Oligopolul

Cauze şi forme
 Trăsături ale pieţei tip oligopol
 Număr mic de ofertanţi, ceea ce conduce la:
 Interdependenţa dintre firme => firmele au un
comportament strategic
 Produse diferenţiate sau omogene
Cauze ale formării oligopolurilor
 Economiile de scară
 Economiile de scop se referă la:
• Acoperirea costurilor de cercetare-dezvoltare;
• Acoperirea costurilor legate de lansarea produsului
(marketing)
 Controlul exclusiv asupra unor resurse naturale sau asupra
unor inovaţii;
 Procesul de concentrare a capitalului, care constă în fuzionarea
treptată a firmelor în scopul creşterii puterii pe piaţă şi a
capacităţii de a achiziţiona factorii de producţie la costuri mai
mici
 Bariere legale la intrarea pe piaţă
Rigiditatea preţurilor în oligopol
 Fie un duopol F1 şi F2. Dacă F1 decide
reducerea preţului, F2 o va urma, iar cererea
este foarte inelastică. Dacă F1 decide creşterea
preţului, F2 nu o urmează, cererea fiind foarte
elastică. Rezultatul este o cerere la nivelul
firmei în formă de cot.
 Cererea “cot”
 Până în punctul E firma se află pe C1, apoi
trece pe C2. Linia roşie frântă indică venitul
P
marginal.
C2 inelastică

Vmg2
CmgM
P* E CmgN
M
C1 elastică
N Vmg1
Q
Cât timp costul marginal oscilează între M şi N, preţul rămâne constant, P*.
 Oligopolul noncooperant
 Să presupunem că pe Iran Q mare Q mică
piaţa petrolului
acţionează numai doi
Irak
ofertanţi, Iran şi Irak. În
funcţie de cât produce Q mare 40 40 60 30
fiecare ţară, situaţia
profiturilor se prezintă
astfel: Q mică 30 60 50 50
 Oligopolul noncooperant
 Presupunem că pe piaţa Connex 30 min. 10 min.
telefoniei mobile din
România activează
numai două firme, Orange
cunoscute sub imaginea: 40 min. 5 3 7 1
Connex şi Orange. În
funcţie de numărul
minutelor de publicitate
TV, situaţia profiturilor 5 min. 1 6 4 4
celor două firme (mil.$)
se prezintă astfel:
 Modelul Cournot
 Ipoteze:
• Pe piaţă există numai 2 firme, F1 şi F2
• Firmele realizează produse omogene
• Există interdependenţă între firme
• Firmele fixează simultan cantităţile produse
• Un “comisar al preţurilor” anunţă preţul pentru
care cererea egalează oferta
 Funcţii de reacţie
 Exprimă cel mai bun răspuns al unei firme în
funcţie de anticipările cu privire la producţia
celeilalte firme:
• Q1= F(Q2a)
• Q2= F(Q1a)
 Echilibrul se va stabili în punctul în care
anticipările se confirmă.
 Modelul Cournot
 Exemplul 1: Fie o piaţă de oligopol, pe care
activează F1 şi F2, cu cererea pieţei P=A-Q.
Presupunem că cele două firme au acelaşi
CTM=c=CT/Q. Fie Q1 producţia primei firme,
respectiv Q2 producţia firmei concurente. Cât
vor produce cele două firme, în ipoteza că
urmăresc maximizarea profitului?
 Modelul Cournot
 Profitul se determină: Pr=CA-CT. Cunoaştem:
CA1 =PQ1 şi CT1=cQ1, cu P=A-(Q1+Q2). Atunci:
Pr1=[A-(Q1+Q2)]xQ1-cQ1
Pr1=AQ1-Q12-Q1Q2-cQ1
şi este maxim atunci când derivata de ordinul I este
zero. Scriem că:
Pr1’(Q1)=0
 Modelul Cournot
 Pr1’ (Q1) =A-c-2Q1-Q2=0
 2Q1=A-c-Q2
 Q1=(A-c-Q2)/2
 Asemănător vom avea:
 Q2=(A-c-Q1)/2
 Rezolvând sistemul, vom găsi:
 Q1=Q2=(A-c)/3
 Modelul Cournot
 Soluţia
Q1
grafică:
Q1=funcţia de reacţie a lui F1
A-c Q
2

Q2= funcţia de reacţie a lui F2

(A-c)/2 G

(A-c)/3 E
H

Q1
0
(A-c)/3 (A-c)/2 A-c Q2
 Modelul Cournot
 Exemplul 2: Fie o piaţă de oligopol, pe care
activează F1 şi F2, cu cererea pieţei P=30-Q.
Presupunem că cele două firme au următoarele
costuri marginale Cmg1=10 şi Cmg2=12. Fie Q1
producţia primei firme, respectiv Q 2 producţia
firmei concurente. Cât vor produce cele două
firme, în ipoteza că urmăresc maximizarea
profitului?
 Modelul Cournot
 Profitul unei firme este maxim când venitul
marginal=costul marginal:
 Vmg1=10 şi
 Vmg2=12
 Dar:
 Vmg1=CA1’(Q1)=30-2Q1-Q2
 Vmg2=CA2 ’(Q2)=30-2Q2-Q1
 Modelul Cournot
 Rezolvând, vom avea:
 Vmg1=30-2Q1-Q2=Cmg1=10
 Vmg2=30-2Q2-Q1=Cmg2=12
 Funcţiile de reacţie sunt:
 Q1=(20-Q2)/2
 Q2=(18-Q1)/2
 Soluţia sistemului este: Q1=7,33 şi Q2=5,33
 “Jocul” Cournot
 Presupunem că F1 şi F2 F2 Q/2 3Q/4
au capacitatea, fiecare în
parte, să producă
F1
jumătate sau trei sferturi
din producţia pieţei. În Q/2 30 30 10 60
funcţie de cât produce
fiecare, situaţia
profiturilor (mil. $) se 3Q/4 60 10 20 20
prezintă astfel:
 “Jocul” Cournot
 Soluţia este supraproducţia: 3Q/4+3Q/4.
 Dacă presupunem că, în funcţie de nivelul
producţiei, comisarul preţurilor ar fi anunţat
următoarele preţuri:
 Q/2+Q/2=>P=10 $
 3Q/4+Q/2=>P=8 $
 3Q/4+3Q/4=>P=6 $
 Preţul pe piaţă va fi de 6$.
 Modelul Edgeworth
 Constrângerea de capacitate: nici una dintre
firme nu are suficiente capacităţi de producţie
pentru a acoperi întreaga capacitate de
absorbţie a pieţei.
 Soluţia: P>Cmg asemănător modelului Cournot.
 Modelul Bertrand
 Ipoteze:
• Pe piaţă există numai 2 firme;
• Firmele realizează bunuri omogene;
• Firmele fixează simultan preţul produsului;
• Firmele au costuri unitare identice şi
constante.
 Soluţia: Preţ=Cost marginal
 Modelul Bertrand
 Exemplu: Pe piaţa răcoritoarelor, presupunem
că există numai 2 firme, Pepsi-Cola şi Coca-
Cola, care pot vinde sticla de jumătate de litru
cu 2 lei grei sau cu 2,5 lei grei. Mai
presupunem că cele două firme au acelaşi cost
marginal, de 2 lei grei. În funcţie de preţul
practicat de fiecare firmă, profiturile potenţiale
se prezintă astfel:
 Modelul Bertrand
 Matricea profiturilor Pepsi 2RON 2,5RON
(milioane euro) pe piaţa
răcoritoarelor:
Coca
2 RON 12 19 11
12

2,5RON 3 15 15
21
 Modelul Stackelberg
 Joc secvenţial necooperant
 Presupunem că F1 mută prima, iar F2 îşi
construieşte strategia referitoare la cantitatea
produsă în funcţie de F1 (pentru F1 producţia
lui F2 este variabilă exogenă, cunoscută).
 Cele două firme se confrună cu funcţia cererii
din ultimul model Cournot: Q=30-P
 Costurile marginale sunt: Cmg1=10 şi Cmg2=12.
 Modelul Stackelberg
 Pentru firma satelit F2, vom avea:
 Vmg2=30-2Q2-Q1=12, de unde:
 Q2=(18-Q1)/2 funcţie de reacţie cunoscută de F1
 Introducem funcţia de reacţie anterioară în încasările firmei
leader, care devin:
 VT1=30Q1-Q12-Q1Q2=30Q1-Q12-[Q1(18-Q1)]/2
 VT1=30Q1-Q12-(18Q1-Q12)/2
 VT1=(60Q1-2Q12-18Q1+Q12)/2
 VT1=21Q1-1/2Q12
 Venitul marginal va fi:Vmg1 = 21-Q1
 Profitul va fi maxim pentru Q1=11, ceea ce însemană că
 Q2=3,5
 Modelul Stackelberg
 Echilibrul Stackelberg - Soluţia grafică:
Q1

18

11 ES
10
7,33 EC

0 3,5 5,33 9 20 Q2
 Jocul “Stackelberg”
 Joc secvenţial F2 3,5 5,33
necooperant, în care F1
alege prima
F1
 Matricea profiturilor se
prezintă astfel: 7,33 68* 54*
25 28*

11 60 40 9
12*
 Modelul Stackelberg
 În cazul unui joc Cournot, observă că avem un
singur echilibru posibil: (5,33; 7,33),
reprezentat grafic anterior.
 Dacă F1 joacă prima, reprezentarea sub formă
de arbore a jocului va fi:
 Arborele jocului Stackelberg
 Arborele dacă F1 joacă prima:
F1

7,33 11

F2
F
3,5 5,33 2 5,33
3,5

(68, 25) (54, 28) (60, 12) (40, 9)

 Diferenţierea
 Diferenţiere verticală: ierarhizarea firmelor
după un anumit criteriu, cum ar fi calitatea;
 Diferenţiere orizontală: produsele sunt
asemănătoare, dar distribuţia spaţială este alta
 Diferenţierea oferă putere de monopol
 Cartelul
 Fie cererea pieţei:P=A-Q
 Venitul însumat al firmelor este:
 VT=PQ=[A-(Q1+Q2)](Q1+Q2)
 Profitul însumat va fi:
 ∏=[A-(Q1+Q2)](Q1+Q2)-CT1(Q1)- CT2(Q2)
 Pentru ca profitul să fie maxim, avem:
 A-2(Q1+Q2)-Cmg1=0 şi
 A-2(Q1+Q2)-Cmg2=0
 Ambele firme îşi maximizează profitul, deoarece:
 A-2(Q1+Q2)= Cmg1
 A-2(Q1+Q2)= Cmg2
 Producţia este:Q1+Q2=(A-c)/2 , dacă Cmg1=Cmg2=c
 Cartelul: soluţia grafică
P
P
Cost marginal Cost marginal firmă
Cererea Venit marginal
P*
P*
CTM firmă
CTM

Venit marginal
QC Q QF QT Q
Cartelul Firma
 Preţul limită
 Π(Q3)=Q3[P(Q+Q3)-CTM(Q3)]
 Strategia de a nu intra pe piaţă este dominantă
pentru: P(Q*+Q3)<CTM(Q3)
 P(Q*) este preţ-limită
 Preţul limită – soluţia grafică
 Fie ecuaţia cererii P=a-bQ, cu Q=Q1+Q2. Dacă
Q’<Q*, atunci P’(Q’)>P*(Q*)
P

P’(Q’) CTM(F3)
P*(Q*)

Q
Q3
Strategii de descurajare a intrării pe
piaţă
 Jocul intrării pe piaţă
Rival
Nu intră pe piaţă Intră pe piaţă

Firma existentă Firma existentă

(ΠC 0) Acceptă împărţirea Nu acceptă împărţirea
pieţei pieţei

(Π , Π ) (Π-, Π-)
C1 C1
 Jocul intrării pe piaţă cu
posibilitatea descurajării strategice

Firma existentă
Nu adoptă
Adoptă descurajarea strategică
Descurajarea strategică

Rival
Rival
Nu intră
Intră Intră Nu intră
Π*,0) Firma existentă Firma existentă (Π*-k, 0)
Accept Război Acceptă
ă Război
(ΠC1, ΠC1) (Π-, Π-) (Π -k, Π ) (Π-, Π-)
C1 C1
 Descurajarea strategică
 Firma existentă realizează cheltuieli de
descurajare, k, concretizate în:
 Investiţii în capacităţi de producţie
excedentare;
 Cheltuieli excesive de cercetare-dezvoltare;
 Brevete deţinute şi neutilizate;
 Cheltuieli excesive în publicitate.
 Descurajarea strategică
 Dacă ΠC-k< Π- firma existenta va dori
întotdeauna sa intre in lupta; rivalul nu intra pe
piata deoarece are Π-;
 Dacă Π*-k> ΠC1, monopolul va dori să pună în
practică descurajarea strategică;
 Realizarea lui k este strategie de echilibru dacă:
 (ΠC1- Π-)<k<(Π*- ΠC1), de unde:
 ΠC1< (Π*+ Π-)/2