Sunteți pe pagina 1din 6

Comunicarea verbală şi nonverbală

CUPRINS

INTRODUCERE....................................................................................................................................3

CAPITOLUL I........................................................................................................................................3

COMUNICAREA VERBALĂ.....................................................................................3

1.1 Elementele de bază ale comunicării...........................................................4

CAPITOLUL II......................................................................................................................................4

COMUNICAREA NONVERBALĂ..............................................................................4

2.1 Caracteristicile comunicării nonverbale.....................................................5

2.2 Tipuri de comunicare nonverbala ..............................................................6

COMUNICAREA VERBALA ŞI NONVERBALĂ

2
INTRODUCERE

Din punct de vedere cronologic, comunicarea este primul instrument spiritual al


omului în procesul socializării sale. Comunicarea umană se ocupă de sensul informaţiei
verbale, prezentată în formă oral sau scrisă şi de cel al informaţiei nonverbale, reprezentată de
paralimbaj, mişcările corpului şi folosirea spaţiului.
Comunicarea poate fi verbală şi nonverbala. La rândul său comunicarea verbală poate
fi orală şi scrisă.
Cuvântul de origine latină “comunicare” înseamnă “ face comun”. Dicţionarul
explicativ al limbii române oferă urmatoarea definiţie: a comunica=a face cunoscut; a da de
ştire; a informa; a înfiinţa, a spune (p.205). Comunicăm pentru a ne transmite ideiile,
sentimentele , emoţiile, părerile, pentru a influenţa, pentru a ne corela între noi rezultatele
muncii, pentru a ne socializa.

CAPITOLUL I
COMUNICAREA VERBALĂ

Comunicarea verbală este supusă unor reguli sociale. Nu se poate comunica tot şi
orice. De altfel procesul de comunicare solicită o transformare a ceea ce este dat printr-o
situaţie şi coordonatele ei în mod concomitant într-o succesiune temporală care-şi permite
înţelegerea. Prin medierea vieţii sociale s-au desprins şi alte tipuri de instrumente de
comunicare: limbajul imagistic al artelor picturale arhitecturale, sculpturale, coregrafice,
cinematografice, limbajul figural – simbolic al muzicii, limbajul simbolic abstract al
matematicii şi logicii,limbajele ştiinţei şi limbajele de programare.

3
Prin comunicare se operează schimburi de semnificaţii, presupune un vorbitor şi un
ascultător, un mijloc de comunicare cunoscut de amândoi şi nu în ultimul rând un lucru despre
care se vorbeşte.

1.1 Elementele de bază ale comunicării.


Transmiţătorul sau sursa (persoana care iniţiază comunicarea, transmite mesajul) şi
receptorul sau destinaţia (persoana care primeşte mesajul). Între cele douş puncte ale
comunicşrii se aflşa mesajul (informaţia) care se codifică într-un semnal. Între transmiţător şi
receptor se realizează astfel schimb de informaţii, respectiv comunicări sau mesaje.
Mesajele se pot transmite prin intermediul limbajului verbal (cu ajutorul cuvintelor), al
limbajelor neverbale (cu ajutorul limbajului corpului, al spaţiului, al timpului, al lucrurilor) şi
al limbajului paraverbal, care este o formă vocalaă de limbaj neverbal (de exemplu tonalitatea
şi inflexiunile vocii, ritmul de vorbire, modul de accentuare al cuvintelor, pauzele dintre
cuvinte, ticurile verbale, etc).
Canalul reprezintă mijlocul fizic de transmitere a mesajului, numit şi “drumul” ipotetic
sau “calea” urmată de mesaj.

CAPITOLUL II
COMUNICAREA NONVERBALĂ

Comunicarea nonverbală este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte,
dar care pot fi decodificate, creând înţelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice, înlocui,
completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte.

Importanţa comunicării nonverbale a fost demonstrată în 1967 de către Albert


Mehrabian. În urma unui studiu, acesta a ajuns la concluzia că numai 5% din mesaj este
transmis prin comunicare verbală, în timp ce 38% este transmis pe cale vocală şi 55% prin
limbajul corpului.

4
Mesajele comunicării nonverbale sunt transmise prin mimică, privire, gestică şi prin
elementele de paralimbaj.

Mimica reprezintă modul în care trăsăturile feţei redau trăirile unei persoane. În timpul
unui discurs, pentru a ajuta la caştigarea încrederii publicului, mimica nu trebuie să intre în
contradicţie cu cele spuse.

Privirea este un factor important al limbajului nonverbal, ea fiind şi modalitatea prin


care se păstrează legătura dintre vorbitor şi public. Faptul că privirea nu este îndreptată spre
public induce sentimentul de nesiguranţă şi de ascundere a adevărului.

Elementele de paralimbaj constituie o altă componentă de bază a limbajului nonverbal.


Ele presupun utilizarea modalităţilor de exprimare vocală pentru a da anumite înţelesuri
cuvintelor din discurs. Tonul, ritmul şi volumul vocii pot fi folosite în aşa fel încât să îi atragă
şi să îi convingă pe cei care ascultă un discurs.

2.1 Caracteristicile comunicării nonverbale


Comunicarea nonverbală este neintenţionată, ea ne trădează emoţiile sau atitudinea
chiar dacă nu dorim acest lucru, deci trebuie sa fim conştienţi ca mesajele non verbale uneori
pot contrazice ceea ce afirmam;

Comunicarea nonverbala este alcătuită dintr-un număr de coduri separate pe care


trebuie sa învăţăm sa le folosim. Anumite coduri non verbale sunt universale, fiind înţelese la
fel în culturi diferite;

Abilitatea de comunicare nonverbala creste odată cu vârsta, cu experienţa Cei care


comunica bine non verbal, stăpânesc în aceeaşi măsură şi codurile non verbale şi de obicei
sunt acei care reuşesc mai bine în societate, construiesc relaţii bune cu semenii lor şi au un
statut social mai bun ;

Mesajele transmise prin comunicarea non verbale ne furnizează informaţii despre


problemele personale sau de relaţionarea la alţi indivizi, despre care am fi jenaţi sa discutam.

5
2.2 Tipuri de comunicare nonverbala
Există un tip de comunicare nonverbală numit sezonier, care se bazează la mesajele
recepţionate cu ajutorul simţurilor văzului, auzului, mirosului, tactil şi gustativ ;

Un alt tip de comunicare nonverbală este şi ceea ce se numeşte comunicarea


nonverbala estetica (pictura, muzica, dans, imagine, etc) care are loc prin intermediul
diferitelor forme de exprimare artistica şi comunica diferite emoţii artistice ;

Comunicarea nonverbala bazată pe folosirea însemnelor (steaguri, insigne, uniforme,


etc) şi a simbolurilor specifice, ca de exemplu, cele legate de religie (cruce, altar, icoane, etc)
sau statut social (gradele la ofiţeri, titulatura, decoraţiile, etc)

Concluzie

Toate formele de comunicare sunt importante şi se condiţionează reciproc. Pentru o


comunicare eficientă şi completă sunt necesare atât mijloace de comunicare verbale cât şi
nonverbale