Sunteți pe pagina 1din 14

Modernism

Fenomen ce a aparut la inceputul secolului XX, dar isi are radacinile la sfarsitul sec. XIX.
In Romantism echilibrul dintr consonanta si disonanta este rupt. In scoala germana (Liszt)
raportul dintre consonanta si disonanta nu mai exista.

Exista 3 date de aparitie in functie de context:

• 1884 – Francezi – premiera la Prelusiu la dupa-amiaza unui faun – Debussy;

• 1908 – Germania-Austria-Elvetia – aparitia ideei de atonaliotate – Societatea


concertelor provate infiintata de Schonberg;

• 1913 – Rusia – Sacre de Printemps – Stravinski

Idei principale:

1. Modernismul reelaboreaza conditiile de existenta ale muzicii:

a) respingerea narativitatii – o muzica trebuie sa povesteasca de unde rezulta


fragmentare (Cubism – Picasso);

b) includerea zgomotului in muzica – Marinetti (copozitor italian de la inceputul sec


XX) si Pendereki (care introduce bomfaierul electric in orchestra in 1967)

c) spatialitatea – Yves – creeaza iluzia existentei mai multor spatii => spatializarea
muzicii

2. Creatorul trebuie sa fie dublat de un critic – 1949 – Filozofia muzicii noi – Adorno.

3. Creatorul trebuie sa se autocenzureze

Subiectivizare:

La sfarsitul secXIX apar scrieri importante ale unor compozitori sau muzicologi:

• Despre frumosul muzical – Eduard Hanslik;

• Opera de arta a viitorului – Richard Wagner;

• Necesitatea redefinirii muzicii.

Modernismul implica faptul ca creatorii trebuie sa aiba constiintacritica. Autorul


(creatorul) trebuie sa se autocenzureze stilistic.

Odata cu Modernismul apre nu nou tip de gandire istoricista – orice opera de arta se
plaseaza intr-o perspectiva progresista. Exista un progres de la Beethoven la Wagner –
Stravinski – Boulez – Claudiu Stroe.

Theodor W Adorneo – Filozofia muzicii noi; Istoria muzicii pana in 1949

Articolele lui Boulez afirma ca Modernismul incepe in 1984 odata cu premiera la


Preludiu la supa-amiaza unui faun – Debussy. Aceasta este varianta franceza. Varianta
germana – 1908 – atonalismul inventat de Schonberg. In Rusia, debutul Modernismului se
face in 1913 odata cu premiera poemului simfonic Sacre de Printemps.

Reelaborarea conditiilor de realizare a muzicii are 2 elemente caracteristice muzicii


moderne:

1. Respingerea romanticitatii – gasirea esentei muzicii;


1
2. Includerea muzicii – sursei sonore i se schimba locul;

Modernismul muzical dupa al II-lea rasboi mondial se concentreaza pe un singur curent


– serialismul

Yanis Xenakis – muzica stchastica, sunete ordonate ochiometric si nu matematic ce


se bazeaza pe hazard.

John Case – aleatorism – libertate totala interpretului.

Curentul avangardist

• Context

Avangarda muzicală este vîrful de lance al modernităţii după 1894 în cel mai timpuriu
caz .Nu orice modernism este avangardă .

Avangarda – termen militar , avampasturile unei armate ; provine din limba franceză .

Conţinutul acestui termen poate fii raportat la cele două procese ale lui Adorno :
procesul de progres şi cel de reacţie la progres .

Prin avangardă ai acces la un progres al materialului muzical .

Orice epocă ce are o viziune a viitorului poate fii denumită o epocă avangardistă ( ex.
războiul dintre formele complexe şi acela de dans : fuga vs. motetul ) .

→ Haydn începe să predea compoziţia pornind de la forma de motet şi nu de fugă – o


formă de avangardă .

În sec. XVIII idealul umanitate a aristocraţiei era frumuseţea ca perfecţiune formală , ca


armonie interioară , eleganţă , frumuseţea ca securitate psihologică distanţată de nevoile
materiale .

În sec XIX are loc schimbarea structurii publice . Apar instituţiile de concert şi datorită
revoluţiei franceze ( 1789 ) a condus la măturarea clasei nobiliare .

Aristocraţia şi – a pierdut averea deci şi posibilitatea de a plăti pentru artă .

Burghezia , noul val de romantici germani se adună în asociaţii muzicale ( Asociaţia


prietenilor muzicii ) artistice , grupuri bazate pe promovarea unei anumite estetici , societăţile
filarmonice (iubitori de armonie ) ; iniţial acestea sunt private apoi preluate de stat . Publicul
devine eterogen , se constituie săli de concert cu un public pestriţ invitat sau plătitor de bilet .
Astfel se schimbă responsabilităţile artistului .Nu mai este suficientă invenţia muzicii ci şi
afirmarea pentru anumite valori sociale şi estetice . Trebuie introdus în repertoriu elemente
recognoscibile pentru public şi educarea lui în spiritul unor valori : umanitatea , frăţirea
( Beethoven – simf. IX ) , natura , izvorul tuturor lucrurilor (Schumann - simf. Primăvara ) .

În momentul apariţiilor acestor lucrări de concert , artiştii încep să fie pătrunşi de


messiaenismul artei pe care o fac . Apare conceptul de geniu . Muzicianul echivaleaza cu un
profet care ne împărtăşeşte din viziunea lui (Wagner , Liszt , Paganini) .

→ Beethoven asurzeşte după 33 de ani şi continuă şi continuă să compună , acest lucru


şocînd publicul ( de aici şi conceptual de geniu ) .

Apare ideea de ascultare atentă odată cu apariţia sălilor de concert .

Conceptul de geniu i – a locul conceptului de frumos.


2
În perioada romantică apare un fenomen . În cadrul publicului se face o separare între
gusturile publicului şi care se reflectă apoi în conduita autorului , în modul de abordare .

Anumiţi compozitori se despart de un anumit segment , de ce nu sunt capabili să


înţeleagă subtilităţile de limbaj , încărcătura muzicii .

→ Schumann a avut o mare influenţă asupra muzicii romantice . El împărţea lumea între
Davidieni şi Filistini ( istoristirea din Biblie despre David şi Galiat ) . Se naşte polarizarea între
exigenţa divertismentului şi cea a angajamentului intelectual (,,ascult muzică ca să am un
spor de cunoaştere , să am acces la esenţă nu numai pentru divertisment ci pentru un
angajament intelectual” ) .

Conceptul de geniu este extrapolat la conceptul de călăuză a artistului .

Apar două tendinţe :

1. Denunţarea critică : cei care spun lucrurilor pe nume , le arată aşa cum sunt – Zola
REALISMUL

- cu verismul italian în muzică : Mascagni , Leoncavalo

2. Refugiu într – o lume închisă : dă naştere estitismului şi simbolismului ( artă pentru


artă ) .

Apare mişcarea dendistă (Botlaire – personajul Dandy) ce inversează raportul dintre


artă şi viaţă.

Dantism – ideologie cu un tip de gandire specifica (iversarea dintre arta si viata,


rezulta ca viata devine estetica si ia arta drept model). Dandy - bărbat perchezuit , îmbrăcat
după modă , care însă are o conduită spirituală excentrică, unic si nonconformist.

Există două tipuri mari de compozitori : inovatori şi de sinteză .

Debussy : primul compozitor novator al secolului XX . El împleteşte tonalul cu modalul


( scările pentatonice , gama sexatonică şi din influenţele despre Orient ) . Noutatea vine din
preferinţa pentru sunet şi timbru , căutarea plăcerii sunetului . Muzica orientală este o muzică
care sfinţeşte sunetului , un cult al sunetului , sunet cu o viaţă proprie . Acest lucru l – a
impresionat pe Debussy şi ulterior pe alţi compozitori ai sec XX . Revoluţia armonică –
acorduri cu foarte multe sunete , acorduri disonante nerezolvate , etc. Este prima dată cînd
timbrul capătă aceeaşi valoare cu ceilalţi parametrii , la Debussy chiar mai mult - ,, Preludiul
la după – amiaza unui faun” .

Şcoala a două vieneză reprezintă noutatea totală prin conceptul de atonalism.

Eric Satie face o muzică stranie şi extrem de ciudată . Încercarea de a traduce în


muzică plictisul pe post de mobilier, muzica exterioara (3 Gymnapedies, 6 Gnossiennes)

Igor Stravinski : tradiţia muzicii arhaice ruseşti .

Bella Bartok : folclorul arhaic din toată zona Balcanică ( inclusiv Maroc şi Egipt ).
Insistă foarte mult pe lucrurile comune . Această dorinţă de observa rădăcinile arhaie aşe
ritmului , mai ales pe o scară largă , nu – l împiedică să fie original .

Charles Ives a încercat să scape de reguli . Este părintele poli – muzicii , poli – metrii ,
poli – ritmii, - poli – stilism (Întrebare fără răspuns – trei melodii suprapuse).Înglobează
elemente aleatorice. Există în muzica lui Ives o imagine caleidoscopică a cîtorva fragmente de
muzici ce nu se suprapun şi apar împreună ( simfonia IV partea II ) .

Exista două perioade ale Avangardei care se succed :

a. Înainte de primul război mondial


3
b. După cel de – al doilea război mondial
Trei aparitii ale curentului avangardist, in functie de zona geografica:

- 1894 - Debussy
- 1906 - A doua şcoală vieneză
- 1913 - Stravinski : Sacre du Printemps
Definiţia avangardei spusă de Mario Bsvoni : ,,Ruptura decisivă de tradiţiile
stilistice ale trecutului”

Caracteristica : ascensiunea organizată în grupuri artistice. Ex. grup al impresioniştilor


francezi (Boema) .

Ideile comune devin manifestul lor ( manifest = credo,un text care conţine ideile
comune ale grupului respectiv ) .Aceste manifeste prezintă ideile asupra stării critice de fapt .

• Ideea fundamentală : arta denunţă pactul social învechit ( idee neexprimată )

• Scopul suprem al artistului : să releve valorile adevărate ale sufletului .

Manifestul futurist din Italia – Marinetti - ,,Muzica nu se face decît în Agomat”.

Agresivitatea avangardei se bazează pe ideea de a denunţa societatea care nu era


bună .

Primul val al Avangarei - 3 elemente (idei) :

1. Stravinski – în ,,Poetica muzicală”, conferinţele de la Harvard : „Compozitorii scriu


note.”
Muzica sa are trei direcţii :

a. riguroasă – reia muzici ale trecutului de pe o poziţie ironică şi chiar parodică ( baletul
Pulcinella )

b. formală – formalismul stravinskian : muzici care fac referire la Baroc, Clasicism ,


Romantism – distanţe , obiesctive cu o expresie formală

c. o distrugere violentă a vechiului poet romantic

2. Satie adoptă aceeaşi luciditate critică: „muzica este suport şi constituie o


activitate decorativă ca o mobilă” – muzica de mobilier

3. Muzica de la Viena : Schömberg , Berg , Webern

Valorile romantice sunt păstrate şi radicalizate ajungîndu – se la o înflorire expresionistă


, cvasi religioasă .

Schömberg se considera un lider spiritual şi credea că are o misiune de îndeplinit şi


face acest lucru adoptînd un ton profetic , el considera că trebuie să accesăm angoasa ca să
ieşim din starea letargică în care ne aflăm.

1918 – Societatea concertelor private iniţiată de Schömberg .

În cadrul avangardei mai apare şi problema limbajului. Contrastul cel mai mare este
acela dintre tonal şi atonal . Tonalitatea se bazează pe principiul legăturii dintre tensiune şi
relaxare . Cînd aceste tensiuni nu se mai rezolvă şi nu mai sunt ierarhizate , nu mai avem
posibilitatea să ne orientăm spre un centru sau mai multe . Astfel apare un domeniu nou ce se
bazează numai pe diferite tipuri de tensiune – atonalitatea ce se bazează pe angoasă , timpul
, îngheaţă într – un continu prezent.

Se nasc stimuli timbrali , alte tehnici componistice , instrumente noi – atenţia asupra a
ceea ce ascută .
4
A doua etapă a avangardei – după cel de – al doilea război mondial

După primul război mondial are loc o restaurare a tradiţiilor trecutului : neo –
Clasicism , neo – Baroc .

Prin 1929 are loc marea criză financiară – prohibitie extinsa nu numai in America ci si in
Europa (Hitler; la noi – guvern nationalit) .

Din 1929 reîncepe din punct de vedere estetic o febricitate . După 1929 tinerii
avangardişti orfani sau care făceau parte din familii care luptaseră în război ( Boulez ,
Stochausen ) moştenesc de la primul val avangardist:

1. Criza publicului

2. Aventura extremă de constituire de noi limbaje ( Rămaşi de la a doua şcoala vieneză ) .


Ideea de a utiliza un limbaj fără compromis .

Refractari complet la succes si notorietate.Încep să se formeze limbaje noi . Toate


sunetele trebuie calculate în mod tradiţional . Muzica este o artă rationala. Această focalizare
pe limbaj este dublată de o gîndire dominată negativ .

Defineşte lucruri nu prin ceea ce fac ci prin ceea ce nu fac ( aprofatică şi catofalică ). În
acest sens, compozitorul devine solitar şi devine în imaginea publică un fel de cercetător , un
om de ştiinţă .

Scoala de la Darmstadt – Stochausen, Luigi Nono, Boules.

Fondata in 1951, scoala avangardista ce indreapta muzica europeana spre o ideologie


dominanta Avangardista. Aici se naste muzica electronica prin Stochausen care scrie prima
partitura de muzica electronica.

Functia de ghid spiritual a compozitorului este in criza dar nu a disparut complet.


Aceasta credinta se loveste de mediocritatea rezultatelor si de absenta dramei existentiale.
De ce muzicienii de Avangarda se opun lumii? Din reflex, pentru ca asa au facut cei de la
inceput (Bartok, Satie, Debussy, Stravinski).

Din 1970 nu exista acelasi angajament existential al apocilor trecute pentru ca s-a
schimbat sensul contextului social din cauza epocii capitaliste in care traim.

In a doua jumatate a sec.XX, muzicienii s-au obisnuit sa fie originali, maestri saraciti ai
vechilor traditii. Aceasta strategie a marginalului a fost anexata si altor genuri de muzica
(jazz, blues, rock, muzica electronica).

Avangarda n-a fost capabila sa iasa din izolarea sociala si din interesele de limbaj. Unii
s-au reorientat spre o muzica mai accesibila, altii au ramas in acest proiect. Umberto Eco
afirma: „apocalipsa anuntat in anii 50 nu a avut loc”, mai ales ca Avangarda s-a legat
intotdeauna de gandire profetica. Ea a ramas suspendata undeva intre trecut si viitor.

1995 – Bernoit Detertre – Requiem pur Avangard:

a) Arta nu mai denunta minciunile societatii capitaliste sau burgheze. Solutiile extreme dispar
din constiinta noastra.

b) Ideea de geniu incepe sa dispara.

5 idei despre Avangarda (Rezumat):

5
1. Fenomenul ce apare in Avangarda este ideea de geniu ce se substituie ideei de frumos.

2. Definitia Avangardei – ruptura definitiva fata de traditiile trecutului; redarea contextului


istoric, abundenta de grupuri organizate (la Viena si Paris) si manifeste (Paris).

3. Ideea centrala a Avangardei – arta denunta pactul social romantic invechit:

a)Paris – Stravinski si Satie – vampirizarea fantomelor trecutului (muzica de mobilier);

b) Viena – radicalizarea valorilor romantice, ideea de geniu, de ghidare spirituala ii are pe


Shomberg si elevii sai in rolul profetic.

4. Avangarda dupa al II-lea razboi mondial:

- criza publicului se adanceste;

- ficalizarea aproape exploziva de limbaj si nu de expresie.

5. Schimbari:

- schimbarea paradigmei la nivel de perceptie a creatorului de muzica – compozitorul devine


cercetator, om de stiinta, vanator de sunet;

- critica societatii a devenit ineficienta. Avangarda a devenit marginala fata de societatea de


consum.

Muzica funcţionala

Muzica funcţională este muzica realizată pentru un scop precis , altul decît cel muzical

Muzica funcţională are două caracteristici :

1. Estetică :
- muzica de film
- video – clipuri
2. Comercială
- muzica ambientală
- muzica publicitară
I. Muzica ambientală

În 1922 – prima firmă americană care realizează sondaje de profil pentru a asigura o
muzică de fundal în supermarket – uri , astfel încît cantitatea de vînzări să crească - firma
,,Muzak” .

Ulterior , cuvîntul ,,muzak” a devenit definiţia muzicii ambientală , ,,muzak” = fundal ,


ambient

,,Muzak” = muzica este auzită , dar nu ascultată

În anii ’50 au apărut firme specializate care cercetează diferite modalităţi de


valabilitate crescută a muzicii .

Din America provine şi muzica ambientală - ,,Ambient Music”. Compozitor: Brin Eno
- ,,Music for airoports”

Muzica ambientală este o muzică simplă , cu o tehnică minimală, repetitivă, se bazează


pe o fluenţă a discursului care încurajează ascultarea distrată , este o muzică non – tematică ,
consonantă .
6
II . Muzica publicitară

În sec XX s – a dezvoltat o artă publicitară iniţial vizuală , prezente în esenţă încă din
sec. XIX .

Arta publicitară face joncţiune cu comercialul , dar nu rezultă nici la statutul de artă
înaltă .

Sunt designeri specializaţi în afişe publicitare .

Odată cu apariţia filmelor s – a dezvoltat o artă publicitară video .

În muzica publicitară sunt 2 tactici :

1. Mesajele sunt cîntate


2. Mesajele sunt vorbite , ilustrate ca muzică .
Funcţiile muzicii publicitare :

1. Retorica : Figura retorică predominantă :


a. ANTONOMAZA : un exemplu izolat reprezintă totalitatea genului sau speciei .
b. PARODIA : are rol identificator şi de modificare a mesajelor
Cîntecele publicitare , majoritatea , au un mare impact la public datorat repetării .

III. Video – clipul

Piesă audio – vizuală realizată pornind de la o piesă muzicală preexistentă . Poate fii
înţeles ca spectacol sau publicitate .

Reguli :

- atenţia spectatorului să fie în mod egal distribuită între cîntec şi imagine .


- informaţia vizuală vs informaţia muzicală
- imaginile folosite să fie apreciate de un public cu vîrste între 12 – 34 ani
- imaginile să trimită la imagini audio – vizuale existente
- să invite spectatorul să imite comportamentele vizualizate
- utilizarea unui montaj alert , tehnici de manipulare a imaginilor , efecte ce conduc la
emoţii puternice
- să existe o poveste în jurul interpretului
Modele de personaje în video – clip :

- virtuozul
- eroul ⁄ eroina
- starul însuşi
- vecinul de palier
Efectele video – clipului :

- scăderea calităţii muzicale


- fosilizarea audiţiei muzicale prin asocierea de imagini invariabile
- prezenţa excesivă a scenelor de violenţă sau a celor cu conotaţie sexuală

Este legată de un mediu inventat la graniţa dintre se. XIX – XX . Filmul este singura artă
care se dezvoltă datorită invenţiei tehnologice .

Arta cinematografică , la începutul a trebuit să aibă un suport din teatru – un teatru


filmat şi replicat . De aici a rezultate filmul mut care provine din vodevil şi din melodramele de
la sfîrşitul sec IXI . Filmul mut simt nevoia unui suport auditiv adus sub formă de muzică .

În jurul anului 1890 exista un acompaniament susţinut de către un pianist sau organist .
Pianistul ⁄ organistul avea funcţia de a regla acţiunea .

7
În 1927 apare un ,,Tratat general de film” al lui Giuseppe Becce şi Ludvig Brav . Are trei
volume şi codifică , pentru fiecare sentiment folosit un număr de secvenţe muzicale preluate
din creaţia clasico – romantică .

Conotaţia muzicală a clişeului devine purtătoare de semnificaţii .

Muzica de film = muzică acompaniată cu imagini în mişcare .

Inca de la bun inceput, la aparitia filmului sonor, acesta devine un mediu mult mai
realist . De aici se naşte diferenţa dintre două tipuri de muzică :

1. Muzica diegetică : - muzică narativă

- muzică prezentă în poveste

2. Muzica extradiegetică : - muzică de fundal

- coloana sonoră

- amplifică acţiunea

- explică dezvoltări dramaturgice

- caracterizează un personaj şi o atmosferă

- poate fi de prim – plan sau de fundal

Deşi tehnologia filmului sonor apare în 1920 , întîi apar mixturi între cîntarea live şi cea
pe disc .

În 1927 apare primul film sonor : ,, The Jazz Singer” al lui Al. Johson . Muzica era în
întregime asigurată de înregistrări pe disc .

La finalul anului 1920 apare tehnologia de a înregistra sunetul direct pe banda de


celuloid .În 1930 toate studiourile de la Hollywood trec pe această tehnică .În 1930 vor exista
chiar mai multe piste pe care se poate înregistra ( vocea , efecte speciale , muzică) , fiecare
apoi suprapuse .

Un limbaj convenţional al muzicii de film bazat pe romantismul secolului XIX ( Wagner ,


Strauss , impresionismul incipient ) este susţinut şi de imigraţiile din America .

Primul compozitor al muzicii de film a fost Max Steiner . Este primul care creează stilul
post – romantic hollywood – ian ( coloana sonoră la ,,Pe aripile vîntului” – 1939 , ,,Casablanca”
– 1943 ) .

Epoca de aur a Hollywood – ului a adus şi observaţia studiourilor MGM , 20 Century ,


Fox , de a avea departament muzical ( compozitori , orchestratori , etc. ) .

A condus la apariţia stereotipurilor filmice şi muzicale . Compozitorii se mişcă între


Romantism şi jazz pe linia lui Steiner . Combină muzica diegetică cu cea extradiegetică
( Steiner - ,,Casablanca” ), care încep să comunice .

Tot la Hollywood , urmaşii lui Steiner sunt :

• Erick Wolfgang Korngold – Corsarul , Robin Hood

• Franz Waxman – Mireasa lui Franckestein . El introduce fuga şi pasacaglia în muzica de


film .

• Miklos Rozca . Este unul dintre cei mai importanţi compozitori dintre anii 1945 – 1965 ,
specialist al filmelor epice , introduce armonia bartokiană . A scris muzică pentru Julius Cesar ,
Cidul , Ben Hur
8
• Bernard Harmann – a lucrat cu doi regizori : Orwel şi Hitchcosk . Sincronizează
muzica serialismului lui Wagner şi Bartok cu muzica de film . Foloseşte nontematism ,
economie de mijloace , armonii disonante , orchestraţie minimală dar foarte inventivă , şi
formule ostinato .

În 1958 muzica simfonică de film intră în criză din cauza lipsei banilor pentru orchestre .
Prefere să se îndrepte către muzica pop şi către compozitori care se pricep la asta pentru mai
mulţi bani . Preferinţele publicului se îndreaptă către jazz , pop .

În anii 1970 , odată cu succesul lui Spilberg şi Lucas , intră în forţă muzica simfonică
prin John Williams (Indiana Jons , Jurasik Park , Harry Potter) şi Jerry Goldsmith (Omar ,
Star Trek ) .

În anii 1980 – 1990 , s – a ajuns la reducţii flagrante ale palierului muzical .


Reprezentanţi : Hans Zimmer (Gladiatorul , Piraţii din Caraibe )

Alţi compozitori :

• A. Honegger

• Benjamin Britten

• Vonghon Williams

Germania interbelică reprezinta un focar pentru muzica de film . Primul tratat a fost
scris de doi mari muzicieni germani Th. W. Adormo şi Hans Eisler

Italia : două fenomene componistice : Nino Rota ( filmul Naşul ) şi Enio Moricome .

Grecia : Mikis Theodorakis

Polonia : Wojeiceh Kitos

Romînia : Tiberiu Olah ( peste 40 de filme ), Th. Grigoriu ( filme de război ),


Temistocle Popa, Adrian Enescu (muzică electronică )

Şcoala rusă şi sovietică : Serghei Eisentein , Serghei Prokofiev , Şostakovici ,


Alfred Smitke .

Orientul îndepărtat : Akiro Korosava ( regizor ) şi Ioro Tokemitsu ( compozitor )

Cultura muzicală pop

I. Origini şi istorii

Prin termenul de ,,muzică pop” = muzica realizată pentru şi de către tineri .

Originile ei se situează în Lumea Nouă ( New York – înc. sec XX ) în anumite medii
sociale , influenţate de tendinţele lejere ale Clasicismului Europei Centrale → tradiţia
dansurilor , valsului şi a altor genuri desprinse din curentul central al muzicii clasico –
romantice : vodevilul , melodrama , etc .

Această prelungire a clasicismului lejer are loc la înc. sec XX . După al II lea război
mondial asistăm la o multiplicare a acestui tip de muzică . Se naşte sub influenţa industriei
tehnologice ( apariţia TV – ului ) .

În anii 54 – 56 adolescenţii proveniţi din stratul social muncitoresc promovau acest tip .
Se nasc staţii de radio , TV , încep să se difuzeze discurile , se practică un marketing
9
specializat , se naşte producătorul care produce un fenomen de tip grup , band sau trupă şi
care posedă intuiţia acestui curent .

II. Elemente constitutive ale istoriei muzicii pop

1. Practica ascultării

Fenomen surprins prin dans sau ascultare ( Muzică de relaxare )

2. Geografia – localizarea este esenţială .

Centre care focalizează viaţa muzicală pop. Existenţa unei structuri tehnologice avansate şi a
unei reţele de marketing bine dezvoltată .

Dominaţia limbii engleze contracarată de limba latină .

3. Stilul – variază în funcţie de importanţa care se acordă diferitelor elemente ale


compoziţiei:

- textul – dacă textul este mai important decît muzica

- mixajul piesei respective

- personalitatea celui care o cîntă , imaginea lui

III. Principii generale de compoziţie

A. Straturile textului muzical

1. Groove – o serie de pulsaţii atribuite unu complex sonor de percuţie fără înălţimi sonore
definite . Există grooves pentru fiecare stil .

- este un strat metric explicit care susţine discursul sonor .

2. Basul – cu sunete fundamentale ale armoniei

3. Liniile melodice – melodii principale , melodii secundare , dublaje

4. Harmoning filing ( figuraţia armonică ) – plasată între bas şi melodie , este susţinută de
chitară , orgă , etc.

Prima funcţie , groove , face diferenţa de sonoritate între muzica pop şi restul .

Funcţia a 4a , figuraţia armonică , defineşte stilul .

B. Sonoritatea

Înregistrarea este de o importanţă vitală . Mixajul , introducerea unor sunete din natură .

C. Principiul covering

Se spunea despre o piesă cînd e făcută în alt context ( remix ) .

• Groove

A. Funcţii
1. Facilitează mişcarea de ansamblu – are bătăi explicate
2. Oferă soliştilor vocali posibilitatea de a – şi crea un stil personal utilizînd periodicitatea
bătăilor
3. Ajută la definirea stilurilor particulare – disco , rock , havy metal , house , etc.
B. Forma şi armonia
10
- armonie tonală restrînsă la tonalitate
- importuri voite sau inconştiente
- structurile pe care le găsim în 1963 în grila acordurilor , le găsim şi în 1998 şi în 2008
- există două practici de compoziţie :
a. se porneşte de la text şi o serie de armonii , evoluîndu – se de la vers la vers
b. pornind de la o formă fixă : 32 de măs. Împărţite în fraze bine definite , înlănţuiri
armonice clare , forme fixe ( forma de rondo – cuplet + refren ; forma fixă de blues )
IV. Percepţii – Audiţia

1. Autenticitatea
a. autenticitatea de expresie - convingerea că expresia respectivă este asumată şi
integră
b. autenticitate de expresie – interpretul ne dă impresia că ceea ce cîntă este fidel cu
ideile pe care le exprimă (cu partitura )
c. autenticitatea experienţei – experienţa comunicată în piesă este proprie – piesa
este autentică .
2. Virtuozitatea

- rapiditatea extremă a execuţiei sau la un nivel acrobatic la care se poate ajunge

- virtuozitate instrumentală sau vocală

3. Incintele acustice (boxele)

Această muzică beneficiază de tot aportul tehnologic – mediul tactil în care această
muzică se desfăşoară .

4. Tehnica cîrligelor (Hocks)

- desemnează melodii scurte , pregnante , uşor memorabile

- produse pe 3 paliere : a. elemente textuale – parametrii sonori şi de text

b. elemente de interpretare : schimbare de tempo , manieră de


improvizaţie , etc.

c. elemente de producţie : montaj , efecte

V. Concluzii

În cadrul muzicii pop există un echilibru între imobilism ( formă ) şi improvizaţie


( mesajul , contextul pieţei , melodie , etc. ) , influenţa şi coerciţia dată de piaţă este mai
mare decît în muzica clasică .

Muzica de jazz

Swing – muzica de baza de la care s-a pornit.

Pana in 1940, jazz-ul era o muzica corporala. Dupa 1940 devine o stilizare a exprimarii
trupesti. Jazz-ul are la baza o muzica ternara (in care predomina trioletul). Dificultatea majora
e relatia notelor cu expresia si miscarea fizica.

Origini – provine din New Orleans (port important in golful Mexic), unde incepe si se
naste stilul de jazz.

Izvoarele jazz-ului:

11
• Muzica afro-caraibiana;

• Ragtime;

• Blues

Muzica afro-caraibiana:

D.p.d.v ritmic e centrata pe ciclul de accente neregulate. Accentele pe vocale si pe


diferite silabe duc la virtuozitatea vocala => SCAT. Imitarea instrumentala d.p.d.v. vocal pe
diferite silabe care pentru noi par fara sens. Celulele ritmice specifice devin schelet ritmic.
Specific este si vocalizarea accentelor.

Ragtime-ul:

Izvor al nasterii jazz-ului. Reinterpretarea negrilor americani facuta unui dans de origine
europeana: cadrilul. Structura e relativ simpla: sectiuni de 16 masuri ce se succed, care au la
inceput o introducere si un interludiu inainte de sectiunea trio (partea mediana). Aceste
variatiuni poarta numele de strantes. Reprezentanti acestui gen au fost Scott Juplin si Jerry
Roll Mirton

Blues:

Gen tipic pentru negrii din coloni. Sunt multe stiluri din interiorul Africii.Caracteristici:

-Texte ce exprima desperarea;

- Utilizarea excluziva a gamei de blues;

- Adaugarea efectelor expresive de vibrato, glissando, icnete, zbierete;

- Pulsatie de regula ternara.

1935-1940 – stilul ce se dezvolta la New Orleans se dezvolta si la Chicago si New York.


Caracteristici: - libertate improvizatorica;

- se schimba repertoriul;

- Tin Pon Alley – scot diferite albume si impun o forma unitara: cuplet si refren (chorus);

- totul e construit pe 8 masuri;

- structura AABA sau ABCA.

Reprezentanti:

- G. Gershwin;

- Cole Porter;

- Hoggy Caermichael;

- Jerome Karon;

- Irving Berlin.

Toti acesti compozitori duc aceasta muzica si pe Broadway.


12
Si muzica de jazz adopta aceasta forma foarte prctica pentru introducerea de variatii si
improvizatii. Solo-urile se vor numi chorus. Tema originala devine un pretext pentru
interpretarea solistului. O tema de jazz trebuie sa aiba ceva memorabil.

Formele de exprimare jazzistica sunt reprezentate de solist, aranjor si improvizator.

Caracteristicile interpretarii muzicale de jazz in anii 20-25 :

- variatia tematica;

- figuratia arpegiata;

- stilul de cant blues-ic.

Aranjamentul este o reapropiere a unui material vechi intr-o forma noua.

Structura:

- introducere;

- expozitia melodiei;

- interludiu;

- solo-uri;

- reexpozitia partiala;

- coda.

Reprezentanti:

Luis Armstrong

Duke Ellington (anii 27-31) canta in orchestra de jazz transformata in orchestra


simfonica.

1941 – Billy Stryhorm – aranjor

Art Tatum – pianist genial in domeniul improvizatoric

Dupa anii 30 se folosesc acorduri si relatii mai stranii. Ele raman cele din muzica tonala
numai ca mult mai relaxata. Stabilitatea ritmica si melodica se rupe => Be-bog. Aceasta
muzica are un aspect fluid.

Exponenti:

- Charly Parker (Bird) – saxofonist. Foloseste ornamentatii melodice, decalaje ritmice,


fluenta melodica, imprevizibilitate deosebita.

- Thilarious Monk – pianist. Principala lui caracteristica este indiferenta armonica.

- Gil Evens – aranjor.


13
- Charles Mingus – tendinte atonale, canoane, polifonii, schimbari de tempo, o
deconstructie a improvizatiei de jazz.

Stilul Cool

Miles Davis – foloseste tacerea ca intrument expresiv.

John Coltrain – Free jazz – supraabundenta armonica.

In anii 60-70 apere presiunea scaderii vanzarilor din cauza dezvoltarii industriei
muzicale. O alta generatie de vedete de culoare apar. Acestea combina jazz-ul cu blues si pop
– Jimmy Hendriks, Ray Charles.

Apare jazz-rock-ul – Chich Corea, Herbie Hancock, Cole Peter

Richard Schanitzki

Eugen Cicero (Ciceu)

European Jazz – jazz complex

14