Sunteți pe pagina 1din 7

Profetii ale Parintelui Arsenie Boca despre Romania

„Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu.


Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu.
Când şi-l trădează, să se găteasca de pedeapsă.“

Părintele Arsenie Boca

Iată că pe zi ce trece proorociile Părintelui Arsenie Boca se împlinesc într-un mod din ce în ce mai vizibil. Părintele
Arsenie Boca este unul dintre puţinii părinţi înduhovniciţi care a primit acest dar de a profeţi (şi nu numai) despre
evenimentele care vor avea loc în România. După cum spunea un alt mare duhovnic al neamului românesc,
Părintele Arsenie Papacioc: acest popor va avea un rol important în istoria omenirii. “Dumnezeu iubeşte Ţara
Românească şi pe ea vrea să o spele întâi de păcate. La mulţi le-am zis: - Nu plecaţi din ţară că ţara noastră are
destinul ei şi va da cei mai mulţi mucenici. Să vă rugaţi să nu vină şi peste voi necazurile care vin pe oameni, că vor
veni vremuri foarte grele. Să nu credeţi că voi n-o să răbdaţi foamea. Să vă pregătiţi pentru martiraj. Rugăciunea
Tatăl nostru „Şi nu ne duce pe noi în ispită” se referă la lepădările de Dumnezeu. Acesta este testamentul pe care
trebuie să-l urmăm noi. Unde ne merge bine, acolo nu sporim. Unde-i mai greu, acolo te curăţeşti mai sigur. Acolo
unde nu eşti cioplit, eşti necioplit”

Atragem atenţia asupra câtorva dintre profeţiile Părintelui Arsenie Boca privitoare la poporul român:

„Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-
or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări“.
Înainte de revoluţia din 1989, Părintele ne-a spus că miroase a praf de puşcă şi aşa a fost. Ne-a mai spus că o să ne
pască un mare cutremur şi blocurile din Bucureşti vor ajunge ca şi cutiile de chibrituri.
Părintele Arsenie a fost şi rămâne în inimile noastre ca un sfânt. Acum mergem la mormântul Părintelui Arsenie şi
ne rugăm acolo şi de câte ori îl chemăm în rugăciune, el ne ajută şi ne ocroteşte.
(Viorica Farcaş, 48 ani, Voilă)

Odată mi-a zis că, într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei ţări: Ungaria , Bulgaria şi Rusia. Atunci eu am zis:
„Ungurii or să ne ocupe pe noi?“, iar el mi-a spus: „Şi pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc“.
(Chiş Aurelia, 93 ani, com. Boiu, jud. Mureş)

În anul 1976, când picta biserica Drăgănescu, părintele Arsenie spunea, în dialog cu informatoarea „Vicol Tatiana“:
„Conducerii de astăzi nu-i trebuie mănăstiri. Ei au lăsat câteva mănăstiri istorice şi atât. Ei vor ajunge să cuprindă
întreg pământul, vor conduce lumea. Până atunci va fi bine de noi. Atunci se va vedea care este creştin adevărat,
că va răbda toate. Care nu, va cădea în valul lumii“.

Eu am zis: Eu nu cred că vor ajunge să cuprindă tot pământul, mai ales că sunt oameni fără credinţă. Părintele
Arsenie Boca a răspuns: „Sunt îngăduiţi de Dumnezeu... să pună stăpânire pe întregul glob pământesc... Nu te
pune cu ei rău, ci să fii credincioasă, că Dumnezeu este în orice loc, şi la Ierusalim ca şi la noi. Căci biserica din
inima noastră nimeni nu o poate dărâma“.
(Adrian Nicolae Petcu)

În ce priveşte viitorul, a spus odată: „Zdreanţa roşie, secera şi ciocanul, steaua cu cinci colţuri va dispare , dar va
veni steaua cu şase colţuri, anarhia, şi va fi vai şi amar de lume“.
(Cornea Elena, Hârseni)
Părintele Arsenie: „Vasile, americanii pe care ştiu că-i aştepţi, nu vor veni! Pe noi, singuri, ne aşteaptă o luptă grea
şi lungă. Cei buni şi drepţi vor da jertfă mare de viaţă şi sânge, cei slabi, nimicnici şi făţarnici vor îngroşa rândurile
duşmanilor noştri atât de mult, încât vor crede că sunt numai ei, atotputernici şi atoateştiitori.
Asta va fi burta lor moale şi-i va duce la pierzare când va veni din Răsărit un om cu stea în frunte.
Dar acesta va fi peste mulţi ani, peste foarte mulţi ani şi nouă Dumnezeu nu ne va hărăzi să vedem acele vremi. Tu
nu vei putea vedea americanii care atunci vor veni! Mie nu-mi va fi dat să văd, după sărbătoarea deşartă a
victoriei, câţi dintre cei drepţi au mai rămas! Căci vezi tu, Vasile, după această victorie deşartă, puţini dintre cei
drepţi vor mai fi în picioare şi la sărbătoare. Peste tot vor fi năimiţii *vânduţi duşmanului+ şi abia atunci va începe o
nouă luptă, poate mai uşoară, căci fără jertfă de sânge, dar la fel de lungă ca şi cea pe care am început-o noi
acum!“
Vasile Şerbu: „Dumnezeu să mă ierte, părinte, dar eu nu mai înţeleg nimic. După ce-om răzbi peste zeci de ani,
câştigul să fie tot al năimiţilor? Păi atunci pentru ce mai luptăm noi azi?“
Părintele Arsenie: „Păi vezi, asta-i Vasile, voi cei drepţi şi buni trebuie să luptaţi pentru ca nepoţii, strănepoţii şi
copii voştri să fie Oameni, cu capul sus printre drepţi, atunci când ne vom întreba câţi sunt dintre ai noştri şi câţi
dintre năimiţi, la victoria de care ţi-am vorbit.“
(Vasile Şerbu, Arpaşul de jos - Monitorul de Făgăraş, 13-19 feb.2008)

Odată venise o doamnă de la Bucureşti şi Părintele i-a spus că pe Bucureşti s-a „ouat“ de două ori, referindu-se la
bombardamente *dar şi la cutremure+, iar când se va „oua“ a treia oara Bucureştiul va fi şters de pe faţa
pământului, deoarece acolo forfotesc păcatele.
Altă dată, Părintele ne-a vorbit despre sfârşitul lumii, că sfârşitul lumii nu va fi aşa cum gândim noi că va muri
toată lumea odată. Ci va muri pe rând. Intr-o parte de lume vor fi războaie, în altă parte cutremure, în alta
înecări, vor fi accidente peste accidente, vor fi boli necunoscute şi fără leac. Toate acestea le putem vedea în
zilele noastre. Toate acestea, pe care le vedem acum, le-a proorocit Părintele Arsenie prin anii 1945-1946 ca să
ne întoarcem la credinţă că sfârşitul nu-i departe. Putem vedea asta după semnele care sunt.
Toate aceste semne ni le-a proorocit Părintele Arsenie prin anul 1945-1946 şi ne-a citit *tălmăcit+ din Biblie de la
Apocalipsă că se va ridica de la Răsărit un popor fără cruce, va bântui casele oamenilor, le va dărâma, le va
nimici, se va călca om pe om, se va mânca carne de om şi se va bea sânge de om. Cine va rămâne din războiul
acesta va fi ales ca grâul din pleavă. Pleava zboară, iar grâul rămâne. Se va alege cine va rămâne.
Părintele ne-a spus: „Nu vă spun de la mine. Aşa scrie în carte, în Biblie“.
(Preoteasa Lucreţia Urea şi Paraschiva Anghel)

Sunt multe de spus, şi *Părintele+ are mare dar şi mare putere. Acum, de când a trecut dincolo, îi simţim darul şi
puterea. Ne povestea că
„România va fi Grădina Maicii Domnului, Bucureştiul *reconstruit+ va fi noul Ierusalim. Şi care vor rămânea,
aleşii lui Dumnezeu, că numai aceia vor rămânea, vor fi într-o fericire nemaipomenit de mare. Dar numai
Dumnezeu ştie care vor fi aleşii“. Apoi mi-a spus de băiatul cel mare... că atunci când va fi Bucureştiul Noul
Ierusalim, el o să fie un om mare, că noi ca părinţi nu suntem vrednici să ştim unde va fi el.
Letiţia Suciu (Dumbrăveni)

“Eram cu parintele Arsenie si l-am intrebat: ‘Ce sa facem parinte, ca acum este foarte rau?’.

Parintele zice: ‘ Va veni si mai rau’…;


“Imi pare rau de voi ca sunteti slabiti in credinta. Veti cadea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu va fie frica
pentru a va salva sufletele! Vor veni vremuri foarete grele, dar toate sunt ingaduite de Dumnezeu, Care este
tovarasul de drum al fiecaruia, de la nastere pana la moarte. Vor cadea si cei alesi, imi pare rau ca sunteti cei de
pe urma. Va vor cerne. Vor pune impozite, taxe si alte ingradiri. Va vor lua totul!”;
“Trebuie sã ne întãrim spiritualiceste, fãrã de care viata noastrã este moartã, chiar dacã ne merge numele cã
trãim. Luati exemplu de la Stefan cel Mare, care, cu o mânã de oameni întãriti spiritualiceste, tinea pe tãtari la
Nistru si pe Turci la Dunãre”;

“Spunea Pãrintele Arsenie sã ne spovedim si împãrtãsim mai des, cã va sosi timpul când se va lua Sfânta
Liturghie la cer si nu se va mai sãvârsi pe pãmânt“. - “Cu trecerea de vreme, satana s-a mai iscusit in rele. Pe cine
poate sa-l intoarca impotriva lui Dumnezeu, o face, ranjind bucuros; pe cine iubeste pe Dumnezeu, dar calatoreste
fara sfat si intrebare, il invata si el sa iubeasca pe Dumnezeu, si-l lauda ca bine face, fara sa priceapa acestia ca au
cazut la lauda straina si ca in credinta lor s-a incalcit un fir subtire de putere vrajmasa. (…)
Deci nu-i de mirare ca-i da in robia inselatorului de minte, ca sa-i chinuiasca. Cate unii mai aprinsi la minte, fie de la
fire, fie de la boli, neavand cercarea dreptei socoteli, scancesc in inima lor dupa daruri mai presus de fire, imbulziti
de iubirea de sine. Avand iubirea fara minte, pe care ar vrea sa o cinsteasca cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu
ingaduie duhului rau sa-i amageasca desavarsit (II Tesaloniceni 2, 11), ca pe unii ce indraznesc sa se apropie de
Dumnezeu, necurati la inima. De aceea, pentru indrazneala, ii da pe seama vicleanului sa-i pedepseasca. Astfel,
cand atarna de la Dumnezeu o atare pedeapsa peste oarecare, il cerceteaza satana, luand chipul mincinos al lui
Hristos, si graindu-i cu mare blandete ii tranteste o lauda, cu care-l castiga fulgerator, si poate pentru totdeauna,
ca pe unul ce, pe calea cea stramta si cu chinuri ce duce la Imparatie, umbla dupa “placeri duhovnicesti”. Iata-l cu
momeala pe gat. De acum, dupa oarecare scoala a ratacirii, cand increderea ii va fi castigata desavarsit si-i va fi
intarita prin potriviri de semne prevestite, ajunge increzut in sine si in hristosul lui, incat si moarte de om e in stare
sa faca, intemeindu-se pe Scriptura.

“Iata cum, “puiul de drac” al iubirii de sine, facandu-se barbat si ajutat prin vedenii mincinoase de tatal sau, tatal
minciunii, stramba mintea bietului om, incat i se va parea pacatul virtute dumnezeiasca. Ba inca, omorand pe cei ce
nu cred ca el, i se va parea ca face slujba lui “dumnezeu” (dumnezeul care l-a inselat pe el) (Numeri 25, 7-13).

Cand stai de vorba cu cate unii din acestia, te uimeste convingerea si siguranta lui, uneori si legatura cu judecata a
cuvintelor lui, si nu poti prinde repede ca stai de vorba cu un inselat si sarit din minte. Asta, pana nu-i afli prima
spartura a mintii, de la care apoi toate mestesugirile vicleanului sa-si de-a arama pe fata. Trebuie sa-i prinzi
momeala pe care a inghitit-o si care, de cele mai multe ori, e caderea la lauda, cu care tatal minciunii si-a mangaiat
pruncul iubirii de sine, pe care l-a clocit cu atat osardie cel amagit de minte.

Si nu e mare mirarea, caci zice un filosof: e destul sa primesti in minte o singura prejudecata, ca apoi sa nu fie
prapastenie la care sa nu ajungi in chipul cel mai logic posibil cu putinta. De aceea Biserica insira printre pacatele
mintii si prejudecatile.

Cu ingaduirea lui Dumnezeu, satana ii cerne si ii culege pe toti cei ce umbla in lumea aceasta dupa placeri, chiar
duhovnicesti, daca ii prinde ca inca nu s-au lepadat desavarsit de iubirea de sine si de orice spurcaciune a vietii,
dupa atata si atata propovaduire a Bisericii. Ca patimile acestea ii fac pe oameni sa cada loviti de sagetile laudei
si sa se trezeasca cu mintea inselata si sarita de la locul ei (din socoteala smereniei).

Ca iata, pe cei ce nu aveau curatia vietii, lingaii de la curtea regelui Ahab, i-a dat inselaciunii desavarsite a duhului
minciunii, si sfatul lor este ispita regelui iubitor de slava desarta, ispita in care trebuia sa cada si regele, ascultatorul
lor, pentru pacatele sale. Ca si inselatii aceia, care l-au palmuit pe adevaratul prooroc al lui Dumnezeu, asa si
proorocii mincinosi din zilele noastre sunt de o indrazneala nemaipomenita si palmuiesc smerenia, dandu-se pe sine
de ceva mare (…)

Pe semnele urmatoare se pot cunoaste ca nu mai sunt intregi la minte:

1. Se dau pe sine de ceva mare, cum s-au dat de altfel toti ereticii (ratacitii) vremurilor, pe care insa i-a afurisit
Biserica prin Sfintele Soboare.

2. Cad la lauda, avand o smerenie mincinoasa.

3. Se tin pe sine mai presus de Scriptura (unul chiar mi-a rupt-o), mai presus de Biserica si Sfinti.

4. Mor dupa a fi ascultati si crezuti de oameni.

5. Fierb de manie cand nu sunt luati in serios.


6. Adesea au “graire in duh”, cu “duhul” care-i poarta si-i invata.

7. Nu vor, nici in ruptul capului, sa-si controleze prin preoti cele auzite de la “duhul” lor.

8. Cate unii, cu toate acestea, arata o evlavie neobisnuita: marturisind pe Hristos, pe Maica Domnului, facandu-si
Sfanta Cruce, batand matanii, sarutand icoanele, ba si Sfanta Impartasanie luand si jurandu-se ca-s oamenii lui
Dumnezeu, iar ei sunt inselati.

9. Fac pe proorocii si imprastie spaima in oameni. Multe proorocii li se implinesc, dar multe nu. Asta atarna de
puterea de stravederea a ‘duhului’ care le spune ce le spune, ca unul ce n-are invelitoarea trupului si de aceea
prinde cu oarecare vreme inainte cele ce le apropie Dumnezeu de oameni. Dar asta nu e proorocie.

10. In numele “dumnezeului” lor sunt in stare sa omoare om, intemeindu-se pe Scriptura, ca si Avraam a fost in
stare de o atare ascultare, iar Fineas a si facut aceasta, si i-a socotit acestuia ravna pentru Dumnezeul sau (Numeri
25, 7-13). Cu amagirea ascultarii pana la uciderea de om, a incercat vrajmasul pe multi, in toate vremurile, chiar si
pe pustnici daramite pe oamenii lumii. Prin urmare, fiind asa de saritori cu ascultarea si credinta la povetele
“duhului lor” pe care-l cred ca e Hristos, (si nu e), sunt intr-adevar o adevarata primejdie printre oameni; teroristi
(pentru cei slab credinciosi).

11. Sar de la un lucru la altul si leaga lucrurile fara nici o legatura. Talcuiesc gresit, stramba adevarul si se
propovaduiesc din Scripturi mai mult pe ei insisi decat pe Dumnezeu, mergand grabit spre cea mai de pe urma
sfaramare si sarire a mintii.

12. In preajma lor simti tulburare si primejdie, caci multi dintre ei au fost pe la casa de nebuni, sau vor trebui sa se
duca.Nu-i ocaram, ci ne pazim, si invatam si pe altii sa se pazeasca si ne infricosam cat de groaznic si-au taiat
mintea in Scripturi (II Petru 1, 20)Totusi, pe cat se poate, sa incercam sa-i intelegem, lamurind adevarul lucrurilor si
mestesugirile vicleanului. E stiut ca facand omul gandurile si voile celui rau, intra acela in el. Sau, altfel zicand:
iubind cele rele, pe firul acestei iubiri intra vrajmasul in cetate, adica prin cele de-a stanga, relele. Cand insa vede
ca nu poate amagi pe om cu cele de-a stanga, sare in cealalta margine, de-a dreapta de tot, cautand acolo sa-l
amageasca, ca sa-i dea omul crezare. (Firul iubirii omului are doua capete: de-a stanga iubirea celor rele si de-a
dreapta iubirea virtutii; diavolul il cantareste atent pe cel ochit spre inselare spre ce inclina si-l sageteaza apoi fie
cu laude pentru virtuti, fie cu indemnuri spre pacate. Extremele sunt ale diavolului si abia mijlocul, adica dreapta
socoteala, e acela care-l duce pe crestin in bratele lui Dumnezeu.)

Ii tranteste o lauda pentru multimea credintei in Dumnezeu si a iubirii virtutii, si-l indeamna ca fara masura si fara
intrebare sa se sileasca in acestea. Pe unul il trezea la rugaciune, silindu-se sa-i strecoare in minte si in inima parere
mare despre sine, precum ca pe el il trezesc Ingerii la pravila. Sau, daca cel ochit spre inselare nu e chiar asa de
virtuos, ii mai ingaduie, ba sa fumeze, ba sa bea, zicandu-i prin gandurile lui ca-i trebuie putere si ca nu-i pacat. Pe
unul l-a sagetat aratandu-i-se in chipul lui ‘Hristos’, si spunandu-i: ‘Pentru dumneata ,mai rasare soarele!’ Douazeci
si cinci de ani pe urma l-a mai dascalit, ca sa ajunga sa se creada pe sine ca el este ‘Fiul Omului’ din Scriptura, care
va desparti oile de capre si va intemeia Imparatia lui Dumnezeu pe pamant, si ca in zilele lui va fi sfarsitul si judecat
se va face prin el.

Firul acestei iubiri, fie ca inclina spre pacate, fie ca inclina spre Dumnezeu, vrajmasul cauta sa-l prinda de capete,
nesfiindu-se, ucigasul, sa se dea drept ‘Dumnezeu’, numai sa te prinda. De aceea au zis Parintii ca intotdeauna
extremele sunt ale diavolului. Adica si prea mare iubire de Dumnezeu inainte de vreme poate fi pricina de cadere; o
iubire oarecum pamanteasca, patimasa, nelinistita, nesenina, necurata si pironita. Grija la minte!, caci razboiul
nevazut cearca pe toata lumea si n-a crutat nici iubirea de Dumnezeu a Apostolilor!”
”Mai tare si mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume. Necazurile vietii insa
iau pe oameni din alta parte, silindu-i sa-l caute pe Dumnezeu. Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea
greselilor noastre, urmare pe care ingaduie Dumnezeu s-o gustam spre inteleptirea noastra”.
” Nu este alta cale de mantuire, de ispasire a pacatelor, decat cale Crucii. Daca ar fi fost alta, Dumnezeu ne-ar fi
aratat-o pe aceea. Prin Cruce, prin suferinta unei rastigniri in viata, se intra in Imparatia lui Dumnezeu. Si se intra cu
atat mai sigur, cu cat rabdam o rastignire nedreapta. Deci, cel ce vrea sa se mantuiasca n-are pe nimeni de osandit
pentru crucea pe care o duce. Cine s-a hotarat cu toata puterea sufletului sau sa vina la Iisus, rastignirea-l asteapta,
dar acesta iubeste din tot sufletul pe cei ce-l rastignesc. In necazuri se vede iubirea omului de Dumnezeu si de
oameni. In cuptorul suferintelor de tot felul se curateste sufletul omenesc pentru Imparatia lui Dumnezeu. Si
suferinta smereste trufia omului si Il face pe Dumnezeu prieten. Asa sa va talcuiti crucea pe care o aveti fiecare de
dus! In Cruce Dumnezeu a ascuns o taina: taina mantuirii fiecaruia. Vai de cel ce nu are o cruce de dus: acela n-are
prin ce se mantui“.
“Toate darurile inchise in destinul nostru sunt ingradite cu suferinte si numai la atatea daruri ajungem, prin cata
multime de suferinte putem.. razbi cu bucurie. Numai atat bine putem face, cata suferinta putem ridica de pe el.
Numai atata mangaiere putem aduce printre oameni, cata amaraciune putem sa bem in locul celor ce vrem sa-i
mangaiem. Atata stralucire va arata iubirea de Dumnezeu si de oameni in noi, sau atat de puternice vor fi mila si
adevarul in noi, cata vapaie de ura infruntam bucurosi pentru Dumnezeu si oameni. Si asa mai departe. E bine de
stiut si aceea ca darurile lui Dumnezeu dau o mare putere de a suferi, cu seninatate, orice potrivnicie in calea
darului si, rabdandu-le cu liniste, toate piedicile cad pe rand, printr-o nevazuta randuiala dumnezeiasca”

”Cine se leapada de lume nu mai sta la cumpana intre pretul lumii intregi (de i-ar da-o cineva toata in stapanire
pana la sfarsitul veacului), si intre pretul sufletului, curatit si stralucit de slava lui Dumnezeu, in viata de apoi. Fata
de slava aceea, ale lumii de aici toate sunt gunoi (Matei 16, 26 ; I Ioan 2, 17). Lepadarea de lume e o convingere pe
care poti sa o ai si in mijlocul lumii stand, precum poti sa n-o ai si in mijlocul pustiei petrecand. Dar cei ce se
mantuiesc, toti trebuie sa o aiba”
“Lupta incepatorului este lupta izbavirii de patimi; straja atentiei la portile simturilor, ca sa nu intre pruncii
vavilonesti, care facandu-se barbati, ar fi mai greu de scos. Deci, cum arata aceia sa-i si loveasca de Piatra ca sa nu
ajunga cu ei la lupta. Navala de ganduri sa nu descurajeze pe incepatori; toata grija sa-i fie, sa nu primeasca
gandurile. A nu avea ganduri e tot asa de cu neputinta, ca si a crede ca poti opri vantul. Cu oranduire
dumnezeiasca, vin si vremuri fara furtuna.
Incepatorii pot sa vada cum numele Mantuitorului ii izbaveste de asuprirea momelilor vicleanului, ceea ce-i
indatoreaza cu o mare smerenie inaintea Lui. Partea incepatorilor este nevointa de a usca izvoarele patimilor din
pamantul inimii, precum si grija de a nu sui cu mintea in vazduhul parerii [de sine], caci acolo bat furtuni mari si se
rup aripile mintii. Fiindca de multe ori e atrasa mintea dincolo si, furata cum e, usor poate fi muscata de bucuria
straina. Sfintii Parinti ne atrag luarea aminte sa ne impotrivim acestei rapiri a mintii, pentru ca dincolo, mari si
multe sunt primejdiile, in care incepatorii pot sa-si franga mintea. Incepatorii trebuie sa stea cu mintea de straja la
portile sufletului, ca sa nu intre foc strain in cetate.”.
“Teza Sf. Maxim Marturistorul “

… inainte de-a se ridica omul pe treapta mai inalta a contemplatiei, trebuie sa treaca prin faza implinirii poruncilor,
prin faza dobandirii virtutilor, prin faza faptelor. Faza contemplatiei e o faza de pace launtrica. Dar omul nu se
poate odihni in fericirea contemplatiei pana nu si-a unificat si consolidat fiinta, ca sa iubeasca numai binele. Iar
aceasta nu se poate realiza decat prin actiune prelungita, prin fapte convergente spre bine, prin castigarea
deprinderilor neclintite in savarsirea binelui.
Caci simpla gandire la bine si chiar simpla vointa de a face binele, fara trecerea deasa - si aceea o vreme regulata -
la facerea binelui, nu numai ca e departe de a realiza aceasta armonie, unitate si siguranta, ci, dimpotriva, trezeste
opozitia tendintelor contrare. Un om de teorie se stie ca e un om slab, macinat de contradictii interne, mereu
sporite prin reflexiunea care nu trece la fapte. De abia fapta arunca o decizie in cumpana acestor balansari si care,
mai ales prin repetare, aduce definitiv castig la cauza tendintelor bune. Nu degeaba virtutea insemneaza etimologic
barbatie. Ea a adus o solutie barbateasca a vietii”.
DOAMNE AJUTA...

Spunea odată cineva: „Părinte, Ceauşescu strică bisericile”. „Nu el, mă, ci păcatele omenirii“ – i-a răspuns Părintele.
(Maria Matronea, Sibiu)

Odată, la Drăgănescu, am stat de vorbă cu Părintele Arsenie în biserică şi când să ies către poartă, cam pe lângă
fântână, Părintele s-a oprit în faţa mea şi mi-a zis: „Măi, hai să-ţi spun ţie ceva, că sţiu că tu nu mă spui la nimeni”.
Şi continuă: „Hai, să-ţi spun cum se va descotorosi România de comunism. Toate celelalte ţări comuniste vor face
paşnic trecerea de putere de la comunism la capitalism – ca şi când dai cămaşa de pe tine şi iei altă cămaşă –
numai România va face trecerea prin vărsare de sânge şi vor muri mulţi”. L-am întrebat pe Părintele dacă voi muri
şi eu. Atunci, sfinţia sa s-a aşezat către Răsărit, cu mâinile împreunate, ca şi când s-ar fi rugat (nu cum fac preoţii,
cu mâinile în sus). A stat aşa, cu faţa către cer, vreo 15 minute. Mi-a spus, apoi, că nu voi muri la revoluţie, dar că
„ăsta” va muri în ziua de Crăciun. L-am întrebat: „Care ăsta?”. „Ăsta, mă, care ziceţi voi că nu vi-l mai schimbă
Dumnezeu”. Am întrebat încet: „Ceauşescu, Părinte?”. Dânsul mi-a zis: „Da, mă, ăsta. Şi voi muri şi eu, cu vreo 3
săptămâni înaintea lui”. (Biliboacă Matei, Săvăstreni)

Părintele Arsenie a fost şi rămâne în inimile noastre ca un sfânt. Acum mergem la mormântul Părintelui Arsenie şi
ne rugăm acolo şi de câte ori îl chemăm în rugăciune, el ne ajută şi ne ocroteşte. (Viorica Farcaş, 48 ani, Voila)

Mi-a spus odată Părintele: „Bucureştiul are să, fie al doilea Ierusalim (după cele spuse în continuare nu rezultă că
acest lucru este neapărat bun, căci poate fi Ierusalimul – oraş sfânt, dar poate fi şi Ierusalimul în care nu mai
rămâne „piatră peste piatră”! ).

Să nu vă .fie frică, căci Ţara Făgăraşului este păzită de Maica Domnului. Stă Maica Domnului în coate şi genunchi şi
se roagă pentru Ţara Făgăraşului”. Iar eu i-am spus: „Vai, Doamne, cum să fim noi aşa de vrednici, noi – nişte
păcătoşi, ca să stea Maica Domnului în genunchi să se roage pentru noi!?”. Şi mi-a răspuns: „Ascultă aici, Silvia, la
voi e mănăstire la Sâmbăta, se face mănăstire la Bucium, se face la Berivoi, se face la Dejani şi se mai face una…
Deasupra la munţii voştri veţi vedea o stea cu coadă. Când o veţi vedea se va întâmpla ceva [atunci a început
revoluţia+. Şi tot în Munţii Făgăraşului se va arăta o cruce de stele, iar atunci va mai fi ceva: un eveniment mare.
(Toacşe Silvia, Copăcel)

„Ne-a mărturisit că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre Împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această
lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuşi, el nu va împiedica aceasta,
deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată. Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi
foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la Muntele Athos. „În ea – ne-a spus
părintele Arsenie – se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să
împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la
serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe
furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei
care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”.

Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus ca această „lucrare diavolească” nu este ceva ce a apărut
în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru
lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între
care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de
aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi… Aici, însă, părintele a făcut o
afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi
într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor
extraordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a
cunoaşterii materialiste”. (Radu Cinamar- Viitor cu cap de mort – în culisele puterii, Editura Daksha)

Mi-a mai povestit cineva că Părintele s-a rugat insistent la Dumnezeu pentru americani, să nu-i pedepsească, să-i
ierte că şi ei sunt creaţia Lui şi să aibă milă de ei. Şi 1-a dus Dumnezeu pe Părintele Arsenie să vadă ce e pe acolo –
prin America – şi a zis Părintele: „Da, Doamne, sunt vrednici de pierzare”. Cum l-a dus? Nu ştiu. Nu cred că l-a dus
cu trupul L-a dus cu duhul. Ca urmare a ceea ce a văzut cu duhul, Părintele a pictat la Drăgănescu, deasupra scenei
Învierii, mai multe clădiri moderne (turn) în flăcări, reprezentare care ar putea fi profetică (vezi cele două turnuri din
„11 septembrie”).

Prea Sfinţitul Daniil, la înmormântarea Părintelui Arsenie, a spus că ar fi zis Părintele Arsenie aşa: „Vor veni
necazuri mai mari decât Munţii Făgăraşului”. Ne-om duce la munţii Făgăraşului şi la dealul Prislopului să se
prăvălească peste noi că nu mai putem rezista («Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi!, şi
dealurilor: Acoperiţi-ne!» – Lc.23, 30). Şi ne-om duce la morminte să iasă afară şi să intrăm noi de vii că nu mai
putem rezista.

Părintele a iubit mult Munţii Făgăraşului; venea mereu pe la cabana Podragul şi pe la Turnuri. Spunea Părintele:
„Munţii Făgărasului şi dealurile Prislopului vă vor acoperi pe voi”.

Părintele a fost şi este un sfânt între noi. O femeie i-a spus: „Părinte, când o fi la judecată, să ne treci cu grămada”.
Părintele a zis zâmbind: „ N-ai spus rău, măi”. A trecut de multe ori pe la noi prin sat. Unii îl cunoşteau, alţii nu-1
cunoşteau, dar Părintele spunea: „Oamenii la voi sunt cam răi, dar totuşi, fac milostenie multă şi asta îi ajută”.
(Olimpia Fuciu, Ucea de Sus)

Eram cu Părintele Arsenie şi l-am întrebat: „Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău”. Părintele zice: „Va veni
şi mai rău”. Zic: „Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm”. „Mă, face-ţi semnul sfintei cruci pe tot
ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce
anulează tot ce este otrăvit”. (Maria Matronea, Sibiu)

Îmi spunea părintele Bunescu că Părintele Arsenie se ducea în miez de noapte la biserică, îngenunchea în întuneric
lângă masa sfântului altar şi două-trei ore se ruga pentru poporul român. (Pr. Bunea Victor, Sibiu)