Sunteți pe pagina 1din 26

Comparatie intre sistemul de contabilitate

Francez si cel din Marea Britanie

1
SISTEMUL CONTABIL DIN MAREA BRITANIE

Contabilitatea, in ceea ce priveste tehnica si informatia, are obiectivul de a


masura si de a trduce activitatile unei entitati (activitati juridice pentru conturile
sociale si activitati economice pentru conturile consolidate). Dar aceasta masurare
este afectata direct de regulile si normele de elaborare care sunt la randul lor, rezultate
ale unor elemente precum cultura, dezvoltarea economica, istoria , institutiile in
masura sa stabileasca reguli contabile. In acest sens contabilitatea este o miza socio-
culturala, care scoate in evidenta consensul social de la baza contabilitatii.
Sistemele contabile naţionale nu sunt echivalente, acestea fiind caracterizate
de norme şi practice care diferă de la o zonă la alta, respectiv de la o ţară la alta.
Principalii factori care stau la baza diferenţierilor între referenţialele contabile sunt:
- Tipul sistemului de drept, acesta putând fi de drept scris sau cutumiar

- Structura furnizorilor de fonduri, aceştia fiind investitorii sau creditorii


bancari

- Rolul fiscalităţii, în sensul dacă contabilitatea este conectată sau


deconectată de fiscalitate

- Rolul profesiei contabile liberale

- Teoriile şi teoreticienii

- Factorii culturali şi influenţa lor asupra sistemului contabil

- Accidente ale istoriei

În urma recunoaşterii acestor factori ce stau la baza diferenţelor dintre


sistemele contabile se pot contura două mari grupe de zone contabile, acestea fiind
zona ţărilor continental- europene şi zona ţărilor anglo- saxone. Din ţările continental-
europene se pot enumera Franţa, Germania, Italia, Elveţia, etc, iar din zona ţărilor
anglo- saxone fac parte Statele Unite, Marea Britanie, Canada, etc.
Astfel făcând referire la aceşti factori de influenţă, putem spune că în ţările
anglo- saxone companiile îşi obţin finanţarea în special de la investitori, aceştia fiind
şi principalii utilizatori ai situaţiilor financiare întocmite. În aceste ţări în care tipul de
drept predominant este cel cutumiar normalizarea contabilă se efectuează prin
existenţa unui număr minim de reglementări legale, la bază stând normele elaborate

2
de profesia contabilă liberală. Un rol foarte important în ţările ce practică o
contabilitate de tip anglo- saxonă îl joacă raţionamentul profesional. Acest tip de
contabilitate este deconectată de fiscalitate, astfel calculul taxelor şi al impozitelor
având un rol secundar.
În schimb, în ţările continental- europene, reglementarea legală joacă un rol
determinant în normalizarea contabilă, ceea ce conferă o flexibilitate destul de redusă
a sistemului contabil. În aceste ţări băncile sunt cele care asigură în cea mai mare
parte finanţarea companiilor. Acest tip de contabilitate, cel continental- european, este
conectat la fiscalitate, astfel punându-se un accent destul de mare pe calcularea
taxelor şi a impozitelor.

1. Scurt istoric al sistemului contabil britanic


Sistemul contabil din Marea Britanie are diverse particularităţi care îl
diferenţiază de sistemul contabil practicat de ţările continental- europene. Aceste
particularităţi constau în poziţia independentă pe care specialiştii contabili o au şi
rolul important al acestora în normalizarea contabilităţii naţionale, în orientarea
informaţiilor financiare către investitori, în participarea nesemnificativă a statului în
reglementarea contabilă, adică a deconectării de la fiscalitate. În Marea Britanie,
totuşi, regulile contabile sunt mai stricte decât cele din Statele Unite. Acestea sunt
reglementate de acte legislative, de cerinţele Bursei de Valori, de standarde de
evidenţă obligatorii şi recomandate, de cerinţele Directivelor Europene şi de
recomandările date de Standardele Internaţionale de Contabilitate.
Britanicii au încercat să dea naştere în imperiul lor la o şcoala de contabilitate
anglo- saxonă, ccea ce au şi reuşit importând de la italieni contabilitatea în partidă
dublă. Apoi, britanicii au exportat în ţările continental- europene propriile concepte cu
privire la “imaginea fidelă” si la “cultura profesiei contabile de tip liberal”.
În Marea Britanie, revoluţia industrială este cea care a influenţat în mod
decisiv evoluţia sistemului contabil, prin dezvoltarea şi creşterea economică. Astfel în
urma revoluţiei industriale au aparut primele reglementări contabile, ce aveau ca
obiect doar societăţile pe acţiuni. La începutul secolului XIX, în lipsa unei legi
privind înregistrarea societăţilor, crearea acestora se putea realiza numai pe baza unui
mandat regal sau pe baza unui acord al Parlamentului. În acea perioadă, regulile
contabile făceau parte din statutul societăţii. Aflat în faţa unui număr destul de mare
de cereri de înfiinţare de societăţi, în anul 1844, guvernul britanic a adoptat legea
3
Joint Stock Companies Act care permitea crearea societăţilor fără a mai fi necesară
aprobarea Parlamentului. Această lege solicita, însă, prezentarea unui bilanţ complet
şi fidel, “full and fair”, fără să specifice însă şi conţinutul acestora. De asemenea,
bilanţul trebuia să fie supus controlului acţionarilor.
În 1855 o nouă lege îmbunătăţea statutul acţionarilor, prin prevederea unei
responsabilităţi limitate la capitalul subscris, iar în 1856 o a treia lege propunea
elementele de conţinut ale bilanţului contabil, deşi întocmirea şi auditarea bilanţului
deveneau facultative prin textul legii. Începând cu 1900, prin legea Companies Act se
impune din nou obligativitatea întocmirii şi auditării bilanţului contabil, legea
solicitând ca bilanţul să redea o imagine adevărată şi exactă cu privire la situaţia
financiară.
În 1942 este creat “Comitetul principiilor contabile” de către organismul
profesiei contabile britanice, care cuprindea o serie de recomandări destinate doar
membrilor acestui organism. Cea mai importantă reformă s-a produs începând cu
1947 prin adoptarea Companies Act, care, un an mai târziu, a fost înlocuită printr- o
lege a consolidării care anula dispoziţiile precedente şi le regrupa într- o nouă lege.
Această lege a stabilit în linii mari caracteristicile contabilităţii britanice, acestea fiind
valabile şi în prezent. Astfel, conceptul de “true and correct view” a fost modificat,
aplicându- se conceptul de “true and fair value”, imagine fidelă, concept care se
regăseşte şi astăzi în principiile de bază ale contabilităţii britanice. Tot prin această
lege devenea obligatorie publicarea contului de profit şi pierdere, se clarificau
noşiunile de provizion si rezerve, se interzicea crearea de rezerve oculte. De
asemenea, legea prevedea ca persoanele care efectuau auditul trebuie să facă parte
dintr- o asociaţie profesională.
În 1971, prin decizia comună a organismelor profesiei contabile este creat
“Comitetul normelor contabile” , “Accounting Standards Committee”, comitet din
care făceau parte asociaţi ai cabinetelor din Big Six. Menirea acestui comitet era să
emită norme în vederea restrângerii numărului de opţiuni utilizabile de către societăţi
şi auditori.
Prin intrarea în Comunitatea Europeană, în 1973, Regatul Unit al Marii
Britanii a luat parte la lucrările directivelor europene, prin aceasta încercând să
impună conceptul de imagine fidelă şi forma detaliată de redactare a contului de profit
şi pierdere. În 1981, Marea Britanie a adoptat Directiva a IV- a Europeană, această

4
nouă lege cuprinzând modelele de prezentare ale situaţiilor financiare, regulile de
evaluare şi informaţiile care trebuiau prezentate în notele explicative.
În anul 1989, în Marea britanie a fost adoptată Directiva a VII- a Europeană.
Astfel, prin noua lege a societăţilor comerciale se impune societăţilor de capitaluri să
prezinte acţionarilor un bilanţ, un cont de profit şi pierdere şi anexe.
2. Principiile contabile fundamentale
În practica contabilă britanică, principiul de bază este acela al imaginii fidele,
adică organizaţiile trebuie în primul rând, prin situaţiile financiare întocmite, să
reflecte situaţia financiară reală. Principiul imaginii fidele reprezintă obiectivul
principal urmărit în întocmirea situaţiilor financiare, prin acesta întelegându- se
prezentarea unei imagini adevărate, corecte şi sincere. Imaginea fidelă rezultă din
aplicarea sinceră a regulilor formulate prin lege şi din aplicarea normele contabile în
vigoare. Principiul imaginii fidele primează în contabilitatea anglo- saxonă. Legea
britanică a societăţilor comerciale prevede faptul că bilantul contabil trebuie să ofere o
imagine fidelă a situaţiei financiare a societăţii, iar contul de profit şi pierdere trebuie
să ofere o imagine fidelă a rezultatului execiţiului.
Principiile contabile de bază britanice se pot grupa în funcţie de sursele
dreptului contabil care le-au formulat. Astfel, norma SSAP 2 şi legea societăţilor
comerciale prezintă principiul continuităţii exploatării, principiul permanenţei
metodelor, principiul independenţei exerciţiilor şi conectarea cheltuielilor cu
veniturile şi principiul prudenţei. Conform principiului continuităţii exploatării,
„going concern concept”, costul istoric este regula de bază în evaluare. În cazul
principiului permanenţei metodelor este posibilă schimbarea metodei contabile numai
dacă noua metodă va fi mai eficientă în prezentarea imaginii fidele. Prin conţinutul
principiului independenţei exerciţiilor şi conectarea cheltuielilor la venituri, norma
contabilă SSAP 2 aduce precizări cu privire la modul de repartizare în timp a
cheltuielilor, conectarea cheltuielilor la veniturile exerciţiului, şi precizări cu privire la
modul de alegere între principiul prudenţei şi cel al conectării, atunci când se ajunge
la o stare conflictuală. Principiul prudenţei reprezintă mai mult o atitudine decât un
principiu în sine, atitidine ce este operatională după aplicarea principiului conectării
cheltuielilor cu veniturile.
Legea societăţilor comerciale mai prezintă şi principiul necompensării care se
aplică în prezentarea bilanţului şi contului de profit şi pierdere, precum şi în evaluarea

5
elementelor acestor documente financiare, şi interzice compensarea reciprocă a
posturilor din situaţiile financiare.
Principiul importanţei relative este enunţat în prefaţa introductivă a normelor
contabile şi este un principiu potrivit căruia conturile anuale trebuie să conţina numai
acele informaţii care pot influenţa evaluările şi deciziile ulterioare. Astfel, se va evita
supraîncarcarea informaţională a conturilor principale.
De asemenea, în contabilitatea britanică, se aplică şi principiul prevalenţei
economicului asupra juridicului, principiu internaţional, care prevede faptul că
operaţiunile contabile sunt înregistrate şi prezentate în funcţie de natura lor, fără să se
ţină seama de apartenenţa lor juridică.
Norma SSAP 6 prevede şi aplicarea principiului intangibilităţii bilanţului de
deschidere, conform căruia sumele finale ale bilanţului din anul anterior trebuie
preluate în bilanţul de deschidere al anului curent.

3. Relaţiile contabilităţii cu fiscalitatea


În Marea Britanie, spre deosebire de ţările ce practică contabilitatea
continental- eurpeană, cunoaşterea contabilităţii nu implică neaparat şi cunoaşterea
fiscalităţii, contabilitatea britanică fiind deconectată de fiscalitate.
În contabilitatea anglo- saxonă, înregistrările contabile nu sunt determinate

pentru calculul beneficiului fiscal (taxable profit). Spre deosebire de Franţa, o

cheltuială poate să fie deductibilă fiscal fără ca ea să fie contabilizată. În vederea

determinării rezultatului impozabil, amortizările (deprecierea) sunt calculate pe baza

duratelor de viaţă admise de autorităţile fiscale, indiferent care sunt cele utilizate în

contabilitate. Orice diferenţă între contabilitate şi documentaţia fiscală trebuie să fie

justificată.

Modul de rezolvare al problemelor fiscale depinde adesea şi de cultura de


întreprindere. Unele întreprinderi controlează îndeaproape fiscalitatea, în vederea
diminuării impozitului pe profit, altele consideră că, indiferent ce s-ar face, cheltuiala
fiscală este necontrolabilă şi inevitabilă. Se poate spune, de asemeena, că motivele de
ordin fiscal stau nu numai la baza alegerii metodelor contabile, ci şi la baza

6
structurării grupului: împărţirea activităţilor între filiale sau plasarea de societăţi în
străinătate.
În contabilitatea anglo- saxonă, beneficiul impozabil este determinat plecând
de la rezultatul contabil, calculat conform principiilor contabile general admise şi
corectat printr-un număr de ajustări impuse de legea fiscală. Spre deosebire de
Franţa, ajustările au un impact foarte important asupra rezultatului fiscal, pentru că ele
vizează, în special, amortizările. Acestea trebuie să fie reintegrate pentru determinarea
rezultatului fiscal şi înlocuite cu deducerile pentru investiţii (Capital Allowances)
prevăzute de lege.
Legea britanică a finanţelor este cea care determină ce active sunt amortizabile
şi la ce cote. Întreprinderile aleg, deci, metodele de evaluare şi de amortizare a acestor
active, fără să fie preocupate de minimizarea impozitului. Considerate a fi
amortizabile în conformitate cu principiile contabile general admise, unele active
imobilizate, precum birourile şi magazinele cu amănuntul, nu sunt amortizabile din
punct de vedere fiscal.
Spre deosebire de Franţa, cotele de amortizare sunt fixate de lege, fără referire
la durata normală de utilizare.
Cotele de amortizare fiscale sunt, în general, de 4% (metoda lineară), pentru
clădiri industriale şi de 25% (metoda degresivă), pentru alte active industriale,
vehicule etc.
Conform fiscalităţii britanice, spre deosebire de ţările ce practică contabilitatea
continental- europană, un activ, în caz de cesiune, continuă să fie amortizat din punct
de vedere fiscal şi că amortizările nu sunt ajustate în funcţie de preţul de cesiune.
Maşinile, utilajele şi instalaţiile fac obiectul unei amortizări iniţiale (anul de
achiziţie) de 25% - sub rezerva unui regim temporar, soldul urmând să fie amortizat,
conform metodei degresive, utilizând aceeaşi cotă.
În principiu, elementele de activ nu sunt amortizate individual, ci în mod
global. Totuşi, elementele de activ a căror durată de viaţă este scurtă pot să fie excluse
din grup şi să fie amortizate în mod individual.
Elementele de activ imobilizat, utilizate pentru activitatea de cercetare
ştiinţifică, beneficiază de o deducere fiscală de 100% încă din anul achiziţionării lor.
Brevetele şi elementele know-how beneficiază de o amortizare degresivă de 25%.

7
Bunuri neamortizabile din punct de vedere fiscal: fondul de comerţ, mărcile de
fabrică, terenurile imobilelor cu utilizare neindustrială precum imobilele ce reprezintă
birouri şi magazine.
În cazul provizioanelor, trebuie menţionat faptul că cele generale nu sunt
deductibile fiscal. Numai provizioanele specificate, cum ar fi cele referitoare la
creanţele dubioase şi cele care corespund datoriilor deja născute în cursul exerciţiului
sunt deductibile din punct de vedere fiscal. Factorul determinant pentru Administraţia
Fiscală britanică în ceea ce priveşte deductibilitatea provizioanelor îl reprezintă
precizia cu care poate să fie calculată valoarea provizionului.
Spre deosebire de Franţa, cheltuielile sau pierderile probabile nu pot să facă
obiectul provizioanelor fiscal deductibile.
Pierderile pot să fie imputate asupra plusurilor de valoare ale exerciţiului sau
asupra profiturilor şi plusurilor de valoare aferente ultimelor trei exerciţii (cu excepţia
celui curent).
De asemenea, pierderile pot să fie reportate asupra beneficiilor exerciţiilor
ulterioare, fără a se limita durata imputării, cu condiţia ca ele să provină din aceeaşi
activitate.

4. Profesia de contabil în sistemul britanic


Una din trăsăturile fundamentale ale contabilităţii britanice se referă la
profesia de contabil. Sistemul contabil britanic se caracterizează prin libertatea
judecăţii profesionale şi prin faptul că profesia liberală a stat la baza evoluţiei
principiilor contabile. De- a lungul timpului britanicii au reuşit să exporte conceptul
de profesie de tip liberal şi în ţările unde se aplică contabilitatea continetal-
europeană.
La inceputul anilor `80 comitetul britanic de normalizare contabilă a
considerat că este necesară crearea unei entităţi independente de profesie, dotată cu
puterea de a emite norme, inspirată după modelul american. Astfel, prin legea
societăţilor din 1989 a decis numirea uui consiliu responsabil cu reglementarea
contabilă, numit “Financial Reporting Council” (Consiliul Raportării Financiare), care
va fi instalat în anul 1990. În vederea realizării obiectivelor, Consiliul Raportării
Financiare dispune de două comitete importante şi anume Consiliul Standardelor de
Contabilitate, „Accounting Standards Boards”, respectiv Grupul de Revizuire a
Raportării Financiare.
8
Consiliul Standardelor de Contabilitate are rolul de a emite standarde pentru
situaţiile financiare anuale, cunoscute sub denumirea de Financial Reporting
Standards şi proiecte de norme pentru situaţiile financiare. În anul 1999 Consiliul
publică Cadrul Conceptual Britanic, „Statement of Principles for Financial
Reporting”, ce a avut un rol deosebit în procesul de normalizare contabilă. Consiliul
are rolul de a urmări convergenţa standardelor proprii cu cele emise de IASB.
În Marea Britanie profesia de contabil este reprezentată de următoarele
organizaţii contabile independente:
- Institutul Contabililor Jurati ai Angliei şi Ţării Galilor
- Institutul Contabililor Autorizati ai Irlandei
- Institutul Contabililor Jurati ai Scoţiei
- Institutul Contabililor Manageri
- Asociaţia Contabililor Autorizaţi, cunoscută sub numele de ACCA
- Institutul Finanţelor Publice privind activitatea contabilă
De altfel, Ministerul Comerţului, în calitate de auditor, este recunoscut ca
membru al acestor organizaţii contabile. Pe lângă acestea, mai există încă două organe
specializate şi anume Institutul Administrării Financiare şi de Audit al sectorului de
stat care deserveşte Guvernul, şi Institutul Contabililor de Administarre care activează
numai în cadrul întreprinderilor.
Funcţiile principale ale organizaţiilor contabile britanice independente sunt
acelea de pregătire a profesioniştilor contabili, de elaborare a materialului informativ
pentru aceştia şi controlul asupra îndeplinirii de către ei a obligaţiilor.
5. Întocmirea situaţiilor financiare anuale. Reguli de evaluare
Societăţile comerciale britanice sunt obligate să întocmească şi să ăublice
situaţiile financiare anuale, responsabilitatea întocmirii şi prezentării acestora
revenind administratorilor. Legea socităţilor comerciale prevede faptul că un et
complet de conturi anuale trebuie să cuprindă în mod obligatoriu bilanţul,contul de
profit şi pierdere şi anexe.
Norma de comunicare financiară FRS 1,”Financial Reporting Standards”,
impune publicarea unui tablou al fluxurilor de trezorerie pentru a asigura astfel
obiectivul imaginii fidele. Norma FRS 3 impune societăţilor comerciale britanice
întocmirea şi publicarea unui tablou al tuturor câştigurilor şi pierderilor contabilizate
direct în capitalurile proprii. Astfel, sunt evidenţiate rezultatul net înaintea
dividendelor exerciţiului, operaţiile de reevaluare ale activelor ce afectează rezerva
9
din reevaluare, precum li impactul variaşiilor cursurilor monetare asupra investişiei
nete în străinătate.
Legea britanică a societăţilor comerciale prevede pentru întocmirea bilanţului
contabil două modele şi anume prezentarea în format listă, vertical, sau prezentarea în
cont, orizontal. În ambele modele de prezentare a bilanţului contabil, criteriile de
clasificare a elemnetelor vor fi abordarea funcţionlă pentru posturile de activ şi gradul
de exigibilitate pentru posturile de pasiv.
Societăţile comerciale britanice au optat pentru prezentarea bilnaţului contabil
în formatul listă, structura detaliată a acestuia fiind următoarea:
Capital apelat nevărsat
Imobilizări
- Imobilizări necorporale

- Imobilizări corporale

- Imobilizări financiare

Activ curent
- Stocuri

- Debitori

- Titluri de plasament

- Disponibilităţi

Cheltuieli constatate în avans şi venituri de primit


Creditori cu scadenţă sub un an
Activ net curent
Activul totl – datorii curente
Creditori cu scadenţă mai mare de un an
Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
Cheltuieli de plătit şi venituri constatate în avans
Capitaluri proprii
- Capital

- Prime din emisiune

10
- Rezerva din reevaluare

- Alte rezerve

- Rezultate reportate

Contabilitatea britanică prezintă anumite politici şi opţiuni contabile


caracteristice în ceea ce priveşte posturile din bilanţul contabil. Astfel, costurile de
cercetare pură şi aplicată trebuie recunoscute drept cheltuieli, iar costurile de
dezvoltare pot fi recunoscute ca active dacă sunt îndeplinite criterii stricte ce pot fi
comparate cu cele enunşate de norma IAS 38. O diferenşă reprezentativă faţă de
IAS/IFRS o constituie momentul începerii amortizării activelor necorporale
achizişionate. Astfel, standardele britanice prevăs faptul că amortizarea începe de la
data achizişiei pe o durată de maxim cinci ani, în timp ce,conform IFRS, amortizarea
începe în momentul în cre activul devien gata de utilizare.
În ceea ce priveşte imobilizările corporale trebuie menţionat faptul că există
trei mari categorii şi anume terenuri şi clădiri, instalaţii tehnice şi utilaje, accesorii,
echipamente şi mobilier. În contabilitatea britanică o situaşie aparte este constiutiă de
categoria terenuri şi construcţii deţinute pentru potenţialul investiţional şi nu pentru
neviole întreprinderii, „investment properties”. Norma SSAp 19 impune prezentarea
acestor active la valoarea lor de piaţă la fiecare dată abilanţului fără a fi însă
amortizate.
În bilanţul contabil, imobilizările corporale se recunoasc iniţial la costul lor,
ulteior întreprinderea având posibilitatea de a le reevalua. Normele britanice prevăd
faptul că o reevaluare completă a elemntelor de activ corporal trebuie să fie efectuată
cel puţin din cinci în cinci ani. În ceea ce priveşte amortizarea imobilizărilor
corporale, normele prevăd faptul că aceasta trebuie să ie recunocută ca o cheltuială,
chiar dacă activul s-a apreciat sau a fost reevaluat. Metoda de amortizare trebuie să
reflecte modul în care beneficiile rezultate din urma exploatării imobilizărilor
corporale sunt consumate. Valoarea amortizabilă a imobilizărilor corporale se
determină ca diferentă între costul activului sau valoarea reevaluată a acestuia şi
valoarea reziduală, calculul amortizării contabile neavând nici un fel de influenţă
asupra rezutatului fiscal. Metodele de amortizare folosite în contabilitatea britanică
sunt metoda liniară, metoda degresivă cu cotă fixă, metoda Softy, metoda unităţilor de
produţie.

11
Norma SSAP 21 prevede faptul că activele care fac obiectul unui contract de
leasing financiar vor fi contabilizate în activele din aceeaşi lasă ale locatarului, la
valoarea lor justă din momentul încheierii contractului de leasing.
În Marea Britanie, în bilanţul contabil, datoriile sunt reflectate mai detaliat.
Astfel, datoriile pe termen lung includ creditele de la bănci, avansurile primite,
datoriile faţă de alte companii, cambiile spre plată, etc. În notele explicative vor fi
reflectate separat datoriile care vor fi stinse in decurs de peste cinci ani în rate,
condiţiile de stingere şi procentul dobânzii. Şi în ceea ce priveşte posturile de capital,
în notele explicative trebuie dezvăluite informaţii cu privire la numărul de acşiuni
admise spre emisiune, numaărul de acşiuni emise şi aflate în circulaţie, suma
capitalului investit, dividendele amânate, capitalul suplimentar din reevaluare,
rezervele create pe contul profitului pentru acoperirea obligaţiilor curente, viitoare şi
condiţionate.
Contul de profit şi pierdere poate fi întocmit cu analiza chetuielilor după
funcţie sau după natură. Formatul de prezentare a contului de profit şi pierdere având
cheltuielile analizate după funcţia lor, răspunde nevoii de determinare a marjei brute,
în timp ce prezentarea acestuia cu o analiză a cheltuielilor după natura lor, este
orientat spre determinarea indicatorului producţia exerciţiului.
Normalizatorii britanici conferă o mai mare utilizare modelului de prezentare
sub formă de listă,cu analiza cheltuielilor după funcţia lor, pentru contul de profit şi
pierdere, structura acestuia fiind următoarea:
• Cifra de afaceri ( Turnover)
• Costul vânzărilor( Cost of sales )
• Marja brută ( Gross profit or loss)

• Cheltuielile de distribure( Distribuţion costs)


• Cheltuielile administrative( Administrative expenses)
• Alta venituri din exploatare( Other operating income)

• Veniturile generate de acţiunile deţinute în întreprinderile


grupului( Income from shares in group undertakings)
• Venituri din participaţii( Income from participating interests)
• Venituri din alte imobilizări financiare( Incom from other fixed asset
investments)
12
• Alte venituri financiare( Other interest receivable and similar income)
• Cheltuieli privind provizioanele pentru deprecierea elementelor
financiare( Amounts written off investtments)

• Dobânzi de plătit şi alte cheltuieli similare( Interest payable and simila


charges)
• Rezultatul activităţii ordinare înainte de impozitare( Profit or loss
ordinary activities before taxation)

• Impozitul asupra activităţilor ordinare( Tax on profit or loss on ordinary


activities)
• Rezultatul activităţii ordinare după impozitare( Profit or loss
ordinary activities after taxation)

• Venituri extraordinare( Extraordinary income)


• Cheltuieli extraordinare( Extraordinary charges)
• Rezultatul extraordinar( Extraordinary profit or loss)

• Impozitul asupra rezultatului extraordinar( Tax on extraordinary profit or


loss)
• Alte impozita şi taxe neincluse în rubricile precedente( Other taxes not
shown under the above intems)
• Rezultatul net al exerciţiului( Profit or loss for the financial year)

• Dividende( Dividends)
• Transferări la ( reluări) rezerve ( Transfer to/from reserves)
• Rezultate reportate( Profit and loss account brought Forward)
• Rezultate de reportat( Profit and loss account carried forward)
Prin legea britanică asocietăţilor comercilae se impune publicrea în anexe a
informaţiilor cu privire la prezentarea politicilor contabile, a informaţiilo relative la
bilanţ, a informaţiilor relative la contul de profit şi pierdere, precum şi prezentarea
altor informaţii suplimentare.

13
Norma FRS 1, Cash Flow Statements, impune societăţilor britanice şi
prezentarea tabloului fluxurilor de trezererie, abordarea britanică a tabloului fiind
inspirată din contabilitatea americană.

SISTEMUL CONTABIL IN FRANTA

In Franta, cat si in tari ca : Austria, Elvetia, Belgia , Spania, Italia, Portugalia


si Germania se foloseste modelul European clasificat ca sistem continental de
evident. O trsatura caracteristica a cestui sistem este rectificarea marimii impozitelor
in functie de datele contabile si controlul asupra oportunitatii si plenitudinii platii lor.
Particularitatea sistemului contabil francez consta in esenta lui juridica ,
deoarece toate regulamentele rezulta din legislatia comerciala si fiscal.

1. Scurt istoric al sistemului contabil francez:


Inceputul procesului de formare si evolutie a legii de baza a contabilitatii in
Franta a fost in anul 1673, Ordonanta lui J.-B. Coliber, in care au fost reflectatea
ideile mercantilistilor privind problemele dezvoltarii economice din acea perioada. In
1807 o noua versiune a legii contabilitatii a reflectat ideile Marii revolutii franceze,
regulamentle principale ale Dreptului roman constituind baza normative a dreptului
economic si commercial al Frantei din secolul XIX- mijlocul secolului XX si
exercitand totodata, o influenta esentiala asupra legislatiei comerciale a unui sir de tari
din Europa, Asia , Africa.
Dupa infrangerea din 1940, ocupatia germane a impus Frantei cereri enorme
privind indemnizatiile financiare si resursele importante. Reactiile Frantei au fost
foarte variate, de la collaborationism la incercari de a detine un control economic
autonom in speranta de a evita rutina totala. In acest context, Guvernul Vichy
considera insuficiente practicile contabile, cerand unei comisii formate din 30 de
membri sa stabileasca un plan contabil. Planul , eliberat in 1942, nu a avut un impact
considerabil. Acesta lasa optiunea intre o contabilitate a cheltuielilor si veniturilor
clasificate dupa natura si o contabilitate industrial integrate si nu cuprindea
14
considerentele generale necesare elaborarii situatiilor financiare. Aceasta versiune
foarte elaborate, numarand 225 pagini , a fost implementata doar in industria
aeronautica.
Trecerea la un plan contabil dualist a avut loc in anul 1947, dupa
nationalizarea din anii 1945-1946. Obiectivul Comisiei de normalizare Contabila a
fost acela de a stabili o terminologie comuna, un plan de conturi si modele comune
de situatii financiare pentru toate intreprinderile.
Un rol la fel de importat in optiune pentru planul contabil dualist l-a avut
autoritatea fiscal, dat fiind faptul ca rezultatul fiscal se calcula pe baza datelor din
conturile din Planul Contabil General. Controlul fiscal era asadar inlesnit. Caracterul
dualist al Planului Contabil General din 1947 s-a datorat si influentelor unor important
birocrati care sustineau folosirea unui plan contabil national ca baza a dezvoltarii
statisticilor nationale si aplanificarii economice nationale.
Spre deosebire de planul contabil din 1942, cel din 1947 plasa intr-o categorie
optional contabilitatea de gestiune, excluzand posibilitatea folosirii Planului Contabil
General ca pe un instrument de supraveghere a costurilor de productie. Acesta are un
character general si este supus unor imbunatatiri continue, dar ramane facultative
pentru intreprinderi.. acestui proiect I s-au opus initial intreprinderile mari, care aveau
o contabilitate organizata intr-un format integrat, iar schimbarea lui ar fi implicat
costuri foarte mari. In timp insa ele au luat in considerare avantajele unui astfel de
plan contabil si au acceptat aplicarea variantei elaborate in anul 1957.
Incepand cu anii ’70 apare necesitatea reglementarii contabile de inflatie, la
care nu raspundea utilizarea unui Plan Contabil General bazat pe costul istoric, dar
mai ales nevoia unui cadru normalizator care sa favorizeze expunerea economiei
Frantei la influentele international si la participarea pe pietele de capital. Ca raspuns la
nevoia acestor schimbari, in franta , sub influenta Directivei a IV-a europene , s-a
conturat Planul Contabil General din 1982.
Planul Contabil General din 1982 a consacrat existent unui set de principia
contabile care reprezinta o baza conceputuala pentru contabilitate. Aceste principia se
regasesc in dispozitiile generale din textul legii, prescriptiile raportandu-se la
metodele de evaluare si de determinare a rezultatului precum si de cele de stabilire si
prezentare a situatiilor financiare.
Planul Contabil General din 1982 a fost modificat ca urmare a legilor
contabile si a decretelor de aplicare corespunzatoare privind implementarea
15
Directivelor a IV-a si aVII-a din anii 1983, respective 1985-1986. S-au implementat
astfel prevederile acestor directive referitoare la : regulile pentru masurarea
rezultatelor de exploatare, bazele intocmirii si prezentarii conturilor anuale si a
anexelor, introducand reglementari privind context si tranzactii specific. Modificarile
din 1986 au eliminat capitolul optional privind contabilitatea de gestiune si au
introdus un capitol relative la metodalogia de consolidare a conturilor. Au fost
mentinute: lista standardizata de conturi (planul de conturi), instructiunile si
recomandarile pentru utilizarea acestora, formatul standard al situatiilor financiare,
precum si ceri ntele privind tinerea conturilor.
Versiunea din 1999 al Planului Contabil Geneal a fost elaborate de Consiliul
National al Contabilitatii, pe baza regulamentului nr. 99-03 din 29 aprilie 1999 al
Comitetului Reglementarii contabile, prezentandu-se sub forma unui cod , care
cuprinde cinci titluri, divizate in capitol, sectiuni si subsectiuni
Titlul I. Obiectul si principiile contabilitatii;
Titlul II. Definitia activelor, pasivelor, veniturilor si cheltuielilor;
Titlul III. Reguli de contabilizare si evaluare;
Titlul IV. Tinerea , structura si functionarea conturilor;
Titlul V. Documente de sinteza.

In anul 1998 , Standish apreciaza ca efectele Planului Contabil General asupra


contabilitatii financiare si asupra prezentarii informatiilor in Franta au fost
extraordinary de profunde. Inca de la prima versiune din 1947, Planul Contabil
General a format bazele pentru educarea contabililor (prin instructiunile privind
functionarea conturilor) si pentru expunerea informatiilor derivate din contabilitatea
financiara. Ca instrument de armonizare , Planul Contabil General creeaza conditii
favorabile pentru comunicarea intre contabili si utilizatori, reflectata in terminologia
contabila si in prezentarea situatiilor financiare, care au, astfel, un grad inalt de
omogenitate, mult mai mare decat a fost vreodata cazul in contabilitatea anglo-
saxona. Pe de alta parte, exagerarea importantei aspectelor fiscal si orientarea
informatiei cu precadere catre nevoile contabilitatii nationale constituie limite ale
normalizarii prin Planul Contabil General.

2.Sistemul contabil francez in prezent

16
In present, formatul si continutul raportarii financiare in Franta sunt
determinate de Directivele IV si VII ale UE, fapt ce a fost reflectat in PCG (Planul
Contabil General). Formatul standardizat de utilizare generala este urmatorul:
1. Bilantul contabil de format orizontal si reflectarea
obligatory a activelor, capitalului propriu si datoriilor;
2. Raportul cu privire la rezultatele financiare ale formatului
orizontal ( cheltuielile- in stanga, veniturile- in dreapta) sau
vertical;
3. Alte forme de raportare financiara, inclusive anexele si
comentariile la ele.
In Planul de Conturi al Frnatei se evidentiaza: conturile principale, subconturi
de ordinul intai si doi, conturi analitice de ordinal intai si doi, etc.

Fiecare cont separate poate fi impartit in cateva conturi cu adaugarea unei


cifre. Trasatura caracteristica a planului de conturi este urmatoarea:
- Conturi cu doua cifre, utilizate in majoritatea cazurilor
pentru alcatuirea bilantului contabil si determinarea
rezultatului activitatii intreprinderii;
- Conturi cu doua cifre, a doua fiind cifra 9, utilizate pentru
formarea provizioanelor privind datoruia dubioasa (datoriile
clientilor), amortizarea, alte provizioane care reflecta
micsorarea valorii activelor;
- Conturi cu trei cifre, ultimile fiind 1-8, care reflecta sumele
detaliate privind operatiile, suma totala acarora este
prezentata intr-un nivel de clasificare mai inalt cu un
numar de doua cifre.
- Conturilor cu trei cifre, ultima cifra fiind 9, care prezinta
conturi opuse conturilor subgrupei respective.
-
Codificarea conturilor se efectueaza conform sistemului zecimal. In fiecare
clasa de conturi nu pot fi mai mult de zece conturi. In sistemul de codificare zecimala
cifrele finale0 si 9 in conturi si subconturi au o anumita valoare economica. Conturile
care se termina cu 0 reflecta marimea totala a operatiilor economice omogene. De

17
exemplu, contul 10 reflecta marimea totala a capitalului si rezervelor intreprinderii,
iar conturile 1-18 sunt prevazute pentru evident unor surse de mijloace proprii.

3.Impactul fiscalitatii asupra dezvoltarii si aplicarii normei contabile


Rolul fiscalitatii asupra dezvoltarii contabilitatii constituie este unul dintre
factorii ce influenteaza contabilitatea intreprinderii, separarea intre contabilitate si
fiscalitate nefiind, pe cat se pare, la ordinea zilei in Franta.
Aceasta influenta a fiscalitatii a aparut in Franta in 1920, ca urmarea a
adoptarii legii din 1917 asupra impozitului pe beneficii. Intr-adevar, cum nu existau
reguli contabile stabilite pentru calcularea beneficiului contabil, acesta a fost
determinat de reguli fiscal.
Prima apropriere intre contabilitate si fiscalitatea a aparut in 1958-1959 in
cadrul reviziei bilanturilor. Avantajele fiscal erau subordonate producerii unui bilant
care sa se conformeze Planului din 1947-1957.Acest Plan, desi nu era obligatoriu ,in
sensul ca nu face obiectul vreunei dispozitii legale care sa-l faca obligatoriu, a fost in
realitatea urmat de toate societatile comerciale si intreprinderile franceze.
Influenta fiscalitatii asupra contabilitatii s-a facut simtita si in continutul
normelor, deoarece, pentru a putea beneficia de un avantaj fiscal, intreprinderile sunt
obligate sa-l inregistreze in contabilitate. In consecinta, contabilitatea in Franta este
partial supusa unor constrangeri fiscal si , ca urmare, nu reflecta situatia economica si
financiara reala a intreprinderii.
Aceasta constatare trebuie evidentiata atat in conturile individuale, cat si in
cele consolidate. Intr-adevar, numai conturile individuale pot servi ca baza pentru
calculul impozitului, deci ele sunt singurele care contin aspect fiscal straine de
activitatea intreprinderii. In schimb, conturile consolidate fac abstractive de datele
fiscal prin reprelucrarea conturilor individuale, si, din aceasta cauza, se poate
considera ca ele reflecta mai fidel situatia financiar-contabila a societatii.

4.Influenta organizatiilor profesionale asupra normelor contabile

In Franta, normele contabile sunt elaborate de catre Consiliul National al


Contabilitatii (CNC). Totusi, rolul acestui organism nu poate fi inteles fara a lua in
calcul si celelalte organism sau actori care pot intervene in procesul de stabilire a
normelor, in mod direct sau indirect. Este cazul organizatiilor si asociatiilor

18
profesionale, al pietelor financiare sau al influentei europene in materie de norme
contabile.

In Franta, corpul contabililor este format din experti contabili si din comisari
de conturi. Orice persoana care a obtinut diploma de expert contabil poate exercita
profesia de comisar de conturi. In schimb, persoanele care nu au decat atestatul de
comisar de conturi nu pot active ca experti contabili. Exista compatibilitati intre
aceste doua activitati, aceeasi persoana neputand sa tina contabilitatea unei societati si
sa o si revizuiasca. Aceste doua profesii sunt profesiii liberale.

Ordinul expertilor contabili (OEC) grupeaza totalitatea expertilor contabili


care profeseaza in mod liber si este insarcinat, ca urmare, sa defineasca criteriile de
deontologie profesionale sis a vegheze la repectarea lor.. Dar pe langa aceasta prima
functie, OEC are, de asemenea, misiunea de a raspunde dificultatilor cu care se
confrunta membrii sai in exercitiul functiunii si de a conduce activitati de formare si
perfectionare.

Compania Nationala a Comisarilor de Conturi (CNCC) are o activitate


orientate catre audit si mai ales catre reglementarea profesiei de auditor. CNCC se
ocupa de deontologia profesiei, raspunde la problemele legate de practica
contabilitatii, ia pozitie prin intermediul revistei pe care o editeaza si al notelor de
informare. De asemenea, CNCC defineste regulile de audit si ca urmare, trebuie
considerate organism de normalizare a activitatii de audit. In consecinta, organizarea
si gestionarea profesiei contabile in Franta au repercursiuni asupra normelor contabile
si de audit.

5.Analiza principiilor contabile aplicate in Franta

Incepand din 1983, principiile contabile franceze sunt conduse de un obiectiv


inscris in codul commercial: o traducere fidel a expresiei englezesti true and fair view.

“Conturile anuale trebuie sa fie corecte, sincere si sa dea o imagine fidela a


patrimoniului, a situatiei financiare si abeneficiului intreprinderii.

Cand aplicarea unei prevederi contabile n u este suficienta pentru a da


imaginea fidela mentionata in prezentul articol, trebuie furnizate informatii
suplimentare.

19
Daca, intr-un caz exceptional, aplicarea unei prevederi contabile se dovedeste
improprie pentru reprezentarea fidela a patrimoniului, a situatiei financiare sau a
rezultatului, trebuioe facuta o derogare pentru acel caz.” (art. 9 din Codul Comercial).

Principiile de observare:

1. Principiul independentei exercitiilor. Intreprinderea trebuie sa controleze


prin inventar, cel putin o data la 12 luni, existenta si valoarea elementelor
active si passive ale patrimoniului intreprinderii. Ea trebuie sa stabileasca
conturile anuale la inchiderea exercitiului in vederea angajamentelor contabile
si a inventarului. Aceste conturi anuale include bilantul, contul de rezultate si
o anexa: acestea formeaza un tot indisociabil.

2. Principiul continuitatii exploatarii. Pentru intocmirea conturilor anuale,


comerciantul, persoana fizica sau juridical, se presupune ca isi continua
activitatea.

3. Principiul permanentei metodelor. In afara de cazul cand intervine o


schimbare exceptionala in situatia comerciantului, persoana fizica sau
persoana juridical, prezentarea conturilor anuale, ca si metodele de evaluare
folosite nu se pot schimba de la un exercitiu la altul. Daca vor intervene
schimbari, ele vor fi descrise si justificate in anexa.

4. Principiul necompensarii. Elementele activelor si cele ale pasivelor trebuie


evaluate separate. Nici o compensatie nu poate fi efectuata intre elementele de
active si cele de pasiv sau intre rubricile de cheltuieli si cele de venituri din
contul de rezultate. Bilantul de incepere al exercitiului trebuie sa corespunda
cu bilantul de incheiere al exercitiului precedent.

Princiipiile de evaluare:

1. Principiul nominalismului monetar sau al costului istoric .


Diferenta pozitiva de valoare intre valoarea de inventar a unui bun si valoarea
sa de intrarea nu se contabilizeaza. Exita o exceptie: reevaluarea conturilor.
Daca se procedeaza la o reevaluare a tuturor imobilizarilor corporale si
financiare, abaterea de reevaluare intre valoarea actuala si valoarea neta
contabila nu poate fi folosita pentru compensarea pierderilor, ci va fi inscris
distinct in pasivul bilantului.

20
2. Principiul prudentei. Conturile anuale trebuie sa respecte
principiul prudentei. Chiar in absenta sau insuficienta beneficiului, trebuie sa
se peocedeze la amortizari si la provizioane. Trebuie tinut cont de riscurile si
de pierderile intervenite in perioada exercitiului, chiar daca intervin intre data
de incheiere a exercitiului sic ea de intocmire a conturilor.

6.Metode de evaluare a bunurilor in PCG

Metoda de baza, retinuta conform legii, de catre PCG pentru evaluarea


elementelor inscrise in contabilitatea este metoda costurilor istorice (costuri de intrare
in patrimoniu). Ea este fondata pe determinarea costurilor de achizitie pentru bunurile
achizitionate cu titlu oneros, a valorii venale pentru bunurile achizitionate cu titlu
gratuity, a costurilor de productie pentru produse de intreprindere, fie ca este vorba de
stocuri destinate vanzarii sau imobilizarii care vor fi utilizate de intreprindere pentru
ea insasi.

Valoarea va fi determinate in patru moment esentiale ale existentei


intreprinderii:

1. Valoarea la data de intrare in patrimoniu( costul de


achizitie, costul de productie, valoarea venala);

2. Valoarea de inventar( valoarea actuala desemnata ca


valoare venala la data inventarului) pentru ca legea
prescrie comerciantului de a controla prin inventor cel
putin o data pe an existenta si valoarea elementelor de
active si pasiv ale patrimoniului;

3. Valoarea de la data de inchidere a conturilor (valoarea de


intrare eventual corectata cu deprecierile pentru a o aduce
la data inventarului la valoarea sa actual);

4. Valoarea la data iesirii din patrimoniu (pretul de cesiune


sau lichidare, sau costul contabil al disparitiei.

21
7.Situatiile financiare in Franta:

In literatura franceza situatiile financiare, regasite sub denumirea de


documente contabile de sinteza, sunt definite ca situatii periodice in care este
prezentata situatia si rezultatele intreprinderii.
Organismul international de normalizare - International Accounting Standards
Board (IASB), prin IAS 1 „Prezentarea situatiilor financiare”, defineste situatiile
financiare ca o reprezentare structurata a pozitiei financiare a unei intreprinderi si a
tranzactiilor efectuate de aceasta, avand drept obiectiv oferirea de informatii despre
pozitia financiara, performanta si modificarile pozitiei financiare ale unei intreprinderi
unei game diversificate de utilizatori. Cadrul general de intocmire si prezentare a
situatiilor financiare precizeaza ca situatiile financiare reprezinta o parte a procesului
de raportare financiara si cuprind Bilantul, Contul de profit si pierdere, Situatia
modificarilor capitalului propriu, Situatia fluxurilor de numerar/trezorerie, Politicile
contabile si notele explicative.
Raportarea financiara pentru societatile din Franta este realizata prin situatii
financiare denumite documente de sinteza sau conturi anuale, influentate in mare
parte de prevederile Directivelor a patra si a saptea.
Acestea cuprind cel putin Bilantul, Contul de profit si pierdere si Anexe, dar
pot fi completate cu un Tablou de finantare al exercitiului. Continutul documentelor
de sinteza este stabilit in conformitate cu dispozitiile Planului Contabil General (PCG)
si trebuie sa asigure sub toate aspectele o imagine fidela a patrimoniului, a situatiei
financiare si a rezultatelor, chiar daca aceasta implica abateri de la reguli sau
prezentari suplimentare de informatii.
Specificul raportarii financiare din Franta este faptul ca documentele de
sinteza pot fi prezentate intr-unul din cele trei sisteme:
− sistemul de baza, cuprinde dispozitiile contabile minimale pentru societatile mijlocii
si mari;
− sistemul simplificat, destinat societatilor a caror marime nu justifica recursul la
cerintele
sistemului de baza; si
− sistemul dezvoltat, care propune documente care sa faciliteze analiza informatiilor
cu scopul

22
de a fi utile in gestiune. Documentele propuse prin sistemul dezvoltat, altele decât
cele din sistemul de baza sunt evidentiate doar cu titlu de recomandare.

Paralela Franta- contabilitatea Anglo-saxona


Contabilitatea, in ceea ce priveste tehnica si informatia, are obiectivul de a
masura si de a trduce activitatile unei entitati (activitati juridice pentru conturile
sociale si activitati economice pentru conturile consolidate). Dar aceasta masurare
este afectata direct de regulile si normele de elaborare care sunt la randul lor, rezultate
ale unor elemente precum cultura, dezvoltarea economica, istoria , institutiile in
masura sa stabileasca reguli contabile. In acest sens contabilitatea este o miza socio-
culturala, care scoate in evidenta consensul social de la baza contabilitatii.
Elaborarea regulilor contabile este un process politico-strategic complex, in
care fiecare parte isi poate apara propriile interese.
Aceste aspecte diverse care afecteaza contabilitatea demostreaza prin insasi
existenta lor caracterul contingent al contabilitatii. Termenul de contingent se refera la
faptul ca, contabilitatea evolueaza in timp si spatiu, in functie de diferite criterii care
pot fi de ordin istoric, cultural, economic. Contabilitatea nu este deci o masura fixa, ci
mai curand o masura in evolutie, in functie de diferite carcteristici.
De exemplu, bunurile achizitionate prin leasing nu sunt contabilizate
intotdeauna la fel in Franta, deoarece, la nivelul conturilor sociale, optica juridica a
fost privilegiata, pe cand in conturile consolidate si dupa exemplul practicii adoptate
in tarile anglo-saxone abordarea privilegiata este cea economica. Astfel, in Franta,
bunurile achizitionate prin leasing sunt contabilizate de societatea de leasing care este
posesorul lor juridic in conturile sale sociale, pe cand in Anglia si in conturile

23
franceze consolidate bunurile sunt contabilizate in conturile societatii utilizatoare,
realitatea economica fiind astfel privilegiata sub forma juridical a operatiunii.
Exista deci diferente de contabilizare pentru acelasi eveniment in functie de
sistemul de referinta contabil ales. Practica contabila este diferita deci in spatiu.
Alt exemplu, cazul provizioanelor de pensii. Acum cativa ani in Franta,
contabilizarea si inregistrarea lor in anexa nu erau obligatorii. Acum, firmele trebuie
sa mentioneze in anexele starilor lor financiare angajamentele pe care si le-au luat fata
de salariatii lor si este posibil( darn u obligatoriu deocamdata) de a scrie in in pasivul
bilantului aceste angajamente prin intermediul provizioanelor pentru pensii. Acest
exemplu arata ca practica contabila evolueaza in timp pentru aceeasi categorie de
societati.
Aceste doua exemple ilustreaza faptul ca sistemul contabil este contingent,
adica este o functie cu un anumit numar de factori sau variabile care il influenteaza.
Factorii care influenteaza contabilitatea sunt de doua tipuri:
•pe de o parte, factorii care sunt legati de mediul specific al unei tari sau regiuni ,
sunt deci factori de ordin cultural, istoric si economic, la care trebuie adaugat rolul
pe care il joaca diferitii actori (piete financiare, organizatii profesionale);
•pe de alta parte, factorii care sunt legati de functionarea organismelor de
normalizare si, in consecinta, de procesul de normalizare contabila adoptata de
diferitele tari.
Conform abordarii teoretice al lui Klaus Luder intre variabilele care definesc
contextual national, adica mediul si finalitatea sistemului de informatii contabile
exista o relatie. Cele trei finalitati ale sistemului de informatii identificate in lucrarile
lui Luder sunt:
- Informarea publicului;
- Informarea de tip legalist;
- Informarea gestionarilor.

Iar variabilele care definesc contextual national sunt:


1. Importanta relativa a tertilor, a actionarilor, a pietelor financiare, a statului si a
gestionarilor interni. De exemplu, in Anglia, pietele financiare si actionarii
sunt, prin comparative, mai importanti decat ceilalti utilizatori si influenteaza
astfel finalitatea informatiilor financiare si contabile in functie de propriile lor

24
nevoi. In Franta, Situatia este mai complexa, deoarece trebuie facuta diferenta
intre conturile sociale care au o finalitate juridical si fiscala importanta si
conturile consolidate, care au o optica mai economica orientate catre
informarea actionarilor si a pietelor financiare.
2. Locul contabilitatii este in cadrul dreptului. Aceasta a doua variabila se ocupa
de sistemul legal care face referinta ori la sistemul de drept scris de tarile
latine si germanice, ori la sistemul anglo-saxon de drept cutumier.
3. Cea de-a treia variabila integreaza rolul si influenta profesionistilor
contabilitatii si ai auditului dezvoltarii normelor contabile. In acest mod, in
Marea Britanie normalizarea contabila revine in sarcina profesiunii contabile,
pe cand in Franta si pentru majoritatea tarilor europene continentale,
normalizarea contabila intra in atributiunile statului

Ansamblul acestor variabile care caracterizeaza contextul permite clasarea


sistemelor de informatii contabile astfel:

MOD DE NORMALIZARE OBIECTIVE


Codificare de Influenta Informarea Informatie pentru Informatie pentru
catre lege organismelor tertilor, a fisc, stat, orice gestiunea interna
profesionale(auditori, actionarilor si proba de drept
experti-contabili) a pietelor
financiare
Importanta Puternica
Slaba Franta (conturi Franta (conturi
consolidate) sociale)
Slaba Puternica Anglia
Slaba Franta(contabilitatea
de gestiune)

Acest tabel pune in evidenta relatiile care exista in finalitatea informatiei


financiare si contabile( in directia tertilor, a gestionarilor sau a statului) si diferitele
variabile care orienteaza sau influenteaza aceste finalitati. Asa se explica faptul ca

25
tarile unde codificarea contabilitatii este facuta in mare parte de lege si doar putin
influentata de organismele profesionale au o contabilitate orientate mai curand catre o
informatiew de tip macroeconomic si juridic. Este cazul Frantei cu conturile sociale.
Pe de alta parte, tarile, unde, codificarea de catre lege a contabilitatii este slaba
si unde influenta organismelor profesionale este puternica, vor avea o contabilitate
orientate mai curand catre o informatie financiara externa. Este cazul Angliei.

Bibliografie

Mihai Ristea, Lavinia Olimid, Daniela Artemisa Calu, Sisteme contabile


comparate, Editura CECCAR, Bucuresti, 2006

26