2.1.

Sursele de energie ale proceselor din atmosferă

Cele trei surse de energie ale proceselor din atmosferă sunt: Soarele, nucleul fierbinte al
Pământului si ansamblul celorlalte corpuri ceresti. Soarele, sursa energetică primară a
aproape tuturor proceselor si fenomenelor din atmosferă, este o stea normală, de clasă
spectrală G2 (galben portocalie), având la suprafată temperatura de circa 6000°K,
Nucleul fierbinte al Pământului cedează atmosferei o cantitate de energie cifrată, în
medie, la 0,12 cal/cm2/zi, adică de 6000 de ori mai puŃin decât primeste aceasta de la s
oare.
Ansamblul celorlalte corpuri ceresti include energia reflectată a Lunii si radiaŃiile
tuturor celorlalte corpuri ceresti, cu exceptia Soarelui. Cantitatea de energie primită de la
această sursă este însă neglijabilă

2.2. Fluxurile de energie radiantă care străbat atmosfera

Regiunea radiaŃiilor ultraviolete (cu lungimi de undă cuprinse între 0,01 si 0,39 μ) este
formată din raze invizibile, cu efecte chimice pronunŃate, din care cauză sunt numite si
radiatii chimice.
Regiunea radiaŃiilor vizibile (cu lungimi de undă între 0,39 si 0,76 μ) este alcătuită din raze
având cele sapte culori ale spectrului, care dau în amestec, lumina albă (fig. 2).
Regiunea radiaŃiilor infrarosii (cu lungimi de undă între 0,76 si 500 μ) este constituită din
raze invizibile cu efecte calorice, motiv pentru care sunt numite si radiaŃii calorice.
Atmosfera terestră AbsorbŃia este selectivă (fiind provocată de oxigen, ozon, bioxid de
carbon si vaporii de apă) si globală (produsă de pulberile în suspensie), ea determinând
extincŃia (slăbirea intensităŃii) radiaŃiei solare cu circa 17-19% din constanta solară.
Difuzia (devierea repetată) radiaŃiei solare directe la trecerea prin atmosferă, poate fi
moleculară si totală, ea provocând, de asemenea, extincŃie, în proporŃie
de 7%. Fluxurile radiative de undă scurtă se diferenŃiază, la trecerea prin atmosferă, în:
radiaŃia solară directă si radiaŃia difuză, care luate împreună, formează radiaŃia globală. La
si după traversarea atmosferei, o parte din radiaŃia globală suferă fenomenul reflexiei
constituind fluxul numit radiaŃia reflectată.
RadiaŃia solară directă (S) reprezintă fracŃiunea din radiaŃia solară care străbate atmosfera,
ajungând nemodificată la suprafaŃa terestră sub forma unui flux de raze paralele
RadiaŃia difuză reprezintă acea parte a radiaŃiei solare, care, după ce a fost difuzată de
moleculele gazelor ce compun atmosfera si de suspensiile din cuprinsul acesteia, ajunge la
suprafaŃa terestră venind din toate direcŃiile.\
RadiaŃia globală (Q) reprezintă suma radiaŃiei solare directe si difuze (Q = S' + D). Este
denumită uneori „insolaŃie RadiaŃia reflectată de undă scurtă (Rs) este fracŃiunea din
radiaŃia globală incidentă căreia suprafaŃa de incidenŃă îi modifică direcŃia de propagare.
Fluxurile radiative de undă lungă sunt radiaŃia terestră si radiaŃia atmosferei, a căror
diferenŃă constituie radiaŃia efectivă.
RadiaŃia terestră (Et) este emisia neîntreruptă a suprafeŃei terestre în domeniul infrarosu al
spectrului.
RadiaŃia atmosferei (Ea) este fracŃiunea îndreptată către suprafaŃa terestră a radiaŃiei
infrarosii pe care o emite atmosfera după ce se încălzeste, în principal, prin absorbŃia
radiaŃiei terestre, turbulentă, convectie etc.
RadiaŃia efectivă (Eef) constituie diferenŃa dintre radiaŃia terestră (Et) si radiaŃia
atmosferică (Ea)
BilanŃul radiativ al suprafeŃei terestre (B) este diferenŃa dintre suma tuturor
fluxurilor radiative de undă scurtă si lungă primite si suma fluxurilor radiative de undă scurtă
si lungă cedate de o suprafaŃă oarecare. El se diferenŃiază net de la zi la noapte.

2.3. Procesele în care se consumă căldura rezultată din bilanŃul radiativ

Transportul căldurii în sol (Ts) se realizează între suprafaŃa solului si părŃile lui mai
adânci având sensuri opuse, după cum bilanŃul radiativ al suprafeŃei este pozitiv sau
negativ.
Transportul căldurii în mare (Tm) se realizează într-un mod amplu diferenŃiat de cel
caracteristic pământului ferm Transportul căldurii în aer (Ta) se realizează obisnuit de la
suprafaŃa terestră spre atmosferă prin: conductibilitate moleculară, emisie radiativă,
turbulenŃă si convecŃie. Transportul căldurii în procesul evaporaŃiei (Tv) este
evidenŃiat de faptul că din cele 110 kcal absorbite anual de fiecare cm2 al suprafeŃei
terestre, 46 kcal (42 %) se consumă în procesul evaporaŃiei. Transportul căldurii in
procesul topirii gheŃii si zăpezii (Tg) este important în regiunile reci si temperate, unde
în perioada topirii zăpezii, care acoperă 37 000 km2 în emisfera nordică, se consumă zilnic
350 cal/cm2, ceea ce face ca temperatura aerului să nu depăsească prea m 0°C (topirea
unui gram de gheaŃă cu temperatura de 0°C necesitând o cantitate de căldură de 80 cal).
Transportul căldurii în procesul (re)încălzirii precipitaŃiilor (Tp) are oarecare
importanŃă doar în pădurile ecuatoriale cu precipitaŃii abundente în fiecare zi
Transportul căldurii în procesele biologice (Tb) se referă la consumul de energie
necesar constituirii substanŃei vii si totodată, la căldura eliberată în procesele de
descompunere si respiraŃie.