcătuit din două substantive în nominativ,
familiarul ,,popa" şi substantivul propriu ,,Tanda", derivat regresiv din
,,tândălitură", regionalism ce înseamnă ,,umblare fără rost", ,,pierdere de
vreme".
Textul are acţiune plasată în timp şi spaţiu: spaţiul este dedus prin intermediul
toponimelor fictive(Sărăceni, Butucani, Valea Seacă, Valea Răpiţii ), dar
simbolice; timpul de 10-12 ani din care Slavici prezintă doar câţiva.
Fiind o operă epică, modul de expunere predominant este naraţiunea prin
intermediul căreia autorul relatează un şir de întâmplări. Întâmplările narate şi
personajele care participă la acţiune constituie subiectul nuvelei structurat în
cele cinci momente: expoziţia, intriga, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant
şi deznodământul.
Expoziţia este momentul care fixează coordonatele principale ale acţiunii
(locul, timpul şi unele personaje).
Acţiunea din această nuvelă se desfăşoară mai întâi în satul Butucani, loc de
origine al părintelui Trandafir, iar apoi în satul Sărăceni. Părintele Trandafir
este fiul dascălului Pintilie, "cântăreţ vestit", din Butucani, "bun sat şi mare",
cu "oameni cu stare si cu socoteală". Autorul face o sumară prezentare a
personajului principal: "este om bun, a învăţat multă carte
şi cântă mai frumos decât chiar şi răposatul tatăl său..."; "vorbea drept şi
cumpănit ca şi cum ar citi din carte". "Totodată era un om gospodar, priceput
şi strângător: strânge drege şi culege, ca să aibă pentru sine şi pentru alţii".
Singurul defect al preotului este felul prea direct, prea deschis de a le spune
oamenilor părerea despre ei, lucru care ii supără pe mulţi dintre ei: "El nu mai
suceşte vorba, ci spune drept în faţă dacă i s-a pus ceva pe inimă".
Intriga este momentul care prezintă un fapt sau o întâmplare care declanşează
acţiunea.
Nemulţumiri de aceasta comportare a preotului, sătenii au intervenit la
protopop pentru a-l muta din Butucani pe părintele Trandafir. Acesta a ajuns în
satul Sărăceni, aşezat pe valea Seaca.
În desfăşurarea acţiunii sunt prezentate în mod gradat faptele şi întâmplările
care decurg din intrigă.
Stabilit aici, preotul a constatat sărăcia dezolantă a aşezării, dar şi lenea
grozavă a oamenilor, care nu se osteneau să schimbe situaţia, casele erau
dărăpănate, garduri nu existau, însă-şi biserica era o clădire, mai mult o
îngrămădire de trunchiuri putrezite şi de bârne, prin care sufla vântul si băteau
ploile. Nici un preot nu stătuse acolo mai mult de trei zile. Părintele Trandafir a
înţeles de la început un lucru: "cum că în Butucani era mai bine decât în
Sărăceni. Oamenii aveau câte ceva: iară de unde este poţi lua...". De aceea, el
îşi propune să schimbe această stare de lucruri şi le predică oamenilor în
biserică despre binefacerile muncii. Oamenii ascultă, aprobă, iar părintele
Trandafir s-a simţit fericit în acea zi când a văzut numărul mare de săteni care
au venit la biserică şi care îl ascultă "cu atâta luare aminte".
În scurt timp, oamenii renunţă să mai participe la slujbe. Văzând aceasta,
părintele a adoptat altă tactică: a început să meargă pe la casele oamenilor,
sfătuindu-i cu voia bună ce şi cum să facă, însă tot fără rezultat. Fără să se dea
bătut, preotul a recurs la ironie, apoi la batjocură şi la ocară, însă tot degeaba.
Când trece pe lângă o casă care nu mai avea acoperiş, preotul îi spune
stăpânului: "Tare iubeşti lumina şi sfântul soare"; unei femei cu cămaşa
nespălată: "Uite măi, dar de când aţi început voi să purtaţi cămăşi de postav";
cand de un om culcat la soare: "Bun lucru". Oamenii au inceput să se ferească
din calea preotului. Dupa atâta "tândălitură", oamenii i-au pus numele "Popa
Tanda".
Vremea a trecut şi preotul a ajuns la disperare, căci zestrea preotesei se
terminase şi alta sursă de trai nu mai aveau, iar familia trebuia hrănita şi
îngrijită.
Împins de nevoi, părintele se apucă de treabă: repară pereţii casei, îngrijeşte
curtea, cultivă gradina. Din împletitul nuielelor şi vânzarea leselor scoate un
profit bun stârnind mirarea sătenilor care îl califică "popa e omul dracului".
Punctul culminant este momentul de maximă tensiune.
Munca a dat în scurt timp roade. Casa preotului era curată şi îngrijită, grădina
plină de fructe şi legume, de zarzavat şi porumb. Reuşise să-şi cumpere cai şi
trăsură. Sărbătoarea Rusaliilor a venit cu veselie şi daruri pentru toată familia,
acum mulţumită şi fericită "Preuteasa a început să plângă - nu ştiu de ce- iar
părintele Trandafir era să plângă când a ajuns în biserică". Oamenii l-au
admirat pentru cântecul său frumos, încât a rămas vorba: "cântă ca popa la
rusalii".
Deznodământul marchează sfârşitul acţiunii. Timpul a trecut, iar călătorul care
trece pe aceste meleaguri rămâne uimit de situaţia prosperă a satului, căci
exemplul preotului a fost urmat de săteni. Biserica cea noua are turn sclipitor,
iar preotul locuieşte într-o casa mare, nouă şi arătoasă. Trei generaţii trăiesc
acum în ea: părintele Trandafir, preoteasa, fiica lor, Măriuca cu soţul ei Coste.

Acum, oamenii satului sunt mândrii de preotul cel bătrân, care a rămas "tot
verde, vesel şi harnic" şi pe care îl binecuvântează cu orice prilej: "ţine-l
Doamne, la mulţi ani, că este omul lui Dumnezeu".
Oralitatea reprezintă calitatea stilului unei opere beletristice de a părea vorbit,
prin folosirea unor elemente de limbă vorbită.
Oralitatea stilului se realizează prin: proverbe şi zicători, construcţii
exclamative şi interogative, îmbinarea vorbirii directe cu cea indirectă şi
presupusa prezenţă a unui auditoriu.
Generatoare de umor este manifestarea bucuriei sincere pe care o trăiesc
preotul Trandafir şi preoteasa faţă de ceea ce reuşesc să realizeze. Sentimentul
se manifestă prin atitudinea lor (părintele o scoală pe soţie ca să vadă că
seminţele au răsărit, după ce verificau straturile măcar de zece ori pe zi) sau
prin sfatul pe care-l dau copiilor, tot de vreo zece ori pe zi, după ce
împrejmuiseră curtea cu nişte pari şi spini: "Auziţi ? Să nu ieşiţi afară din curte!
Jucaţi-vă frumos aici, acasă!"
Popa Tanda este personajul principal, complex al nuvelei. Slavici are o
concepţie proprie asupra