A D V E R B U L

Daria Vasileva Metodieva,

Facultatea de Litere
Erasmus

1
1) Definitie

Adverbul reprezinta o clasa de cuvinte (parte de vorbire) neflexibila, eterogena

care determina un verb, un adjectiv, sau un alt adverb. Unii gramaticieni cred insa ca
adverbul este o parte de vorbire flexibila, deoarece are flexiune analitica prin gradele
de comparatie, dar opinia generala este ca adverbul este neflexibil.
Aceasta clasa de cuvinte ridica o problematica deosebita, mai ales din cauza
eterogenitatii sale (nu se conjuga, si nu se declina), dar si pentru ca are trasaturi care
seamana cu cele ale altor clase semantice, asa incat deosebirea sa de alte parti de
vorbire este foarte dificila uneori. Din punct de vedere sintactic, adverbele de obicei
sunt determinatori circumstantiali ai verbului, de timp (ieri, azi), de loc (aici, acolo),
sau de mod (asa, altfel), dar pot avea si alte roluri.
Eterogenitatea sintactica este intr-o stransa legatura cu eterogenitatea
semantica, dar in clasa adverbelor, o serie de elemente se diferentiaza prin trasaturi
sintactico-semantice speciale; aceasta serie se numeste a cliticelor sau a
semiadverbelor. Semiadverbele au sens de intensificare sau de precizare.

2) Structura

Caracteristica principala a adverbului este invariabilitatea, el nu flexioneaza

dupa celelalte categorii gramaticale. Analiza morfematica a elementelor nu scoate in
evidenta morfeme gramaticale, ci in cel mai bun caz anumite sufixe sau particule
care se adauga, de obicei la sfarsitul cuvantului. Din punct de vedere al structurii,
adverbele se impart in doua mari categorii: analizabile si neanalizabile.
- adverbele neanalizabile; asa cum spune si numele, adverbele neanalizabile
sunt cuvinte monomorfematice. Acest tip este nucleul clasei, reprezinta cele mai
importante si mai folosite adverbe (da, nu, aici, acolo, azi, ieri, foarte, cum, unde,
sus, jos, etc.).
- adverbele analizabile; adverbele analizabile sunt derivate si compuse.
Adverbele analizabile au la baza alte cuvinte, la care se adauga anumite sufixe
lexicale specifice derivarii adverbiale, cum ar fi: -este, is, -mente. Sufixul –este, spre

2
exemplu, formeaza cel mai adesea adverbe de la substantive (frateste, barbateste,
omeneste, draceste, etc.). Confuzia cu alte clase, si anume adjectivul, se evita usor
in acest caz, deoarece adverbele care se termina in –este au un omolog adjectiva
care se termina in –esc. Sufixul –is pleaca tot de la substantive. Adverbele formate
prin compunere insa, sunt mult mai numeroase, si contine elemente variate.
Un rol special si complicat il ocupa locutiunile adverbiale. In limba romana exista
un mare numar de locutiuni adverbiale. O locutiune este un grup de cuvinte cu
inteles unitar, care se comporta din punct de vedere gramatical ca o singura parte de
vorbire. Ele se formeaza in urmatoarele feluri:
- prepozitie + substantiv: cu binele, de exemplu, de bine de rau, etc.
- prepozitie + adjectiv substantivizat: cu frumosul, cu raul, etc.
- prepozitie + supin: pe rupte, pe bune, etc.
- mai multe prepozitii + substantiv: de la capat, de la inceput, etc.

3) Clasificare

Adverbele se pot clasifica din mai multe puncte de vedere.

a) dupa forma:
- simple: bine, acum, unde, etc;
- compuse: altundeva, oriunde, niciodata, etc;
- locutiuni: zi de zi, an de an, cu bine, de bine de rau, din cand in cand, in vecii
vecilor, etc;
b) dupa sens:
- propriu-zise: tarziu, devreme, departe, bine, etc;
- demonstrative: aici, acolo, atunci, etc;
- interogativ-relative: unde, cum, cat, etc;
- nehotarate: oriunde, oricat, oricum, oricand, etc;
- negative: niciunde, nicicand, niciodata, etc.
c) dupa circumstanta:
- de loc: acolo, aici, departe, etc;
- de timp: ieri, azi, maine, etc;
- de mod: asa, altfel, etc;
- de cauza: deoarece, motivat, etc;

3
 - de scop: de aceea, inadins, etc;
- de conditie: altminteri, altfel, etc;
- concesiv: desi, in ciuda.
d) dupa origine:
- provenite din substantive:
1. substantive ce denumesc notiuni de timp: luni, vara, dimineata etc.
2. substantive folosite ca adverbe pentru a reda superlativul unor adjective:
indragostit lulea, beat crita, gol pusca, beat turta, singur cuc, inghetat tun, adormit
bustean, sarat ocna, alb etc.
- provenite din adjective cand stau pe langa un verb: scrie frumos, merge
drept.
e) dupa relatia sintactica:
- semiadverbe (adverbe fara functie sintactica) care dau anumite nuante
contextului: abia, aproape, chiar, cam, inca, mai, deja, doar, cel putin, macar, tot,
prea, barem, tocmai, mai ales, nici, numai, parca, si (= chiar), incalte (= macar), da,
nu, ba.
- adverbe predicative (care indeplinesc functia de predicat cand sunt urmate
de conjunctiile ca, sa: Desigur¹/ ca vine.²/ (desigur = predicat verbal): sigur, desigur,
posibil, poate, probabil, imposibil, cu siguranta, fara indoiala, negresit, bineinteles,
cert, neindoios, indubitabil, fara doar si poate etc.
Clasificarea adverbelor predicative:
1. care accepta verbul a fi: sigur, posibil, probabil, imposibil, cert,
indubitabil etc. Acestea au functia sintactica de nume predicativ, iar impreuna cu
verbul copulativ eliptic a fi realizeaza predicatul nominal al propozitiei.
2. care nu accepta verbul a fi: desigur, poate, cu siguranta, fara indoiala,
negresit, bineinteles, neindoios, fara doar si poate etc. Acestea alcatuiesc predicatul
verbal al propozitiei. 
f) dupa gradele de comparatie:
- pozitiv: bine
- comparativ: 1) de inferioritate: mai putin bine
2) de egalitate: la fel de bine (tot atat de, tot asa de,
destul de)
3) de superioritate: mai bine (din ce in ce mai, tot mereu
mai, zi de zi mai, pe masura ce trece timpul mai, mult mai)

4
 - superlativ: 1) relativ: - de inferioritate: cel mai putin bine
- de superioritate: cel mai bine
2) absolut: foarte bine, teribil de bine (prea, asa de, astfel
de, atat de, extraordinar de, grozav de etc.)

4) Functii sintactice

Adverbele pot indeplini o mare varietate de functii sintactice, dar functia lor de
baza este aceea de complement.
1. predicat verbal: Sigur ca vine.
2. nume predicativ: E posibil sa vina.
3. atribut adverbial: Lectia de azi e interesanta.
4. atribut adjectival: Nu-mi place asemenea om.
5. element predicativ suplimentar: Nu te stiam asa!
6. complement circumstantial de loc: A venit acasa.
7. complement circumstantial de timp: A venit ieri.
8. complement circumstantial de mod: A mers bine.
9. complement circumstantial de cauza: Toata lumea il felicita de bine ce
a facut./ Deoarece a plecat, n-a ajuns devreme acasa.
10. complement circumstantial de scop: A venit justificat pentru problema
lui.
11. complement circumstantial conditional: Vorbeste, altfel nu te iert!
12. complement circumstantial concesiv: Desi a fost soare, totusi a plouat.
13. complement circumstantial consecutiv: Tremura de frig de mai mare
mila.
14. complement circumstantial sociativ: Sa stam tot timpul impreuna.
15. complement circumstantial cumulativ: Voia in plus si banii. (locutiune
adverbiala)
5) Relatia cu alte clase lexico-gramaticale

5
 Clasa adverbelor este poate cea mai dinamica din limba romana, si se afla intr-
o continua schimbare, prin adaugarea altor parti de vorbire, precum si modificarea
structurala a adverbelor deja existente.
Procedeul cel mai raspandit si folosit in limba romana este adverbializarea
adjectivelor. In anumite situatii, distinctia dintre cele doua clase este posibila numai
pe baza criteriului sintactic, adjectivele determina substantive, iar adverbele verbe,
adjective sau alte adverbe.
Anumite prepozitii au un rol apropiat de cel al adverbului in situatia in care
nominalul urmator nu este actualizat (Ex: Bei ceai cu miere, sau fara?).
Pronumele nehotarat una are un rol deosebit, si poate fi folosit cu valoare
adverbiala cand exprima ideea de unitate si solidaritate, ca in a fi una cu... .
Un alt procedeu destul de comun este conversiunea unor substantive care
denumesc unitati de timp, dar nu numai. Din punct de vedere morfologic
substantivele pastreaza formal opozitia de numar sau de articulare.

In concluzie, adverbele ridica numeroase probleme, nu doar celor care nu sunt

vorbitori nativi, dar si romanilor, din cauza faptului ca ele se modifica mereu si multe
alte parti de vorbire pot deveni adverbe. De cele mai multe ori, confuzia se realizeaza
intre adverbe si adjective, si uneori diferenta se poate realiza doar analizand partea
de vorbire determinata (substantiv la adjectiv, verb sau adverb sau adjectiv la
adverb). De asemenea, adverbele joaca un rol crucial in comunicare, fiind folosite in
toate stilurile, de la discutii cotidiene pana la limbaj politic, si intelegerea lor este
foarte importanta pentru toti vorbitorii de limba romana, fie ei din Romania sau din
afara ei.

6
 Bibliografie:

-Gramatica Limbii Romane, Editura Academiei Romane, 2005

-Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, Editura Univers

Enciclopedic, 2009

-Pana Dindelegan, G, 2002.

-Gramatica esentiala a limbii romane, Editura Saeculum, 2004