Curs 3

Ramane un elem important deoarece: terapia nu poate progresa daca pacientul nu-si
exprima trairile afective.
b. exprimarea ac sentimente ii produce pacientului o usurarefapt ce il incurajeaza sa continue
terapia.
Exista 4 et successive in atingerea in-putului terapeutic:

a. et pregatitoare -> trairea sent de frustrare, anxietate, dig interior si disperare urmata de o
activitate febrila de cautare prin incercari si erori a unei solutii la problema proprie.
-> apare o recadere in vechile modele de comportament si gandire in care
subiectul nu vede nici o cale de iesire.

b. et de incubatia si renuntare -> in care se manifesta dorinta de a renunta, de a fugi de

problema sa, lipsa motiviei sau rezistenta la rezolvarea problemelor.

c. et de iluminare -> problema devine clara pt pacient iar solutia se impunde de la sine datorita
aparitiei in-sight-ului.

d. et de evaluare a solutiei -> confruntata cu criterii exterioare furnizate de realitate.

Tehnicilie psihanalizei:

1. metoda asociatiilor libere

2. analiza viselor
3. analiza actiunilor pacientului
4. transferal si contratransferul
5. analiza rezistentelor
6. analiza egoului
7. interpretarile

Terminarea curei analitice

Scopul psihanalizei nu consta doar din al ajuta pe pacient sa resolve o anumita

problema spcifica, ci mai degrabasa-si puna in actiune resursele psihice pe baza carora va
putea face fata oricarei probleme de natura emotionala.

Relatia psihoterapeutica in psihanaliza

Teoria si practica psihanalitica au suferit o serie de dezvoltari si transformari. Aparitia

teoriilor dinamice de scurta durata a modificat substantial in relatia terapeutica intalnita in cura
psihanalitica clasica. Dar. Conform teoriei psihanalitice clasice, terapia tulburarilor nevrotice se
realizeaza prin explorarea unor aspecte ale istoriei individului si prin descoperirea relatiilor
cauzale cu starea psihologica prezenta.
 Obiectuvul tratamentului = de a motiva eul sa renunte la mecanismele de aparare
patologice sau sa gaseasca altele mai adecvate. Relatia terapeutica psihanalitica implica
anumite reguli. Principala regula se refera la pacient si este regula asociatiei libere; pacientul
are drept consemn sa spuna tot ce-I vine in minte fara sa inlature gandurile care I se par
prostesti, banale sau fara impornanta. Ac regula se bazeaza pe afirmatia lui Freud ca
inconstientul contine tendinta spre exprimare in plan constient. In incercarea de a depasi
barierele eului. Materialul psihologic produs in urma asociatiilor libere este analizat cu ajutorul
unor tehnici orientate spre obtinerea in-sightului.

Comportamenul terapeutului se conformeaza si el unor reguli specifice.

1. tacerea psihanalistului - trebuie sa permita asociatiilor pacientului sa se dezvolte.

2. atentia flotanta – asociatiilor libere ale pacientului (orientate de tendintele inconstiente ale
acestuia) le corespunde atentia flotanta a psihanalistului (expresia “inconstientului expert al
teraeutului”). Terapeutul nu trebuie sa aibe o idée preconceputa cand isi asculta pacientul. Dar
trebuie sa poata sa se lase surprins, sa recepteze fara effort idei in aparenta incongruente din
discurul pacientului.

3. neutralitatea – psihanalistul nu se pronunta asupra ideilor pacientului, el este acolo doar pt a

intelege si a interpreta.

4. abstinenta – atat la terapeu cat si la client. Terapeutul trebuie sa se abtina sad ea pacientului
satisfactiile pe care le cauta pt a evita sa devina complicele nevrozei sale si trebuie sa-si
loimiteze interventiile strict in domeniul interpretarii. In anumite cazuri psihanalistul recomanda
pacientului sa se abtina de la luarea unor decizii importante in cursul tratamentului. Regula
abstinentei asigura o conversie fortata a conflictelor intr=o forma verbala. Ipoteza care sta la
baza ac reguli afirma ca datorita ac masuri de frustrare controlata pacientul privat de sursele
obisnuite de satisfactie este plasat intr-o stare de dezechilibru: pe de o parte el va trai mai mult
in analiza conflictelor pe care cauta sa le rezolve obisnuit in viatza cotidiana, pe de alta parte in
cura analitica insasi neputand obtine de la analist satisfactiile pe care acesta i le refuza, va
incepe sa-si exprime conflicele in mod mai direct, acestea vor deveni “analizabile”.

5. evitarea interventiilor asupra anturajului pacientului – psihanalistul se intereseaza de lumea

interna a pacientului sin u de anturajul sau.

6. interpretarea – instrumentaul therapeutic principal al psihanalistului consta in a ajuta

pacientul sa perceapa originea reaa a sentimentelor sale a temenrilor sau inhibitiilor sale (cand
pacientul ajunge sa relationeze temerile sale de trecutul sau atunci nu se va mai teme de
prezent. Inbterpretarea trebuie sa tina cont de capacitatea de elaborarea a pacientului sis a nu
fie “salbatica”. Aceste principii stau la baza a ceea ce s-ar putea numi intersubiectivitatea
relatiei terapeutice si determina procesul psihanalitic. In timpul tratamentului relatia terapeutica
insasi devina obiect al analizei.
 S-a afirmat ca pacientii nevrotici tind sa manifeste reactii transferentiale in care acestia
se raporteaza la obiecte inconstiente (terapeutul) spre care orienteaza impulsurile lor libidinare
sau agresive. Ac inseamna ca pacientii tind sa retraiasca relatiile trecute in cadrul tratamentului
intr-un effort de cautare a gratificatiei. Astfel de “repetari ale trecutului” in relatie cu terapeutul
pot conduce la manifestarea unor structuri libidinare sau comportamentale (de dependenta sau
agresive) foarte puternice fata de terapeut.
Reactiile transferentiale sunt de cea mai mare impornatanta si sunt stimulate de
terapeut deoarece constituie materialul essential ce este analizat. React. transferentiale pot fi:
a. positive – include reactii precum: simpatia, dragostea, respectul pt terapeut si furnizeaza o
baza a aliantei terapeutice ce conduce pacientul la o identificare cu atitudina si demersul
terapeutului. Argumentele care nu au drept corolar faptul de a emana de la persoane iubite nu
vor exercita nici cea mai mica influenta in viata majoritatii oamenilor.

b. negative – pacientul actualizeaza vechile conflicte cu mama respective cu tata

Freud abordeaza in detaliu problema transferului in raport cu rezistentele si descre 2

situatii opuse :
a. rezistanta la transfer (intrruperi ale asociatiilor libere sau taceri prelungite)
b. rezistenta prin transfer care are urm caracteristici:
- transferal asupra persianei analistului nu joaca rolul rezistentei decat in masura in care
el are un transfer negative sau chiar pozitiv compus din elemente erotice refulate” Freud. In
acest caz pacientul vrea sa puna in act pasiunile sale fara sa tina cont de lumea reala. Aceasta
repetitie simbolica a trecutui in cadrul relatiei terapeutice asigura posibilitatea schimbarii si
devine cel mai puternic instrument terapeutic. Analiza si interpretarea trecutului patogen
asigura “uciderea” acestuia. Reactiile affective incosntiente ale terapeutui fata de pacient sunt
descrise ca reactii contratransferentiale. O atitudine pozitiva a terapeutului fata de pacient pare
sa fie o conditie necesara pt o cura analitica cu rezultate bune. Totusi, daca aceasta atitudine
depaseste un anumit nivel critic, ea poate stimula nevoia pacientului de gratificare si
dependenta. Contratransferul poate devei un obstacol in evolutia terapiei si poate ridica chiar
probleme etice. Contratransferul pozitiv sau negative devine in aceste conditii pt terapeut o
provocare personala cu efecte asupra dezvoltarii si formarii sale profesionale.

Factorii importanti pt psihanaliza si care pot fi intalniti si in alte tipuri de psihoterapii sunt
urmatorii:
a. accentual pus pe alianta terapeutica
b. un stil empatic nondirective si nonevoluativ al terapiei
c. identificarea pacientului cu terapeutul
d. acceptarea in-sighturilor si a metodelor analitice

Curs 4

La nastere omul este o “tabula rasa”, o “coala alba de hartie”, iar istoria scrisa pe a
Aceste sisteme desi interdependente nu se schimba in acelasi timp in cursul terapiei, in
aceeasi masura sau in aceeasi directie; ele sunt nonsincrone. Aceasta perspective unitara
asupra problemei psihologice a avut un rol important atat in descrierea si conceptualizarea unui
numar mare de simtome patologice cat si in dezvoltarea unor instrumente de evaluare
sistematica a rezultatelor terapiei.

Terapia cognitiva a lui Aron Beck

Incepand cu anii 60 Beck a dezoltat o noua psihoterapie a depresiei. Beck a emis

ipoteza ca gandurile negative nu sunt doar un simtom ci au un rol central in mentinerea
depresiei.
Depresia poate fi tratata ajutand pacientul sa identifice sis a modifice gandurile negative.
Gandurile negative din depresie isi au originea in atitudinile (postulate disfunctionale) dobandite
in prima copilarie si ulterior. In multe situatii aceste idei pot fi utilesi pot orienta comportamentul
in vederea obrinerii de performante, de exemplu: o afirmatie precum “pt a fi demn de incredere
trebuie sa am success” pare sa motiveze considerabil o activitate pozitiva. Totusi, aceasta idée
face individual vulnerabil la anumite evenimente critice. In cazul unui insucces acesta poate fi
interpretat ca o pierdere majora si conduce la producerea unor ganduri negative automate de
tipul “nu sunt un om de incredere” sau “sunt un ratat”. Aceste ganduri vor scadea dispozitia
afectiva generala care la randul ei creste propabilitatea aparitiei gandurilor negative. Este
cercul vicios ce mentine depresia. Odata devenit depresiv, un set de distorsiuni cognitive
exercita o influenta generala asupra functionarii cotidiene a persoanei. Terapia cognitive rupe
acest cerc vicios invatand pacientul sa puna sub semnul intrebarii gandurile automate negative
apoi sa testeze postulatele disfunctionale care le determina.
Modelul lui Beck nu este valabil doar pt depresie sau tulburari emotionale clinice. El
evdenitiaza rolul cognitiilor in interactinunea complexa a acestora cu starile affective si
comportamentale in general. Acest model nju implica faptul ca gandirea negativa determina
depresia. Depresia este vazuta ca rezultatul final al unor variabile complexe: biologice, de
dezvoltare, sociale, psihologice. Gandirea depresiva nu este cauza depresiei ci o parte a ei.
Deoarece in psihogeneza depresiei cognitiile au o anumita prioritate temporala,
interventiile sistematice asupra lor sunt foarte utile. Alterarile functionale ale capacitatii
cognitive apar dupa Beck la urmatoarele 3 niveluri psihologice:

a. nivelul cognitiilor
b. niv proceselor cognitive
c. niv schemelor cognitive depresogene

a. -> (ganduri automate disfunctionale) ele alcatuiesc un monolog interior specific

pacientilor cu depresie majora. Indiferen de tema lore le sunt plauzibile, repetitive, dureroase,
spontane si involuntare. Subiectul nu poate controla aparitia lor. Nefiins produsul unei prelucrari
rationale, ele constituie gandirea automata . gandurile automate sunt greu de indentificat de
pacient pt ca au un character obisnuit fiind intr-o stransa relatie cu sistemul personal de
credinte. Cognitiile depresivilor au ca teme principale: autodeprecierea, sentimental esecului,
respingerea de catre ceilalti, exagerarea dificultatilor, hiperexigenta fata de sine, aceste ganduri
automate negative au fost sistematizate de Beck intr-o triada cognitive: imagine negativa de
sine (sunt un nimeni), experienta curenta negative (nimic din ce fac nu iese bine) si viitor
negative de tipul (niciodata nu-mi va fi mai bine).

Erorile de procesare a informatiilor – de pregatit

Curs 6

Orientarea experientiala in psihoterapie

Ter exp isi are radacinile in 3 acoli terapeutice: psihoterapia concentrata pe

client (Rogers), psihoterapia exisntentiala si psihoterapiea gestaltista. Aceste
abordari umaniste accentueaza ideea ca oamenii sunt constienti, fiinte subiective si
agenti autoreflexivi.
Obiectivul principal al terapiei experentiale este a lucra cu contienta clientului
atat prin focalizarea pe experienta subiectiva cat si prin promovarea reflexivitatii si a
activismului dar si sa actioneze. In ciuda schimbarilor de accent in evolutia practicii
exista 2 factori importanti fundamentali ai abordarilor experentiale: importanta
relatiei terapeutice pt facilitarea schimbarii la clienti si importanta experientei
clientului in terapie (reprezentarea si examinarea viziunilor subiective interioare:
emotii, perceptii, scopuri, valori etc. in practica terapiei experentiale, relatia autentic-
empatica si validanta este vazuta ca un factor curativ crucial dar si ca factor facilitator
al altor sarcini ale acestei orientari si anume adancirea experientei clientilor in
terapie.
Terapia pe client (Rogers): practica acestei terapii a evoluat prin diferite stadii
fiecare dintre ele accentuand activitati usor diferite de interactiune a terapeutului cu
clientii:
- Prima etapa – caracterul nondirectiv de actiune a terapeutului cu clientul.
Roger pleca de la ipoteza ca terapeutii puteau promova schimbarea prin evitarea
sfaturilor sau a interpretarilor si prin recunoasterea si acceptarea emotiilor clientului.
Dezvoltand aceasta viziune s-a concentrat pe identificarea tehnicilor specifice care sa
faciliteze cresterea si dezvoltarea clientilor. Tehnicile propuse de Rogers au fost:
a. Clarificarea sentimentului clientului: prin reflectare, meditatii, afirmatie.
Accnetul este pus peprezent.
b. Reformularea continutului afirmatiilor clientului. Adica sa utilizeze alte cuvinte
decat cele folosite de client pentru a revarsa mai multa lumina asupra
problemelor cu care acesta se confrunta pt a elimina confuziile.
c. Acceptarea neconditionata: comunicare empatica, autenticitate, congruenta.
d. Ascultare activa: terapeutul sustine si incurajeaza nonverbal ce spune clientul.
Exemple de tehnici de reflectare:
- reflectarea ecou – terapeutul reia ca un ecou o parte din ceea ce spune
subiectul, se pastreaza limbajul clientului, dar se accentueaza cuvintele,
expresiile cheie din discursul clientului.
- Repetitia pe un alt ton – schimbarea perspectivei clientului
- Amplificarea – pentru a scoate in evidenta aspectele pozitive ale situatiei sau
atunci cand urmarim obtinerea unui obiect paradoxal, adica prim amplificarea
suplimentara introdusa de terapeut, subiectul ajunge sa vada situatia la
dimensiunile sale reale.
- Tehnici de reformulare – reformularea prin inversiune a raportului figura –
fond. Se obtine o noua viziune asupra ansamblului fara a adauga sau a omite
ceva din etaliile oferite de client. Se poate folosi atunci can clientul este
nemultumit de modul in care a actionat intr-o anumita situatie, astfel incat
privit dintr-o alta perspectiva, comportamentul sau se poate dovedi pozitiv.
- Reformularea sinteza – se scoate in evidenta ceea ce este esential pentru
client.
- Reformularea clarificatoare – terapeutul reformuleaza ceea ce subiectul a
simtit dar nu poate exprima.

- Intr-o alta etapa - Rogers a considerat ca aceentul pus pe tehnici specifice

este prea mecanicist si impiedica dezvoltarea unei relatii autenticce reale cu clientii.
Astfel Rogers accentueaz conditiile relationale: empatia, consideratia pozitiva
neconditionata si congruenta. Aceasta necesita ca terapeutii sa verifica continuu
propria intelegere a lumii interioare a clientilor si sa nu se ascunda in spatele
profesiei lor ci sa releve experienta lor atunci cand procesul o cere.
In aceasta faza, Rogers s-a centrat pe intelegerea proceselor de schimbare ale
clientului si din aceasta examinare a rezultat componenta cruciala a terapiei, si
anume axperienta.
- Alta etapa – pe masura ce a inceput sa lucreze cu schizofreni, cu grupuri si in
conteztul sociopolitic mai larg, Rogers a accentuat nevoia ca terapeutul sa fie
autentic cu clientul pt a facilita procesul schimarii. Spre sfarsitul vietii Rogers a
accentuat ideea ca terapeutii care opereaza cu o constientizare totala isi pot folosi
propriile capacitati interioare astfel invat prezenta lor sa elibereze capacitatea de
crestere a clientilor.
Pt Rogers rel terapeutica este un vehicul esental al schimbariiclioentului. Prin
nondirectivitatea sa, il determina pe client sa aibe insight asupra sa.

Nondirectivitate = ca terapeutul sa ofere un mediu structurat dar permisiv si

neautoritar pt ca clientii sa se simta liberi, sa se angajeze intr-un proces de
autoexplorare fara a deveni defenzivi sau preocupari de relatia terapeutui.
 Scopul acestei abordari este ca clinetii sa-si dezvolte strategii de actiune pozitive
si proprii ca rezultat al noii intelegeri de sine.
Conditiile rogersiene ale relatiei, adica empatia, consideratia pozitiva
neconditionata si congruenta sunt conditii necesare si suficiente pentru schimbarea
terapetica. Astfel, clientii isi dezvolta locul controlului intern, astfel incat sa nu mai fie
depenenti de valorile introectate ale altora.
Atitudinile terpautului sunt vazute centrale in promovarea schimbarii. Terapeutul
ofera clientului timp ,libertate de explorare si atentie concentrata pt ca clinetii sa-si
rezolve problemele. Terapeutul nu produce schimbarea ci doar o initiaza prin
oferirea de conditii care sa sustina functionarea optima a tendintelor naturale de
crestere ale clientului. Aceasta perspectiva sugereaza ca terapeutul sa abandoneze
controlul atat al procesului si al continuturilor sesiunilor in favoarea clientului. Rogers
considera ca reflectarea emotionala este forma cea mai articulata si precisa de
raspuns empatic.
Accentul este pus pe asumarea de catre clienti a responsabilitatii directiei si
procesului terapeutic.
Congruenta terapeutului (autenticitatea): exista 2 aspecte:

a. Aspectul intern - se refera la experienta interna a terapeutului cu clientul de

care trebuie sa fie constient in timpul terapiei. Terapeutul trebuie sa fie suficient de
matur si constient de sine pt a nu deveni defensiv cu clientul si a ramane deschis la
lumea celuilalt. Cu cat este mai capabil sa ramana in contact cu propia experienta, cu
atat este mai congruent.
b. Aspectul extern – abilitatea terapeutului de a releva experienta sa personala
clientului (transparenta). Terapetutii trebie sa-si exerseze transparenta cu
responsabilitate. Nu este necesar ca terapeutul sa impartaseasca fiecare aspect al
experientei, ci doar acelea care faciliteaza procesul.

Curs 7

Terapia existentiala

Terapia existentiala are ca scop oamenii sa-si realizeze potentialul. Accentueaza

lucrul cu persoana intreaga si nu pierderea unitatii intregului datorita unor concepte
ca instincte, conditionare etc.
O relatie terapeutica autentica este considerata fundamentala pt procesul
terapeutic.
Dupa al 2-a lea razboi modial s-a nascut 2 viziuni ale terapiei existentiale:
 a. Abordarea existential-umanista – pe masura ce oamenii se dezvolta, ei isi
construiesc sisteme ale sinelui si ale lumii bazata pe experienta lor personala in lume.
Pe masura ce se dezvolta , oamenii trebuie sa se confrunte cu “daturile existentei”:
inevitabiliatea mortii, conflictul dintre libertate si limitele existentei, izolarea
existentiala si lipsa de sens a existentei. Felul in care oamenii se confrunta cu aceste
daturi este determinat de sistemele construite ale sinelui si lumii. Daca aceste
sisteme sunt inadecvate pt exigentele existentei, atunci trebuie revizuite. Revizuirea
acestor sistesteme este principala sarcina a terapiei existentiale.

b. Abordarea transpersonala – pune accent pe spiritualitatea oamenilor si pe

constiinta lor de ordin superior. Obiectivul principal al terapiei este a determina
oamenii sa devina constienti nu numai de lumea lor interioara, ci si de faptul ca sunt
fiinte spirituale cu acces la diferiteniveluri de constientizare, adica a iesi din propiul
narcisism.

Relatia terapeutului cu clientul

Terapeutii trebuie sa fie autentici cu clinetii lor (Rollo May si Irvin Yalon). Unul
dintre cele mai importante concepte utilizate de May si Talon pt a caracteriza
autenticitatea in relatia terapeutica este prezenta. Prezenta depaseste termnenul de
congruenta. Terapeutii cer onestitate, deschidere si directivitate cu pacientii lor.
Terapeutul lucreaza pt a capta increderea clientului, chiar daca empatia este vitala pt
proces, ea nu este comunicata prin reflectare emotionala. Mai degraba, accentul este
pus pe o intelegere profunda a dificultatilor clientului fara verbalizarea sau
exprimarea acesteia.
In primele etape ale terapiei existentiale, terapeutii incearca sa evite confruntarea
clientilor pana cand acestia se simt securizati si prind curaj pt a se angaja in
autoreflectare.
Terapeutii lucreaza pt a dezvolta un climat de siguranta si securitate pt clientii lor
inainte de a incepe sa-I confrunte cu responsabilitatea crearii propiilor situatii de
viata si cu evitarile “daturilor” existentei care ii dispera si le creaza anxietate.
Mai tarziu, in terapie, terapeutul asuma o pozitie egala cu clientul pe masura ce-l
ajuta sa examineze si sa abordeze slabiciunile si deficientele. In timpul acestei faze,
este importanta pt terapeut sa fie suportiv si sa ajute clinetul sa-si gaseasca
altermative la problemele actuale.
Rolul terapeutului este de a ahuta clinetii sa delimiteze, sa distinga realitatea de
distorsiuni.
Un obiectiv importanat este acela de a sustine experienta clientilor, ca si
terapeutii cintrati pe client, terapeutii existentialisti realizeaza puterea vindecatoare
pe care o are asupra clientului faptul ca este acceptat asa cum este el.
 c. Terapia gestalt – se bazeaza pe 3 principii fundamentale:

- Teoria campului (accentul pus pe idee ca totu se afla in relatie si in flux)

- Fenomenologie (accentueaza experienta subiectiva si creearea sensului)
- Dialogul (implica angajamentul deschis dintre client si terapeut pt scoputi
terapeutice. Practica acestei terapii a evoluat de la o forma mai individualista care
accentua dezvoltarea propiului sistem de suport la o viziune mai interpesonala care
accentueaza importanta suportului de camp si interdependenta. Intemeietorul – F.
Perls. La inceput ac terapie considera ca fundamentele abordarii sunt “aici si acum”,
si “eu si tu”, adica focalizarea absoluta pe prezent iar relatia nu joaca un rol foarte
important in practica. In 196o Perls a accentuat 3 aspecte:
- Constientizarea
- Experienta si experientul gestalt

Terapia gestalt s-a concretizat in 2 forme:

a. Una se focalizeaza pe experienta viscerala si accentueaza experimentul activ

determinand clientii sa faca lucruri care sa-I determine sa aiba experiente mai
degraba decat sa vorbeasca despre problemele lor.
b. Cealalta se bazeaza pe analiza contactului organismului cu mediul si implica
urmarirea procesului moment cu moment prin contactul experiental cu situatia
actuala. Aceasta abordare considera constientizarea momentelor formarii
contactului ca fiind esentiala pt functionarea sanatoasa.

Terapia se centreaza pe a ajuta oamenii sa devina constienti de stadiile si procesul

formarii contactului; constientizarea intreruperilor contactului si reastabilirea
contactului sunt vazute ca fiind curative.
Terapeutii gestalstisti au considerat intotdeauna rel terapeutica ca o sursa
importanta de invatare pt clienti. Ca si teoreticienii centrati pe clienti, teoreticienii
gestalti considera ca reraltia terapeutica implica un contact real intre participanti dar
si posibilitatea ca clientii sa-si proiecteze experienta anterioara in relatia terapeutica.
Prin urmare relatia terapeutica este fie un ecran de proiectie, sau dimpotriva o sursa
de contact autentic.
Initial terapia gestalt era confruntativa. Clientii erau adesea vazuti ca manipuland
mediul pt a obtine suport mai degraba decat pt a dezvolta autosuport. In timp s-a
acordat mai multa importanta respectarii clientilor oferirii de suport validarilor ca
surse autentice de experienta si reationarii cu ei mai putin autoritar (o influenta
maiimportanta avut-o lucrurile cu oamenii mai fragili sau cu cei cu tulburari de
personalitate pt care legatira empatica si relatia terapeutica erau foarte importante.
In formularea initiala problemele din relatia terapeutica reflectau procese
transferentiale. Acestea erau abordate nu ca probleme interpesonale cu terapeutul
ci ca proiectii care trebuie reposedate.
Clientii erau invitati sa-si puna terapeutul intr-un scaun gol si sa dialogheze cu
terapeutul lor imaginar. Astfel, terapeutii abordau o viziune experimentala mai
degraba decat relationara.
Recent o forma mai interpersonala sau terapia dialogica a inlocuit abordarea
clasica in care experiementul activ era aspectul fundamental al terapiei. In aceasta
varianta ca si in terapia centrata pe client si terapia existentiala, relatia terapeutica
este reala, o intalnire existentiala intre 2 oameni. Aceasta este o forma mai recenta a
terapiei gestalt care percepe problemele relationale ale clientilor nu ca pe nishte
proiectii ci ca nascandu-se din campul relational. Aceasta perspectiva este ghidata de
viziunea lui Martin Guber asupra relatiei “eu – tu” care subliniaza ca intalnirile intre
indivizi trebuie caracterizate prin prezenta, includere, nonexploatare, autenticitate,
angajuament in dialog.
Cresterea clientului este facilitata de travaliul terpeutului cu clientii in scopul
vindecarii rupturilor din relatie. Astfel terapeutii se focalizeaza pe contactele
prezente dintre terapeut si client si se preocupa de dizarmoniile acestor contacte.
Terapeutii sunt perfect constienti de propiul impact asupra experientei actuale a
clientului si se focalizeaza pe “rupturile” contactului relational ca sursa de
descoperire si oportunitate de noi experiente.
Constienta clientului asupra paternurilor propiilor experiente si constientizarea
modalitatilor in care se intrerup pe ei insisi, ca si dialogul experential corectiv, toate
sunt vazute ca experiente corective.
Ca si in terapia centrata pe client, relatia este vazuta ca un vehicol important pt
schimbare. Ambele tipuri de terapii faciliteaza explorarea profunda si promoveaza
autoempatia.
Terapia experentiala: recent au fost propuse 2 versiuni:
a. Cea a lui Gendrin care pune accent pe focalizare (1981) ca modalitate de a a
ajuta clientii sa acceseze propia experienta acordand atentie emotiilor resimtite
corporal.
b. Varianta lui Greenberg si colaboratorii (1993) care formuleaza abordarea
procesual-experentiala ce reprezinta o fuziune a abordarilor centrata pe client
existentiala si gestalt. Aceasta abordare distinge intre conditiile relationare si
conditiile terapeutice si considera ca ambele contribuie in mod unic la schimbarea
clientului. Dpdv al conditiilor terapeutice se pune accent pe necesitatea ca clientii sa
devina constienti de propia experienta interioara in terapie.
Obiectivul major este a ajuta clinetul sa integreze informatiile din sistemul lor
emotional si cognitiv pt a facilita o adaptare mai buna la mediu. Aceasta fosrma de
terapie accentueaza rolul emotiilor in dezvoltarea si functionarea personala.
Considera ca tendinta de crestere se bazeaza pe experienta emotional-adaptativa.
Este deja un nivel mai profund de abordare avand in vedere ca primele noastre
experiente sunt de natura emotionala.

Relatia terautului: in abordarile experentiale terapeutii trebuie sa creeze o

responsivitate si directivitate. O modalitate de a crea aceasta balanta este a acorda
primordialitate experientei clientilor in timpul sesiunii terapeutice. Clientii raman
expertii si arbitrii finali ai propiilor experiente. In timpul terapiei si in viata lor in
general, si de aceea orice directionare sau sugestie din partea terapeutului care nu se
potriveste este abandonata in favoarea directiei clientului.

Terapia experentiala considera conditiile relationale ca fiind foarte importante pt

confirmarea si validarea oamenilor. Nu numai ca oamenii sunt confirmati ca surse de
experienta si intelegere, dar si experienta lor e validata in contextul realitatii lor
curente.
Cresterea este vazuta ca aparand atat prin procesele interpersonale dintre client
si terapeut, cat si din reformularea clientului asupra propiilor procese intrapsihice.
Terapia experentiala accentueaza nevoia de a crea un mediu securizant pt clientii
sai si o alianta terapeutica puternica intre terapeut si client inainte de a se angaja in
alte sarcini terapeutice.
Terapeutii experentiala creaza incredere si securitate in primul rand prin
raspunsuri empatice, utilizarea reflectarilor, raspunsuri exploratorii, metafore care sa
sublinieze semnificatia speciala a evenimentelor clientilor.teraoeutii se angajeaza si
intr-un proces de invatare experentiala ajutand clientii sa constientizeze impactul
diferitelor tipuri de procese interne (autocritica) si structureaza sesiunea utilizand
sarcini concrete.
Terapeutii accentueaza nu ca experti ci ca facilitatori care sugereaza diferite
sarcini pe care clientii le pot urma sau nu.
Gentlin considera ca tot ceea ce se face in terapia experentiala este produsul
interactiunii si are un impact direct la nivel emotional, corporal al clientului. Astfel
este o viziune relationara a functionarii mai degraba decat o viziune pur intrapsihica.

Curs 8

Programarea neuro lingvistica

Abordarea apartine lui Bander si Grinder.

 - Se ocupa cu studiul structurii experientei subiective. Scopurile sale
fundamentale au fost descoperirea paternurilor de eficienta personala si utilizarea
lor. Din acest punct de vedere mnlp mai este denumita arta si stiinta eficientei
personale.

Presupozitii fundamentale ale mnlp:

1. Harta nu este teritoriu - viata, experienta subiectiva seamana cu constructia

unei harti. Dicnolo de simturi aducem in relatia cu lumea seturi de constructii
subiective: idei, presupozitii, amintiri, experienta anterioara, mosteniri educationale,
sociale, familiale, fiziologia organismului toate acestea se numesc filtre care mediaza
relatia cu lumea. Imaginea despre realitate nu este in relatie de identitate cu
realitatea insasi (lumea in care traiesste fiecare este diferita in functie de filtrele pe
care le foloseste). Exista 2 mari categorii de filtre:
a. Cele ce tin de limitele impuse de fiziologia organismului
b. Cele ce tin de universul experential al fiecaruia, de mostenirea sa educationala
sau familiala, principii, valori, cunostiinte, introectii toate constituind structura
experientei sale subiective. Schimband filtrele pe care le folosim atunci cand ne
raportam la realitate, putem schimba practic lumea in care traim.

2. In spatele oricarui comportament uman exista o intentie inconstienta pozitiva,

iar la un anumit moment, un anumit comportament a reprezentat cea mai buna
alegere pentru persoana respectiva.

3. Nu exista esec, exista feed-back. Orice rezultat obtinut poate fi utilizat ca

informatie de autoreglaj. Esec este o denumire dataunor rezultate nedorite.

4. Sensul comunicarii este raspunsul primit. Atunci cand decodifici mesajul cuiva
o fac prin filtrele active din acel moment. De fapt eu nu raspund mesajului
partenerului ci imaginii mele interne despre asta.

5. Daca cineva din lumea asta poate face un lucru si eu pot face acel lucru. Se
refera la increderea in propiile posibilitati si la realismul scopurilor propuse.

6. Mintea si corpul sunt parti ace aceluiasi sistem cibernetic, acest lucru are mai
multe implicatii:

- Schimbarile venite din partea sistemului si rasfrang asupra celorlalte parti.

- Cuvintele constituie continutul mesajelor transmise sau receptate in timp ce
gesturile, postura, mimica etc formeaza contextul mesajului. Continutul si comtextul
impreuna dau sensul mesajului. 38% calitate vocii si 55% expresivitatea mimica.
Orice comportament se bazeaza pe derularea unor procese nervoase si ofera
informatii despre aceste procese. Orice patern de comportament reprezinta cea mai
adaptatova formula disponibila persoanei in momentul in care a fost initial. Aici se au
in vedere 2 categorii de comportament:
a. Simptomatice – apar atunci cand persoana se afla in deficit de resurse iar
simptomul este o incercare de depasire a starii de impas. Prezenta simptomului este
cea mai buna solutie gasita de inconstientul persoanei pt a evita un conflict interior
major epuizarea sau disolutia eului.
b. Comportamente introectate in urma unor experiente traumatice trecute. In
momentul traumei aceste strategii au reprezentat solutia optima de depasire, evitare
sau confruntare cu pericolul.
Problema este a neconcordantei acestor modelecu noile conditii si coordonate
existentiale ale persoanei deci cu situatia prezenta.
7. Orice problema poate fi definita in termen de rezultate dorite. Este diferenta
intre a gandi in probleme si a gandi in rezultate. Inseamna a vrea, a constientiza ce
vrei, a descopri rezursele de care dispui si a le folosi pt a atinge scopurile.
8. Intrebarile “cum” sunt mai utile decat intrebarile “de ce?”. “Cum” – ofera
posibilitatea de a intelege structura problemei.

Criterii ale eficientei personale:

1. Obiectivele: in orice situatie este necesar sa dispunem de obiective dorite.

Orice obiectiv trebuie sa fie bine definit:
a. Sa fie definit in termeni pozitivi.
b. Realizarea lui sa depinda de propia persoana
c. Sa fie definit cat mai specific: unde, cand, cat etc
d. Sa dipuna de dovezi de tip senzorial care sa-mi permita sa stiu cand mi-
am atins scopul
e. Cel care l-a propus sa dispuna de resursele necesare realizarii lui
f. Trebuie sa aibe o dimensiune rezonabila
g. Sa tina cont de o serie de criterii ecologice, adica sa tina cont de toate
consecintele pe care realizarea obiectivului le poate avea asupra mediului de viata.

2. Acuitatea senzoriala: a avea toate simturile bine deschise pt a putea percepe

cat mai multe dintre cele ce se intampla in jur.

3. Flezibilitatea: daca ceva nu merge, incearca altceva. Scopul nlp este ca oamenii
sa dispuna de cat mai multe posibilitati de alegere.
 Constientul si inconstientul

Mintea noastra constienta este foarte limitata, 7 +- 2 elemente. Invatarea are 4

stadii:
a. Incompetenta inconstienta - nu stiu ca nu stiu
b. Incompetenta constienta - stiu ca nu stiu si incep sa invat
c. Competenta constienta - invat exersand
d. Competenta inconstienta sau abilitatea – am exersat asa de mult incat devine
automat

Procesul terapeutic urmeaza aceste stadii. Inconstientul fiind mai bogat si mai
intelept decat mintea constienta contine toate resursele necesare pt rezolvarea
problemelor personale. Prin psihoterapie clientul este asistat, ghidat in procesul de
descoperire a acestor resurse si de aducere a lor la nivelul constiintei.

Structura experientei subiective. Sisteme reprezentationale

Folosim simturile in afara pt a percepe lumea si in interior pt a ne reprezenta

experientele. In nlp modurile in care preluam, stocam si codam informatiile
senzoriale pe plan mental se numesc sisteme reprezentationale. Aceste sisteme sunt
corespunzatoare principalelor modalitati senzoriale si pot fi utilizate intern sau
extern:
a. Sistemul vizual – folosit in afara atunci cand privim realitatea sau intern atunci
cand vzualizam in plan mental
b. Sistemul auditiv – intern sau extern
c. Sistemul chinestezic – extern include senzatii de temperatura, tactile sau
textura, si intern include senzatii amintite, emotii si senzatii interne de
echilibru si constiinta corporala.

Nlp a descoperit ca omul foloseste permanent toate aceste 3 sisteme primare

desi nu este in mod egal constient de toate si are tendita de a favoriza pe unul dintre
ele. Orice experienta poate fi evaluata in functie de orientarea interna sau externa a
celor 3 sisteme iar terapeutul atunci cand pune intrebari poate remarca nu atat
raspunsul verbal alo clientuluicat orientarea acestor sisteme.
Sistemul folosit in mod obisnuit preponderent de o persoana senumeste
sistem preferat. In cadrul sistemului preferat suntem capabilisa facem distinctii si
discriminari foarte fine.
Limbajul externfolosit pt a descrie celorlalti experientele noastre interne indica
sistemul reprezentational utilizat. Cuvintele cu baza senzoriala adica verbe, adverbe,
adjective se numesc predicate. De obicei utilizarea cu prepondirenta a unui anumit
tip de predicate indica sistemul reprezentational preferat al persoanei. Se aplica
aceste predicate si in lucrul terapeutic. Ele sunt importante in obtinerea rezonantei
cu clientul, adica folosind predicatele clientilor, vorbind practic aceeasi limba si le
putem vorbi exact in modul in care ei gandesc.

Abordarea terapeutica nlp

Pacing si leading – termeni introdusi de Erickson. In orice relatie de

comunicare si cu atat mai mult in cadrul relatiei terapeutice este vitala existenta unei
legaturi a unui raport de rezonanta empatica intrecei 2 parteneri. Ca baza a unui
climat de incredere reciproca in care clientul se poate manifesta liber.
Cand 2 oameni se afla in raport de rezonanta ei au tendinta de a se oglindii si
de a se reflecta reciproc in postura, gesturi, mimica, contact vizual, tonalitatea vocii
ca intr-un dans in care fiecare partener raspunde la miscarile celuilalt prin propiile
miscari.
Rapostul empatic poate fi obtinut in situatiile de lucru terapeutic. Este vorba
de a ne alatura dansului persoanei preluand si reflectandui limbajul corporal in mod
sensibil si cu respect.
Odata rapostul de rezonanta empatica stabilit, putem incepe sa ne modificam
comportamentul iar celalalt va avea tendinta naturala sa ne urmeze. Aceste 2
demersuri se numest picing si leading.

Elicitation si calibration – stare = totalitatea gandurilor, emotiilor si

manifestarilor fiziologice experimentata de o persoana la un moment dat.
Elicitatioan = procesul de ghidare a cuiva intr-o stare anume. Facem asta prin
mimica, gesturi, postura etc (limbajul nonverbal). Importante sunt expresivitatea,
calitatile persuasive, sugestive, seductive, provocative ale terapeutului.
Calibration = procesul prin care putem cunoaste diferitelestari ale celorlalti.
Contine 2 aspecte diferite:
a. Capacitatea de a sesiza ca o persoana se afla intr-o stare diferita sau ca
starea sa s-a modificat.
b. Capacitatea de a sesiza acele elemente care fac diferenta dintre o stare
si alta.
 Psihodrama clasica (J. L. Moreno)

“ abordarea mea inseamna mai mult decat o metoda psihoterapeutica. Cred ca

tarie ca spontenaitatea si cretivitatea atinci rdacinile profunde ale vitalitatii si
dezvoltarii spirituale, ne afecteaza implicarea in orice sfera a vietii noastre.”

In psihodrama individul da viata pe scena lumii sale interioare explorand

anumite parti ale ei cu ajutorul celorlalti membrii ai grupului care interpreteaza
rolurile personajelor desemnate de el.
Psihodrama integreaza modalitatile analizei cognitive cu dimensiunile
implicarii experentiale. Moreno considera ca exista o tendinta umana naturala de a
ne exprima trairile si gandurile in actiune. A trai chinestezic o situatie avandui pe
ceilalti martori la acest proces ne face sa fim mai usor conectati la gandurile si
emotiile pesonale, implicarea fiind mult mai mare. Aceasta tendinta o numeste
moreno “foamea de actiune”, adica tendinta de a exprima gesturi si miscari lumea
gandurilor si a emotiilor.
Scopul psihodramei este de a integra armonios continuturile conflictuale ale
individului astfel incat acesta sa ajunga la o echilibrare a perceptiilor, emotiilor si
gandurilor sale in raport cu cerintele realitatii dar si cu nevoile sale interne.
Modalitatile specifice de lucru psihodramatic au la baza 4 ingrediente vitale:

1. Spontenaitatea = capacitatea individului de a da un raspuns adecvat la o

situatie noua sau un raspuns nou la o situatie veche. Este o capacitate naturala, nu
una de vointa. Nu trebuie confundata cu acctiunea impulsiva sau un act rational. Este
promptitudinea raspunsului in fata raspunsului, este pregatirea subiectului pentru
actiunea libera.
Psihodrama are ca scop rezolvarea unor probleme emotionale sau psihologice
care blocheaza spontenaitatea dar si antrenarea spontenaitatii. Punand subiectul in
situatii noi.
Trasatura esentiala a spontenaitatii este aceea ca il face pe om sa se
organizeze in mod autonom fiind simultan adecvat nevoilor interioare si cerintelor
exterioare.
Pt a se actualiza, spontenaitatea are nevoie de un mediu empatic pe care il va
oferi grupul.
2. Creativitatea -> spontenatitatea este catalizatorul procesului creativ. In
psihodrama important este actul creativ in sine si nu produsul creativ.
Spontenaitatea si anxietatea sunt functii invers propotionale. Cu cat spontenaitatea
creste, cu cat anxietatea creste. Pt ca starea de spontenaitatea sa fie indusa este
nevoie de un mediu care sa mentina anxietatea in limite acceptabile astfel incat sa nu
aduca raspunsuri rigide.
3. Tele = in urma schimburilor afective dintre membrii grupului se
formeaza legaturi afective de atractie, respingere sau indiferenta. Acesti curenti
afectivi in sens dublu se numesc “tele” = legatura dintre membrii grupului, mai mult
decat empatie. Raportul de tele este un curect de empatie reciproca intre 2 sau mai
multe persoane. Comunicarea temeinica este incurahata in grului de psihodrama si
va duce la formarea unui sentiment de incredere si siguranta care sunt conditii pt
dezvoltarea spontenaitatii.
4. Intalnirea = a fi capabil sa-l intampini pe celalalt si sa te simti intampinat
in realitatea ta cea mai adecvata si profunda. Intalnirea = reciprocitate totala.

Aspecte tehnice si metodologice:

Moreno identifica 5 instrumente fundamentale ale lucrului psihodramatic:

1. Scena = spatiul in care persoanele lucreaza asupra lor in postura de membru al

grupului sau de protagonist. Scena este de fapt spatiul terapeuticcare permite
miscarea, interactiunea membrilor grupului sub toate aspectele senzorial, perceptiv,
corporal etc. exista 2 parti ale scenei, si anume: partea care apartine protagonistului
(scena cu balconul) si partea de auditoriu.
Scena are o forma circulara, contine obiecte cu rolul de repere spatiale in scena
reprezentata. Se foloseste muzica si lumina.
2. Protagonistul = persoana subiect al reprezentarii psihodramatice. El monteaza
pe scena un aspect al realitatii sale interioareavand ocazia de a-si explora tensiunile
intr-un mediu securizant. El nu se tansforma in actor si apare el insusi in realitatea sa
profunda si autentica. Pt aceast are nevoie de un bun nivel de incalzire psihologica
astfel incat spontenaitatea sa sa-l predisuna exprimarii libere.
3. Eul auxiliar = orice membru al grulupui ales de protagonist sa joace un rol in
scena sa. Il ajuta pe proagonist in exprimarea problemelor sale. El incarneaza
fantasmele lumii protagonistului sau persoane reale din viata acestuia. Este
intotdeauna ales de protagonist in baza relatiei teleice care functioneza intre cei doi.
Poate interpreta mai multe tipuri de roluri:
- rolul unei persoane semnificative din viatza protagonistului
- personaje generice care nu sunt cunoscute de protagonist dar care ot servi
drept contraroluri.
- Obiecte sau fiinte semnficative
- Poate juca rolul uni concept
 Eul auxiliar are 5 functii importante:

- intruchipeaza rolulatribuit de protagonist

- se conformeaza perceptiei pe care protagonistul o are despre rol in
interpretarea rolului
- trebuie sa investigheze adevarata natura a relatiei dintre protagonist si rolul
interpretat de auxiliar, adica eul auxiliar prezinta rolul in aspectele lui fundamentale
si profunde scotand la iveala mixtura sentimentelor, motivelor sau noi dimensiuni ale
relatiei neluate in considerare pana acum astfel incat sa starneasca raspunsuri noi,
autentice.
- Eul auxiliar participa in procesul de ghidare terapeutica inspre gasirea unei
relatii mai satisfacatoare.
4. Directorul = terapeutul profesionist ce conduce sedinta in toate etapele ei pt
a-l ajuta pe protagonist sa-si exploreze problema. Are 3 functii majore:
- este producator (transforma in actiune orice indiciu oferit de protagonist)
- este terapeut (elaboreaza problema clientului)
- este analist (poate integra interpretarile sale cu raspunsurile venite de la
auditoriu).
La inceputul sedintei propune grupului activitati care sa duca la schimburi
semnificative intre membrii in scopul crearii retelei de tele pozitiv, eliberarii
spontenaitatii si cresterii coeziunii grupului. In timpul lucrului il ajuta pe
protagonist sa concretizeze intr-o forma optima imaginile sale, respecta ritmul
acestuia de actiune, da indicatii eurilor auxiliare pt a crea cat mai autentic
atmosfera de aici si acum, intervine in cursul actiunii cu propuneri utileevolutiei
reprezentatiei. Directorul faciliteaza procesul de decizie a protagonistului, decizia
cu privire la matarialul care va fi examinat si la forma pe care o va lua punerea in
scena a acestuia.
Directorul are o functie interpretativa care se reflecta in succesiunea
secventelor propuse explorarii pt ca protagonistul sa ia contact cu realitatea sa, sa
se clarifice, sa se confrunte cu emotiile sale, sa dea o forma continuturilor ulterior
neintelese.
Nu admite observatii critice sau interpretari.

5. Auditoriul = restul membrilor grupului neimplicati in reprezentatia

protagonistului. Prin identificare protagosnistul sau cu persoanele depe scena,
emotiile starnite in privitori pot fi la fel de puternice ca ale celor e pe scena. La
sfarsitul psihodramei membrii grupupuli impartasesc protagonistului ceea ce au
simtit, dau un feed-back la venimentele vazute, astfel se reconecteaza grupul si se
formeaza noi domensiuni.
 Mecanismele mentale:

Procesualitatea este data de 3 mecanisme mentale fundamentale puse in

evidenta detehnicile de baza ale psihodramei:

1. Functia dublului: se concretizeaza in scena prin mai multe tehnici:

a. Tehnica dublului – o persoana prin identificare cu protagonistul exprima

(dubleaza) ceea ce nu reueste acesta sa exteriorizeze, sa constientizeze. Exista mai
multe tipuri de dublu:
- Duble de amplificare – exprima maxim emotiile si atitudinile pe care
protagonistul le lasa in umbra. Dramatizeaza sentimente difuze si neexprimate.
- Dublu de personalizare – pune in cuvinte continuturi nonverbale pt a aduce la
suprafata elementele neconstientizate de protagonist.
- Dublu suportiv – intareste, confirma sentimentele si trairile protagonistului, il
sustine in dreptul sau de a simti si exprima aceste continuturi.
- Dublu interogativ – pune intrebari provocative cu intentia de a stimula
capacitatea introspectiva a protagonistului.
- Dublu confruntativ – exprima aspectele de ambivalenta continuturile mai putin
acceptyate sau cunoscute de protagonist.
- Dublu defensiv – verbalizeaza clar mecanismele de aparare puse in joc de
protagonist.

b. Solilocviu = punerea in cuvinte a trairilor puternice mai ales atunci cand

nu exista o interactiune interpersonala specifica.

2. Functia oglinzii – protagonistul este mator din afara la o scena in care el

este implicat rolul sau fiind jucat de alter-ego. Permite protagonistului sa se vada
intr-o pozitie mai detasata.
3. Functia inversiunii de rol – este decentrarea perceptiva a persoanei;
jucand rolul celuilalt, persoana castiga puncte de vedere alternative care modifica
automat constientizarea, crete spontenaitatea si ofera iesirea din rolurile propii. O
persoana care nu este capabila sa inverseze rolul.
O persoana poate avea un eu fragil care nu este destul de puternic pt a putea
parasi identificarile obisnuite.

Curs 10
Analiza Tranzactionala

- Ofera un tablou al felului cum e structurata psihologic natura umana. In acest

sens se foloseste modelul starii eurilor.
 Ca teorie a comunicarii, AN analizeaza schimburile verbale si nonverbale intre
starile eului (tranzactii). Ca teorie a dezvoltarii copilului, AN arata cum paternurile
comportamentale prezente isi au radacinile in copilarie (scenariile de viata). Ca teorie
asupra psihopatologiei, AN identifica strategiile infantile care sunt reproduse in viata
adulta (explica asta prin jocurile psihologice).
Ca psihoterapie, AN se adreseaza tuturor categoriilor de tulburari psihice.
Asumtiile filosofice pe care se sprijina AN sunt:
1. Oamenii sunt ok – oamenii sunt persoane bune prin natura lor
2. Oricine are capacitatea de a gandi
3. Oamenii isi pot decide destinul iar aceste decizii pot fi schimbate

Modelul starii eului: stare a eului = un patern consistent de ganduri si

emotii legat direct de un patern comportamental corespunzator. Astfel, experienta
subiectiva si comportamentala se produc impreuna.
AN identifica 3 mari stari ale eului:
1. Eul parinte – contine norme, interdictii, reglementari, judecati despre
oameni si lucruri, modele de comportamente autoritar.
a. Parintele normativ – cel care dicteaza, conduce, cenzureaza, emite
principii si norme, controleaza, critica, devalorizeaza. Contine prejudecatile si
judecatile de valoare. Afirmatiile au valoare de sentinta, par universal valabile si nu
pot fi puse la indolaia (intoleranta). In varianta pozitiva – parintele normativ ii apara
pe ceilalti. In varianta negativa – critica si devalorizeaza.
b. Parintele hranitor – ajuta, recompenezeaza, sfatuieste, mangaie, are
grija, protejeaza. In varianta pozitiva – ofera incredere si protectie autentice. In
varianta negativa – devina supraprotectorul sau salvatorul.

2. Aul adult – cel care analizeaza datele si faptele, le stocheaza,

interpreteaza, compara, evalueaza, asculta, integistreaza si comunica informtii. In
varianta pozitiva – este atent, culege informatii, indeplinete sarcini, colaboreaza si
negociaza, rezolva probleme, ia decizii. In varianta negativa – analizeaza excesiv
datele sau relatiile interpersonale.

3. Eul copil – contine zestrea instinctuala a unei persoane: trebuinte,

dorinte, intiutii, spontenaitatea si creativitatea. Are 2 variante de manifestare:

a. Copilul liber – exprima emotiile si sentimentele in mod spontan

indiferent ca este bucurie sai tristete, este creativ, curios, axat pe joaca, nu asculta de
reguli si limite. In varianta pozitiva reprezinta centrul fiintei umane care permite sa
evolueze. In varianta negativa – pot exista consecinte sociale si personale foarte
neplacute. Poate deveni rebel.
 b. Copilul adaptat – tine cont de cereri, accepta reguli, isi modifica si isi
reprima dorintele. In varianta pozitiva copilul are parte de acceptare sociala. In
varianta negtiva devine victima.
- Cand o stare a eului creste in intensitate, alta trebuie sa coboare pt a realiza
compensarea. Intr-o persoana sanatoasa autonoma energia nu este fixata in nici o
stare a eului, ea circula dela o stare la alta. Eul parinte contine amintiri ale gandurilor,
emotiilor si comportamentelor parintilor (introectii parentale). Fiecare figura
parentala este interiorizata cu propiile stari. Starea de adult contine gandurile,
trairile si comportamentele in care o persoana se angajeaza pt a raspunde situatiei
de “aici si acum”. starea de copil contine eul copil (“copilul somatic”), parintele din
copil (“parintele magic”), adultul din copil (micul profesor).
Au fost identificate cateva fenomene ce apar intre starile eului.. exemplu,
fenomenul de contaminare – apare atunci cand o stare a eului interfereaza prin
continuturile sale cu o alta stare a eului, ex – contaminarea adulutului de catre
parinte conducela prejudecati, sau contamiarea adultului de catre copil – conduce la
iluzii.
Mai apare fenomenul de excludere cand o stare a eului are frontiere rigide si
nu permite circulatia libera a energiei.ex – parintele exclus – acela care nu asculta de
propiile reguli. Adultul exclus – nu testeaza realiatatea putand ajunge pana la
psihoze. Copilil exclus – are blocate memoriile din copilariecu persoane reci si
prietenoase. Mai poate aparea fenomenul de constanta cand o singur stare a eului
este operationala. Ex – parintele constanta – axat pe datorie si munca. Adultul
constant – calculat, planificat, care nu avea nici o traire interioara sau spontenaitate,
este arid si rigid. Copilul constant – sociopat lipsit de contiinta, gandeste si simte ca
in copilarie, refuza sa creasca preferand sa ramana dependent pt a scapa de
responsabiliti.

Tipuri de tranzactii

1. Tranzactia complementara – apare prima regula a comunicarii; atata timp

cat tranzactiile raman complementare, cominicarea poate continua
nedefinit.
2. Tranzactia incrucisata – apare a 2-a regula a comunicarii – cand o tranzactie
este cincrucisata se produce o ruptura in comunicare si cel putin unul din
ceo 2 parteneri trebuie sa-si schimbe starea eului pt a restabili
comunicarea.
3. Tranzactia complicata – apare cand sun stransmise 2 mesaje simultan. Unul
direct, deschis si altul ascuns (ascuns de ex prin tonul vocii) regula consta
in: efectul uni tranzactii complicate este determinat la nivel psihologic, nu
social, adica oamenii cred si raspund.
 Erick Burn introduce notiunea de Stroke = orice forma de recunoastere
pozitiva sau negativa, verbala sau noverbala. Oferind si privind diferite tipuri de
stroke obtinem o identitate. Orice tip de stroke este mai bun decat nici un stroke.

Conceptul de scenariu de viata

= un plan de viata facut in copilarie intarit de parinti, justificat de evenimentele

anterioare si culminand intr-o alternativa de viata aleasa. Scenariul este orientat
catre o plata finala. Scenariul de viata nu este constient. Este expresia unei decizii
luata de copil iar decizia copilului nu este rezultatul unui proces rational ci a unor
procese de natura emotionala si este luata inaintea asimilarii limbajului. Este indus
de parinti prin limbajele verbale si nonverbale pe care le ofera.
Scenariul este stocat sub pragul constiintei si realitatea este astfel interpretata
incat sa junstifice scenariul.
a. Deciziile incorporate in scenariu reprezinta cea mai buna strategie la
care copilul poate recurge pt a supravietui in volume perceputa ca ostila.
b. Deciziile sunt intemeiate pe trairi emotionale, ex: copilul poate decide in
primii 2 ani de zile k nu poate avea incredere in mama, apoi va recurge la
neincrederea in oameni.
AN afirma ca adultii recurc la strategii infantile pt a rezolva principala
problema a copilariei – si acume cum sa obtii atentie si iubire neconditionata.
Desi nu pot fi prezise exact momentele cand scenariul ne acapareaza si ne
subjuga, exista 2 factori care fac mai usor de recunocut acest lucru:
a. Situatia de aici si acum este perceputa ca foarte stresanta
b. Situatia de aici si acum seamana intr-o anumita masiura cu situatia din
copilarie.

Pozitiile de viata

= suma credintelor fundamentale despre sine si ceilalti folosite pt a justifica decixiile

si comportamentele. Pozitia de viata este adoptata intre 3 si 7 ani. 4 pozitii de viata:
1. Eu sunt ok, tu esti ok => a merge mai departe
2. Eu sunt ok, tu nu esti ok => a scapa de conviongerea ca pt a reusi persoana
trebuie sa fie deasupra ceilalti
3. Eu nu sunt ok, tu esti ok => a fugi de rolul de victima , este o persoana
dependenta sau depresiva
4. Eu nu sunt ok, tu nu esti ok => a nu ajunge nicaieri – copilul este convins ca nu
are sens, ca el nu are valoare si ca nu poate avea incredere in nimeni.
Schimbarea pozitiei de viata este posibila fie prin psihoterapie fie in urma impactului
cu un eveniment foarte puternic.
 Pozitia 2 nu este decat o aparare impotriva trairilor autodevalorizante din
pozitia 3.

Injonctiunile = mesaje ambivalente ale parintilor cxare sunt interpretate de

copil si cristalizate in jurul urmatoarelor teme.
1. Nu exista
2. Nu fi tu insuti
3. Nu fi copil
4. Nu te maturiza
5. Nu reusi
6. Nu actiona
7. Nu fi important
8. Nu te amesteca cu ceilalti
9. Pastreaza distanta
10.Fi bolnav
11.Nu gandi
12.Nu simti

Injonctiunile sunt transmise cu tenacitate de parinti. Copilul decide ce sa

faca cu ele.