Sunteți pe pagina 1din 7

Diana Dumitriu

____________________________________________________________________

IMPORTANTA JOCULUI

MOTTO:
„Când nu mai suntem copii, suntem deja morţi” (C. Brâncuşi)

„Jocul este întotdeauna o speranţă de plăcere.” (Francoise Dolto)

Ce este jocul?

1. Jocul reprezintă un mod de comunicare - o cale pentru exprimarea


sentimentelor şi dorinţelor, explorarea relaţiilor, descrierea
experienţelor şi împlinirea de sine. Orice joc este un mediator al
dorinţei – aduce o satisfacţie şi permite exprimarea unei dorinţe faţă de
alţii.
2. Jocul înseamnă învăţare. Jocul reprezintă pentru copil ocazia de a
învăţa să cunoască lumea care îl înconjoară şi de asemenea, de a învăţa
să se cunoască pe el însuşi, evoluând în ritm propriu.
3. Jocul reprezintă o activitate plăcută, de amuzament, divertisment,
recreere.
4. Jocul este un element de neînlocuit în evoluţia copilului, care-i
permite să se identifice cu adultul şi să-şi descarce stresul.
5. Este o activitate importantă în viaţa copiilor în special, dar şi a
adulţilor Pentru că în anumite circumstanţe ale vieţii şi adulţii se joacă.
Iar realitatea ar fi mult mai greu de suportat dacă oamenii nu s-ar juca.
6. Jocul este pornit din iniţiativa copilului – el alege cum şi cu ce să se
joace.
7. Copilul care se joacă construieşte lumea, o apropie, o analizează şi
caută să o înţeleagă.
8. Jocul este „oglinda” vieţii interioare, psihice a copilului.

Toată lumea ştie că un copil sănătos este un copil care se amuză, care explorează tot
ce se află la îndemâna sa, care se ocupă de tot felul de activităţi, îndemnat de
curiozitate. A priva un copil de joacă înseamnă de a-l priva de plăcerea de a trăi.

1
Diana Dumitriu

Evoluţia jocului
Copilul este pregătit pentru joacă încă din viaţa intrauterină: simţurile sale sunt
capabile să asimileze orice senzaţie, sunet, rezonanţă emoţională. Începând cu
primele săptămâni după naşterea sa, bebeluşul se joacă:
 îşi priveşte mama (faţa părintelui este prima şi cea mai minunată „jucărie”
pentru copil);
 ascultă sunetele din jurul său;
 se ascultă scoţând sunete;
 urmăreşte cu privirea razele de soare, mişcările din jurul său, umbrele;
 simte diferite gusturi şi mirosuri;
 prinde obiectele în mânuţă, le apropie, le analizează.
Pentru bebeluş, printre primele jocuri de plăcere complice cu adultul, este şi jocul
prin care îşi ascunde faţa, pentru ca apoi să o descopere (să-şi arate faţa).

Odată cu împlinirea vârstei de 5-6 luni, dorinţa copilului de a comunica şi a se juca


în mod activ, ocupă din ce în ce mai mult timp zilnic. Crescând, copilul începe să se
târască, să stea în şezut şi apoi să meargă autonom în patru labe. În fiecare zi, copilul
are noi iniţiative pentru a stăpâni spaţiul de libertate. Copilului îi place să distingă şi
să compare formele, culorile, sunetele, şi chiar să creeze şi să modifice forme: rupe
hârtie, mâzgăleşte cu creionul, etc.

După acest joc al percepţiei şi explorării, copilul iniţiază jocul de a avea şi a păstra:
umple coşuri, valize cu diferite lucruri, obiecte pe care le plimbă apoi cu el.
Urmează apoi perioada jocurilor a căror caracteristică este reprezentată de „a face”:
asamblări, dezasamblări a imaginilor în trei dimensiuni, puzzle-uri, jocuri de
construcţii. Tot acum este şi perioada în care copiii descoperă caracteristicile
specifice sexului lor:
 băieţilor le plac jocurile de construcţie, pentru plăcerea de a le demola după ce
le-au construit; băieţii preferă jocuri de rivalitate (jocuri cu arme, jocuri
zgomotoase, jocul de-a războiul etc).
 fetelor, dimpotrivă, le este caracteristică dorinţa şi plăcerea de a păstra ceea ce
construiesc, sau au deja; fetele preferă jocul cu păpuşi, cu mărgele etc).
Cu fiecare lună, cu fiecare an, copilul creşte şi se joacă, iar jocul îl ajută să se
dezvolte, să evolueze, să-şi exerseze noi capacităţi. Copilul se joacă: imitând,
inventând, construind, înţelegând, învăţând.

Importanţa jocului
„Oare numai puiul de om se joacă?”
Într-adevăr şi puii altor specii de mamifere par să se joace: vidrele se joacă lăsându-
se să alunece pe pantele muşuroaielor de pământ, viţeluşii şi mânzii se joacă
2
Diana Dumitriu
zburdând pe câmpii, pisicile sunt atrase de joaca cu orice obiect care se mişcă, câinii
se vor juca plini de energie cu o mingie sau vor prinde din zbor un obiect aruncat de
stapân pentru a-l aduce înapoi, etc.

Dar aceste activităţi de joacă sunt stereotipe, provocate uneori de nevoia de


motricitate. Ele nu sunt nici creatoare, nici variate. La puiul de om, încă de la
primele activităţi ludice sunt vizibile inventivitatea şi creativitatea, nimic nu este
niciodată stereotip. În cazul în care copilul nu se joacă, iar privirea sa nu este atrasă
de nimic din mediul înconjurător, sau dacă este animat de gesturi repetitive continue,
fără nici o modulaţie de plăcere sau inventivitate, acel copil se află la riscul de a
dezvolta o afecţiune psihică, somatică, relaţională etc.

• Jocul contribuie în mod decisiv la dezvoltarea fizică, cognitivă, socio-


emoţională a copilului;
• Lumea jocului este un stimul pentru dezvoltarea limbajului;
• Jocul promovează concentrarea atenţiei şi interesul copilului, amplificându-i
cunoştinţele, contribuind la îmbunătăţirea performanţelor cognitive;
• Jocul este un prilej de stimulare a creativităţii şi inventivităţii copilului;
• Prin joc, copilul deprinde modalităţi de control al emoţiilor (copilul învaţă că
nu tot ce simte va fi exprimat vizibil, în timpul jocului, ci numai acele
comportamente acceptate social);
• Jocul ajută la dezvoltarea simţului moral (distincţia între bine şi rău).

Prin activitatea de joc, copiii:


desfăşoară o activitate în sensul identităţii personale;
rezolvă probleme de viaţă din mediul înconjurător, fizic şi social;
experimentează posibilităţi de adaptare, de a deveni mai flexibili în gândire;
creează soluţii diferite;
exprimă experienţele lor în simboluri;
comunică cu ceilalţi (sau cu sine), vorbesc, ascultă, înţeleg;
- folosesc obiectele din jurul lor în scopul pentru care sunt create, dar şi în alte
scopuri;
se concentrează pe ceea ce fac, devin atenţi, motivaţi şi interesaţi.

Participarea părintelui la jocul copilului. Cum ajutăm copilul în timpul


jocului?
Deosebit de important este ca părinţii să se angajeze în jocul copiilor când aceştia
sunt mici pentru a-i supraveghea şi proteja, iar când copiii cresc, pentru a-i învăţa
reguli mai sofisticate de joc sau pentru a-i ajuta să înţeleagă aceste reguli.

Participarea părintelui la joc poate fi:

3
Diana Dumitriu
a. activă (părintele participă efectiv la jocul copilului, se joacă împreună cu
copilul);
b. pasivă (părintele urmăreşte jocul copilului, fără a se implica direct în joc).

Ambele situaţii de participare sunt importante pentru copil. Este bine ca un copil să
simtă prezenţa şi sprijinul părintelui în timpul jocului. Sunt momente în care copilul
doreşte ca părintele să fie în aceeaşi cameră cu el când se joacă şi sunt momente în
care copilul doreşte să se joace cu părintele său. Pentru ambele situaţii de participare
a părintelui la jocul copilului, etse important să:

- stabilim o legătură afectivă pozitivă de


comunicare cu copilul;
- asigurăm un mediu de joacă plăcut şi
comod pentru copil;
- alegem activităţile care corespund
nivelului de dezvoltare al copilului;
- facem dovada flexibilităţii în alegerea
metodelor de interacţiune cu copilul;
- lăudăm şi încurajăm pozitiv eforturile
copilului;
- exprimăm prin gesturi, mimică,
cuvinte, plăcerea acţiunii comune cu
copilul în timpul jocului;
- demonstrăm comportamente pozitive,
pentru a ajuta copilul să le înveţe.

Jucăria. Tipuri de jocuri şi jucării


Jucăria este un obiect pe care îl folosim pentru a ne juca („O sfoară este o
jucărie?”, „Dar 10 beţe de chibrit?” – dacă se găseşte o modalitate de a se juca cu
ele, atunci, da, le putem considera jucării). Un obiect nu este în sine o jucărie. El
devine jucărie atunci când cineva, în general, sau un copil, în special, reuşeşte să-l
utilizeze pentru joc. Nici măcar jucăriile pe care le cumpărăm cu această denumire,
nu sunt cu adevarat jucării, decât dacă sunt folosite în cadrul jocului (un căţel de pluş
care latră, se ridică în două labe, dă din coadă şi merge prin casă, nu este în mod
obligatoriu o jucărie. Dacă nimeni nu se joacă cu el, toţi stau şi-l privesc, atunci când
bateriile se termină, copiii îl consideră stricat şi nu se mai ating de el.)

Există jocuri care nu au nevoie de suport material: alergatul, numărătoarea, jocurile


cu ghicitori, leapşa. Alte jocuri se bazează pe un material, obiect. Astfel, jucăria
„intră în scenă” ca un excelent stimulent al jocului. Unele obiecte sunt gândite
pentru a fi jucării (sunt concepute cu acest scop): păpuşi, maşinuţe, roboţei, cuburi,

4
Diana Dumitriu
puzzle. Dar există şi obiecte sau materiale care nu sunt concepute/create ca jucării,
dar care pot fi folosite cu succes pentru joc: un băţ care în joc poate deveni calul
copilului, un fir de iarbă care se poate împleti împreună cu alte fire, un capac de
cratiţă ce poate deveni tobă, cearşafurile ce se pot transforma în corturi, pantofii
mamei….

Indiferent în care categorie se încadrează, jucăria este o unealtă indispensabilă


pentru evoluţia copilului pe toate planurile dezvoltării: fizică, cognitivă, emoţională,
socială, senzorială. Jucăriile propuse pentru un copil de la naştere până la 3 ani sunt
aproape toate obiectele viu colorate şi atragătoare, dar care nu pun în pericol copilul,
obiecte ce dezvoltă dorinţa copilului de a le manipula, analiza, explora.
Jucăria este un obiect care solicită, incită şi stimulează jocul.

• O jucărie este cu atât mai folositoare cu cât permite copilului o mai mare
libertate şi creativitate în utilizarea ei.
• Copiii învaţă foarte bine când sunt lasaţi să o facă cu mai puţin material
necesar la dispoziţie şi cu cât dispun mai mult de o latură afectivă.
• Jucăriile foarte scumpe nu aduc un surplus privind dezvoltarea suplimentară a
copilului.

Tipuri de jocuri şi jucării:


o pentru dezvoltarea motricităţii (mişcării): premergător, triciletă, balon, mingie,
coardă, cerc, popice, topogan,
balansoar, jocuri de încastrare şi
manipulare;

o pentru dezvoltarea creativităţii şi imaginaţiei: creioane de colorat sau de ceară,


carioci, culori, foi de hârtie, plastelină,
instrumente muzicale, păpuşi,
marionete, jocuri de construcţie, puzzle.

o pentru dezvoltarea afectivităţii: păpuşi, figurine, animale de pluş.

o pentru dezvoltarea imitaţiei: păpuşile şi accesoriile lor (casa lor,


îmbrăcămintea), deghizările, jocul „de-
a doctorul”, „de-a activităţile casnice”,
circuitul auto, ferma de animale.

o Pentru dezvoltare intelectuală şi senzorială: în general, toate jocurile şi


jucăriile. În mod specific: jocuri de
asamblare, încastrare, construcţie,
clasare, ordonare, puzzle, domino.
5
Diana Dumitriu

Legat de joc, un loc aparte îl au jocurile cu elementele primordiale ale existenţei:


apă, foc, aer, pământ:
a. apa este elementul care ajută copilul să se detensioneze, să elimine stările
inerente de enervare: este vorba despre jocurile cu apă şi în apă, adică
jocurile de umplere, golire, transferare a apei dintr-un recipient în altul,
precum şi jocurile în care copilul este în apă, sau în preajma ei (copilul devine
astfel „stapânul” chiuvetei, robinetului, recipientelor cu apă).

b. aerul este elementul care îl învaţă pe copil ce înseamnă plutire: jocurile cu


baloane – umflarea baloanelor, jocul cu avioane de hârtie care plutesc în aer
etc.

c. focul este un element periculos, dar tocmai de aceea este important ca orice
copil să perceapă pericolul şi să înveţe cum să evite riscurile. Este bine ca
părinţii să „arate” copilului posibilele pericole ale jocului cu focul, tocmai
pentru a nu incita curiozitatea acestuia.

d. pamântul este elementul care permite modelarea şi jocul în diferite stări ale
sale: nisip, lut, etc. Copilul experimentează situaţii noi: curgerea nisipului
printre degete, construirea castelelor de nisip, modelarea de forme din lut.
Când copilul merge deja, este recomandabil să-i fie stimulată sensibilitatea
tălpii prin dezvoltarea musculaturii acesteia, oferindu-i posibilitatea de a
merge cu picioarele goale prin iarbă, noroi, nisip, apă.

Jocul cu toate aceste elemente primordiale realizează „transferul” de energie proprie


a acestora către copil, fiind totodată jucării la îndemâna oricui.

Este foarte important pentru copil să schimbe jucăriile pe care le foloseşte pentru a-
şi experimenta senzorialitatea şi inteligenţa. Uneori, părinţii sunt miraţi de faptul că
proprii copii acordă prea puţină importanţă (sau nu acordă deloc importanţă) unor
jucării scumpe, strălucitoare (considerate a fi jucării „valoroase”), dar sunt atraşi de
păpuşa veche, maşinuţa fără portieră, sau ursuleţul de pluş fără o ureche. Pe aceste
jucării copilul le ţine aproape, le strânge în braţe, le ţine în preajmă pentru a adormi.
Şi copiii fac acest lucru, pentru că jucăriile acestea – numite obiecte de transfer –
reprezintă o parte din intimitatea lor de când erau mici, precum şi
alinarea/consolarea lor atunci când mama/părintele lipseşte de lângă ei. Aceste
jucării sunt sinonime cu primele iubiri şi nu trebuie niciodată distruse decât de către
copil, în momentul ales de către el, de obicei când se simte cuprins de nostalgia
primei copilării şi ia decizia de a intra în adolescenţă.

6
Diana Dumitriu
Bibliografie:

1. Bacus A., 2002, Creşterea copilului 1000 de sfaturi practice. Idei


simple care vă fac viaţa mai uşoară, Editura Teora, Bucureşti

2. Bulthuis M., Varkevisser J., 2006, Stimularea creativităţii. Cum să


foloseşti creativitatea în practica socială, Editura Expert Projects, Iaşi

3. Ciofu C., 1998, Interacţiunea părinţi-copii, Editura Medicală


Almatea, Bucureşti

4. Dolto Fr., 1994, Despre educaţie în copilărie, Editura Image, Cluj

5. Gheorghe D.M., Mastan B., 2005, Ghid de bune practici, Tehnici


creative, Editura Vanemonde, Bucureşti

6. Pietraru A., „Ce este jocul? Ce este jucăria?” – articol apărut pe situl
www.parinti.com

Autor: Diana Dumitriu