Marketing Agroturistic

1 MARKETING AGROTURISTIC
CUPRINS
CUPRINS...................................................................................................................................1
CAPITOLUL I..........................................................................................................................1
MARKETING AGROTURISTIC..............................................................................................1
CONCEPT, IMPORTANŢĂ, OBIECTIVE..............................................................................1
1.1 Marketingul în turism..........................................................................................................1
1.1.1 Caracteristicile sectorului turistic....................................................................................1
1.1.2- Conceptul de produs turistic...........................................................................................2
Produsul turistic cuprinde un ansamblu de produse şi servicii valorificate în cadrul unei
ambianţe specifice create de factori naturali într-o anumită regiune. Rolul produsului
turistic este să corespundă nevoilor multiple ale turiştilor , asigurând un beneficiu pentru
organizator, îndeplinind două funcţii inseparabile şi complementare:...................................2
Funcţia obiectivă (concretă) – legată de performanţele fizice ale produsului;......................2
Funcţia subiectivă (psihologică) – determinată de satisfacţiile oferite prin consumul
produsului turistic;....................................................................................................................2
Produsul turistic rezultă din îmbinarea de bunuri materiale şi servicii , oferite de către
personalul turistic şi din serviciile adiacente, care, punând în valoare elementele
patrimoniului turistic şi ale infrastructurii generale şi turistice , avantajele cadrului
instituţional urmăresc satisfacerea unor motivaţii specifice şi generale ale consumatorilor
turistici........................................................................................................................................2
Asigurarea unui produs turistic de calitate necesită punerea în valoare a patrimoniului
turistic, prin combinaţia factorilor naturali şi antropici; a infrastructurii generale ,
determinată de dezvoltarea economică a zonei de destinaţie; a infrastructurii turistice
(facilităţi de transport, cazare, alimentaţie publică, aşezăminte de sănătate etc.), precum şi
de calitatea personalului din turism..........................................................................................2
Produsul turistic poate fi alcătuit şi pe baza informaţiilor prealabile privind:.......................2
Clientela –segmentată în funcţie de vârstă , profesie, reşedinţă, venituri, obiceiuri, gusturi
turistice etc.................................................................................................................................2
Concurenţa –din necesitatea de adaptare a elementelor ce compun produsul în scopul
diferenţierii de oferta concurentă şi din necesitatea unei promovări optime;........................2
Resursele turistice existente în zonele de destinaţie: naturale, valori culturale,
infrastructură, agrement etc......................................................................................................2
Componentele fundamentale ale unui produs turistic (care este oferit spre vânzare de
turoperatori, printr-o reţea de distribuţie):...............................................................................2
a)elemente de atractivitate :climatice, peisagistice, istorice, culturale, servicii turistice-
motive puternice de revenire la o destinaţie;............................................................................2
1
2
MARKETING AGROTURISTIC
b)infrastructură de comunicaţii: căi de acces, mijloace de transport, telecomunicaţii,

servicii de transport- ce pot fi cuprinse în pachetul de servicii sau lăsate la alegerea
clientului;...................................................................................................................................2
c)echipamente (structuri) de primire şi restauraţie : recepţie , cazarea şi alimentaţia publică
– reprezintă componenta primară a produsului turistic şi premisa reţinerii în sejur a
vizitatorului;...............................................................................................................................3
d)echipamente complementare:................................................................................................3
permanente : instalaţii recreative, sportive şi culturale, dotări proprii ale unui centru
turistic pentru petrecerea variată şi atractivă a timpului liber;...............................................3
ocazionale: manifestări culturale, artistice, comerciale(târguri, expoziţii, festivaluri );........3
elemente umane: educaţie civică, cunoştinţe tehnice, profesionale şi culturale, educaţie
estetică, ospitalitate(turismul fiind cunoscut ca o „industrie a ospitalităţii”).........................3
Pentru realizarea produsului turistic sunt necesare, în prealabil:..........................................3
contractarea unui număr de locuri de cazare în localităţile cuprinse în traseele avute în
vedere şi în unităţi cu grad de confort variat;...........................................................................3
contractarea mijloacelor de transport optime produselor turistice proiectate;.......................3
servicii de asistenţă, corespunzătoare gradului de autonomie a turiştilor avut în vedere;.....3
datele, orele şi etapele de parcurs privind derularea programelor turistice;...........................3
serviciile complementare necesare în derularea „consumului” produselor turistice.............3
Produsele turistice, ca pachete de servicii specifice , pot fi alcătuite cu caracter permanent,
ocazional sau potrivit cererii unor grupuri sau clienţi.............................................................3
Produsele turistice destinate acestei categorii de turişti presupun, în prealabil :.................3
segmentarea pieţei în funcţie de specificul activităţilor profesionale, nivelul veniturilor,
vârstă aria de relaţii a grupului (efectivă sau potenţială);.......................................................3
analiza oportunităţii formării de grupuri mixte (din unităţi de referinţă diferite), care au
mai călătorit sau nu împreună ;................................................................................................3
efectuarea unor discuţii cu liderii de opinie ai grupurilor şi/sau realizarea unor anchete
privind anumite acţiuni turistice, prin chestionar (cu data de plecare, durată, variante de
transport, preţ, facilităţi, termene de plată etc.)........................................................................3
Produsul turistic se realizează pe măsură ce se manifestă consumul , neputând fi stocat.
Consumul are loc la locul producerii , fiind uşor substituibil, deosebit de sensibil la factorii
conjuncturali, politici, psiho-sociologici şi având în general, un caracter sezonier. Totodată
se poate arăta că un produs turistic reprezintă un ansamblu de prestaţii susceptibile să se
schimbe în timp şi spaţiu pentru a răspunde perfect cerinţelor turiştilor. Acesta prezintă o
structură complexă, manifestată în diverse forme de combinaţii ale elementelor
componente (cazare, hrană, transport, primire, animaţie, calitatea peisajelor, excursii,
tratament balnear, sporturi de iarnă, aventură). În funcţie de valoarea calitativă şi
cantitativă a resurselor turistice prezente în teritoriu se poate vorbi de o faţetă mai largă
sau restrânsă de activitate şi servicii turistice care alcătuiesc produsele turistice. Ca orice
produs comercial sau de altă natură, acesta presupune îndeplinirea cel puţin a uneia dintre
următoarele cerinţe:..................................................................................................................3
imagine de marcă ;....................................................................................................................4
2
raport optim preţ- calitate;.........................................................................................................4

unicitate şi originalitate pe piaţa turistică;...............................................................................4
asigurarea unei game largi de servicii turistice........................................................................4
...................................................................................................................................................4
1.1.3 Conceptul de marketing turistic.......................................................................................4
1.1.4 Caracteristicile produsului turistic...................................................................................4
1.1.5 Factorii ce determină evoluţia turismului.......................................................................6
1.1.6 Calitatea potenţialului turistic..........................................................................................7
1.2 Turismul şi mediul înconjurător.........................................................................................8
1.2.1 Raporturile dintre turism şi mediul înconjurător............................................................8
1.2.2 Factorii de degradare a mediului înconjurător...............................................................9
şi a potenţialului turistic............................................................................................................9
1.3 Turismul şi protecţia mediului înconjurător....................................................................11
1.3.1 Acţiuni de protecţie a mediului înconjurător şi a..........................................................11
potenţialului turistic.................................................................................................................11
1.3.2 Turismul “verde” - forma actuală în activităţile turistice.............................................13
1.3.3 Turismul în arii protejate...............................................................................................16
1.4 Conceptul de turism rural şi agroturism...........................................................................18
1.5 Caracteristici ale turismului rural....................................................................................23
şi orizontul său de dezvoltare...................................................................................................23
1.5.1 Aspecte actuale ale turismului rural românesc.............................................................23
REALITĂŢI ALE TURISMULUI RURAL............................................................................25
CU EFECTE NEGATIVE.......................................................................................................25
Factor de poluare fizică a terenului, a mediului, alimentaţiei...............................................25
Factor de poluare morală........................................................................................................25
Factor de dezechilibrare a tradiţiilor locale............................................................................25
TURISM RURAL.....................................................................................................................25
Factor de modificare al structurii sociale a satelor................................................................25
Eforturi mari Venituri mici.....................................................................................................25
REALITĂŢI ALE TURISMULUI RURAL............................................................................25
CU EFECTE POZITIVE........................................................................................................25
Satul turistic, element principal..............................................................................................25
Prima formă de turism practicată...........................................................................................25
Utilizator de resurse locale......................................................................................................25
Caracter spontan......................................................................................................................25
3
4
Perioade de ascensiune şi cădere............................................................................................25

Factor de promovare a culturii...............................................................................................25
TURISM...................................................................................................................................25
RURAL.....................................................................................................................................25
Azi o prezenţă activă în peste 207 localităţi............................................................................25
Supapă de siguranţă în sezonul estival pentru staţiuni de renume.......................................25
Factor de determinare a unor activităţi..................................................................................25
Efect multiplicator...................................................................................................................25
O anumită eficienţă economică...............................................................................................25
Factor de dezvoltare.................................................................................................................25
Factor electrizant de conectare a energiilor locale................................................................25
1.5.2 Influenţe ale dezvoltării turismului rural......................................................................26
şi eficienţa economico-socială.................................................................................................26
1.6 Dezvoltarea durabilă pentru practicarea turismului în parcurile naţionale şi rezervaţiile
biosferei din România..............................................................................................................27
1.6.1 Modul de realizare a turismului durabil........................................................................27
în zonele naturale protejate.....................................................................................................27
1.6.2 Recomandări generale pentru realizarea uni turism durabil.......................................28
1.6.3 Analiza avantajelor socio-economice ale dezvoltării.....................................................29
turismului în zonele naturale protejate...................................................................................29
1.6.4 Analiza dezavantajelor şi efectelor negative ale activităţilor turistice asupra
parcurilor naţionale şi a rezervaţiilor biosferei......................................................................30
CAPITOLUL II........................................................................................................................32
ORGANIZAREA TURISMULUI RURAL (AGROTURISMULUI) ÎN ROMÂNIA ŞI
CÂTEVA...................................................................................................................................32
ŢĂRI EUROPENE..................................................................................................................32
2.1.Funcţiile spaţiului rural definite de Carta Europeană a spaţiului rural.........32
Regiunile rurale ale Europei acoperă peste 80% din suprafaţa continentului şi sunt locuite
de circa jumătate din populaţia totală. Dezvoltarea multifuncţională şi susţinută a mediului
rural, exploatarea durabilă a resurselor disponibile – având în vedere că cea mai mare
parte a hranei Europei şi importante resurse de materii prime provin din aceste zone- au
impus adoptarea unui cod incluzând principiile directoare de dezvoltare rurală echilibrată
şi durabilă a agriculturii şi spaţiului rural european, respectiv a Cartei Europene a
Spaţiului Rural (Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a însărcinat Comisia de
agricultură să elaboreze Carta europeană în 1993, textul final fiind adoptat în aprilie 1996
).................................................................................................................................................32
Acest document , la care România a aderat fără reţinere, trasează directivele în politica
sectorială de promovare şi dezvoltare rurală şi în acelaşi timp, de protecţie a patrimoniului
rural natural , destinat vieţii oamenilor. Este subliniată , totodată, necesitatea încurajării
4
iniţiativelor şi măsurilor în vederea protecţiei spaţiului rural şi diversificării activităţilor

rurale........................................................................................................................................33
Potrivit normelor cuprinse în Cartă, dezvoltarea spaţiului rural european trebuie să aibă
ca punct de pornire funcţiile multiple pe care le îndeplineşte :funcţia economică, funcţia
ecologică şi funcţia socio-culturală, având la bază următoarele principii:..........................33
1)situarea omului şi nevilor sale în centrul obiectivelor şi deciziilor în programele de
dezvoltare;................................................................................................................................33
2)protejarea valorilor societăţii rurale, îndeosebi a vieţii familiale , tradiţiilor, integrării
tinerilor în spiritul comunităţii;..............................................................................................33
3)dezvoltarea identităţilor comunităţilor , sporirea implicării şi responsabilităţii în
administrarea valorilor locale;................................................................................................33
4)protejarea specificului, tradiţiilor culturale şi istorice ale spaţiului rural, promovarea la
nivel regional şi naţional;........................................................................................................33
5)crearea de facilităţi în scopul diversificării relaţiilor rural-urban, dezvoltarea tradiţiilor şi
relaţiilor culturale ale populaţiei.............................................................................................33
Funcţia economică pe care o exercită spaţiul rural urmăreşte garantarea unui sistem de
producţie agricolă, care să răspundă nevoilor alimentare ale populaţiei, respectiv:............33
să asigure agricultorilor şi familiilor lor un nivel corespunzător al veniturilor, comparativ
cu cel al altor profesii liberale cu un nivel de responsabilitate comparabil, asigurând astfel
o sursă de venit fundamentală pentru populaţia rurală;.......................................................33
să protejeze mediul înconjurător şi să asigure regenerarea mijloacelor de producţie pentru
generaţiile viitoare, în spiritul unei dezvoltări durabile;........................................................33
Spaţiul rural trebuie să producă materii prime reînnoibile, destinate industriei şi producţiei
de energie, să răspundă nevoilor întreprinderilor mici şi mijlocii agricole, industriale,
artizanale sau comerciale şi de prestări servicii. Diversificarea activităţilor în majoritatea
zonelor rurale urmăresc diversificarea industriilor mici nepoluante, a producţiei artizanale,
acţionând asupra infrastructurilor şi procedurilor administrative şi fiscale, stimularea şi
sprijinirea iniţiativelor în domeniul turismului montan, în special a agroturismului,
respectul faţă de mediul natural , economic şi social.............................................................33
Funcţia ecologică în condiţiile în care apărarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului
înconjurător a devenit scopul imperativ al umanităţii, precum şi o îndatorire a fiecărui
individ, capătă o importanţă capitală. Această funcţie urmăreşte:.......................................33
a)să conserve resursele naturale ale vieţii (solul, apa, aerul), care să fie valorificate într-o
manieră judicioasă şi durabilă;...............................................................................................33
b)să protejeze biotopurile şi spaţiile verzi, care au rol esenţial în calitatea mediului
înconjurător;............................................................................................................................33
c)să întreţină şi să protejeze peisajul natural ;.......................................................................33
d)să conserve şi să protejeze biodiversitatea , în special biodiversitatea genetică,
diversitatea speciilor şi cea a peisajelor naturale;..................................................................33
e)să asigure protecţia animalelor sălbatice, prin instrumentele juridice necesare şi în
condiţii ecologice adecvate......................................................................................................33
Conştiente de pericolul iminent la care este supusă omenirea, statele europene trebuie să
susţină aplicarea unor programe speciale , energetice , în vederea protecţiei mediului (prin
5
6
mişcări ecologiste, revoluţia verde, acţiuni de protest, biocot) ..............................................34

Întărirea funcţiei socio-culturale are în vedere ca fiecare ţară să acţioneze astfel încât
spaţiul său rural să asigure şi să dezvolte activităţile socio-culturale , în special prin viaţa
asociativă locală şi prin dezvoltarea relaţiilor între populaţia urbană şi rurală, folosind pe
larg tehnologiile moderne de informare.................................................................................34
Concluzia care se desprinde este aceea că , spaţiul rural al fiecărei ţări trebuie să
asigure dezvoltarea echilibrată şi coexistenţa întregii populaţii , agricole şi neagricole......34
Pentru România , rolul acestui document este foarte important, ţinând cont de elementele
de dezechilibru şi perturbaţiile care pot apare în armonia şi unitatea mediului rural, cu
efecte negative pentru întreaga societate................................................................................34
2.2 Evoluţia şi organizarea pe plan mondial a activităţilor de turism rural (agroturism)....34
2.5 Efecte antrenate de turismul rural (agroturism)..............................................................39
2.5.1-Coordonate şi dimensiuni în turismul rural..................................................................39
2.5.2. Avantajele generate de turism pentru zonele rurale.....................................................40
2.5.3. Efectele negative ale turismului asupra agriculturii....................................................41
2.5.4Turismul - element de întreţinere şi dezvoltare a agriculturii.......................................42
2.6 Turismul şi dezvoltarea economică a comunităţilor rurale.............................................43
2.6.1 Agroturismul ca opţiune economică..............................................................................44
2.6.2 Turismul rural (agroturismul) ca factor........................................................................44
al dezvoltării comunităţilor locale...........................................................................................44
2.6.3 Turismul rural (agroturismul) şi dezvoltarea economică.............................................45
durabilă a comunităţilor rurale...............................................................................................45
2.7 Evoluţia activităţilor de turism rural (agroturism) în România......................................46
2.8 Disfuncţionalităţi în activităţile de turism rural (agroturism) din România...................48
CAPITOLUL III......................................................................................................................50
PIAŢA AGROTURISTICĂ.....................................................................................................50
3.1 Definirea şi caracteristicile pieţei agroturistice................................................................50
C=K•N,.....................................................................................................................................50
3.2 Rolul studierii pieţei agroturistice în profil teritorial.......................................................51
3.3 Elemente caracteristice în cercetarea teritorială..............................................................53
a pieţei agroturistice.................................................................................................................53
3.4 Metode cantitative de studiere a pieţei agroturistice........................................................54
3.4.1 Analiza statistică a pieţei agroturistice teritoriale.........................................................54
3.4.2 Metode de estimare (prognoză) a pieţei agroturistice....................................................55
3.4.3 Analiza efectului multiplicator.......................................................................................55
,.................................................................................................................................................55
3.4.4 Analiza-diagnostic..........................................................................................................55
6
,.................................................................................................................................................56
, i=1,2,3,…,n - numărul de elemente,.....................................................................................56
3.4.5 Bilanţul teritorial............................................................................................................57
3.4.6 Modelarea........................................................................................................................57
3.4.7 Simulare şi optimizare....................................................................................................58
3.5 Elemente forte şi slabe ce condiţionează activităţile de agroturism din România..........59
3.5.1 Punctele forte..................................................................................................................59
3.5.2 Punctele slabe ale agroturismului românesc.................................................................60
3.5.3 Factori de influenţă........................................................................................................61
3.6 Piaţa agroturistică şi impactul acesteia asupra................................................................63
comunităţilor locale.................................................................................................................63
CAPITOLUL IV.......................................................................................................................66
CEREREA ÎN AGROTURISM...............................................................................................66
4.1 Cererea şi consumul turistic (concepte)............................................................................66
4.2 Circulaţia şi fluxurile în agroturism.................................................................................67
4.3 Metode de cuantificare a cererii agroturistice..................................................................68
4.4 Tendinţe motivaţionale în cunoaşterea produselor agroalimentare specifice zonei.......73
Elementele şi etapele unui studiu de fezabilitate în proiectarea............................................76
formelor de turism rural agroalimentar.................................................................................76
Etape de studiu.........................................................................................................................76
Forme şi criterii de aplicare....................................................................................................76
STUDIUL MEDIULUI LA NIVEL: (condiţii tehnice şi economico-organizatorice)..........76
STUDIUL CONDIŢIILOR EXISTENTE ÎN ZONĂ (cunoaşterea pieţei produsului)........76
DEFINIREA PROIECTULUI................................................................................................77
STUDIUL TEHNIC Tabelul 4.2 (-
continuare -).............................................................................................................................77
POLITICA DE COMUNICARE.............................................................................................77
REALIZAREA PROIECTULUI.............................................................................................78
REPERCUSIUNI.....................................................................................................................78
Implementarea unor studii de fezabilitate pentru produse cu tradiţie, având la bază
motivaţiile pentru cunoaşterea produselor agroalimentare din regiuni cu vocaţie, pot
constitui problematici de bază în dezvoltarea turismului rural din diferite zone .................78
CAPITOLUL V........................................................................................................................79
OFERTA AGROTURISTICĂ ÎN CADRUL TERITORIULUI ROMÂNESC......................79
5.1 Particularităţi şi resurse ale ofertei agroturistice.............................................................79
5.2 Baza tehnico-materială în turismul rural (agroturism)...................................................82
7
8
5.2.1 Cazare turistică. Privatizare...........................................................................................82

5.2.2 Alimentaţia publică.........................................................................................................83
5.2.3 Baza de tratament şi de agrement..................................................................................83
5.2.3 Forţa de muncă...............................................................................................................83
5.3 Structura ofertei în turismul rural....................................................................................85
5.4 Analiza comparativă a ofertei din mediul rural...............................................................87
5.4.1 Cazarea la locuitorii din mediul rural...........................................................................87
5.4.2 Sporirea calităţii ofertelor de turism în mediul rural....................................................90
5.5 Politica promovată în crearea ofertelor de turism rural (agroturism) în diferite ţări
europene...................................................................................................................................91
5.5.2Politica ţărilor europene în crearea ofertelor de turism rural .....................................93
Campingul în mediul rural.....................................................................................................94
Capitolul VI..............................................................................................................................96
MANAGEMENTUL DEZVOLTĂRII ACTIVITĂŢII PROMOŢIONALE ÎN DOMENIUL
AGROTURISMULUI .............................................................................................................96
6.1 Factori şi motivaţii ce influenţează dezvoltarea...............................................................96
turismului rural........................................................................................................................96
6.2 Ecoturismul şi perspectiva dezvoltării durabile în România...........................................97
6.3 Politica de dezvoltare şi protejare a turismului rural în.................................................102
ţările U.E. Strategii de marketing în turismul rural.............................................................102
din ţările europene.................................................................................................................102
6.4 Cooperare şi parteneriat în turismul rural.....................................................................106
6.4.1 Cunoaşterea formelor de intervenţie a colectivităţii locale pentru constituirea regiunii
(bazinului) turistice locale.....................................................................................................106
6.4.2 Strategiile dezvoltării turismului rural la nivel teritorial............................................108
Structuri efectiv teritoriale. Zonele cu vocaţie din România...............................................108
6.4.3 Gospodăria ţărănească agroturistică, rezultat al.........................................................110
strategiei de dezvoltare a turismului rural............................................................................110
6.5 Direcţii de acţiune managerială în turism......................................................................113
6.5.1 Urgenţe în anii tranziţiei, cu repercusiuni în activităţile de turism............................113
6.5.2 Măsuri ce necesită accelerarea şi finalizarea reformei în turism...............................114
6.5.3 Privatizarea şi efectele în activitatea turistică.............................................................114
6.5.4 Revizuirea si completarea cadrului legislativ..............................................................114
6.5.5 Măsuri necesare în sectoare conexe din turism..........................................................115
6.6 Reţele de promovare şi distribuţie, organizate în turismul rural (agroturism) cu
specificare în ţările U.E.........................................................................................................116
8
6.6.1.Aspecte ale globalizării industriei turistice..................................................................116

Presiunea pe care le exercită globalizarea asupra economiilor şi a vieţii oamenilor de pe
glob se resimt cu tot mai multă intensitate în ultimul deceniu al secolului care abia s-a
încheiat .În ciuda unei creşteri economice relativ constante , a maximizării profiturilor
marilor companii , creşterea şomajului , polarizarea socială , violenţa , corupţia , sunt
aspecte care produc importante dereglementări la nivel mondial şi determină o stare de
nesiguranţă şi neîncredere fată de viitor..............................................................................116
Noile performanţe tehnice , extinderea mijloacelor informaţionale , mişcarea rapidă a
fondurilor investiţional vor determina o evoluţie socio-economică diferenţiată . Astfel ,
ţările dezvoltate îşi vor păstra poziţiile în ierarhia de litoral , deltaice, iar multe activităţi
turistice pot conduce la distrugerea treptată a lor ...............................................................116
Dezvoltarea structurilor de cazare , alimentaţie agrement , trebuie să aibă în vedere
capacitatea de suport a mediului şi supraexploatarea resurselor de apă , sol , vegetaţie pot
determina apariţia unor forme de poluare............................................................................116
Un flux ridicat de vizitatori poate conduce la transformări ale unor tradiţii populare sau
religioase care îşi pierd esenţa spirituală , devenind elemente de spectacol. Schimburile de
informaţii dintre turişti şi gazde poate conduce la alterarea unui mod de viaţă tradiţional .
................................................................................................................................................116
Există situaţii când apar conflicte de interese între populaţia locală şi întreprinzătorii
exteriori , când sunt scoase suprafeţe de teren din circuitul agricol , sau când costul vieţii
devine mai ridicat . Atât avantajele cât şi dezavantajele expansiunii în spaţiul rural a
activităţilor turistice sunt tot atâtea provocări care pot determina înscrierea turismului
rural românesc în cel european şi internaţional. ..............................................................116
6.6.2 Tour-operatori (TO)......................................................................................................117
6.6.3 Agenţiile de voiaj...........................................................................................................117
6.6.4 Agenţiile imobiliare.......................................................................................................118
6.6.5 Reţelele bancare............................................................................................................118
6.6.6. Reţelele poştale.............................................................................................................118
6.6.7 Marile magazine..........................................................................................................119
6.6.8 Cluburi..........................................................................................................................119
6.6.9 Vânzare directă: reţele particulare...............................................................................119
6.6.10 Reţelele teritoriale de turism.......................................................................................120
CAPITOLUL VII...................................................................................................................122
MARKETINGUL STRATEGIC ÎN AGROTURISM...........................................................122
7.1 Strategii de marketing în turismul rural.........................................................................122
7.1.1 Promovarea în comercializarea turismului rural........................................................122
7.1.2 Cooperarea Europeană în domeniul turismului rural................................................122
7.1.3 Programe de cooperare europeană în turismul rural.................................................123
7.2 Strategii naţionale şi europene în turismul rural (agroturism).....................................125
7.2.1 Orientări europene şi româneşti în turismul rural (agroturism)................................125
9
10
7.2.2 Strategii de dezvoltare a turismului rural (agroturism)..............................................127

7.3 Turismul şi dezvoltarea regională...................................................................................133
7.3.1 Aspecte generale privind rolul turismului în...............................................................133
dezvoltarea economică regională..........................................................................................133
7.3.3 Cercetarea impactului turismului rural (de primire)..................................................139
asupra dezvoltării economice regionale................................................................................139
7.4 Strategia dezvoltării turismului rural românesc.............................................................141
pe termen mediu.....................................................................................................................141
7.5 Parteneriatele - forma caracteristică de promovare.......................................................143
şi distribuţie în agroturism....................................................................................................143
CAPITOLUL VIII..................................................................................................................146
DISTRIBUŢIA ŞI VÂNZAREA PRODUSULUI AGROTURISTIC..................................146
8.1 Sisteme în organizarea distribuţiei şi promovării în agroturism.................................146
8.2 Vânzarea directă a produselor agricole..........................................................................148
de către producătorii agricoli................................................................................................148
8.3 Distribuţia şi vânzarea produsului agroturistic..............................................................150
prin gospodăria ţărănească...................................................................................................150
8.4 Analiza circuitelor de informaţii , de vânzare şi distribuţie a produselor turistice de
cazare (colectivă) în spaţiul rural..........................................................................................152
8.4.1 Implementarea politicii de produs în circuitul informaţional....................................152
8.4.2 Evoluţiile şi inovaţiile în circuitele informaţionale agroturistice...............................153
8.5 Eficienţa economică şi socială a activităţilor de.............................................................153
distribuţie în turismul rural (agroturism).............................................................................153
CAPITOLUL IX.....................................................................................................................160
STRUCTURI ORGANIZATORICE ÎN SUSŢINEREA ŞI PROMOVAREA....................160
TURISMULUI RURAL (AGROTURISMULUI).................................................................160
9.1 Structuri în reţeaua turistică şi agroturistică teritorială. Implicaţiile instituţionale în
elaborarea şi aplicarea...........................................................................................................160
unor strategii de dezvoltare a turismului rural.....................................................................160
9.1.1 Organizaţii profesionale specializate în activităţi de turism rural..............................161
9.1.1.1 La nivel de “sat turistic”............................................................................................161
9.1.1.2 La nivel judeţean........................................................................................................163
9.1.1.3 La nivel naţional........................................................................................................163
9.1.2 Organizaţii cu activităţi în dezvoltarea rurală.............................................................165
9.1.3 Organizarea Ministerului Turismului.........................................................................165
9.1.4 Ministerele şi departamentele implicate în realizarea obiectivelor.............................169
10
politicii guvernamentale în domeniul turismului.................................................................169

9.2 Criterii de omologare şi tipuri de sate turistice...............................................................170
9.2.1 Criterii de omologare....................................................................................................170
9.2.2 Tipuri de sate turistice..................................................................................................172
9.3 Cartea pensiunii turistice rurale, mijloc de evidenţă a activităţii economico-financiare
................................................................................................................................................174
9.3.1 Stadiul actual al problemei...........................................................................................174
9.3.2 Cartea pensiunii turistice..............................................................................................175
9.3.2.1 Utilitate.......................................................................................................................175
9.3.2.2 Conţinut......................................................................................................................176
9.3.2.3 Surse de date..............................................................................................................176
9.3.2.4 Modul de colectare a datelor.....................................................................................176
9.3.2.5 Rezultatele activităţii economice ale pensiunii turistice...........................................177
CARTEA PENSIUNII TURISTICE RURALE....................................................................188
Capitolul I. Termeni utilizaţi în cuprinsul cărţii..................................................................188
Capitolul II. Date generale despre caracteristicile pensiunii turistice................................189
Capitolul III. Date asupra cheltuielilor pensiunii turistice rurale......................................189
Nr. crt.....................................................................................................................................189
Cheltuieli totale......................................................................................................................189
Din care pentru:.....................................................................................................................189
Capitolul IV. Date asupra veniturilor totale........................................................................189
Nr. crt.....................................................................................................................................189
Venituri totale .......................................................................................................................189
Din care pentru:.....................................................................................................................189
Capitolul V. Situaţia împrumuturilor contractate................................................................189
Capitolul VI. Situaţia turiştilor cazaţi...................................................................................190
Nr. crt.....................................................................................................................................190
Din care:.................................................................................................................................190
Capitolul X.............................................................................................................................190
PERSPECTIVA DE DEZVOLTARE A AGROTURISMULUI ÎN ROMÂNIA.................190
10.1 Susţinerea dezvoltării agroturismului...........................................................................190
10.1.1.Strategia politicii de dezvoltare rurală a României ..................................................190
10.1.2 Necesitate şi coordonate în dezvoltarea agroturismului...........................................191
10.1.3 Propuneri în dezvoltarea turismului rural (agroturism)...........................................193
10.1.3.1 Consideraţii generale privind posibilităţile de........................................................193
11
12
dezvoltare a turismului în spaţiul rural................................................................................193

10.1.3.3 Propuneri privind dezvoltarea turismului rural.....................................................196
10.1.3.4 Adoptarea unei etichete de calitate europeană,......................................................197
adaptată cerinţelor unei locuinţe rurale...............................................................................197
10.2. Turismul rural şi dezvoltarea social-economică a satului românesc.........................198
............................................................................................................................................198
10.2.1 Activităţi şi strategii în dezvoltarea turismului rural................................................198
10.2.2 Influenţa politicilor agrare asupra dezvoltării turismului rural (cu referire la PAC)
................................................................................................................................................200
10.3 Programe de finanţare pentru turismul rural..............................................................202
10.3.1 Caracteristici şi efecte ale programelor de finanţare în turismul rural .................202
10.3.2 Studii şi programe de finanţare a turismului rural ..................................................203
10.3.2.1Programele PHARE.................................................................................................203
10.3.2.2 Studii şi programe privind dezvoltarea turismului rural.......................................206
10.3.3 Fondul de Dezvoltare al Euroregiunii Carpatice......................................................208
10.3.4 Fundaţia pentru o Societate Deschisă.......................................................................208
10.4 Noile orientări în politicile europene de dezvoltare a turismului rural (agroturismului)
................................................................................................................................................209
10.5 Rolul Uniunii Europene în dezvoltarea........................................................................212
turismului rural (agroturismului).........................................................................................212
BIBLIOGRAFIE...................................................................................................................214
12
CAPITOLUL I
MARKETING AGROTURISTIC.
CONCEPT, IMPORTANŢĂ, OBIECTIVE
1.1 Marketingul în turism
Economia serviciilor, în care se încadrează şi activităţile de turism, constituie un

sector productiv, care este caracterizat de unele particularităţi care îl disting şi are o
importanţă de prim rang în economiile avansate.
1.1.1 Caracteristicile sectorului turistic

Cele mai importante caracteristici sectorului de servicii în care se încadrează şi
activităţile turistice sunt următoarele:
- lipsa de materialitate a produselor oferite;
- coincidenţa momentului productiv cu acela al consumului;
- situaţie concurenţială specifică şi regim de preţuri adesea controlat de puterile
publice;
- fluctuaţia cererii, ce se poate verifica pe spaţii mici temporale;
- nivelul ridicat al investiţiei în capital fix;
- posibilităţi reduse de diferenţiere, datorită imaterialităţii serviciilor, care exclud
posibilitatea de intervenţie la nivelul elementelor fixe ale produsului (formă, culoare
etc.), întrucât produsele de consum se referă la percepţia senzorială a individului.
Imaterialitatea acestui sector este dominantă în raportul întreprindere-piaţă.
Întreprinderii îi lipsesc multe instrumente de influenţare directă a deciziei de
cumpărare a clientului potenţial. Pot fi totuşi menţionate şi anumite elemente puţin
semnificative:
- lipsa unui obiect materializat care satisface nevoia, amplifică sarcinile agenţiilor
publicitare în domeniul creativităţii comunicării publicitare. Agenţiile utilizează deseori
campanii indirecte referitoare la serviciile de promovare, utilizând lideri de opinie sau
mărturii, pentru a obţine garantarea calităţii şi afirmarea existenţei unui plus de servicii
oferite;
- imaterialitatea serviciului face să crească rolul imaginii întreprinderii: pe aceasta
se bazează perceperea calităţii serviciului de către clientul potenţial, care este în
totalitate încredinţată şi subordonată utilizării serviciului în sine. În acest caz,
marketingul nu are nici o capacitate de intervenţie asupra clienţilor potenţiali care nu
au mai utilizat produsul.
- totodată, imaterialitatea impune o prezentare completă şi eficace a gamei de
servicii oferite şi a flexibilităţii acestora la exigenţele individuale ale utilizatorului.
Concomitenţa producţiei cu consumul face ca utilizatorul să identifice
producătorul cu vânzătorul. Posibilităţile de diferenţiere a serviciilor în timpul
contactului cu clientela cresc datorită faptului că interacţiunea dintre producţie şi
consum face imposibilă distingerea în mod clar de către utilizator a elementelor care
constituie serviciul în sens strict, restrâns şi a elementelor adiţionale. Calitatea
serviciului depinde, de fapt, de o judecată de ansamblu a tuturor prestaţiilor obţinute, ,
2
iar cele care derivă din contactul personal sunt adeseori singurul spaţiu unde, pentru a
exprima o părere, utilizatorul nu are nevoie de o pregătire tehnică.
Referitor la caracteristicile economiei serviciilor turistice redate anterior, se pune
problema dacă strategia organizatorilor de turism şi a prestatorilor de servicii turistice
în condiţiile economiei de piaţă, respectiv a “pieţei cumpărătorului”, reprezintă arta de
a descoperi noi segmente potenţiale din care se recrutează viitorii cumpărători,
pătrunderea şi consolidarea poziţiilor pe aceste segmente de piaţă, fără a neglija însă
menţinerea poziţiilor şi cultivarea acestor poziţii pe segmentele tradiţionale de piaţă
turistică. Această tendinţă se poate continua încă, prin cunoaşterea realistă şi
documentată a exigenţelor şi tendinţelor evolutive ale pieţei şi pe baza lor, orientarea
ofertei de produse turistice în concordanţă cu dimensiunile şi structura cererii, stabilirea
unei strategii de preţuri şi tarife, a unei strategii de distribuţie etc., utilizarea unor
instrumente eficace de promovare a produsului turistic, estimarea posibilităţilor de
vânzare în funcţie de sezonalitate.
1.1.2- Conceptul de produs turistic

Produsul turistic cuprinde un ansamblu de produse şi servicii valorificate în cadrul
unei ambianţe specifice create de factori naturali într-o anumită regiune. Rolul
produsului turistic este să corespundă nevoilor multiple ale turiştilor , asigurând un
beneficiu pentru organizator, îndeplinind două funcţii inseparabile şi complementare:
 Funcţia obiectivă (concretă) – legată de performanţele fizice ale produsului;

 Funcţia subiectivă (psihologică) – determinată de satisfacţiile oferite prin
consumul produsului turistic;
Produsul turistic rezultă din îmbinarea de bunuri materiale şi servicii , oferite de către
personalul turistic şi din serviciile adiacente, care, punând în valoare elementele
patrimoniului turistic şi ale infrastructurii generale şi turistice , avantajele cadrului
instituţional urmăresc satisfacerea unor motivaţii specifice şi generale ale
consumatorilor turistici.
Asigurarea unui produs turistic de calitate necesită punerea în valoare a patrimoniului
turistic, prin combinaţia factorilor naturali şi antropici; a infrastructurii generale ,
determinată de dezvoltarea economică a zonei de destinaţie; a infrastructurii turistice
(facilităţi de transport, cazare, alimentaţie publică, aşezăminte de sănătate etc.), precum
şi de calitatea personalului din turism.
Produsul turistic poate fi alcătuit şi pe baza informaţiilor prealabile privind:
o Clientela –segmentată în funcţie de vârstă , profesie, reşedinţă, venituri,
obiceiuri, gusturi turistice etc.
o Concurenţa –din necesitatea de adaptare a elementelor ce compun produsul în
scopul diferenţierii de oferta concurentă şi din necesitatea unei promovări
optime;
o Resursele turistice existente în zonele de destinaţie: naturale, valori culturale,
infrastructură, agrement etc.
Componentele fundamentale ale unui produs turistic (care este oferit spre
vânzare de turoperatori, printr-o reţea de distribuţie):
a) elemente de atractivitate :climatice, peisagistice, istorice, culturale, servicii
turistice- motive puternice de revenire la o destinaţie;
b) infrastructură de comunicaţii: căi de acces, mijloace de transport,
telecomunicaţii, servicii de transport- ce pot fi cuprinse în pachetul de servicii

sau lăsate la alegerea clientului;
c) echipamente (structuri) de primire şi restauraţie : recepţie , cazarea şi
alimentaţia publică – reprezintă componenta primară a produsului turistic şi
premisa reţinerii în sejur a vizitatorului;
d) echipamente complementare:
 permanente : instalaţii recreative, sportive şi culturale, dotări proprii
ale unui centru turistic pentru petrecerea variată şi atractivă a
timpului liber;
 ocazionale: manifestări culturale, artistice, comerciale(târguri,
expoziţii, festivaluri );
 elemente umane: educaţie civică, cunoştinţe tehnice, profesionale şi
culturale, educaţie estetică, ospitalitate(turismul fiind cunoscut ca o
„industrie a ospitalităţii”).
Pentru realizarea produsului turistic sunt necesare, în prealabil:
 contractarea unui număr de locuri de cazare în localităţile
cuprinse în traseele avute în vedere şi în unităţi cu grad de
confort variat;
 contractarea mijloacelor de transport optime produselor
turistice proiectate;
 servicii de asistenţă, corespunzătoare gradului de autonomie a
turiştilor avut în vedere;
 datele, orele şi etapele de parcurs privind derularea
programelor turistice;
 serviciile complementare necesare în derularea „consumului”
produselor turistice.
Produsele turistice, ca pachete de servicii specifice , pot fi alcătuite cu caracter
permanent, ocazional sau potrivit cererii unor grupuri sau clienţi.
Produsele turistice destinate acestei categorii de turişti presupun, în prealabil :
o segmentarea pieţei în funcţie de specificul activităţilor profesionale, nivelul
veniturilor, vârstă aria de relaţii a grupului (efectivă sau potenţială);
o analiza oportunităţii formării de grupuri mixte (din unităţi de referinţă diferite),
care au mai călătorit sau nu împreună ;
o efectuarea unor discuţii cu liderii de opinie ai grupurilor şi/sau realizarea unor
anchete privind anumite acţiuni turistice, prin chestionar (cu data de plecare,
durată, variante de transport, preţ, facilităţi, termene de plată etc.)
Produsul turistic se realizează pe măsură ce se manifestă consumul , neputând fi
stocat. Consumul are loc la locul producerii , fiind uşor substituibil, deosebit de
sensibil la factorii conjuncturali, politici, psiho-sociologici şi având în general, un
caracter sezonier. Totodată se poate arăta că un produs turistic reprezintă un
ansamblu de prestaţii susceptibile să se schimbe în timp şi spaţiu pentru a răspunde
perfect cerinţelor turiştilor. Acesta prezintă o structură complexă, manifestată în
diverse forme de combinaţii ale elementelor componente (cazare, hrană, transport,
primire, animaţie, calitatea peisajelor, excursii, tratament balnear, sporturi de iarnă,
aventură). În funcţie de valoarea calitativă şi cantitativă a resurselor turistice
prezente în teritoriu se poate vorbi de o faţetă mai largă sau restrânsă de activitate şi
servicii turistice care alcătuiesc produsele turistice. Ca orice produs comercial sau de
altă natură, acesta presupune îndeplinirea cel puţin a uneia dintre următoarele
cerinţe:
4
• imagine de marcă ;
• raport optim preţ- calitate;
• unicitate şi originalitate pe piaţa turistică;
• asigurarea unei game largi de servicii turistice.
1.1.3 Conceptul de marketing turistic

Marketingul turistic poate fi explicat atât într-o accepţiune economică largă (de
exemplu, la nivelul unei staţiuni), cât şi în cadrul unui areal economic mai restrâns (la
nivelul unui hotel, restaurant etc.). În aceste condiţii, conceptul de marketing turistic
macroeconomic reprezintă procesul prin care se realizează schimbul de mărfuri şi
servicii turistice la nivelul întregii economii naţionale, al unei regiuni, zone sau staţiuni
turistice, putându-se efectua evaluarea acestor procese economice.
În schimb, conceptul de marketing turistic microeconomic, reprezintă funcţia
marketingului prin care se urmăreşte o realizare a profitului pentru o întreprindere
turistică.
Activitatea de marketing a unei întreprinderi turistice se cere a fi analizată ca o
parte componentă a unui sistem socio-economic complex, care include un ansamblu de
componente intermediare, care influenţează rezultatele.
De aici reiese că marketingul în turism este un marketing integrat, atâta timp cât
trebuie să cuprindă şi să integreze activităţile publice (macromarketing) şi pe cele
private (micromarketing).
Marketingul turistic se poate defini şi sub următoarea formă: “complexul de
evaluări şi decizii care, pe baza unei permanente actualizări a tendinţelor înregistrate la
nivelul disponibilităţii cererii turistice (piaţa), îşi propune să realizeze condiţiile optime
de formulare a ofertei şi de amplasare pe piaţă prin intermediul unei coordonări
permanente a iniţiativelor întreprinderilor private cu acţiunile puterii publice”
(definiţia lui L. Merlo - “Introducere în studiul marketingului turistic”, Roma, 1978).
Totodată, marketingul turistic este un marketing integrat, nu numai datorită
naturii specifice a produsului turistic, dar şi datorită posibilităţilor de utilizare
concertată a unor acţiuni de marketing ale unei multitudini de întreprinderi (de
exemplu, acţiuni promoţionale întreprinse pentru promovarea unei zone sau a unei ţări)
şi a obiectivelor culturale şi sociale spre care sunt orientate mai mult sau mai puţin
iniţiativele puterilor publice în acest sector.
Oferta turistică (produsul turistic) se constituie dintr-o serie de elemente de
atractivitate ambientală, artistică, istorică, culturală etc., care, împreună cu
alternativele de receptare diferită cantitativ şi calitativ, ca şi cu infrastructura publică,
formează premisele formulării ipotezelor de produs.
Întreprinderile turistice, singure sau în consorţii, îşi desfăşoară acţiunile lor de
marketing în limitele activităţii lor specifice, în cadrul general prestabilit de puterile
publice şi actele legislative. Acţiunile lor comerciale sunt circumscrise de
micromarketing, nu datorită amplorii lor, ci datorită conţinutului aplicabil imediat. În
această sferă de activitate apare necesitatea coordonării între macro şi micromarketing,
ca o caracteristică de bază a marketingului turistic.
1.1.4 Caracteristicile produsului turistic
Particularităţile marketingului în turism sunt delimitate luând în considerare şi
caracteristicile produsului turistic. Astfel se pot enumera:

a) complexitatea produsului complex ce este caracterizat printr-o multitudine de
factori, ce cuprind (exprimă) caracteristicile ambientului şi servicii ce se referă la toate
experienţele şi activităţile turistului din momentul părăsirii domiciliului său stabil şi
până în momentul reîntoarcerii;
b) intangibilitatea produsului şi multitudinea interpretărilor subiective,
determinate de funcţiile şi motivaţiile - ce diferă substanţial - prin care turiştii se
raportează la produse sau servicii aparent identice;
c) incertitudinea preţului compus (complex) - exceptând pachetele
preconfecţionate;
d) importanţa socială şi economică a produsului pentru comunitatea umană, fie în
relaţia sa directă cu maturizarea intelectuală şi refacerea psihologică a indivizilor, fie
prin aportul său economic şi valutar;
e) imposibilitatea transportului produselor sau a serviciilor ce le compun şi care
rămân strâns legate de localizarea lor teritorială;
f) importanţa subiectivă a produsului, care transcede valoarea sa economică,
deoarece presupune nu numai o cheltuială considerabilă, dar şi necesitatea timpului
liber, după o lungă perioadă de muncă sau oricum după o lungă aşteptare;
g) importanţa socială a produsului pentru individ (în cazul turismului înţeles ca
vacanţă: vacanţa este simbolul cel mai caracteristic al statutului individului şi a gradului
său de integrare în grupul căruia îi aparţine);
h) problematicile externe ale produsului, respectiv diverse evenimente (chiar
neturistice) din zona (regiunea) vizitată sau în care se intenţionează vizita.
Printre caracteristicile produsului turistic sunt de relevat acelea referitoare la
serviciile ce intră în compoziţia produsului turistic:
- varietatea şi eterogenitatea tipologică a caracteristicilor serviciilor care compun
produsul turistic;
- imposibilitatea gradualizării în ordinea importanţei de către turist;
- complementaritatea lor reciprocă;
- prestabilirea lor, cu condiţia ca, clientul să accepte în mod direct această formulă.
Acestora li se adaugă caracteristicile referitoare la întreprinderile ce furnizează
asemenea servicii:
a) rigiditatea lor, datorată importanţei costurilor fixe (în special în întreprinderile
hoteliere);
b) dimensiunea lor modestă în raport cu amploarea pieţei, precum şi caracterul lor
de întreprindere de export;
c) importanţa relevantă a prestaţiilor personalului în cadrul serviciilor efectuate.
Toate aceste caracteristici (ale produsului, serviciilor şi ale întreprinderilor)
determină conţinutul acţiunilor de marketing pe care întreprinderile turistice le pot
iniţia, atât în domeniul politicii de produs, cât şi în acela al politicii promoţionale.
Marketingul mix este un complex de instrumente, menit să actualizeze strategiile;
constituie un ansamblul ordonat şi coordonat al instrumentelor de marketing, menite să
conducă la atingerea obiectivelor fixate.
Aceste instrumente încadrează deciziile referitoare la produs, preţ, activităţi
promoţionale (publicitate, promovare, relaţii publice), la canalele de distribuţie şi la
reţeaua de vânzare.
Instrumentele marketingului turistic nu acţionează separat, ci într-o dependenţă
organică, pe principiul conceptului de sistem; prin aceasta componentele - produs,
tarife, distribuţie, promovare - se intercondiţionează reciproc, păstrând un echilibru
impus de strategia de marketing adoptată. Interpătrunderea instrumentelor de
6
marketing într-un ansamblu echilibrat, prin cele mai adecvate decizii este cunoscută
în literatura de specialitate sub denumirea de marketing-mix sau mix-ul de marketing.
Aprecierea influenţei turismului asupra balanţei de plăţi trebuie să aibă în vedere
atât sensul (exprimat de semnul algebric al confruntării celor două solduri), cât şi
amploarea acesteia; ca urmare, analiza enunţată anterior trebuie întregită cu
determinarea mărimii (valorii) soldului şi efectuarea unor comparaţii în timp.
1.1.5 Factorii ce determină evoluţia turismului

Evoluţia turismului evidenţiază receptivitatea şi implicit adaptabilitatea sa la
dinamica socială, acest dinamism aflându-se sub incidenţa unui larg evantai de factori.
Diversitatea factorilor de influenţă în turism a impus o cuantificare a mărimii şi
sensului lor, după diferite criterii:
A. După natura social-economică:
a) factori economici - veniturile populaţiei şi modificările acestora; preţurile şi
modificările acestora; preţurile şi tarifele; oferta turistică;
b) factori tehnici - performanţele mijloacelor de transport; tehnologiile în
construcţii; parametrii tehnici ai instalaţiilor şi echipamentelor specifice etc.;
c) factori sociali - urbanizarea şi timpul liber;
d) factori demografici - evoluţia numerică a populaţiei; modificarea duratei medii a
vieţii; structura pe sexe, grupe de vârstă şi socio-profesională;
e) factori psihologici, educativi şi de civilizaţie - nivelul de instruire; setea de
cultură; dorinţa de cunoaştere; caracterul individului; temperamentul; moda etc.;
f) factori organizatorici - formalităţi la frontiere; facilităţi sau priorităţi în turismul
organizat; regimul vizelor; diversitatea aranjamentelor etc.
B. După durata în timp a acţiunii lor:
a) factori de influenţă permanentă - creşterea timpului liber; modificarea
veniturilor; mişcarea naturală şi migratorie a populaţiei;
b) factori conjuncturali - crizele economice; dezechilibrele politice şi convulsiile
sociale; confruntările armate locale şi regionale; catastrofe naturale; condiţiile
meteorologice precare etc.
C. După importanţa în determinarea fenomenului turistic:
a) factori primari - oferta turistică; veniturile populaţiei; timpul liber; mişcările
populaţiei;
b) factori secundari - cooperarea internaţională; facilităţile de viză sau alte măsuri
organizatorice; varietatea serviciilor suplimentare ş.a.
D. După natura provenienţei şi sensul intervenţiei:
a) factori exogeni - sporul natural al populaţiei (care stă la baza creşterii
numărului turiştilor potenţiali); creşterea veniturilor alocate pentru practicarea
turismului; creşterea gradului de urbanizare; mobilitatea sporită a populaţiei, ca
urmare a motorizării ş.a.
b) factori endogeni - varietatea conţinutului activităţii turistice; lansarea de noi şi
tot mai sofisticate produse turistice; diversificarea gamei serviciilor turistice oferite;
creşterea nivelului de pregătire a personalului din turism ş.a.
E. După profilul de marketing:
a) factori ai cererii turistice - veniturile populaţiei; urbanizarea; timpul liber;
dinamica evoluţiei populaţiei;
b) factori ai ofertei - diversitatea şi calitatea serviciilor; costul prestaţiilor; nivelul
de pregătire şi structura forţei de muncă.
1.1.6 Calitatea potenţialului turistic

În totalitatea lor, aceşti factori anteriori influenţează calitatea potenţialului
turistic, care poate fi afectată şi printr-o concepţie greşită de valorificare a resurselor
sale turistice, rezultată printr-o exploatare neştiinţifică şi neraţională a acestora sau din
realizarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiţii cu caracter turistic. Se pot cita
astfel de situaţii:
a) O situaţie specială o constituie substanţele minerale balneare, ce se
caracterizează printr-o mare vulnerabilitate la factorii exogeni; orice intervenţie
nefavorabilă asupra lor putând provoca schimbarea parametrilor fizici şi chimici, pe
baza cărora au fost declarate resurse terapeutice. Fenomenele de degradare întâlnite în
cazul substanţelor minerale balneare, cu deosebire a apelor minerale şi termominerale,
rezultă, de cele mai multe ori, din nerespectarea principiilor generale de protecţie şi
exploatare a lor, prin care se impun: limitarea exploatării zăcămintelor în raport cu
rezervele omologate de substanţe minerale balneare, executarea lucrărilor geologice în
conformitate cu prevederile cercetărilor şi proiectelor de specialitate, evitarea
exploatării zăcămintelor până la epuizare, ci o exploatare raţională, ştiinţifică a
acestora.
b) Şi în cazul nămolurilor terapeutice, exploatarea raţională, utilizarea şi tratarea
corespunzătoare, ca şi protejarea acestora, uneori nu sunt luate în considerare,
conducând la deprecierea zăcământului, aşa cum s-a întâmplat la Tekirghiol, lacurile
Negru şi Ursu din Sovata şi Săcelu-Gorj.
c) Nerespectarea (şi uneori chiar nestabilirea) perimetrelor hidrogeologice şi
sanitare şi permiterea activităţilor economice poluante în limitele acestora duc, de
asemenea, la degradarea resurselor balneare, aşa cum s-a întâmplat cu lacurile Nuntaşi,
Tekirghiol, Amara, Balta Albă şi Lacul Sărat, datorită irigaţiilor, chimizării şi apelor
reziduale industriale.
d) În plan general, degradările produse obiectivelor turistice se datorează, în
primul rând, absenţei sau nivelului scăzut al amenajărilor pentru exploatare turistică
(vizitare, desfăşurare de acţiuni specifice etc.). Astfel, lipsa sau starea necorespunzătoare
a drumurilor de acces sau de circulaţie la un obiectiv, într-o zonă montană, rezervaţie
naturală etc. , dispersează turiştii pe suprafeţe întinse, iar lipsa dotărilor specifice (scări,
parapete, indicatoare etc.), conduce la o circulaţie anarhică, la producerea de accidente
şi la ştirbirea mesajului cultural-educativ, recreativ al zonelor sau obiectivelor
respective.
e) Degradarea mediului şi a potenţialului pot fi determinate şi de dezvoltarea
nesistematizată a localităţilor (şi mai ales a celor care înglobează staţiuni balneare),
proiectarea necorespunzătoare a obiectivelor de investiţii cu caracter turistic, stabilirea
de amplasamente neadecvate pentru baza materială turistică, realizarea de construcţii
inestetice, neadaptarea specificului etnografic sau natural al unei zone turistice,
ocuparea intensivă a unui spaţiu cu construcţii turistice etc., această ultimă situaţie
putând afecta chiar echilibrul ecologic al teritoriului respectiv. Astfel de situaţii s-au
creat, de exemplu, în unele staţiuni balneare, prin realizarea unei baze materiale şi
tehnice disproporţionate, ca volum şi structură, cu capacitatea de primire a teritoriului
şi a rezervelor hidrominerale.
f) Construirea unor reţele încărcate de poteci şi drumuri sau mijloace de urcat în
zonele de munte, prin densitatea mare a lucrărilor ce le necesită (defrişări, ziduri de
8
protecţie, poduri, viaducte, piloni etc.) poate afecta peisajul, anulând farmecul acestuia
(Munţii Bucegi, Munţii Postăvarul, Munţii Cindrel, Munţii Lotru). Este adevărat că, de
multe ori, o serie dintre lucrările inginereşti (viaducte, poduri) contribuie, la rândul lor,
la înfrumuseţarea peisajului (Porţile de Fier, Munţii Făgăraş).
g) Amenajările pentru vizitarea peşterilor, obiective turistice de mare atracţie,
executate fără a se respecta tehnica specifică unor astfel de lucrări, pot duce la
degradarea totală sau parţială a acestora. Este cazul peşterilor Muierii (Munţii Parâng),
Ialomiţei (Munţii Bucegi) şi Ionel (Munţii Bihor), la care amenajările efectuate din
iniţiativa locală valorifică potenţialul existent, ele conducând la degradarea acestora şi la
diminuarea valorii turistice a acestora.
În mod sintetic, protejarea şi conservarea mediului şi a potenţialului turistic,
trebuie să aibă în vedere următoarele:
- conservarea, protejarea şi ameliorarea mediului înconjurător în zonele,
staţiunile, centrele localităţile şi obiectivele turistice integrate în circuitul turistic:
- amenajarea, exploatarea raţională şi conservarea mediului înconjurător, în
arealele turistice valorificate incomplet, în concordanţă cu perspectivele de dezvoltare
turistică;
- controlul efectelor activităţii turistice, în vederea preîntâmpinării degradării
mediu-lui înconjurător şi a resurselor turistice;
- analiza stării de fapt a poluării atmosferei, apei, solului şi subsolului şi a
peisajului de către activităţile economice şi adoptarea de măsuri corespunzătoare în
acest sens etc.
1.2 Turismul şi mediul înconjurător
1.2.1 Raporturile dintre turism şi mediul înconjurător

Turismul, mai mult decât oricare alt domeniu de activitate este dependent de
mediul înconjurător, acesta reprezentând “materia sa primă”, obiectul şi domeniul de
activitate şi de desfăşurare a turismului, fiind suportul său cadru, purtătorul resurselor
sale. Turismul se desfăşoară în mediu şi prin mediu, “calitatea” acestuia putând favoriza
sau nega activităţile turistice.
Relieful, pădurile, râurile, lacurile, marea, monumentele naturii sau de artă şi
arhitectură, aerul sau apele minerale etc., componente ale mediului înconjurător, se
constituie şi ca resurse turistice ce favorizează desfăşurarea turismului de odihnă şi
recreere, de tratament balnear, de litoral sau cultural, drumeţie etc. Cu cât aceste
resurse sunt mai variate şi complexe şi mai ales, nealterate, cu proprietăţi cât mai
apropiate de cele primare, cu atât interesul lor turistic este mai mare, iar activităţile pe
care le generează sunt mai valoroase şi mai atractive, răspunzând unor foarte variate
motivaţii turistice.
În aceste condiţii, relaţia turism-mediu înconjurător are o semnificaţie deosebită,
dezvoltarea şi ocrotirea mediului înconjurător reprezentând un element cu caracter de
obligativitate al turismului; orice modificare produsă acestuia aducând prejudicii şi
potenţialului turistic, prin diminuarea sau chiar anularea resurselor sale.
Problema se pune în aceeaşi măsură şi evident corelată la toate categoriile de
resurse turistice, a căror existenţă şi atracţie sunt influenţate direct de “calitatea”
diferitelor componente ale mediului înconjurător. Cu cât degradările produse acestuia
au o amploare mai mare, cu atât activităţile turistice sunt mai afectate.
În cazul turismului, consecinţele degradării resurselor turistice pot avea implicaţii

social-economice dintre cele mai grave.
1). Din punct de vedere economic, neajunsurile semnalate, ca urmare a existenţei
de resurse turistice degradate, se reflectă, în primul rând, în imposibilitatea valorificării
lor turistice ca surse de venituri, constituind, astfel, o pierdere definitivă pentru
economie. Deosebit de acesta, produsele turistice care includ resurse degradate, îşi
micşorează din valoare, consecinţele fiind directe, materializate în diminuarea cererii
turistice şi implicit, utilizarea mai redusă a bazei materiale turistice şi scăderea
încasărilor provenite din comercializarea lor.
2). Sub aspect socio-cultural, efectele negative sunt de asemenea, importante. Dacă
se acceptă că cele mai importante funcţii ale turismului modern sunt cele recreativ-
recuperative şi instructiv-educative, se înţelege mai uşor raportul dintre turism şi
mediul înconjurător. Afectarea, chiar în mică măsură, a acestuia reduce posibilităţile de
refacere a sănătăţii şi a forţelor umane, prin diminuarea calităţii factorilor terapeutici
sau a celor ce favorizează odihna şi recreerea, ca şi a posibilităţilor de satisfacere a
necesităţilor de cultură şi educaţie a oamenilor.
Potenţialul turistic fiind o parte integrantă a mediului înconjurător, existenţa şi
dezvoltarea lui depind în mod obiectiv de calitatea acestuia, deci, poate fi considerat un
posibil indice de calitate pentru mediul său. Acesta se practică intens acolo unde sunt
întrunite condiţii bune sau se diminuează şi dispare treptat în zonele unde, din diverse
motive, o componentă sau alta a mediului înconjurător ca, de exemplu, peisajul, aerul
sau apa, se degradează.
În acelaşi timp, prin “exigenţele” pe care le revendică, turismul poate fi o soluţie
practică pentru păstrarea nealterată a mediului.
Datorită ansamblului de măsuri luate în ţara noastră pentru protecţia mediului
înconjurător, turismul are asigurat, în general, un cadru corespunzător desfăşurării
sale, legislaţia ce se va adopta cuprinzând numeroase reglementări eficiente care implică
apariţia conflictului turism-natură.
1.2.2 Factorii de degradare a mediului înconjurător

şi a potenţialului turistic
Dezvoltarea societăţii supune mediul înconjurător la două tipuri principale de
presiuni. Prima, considerată urmarea directă a exploziei demografice şi a expansiunii
oraşelor, ritmului rapid şi creşterii considerabile înregistrate în de industrie, agricultură
şi alte domenii de activitate, amplificării circulaţiei şi a sistemelor de transport şi
comunicaţii, exploatării intensive a resurselor naturale. Cea de-a doua este puţin
agresivă şi cu caracter predominant sezonier, care decurge din folosirea mediului
înconjurător pentru activităţi de turism şi agrement.
Pentru aceste motive se admite, în general, că degradarea mediului înconjurător şi
a resurselor turistice provine de la două mari grupe de factori:
1. Factori care sunt urmare directă a dezvoltării economice rezultă în principal,
din intensificarea activităţilor industriale, agricole şi de transport, afectează atât mediul,
cât şi cadrul general de desfăşurare a activităţilor turistice.
Dintre aceşti factori, o problemă deosebită o pune poluarea aerului, produsă de
industrie, sursele de impurificare, cu repercusiuni asupra potenţialului turistic, fiind
considerate, în ordinea descrescătoare a activităţii: industria energetică, metalurgică,
chimică, petrochimică, materiale de construcţie, prelucrarea lemnului, alimentară.
Emisiile mixte de pulberi, gaze nocive, substanţe iritante şi mirositoare, produse de
10
unităţi ale acestor industrii, pot polua resursele ce stau la baza desfăşurării de activităţi
specifice turismului balnear, de odihnă şi recreere, cultural, vânătorii şi pescuitului
sportiv.
Poluarea apei, aerului, solului şi sonoră constituie cei mai importanţi factori de
risc care trebuie luaţi în considerare în actuala situaţie a degradării mediului.
Deosebit de gravă este şi poluarea peisajului, care constituie unul dintre cele mai
valoroase resurse ale potenţialului turistic.
Factorii de degradare a peisajului se regăsesc în ansamblul factorilor cu acţiuni
distructive asupra elementelor sale componente (vegetaţie, faună, reţea hidrografică
etc.), la care se adaugă tăierile nedirijate de păduri, depozitarea necontrolată a
deşeurilor industriale şi menajere, realizarea de construcţii neaspectuoase sau
neadecvate locului (prin neutilizarea judicioasă a culorilor şi volumelor) etc., acestea
fiind numai câteva aspecte dintre cele ce influenţează negativ estetica mediului natural,
tocmai acolo unde natura este mai căutată pentru frumuseţea ei.
Semnificative în acest sens sunt degradările peisajului, produse de şantierele de
construcţii hidroenergetice şi de drumuri industriale sau de alte obiective prezente
îndeosebi în unităţi montane cu peisaje pitoreşti; în acest caz, în cele mai multe situaţi,
în timpul executării sau la terminarea lucrărilor nu se respectă măsurile de protejare a
peisajului sau de refacere a degradărilor suferite de acesta.
Degradarea pădurilor reprezintă un alt exemplu de afectare a potenţialului
turistic. Pădurea prezintă interes pentru turism prin funcţiunile social-recreative şi
estetico-peisagistice.
Degradarea rezervaţiilor naturale şi a monumentelor naturii prejudiciază, de
asemenea, potenţialul turistic, pe care-l lipseşte de aportul ştiinţific. Degradarea acestor
monumente şi rezervaţii naturale existente în număr apreciabil în ţara noastră, poate fi
provocată în mare măsură de activităţile economice necontrolate, afectarea lor aducând
prejudicii incalculabile, atât sub aspect ştiinţific, cât şi economic, prin diminuarea
posibilităţilor de valorificare turistică a lor.
Aspecte nefavorabile se întâlnesc şi în cazul degradării obiectivelor turistice
antropice, atât prin substanţele poluante, ce atacă, degradează şi scurtează “viaţa” celor
mai rezistente şi mai durabile materiale, urmare fiind şi dispariţia unor monumente de
rezonanţă istorică, artistică sau culturală, durate de oameni cu veacuri în urmă, cât şi
prin alţi factori antropici sau naturali. Clădirile din zonele impurificate cu fum,
cărbune, ciment etc. se deteriorează, se şterg sau îşi schimbă aspectul, luând o culoare
întunecată, sumbră (frescele exterioare ale unor biserici sau faţadele unor monumente
din unele centre urbane industriale).
2.Factori ce provin din folosirea mediului ambiant pentru turism şi agrement se
referă la activitatea umană, care fără să conţină elemente intenţionale, fiind un
consumator de spaţiu şi resurse turistice, participă implicit la degradarea şi poluarea
mediului înconjurător şi a potenţialului turistic. Aceasta are loc fie prin presiunea
directă a turiştilor asupra peisajului, florei şi faunei sau a altor obiective turistice, pe
care le poate deteriora parţial sau total, fie prin concepţia greşită de valorificare a unor
zone, puncte şi obiective turistice.
Activităţile distructive pot fi numeroase, mai ales în zonele sau obiectivele la care
se conturează o evidentă concentrare turistică şi în condiţiile în care nu se realizează
dotări sau amenajări speciale, necesare practicării diferitelor activităţi turistice şi
îndeosebi, pentru vizitarea acestora. Acestea sunt provocate de:
1.) Circulaţia turistică necontrolată în zonele sau la obiectivele turistice aflate în
afara traseelor marcate, ducând la distrugerea vegetaţiei şi florei, la ruperea copacilor,
distrugerea puieţilor sau a seminţişului natural, desprinderea de roci etc. Alte prejudicii
sunt aduse prin declanşarea de incendii, împiedicarea regenerării plantelor, terasarea

solului, braconaj şi tulburarea biotopurilor specifice vânatului şi în general, faunei,
mergând uneori până la distrugerea unor specii.
2.) Dispariţia unor specii floristice poate fi datorată şi de colectarea abuzivă a
florei, în special a plantelor declarate monumente ale naturii, urmare a insuficientei
popularizări a plantelor ocrotite şi necunoaşterii de către turişti a gravelor implicaţii ce
le pot avea acţiunile lor necontrolate asupra factorilor de mediu.
3.) Vizitarea intensivă, iluminatul inadecvat şi lipsa unor dotări tehnice de aerisire
sau depoluare au condus la degradarea unor fresce, picturi din interiorul unor
monumente istorice şi de artă. Circulaţia turistică necontrolată, efectuată la obiectivele
turistice naturale sau antropice în ambianţa amenajărilor pentru vizitarea acestora,
provoacă, de cele mai multe ori, distrugerea ireversibilă a unora din elementele ce le-au
consacrat ca atracţii turistice, uneori cu caracter de unicat, aducându-se astfel prejudicii
potenţialului turistic şi bunurilor culturale naţionale.
4.) Lipsa în zonele şi de-a lungul traseelor turistice sau în apropierea unor
obiective turistice a unor locuri amenajate, destinate popasului sau instalării de corturi,
provoacă inevitabil degradarea peisajului şi a altor componente ale mediului
înconjurător, datorită numeroaselor urme reziduale lăsate la întâmplare de turişti în
locurile pe unde au poposit.
5.) Fenomenul poluării naturii a căpătat forme mai complexe prin pătrunderea
turismului automobilistic în locuri recent accesibile, turiştii abătându-se de la drumurile
principale de acces pe văi lăturalnice, oprindu-se în poieni, locuri pitoreşti şi distrugând
în calea lor pajişti, floră, arbuşti, prin strivire sau sub influenţa gazelor de eşapament.
1.3 Turismul şi protecţia mediului înconjurător
Turismul iubitorilor de natură, este cunoscut şi sub numele de ecoturism, acesta

este un fenomen relativ recent, care reprezintă un segment al industriei turistice. El este
definit ca un turism dezvoltat inclusiv în zone naturale protejate, cu scopul de a studia,
admira şi de a se bucura de peisaje, floră şi faună intacte, la care se pot adăuga şi
elemente cu caracter cultural.
Prin actele normative din ţara noastră au fost decretate 12 parcuri naţionale, dar
nu s-a legiferat încă o lege a mediului şi a zonelor protejate. În cadrul acestor parcuri
naţionale nu există un sistem de organizare, gestionare, monitorizare a tuturor
informaţiilor, în prezent ele fiind sub coordonarea ocoalelor silvice judeţene.
1.3.1 Acţiuni de protecţie a mediului înconjurător şi a

potenţialului turistic
Acţiunile de acest fel pot avea o eficienţă satisfăcătoare numai în condiţiile
asigurării unui cadru juridico-administrativ de desfăşurare adecvat, ea impunând
organizarea administrativă, resurse economice, un suport legislativ eficient şi o susţinută
activitate de educaţie cetăţenească.
Măsurile ce se impun pe linia protecţiei potenţialului turistic şi a prevenirii
degradărilor lui urmăresc, în principal, exploatarea ştiinţifică şi raţională a resurselor
turistice. Legat de această problemă rata de exploatare nu trebuie să depăşească rata lor
de reciclare şi regenerare, iar intensitatea relaţiilor directe sau indirecte a turismului cu
factorii de mediu să nu depăşească limitele capacităţii de suport a acestora, analizarea
12
relaţiei dintre activitatea de turism şi activităţile economice poluante, în vederea

prevenirii degradărilor provocate de factori din alte sectoare de activitate, prin
semnalarea organelor în drept a surselor de poluare şi a acţiunii lor nocive asupra
resurselor turistice; sensibilizarea unităţilor economice a căror activitate poluantă
afectează potenţialul turistic; cunoaşterea profundă a problemelor pe care le ridică
păstrarea echilibrelor ecosistemelor în plan global teritorial, printr-o analiză temeinică
şi o mai bună gestionare, raţională, a resurselor turistice ale ţării sau pe teritorii mai
restrânse (judeţe, zone), în aşa fel încât valorificarea turistică a acestora să fie
soluţionată în contextul valorificării tuturor resurselor naturale şi al protecţiei mediului
înconjurător. Această corelare poate fi realizată în cadrul studiilor de amenajare
teritorială, care devin, astfel, instrumentul principal în mâna organelor de decizie şi
documentul de bază în amenajarea ştiinţifică, raţională şi eficientă a teritoriului. Pot fi
enunţate câteva din aceste măsuri:
• Una dintre măsurile importante de protejare şi conservare a potenţialului turistic
o reprezintă: amenajarea şi organizarea adecvată şi la un nivel superior a zonelor,
traseelor sau obiectivelor turistice.
• Printre aceste acţiuni sunt necesare organizarea şi exploatarea turistică a
parcurilor naţionale şi rezervaţiilor naturale, cu asigurarea protecţiei şi conservării lor,
ca şi amenajarea pentru vizitarea şi exploatarea peşterilor, ca obiective turistice de
atracţie deosebită, îmbogăţind şi diversificând oferta turistică românească cu noi
produse turistice.
• Dezvoltarea în perspectivă a turismului de munte necesită organizarea
corespunzătoare a zonelor montane, prin cunoaşterea amănunţită a tuturor peisajelor şi
domeniilor schiabile, a altor resurse care să ofere baza de proiectare a amenajărilor
turistice viitoare.
• O altă grupă de măsuri este legată de realizarea amenajărilor cu caracter turistic
în zone, localităţi şi pe trasee turistice, în legătură cu care se impune o echipare turistică
adecvată unui turism modern şi ecologic.
• Protecţia mediului înconjurător şi a patrimoniului turistic este influenţată în
mare măsură şi de conştiinţa ecologică a populaţiei şi a sentimentului de dragoste şi
respectul acesteia pentru natura patriei, a locurilor istorice şi a monumentelor de artă şi
arhitectură create de-a lungul timpurilor.
Educaţia ecologică pentru ocrotirea naturii şi a potenţialului turistic trebuie făcută
permanent pentru toate vârstele, dar este important să înceapă din copilărie. Activitatea
de educaţie ecologică se poate desfăşura prin conferinţe, expuneri, prin radio şi TV,
presă, proiecţii, excursii, asociaţii pentru turism şi ocrotirea naturii etc. Întreaga muncă
de educare în materie de ocrotire şi protecţie a mediului şi a potenţialului turistic este
concepută interdisciplinar, ca un proces continuu şi o parte integrantă a educaţiei, în
general. Ea cuprinde principalele probleme ale protecţiei într-o perspectivă mondială,
dar privită regional şi examinează problemele dezvoltării şi creşterii economice în
funcţie de ocrotirea mediului, insistând asupra cooperării locale, regionale, naţionale în
rezolvarea tuturor aspectelor de poluare.
Analizând toate aspectele privind mediul înconjurător ca potenţial turistic, se
poate stabili că protecţia şi conservarea lui se realizează în cadrul unei concepţii de
ansamblu a dezvoltării economice a ţării, concepţie situată la acelaşi nivel de importanţă
ca şi problemele de dezvoltare generală a economiei.
Legat de toate aceste aspecte este necesară cunoaşterea principalelor mijloace de
reducere a impactului socio-economic asupra mediului din parcurile naţionale şi
rezervaţiile biosferei din România:
- valorificarea echilibrată a tuturor resurselor naturale;
- în zonele rurale şi urbane se impune sortarea deşeurilor de hârtie, metal, sticlă,

textile;
- reciclarea deşeurilor menajere şi stradale;
- îmbunătăţirea instalaţiilor de ardere din unităţile de prelucrare a metalelor şi
alte domenii industriale;
- sisteme de desprăfuire la mijloacele de transport pentru praful de cărbune,
zgură, ciment;
- redresarea terenurilor afectate de torenţi, din domeniul agricol şi forestier;
- interzicerea tuturor activităţilor de exploatare a lemnului neautorizate şi a
braconajului;
- interzicerea păşunatului în golurile alpine şi refacerea jnepenişului;
- pentru zonele de tampon şi preparc este nevoie să se diminueze încărcătura cu
animale în concordanţă cu potenţialul fâneţelor şi păşunilor pentru regenerarea
vegetaţiei şi asigurarea protecţiei solului;
- reorganizarea activităţilor de turism, refacerea traseelor, marcajelor,
amenajarea locurilor de campare, popas şi refugii;
- rezolvarea problemelor legate de epurarea apelor uzate evacuate de hoteluri,
moteluri, cabane din parcuri naţionale;
- interzicerea şi amendarea culegerii de plante declarate monumente ale naturii şi
a vânătorii neautorizate;
- instituirea unor amenzi substanţiale pentru toate încălcările normelor de vizitare
din parcurile naţionale.
1.3.2 Turismul “verde” - forma actuală în activităţile turistice

Evoluţia societăţii umane, uneori necontrolată şi nechibzuită, alteori firească
impusă de necesitatea dezvoltării economice şi sociale, a determinat în multe puncte ale
planetei o degradare accentuată a mediului ambiant.
Mediul înconjurător, într-o accepţiune mai largă, reprezintă un ansamblu de
factori naturali (chimici, fizico-geografici) şi sociologici (culturali), susceptibili de a
acţiona asupra organismelor vii şi implicit asupra omului şi a activităţilor sale.
În dezvoltarea economică de după cel de-al doilea război mondial, turismul, un sector
important al economiei mondiale, a cunoscut o creştere spectaculoasă. Factorii ce
aparţin activităţii turistice şi aduc contribuţia la creşterea poluării sunt următorii:
- structurile hoteliere, parahoteliere şi de alimentaţie publică;
- amenajările complexe din staţiuni, pentru sporturile de iarnă sau balneare;
- circulaţia turistică etc.
Poluarea rezultată afectează apa, aerul solul, flora, fauna, produce zgomote şi
îmbracă forme diverse de manifestare, în funcţie de poluanţii produşi, de gradul de
concentrare, de interacţiunile dintre ei. Astfel un rol important revine pădurilor,
râurilor montane, pajiştilor alpine, deltelor, lacurilor etc. care sunt ecosisteme ce pot fi
uşor modificate prin activităţile turistice şi prezervarea lor solicită măsuri deosebite de
protecţie.
Turismul verde are un conţinut mult mai restrâns. Acesta se referă cu precădere la
comunităţile rurale care se găsesc în spaţiul sau în apropierea unor Parcuri Naţionale,
Parcuri Naturale, Rezervaţii ale Biosferei , rezervaţii naturale. Ele fac parte din
categoria ariilor naturale protejate care au un statut de valorificare socio-economic
aparte. În cadrul lor există o delimitare foarte strictă a unor areale care deţin un regim
de maximă protecţie a biodiversităţii floristice şi faunistice şi a spaţiilor unde se pot
desfăşura activităţi economice. Dintre activităţile economice pretabile – creşterea
14
animalelor, exploatări miniere, roci de construcţie, silvicultură, cultivarea unor plante

agricole care pot aduce prejudicii importante acestor spaţii naturale deosebite, este de
preferat turismul.
Dar în ultimele decenii, turismul înregistrează şi aspecte negative putându-se
înregistra:
- numărul mare de turişti pe plan european şi mondial;
- multe unităţi turistice nu deţin dotări de limitare a poluării (staţii pentru
epurarea apei, incinerarea gunoiului menajer ş.a.);
- creşterea traficului rutier şi aerian;
- degradarea coastelor litorale şi a deltelor;
- creşterea nemulţumirilor populaţiei locale faţă de dezvoltarea amplă a
activităţilor turistice, prin exproprierile de teren ilegale şi prelucrarea resurselor
naturale etc.
În actuala etapă, turiştii sunt interesaţi în mod deosebit de costuri şi nu de
aspectele ecologic, de responsabilitatea lor socială şi ecologică. În plus, multe agenţii de
turism şi unităţi turistice nu sunt destul de puternice pentru a dispune de fonduri
necesare pentru a se preocupa de compatibilitatea ecologică a ofertelor turistice pe care
le promovează.
În acest context este necesară cunoaşterea elementelor ce delimitează chiar
turismul ecologic.
• În primul rând, turismul ecologic presupune desfăşurarea întregii activităţi
economice, nu numai turistice, într-un mediu ambiant nealterat. Mediul înconjurător
este considerat, în prezent, o prioritate politică de vârf în toate ţările dezvoltate.
• În al doilea rând, restructurările economice şi ajustările tehnice, precum şi
remodelarea managementului mediului în sensul prevalării aspectelor calitative în
satisfacerea nevoilor de bunăstare a populaţiei prezentului. Este aceasta moştenirea
generaţiilor viitoare, dar care necesită adoptarea unui nou comportament din partea
agenţilor economici.
• În al treilea rând, turismul ecologic presupune un turism conştient, individual
sau de grup. De exemplu: o pădure are nevoie de 60-80 de ani pentru a se reface, în timp
ce o stalactită sau stalagmită de zeci şi zeci de mii de ani. Concluzia: pădurea este
destinată recreerii, întreţinerea unei atmosfere curate, refacerii fizice şi psihice, iar
peşterile sunt destinate admiraţiei oamenilor pentru modelările efectuate de natură şi
nu pentru distrugere.
Pentru practicarea unui turism “verde”, cu valenţe ecologice este nevoie să se
implice mai mulţi factori decizionali. În primul rând, statul, prin politica sa de
dezvoltare economică, prin elaborarea unor planuri de dezvoltare durabilă, cu
asigurarea unor servicii de calitate, pentru a se reduce exploatarea excesivă şi
inadecvată a patrimoniului natural şi cultural. Statul este în măsură ca, prin pârghii de
ordin economic, prin reglementări juridice, legislative, financiar-bancare, să
impulsioneze preocuparea pentru protecţia mediului înconjurător, să crească
responsabilitatea agenţilor turistici faţă de componentele cadrului natural pe care le
exploatează în folosul său.
Lipseşte în mare măsură şi implicarea administraţiilor locale, cu colaborare mai
strânsă dintre specialişti (silvicultură, agenţii de mediu) şi sensibilizarea populaţiei
locale faţă de problematica mediului înconjurător, lucru valabil pentru ţările din
Europa Centrală şi de Est.
Pentru fiecare nouă unitate turistică ce se propune a se realiza este nevoie de
elaborarea unor studii detaliate, de impact, între consecinţele activităţilor turistice şi
protecţia resurselor naturale cu valenţe turistice, mai ales că cea mai mare parte a
peisajelor naturale au valori unice, ce nu pot fi restaurate sau înlocuite. Practicarea

turismului “verde” presupune o modernizare a infrastructurii, a dezvoltării rural-
urbane durabile, utilizarea de forme de energie neconvenţională, tehnici mai puţin
poluante. În acelaşi timp este nevoie de un marketing eficient, de o bună cunoaştere a
locurilor cu destinaţie turistică, o dezvoltare macroeconomică eficientă, care să evite
supraexploatarea unor zone, cu evitarea investiţiilor de mare anvergură şi a poluării
active.
O deosebită atenţie trebuie acordată gestionării zonelor naturale fragile, ceea ce
impune o cunoaştere detaliată a acestora şi existenţa unor măsuri legislative pe măsură.
În multe ţări există o lege de dezvoltare şi de protecţie a muntelui şi litoralului (Franţa,
Italia).
Pentru a se obţine rezultate cât mai bune în practicarea şi dezvoltarea unui turism
ecologic este nevoie de o mai strânsă colaborare între diferite departamente
(agricultură, silvicultură, gospodărirea apelor, amenajarea teritoriului ş.a.). În plan
local, oraşele vecine sau comunele apropiate îşi pot conjuga eforturile şi investiţiile
pentru a permite dezvoltarea unei zone turistice, pentru delimitarea zonelor de protecţie
a naturii, a punctelor de interes istoric şi cultural.
Un rol deosebit îl are şi exprimarea opiniei populaţiilor locale, faţă de dezvoltarea
zonelor turistice şi participarea acestora la programele de dezvoltare economică.
Deoarece fenomenele de poluare nu se limitează la frontierele ţărilor, se simte
nevoia şi a unei colaborări internaţionale, pentru promovarea unui turism regenerator,
cu valoare ecologică, pentru schimb de experienţă şi susţinere financiară a unor
programe comune. În acest scop, în viitorul apropiat, în cadrul C.E.E. se prevede că
toate amenajările turistice să fie structurate după un anume cod cu reglementări precise
şi ele nu se vor mai realiza în detrimentul populaţiei locale în exploatarea resurselor
locale (sursă apă, sol, vegetaţie). În unele ţări europene (Elveţia, Germania, Benelux
ş.a.), unde există preocupări ecologice deosebit de puternic mediatizate, se remarcă, în
ultimele 2-3 decenii, preocuparea turistică faţă de problemele ecologice prezente în
regiunile turistice pe care doresc să le viziteze.
Efectele negative ale turismului asupra mediului nu sunt o fatalitate şi se datorează
şi altora, cu care turismul se interferează. Cauza principală nu o constituie creşterea
populaţiei, a consumului de resurse naturale, gradul mai înalt de urbanizare,
dezvoltarea tehnică, ci natura necontrolată şi unilaterală a acestei dezvoltări, absenţa în
timp a preocupărilor pentru realizarea tehnologiilor nepoluante.
Practicarea turismului va favoriza mai eficient resursele diverselor zone şi regiuni
de pe glob, a disponibilităţilor de forţă de muncă la atenuarea dezechilibrelor
interregionale ceea ce constituie un mijloc complex de diversificare a economiilor
naţionale.
Ministerul Turismului are un program concret de dezvoltare a turismului ecologic,
de protecţie şi conservare a resurselor turistice naturale şi antropice, care se aliniază la
programele europene, vizând integrarea şi pe această cale în structurile Comunităţii
Europene.
Dezvoltarea turismului pe baze ecologice, în armonie cu mediul, pentru refacerea,
protecţia şi conservarea potenţialului turistic şi respectiv, combaterea poluării din orice
sursă este inclusă în strategia de dezvoltare a turismului. Reglementările elaborate de
Piaţa Comună şi C.E.E., privind politica mediului, au stat la baza protocolului încheiat
între Ministerul Turismului şi Ministerul Mediului. România se va conforma măsurilor
stabilite de “Cartea verde” a C.E.E., privind strategia de planificare pentru turismul
urban şi va utiliza instrumente economice şi fiscale în domeniul mediului, pentru
protecţia resurselor turistice.
16
O acţiune de mare anvergură, aşa cum s-a arătat este crearea de noi parcuri şi
rezervaţii ale biosferei în zone de mare atractivitate turistică (Valea Dunării, Munţii
Apuseni, Maramureş etc.).
Prin Institutul de Cercetări pentru Turism, din ţara noastră s-a elaborat şi predat,
la comanda Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (PNUE), un
“Studiu-pilot privind mediul natural şi uman şi valoarea sa pentru turism, în zonele
Curtea de Argeş şi Neamţ”, studii care vor continua cu alte zone.
Integrarea în Europa mai prevede, între altele: elaborarea unui cod al
comportamentului turiştilor, pentru a se contura linii ecologice şi etice ce trebuie
respectate în turism; elaborarea unui ghid practic pentru folosinţa agenţilor economici
din turism, conţinând recomandări care vor face mult mai uşoară evaluarea factorilor
naturali şi a mediului, la distribuirea produselor turistice şi a facilităţilor. De asemenea,
se prevăd acţiuni-pilot în vederea creării şi promovării de noi produse turistice în
mediul rural, facilitând relaţiile dintre turoperatorii locali, regionali şi europeni.
Urmărindu-se aceste deziderate, turismul ecologic în România şi în Europa are
toate şansele de a se implementa rapid, în consens cu toate ţările comunitare.
1.3.3 Turismul în arii protejate

În ultimele decenii, turismul, o adevărată industrie a vacanţelor şi loisirului, a
căutat să atragă în sfera sa de acţiune ariile naturale protejate.
Aceste spaţii naturale de excepţie, prin valenţele lor recreative, estetice,
educaţionale, ştiinţifice, se constituie ca obiective turistice de importanţă deosebită,
unele cu caracter de unicat pe plan naţional şi internaţional.
Valorificarea lor îmbracă forme diferite, complexe, iar amenajarea pentru turism
ridică unele probleme legate de statutul special al ariilor protejate.
În România, conform ultimelor date puse la dispoziţie de M.A.P.M. există 586
areale protejate, iar prin Ordinul 7/1990 al M.A.P.M au fost declarate 11 parcuri
naţionale, cu o suprafaţă totală de 397-400 ha (371 rezervaţii naturale, 133 monumente
geologice, existând posibilitatea ca unele dintre parcurile naţionale propuse să devină
rezervaţii ale biosferei - Munţii Rodna, Domogled - Valea Cernei, Munţii Apuseni ş.a.).
Chiar înainte ca ele să fie declarate arii protejate, s-a practicat şi se practică turism, dar
în mod neorganizat şi necontrolat.
Din totalitatea ariilor protejate existente în ţara noastră, parcurile naţionale şi
rezervaţiile biosferei (Delta Dunării) constituie resurse apreciabile pentru turism, cu
condiţia ca amenajarea şi exploatarea lor să fie în armonie cu politica de ansamblu, de
dezvoltare echilibrată şi durabilă în plan regional.
Valorificarea turistică trebuie să ţină cont de structura acestor arii protejate (zonă
intangibilă sau ştiinţifică, zonă de tampon, zonă de acces şi loisir, zonă de restaurare,
acolo unde este necesar).
Sistematizarea turistică a acestor spaţii naturale ocrotite variază de la o ţară la
alta, aşa cum există diferenţieri şi pentru echipamentele turistice ale fiecărui parc,
acestea fiind determinate în mare măsură de specificul obiectivelor sale naturale,
dotările existente încadrându-se cantitativ în limitele impuse de ecosistemele respective,
a căror depăşire poate perturba echilibrul lor.
Dotările turistice cuprind, în ansamblu, baze de cazare foarte diversificate
(terenuri de campare, corturi, cabane, refugii, vile, hoteluri, tabere de tineret, sate de
vacanţă ş.a.), baze de alimentaţie publică (restaurante moderne, cu specific), instalaţii
sportive (pârtii naturale de schi, piscine, piste de patinaj, călărie) şi alte dotări de
divertisment, caracteristice fiecărui loc.
Dar, indiferent de gradul de dotare al acestor parcuri, fiecare dintre ele trebuie să
aibă un echipament minim de bază, constituit din instalaţii, aflate pe tot cuprinsul
parcului, poteci, alei marcate, locuri de odihnă şi amenajări pentru vizitarea diferitelor
obiective naturale.
Valorificarea prin turism a ariilor protejate menţionate, presupune următoarele
acţiuni:
- organizarea circulaţiei turistice;
- organizarea punctelor de intrare a turiştilor în parcuri şi rezervaţii;
- amenajarea de bază materială turistică;
- amenajarea pentru vizitare a obiectivelor turistice;
- refacerea peisajelor şi obiectivelor turistice degradate.
Toate aceste deziderate trebuie să includă integrarea estetico-ambiantă a
obiectivelor turistice propuse în cadrul peisajului natural înconjurător.
Situaţia actuală a ariilor protejate în România se caracterizează prin incertitudine, lipsa
unui suport legislativ, administrativ şi financiar concret.
Anul 1995, declarat ca “Anul european al conservării naturii”, a inclus doar
organizarea unor simpozioane şi consfătuiri pe teme de mediu şi încercarea de
consolidare a rolului ONU în plan regional şi de educaţie ecologică în rândul tinerilor.
Dar valorificarea prin turism a ariilor protejate din România trebuie să aibă clarificate
următoarele probleme:
- definitivarea statutului de arii protejate, a clasificărilor conform ultimelor
listinguri propuse de UICN;
- realizarea unui cadastru la zi, cu delimitarea cartografică reală a hotarelor,
limitelor şi a zonelor interioare componente;
- revizuirea propunerilor celor 11 parcuri naţionale, conform normelor UICN şi
includerea unora ca rezervaţii ale biosferei;
- stabilirea pentru fiecare arie protejată a obiectivelor naturale de excepţie, care se
cer ocrotite în mod urgent;
- asigurarea unui mod de gestionare a acestor arii cu resurse financiare, pentru
început asigurate de stat, apoi, treptat, de administraţiile locale şi din resurse proprii,
prin valorificarea economică.
Ariile protejate şi îndeosebi parcurile naţionale şi rezervaţiile biosferei capătă o
valoare reală în turism numai în condiţiile în care vor dispune de o clarificare reală a
problemelor enunţate anterior. Soluţia cea mai armonioasă, favorabilă unei exploatări
echilibrate a ariilor protejate, îndeosebi a parcurilor naţionale şi a rezervaţiilor
biosferei, vor fi date de stabilirea şi asumarea responsabilităţilor de către o
administraţie unică, bazată pe echipe de specialişti. Numai prin intermediul acestor
echipe de specialişti se poate coordona unitar întreaga funcţionalitate a ariilor protejate,
asigurându-se o gospodărire durabilă, cu un maximum de eficienţă generală şi care în
final va reflecta calitatea serviciilor oferite turiştilor. Astfel, ele pot contribui nemijlocit
la constituirea unei oferte turistice competitive concentrată prin atragerea unui număr
sporit de turişti.
Cunoaşterea resurselor ce pot fi valorificate în plan turistic, conduce la
dezvoltarea unui turism durabil, care să asigure integritatea peisajului, a tuturor
atracţiilor turistice.
În acest context se poate arăta că la baza dezvoltării activităţilor turistice în
perspectivă, trebuie implementate măsuri cum sunt:
- amenajarea şi valorificarea ariilor protejate şi îndeosebi a parcurilor naţionale,
naturale şi a rezervaţiilor biosferei, în mod global şi integrator, în raport cu gradul de
dezvoltare economică a regiunii sau unităţii administrative din care face parte;
18
- alegerea şi punerea în practică a celor mai bune proiecte de valorificare şi

amenajare turistică;
- asigurarea suportului şi echilibrului financiar necesar punerii în practică a
proiectului ales;
- lărgirea cooperării cu autorităţile şi populaţia locală privind arealele protejate;
- activităţile turoperatorilor şi ale ghizilor, în arealele protejate, care trebuie să fie
în concordanţă cu normele de protecţie a mediului;
- creşterea contribuţiilor financiare şi practice din partea firmelor şi agenţilor de
turism la protecţia ariilor protejate;
- realizarea unei politici de promovare şi marketing specifice ariilor protejate;
- realizarea şi stabilirea normelor şi standardelor pentru planurile de amenajare şi
valorificare turistică a ariilor protejate, scopul de a implementa un turism durabil pe
termen lung;
- crearea tuturor condiţiilor de evitare a impactelor nedorite.
1.4 Conceptul de turism rural şi agroturism
În prezent Europa se confruntă cu numeroase probleme, dintre care pot fi

enumerate doar câteva legate de aria turismului rural: asigurarea unei dezvoltări
regionale armonioase, dificultatea de realizare a echilibrului între dezvoltarea
economică şi protecţia mediului, elaborarea unei politici rurale care să depăşească
cadrul politicii agricole şi care să cuprindă toate problemele zonelor rurale etc.
Prin urmare, actuala etapă, agricultura nu se poate limita numai la asigurarea
alimentaţiei unei populaţii din ce în ce mai numeroase şi urbanizate, ci trebuie să
contribuie la întreţinerea unui mediu rural, care reprezintă un suport indispensabil
pentru turismul rural. Astfel, se poate afirma că nu există rural fără agricultură şi nici
turism durabil într-un mediu degradat.
Turismul rural este un fenomen nou şi vechi în acelaşi timp. Interesul pentru
refacerea în mediul rural a început să crească începând cu secolul al XIX-lea, ca un
răspuns la stresul datorat urbanismului şi industrializării tot mai mari. Important este
că turismul rural din epoca noastră este diferit dacă ne referim numai la numărul de
turişti implicaţi care a crescut semnificativ şi turismul care s-a dezvoltat în toate
tipurile de localităţi rurale, fără a fi limitat la arii de o excepţională frumuseţe.
Deşi pare simplu să fie definită noţiunea de turism rural, ca turism ce se
desfăşoară în mediul rural, definiţia nu include complexitatea acestei activităţi şi
diferitele forme şi sensuri dezvoltate în diferite ţări.
Conform unei tradiţii mai largi, “turismul include o serie de activităţi, servicii,
amenajări oferite de fermieri, ţărani şi locuitori din mediul rural, pentru a atrage turişti
în zona lor, fapt ce generează venituri suplimentare pentru afacerile lor”.
Acceptând acest concept mai larg, turismul rural cuprinde nu doar turismul la
ferme sau agroturismul, ci şi un interes special pentru vacanţele în natură, excursii în
zonele rurale, precum şi turismul rezidenţial, în care serviciile include, pe lângă cazare,
evenimente sociale, festivităţi, recreere în aer liber, producerea şi vânzarea de produse
manufacturate şi a produselor agricole etc.
Termenul de turism rural are înţelesuri variate acestea de multe ori fiind în funcţie
de teritoriul naţional.
În Finlanda, de exemplu, înseamnă, de obicei, închirierea unor cabane sau oferirea
de servicii în mediul rural, tip hrană sau transport.
În Ungaria este utilizat termenul de “turism la sat”, indicând că singurele activităţi
şi servicii oferite în sate sunt incluse în acest tip de turism, respectiv: cazare la preţuri
mici, implicarea în activităţi agricole sau în alte tipuri de activităţi locale.
În Slovenia cea mai importantă formă de turism rural este turismul la ferme al
diferitelor familii, unde oaspeţii locuiesc fie cu familia de fermieri, fie în case de oaspeţi,
dar vizitează ferma pentru a lua masa sau pentru a explora curtea fermei.
În Olanda turismul rural înseamnă, în special, camparea la ferme, unde
majoritatea serviciilor oferite sunt legate de rute, cum ar fi: ciclismul, plimbări cu caii.
În Grecia turism rural înseamnă cazare în camere mobilate în stil tradiţional, cu
mic dejun tradiţional - de multe ori preparat din produse realizate în casă.
În marea majoritate a ţărilor activităţile complementare - constând în restaurante,
facilităţi de recreere, organizarea de activităţi culturale şi de divertisment în spaţiul
naţional - sunt abia la început.
Cu toate acestea, turismul rural este una din principalele priorităţi ale dezvoltării
turismului în multe ţări europene. România nu face excepţie: turismul, în general, ce
include şi pe cel rural este una din ramurile de importanţă ale economiei naţionale, ce îşi
propune dezvoltarea turismului în mediul rural în strânsă corelaţie cu economia locală,
existând o strânsă legătură între turism şi celelalte ramuri ale economiei locale şi în mod
special cu agricultura.
Privit din acest punct de vedere, turismul rural este o formă particulară de turism,
mai complexă, cuprinzând atât activitatea turistică propriu-zisă (cazare, pensiune,
circulaţie turistică, derularea programelor, prestarea serviciilor de bază şi
suplimentare), cât şi activitatea economică, de regulă agricolă, practicată de gazdele
turiştilor (activităţi productive de prelucrare a produselor agricole în gospodărie şi de
comercializare a acestora către turişti sau prin reţele comerciale), precum şi modul de
petrecere a timpului liber.
De aici se poate deduce că turismul rural este privit, în general, ca incluzând o
gamă largă de elemente referitoare la cazare, activităţi, evenimente, sporturi, odihnă şi
recreere, cură de aer, instrucţie şi educaţie, tratament balnear etc., toate acestea
dezvoltate într-o zonă caracterizată ca fiind rurală. Prin urmare este vorba de un
concept ce include toate activităţile turistice desfăşurate în ariile extraurbane. Aşadar,
acest concept de “rural” nu are aceeaşi semnificaţie în toate ţările Europei.
Principala consecinţă a acestui aspect apare în conexiune cu încercarea de a
măsura, de exemplu, impactul social şi economic al dezvoltării turismului în zonele
rurale. Absenţa oricărui acord pe plan european asupra conceptului de “regiune
rurală”, face dificilă orice comparaţie cu diferite ţări.
În legătură cu această problemă, Lane Bernard, preşedinte al Universităţii de
Planificare a Dezvoltării Turismului Rural din Bristol, Anglia, afirma:
“Prezintă oare turismul rural caracteristici speciale, intrinseci sau este vorba pur şi
simplu de turism localizat în mediul rural? Care sunt caracteristicile pe care trebuie să
le aibă turismul rural pentru a fi cu adevărat rural?”
În lista obiectivelor sunt incluse: contactul cu natura, absenţa aglomerărilor
urbane, liniştea şi un mediu nemecanizat, contactul personal, direct, în opoziţie cu
anonimatul urban, un sens al continuităţii şi stabilităţii, al unei istorii vechi şi vii,
posibilitatea cunoaşterii profunde a unei zone şi a oamenilor acelor locuri. Controlul
local şi păstrarea identităţii proprii sunt de asemenea, caracteristicile unui turism rural
original.
Turismul rural este de fapt un fenomen de dată recentă. De mult timp - chiar
decenii pentru multe ţări europene - se practică fie spontan, fie organizat, activităţi
turistice la ţară. Ceea ce este nou, însă, se referă la dimensiunea fenomenului în spaţiul
rural. Această expansiune este determinată de existenţa a două motivaţii pentru
20
turismul rural: pe de o parte este vorba de relansarea şi dezvoltarea domeniului rural,

iar pe de altă parte, de o formă de turism alternativă la turismul de masă tradiţional
(clasic).
Pentru acest motiv, regiunile rurale ale Europei, în mod succesiv, îşi înscriu, pe
viitor, turismul în politicile de dezvoltare locală.
În ansamblul economiei globale a turismului, turismul rural se defineşte ca fiind
valorificarea turistică:
• a spaţiilor rustice, a resurselor naturale, a patrimoniului cultural, a imobilelor
rurale, a tradiţiilor săteşti, a produselor agricole;
• prin intermediul unor produse de marcă (consacrate), ilustrative ale identităţii
regionale, care să acopere nevoile consumatorilor în materie de primire, alimentaţie,
activităţi recreative, divertisment şi diverse servicii;
• în scopul unei dezvoltări locale durabile şi a unui răspuns adecvat la nevoile de
recreere din societatea modernă, într-o nouă viziune socială oraş-sat.
Deşi acţionează în spaţiul rural, agroturismul şi turismul rural sunt două concepte,
care pentru unii autori reprezintă acelaşi lucru, iar pentru alţii sunt două noţiuni
diferite.
Practica arată că aceste categorii se identifică până la un anumit nivel, au un
numitor comun, care scoate în evidenţă elementele de identitate, de incluziune, cât şi
elementele diferite, care le conduc la departajare, la diferenţiere.
Privit în ansamblu, turismul rural include o paletă largă de modalităţi de cazare, de
activităţi, evenimente, festivităţi, sporturi şi distracţii, toate desfăşurându-se într-un
mediu tipic rural. Cu toate acestea, o definiţie cât mai exactă a termenului de turism
rural şi care să fie utilizată în mod unitar pe tot continentul european, se confruntă cu
numeroase probleme specifice.
“Turismul rural este un concept care include toate activităţile turistice care se
desfăşoară în mediul rural”.
O alternativă la definiţia de mai sus, de asemenea, eludează aspectul geografic,
cum ar fi:
“Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea turistică organizată şi
condusă de populaţia locală şi care are la bază o strânsă legătură cu mediul ambiant,
natural şi uman”.
Această definiţie, considerată mai cuprinzătoare şi care poate fi majoritar
acceptată, pune în evidenţă turismul rural faţă de activitatea turistică ce se desfăşoară în
zonele de litoral, în cele urbane sau în cele destinate sporturilor de iarnă, locuri în care
în mod constant, turiştii înşişi, precum şi natura activităţii lor, exclud orice relaţii
semnificative cu populaţia locală ce constituie mediul ambiant uman.
În lipsa unei alte definiţii adecvate a turismului rural, agreată pe teritoriul Uniunii
Europene şi în afara acesteia, termenul îndeobşte folosit este acela de “turism verde”,
culoare-simbol, având sensul de a distinge această formă de turism de celelalte, cum
sunt: “turismul alb” (sporturile de iarnă), “turismul albastru” (vacanţele la mare) şi
aşa-numitul “turism al luminilor” (turismul urban). În acest fel, “turismul verde” poate
fi definit ca o activitate turistică practicată atât în zonele rurale şi în acele locuri de
litoral unde turismul specific nu este prea dezvoltat, cât şi în zonele de dealuri şi
montane, care nu au o destinaţie specială privind practicarea sporturilor de iarnă,
precum şi în alte spaţii rurale. În toate aceste areale, “turismul verde” vine în
întâmpinarea dorinţelor vizitatorilor de a se integra ei înşişi mediului ambiant, natural
şi uman, precum şi în implicarea directă a populaţiei locale în prestarea de servicii către
turişti.
Aşadar, turismul rural este o formă de turism care se desfăşoară în mediul rural,
valorificând resursele turistice locale (naturale, culturale şi umane), ca şi dotările şi

echipamentele turistice, inclusiv pensiunile şi fermele agroturistice. Utilizează diverse
spaţii de cazare: hanuri şi hoteluri rurale, adăposturi, sate de vacanţă etc. şi îmbracă
forme variate de sejur, cu un spectru larg de motivaţii: de tranzit sau itinerant, cu
valenţe cultural-cognitive etc.
Turismul rural constituie o alternativă la turismul tradiţional, clasic, desfăşurat în
staţiuni şi centre turistice, precum şi la oferta turistică “standard” - de tip industrial.
Agroturismul este o formă a turismului rural, care se utilizează pentru cazare şi servirea
mesei numai în pensiunile turistice şi fermele agroturistice, beneficiind de un mediu
nepoluat şi pitoresc, de atracţiile naturale şi de valorile cultural-istorice, de tradiţiile şi
obiceiurile prezente în mediul rural.
Agroturismul este considerat un concept mai restrâns, care face referire la
diferitele forme de turism legate de activităţile agricole şi/sau de amenajările agricole.
Această formă particulară a turismului rural este organizată de fermieri, de obicei ca o
activitate secundară, agricultura rămânând principala ocupaţie şi sursă de venit. Uneori
se face distincţie şi între agroturism şi turismul la fermă, care se referă la folosirea
fostelor gospodării ţărăneşti ca structuri de primire, ce pot fi închiriate turiştilor sau
amenajate ca şi cluburi de sănătate.
În concluzie, sfera de turism rural include activităţile de agroturism sau de turism
la fermă. Turismul rural priveşte toate formele de turism practicate în spaţiul rural,
fiind vorba aici de activităţi în aer liber (echitaţie, pescuit, vânătoare, plimbări pe jos
sau cu bicicleta, termalism, turism de sănătate), turism de cunoaştere (biserici, cetăţi,
diferite vestigii istorice), de descoperire a mediului natural (flora, fauna), de cunoaştere
şi înţelegere a culturii locale (folclor, tradiţii populare), turism gastronomic etc.
Spaţiul rural, prin componentele sale, satisface o paletă largă de motivaţii: odihnă şi
recreere, cunoaştere, cultură, practicarea sportului, cură de aer sau balneară, vânătoare
şi pescuit, oferind agroturismului o arie mare de cuprindere a posibilităţilor de loisir.
În literatura de specialitate, română şi din străinătate, prin utilizarea noţiunii de
agroturism, se exprimă mai bine sfera de cuprindere, adică o activitate economică
complementară agriculturii într-o localitate rurală.
Prin aceasta, agroturismul este un mijloc de valorificare integrală a mediului rural
cu potenţialul său agricol, turistic, uman şi tehnico-economic.
Se poate arăta că agroturismul prezintă unele trăsături ce-l diferenţiază de
turismul tradiţional, standard şi anume:
• consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esenţiale sunt: calitatea
pensiunii şi serviciilor de primire la fermieri, cunoaşterea mediului natural, uman şi
cultural, precum şi originalitatea produselor turistice;
• oferta turistică este autentică, diferenţiată, multiplă în diversitatea sa, organizată
şi condusă de fermieri, deci de oamenii satului;
• este o activitate economică complementară exploataţiei agricole şi nu o
alternativă sau o substituţie a acesteia;
• oferă populaţiei cu venituri reduse posibilitatea de odihnă şi reconfortare, de
petrecere a timpului liber din vacanţe sau weekend-uri în peisajul pitoresc al mediului
rural, cu valori cultural-educative şi cu o ospitalitate specifică;
• nu necesită investiţii foarte mari pentru amenajări de infrastructură şi supra-
structură turistică sau pentru alte dotări de profil;
• se evită marile aglomerări turistice de pe litoral sau din staţiunile balneare sau
montane;
• este un turism în care specificul ofertei este diversificată şi de mare diseminare în
spaţiu; astfel, aparent, nu aduce prejudicii prea mari mediului natural şi celui construit,
22
dar … atenţie - şi aici trebuie să se ţină seama de un anumit “prag ecologic” şi “prag
fizic”. Pentru ca această trăsătură să se înscrie complet în conceptul de ecoturism,
trebuie avută în vedere “capacitatea de primire” a satului şi a arealului limitrof, mai
ales în condiţiile unui se-jur în lunile de vară (dotări, amenajări, servicii conexe,
raportul cu populaţia autohtonă etc.);
• nu este compatibil cu turismul de masă.
Totodată este necesar ca agroturismul să devină o componentă a ecoturismului şi
ca atare, cele 10 principii pentru dezvoltarea durabilă a turismului, se pot aplica şi în
acest caz. Aceste principii pot fi delimitate astfel:
• folosirea durabilă a resurselor turistice (exploatare optimă, conservare,
protejare);
• reducerea supraconsumului şi a risipei de resurse turistice;
• menţinerea diversităţii naturale, culturale şi sociale a spaţiului rural;
• integrarea agroturismului în planificarea şi strategia de dezvoltare naţională,
regională şi mai ales, locală (dezvoltarea ofertei, promovare şi organizare, precum şi
dezvoltarea infrastructurii generale şi tehnico-edilitare); de aici concluzia că prin
marketingul agroturistic se influenţează integrarea activităţilor agroturistice în
dezvoltarea spaţiului rural;
• sprijinirea economiilor locale în dezvoltarea socio-economică a comunităţii, dar şi
în protejarea naturii şi a valorilor culturale (efectul multiplicator al agroturismului);
• implicarea comunităţilor locale în sectorul turistic, prin sprijinirea grupurilor de
iniţiativă, pentru dezvoltarea şi promovarea ofertei turistice locale, pentru protejarea
mediului înconjurător şi a bunurilor culturale, de aici şi rolul organizaţiilor locale, ale
prestatorilor de servicii turistice, în cazul nostru, Asociaţia Sătească de Turism Rural;
• consultarea specialiştilor şi a publicului în dezvoltarea agroturismului şi a
economiei locale, pentru a se evita conflictele de interese între politica guvernamentală,
regională şi cea locală;
• dezvoltarea durabilă a agroturismului trebuie susţinută prin pregătirea
profesională, calificare, perfecţionare, formarea formatorilor din rândul localnicilor,
pregătirea civică, sociologică adecvată;
• promovarea marketingului în agroturism;
• cercetarea şi monitorizarea activităţii de turism şi a acţiunilor de protejare şi
conservare a mediului înconjurător, precum şi a resurselor turistice.
Din cele prezentate rezultă că agroturismul poate fi numai o componentă a
turismului rural, dar cu cele mai mici implicaţii în valorificarea resurselor turistice
locale şi în ridicarea nivelului de viaţă al locuitorilor, în dezvoltarea socio-economică a
localităţii rurale şi a comunităţii, în general şi nu în ultimul rând, în protejarea şi
conservarea mediului natural şi construit, în contextul unei activităţi economice pe
principii ecologice.
Din cele prezentate rezultă, că între turismul rural şi agroturism există o relaţie de
la întreg la parte, agroturismul fiind una dintre componentele turismului rural.
Agroturismul însă, practicându-se cu precădere în zonele cu vocaţie agricolă
diversificată, în cele relativ izolate şi izolate, care impun asigurarea celor necesare
traiului prin forţe proprii sau acolo unde este o specializare adâncă, creează poziţii de
monopol privind producţia anumitor produse alimentare apreciate şi solicitate
(regiunile pomiviticole, satele păstoreşti, delta ori alte zone piscicole ş.a.).
Cultura este inclusă în mod indirect în mix-ul produsului agroturistic, datorită
posibilităţilor de cunoaştere pe care acesta le oferă. Se fac referiri la cunoştinţele
generale de geografie, istorie, folclor, la tradiţiile şi obiceiurile cu care turiştii vor veni în
contact, de asemenea la schimbul de informaţii privind preparatele şi produsele
indigene, la meşteşugurile şi instalaţiile pe care vor putea să le admire “la sursă”. Din
acest punct de vedere şi nu numai, agroturismul se poate constitui şi într-un act de
cultură.
1.5 Caracteristici ale turismului rural
şi orizontul său de dezvoltare
1.5.1 Aspecte actuale ale turismului rural românesc

În mod sintetic, aceste aspecte pot fi detaliate în felul următor:
• Un prim aspect este acela că turismul rural reprezintă una din primele forme de
manifestare a turismului în România. Astfel, o incursiune în timp, pentru a vedea cum s-
au succedat formele de practicare a turismului, ar evidenţia faptul că turismul rural a
fost practicat, alături de drumeţie, turismul nautic şi turismul hipic, încă din cele mai
vechi timpuri.
• Un alt aspect constă în caracterul spontan şi uneori, periodic, care s-a menţinut
de milenii, până la jumătatea secolului XX; vizitele la rude şi prieteni din localităţile
apropiate, ocazionate de diferite momente din viaţa comunităţilor, cum au fost: nunţi,
cumetrii, căsătorii, botezuri, apoi participările la unele manifestări tradiţionale anuale
(nedei, urcatul şi coborâtul animalelor la munte), la bâlciuri şi iarmaroace
(săptămânale, lunare şi anuale), la hramurile unor biserici, schituri şi mănăstiri etc.,
care au constituit tot atâtea acte turistice. Aceste tipuri de manifestări s-au perpetuat
până în zilele noastre, păstrându-se nealterată forţa lor de atracţie, chiar dacă astăzi
există oferte înlocuitoarea timpului liber mult mai numeroase (TV, discoteci etc.).
• În evoluţia sa istorică, turismul rural a avut perioade de ascensiune, de cădere,
dar niciodată de dispariţie. Asistăm azi la un nou avânt - dintre cele mai mari - al
turismului rural, generator de speranţă. Motivaţii dintre cele mai diverse îi determină
azi pe unii turişti să aleagă pensiunea rurală în locul altor destinaţii. Dintre acestea se
pot enumera doar câteva: dorinţa de libertate, de mişcare, creată de spaţiile deschise ale
ruralului şi de lipsa unor programe rigide pe zile, ore şi obiective; condiţiile de preţ şi de
structură ale meniurilor alimentare; calitatea elementului uman local, dispus încă a
oferi unele elemente componente ale produsului turistic în mod gratuit sau aproape
gratuit; specificul local tradiţional şi nu în ultimul rând, dorinţa de a intra în intimitatea
vieţii rurale, descrise cu multă încântare de numeroşi poeţi şi scriitori.
• În mod obligatoriu, atunci când vorbim despre turismul rural, trebuie neapărat
să-l asociem cu “satul turistic”, de care nu poate fi rupt. Dispersia în teritoriu a
turiştilor se face în funcţie de tipologia satelor turistice. Astfel, pot exista sate turistice
istorice, care posedă în arealul lor interesante şi atractive monumente istorice; apoi sate
cu bogate tradiţii etno-folclorice şi de arhitectură populară - deci sate folclorice - sau
sate cu monumente ale naturii, sate viticole, sate piscicole etc.
• Turismul rural actual este o prezenţă activă pentru peste 207 localităţi şi în peste
1075 de gospodării, în special din zona montană şi premontană a României, dar nu
numai. Astfel, în special pentru lunile iulie-august şi în mai mică măsură în sezonul de
iarnă, multe din satele noastre primesc turişti, care sosesc aici pentru a petrece timpul
liber.
• Prin specificul său de turism estival, turismul rural trebuie privit ca o modalitate
de absorbţie a surplusului de turişti, din anumite perioade, ale unor renumite staţiuni
turistice sau acela al marilor aglomerări urbane. Sunt frecvente situaţiile în care unii
turişti au ajuns sau ajung în mediul rural, ca urmare a imposibilităţii de a-şi găsi locuri
convenabile de odihnă în staţiuni cunoscute, iar numărul acestora nu este de neglijat.
• În mod practic, activitatea de turism rural este una complexă, aflată în conexiune
24
directă cu celelalte activităţi locale. În mod absolut nici o localitate rurală turismul nu
poate fi disociat de viaţa economică, socială şi culturală a colectivităţii, în mediul căreia
se manifestă.
• Turismul rural se înscrie ca factor de determinare a dezvoltării unor activităţi
conexe, cu efecte pe linia veniturilor pentru multe alte familii, decât acelea care dispun
de pensiunea turistică. Fără a încerca o detaliere, de altfel pe care ar merita-o, totuşi,
“efectul multiplicator” al turismului, reprezintă unul din factorii foarte importanţi, ce
caracterizează efectele în lanţ ce se produc. În măsura în care efectele pozitive sunt
stimulate şi ajustate în dezvoltarea lor, iar cele negative sunt controlate şi diminuate,
atunci poate fi găsită o ecuaţie a echilibrului, care îşi poate aduce contribuţia la o
dezvoltare durabilă a turismului rural (figura 1.1 şi figura 1.2).
• Experienţa acumulată până în prezent a demonstrat faptul că turismul rural se
înscrie în categoria factorilor de dezvoltare, de dinamizare, de absorbţie şi de conectare
a energiilor spre realizarea unor obiective de interes social (înfrumuseţarea localităţilor,
asfaltarea aleilor şi a străzilor, introducerea canalizării etc.).
• De asemenea, turismul rural contribuie la modificarea structurii sociale a satelor,
aceasta ca urmare directă a modificării structurii activităţilor economice. Apar, astfel,
diferenţieri de ordin economic între familii, care se pot accentua foarte mult.
• Turismul rural are la bază şi ca scop final o anumită eficienţă economică, dar nu
la nivelul prognozat de cei supraoptimişti, care nu ţin seama de caracterul sezonier şi
complementar al acestei activităţi pentru gospodăria ţărănească. Turismul rural nu
trebuie privit ca un sistem închis, în care tot ce are nevoie turistul şi i se oferă, se
produce fie în gospodăria proprietarului pensiunii sau numai în localitatea respectivă.
Intrările din exteriorul gospodăriei şi a localităţii pentru susţinerea turismului sunt
foarte mari şi aceste intrări implică ieşiri de bani pentru procurarea bunurilor de care
are nevoie turistul (produse alimentare, materiale etc.). tocmai pentru aceasta este
necesară întocmirea de balanţe care să evidenţieze cu exactitate valoarea intrărilor şi a
ieşirilor pentru activităţile turistice care, ar putea pune într-o nouă concepţie eficienţa
economică a turismului rural.
• În final s-ar putea ajunge la o concluzie, cu următoarea formulare: “Turismul
rural şi în general, întreaga activitate de turism, înseamnă multă muncă, multă energie
consumată, multă pasiune şi mai puţini bani rezultaţi”.
• Totodată turismul rural reprezintă, în egală măsură, un factor creator de noi
profesii pentru viaţa rurală (recepţioner, bucătar, ospătar, ghid, fochist, manager etc.),
deci se înscrie în categoria activităţilor creatoare de locuri de muncă, ceea ce nu este
puţin. Aceasta cu atât mai mult cu cât problema locurilor de muncă este atât de acută
pentru actuala etapă în România.
• Este de reţinut rolul pe care activităţile de turism rural - sub presiunea turiştilor
- îl constituie ca factor de promovare a culturii materiale locale, cât şi a celei spirituale.
Figura 1.1
REALITĂŢI ALE TURISMULUI RURAL
CU EFECTE NEGATIVE
Factor de
poluare fizică a Factor de
Factor de terenului, a dezechilibr
poluare are a
TURISM
Eforturi RURAL Factor de
mari modificare al
structurii
Figura 1.2
REALITĂŢI ALE TURISMULUI RURAL
CU EFECTE POZITIVE
Satul Prima formă
turistic, de turism
Utilizator de Caracter
resurse locale spontan
Factor de Perioade de
promovare a ascensiune şi
Creator de noi Azi o prezenţă
profesii şi locuri de TURISM activă în peste
muncă 207 localităţi
RURAL Supapă de
Factor de
determinare a siguranţă în
unor activităţi sezonul estival
pentru staţiuni
Efect O anumită
multiplicator eficienţă
Factor de Factor electrizant
dezvoltare de conectare a
26
1.5.2 Influenţe ale dezvoltării turismului rural

şi eficienţa economico-socială
Dezvoltarea turismului se impune, în spaţiul rural, atât pe plan economic, cât şi
social. Astfel, turismul rural contribuie la viaţa economică a satului prin următoarele:
a.) perspectiva dezvoltării satului pe termen lung, în strânsă legătură cu
agricultura, infrastructura, protecţia mediului;
b.) posibilitatea de a deveni un suport pentru noi afaceri şi locuri de muncă, care
să determine o dezvoltare pe plan local;
c.) încurajarea activităţilor locale, cu precădere artizanatul, dar şi a celor care pot
determina dezvoltarea unui comerţ specific şi crearea de noi locuri de muncă;
d.) creşterea veniturilor locuitorilor din aşezările rurale, generate prin
valorificarea resurselor locale, produse agroalimentare ecologice pentru consumul
turiştilor sau vânzarea către aceştia;
e.) creşterea calităţii vieţii în mediul rural.
Fiind o activitate relativ nouă, turismul rural presupune existenţa unei multitudini
de factori care influenţează dezvoltarea lui, cu referire la cunoaşterea limitelor sociale,
economice şi culturale ale acestuia, cunoaşterea situaţiei exacte a capacităţii şi a
disponibilităţii exploataţiilor agricole de a primi turişti în gospodăria lor, proiectarea
modernizărilor ce trebuie aduse caselor şi gospodăriilor, pentru a se asigura condiţii
civilizate tuturor turiştilor, crearea unor pensiuni model etc.
Turismul rural pare a fi un instrument potrivit pentru a revitaliza declinul zonelor
rurale, dar şi pentru perspectiva acestora prin păstrarea sau chiar crearea de noi locuri
de muncă, diversitatea tot mai mare a meseriilor, un nivel favorabil din punct de vedere
al rezultatelor financiare realizat de ferme alături de alte elemente cum sunt:
conservarea peisajului, a naturii, menţinerea tradiţiilor prin retrăirea lor permanentă,
tabloul este aproape complet.
Turismul rural oferă deseori condiţii pentru dezvoltarea infrastructurii, care apoi
contribuie la creşterea altor activităţi economice în zonele rurale. Un element benefic în
dezvoltarea turismului rural poate fi considerat numărul crescând de oportunităţi
pentru interacţiunea socială a localnicilor, care, deseori, duc o viaţă izolată în
comunităţile lor agricole.
Pe lângă latura economică, turismul rural are un pronunţat caracter afectiv - el nu
este o ofertă de serie, de consum; în acţiunea de dezvoltare şi implementare durabilă a
acestuia în ţara noastră, trebuie pornit de la fond - tradiţie şi ambianţă, care trebuie
păstrate ca un capital de neînlocuit, dând valoare şi savoare unui mod de petrecere a
timpului liber.
Turismul rural reprezintă o activitate multifactorială, nu este numai un sejur la o
fermă sau într-o casă ţărănească, numai repaus, ci şi cea mai bună sursă de sănătate şi
de terapie antistres. Turismul rural se adresează, în primul rând, oamenilor dinamici,
celor care iubesc natura, iar turismul ecologic se adresează iubitorilor de sport,
vânătoare şi pescuit. Această formă de turism oferă individului, în principal, libertate şi
independenţă.
Privit într-o altă concepţie, turismul rural, în forma sa pură, poate fi privit ca fiind
acel tip de turism care întruneşte următoarele caracteristici:
1) este localizat în regiune rurală;
2) este rural din punct de vedere funcţional, adică este construit pe trăsăturile
caracteristice lumii rurale: mici întreprinderi, spaţii deschise, contact cu natura şi lumea
naturală, moşteniri culturale, societăţi şi practici tradiţionale;
3) este rural ca scară, adică de dimensiuni reduse în termeni de clădiri, aşezări, dar
şi fluxuri;
4) este tradiţional în caracter;
5) este controlat local şi dezvoltat pentru binele pe termen lung al comunităţii
locale;
6) este variat, corespunzător complexităţii mediului rural.
1.6 Dezvoltarea durabilă pentru practicarea turismului în parcurile

naţionale şi rezervaţiile biosferei din România
Prin activitatea conjugată dintre UICN - Uniunea Internaţională de Conservare a
Naturii, WNF - Federaţia Mondială pentru Ocrotirea Naturii, PNABE - Federaţia
Europeană a Parcurilor Naţionale şi Naturale, încă din anul 1991, s-a definit conceptul
de turism durabil: “dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul şi
marketingul turistic, care să respecte integritatea naturală, socială şi economică a
mediului, cu asigurarea exploatării resurselor naturale şi culturale şi pentru generaţiile
viitoare”.
Pe termen lung, costurile financiare pentru susţinerea unui turism durabil pot
apărea ca ridicate, iar costurile ulterioare pentru refacerea ecologică sunt mult mai
mari, iar de multe ori efectele negative asupra naturii pot fi ireversibile.
1.6.1 Modul de realizare a turismului durabil

în zonele naturale protejate
Turismul durabil are la bază o acţiune comună de parteneriat, între factorii
chemaţi să ia principalele decizii privind realizarea acestui deziderat.
Planurile de acţiune comune, privind dezvoltarea durabilă a turismului în zone naturale
protejate, presupun cunoaşterea şi rezolvarea următoarelor probleme:
- stabilirea clară, de la început, a scopurilor de protecţie pentru fiecare parc
naţional în parte şi inventarierea tuturor particularităţilor naturale şi culturale, ce pot
constitui baza potenţialului turistic şi analiza tuturor informaţiilor obţinute;
- asigurarea condiţiilor de lucru în parteneriat şi în echipe pluridisciplinare, cu o
mai bună colaborare cu populaţia locală, cu organizaţiile regionale şi locale interesate de
turism;
- identificarea tuturor valorilor şi găsirea tuturor posibilităţilor ce pot sta la baza
turismului durabil în zonele naturale protejate;
- aprecierea capacităţii de susţinere a diferitelor areale, componente ale zonelor
naturale protejate, pentru asigurarea calităţii la nivelul standardelor internaţionale;
- urmărirea şi analiza pieţei interne şi internaţionale şi a cerinţelor turistice pentru
diversificarea şi dezvoltarea activităţilor turistice;
- acordarea unei consultanţe de specialitate, în sprijinirea agenţilor de turism sau
economici, interesaţi în dezvoltarea de activităţi care să fie compatibile cu politica
naţională şi locală de protecţie a mediului;
- iniţierea în zonele naturale protejate a unui nou produs turistic, pe baza
amplificării rolului educaţional, didactic şi ştiinţific;
- aprecierea finală asupra tuturor aspectelor de impact, rezultat din propunerile şi
proiectele propuse a fi realizate;
28
- necesitatea unui management specific, astfel încât, în funcţie de zonarea

interioară a parcurilor naţionale, să se aleagă acele activităţi turistice care să aibă ca
tangentă interpretarea şi educaţia;
- existenţa unui management adecvat dezvoltării sistemelor de transport durabile;
- expunerea completă a strategiei promoţionale şi de comunicare pentru
promovarea ideii de zonă naturală protejată, în contextul realizării de noi produse
turistice şi a aplicării unui management tehnic adecvat;
- stabilirea programelor de monitorizare a informaţiilor despre zonele naturale
protejate, privind circulaţia turistică, consecinţele şi revizuirea periodică a planurilor de
dezvoltare turistică, în vederea respectării standardelor de calitate a mediului;
- analiza gradului de exploatare a resurselor şi cu luarea în consideraţie a
cerinţelor de protecţie;
- realizarea condiţiilor de transpunere în practică a planurilor de amenajare şi
valorificare economică complexă la nivel teritorial.
Actualmente, turismul practicat în parcurile naţionale şi rezervaţii ale biosferei,
formă existentă în ţările europene dezvoltate, nu întruneşte atributele unui turism
durabil.
Prezentarea principiilor care stau la baza proiectelor de amenajare şi valorificare
turistică a zonelor naturale protejate are un rol important şi pentru amenajarea
turistică a parcurilor naţionale din România, aceasta mai ales pentru a se evita laturile
negative prezente în alte ţări, legate de exploatarea economică a acestora.
1.6.2 Recomandări generale pentru realizarea uni turism durabil

Păstrarea tuturor funcţiunilor turistice ale parcurilor naţionale, ale rezervaţiilor
biosferei, trebuie să aibă la bază elaborarea unor planuri de dezvoltare turistică, care să
nu se limiteze la aceste spaţii naturale şi să se înscrie într-un context regional mai larg.
Acţiunile izolate de amenajări parţiale exclud realizarea unui turism durabil.
Toate dotările şi echipamentele turistice ce se vor realiza într-un stil, la o scară, în
deplină armonie cu mediul local, prin utilizarea unor materiale de construcţii locale
tradiţionale.
Vor trebui dezvoltate mijloace de transport cât mai silenţioase, non-poluare, prin
utilizarea unor surse de energie alternative.
Se impun pentru viitor tipuri de vacanţe care cer cheltuieli energetice reduse şi
care să exploateze la minimum resursele existente şi care să contribuie la conservarea şi
protecţia mediului.
Pentru turişti, cât şi pentru populaţia locală este important să se explice rolul şi
modul de punere în practică a turismului durabil şi realizarea treptată a unui mod de
viaţă compatibil cu normele internaţionale de protecţie a mediului, lucru deosebit de util
pentru cerinţele de dezvoltare a generaţiilor viitoare.
Pentru respectarea acestor minime cerinţe se cere o angajare politică şi economică
a tuturor factorilor interesaţi de dezvoltarea turismului, realizarea unui sprijin
financiar real, deschiderea colaborărilor între organismele internaţionale, cele naţionale
şi locale.
Din aceste activităţi de parteneriat se pot elabora următoarele măsuri utile pentru
realizarea unui turism durabil în zonele naturale protejate:
- acte şi dispoziţii legislative riguroase, privind consolidarea statutului juridic de
funcţionare a parcurilor naţionale şi rezervaţiilor biosferei;
- realizarea unei Carte Europene de practicare a turismului durabil în interiorul şi
exteriorul zonelor naturale protejate;
- elaborarea unui Program de Acţiune Europeană pentru turismul durabil, care să

includă punerea în practică a unor priorităţi-pilot, care să dovedească eficienţa turistică
şi ecologică a acestui tip de turism.
1.6.3 Analiza avantajelor socio-economice ale dezvoltării

turismului în zonele naturale protejate
Pentru o bună desfăşurare a unor activităţi turistice diversificate, se cere
rezolvarea următoarelor probleme:
• analize şi propuneri privind dezvoltarea activităţilor şi echipamentelor turistice;
• organizarea marketingului şi industriei de turism în forme compatibile cu
statutul de zone naturale protejate;
• planificarea echilibrată, potrivit capacităţilor de încărcare, asigurarea
monitoringului;
• realizarea cadrului instituţional şi legăturilor cu comunităţile locale.
Realizarea acestor deziderate asigură evidenţierea şi realizarea unor avantaje ce le
pot oferi turismul în dezvoltarea economică regională şi o gestionare exemplară a
parcurilor naţionale şi rezervaţiilor biosferei, care sunt parte integrantă din patrimoniul
natural mondial.
Aceste avantaje pot fi exprimate prin prezentarea următoarelor aspecte:
- turismul creează în plan local o bună valorificare a potenţialului natural şi
cultural şi contribuie la creşterea locurilor de muncă, direct în sectorul turistic şi în alte
sectoare auxiliare de servicii şi gestionare a resurselor locale;
- stimulează activităţi naţionale rentabile (hotelărie, restaurante, reţea transport,
activităţi artizanale, servicii ghizi etc.);
- diversifică economia locală, îndeosebi a zonelor rurale adiacente, mai ales acolo
unde agricultura nu are posibilităţi de dezvoltare;
- stimulează economia rurală printr-o cerere suplimentară de produse agricole şi
aport de capital financiar;
- contribuie la ameliorarea infrastructurii locale în materie de transport,
comunicaţii tehnico-edilitare, cu avantaje pentru populaţia locală;
- turismul încurajează utilizarea productivă a terenurilor slabe ca randament
agricol, ceea ce permite păstrarea intactă a suprafeţelor ocupate cu vegetaţie naturală;
- realizarea de echipamente şi amenajări turistice adecvate pentru zonele naturale
protejate, care pot fi utilizate atât de populaţia locală, cât şi de turiştii interni şi externi;
- ecoturismul practicat favorizează înţelegerea interculturală şi comunicarea liberă
între locuitori şi turişti;
- activităţile turistice diversificate pot conduce la creşterea interesului pentru
protecţia mediului, convingând funcţionarii locali, regionali şi publicul, în general,
despre importanţa zonelor naturale protejate.
Punerea în practică a acestor deziderate socio-economice implică existenţa unor
planuri guvernamentale şi a unor eforturi considerabile pe plan local pentru sprijinirea
populaţiei locale, chemate să contribuie la dezvoltarea activităţilor turistice în zonele
naturale protejate.
Practicarea unui sistem de facilităţi fiscale, a unui regim de concesionări ale
multor servicii turistice, poate constitui baza de autofinanţare pentru zonele protejate şi
renunţarea treptată la resursele bugetare guvernamentale.
30
1.6.4 Analiza dezavantajelor şi efectelor negative ale

activităţilor turistice asupra parcurilor naţionale şi a rezervaţiilor
biosferei
În timp şi spaţiu, activităţile turistice pot avea şi efecte nedorite, mai ales când nu
se respectă capacitatea de încărcare ecologică şi particularităţile ecologice ale fiecărui
parc.
Se pot menţiona câteva activităţi turistice cu influenţă negativă asupra peisajelor
naturale din parcurile naţionale şi rezervaţii ale biosferei:
• acordarea unor facilităţi prea largi, lipsa cadrului legislativ şi a reglementărilor
de funcţionare pot permite dezvoltarea unui turism “greu” şi cu caracter de masă;
• un număr mare de turişti, prin circulaţie şi zgomot, pot perturba viaţa florei şi
faunei naturale;
• existenţa unui număr mare de trasee şi poteci, drumuri de circulaţie şi acces şi
vizitarea în grupuri de peste 25-30 persoane, în areale sensibile din parcurile naţionale,
produc perturbări ale echilibrului ecologic;
• practicarea pe areale extinse a sporturilor de vară şi iarnă şi o prea mare
diversificare a activităţilor sportive, pot conduce la distrugerea solurilor, florei, faunei;
• asigurarea condiţiilor de lucru în parteneriat şi în echipe pluridisciplinare, cu o
mai bună colaborare cu populaţia locală, cu organizaţiile regionale şi locale interesate de
turism;
• identificarea tuturor valorilor şi găsirea tuturor posibilităţilor ce pot sta la baza
turismului durabil în zone naturale protejate;
• aprecierea capacităţii de susţinere a diferitelor areale componente ale zonelor
naturale protejate, pentru a asigurarea calităţii mediului la nivelul standardelor
internaţionale;
• urmărirea şi analiza pieţei interne şi internaţionale şi a cerinţelor turistice pentru
diversificarea şi dezvoltarea activităţilor turistice;
• acordarea unei consultanţe de specialitate, în sprijinirea agenţilor de turism sau
economici, interesaţi în dezvoltarea de activităţi, care să fie compatibile cu politica
naţională şi locală de protecţie a mediului;
• iniţierea în zonele naturale protejate a unui nou produs turistic, pe baza
amplificării rolului educaţional, didactic şi ştiinţific;
• aprecierea finală asupra tuturor aspectelor de impact, rezultate din propunerile
şi proiectele propuse a fi realizate;
• necesitatea unui management specific, astfel încât, în funcţie de zonarea
interioară a parcurilor naţionale, să se aleagă acele activităţi turistice care să aibă
tangenţă în interpretare şi educaţie;
• existenţa unui management adecvat în circulaţia şi dezvoltarea sistemelor de transport
durabile;
• expunerea completă a strategiei promoţionale şi de comunicare pentru promovarea
ideii de zonă naturală protejată, în contextul realizării de noi produse turistice şi a
aplicării unui nou management tehnic;
• stabilirea programelor de monitorizare a informaţiilor despre zonele naturale
protejate, privind circulaţia turistică, consecinţele şi revizuirea periodică a planurilor de
dezvoltare turistică, în vederea respectării standardelor de calitate a mediului;
• reducerea la minimum a activităţilor recreative motorizate poate conduce la
perturbări asupra ecosistemelor existente.
De aici se poate deduce că întreaga activitate turistică practicată în zonele naturale
protejate, trebuie să aibă accepţiunea populaţiei locale, care să sprijine satisfacerea

cerinţelor şi nevoilor turiştilor şi să înţeleagă că această activitate este în propriul lor
interes.
Administraţiile locale şi cele ale parcurilor naţionale nu trebuie să încurajeze
dezvoltarea turistică a acestor zone naturale protejate, doar pentru scopuri economice,
deoarece o dorinţă excesivă de rentabilitate şi exploatare, va conduce la degradări
ireversibile, iar refacerea ecologică poate deveni extrem de costisitoare.
Din cele prezentate rezultă că toate aceste subforme de turism sunt expresia cea mai
evidentă de dezvoltare a turismului în mediul rural, menite să pună în valoare lumea
satului contemporan. Dar caracteristicile care stau la baza definirii turismului rural pot
fi puse în evidenţă prin analiza în paralel a principalelor trăsături care individualizează
turismul clasic, standardizat şi pe cel rural (tabel).
Diferenţele dintre turismul standard şi cel rural
Nr. Activităţi din turismul Activităţi din turismul rural

crt. standard
1. Activităţi socio-economice Activităţi socio-economice
multiple în staţiuni şi oraşe în principal cu profil agrar
turistice şi silvic
2. Densitate ridicată a Densitate scăzută a
spaţiului construit din spaţiului construit din
intravilan intravilan
3. Nivelul ridicat al densităţii Nivelul redus al densităţii
populaţiei rezidente populaţiei rezidente
4. Infrastructură densă Infrastructură redusă
cantitativ cantitativ
5. Construcţii cu arhitectură Construcţii cu arhitectură
modernă regională şi locală
6. Activităţi turistice multiple, Activităţi turistice
autonome complementare
7. Distanţe apreciabile între Apropiere între locul de
reşedinţă şi locul de muncă reşedinţă şi activităţile
cotidiene
8. Sezonalitate redusă Sezonalitate accentuată
9. Circulaţie turistică intensă Circulaţie turistică redusă
prin atragerea de segmente prin atragerea de segmente
variate de turişti variate de turişti
10. Relaţii anonime, Relaţii apropiate,
impersonale cu turiştii individualizate cu turiştii
11. Forme de gestionare şi Forme de gestionare şi
contabilitate complexă contabilitate simplificată
12. Posibilităţi multiple de Posibilităţi mai reduse de
promovare şi promovare şi
comercializare a serviciilor comercializare a serviciilor
32
turistice turistice
Ca urmare a celor prezentate se poate afirma că turismul rural se sprijină pe toate
atributele spaţiului rural şi că reprezintă o convergenţă a intereselor socio-economice
existente în plan local determinând stabilitatea populaţiei tinere şi implicit viabilitatea
comunităţilor rurale mai mari sau mai mici.
Se poate concluziona că o amenajare şi o valorificare turistică adecvate şi prudente,
gestionarea eficace trebuie să constituie punctul forte pentru păstrarea integrităţii
ecologice a parcurilor naţionale şi a rezervaţiilor biosferei.
Principiul director al dezvoltării turistice a zonelor protejate trebuie să fie acela de
exploatare raţională a tuturor resurselor naturale, umane şi culturale, într-un mod care
asigură satisfacţii deosebite turiştilor şi posibilităţi de dezvoltare echilibrată a aşezărilor
rurale afectate.
CAPITOLUL II
ORGANIZAREA TURISMULUI RURAL (AGROTURISMULUI)

ÎN ROMÂNIA ŞI CÂTEVA
ŢĂRI EUROPENE
Dezvoltarea turismului a cunoscut o rapiditate şi continuitate pe plan intern, dar mai

ales internaţional. Forma de turism rural poate fi considerată unul din principalele
evenimente social-politice ale secolului XX. Aceasta mai ales pentru motivul că implică
componente politice, economice, sociale, cultural-educative etc., care se fac resimţite în
toate ramurile economiei naţionale. Dar, turismul rural trebuie urmărit şi se dezvoltă
numai în concordanţă cu alte ramuri ale economiei naţionale, dată fiind tocmai
integrarea în evoluţia economiei de piaţă. Întrucât prin turism se dezvoltă ideea de
libertate, turistul alege deliberat itinerarul şi durata sejurului.
Ţinând seama de aceste considerente, în literatura de specialitate şi pentru activităţile
din domeniul turismului rural, au existat forme de evoluţie încadrate în dezvoltarea
economico-socială. Legat de această problemă, specific actualei etape, se poate constata
că ”geopolitica mediului este marcată de «o nouă dezordine mondială», în care se simte
lipsa unei conduceri ferme”.
2.1.Funcţiile spaţiului rural definite de Carta Europeană a

spaţiului rural
Regiunile rurale ale Europei acoperă peste 80% din suprafaţa continentului şi sunt
locuite de circa jumătate din populaţia totală. Dezvoltarea multifuncţională şi susţinută
a mediului rural, exploatarea durabilă a resurselor disponibile – având în vedere că cea
mai mare parte a hranei Europei şi importante resurse de materii prime provin din
aceste zone- au impus adoptarea unui cod incluzând principiile directoare de dezvoltare
rurală echilibrată şi durabilă a agriculturii şi spaţiului rural european, respectiv a
Cartei Europene a Spaţiului Rural (Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a

însărcinat Comisia de agricultură să elaboreze Carta europeană în 1993, textul final
fiind adoptat în aprilie 1996 ).
Acest document , la care România a aderat fără reţinere, trasează directivele în politica
sectorială de promovare şi dezvoltare rurală şi în acelaşi timp, de protecţie a
patrimoniului rural natural , destinat vieţii oamenilor. Este subliniată , totodată,
necesitatea încurajării iniţiativelor şi măsurilor în vederea protecţiei spaţiului rural şi
diversificării activităţilor rurale.
Potrivit normelor cuprinse în Cartă, dezvoltarea spaţiului rural european trebuie să
aibă ca punct de pornire funcţiile multiple pe care le îndeplineşte :funcţia economică,
funcţia ecologică şi funcţia socio-culturală, având la bază următoarele principii:
1) situarea omului şi nevilor sale în centrul obiectivelor şi deciziilor în
programele de dezvoltare;
2) protejarea valorilor societăţii rurale, îndeosebi a vieţii familiale ,
tradiţiilor, integrării tinerilor în spiritul comunităţii;
3) dezvoltarea identităţilor comunităţilor , sporirea implicării şi
responsabilităţii în administrarea valorilor locale;
4) protejarea specificului, tradiţiilor culturale şi istorice ale spaţiului rural,
promovarea la nivel regional şi naţional;
5) crearea de facilităţi în scopul diversificării relaţiilor rural-urban,
dezvoltarea tradiţiilor şi relaţiilor culturale ale populaţiei.
Funcţia economică pe care o exercită spaţiul rural urmăreşte garantarea unui sistem
de producţie agricolă, care să răspundă nevoilor alimentare ale populaţiei, respectiv:
 să asigure agricultorilor şi familiilor lor un nivel corespunzător al
veniturilor, comparativ cu cel al altor profesii liberale cu un nivel
de responsabilitate comparabil, asigurând astfel o sursă de venit
fundamentală pentru populaţia rurală;
 să protejeze mediul înconjurător şi să asigure regenerarea
mijloacelor de producţie pentru generaţiile viitoare, în spiritul
unei dezvoltări durabile;
Spaţiul rural trebuie să producă materii prime reînnoibile, destinate industriei şi
producţiei de energie, să răspundă nevoilor întreprinderilor mici şi mijlocii agricole,
industriale, artizanale sau comerciale şi de prestări servicii. Diversificarea activităţilor
în majoritatea zonelor rurale urmăresc diversificarea industriilor mici nepoluante, a
producţiei artizanale, acţionând asupra infrastructurilor şi procedurilor administrative
şi fiscale, stimularea şi sprijinirea iniţiativelor în domeniul turismului montan, în special
a agroturismului, respectul faţă de mediul natural , economic şi social.
Funcţia ecologică în condiţiile în care apărarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului

înconjurător a devenit scopul imperativ al umanităţii, precum şi o îndatorire a fiecărui
individ, capătă o importanţă capitală. Această funcţie urmăreşte:
a) să conserve resursele naturale ale vieţii (solul, apa, aerul), care să fie
valorificate într-o manieră judicioasă şi durabilă;
b) să protejeze biotopurile şi spaţiile verzi, care au rol esenţial în calitatea
mediului înconjurător;
c) să întreţină şi să protejeze peisajul natural ;
d) să conserve şi să protejeze biodiversitatea , în special biodiversitatea
genetică, diversitatea speciilor şi cea a peisajelor naturale;
e) să asigure protecţia animalelor sălbatice, prin instrumentele juridice
34
necesare şi în condiţii ecologice adecvate.

Conştiente de pericolul iminent la care este supusă omenirea, statele europene trebuie să
susţină aplicarea unor programe speciale , energetice , în vederea protecţiei mediului
(prin mişcări ecologiste, revoluţia verde, acţiuni de protest, biocot)
Întărirea funcţiei socio-culturale are în vedere ca fiecare ţară să acţioneze astfel încât
spaţiul său rural să asigure şi să dezvolte activităţile socio-culturale , în special prin
viaţa asociativă locală şi prin dezvoltarea relaţiilor între populaţia urbană şi rurală,
folosind pe larg tehnologiile moderne de informare.
Concluzia care se desprinde este aceea că , spaţiul rural al fiecărei ţări trebuie să
asigure dezvoltarea echilibrată şi coexistenţa întregii populaţii , agricole şi neagricole.
Pentru România , rolul acestui document este foarte important, ţinând cont de
elementele de dezechilibru şi perturbaţiile care pot apare în armonia şi unitatea
mediului rural, cu efecte negative pentru întreaga societate.
2.2 Evoluţia şi organizarea pe plan mondial a activităţilor de turism

rural (agroturism)
Iniţial, prin turism rural se înţelegea “cazarea la cetăţean”, care a rămas simbolul şi
prima formă de primire a turiştilor la ţară, deoarece imaginea săteanului sau
fermierului sugerează şi evocă, în acelaşi timp, ospitalitatea de care se bucură pelerinul
sau turistul, aceasta reprezentând tocmai întâlnirea dintre locuitorul satului şi turist.
Pentru activităţile agroturistice, Elveţia a fost una dintre primele ţări care, încă din anul
1884, prin exploatarea Alpilor Elveţieni, au denumit activităţile de turism rural
“aventură turistică”. În această ţară au fost din ce în ce mai multe zone asaltate de
vizitatori, solicitând pentru cazare casele, pensiunile şi hotelurile existente.
De-a lungul timpului, cuvintele au simbolizat acest tip de primire: “Bed & Breakfast”;
în prezent, adoptarea acestor cuvinte depăşeşte însăşi arealul teritorial al ţărilor în care
au fost inventate.
Primele forme organizate ale turismului rural au fost marcate o dată cu apariţia, în
secolul XIX, a asociaţiilor turistice: Clubul alpin englez (1875), Clubul alpin francez
(1874), Touring Club - francez (1890). Acestea aveau ca obiectiv principal pregătirea şi
organizarea unor excursii în munţi (mai ales în Munţii Alpi), apelându-se şi la serviciile
de cazare, masă şi însoţitori, ale sătenilor acestor zone, apărând, astfel, primele forme de
agroturism. Turismul se dezvoltă mult la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului
XX, datorită, în mare parte, progresului tehnic înregistrat în transporturi (se dezvoltă
reţeaua de căi ferate, drumuri modernizate, apar automobilul şi avionul, ca mijloace de
locomoţie). Pe lângă acest factor, care în prezent determină variaţii ale mişcării
turistice, prin modificările în dinamica şi structura lor, au apărut factori şi motivaţii noi,
care influenţează dezvoltarea turismului rural. Prin diferitele forme de acţiuni turistice,
cum sunt weekend-uri, sejururi, vacanţe, excursii, circuite etc., se materializează
contactul turistului cu ansamblul unui mediu diferit faţă de cel din care face parte,
valabil şi pentru turismul “verde” sau rural. Se mijlocesc, astfel, celor interesaţi,
multiplele aspecte de cunoaştere a naturii şi civilizaţiei umane, comprimând timpul şi
spaţiul.
În sistemul de extindere al turismului rural, a apărut şi turismul social, ca o necesitate
pe plan istoric. În literatura de specialitate, turismul social este definit prin acţiuni ale
puterii publice, ale asociaţiilor, ale întreprinderilor, pentru a permite plecările pentru
cele mai defavorizate categorii de cetăţeni şi anume: crearea de adăposturi turistice,
(prin care se pot oferi sejururi la preţuri moderate), prime şi ajutoare de vacanţă,
subvenţii acordate copiilor (pentru colonii de vacanţă, de exemplu) etc.
Ca noţiune şi sferă de cuprindere, turismul social a fost adoptat în 1936, în Franţa, din
iniţiativa lui Leo Lagrange, prin care crearea unor astfel de structuri, poate include în
această formă de turism şi clasele mai puţin favorizate. În acest context istoric sunt
dezvoltate asociaţiile de turism social. Dar ideea de turism social sub diferite forme
încadrate în turismul rural sunt cunoscute înaintea anului 1936, acestea referindu-se, în
special, la copii. Turismul social, ca practică colectivă şi comunitară, se referă (chiar se
încadrează) la turismul rural, care permite petrecerea timpului liber în afara localităţii
claselor sociale defavorizate, în forme organizatorice (asociaţiile, de exemplu),
caracterizându-se prin absenţa profitului şi atragerea subvenţiilor. În acelaşi context se
poate discuta şi de turismul asociativ.
În actuala etapă s-a pus problema organizării pe plan mondial a activităţii de turism
rural. Înfiinţată în anul 1975 - prima adunare generală a avut loc în mai 1975, la Madrid
- Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) este instituţia internaţională guverna-
mentală de largă reprezentare a intereselor şi poziţiilor statelor membre, ce a preluat
experienţa pozitivă de colaborare internaţională a Organismelor Oficiale de Turism
(UIOOT).
Potrivit statutului, obiectul fundamental de activitate al Organizaţiei Mondiale a
Turismului este “promovarea şi dezvoltarea turismului în scopul de a contribui la
expansiunea economică, la înţelegerea internaţională, la pace şi prosperitate, ca şi la
respectul universal şi la observarea drepturilor şi libertăţilor umane fundamentale, fără
deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”.
Dintre acţiunile mai importante iniţiate şi promovate de Organizaţia Mondială a
Turismului, pot fi amintite următoarele:
- asigurarea şi mijlocirea schimbului de date statistice şi de altă natură asupra
turismului naţional şi internaţional, sub formă de culegeri şi buletine statistice, a
schimbului de informaţii privind legislaţia şi reglementările în vigoare în domeniul
turismului în statele membre etc.; OMT joacă rolul de centru mondial al informaţiilor
în turism;
- acordarea de asistenţă tehnică şi de specialitate autorităţilor turistice naţionale, în
scopul elaborării şi aplicării programelor lor de dezvoltare turistică;
- organizarea de conferinţe internaţionale, seminarii, mese rotunde, reuniuni cu caracter
tehnic, pe probleme de actualitate, în domeniul construirii bazei materiale turistice, a
administrării şi dimensionării acesteia, a formelor de promovare a produsului turistic
etc.;
- furnizarea, de către statele membre, de studii, rapoarte, analize, manuale şi alte
materiale de referinţă în domeniul economiei şi finanţelor în turism;
- organizarea de cooperări în domeniul turismului, în special în sectorul formării şi
perfecţionării cadrelor, al ofertei produsului turistic, organizării şi promovării ofertei de
turism (din cooperări cu PNUD sunt organizate diverse misiuni de sprijin sectorial);
- elaborarea de proiecte de norme şi practici recomandate cu privire la activităţile de
turism: clasificarea mijloacelor de cazare, statutul reprezentaţilor turistici în
străinătate, protecţia juridică a turistului, înlesnirile în materie de formalităţi de
frontieră şi vamale acordate turiştilor, metodologia statisticii de turism etc.
Structura Organizaţiei Mondiale a Turismului reflectă, în detaliu, programul de muncă
al acestui organism. El se caracterizează, în principal, printr-o mai mare concentrare a
36
efectivelor într-un număr mai redus de secţiuni.

Secretariatul central al OMT înregistrează corespondenţa, circularele, gestionează
dosarele şi asigură multiplicarea documentelor pentru întreaga direcţie a OMT.
Diviziunea I este cea care se ocupă cu relaţiile cu membrii şi nemembrii OMT, cu
organizaţiile guvernamentale, interguvernamentale şi neguvernamentale, cu între-
prinderile private, în măsura în care chestiunile tratate nu ridică probleme de
competenţa direcţiunii sau a altor servicii. De asemenea, planifică şi urmăreşte
derularea activităţilor de cooperare tehnică; urmăreşte chestiunile cu caracter general
referitoare la consultaţii, ţinerea la zi a fişelor experţilor, evaluarea proiectelor de
cooperare tehnică.
Diviziunea a II-a asigură realizarea unei părţi din Programul general de activitate,
sarcinile fiind repartizate pe secţiuni.
2.3. Turismul rural în contextul economic actual

Susţinerea promovării satului european, în turismul internaţional, dar şi la nivelul
intern al ţărilor cu patrimoniu rural deosebit este favorizată în principal de :
 cunoaşterea elementelor patrimoniale care stârnesc interesul şi curiozitatea
turiştilor pentru a se bucura de alte condiţii de viaţă şi civilizaţie decât cele cu
care sunt obişnuiţi ; apar astfel posibilităţi deosebite ale creşterii numărului de
turişti străini în zone turistice cu pondere redusă în turismul internaţional;
 sistemul de fragmentare a concediilor şi vacanţelor şcolare pentru un sejur de 4-
5 zile în mediul rural;
 alegerea de destinaţii turistice în ţări învecinate sau mai îndepărtate ca urmare a
unor facilităţi de trecere a frontierei , vamale , ale produselor turistice originale;
 continua dezvoltare a turismului cultural şi susţinerea de noi forme de
manifestare ale acestuia , care au făcut să crească interesul faţă de valorile
culturale ale satelor;
 solicitarea , tot mai mare a spaţiilor de cazare cu confort modest de către turişti
la preţuri accesibile, mai ales în pensiuni şi popasuri turistice;
 diversificarea activităţilor de agrement din spaţiul rural care a început să
includă şi unele sporturi de aventură , activităţi de cunoaştere a biodiversităţii
naturale.
Dar în prezent spaţiul rural românesc şi în speţă aşezările rurale , trebuie cunoscute şi
în actualele forme considerate în dinamică şi care se pot caracteriza prin:
o aşezările rurale suportă accentuarea presiunii umane asupra spaţiului
înconjurător, consecinţă a extinderii structurilor urbane, a activităţilor
industriale, din transporturi, comerţ;
o aşezările rurale se confruntă cel mai puternic cu efectele unor factori de
risc naturali, care pun în pericol existenţa lor;
o aşezările rurale necesită o gestionare şi valorificare a întregului
patrimoniu, natural, cultural, de mediu, mult mai atent;
o aşezările rurale reprezintă un întreg unitar al consecinţelor şi
interacţiunilor dintre om şi mediu , arătând în modul cel mai vizibil

implicaţiile omului în degradarea acestuia;
o aşezările rurale sunt supuse multor metamorfoze mai frecvent decât cele
urbane, la nivel de extindere, structură, funcţionalitate .
În asemenea condiţii , poziţia aşezărilor rurale în spaţiul geografic general are o
semnificaţie deosebită , necesitând aplicarea cât mai urgentă a conceptelor de dezvoltare
durabilă. Politica europeană de păstrare a ocupaţiilor agricole tradiţionale , de
sprijinire a meşteşugurilor, artizanatului, turismului, porneşte de la ideea că satul ca
formaţiune social-economică se deosebeşte fundamental de oraş , satul trebuie să
rămână expresia directă a conştiinţei locale, a felului de a muncii şi a modului de
gândire şi acţiune a generaţiilor ce au alcătuit şi alcătuiesc „locuitorii satului”.
Astfel turismul rural faţă de alte forme de turism, nu este un proces economic cu o
creştere temporară sau de conjunctură. Acest domeniu prezintă multe implicaţii
pozitive şi unele nefavorabile:
1) Impactul pozitiv al turismului rural se datorează efectelor favorabile ale
activităţilor turistice asupra vieţii mediului socio-economic rural, care sunt
reprezentate prin:
- susţinerea pluriactivităţii , prin care ocupaţiile agricole, cele
meşteşugăreşti, artizanale , de primire, alimentaţie ,agrement pentru turişti, se
pot dezvolta, cu utilizarea mai bună a perioadelor din afara ciclului agricol ;
- utilizarea terenurilor degradate, cu randament agricol redus , prin
refacerea ecologică , sau reîmpădurire la dispoziţia unor investiţii în
turism, sau alte servicii publice;
- valorificarea mai bună a produselor agricole prin care cantităţi mai
mari de legume, fructe, lapte , carne, pot fi puse la dispoziţia
turiştilor direct. Utilizarea unor animale din gospodărie în echitaţie,
plimbări de agrement cu mijloace de transport rustice;
- dezvoltarea artizanatului şi a artei populare, prin iniţiative private,
individuale sau familiale, prin care se poate păstra şi transmite
generaţiilor viitoare acele obiceiuri, tradiţii, creaţii artizanale
autentice şi specifice unei regiuni etnografice;
- utilizarea mai bună a populaţiei feminine constituie un fapt deosebit
de important în condiţiile în care spaţiul rural se va continua
fenomenul de îmbătrânire şi feminizare a populaţiei. Astfel , forţa de
muncă feminină disponibilă poate fi atrasă în activităţi neagricole
(preindustriale), turistice, comerciale , de protecţie a mediului;
- restaurarea şi conservarea patrimoniului imobiliar care are în
vedere punerea în valoare a unor vechi clădiri care pot avea
funcţiuni economice, centre culturale- unele conace, palate, muzee
săteşti, structuri de cazare, agrement, cafenele. Un loc aparte îl
ocupă monumentele de istorie şi arhitectură, care ar trebui să se
bucure de o mai mare atenţie din partea administraţiei publice şi a
comunităţilor locale, fiind element definitoriu pentru istoria şi
cultura locală;
- diversificarea utilizării potenţialului de forţa de muncă , prin faptul
că la nivelul spaţiului rural există oportunităţi de dezvoltare socio-
economică , de valorificarea noi resurse locale. Astfel de activităţi
turistice , care includ serviciile de bază , întreţinerea de drumuri,
practicarea unor meşteşuguri, întreţinerea echipamentelor tehnico-
edilitare publice, comerţ, sănătate, poştă asigură stabilitatea
38
populaţiei;
- promovarea si dezvoltarea serviciilor , în condiţiile în care mai
mult de 2/3 din localităţile rurale se sprijină pe activităţile din
sectorul primar , mai puţin din cel secundar şi aproape deloc din cel
terţiar. Creşterea cererii de produse şi servicii a populaţiei locale,
dar şi din partea turiştilor ,reprezintă o expresie a creşterii nivelului
de trai, de ameliorare a habitatului;
- atragerea de noi investiţii, care are drept punct de pornire strategia
statului de atragere a investitorilor autohtoni şi străini prin
programe de dezvoltare susţinute şi de facilităţi vamale, bancare şi
fiscale. Turismul rural ar trebui să se bucure de anumite facilităţi
pentru a se sprijinii iniţiativele private, mai ales în condiţiile în care
veniturile locuitorilor din spaţiul rural sunt mai reduse ,iar
producţiile agricole sunt supuse şi unor calamităţi naturale , sau
altor factori de risc climatic.
2) Impactul negativ al turismului rural a apărut în timp, pe măsură ce această
activitate s-a dezvoltat tot mai mult; acesta a fost influenţat şi de unele
restructurări economice , cu influenţă nefavorabilă. Unele dezavantaje mai
evidente ale turismului rural sunt date de următoarele aspecte:
- extinderea locuinţelor cu caracter secundar care sunt utilizate numai
în sezonul turistic dar care nu sunt angrenate în menţinerea unor
activităţi agricole;
- aglomerarea spaţiului rural prin fluxuri importante de turişti, care
conduce la degradarea unor resurse turistice locale şi devine un
factor de stres pentru locuitori care încep să aibă atitudini mai puţin
binevoitoare faţă de turişti;
- creşterea nivelului de poluare prin extinderea şi concentrarea fără
limite a structurilor turistice care se adaugă poluării locale deja
existente.
2.4. Cerinţe şi intercondiţionări în apariţia şi
formarea turismului rural
În procesul de apariţie şi formare a turismului rural este necesară cunoaşterea şi

rezolvarea a o serie de cerinţe cum sunt:
a) identificarea satelor şi a comunelor care prin resursele pe care le deţin pot derula
activităţi turistice, având în vedere evoluţia istorică, cadrul natural, valorile
culturale tradiţionale,
b) formarea profesională şi crearea de noi locuri de muncă proces care s-a sprijinit în
mod deosebit pe aşa numitele şcoli –atelier de turism rural, adresate tinerilor
între18-25 ani, finanţate în proporţie de 50% de Ministerul Muncii şi
Administraţiile Publice Locale, fonduri europene, societăţi private, cu o durată de
2-3 ani, incluzând o alternanţă de programe şcolare teoretice cu altele practice (6
luni/ 6 luni);
c) crearea unei infrastructuri de cazare care se sprijină pe construirea unor pensiuni
şi hoteluri rurale, hanuri , spaţii de campare, sau pe punerea în valoare a unor
vechi clădiri care să capete funcţiuni turistice şi unde dotările şi ornamentele
interioare să respecte tradiţia locală sau o anumită perioadă istorică;
d) realizarea unor programe complementare, care să completeze serviciile turistice de
bază şi să ocupe timpul liber al turiştilor, învăţarea unui minim vocabular de

cuvinte şi expresii din limba ţării respective, excursii- drumeţii, plimbări călare pe
bicicletă.
Practicarea unor sporturi uşoare- tenis volei, schi, etc.
Şcolile – atelier pregătesc elevii în specializări precum: restauratori de valori
culturale, naturale, tâmplărie , ghizi locali, monitori echitaţie , contabilitate, gestiune,
etc.
e) crearea unor unităţi economice locale cu sprijinul autorităţilor locale, care pot
pune la dispoziţie unele terenuri şi clădiri, astfel pot apare societăţi, ateliere de
restaurare, de confecţii, tricotaje , ţesături, jucării, obiecte de suvenir . De
asemenea , se pot dezvolta ateliere pentru întreţinerea auto, mecanică ,
electricitate, apă.
f) Realizarea unui sistem de avantaje fiscale , care se pot traduce prin reduceri cu
până la 10% pentru obţinerea licenţei de funcţionare, reduceri pentru obţinerea
aprobărilor de construcţie, a avizelor necesare, în stabilirea gradului de
clasificare pe categorii de confort, proiecte tehnice de restaurare gratuite, plătite
de primăriile locale, acordarea de împrumuturi cu dobânzi moderate,
g) Realizarea unor forme de comercializare şi promovare specifice care să sprijine
punerea în valoare a produselor turismului rural şi să atragă segmente cât mai
variate de clienţi; în acest sens este nevoie să se apeleze la turoperatori formaţi pe
domeniul rural, utilizarea mass-mediei, a unor agenţii de voiaj, crearea unei
reţele proprii de centre de informare, promovare, participări la târguri şi
expoziţii ,etc.
Toate aceste elemente sunt componentele esenţiale ale oricărei strategii de turism rural
şi nu se poate dezvolta unele fără celelalte, ele demonstrând încă o dată caracterul
integrat al acestei forme de turism.
La o atentă analiză se constată că cea mai rapidă evoluţie şi mai diversificată au avut-o
pe plan european structurile de cazare, cu circa şase tipuri de moduri de primire.
2.5 Efecte antrenate de turismul rural (agroturism)
2.5.1-Coordonate şi dimensiuni în turismul rural
Mediul rural este mult mai complex decât pare la prima vedere şi din experienţa
internaţională acumulată rezultă şi nişte aspecte mai puţin pozitive în relaţia directă
dintre cele două tipuri de activităţi economice: agricultura şi turismul.
Agricultura, ca ramură economică ce aparţine sectorului primar al economiei naţionale,
îşi are propriile particularităţi, iar turismul se integrează cu precădere sectorului
terţiar, care îşi are propriile trăsături şi care nu întotdeauna sunt compatibile cu cele ale
domeniului agrar.
Turismul rural se bazează pe trei coordonate:spaţiu, oameni şi produse, deoarece:
Spaţiul fără existenţa oamenilor nu poate fi suport al convieţuirii; un spaţiu fără
produse nu poate răspunde nevoilor consumatorilor de turism.
40
Oamenii în lipsa spaţiului sau a produselor dispun numai de o capacitate de

primire redusă.
Produsele care nu au ca bază spaţiul şi oamenii nu au decât o existenţă efemeră
şi nu pot asigura dezvoltarea durabilă pe plan local.
Spaţiul reprezintă întregirea activităţii de cazare la fermă şi a vieţii satului în slujba
turismului rural; vacanţierii vor să parcurgă spaţiul, sau să acţioneze în cadrul acestuia.
„Spaţiul reprezintă simbolul libertăţii, respiraţiei , apei pure, verdeţii, florilor, culorilor, el
invită la contemplaţia peisajelor, dar şi la activităţi fizice de-a lungul potecilor, pe malul
râurilor, al lacurilor, traversând dealurile , munţii..”
Ferma , spaţiul şi satul , împreună şi separat, dau turismului rural activitate,
dimensiune economică, socială şi culturală .
Turismul rural este propice colaborării dintre sectorul public şi cel privat sau dintre cei
care contribuie la dezvoltarea turismului rural în plan local şi cei care activează pe plan
european. Fiecare regiune şi fiecare ţară prezintă situaţii diferite din punct de vedere al
originii iniţiativelor luate, al diversităţii mijloacelor de promovare şi de comercializare,
a multitudinii de participanţi.
Din acest punct de vedere, ţinând cont de posibilităţile de dezvoltare ale turismului rural
în România, va trebui să se ţină seama de anumite disfuncţionalităţi cu caracter mai
puţin benefic, care pot apărea în lumea satului, de a evita greşelile pe care le-au făcut,
mai mult sau mai puţin conştient, ţările cu tradiţie în această formă de turism, atunci
când au sprijinit dezvoltarea industriei turistice în localităţile rurale.
De aici se poate pune problema cunoaşterii principalelor efecte antrenate de turismul
rural. Acestea se pot delimita prin următoarele probleme:
2.5.2. Avantajele generate de turism pentru zonele rurale

• turismul poate fi considerat ca un mijloc de susţinere a dezvoltării societăţii rurale.
Acest fapt arată că orice spaţiu geografic este ocupat în măsura în care el este
indispensabil omului. Multe decenii de-a rândul agricultura a fost elementul dominant
pentru spaţiul rural românesc.
Creşterea productivităţii agricole, schimbările din structura de proprietate a fondului
funciar, constrângerile impuse de piaţa agricolă europeană vor determina scăderea
spaţiului terenurilor agricole la continuarea fenomenului de depoluare; dar păstrarea
unei lumi rurale, cu tot ceea ce are mai semnificativ sub aspect economic, social şi
cultural, va presupune reorientarea către alte activităţi economice.
Din acest punct de vedere, activităţile turistice pot constitui un punct de sprijin
fundamental, privind reocuparea teritoriului, evitarea deşertificării, degradării
terenurilor şi menţinerea unui anume statut socio-economic.
• turismul poate participa la păstrarea viabilităţii şi stabilităţii localităţilor rurale
importante.
Din acest punct de vedere, fenomenul depopulării se manifestă în pregnant prin
plecarea tinerilor, închiderea şcolilor, a serviciilor publice, abandonarea vechilor
gospodării şi terenuri.
Confluenţa dintre acest mediu fragil şi noul dinamism impus de fenomenul turistic,
pune problema apariţiei riscurilor de destructurare şi care presupune alegerea unei
strategii de evoluţie.
• turismul poate să devină o alternativă faţă de agricultură?
Astfel, circulaţia turistică poate avea un rol important asupra zonelor rurale. În ultimii
ani, deşi nu există înregistrări statistice oficiale asupra celor care au practicat turismul
rural, se poate presupune că activitatea unor societăţi turistice axate pe acest profil
(ANTREC, OPERATION VILLAGES ROUMAINS) a făcut să sporească numărul de
turişti amatori de asemenea vacanţe.
În acest context, se poate afirma că dezvoltarea turismului în spaţiul rural, legat de
evoluţia agriculturii, îmbracă două forme:
- turismul care se substituie activităţii agricole nerentabile şi ca atare, se cer exploatate
la maximum toate resursele turistice existente. Această concepţie a stat la baza apariţiei
şi dezvoltării multor staţiuni montane şi de litoral;
- turismul ca activitate complementară agriculturii, care presupune păstrarea cu orice
preţ a activităţilor agricole, iar potenţialul turistic trebuie să fie pus în serviciul acestei
activităţi dominante.
În afara acestor iniţiative de ordin guvernamental, al unor instituţii de profil există
factori cu evoluţie variabilă, care pot influenţa dezvoltarea turismului în spaţiul rural
(dinamism local, vitalitatea sectorului agricol, grad de însorire, prezenţa apei,
apropierea de zone aglomerate, diversitatea căilor de comunicaţie etc.).
2.5.3. Efectele negative ale turismului asupra agriculturii

Ca efecte negative ale turismului asupra agriculturii pot fi considerate următoarele:
• prezenţa sistemului concurenţei, cu referire la următoarele laturi:
- pe plan financiar - dezvoltarea turismului se traduce frecvent printr-o prelevare de
terenuri, de multe ori cu bun randament agricol şi bine poziţionat. Spre exemplu, în
Franţa se estimează că anual 12.000 ha de teren sunt atrase în investiţii de turism în
detrimentul agriculturii, faţă de 17.000 ha pentru infrastructură, 8.000 ha pentru
industrie şi 13.000 ha pentru spaţii de locuire. Acest fenomen de circulaţie a terenurilor
se va înregistra şi în România în viitorii ani, în urma definitivării statutului de
proprietate asupra terenurilor şi a procesului de stabilire a pieţei terenurilor. Acţiunea
de scoatere a terenurilor agricole poate fi determinată de expropieri agricole pentru
investiţii turistice sau în urma exodului agricol înregistrat sau sub exercitarea unor
presiuni asupra agricultorilor, care sunt determinaţi să-şi lichideze patrimoniul.
- elementul de urbanizare - care sporeşte cererea de terenuri incluse în documentaţiile şi
planurile de urbanism, cu clasificările de rigoare: zonă cu propuneri noi de urbanism,
zonă viitoare pentru urbanizare, dar care nu împiedică activităţile agricole, ci
influenţează investiţiile şi determină supradimensionarea zonelor urbane în raport de
necesităţile reale.
- factorul de creştere a nivelului preţurilor terenurilor - fapt ce conduce la o sporire
treptată a costurilor de producţie, favorizând atitudinile speculative. Acest fapt poate
readuce accesul mai larg la fondul funciar existent, pentru cumpărare sau locaţie. De
foarte multe ori, dezvoltarea turismului poate fi însoţită de o creştere a terenurilor fără
un statut juridic bine definit.
• pe planul construcţiilor, cu referire la:
- susţinerea noilor investiţii presupune sustragerea unor terenuri de pe piaţa funciară şi
creşterea nivelului preţurilor;
- presiunea turistică accentuată şi cvasicontinuă poate conduce la dispariţia locaţiei, prin
apariţia fenomenului de locuire permanentă, reducând astfel posibilităţile de instalare şi
stabilire definitivă a tinerilor agricultori.
• pe plan social - fenomenul de găzduire turistică mobilizează forţa de muncă şi cere
timp, elemente care reduc preocupările strict agricole. Acest fenomen apare cu
precădere în staţiunile turistice pentru sporturi de iarnă.
• exploatarea resurselor deficitare - poate da naştere la apariţia unor conflicte asupra
42
modului de valorificare, spre exemplu: folosirea resurselor de apă. Având în vedere

interesele concurente, şi situaţia economică a fiecărui agricultor, se pot recunoaşte trei
tipuri de atitudini:
- agricultorii în vârstă, care doresc să se retragă din activitate şi dispuşi chiar să-şi
vândă ferma şi terenul;
- agricultorii care doresc să investească şi să-şi modernizeze fermele, fiind interesaţi de
noi câştiguri;
- agricultorii tineri, care doresc să se instaleze şi să demareze activităţi şi afaceri în
domeniul agricol.
• apariţia problemelor de impact, cu referire la:
- parcelarea fondului funciar, crearea de enclave şi schimbarea sistemului de exploataţie
(terenuri şi clădiri vândute separat) care determină, prin achiziţionarea pentru
valorificarea turistică, un proces rapid de restructurare a exploatării fondului funciar şi
poate perturba eventualele amenajări existente (irigaţii, comasări etc.);
- trecerea în regim privat a unor locuri de trecere (circulaţie), închiderea unor terenuri
perturbă buna desfăşurare a activităţilor agricole (păşunatul, transportul produselor
agricole etc.), prin închiderea unor terenuri rurale;
- neajunsurile ocazionate de o intensă circulaţie turistică (culegere de plante sălbatice,
călcarea zonelor de păşune, străbaterea zonelor cultivate, vagabondarea câinilor de rasă
lăsaţi liberi în zonele de păşunat, toate acestea producând pierderi financiare
importante);
- restricţii legate de buna desfăşurare a activităţilor agricole, motivate de prezenţa
zonelor turistice (probleme de zgomot, mirosuri etc.) şi de unele reglementări ale
planurilor de urbanism. Acest fapt se mai poate explica şi prin imposibilitatea
desfăşurării unor activităţi agricole (construcţii de grajduri, ateliere mecanice,
meşteşugăreşti), restricţiile impuse asupra unor practici agricole curente (împrăştierea
îngrăşămintelor agricole, tratamente fitosanitare).
Creşterea parcelării terenurilor şi apariţia enclavelor turistice agravează aceste
probleme, căci fiecare reşedinţă secundară presupune o protecţie pe o rază de 200 m.
Prin aceste consecinţe asupra evoluţiei exploataţiilor agricole, turismul poate deveni şi o
frână în adaptarea activităţilor de bază şi de asemenea, un obstacol faţă de dorinţa
tinerilor de a trăi în mediul rural şi în revigorarea structurilor economice în agricultură.
2.5.4Turismul - element de întreţinere şi dezvoltare a agriculturii

Activităţile turistice întreţin relaţii de complementaritate şi de sinergie cu sectorul
agricol, care pot fi redate şi interpretate prin:
• o sursă de venituri directe pentru agricultori; astfel, pentru antreprenorii turistici locali,
aportul de venituri complementare prin diversificarea activităţilor, face ca o exploataţie
să devină mai rentabilă şi contribuie la realizarea de noi locuri de muncă în familie. Din
acest punct de vedere, trebuie să se facă distincţie între activităţile sezoniere din sfera
exploataţiei agricole (monitor, ghizi montani pentru drumeţii etc.) Activităţile turistice
de pe domeniul exploataţiilor respective (cazare, alimentaţie etc.). Această situaţie, dacă
avem în vedere amortizarea muncilor şi cheltuielilor din agricultură, rentabilitatea
financiară rezultată din serviciul de cazare turistică în ferme nu este evidentă în primii
ani.
Ca atare, existenţa unor locuri de muncă sezoniere, poate fi un aspect complementar,
ţinând seama de regimul lucrărilor agricole, ce poate aduce venituri importante.
În acest context o fermă agroturistică nu devine rentabilă decât în momentul când sunt
achitate toate datoriile şi împrumuturile.
• valorificarea mai bună a resurselor locale se face prin vânzarea produselor locale la un
preţ cât mai bun, pe baza folosirii unor scurte canale de distribuţie, prin
comercializarea directă a produselor agricole obţinute la fermă.
Astfel, unele produse de panificaţie, brânzeturi, conserve de fructe, legume, etc. pot fi
vândute direct turiştilor sau prin corespondenţă, pe bază de comandă. Dar forma de
comercializare îşi are propriile limite, căci poate dezechilibra circuitele clasice de
desfacere şi comercializare.
În ultimii ani s-au dezvoltat noi mijloace de prelucrare a produselor agricole din
teritoriu şi de valorificare şi promovare a lor, prin circuitele clasice sau de profil, cu
efecte benefice, referitoare la:
- realizarea unei cât mai bune informări a localnicilor asupra produselor locale şi
mijloacelor de comercializare, ca, de exemplu, târguri sezoniere regionale locale pentru
produse agricole, expoziţii agricole, sisteme de comercializare a vinurilor în oraşele şi
staţiunile turistice apropriate, atragerea turiştilor în servicii libere - culegerea de fructe
(căpşuni, zmeură), unele legume, adunarea fânului, culegerea de plante medicinale,
creşterea viermilor de mătase etc.;
- îmbunătăţirea calităţii vieţii şi deschiderea de noi orizonturi sociale. Schimbul de
informaţii dintre gazdă şi turişti are rolul de a face cunoscute şi apreciate ocupaţia,
meşteşugul şi dificultăţile acestora. Astfel, populaţia mai ales din zonele orăşeneşti iese
din izolare impusă de marile centre urbane şi îşi păstrează dimensiunea culturală prin
turism;
- participarea directă la producţia de bunuri, deoarece turismul presupune dotări de
infrastructură cât mai bune (energie electrică, termică, telecomunicaţii, alimentare cu
apă potabilă, canalizare etc.), care însă pot fi utilizate şi în alte activităţi economice şi
invers, drumurile cu multiple utilizări agricole, forestiere, turistice, din zonele turistice
montane, în special, pot deveni un factor multiplicator pentru noi investiţii.
2.6 Turismul şi dezvoltarea economică a comunităţilor rurale
În ultima jumătate de secol, în numeroase ţări, turismul rural este considerat o strategie
de viitor, ce poate contribui la reducerea mobilităţii populaţiei, la crearea de locuri de
muncă şi în fine, la promovarea dezvoltării socio-economice a zonelor defavorizate. Mai
multe elemente explică această opţiune:
• turismul rural (agroturismul) permite satisfacerea nevoii de spaţiu, de deschidere, prin
practicarea unor activităţi de recreere, sportive şi de divertisment cultural;
• răspunde interesului în creştere faţă de patrimoniul natural şi cultura rurală, din
partea populaţiei urbane, care se simte lipsită de cunoaşterea şi plăcerea acestor valori.
Unele sisteme agricole pot constitui atracţii turistice deosebite: este cazul arboriculturii
tropicale din unele zone mediteraneene sau din cadrul unor insule (Canares, Baleares).
Această formă a turismului însemnă vizite pe teren (în centrele de producţie pe de o
parte, în muzee de specii exotice, pe de altă parte), explicaţii privind arborii, originile
lor, tehnologiile folosite, pieţele lor, degustări de fructe sau suc sau chiar participarea la
44
anumite lucrări. În Tenerife, unde agroturismul funcţionează de mult timp, multe

exploatări agricole (ferme) funcţionează pe această bază. Exemple similare se regăsesc
în diferite zone defavorizate ale lumii, pentru diferite tipuri de cultură şi exploatare;
• administraţia locală este conştientă de oportunitatea pe care o oferă turismul rural
(agroturismul) prin efectul său multiplicativ, care înseamnă producerea de venituri
complementare, întreţinerea unei cereri de infrastructură şi servicii, care interesează
atât comunitatea locală, cât şi vizitatorii. Studiile realizate în Franţa şi Norvegia au
arătat că sumele cheltuite pentru cumpărăturile făcute de turişti în zonă, foarte
importante ca pondere sunt esenţiale pentru menţinerea şi dezvoltarea comerţului şi
artizanatului local;
• în fine, se constată, din partea administraţiei publice şi a diverşilor agenţi socio-
economici, preocuparea de a asigura promovarea turismului rural. Aceasta răspunde,
desigur şi necesităţii de a găsi soluţii, pentru a face faţă crizei economice, efectelor
negative ale reformei, privind structurile agricole şi distrugerea structurilor zonelor
rurale.
Din toate aceste considerente, turismul rural, implicit agroturismul, permite asigurarea
conservării spaţiilor şi modurilor de viaţă, profitabile atât pentru locuitori, cât şi pentru
generaţiile viitoare din zona urbană. Există însă numeroase cazuri în Europa
mediteraneană, în care se supraevaluează dimensiunea turistică a procesului de
dezvoltare locală care constituie laturi defavorabile. Aceasta a avut ca efect stagnarea,
regresul, chiar dispariţia rentabilităţii economice a ofertei turistice locale şi a
autenticităţii acesteia. Această supraevaluare înseamnă extinderea capacităţilor de
primire peste limitele normale, apariţia speculei interne şi externe, degradarea mediului
ambiant, pierderea de resurse umane şi a relaţiilor personalizate, care formează factorul
cel mai căutat de amatorii de turism rural veritabil.
Această supraevaluare a dimensiunii turistice se adaugă dorinţei de profituri rapide,
dezordinii priorităţilor instituţiilor locale. Toate acestea, adăugate la lipsa de planifica-
re şi de obiective concrete, constituie tot atâţia factori de fragilitate a acestui model de
dezvoltare prin turism şi cauze posibile de eşec, chiar dacă zonele dispun de numeroase
atuuri naturale şi culturale.
2.6.1 Agroturismul ca opţiune economică

Agroturismul trebuie privit ca o activitate economică de dezvoltare a agriculturii şi de
susţinere a altor activităţi de amenajare a peisajului rural, de protecţie a mediului etc.
În ţările Comunităţii Europene, numărul de locuri de cazare agroturistice depăşesc
600.000. Dacă agroturismul reprezintă o oportunitate în multe regiuni, trebuie ştiut că
printre condiţiile reuşitei sale se numără: nivelul şi rentabilitatea investiţiilor în zonă,
profesionalismul în materie de ospitalitate, integrarea în reţelele locale şi naţionale de
comercializare şi promovare a produsului turistic, dezvoltarea noilor activităţi turistice
în legătură cu alte structuri locale.
2.6.2 Turismul rural (agroturismul) ca factor

al dezvoltării comunităţilor locale
Printr-o analiză integrată a literaturii de specialitate în domeniul turismului, a studiilor
privitoare la comunităţile locale, a rezultatelor unor interviuri şi reuniuni de grup pe
tema efectelor dezvoltării turismului rural asupra comunităţilor locale, specialiştii au
ajuns la un număr de elemente comune de reflexie, ce se oferă ca o bază pentru cercetări
viitoare.
Astfel, un prim element prefigurează procesele de diversificare a comunităţilor locale, ca
urmare a dezvoltării turismului rural. Această diversificare poate avea concomitent efecte
pozitive şi negative. O parte a turiştilor rămân, se stabilesc în zona în care, la început, le-
a servit doar ca destinaţie turistică. Noii veniţi duc la o creştere a numărului de locuitori
ai zonei, la o eterogenizare (în sensul diferenţierii) a populaţiei zonei respective. Plusul
de iniţiativă, de idei de dezvoltare etc., aduse de aceşti noi rezidenţi, rămân pozitive până
la acel punct în care apar conflicte de interese între vechii şi noii locuitori; vechii
locuitori doresc păstrarea tradiţiilor, a unui anumit status-quo, în timp ce noii locuitori
tind adesea să transforme comunitatea care i-a adoptat, adăugându-i “trăsături” urbane
(servicii, confort etc.).
Dezvoltarea turismului rural duce şi la o delimitare a hotarelor sociale ale comunităţilor
locale. Astfel, noii veniţi în comunitatea rurală aduc cu ei un bagaj cultural şi social
diferit de al rezidenţilor. Diversitatea diferenţelor culturale pentru comunitatea extinsă
provoacă, adesea, o împărţire în “teritorii sociale” a rezidenţilor şi noilor veniţi
(frecventarea unor biserici diferite, promovarea unor sărbători şi altor manifestări
culturale diferite etc.).
Un alt efect potenţial apare asupra solidarităţii comunităţilor locale. Cercetările
referitoare la acest aspect nu au adus, deocamdată, rezultate clare şi unitare. Există
situaţii în care, dezvoltarea turismului rural conduce la o creştere a solidarităţii
comunităţii. Alteori, intruziunea noilor veniţi, a noilor culturi etc., duce la o pierdere de
identitate şi implicit, o scădere a intensităţii legăturilor între membrii vechii comunităţi
locale.
2.6.3 Turismul rural (agroturismul) şi dezvoltarea economică

durabilă a comunităţilor rurale
Ţările central şi est-europene, în special, dar şi regiuni extinse ale unor ţări vest-
europene, trec prin procese de tranziţie care schimbă structurile economiilor respective.
Cele mai afectate de aceste procese sunt zonele rurale, motiv pentru care au nevoie de o
diversificare a resurselor, care să le permită nu numai supravieţuirea, ci chiar o
dezvoltare durabilă în contextul noilor structuri.
Diversificarea bazelor economice prin turismul rural cere comunităţilor locale
respectarea unor principii pentru ca proiectele de dezvoltare a turismului rural să fie
viabile. Printre aceste principii, specialiştii consideră ca relevante următoarele:
- ambiţie economică (pregătirea comunităţilor locale pentru a-şi asuma viitorul şi pentru
a promova o politică de diversificare pe termen lung);
- autenticitate (unicitate, originalitate, mândrie a apartenenţei, sinceritate etc. a
comunităţii rurale respective);
- cunoaşterea beneficiilor şi costurilor turismului rural (costuri economice, sociale şi de
mediu, respectiv beneficii economice, sociale şi de mediu);
- includerea turismului rural într-un plan strategic de dezvoltare (un plan pe termen
lung, care să vizeze dezvoltarea economică, socială, de mediu, fizică şi administrativă a
regiunii);
- crearea şi oferirea unor produse turistice de calitate;
- pregătirea profesională a întreprinzătorilor turistici din zonă (management global,
dezvoltarea turismului rural, dezvoltarea şi dinamica grupurilor, dezvoltarea
produselor turistice, marketing şi promovare, comportamentul consumatorului, servicii
după vânzare etc.)
46
- analiza tendinţelor viitoare (interes crescut pentru autenticitatea vieţii, pentru

activităţi generatoare de sănătate şi activităţi de fitness, înclinaţii spre turismul social,
auto-împlinire, convivialitate etc.).
Pentru ca efectele dezvoltării turismului rural să fie preponderent pozitive, iar
dezvoltarea indusă comunităţilor locale să fie una durabilă, toate aceste elemente de
reflexie trebuie analizate şi luate în considerare în conceperea şi punerea în practică a
oricărui proiect de turism rural.
2.7 Evoluţia activităţilor de turism rural (agroturism) în România
În promovarea şi desfăşurarea activităţilor de turism rural, mai ales în zonele de deal şi

munte, trebuie luate în considerare (în primul rând) şi condiţiile naturale şi antropice.
Formele de turism rural constituie rezerve potenţiale de lărgire a ariei turistice, întrucât
această formă de turism este dependentă de mediul înconjurător, acesta reprezentând
“materia primă”, iar relaţia turism-mediu are o semnificaţie deosebită.
Analizând valoarea peisagistică deosebită a cadrului natural, se poate deduce că
turismul rural are implicaţii deosebite sub aspectul vieţii economice şi social-politice a
satului românesc. Toate aceste argumente demonstrează că România are mari
posibilităţi de dezvoltare a turismului rural, practicarea acestuia fiind nu numai
posibilă, dar şi foarte necesară. De menţionat însă, că în actuala etapă de tranziţie spre o
economie de piaţă, formele de organizare a turismului rural sunt diferenţiate, însă direct
corelate cu etapele de restructurare a economiei, în special a sectorului producţiei
agroalimentare.
Prima etapă, de orientare asupra activităţilor din mediul rural, se caracterizează prin
faptul că la producătorii agricoli (existenţi în unităţi agricole sau gospodării
individuale), apare cerinţa de a produce mai mult şi mai bine. Ca urmare a reconstituirii
fostelor proprietăţi agricole (conform Legii 18/1991) şi a liberei iniţiative, în cadrul
diverselor forme de organizare socială a producţiei, se cunosc posibilităţile şi efectele
oferite de mecanismul pieţei mijloacelor de producţie şi a pieţelor produselor agricole.
Nivelul de trai al locuitorilor din mediul rural devine dependent de volumul şi calitatea
produselor agricole vândute. În această etapă, funcţionalitatea formelor de turism rural
este legată încă de existenţa structurilor calitativ diferite, a relaţiilor dintre economic-
social-politic, ce generează dezechilibre în acest sector în circuitul produs turistic-preţ-
distribuţie-promovare şi anume: apariţia şi neconcordanţa unor forme specifice între
cererea şi oferta din turismul rural (Legea 18/1991 reconstituie vechile proprietăţi din
mediul rural şi foarte mulţi din mediul urban doresc să fie prezenţi în mediul rural
numai în zilele nelucrătoare, ceea ce le dă statutul de turişti); neconcordanţa între
cererea de terenuri amplasate în zonele rurale şi oferta care este mai mare (aceasta se
datorează mai ales lipsei posibilităţilor de a lucra pământul); apariţia unor fenomene
inflaţioniste ce au influenţe şi asupra turismului rural; oferta foarte mare a capacităţilor
existente înainte de Revoluţie, în special cele de cazare şi cererea foarte slabă etc.
Pentru a doua etapă se pune problema conturării şi stabilirii celor mai adecvate forme de
organizare a turismului rural. Se conturează limitele zonelor teritoriale ale turismului
rural, pentru a se face faţă cererii din mediul urban. Chiar în situaţia diferenţei de
apartenenţă asupra pământului şi a celorlalte mijloace fixe din mediul urban, locuitorii
zonelor rurale urmăresc o serie de probleme: cunoaşterea detaliată a furnizorilor de
materiale şi alte mijloace de producţie (în sensul construcţiei de noi capacităţi de
cazare); cunoaşterea de noi forme de distribuţie a producţiei agricole, începând a fi

cunoscută posibilitatea de valorificare a produsului turistic local prin turiştii sosiţi în
mediul rural; o amplificare a sosirii de şomeri în zonele rurale, situaţie care constituie în
această etapă cea mai frecventă formă de agroturism (ca foşti lucrători permanenţi,
actualii şomeri nu renunţă la confortul din zonele urbane, preferând situaţia de navetişti
la rudele, prietenii etc. din zonele rurale, uneori construindu-şi locuinţe pe terenurile
care le-au fost reconstituite). Referitor la consumul mediu anual pe locuitor la
principalele produse alimentare, se oferă imaginea unei stagnări, iar pentru anumiţi ani
chiar descreşteri; pentru produsele carne şi zahăr este semnalată o micşorare a
consumului pe locuitor. Din analiza dinamicii producţiei raportată la consumul
intermediar şi a valorii adăugate brute, se constată că ritmul de creştere al producţiei
alimentare depăşeşte pe cel al producţiei agricole. Începând cu această etapă,
considerată de integrare a pieţei cu sectorul agroalimentar pentru producător,
distribuitor şi consumator, se pune problema unui studiu comparativ al posibilităţilor de
valorificare a acestor produse în cadrul unor pieţe turistice locale (mai ales în zonele cu
vocaţie turistică).
Etapa a treia este considerată etapă de dezvoltare a turismului rural, manifestată printr-o
creştere economică permanentă şi de perfecţionare a structurilor din turismul rural. În
această etapă apar noi forme ale turismului rural, ca, de exemplu, forma serviciilor
agroturistice, pelerinajul religios în locaşurile de cult, o amplificare a vizitelor turiştilor
străini, care au locuit o perioadă în România şi doresc să revadă localităţile unde şi-au
petrecut perioade din viaţă anterioare etc. Apar tendinţe de integrare în structurile
europene, care se manifestă prin diferite forme de cooperări şi integrări, care include şi
activităţi de turism rural. Însăşi politicile pe plan intern, privind structurarea
teritoriului naţional în 8 regiuni de dezvoltare, constituie elemente de referinţă şi în
strategiile de implementare a turismului rural.
Problemele care se pun în faţa locuitorului din zona turistică se referă la următoarele:
cunoaşterea cu anticipaţie a gusturilor şi nevoilor consumatorului de produs turistic,
imediate şi de perspectivă, alături de necesitatea de a se adapta permanent la aceste
cerinţe (cu referire, mai ales, la cerinţele de confort în cazare, servirea de produse în
stare proaspătă, nepoluate, cunoaşterea unor tradiţii locale specifice zonei etc.); forme
de cooperare în domeniul turismului rural, cu referire la înfiinţarea unor unităţi
turistice specifice zonei şi care pot fi rentabile(campinguri, sate de vacanţă etc.); formele
de obţinere a creditelor bancare şi modalităţile de capitalizare a acestora, mai ales că
actuala etapă se caracterizează şi printr-o restructurare a sistemului bancar (până în
această etapă întreprinzătorul din zona rurală se dirija numai conform disponibilităţilor
“lichide” ale acestuia); studierea acţiunilor promoţionale, corelate cu funcţiile sezoniere
în turismul rural. În paralel şi în sectorul producţiei agroalimentare, se urmăreşte
obţinerea de producţii competitive pentru satisfacerea cerinţelor pieţei, concretizată, în
principal, prin următoarele: cunoaşterea cu anticipaţie a cerinţelor consumatorului (mai
ales pe fondul crizei alimentare calitative); studiul principalilor factori ce influenţează
piaţa agroalimentară din România (sezonalitatea, organizarea pieţelor en-gros, forme
adecvate în acţiunile promoţionale etc.); interesul unor firme străine în România (cu
referire la înfiinţarea unor noi unităţi de producţie sau integrarea cu unităţile de
producţie deja existente); lansarea unor programe de dezvoltare a mediului rural (de
exemplu Programul SAPARD).
Dar, pentru a cunoaşte situaţia unor activităţi, a unor subramuri în cadrul economiei
naţionale - respectiv a turismului rural şi mai ales, din agroturism - este necesară
analizarea întregului şir de măsuri, care au afectat acest domeniu, cu mulţi ani în urmă.
Pentru acest motiv, în România organizarea şi dezvoltarea turismului rural este încă un
48
proces de durată. Aceasta datorită unor elemente care au existat în perioada dinaintea
Revoluţiei din 1989 şi care au generat o degradare a atitudinii faţă de activităţile din
mediul rural. Cauzele pot fi considerate următoarele:
- interesul scăzut, chiar descrescând, pentru activităţile din mediul rural, în special
pentru munca agricolă. Aceasta mai ales pentru motivul că locuitorii satului nu puteau
să-şi exercite atributele de proprietari, mai ales asupra pământului din cooperativele
agricole de producţie. Conducerea acestor cooperative agricole era încadrată în sistemul
supercentralizat, care nu asigura o legătură directă între proprietate şi muncă. În
planurile de producţie agricolă, prin gradul extrem de centralizare a resurselor şi
deciziilor, nu exista o corelaţie între creşterea producţiei şi retribuţiile pentru membrii
cooperatori;
- participarea la muncă a locuitorilor satelor s-a redus datorită caracterului
nestimulativ al sistemului de repartiţie. Indiferent de formele de retribuţie (în natură
sau în bani) existente în vechiul regim, acestea nu au avut efectele scontate, deoarece
repartiţia nu se putea efectua în raport cu munca prestată de fiecare persoană;
- în sistemul agricol de producţie cererea de forţă de muncă, în perioada anterioară
Revoluţiei era parţial satisfăcută prin utilizarea unor forme forţate ale satisfacerii
acestei cereri. Ne referim, în speţă, la perioadele de existenţă a cooperativelor agricole,
unde, alături de forţa de muncă a populaţiei rurale, participau şi alte categorii socio-
profesionale (elevi, studenţi, militari, salariaţi din centrele urbane). Astfel, instrumentele
instituţionale şi legislative în materie de ocupare şi utilizare a forţei de muncă cu
caracter coercitiv, au redus interesul pentru munca în agricultură, subapreciind rolul
acesteia în dezvoltarea zonelor rurale;
- mişcarea şi mai ales, fluctuaţia populaţiei apte de muncă acţionau în sensul părăsirii
zonelor rurale, creând disfuncţionalităţi ale proceselor de reglare a cererii şi ofertei de
forţă de muncă din aceste zone rurale;
- limitarea iniţiativei în organizarea unor forme turistice în zonele rurale, prin restricţii
de ordin legislativ şi economico-financiar;
- existenţa unui sistem informativ al securităţii vechiului regim, prin care se cereau
informaţii cu referire la turiştii din ţară şi mai ales, străini, care staţionau în zonele
rurale;
- turismul sub formă de pelerinaj religios era nu numai îngrădit , dar pur şi simplu
împiedicat, date fiind concepţiile de ateism din vechiul regim.
Ca atare, formarea şi funcţionalitatea sectorului de turism rural şi implicit agroturistic,
din actuala perioadă sunt încă marcate de conflictul dintre componentele şi mecanismele
vechiului sistem politic.
2.8 Disfuncţionalităţi în activităţile de turism rural (agroturism) din

România
O analiză reală a tuturor aspectelor (pozitive şi negative), pe care le comportă creşterea
şi dezvoltarea turismului rural impune.
Sintetic acestea pot fi enumerate astfel:
a) supralicitarea calităţilor şi a efectelor turismului, în general şi a celui rural, în special;
b) turismul este considerat nu numai ca una din posibilităţile de dezvoltare a unor
comunităţi locale, ci este ales ca fiind calea cea mai eficientă şi uneori, chiar unică. Însă
este binecunoscut faptul prin care, nu întotdeauna, ce este uşor de atras în circuitul
economic este şi eficient. Altfel spus, dacă punerea în valoare a darurilor oferite cu
generozitate de natură unor localităţi, le oferă, în acelaşi timp şi eficienţa economico-

socială necesară?
c) prin neluarea în considerare a riscurilor ce grevează asupra turismului rural, se
anulează o serie din efectele sale benefice. Turismul, în general, dar în special cel rural,
se dezvoltă şi se manifestă ca activitate în sfera unor riscuri de ordin intern sau extern
(ce ţin de politica altor ţări, cum ar fi politica socială, demografică, politica mondială şi a
centrelor de putere etc.);
d) ruralul, în condiţiile actuale din România - şi nu numai - nu-şi merită pe deplin o
mare parte din atributele sau superlativele ce i se acordă, cum ar fi cele legate de: zonă
nepoluată, cu o alimentaţie naturală nepoluată, ape nepoluate, cu un folclor original,
neinfluenţat, cu unele servicii gratuite, preţuri mai scăzute etc. În realitate, deşi în mai
mică măsură decât în urban, ruralul românesc este şi el poluat în anumite zone sau sate
turistice. Această poluare, care se manifestă sub o multitudine de forme, se regăseşte în
aer, apă, sol; aspecte ce sunt uşor sesizabile, dacă avem în vedere situaţia reală, în care
resturile menajere din gospodării, în cele mai numeroase cazuri, se aruncă la
întâmplare, în special pe malurile râurilor, depozitele de gunoaie de la animale din
gospodărie sunt locuri deschise etc. De asemenea, se ridică şi atenţia deosebită care
trebuie acordată igienei gospodăriilor;
e) în acelaşi timp, turismul rural se înscrie nu numai ca factor de poluare fizică a
mediului, dar şi de poluare morală a locuitorilor, a culturii locale etc., cu consecinţe
asupra echilibrului local. Putem vorbi şi de contribuţia pe care turismul rural şi-o aduce
în privinţa afectării tradiţiilor şi a obiceiurilor comunităţilor locale, prin stimularea
unora care sunt numai pe placul turiştilor, în detrimentul altora care vin din trecutul
istoric.
Deci, în continuare, apare necesitate cunoaşterii şi prezentării problemelor turismului
rural, la valoarea reală, obiectivă, a acestora. Prin utilizarea unor procedee subiective,
neadecvate actualei situaţii de tranziţie din economie, nu numai că nu oferim nici un
serviciu turismului, ci chiar mai mult, ne înscriem pe linia aducerii în timp a unor
deservicii, fie în turiştilor - care nu vor fi informaţi corect asupra calităţii produsului
turistic din mediul rural, pe care doresc să-l cumpere - şi în egală măsură, ofertanţilor
de servicii turistice, respectiv proprietarilor pensiunilor rurale, care îşi pot pierde
economiile.
50
CAPITOLUL III
PIAŢA AGROTURISTICĂ
3.1 Definirea şi caracteristicile pieţei agroturistice
Cea mai utilizată definire a pieţei turistice este aceea prin care se specifică: “Piaţa
turistică reprezintă sfera economică de influenţă a ofertei turistice, materializată prin
producţia turistică şi cererea turistică, considerată consum”.
În comparaţie cu piaţa mărfurilor, piaţa turistică are următoarele particularităţi:
- locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu şi cu locul de formare a cererii;
- oferta turistică este percepută de cerere sub forma unei imagini formate prin
cumularea tuturor informaţiilor primite, direct sau indirect, de către fiecare turist
potenţial. Totodată, oferta turistică este rigidă, neelastică în timp şi spaţiu, nu poate fi
stocată sau transformată, consumul hotărându-se în acelaşi areal geografic;
- cererea turistică şi oferta turistică, componente ale pieţei turistice, se manifestă diferit;
cererea turistică este foarte elastică şi supusă unei permanente fluctuaţii, datorate
influenţei unei multitudini de factori politici, economici, sociali, conjuncturali etc.
Aceste particularităţi pot genera un decalaj potenţial între ele sau chiar apariţia unor
combinaţii: ofertă bogată şi cerere redusă, cerere mare şi ofertă necorespunzătoare,
ofertă dispersată şi cerere concentrată sau invers etc.
Determinările pieţei turistice se referă la următoarele:
- capacitatea pieţei turistice este reprezentată de necesitatea, pe o anumită piaţă, a unuia
sau mai multor produse turistice; poate fi calculată după formula:
C=K•N,
unde:
C = reprezintă capacitatea pieţei turistice;
K = capacitatea medie de consum;
N = numărul consumatorilor potenţiali;
- potenţialul pieţei turistice, este reprezentat prin cererea tuturor consumatorilor pentru
un anumit produs turistic, în funcţie de veniturile lor, de preţurile şi tarifele practicate
pentru acel produs;
- cererea solvabilă pentru un produs turistic, desprinsă din capacitatea pieţei, excluzând
acele categorii de consumatori care nu au posibilitatea financiară de a cumpăra
produsul (sau produsele) turistic ori nu se manifestă efectiv ca atare (lipsa de timp,
incapacitate fizică etc.);
- volumul pieţei produsului turistic cuprinde totalitatea tranzacţiilor încheiate pentru un
anumit produs turistic, într-o perioadă de timp dată;
- locul pe piaţă al unui anumit produs turistic se referă la acea parte a volumului pieţei,
acoperită prin vânzările refuzate pentru produsul respectiv.
Activitatea turistică, ca şi celelalte ramuri din circuitul economic intern şi internaţional,
şi-au constituit în timp şi spaţiu o piaţă proprie. Această piaţă este caracterizată prin
influenţa acţiunii unor factori cu manifestare specifică şi determinaţi de natura
economică, socială, politică, culturală, geografică şi mai ales, motivaţională, a unei zone
teritoriale, cu posibilităţi relativ limitate de cunoaştere aprofundată, fapt ce măreşte, în

principiu, riscul pătrunderii ofertanţilor pe anumite pieţe.
În principiu, turismul, ca activitate economică, face parte din categoria produselor
abstracte, relativ “invizibile”, a căror definiţie cantitativă şi calitativă nu poate fi făcută
decât parţial şi indirect. Din aceste considerente şi abordarea conceptului de “piaţă
turistică” a fost asimilată de către specialiştii ce definesc noţiunea de piaţă.
În practică, cererea turistică este permanent confruntată cu oferta turistică (privită ca
“totalitatea capacităţilor de producţie puse în acţiune pentru a oferi un anumit produs
turistic pe piaţă”), ambele componente contribuind împreună cu alte elemente la
constituirea pieţei turistice. Privită în ansamblu dar, şi în, complexitatea (structura),
acesteia, piaţa turistică include o multitudine de elemente constitutive, care trebuie luate
în considerare următoarele:
• Ofertantul de produse turistice, ce încadrează o mare diversitate de agenţi economici
(de la societatea comercială specializată, la agentul economic individual etc.), cu
activităţi de transport, alimentaţie, agrement, excursii etc., toate acestea alcătuind, de
fapt, “produsul turistic”;
• Cererea de produse turistice, alcătuită din masa largă a consumatorilor, fie interni
(locali), fie externi (din afara localităţii, inclusiv turiştii străini);
• Actele normative în vigoare, sub forma celor mai diferite reglementări privind regimul
de circulaţie turistică, durata concediului de odihnă, condiţiile de mişcare în teritoriu,
transportul în comun etc.;
• Canalele de distribuţie a produselor turistice, care îmbracă o gamă foarte variată de
forme;
• Mijloacele de informare necesare “sensibilizării” şi transmiterii la consumator a
tuturor produselor turistice oferite de firmele specializate;
• Mijloacele de transport, de la cele mai simple şi tradiţionale, la cele mai complexe şi
sofisticate, ocupă un loc de seamă în cadrul pieţei turistice;
• Concurenţa de produse turistice - pusă în evidenţă de totalitatea altor produse turistice
pe piaţă, prin intermediul altor societăţi, firme, agenţi economici etc. de turism (din ţară
şi străinătate), care apar pe piaţă simultan cu oferta proprie;
• Mediul turistic, care în spaţiul rural se constituie, de asemenea, ca un element de bază
al pieţei turistice, fiind alcătuit din totalitatea factorilor de ordin social, economic,
cultural şi chiar politic, în care să-şi desfăşoare activitatea agenţii economici sau
organizaţiile turistice.
Acţiunea simultană a tuturor elementelor constitutive ale pieţei turistice, implicit
agroturistice, corelaţiile de interdependeţă şi intercondiţionare reciprocă ce există între
acestea, reprezintă pentru agenţii economici şi toate organizaţiile turistice obiectivul de
bază al activităţilor de management şi marketing, concretizate, cu precădere, în
elaborarea unor cercetări retrospective şi prospective permanente.
3.2 Rolul studierii pieţei agroturistice în profil teritorial
În condiţiile tranziţiei la economia de piaţă, datorită creşterii complexităţii mediului

endogen şi exogen al unităţilor economice, cât şi a importanţei valorificării optime a
resurselor materiale şi umane de care dispun acestea, se amplifică necesitatea
fundamentării riguroase a deciziilor adoptate de conducerea societăţilor comerciale, a
tuturor agenţilor economici.
52
Asigurarea unui nivel calitativ superior conducerii implică, printre altele, diferenţierea
deciziilor sub aspectul fundamentării lor ştiinţifice, în decizii-rutină (bazate, în
principal, pe experienţă şi intuiţie) şi în decizii-problemă, reclamate de particularităţile
şi de complexitatea activităţii de turism, în noile condiţii ale acţiunii legii concurenţial, a
liberalizării preţurilor, dar, mai ales, a schimbării formelor de manifestare a
comportamentului de consum al populaţiei.
Importanţa fundamentării pe baze ştiinţifice (prin studierea pieţei turistice în profil
teritorial) a deciziilor-problemă, decurge atât din faptul că în rezolvarea unor probleme
există mai multe soluţii, cât şi din necesitatea de a se putea evita, într-o proporţie tot mai
mare, eventualele erori posibile în raţionamentele conducerii (generalizarea unor detalii,
aprofundarea unor raporturi cauzale aparente între două fenomene, ca raporturi reale
etc.).
• În aceste condiţii, studierea pieţei agroturistice în profil teritorial este impusă, în
primul rând, de asigurarea unei concordanţe cât mai depline între cererea de produse
turistice şi oferta turistică. În acest fel prin volumul şi diversitatea ofertei turistice este
necesar să se asigure, într-o măsură tot mai mare, gusturile şi preferinţele celor mai
variate categorii de consumatori.
• În al doilea rând, studierea pieţei agroturistice în profil teritorial, se impune ca un
imperativ major al mecanismelor economiei de piaţă, determinat de:
- dezvoltarea, diversificarea şi adâncirea complexităţii din domeniul turismului (atât ca
bază materială, cât şi a produselor turistice);
- exercitarea simultană a influenţei asupra pieţei turistice de către o multitudine de
factori economici, demografici, sociologici, politici, culturali, psihologici, conjuncturali
etc.;
- marea varietate a metodelor, tehnicilor şi instrumentelor oferite de managementul şi
marketingul modern, a cărei alegere şi utilizare reclamă, printre altele şi o cunoaştere
aprofundată a pieţei, de fapt, domeniul de valorificare a aplicării deciziilor finale;
- necesitatea alegerii celor mai adecvate strategii de penetrare pe piaţă.
• În condiţiile unei studieri judicioase a pieţei agroturistice în profil teritorial, prin
abordarea ştiinţifică a tuturor fenomenelor şi proceselor ce se manifestă în acest
domeniu, se poate asigura:
- cunoaşterea complexă a cererii populaţiei, atât sub aspect cantitativ, dar şi calitativ,
definindu-se în detaliu: nevoile, dorinţele, preferinţele, obiceiurile, gusturile, exigenţele,
precum şi potenţialul consumatorilor;
- cunoaşterea şi luarea în considerare a factorilor de influenţă ce pot aduce mutaţii
importante asupra cererii turistice a populaţiei (nivelurile preţurilor şi tarifelor,
calitatea produselor şi serviciilor, puterea de cumpărare, frecvenţa consumului etc.);
- cunoaşterea ofertei turistice (în toată varietatea şi complexitatea ei), cu scopul de a
stabili în ce măsură răspunde aceasta şi cum trebuie să fie adaptată la cerinţele
populaţiei;
- analiza retrospectivă şi prospectivă a mutaţiilor şi tendinţelor manifestate în evoluţia
pieţei turistice la nivel teritorial, în vederea determinării necesarului şi dozării
eforturilor de investiţii, pentru realizarea unei concordanţe cât mai apropiate între
oferta şi cererea de produse turistice.
Studierea pieţei agroturistice în profil teritorial poate îmbrăca formele cele mai variate,
de la simple prezentări, analize şi interpretări a unor serii cronologice de informaţii
obţinute din surse primare (evidenţe operative, contabile, statistice etc.), până la
cercetări deosebit de complexe, concretizate în studii ştiinţifice fundamentate prin
valorificarea unei bogate palete de metode, tehnici şi instrumente de cercetare.
Obţinerea unor rezultate fundamentate economic în investigarea fenomenelor şi
proceselor pieţei agroturistice, presupune aplicarea unui complex de metode, tehnici şi

instrumente de cercetare, care să permită cunoaşterea multilaterală şi adâncită a
laturilor definitorii, a aspectelor specifice şi particularităţilor, în scopul obţinerii unei
baze decizionale optime. Cercetarea diferitelor laturi şi componente ale pieţei
agroturistice îmbracă valenţe conceptuale şi aplicative distincte, adecvate ariei de
cuprindere şi obiectivelor urmărite. Astfel, majoritatea specialiştilor recunosc utilitatea
investigării pieţei turistice, atât într-o formă globală, la nivel macroeconomic, cât şi în
profil teritorial, ceea ce a determinat cunoaşterea şi implementarea unor metode şi
tehnici specifice atingerii acestor obiective. Diversele metodologii privind posibilităţile
de abordare a cercetărilor în profil teritorial, pot fi considerate ca instrumente de
fundamentare a deciziilor din sfera pieţei turistice. Un rol important revine analizei
comparative a nivelului de dezvoltare economico-socială a judeţelor ţării noastre, ca
parte integrantă a studierii pieţei agroturistice şi a specificităţii comportamentului
consumatorilor din diferite zone geografice.
3.3 Elemente caracteristice în cercetarea teritorială

a pieţei agroturistice
Analiza comparativă urmăreşte descrierea, printr-un set de caracteristici sau variabile,

a diferenţelor sau omogenităţii unor obiecte, procese, fenomene, unităţi teritoriale etc.
Domeniu al cercetării statistice, analiza comparativă îşi vădeşte oportunitatea pentru a
produce ordonări liniare şi clasificări tipologice, aria sa de aplicabilitate în sfera pieţei
turistice fiind cât se poate de amplă.
Efectuarea unei analize comparative în domeniul pieţei agroturistice se realizează
asemănător, ca principiu, oricărei analize econometrice, aceasta deoarece se presupune
delimitarea unor variabile şi interpretarea legăturilor dintre acestea. Ceea ce
deosebeşte, însă, fundamental, o cercetare comparativă de una econometrică este
domeniul alegerii variabilelor cu care se operează în cadrul pieţei agroturistice.
Prin urmare, alegerea variabilelor este o particularitate esenţială a analizei comparative
a pieţei agroturistice, criteriul de alegere fiind de tip exogen, spre deosebire de analiza
econometrică, pentru care este caracteristic criteriul endogen. De exemplu, pentru a
alege variabilele necesare unei analize comparative a nivelului de dezvoltare economico-
socială a judeţelor ţării noastre, se poate recurge la schema şi legităţile dezvoltării
economico-sociale, care furnizează modelul conceptual, gradul de cuprindere şi
specificitatea caracteristicilor (variabilelor) fiind determinate de natura indicatorilor
furnizaţi de statistica oficială.
În analiza comparativă, pentru anumite clase sau categorii de variabile, se pune şi
problema fie a alegerii unor variabile necorelate, fie de a înlătura autocorelarea, în cazul
altora. În prima situaţie, cercetări concrete au dovedit că eliminarea corelaţiei dintre
unele variabile poate fi obţinută în mod corespunzător prin analiză factorial.
În aceeaşi ordine de idei, se menţionează faptul că, prin utilizarea analiza comparativă
există şi posibilităţi relativ mai simple de testare a modului de alegere a variabilelor,
apelând la metode specifice de determinare a coeziunii structurilor, de tipul calculării
energiei informaţionale. Utilizarea acestei metode în studiile de piaţă turistice, efectuate
în profil teritorial, prezintă o importantă particularitate, legată de perspectiva timpului.
Astfel, cercetarea teritorială de piaţă prin analiză comparativă, se poate desfăşura atât
în profil static, cât şi pe baza unor serii cronologice de date statistice sau informaţii. Se
54
poate spune că există diferenţe esenţiale între aceste două moduri de abordare, cel mai
recomandabil fiind, acela care ia în considerare seriile dinamice; prin aceasta deoarece
se favorizează aşa-zisa cercetare de tip longitudinal, mult mai adecvată pentru
cunoaşterea fenomenelor şi proceselor pieţei şi a particularităţilor teritoriale ale
acestora. De exemplu, dacă analiza comparativă a nivelului de dezvoltare economico-
socială a judeţelor ţării noastre este capabilă să ierarhizeze teritorial constituirea unor
grupe tipologice de judeţe, cercetarea poate fi adâncită, tot prin analiză comparativă,
asupra unor aspecte caracteristice ale consumului şi consumatorilor de produse şi
servicii turistice, respectiv privind diferitele obiceiuri, tradiţii, preferinţe etc. specifice
grupelor de populaţii din judeţele ţării noastre.
3.4 Metode cantitative de studiere a pieţei agroturistice
Aceste metode au un caracter diversificat şi complex, elemente generate de impactul

nemijlocit al dezvoltării revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane. În continuare este
redată o prezentare a acestor metode şi tehnici cantitative de studiere a pieţei
agroturistice în profil teritorial.
3.4.1 Analiza statistică a pieţei agroturistice teritoriale

Este o metodă ce urmăreşte evoluţia unor indicatori, ce exprimă cererea satisfăcută
(număr de turişti, încasări, sejur mediu, număr de înnoptări). Pe baza acestor indicatori
şi cu ajutorul unor procedee de analiză, pot rezulta o serie de caracteristici ale cererii,
ca, de exemplu, volumul şi structura, repartizarea în timp şi spaţiu, tendinţele şi
mutaţiile sesizate. În cadrul acestei ample analize, se foloseşte analiza dinamică, analiza
cu ajutorul unor modele statistico-matematice, calculul elasticităţii, analiza
coeficientului de utilizare a capacităţilor de cazare, analiza bugetelor de familie ş.a.
1.) Sondajul statistic - este metoda de cercetare selectivă cel mai frecvent practicată, care
stă la baza numeroaselor studii de piaţă. Se efectuează în vederea determinării unui
obiectiv precis, la un moment dat, fără a avea, întotdeauna un caracter repetativ. Prin
această metodă se furnizează informaţii asupra situaţiei şi “fizionomiei” pieţei pentru o
anumită perioadă, respectiv cea a efectuării sondajului. Neajunsul acestei metode este că
studiile respective nu pot reda, în mod riguros, evoluţia unor pieţe - cum este cea
turistică - caracterizate printr-o anumită mobilitate.
2.) Panelurile de turişti - sunt folosite pentru a permite urmărirea, treptată (succesiv), a
politicii adoptate, printr-o cunoaştere rapidă, continuă şi permanentă. Deoarece
sondajele statistice dau o imagine statistică, de moment, a unor caracteristici ale pieţei,
ale căror particularităţi nu sunt extrapolabile în timp, panelurile elimină aceste
neajunsuri, convertind imaginea statică a sondajului într-un “film”, alcătuit dintr-o
succesiune de imagini, fiecare dintre acestea corespund unui anumit moment al
perioadei de investigare. Panelul de turişti este folosit pentru stabilirea variaţiilor de
opinie, referitoare la cererea turistică. Dificultatea principală a acestei tehnici este de a
regăsi aceleaşi persoane în cursul timpului, în cazul în care observaţia durează câţiva
ani, dar are avantajul că, prin repetarea aceloraşi întrebări, la intervale de timp, se pot
măsura stabilitatea sau mutaţiile intervenite în nevoile şi cerinţele turiştilor.
3.) Panelul de unităţi agroturistice - gospodării agroturistice - prezintă avantajul că locul
de observare este unitatea turistică, această unitate care oferă posibilitatea să se
cunoască preferinţele şi cerinţele turiştilor pe genuri de prestaţii agroturistice.

Observaţiile se limitează la un eşantion de unităţi reprezentative pentru zona turistică.
În schimb, tehnicile de eşantionare sunt aceleaşi ca şi în cazul panelului de turişti.
3.4.2 Metode de estimare (prognoză) a pieţei agroturistice

Estimarea sau previziunea pieţei în agroturism apreciază, în perspectivă, evoluţia
circulaţiei turistice globale, pe forme de turism, spre anumite destinaţii turistice sau în
cadrul anumitor categorii ale populaţiei.
Metoda coeficienţilor de elasticitate, aplicată în scop previzional, ia în calcul mai multe
variabile şi comportă două etape:
- în prima etapă se elaborează tabelul de variabile, a căror contribuţie la evoluţia cererii
turistice este certă şi importantă;
- etapa a doua constă în prelucrarea datelor (de exemplu, prin coeficienţi de elasticitate),
reieşind contribuţia fiecărei variabile la evoluţia cererii consumului în turism.
Între factorii care se iau în considerare la calcularea coeficientului de elasticitate sunt de
amintit: venitul net pe locuitor, numărul total al populaţiei, procentul populaţiei urbane,
timpul liber, numărul de autoturisme pe locuitor.
Alte metode de prognoză: proiecţia cotei de piaţă; proiecţia puterii de cumpărare;
corelaţia simplă şi multiplă; regresia lineară sau regresia multiplă; extrapolarea
tendinţelor actuale; metoda PERT ş.a.
3.4.3 Analiza efectului multiplicator

Este metoda utilizată în scopul evidenţierii incidenţei globale, a cheltuielilor efectuate de
turişti, asupra societăţilor implicate, direct sau indirect, în servirea turiştilor. Această
metodă reprezintă, totodată, o cale sigură de comensurare globală a incidenţelor
turismului asupra economiei naţionale. Un exemplu, în acest sens este modelul lui Hart
G. Clement. În care se foloseşte formula:
1
R=
1− ∆a
,
în care:
R - reprezintă efectul multiplicator;
∆a - coeficientul de elasticitate a consumului turistic,
Autorul menţionat anterior elaborează un model pentru determinarea multiplicatorului
cheltuielilor turistice acesta fiind exemplificat în zona Pacificului şi Orientului
Îndepărtat.
3.4.4 Analiza-diagnostic
În mod sintetic, analiza-diagnostic a pieţei turistice, evidenţiază factorii favorizanţi
pentru turism într-o zonă, precum şi pe cei restrictivi, indicând, totodată, măsurile
necesare pentru asigurarea optimului în dezvoltare. Din literatura de specialitate, ca şi
din experienţa cercetării, s-au conturat câteva elemente ce trebuie luate în considerare
în cadrul analizei-diagnostic; acestea sunt următoarele:
- accesibilitate - aşezare geografică, căi de acces, mijloace de transport, legături cu alte
subsisteme;
- condiţii de relief - trepte de relief, râuri, lacuri, monumente ale naturii, rezervaţii şi
parcuri naţionale;
56
- condiţii meteorologice - climatul şi sezonalitatea, precipitaţii, vânturi, puritatea

aerului, frecvenţa zilelor însorite, durata şi grosimea stratului de zăpadă etc.;
- frumuseţea peisajului natural;
- valoarea terapeutică şi volumul unor elemente naturale - izvoare de ape minerale şi
termale, nămoluri terapeutice, microclimat şi topoclima;
- patrimoniul cultural-istoric - vestigii şi locuri istorice, monumente istorice, de artă, de
arhitectură, etnografie şi folclor, tradiţii, obiceiuri etc.;
- condiţii demografice - numărul, structura şi dinamica populaţiei, forţa de muncă,
migraţii etc.
“Materia primă” abordată prioritar în acţiunea de analiză-diagnostic este formată din
resursele turistice. Iar acestea sunt evaluate calitativ şi cantitativ, ierarhizate şi
comparate cu resurse similare din alte zone din ţară sau de peste hotare.
Resursele agroturistice au rol diferit în acţiunea de amenajare turistică, în funcţie de
calitatea, structura şi complexitatea lor. Oricare dintre componentele resurselor
(naturale sau antropice), singure sau în asociere, pot determina dezvoltarea uneia sau
mai multor forme de turism.
O problemă deosebit de dificilă este evaluarea calitativă şi cantitativă a componentelor
resurselor agroturistice, elementele de dificultate rezultă atât din complexitatea
tipologică resurselor (peste 150 componente), cât şi din lipsa parametrilor cuantificabili.
Este însă necesar ca această evaluare să fie coroborată şi cu cererea agroturistică
potenţială.
În funcţie de cererea agroturistică potenţială şi în scopul dimensionării zone-lor
turistice, se poate determina capacitatea optimă de primire a unei zone, indicator ce
reprezintă…“frecventarea turistică pe care un sistem socio-economic regional o poate
suporta în mod permanent, fără a se produce schimbări ireparabile ale structurilor sale
economice şi sociale” sau determinarea numărului maxim de turişti care pot fi găzduiţi
simultan în timpul unei zile pline de sezon, cu condiţia ca aceştia să poată beneficia de
tot agrementul oferit fără să prejudicieze mediul ambiant sau organizarea vieţii pe
teritoriul respectiv.
Formula de calcul este următoarea:
S ⋅ K0
K= ,
N
în care:
K - reprezintă capacitatea optimă de primire a zonei;
S - suprafaţa totală a zonei;
K0 - coeficient, a cărui valoare variază între 0,5 şi 1 , în funcţie de particularităţile
naturale ale zonei;
N - norma de spaţiu pentru o persoană.
Indicele de atractivitate, rezultat al influenţei existente între ponderea fiecărui element
component al resurselor (de exemplu: atracţii naturale - 0,35; atracţii cultural-istorice -
0,30; dotări turistice - 0,25; acces - 0,1) şi nivelul său cantitativ (1 - nivel scăzut, 2 - ni-vel
mediu, 3 - nivel înalt), se poate calcula după formula:
n
I a = ∑ qi ⋅ C , i=1,2,3,…,n - numărul de elemente,
i =1
în care:
Ia - reprezintă indicele de atractivitate;
qi - ponderea fiecărui element;
C - nivelul cantitativ al elementului.
3.4.5 Bilanţul teritorial

Practica a demonstrat că pentru elaborarea unei strategii de amenajare agroturistică,
trebuie început cu evaluările calitative şi cantitative ale resurselor turistice (care poate fi
considerat un bilanţ teritorial). Pe baza acestora, direcţiile de cercetare sunt orientate
spre identificarea căilor de utilizare intensivă a resurselor şi spre cunoaşterea formelor
de turism rural adecvate. O dată stabilite aceste direcţii şi forme de turism (cu
identificarea obiectivelor prioritare pentru turismul internaţional), metoda permite
elaborarea strategiei de amenajare turistică şi care, urmăreşte următoarele elemente:
- integrarea dotărilor de bază materială în peisajul zonei (centrului turistic sau
staţiunii), cu accent pe acel optim spaţial-design şi a zonei în context naţional;
- diversificarea serviciilor, în general şi asigurarea unei variate game de servicii
suplimentare, corespunzătoare structurii cererii şi formelor de turism specifice;
- crearea unei oferte cu nuanţat caracter de specificitate şi originalitate, care să includă
caracteristicile cadrului natural, culturii şi civilizaţiei localităţilor din zonă;
- la amplasarea noilor construcţii este necesară aplicarea principiului concentrării,
evitându-se, însă, situaţii de aglomerare turistică sau de dispersie, în funcţie de
caracteristici-le reliefului, în scopul unui mediu ambiant de mare atractivitate;
- folosirea intensivă a obiectivelor istorice, a monumentelor de artă şi arhitectură din
sate , prin integrarea originală în peisajul turistic, fără a se deteriora, însă, specificul sau
valoarea prin restaurări neadecvate;
- reţeaua căilor de acces, modernă şi funcţională este necesar să se integreze organic în
ansamblul turistic general, cu respectarea limitelor impuse de poluare sau de forma de
turism dominantă;
- integrarea deplină a activităţii turistice în ansamblul economico-social al zonei, care să
asigure funcţionalitatea optimă a acesteia, cu deschideri largi în ceea ce priveşte
dezvolta-rea în perspectivă a fiecărei activităţi în parte şi a ansamblului lor.
Problemă de mare însemnătate, amenajarea zonelor turistice implică un efort
interdisciplinar din partea specialiştilor în marketing, a economiştilor, arhitecţilor,
geografilor, ecologilor, geologilor, sociologilor, matematicienilor etc.; în mod frecvent,
începe cu analiza-diagnostic, bilanţul teritorial, apoi marketing turistic, se continuă cu
simularea parametrilor şi funcţionalităţii spaţiului turistic de amenajat şi se încheie cu
decizia de amenajare.
3.4.6 Modelarea
Proiectarea şi dezvoltarea unor modele economico-matematice, care surprind evoluţia
unui (sub)sistem turistic, are ca rezultat obţinerea unui echilibru actual deziderabil şi
conturarea comportării în viitor, prin evoluţiile paralele ale componentelor
(elementelor) sistemului în conexiunea lor şi prin proiecţia acestora la un orizont
temporal dat.
Modelarea este considerată o fază deosebit de importantă a cercetării şi se foloseşte ca
mijloc al investigării, al cunoaşterii, problemelor complexe şi în turism.
Prin model, în accepţia ştiinţifică a cuvântului, se înţelege un sistem mai complex (sistem
original), cu care modelul prezintă o anumită analogie.
Funcţia fundamentală a modelului este aceea de verigă intermediară între cunoaşterea
teoretică şi original. Această funcţie se manifestă în dublu sens: de la original spre teorie
şi de la teorie spre original.
Pentru ca un model să fie corect elaborat, astfel încât pe baza lui să se poată obţine cu
58
cheltuieli reduse informaţii privind comportamentul unui sistem real, trebuie ca

subiectul să cunoască trăsăturile esenţiale ale sistemului analizat, legităţile sale de
dezvoltare. Modelarea, este bazată pe folosirea analogiei dinamice dintre model şi
original, iar eficienţa modelului depinde de tăria acestei analogii, alături de posibilităţile
pe care construcţia modelului le oferă dorinţei de informare a subiectului.
O etapă importantă în alcătuirea unui model o constituie evidenţierea tuturor factorilor,
care ar putea servi la alcătuirea ulterioară a acestuia.
Având în vedere marea complexitate a activităţii turistice, ca şi necesitatea studierii sale
detaliate; un singur model, nu poate cuprinde toate aspectele.
3.4.7 Simulare şi optimizare

Amenajarea turistică, într-o concepţie sistemică, are avantajul de a fi realistă, întrucât
cererea determină oferta şi stabileşte nivelul maxim al absorbţiei turistice, care
constituie pragul maxim de dezvoltare a ofertei, (peste care, dacă se trece este afectată
calitatea produsului turistic).
Multitudinea de obiective şi complexitatea problemelor rezultate în urma amenajării
turistice, dimensiunile efortului financiar, ca şi condiţiile concrete din teritoriu, impun o
verificare a comportamentului parametrilor proiectaşi, cu atât mai mult cu cât modelul
este perfectabil în timp şi spaţiu. Tehnicile de simulare şi optimizare utilizate sau
utilizabile sunt variate.
Simularea amenajării turistice a teritoriului, ca modalitate de organizare ştiinţifică a
spaţiului turistic este folosită în scopul găsirii celor mai bune condiţii de recreere şi
odihnă, paralel cu obţinerea unei eficienţe economice şi sociale ridicate. Pe linie
managerială, această formă de simulare presupune mai multe etape, ce se
intercondiţionează finalizându-se cu trecerea la acţiune, (implementarea soluţiilor,
studiilor proiectelor). Succesiunea acestor etape este următoarea:
a) Etapa întâia, considerată analitică, se studiază cererea motivaţională, resursele, prin
prisma funcţionalităţii lor în turism şi a rentabilităţii în exploatare, conturându-se
structurile organizatorice.
b) În etapa a doua, sintetizează, printr-o viziune sistemică stabili-rea obiectivelor şi
problemelor de soluţionat, rezolvarea lor ducând la delimitarea unor variante şi scheme
opţionale. În general, acestea conturează programul de dezvoltare a zonei, iar simularea
la calculator permite alegerea variantei optime; în continuare, se stabileşte ordinea
logică a priorităţilor şi eşalonarea lor în timp, prin decizii intermediare.
c) În ultima etapă, analitico-sintetică, se stabilesc instrumentele operaţionale (sistemul
de indicatori, metodologie de calcul etc.); se dimensionează programul de investiţii şi
nivelul indicatorilor de eficienţă, trecându-se la conturarea precisă a liniilor de acţiune.
În condiţiile tranziţiei la economia de piaţă, se amplifică necesitatea fundamentării
riguroase a deciziilor adoptate de conducerea societăţilor comerciale, a tuturor agenţilor
economici şi însăşi a gospodăriilor agroturistice.
3.5 Elemente forte şi slabe ce condiţionează activităţile de

agroturism din România
3.5.1 Punctele forte

Aceste elemente pot fi redate sintetic prin încadrarea în următoarele grupe:
• Sistemul turismului românesc se evidenţiază, pentru contribuţia sa importantă în
perioada de tranziţie, prin:
- potenţialul generator de valută, datorită încasărilor provenite din turismul
internaţional;
- exportator indirect de mărfuri (export intern);
- generator de resurse financiare pentru stat, prin sistemul de taxe şi impozite;
- creator de conexiuni între diversele sectoare economice, turismul situându-se la
confluenţa acestora;
- factor important în formarea şi menţinerea imaginii României în lume;
- factor dinamizator al procesului de creştere a calităţii vieţii;
- creator de locuri de muncă, cu efecte pozitive în absorbţia parţială a forţei de muncă
disponibilizate din alte sectoare;
- factor de influenţă şi uneori, determinant în protecţia şi conservarea mediului încon-
jurător;
• Oferta agroturistică variată şi de mare atractivitate pe baza căreia se poate delimita:
- dispunând de o mare varietate de atracţii turistice, răspândite pe întreg cuprinsul ţării,
în diverse zone, se pot satisface, în egală măsură, preferinţele schiorului, alpinistului,
vânătorului pasionat, dar şi ale turistului sosit la odihnă, cură heliomarină sau balneară.
În acest fel din punct de vedere teritorial România ca suprafaţă este o destinaţie
turistică pentru toate vârstele şi toate anotimpurile;
- după resurse şi participanţi, principalele forme de turism practicabile şi practicate în
România sunt: turismul montan, balnear, de litoral, cultural, ştiinţific, de reuniuni,
pentru afaceri, la sfârşit de săptămână, automobilistic, odihnă în staţiuni turistice ş.a.
- componenta naturală, reprezentată prin peisajele spectaculoase, configuraţia variată a
reliefului, condiţiile climatice favorabile (frecvenţa redusă a fenomenelor negative,
absenţa temperaturilor excesive), valoarea terapeutică şi abundenţa unor factori
naturali (ape minerale şi termominerale, nămoluri curative, topoclima şi microclimat,
flora şi fauna etc.);
- componenta antropic, reprezentată prin vestigii ale civilizaţiilor ce s-au succedat pe
teritoriul României din vremuri imemoriale, reprezentată prin monumente şi obiecte de
artă laice sau religioase, muzee şi colecţii muzeale, elemente de etnografie şi folclor de
mare frumuseţe şi originalitate, realizări actuale de prestigiu etc.;
- cele două componente constituie elementele de atractivitate ale ofertei turistice
româneşti, premise de bază ale desfăşurării unei activităţi turistice intense, cu o paletă
largă de forme de turism: de sejur (de litoral, montan, balnear), vânătoare şi pescuit
sportiv, turism itinerant, cu valenţe culturale, turism profesional, aventură etc.;
- configuraţia variată a teritoriului, ca şi istoria multimilenară a poporului român, fac să
aibă un potenţial turistic de o mare complexitate şi de o valoare turistică deosebită.
• Cadrul instituţional adecvat ca punct forte este reprezentat prin:
- existenţa Ministerului Turismului, organism guvernamental care coordonează
activitatea de turism;
- constituirea Consiliului Consultativ al Turismului, ca organism naţional cu caracter
consultativ, format din reprezentanţii desemnaţi ai ministerelor, ai unor instituţii
publice, organizaţii patronale şi sindicale, asociaţii profesionale naţionale implicate în
60
activitatea de turism;
- descentralizarea activităţii de turism la nivel teritorial;
- perfecţionarea relaţiilor Minister-Patronat-Asociaţii profesionale din turism;
- reorganizarea cercetării şi învăţământului de specialitate, prin înfiinţarea Institutului
de Cercetare pentru Turism şi a Institutului Naţional de Formare şi Management
pentru Turism.
• Domeniul managerial - pregătire profesională poate fi relevat prin:
- reactualizarea componenţei Adunării Generale a Acţionarilor (AGA), care reprezintă
interesele capitalului de stat la asociaţiile comerciale şi săteşti din turism;
- testarea aptitudinilor manageriale ale directorilor şi revocarea din funcţie a celor
necorespunzători;
- stabilirea obiectivelor strategice la nivelul Ministerului Turismului, privind
reorganizarea învăţământului turistic în România;
- continuarea acţiunii de perfecţionare a pregătirii profesionale a maiştrilor instructori
la disciplinele de specialitate; asigurarea de echipamente didactice moderne, pentru
instruirea teoretică şi practică în învăţământul hotelier-turistic;
- derularea pregătirii manageriale şi profesionale prin programul de asistenţă PHARE
- specializarea în străinătate, pe baza burselor oferite de unele ţări cu turism dezvotat, a
unui număr de specialişti şi personal calificat din societăţile comerciale pentru turism.
• Alte domenii care prefigurează puncte forte se pot enumera:
- clasificarea şi reclasificarea structurilor agroturistice aparţinând agenţilor economici
de stat sau privaţi, precum şi a gospodăriilor agroturistice;
- reevaluarea patrimoniului societăţilor comerciale şi a gospodăriilor săteşti;
- desfăşurarea programului de asistenţă tehnică externă PHARE pentru turism;
- completarea legislaţiei specifice pentru protecţia economică a agenţilor economici şi
protecţia socială a turiştilor;
- elaborarea instrucţiunilor privind acordarea licenţelor şi a brevetelor pentru turism;
- elaborarea Normelor de avizare a funcţiunilor tehnologice ale construcţiilor şi
amenajărilor agroturistice;
- elaborarea proiectului de lege privind pensiunile turistice rurale şi agroturismul;
- intensificarea acţiunilor de promovare a turismului românesc, prin: atragerea de
investiţii străine pentru modernizarea industriei hoteliere şi a bazelor de tratament din
staţiunile balneare; încheierea de acorduri de cooperare turistică; refacerea şi
consolidarea relaţiilor cu Organizaţia Mondială a Turismului (OMT), celelalte
organisme internaţionale de turism, participare la manifestări internaţionale (burse şi
târguri de turism) etc.
3.5.2 Punctele slabe ale agroturismului românesc

Considerate specifice în actuala tranziţie pot fi delimitate prin următoarele:
• Tendinţele înregistrate în cererea agroturistică internă cu referire la:
- diminuarea accentuată a cererii turistice interne. Numărul turiştilor români, care au
participat la diverse acţiuni turistice, au reprezentat circa 70% din cel realizat în 1989,
situaţie generată, în principal, de scăderea puterii de cumpărare a populaţiei şi
necorelarea nivelului tarifelor practicate cu calitatea serviciilor prestate;
- scăderea ponderii solicitărilor pentru excursii interne (de la 66,75% în 1989, la 30% în
1994) şi la creşterea de 10 ori a excursiilor externe (de la 1,55 % în 1989, la 15% în
1994), tendinţă determinată de înlesnirile acordate de statul român după 1989
(deschiderea graniţelor ţării, facilitarea obţinerii paşapoartelor şi valutei), dar şi de
motivaţia turistică pentru vizitarea altor ţări inaccesibile până atunci;
- diminuarea progresivă a circulaţiei agroturistice româneşti în unele ţări dezvoltate din

Europa (Germania, Austria, Franţa, Belgia, Grecia etc.), ca urmare a restricţiilor
impuse de aceste ţări turiştilor români şi creşterii taxelor de viză şi asigurare pentru
turiştii români;
- reducerea ponderii turismului de masă, ca urmare a scăderii nivelului general de trai
al populaţiei, determinând, pentru segmentul de populaţie cu mijloace modeste,
renunţarea la practicarea turismului organizat şi atragerea spre turismul rural
(agroturism);
- scăderea duratei medii a sejurului, tocmai datorită creşterii cererii turistice pentru
vacanţe scurte, în staţiuni montane şi gospodării agroturistice, pentru activităţi de week-
end, care presupun eforturi financiare mai reduse;
• Tendinţele înregistrate în cererile turiştilor străini, pentru oferta agroturistică
românească se pot enumera:
- scăderea cererii turistice internaţionale, datorită instabilităţii politice, calităţii
serviciilor turistice oferite, nediversificării programelor turistice etc.;
- creşterea nesemnificativă a numărului de înnoptări înregistrate în bazele de cazare din
ţară, în neconcordanţă cu numărul mai mare de turişti străini înregistraţi la frontieră,
ca urmare a amplificării tranzitului turistic şi a sporirii numărului de turişti străini,
care preferă spaţiile particulare (necuprinse în statisticile oficiale);
- amplificarea utilizării mijloacelor de transport rutiere şi aeriene (auto - familiştii,
avionul - oamenii de afaceri);
- diminuarea cererii pentru turismul de litoral în favoarea celorlalte forme de turism (în
special pentru agroturism). Motivul îl constituie monotonia serviciilor respective,
precum şi unele recomandări medicale, care semnalează efectele negative ale radiaţiilor
solare;
- modificarea duratei sejurului mediu, ca urmare a schimbării motivaţiei turistice.
• În domeniul ofertei agroturistice pot fi reliefate următoarele:
- valorificarea necorespunzătoare a resurselor agroturistice, fapt ce a contribuit la
diminuarea valorii pe piaţă a acestora, prezentării necompetitive a produselor turistice
mai ales la nivel internaţional;
- carenţe în adaptabilitatea ofertei agroturistice la cererea turistică internă şi
internaţională;
- inexistenţa unui cadru adecvat de promovare a produselor agroturistice pe piaţa
turistică internaţională;
- aplicarea unei politici tarifare greşite, precum şi lipsa unei concepţii clare privind
politica economică şi tarifară în sfera agroturistică.
3.5.3 Factori de influenţă

Activitatea turistică este permanent influenţată negativ de o serie de factori obiectivi şi
conjuncturali. Influenţe de natură economică, care se referă la reflectarea tuturor
fenomenelor negative din economie în activitatea specifică acestui domeniu.
Principalele elemente cu efect perturbatori pot fi considerate următoarele: scăderea
veniturilor reale ale populaţiei, amplificarea inflaţiei şi şomajului, care au provocat
scăderea accentuată a indicatorilor calităţii vieţii; criza financiar-valutară, care
afectează acumulările de capital şi posibilităţile investiţional; nivel scăzut de dotare a
populaţiei cu autoturisme proprietate personală; recesiunea economică mondială,
resimţită cu precădere în cazul sosirilor de turişti străini; investiţiile reduse de capital
străin şi autohton etc.
Influenţele de natură financiară, care sunt acutizate în perioada de tranziţie de criza
62
economică profundă a economiei naţionale, cu referire la: blocajul bancar, care duce la
modalităţi anevoioase, inflexibile, de efectuare a decontărilor, agenţii de turism fiind
lipsiţi de fondurile necesare desfăşurării activităţii lor; practicarea unor dobânzi
bancare foarte mari, indiferent de tipul creditelor; atitudinea discriminatorie a băncilor
în raport cu activitatea turoperatorilor cu capital privat; lipsa capitalului valutar la
bănci şi la oficiile de schimb valutar; lipsa fondurilor pentru publicitate şi promovare
externă etc.
Influenţele de natură socio-demografică, determinate de: modificări în modelele
comportamentale ale populaţiei, în sensul angrenării mai puternice a acestora în
activităţi lucrative (al doilea salariu, reducerea timpului liber, agricultura); amânarea
sau chiar anularea intenţiilor (obişnuinţelor) de cumpărare a serviciilor turistice;
degradarea simţului real al noţiunii de turism, pentru unele categorii sociale, în ce
priveşte excursiile externe (folosite în scopuri neturistice), fapt ce a dus la neacordarea
vizelor de intrare în multe ţări occidentale pentru turiştii români; neprogramarea
concediilor de odihnă în două etape; existenţa unor mentalităţi depăşite ale populaţiei,
în ceea ce priveşte necesitatea şi modalităţile de practicare a turismului.
Influenţe de natură politică, determinate de: regimul vizelor, aplicat în mod restrictiv de
către multe ţări, pentru turiştii români; lipsa unor acorduri turistice Bi şi multilaterale
cu ţări furnizoare de turişti şi a unor acţiuni de cooperare cu ţările turistice dezvoltate;
instabilitatea politică şi economică internă, care au dus la degradarea imaginii României
în lume; situaţia politică a zonei balcanice, nesatisfăcătoare, îndeosebi pentru turiştii
occidentali.
Factori legislativi, printre care se pot enumera: absenţa unor facilităţi clare şi
stimulative la toate nivelele: turist, agenţii de voiaj, turoperatori, prestatori de servicii
etc.; absenţa măsurilor legislative, care să faciliteze decontările între agenţii economici
sau între aceştia şi bănci, în vederea eliminării blocajelor financiare; existenţa unor
carenţe în reglementările legislative, privind investiţiile de capital străin şi autohton;
tensiuni apărute în domeniul privatizării, datorate imperfecţiunii actelor normative
emise în prima parte a reformei acesteia; aplicarea unor măsuri legislative fără protecţie
socială reală a turiştilor.
Influenţe de natură ecologică, care contribuie la diminuarea şi uneori, anula-rea
atractivităţii ofertelor turistice, rezultate atât din activitatea general-economică, cât şi
din cea turistică şi care sunt determinate de: activităţi de construcţii, fără măsuri de
protecţie sau refacere a mediului; lipsa, insuficienţa sau uzura dotărilor antipoluante ale
unităţilor economice producătoare de noxe; amplasarea neadecvată a unor unităţi
economice poluante în zone, localităţi sau de-a lungul traseelor turistice; amenajarea
necorespunzătoare sau lipsa amenajărilor de vizitare a zonelor şi obiectivelor turistice;
exploatarea neştiinţifică şi neraţională a unor substanţe minerale terapeutice; educaţia
ecologică deficitară a populaţiei.
Factori organizatorici şi promoţionali: nerespectarea principiului teritorialităţii mai ales
în organizarea agroturismului, care nu poate asigura un cadru concurenţial adecvat şi
nici personalizarea ofertei turistice; inexistenţa unor acţiuni clare de promovare a
vânzărilor serviciilor turistice, atât la nivel central şi teritorial, cât şi la nivelul agenţilor
economici; existenţa unor modalităţi depăşite în desfăşurarea programelor turistice.
Datorită ritmului inegal de activitate al diferitelor segmente, întârzierii unor acţiuni şi
altor aspecte, au apărut şi unele disfuncţionalităţi:
- Consiliul Consultativ, creat în scopul sprijinirii activităţii de turism, a funcţionat
sporadic;
- întârzierea apariţiei Legii turismului, care să reglementeze întreaga activitate din
domeniul turismului;
- ritmul lent al realizării privatizării, prin vânzare de acţiuni, datorat: lipsei legislaţiei
specifice la nivel naţional şi a metodologiei de aplicare, inclusiv a unui sistem de facilităţi
pentru salariaţii societăţilor şi cetăţenilor români; imposibilitatea transformării
certificatelor de proprietate în acţiuni; dificultatea realizării operative şi corecte a
evaluării patrimoniului societăţilor comerciale din turism;
- lipsa unor prevederi specifice privind evaluarea terenurilor cu destinaţie turistică
(H.G.R. 834/1991), precum şi metodologia greoaie pentru efectuarea evaluării acestora;
- lipsa din legea investiţiilor străine a unor prevederi stimulative pentru investitorii
străini, garanţii, repatriere rapidă şi integrală a profitului, posibilitatea concesionării
etc.;
- lipsa din legislaţia română a unor reglementări (Legea cadastrului, Legea urbanizării,
Legea exproprierii terenurilor), care fac dificilă realizarea de noi investiţii în turism;
- întârzierea apariţiei reglementărilor privind vânzarea de active către salariaţi sau
persoane fizice române, prin transformarea certificatelor de proprietate în acţiuni;
- întârzierea reglementării regimului juridic al repartiţiilor bunurilor preluate în mod
abuziv (circa 35% din patrimoniul societăţilor comerciale se mai află în această situaţie
în turism);
- întârzierea eliberării titlurilor de proprietate pe terenuri şi imobile din patrimoniu,
pune societăţile comerciale, posibile partenere, în imposibilitatea de a prezenta dovada
proprietăţii, având drept consecinţă fie stoparea tratativelor, fie retragerea partenerului
străin;
- exprimarea exclusiv în lei a valorii activelor şi în consecinţă, necesitatea unor
reevaluări repetate;
- lipsa unui sistem coerent de facilităţi de ordin economic, financiar, fiscal, care să
stimuleze investirea de capital autohton şi străin în turism.
3.6 Piaţa agroturistică şi impactul acesteia asupra

comunităţilor locale
Intensitatea în continuă creştere a activităţii turistice în diferite regiuni îşi face din ce în
ce mai mult simţit impactul asupra comunităţilor locale ale acestor regiuni. De multe ori
acest impact este unul pozitiv, dar nu sunt neglijabile nici situaţiile în care efectele au
fost negative , ceea ce impune necesitatea unui control, unei monitorizări, a impactului
turismului, cu caracter de continuitate. În cadrul acestui impact, o dimensiune
importantă, în afara celei economice, o constituie dimensionarea social-culturală. Pot fi
delimitate două aspecte ale impactului turismului rural asupra comunităţii locale:
1.) Dimensiunea extrinsecă, ce se referă la caracteristici ale localizării, cu privire la rolul
ei ca destinaţie turistică: natura activităţii turistice; stagiul dezvoltării turistice; raportul
turişti/rezidenţi; tipul de turişti; sezonalitatea.
În regiunile turistice, comunităţile locale trec printr-o secvenţă de reacţii, ca urmare a
dezvoltării turismului în zonă, schimbându-şi percepţiile pe măsura experienţei: euforie,
în etapa iniţială; apatie, în perioada imediat următoare; iritare, în timp; antagonism, în
cazurile grave. Există o legătură între aceste relaţii progresive şi ciclul de viaţă turistic
al unei regiuni, ce cuprinde ca etape exploatarea, implicarea, dezvoltarea, consolidarea,
stagnarea şi declinul sau reîntinerirea, după caz. Aceste reacţii pot influenţa hotărâtor
forma curbei ciclului turistic al unei zone.
Raportul turişti/rezidenţi oferă informaţii mai ales asupra intensităţii fluxului
agroturistic. Se preconizează o creştere a acestui raport, pe măsură ce o anumită
destinaţie turistică trece prin stagii succesive de dezvoltare. Sezonalitatea, prin fluxurile
64
de turişti în perioadele de vârf, imprimă şi anumite reacţii în comportamentul

comunităţii; însăşi vacanţele localnicilor sunt adesea stabilite ţinând cont de
sezonalitate.
2.) Dimensiunea intrinsecă, ce se referă la caracteristici ale membrilor comunităţii-
gazdă, care afectează variaţiile în impactul turismului asupra respectivei comunităţi:
gradul de implicare; caracteristici economico-sociale; apropiere rezidenţială; perioadă
de rezidenţă.
Relaţia dintre oaspeţi şi rezidenţi este considerată ca o balanţă între costuri şi beneficii,
pentru ambele părţi. Gradul de implicare a indivizilor în industria turistică este
important pentru echilibrul acestei balanţe, deoarece influenţează măsura în care
beneficiile sunt percepute ca fiind mai mari decât costurile; persoanele care îşi bazează
existenţa pe activităţile turistice sunt înclinate fie să supravegheze impactul pozitiv al
turismului, fie să accepte mai uşor impactul negativ al acestuia asupra comunităţii în
care trăiesc.
Proiectele care implică ideea de turism rural sunt în primul rând, proiecte individuale.
Aceasta deoarece agricultorii români şi-au dat seama că dispun de peisaje frumoase, de
o faună interesantă, de o floră bogată, de un potenţial cultural deosebit şi că sunt
ospitalieri.
Totodată, trebuie arătat că turismul rural şi implicit, agroturismul, nu înseamnă doar să
ai o cameră, în care să poţi adăposti turiştii, în gospodăriile agricole şi posibilităţi
obişnuite de hrănire. Turismul rural trebuie să constituie o reţea, o filieră, care să
presupună activităţi de primire, de petrecere a timpului liber etc. În continuare, aceste
proiecte individuale este necesar să fie regrupate în reţele, pentru ca cei care vor veni să
aibă de unde alege diferite activităţi, pe care să le desfăşoare, să-şi de seama de
potenţialul de care zona dispune. A doua problemă, spre care trebuie orientată atenţia,
se referă la tipul de client căruia i se adresează, dacă face parte din clientela naţională
sau internaţională. A treia problemă este stabilirea cadrului de primire: instalaţii
sanitare, de găzduire sau stabilire a obligaţiilor ţăranilor, pentru ca ei să poată primi
vizitatori.
Dezvoltarea turismului rural presupune întărirea democraţiei locale, deoarece orice
societate trebuie să se bazeze pe o comună care funcţionează după legi democratice,
organele administrative locale având un rol activ.
Se impune susţinerea corectă a comunelor la nivelul gestiunii, al administraţiei,
materializarea unor servicii tehnice, a unor proiecte de investiţii, care să le permită
liberul acces la unele linii de credit (Banca Mondială). De asemenea este necesară
colaborarea intercomunală şi crearea asociaţiilor de dezvoltare regională.
În general, proiectele care au fost prezentate sunt de anvergură, însă acestea, de obicei
sunt pregătite de o echipă, care reflectă actualitatea.
Dezvoltarea turismului se impune în spaţiul rural, atât pe plan economic, cât şi social.
Astfel, turismul rural (agroturismul), contribuie la viaţa economică a satului prin
următoarele:
• posibilitatea realizării unei politici de dezvoltare a acestuia pe termen lung, în strânsă
legătură cu alte politici sectoriale: agricultură, infrastructură, protecţia mediului;
• posibilitatea de a deveni un suport pentru noi afaceri şi locuri de muncă şi care să
determine o nouă dezvoltare pe plan local şi regional;
• încurajarea activităţilor tradiţionale locale, cu precădere artizanatul, dar şi cele ce pot
determina dezvoltarea unui comerţ specific şi crearea de noi locuri de muncă;
• creşterea veniturilor locuitorilor din aşezările rurale, generate prin valorificarea
resurselor locale, produse agroalimentare ecologice pentru consumul turiştilor sau
vânzarea către aceştia şi potenţialul turistic existent;
• factor dinamizator al procesului de creştere a calităţii vieţii în mediul rural.

Există o puternică legătură între turismul rural şi agricultură. În mod tradiţional,
agricultura şi silvicultura au fost elemente centrale pentru viaţa rurală, fiind principalii
furnizori de locuri de muncă, de venituri, în economia rurală şi cu o puternică influenţă
asupra tradiţiilor şi stilului de viaţă. Rolul lor s-a diminuat, însă, în ţările dezvoltate,
spre sfârşitul secolului XX şi datorită faptului că profitabilitatea acestor activităţi este
extrem de dependentă de diferitele subvenţii din partea statului. Aceste transformări au
dus la apariţia a două tendinţe privind turismul rural şi anume că turismul rural este
prin excelenţă bazat pe agricultură şi că diversificarea turismului poate salva
comunitatea micilor fermieri. Nici una din aceste tendinţe nu este însă, în totalitate,
adevărată şi universal valabilă, întrucât relaţiile dintre agricultură, silvicultură şi turism
sunt cu mult mai complexe.
66
CAPITOLUL IV
CEREREA ÎN AGROTURISM
4.1 Cererea şi consumul turistic (concepte)

Două concepte, aparent similare, caracterizează cererea agroturistică. Pe de o parte este
vorba de cererea agroturistică propriu-zisă, iar pe de altă parte, de consumul
agroturistic.
Cererea agroturistică este formată din ansamblul persoanelor care îşi manifestă dorinţa
de a se deplasa periodic şi temporar în afara reşedinţei proprii, în spaţiul rural, pentru
alte motive decât prestarea unor activităţi remunerate la locul de destinaţie.
Consumul agroturistic este format din cheltuielile efectuate de cererea turistică, pentru
achiziţionarea unor servicii şi bunuri legate de motivaţia turistică din spaţiul rural.
Motivaţia turistică cuprinde, în esenţă, trebuinţe, impulsuri, intenţii, valenţe şi tendinţe
specifice, având caracter personal, influenţat de o mulţime de factori, între care mediul
geografic, atitudinile faţă de acesta şi faţă de propria persoană, scopul conştient, ca
răspuns pragmatic la trebuinţe.
Piramida motivaţională umană este structurată, în linii mari, astfel:
• motivaţia socială (de afiliaţie, de adeziune, identificare cu alţii, apartenenţă la grup,
comunitate culturală) se identifică în nevoia omului de a căuta grupul, de a se integra în
acest grup;
• motivaţia cognitivă (de cunoaştere, înţelegere, descoperire) se identifică în nevoia de a
cunoaşte tradiţii, obiceiuri, meşteşuguri, istorie, civilizaţie;
• motivaţia de concordanţă între cunoaştere, simţire şi acţiune, ce contribuie la
integrarea personalităţii şi se regăseşte în acţiuni turistice cu caracter coparticipativ, în
nevoia de refugiu în locuri liniştite din mijlocul naturii;
• motivaţia de repaos şi reconfortare, ajunsă pe primul loc în ierarhia motivaţională,
satisfăcută printr-un complex de condiţii şi mijloace, în afara reşedinţei permanente;
• motivaţia estetică exprimă tendinţa spre frumos, spre artă, cultură şi civilizaţie, spre
peisaje şi activităţi inedite din spaţiul rural.
Consumul turistic se poate realiza în mai multe etape, în timp şi spaţiu:
a) înainte de deplasarea spre locul de destinaţie turistică, dar legat de acesta (exemplu:
procurarea echipamentelor specifice);
b) în timpul deplasării spre locul de destinaţie (exemplu: transportul turistic);
c) la locul de destinaţie (cazare, masă, agrement, tratament).
Din sinteza tuturor acestor probleme, un rol important revine cunoaşterii conceptului
responsabilităţii sociale, care vizează trei aspecte: responsabilitatea profitului, prin care
se urmăreşte maximizarea profitului; responsabilitatea acţionarilor, urmărindu-se
atingerea obiectivelor aprobate de adunarea generală a acţionarilor, dar acestea să nu
afecteze interesele consumatorilor, furnizorilor, distribuitorilor, salariaţilor;
responsabilitatea socială, ce se referă la obligaţia pe care o organizaţie sau gospodărie
turistică trebuie să o aibă cu privire la prezervarea mediului ecologic, dar şi faţă de
public. Convertirea conceptului de responsabilitate socială în acţiunile turismului rural,
implică o planificare şi monitorizare atentă a programelor de marketing agroturistic.
Pentru perspectivă, referitor la turismul social, se pune problema unui echilibru al
productivităţii economice şi sociale. Acesta se traduce prin economia umană, care este
strâns legată de serviciile “gratuite” aduse de natură şi pe care se bazează societatea şi

economia noastră. Actualele diferenţe ale tarifelor între sectorul asociativ şi sectorul
social, face necesară studierea formelor de finanţare.
4.2 Circulaţia şi fluxurile în agroturism
Reprezintă manifestarea efectivă a cererii turistice. În ultimele trei decenii, cererea

agroturistică internă şi internaţională a cunoscut o permanentă tendinţă de creştere,
constituindu-se ca o condiţie obligatorie a dezvoltării economice, sociale, politice şi
spirituale a popoarelor. Principalii indicatori ai circulaţiei turistice şi implicit
agroturistice sunt: număr turişti, din care români şi străini, număr zile turist, pentru
români şi străini şi gradul de ocupare sau coeficientul de utilizare a capacităţii de cazare
totale, din care români şi străini.
Diversitatea şi valoarea potenţialului agroturistic, precum şi dezvoltarea continuă a
structurilor specifice, au impus României o destinaţie turistică importantă în rândul
ţărilor europene, fapt confirmat de fluxurile turistice ce se dirijează spre ţară şi în parte,
de cele care sunt reţinute între graniţe.
De asemenea, după 1989, democratizarea vieţii socio-economice şi facilita-rea circulaţiei
peste graniţă, au dus la intensificarea plecărilor românilor în alte ţări, în scopuri
variate.
După acest an, conjunctura economică şi politică, precum şi imaginea României în lume
au fost nefavorabile turismului, iar statisticile sunt încă în organizare şi oricum nu pot
cuprinde turismul pe cont propriu (îndeosebi cel internaţional) şi cel rural, ca şi
încasările valutare din acest domeniu.
Referindu-ne la fluxurile turistice internaţionale spre România, se poate arăta că în anul
1994 ne-au vizitat ţara 5.898.000 de vizitatori străini, cu circa 10,22% mai mulţi faţă de
anul precedent, cu 12,3% mai mulţi în raport cu anul 1989. Urmărind structura
acestora pe naţionalităţi, se evidenţiază faptul că circa 62,40% provin din ţările vecine.
Sosirile vizitatorilor străini sunt motivate, în primul rând, de odihnă, vizite şi
tratamente medicale (44,80%), dar şi tranzitul ocupă un loc important (40,07%);
turismul de afaceri se înscrie abia cu 2,61%. Menţionăm că, în dinamică, se remarcă o
scădere a sosirilor în scopuri profitabile pentru România (odihnă, vizite, tratament şi
afaceri) şi creşterea ponderii celor ce tranzitează ţara (11,06% în 1994/1993).
În deplasarea lor în România, vizitatorii străini folosesc, cu precădere, mijloacele rutiere
- 77,25%, urmate de cele feroviare - 15,30%, aeriene - 4,90% şi nava- le - 2,55%,
ceea ce impune măsuri de modernizare a punctelor vamale, pentru fluidizarea fluxurilor
turistice, ca şi modernizarea şi adaptarea, la nivel european, a infrastructurii rutiere şi
feroviare.
Din analiza fluxurilor turistice româneşti, reiese posibilitatea românilor de a călători peste
hotare, care a făcut ca numărul plecărilor acestora să se dubleze după 1989, ajungându-
se la peste 10,9 milioane în 1992. Dar, treptat, s-a produs o diminuare a acestui indicator
(93,9% în 1994/1993), printre cauze regăsindu-se: creşterea preţurilor şi tarifelor,
reducerea veniturilor şi a puterii de cumpărare a populaţiei, unele măsuri restrictive
impuse de unele ţări europene.
Între principalele destinaţii ale românilor, se numără ţările europene vecine: Ungaria, F.
Iugoslavă, Turcia şi Bulgaria, care au recepţionat 90,30% dintre turişti, urmate de unele
ţări tradiţionale, ca Germania, Austria, Ucraina, Polonia etc.
68
Scopul deplasării românilor în străinătate este variat, predominând odihna, vizitele şi

tratamentele medicale (92,0%), afacerile şi motivele profesionale reprezentând abia
2,25%; micul trafic a crescut substanţial (320.237 de vizitatori în 1993), pentru ca să se
diminueze în 1994 (81,8% în 1994/1993), între cauze înscriindu-se măsurile mai
restrictive de la vamă, dar şi conjunctura economică actuală.
Mijloacele de transport cele mai utilizate de vizitatorii români în străinătate în anul
1994 au fost: transportul rutier, cu 79,73% şi cel feroviar, cu 16,56%, celelalte având o
pondere redusă.
Analiza dinamicii fluxurilor turistice în România pune în evidenţă unele aspecte, cel mai
pregnant fiind scăderea acestora după anul 1989.
Astfel, în anul 1989, în România au fost cazaţi peste 12,6 milioane turişti, din care 1,3
milioane străini (circa 10,8 %), realizându-se o creştere faţă de 1970 cu 117,8% şi
respectiv, 23,9%. După acest an, circulaţia turistică, la nivelul ţării, a scăzut impetuos,
ajungând ca, în anul 1993 (7,566 milioane de turişti), să fie cu 40,0% mai mică decât în
1989 la total turişti, şi cu 37,0% la turişti străini (848.400). indicatorul “număr de
înnoptări” realizează, de asemenea, o creştere cu 120,0% în anul 1989, faţă de 1970,
spor destul de mic (+2,2%) în raport cu cel al numărului de turişti, ceea ce evidenţiază,
pe ansamblu, caracterul de tranzit al circulaţiei turistice. În mod similar, după 1989 şi
“înnoptările” au scăzut drastic în 1993, atât pe total, cât şi la turişti străini.
Sejurul mediu, pe ansamblul ţării a fost redus atât în anul 1989 (3,8 - 4,0 zile/turist), cât
şi în 1993 (3,2 - 3,3 zile/turist), cu menţiunea că, în ultimii ani, valorile au scăzut,
apropiindu-se de cele ale turismului de tranzit.
4.3 Metode de cuantificare a cererii agroturistice
Transformările rapide intervenite în cadrul călătoriilor naţionale sau internaţionale,

schimbările înregistrate în ceea ce priveşte mijloacele de transport, au accentuat
preocupările pentru elaborarea unei metodologii statistice adecvate unei compabilităţi.
Suportul informaţional va trebui să fie cât mai exact şi complex, cu referire mai ales la
fluxurile agroturistice. Asemenea elemente informative constituie o condiţie elementară
de fundamentare a perspectivelor turismului, a volumului şi a structurii ofertei în
agroturism.
Statisticile reprezintă una din sursele de informaţii esenţiale, ele constituind un ghid cert
de orientare a măsurilor ce trebuie luate pentru a asigura o concordanţă optimă în
dezvoltarea tuturor activităţilor, care contribuie la evoluţia turismului. Fără statistici nu
e posibil să evaluăm fluxurile turistice actuale, şi nici o anticipare de perspectivă. Una
din problemele importante ce se ridică este aceea a găsirii şi utilizării unor metode
uniforme de culegere a informaţiilor, pentru a obţine statistici relevante. Concomitent,
se impune folosirea unor soluţii care să nu conducă la sporirea formalităţilor de
frontieră sau de altă natură.
Informaţiile furnizate de statisticile actuale sunt însă, în frecvente cazuri, insuficiente şi
nu permit măsurarea tuturor elementelor componente ale activităţii turistice. Ele sunt
deficitare, mai ales, atunci când este vorba de circulaţia turistică internă, care, într-o
anumită măsură, este considerată necunoscută. În această situaţie, pe măsură ce
circulaţia turistică se intensifică este tot mai necesar să se recurgă şi la alte instrumente
de măsurare; deosebit de important este ca introducerea acestora să urmeze ritmul
progresului înregistrat de trafic şi de organiza-rea lui.
De asemenea este necesar să se aibă în vedere faptul că numeroase aspecte ale activităţii
agroturistice sunt dificil de cuantificat, dacă nu chiar imposibil şi prin urmare,

instrumentele folosite pentru măsurare, trebuie să se asigure obţinerea unor imagini de
ansamblu, care să permită aprecieri de ordin general asupra evoluţiei viitoare.
Prin urmare, concepţia privind măsurarea circulaţiei turistice, trebuie să asigure
claritatea unor aspecte complexe, cu referire, mai ales, la spaţiul rural, privind
elementele ce urmează să fie măsurate, modalităţile de înregistrare a turiştilor şi
instrumentele ce vor fi utilizate în acest scop.
Astfel este necesar ca statisticile să determine, în primul rând, traficul pe cele două
subdiviziuni importante - turism intern şi internaţional - iar, în al doilea rând, să
furnizeze elementele informative caracteristice pentru fiecare din acestea. De pildă,
pentru turismul intern, adeseori mult mai important prin amploare şi consecinţele
economice pe care le antrenează, statisticile ar urma să furnizeze informaţii referitoare
la numărul turiştilor şi al înnoptărilor, cheltuielile efectuate, locul de reşedinţă
permanentă şi cel de destinaţie temporară, modul de deplasare, perioada de voiaj,
caracteristicile socio-profesionale, demografice etc. Referitor la turismul internaţional,
informaţiile trebuie extinse şi asupra altor elemente ca , de pildă: categoria de viză,
scopul călătoriei, formula în care se realizează călătoria etc.
O asemenea multitudine de informaţii eterogene, obligă la utilizarea unor modalităţi
variate de obţinere a lor, la raţionalizarea şi sistematizarea surselor informaţionale, la
selectarea celor mai expresivi indicatori, care să permită evaluarea cât mai corectă a
dinamicii circulaţiei turistice.
În această situaţie baza de date poate fi obţinută prin utilizarea metodelor interogative,
prin a căror întrebări conform obiectivelor cercetării , pot identifica aspectele de bază în
marketingul şi managementul turistic. În tabelul 4.1. sete redată o structură a
întrebărilor aferente unui sondaj ce pot fundamenta cererea agroturistică.
Tabelul 4.1 Stabilirea întrebărilor sondajului
Identificarea aspectelor de Obiectivele cercetării Întrebările cercetătorului

bază de marketing şi
management
1) Dacă în România , în 1)Determinarea frecvenţei 1)Cât de des a fost
general ,şi zonei luată în de vizitare a zonei de către vizitată această zonă
studiu în particular sunt turiştii străini şi români de către turişti?
destinaţii turistice agreate 2)Cunoaşterea duratei de 2)Câte zile şi-a
de către turişti şedere a turistului pe planificat turistul
teritoriul zonei respective? pentru a rămâne în
această zonă?
70
2) Motivaţia turistică şi 1)Identificarea 1)Care sunt motivele

sursele de informare motivelor pentru care au determinat
care turiştii au ales turiştii să opteze
această zonă ca loc pentru acea zonă ca
al destinaţiei lor loc al destinaţiei lor
turistice turistice?
2)Identificarea surselor 2)Care sunt sursele de
de informare care informare utilizate
au fost folosite de de către turişti în
către turişti pentru a vederea alegerii
alege această zonă zonei
3)Ordonarea 3)Care sunt „atributele”
preferinţelor şederii turistului în
turiştilor pentru acea zonă , cărora
fiecare dintre cele acesta le acordă mai
7”atribute ”ale multă importanţă?
sejurului, propuse
3) „Cum” au venit turiştii 1)Identificarea modului 1)Cum călătoresc
în zona respectivă? în care călătoresc turiştii : individual
turiştii. sau în grup?
2)Cunoaşterea 2)Ce mijloace de
mijloacelor de transport au folosit?
transport la care au 3)Au apelat la sistemul
apelat turiştii pentru de rezervări pentru
a efectua deplasarea a vizita zona şi dacă
până la acea zonă. da, ce au inclus
3)Determinarea măsurii aceste rezervări?
în care turiştii au
efectuat rezervări
pentru petrecerea
sejurului în această
zonă.
4)Identificarea locului
de unde turistul şi-a
procurat rezervarea.
5) Cunoaşterea
ansamblului de
servicii care au fost
incluse în cadrul
„pachetului”
rezervat.
4) Care este opinia 1)Evaluarea măsurii în 1)În ce măsură turistul
turiştilor în legătură cu care turiştii s-au a apelat la o unitate
diferitele aspecte ale cazat într-o unitate de cazare sau la o
serviciilor turistice de bază specifică , respectiv altă alternativă
şi suplimentare? a măsurii în care au (locuinţă privată ,
apelat la alte rude, cunoştinţe )
alternative de 2)Care sunt spaţiile de
cazare. cazare utilizate de
2)Identificarea spaţiilor turist ?
de cazare utilizate 3)Cum apreciază

de către turist . turistul aceste
3)Măsurarea spaţii?
atitudinilor 4)Cât de mulţumit/
turiştilor faţă de nemulţumit este
condiţiile oferite în turistul în legătură
spaţiile de cazare. cu serviciile prestate
4)Măsurarea gradului în restaurante
în care turistul este 5)Care este opinia
satisfăcut de turistului vis-a-vis de
serviciile prestate în excursiile interne şi
restaurante. cu serile folclorice?
5)Evaluarea opiniei 6)În ce măsură turiştii
turiştilor în legătură veniţi în zonă au
cu excursiile interne practicat sporturi de
şi cu serile folclorice iarnă.
6)Determinarea măsurii 7) Cum apreciază
în care turiştii au turistul condiţiile de
practicat pe acel practicare a sporturilor
teritoriu sporturi de de iarnă oferite de
iarnă. anumite puncte de
7)Evaluarea atractivitate deosebite
aprecierilor
turiştilor faţă de
condiţiile în această
zonă pentru
practicarea
sporturilor de iarnă.
5) Cât cheltuieşte turistul 1)Evaluarea 1)Cât îl va costa turist

venit în această zonă cheltuielilor totale şederea sa în zonă?
turistică ? ale turistului, 2)Sunt dispuşi turiştii să
antrenate de sejurul cheltuiască mai mult
în această zonă pentru un standard
2)Determinarea măsurii de calitate mai
în care turiştii ridicat şi cât?
acceptă să plătească
mai mult în
condiţiile unui
standard de calitate
mai ridicat
3)Cunoaşterea sumelor
pe care turistul ar
accepta să le cedeze
în schimbul unor
servicii prestate la
un nivel superior.
6) Cu ce imagine pleacă 1)Identificarea 1)Care au fost aspectele
turistul din această zonă? aspectelor pozitive mai favorabile
remarcate de către /nefavorabile cu care s-a
72
turist pe parcursul întâlnit turistul în

şederii sale în zonă. zonă ?
2)Cunoaşterea 2)Ce propuneri are turistul
„neajunsurilor” pe pentru îmbunătăţirea
care le-a resimţit activităţii turistice în zonă?
turistul .
3)Cunoaşterea soluţiilor
care, în viziunea
turistului ar
determina un impact
favorabil asupra
activităţii turistice
din regiunea
respectivă.
7) Dacă turistul va reveni în 1) Determinarea măsurii în 1) Se va întoarce turistul în

zona respectivă? care turiştii intenţionează zona respectivă?
să revină în zona respectivă
în următorii 3 ani?
În practica turistică internă şi internaţională se utilizează frecvent următoarele metode

de culegere a informaţiilor: controlul la frontieră, prin intermediul organelor de
specialitate (vamale şi de pază); sistemul înregistrărilor hoteliere, prin intermediul
documente-lor de călătorie sau de evidenţă a populaţiei; sondaje sau anchete în rândul
turiştilor ori al populaţiei şi sistemul înregistrărilor instituţiilor bancare. Fiecare metodă
prezintă avantaje şi dezavantaje, datorită modului în care este surprinsă circulaţia
turistică în aceste observaţii, ponderii în care informaţiile reprezintă certitudini sau
evaluări etc.
Controlul la frontieră, folosit exclusiv pentru evaluarea circulaţiei turistice
internaţionale, eficace şi posibil de realizat numai în ţările cu un turism mai puţin
dezvoltat, presupune înregistrarea tuturor călătorilor care sosesc sau pleacă.
Pentru ţările cu mişcare turistică intensă, sistemul înregistrărilor privind cazarea este
mai uşor de aplicat şi mai indicat. Metoda furnizează informaţii extrase din
documentele de evidenţă a cazărilor şi folosesc drept indicator “înnoptarea”. Dintre
inconvenientele acesteia menţionăm faptul că surprinde parţial circulaţia turistică,
deoarece omite cazarea la particulari, rude, prieteni şi în propriile mijloace (corturi,
rulote, caravane etc.), elemente prin care nu poate furniza informaţii riguroase în
privinţa numărului turiştilor (una şi aceeaşi persoană fiind înregistrată de fiecare dată
când apelează la serviciile hoteliere). Cu toate neajunsurile pe care le are, sistemul
înregistrărilor privind cazarea rămâne, prin ordinea de importanţă, a doua sursă de
informare.
La imperfecţiunile menţionate, pentru fiecare dintre cele două metode, se adaugă
dificultăţile ce apar atunci când se compară informaţiile furnizate sau când, pentru
statisticile internaţionale, se procedează la însumarea lor. De obicei, se recurge la
prelucrarea informaţiilor într-un indicator comun, folosindu-se în acest scop medii
stabilite statistic sau prin sondaje.
Metoda sondajelor oferă doar posibilitatea unor estimări ale circulaţiei turistice sau ale
cheltuielilor efectuate de turişti şi prin urmare, rigurozitatea este sensibil redusă.
Tehnicile diferite folosite în acest scop influenţează, la rândul lor, exactitatea
rezultatelor, dar impun şi anumite rezerve.
4.4 Tendinţe motivaţionale în cunoaşterea produselor

agroalimentare specifice zonei
În mod frecvent circuitele de turism rural, impun şi motivaţii privind cunoaşterea

produselor agroalimentare regionale. Prezentarea unui produs agroalimentar, din punct
de vedere tehnic, în cadrul exploataţiei se poate face ţinând seama de patru elemente
considerate semnificative: dimensiunea în timp (cu referire la perioada de producţie),
tehnologiile ce pot fi vizualizate, cunoaşterea termenilor tehnici şi de piaţă în
comercializarea produsului, aprecierea produsului, mai ales prin degustare etc.
Paralel, însă este necesară şi prezentarea comercială în cadrul unor etape încadrate în
organizarea ofertei turistice. Aceste elemente tehnice şi comerciale pot determina
motivaţiile turistice pentru cunoaşterea produsului agroalimentar specific regional (fig.
4.1). Cu amplitudini diferite, acestea se pot încadra în motivaţii ale turismului general,
care nu satisfac întotdeauna dorinţa modalităţii relaxante, preconizată pentru turistul în
mediul rural şi motivaţii în cunoaşterea efectivă a produsului agroalimentar, care, prin
natura şi tradiţia sa, satisfac pe deplin turistul.
Şi sub acest aspect se poate defini produsul turistic agroalimentar, ca noţiune legată de
forma circuitelor turistice, pentru cunoaşterea produselor agroalimentare tradiţionale,
în cadrul regiunilor cu vocaţie în obţinerea şi prelucrarea tradiţională a unor produse
agroalimentare. Cunoaşterea produsului agroalimentar, chiar în cadrul zonei agricole
respective, constituie una din formele turismului cultural care se poate înscrie în politica
globală de atracţie turistică a unei regiuni. Însăşi conceptul de produs turistic
agroalimentar se referă la obţinerea produsului agricol (ca materie primă), gradul de
prelucrare al produsului (încadrat într-o tehnologie artizanală), gradul de specializare
în filiera de consum alimentar al produsului, cunoaşterea gamei de produse derivate
produsului agroalimentar de bază etc.
Trebuie , însă, cunoscut că o asemenea formă de turism rural comportă diferite etape,
putându-se enumera: vizita în cadrul unei exploataţii agricole, cunoaşterea capacităţilor
de producţie agroalimentare (cu posibilităţi de efectuare a unor degustări), oferirea de
posibilităţi pentru cumpărarea de produse, servirea mesei, permiţându-se degustarea
specialităţilor culinare ale zonei, cazarea. Produsele turistice agroalimentare sunt
semnificative în această formă a turismului rural, în care se poate exemplifica prin
bazinele vii-pomicole Drăgăşani, Horezu, Târgu Jiu, Bumbeşti-Piţic; specificitatea
produselor animaliere, cu referire la cele din specia ovinelor, de la Şirineasa, Vaideeni,
Baia de Aramă etc., toate situate în zona de nord a Olteniei.
74
Refacerea fizică
Raport
calitate/preţ Imobilism
Sociabilitate
Dimensiune pedagogică
Învăţare
Dimensiune
distractivă.
Divertisment
Independenţă
Destindere
Deschidere către Recunoaştere

lume - Activism socială
Dimensiune naturală - Autenticitate
Turism în general Turism

agroalimentar (pe produse)
Figura 4.1 Motivaţii ale turismului rural prin cunoaşterea produselor agroalimentare
Dar, în turismul rural, tendinţele motivaţionale de investigare a calităţii produselor pot

fi încă adâncite şi prin cunoaşterea patrimoniului culinar în zonele cu vocaţie în
obţinerea şi prelucrarea produselor agroalimentare. Însuşirile alimentelor posedă, pe
lângă calităţile nutritive, igienice, psihosenzoriale şi calităţi simbolice, specifice regiunilor
turistice cu vocaţie în obţinerea şi prelucrarea produselor agroalimentare. Calităţile
simbolice sunt date de patrimoniul culinar existent în mediul rural şi care, de-a lungul
generaţiilor în zonele teritoriale rurale, reprezintă o moştenire culinară considerată
simbolică. Acest patrimoniu culinar, poate fi încadrat în structura simbolismului
alimentar, şi se poate manifesta în diferite forme:
- prin cunoaşterea patrimoniului culinar al unei regiuni, care se identifică cu
comunitatea locală, marcându-se în acest fel un “aliment emblemă”;
- prin nominalizarea produselor în cadrul unei clasificări, care sugerează (indică chiar)
stilul de viaţă al comunităţii locale şi alte elemente sociale, semnalându-se în acest caz un
“aliment marcat de clasă”;
- prin transmiterea unor informaţii semnificative, concomitent cu consumul alimentu-
lui, în acest caz se semnalează denumirea de “aliment, ca semn de comunicare”;
- prin prezentarea anumitor alimente, care constituie elemente importante şi cu un
prestigiu simbolic (de exemplu, vinul dintr-o anumită regiune viticolă, vânatul dintr-o
zonă cu tradiţie etc.),constituind, astfel, un “element simbol”.
Faţă de toate aceste probleme, pentru actuala etapă patrimoniul culinar local din
România nu este la nivelul unei reputaţii corespunzătoare posibilităţilor, prin care să se
identifice tradiţia regiunilor rurale şi sub acest aspect. Pe de altă parte, sistemul
alimentar a fost supus dinamismului etapelor istorice, prin care şi pentru situaţia ţării
noastre s-au schimbat obiceiurile alimentare în zonele rurale. Se pot menţiona câţiva
dintre principalii factori:
- războaiele, care, prin amestecul şi migrarea populaţiilor, au determinat o ruptură şi o
perturbare a obiceiurilor locale, atât la nivel economic, dar şi social (s-au introdus noi
tehnici şi practici alimentare, care au perturbat obiceiurile tradiţionale);
- factorii socio-culturali, cu referire la: dispariţia familiilor numeroase, a familiilor
lărgite, prin care se puteau menţine şi transmite şi elemente de ordin culinar; rolul
medicinii, care a împărţit alimente din diferite puncte de vedere; apariţia noilor modele
culinare, care au schimbat modelele culinare tradiţionale; evoluţia dorinţelor şi
gusturilor consumatorilor;
- factorii socio-economici, care corespund schimbărilor din viaţa oamenilor, adică:
diminuarea autoconsumului, creşterea muncii salariate feminine, modificări în ritmul de
viaţă al omului;
- factorii economici, remarcându-se creşterea nivelului de viaţă al ţăranilor, dezvolta-rea
şi modernizarea tehnicilor de obţinere şi transformare a produselor agricole,
amplificarea relaţiilor oraş - sat;
- factorii ce se manifestă în cadrul pieţei agroalimentare, cu referire la dispariţia sau
apariţia ofertei altor produse în cadrul pieţelor locale (cu implicaţii privind schimburile
şi preţurile acestora); schimburile de produse alimentare, atât preparate, dar şi
nepreparate şi modul lor de conservare; dispariţia micilor magazine (băcănii) de
cartier;
- factorii personali ai vieţii consumatorului, cu referire la schimbările sociale, financiare,
de sănătate, vârstă, gusturi etc., care au modificat practicile alimentare.
În aceste condiţii, patrimoniul culinar poate fi considerat un instrument al dezvoltării
turistice rurale. Ca atare patrimoniul culinar trebuie să fie considerat produs turistic şi
totodată, un reper alimentar teritorial, motiv pentru care este necesar să se încadreze în
oferta turistică rurală. Deci, se pune problema redescoperirii şi reafirmării
patrimoniului culinar în spaţiul rural, pentru a cărei rezolvare un rol important revine
populaţiei rurale, care trebuie să se implice în valorificarea patrimoniului culinar.
Formele culinare regionale, circuitele turistice gastronomice, manifestările festive
prilejuite de lansarea sau consolidarea prestigiului unui produs agroalimentar local, alte
acţiuni de informare pentru produse agroalimentare, reprezintă elemente încadrate în
76
strategiile dezvoltării agroturismului.

Sub acest aspect, turismul rural poate fi considerat ca un mediu prin care se poate
cunoaşte şi comercializa un produs agroalimentar. Totodată, se poate identifica şi scoate
în relief specificitatea patrimoniului culinar, care constituie un element esenţial în
cadrul pieţei turistice locale.
Pentru materializarea acestor probleme este necesară cunoaşterea principii-lor de
strategie alimentară, ce trebuie respectate de către operatorii turistici din mediul rural
şi anume: inventarierea tuturor elementelor de patrimoniu; colaborarea şi cooperarea
tuturor operatorilor din mediul rural; reconstituirea ofertei alimentare într-un context
istoric şi teritorial; existenţa şi protejarea ofertei alimentare specifice zonei, alături de
adaptarea acesteia la cerinţele clientelei eterogene; comunicarea privind patrimoniul
culinar şi stimularea creativităţii etc.
Tendinţele motivaţionale în cunoaşterea produselor agroalimentare locale pot fi
prospectate prin studii de fezabilitate (tabelul 4.2). Un asemenea studiu, pentru formele
de turism agroalimentar este structurat în etape de studiu , alături de forme şi criterii de
aplicare. Astfel, pentru început sunt cunoscute condiţiile tehnice şi economico-
organizatorice ale mediului, precum şi a structurii pieţei produsului agroalimentar din
zonă (nominalizări de firme şi/sau exploataţii cu sector agroalimentar, posibilităţi de
vizitare a sistemelor de producţie, de achiziţionare a produselor, logistica primirii
turiştilor etc.). Definirea acestui proiect încadrează obiective, mijloace şi rezultate
scontate, este necesară descrierea implicaţiilor dotărilor, a avantajelor rezultate, dar şi
limitările determinate de posibilele diminuări ale cererii şi ofer-tei. Printr-un studiu
tehnic pot fi precizate condiţiile de alegere şi amenajare spaţială a primirii turiştilor
(fiind luate în considerare şi costurile), care se completează cu organizarea de circuite şi
degustări, în scopul cunoaşterii produsului. Într-un asemenea studiu de fezabilitate,
informaţiile la faţa locului, comunicaţiile interne şi internaţionale, au un rol deosebit în
reali-zarea efectivă a proiectului (în care sunt precizate formele structurilor juridice şi
financiare).
Tabelul 4.2
Elementele şi etapele unui studiu de fezabilitate în proiectarea
formelor de turism rural agroalimentar
Etape de studiu Forme şi criterii de aplicare

STUDIUL MEDIULUI LA NIVEL: (condiţii tehnice şi
economico-organizatorice)
• Microeconomic Prezentarea globală a sectorului agroalimentar (producţie,
cooperaţie, comerţ)
• Macroeconomic Prezentarea zonei (agenţi economici, caracteristicile
turismului şi sectorului agroalimentar cu vocaţie)
• Tematică Existenţa şi consultarea unor proiecte locale pe această temă
STUDIUL CONDIŢIILOR EXISTENTE ÎN ZONĂ (cunoaşterea
pieţei produsului)
• Ofertă Cunoaşterea firmelor şi/sau a exploataţiilor cu tradiţie în
zona respectivă
Excursii ce pot fi organizate pe tema cunoaşterii produsului
Elemente de popularizare a cunoaşterii produsului
agroalimentar cu vocaţie în zonă

• Cererea Posibilităţi de a se vizita anumite obiective specifice zonei (cu
referire la obţinerea produsului agroalimentar)
• Structura Modalităţi şi structură logistică adecvată în primirea
turiştilor
DEFINIREA PROIECTULUI
• Obiective Atragerea clientului spre regiunea cu vocaţie pentru un
anumit produs agroalimentar
Cunoaşterea populaţiei locale şi dezvoltarea imaginii de
calitate
Amenajarea (punerea la punct) a unui centru de cunoaştere
şi promovare a produsului agroalimentar
Formarea unei atmosfere de popularizare locală
• Mijloace Crearea unui depozit cu o amenajare specifică stocării
produsului agroalimentar (de exemplu, o vinotecă)
Amenajarea (punerea la punct) a operaţiilor ajutătoare (de
semnalizare, circuite etc.)
• Rezultate Turistice: atragerea de turişti, dezvoltarea infrastructurilor
(considerate necesare (de cazare şi masă)
avantajoase) Sociale: dinamizarea dezvoltării zonei, prin crearea
posibilităţilor de utilizare mai bună a forţei de muncă
Economice şi comerciale: creşterea imaginii de marcă şi de
vânzare a produselor agroalimentare din zonă; dezvoltarea
economiei locale
• Limite Problema importanţei şi amplificării proiectului, în raport de
posibilele diminuări ale cererii şi ofertei
STUDIUL TEHNIC
Tabelul 4.2 (- continuare -)
• Alegerea locului O poziţie avantajoasă în spaţiul comercial
Construcţie (adăpost) bine consolidat şi spaţiu suficient
Costuri acceptabile
• Amenajare Spaţii (holuri) de primire, informare şi vânzare a produselor
Spaţii de stocare a produselor
Spaţii de prezentare şi degustare a produselor
Spaţii de întâlnire a vizitatorilor
• Definirea şi prezen- Permanentizarea sărbătoririi produsului şi a gastronomiei
tarea unor elemente Iniţierea de degustări
anexe Organizarea de circuite pentru cunoaşterea produsului
Crearea unor produse-simbol (ce pot reprezenta elementele
cele mai specifice pentru produsul respectiv)
POLITICA DE COMUNICARE
• Informaţii Informaţii la faţa locului (prin publicaţii în mai multe limbi,
diapozitive, expoziţii permanente asupra produselor
agroalimentare din zone cu vocaţie de prestigiu)
• Comunicaţii Comunicaţii interne şi internaţionale, referitoare la:
- scopuri şi sejururi turistice
- suporturi publicitare, prin utilizarea diferitelor forme de
publicitate, pliante etc.
78
- promovarea prin diferite manifestări

- indicarea locului unde se poate găsi produsul şi descrierea
acestuia
REALIZAREA PROIECTULUI
• Structuri juridice Din punct de vedere al provenienţei (vocaţia zonei agricole)
Gestiunea activităţilor
• Structuri financiare Stabilirea formelor de finanţare (aportul membrilor
fondatori, subvenţii, sponsori, împrumuturi)
Evaluarea sumelor necesare cheltuielilor (cu infrastructura,
amenajări, întreţinere)
REPERCUSIUNI
• Turistice Creşterea fluxurilor turistice
Diversificarea produselor turistice
• Economice Refacerea financiară a producătorilor agricoli
Refacerea şi/sau relansarea economică favorabilă a agenţilor
economici din sectoarele de comercializare şi distribuţie
• Sociale Posibilităţi în utilizarea deplină a forţei de muncă
Dezvoltarea unor relaţii de comunicare şi reţele de schimb
între agricultori şi/sau alţi agenţi economici
În final, în fundamentarea unui astfel de proiect de fezabilitate, se iau în considerare
repercusiunile asupra zonei, atât din punct de vedere al turismului local, dar şi din
punct de vedere economico-social, cu referire, mai ales, la refacerea financiară a
producătorilor agricoli şi a utilizării depline a forţei de muncă.
Tot specific unei zone, putem adăuga sistemele de sărbătorire a unor ocupa-ţii,
concretizate prin produsele agroalimentare obţinute; de exemplu, tradiţia ocupaţiei în
oierit, sărbătoarea culesului viilor sau a vinului, sărbătoarea apicultorilor etc.
Implementarea unor studii de fezabilitate pentru produse cu tradiţie,
având la bază motivaţiile pentru cunoaşterea produselor
agroalimentare din regiuni cu vocaţie, pot constitui problematici de
bază în dezvoltarea turismului rural din diferite zone
CAPITOLUL V
OFERTA AGROTURISTICĂ ÎN CADRUL TERITORIULUI

ROMÂNESC
Oferta agroturistică cuprinde: resursele naturale şi antropice, echipamentul de

“producţie” a serviciilor turistice, masa de bunuri alimentare, industriale, destinate
consumului turistic, forţa de muncă specializată în activităţi specifice, infrastructura
turistică şi structurile de primire, condiţiile de comercializare (preţuri, tarife, facilităţi
etc.).
5.1 Particularităţi şi resurse ale ofertei agroturistice
Principalele particularităţi ale ofertei turistice şi implicit agroturistice sunt:

complexitatea, rigiditatea şi substituirea.
Complexitatea se referă la structură, elementele componente la atracţiile agroturistice şi
elementele funcţionale. În funcţie de motivaţia dominantă a consumatorilor, clasificarea
unei astfel de oferte turistice poate fi: de vacanţă, cultural, de afaceri şi balnear.
Rigiditatea constă în: imobilitate, imposibilitatea stocării, lipsa de adaptabilitate la
variaţiile sezoniere etc.
Substituirea se referă la utilizarea ofertei în alte scopuri (congrese, afaceri), decât cel
sezonier.
Dotată cu diverse şi spectaculoase forme de relief, îmbinate armonios pe întreg teritoriul
ţării, bucurându-se de o climă favorabilă practicării turismului în tot cursul anului,
înzestrată cu o floră şi o faună bogate, cu numeroase monumente istorice, de artă şi
arhitectură, România poate satisface, prin resursele sale turistice mai sus menţionate,
preferinţele diverselor segmente ale cererii turistice interne şi internaţionale.
Resursele turistice cuprind ansamblul atracţiilor turistice naturale şi antropice dintr-o
zonă, regiune sau ţară. În România cadrul natural este bogat, variat, şi complex, cu o
structură peisagistică deosebit de spectaculoasă. Complexitatea potenţialului turistic, ca
şi gradul său de atractivitate, în general sunt în strânsă corelaţie cu formele de relief şi
cresc progresiv, de la câmpie către munte; desigur, litoralul Mării Negre şi Rezervaţia
Biosferei Delta Dunării, fac excepţie.
Sistemul montan se caracterizează printr-o diversitate de aspecte peisagistice şi o mare
complexitate de potenţial agroturistic, date de particularităţile diferitelor tipuri de relief
(glaciar, fluviatil, structuralo-litologic etc.), alternarea unităţilor montane, submontane
şi depresionare, a culoarelor de văi, varietatea şi configuraţia învelişului vegetal şi a
reţelei de ape şi lacuri, o mare bogăţie de ape minerale şi termominerale, fondul
cinegetic şi piscicol - deosebit de reprezentative etc. Toate acestea, prin specificul şi
modul de îmbinare în spaţiu, conferă originalitatea şi nota de atractivitate turistică a
munţilor noştri.
Studiile de specialitate au relevat că, în ţara noastră, condiţiile de climă constituie un
80
factor important de cură, fapt ce a condus la apariţia climatoterapiei, ca mijloc

terapeutic, cu ajutorul elementelor climato-geografice. Unele elemente climatice sunt
indispensabile practicării sporturilor de iarnă (stratul de zăpadă şi temperatura
aerului).
Valoarea turistică a vegetaţiei creşte şi prin existenţa unor specii declarate monumente
ale naturii, ca şi a rezervaţiilor cu caracter ştiinţific.
Totodată, sub aspect turistic, fauna prezintă importanţă prin valoarea sa cinegetică sau
estetică. Fondul cinegetic este reprezentat, pe plan internaţional, prin varietate,
densitate, dar, mai ales, prin valoarea trofeelor premiate în numeroase expoziţii
internaţionale.
Dunărea şi Delta Dunării sunt de asemenea, două elemente de primă mărime şi de
universalitate în oferta de agroturism.
Resursele turistice antropice sunt reprezentate prin patrimoniul cultural, folosit în
întregime în scopuri turistice. România dispune de monumente, care, prin specificul lor,
pot fi şi sunt considerate unicate mondiale. Aceste resurse ale patrimoniului cultural am
putea spune, chiar, că sunt de două ori valoroase: în primul rând, că “documentele” -
arheologice, istorice, arhitectonice, de artă populară - care exprimă complet şi complex
caracteristicile epocii în care au fost create, gradul de dezvoltare al tehnicii şi al artei,
dezvoltarea socială, chiar situaţia politică ş.a.m.d.; în al doilea rând, fiecare dintre
acestea se constituie în obiectul de arhivă sau piesă muzeală, care devin argumente în
cunoaşterea sau înţelegerea unei epoci, unui eveniment sau fenomen.
La toate acestea putem adăuga bogăţia de obiceiuri şi datini, folclorul, por-tul, popular,
limba, ospitalitatea poporului român etc., precum şi atracţiile create de mâna omului
contemporan (de exemplu, construcţiile hidroenergetice de la Porţile de Fier, de pe
Dunăre, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Casa Poporului din Bucureşti, ca şi numeroase
reali-zări social-economice, tehnico-ştiinţifice etc.).
În ansamblul structural al acestor oferte în tabelul 5.1. sunt delimitate avantajele şi
dezavantajele ofertei originale (reprezentate de factorii naturali, culturali, formele de
transport condiţionată de amploarea teritorială ), cât şi avantajele ofertei turistice (cu
referire la cazare, gastronomie, tratament, oferte culturale şi de petrecere a timpului
liber).
Avantaje şi dezavantaje ale ofertei originare şi a celei turistice

AVANTAJE DEZAVANTAJE
OFERTA ORIGINARĂ
FACTORI NATURALI
 Bogăţia peisajelor  Poluarea parţială a peisajului prin
 Peisaj diversificat şi alternant (deal, deşeuri abandonate
munte)
 Peisaj pur, natural
 Formaţiuni stâncoase deosebite
 Veri calde, ierni cu multă zăpadă
 Mediu înconjurător aproape intact
din punct de vedere ecologic
 Diferite parcuri naturale
FACTORI CULTURALI
 Influenţe culturale multiple  Pierderea tradiţiei prin exodul
 Tradiţii şi obiceiuri ale diferitelor populaţiei (mai ales a germanilor)
naţionalităţi din regiunea rurală
 Structuri săteşti istorice bine păstrate  Grad ridicat al şomerilor
 Urme din istoria Transilvaniei, cetăţi,  Dependenţa localităţilor din zonă de
biserici oraşul Braşov
 Domeniul serviciilor are un nivel de
dezvoltare destul de scăzut
 Caracterul aşezărilor este în pericol
datorită degradărilor clădirilor care
trebuie renovate
TRANS PORTUL
 Regiunea are o poziţie centrală  Dificultatea transportului spre zonele
 Oraşul este un important nod al rurale
circulaţiei naţionale şi  Lipsa unor broşuri cu orarul şi
internaţionale traseul mijloacelor de transport în
 Tarife acceptabile pentru mijloacele comun
de transport în comun  Lipsa unui aeroport
OFERTA TURISTICĂ
CAZARE
 Capacitate de cazare aproximativ  Lipsa unei pensiuni sau a unui hotel
suficientă numai pentru tineret
 Cazare privată mai ales în zonele  Nivelul calitativ al hotelurilor nu
Bran, Moeciu, Fundata corespunde standardului
 Preţuri avantajoase pentru week-end internaţional
 Categorizarea hotelurilor este
neunitară
GASTRONOMIE
 Restaurante cu gastronomie specifică  Unităţi cu spaţiu mare de servire,
regiunii nerentabil
 Restaurante private cu un nivel mai  Oferta gastronomică are o varietate
ridicat de servire redusă
 Restaurante specifice anumitor  Denumirile meniurilor nu sunt
perioade istorice (Evul Mediu) însoţite şi de o prezentare grafică
82
 Restaurante cu programe  Ofertă slabă în zonele rurale

specifice(clasic, folcloric)
TRATAMENT
 În regiune sunt staţiuni la mare  Acest potenţial este folosit în scopuri
altitudine cu aer rarefiat, ozonat turistice
OFERTE CULTURALE ŞI DE PETRECERE A
TIMPULUI LIBER
 Monumente cultural istorice  Lipsa renovării, păstrării şi îngrijirii
 Monumente arhitectonice monumentelor culturale
 Biserici , cetăţi , castele  Carenţe ale ofertei de distracţii
 Sărbători tradiţionale  Carenţe ale ofertei sportive în oraş
 Festivaluri tradiţionale (tenis, saună, squash)
 Activităţi sportive de iarnă
 Posibilităţi de odihnă
 Posibilitatea practicării unor
drumeţii şi a alpinismului
 Posibilitatea practicării echitaţiei în
zone cu posibilităţi adecvate
5.2 Baza tehnico-materială în turismul rural (agroturism)
Baza tehnico-materială cuprinde totalitatea mijloacele materiale, de care se foloseşte

turismul rural, pentru realizarea funcţiilor sale economice şi sociale. În acest context se
au în vedere atât mijloacele materiale specifice turismului, cât şi cele comune,
aparţinând altor ramuri, dar folosite şi de turism (infrastructura generală). În cadrul
bazei tehnico-materiale a turismului, capacităţile de cazare, de alimentaţie, agrementul
etc., prin numărul şi structura lor, reflectă, în cea mai mare măsură, gradul de dotare şi
dezvoltare turistică, în ansamblu sau la nivel teritorial (cu referire, mai ales, la spaţiul
rural).
5.2.1 Cazare turistică. Privatizare

Componenta principală a bazei tehnico materiale, cazarea turistică, prin nu-mărul său
de locuri şi prin structura acestora, constituie un puternic sprijin pentru întreaga
activitate turistică din ţara noastră.
Deşi privatizarea în turism este mai avansată decât în alte sectoare şi ramuri ale
economiei româneşti, ea rămâne însă distanţă faţă de dezideratele şi previziunile
scontate.
Privatizarea în turism, deşi lentă, s-a derulat prin următoarele forme:
• Vânzările de active, ca metodă de privatizare reală, care presupun riscul investitorului
privat de a prelua o afacere şi de a o conduce în calitate de proprietar.
Prin această formă de privatizare lipsa unei legi care să reglementeze, la nivel naţional,
regimul juridic al imobilelor confiscate abuziv în perioada comunistă, de unde rezultă
faptul că nu se poate accelera procedura de privatizare. De asemenea, se obţin foarte
greu certificate-le de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului deţinut de
către societăţile comerciale.
• Vânzarea de acţiuni prin metoda MEBO sau o combinaţie a metodei MEBO cu oferta
publică, în sensul că o parte din acţiuni au fost negociate de către FPS şi FPP şi vândute
direct salariaţilor şi consiliilor de administraţie, iar, pe de altă parte, din acţiuni au fost
oferite la vânzare prin ofertă publică. Este o metodă care s-a dovedit eficientă în
privatizarea unităţilor mici de turism, în general lipsite de o bază hotelieră proprie
importantă. Prin această metodă au fost privatizate un număr de unităţi, şi societăţi
comerciale.
• Crearea de societăţi mixte cu precădere, în zona turismului de lux, de afaceri, în special
în Bucureşti. Practic, nu mai există nici un hotel din centrul istoric al Capitalei, care să
nu fie inclus într-o societate mixtă, cu participarea capitalului privat străin sau
românesc sau care să fie angrenat în negocieri pentru un astfel de tip de asocieri. Pentru
aceasta au fost atrase importante societăţi mixte multinaţionale, care activează în
domeniul turismului (lanţuri hoteliere şi turoperatori).
• Locaţia de gestiune, care nu este o formă de privatizare a capitalului, ci o formă de
privatizare a administrării. Proprietar rămâne, în continuare, statul român, dar
managementul este asigurat de către un întreprinzător particular, care plăteşte o locaţie
- echivalentul unei chirii - pentru activul pe care îl administrează. Durata de locaţie a
fost prelungită la 10 ani, considerând că, în acest interval de timp, locatorul poate obţine
un profit pe care să-l redirijeze în investiţii.
5.2.2 Alimentaţia publică

Alimentaţia publică din ţara noastră a cunoscut ritmuri înalte de dezvoltare, superioare
celor înregistrate de alte sectoare comerciale.
Unităţile sezoniere de alimentaţie publică reprezintă un procent ridicat (20,5% din
totalul reţelei de alimentaţie publică), ceea ce corespunde nevoilor turismului nostru,
puternic marcat de sezonalitate (în special pe litoral).
Pentru nevoile turismului internaţional a fost dezvoltată o reţea de unităţi cu specific,
reprezentative, care oferă preparate culinare tradiţionale într-un cadru plăcut, cu
elemente de cultură, arhitectură, decoraţiuni interioare şi exterioare şi cu programe
artistice bine alese şi executate, ceea ce conferă alimentaţiei publice noi valenţe, o mai
mare atractivitate. Cu toate succesele obţinute pe linia diversificării reţelei de
alimentaţie publică, se simte încă nevoia de a extinde şi mai mult reţeaua unor unităţi,
mult agreate de populaţie şi turişti, cum sunt: plăcintăriile, covrigăriile, simigeriile, a
unităţilor de răcoritoare, de meniuri dietetice etc.
5.2.3 Baza de tratament şi de agrement

În staţiunile balneare, concomitent cu spaţiile de cazare, s-a dezvoltat şi o bază de
tratament modernă, integrată în baza de cazare.
Baza de agrement cuprinde o gamă de mijloace şi dotări destinate să asigure posibilităţi
cât mai largi şi diversificate pentru petrecerea timpului liber de către turişti. O grupare
generală, în câteva categorii mari, sugerează varietatea şi importanţa acestei
componente a bazei tehnico-materiale: mijloace destinate distracţiilor (cluburi, săli de
jocuri, săli polivalente, parcuri de distracţie etc.), mijloace de transport pe cablu,
mijloace de agrement sportiv (terenuri de sport, centre de călărie, patinaj, sporturi
nautice etc.), bazine de înot deschise şi acoperite (unele cu ape termale) etc.
5.2.3 Forţa de muncă

84
Recrutarea, pregătirea şi perfecţionarea personalului care lucrează în turism constituie

o problemă de bază a acestui sector de activitate. Alcătuit dintr-o complexitate de
activităţi, multe din ele particularizate prin dimensiunile şi specificul lor, turismul este
nemijlocit legat de resursele umane şi materiale de care dispune.
Exigenţele de ordin calitativ, modern, competitiv, pe care le promovează un turism
eficient, nu pot fi satisfăcute decât de un personal pregătit corespunzător, din toate
punctele de vedere.
Datorită prezenţei precumpănitoare, pe care o are munca vie în turism, forţei de muncă
i se imprimă o serie de particularităţi, mai puţin întâlnite în alte sectoare de activitate.
Astfel, în domeniul turismului, pentru realizarea obiectivelor propuse şi a eficienţei
scontate este necesar să se ţină cont în permanenţă de răspunderea materială şi morală,
pe care o are munca în acest domeniu de activitate.
Între lucrătorul din turism, implicat, de obicei, în producerea serviciilor şi consumatorul
acestora, intervin raporturi directe, cu un caracter nou, particular, se fac referiri la
satisfacerea nevoilor de consum în condiţii de creştere continuă a experienţei (şi
exigenţelor) personale a turiştilor, acumulate din călătorii anterioare, efectuate în ţara
proprie şi în străinătate, ceea ce impune şi din partea personalului din turism o continuă
creştere a nivelului profesional. Aceasta vor trebui adecvate cerinţelor pieţei mondiale,
alături de o angajare fermă a tuturor capacităţilor disponibile. Este bine să fie avută în
vedere necesitatea unei funcţionări impecabile, la toate verigile, de la personalul de
conducere, până la cel necalificat, întrucât aprecierea reuşitei unei călătorii depinde de
satisfacerea, la nivel corespunzător, a tuturor cerinţelor şi preferinţelor turiştilor.
Calităţile personalului din turism sunt în bună măsură, determinate şi de natura
serviciilor prestate. În turism, în sensul cel mai larg al cuvântului, se disting următoarele
feluri de activităţi:
a) servicii de primire şi cazare;
b) organizarea alimentaţiei turiştilor;
c) servicii de distracţie şi agrement;
d) organizarea de servicii de transport;
e) prestarea de servicii suplimentare, legate de specificul diferitelor forme de turism.
În cazul unor profesii, este necesară buna cunoaştere a localităţii şi împrejurimilor, a
mijloacelor de transport, a obiectivelor turistice etc., a capacităţii de comunicare directă
cu turiştii români şi străini, de orientare rapidă în orice situaţie.
În cazul contractelor cu turiştii de peste hotare se impune cunoaşterea satisfăcătoare de
limbi străine - element esenţial pentru informarea şi orientarea turiştilor - pentru
crearea unei ambianţe plăcute, atrăgătoare, care să-l facă pe străin să se simtă bine, “ca
acasă”.
În turism, pe lângă însuşiri, cum sunt cele legate de competenţă, sobrietate,
corectitudine, conştiinţă profesională, lucrătorul trebuie să posede şi însuşiri fizice
plăcute, care, însoţite de un comportament politicos, civilizat, atent la gusturile şi
preferinţele fiecărui oaspete, să contribuie la bunul renume al unităţii (societăţii de
turism), la creşterea forţei de atracţie a acesteia.
Toate aceste calităţi sunt şi mai preţuite în cazul turismului internaţional, unde
problemele concurenţei ridică tot mai sus nivelul calităţii, a dobândirii unui bun
prestigiu pentru serviciile şi mărfurile oferite în contextul unei călătorii turistice reuşite.
5.3 Structura ofertei în turismul rural
Turismul rural foloseşte aproape toate tipurile de structuri de primire exis-tente pe

cuprinsul Europei. Totuşi, datorită lipsei unor precizări generale sau a unui acord
privind definirea zonelor rurale şi chiar a turismului rural, statisticile cu privire la
oferta de structuri de primire situate în mediul rural nu sunt la nivelul cantitativ şi
calitativ al cererii. Se pot, însă, identifica anumite forme de cazare specifice turismului
rural, precum: minihoteluri rurale, campinguri sau spaţii amenajate pentru locuri de
campare, case de vacanţă, cabane, vile, camere de închiriat pentru turişti în locuinţele
fermierilor, precum şi ferme agroturistice, sate-club, sate pentru tineret etc.
Centrele teritoriale au, ca obiect de activitate, următoarele probleme: atragerea de noi
membri şi crearea în zonă a unui curent de opinie favorabil pentru turismul rural;
promovarea ofertei locale prin acţiuni specifice de marketing; asigurarea cuprinderii în
catalogul naţional a tuturor structurilor turistice rurale clasificate; organizarea, cu
sprijinul corpului de experţi de la Asociaţia Naţională, de cursuri de pregătire
profesională pentru deţinătorii de structuri turistice rurale; acordarea de asistenţă
tehnică la întocmirea documentaţiilor pentru clasificarea şi participarea la activitatea
comisiilor tehnice de clasificare a structurilor turistice rurale din zonă; organizarea, cel
puţin o dată pe an, la nivelul fiecărui centru teritorial, a unor acţiuni promoţionale, de
genul “Zilele porţilor deschise pentru vacanţe la ţară”.
Ministerul Turismului, Comisia Zonei Montane şi ANTREC, trebuie să se ocupe de
editarea unui îndrumar (ghid), cu variante de organizare interioară a structurilor de
primire turistice nou constituite sau a posibilităţilor de adaptare a clădirilor existente
(soluţii de echipare cu instalaţii sanitare, amenajarea şi dotarea spaţiului pentru
prepararea şi servirea mesei, a saloanelor pentru petrecerea timpului liber), variante de
dotare cu mobilier a spaţiilor de cazare, variante de decoraţiuni interioare şi exterioare.
Sunt absolut necesare sprijinul, participarea activă la conlucrarea sistematică cu
EUROGITES, în scopul asigurării unor sisteme de apreciere a calităţii serviciilor de
clasificare a structurilor, de informare şi de rezervare a locurilor pentru turismul rural,
conceput astfel încât să poată fi ulterior integrat în sistemul european. De menţionat că
România are deja criterii de clasificare pentru structurile rurale.
Stabilirea tipurilor de sate turistice constă în relevarea specificului localităţi-lor şi
gruparea lor în câteva tipuri considerate fundamentale, în vederea promovării, în
fiecare localitate, a celor mai adecvate forme de turism. Aceasta în funcţie atât de
principalele caracteristici geografice, sociale şi economice, cât şi de principalele motivaţii
şi opţiuni ale categoriilor de turişti care frecventează localitatea respectivă. Aplicarea
principiului specializării în domeniul organizării şi funcţionării satului turistic este cu
atât mai necesară, cu cât fiecare localitate rurală constituie o entitate cu particularităţi
proprii şi activităţi specifice, ce nu trebuie decât să fie identificate şi valorificate cât mai
eficient posibil, din punct de vedere turistic.
De asemenea, stabilirea tipurilor de sate turistice, constituie un mijloc de selecţionare a
turiştilor, aceştia grupându-se de la sine într-un sat sau altul, în funcţie de principalele
lor motivaţii şi opţiuni turistice. Aceasta permite o mai bună cunoaştere şi funcţionare a
mecanismului economic cerere-ofertă şi ca urmare, organizarea spaţiilor de cazare şi a
celorlalte servicii, în funcţie de principalele caracteristici social-economice ale clientelei
turistice. Totodată, stabilirea de sate turistice, permite realizarea unei publicităţi
concrete şi specifice, în funcţie de particularităţile fiecărui tip de sat turistic.
86
Din punct de vedere teoretic, problema tipologiei satelor turistice poate fi abordată ca o
problemă de natură opţională, însă, decizia aplicării ei în practică, determinarea tipului
satului turistic este de natură obiectivă. Pentru aceasta este necesar ca, alături de
dorinţa şi intenţia organizatorilor, satul turistic respectiv să întrunească un cuantum de
condiţii naturale, istorice şi social-economice obiective, care să fie definitorii şi
caracteristice pentru fiecare tip de sat turistic.
Întrucât caracteristicile care pot lua în considerare tipologia satelor turistice sunt
numeroase şi variate de la o zonă geografică la alta, chiar de la o localitate la alta,
prezentarea se va limita la anumite tipuri de sate, considerate reprezentative în spaţiul
rural.
Sate turistice etnografic-folclorice În această categorie se pot încadra localităţile în care
portul tradiţional, arhitectura, mobilarea şi decorarea interioară a satului turistic,
muzica populară şi coregrafia populară predomină şi se impun ca însuşiri esenţiale ale
satului respectiv. Satele de acest tip pot oferi turiştilor servicii de cazare şi masă, în
condiţii autentice (mobilier, decor, echipament de pat în stil popular, meniuri
tradiţionale servite în veselă şi cu tacâmuri specifice - farfurii şi străchini de ceramică,
linguri de lemn etc. -, ceea ce nu exclude, desigur, posibilitatea utilizării, la cerere, a
tacâmurilor moderne). Se pot organiza expoziţii artizanale permanente (cu vânzare), iar
pentru turiştii care nu rămân în localitate, ci numai o vizitează, pot fi amenajate una sau
mai multe gospodării, cu muzeu etnografic în aer liber. De asemenea, în aceste sate pot fi
identificaţi şi stimulaţi rapsozii populari (vocali sau instrumentali), permanentizate
horele duminicale şi la sărbători, alte obiceiuri şi tradiţii locale, la care să participe
efectiv şi turiştii.
Abordând viitorul unor localităţi rurale din perspectivă turistică şi adaptându-le acestui
scop, considerăm că specificul lor etnografic poate şi trebuie să fie conservat şi perpetuat
(în forme adecvate). Cu mai multă receptivitate şi cu puţin interes din partea organelor
administrative şi de specialitate, se poate perpetua, chiar şi în condiţiile civilizaţiei
contemporane, specificul etnografic şi spiritual al unor sate româneşti. (exemplificând
pe cele din localităţile: Bogdan Vodă, Vaideeni, Lereşti, Sibiel, Vama).
Sate turistice de creaţie artistică şi artizanală. Sunt cunoscute interesele numeroşilor turişti
pentru creaţia artistică artizanală, ca şi dorinţa lor pentru achiziţionarea unor astfel de
creaţii direct de la sursă, de la producător însuşi. Până în prezent, în aceste localităţi se
practică doar turismul de circulaţie. Asemenea sate oferă, posibilitatea practicării unui
turism de sejur, în cadrul căruia, în atelierele special amenajate şi cu îndrumarea unor
artişti şi meşteri populari renumiţi, turiştii s-ar putea iniţia în artă şi tehnici arhaice
populare: icoană pe sticlă, pictură naivă, sculptură în lemn şi piatră, ţesătorie populară,
confecţii şi cusături populare, ceramică, muzică şi dansuri populare etc.
Avem în vedere identificarea posibilităţilor de practicare a unora din aceste activităţi,
chiar în cadrul gospodăriilor găzduitoare. Există numeroase sate în care preocupările de
bază ale gospodăriilor sunt ţesutul la războaie ţărăneşti, cusăturile sau broderiile
populare, activităţi în care pot fi iniţiaţi turiştii amatori. Prin urmare, caracteristica
esenţială a acestor sate, imaginea lor de marcă, ar urma să fie producţia artistică şi
artizanală.( ne referim la localităţi cum sunt: Tismana, Marga etc.).
Sate turistice climaterice şi peisagistice. Caracteristicile predominante ale acestor sate,
adecvate turismului de sejur (pentru amatorii de linişte, de plimbări solitare, într-un
cadru natural pitoresc) sunt cadrul natural şi poziţia geografică izolată de centrele
aglomerate şi de marile artere de circulaţie. Satele de deal şi de munte, cu casele
răspândite pe văi şi coline, la o oarecare distanţă unele faţă de altele, cu pajişti, fâneţe
sau livezi, satisfac motivaţia fundamentală a numeroşilor turişti, “reîntoarcerea la
natură”. Se pot exemplifica localităţi cum sunt: Fundata, Bran, Moieciu, Şirnea.
Sate turistice pescăreşti şi de interes vânătoresc. În afara posibilităţilor de cazare, în aceste

sate se pot oferi servicii culinar-gastronomice pescăreşti şi vânătoreşti. De asemenea,
populaţia locală poate organiza, pentru turişti, unele forme de agrement specifice -
pescuit şi vânătoare. (satele de pe văile Vişeu-lui şi Bistriţei, Gurghiu şi din Delta
Dunării)
Sate turistice vii-pomicole. În aceste localităţi predomină activităţile de cultivare a
pomilor fructiferi şi a viţei-de-vie, activităţile turistice sunt posibile pe toată durata
anului, atât în perioada recoltării, cât şi după aceea, prin oferirea fructelor, strugurilor
şi a preparatelor pe baza lor. De asemenea, pot fi avute în vedere multe alte preparate
culinare, comune sau dietetice, pe bază de fructe. În aceste sate, o atracţie deosebită şi în
acelaşi timp, o sursă principală de venituri, poate să o constituie băuturile răcoritoare şi
reconfortante preparate din fructe. (exemplificând localităţi cum sunt: Recaş, Agapia,
Vânători-Neamţ)
Sate turistice pastorale. În această grupă pot fi incluse, în general, sate de munte, în care
preocuparea de bază a localnicilor este creşterea oilor şi a vitelor şi care pot să atragă
turiştii prin meniuri bazate pe produse lactate. Aceste meniuri pot fi completate cu ouă,
carne de pasăre, de ovine şi de bovine, iar pentru divertisment pot fi organizate ospeţe
ciobăneşti (batal la proţap, berbec haiducesc, balmuş, urdă şi jintiţă), petreceri specifice
şi tradiţionale. (de exemplu: Vaideeni, Jina)
Sate turistice pentru practicarea sporturilor. Numeroase localităţi rurale prezintă excelente
condiţii pentru practicarea sporturilor de iarnă (sate montane şi de deal) şi nautice pe
râurile interioare, lacuri de acumulare, fără amenajări speciale şi costisitoare. Acest tip
de sat poate să atragă două categorii de turişti, în general din rândul tineretului:
sportivi amatori, iniţiaţi în practicarea sporturilor respective; turişti neiniţiaţi sau mai
puţin iniţiaţi, dar dornici să se iniţieze şi să le practice. Pentru această din urmă
categorie pot funcţiona instructori de schi, bob, înot etc., recrutaţi din rândul populaţiei
locale. (exemplificarea fiind făcută pentru localităţile: Fundata, Moieciu, Şirnea)
5.4 Analiza comparativă a ofertei din mediul rural
5.4.1 Cazarea la locuitorii din mediul rural

Consideraţii generale. Cazarea la sătean rămâne simbolul şi prima formă de primire a
turiştilor la ţară, deoarece imaginea săteanului sau fermierului, deschizând uşa casei
sale, conferă puterea de evocare a ospitalităţii ancestrale de care se bucură prietenul sau
turistul; este întâlnirea dintre locuitorul satului şi turist.
În prezent, în ceea ce priveşte cazarea în mediul rural, se constată anumite evoluţii şi
inovaţii, care pun următoarele probleme:
- în multe ţări europene se manifestă o diminuare şi o îmbătrânire a populaţiei, care
riscă să diminueze dezvoltarea locală şi să reducă efectele economice ale cazării
turiştilor în spaţiul rural;
- programe de reconstrucţie şi renovare a caselor ţărăneşti, pentru primirea turiştilor,
propun, pentru o productivitate optimă, regrupări de locuinţe şi o ofertă colectivă
pentru serviciile locale (cunoscute sub denumirea de “adăposturi”, fără să fie prevăzute
neapărat pentru activitatea de primire a turiştilor, personalizate pentru fiecare locuitor
al satului în parte);
- aplicarea şi folosirea acestor denumiri de “adăpost” pentru locuinţe mobilate, care nu
fac obiectul nici unui control sau standardizări (etichetări), comportă un risc de
diminuare a importanţei numelui şi a garanţiilor sale de calitate, ce decurge din
folosirile injuste (neadecvate) ale acestuia;
88
- iniţiativele sunt adoptate de către de organizaţiile turistice teritoriale, pentru a regrupa

ofertele turistice sub o etichetă unică, în vederea aplicării unei singure strategii, pentru a
promova un produs turistic global, ceea ce poate conduce la o banalizare a ofertei
turistice, în detrimentul mijloacelor de primire specifice mediului rural, dar şi la o
standardizare a satelor din punct de vedere turistic;
- o multitudine de strategii şi etichete pentru oferta turistică rurală există în diverse ţări
vest-europene, fiecare regiune dorind să-şi singularizeze produsele proprii, în raport cu
alte produse regionale similare. Aceste activităţi îşi găsesc justificarea în căutarea unei
“identităţi turistice ” regionale, însă sunt totodată, surse de confuzie pentru
consumatori.
Conceptul de primire la locuitor se regăseşte în ansamblul spaţiului Uniunii Europene şi
este fundamentat pe trei constante de bază:
1) prestaţie turistică, fondată (bazată) pe un “adăpost privat”;
2) contactul direct între persoana care primeşte (gazda) şi persoana care este primită
(oaspetele). Aceasta se referă la bivalenţa ospitalităţii tradiţionale, care este în acelaşi
timp, oferită şi acceptată;
3) nevoia turistului de a descoperi ţări noi (peisajele lor, obiceiurile lor, produsele,
tradiţiile, cultura, locuitorii lor).
De menţionat că, datorită diversităţii datelor geografice, ale spaţiului comunitar,
conceptul rural nu acoperă complet, întotdeauna, realităţile geografice ale unei ţări în
raport cu alta, ceea ce face complexă o definire unică a spaţiului rural; pe de altă parte,
datele economice şi socio-culturale, permit degajarea constantelor care singularizează
turismul rural.
În ansamblul creării şi modernizării ofertei, în turismul rural (agroturism), un rol
important revine intervenţiilor publice, care variază în funcţie de stat sau/şi regiune, în
ceea ce priveşte:
- reglementările;
- fiscalitatea;
- mijloace de promovare;
- modalităţile de instruire şi educaţie;
- controlul şi clasamentele folosite;
- stabilirea tarifelor.
Se poate arăta că în bilanţul cantitativ, la nivelul Uniunii Europene nu există nici o
formă de bilanţ cantitativ global fiabil, datorită multitudinii factorilor ce acţionează în
acest domeniu şi a diversităţii echipamentelor, precum şi datorită absenţei inventarelor
cifrate.
Totodată între ţările Uniunii Europene, există distorsiuni cantitative în ceea ce priveşte
funcţionalitatea datelor economico-geografice şi a suprafeţelor afectate turismului rural.
Volumul ofertei turistice rurale, în ceea ce priveşte primirea la locuitor, ferme sau în
sate, fluctuează, în funcţie de ţările Uniunii Europene.
Referitor la clientela din turismul rural, se poate spune că aceasta provine din:
- clasa mijlocie în Germania, Danemarca, Italia;
- clasa superioară în Belgia, Franţa, Spania, Irlanda;
- familii cu copii în Germania, Belgia, Danemarca.
Totodată, se observă un flux al turiştilor din nord spre regiunile rurale din sud (excepţie
făcând Irlanda).
Hotelăria rurală, ca formă a ofertei turismului rural (agroturismului), se poate arăta că,
în cele mai multe ţări din Uniunea Europeană (mai ales în sudul Europei), dispoziţiile
reglementare sunt luate în favoarea hanurilor şi hotelurilor rurale, considerate ca
“locuri ale vieţii sociale şi nuclee ale dezvoltării locale”.
Aceste reglementări sunt propice schimburilor şi cooperării între hotelierii rurali din
aceste regiuni, din regiunile limitrofe şi/sau mai îndepărtate.
Dealtfel, pentru a susţine promovarea micilor întreprinderi hoteliere rurale, grupări
voluntare sunt în curs de constituire în multe ţări ale Uniunii Europene, pe modelul
“Logis de France” şi al Federaţiei Europene a EUROLOGIS-urilor.
Spaţiul rural devine, din ce în ce mai mult, spaţiu privilegiat pentru echipamentele
hoteliere tradiţionale de înaltă clasă.
Dezvoltarea diferitelor forme de restaurante în spaţiul rural, de la “table d’hotels”, la
fermele tip hanuri şi la hanurile săteşti, impune stabilirea şi respectarea unor norme
tehnice pentru fiecare formulă, în scopul evitării supracomercializării şi a concurenţei
anarhice, care nu poate decât să prejudicieze pe fiecare în parte sau în cel mai rău caz,
dezvoltarea turistică globală.
Din analiza comparativă privind oferta în turismul rural (agroturism), semnificaţia
grupurilor sau lanţurilor voluntare, se disting unele de altele, prin criterii sau elemente
specifice diferite cum sunt:
- identificarea prin cuvinte şi imagini, ce evocă satul şi patrimoniul rural: casa veche,
conacul, castelul, moara etc.;
- împrăştierea în spaţiu, pe ansamblul zonelor rurale şi repartiţia geografică a datelor
economice;
- vocaţia regiunii, afirmată prin asamblarea identităţii regiunii respective, care este de
asemenea, un factor de promovare;
- integrarea structurală în dezvoltarea rurală, prin parteneriatul cu colectivităţile locale;
- vocaţia genealogică în căutarea unei promovări mai bune, astfel încât să rezulte un efect
“de lanţ” şi o comercializare colectivă a produselor turistice;
- identificarea prin caracteristica de întreprindere hotelieră familială, ataşată
promovării produselor.
Totodată, o analiză comparativă în marketingul agroturistic, impune luarea în
considerare a următoarelor elemente:
Intervenţiile organismelor publice care se manifestă sub diferite forme (ajutoare pentru
construcţii, pentru modernizarea clădirilor, pentru formarea profesională etc.) şi la
diferite niveluri: naţional sau regional.
Parteneriatul public sau privat. Structurile teritoriale din industria turismului ajută şi
sprijină promovarea locuinţelor rurale, destinate cazării turiştilor, ca şi promovarea
hotelărie rurale. Organismele naţionale de promovare a turismului în străinătate joacă
un rol important, constituind un fel de ambasadori ai profesioniştilor din turismul rural
în Europa.
Reglementări şi mijloace de finanţare. Reglementările naţionale şi regionale sunt
coexistente, în funcţie de ţară, în ceea ce priveşte Hotelăria şi restauraţia în mediul
rural, în ţări ca: Irlanda, Belgia, Franţa, Sania, Marea Britanie, Portugalia.
În funcţie de statele Uniunii Europene, reglementările naţionale şi regionale fixează
modalităţi de subvenţie a capitalului destinat hotelărie rurale (de exemplu, Belgia,
Franţa, Luxemburg).
Distribuţia şi vânzarea produsului agroturistic. Un mijloc comun folosit este ghidul.
Tirajul, prezentarea acestuia sunt diferite de la o ţară a Uniunii Europene la alta:
prezentarea în culori, cu fotografii pentru fiecare hotel în parte etc.
Sistemul pictogramelor este din ce în ce mai mult folosit de lanţurile turistice europene,
pentru a comunica cu clientela lor internaţională, fără contacte lingvistice; o informare
prin semne, comună pictogramelor utilizate, trebuie să fie accesibilă unei colectivităţi
văzute la nivel comunitar.
90
5.4.2 Sporirea calităţii ofertelor de turism în mediul rural

În Turism se acordă tot mai multă atenţie calităţii, tendinţă de care trebuie adaptată şi
în turismul în mediul rural, întrucât calitatea este factorul primordial pe piaţa turistică.
Măsurile de asigurare a calităţii nu conduc la uniformizarea ofertelor, ci garantează
competitivitatea şi reprezintă un pas hotărâtor spre realizarea unui produs care poate fi
plasat pe piaţa turistică.
Prin introducerea nivelurilor de calitate se realizează următoarele obiective:
- produsul turistic rural este definit şi devine comparabil la nivel naţional şi
internaţional;
- turistul este informat, ştie la ce să se aştepte, deci, scade riscul ca el să nu fie satisfăcut;
- turistul poate analiza ofertele şi calitatea ofertelor;
- personalitatea unităţii de primire sporeşte;
- turistul înţelege mai bine de ce există tarife diferite. Gazdele îşi stabilesc tarifele după
calitatea pe care o oferă, nu ca până acum - după tarifele practicate în alte gospodării
agroturistice.
Catalogul criteriilor pentru ofertele şi produsele turistice rurale trebuie să fie suficient de
cuprinzător, încât - în funcţie de mărimea unităţii - să se poată realiza în timp optim
verificarea şi evaluare acesteia. Calitatea poate fi influenţată de dotările existente în
unitatea de primire, de prestaţii, de servicii personale, de infrastructură şi oferta
culturală din aşezarea rurală. Nu pot fi influenţate, însă, de calitatea vremii, calitatea
peisajului sau a sănătăţii.
Criteriile de calitate sunt obiective (hardware) şi subiective (software).
• Criteriile obiective se pot măsura; ele permit compararea şi conferă transparenţă
clasificării calităţii (de exemplu: obiecte mobile, dotări).
• Criteriile subiective definesc personalitatea unităţii. Criteriile subiective bune conferă
unităţii de primire o imagine bună şi asigură succesul în activitate. Criteriile subiective
pot fi incluse în ofertă şi reclamă şi se exprimă, de exemplu, prin politeţe, ajutor acordat
turiştilor, un mod binevoitor de a veni în întâmpinarea turiştilor, asigurarea primirii şi
aducerii turiştilor de la staţia de autobuz, de la gară sau de la aeroport, până la unitatea
de primire.
Caracteristici ce trebuie evaluate:
Exterior
- poziţia unităţii de primire, accesibilitatea (mijloacele de transport în comun sau
private), starea clădirilor;
- modul în care clădirile se integrează în cadrul regional;
- amenajări exterioare, grădini.
Interior
- cum sunt amenajate încăperile? Ce s-a urmărit la amenajare?
- impresia generală asupra spaţiului de locuit;
- domeniul alimentaţiei;
- sala de mese, spaţiile pentru petrecerea timpului liber în unitatea de primire;
- camerele de oaspeţi şi grupurile sanitare.
Oferta “Hotel rural, pensiune rurală”. În acest caz, se oferă servicii de tip hotelier, însă în
unităţi cu caracter familial, nu în hoteluri mari sau în unităţi care fac parte din reţele
hoteliere.
În continuare, se prezintă oferte pentru anumite segmente de populaţie vizate.

Oferta “Echitaţie”. În cazul acestei oferte, principala activitate se referă la echitaţie şi la
lecţii de călărie, cu condiţia să existe spaţii optime de cazare, asistenţă profesionistă şi
cai buni.
Oferta “Vacanţă pentru copii”. Activităţile trebuie gândite de aşa natură, încât să ofere
condiţii optime pentru copii, atât în ceea ce priveşte cazarea, cât şi existenţa asistenţilor
de specialitate pentru cei mici.
Oferta “Satul de vacanţă”. Unităţile de primire oferă facilităţile necesare pentru familii,
iar activităţile sunt gândite în aşa fel încât să vină în întâmpinarea familiilor care îşi
petrec vacanţa în acest cadru. De regulă, satele de vacanţă sunt administrate de
organizaţiile bisericeşti şi de structurile instituţionale.
Oferta “Camping”. Se referă la locuri de campare în gospodăria ţărănească şi în spaţiul
rural, în general. Campingurile mari, profesioniste, îşi desfăşoară activitatea conform
ordinii interioare proprii, precum şi corespunzător normelor, emise de autorităţi şi de
Asociaţia Administratorilor de Campinguri.
Pictogramele. Pentru a putea oferi şi comercializa produsele turistice din mediul rural pe
piaţa turistică, ofertele trebuie prezentate conform uzanţelor de pe piaţă şi
corespunzător cererii. Deci, ele trebuie definite clar prin sistemul unitar de pictograme
din Europa, care reprezintă un instrument eficient pentru codificarea relevantă a
ofertelor şi produselor noastre în Europa şi în lume.
Pictogramele trebuie să fie reprezentate printr-un limbaj unic prin care se elimină
necesitatea plătirii taxelor pentru traducere şi tipărire. Dificultăţi ar putea apărea atunci
când unele state folosesc propriile lor pictograme, obţinute de la instanţe şi susţinute
financiar de ministere. Printr-o bună colaborare şi dacă cei implicaţi vor accepta
propunerile cu privire la codificare, se va reuşi un sistem unitar de pictograme în
Europa.
5.5 Politica promovată în crearea ofertelor de turism rural

(agroturism) în diferite ţări europene
Prin structura ofertei agroturistice se urmăreşte un scop comun: să se atragă clientela.

Anumite activităţi în lanţ anexează acestui prim obiectiv alte axe de dezvoltare, dar care
sunt în majoritatea cazurilor, etape în ajungerea la scopul final: rentabilizarea
imobilului, prin aducerea clientului. Acest obiectiv se poate realiza prin oferta de servicii
dorite de clienţi, făcută prin intermediul publicării imaginii lanţului respectiv.
Mijloacele de realizare a acestei publicităţi variază de la o organizaţie la alta.
Totuşi, mijlocul de bază comun întregului sistem de lanţuri independente franceze este
întotdeauna, ghidul turistic, tirajul şi prezentarea acestuia sunt diferite, dar există un
vector de referinţă.
5.5.1 Implicaţiile sezonalităţii şi posibilităţile de diminuare a

efectelor lor economice
Sezonalitatea în turism prezintă o serie de particularităţi faţă de alte sectoare ale

economiei, datorită dependenţei mari a circulaţiei turistice faţă de condiţiile naturale ,
92
caracterul nestocabil al serviciilor turistice şi rigidităţii ofertei . Oscilaţiile sezoniere ale

activităţii turistice sunt mai accentuate, au implicaţii mai profunde şi de anvergură,
posibilităţile de atenuare a lor sunt relativ limitate şi solicită eforturi mari din partea
organizatorilor . Se pune deci, cu tot mai multă acuitate problema atenuării
sezonalităţii , găsirea unor mijloace care să stimuleze practicarea turismului pe durata
întregului an , realizându-se astfel reducerea concentrării în anumite perioade şi
prelungirea sezonului turistic.
Amploarea variaţiilor sezoniere şi frecvenţa lor de manifestare are consecinţe
atât asupra dezvoltării turistice şi eficienţei acesteia cât şi asupra celorlalte ramuri ale
economiei , ramuri cu care turismul se dezvoltă în interdependenţă.
În activitatea turistică, sezonalitatea se referă pe de o parte, în utilizarea incompletă a
bazei tehnico-materiale şi a forţei de muncă , influenţând negativ costurile serviciilor
turistice şi calitatea acestora , termenul de recuperare a investiţiilor , rentabilitatea, iar
pe de altă parte, în nivelul scăzut al satisfacerii nevoilor consumatorilor , afectând în
felul acesta şi dezvoltarea circulaţiei turistice.
În ceea ce –l priveşte pe turist , concentrarea are implicaţii de ordin psihologic,
fiziologic şi economic . Aglomeraţia din mijloacele de transport sau de pe căile rutiere,
mai ales în cazul călătoriei cu mijloace proprii , riscul negăsirii unui spaţiu de cazare
corespunzător dorinţelor , aşteptărilor pentru obţinerea unor servicii provoacă oboseală
fizică şi psihică a turistului , diminuează efectele recreative ale vacanţei . De asemenea ,
influenţe negative asupra stării de spirit a turistului şi indirecte asupra dimensiunilor
circulaţiei turistice are şi nivelul costurilor serviciilor oferite şi anume situarea lor peste
posibilităţile financiare ale consumatorului, concordanţa între nivelul acestora şi
calitatea prestaţiilor .
Cunoaşterea prin intermediul curbelor de variaţie , a indicilor de sezonalitate şi
coeficienţilor de concentrare a distribuţiei în timp a cererii turistice în zonă , este
importantă pentru orientarea eforturilor în vederea satisfacerii corespunzătoare a
nevoilor consumatorilor şi pentru găsirea soluţiilor de diminuare a efectelor negative ale
concentrării , prelungirea perioadelor de re şi post sezon, reducerea parţială sau totală a
extrasezonului.
Cele mai eficiente soluţii pot fi considerate următoarele:
 Prelungirea sezonului de vârf şi etalarea vacanţelor prin oferirea unor facilităţi
de tarife şi preţuri atractive pentru serviciile turistice în perioadele pentru care
se preconizează sporirea intensităţii circulaţiei turistice . Acest lucru se va putea
realiza prin diferenţierea corespunzătoare a tarifelor;
 Intensificarea preocupărilor pentru sporirea gradului de atractivitate a
obiectivelor turistice din zonă (diversificarea serviciilor de agrement , realizarea
unor programe complexe) în perioadele de extrasezon;
 Intensificarea colaborării cu organismele naţionale şi internaţional de turism;
 Lansarea , respectiv continuarea acţiunilor de propagandă şi publicitate
turistică pentru promovarea turismului în extrasezon.
Alături de aceste elemente, dezvoltarea economico-socială contribuie la
intensificarea circulaţiei turistice şi atenuarea sezonalităţii .Sporirea veniturilor şi
modificarea structurii consumului , urbanizarea şi creşterea disponibilităţilor de timp
liber, programarea vacanţelor şi posibilitatea scindării concediului în mai multe etape,
intensificarea deplasărilor la sfârşit de săptămână , au acţiune mai profundă şi de
durată asupra repartizării în timp a activităţilor turistice.
În paralel cu aceste eforturi , trebuie să existe o preocupare permanentă pentru
folosirea eficientă a personalului şi mai ales calificarea forţei de muncă, astfel încât
aprecierile turiştilor să fie la niveluri calitative favorabile .
5.5.2Politica ţărilor europene în crearea ofertelor de turism rural

În Franţa, toate lanţurile naţionale îşi îndreaptă atenţia în acest domeniu printr-un efort
maxim. De notat că, în iunie 1991, ghidul naţional editat de Logis de France a fost al
treilea best-seller în Franţa.
Logis de France reprezintă de departe cea mai mare parte din Hotelăria rurală
franceză. Este organizat, din punct de vedere geografic, prin asociaţii departamentale,
care editează un pliant departamental.
Altă particularitate constă în clasamentul intern, folosind în locul stelelor semilune:
grila de clasament, care cuprinde circa 200 de criterii, care fac obiectul unei actualizări
periodice.
Fiecare hotel din lanţ suferă un control complet la fiecare 5 ani, ce poate antrena
coborârea sau urcarea acestuia în clasamentul intern. (Forma de control care constituie
o referinţă de bază pentru elaborarea unei informări la nivel european, în domeniul
hotelărie rurale).
Intervenţiile la nivel de organisme publice naţionale, regionale, departamentale, pentru
finanţarea sau promovare hotelărie rurale, fac obiectul unei convenţii tripartite, care
relevă:
- puterile publice, reprezentate de Ministerul Turismului;
- organisme bancare;
- Federaţia Naţională “Logis de France”.
Această convenţie angajează partenerii la dezvoltarea de acţiuni concrete, în care
iniţiativele sunt repartizate în funcţie de nivelul de competenţă al fiecăreia. Printre
aceste acţiuni remarcăm:
- punerea la punct a procedurilor specifice de finanţare a programelor de modernizare a
Logis de France;
- realizarea de analize a diverselor aspecte ale gestionării hotelurilor Logis şi a grupului;
- organizarea campaniilor de promovare pe pieţele interne şi externe etc.
În Marea Britanie, singurul exemplu de lanţ voluntar în Hotelăria rurală este “Logis of
Great Britain”.
De notat organizarea turismului în Marea Britanie, care divide ţara, geografic, în 12
regiuni, Soţia şi Ţara Galilor având propria lor organizare regională.
În Irlanda există un ghid al conacelor, hanurilor şi hotelurilor rurale, care comportă trei
clasamente diferite, în funcţie de tipul hotelului, amplasamentul geografic şi natura
imobilului.
Reglementările în vigoare, destul de simple şi concise, difuzate prin Oficiul de Turism
Irlandez şi editate de Ministerul Turismului, determină un clasament oficial, pe cinci
categorii.
În Irlanda sa poate observa o reuşită a hotelărie rurale, bine integrate, bine exploatate.
În Portugalia, reglementările hoteliere emise de Direcţia Generală pentru Turism,
ataşată Ministerului Comerţului şi Turismului, marchează acordul acestora pentru
adoptarea unei mărci de calitate şi a unei reţele de comercializare a produselor la nivel
comunitar.
La nivelul Uniunii Europene există organizarea sub formă de EUROLOGIS, care
reprezintă primul exemplu de organizare a unui lanţ de hoteluri independente în spaţiul
rural comunitar.
Logis de France, cu ajutorul partenerilor britanici, a lansat, pentru prima dată în
Marea Britanie, un grup pe sistemul dezvoltat şi etichetat în Franţa de mai mult de 40
de ani, denumit “Logis of Great Britani”.
După lansarea lanţului britanic în Hotelăria rurală, Logis de France şi Logis of Great
Britani sunt în curs de a crea o structură confederativă europeană, care se va numi
94
EUROLOGIS. Contacte au fost stabilite şi în Sania, Italia, Belgia, Germania.

Hotelăria rurală europeană se concretizează azi într-o multitudine de clasa-mente şi
reglementări, din care putem concluziona că reglementările belgiene par suficient de
explicite, mai ales, dacă se îmbină cu un control al mărcii de calitate, control folosit în
realiza-rea clasamentului hotelier la “Logis de France”.
Căutarea unei mărci comune europene apare ca un lucru esenţial, deoarece astfel se pot
realiza acţiuni de promovare şi comercializare comune. Soluţiile sunt multiple: dacă
membrii Uniunii Europene reuşesc să ajungă la un acord în ceea ce priveşte marca
comună europeană, acţiunile de promovare şi comercializare nu vor mai cunoaşte nici
un obstacol.
Campingul în mediul rural

Deşi campingul rural se dezvoltă azi în mai multe ţări ale Uniunii Europene, pentru o
mai bună înţelegere a acestei situaţii este necesar a se ţine seama de:
- activităţile turistice adiacente acestuia, informaţiile colectate pentru fiecare ţară din
Uniunea Europeană, privind globalizarea campingului şi singularizarea taxelor
reglementare şi a echipamentului de camping rural, care depăşeşte cadrul strict al
fermei;
- importanţa structurilor organizaţionale pentru asociaţiile de consumatori; sunt
grupaţi în federaţii naţionale, ce vor să amenajeze terenuri speciale, destinate
campingului şi să contribuie la adaptarea prestaţiilor, în funcţie de nevoile lor;
- relevăm rolul jucat de Federaţia de Camping şi de Touring - Cluburi, pentru
promovarea echipamentelor de camping, prin publicarea de broşuri specializate;
- reliefarea acţiunilor Federaţiei Internaţionale de Camping şi Caravaning, ce grupează
federaţiile naţionale de campeuri şi federaţiile europene de hotelărie în aer liber (care
grupează profesioniştii din campinguri); în fiecare din aceste două organizaţii este avut
în vedere campingul.
Printr-o analiză comparativă, se poate deduce că, campingul rural se modelează
realităţilor diferite existente în statele membre ale Uniunii Europene; fie se limitează la
existenţa în cadrul fermelor din cadrul agroturismului, fie înglobează campingurile
rurale şi private şi campingurile rurale şi municipale.
Campingul din cadrul fermei este mult mai puţin dezvoltat, în funcţie de ţara
respectivă: mai puţin prezent în Irlanda (unde este preferată cazarea în locuinţe ce
aparţin fermei sau mica hotelărie); în Grecia (campingul este mai puţin încurajat din
motive ce ţin de protecţia mediului, a zonelor turistice); în Italia şi Portugalia. Cunoaşte
o dezvoltare extraordinară Olanda (este principala formă de primire a turiştilor la
ferme), în Germania (5% din exploatările agricole), în Franţa (aici există cele două
forme de camping), în Marea Britanie. Este de asemenea, prezent în Belgia şi Sania.
Campingurile rurale private şi municipale sunt cel mai adesea, ocolite de statisticile
globale ce privesc activitatea de campare; de aceea este practic, imposibil să fie
determinate cu precizie.
Din punct de vedere al ofertei turistice în zonele rurale , se remarcă următoarele
tendinţe :
 La nivelul hotelurilor se observă o tendinţă de creştere lentă şi dificultăţi în
adaptarea la noile standarde de confort cerute de noua clientelă . De altfel ,
hotelurile neclasificate din zonele rurale manifestă un declin major.
 Apartamentele , pensiunile şi satele de vacanţă axate pe selfcatering înregistrează
o tendinţă ascendentă , fiind preferate de familii
 Cazarea la localnici (în special la fermieri) înregistrează , de asemenea, o creştere

rapidă în ceea ce priveşte numărul şi calitatea serviciilor oferite . De exemplu , în
Austria , circa 25% dintre ferme primesc oaspeţi de 100 de ani , această formă
asigurând un trai sigur şi decent pentru aproximativ 10% din totalul fermierilor
austrieci.
Ca atare , activităţile turistice în spaţiul rural au apărut în fermele şi pensiunile
rurale cu activităţi agricole variate, de mici dimensiuni, care dispun şi de un cadru
natural atractiv şi de implicarea mai activă a administraţiei publice locale în
asigurarea infrastructurii , a unor minime servicii comerciale, de agrement, sănătate.
96
Capitolul VI
MANAGEMENTUL DEZVOLTĂRII ACTIVITĂŢII

PROMOŢIONALE ÎN DOMENIUL AGROTURISMULUI
6.1 Factori şi motivaţii ce influenţează dezvoltarea

turismului rural
Intensitatea activităţilor de turism rural, constituie o rezultanta a multitudinilor de

factori care în permanenţă se modifica la nivel local, naţional si mondial. Principalii
factori sunt legaţi de: nivelul de dezvoltare economico-socială a ţării sau a anumitor
regiuni consacrate, acest factor fiind concretizat prin produsul naţional brut pe locuitor;
preţurile si tarifele practicate în cadrul cheltuielilor directe si indirecte în deplasările
ocazionale pentru turismul rural; oferta turistică în mediul rural, care prin calitate si
diversificare, poate atrage turiştii în anumite regiuni; progresul tehnic cu referire, mai
ales, la posibilităţile de deplasare a turiştilor în diferite regiuni; mutaţiile geografice şi
îmbinarea acestora cu circulaţia turistică rurală; creşterea gradului de urbanizare ce
generează nevoile de recreere a populaţiei în mediul rural; cheltuielile mai reduse ale
turismului în mediul rural comparativ cu deplasările turistice în cadrul altor areale
turistice cu renume din ţara şi străinătate etc.
De menţionat că opţiunea turistului pentru una sau alta dintre formele de turism în
general şi pentru turismul rural în special este legată de acţiunea concomitentă a acestor
factori, cu un caracter obiectiv sau subiectiv şi care constituie problematici cu o anumită
specificitate.
• O primă problemă o constituie progresul înregistrat în transporturi, prin care se pot
diminua substanţial influenţele negative ale factorului timp-distanţa şi ca atare, se poate
amplifica ponderea călătoriilor turistice pe distanţe lungi şi chiar în cadrul unor
sejururi în mediul rural. Efectiv este pusă în discuţie existenţa unor reţele de drumuri
modernizate în satele româneşti. Amploarea industriei automobilelor, nivelul de
echipare a traseelor rutiere acţionează în mod deosebit şi în direcţia formei de turism
rural; ne referim la distanţele de transport şi la starea drumurilor. În utilizarea
timpului său liber, turistul doreşte ca durata transportului până la zona (regiunea)
aleasă pentru petrecerea timpului liber (sejurului) să fie cât mai scurtă.
• Modificarea raportului între cerere şi ofertă în cadrul pieţei turistice rurale este
permanent supusă modificărilor. Aceasta problemă este însă strict legată de produsul
turistic, a cărui cerere este dominantă, dar la care se cere şi o calitate din ce în ce mai
bună, pe care oferta nu reuşeşte întotdeauna să o satisfacă. Ne referim, în special, la
gradul de confort oferit de locuinţe şi elementele auxiliare, cum sunt transportul,
excursii, activităţi de agrement şi baza materiala adecvată, alături de atitudinea psihica
a săteanului de a atrage orăşeanul în activităţile specifice - considerate tradiţionale - în
mediul rural.
Ciclul de sezonalitate în activitatea turistică este o problemă, în sensul implicaţiilor
provocate de concentrarea sezonieră a activităţii turistice în anumite perioade ale
anului. Or în turismul rural o bună parte din timpul perioadelor de sejur corespunde cu
activităţile din agricultură, uneori chiar suprapuse cu campaniile agricole. Deci se pun
probleme de ordin cantitativ al atenuării sezonalităţii, respectiv al prelungirii perioadei

de sejur turistic, dar şi din punct de vedere calitativ al menţinerii şi creşterii chiar, al
nivelului calitativ pentru produsul turistic. În perioadele considerate nefavorabile este
necesar ca prin politici şi strategii adecvate să se compenseze diminuarea atractivităţii
factorilor naturali cu elemente suplimentare de atractivitate prin menţinerea cererii de
servicii turistice la un volum şi nivel corespunzător.
• Elementele de propagandă şi informare turistică au un rol deosebit în cunoaşterea
ofertei turistice în mediul rural. Ca atare, pentru turistul potenţial se pune problema de
a cunoaşte efectiv oferta turistică într-o formă obiectivă, referindu-ne la produsul
turistic. Acolo unde aceste elemente sunt cunoscute exista şi o extindere şi chiar o
permanentizare a multitudinilor forme de turism rural. La aceasta se poate adăuga
poziţia slabă de negociatori pe piaţa turistică a locuitorilor din mediul rural, generată,
mai ales, de lipsa informaţiilor privind, mai ales, cererea de produs turistic, acesta nu
poate face previzionarea activităţilor turistice proprii, cu posibilităţi de apariţie a
riscurilor pentru producătorul agricol. Deci propaganda şi publicitatea pot exercita o
influenţa deosebită asupra manifestării.
• Problema circulaţiei turistice în mediul rural este foarte mult influenţată de elemente
de natură sociologica, cu referire la sporul si veniturile populaţiei, structura pe vârste
etc., elemente care imprima o anumita predilecţie în atracţiile rurale. Formele de
pelerinaj religios se impun din ce în ce mai mult în structura activităţilor de turism
rural.
• Problema raportului dobânzi-investiţii, este sesizată de necesitatea înfiinţării sau
modernizării obiectivelor de investiţii aferente turismului rural dar şi a posibilităţile de
acordare a sumelor necesare. Acestea, constituind elemente care condiţionează
dezvoltarea turismului rural. În frecvente cazuri, producătorii agricoli din zonele cu
vocaţie turistică, evită preluările de credite, tocmai datorită unor dobânzi exagerate.
• Creşterea disponibilităţii de timp liber, datorită reducerii săptămânii de lucru, a
mărimii duratei concediului de odihna, a posibilităţilor de fragmentare a vacanţei, a
interpunerii unor perioade de inactivitate, datorită sezonalităţii producţiei unde îşi
desfăşoară activitatea turistul potenţial etc., se constată amplificări ale cererii pentru
forma de turism rural.
• Factorii şi motivaţiile psiho-sociologice sunt din ce în ce mai luate în considerare. Este
vorba de atracţia faţă de elementele patriarhale din mediul rural, dorinţa de a cunoaşte
natura, tezaurul cultural-folcloric, elementele de agrement şi animaţie oferite de vocaţia
unei zone rurale în anumite perioade ale anului etc.
În acest context se îmbină motivaţiile estetice (nevoia de frumos, ordine, armonie,
naturaleţe, etc.) cu curiozitatea de a culege informaţii asupra ospitalităţii populare,
artizanat, ritualuri etc.
Or toate acestea au o influenţa indirectă, dar cea mai importanta pentru turistul
potenţial, adică a “terapiei anti-stress”.
6.2 Ecoturismul şi perspectiva dezvoltării durabile în România
Turismul a devenit un fenomen de masă de-abia în a doua jumătate a secolului XX, mai
ales în ultimii 20-30 de ani. Printre principalii factori care au favorizat acest proces se
numără, desigur, creşterea veniturilor pe cap de locuitor, dezvoltarea deosebită a
transporturilor, creşterea nestăvilită a mijloacelor de comunicare în masă (presa, radio,
98
televiziune), creşterea substanţiala a timpului liber etc.

Dar, creşterea spectaculoasă a numărului turiştilor, a atras după sine o dezvoltare a
unei noi industrii; s-a constatat că veniturile din turism sunt în continuă creştere.
Pe lângă avantajele şi foloasele sociale, şi cele economice este necesar a se ţine seama
dezavantajele, pe care le poate genera o astfel de dezvoltare accelerată.
În situaţiile în care turismul nu e planificat şi controlat, el poate da naştere unor
tulburări sociale foarte serioase şi în ce priveşte conservarea mediului.
De asemenea unele efecte negative ale exploziei turistice ţin, în primul rând, de
organiza-rea si planificarea dezvoltării turismului, în amplasarea şi amenajarea
hotelurilor şi vilelor, campingurilor, bazinelor de înot, terenurilor de distracţie, cailor de
acces, parking-urilor etc., având aproape invariabil prioritate considerentele financiare,
atragerea a cât mai multor turişti, îndeosebi străini, care să “aducă” valută si profituri
considerabile.
Tot în cadrul activităţilor de turism are loc distrugerea unor peisaje naturale
încântătoare, desecarea unor spaţii umede, de mare însemnătate biologică, distrugerea
vegetaţiei naturale şi adeseori, înlocuirea acesteia cu specii mai decorative importante.
Toate acestea semnifică, de fapt, o gravă degradare a mediului geografic.
Dezvoltarea societăţii umane a dus la limitarea şi chiar dispariţia multor specii de plante
şi animale, la îngustarea zestrei genetice a biosferei, în afara acestor vietăţi pierdute fără
urmă, numeroase alte plante sunt ameninţate cu dispariţia. Deci este necesară ocrotirea
unor specii rare (monumente ale naturii) întrucât, evoluţia fiind ireversibilă, speciile
odată dispărute, nu se mai refac.
Deşi sistemul economiei de piaţa şi stilul de viaţă tind să creeze un mediu omogen,
tradiţiile culturale strict legate de resursele locale şi de nevoile reale, impuse de factorii
naturali au un rol important în păstrarea sănătăţii, a diversităţii parametrilor ecologici
locali. Ca atare, dezvoltarea durabilă trebuie să prezinte anumite soluţii, modele de
dezvoltare alternative, tehnici curate, nepoluante, schimbarea modelelor de producţie şi
de consum actuale, care contribuie la distrugerea echilibrelor geobiochimice ale Terrei.
Turismul ecologic constituie o formă de turism, care presupune păstrarea mediului
natural şi promovarea tradiţiilor culturale. Conform unor definiţii foarte utilizate,
ecoturismul este un turism practicat în spaţii puţin modificate de om şi care trebuie să
contribuie nemijlocit la protecţia şi la bunăstarea populaţiilor locale.
Elementele ce caracterizează turismul rural pot fi identificate încadrate chiar şi în
proiectele de ecoturism pentru care pot fi enunţate următoarele:
- utilizarea unor mijloace de transport colective cu costuri energetice moderate
(mijloace nemotorizate);
- alegerea unor destinaţii mai aproape de domiciliu şi mai puţin fragile, din punct de
vedere ecologic;
- construcţia unei infrastructuri de primire, care să lase intacte peisajele tradiţionale,
spaţiile sălbatice;
- mobilizarea şi implicarea tuturor gestionarilor de spaţiu rural: proprietarii de ferme
agricole, vechile vestigii istorice, pădurile private etc., precum şi dezvoltarea unor
structuri de primire adaptate naturii;
- o gestionare mai bună a siturilor protejate deja solicitate (cum sunt parcurile natura-
le), introducând mijloace de evaluare a vizitatorilor, cota/procentajul, capacitatea de
încărcare, zonarea, sensibilizarea;
- o planificare regională de mediu, gestionarea transporturilor, prospectarea limitelor
până la care se pot face intervenţii şi schimbări;
- stabilirea codurilor de bună conduită, de practică şi de bună funcţionare a industriei
turistice;
- realizarea manualelor de gestionare a mediului pentru structurile de primire.

Conceptul de dezvoltare durabilă incumbă performanţe pe trei planuri:
• de ordin economic: creşterea gradului de exploatare şi valorificare a resurselor;
• de ordin ecologic: reciclarea, evitarea degradării mediului, reducerea sustragerii
terenurilor din circuitul agricol;
• de ordin social: creşterea numărului locurilor de muncă, practicarea unor meserii
tradiţionale, atragerea populaţiei în practicarea turismului, ca măsuri de regenerare
fizică şi psihică etc.
Conceptul de turism durabil este legat de procesul de creştere a populaţiei, a nivelului
său de trai şi a capacităţii de suport a mediului natural. Strategia de realizare a unui
turism durabil presupune:
- respect şi grija faţa de modul de viaţă al comunităţilor umane;
- creşterea nivelului de viaţă al habitatelor umane;
- conservarea Bio-ecosistemului Terrei, a Bio-diversităţii acestora;
- reducerea exploatării resurselor epuizabile şi păstrarea capacităţii de susţinere a
Terrei;
- schimbarea atitudinii individuale în favoarea dezvoltării durabile;
- posibilităţile comunităţilor de a-şi păstra propriul mediu ambiant, paralel cu realiza-
rea cadrului naţional pentru dezvoltarea şi conservarea integratoare.
În condiţiile încorporării principiilor dezvoltării durabile în strategia de dezvoltare a
României, valorificarea superioară a resurselor turistice se impune cu pregnanţa. Pot fi
enunţate şi detaliate următoarele obiective:
• Obiective strategice. Stimulentele oferite de către Guvern pentru dezvoltări turistice,
încadrează pârghii politico-economice folosite în realizarea obiectivelor stabilite prin
politica dezvoltării durabile în domeniul turismului. O enumerare a obiectivelor
strategice, care sunt asamblate frecvent în planurile din turism, poate fi conturată astfel:
a.) dezvoltarea unui sector turistic care, sub toate aspectele şi la toate nivelurile, să se
situeze la o calitate superioară şi nu întotdeauna la costuri ridicate;
b.) încurajarea folosirii turismului, atât în schimburile culturale, cât şi în cele
economice;
c.) repartizarea beneficiilor turismului, atât direct, cât şi indirect;
d.) conservarea resurselor naturale şi culturale corelate cu premisele dezvoltării
turismului, prin care să se reflecte tradiţiile locale;
e.) acordarea unui larg sprijin sectoarelor unde se intersectează turismul local cu cel
internaţional, cu referire la existenţa unor politici şi programe de dezvoltare avându-se
în vedere mai ales sistemele financiar-economice;
f.) maximizarea încasărilor valutare, pentru a asigura excedentul balanţei de plaţi;
g.) atragerea turiştilor cu posibilităţi financiare ridicate;
h.) creşterea populaţiei ocupate, în general şi în mod deosebit, direct sau indirect, în
turism;
i.) încurajarea regiunilor periferice (mai puţin favorizate), prin creşterea veniturilor şi a
populaţiei ocupate şi de aici, oprirea emigraţiei.
Este important, pentru început, să se asigure că obiectivele strategice nu intra în conflict
unele cu altele şi ca stimulentele oferite investitorilor sunt compatibile cu asemenea
obiective.
• Elaborarea planurilor. Orice plan de acţiune trebuie să includă, pe lângă arealul protejat
şi regiunea înconjurătoare şi integrarea, pe cât posibil, în strategia naţională a
dezvoltării durabile a turismului. Elaborarea planurilor se bazează pe o largă cooperare
între ecologi, organizatorii de turism şi populaţia locală. În general, aceste planuri
includ următoarele:
100
- stabilirea clară a scopurilor de protecţie, discuţii şi acorduri privind scopurile

dezvoltării durabile a turismului cu alţi parteneri;
- inventarierea resurselor naturale şi culturale, prin care analizarea informaţiilor
obţinute pot fi încadrate în potenţialul turistic;
- alcătuirea unor echipe de lucru care să includă populaţia locală, cu organizaţii
regionale sau locale, guvernamentale sau nonguvernamentale interesate în dezvoltarea
turismului;
- identificarea valorilor şi posibilităţilor ce pot sta la baza turismului durabil;
- aprecierea capacităţii de susţinere a diferitelor areale turistice din zonele protejate la
nivelul standardelor de mediu şi care să fie menţinute în timp şi spaţiu;
- nevoia unui management specific, astfel ca zonarea şi selecţia să fie legate de inter-
pretare şi educaţie;
- politica de stabilire a căilor şi mijloacelor de circulaţie şi dezvoltare a sistemelor de
transport durabile;
- expunerea completă a strategiei promoţionale şi de comunicare pentru promovarea
ideii de areale protejate în managementul tehnic al noilor produse turistice;
- stabilirea programelor de monitorizare a tuturor arealelor protejate, privind vizitarea
şi revizuirea planurilor de dezvoltare, cu menţinerea standardelor de mediu;
- aprecierea nevoilor de exploatare a resurselor existente într-un teritoriu, care să
includă măsuri de instruire şi educare.
• Scopurile turismului durabil pentru zonele protejate, care pot fi delimitate prin
următoarele:
- scopuri de mediu:
- conservarea pe termen lung care este considerat principalul scop;
- mai buna cunoaştere şi conştientizare de către populaţia locală şi vizitatori a problemei
de conservare a mediului.
- scopuri sociale:
- sentiment de satisfacţie şi bucurie pentru vizitatori;
- nevoia de creştere a nivelului de viaţa şi a calificării populaţiei locale;
- demonstrarea alternativelor aferente turismului de masă şi de grup alături de
promovarea turismului durabil în toate formele sale;
- considerarea turismului durabil ca parte a culturii locale şi naţionale;
- posibilitatea ca toate sectoarele societăţii să aibă şansa de a se bucura de zonele
protejate.
- scopuri economice:
- dezvoltarea şi stabilitatea resurselor de muncă locale;
- creşterea nivelului de viaţă a localităţilor;
- exploatarea echilibrată a resurselor naturale antropice existente.
• Obiective prioritare în domeniu, care pot fi structurate astfel:
Obiectivele generale:
- reconstituirea rolului şi locului prioritar al turismului în cadrul economiei naţionale
determinate de importanţa economică, socială, educativă şi ecologică a acestui domeniu;
- satisfacerea optimă a nevoii sociale de recreere, odihnă, sănătate, sport, cunoaştere sau
alte motivaţii similare, a populaţiei ţarii noastre, prin exploatarea eficientă a
patrimoniului natural şi antropic, inclusiv a bazei materiale turistice, cu păstrarea
nealterată a mediului înconjurător;
- asigurarea concordanţei între valoarea potenţialului turistic şi nivelul tehnic al bazei
materiale şi al calificării forţei de muncă din turism;
- optimizarea economico-socială a activităţii turistice.
Obiective de ordin economic:
- reintegrarea României, inclusiv prin turism, în circuitul economic mondial;

- sporirea rolului turismului în realizarea unei economii competitive, eficiente, prin
aportul acestui sector al serviciilor;
- echilibrarea balanţei externe de plăţi; încasările din turismul internaţional reprezintă
în actuala etapă sub 1% din încasările valutare realizate prin comerţul exterior, aportul
turismului la balanţa de plăţi a României, putând fi de peste 5%, asemănător ţărilor cu
turism dezvoltat;
- reducerea şomajului şi a fenomenului inflaţionist;
- optimizarea structurii macroeconomice;
- stimularea iniţiativei particulare şi deci, a activităţii agenţilor economici;
- dezvoltarea proprietăţii private şi implicit, dezmembrarea structurilor de tip
monopolist;
- încurajarea investiţiilor economico-sociale;
- integrarea ofertei turistice în circuitul turistic internaţional;
- dezvoltarea echilibrată a tuturor zonelor ţării, inclusiv a celor considerate în prezent
că sunt lipsite de o ofertă atractivă.
Obiective de ordin social:
- asigurarea accesului la turism a celor mai largi categorii de populaţie;
- asigurarea de condiţii de practicare a turismului accesibile categoriilor de populaţie cu
venituri diferenţiate;
- orientarea programelor turistice şi a investiţiilor, în funcţie de nevoile de amplificare a
funcţiei sale social-educative;
- dezvoltarea turismului pentru categoriile defavorizate ale populaţiei (handicapaţi,
vârsta a treia) şi pentru tineret;
- stabilizarea forţei de muncă în diferite zone ale ţării;
- educaţia populaţiei pentru practicarea turismului.
Obiective culturale:
- punerea în valoare pe scara largă a patrimoniului cultural şi istoric al ţării;
- popularizarea, pe diferite căi, a valorilor culturale şi istorice autohtone;
- dezvoltarea turismului religios şi de pelerinaj.
Obiective de natură ecologică:
- protejarea şi conservarea mediului înconjurător, inclusiv a resurselor turistice,
acordându-se o deosebită atenţie păstrării atractivităţii şi funcţionalităţii unor suturi sau
resurse turistice;
- prevenirea degradării resurselor turistice;
- sporirea activităţii componentelor valoroase ale mediului înconjurător sub aspect
turistic.
Totodată se poate arăta că pe lângă agenţii economici din turism, beneficiari ai acestor
investiţi sunt şi ceilalţi agenţi economici din întreaga economie românească.
• Sursele şi condiţiile dezvoltării durabile:
Dezvoltarea durabilă în turism se poate realiza, în cea mai mare măsura, prin resursele
economico-financiare proprii ale agenţilor economici cu capital de stat, privat şi mixt, ca
şi prin atragerea capitalului străin. Aceste surse vor fi folosite pentru dezvoltarea şi
modernizarea bazei materiale turistice, ridicarea calităţii şi diversificarea prestaţiilor
turistice, inclusiv pregătirea personalului din domeniul turismului, precum şi pentru
acţiuni promoţionale ale ofertei turistice româneşti.
Sprijinul statului şi administraţiilor publice locale, prin alocarea de fonduri bugetare
este imperios necesară în extinderea şi modernizarea infrastructurii turistice, fără de
care nu se poate realiza progresul turismului românesc. Totodată, acest sprijin este
necesar pentru dinamizarea dezvoltării generale a turismului, în sensul asigurării unui
102
sistem de pârghii şi mecanisme economico-financiare şi de facilităţi acordate atât

întreprinzătorilor din domeniul turismului, cât si turiştilor.
• Efecte pozitive de ordin economic:
Valoarea adăugată în ecoturism este considerabilă şi datorită următoarelor
considerente: importul de materii prime pentru această ramură este nesemnificativ; nu
este o ramură emergo-intensivă; utilizează, în mare măsură, materii prime autohtone,
practic inepuizabile; permite transferarea în valută a unor produse sau manoperă,
neexploatabile pe altă cale. Referitor la nevoile de valută convertibilă se poate arăta că
în etapa de formare a capitalismului, acestea pot fi satisfăcute prin turism, relativ
repede şi cu eforturi minimale.
Cursul de revenire în turism este avantajos, comparativ cu alte ramuri, întrucât,
realizându-se ca export invizibil (în interiorul ţării), la produsele turistice nu se mai
adaugă şi cheltuieli de ambalare, transport, asigurare etc., nu sunt grevate de taxe
vamale. Turismul prezintă o parte însemnată a consumului intern, antrenând, direct sau
indirect, importante cantităţi de produse industriale, prin aplicarea desfacerilor de
mărfuri cu amănuntul şi prestărilor de servicii.
• Efecte favorabile de ordin social:
Aceste efecte urmăresc creşterea nivelului calităţii vieţii, cu referire la mutaţii
macrostructurale, generate de dezvoltarea turismului, putându-se enumera:
- asigurarea condiţiilor ca largi categorii sociale ale populaţiei să fie integrate într-o
forma de activitate turistică, indiferent de nivelul veniturilor sau nivelul de cultură;
- îmbunătăţirea condiţiilor de trai pentru populaţia din toate zonele turistice, efectele
fiind resimţite mai ales, la nivelul populaţiei rezidente;
- prevenirea sau înlăturarea efectelor de stres resimţite de populaţie, în condiţiile de
creştere considerabilă a acestuia în perioada actuală;
- schimbarea mentalităţii oamenilor cu privire la relaţiile dintre sat şi oraş, la caracterul
benefic al impactului între culturile celor două medii de viaţă, la necesitatea participării
la diferite acţiuni turistice, care nu vor trebui considerate ca un “lux”, ci ca o necesitate
de viaţă.
• Efecte ecologice scontate:
- dezvoltarea conştiinţei ecologice a populaţiei;
- sporirea atractivităţii resurselor turistice;
- limitarea accesului turistic de masă în unele zone ecologice sensibile (rezervaţii ale
biosferei, parcuri naturale şi naţionale etc.);
- diminuarea efectelor distructive rezultate din activitatea economică sau circulaţia
turistică necontrolată, asupra resurselor turistice.
- acceptarea ideii dezvoltării durabile a turismului românesc nu întâmpină obstacole de
fond. Dificultatea constă în precizarea elementelor operaţionale, adaptate actualei
perioade de tranziţie.
6.3 Politica de dezvoltare şi protejare a turismului rural în

ţările U.E. Strategii de marketing în turismul rural
din ţările europene
Politicile dezvoltării şi protejării turismului rural au permanent în vedere considerente

legate de existenţa unor condiţii naturale cu caracter permanent, la care sunt
implementate rezolvarea problemelor economico-sociale ale fiecărei ţări a U.E. Ca
atare, politicile de integrare în piaţa turistică, se referă, în special, la:

- formarea şi lărgirea treptată a unei structuri turistice specifice fiecărei ţări, ţinând
seama de mutaţiile socio-economice pentru fiecare perioadă. Ne referim, în acest caz, la
poluarea ariilor teritoriale, popularea zonelor defavorizate, accesul la diferite forme de
turism rural a păturilor sociale cu un nivel scăzut al veniturilor etc.;
- formarea şi dezvoltarea pieţelor concurenţial şi în turismul rural concomitent cu
impunerea unui sistem de standarde de calitate existent în ţările U.E. Este vorba de
formarea şi dezvoltarea pieţelor, prin încadrarea într-un sistem eficient de stabilizare
macro-economică;
- existenţa, pe o lungă perioadă de timp, a unei liberalizări a politicilor de dezvoltare
rurale, a liberei iniţiative în turismul rural, concomitent cu o permanentă adoptare şi
adaptare a actelor normative, la elementele aplicative cu caracter benefic (se pot face
referiri, în special, la adaptarea permanentă a structurilor turistice, a raportului dintre
activităţile încadrate la turismul rural, o permanentă accelerare a elaborării actelor
legislative etc.);
- politica ajutoarelor de stat pentru majoritatea formelor de turism rural;
- prin politicile de dezvoltare a turismului rural din ţările U.E. se urmăresc permanent şi
efectele în sectoarele de complementaritate şi anume: sectoarele care asigură baza
tehnico-materială în turismul rural; sectoarele care realizează amenajările de
infrastructură generală şi agroturistică (exemple: drumuri, instalaţii, amenajarea
teritoriului); sectorul comercial (cu referire la cererea de mărfuri a turiştilor); în
sectorul industriilor uşoare şi alimentare; în sectoarele de prestări de servicii cu caracter
general, de care beneficiază şi turiştii şi în sectoarele cultural-artistice frecventate de
turişti. Or politicile ţărilor europene au fost de a facilita nu numai activităţile de turism
rural propriu-zis, ci şi acordarea de avantaje şi priorităţi şi acestor sectoare, care se
încadrează mediului integrator al turismului rural, creându-se, astfel, un sistem
integrant bine consolidat;
- existenţa ţărilor în U.E., pornind de la programele privind dezvoltarea unor sectoare
prioritare, atenuarea unor dezechilibre etc., a făcut necesară o integrare şi în domeniul
turismului rural. Pot fi sesizate elementele comune simple, care privesc libera circulaţie
a turistului, preţuri aproximativ egale pentru bunurile de consum etc., alături de
problemele cooperării în turismul rural, concretizate prin programe, integrări,
seminarii pe diferite teme (forţa de muncă, baza tehnico-materială, gestiunea zonelor
rurale, management, marketing etc.). Pentru toate aceste forme de programe, care sunt
nominalizate pe ţări sau grupe de ţări ale U.E., au precizate costurile totale ale
programelor de cooperare, dar ce este mai important şi contribuţia U.E.; această
contribuţie este de circa 30%, putând ajunge la 100%. Dată fiind subvenţionarea
acestor programe de dezvoltare, nici nu se pune problema nerealizării acestora, cu atât
mai mult cu cât întotdeauna sunt nominalizate şi formele de control adecvate.
În acest context, al politicilor de dezvoltare a turismului rural, pot fi delimitate laturile
strategice de marketing, cu specificitatea regională a ţărilor europene.
Promovarea turismului rural în ţările U.E. este concretizată prin forme tradiţionale şi
adaptabilitatea unor reţele de promovare. Mijloacele tradiţionale de promovare se
referă la obiecte publicitare şi suporturile de vânzare (ghid, broşura, pliante, catalog),
prezente în saloanele de turism, utilizarea mass-mediei (publicaţii, radio, TV etc.).
Totodată, orice ţară din U.E. utilizează şi reţele de promovare bancară (specifică pentru
Germania, Belgia, Franţa, Ţările de Jos), forme de promovare teritoriale turistice
(pentru Germania, Belgia, Franţa) şi cluburi (existente în Germania, Ţările de Jos). Prin
metode şi tehnici adecvate fiecărei forme de promovare sunt elaborate programe
specifice unitare, în care sunt redate în mod analitic principalele etape de parcurs:
104
prezentarea ofertei de cazare, inventarierea principalelor avantaje ale zonei,

posibilitatea practicării de către turist a unor activităţi specifice zonei, prezentarea
principalelor activităţi recreative, nominalizarea elementelor de atracţie etc.
Comercializarea produsului turistic în cadrul ţărilor U.E. este diferenţiată din punct de
vedere organizatoric. Astfel:
- în Germania există forme de rezervare la nivel regional sau relaţii directe între
proprietari şi agenţiile de voiaj. Aceste forme se manifestă şi în Belgia, Marea Britanie.
Relaţiile din reţeaua profesională rămân la iniţiativa proprietarilor;
- în Franţa, ţară care deţine situaţia de lider în turismul rural, cuprinde toate
modalităţile de comercializare a produsului turistic rural. Adică sub formă centrală de
rezervare automatizată (International Cafe' Cloutte), centrale de rezervare
departamentale, naţionale şi internaţionale, servicii comerciale şi vânzări directe către
proprietari (Federation Nationale des Gites de France), fără serviciul comercial
(Cleconfort France), numai vânzare directă (Loire Ocean Giteset Itineraires,
Agriculture et tourisme). Ca atare, comercializarea produsului turistic este concretizată
printr-o formă internă (centralele de rezervare şi vânzare internă) şi externă (prin
structuri turistice teritoriale, concretizate prin agenţiile de voiaj).
Cooperarea şi parteneriatul în turismul rural din ţările U.E. În aceste ţări, locuitori ai
satelor, în special în zonele cu vocaţie turistică sunt antrenaţi în acţiuni de cooperare
europeană. Aceste acţiuni au un caracter bilateral sau multilateral, la nivel
interregional, transnaţional, scopul fiind obţinerea unui profit reciproc pentru fiecare
partener, prin acţiuni comune de promovare sau de scoatere pe piaţă. Referitor la
această problemă de cooperare sunt semnalate iniţiative privind:
- agroturismul în spaţiul ţărilor U.E., cu referire, mai ales, la primirea turiştilor în
cadrul fermelor agricole. Poate fi exemplificată organizaţia EURAGRITUR, care,
periodic, reuneşte reţele ale sindicatelor naţionale ale agricultorilor şi a asociaţiilor
camerelor agricole, pe de o parte pentru a trata probleme specifice (de ordin social,
fiscal) pentru dezvoltarea activităţii turistice în cadrul exploataţiilor agricole, iar pe de
altă parte de a se diversifica şi consolida activităţile din domeniul turismului rural, în
sensul unei uniformizări pentru toate ţările din U.E.;
- cazarea turiştilor la locuitorii satelor are o largă răspândire în spaţiul rural european.
Este concretizată, mai ales, prin “Federation des Eurogites”, la care sunt aderate 18 ţări,
fiind o asociaţie de drept privat francez. A fost adoptată şi marca EUROGITES,
promovată şi publicată în cadrul unor saloane de prestigiu (Berlin, Bruxelles, Paris).
Este un document cu rol de a informa publicul despre mijloacele de comercializare a
produsului turistic, mijloacele de asistenţă tehnică şi armonizare a normativelor
existente în ţările europene.
Programul de cooperare europeană în turismul rural. Aceste programe încadrează
organizatorii din majoritatea ţărilor U.E. ca parteneri aferenţi. Descrierea proiectelor
redau formele de susţinere a turismului rural, a protecţiei mediului etc., concretizate
prin obiective care să devină operaţionale în diferite zone, iar populaţia să beneficieze de
pe urma dezvoltării turismului rural. Costurile totale şi mai ales, contribuţia U.E. dau o
garanţie a aplicării acestora.
În perspectivă, pentru majoritatea ţărilor U.E. sunt de asemenea, prevăzute reţele de
distribuţie organizate pentru turismul rural, prin precizarea formelor structurale
(numărul de reţele turistice şi a celor bancare, precum şi structura funcţională în cadrul
societăţilor, sucursalelor, filialelor şi agenţiilor, punctelor de vânzare în turismul
organizat), cifrele de afaceri prevăzute şi principalele modalităţi de desfăşurare (acestea
fiind concretizate prin programe operaţionale la nivel regional, departamental, local şi
din străinătate).
În ultimii ani, la nivelul U.E., s-au iniţiat noi programe pe tema “turism şi mediu”,
având la bază diversificarea culturală şi sensibilităţilor de mediu între nordul şi sudul
Europei şi întreaga problematică privind turismul şi mediul înconjurător. Prin această
iniţiativă s-a condus la:
- existenţa unei reţele de experţi în ecoturism, numit Ecotrans, prin care s-a dezvoltat o
Bancă de proiecte pilot şi date, precum şi un buletin informativ, intitulat “Ecoletter”;
- realizarea a două lanţuri hoteliere ecologice;
- crearea de manuale şi module privind formarea gestiunii de mediu;
- iniţierea unor module de planificare regională. Acestea au fost concretizate prin forme
de regrupare a marilor lanţuri hoteliere internaţionale şi de hoteluri rurale, pentru a
promova practicile de protecţie a mediului, cum sunt: Iniţiativa Internaţională a
Hotelurilor de Mediu, iniţiată în Anglia, regrupată în marile lanţuri hoteliere ca: Accor
şi Meridian, Grecotel, în Grecia, Albergia Ecologică în Italia; acestea funcţionează pe
principiul grupurilor de mediu prin care se oferă permanent consultaţii asupra
constituirii şi funcţionării întreprinderilor.
Începând din 1995, U.E. s-a preocupat şi de latura tehnică a proiectelor considerate
novatoare, lansându-se acţiuni privind responsabilitatea industriei turistice europene. Se
fac referiri la: preţul major al turismului şi mediului înconjurător; atragerea spre oferta
de proiecte de gestionare a fluxurilor de vizitatori, a transporturilor şi crearea de reţele
de informare pentru turism şi mediu.
Utilitatea acestor programe este de real folos în dezvoltarea turismului rural
contemporan şi integrarea activităţilor cu celelalte ţări din estul Europei. Această
afirmaţie se poate fundamenta prin:
- relaţia populaţiei rurale cu mediul de piaţă, în urma cărora să poată cunoaşte
dimensiunea constructivă (de unde şi cum se pot achiziţiona materialele de construcţie)
şi dimensiunea estetică (poziţia construcţiei, culoare, forma arhitecturală etc.);
- cunoaşterea şi îmbunătăţirea unor elemente ce exprimă, pe de o parte, universul şi
mediul de trai al locuitorilor din mediul rural, iar pe de altă parte, spiritul comunităţii
în care trăieşte;
- determinarea nivelului de trai din zonă şi chiar cunoaşterea categoriilor de popula-ţie
în situaţie de sărăcie sau care riscă să ajungă în această situaţie;
- nivelul de cultură al populaţiei rurale;
- modul şi formele penetraţiei inovaţiei tehnice în mediul rural;
- receptivitatea la noile activităţi, între care se numără şi turismul rural, ca expresie a
mentalităţii individului şi a colectivităţii;
- evoluţia relaţiilor de familie, cu referire la convieţuirea intergeneraţională, statutul
civil al fiecărui membru de familie şi corelarea cu sursa individuală de venituri,
activitatea depusă în familie etc.;
- posibilităţi de libertate a locuitorilor din localităţile rurale şi a dreptului de afirmare a
iniţiativelor. Acest deziderat este legat, pe de o parte, de posibilităţile intelectuale, dar şi
de independenţa legată de obţinerea veniturilor, proprietatea pe care o posedă şi mediul
integra-tor (ansamblul legităţilor din zona în care îşi desfăşoară activitatea).
Numai o abordare sub aspect complex a aşezărilor rurale este în măsură să evidenţieze
particularităţile ei generale şi zonale, ce pot duce la dezvoltarea turismului rural. Or în
acest context este necesar a se cunoaşte reacţia de răspuns a statului, concretizată
printr-un sistem de pârghii pentru o protecţie socială a micului producător agricol.
În România, prin apariţia Legii nr. 50/1991 (a autorizării construcţiilor) şi a Ordinului
Ministrului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului nr. 91/1991, se stabilesc
modalităţi concrete de dezvoltare coordonată a localităţilor urbane şi rurale. Astfel, s-a
instituit elaborarea planurilor urbanistice pentru aşezările rurale, precum şi a unor
106
asemenea planuri de amenajare a teritoriului intercomunal.
6.4 Cooperare şi parteneriat în turismul rural

Dezvoltarea contemporană se confruntă şi în activităţile de turism rural, cu o serie de
probleme de semnificaţie majoră, atât pentru prezent, cât şi pentru viitor. Se vorbeşte
din ce în ce mai mult despre posibilităţile şi modalităţile de funcţionare a turismului
rural şi implicaţiile sale în mediul sătesc. Asocierea şi cooperarea în sfera turismului
rural îmbracă forme diferite, atât în ceea ce priveşte cadrul în care se realizează, cât şi
ca structuri specifice de activitate. Aceste forme se adaptează, însă, la nivelul forţelor de
producţie şi la sistemul de organizare existent în mediul rural. Legat de dezvoltarea
cooperării în turismul rural, se pot lua în discuţie următoarele probleme, considerate
specifice.
6.4.1 Cunoaşterea formelor de intervenţie a colectivităţii locale

pentru constituirea regiunii (bazinului) turistice locale
În noţiunea de bazin turistic local, se încadrează atât producţia turistică, cât şi sistemul
de organizare publică. Referitor la această problemă, un rol important revine
colectivităţilor locale, ce se caracterizează, mai ales în actuala etapă din România,
printr-o mare diversitate; echilibrul cantitativ şi calitativ al ofertei produsului turistic,
are un rol important. Un deosebit interes îl au ajutoarele directe (cu referire la
mijloacele financiare temporare şi permanente) şi indirecte (încadrând diferite forme
ale reducerilor de preţ, de impozite, garanţia împrumuturilor etc.). Ca atare,
intervenţiile ce pot genera diferitele forme de cooperare şi parteneriat în scopul formării
unui bazin (areal teritorial) turistic local, au la bază:
- intervenţii publice care implică punerea la dispoziţie a factorilor de producţie necesari
constituirii ofertei turistice, identificarea şi organizarea ofertei, coordonarea diferiţilor
operatori turistici, anticiparea anumitor riscuri (colapsuri) economice, sociale sau
culturale, iniţiative pentru dezvoltări intercomunale etc.;
- formele intervenţiilor colectivităţilor locale sunt cele mai importante, cu referire la
factorii de producţie, accesul la resursele strategice (funciare, juridice, financiare, de
formare a personalului, de informare etc.), achiziţionarea, instalarea şi controlul
gestiunii utilajelor specifice comercializării, cunoaşterea cu exactitate a prestaţiilor
turistice şi posibilităţile de realizare locală a acestora etc.
În acest context, un este relevant comportamentul economic al colectivităţii locale, cu
referire, mai ales, la investiţii (resursele şi evaluarea acestora). Mai ales în turismul
rural, formele de cooperare nu pot fi unităţi mari. Importanţa constă prin existenţa în
cadrul aceleiaşi unităţi cooperatiste a mai multor sectoare economice; deci, alături de
turismul rural, trebuie să existe şi sectoare agroalimentare, de comerţ, activităţi
industriale şi de artizanat locale etc. În acest fel, potenţialul lor economico-organizatoric
se măreşte prin dezvoltarea în asociaţii, dar şi gruparea în uniuni, înţelegeri, federaţii
etc. Specific pentru ţara noastră există Federaţia Montană pentru Dezvoltare Montană
şi Rurală, ce are ca scop sprijinirea şi dezvoltarea activităţilor cu caracter economic,
social şi cultural. În domeniile de interes există pensiunile agroturistice, alături de
activităţile agro-zootehnice, de prelucrare a produselor agricole, transport etc.
Menţionăm, însă, că, în prezent, formele de cooperare, respectiv cooperativele, nu pot
exista izolat de condiţiile generale ale dezvoltării economice ale diferitelor zone. Odată
cu masivele lichidări a centrelor industriale şi/sau extractive teritoriale, alături de
diminuarea personalului salariat din alte întreprinderi, au făcut ca acestea să fie
resimţite în viaţa socială şi formele de cooperaţie în aceste zone. S-a pus problema
diversificării activităţilor în cadrul aceleiaşi cooperative, fiind integrat şi turismul rural,
putându-se asigura astfel o mai mare mobilitate a capitalului acesteia. Totodată,
trecerea de la o specializare îngustă la un profit larg în cooperare, are ca efect
favorizarea şi în zona de deal a unei mai bune fundamentări a politicii de investiţii, de
venituri şi preturi, a fondului locativ în turismul rural etc., ca urmare a creşterii
numărului de variabile controlabile.
Un rol important în politicile de cooperare revine sistemului de parteneriat pentru
zonele rurale. Parteneriatul reprezintă un mecanism care permite “asocierea intereselor
multiple şi regruparea mijloacelor necesare pentru punerea în practica a politicilor şi
strategiilor de acţiune, integrate şi globalizate, care sunt adaptate local la diverse
caracteristici socio-economice ale zonelor”. Parteneriatul se poate concretiza în
programe mixte pentru promovarea dezvoltării economice şi crearea de locuri de muncă
în zonele rurale. În aceste sisteme parteneriale, se pot regăsi şi activităţile de turism
rural, reliefându-se avantajele reieşite din corelarea interesului public şi privat, cu
referire la resursele implicate în programele de parteneriat (umane, financiare,
teritorial-ecologice etc.), prin urmărirea obiectivelor acceptate de parteneri, în condiţiile
împărţirii riscurilor şi responsabilităţilor.
În contextul acestei probleme de parteneriat, în prezent, pentru turismul rural, asistăm
la o extindere naţională şi internaţională. Astfel ANTREC prin afilierea la EUROGITES
a antrenat acorduri de parteneriat cu asociaţii pentru turism rural din câteva ţări sau
regiuni din Europa.
Semnalmente în evoluţia ultimilor cinci ani aceste probleme de cooperare şi parteneriat
s-au diferenţiat la nivel macroteritorial conform specificul zonei, dar şi prin organizarea
ramurilor de producţie (în special a agriculturii) la nivel microteritorial. Aceasta pentru
motivul că în activităţile de turism rural, familia ţăranului are un rol esenţial, la care
există diferenţieri ale zonelor cooperativizate de cele necooperativizate, cum sunt:
structura nevoilor materiale şi spirituale, delimitarea unităţii familiale de unitatea de
produc-ţie, dreptul cutumiar al familiei sau derivate din acestea (moştenirea, alegerea
partenerului, continuitatea gospodăriei etc.), structura de autoritate a familiei,
devalorizarea statutului ţăranului etc. Ca atare, se pune problema atenuării tuturor
acestor elemente, care pot fi considerate de bază în toate formele de cooperare şi
parteneriat, ce includ în mediul integrat şi turismul rural.
Ca atare posibilităţile de dezvoltare a turismului rural sunt încă legate de actualele
caracteristici în activităţile agricole şi neagricole din zonă, cu referire la: preponderenţa
producţiei de extracţie şi a produselor puţin pretabile a fi transformate; mono-polul
absolut al statului asupra resurselor naturale şi producţiei rezultate, care face ca renta
minieră şi forestieră să fie însuşită unilateral şi centralizat şi redistribuită în alte zone;
menţinerea, încă, a activităţii neagricole (de extracţie şi forestiere) în monopol de stat,
sub forma regiilor autonome, care încă nu sunt supuse procesului de privatizare;
neconcordanţa între structura producţiei locale şi cerinţele pieţei, manifestată prin
producţiile de şoc; incompatibilitatea dintre principiul eficienţei economice şi
menţinerea monopolului de stat asupra unor sectoare de producţie din această zonă;
situaţia precară, de sărăcie a populaţiei, mai ales din zona rurală, dar care nu are
curajul şi nici nu este încurajată spre alte activităţi.
Un sector de expansiune poate fi considerat turismul rural, ce trebuie încurajat prin
strategii la nivel micro si macroteritorial specifice economiei de piaţă.
108
Anticipat detalierii acestei problematici într-o dezvoltare de perspectivă a turismului

rural este necesară cunoaşterea conceptului de spaţiu rural. Această noţiune, exprimată
de administraţiile turistice, trebuie sa fie:
- suficient de “largă”, pentru a ţine seama de evoluţiile şi mutaţiile din spaţiul şi mediul
rural;
- suficient de suplă, pentru a se adapta la specificul domeniului economiei rurale, a
relaţiilor sociale şi culturale din regiunile rurale;
- suficient de precisă, pentru a evita includerea tuturor tipurilor de activităţi turistice,
care apar într-un spaţiu perceput ca un spaţiu nou, destinat petrecerii timpului liber;
- suficient de atrăgătoare, pentru a evidenţia valorile, mai ales naturale, care formează
baza activităţilor de turism rural şi care să ţină seama de natură, om, patrimoniu,
pentru o valorificare, din punct de vedere turistic, propice dezvoltării integrate şi
durabile a regiunilor rurale.
Aceste elemente trebuie luate în considerare într-o formă echilibrată, întru-cât ele
trebuie să se încadreze în specificitatea turismului rural dintr-o anumită regiune, zonă,
bazin etc., care este inclusă într-un sector economic. Prin elementele menţionate se
contribuie la apropieri interregionale şi inter ţări între reţelele şi lanţurile de primire
turistică.
Pentru agenţii economici, ce se încadrează şi au ca obiect de activitate turismul rural
este necesar ca aceste elemente să constituie un ghid de referinţă.
Dezvoltarea infrastructurii regionale, cu referire, mai ales, la amplificarea şi dezvoltarea
reţelei de drumuri, conducte de alimentare cu apă, gaze, canalizare, etc., constituie
elemente ce pot fi considerate de bază pentru strategiile dezvoltării spaţiului rural, cu
repercusiuni favorabile în implementarea turismului rural al zonelor.
6.4.2 Strategiile dezvoltării turismului rural la nivel teritorial.

Structuri efectiv teritoriale. Zonele cu vocaţie din România
Centrele teritoriale constituie areale teritoriale ce au o contribuţie semnificativă în
dezvoltarea turismului teritorial. Rolul acestora în activităţile de turism rural poate fi
delimitat prin: promovarea ofertei locale, cu referire la acţiuni specifice de marketing;
asigurarea cuprinderii în catalogul naţional a tuturor structurilor rurale clasificate;
organizarea, cu sprijinul corpului de experţi de la organizaţiile naţionale, de cursuri de
pregătire profesională pentru deţinătorii de structuri turistice rurale; acordarea de
asistenţă tehnică la întocmirea documentaţiilor pentru clasificarea şi participarea la
activitatea comisiilor tehnice de clasificare a structurilor turistice rurale din zonă;
organizarea, de ori de câte ori este nevoie (cel puţin o dată pe an), la nivelul fiecărui
centru teritorial, a unor acţiuni promoţionale.
Popularizarea unor astfel de acţiuni promoţionale poate fi amplificată în bazinele
turistice cu vocaţie mai ales în acele perioade din an care semnifică o anumită tradiţie în
regiune. De exemplu: “Zilele culesului strugurilor” în centrul Drăgăşani, “Expoziţie de
ceramică”, “Zilele apicultorilor” la Horezu, “Întâlnirea oierilor” în centrele Polovragi şi
altele, “Zilele porţilor deschise pentru vacanţe la ţară”, pentru majoritatea centrelor
turistice.
Un centru turistic poate fi asimilat, din punct de vedere teritorial, cu un bazin turistic
sau poate include mai multe asemenea bazine turistice. Dar activitatea de turism rural
se desfăşoară efectiv în cadrul satului turistic sau în aria limitrofă.
Satul turistic are rolul de a scoate în relief specificul localităţilor, în vederea adoptării
unor strategii de promovare a celor mai frecvente forme de turism. Aceasta trebuie
făcută atât în funcţie de principalele caracteristici geografice, economice, sociale etc.,

dar şi în funcţie de principalele motivaţii şi opţiuni ale categoriilor de turişti, care
frecventează localitatea respectivă. Implementarea unor strategii specifice în domeniul
organizării şi funcţionarii satului turistic sunt absolut necesare în orice zonă. Aceasta
pentru motivul că fiecare localitate rurală constituie o entitate cu particularităţi proprii
şi activităţi specifice, pentru care trebuie identificate şi valorificate cât mai eficient şi din
punct de vedere turistic.
De aici concluzia că formarea unor asociaţii săteşti de turism reprezintă elementul de
bază în turismul rural. Dar, în cadrul unei strategii de dezvoltare zonală, se impune
cunoaşterea şi încadrarea satelor turistice pe tipuri, conform particularităţilor fiecărui
tip de sat turistic (fiecare tip de sat este necesar să cumuleze condiţii caracteristice
definitorii). Desigur, strategiile teritoriale vor fi adaptate tipologiei satelor turistice.
Astfel, se pot delimita:
• Satele turistice etnografic-folclorice, ce pot fi identificate în perimetrele teritoriale unde
există un port tradiţional, arhitectură, mobilare şi decorare interioară specifică zonei,
existând, totodată, o muzică şi coregrafie populară, care se impun ca însuşiri esenţiale
ale satului respectiv.
• Satele turistice de creaţie artistică şi artizanală, în care interesul turişti-lor derivă, mai
ales, pentru creaţia turistică artizanală şi dorinţa acestora pentru achiziţionarea acestor
creaţii direct de la sursă, de la producătorul însăşi. Printr-o strategie adecvată, se poate
trece de la un turism de circulaţie în aceste zone, la un turism de sejur; se poate oferi,
astfel, posibilitatea ca turiştii să fie iniţiaţi de artişti şi meşteri populari renumiţi în artă
şi tehnici arhaice populare (icoane pe sticlă şi lemn, sculptură în lemn şi piatră,
ceramică, confecţii şi cusături populare etc.). Strategii adecvate pot urmări identificarea
şi încurajarea posibilităţilor de practicare a unora dintre aceste activităţi în cadrul
gospodăriilor găzduitoare.
• Satele turistice climaterice şi peisagistice, ale căror caracteristici predominante sunt
cadrul natural pitoresc şi poziţia geografică izolată de centrele aglomerate şi marile
artere de circulaţie. Şi pentru aceste tipuri de sate se pot adopta strategii investiţional,
prin care să fie modernizate locuinţele ţărăneşti, acestea putând să corespundă
cerinţelor turiştilor.
• Satele turistice de interes vânătoresc şi de recoltare de fructe de pădure, pentru zonele de
nord sau chiar în regiunile muntoase. Populaţia locală poate organiza forme de
agrement vânătoreşti. În acest caz, strategiile turismului rural se îmbină cu cele
ecologice, de păstrare a florei şi faunei din zonă, alături de lansarea serviciilor culinar-
gastronomice din vânat şi fructe de pădure.
• Satele turistice vii-pomicole, sunt amplasate în zonele ce includ bazine şi centre
specializate în viticultură şi pomicultură. Activităţile turistice cele mai intense sunt în
perioada recoltărilor, unde turiştii se pot încadra în lucrarea efectivă de recoltare, dar şi
oferirea fructe-lor, strugurilor şi a preparatelor pe baza acestora; ne referim la
preparatele culinare şi dietetice, alături de băuturile răcoritoare şi alcoolice. În cazul
acestor ferme turistice, strategiile de turism rural este necesar a fi îmbinate cu strategiile
dezvoltării viticulturii si pomiculturii din bazinele şi centrele vitipomicole consacrate.
• Satele pastorale sunt reprezentate prin acele localităţi rurale, unde preocuparea de bază
a localnicilor este creşterea oilor şi a taurinelor, atrăgând turiştii prin meniuri bazate pe
produse lactate. Pot fi organizate, în funcţie de sezon, ospeţe ciobăneşti şi petreceri
specifice şi tradiţionale. Se pot contura strategii privind aspectul turistic şi cel economic
(de dezvoltare a creşterii animalelor în aceste zone) şi socio-profesional (de menţinere a
profesiei în oierit, ramură foarte rentabilă în aceste zone). Se face această argumentare
şi pentru motivul că în ultima perioadă solicitările industriilor textile pentru lână au
110
crescut simţitor, cererile fiind frecvent satisfăcute prin cantităţile de lână importate.
• Satele turistice pentru practicarea sporturilor, încadrează zonele care prezintă foarte bune
condiţii, mai ales pentru practicarea sporturilor de iarnă. Categoriile de turişti, care pot
fi mai mult sau mai puţin iniţiaţi sunt dornici să le practice, utilizând instructori din
populaţia locală, în aceste sate putând funcţiona puncte de închiriere a echipamentului
sportiv. Strategiile de dezvoltare a acestui tip de sate turistice trebuie corelate cu
dezvoltarea infrastructurii locale, cu referire, mai ales, la căile de comunicaţie.
• Satele turistice şi spaţiile de cazare specifice formelor de pelerinaj religios sunt
concretizate prin aşezările în localităţile din preajma mănăstirilor sau chiar prin
existenţa spaţiilor de cazare în incinta localelor de cult religios. În toate zonele din ţară
există mănăstiri şi schituri cu tradiţii istorico-religioase. Strategiile ce pot amplifica
acest pelerinaj, vor trebui axate pe încurajarea investiţiilor pentru refacerea
construcţiilor monahale şi acordarea de terenuri agricole în vederea încurajării
activităţilor economice.
6.4.3 Gospodăria ţărănească agroturistică, rezultat al

strategiei de dezvoltare a turismului rural
Transformările fundamentale ce au avut loc în agricultură, desfăşurate, mai ales, prin
procesul de privatizare, au creat disfuncţionalităţi prin menţinerea, în aval şi amonte de
producătorul agricol, a unor structuri dirijate monopoliste. La acestea s-a adăugat lipsa
concurenţei, şi a unei instituţii consolidate care să reprezinte piaţa fondului funciar şi a
altor proprietăţi agricole. Dacă ne referim la reconstituirea şi constituirea proprietăţii
particulare se constată că aceasta se realizează conform următoarelor etape:
recunoaşterea proprietăţii, punerea în posesie (pe baza unor documente provizorii),
posesia deplină (certificată de titlul de proprietate). În cadrul aceleiaşi problematici,
crearea noilor structuri în mediul rural a generat o dispersie structurală, precum şi
existenţa unei ponderi importante a exploataţiilor agricole cu dimensiuni de subzistenţă
şi supravieţuire. Se impun, evident, acţiuni de susţinere a formării unor agenţi
economici viabili şi eficienţi, una din ele constituind-o şi formele de turism rural.
Direcţiile pentru politicile de ajustare structurală a exploataţiilor, pentru a fi
transformate în gospodării agroturistice, impun suplimentar elaborarea unor strategii
atente şi insistente de creare a mediului economic favorizant exploataţiei agricole
familiale comerciale eficiente în cadrul turismului rural. Evoluţia agriculturii este
dirijată, astfel, spre formarea unor tipuri de unităţi agricole, de al căror conţinut şi
structură depind posibilităţile de încadrare şi pentru activităţile de turism rural.
Considerate modele comportamentale, se pot delimita: gospodăria ţărănească,
exploataţia familială de tip occidental, întreprinderile de tip industrial.
Gospodăria ţărănească are la bază suprafeţe reduse de teren, alături de un număr mic
de animale şi lipsa altor mijloace de producţie mai importante (utilaje agricole).
Evoluţia raporturilor sociale caracterizează, încă, un caracter de subzistenţă, ce se
manifestă printr-o creştere a cererii din afara gospodăriei şi amplificarea producţiei şi
productivităţii agricole. Aceste fenomene de urbanizare influenţează evoluţia cantitativă
şi în structură a gospodăriilor. Posibilitatea transformării acestor gospodarii în unităţi
agroturistice, poate constitui o tendinţă potenţială restricţionată, în prezent sistemul
integrant şi mediul integrator privind înfiinţarea şi funcţionarea pensiunii agroturistice;
cu referire la existenţa, organizarea şi valorificarea produsului turistic rural. Multe din
problemele de ordin social, mai ales din zonele defavorizate, pot fi redresate prin
strategii regionale de dezvoltare a turismului rural în aceste zone.
Exploatarea familială de tip occidental este formată prin suprapunerea relativă a

unităţii de producţie agricolă, cu unitatea socială familială ca, principală furnizoare de
forţă de muncă şi asigurând gestionarea exploataţiei. Acest tip de exploataţie are
importante avantaje, mai ales din punct de vedere al eficienţei economice. Evoluţia
dimensiunii exploataţiei a crescut corelată cu creşterea productivităţii muncii, acest
element fiind generat de posibilităţile de gestiune a familiei. Funcţionalitatea acestui tip
de exploataţie s-a încadrat, din ce în ce mai mult, în filiere agroalimentare producătoare
de materii prime agricole. Creşterea ponderii importurilor din afara fermei inclusă în
valoarea finală a produsului agricol creează o strânsă dependenţă de industriile
furnizoare. Pentru un lucrător activ în acest tip de exploataţie, revin trei lucrători activi
în avalul şi amontele producţiei agroalimentare.
Referitor la problemele dezvoltării turismului rural, se considera că exploataţia
familială de tip occidental are cel mai bun potenţial. Produsul turistic există, dar sub
for-mă “latenta”; se poate face această afirmaţie atât din punct de vedere material, dar
şi socio-cultural. Sunt însă necesare cele mai adecvate strategii în suprastructură, cu
referire la organizarea şi elaborarea de programe de marketing în acest domeniu de
activitate. Caracterul sezonier al forţei de muncă, poate fi transformat din element
secundar în producţia agricolă, în element principal în agroturism. Deci, varianta
comercială a acestui tip de exploataţie, poate asimila cu bune rezultate activităţile de
turism rural.
Întreprinderile de tip industrial sunt considerate exploataţiile de mari dimensiuni,
având proprietate comună sau de stat, fiind definite prin: gestiune de tip industrial,
utili-zarea exclusivă sau aproape exclusivă a forţei de muncă salariate, precum şi
caracterul cvasi-comercial al producţiei. Dimensiunile mari avantajează, din punct de
vedere al eficienţei şi posibilităţii de a menţine un ritm ridicat al eficientei economice,
dar actualele condiţii de infrastructură fac ca aceste unităţi să înregistreze regrese.
Totuşi, aceste întreprinderi de tip industrial, amplasate în zone cu vocaţie turistică, prin
infuzia unor activităţi de agroturism, pot fi redresate într-un mediu nou “marketizat”,
numai prin introducerea unor modificări structurale, încadrate în cele mai adecvate
strategii teritoriale.
Pentru cele trei tipuri de întreprinderi indicate pot fi elaborate strategii de dezvoltare
care să încadreze forme de turism rural bazate pe resurse şi condiţiile mediului ambiant.
Orientări în acest sens, privind conţinutul unor astfel de strategii, pot fi asemănătoare
cu zonele teritoriale turistice ale altor ţări. Tipurile de întreprinderi turistice din spaţiul
rural din Franţa pot fundamenta strategii de dezvoltare propice dezvoltării turismului
rural şi din ţara noastră, în sensul transformării actualelor gospodarii ţărăneşti,
exploataţiile familiale şi între-prinderi de tip industrial în unităţi agroturistice. Astfel,
posibilităţile de conturare a strategiilor, se pot prezenta, prin corelare, pe tipuri de
unităţi de producţie şi activităţi turistice.
Prin gospodăria familială, strategiile orientează aceste unităţi, pentru încadrarea la
activităţi anexe de turism rural. Aceasta are la bază o coordonare tradiţională cu
adoptarea unor decizii imitative limitate de proceduri simple. Obiectivele turistice sunt
slab definite, forţa de muncă nu este calificată, posibilităţile infuziei de capital sunt
limitate etc., toate acestea trebuind a fi incluse în strategiile locale de dezvoltare a
turismului rural din zonă. Gospodăriile de tip familial se încadrează foarte bine în
sistemul de cooperare, specific turismului rural, conform unor strategii asociative locale,
benefice.
Exploataţia familială, într-o perioadă scurta de timp, se poate transforma într-o
pensiune agroturistică (2-5 ani); aceasta fiind în funcţie de mentalităţile de transpunere
a obiectivelor strategice. Strategiile vor avea la bază resursele şi modul de coordonare a
112
acestora, completate cu laturile de infrastructură regională (modernizarea căilor de

comunicaţie, existenţa posibilităţii introducerii unor mijloace utilitare în gospodărie
etc.).
Unităţi de tip pseudo-industrial în agroturism, au o capacitate apreciabilă pentru dormit
şi masă, forţa de muncă specializată atrăgând un număr mare de clienţi. Posedă
potenţial agricol prin suprafeţe de teren şi sectoare zootehnice. Strategia acestor unităţi,
ca şi a celor de tip familial este dezvoltarea activităţilor turistice, acoperirea
capacităţilor turistice, mai ales în sezon, atragerea clientelei potenţiale etc., toate acestea
printr-o bună organizare şi îmbinare a activităţilor agricole şi turistice. Actualele
întreprinderi agricole de tip industrial, amplasate în zone cu vocaţie turistică, îşi pot
reorienta activitatea şi în agroturism, existând deja un potenţial intern al întreprinderii.
În concluzie, strategiile dezvoltării agroturistice a gospodăriilor ţărăneşti au la bază
factorii intrinseci, cu referire la îmbunătăţirea structurii dimensionale şi de producţie a
gospodăriilor ţărăneşti, alături de pluriactivitatea ce trebuie desfăşurată în cadrul
acestora. Aceste elemente se referă la implementarea orientărilor strategice a
structurilor de producţie agroturistice şi eficienţa lor. Pentru a înţelege şi justifica
necesitatea organizării agroturismului în zonele din România, trebuie menţionat că
gospodăriile mici şi mijlocii, chiar cu o muncă foarte intensă, nu ating parametrii
economici necesari pentru a rămâne viabile. Prin strategii agroturistice, pe lângă
profitul realizabil cu investiţii minime, această activitate din sfera turismului rural
reprezintă una din căile prin care agricultura, în general şi în mod special agricultura de
deal şi munte, care este mai săracă în alte resurse, se poate rentabiliza. Elementele
metodologice cu referire la optimizarea producţiei, a indicatorilor energetici, riscul
economic al întreprinzătorului agricol etc., constituie elemente de bază în
fundamentarea strategiei de dezvoltare a gospodăriei agroturistice.
Dar, în prezent, prin studiile economice prospective pentru situaţii patrimonial-
financiare a exploataţiilor agricole, se relevă necesitatea deblocării evoluţiei structurilor,
mai ales de proprietate. Se pot face referiri, în special pentru accelerarea aplicativă a
legislaţiei ce priveşte fondul funciar; sprijinirea formelor favorizate ale concentrării
proprietăţii şi ale structurii ei moderne şi la dimensiuni mai eficiente, prin stimularea
arenei, a formării pieţelor specifice pentru mijloacele de producţie din agricultură;
elaborarea şi susţinerea unor politici de formare a exploataţiilor agricole de stat şi
continuarea acestui proces pentru structurile monopoliste de producţie din sfera
adiacentă producţiei agricole şi a producţiei intermediare; asigurarea unei corelări cu
efect stimulativ a măsurilor de dezvoltare şi stabilizare macroeconomică în favoarea
consolidării proprietăţii în agricultură.
În acest context, elaborarea unei strategii viabile în dezvoltarea agroturismului din
actuala etapă, la nivel zonal, are la bază cunoaşterea potenţialului de producţie agricolă
şi evaluarea activităţilor tehnico-economice ale gospodăriei agricole familiale. Aceasta şi
pentru motivul că spaţiul domestic rural are o amploare determinativă pentru întreaga
activitate productivă a gospodăriei rurale, iar strategiile de dezvoltare trebuie să-i
determine o infrastructură materială specifică, dar şi eficientă.
6.5 Direcţii de acţiune managerială în turism
6.5.1 Urgenţe în anii tranziţiei, cu repercusiuni în activităţile de

turism
Considerate urgenţe în anii tranziţiei, se pot delimita următoarele:
- restructurarea economică, politicile de ajustare structurală impuse de tranziţia spre o
economie de piaţă au bulversat, divizând economia regiunilor agricole cu referire mai
ales la zonele de deal (o serie de activităţi au tendinţă spre declin sau chiar spre
faliment). În situaţia în care structura actuală a ocupării forţei de muncă se va perpetua,
aceasta riscă să creeze o lipsă a perspectivei profesionale pentru generaţiile tinere, ce
dispun de o instruire superioară generaţiilor în prezent ocupate. Ca atare, spaţiul rural
din punct de vedere al utilizării forţei de muncă, spaţiul rural poate deveni vulnerabil şi
riscă să fie antrenat în continuare într-un şomaj structural important, ce suprimă o serie
de venituri salariale importante şi să se transforme într-o zonă de sărăcie;
- stabilirea priorităţilor în ajustarea structurală a turismului;
- apariţia Legii turismului, care să reglementeze întreaga activitate turistică;
- aplicarea riguroasă a legislaţiei privind locaţia de gestiune şi închirierea (insuficienta
clarificare a obligaţiilor locatarilor privind întreţinerea şi modernizarea bazei materiale,
asigurarea protecţiei sociale pentru personalul preluat, modul de calcul al impozitului,
funcţio-narea pe acelaşi activ a două contracte: de locaţie de gestiune şi SRL etc.), ceea
ce a dus la degradarea bazei materiale turistice şi la creşterea nejustificată a veniturilor
locatarilor într-o mare parte din contractele încheiate în perioadele anticipate;
- elaborarea unui sistem informaţional propriu privind turismul, care să permită accesul
la informaţii corecte şi operative asupra domeniului.
Din cele expuse anterior, reies câteva aspecte cu privire la stadiul implementării
reformei economice în turism. Astfel, se poate aprecia că reforma economică a fost
demarată în domeniul turismului şi acţionat, în special în domeniul privatizării, cu
rezultate bune, comparativ cu cele obţinute în alte sectoare (de x.: turismul, ca utilizator
intensiv de forţă de muncă, nu a antrenat prin reformă creşterea şomajului). De
asemenea, ritmul şi profunzimea penetrării reformei economice în turism, considerate a
fi numai parţial satisfăcătoare au fost influenţate de disfuncţionalităţile, deficienţele şi
lacunele expuse, din se poate care sintetiza: a) imperfecţiuni ale cadrului legislativ
general; b) disfuncţionalităţi şi imperfecţiuni ale cadrului legislativ specific turismului;
c) inexistenţa unei structuri internaţionale, care să faciliteze desfăşurarea procesului de
reformă în turism; d) insuficienta pregătire psihică şi informaţională a întregului
personal antrenat în realizarea reformei; e) insuficienta aderenţă a personalului din
turism la reformă; f) insuficienta receptivitate a sectoarelor conexe la problemele
turismului.
Multe zone turistice din România , dispunând de pese unicat, nu pot fi însă integrate
în reţeaua de turism rural datorită lipsei căilor de acces, a telecomunicaţiilor şi chiar a
curentului electric – ceea ce reprezintă un impediment pentru dezvoltarea turismului
rural . Majoritatea gospodăriilor din zonele de deal şi de munte, crescătoare de
animale , au locuinţe care nu au fost concepute în perspectiva dezvoltării agroturismului
, de aceea este necesară modernizarea acestora pentru creşterea confortului şi gradului
de atractivitate turistică . Sunt necesare , de asemenea, acţiuni susţinute pentru :
 Introducerea instalaţiilor de apă şi canalizare în locuinţe şi grajduri;
 Amenajarea de bazine şi platforme pentru colectarea gunoiului şi asigurarea
mijloacelor de transport şi împrăştiere a acestuia pe terenurile agricole ;
 Introducerea mulsului mecanic , a unui set complet de mică mecanizare a
114
lucrărilor din gospodărie ;

 Îmbunătăţirea compoziţiei floristice a fâneţelor şi păşunilor ;
 Ameliorarea producţiei animaliere;
 Amenajarea grupurilor sanitare în locuinţe şi creşterea gradului de educaţie
sanitară şi comportamentală a crescătorilor de animale;
Instruirea ţăranilor cu privire la normele generale de comportament turistic, precum şi
în privinţa variantelor de organizare pe care le pot adopta în funcţie de specificul ,
capacitatea , resursele umane şi fondul de timp alocate agroturismului etc.
6.5.2 Măsuri ce necesită accelerarea şi finalizarea reformei în

turism
Accelerarea şi finalizarea reformei în turism necesită:
- implicarea mai activă a statului în sprijinirea şi corelarea desfăşurării acesteia, inclusiv
privind celelalte sectoare economice implicate în activităţile turistice;
- reconsiderarea permanentă a strategiei de dezvoltare a turismului, în corelare cu noul
cadru instituţional creat şi cu evoluţia reformei pe plan economic şi social; elaborarea şi
promovarea unor orientări strategice structurale, în concordanţă cu etapele acesteia;
- reorganizarea sistemului de pregătire managerială, profesională a personalului din
turism;
- înfiinţarea, în subordine Ministerului Turismului, a Agenţiei Naţionale de Promovare
Turistică şi a Centrului Informaţional şi de Rezervare pentru Turism.
Ca organ executiv al politicii statului în domeniul turismului, Ministerul Turismului va
contribui în mod esenţial la accelerarea procesului de reformă, prin asigurarea cadrului
legislativ specific (Legea turismului) şi îmbunătăţirea strategiei în domeniul turismului.
6.5.3 Privatizarea şi efectele în activitatea turistică

Componenta principală a procesului de reformă o reprezintă privatizarea, urmând a se
acţiona, în continuare, în următoarele direcţii:
- vânzarea de acţiuni aferente capitalului social către persoane fizice sau juridice ce
rămân străine, inclusiv prin aplicarea metodei MEBO;
- organizarea de licitaţii pentru vânzarea de active;
- constituirea de societăţi mixte, prin atragerea de capital străin şi autohton;
- corectarea permanentă a unor defecţiuni apărute în aplicarea formelor de privatizare
realizate până în prezent, în special privind locaţia de gestiune;
- crearea unui sistem de facilităţi financiar-bancare şi fiscale, pentru stimularea
privatizării.
6.5.4 Revizuirea si completarea cadrului legislativ

Revizuirea şi completarea cadrului legislativ, au în vedere următoarele:
- promovarea spre aprobare a Legii turismului;
- promovarea de urgenţă a Legii privind asigurările sociale pentru sănătate, care să
prevadă includerea în sistemul asigurărilor sociale pentru sănătate şi a tratamentului
balnear realizat în staţiuni; avizarea Proiectului Legii să se facă şi de către Ministerul
Turismului;
- corelarea strategiei de privatizare cu prevederile Legii privind reparaţiile, pentru
bunurile preluate în mod abuziv;

- elaborarea unor propuneri de reglementări în vederea accelerării ritmului de atribui-
re a titlurilor de proprietate asupra terenurilor cu funcţie turistică;
- modificarea şi completarea Legii Privatizării societăţilor comerciale (Legea 58/1991) şi
a Normelor de aplicare a acesteia, în sensul: a) prevederii posibilităţii vânzării de acţiuni
(şi cumpărării) şi pentru unele active în cadrul societăţii comerciale şi nu numai pe
ansamblul societăţii; b) stabilirea cu caracter de urgenţă a modalităţii transformării
certificatelor de proprietate în acţiuni şi acordarea unor facilităţi (reducerea cu 5% a
preţului ofertei acţiunilor) în cazul cumpărării acestora de către salariaţii societăţilor
comerciale din domeniul turismului, privind acordarea de credite de către Fondul
Proprietăţii de Stat persoanelor juridice cu capital privat românesc, pentru cumpărarea
de acţiuni ale societăţilor comerciale; d) în cazul cumpărării de active în turism de către
salariaţi, acestea să se vândă fără limitarea la 30% din capitalul societăţii, prin folosirea
certificatelor de proprietate;
- garantarea prin lege a dreptului de proprietar (fără indiviziune şi prin despăgubiri)
asupra investiţiilor realizate prin asociere;
- reglementarea posibilităţii utilizării unei cote din profitul brut pentru majorarea
capitalului social;
- clarificarea raporturilor Ministerului cu Fondurile Proprietăţii Private si Fondurile
Proprietăţii de Stat, în vederea creării posibilităţii de utilizare a sumelor rezultate, în
principal pentru dezvoltarea şi stimularea acestui sector;
- modificarea actelor normative referitoare la credite, în vederea stimulării sectorului de
turism: a) pentru dezvoltare şi modernizare, dobânda să nu fie mai mare de 10%, iar
rambursarea creditului să fie posibilă într-o perioadă mai lungă; b) apropierea
dobânzilor (diferenţa 3-5%) practicată de bancă pentru creditele acordate şi cele pentru
disponibilităţile agenţilor economici; c) creditele pentru dezvoltare (investiţii) să fie
garantate prin intervenţia respectivă şi eşalonate pe fazele de execuţie; d) să se acorde
credite de către bancă, cu dobândă redusă (maximum 10%), în cazul în care o societate
comerciala, prin Consiliul de administraţie şi Adunarea generală a acţionarilor, solicită
cumpărarea societăţii de către salariaţi;
- modificarea actualei legislaţii referitoare la impozitul de profit, în sensul: a) scutirii
totale de impozit pentru profitul folosit pentru dezvoltare (lunar şi nu anual); b) pentru
dezvoltare să se folosească 50% din profitul brut şi ce rămâne să se impoziteze.
6.5.5 Măsuri necesare în sectoare conexe din turism

Având în vedere interferenţele activităţii turistice cu o serie de activităţi economice,
sociale, culturale este necesară cooperarea Ministerului Turismului cu celelalte
ministere şi anume cu:
- Ministerul Industriei, pentru asigurarea dotării industriei hoteliere, a bazei tehnico-
materiale a turismului;
- Ministerul Transporturilor, pentru stabilirea priorităţilor de investiţii în sectorul
transporturilor rutiere, feroviare, aeriene etc., a modernizării şi completării parcului de
mijloace de transport şi a unor facilităţi tarifare pentru anumite forme de turism;
- Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, pentru stabilirea
principalelor obiective de investiţii de importanţă naţională, care să contribuie la
dezvoltarea activităţii turistice;
- Ministerul Sănătăţii, pentru promovarea legii privind asigurările sociale pentru
sănătate şi buna desfăşurare a turismului balnear;
- Ministerul Afacerilor Externe, pentru acordarea unor facilităţi în obţinerea vizelor
116
turistice;
- Direcţia Generală a Vămilor, pentru modernizarea punctelor de frontieră şi a
controlului vamal;
- Ministerul Culturii şi Comisia Naţionala a Monumentelor şi Siturilor Istorice, pentru
stabilirea patrimoniului cultural, ce poate fi inclus în programele turistice şi a
colaborărilor în explorarea acestuia şi a educaţiei turistice a populaţiei;
- Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, pentru elaborarea unui program
privind folosirea naturii în scopuri recreative şi stabilirea unor măsuri comune pentru
reconstrucţia ecologică şi amenajarea peisagistică în zone de interes turistic şi educaţia
ecologică a populaţiei.
6.6 Reţele de promovare şi distribuţie, organizate în turismul rural

(agroturism) cu specificare în ţările U.E.
În distribuţia şi vânzarea produselor turistice din spaţiul rural, plus reţelele integrate în
lanţuri. Pot fi delimitate reţelele profesionale - teritorial-bancare - de consumatori.
De notat tendinţa marilor reţele de informare turistică informatizate, care includ
amplasamente turistice în “meu”, pentru a le repartiza după categoriile ce corespund
logicii lor de gestiune a informaţiilor, fără a face referire la clasamentele şi mărcile
specifice lanţurilor “etichetate”; produsele marcate astfel riscă să piardă din
importanţă, iar această pierdere poate fi contrară rigorii şi calităţii informaţiilor
necesare consumatorilor.
6.6.1.Aspecte ale globalizării industriei turistice
Presiunea pe care le exercită globalizarea asupra economiilor şi a vieţii

oamenilor de pe glob se resimt cu tot mai multă intensitate în ultimul deceniu al
secolului care abia s-a încheiat .În ciuda unei creşteri economice relativ constante , a
maximizării profiturilor marilor companii , creşterea şomajului , polarizarea socială ,
violenţa , corupţia , sunt aspecte care produc importante dereglementări la nivel
mondial şi determină o stare de nesiguranţă şi neîncredere fată de viitor.
Noile performanţe tehnice , extinderea mijloacelor informaţionale , mişcarea rapidă a
fondurilor investiţional vor determina o evoluţie socio-economică diferenţiată . Astfel ,
ţările dezvoltate îşi vor păstra poziţiile în ierarhia de litoral , deltaice, iar multe activităţi
turistice pot conduce la distrugerea treptată a lor .
Dezvoltarea structurilor de cazare , alimentaţie agrement , trebuie să aibă în vedere
capacitatea de suport a mediului şi supraexploatarea resurselor de apă , sol , vegetaţie
pot determina apariţia unor forme de poluare.
Un flux ridicat de vizitatori poate conduce la transformări ale unor tradiţii populare sau
religioase care îşi pierd esenţa spirituală , devenind elemente de spectacol. Schimburile
de informaţii dintre turişti şi gazde poate conduce la alterarea unui mod de viaţă
tradiţional .
Există situaţii când apar conflicte de interese între populaţia locală şi întreprinzătorii
exteriori , când sunt scoase suprafeţe de teren din circuitul agricol , sau când costul vieţii
devine mai ridicat . Atât avantajele cât şi dezavantajele expansiunii în spaţiul rural a
activităţilor turistice sunt tot atâtea provocări care pot determina înscrierea turismului
rural românesc în cel european şi internaţional.
6.6.2 Tour-operatori (TO)

Produsele gen “turism rural” nu sunt uşor de identificat, însă acestea se pot identifica
prin:
- locuinţele din mediul rural: de notat că predomină cazarea la locuitor (fundamentală
în turismul rural), ce reţine din ce în mai mult interesul TO european;
- coşul activităţilor tematice de loisir, ce constituie “nucleul” programelor şi care
reprezintă un element de atracţie decizional;
- elementele de animaţie sau de compunere a programelor: manifestări cu caracter de
eveniment (TOUREN SERVICES), vizite la ferme (IRISH FEERIES) etc.;
- circuitele culturale: IMMOREVE, IRISH FEERIES, P&O.
Anumite ţări se găsesc într-un stadiu mai avansat faţă de altele prin multitudinea de
produse turistice propuse.
Totuşi, cea mai mare parte a TO se axează pe produsele gen “turism verde” sau
agroturism (de o calitate evidentă) limitând, astfel, prin clasificările făcute, numărul de
produse.
TO se interesează şi de produsele forfetare turistice, ţinând cont de toate componentele
cererii: locuinţe-servicii-loisir-animaţie. Ei caută produse ce corespund unor anumite
norme de calitate, certificate şi care fac parte dintr-un sistem de rezervare
informatizată.
Pentru TO, punctul de vedere al consumatorilor e foarte important şi implicit, luat în
considerare în măsura în care este posibil acest lucru. Preţul de vânzare trebuie sa fie
identic, fie că se adresează direct producătorului sau unui intermediar, comisio-nul fiind
inclus în preţul furnizat; prin prestaţiile TO sau ale agenţiilor de voiaj, el trebuie să
acopere cheltuielile de promovare şi rezervare informatizată şi să aducă plus-valoarea
(VA).
Perspectivele de dezvoltare de programări de produse turistice rurale de către TO sunt
condiţionate de:
- calitatea produselor;
- volumul ofertei;
- unicitatea partenerului comercial;
- marja comercială necesară acoperirii cheltuielilor de comercializare şi obţinerii unei
plus-valori pentru toţi partenerii din circuit.
6.6.3 Agenţiile de voiaj

După datele furnizate de diferite pieţe, turiştii sunt din ce în ce mai mult atraşi de
agenţiile de voiaj.
În spaţiul comunitar agenţiile de distribuţie sunt încă în majoritate mici întreprinderi
independente: 58% din agenţiile din Franţa, 75% în Italia, 87% în Portugalia. Totuşi,
din cauza procesului de integrare europeană şi a concurenţei internaţionale, agenţiile de
distribuţie se grupează în cadrul reţelelor.
Raportându-se agenţiilor independente, reţelele sunt mai bine dotate pentru practicarea
preţurilor competitive şi oferirea, în puncte diferite ale Europei, a aceluiaşi evantai de
prestaţii turistice.
118
În ceea ce priveşte reţelele, se constată:

- majoritatea marilor TO, chiar în actuala etapă sunt dotaţi cu o reţea de filiale de
distribuţie;
- existenţa reţelelor integrate independente;
- există grupuri voluntare de agenţii şi puncte de vânzare independente, necesare pentru
ameliorarea capacităţii lor de negociere cu TO şi pentru a fi într-o poziţie competitivă
echilibrată cu reţele integrate.
Se poate preciza faptul că, adeziunea agenţiilor la aceste reţele, implică existenţa unei
cifre de afaceri minime.
Referitor la produsele turistice ce sunt cerute de clienţi, în spaţiul rural se cunoaşte că
un european din patru îşi petrece vacanţa la ţară.
6.6.4 Agenţiile imobiliare

Acestea sunt în general, principalele prestatoare în ceea ce priveşte vânzarea locuinţelor
din imobilele sezoniere turistice: evoluţiile lor sunt în curs de reglementare (fie
naţionale, fie comunitare).
6.6.5 Reţelele bancare

Reţelele bancare au devenit parte integrantă în procesul de distribuire organizată a
produselor turistice. Pentru a avea succes în activitatea de vânzare a voiajelor, băncile
caută să-şi diversifice serviciile, pentru a atrage clientele şi a o fideliza.
În actuala etapă, în numeroase ţări din U.E., reţelele bancare au devenit o forţă de
vânzare structurată (x.: Belgia, Franţa, Ţările de Jos). De exemplu până în iunie 1991,
“Creditul Agricol” era parte integrantă din reţeaua de distribuţie a produselor turistice
rurale prin agenţiile sale de voiaj “VOYAGES CONSEIL”, ce dispuneau de puncte de
vânzare localizate în cadrul sucursalelor băncilor agricole. Fiecare sucursală “Credit
Agricole” are autonomie comercială, toate acordu-rile negociindu-se între sucursale
(80% din acestea asigurând distribuţia produselor turistice acceptate). Politica
promovată de VOYAGES CONSEIL consistă în a găsi noi reţele de comercializare în
regiunile unde activitatea de distribuţie s-a oprit sau nu a existat niciodată.
Exemple: peste “grandes surfaces”
“autocaristes”
“agences de voyages”.
Reţelele bancare olandeze, în număr de trei sunt foarte implicate în vânzarea voiajelor;
ele reprezintă 67% din numărul total de puncte de vânzare, ce însumează 2432 dintr-un
total general de 4066.
De aici concluzia că, o forţă de vânzare structurată şi organizată, o reprezintă băncile
care în activităţile de turism rural nu au decât un rol de revânzător.
6.6.6. Reţelele poştale

Se înscriu în mod egal în investigaţiile de diversificare a serviciilor. În actuala etapă
există două strategii experimentale în cadrul ţărilor U.E. cu privire la distribuţia
produselor turistice rurale prin reţelele poştale, şi anume:
- operaţiuni experimentale de vânzare a produselor forfetare turistice în cadrul
birourilor poştale (x. Germania);
- acţiuni experimentale în cadrul agenţiilor poştale, devenite centre de informare
turistică în absenţa unor sindicate de iniţiativă (x. Franţa);

- politica de distribuţie e în plină schimbare în Ţările de Jos, care au debutat în 1990 cu
un proiect de instalare a punctelor de vânzare a produselor turistice în cadrul birourilor
poştale.
6.6.7 Marile magazine

În scopul diversificării serviciilor cerute de clienţi, din ce în ce mai mult, marile
magazine sunt dotate cu puncte de vânzare a voiajelor şi sejururilor.
6.6.8 Cluburi
Cluburile sunt ele însăşi în căutarea diversificării serviciilor, fie pentru a răspunde
nevoilor membrilor lor, fie pentru a spori caracterul lor atractiv şi astfel să atragă noi
membri. În consecinţă, importanţa rolului lor potenţial, în promovarea turismului rural,
a crescut de-a lungul timpului.
În prezent cluburile de automobilişti publică ghiduri specializate pentru camping.
Prin programele sectoriale U.E. se ajută indirect la difuzarea produselor turistice
rurale.
A grupa, a valorifica, a difuza informaţia turistică franceză, constituie obiectivele
esenţiale ale programului de turism rural. Traducerea într-o limbă de mare circulaţie de
exemplu engleză, se pune accent pe cunoaşterea standardelor europene; totodată datele
statistice, permit schimbul liber de informaţii între profesioniştii din turism. Studiile de
piaţă au permis identificarea precisă a nevoilor turiştilor europeni în materie de
informaţii legate de alegerea destinaţiei, a locuinţei sau a unei activităţi de loisir.
Astfel, diversitatea cererilor în turismul rural european va fi evaluat şi tratat în cadrul
programului ULYSSE, care se angajează să le răspundă cu “inteligenţă şi înţelegere”,
graţie sistemu-lui său expert.
Însăşi punerea în funcţiune a acestor programe are la bază căutarea unui parteneriat
activ cu marile lanţuri franceze de locuinţe turistice, ce posedă o marcă cunoscută,
pentru a intra în serverul de date fiabile în materie de cazare turistică în mediul rural.
6.6.9 Vânzare directă: reţele particulare

Reţele tip teletel. Pentru a studia acest tip de vânzare directă, trebuie să ne reamintim că
telematica se defineşte ca fiind accesul direct printr-un echipament terminal, traversând
una sau mai multe reţele de telecomunicaţii, spre mai multe servere.
În Europa, exceptând Franţa nu există o reţea structurată tip TELETEL, (Germania,
Sania, Marea Britanie dispun numai de un anuar electronic = lista de abonaţi).
- pentru locuinţele din mediul rural:
- Gites ruraux de France;
- Logis de France;
- Oficiul pentru terenurile de camping;
- pentru activităţi de loisir:
- Centre d'information Montane t Sentiers;
- pentru servicii de rezervări:
- serviciile de “Reservation Loisirs Accueil”;
- pentru informarea turistică:
- oficiile de turism şi sindicatele de iniţiativă;
120
- staţiunile “verzi” pentru vacanţe.

Această activitate a început în Belgia şi în Franţa cu puţin timp în urmă la Voyages
Loisir, filiala Belgique Loisir şi a France Loisir, societate cu profil de vânzare prin
corespondenţă de cărţi şi discuri.
În prezent vânzarea prin corespondenţă în domeniul produselor forfetare se dezvoltă
din ce în ce mai mult în Europa, mai ales în Germania, Franţa şi Marea Britanie.
Sistemul de ajutor social, destinat vacanţierilor, poate favoriza promovarea locuinţelor
turistice şi a activităţilor de turism în mediul rural. Astfel, în Franţa, numeroşi
prestatori de servicii turistice acceptă plata prestaţiilor în cecuri.
Cererile pentru vacanţieri au două obiective:
1) incitarea salariaţilor să se menajeze tot timpul anului, ca prin dimensionarea
veniturilor să poată a avea o vacanţă reuşită;
2) incitarea, prin avantaje fiscale, a angajaţilor pentru a participa la finanţarea
vacanţelor din salariile lor.
În sectorul privat, întreprinderile sunt libere să cumpere perioade de vacanţe şi să le
revândă salariaţilor, cu o reducere de 20% până la 80%, după caz. Creditele necesare
cumpărării cecurilor de vacanţă sunt deductibile din taxele ce se impun salariaţilor.
Totodată prestatorii de turism rural pot încheia un contracte şi beneficiindu-se de unele
avantaje.
Cecurile de vacanţă sunt un mijloc de plată (ca şi voucherele), utilizate de un număr
mare de turişti. Lărgirea acestui sistem, pe ansamblul spaţiului comunitar este în curs
de a fi analizată şi în acest spirit, vor putea fi create EUROCHEQUES VACANCES.
6.6.10 Reţelele teritoriale de turism

În cadrul procesului de descentralizare şi al transferului de competenţă, structurile
teritoriale la nivel regional, provincial sau departamental şi comunal intervin, fiecare la
nivelul său, în promovarea şi vânzarea produselor turistice rurale.
Multitudinea de “Public Tourism Organizations” (POT) e activă pentru:
- difuzarea de informaţii turistice;
- editarea documentelor;
- montarea operaţiilor de promovare şi comercializare a produselor turistice.
Totodată, trebuie ţinut seama că independenţa administrativă nu coincide întotdeauna
cu entităţile turistice, ceea ce conduce la regrupări intercomunale, pentru constituirea
coerenţelor spaţiale turistice.
Colectivităţile existente în spaţiul rural sunt de cele mai multe ori, de dimensiuni mici, şi
nu dispun decât de o capacitate financiara redusă. Pentru acest motiv sunt obligate să
caute parteneri pentru finanţarea echipamentelor, promovarea şi comercializarea
produselor; în prezent însăşi, pieţele turistice sunt lărgite, colectivităţile rurale trebuind
să se integreze unei imagini de marcă spaţială lărgită.
Cooperarea între 6 ţări din U.E. (Germania, Belgia, Franţa, Marea Britanie,
Luxemburg, Ţările de Jos), plecând de la structurile teritoriale turistice la nivel
provincial sau departamental s-a realizat conform “cartei de cooperare turistică nord-vest
europeană”, Această implementare privind dezvoltarea turismului în nord-vestul
Europei, introducerea unor structuri teritoriale turistice la nivel provincial sau
departamental (Verkehrs Vebande în Germania etc.) pentru care a fost semnată o cartă
de cooperare turistică, toate acestea în scopul previziunii sporirii fluxurilor turistice.
Provinciile şi departamentele care au aderat la cartă se angajează să:
1) realizeze un inventar anual al caracteristicilor turistice de pe teritoriul lor;
2) stabilească o cartogramă turistică evolutivă a N-E Europei (densitate demografică,
amenajări turistice stabile sau în curs de stabilire, artere de comunicaţii);

3) stabilească acorduri de promovare reciprocă;
4) privească produsele turistice transfrontieră sau interdepartamentale;
5) dezvolte cercetarea, pregătirea profesională continuă, animaţia, promovarea şi
comercializarea telematică, sistemul de rezervări etc.
122
CAPITOLUL VII
MARKETINGUL STRATEGIC ÎN AGROTURISM
7.1 Strategii de marketing în turismul rural
7.1.1 Promovarea în comercializarea turismului rural

În majoritatea ţărilor U.E. este frecventă utilizarea mijloacelor tradiţionale de promova-
re, cum sunt:
- toate suporturile de vânzare (ghid, broşură, pliant, catalog);
- obiecte publicitare;
- prezenţa la saloanele de turism;
- mailingul;
- utilizarea mas mediei (TV, publicaţii, radio, etc.).
Reţelele de promovare sunt de asemenea utilizate prin următoarele forme:
- bancare (Germania, Belgia, Franţa, Olanda);
- teritoriale (Germania, Belgia, Franţa);
- cluburi (Germania, Olanda).
Se poate sintetiza că, în majoritatea ţărilor din U.E., comercializarea produsului turistic
variază în funcţie de organisme:
1) Comercializarea internă cu referire la:
- centrale de rezervare internaţională (Franţa);
- centrale de rezervare naţională (Sania, Franţa, Irlanda, Portugalia);
- centrale de rezervare regională (anumite landuri germane, Belgia, Franţa, Sania,
Italia);
- centrale de rezervare departamentale/locale (Franţa, Grecia);
- vânzare directă (toate ţările U.E.).
2) Comercializarea externă:
- turoperatorii de voiaj (Germania, Belgia, Danemarca, Franţa, Marea Britanie);
- structuri turistice teritoriale (Germania, Belgia, Danemarca, Franţa, Marea Britanie);
- primării, comitete de întreprindere (Franţa, Italia).
7.1.2 Cooperarea Europeană în domeniul turismului rural

În afara relaţiilor competitive, un anumit număr de lanţuri de locuinţe ale locuitorilor
satelor sunt din ce în ce mai angajate în acţiuni de cooperare europeană cu caracter
bilateral sau multilateral la nivel interregional, transnaţional, în scopul profitului
reciproc al fiecărui partener, prin acţiuni comune de promovare sau de scoatere pe
piaţă.
Două iniţiative pot fi semnalate mai pregnant:
1) prima priveşte agroturismul în spaţiul comunitar (în special primirea turiştilor în cadrul
fermelor). Un grup al Organizaţiei profesioniştilor din agricultură a Comunităţii
(COPA-COGECA), numit EURAGRITOUR, reuneşte periodic reţele ale sindicatelor
naţionale ale agricultorilor şi ale asociaţiilor camerelor agricole pentru a trata probleme
specifice, sociale şi fiscale. Acestea sunt impuse de dezvoltarea activităţii turistice în
cadrul exploataţiilor agricole, pentru o apropriere la nivel global comunitar în scopul

diversificării activităţii în domeniul turismului rural. De notat că EURAGRITOUR a
elaborat şi publicat un document de prezentare a reţelei sale în cadrul Anului european
al turismului (1990);
2) pentru cazarea turiştilor la locuitorii satelor, s-au creat începând din 1990, “Federaţia
europeană de primire a turiştilor la locuitorii satelor sau ferme”, numite “Federation
Eurogites” sau mai pe scurt, EUROGITES, la iniţiativa EUROTER şi prin mobilizarea
“Federation Nationale des Gites de France”.
Cele două iniţiative au scos în evidenţă preocupările organizatorice ale lanţurilor de
primire. Prin cooperarea lor activă, se urmăreşte consolidarea imaginii de marcă a
primirii turiştilor la locuitorii satelor si poziţionarea produselor pe piaţa turistică
europeană, totul contribuind pozitiv la dezvoltarea turismului rural.
De notat, de altfel, că această convergenţă a obiectivelor între EURAGRI-TOUR (sector
agricol în spaţiul U.E.) şi Federation des EUROGITES (cazarea turiştilor la săteni şi în
ferme în spaţiul U.E.), ar trebui să faciliteze cooperarea între cele două grupuri; formele
de activitate complementare a celor două organizaţii le-ar putea face partenere posibile.
7.1.3 Programe de cooperare europeană în turismul rural

Dezvoltarea turismului rural, mai ales în zonele defavorizate, pot avea ca principale
rezultate atenuarea unor dezechilibre existente încă în spaţiul rural românesc şi şansa
de rentabili-zare a fermei familiale din aceste zone defavorizate din România (desigur se
mai pot enumera şi alte consecinţe). Întrucât veniturile numai din agricultură obţinute
de către micii producători agricoli sunt nesatisfăcătoare pentru propriile gospodarii din
aceste zone, dezvoltarea agroturismului constituie o soluţie complementară posibil de
adoptat, permiţându-se, la nivel local, completarea veniturilor din gospodăria agricolă
rurală, iar la nivel regional o diversificare a potenţialului economic.
Dar, constituirea sau modernizarea capacităţilor, pentru dezvoltarea turismu-lui în
spaţiul rural, presupun alocarea de investiţii sub diferite forme accesibile de alocare a
creditelor. Un rol important revine politicilor de cooperare, orientate spre promovarea
dezvoltării economice şi crearea de noi locuri de muncă în zonele rurale. Programul
SAPARD pentru România demonstrează viabilitatea reală a investiţiilor în concordanţa
cu potenţialul zonelor rurale. Acest program prevede acţiuni şi resurse de finanţare
pentru dezvoltarea spaţiului rural în România. Pentru fiecare din cele 15 acţiuni incluse
în program, pot fi concretizate în proiecte locale, individuale există elemente cu
influenţă directă şi indirectă în promovarea agroturismului. SAPARD şi într-o mică
măsură din bugetul naţional (16,05%), fondurile private deţin în acest total o pondere
foarte mică, de 34,83%. În acelaşi program pentru anumite acţiuni, cum sunt investiţiile
în exploataţiile agricole, managementul resurselor umane din ferma agricolă,
dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice şi dezvoltarea silviculturii, sursa de
finanţare ce trebuie asigurată din fondurile private care este cca de 50%. Totodată,
fondurile private nu sunt solicitate în acţiunile de ansamblu ale dezvoltării rurale, cum
sunt: infrastructura rurală, reglementarea evidenţei funciare, protejarea mediului
natural, constitui-rea grupurilor de producători şi pregătirea profesională etc. Pot fi
nominalizate, mai ales, proiectele individuale pentru practicarea agroturismului, ce se
pot încadra ca variante: pensiunea agroturistică cu activitate similară, servicii complete
şi alte activităţi turistice; ferma agroturistică, cu servicii limitate la cazare şi mic dejun.
În acest fel, se poate deduce că, în actuala etapă, pentru integrarea turismului în zonele
rurale din România este necesară crearea şi/sau modernizarea tuturor condiţiilor
pentru a răspunde unei oferte agroturistice competitive. Or, transpunerea în practică a
acestora, trebuie să se regăsească în conţinutul politicilor de dezvoltare rurală, aliniate
124
la noile tendinţe pentru U.E. Se urmăreşte cunoaşterea actualelor condiţii şi realizări în

spaţiul rural românesc, elemente care pot fundamenta strategii privind conceperea,
orientarea şi integrarea României în structurile europene, prin politicile de dezvoltare şi
protejare a turismului rural. Este necesar, însă, a se ţine seama de restructurarea
sistemului politic şi socio-economic din România după revoluţia din 1989, elemente ce a
generat o serie de procese şi fenomene, care au avut un puternic impact asupra spaţiului
rural. În prezent sunt semnalate dezechilibre specifice, care împiedică desfăşurarea
activităţilor din mediul rural, implicit practicarea unei agriculturi necompetitive.
În actualele condiţii din ţara noastră, un rol important revine infrastructurii, care este
necesar a fi ameliorată, aceasta contribuind substanţial la îmbunătăţirea desfăşurării
activităţilor din spaţiul rural. Pentru buna desfăşurare a acestor activităţi este necesară
asigurarea condiţiilor de cazare, cu referire la gradul de confort al locuinţelor,
posibilitatea accesului în aceste zone, aprovizionarea cu apa potabilă, ameliorarea
calităţii mediului şi diminuarea surselor de poluare etc. Prin sursele de finanţare a
programului SAPARD se va contribui la modernizarea infrastructurii cu fonduri
comunitare în proporţie de 75%, iar bugetul naţional cu 25%. Sunt considerate ca
principale obiective construirea şi modernizarea de căi de comunicaţie, amenajarea de
bazine hidrografice, execuţia şi extinderea reţelelor de apă, canalizare şi gaze. Regiunea
Nord-Est a ţării, deşi oferă cel mai ridicat potenţial turistic, are cea mai scăzută pondere
a reţelei de comunicaţii din România.
Resursele funciare, mai ales pentru sectorul privat al agriculturii, constituie elementul
de bază în dezvoltarea rurală, dar şi un fundament al consolidării gospodăriei
agroturistice. Fenomenul de parcelare a terenurilor agricole, existent în actuala etapă,
impune o serie de măsuri, cu referire la aplicarea de lucrări de îmbunătăţiri funciare,
atragerea investiţiilor private, consolidarea exploataţiilor rurale prin sistematizarea
teritoriului etc., toate acestea trebuind a fi corelate şi cu alte măsuri, care contribuie la
dezvoltarea rurală. Finanţările pentru îmbunătăţiri funciare şi reparcelare, alocă 58,3%
din fondurile comunitare SAPARD la această acţiune.
Pentru potenţialul resurselor umane din mediul rural se pune problema cunoaşterii
structurii pe vârste a populaţiei rurale în etapa de tranziţie. Aceasta se referă la
stabilitatea populaţiei şi gradul de îmbătrânire foarte accentuat în unele regiuni,
fenomen legat de nivelul de trai, mai ales în zonele defavorizate, care sunt frecvent
identificate ca arii turistice (de exemplu regiunea Nord-Est). Este necesar a se crea
condiţii pentru obţinerea de venituri suplimentare, cel puţin egale cu veniturile medii la
nivel naţional. Aceasta se poate realiza adoptându-se strategii adecvate, în scopul
consolidării gospodăriilor şi exploataţiilor familiale, orientate spre suplimentarea de
activităţi aferente turismului rural; se pot crea astfel posibilităţi ca aceste microunităţi
săteşti să se transforme în pensiuni agroturistice. Numărul total de numai 500 de astfel
de unităţi agroturistice pe ţară (la nivelul anului 2000) este considerat mult sub nivelul
potenţial estimat, chiar dacă se manifestă o dinamică în creştere. Din totalul de finanţări
pentru programul SAPARD, 37,3% vor fi suportate din surse comunitare şi 50% din
fonduri private; în cazul constituirii grupurilor de producători, 75% vor fi suportate din
fondurile comunitare, prin care se urmăreşte atât înfiinţarea şi facilitarea funcţionării
administrative a grupurilor de producători, alături de parteneriate şi cooperări în
dezvoltarea turismului rural, mai ales cu ţările UE.
Elementele ce se pot sintetiza, având în vedere programele de cooperare europeană, au
aplicaţii pentru laturile de activitate din spaţiul rural românesc, cu referire, mai ales, la
fundamentarea strategiilor de implementare a turismului rural, putându-se sugera
soluţii şi pentru interesele din sfera de activitate a ţărilor membre U.E. Se pot delimita
ca principale forme:
a) implicaţii de ordin politic, cu referire la politicile naţionale de dezvoltare a zonelor

rurale, corelate cu interesele ţărilor membre U.E. (politica de investiţii în zonele rurale,
politica funciară, de sistematizare teritorială, de modernizare a infrastructurii locale, de
parteneriate şi cooperări etc.);
b) implicaţii de ordin social, cu referire la oprirea migrării populaţiei rurale, a creşterii
veniturilor şi implicit, a nivelului de trai, a creării de noi locuri de muncă în zonele
rurale, a posibilităţilor de efectuare a concediilor (vacanţelor) în zonele rurale, pentru
colectivităţile de locuitori din România cu venituri modeste din mediul urban, atenuarea
sezonalităţii în folosi-rea forţei de muncă din zonele rurale, relaţii de prietenie şi schimb
de opinii cu diferiţi turişti străini, veniţi să petreacă timpul liber în România etc.;
c) implicaţiile de ordin economic, cu referire la dezvoltarea şi rentabilizarea activităţilor
din zonele rurale, situaţie în care se poate încadra: dezvoltarea ramurilor agricole, cât şi
a celor neagricole, pentru care turismul rural reprezintă o activitate locală foarte
importantă; un indice foarte ridicat în folosirea capacităţilor de locuit în zonele rurale; o
eficientizare, atât pentru investiţiile deja existente, cât şi în proiectarea acestora; o
productivitate a muncii sporită; valorificarea superioară a produselor agricole şi
agroalimentare prin prelucrare şi desfacere chiar în zona de producţie, care poate
constitui o zonă cu vocaţie turistică etc.;
d) implicaţii de ordin ecologic, în care formele de turism rural asigură introducerea şi
menţinerea în circuitul public de valori europene ale patrimoniului românesc natural-
peisagistic, ce sunt protective de resurse, păstrătoare de diversitate, sănătoase, umane
etc., toate acestea demonstrând posibilitatea creşterii calităţii vieţii şi a menţinerii
echilibrelor biologice.
7.2 Strategii naţionale şi europene în turismul rural (agroturism)
7.2.1 Orientări europene şi româneşti în turismul rural (agroturism)

Folosirea resurselor naturale în scopuri turistice, constituie o cale de dezvoltare a unor
zone, ţări sau regiuni. Ceea ce caracterizează resursele, în general şi resursele turistice
în special, este raritatea. Conceptul de raritate semnifică o limitare relativă a ofertei,
dintr-o resursă, comparativ cu cantitatea cerută.
Raportată la resursele turistice, raritatea unor obiective contribuie la creşte-rea
numărului de vizitatori către acestea. Crearea condiţiilor de menţinere sau dezvoltare a
cererii către anumite destinaţii este condiţionată de asigurarea calităţii ofertei turistice,
în special a calităţii serviciilor.
Între formele de turism, care contribuie la dezvoltarea în profil teritorial, turismul rural
oferă gama cea mai diversificată de posibilităţi.
În ţara noastră, practicarea turismului rural cunoaşte o dezvoltare de aproximativ trei
decenii, dacă luăm în considerare şi perioada comunistă, când interdicţia de cazare a
străinilor la particulari a redus simţitor această activitate.
În anul 1996 capacitatea de cazare turistică în funcţiune, la nivel de ţară a fost de 53.639
mii locuri-zile, fermele agroturistice deţinând 0,14% din capacitatea totală la nivel de
ţară, procent care ne oferă o imagine asupra dimensiunii turismului rural, comparativ
cu fenomenul turistic, în general.
“Carta europeană a amenajării teritoriului” (Strasbourg, 1984), ca şi programul
EUROTER al C.E.E. (1992), subliniază importanţa turismului rural, ca instrument şi
mijloc de “dezvoltare rurală durabilă”.
126
De asemenea, aderarea României la structurile europene implică coordonarea politicii

sale referitoare la amenajarea teritoriului, cu prevederile aferente acestui domeniu,
conţinute în documentele instituţiilor europene. În ultimii ani, toate instituţiile şi
organismele de pe continent s-au pronunţat în favoarea dezvoltării turismului, în special
a turismului rural.
Raportul Parlamentului European pentru protecţia teritoriului şi a dezvoltării
agroturismului, arată interesul crescut al parlamentelor europene în acest domeniu.
Comisia Europeană a înfiinţat acţiunea “Viitorul lumii rurale”, ca şi reforma fondurilor
structurale şi influenţa acestora asupra dezvoltării turismului rural, ceea ce denotă
importanţa pe care o atribuie comisia acestui sector economic.
Există iniţiative europene şi la nivelul mişcărilor europene: EUROTER, ECOVAST,
EUROMOND, EUROGITES (Federaţia Europeană pentru primirea turiştilor la gazde
rurale, la ferme). Aceasta din urmă reuneşte 14 organizaţii naţionale, printre care şi
ANTREC România - din 1994 şi totalizează circa 90 mii de locuri de cazare în mediul
rural.
În concepţia U.E., turismul rural determină stabilirea unor legături între demografie şi
politica spaţială, fiind definit prin:
- legături politice (de la declinul lumii, la ruralitate);
- legături economice (diversificarea activităţilor în spaţiul rural);
- legături umane (o mai bună cunoaştere între orăşeni şi săteni).
U. E. consideră turismul ca sector strategic, datorită posibilităţilor de dezvoltare
economică pe care le oferă şi totodată, ca o componentă a strategiei de consolidare a
pieţei.
La începutul anului 1992, Comisia Europeană a iniţiat o serie de proiecte (48), sub titlul
generic Euroturism - Cultură si Ruralitate, proiecte ce au fost finanţate de Comisia
Europeană şi statele direct interesate. La acestea participa 22 de state, printre care şi
România.
Dintre aceste proiecte, 118 au teme legate de turismul rural, iar din cele 12 domenii de
cooperare, 7 se referă expres sau au legătură cu turismul rural, cu referire la:
managementul resurselor turistice; baza de date transnaţionale pentru turismul rural,
zone naturale sau construite protejate; itinerarii culturale, istorice, folclorice; publicaţii
(atlase, reviste, ghiduri etc.); cercetare şi dezvoltare integrată a turismului rural; turism
ecologic pentru tineret (agricultură, mediu, turism).
Programul PHARE – în faza a doua - prevedea pentru România suma de 900 mii ECU,
destinată turismului rural. Fondurile au fost organizate pe trei forme de folosinţă, care
se referă la:
- abordarea turismului rural din punct de vedere al dezvoltării economice globale;
- dezvoltarea economică locală;
- agricultura, probleme de marketing în domeniul respectiv.
În acest program s-au avut în vedere 14 sate din 8 judeţe (Maramureş, Harghita,
Braşov, Alba, Clu, Suceava, Mureş şi Sibiu) şi se prevedea să fie susţinute financiar şi
prin contribuţia profesioniştilor din domeniu, prin următoarele acţiuni:
- îmbunătăţirea infrastructurii rurale, a căilor de acces şi a drumurilor, asigurarea
alimentării cu apă curentă a satelor respective, obţinerea de mijloace pentru evacuarea
şi depozitarea ecologică a gunoaielor, semnalizarea satelor turistice, precum şi catalogul
unităţilor de turism rural omologate;
- participarea ANTREC şi a agenţiilor din turismul rural la expoziţii şi burse
internaţionale de turism.
Fondurile PHARE pentru turismul rural au fost îndreptate şi spre ANTREC, Asociaţia
Ţăranilor de la Dorna, Asociaţia Turismului Montan, Compania Română de Turism
Montan.
În anul 1996 Ministerul Turismului a elaborat “Strategia de Dezvoltare a Turismului
Rural”, unde s-au avut în vedere probleme legate de:
- stabilirea zonelor şi a localităţilor prioritare pentru dezvoltarea turismului rural;
- dezvoltarea produsului turistic;
- formarea prestatorilor de servicii turistice şi a turoperatorilor pentru turismul rural;
- promovarea turismului rural;
- protecţia mediului, a consumatorului şi a prestatorului.
În anul 1997 Ministerul Turismului a elaborat “Strategia de dezvoltare a turismului pe
termen mediu şi lung”. În cadrul acestei strategii se arată că în plan internaţional
turismul în actuala etapă este considerat unul dintre cele mai dinamice sectoare
economice, cea mai vastă industrie şi cel mai important generator de locuri de muncă.
Strategia de dezvoltare a turismului pe termen mediu şi lung îşi propune ca obiective de
dezvoltare prioritară îmbunătăţirea şi consolidarea produsului turistic în zonele care
sunt cele mai cunoscute turiştilor români şi străini şi unde există în general, facilităţi
turistice şi de infrastructură.
Dintre activităţile principale ale proiectelor, se pot enumera:
- identificarea nevoilor în domeniul vizat;
- identificarea şi standardizarea unor noi profile de ocupaţii;
- crearea unui SITE Internet;
- dezvoltarea de materiale pentru formarea profesională;
- diseminarea materialelor.
Proiectele răspund nevoilor locale în domeniul formării profesionale şi integrării
femeilor pe piaţa forţei de muncă şi prezintă o importanţă deosebită mai ales pentru
anumite regiuni cu un număr mare de şomeri, în majoritate femei.
7.2.2 Strategii de dezvoltare a turismului rural (agroturism)

La nivel european, primele sate turistice au apărut încă din anii 1954, fiind considerate
forma cea mai originală de turism din a doua jumătate a secolului. Anii ’70 marchează
extinderea treptată a turismului rural în toate ţările europene, facilitată de câţiva factori
dinamizatori, cum sunt:
- corelarea urbanizare-industrializare;
- crearea infrastructurii necesare;
- creşterea veniturilor;
- prelungirea perioadelor de concediu.
Pe de altă parte, dezvoltarea sa a fost privită de ţările europene ca o soluţie eficientă de
stopare a fenomenului de depopulare a satelor, de dezvoltare a zonelor defavorizate
economic, dar care dispun de un patrimoniu (mai ales peisagistic) atrăgător, care
trebuie protejat.
Chiar dacă modalităţile de practicare a turismului rural şi implicit a agroturismului
sunt diferite de la o ţară la alta, la nivel european obiectivele strategice urmărite de
factorii implicaţi, pot fi sintetizate astfel:
- conservarea, crearea şi diversificarea locurilor de muncă;
- conservarea clădirilor şi a habitatului tradiţional;
- susţinerea comunităţii;
- susţinerea reţelei de transport;
- susţinerea agriculturii şi a exploatării forestiere;
- ameliorarea calităţii vieţii pentru populaţia rurală;
- crearea de noi funcţiuni pentru grupurile defavorizate.
128
Studiile de piaţă arată că piaţa vacanţelor la ţară corespunde şi clienţilor bogaţi şi

instruiţi, dar care tind să cheltuiască sume peste medie care cer calitate. În consecinţă,
dacă nivelurile venitului şi al pregătirii continuă să crească în ţările OCDE, piaţa
turismului rural ar trebui de asemenea să crească.
În definirea strategiilor, se acordă o atenţie particulară următoarelor două aspecte:
1) Pentru planificarea strategică pe termen lung, teritorial la nivelul de regiuni şi
localităţi rurale este necesar să elaboreze anumite planuri strategice pentru turism.
Aceste planuri evaluează auturile şi neajunsurile în materie de turism şi înzestrare a
mediului. După ce s-au examinat posibilităţile pieţei, planul pe termen lung examinează
cel mai bun mod de dezvoltare şi administrare a regiunilor, comunităţilor şi
ecosistemelor date. Sunt delimitate cerinţele de infrastructură, dezvoltarea noilor
întreprinderi, pregătirea pentru activităţile de turism şi tehnicile de comercializare.
Măsurarea eficienţei strategiilor se face în funcţie de costurile de elaborare şi de aplicare
a strategiei, de succesul comercial, de eficienţa conservării mediului şi a comunităţii
locale şi de conservarea, crearea şi diversificarea locurilor de muncă.
2) La nivel tactic, aplicarea planurilor strategice cere, însă, o cunoaştere precisă a
problemelor şi a sistemelor de gestionare a fluxurilor de vizitatori, explicarea
patrimoniului, a mijloacelor de încurajare a noilor profesionişti în turism, a sistemelor
de transport publice rurale etc. Acestea reprezentând numai câteva dintre problemele
cu care se confruntă firmele din turism.
Se poate conchide că elaborarea strategiilor de dezvoltare a turismului rural are la bază
patru elemente:
- clienţii care caută cu mult discernământ locuri mai bine administrate pentru
petrecerea timpului liber;
- turismul rural este diferit de turismul în staţiune, întrucât presupune un mediu fizic şi
uman deosebit, pe care se bazează vacanţele la ţară;
- pentru că turismul rural cuprinde un mare număr de mici întreprinderi noi şi
neexperimentate, este necesară o strategie specială în planificarea activităţilor.
Dezvoltarea iniţială a acestui nou sector, cere adesea subvenţii publice, pentru aceasta
este nevoie de un plan strategic fundamentat;
- activitatea de elaborare a strategiilor evoluează de la simpla planificare a amenajării
teritoriului şi a infra-structurii, spre o structură suplă şi orientată a întreprinderii.
Totodată, turismul durabil are la bază un sistem de planificare pe termen lung, care are
în vedere relaţia comunitate-vizitatori-industria turismului. Se preconizează existenţa
unui turism care să permită conservarea valorilor intrinseci ale mediului rural,
dinamizând viaţa economică şi asigurând rentabilitatea pe termen lung a industriei
turistice, asigurându-se astfel deplasarea vizitatorilor dintr-o regiune în alta sau dintr-o
ţară în alta.
De aici, concluzia că strategia de dezvoltare rurală durabilă trebuie să respecte însăşi
ruralitate regiunii, întrucât:
- nu toate regiunile consimt să se dezvolte pe această cale sau chiar nu se pretează acestei
activităţi;
- există limite de dezvoltare într-o zonă dată;
- practica poate adopta tehnici adecvate de management al fluxurilor de vizitatori,
pentru a împiedica distrugerea echilibrului ecologic al comunităţii.
7.2.3 Sistemul familie-exploataţie agricolă , fundament al

dezvoltării economice viabile a zonelor rurale
Analizat ca un concept , sistemul familie-exploataţie reprezintă unitatea rurală

constituită din trei subsisteme , strâns legate între ele, aflate în interacţiune reciprocă
, respectiv :
 Exploatatul agricol şi familia – punct central , de referinţă , furnizoare de forţă de
muncă pentru exploataţie şi consumatoare de resurse financiare şi de hrană ;
 Exploataţia agricolă şi activităţile de creştere a animalelor şi de cultivare a
plantelor;
 Componenta extra-agricolă (mediul socio-cultural, politic, instituţional).
EXPLOATANTUL
AGRICOL ŞI FAMILIA
EPLOATAŢIA COMPONENTA
EXTRA-
AGRICOLĂ AGRICOLĂ
Fig .7.1- Corelaţia exploataţie-familie în sistemul agricol de producţie
 Diversificarea activităţii agricole şi rurale în vederea creşterii gradului de ocupare

a forţei de muncă;
 Promovarea unei politici agricole mai suple şi mai simplu de înţeles , care să fixeze
clar ce decizii trebuie luate în comun şi ce decizii rămân în competenţa Statelor
Membre Uniunii Europene
„Agricultura durabilă , mijloc de asigurare a securităţii alimentare , permite

satisfacerea integrală a nevoilor alimentare pentru întreaga populaţie , cantitativ şi
calitativ ;conservarea mediului natural ;valorificarea şi utilizarea economică a
tuturor resurselor agricole care se bazează pe formarea structurilor agricole viabile;
stimulează creşterea competitivităţii agricole şi crearea unui surplus economic
;contribuie la realizarea echilibrului economic general şi la creşterea calităţii
vieţii ”.(Letiţia Zahiu, Management agricol, 1991)
Potenţialul turistic este o parte integrantă a mediului :se practică intens acolo unde
sunt întrunite condiţii favorabile sau se diminuează şi dispare treptat în zonele unde
130
componente ale mediului înconjurător , ca de exemplu peisajul, aerul sau apa, se

degradează. (Florina Bran , Ecoturism ,2000).
Tabelul 7.2
INDICATORI AI TURISMULUI DURABIL ÎN ZONELE MONTANE

SPECIFICARE INDICATORI MODALITĂŢI DE EVALUARE
Pierderi de floră -succesul reproductiv al -evidenţa speciilor cheie
şi faună speciilor indicator ,ca -schimbări în componenţa
număr de indivizi speciilor
-prezenţa continuă a vieţii -numărul accidentelor specifice la
sălbatice în site-urile speciile specifice
ocupate tradiţional -inspecţii vizuale şi înregistrări
fotografice
eroziune -extinderea eroziunii -%din suprafaţă în stadiu erodat
cauzate de turişti -inspecţii vizuale şi înregistrări
-rata eroziunii continue fotografice
Lipsa de acces la -lungimea traseului -numărul de ore petrecute în
site-urile cheie accesibil vehiculelor vehicul
-costul intrării /cel mai scăzut
nivel al tarifelor locale
Lipsa -satisfacţia consumatorului -numărul de persoane în
singurătăţii perioadele de vârf (în arealul
accesibil)
-chestionare asupra îndeplinirii
acestei cerinţe
Pierderea -atracţia site-ului -aglomerări prin prezenţe umane
calităţilor
estetice
Calitatea -evidenţa poluării -nivelul bacteriilor fecale
diminuată a apei coliforme şi al metalelor grele
În viziunea Federaţiei Naturii şi a Parcurilor Naţionale Europene (F.N.N.P.E), turismul

global constă în „dezvoltarea tuturor formelor de turism şi a activităţilor turistice , care
să respecte mediul ambiant , integritatea social-economică şi a resurselor , bunăstarea
materială şi culturală pentru viitor”.
Dezvoltarea durabilă se poate realiza prin managementul tuturor resurselor ,
urmărind satisfacerea nevoilor economice , sociale şi estetice şi protejând integritatea
culturală , procesele ecologice esenţiale, diversitatea biologică şi sistemele de suport ale
vieţii.
Dezvoltarea durabilă este un concept complex , multidimensional , iar turismul , deşi
este o componentă a acestuia , reflectă însăşi diversitatea , „vânzând ”mediul fizic şi
uman prin „produsele” specifice (Ion Ionescu, 2000).
Astfel turismul determină o creştere a volumului valutar , ceea ce permite modernizarea
altor sectoare, contribuie la crearea de noi locuri de muncă şi la creşterea veniturilor
lucrătorilor din turism , mai ales a femeilor şi tinerilor.
Turismul determină creşterea cererii de produse agricole , a industriei construcţiilor ,
transporturilor şi a produselor artizanale şi încetineşte fenomenul de depopulare a unor
regiuni , întinerind piramida demografică . Turismul vinde resursele disponibile ca

parte a produsului său şi împarte anumite resurse cu alţi utilizatori , incluzând şi
rezidenţi locali.
Ca activitate care trebuie să creeze profit , turismul trebuie , totodată ,să se desfăşoare
în limitele parametrilor ecologici şi în respectul tradiţiilor şi obiceiurilor de viaţă ale
populaţiei locale , valorificând superior peisajul natural, monumentele istorice,
arhitectura, împrejurimile. Orice dezvoltare durabilă în plan turistic va implica o
abordare managerială integratoare- ecologică şi economică.
Turismul grăbeşte schimbările sociale care se produc ca urmare a evoluţiei economice
şi a lărgirii cadrului de comunicare. De asemenea, turismul personalizează, menţine
prezentă şi contribuie la dezvoltarea culturii, la crearea de noi întreprinderi industriale
şi comerciale, ca şi a unor noi tipuri de profesiuni.
Pentru asigurarea cadrului general al dezvoltării durabile în turism , statul trebuie să
asigure (Ion Ionescu, 2000):
- garanţii împotriva naţionalizării;
- repatrierea capitalului investit , a profitului şi dobânzii ;
- garanţii la împrumuturi;
- elaborarea unei politici de piaţă şi de promovare a regiunii;
- simplificarea formalităţilor la frontieră ;
- iniţierea unor politici în domeniul transporturilor;
- dezvoltarea legislaţiei necesare atragerii investitorilor.
Proiectele de dezvoltare vor fi evaluate în funcţie de măsura în care asigură:
 ocuparea deplină a personalului ;
 prelungirea sezonului turistic;
 valorificarea potenţialului local, prin atragerea turiştilor
autohtoni şi străini ;
 creşterea profiturilor , a gradului de ocupare a populaţiei ,
îmbunătăţirea infrastructurii locale şi conservarea
peisajelor;
 un potenţial de piaţă ridicat.
În elaborarea unei strategii dinamice şi eficiente vizând evoluţia turismului românesc,
având în vedere potenţialul turistic deosebit de valoros disponibil, este necesară
delimitarea şi eliminarea factorilor de poluare (poluarea aerului, a apei, solului,
poluarea vegetaţiei şi faunei, poluarea sonoră, estetică, a obiectivelor cultural-
istorice)care îi afectează dezvoltarea , conducând chiar la involuţia acestuia.
În acest context transformarea gospodăriilor ţărăneşti în ferme comerciale trebuie
privită ca rezultanta unui proces complex, de interacţiune a unor factori de natură
istorică , politică , economică, juridică, socială. Aceşti factori prezintă efecte diferite în
timp şi spaţiu asupra activităţii exploataţiilor , cărora le imprimă o serie de
particularităţi. Caracterul comercial al exploataţiei este determinat ,în principal , de
natura activităţii desfăşurate – pentru autoconsum sau pentru piaţă-, iar căile de
consolidare sunt legate de o serie de aspecte care vizează metodele de capitalizare şi
orientare tehnico-economică, formarea managerială a şefilor de exploataţii , precum şi
de organizarea metodelor de promovare a agroturismului şi desfacerii produselor
obţinute.
Tabelul 7.3
132
SURSELE DE CAPITALIZARE A EXPLOATAŢIILOR AGRICOLE:

a) surse directe: b) surse indirecte:
-capital propriu aflat în proprietate, -subvenţii;
rezultat din activitatea agricolă prin -sistemul fiscal (scutiri şi reduceri de taxe
acumulare , investiţii noi, stocări, precum şi impozite);
şi din activităţi de cumpărare , donaţii, -perfecţionarea formelor de organizare a
moştenitori, alocaţii împroprietăriri. muncii;
-capitalul atras, constituit din bunuri -nivelul de pregătire al şefului de
achiziţionate, constituite sau aflate în exploataţie;
custodie; -cuprinderea exploataţiei într-un circuit
-capitalul împrumutat având ca surse de informaţional contabil;
formare creditele (purtătoare de -exercitarea dreptului de proprietate.
dobânzi)pe diferite termene primite de la
bănci ,instituţii şi organizaţii financiare,
persoane fizice şi juridice.
Exploataţiile agricole familiale comerciale îşi desfăşoară activitatea în condiţii concrete

legate de o anumită suprafaţă de teren, structură a culturilor , categorie de animale,
resurse de forţă de muncă şi capital , dotare tehnică, precum şi de amplasarea faţă de
centrele urbane. Opţiunea pentru anumite ramuri şi activităţi , posibil de dezvoltat în
condiţiile zonale existente, proporţionarea şi îmbinarea lor armonioasă , trebuie să
asigure maximizarea profitului exploataţiei şi integrarea acesteia în ansamblul
economiei zonei.
În mod sintetic se poate arăta necesitatea creării unui turism rural durabil care
presupune conceperea şi derularea acestuia ţinând cont de anumite condiţii impuse de
însăşi evoluţia societăţii contemporane:
1) realizarea unui turism planificat , în parteneriat cu toţi factorii interesaţi , cu
aplicarea unei monitorizări atente . în momentul de faţă nu exista o strategie de
dezvoltare a turismului rural , care să fie coroborată cu procesul de modernizare a
satelor, de restructurare a agriculturii româneşti . Activităţile turistice s-au dezvoltat tot
în acele spaţii rurale care deţin mai ,multe resurse , utilităţi publice , forţă de muncă cu
mai multe surse de venit .
Încă nu au fost create proiecte de dezvoltare a activităţilor neagricole în zone rurale
defavorizate, mai ales unde au fost închise exploatări de resurse energetice şi miniere ,
sau unde terenurile agricole au randament scăzut ; în plus nu se face o analiză atentă a
modului cum se face dezvoltarea turismului rural în zone deja cunoscute , pentru a
vedea modul de proliferare a reşedinţelor secundare , a respectării specificului local , a
gradului de practicare a turismului rural în afara condiţiilor de reglementare legală (la
negru).
Proiectele de dezvoltare regională şi locală vor trebui să aibă şi acceptul locuitorilor, iar
o parte dintre veniturile obţinute din turism ar trebui să se întoarcă către comunitatea
locală pentru modernizarea serviciilor publice şi a infrastructurii.
2) identificarea atentă calitativă şi cantitativă a resurselor turistice existente în spaţiul
rural (a peisajelor naturale, monumentelor istorice şi de arhitectură , practicarea unor
sporturi ,accesibilitate,)element care va demonstra posibilităţile de dezvoltare a
turismului rural, nivelul acestuia , şi posibilităţile de amenajare , cu evitarea
supraexploatării; toate aceste componente exprimă de fapt gradul de atractivitate
turistică şi determină stabilirea numărului de turişti care pot vizita regiunea sau
localitatea rurală;
3) gradul redus de informare şi de cunoaştere al proprietarilor agricoli care arată că , în
general , aceştia au o percepţie greşită asupra posibilităţilor de a derula şi alte activităţi .

În general , lumea rurală este mult mai reticentă faţă de ceea ce înseamnă nou în
activitatea lor şi astfel nu percepe în mod real posibilităţile de a obţine noi venituri .
Prin urmare , turismul rural, de multe ori, se derulează aleatoriu şi este mult
influenţat de obţinerea unor succese imediate şi deseori localnicii sunt împotriva
unui flux turistic constant este privit prin prisma degradărilor naturale ţi a unor
influenţe sociale şi culturale nedorite;
4) numărul redus al formelor de pregătire a proprietarilor agricoli privaţi în derularea
unor activităţi neagricole. Nivelul de şcolarizare în mediul rural are multe aspecte
negative , atât la nivelul şcolii generale , profesionale şi liceale ; în zonele cu un potenţial
turistic deosebit ar trebui organizate clase speciale de turism , de învăţare a unor
meşteşuguri , artizanat.
De asemenea , posibilităţile de autopregătire sunt reduse deoarece bibliotecile rurale
sunt slab dotate şi lipsesc formele de pregătire pe termen scurt (şcoli de vară ) cu durata
de 2-3 săptămâni . În acest context , practicarea unor activităţi neagricole depinde nu
doar de pregătirea profesională a gazdei , dar şi de conjunctura socio-economică care
sprijină procesul de formare profesională permanentă;
5)influenţe negative asupra mediului natural şi socio-cultural , care se datorează
suprasolicitării unor spaţii rurale deosebite şi care apar atunci când nu se respectă
capacităţile de încărcare a mediului . În acest sens nu trebuie uitat că turismul rural se
desfăşoară în special în medii naturale deosebite, cele mai multe cu un echilibru ecologic
fragil; cele mai sensibile sunt spaţiile montane.
7.3 Turismul şi dezvoltarea regională
7.3.1 Aspecte generale privind rolul turismului în

dezvoltarea economică regională
Frecvent, se apreciază că turismul se poate manifesta ca un multiplicator al dezvoltării
economice, efect ce poate fi evidenţiat, cel puţin teoretic, cu ajutorul unor indicatori, ce
reflectă impactul favorabil în turism asupra activităţii economice a unei regiuni sau ţări,
pe parcursul unei perioade. Aceasta întrucât orice investiţie are un efect multiplicator
asupra activităţii din ramurile cu care ea intră în contact. Datorită dificultăţilor de
calcul al efectului economic şi încrederii scăzute în rezultate, adesea în turism se fac
doar evaluări cantitative, sub forma fluxurilor monetare, exprimate în mărime absolută,
fără a prezenta corelaţii cu contribuţia altor ramuri.
Cuantificarea impactului turismului rural asupra dezvoltării economice, prin
coeficientul multiplicator, există rezerve şi condiţii de aplicare. Asupra dezvoltării
economice se pot semnala şi o serie de influenţe pozitive:
• turismul internaţional de primire poate avea, atunci când el este “administrat” de
firme locale, influenţe favorabile asupra încasărilor, asupra veniturilor brute, pentru
unele zone. Dar pentru cuprinderea corectă a efectului real al turismului este necesar să
se cuantifice exact toate cheltuielile, cât şi toate veniturile legate de activitatea turistică şi
în final, să se stabilească rezultatul net al activităţii economice;
• la încasările din activitatea turistică participă şi exportul intern de mărfuri. El este
constituit din acele vânzări de mărfuri şi servicii din producţia internă sau din import,
134
către persoanele care plătesc contravaloarea lor în valută sau în moneda naţională,
obţinută din schimb valutar. El contribuie la încasări înregistrate în sfera turismului,
prin particularităţile sale, dintre care menţionăm:
- produsele şi serviciile se consumă la locul de producţie sau în interiorul ţării
exportatoare de turism;
- cererea de mărfuri este foarte eterogenă, iar realizarea exportului intern de mărfuri
este supusă atât normelor de comerţ exterior, cât şi celor de comerţ interior. El poate să
aibă un aport economic prin: diversificarea şi activizarea producţiei tradiţionale de
mărfuri, sporirea veniturilor în soldul balanţei turistice, creşterea nivelului calitativ al
serviciilor turistice, mai buna cunoaştere a cererii externe de bunuri materiale şi
servicii, experimentarea lansării pe piaţă a unor produse pentru promovarea
exporturilor. Exportul intern de mărfuri se poate face cu costuri de transport,
manipulare, reclamă, de certificare a calităţii, comisioane etc. mai reduse. Totodată,
prin această formă de comercializare, încasarea contravalorii mărfurilor şi serviciilor se
face mai rapid;
• turismul este într-o anumită măsură, un factor de progres, prin relevarea cerinţelor de
formare profesională;
• sub aspect cultural, se stimulează comunicarea, cu deosebire în rândul tineretului.
Dar se poate menţiona că rolul turismului nu trebuie măsurat numai prin aportul de
venituri (încasări) brute ci, în special, prin veniturile nete pe care le aduce. Şi aceasta
deoarece amenajările turistice (pentru prestarea de servicii la nivel calitativ european
sau mondial), prestarea anumitor servicii turistice, practicarea anumitor forme de
turism, în zonele sau ţările slab dezvoltate economic, în general (şi industrial, în special),
impun importuri însemnate de bunuri şi echipamente specifice din alte zone sau ţări. În
aceste condiţii, ieşirile de fonduri de investiţii din regiunea sau ţara considerată, de
valută chiar, pot depăşi intrările, astfel încât, aportul net de venituri (de devize) poate
deveni negativ. Situaţia are loc, cu atât mai mult, cu cât turiştii sunt mai exigenţi şi dacă
firmele de turism mai doresc revenirea lor.
Turismul rural poate fi un stimulator al dezvoltării numai în măsura în care dinamica
“multiplicatorului” evoluează în interiorul regiunii, al zonei de primire a turiştilor. În
situaţia în care agricultura zonală este adesea, slabă, industria locală este aproape
inexistentă, anumite ramuri ale construcţiilor sunt deficitare şi există coordonări
defectuoase ale programelor de dezvoltare economică locală etc., toate acestea pot să
conducă la o producţie regională nesemnificativă de bunuri.
6
5 Elaborarea programelor
6 de marketing şi
Determinarea promovare
pieţelor ţintă
2 3
Clarificarea Estimarea nivelului actual şi
obiectivelor potenţial al cererii şi
Inventarierea atracţiilor şi
comunitare cu compararea cu capacitatea
activităţilor din zonă, analiza
accent pe actuală
competiţiei cu proiecte de
dezvoltare turistică din zonă turism,mediu şi 1
deja existente dezvoltare socio-
economică
4
Aprecierea suportului
dat de facilităţile
private şi publice
Figura 7.2 PLAN DE MARKETING

PENTRU O COMUNITATE
LOCALĂ
Acestea constituie argumente care generează elaborarea unor planuri de marketing în

sfera activităţilor turismului rural (agroturismului), specifice comunităţilor locale
(fig.7.2)
Referitor la amenajarea turistică a teritoriului, în situaţia dezvoltării rapide interesului

pentru anumite zone turistice acestea, poate să conducă alături de creşterea exagerată a
preţului terenurilor, şi implicit la scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri fertile,
la apariţia unor costuri de acces foarte ridicate la aceste zone, cât şi crearea unor
dezechilibre între diverse zone, chiar învecinate.
În ceea ce priveşte locurile de muncă, doar un număr mic de persoane profită, în
realitate, de ele. Neajunsuri majore apar din ocuparea, adesea doar sezonieră, a
personalului şi slaba utilizare a timpului lor de muncă, din calificarea medie sau chiar
scăzută, pentru multe activităţi. Oferta sezonieră de locuri de muncă poate provoca
migraţii însemnate de persoane şi dezechilibre regionale în asigurarea resurselor de
muncă.
Pot să apară şi efecte socio-culturale nedorite, determinate de faptul că populaţia unor
zone nu este pregătită pentru primirea turiştilor, existând manifestări ale unor moduri
de comportament străine zonei. Un contact masiv şi brutal între turiştii bogaţi şi
populaţia locală săracă, poate provoca culturalizare, pervertirea oamenilor şi a artelor,
dorinţa nepotrivită de a imita modele străine, prostituţie şi delicvenţă.
136
Cuprinderea exactă a implicaţiilor promovării turismului rural în dezvolta-rea regională

impune, credem, precizarea unor elemente conceptuale şi de metodă în acest domeniu.
De exemplu, despre ce activitate de turism vorbim? Vorbim despre “consum de turism”
(servicii turistice) sau despre “prestări de servicii în turism”? Cine beneficiază de oferta
de turism: consumatorii de turism, prestatorii de servicii turistice sau ambele categorii
şi atunci, în ce măsură fiecare?
7.3.2 Impactul socio-economic al turismului rural asupra
comunităţilor locale
De-a lungul ultimelor decenii majoritatea ţărilor europene au arătat prin experienţa
acumulată eficienţa dezvoltării formelor de turism alternativ(neconvenţional):
agroturismul ,turismul la pensiune, turismul verde. Aceasta implică un parteneriat activ
între întreprinzătorii locali şi administraţiile publice locale.
Analizat la nivelul rolului său multifuncţional se poate afirma că impactul său asupra
mediului rural este conferit de următoarele aspecte particulare:
 activităţile turistice sunt desfăşurate în mediul rural autentic;
 beneficiază de elemente constructive şi spaţiale specifice precum: mici ateliere,
întreprinderi , spaţii de deservire , contact direct cu natura, moşteniri culturale
originale, societăţi şi atitudini tradiţionale;
 activităţile socio-economice se derulează la o scară mai redusă ;
 existenţa unui mod de viaţă cu adevărat tradiţional;
 posibilităţi de dezvoltare şi gestionare atentă , controlate pe termen lung;
 o mare varietate de acţiuni turistice conforme cu gradul de complexitate a
spaţiului rural. Cercetările întreprinse asupra impactului şi rolului turismului
rural au demonstrat faptul că poate sprijinii în mod real şi concret dezvoltarea
economică şi culturală a zonelor rurale . Acţiunea se poate manifesta pe multiple
planuri:
- valorificarea superioară a resurselor existente în teritoriu ;
- perfecţionarea structurilor sociale cu reducerea nivelului de sărăcie
din gospodăriile ţărăneşti ;
- stimularea dezvoltării economice , prin punerea în valoare a
materiilor prime agricole , în folosul turiştilor;
- revigorarea unor vechi meşteşuguri , obiceiuri şi manifestări
folclorice.
Turismul rural poate avea un impact pozitiv numai în măsura în care produsele
turistice realizate sunt privite prin prisma existenţei lor pe termen lung , având drept
scop câştiguri durabile .În acest context , această formă de turism poate fi punctul de
plecare pentru realizarea unor investiţii , mici întreprinderi, noi locuri de muncă , dar
fără a permite apariţia unor dezechilibre datorate unor creşteri economice necontrolate.
Dar fluxul intens de turişti poate conduce la degradarea calităţii frumuseţilor naturale
iar moştenirea culturală poate fi serios prejudiciată de influenţa unor elemente culturale
străine.
Subiect în discuţie Legătura cu turismul Legătura cu problemele

ecologice majore
CATEGORIA A
Vânătoarea şi pescuitul Creşterea activităţii Pierderea biodiversităţii
turistice în anumite zone
Producţia şi consumul de Turismul va conduce la Efect de seră
energie utilizarea unui număr Distrugerea stratului de
sporit de mijloace de ozon
transport Poluarea aerului
Utilizarea apei pentru Consum sporit de resurse Criză de resurse
activităţile umane rare în timpul sezoanelor
turistice
Exploatarea solului şi Construirea de hoteluri, căi Pierderea biodiversităţii
restructurarea mediului de acces şi alte Eroziunea solului
infrastructuri
Emisii de noxe în Creşterea numărului de Poluarea atmosferică
atmosferă, apă şi sol persoane în areale turistice Poluarea apei
implică creşterea Contaminarea solului
cantităţilor de noxe emise
CATEGORIA B
Modificări ale resurselor Vânătoarea, pescuitul, Pierderea biodiversităţii
biologice utilizare solului şi Contaminarea solului
restructurarea mediului pot
conduce la agresiuni asupra
ecosistemelor şi speciilor
Poluarea atmosferică Intensificarea Efectul de seră
transporturilor va conduce Distrugerea stratului de
la creşterea cantităţilor de ozon
gaze şi alţi poluanţi Poluarea aerului
atmosferici emişi
Calitatea apei Creşterea numărului de Poluarea apei
persoane dintr-o anumită
zonă poate duce la
infiltraţii în reţelele de
canalizare
Calitatea solului Creşterea numărului de Contaminarea şi eroziunea
indivizi dintr-o zonă va solului
conduce la creşterea
cantităţilor de poluanţi şi la
eroziunea solului prin
tastare şi ridicarea de noi
construcţii
Sănătatea umană şi Emisiile fonice şi de gaze Poluarea fonică
dezastrele ecologice datorate traficului vor Poluarea atmosferică
afecta sănătatea oamenilor
şi va conduce la distrugerea
clădirilor cu valoare
138
culturală
CATEGORIA C
Administrarea resurselor Creşterea veniturilor din Pierderea biodiversităţii
vânătoare şi pescuit poate Contaminarea şi eroziunea
conduce la o mai bună solului
administrare a resurselor Criză de resurse
Interesul vizitatorilor
pentru flora şi fauna din
zonele protejate poate
creşte
Monitorizarea şi controlul Necesitatea ca vizitatorii să Poluarea aerului
poluării beneficieze de apă de bună Poluarea apei
calitate poate duce la o mai Poluarea fonică
bună monitorizare
CATEGORIA D
Flora şi fauna Trasarea solului şi Pierderea biodiversităţii
vânătoarea excesivă vor
avea efecte negative, dar
pot conduce şi la o mai
bună administrare a
resurselor
Sistemele hidrologice Cantitatea de precipitaţii Eroziunea solului
poate influenţa cererea Criză de resurse
turistică
Sistemele atmosferice Temperatura şi poluarea Poluarea atmosferică
aerului pot influenţa
cererea turistică
Sistemele litosferice Topografia şi tipul de sol Eroziunea solului
pot influenţa cererea
turistică
Ecosistemele Ecosistemele ca : pădurile, Criză de resurse
mlaştinile, munţii, vor Pierderea biodiversităţii
influenţa cererea turistică
Notă :
Categoria A descrie diferite tipuri de impact asupra mediului
Categoria B descrie modificările parametrilor calitativi ai elementelor de mediu
Categoria C conţine informaţii legate de acţiuni de protecţie a mediului
Categoria D include informaţii despre condiţiile climatice , resursele biologice.
Turismul rural trebuie conceput ca un factor de echilibru între comunităţile gazdă, cu

oamenii şi obiceiurile lor , ofertanţii de vacanţe şi industria turistică. Practic , impactul
pozitiv al acestei forme de turism va depinde de modul de organizare , amenajare a
satelor turistice şi de varietatea , calitatea serviciilor turistice ce pot fi oferite.
Satele turistice reprezintă aşezări rurale pitoreşti , situate aproape de natură , într-un
mediu nepoluat , păstrătoare de bogate şi vechi tradiţii şi un bogat trecut istoric
Dincolo de funcţiile politico-administrative , sociale, economice, culturale, multe sate, cu
deosebire cele din aria montană , colinară , pot deveni adevărate gazde pentru primirea
turiştilor , pe tot parcursul anului. Comparativ cu alte state europene, România se
detaşează prin existenţa mai multor tipuri de sate individualizate prin poziţia
geografică, accesibilitate, resurse , obiceiuri , ocupaţii ,manifestări artistice.
Impactul produs de turismul rural asupra spaţiului rural se poate cuantifica prin
analiza eficienţei economice, pe raportul dintre efort şi efect . Dar expresia cea mai reală
este dată de rentabilitate , care reprezintă un surplus monetar, respectiv soldul dintre
încasările şi cheltuielile totale. Aceasta poate fi exprimată prin valoarea profitului net
obţinut , care susţine reînnoirea şi creşterea produselor turistice oferite.
Din cele prezentate , contribuţia turismului rural la viaţa socio-economică a oricăror

localităţi rurale (chiar sat) se poate realiza prin:
- realizarea unei strategii de dezvoltare pe termen lung, în strânsa
corelaţie cu alte strategii sectoriale : agricultura, infrastructura,
protecţia mediului;
- aplicarea mai rapidă a principiilor de dezvoltare durabilă a
turismului prin reducerea caracterului de masă;
- posibilitatea de a deveni un suport pentru noi afaceri şi locuri de
muncă şi care înseamnă creşterea economică în plan regional , local;
- susţinerea mai activă a activităţilor tradiţionale şi în mod special a
artizanatului şi dezvoltarea unui comerţ specific, în beneficiul
turiştilor şi al populaţiei locale ;
- creşterea resurselor de venit a populaţiei rurale , rezultat al unei mai
bune valorificări a produselor agroalimentare ecologice şi a
resurselor turistice prezente;
- îmbunătăţirea calităţii vieţii şi păstrarea identităţii culturale.
7.3.3 Cercetarea impactului turismului rural (de primire)

asupra dezvoltării economice regionale
Într-o cercetare privind impactul turismului în dezvoltarea economică apare
necesitatea, mai mult practică decât teoretică, de a se delimita în spaţiul regional “Ce
reprezintă o prestaţie turistică?”, “Unde începe şi unde se termină (profesional şi
spaţial) prestaţiile turistice în zonă?”. Răspunsul la asemenea întrebări permite
cuprinderea mai exactă a impactului zonal al consumului turistic, pe localităţi şi
momente unde el se manifestă şi în acest sens, am reaminti faptul că turismul poate fi
privit: atât de pe poziţia consumatorului de turism (ca activităţi în afara localităţii de
domiciliu, pentru destindere, recreere, afaceri ...), care vede în el o sumă de satisfacţii,
cât şi de pe poziţia ofertantului de servicii turistice, care poate să vadă în turism altceva:
un efort pentru furnizarea unui pachet de servicii şi bunuri de consum turistic, ce pot fi
combinate în moduri şi proporţii diferite, prin care se urmăreşte obţinerea de venituri.
Ca o premisă necesară a obţinerii veniturilor din agroturism o constituie politica de

preţ. Se pune în discuţie necesitatea menţinerii preţurilor şi tarifelor de vânzare a
serviciilor turistice la nivel accesibil turiştilor cu venituri medii (segment de consumatori
ai produsului turistic identificat ) reţinându-se la practicarea unei niveluri ridicate a
preţurilor (care nu se justifică în prima fază de lansare pe piaţă a ofertei agroturistice ,
140
necorelate cu dotarea materială şi calitatea serviciilor turistice oferite în spaţiul rural ).

Datorită elasticităţii scăzute a cererii turistice fată de preţ , această politică trebuie
combinată cu politica de produs şi mai ales , cu cea de promovare . Produsul turistic are
un caracter dual (poate fi folosit atât iarna cât şi vara ), ceea ce explică lipsa unei
sezonalităţii pronunţate , cererea turistică putând fi relativ constantă pe parcursul
anului. Dar prin specificul activităţii turistice nu pot avea loc , fluctuaţii ale preţurilor în
funcţie de momentul consumului , aspect favorabil în elaborarea unei strategii de
succes , privind preţurile şi implicit veniturile ce se pot obţine.
Dar actuala etapă de dezvoltare agroturistică impune o amenajare turistică a
teritoriului ,întrucât conţinutul ofertei de turism trebuie să constituie o modalitate de
prezentare, în care accentul să fie pus pe aspectele ce interesează pe turist şi anume:
- unicitatea resurselor şi monumentalitatea elementelor naturale;
- puritatea şi eficacitatea factorilor naturali;
- autenticitatea şi specificitatea creaţiilor artistice, folclorice etc.
Considerată o altă problemă de investigare a impactului turismului rural
(agroturismului) se referă la precizarea mai clară a locului şi momentului “unde începe
şi unde se termină prestaţia turistică”. Aceasta deoarece, în cercetare, se pot evidenţia
societăţi comerciale, gospodarii agroturistice, organizaţii şi persoane care sunt legate
direct şi în mod evident, de turism, iar altele doar în mod indirect. De aici rezultă şi
necesitatea înregistrării distincte a investiţiilor pentru turism, a încasărilor din turism, a
persoanelor care beneficiază de locuri de muncă şi venituri din presta-ţii turistice. Legat
de acestea, în cercetarea efectelor economice ale turismului, se pot delimita trei tipuri de
vânzări şi respectiv, de încasări pentru bunuri şi servicii şi anume:
1) vânzări directe către turişti;
2) vânzări către firme, organizaţii sau persoane care operează în turism;
3) vânzări către persoane, care depind de turism în mod indirect sau parţial de turism.
Sub aspect metodologic, cercetarea impactului turismului rural (agroturismului) asupra
dezvoltării regionale, se poate derula în două faze şi anume:
- înregistrarea cifrei de afaceri, a persoanelor ocupate cu prestaţiile turistice, a
veniturilor şi investiţiilor legate direct de oferta de servicii turistice;
- într-o a doua fază, se impune a fi cercetate în ce măsură diferitele forme ale cererii de
servicii cu caracter general turistic sunt cu caracter pur turistic.
Investigaţiile privind oferta de prestaţii turistice, pot fi structurate în trei părţi:
a) înregistrarea, mai întâi, a tuturor formelor de turism, care pot fi considerate 100% ca
prestaţii pur turistice;
b) Inventarierea în continuare a activităţii celorlalte ramuri, care au o parte din
activitatea lor legată ferm de turism şi cât este aceasta.
În ceea ce priveşte persoanele ocupate în fiecare domeniu de activitate şi localitate cu
prestaţii pentru turişti, ele trebuie înregistrate atât ca număr, cât şi ca volum de
activitate (număr de ore săptămânal, lunar, anual) desfăşurat pentru turism.
Pentru înregistrarea veniturilor sub formă de salarii, profituri, dobânzi, se poate apela la
evidenţele contabile ale firmelor de turism şi a celorlalţi prestatori de turism. Se pot face
aprecieri şi pe baza unor coeficienţi, reprezentând partea de venituri ce provin din
activitatea de prestări servicii turistice.
c) în al treilea rând, se impune culegerea de informaţii privind importanţa turismului
pentru bănci, societăţile de asigurare, firme de comerţ, pentru societăţile de poştă şi
telecomunicaţii, pentru cabinetele medicale şi spitale, cât şi pentru organele de
administraţie locală (mai exact, ar trebui determinate veniturile din aceste operaţii).
Rezultatele unei cercetări privind impactul turismului asupra dezvoltării regionale pot
şi trebuie prezentate, atât pe ramuri de activitate economică, cât şi pe localităţi.
7.4 Strategia dezvoltării turismului rural românesc

pe termen mediu
Este cunoscut faptul că, în actuala etapă, circulaţia turistică internă este scăzută, aceasta
fiind datorată, în principal, existenţei unei ponderi din ce în ce mai mari a populaţiei cu
venituri mici şi deci, disponibile pentru practicarea turismului. În continuare, strategia
de dezvoltare a produsului turistic va acorda o atenţie sporită şi dezvoltării acelor forme
de turism care au adresabilitate tuturor categoriilor principale de populaţie şi în paralel
cu dezvoltarea şi consolidarea formelor de turism şi produselor turistice prioritare,
acestea contribuind la creşterea volumului economic al turismului. În acest sens, se
impune implementarea formelor de turism rural, care, pe lângă a fi la modă, prezintă şi o
latură socială importantă, datorită preţurilor mai mici şi specificului acestuia, în cea mai
mare parte - turism familial, turism de camping şi turism de tineret etc., forme ce pot fi
încadrate în agroturism.
Dar, pentru dezvoltarea turismului rural, în perspectivă sunt necesare o serie de măsuri
şi acţiuni, între care se pot enumera:
1) Crearea premiselor organizatorice şi legislative, prin:
- consolidarea Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural
(ANTREC);
- constituirea societăţilor private, specializate în turismul rural;
- obţinerea a două amendamente la Legea nr. 18/1991 şi la Legea nr. 83/1994, pentru
apărarea intereselor locuitorilor zonei rurale cu potenţial turistic;
- promovarea, prin iniţiativa Ministerului Turismului, a Ordonanţei Guvernului nr.
62/1994, privind acordarea unor facilităţi pentru dezvoltarea turismului rural în zona
montană, Delta Dunării şi pe litoralul Mării Negre;
- emiterea Ordinului Ministrului Turismului, privind aprobarea normelor şi criteriilor
de clasificare pe stele a fermelor şi pensiunilor agroturistice.
2) Identificarea potenţialului rural românesc, care se pretează dezvoltării turismului de
acest gen, prin:
- realizarea unui studiu de evaluare a patrimoniului turistic rural şi a posibilităţilor de
integrare în sistemul turistic european;
- identificarea gospodăriilor ţărăneşti ce pot fi introduse în circuitul turistic.
3) Formarea profesională pentru turismul rural, prin organizarea de acţiuni, cum ar fi:
- seminarul pentru formarea prestatorilor şi turoperatorilor pentru turismul rural, din
întreaga ţară;
- seminarii itinerante, destinate formării ţăranilor gospodari, prestatori de servicii
turistice în propriile gospodării;
- seminarii pentru formarea tinerilor din principalele zone etnografice, ca ghizi şi agenţi
locali pentru agroturism.
4) Cooperarea cu organizaţiile internaţionale din domeniul turismului rural (O.V.R.,
Eurogites).
5) Pregătirea gospodăriilor ţărăneşti, pentru a deveni capabile să presteze servicii
turistice, prin:
- acordarea de consultanţă şi asistenţă tehnică din partea Ministerului Turismului, a
asociaţiilor şi organizaţiilor naţionale şi internaţionale care activează în domeniu;
142
- organizarea de manifestări (seminarii, acţiuni practice) naţionale, regionale şi locale

pentru prestatorii de servicii agroturistice.
6) Atestarea gospodăriilor ţărăneşti, selecţionate pentru prestarea serviciilor
agroturistice, pe baza Normelor şi criteriilor elaborate de Ministerul Turismului.
7) Lansarea pe piaţa internă a ofertei turismului românesc, prin:
- organizarea de manifestări şi realizarea de materiale promoţionale de către asociaţiile
şi organizaţiile naţionale ale turismului rural, cu sprijinul prestatorilor individuali de
servicii turistice, al firmelor specializate şi al agenţiilor de turism şi turoperatorilor din
turismul românesc;
- organizarea de acţiuni de marketing şi promovare în cadrul programului promoţional
al Ministerului Turismului;
- colaborarea cu firme străine specializate, interesate în organizarea de circuite rurale în
Europa Centrală şi de Est şi introducerea ofertei româneşti în catalogul acestora;
- editarea unui catalog al ofertelor gospodăriilor ţărăneşti atestate din zonele rurale
selecţionate.
8) Realizarea fondului de date privind unităţile/gospodăriile, cuprinse în reţeaua
naţională a turismului rural.
9) Formarea experţilor în managementul agroturistic la nivel local, regional şi naţional,
precum şi continuarea acţiunilor de formare a prestatorilor din reţeaua turistică rurală
şi a valorificatorilor specializaţi în comercializarea acestui produs, prin :
- organizarea de cursuri în cadrul Institutului Naţional de Formare şi Management
pentru Turism;
- organizarea de acţiuni în teritoriu, grupate pe zone;
- organizarea şi participarea la acţiuni externe de formare, în special în domeniul
managementului turistic.
10) Facilitatea colaborării între organismele şi organizaţiile implicate în dezvoltarea
turismului rural din România şi organisme similare din celelalte ţări europene cu un
turism rural tradiţional, prin:
- sprijinirea asocierii la organismele internaţionale de profil;
- participarea la acţiuni internaţionale şi invitarea reprezentanţilor organismelor inter-
naţionale la acţiuni organizate pe plan intern.
11) Asigurarea unor facilităţi în sprijinul dezvoltării turismului rural, prin:
- facilitarea accesului gospodăriilor ţărăneşti şi al întreprinderilor mici de artizanat la
credite, din fondurile alocate de la bugetul statului;
- crearea unui Fond Mutual pentru turismul rural, în vederea acordării de credite, cu
dobânzi subvenţionate şi de garanţii, gospodăriilor ţărăneşti atestate.
Structura acestor strategii poate fi asimilată în mod sintetic prin următoarele strategii
de dezvoltare în zonele rurale, cu referire la următoarele (după Stoinn M. 2000):
1. strategia endogenă care se bazează în principal pe dezvoltarea şi
mobilizarea resurselor locale (naturale, materiale ,financiare, umane)
2. strategia exogenă-axată pe atragerea de resurse din exterior, ca pârghie în
promovarea activităţilor turistice şi pentru acoperirea deficitelor la nivel
local (deficit de capital , de knowhow,etc). Alegerea unei asemenea
strategii implică limitări (reguli , termeni)impuse de finanţatori şi /sau
investitori . Aşadar , este recomandabil ca proprietarii rurali să caute mai
întâi resursele locale şi numai apoi să încerce să găsească finanţatori din
exterior.
3. strategia mixtă- se bazează pe combinarea strategiilor mai sus menţionate
, cu scopul de a cumula avantajele specifice fiecăreia. Este esenţială în
acest caz existenţa unei entităţi (de exemplu o agenţie de dezvoltare
regională ) care să identifice sectoarele sau zonele unde întreprinzătorii

locali nu pot să ofere produse cerute pe piaţă şi să orienteze către
regiunile rurale.
7.5 Parteneriatele - forma caracteristică de promovare

şi distribuţie în agroturism
Abordarea şi realizarea dezvoltării turismului rural trebuie să se încadreze într-o

structură de opţiuni strategice şi care, totodată, se aliniază în tendinţa generală de trece-
re de la economia socialistă, monopolist statală, la economia de piaţă. Dar schimbările
începu-te în agroturism sunt considerate schimbări structurale, axate pe cele patru
componente: for-marea unor noi structuri de proprietate, a unei noi structuri de
organizare economico-socială a agenţilor economici, a unei noi structuri a producţiei,
bazate pe competitivitate şi care să se realizeze prin forţele pieţei şi a unei structuri
instituţionale. În acest context, se poate arăta că aceste componente ale strategiilor au un
concept tridimensional şi anume: economic, demo-grafic şi socio-cultural şi instituţional.
Totodată este necesar a se ţine seama că reacţiile strategice, la nivelul microeconomiei
rurale, determină strategii specifice etapei actuale. Orice tip de strategie înseamnă
combinarea obiectivelor, ierarhizarea priorităţilor şi acţiunilor, fiind o rezultantă a
raportului între structura care se schimbă şi structura locală existentă.
Ca obiectiv strategic, laturile politicilor administrativ teritoriale, au la bază dimensiunea
economică a spaţiului rural, într-o viziune globală, în care se includ şi măsuri ce
urmăresc dezvoltarea turismului rural.
Referitor la diversele forme de parteneriat, se poate arăta că relaţiile între nivelul local
şi cel central, în definirea şi implementarea politicii economice, trebuie să se bazeze pe o
deplină claritate în privinţa rolului ce revine fiecărui nivel administrativ din spaţiul
rural, precum şi pe coeziunea intervenţiei acestora în promovarea dezvoltării turismu-
lui rural. Ca urmare este foarte important să se stabilească legaturi de parteneriat,
lărgit efectiv, între diferitele niveluri administrative.
Motivele de ordin administrativ, juridic, economic, dar mai ales de ordin practic, în
extinderea formelor de parteneriat pentru formularea politicilor şi programelor din
agricultură şi mediul rural au fost generate de situaţii specifice actualei forme cum sunt:
expansiunea politicilor rurale şi caracteristicile socio-economice proprii regiunilor
rurale, precum şi conturarea unui mediu instituţional complex şi în continuă evoluţie, în
interiorul căruia politicile şi programele de dezvoltare rurală vor fi formulate şi puse în
practică. Ca atare, parteneriatele sunt considerate instrumente ce contribuie la
ameliorarea relaţiilor dintre organismele publice şi sectorul privat, fiind necesare
pentru realizarea politicilor rurale. Prin mecanismele de parteneriat se permite
asocierea intereselor şi regruparea mijloacelor necesare pentru punerea în practică a
politicilor şi strategiilor de acţiune, integrate şi globalizate, care sunt adaptate local la
diversele caracteristici socio-economice ale zonelor rurale. Ca atare, relaţiile
parteneriale se pot stabili şi în vederea promovării dezvoltării turismului rural, între
instituţiile publice şi cele private de la diferite niveluri, pe plan local, naţional şi
internaţional. În acest sens, însăşi legislaţia va trebui să aibă în vedere atât uşurarea
accesului părţilor interesate la diferite resurse (financiare, materiale, umane,
informaţionale), cât şi modalităţile lor de alocare. Deci, parteneriatele constituie, în
prezent, o cale normală pentru a descoperi şi rezolva problemele ce apar în dezvoltarea
144
turismului rural, reprezentând forme de cooperări de “tip mutual”, cu efecte benefice,

implicând persoane fizice şi juridice. Pot fi exemplificate următoarele forme
instituţionale, ca rezultat al cooperărilor în turismul rural: administraţia publică şi alte
organisme instituţionale; gospodăriile agricole familiale şi alţi agenţi economici; asociaţii
profesionale şi alte grupuri de interese.
La toate acestea trebuie adăugată necesitatea cunoaşterii specificităţii structurilor
parteneriale ale turismului rural, fiind necesar a se ţine seama de următoarele:
- diversificarea activităţilor ce au loc în mediul rural, cu referire la agroturism, în scopul
sporirii gradului de stabilitate socială în localităţile rurale;
- surprinderea complexităţii legăturilor dintre turismul rural şi sectoarele din amonte şi
aval, în scopul diminuării costului tranziţiei spaţiului rural;
- integrarea dimensiunilor ecologice ale habitatului rural în activităţile de turism rural.
Or, formele de parteneriat în turismul rural urmăresc strategia dezvoltării economico-
sociale a unei zone sau regiuni, având drept rezultat o îmbunătăţire a calităţii vieţii.
Aceasta se poate face prin utilizarea resurselor locale, a utilizării cât mai complete a
forţei de muncă şi al îmbunătăţirii mediului economic într-o anumită zonă. Organizarea
şi funcţionarea parteneriatului în activităţile de turism rural presupune cunoaşterea a o
serie de condiţii, specifice actualei etape de tranziţie din ţara noastră şi anume:
- fixarea clară a obiectivelor de turism rural din zonă, bazin turistic sau localitate
rurală;
- capacitatea generării de avantaje pentru toţi partenerii implicaţi în arealul teritorial
respectiv;
- responsabilitatea participării părţilor implicate în activităţile de turism rural.
În promovarea şi distribuţia agroturistică, un rol important revine identificării relaţiilor
în cadrul reţelei agroturistice şi anume: natura acordului de parteneriat, părţile
implicate în decizie, dimensiunile obiectivelor turistice incluse în acordul de parteneriat,
nivelul de decizie, la care sunt stabilite obiectivele parteneriale, nivelul la care se află
partenerii etc.
Implementarea, şi mai ales, viabilitatea unei strategii de parteneriat de interes local în
dezvoltarea turismului rural, prin intermediul unor forme de cooperare, presupune
parcurgerea succesivă a unor etape, considerate specifice, acestea fiind:
- existenţa unei politici de dezvoltare a turismului rural la nivel local;
- delimitarea zonelor, bazinelor turistice şi localităţilor cu disfuncţionalităţi pe plan
economic şi social sau a problemelor de turism rural;
- stabilirea cadrului teritorial, pentru care se doresc rezolvări, prin intermediul unui
parteneriat instituţional de turism rural;
- elaborarea proiectului pentru rezolvarea problemelor identificate. Cu referire la
evaluarea resurselor de turism rural şi identificarea aportului resurselor locale si
respectiv publice. Elaborarea unor programe de alocare a resurselor şi de actualizare a
acestora pe măsura executării lucrărilor;
- stabilirea modalităţilor de rezolvare în cazul implicării părţilor parteneriale din do-
meniul de activitate al turismului rural, fiind necesară stabilirea acordului de
parteneriat;
- reunirea partenerilor şi repartizarea responsabilităţilor;
- începerea acţiunilor specifice, în funcţie de obiectivul principal, obiectivele secundare
şi modul de asigurare a resurselor;
- urmărirea şi evaluarea periodică a rezultatelor acţiunilor parteneriale.
Conform noilor tendinţe mondiale, dezvoltarea turismului rural este condiţionată de
strategiile diferenţiate, adecvate diversităţii formelor pentru această activitate, la care
este în principal, implicată gospodăria ţărănească din zonele şi bazinele turistice. Toate
acestea pot fi încadrate într-un sistem trivalent, ce se referă la: legislaţia patrimonială
din mediul rural, statutul exploataţiei agricole şi a altor agenţi economici din mediul
rural şi formele de parteneriat pe plan intern şi extern. Astfel, turismul rural poate fi
considerat numai o iniţiativă a agenţilor economici, a gospodăriilor săteşti, ci o strategie
logică a dezvoltării teritoriale.
Propunerile de organizare, analizate şi completate pentru fiecare regiune turistică, prin
punerea lor în practică, pot conduce la dezvoltarea şi eficientizare activităţii de turism
rural, atât în favoarea gospodăriilor şi a altor categorii de personal, cât şi a comunităţii
locale.
146
CAPITOLUL VIII
DISTRIBUŢIA ŞI VÂNZAREA PRODUSULUI AGROTURISTIC
8.1 Sisteme în organizarea distribuţiei şi promovării în agroturism
Marile reţele de informare turistică informatizate încadrează amplasamentele turistice

în sisteme “meu”. Modelul acestor sisteme este o structurare şi repartizare adecvată a
informaţiilor care să corespundă logicii de gestiune dar şi a calităţii de informare
necesare consumatorilor.
Produsele gen “turism rural” nu sunt uşor de identificat, însă le putem regăsi
referindu-ne la: locuinţele din mediul rural, de notat că predomină cazarea la locuitor
(funda-mentală în turismul rural), ce reţine din ce în ce mai mult interesul TO
european; ansamblul (coşul) activităţilor tematice de loisir, ce constituie “nucleul”
programelor şi care reprezintă un element de atracţie decizional. Astfel de elemente de
animaţie sau de compunere a programelor se pot materializa prin: manifestări cu
caracter de eveniment, vizite la ferme, circuite naturale etc.
Totuşi, cea mai mare parte a turoperatorilor pentru mediul rural se axează pe produse
gen “turism verde” sau agroturism (de o calitate evidentă), limitând astfel, prin
clasificările făcute, numărul de produse. Turoperatorii se interesează şi de produsele
turistice forfetare, ţinând cont de toate componentele cererii: locuinţe-servicii-loisir-
animaţie. TO fac investigaţii novatoare privind acele produse ce corespund unor
anumite norme de calitate, certificate şi care ulterior sunt introduse într-un sistem de
rezervare informatizată.
Pentru turoperatori, punctul de vedere al consumatorilor este foarte important şi este
implicit, luat în considerare în măsura în care este posibil acest lucru. Preţul de vânzare
trebuie să fie identic, indiferent dacă solicitarea este direct producătorului sau unui
intermediar, comisionul fiind inclus în preţul furnizat; prin prestaţiile turoperatorilor
sau ale agenţiilor de voiaj. Comisionul trebuie să acopere cheltuielile de promovare şi
rezervare informatizată şi să aducă plus-valoare (VA).
Dezvoltarea programelor de produse turistice rurale prin turoperatori este condiţionată
de: calitatea produselor, volumul ofertei, unicitatea partenerului comercial, marja
comercială necesară acoperirii cheltuielilor de comercializare şi obţinerii unei plus-
valori pentru toţi partenerii din circuit.
Formele sistemului de ajutor social destinat vacanţierilor poate favoriza promovarea
locuinţelor turistice şi a activităţilor de turism în mediul rural. În această situaţie un rol
important revine cecurilor pentru vacanţieri care au două obiective:
1) incitarea, prin avantajele fiscale, a angajaţilor să participe la finanţarea vacanţelor
din salariile lor, tocmai datorită avantajelor fiscale;
2) incitarea salariaţilor pentru a-şi dimensiona (limita chiar) cheltuielile pe parcursul
anului, pentru realizarea unei vacanţe reuşite.
Cecurile de vacanţă sunt destinate plăţii serviciilor prestate în această perioadă şi
loisirului pe teritoriu francez. Ele sunt valabile pentru toţi prestatorii de servicii
turistice şi loisir, ce au încheiat un contract. Prestatorii din turismul rural, care au
încheiat un contract, beneficiază de avantaje legate de garanţia ofertei la care s-a optat.
Datorită distribuţiei relativ echilibrate a preferinţelor turiştilor pentru vacanţe în

mijlocul naturii, prin politici de distribuţie adecvate care au în vedere crearea unor
agenţii proprii administrativ-teritoriale şi editarea de materiale promoţionale (ghid
turistic, broşuri , cataloage, poster) oferta turistică poate fi mai bine cunoscută şi efectiv
solicitată şi apreciată.
Pe lângă tehnicile de publicitate clasică trebuie utilizate şi tehnicile de relaţii publice,
prin intermediul lor asigurându-se nu doar transmiterea nealterată a informaţiei de la
furnizorul de servicii turistice la clienţi şi autorităţi , dar şi un flux de întoarcere al
informaţiei (feed-back), cuprinzând impresii şi sugestii privitoare la solicitările de
îmbunătăţire a calităţii şi de diversificare a ofertei turistice , cunoaşterea doleanţelor
clienţilor , propuneri.
Pot fi enumerate şi alte modalităţi de promovare a ofertei turistice , cum sunt:
- participarea la târguri naţionale şi internaţionale de turism şi la
burse de turism;
- participarea la saloane şi expoziţii de specialitate ;
- realizarea de filme documentare şi fotoreportaje şi distribuirea lor
prin intermediul mijloacelor audiovizuale;
- distribuirea de cadouri promoţionale , oferte –pachet de sejururi,
sărbători tradiţionale locale.
Trebuie însă avut în vedere că în cadrul proceselor de descentralizare şi al transferului
de competenţă, structurile teritoriale la nivel regional, provincial sau departamental şi
comunal intervin, fiecare la nivelul său, în promovarea şi vânzarea produselor turistice
rurale, prin: difuzarea de informaţii turistice, editarea de documente, montarea
operaţiilor de promovare şi comerciali-zare a produselor turistice etc.
Întrucât, independenţa administrativă nu coincide întotdeauna cu entităţile turistice,
sunt generate regrupări intercomunale, acestea fiind necesare pentru constituirea
coerenţelor spaţiale turistice.
Comunităţile rurale sunt de cele mai multe ori, de dimensiuni mici, şi nu dispun decât de
o capacitate financiara redusă. Pentru acest motiv sunt incitate să caute parteneri
pentru finanţarea echipamentelor, promovarea şi comercializarea produselor. Ca atare
este necesar ca pieţele turistice să fie amplificate prin care să se integreze unei imagini
de marcă spaţială lărgită, prin tipuri de grupări comunale într-un teritoriu naţional şi în
cooperare transnaţională. Aceste grupări includ:
- sejururi timp de o săptămână, organizate de prestatorii şi producătorii locali, în
colaborare cu administraţiile teritoriale;
- cazare şi restauraţie în sate şi cătune (în hoteluri de 2 stele şi de 3 stele, camere la gazde
sau hanuri) sau bivuacuri organizate;
- prestaţii specifice în perimetrele naturale de agrement: conferinţe, iniţieri în natură,
vizite comentate etc.;
- activităţi de loisir în natură: plimbări, canoe etc.
La nivel european existenţa “cartei de cooperare turistică” implică aplicarea unor
programe de distribuţie pentru provinciile şi departamentele care au aderat. Structura
unor astfel de programe trebuie să includă:
- realizarea unui inventar anual al caracteristicilor turistice de pe teritoriul lor;
- stabilirea unei cartograme turistice evolutive a zonei respective (densitatea demografi-
că, amenajări turistice stabilite sau în curs de stabilire, axe de comunicaţii);
- stabilirea de acorduri de promovare reciprocă;
- analizarea şi lansarea produselor turistice transfrontieră sau interdepartamentale;
- dezvoltarea, cercetarea, pregătirea profesională continuă, animaţia, promovarea şi
comercializarea telematică, sistemul de rezervări etc.
Elemente evidenţiate în reclama comercială a gospodăriilor agroturistice:
148
 numele localităţii , numele familiei , fotografia casei, însemnele –simbol ale

animalelor crescute în gospodărie (se specifică dacă gospodăria este amplasată în
vatra satului);
 terenurile de sport şi agrement din apropiere sau din zonă (terenuri de tenis , de
golf, piscină, teren de echitaţie, volei);
 se precizează câte mese şi ce fel de produse pot fi servite în gospodărie ;
 informaţii suplimentare privind bucătăria familiei (produse şi mâncăruri
specifice);
 prezentarea condiţiilor de cazare şi confort , preţul cazării , al servirii mesei,
serviciilor;
 alte elemente specifice privind oferta gospodăriei (artizanat , meşteşuguri , vânzări
directe);
suplimentar, poate fi prezentată o schiţă cu amplasarea gospodăriei faţă de căile de
acces , cu toate informaţiile necesare , în funcţie de mijloacele de transport cu care se
deplasează turistul.
Cunoaşterea unei baze de date pentru practicarea agroturismului în zona montană va
oferi suportul privind cunoaşterea şi dezvoltarea potenţialului agroturistic existent a
cărui valorificare necesită , de asemenea:
- instruirea gazdelor , proprietari de gospodării agroturistice;
- amenajare corespunzătoare sub aspectul condiţiilor de primire ,
găzduire, confort igienico-sanitar, funcţionalitate
- inventarierea potenţialului ecoturistic şi cultural local, conceperea
unor programe agrementale atractive, atât pentru valorificarea
optimă a resurselor ecologice (ecosisteme şi biotopuri naturale), cât
şi a celor culturale (folclor, sărbători tradiţionale, şezători);
management adecvat;
- asigurarea logistică: drumuri corespunzătoare de acces, a
infrastructurilor, utilităţilor , telecomunicaţiilor.
- Activitatea de promovare susţinută (editarea de prospecte , pliante,
cataloage, ghiduri turistice).
8.2 Vânzarea directă a produselor agricole

de către producătorii agricoli
Caracteristici ale activităţilor de vânzare directă a produselor agricole. Valoarea produselor

agricole creşte prin industrializarea şi comercializarea lor, ceea ce duce la o diminuare a
părţii din valoarea produsului care revine producătorului agricol. Această situaţie nu
este specifică numai agriculturii, fenomene asemănătoare se pot întâlni şi în indus-trie.
Referitor la partea din valoarea produsului agroalimentar care revine producătorului
agricol, putem spune că aceasta variază în funcţie de filiera de transformare şi
distribuţie, distingându-se, din acest punct de vedere, trei categorii de produse
agroalimentare (după Lagrange L., 1995, citat de Constantin M.,1999):
- produse la care 60-90% din nivelul preţului n detail revine activităţilor de
transformare şi distribuţie; este cazul pâinii, iaurtului, produselor de desert etc.;
- produse la care 40-60% din preţul n detail revine activităţilor de transformare şi
distribuţie; de exemplu, laptele de consum în stare proaspătă, brânza, zahărul, fructele
şi legu-mele semiindustrializate şi industrializate;
- produse la care mai puţin de 40% din preţul n detail revine activităţilor de
transformare şi distribuţie; este cazul cărnii de porc, de pasăre etc.
Deci, vânzarea directă trebuie considerată un mod de comercializare proprie şi
activităţilor de turism rural, a cărei efectuare depinde de rentabilitatea pe care o poate
obţine producătorul agricol. Aceasta formă a activităţii de valorificare, desfăşurată de
producătorul agricol, se concretizează prin vânzarea directă a produselor sale
consumatorilor finali.
Prin vânzarea directă, producătorul agricol îşi amplifică activităţile sale specifice
agricole, cu activităţi de industrializare şi distribuţie a produselor obţinute din procesul
de producţie agricolă.
Avantajele acestui mod de valorificare directă a produselor agricole pot fi atât pentru
producătorul agricol, dar şi pentru dezvoltarea de ansamblu a zonelor rurale.
Avantajele pentru producătorul agricol se referă la: cu investiţii reduse şi echipamente
utilizate şi pentru alte sectoare de activitate, pot creşte veniturile realizate de populaţia
existentă în zonele agricole producătoare; vânzarea directă poate fi considerată ca
debuşeu pentru producţia care nu a fost achiziţionată de agenţii economici specializaţi în
industria alimentară, sau în distribuţia acestor produse agricole.
Avantajele pot fi semnalate şi pentru ansamblul zonelor rurale, acestea referindu-se la:
posibilitatea valorificării locale a produselor agricole, dar şi a altor resurse specifice
zonei de producţie; responsabilitatea producătorilor agricoli pentru activităţile de
industrializare, distribuţie şi respectiv a calităţii produsului agricol în cadrul pieţei;
existenţa unor utilaje şi depozite de mici capacităţi. Dar, pentru desfăşurarea
activităţilor privind valorificarea, se solicită forţa de muncă neutilizată, în anumite
perioade, în cadrul sau în afara sezonului de producţie agricolă.
Totodată, vânzarea directă a produselor de către producătorii agricoli, presu-pune
existenţa şi a unor limite sau restricţii privind aceasta activitate, care se referă la:
- activităţile suplimentare de industrializare şi comercializare, desfăşurate de
producătorul agricol, solicită, în anumite perioade, o suprasolicitare a forţei de muncă şi
o competenţă ce nu poate fi improvizată;
- există situaţii în care vânzarea directă, practicată pe scară mai extinsă (cantităţi mari
de produse), necesită forţă de muncă salariată, în acest fel putându-se ajunge la un
sistem (model) de comercializare, la care nu se poate permite a se calcula şi reţine
valoarea nou-creată (plus-valoarea) în cadrul exploataţiei agricole. Vânzarea directă a
produselor agricole a existat în toate timpurile, dar ea deţine o mică proporţie (6-8%)
din totalul activităţilor de comercializare a produselor agricole, fiind în funcţie de tipul
produsului agricol şi de regiunea producătoare. Totodată, pentru ca vânzările directe să
se poată desfăşura ca activităţi importante este necesar să existe o cerere potenţială, aşa
cum se manifestă în cadrul marilor centre urbane, al zonelor turistice etc.;
- producătorul agricol îşi asumă responsabilitatea civilă pentru toate riscurile de
intoxicaţie alimentară;
- produsele comercializate trebuie să fie diferenţiate de produsele obişnuite (de serie),
prin calitatea şi/sau originalitatea lor;
- producătorul agricol trebuie să aibă cunoştinţe privind tehnologiile culinare, dar şi cele
ale tehnicii comerciale. El trebuie, în acelaşi timp, să cunoască şi să respecte regulile de
igienă.
Formele de vânzare directa pot fi diferenţiate în: forme individuale şi forme colective de
vânzare directă.
Formele individuale de vânzare directă, pot fi reprezentate prin:
- vânzarea directă în cadrul exploataţiei agricole, presupune existenţa unei cantităţi
importante de produse agricole disponibile şi a unor spaţii de depozitare. În acelaşi
150
timp, vânzătorul, care este şi producătorul agricol, trebuie să fie cunoscut astfel încât să
existe o cerere de produse agricole relativ constantă;
- vânzarea pe piaţă este considerată o formă de comercializare frecventă. În acest caz,
producătorul agricol va trebui să accepte şi să plătească un loc pentru vânzare, alături
de alţi comercianţi;
- vânzarea într-un magazin a produselor de către mai mulţi producători agricoli;
- vânzarea prin deplasare în cadrul unei localităţi sau din mai multe localităţi, care se
practică ocazional, mai ales în situaţia lichidării anumitor cantităţi de produse. Datorită
unor opriri frecvente, existente în cadrul acestei forme de vânzare, volumul total al
timpului cu efectuarea vânzărilor se prelungeşte foarte mult;
- vânzarea pe marginile şoselelor sau a străzilor, care presupune asigurarea unor
responsabilităţi comerciale din partea producătorului agricol;
- vânzarea în campinguri, care poate fi făcută prin puncte fixe şi mobile.
Formele colective de vânzare directă, se referă la crearea de către mai mulţi producători
agricoli a unor puncte de vânzare permanente sau sezoniere. Acestea constituie
principala formă de vânzare directă spre care se tinde.
Criteriile organizatorice ale acestei forme de vânzare pot fi generate de existenţa unor:
cooperative, un grup de cooperative, grupuri de producători agricoli cu interese
comune, societăţi comerciale cu responsabilitate limitată, asociaţii simple şi specializate
ale producătorilor agricoli etc.
Avantajele unor astfel de forme colective de vânzare directă pot fi considerate
următoarele: existenţa unui sortiment larg de produse agroalimentare destinate
vânzării; prin amplasarea diverselor puncte de vânzare în zone importante de consum,
are loc o valorificare mai bună a produselor agricole; o bună organizare a activităţilor
comerciale; posibilitatea unor adaptări mai uşoare la noile cerinţe ale comerţului
(referindu-ne, mai ales, la structura produsului sau sortimentului de produse destinate
vânzării, accesul la mijloacele publicitare etc.); finanţarea activităţilor curente şi de
investiţii este mai uşoară etc.
Pot fi semnalate şi anumite inconveniente legate de: solicitarea unor cheltuieli de
investiţii, cu referire, în special, la închirierea şi/sau cumpărarea localului; existenţa
unor riscuri privitor la apariţia unor niveluri ridicate ale cheltuielilor de funcţionare;
rezolva-rea greoaie a unor probleme privind gestiunea stocurilor şi a cantităţilor de
produse nevândute; riscurile implicate de schimbarea statutului fiscal (aici fiind luată în
discuţie activitatea comercială impozabilă) etc.
Totodată, formele colective de vânzare directă pot utiliza procedeele publicitare,
frecvent întâlnite la producătorii agricoli, care practică vânzarea directă şi anume:
presa locală, transmiterile locale radiofonice, panourile amplasate pe drumurile publice,
vizitele în cadrul diferitelor expoziţii agricole, cu organizarea de degustări, anunţuri
sonore în cadrul diferitelor puncte de vânzare etc.
8.3 Distribuţia şi vânzarea produsului agroturistic

prin gospodăria ţărănească
Practicarea turismului prin intermediul fermelor agroturistice, vizează următoarele:

valorificarea resurselor (naturale, umane, financiare); stabilitatea forţei de muncă;
preîntâmpinarea unui exod al populaţiei locale în zonele urbane din apropriere; crearea
de noi locuri de muncă în zonele industriale şi extractive falimentate (de exemplu zonele
miniere).
În dezvoltarea agroturismului mai ales în aria montană, sectorul creşterii animalelor are
un rol important în asigurarea unor produse agroalimentare naturale.
În continuare se pot prezenta câteva coordonate privind distribuţia şi vânzarea
produsului agroturistic prin gospodăria ţărănească.
1) În evoluţia sa, agroturismul practicat în România înregistrează următoare-le forme
manageriale:
• Sistemul gospodăriilor cu pensiune completă (mic dejun, prânz, cină, cazare);
• Sistemul satelor agroturistice (când gospodăriile asigură numai cazare şi micul dejun
şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor pensiuni agroturistice asociative, finanţate de
programe internaţionale;
• În sistem mobil itinerant, cu angrenarea gospodăriilor ţărăneşti în cadrul societăţilor
de turism din zonă.
2) În evaluarea gospodăriilor ţărăneşti, pentru practicarea agroturismului, s-a urmărit,
de organele în drept, respectarea normelor igienice, sanitare şi a baremurilor privind
confortul, pentru turiştii care vizitează sau utilizează pentru odihnă şi recreere
gospodăriile ţărăneşti.
3) Ca urmare a promovării iniţiativei de angrenare a microfermelor familiale în cadrul
circuitelor agroturistice şi a profitului înregistrat de acestea, numărul gospodăriilor a
fost din ce în ce mai mare, ajungând, la nivelul anului 1997, de a ocupa 12% din cele
existente la nivelul ţării noastre.
4) În unele arii montane se poate aborda, în egală măsură, îmbinarea creşterii
animalelor cu agroturismul, determinând nu numai ocuparea timpului disponibil al
populaţiei locale, ci şi obţinerea unor venituri substanţiale, fără a abandona activităţile
tradiţionale de bază.
5) Indicii de utilizare a spaţiilor de cazare şi gradului de confort al fermelor
agroturistice sunt în majoritatea zonelor, la un nivel satisfăcător, spre mediu.
6) Investigaţiile existente evidenţiază rezultatele obţinute, ca urmare a introducerii unor
factori de producţie suplimentari, în gospodăriile ţărăneşti. În acest mod, microferma
familială a putut evolua, de la stadiul de subzistenţă, la cel de pensiune agroturistică, cu
sprijinul programului PHARE şi în continuare, al programului SAPARD. S-a constatat
o stimulare a fermelor agroturistice, urmărindu-se evoluţia firească a gospodăriilor
ţărăneşti din zona de munte, identificate şi evoluate pentru practicarea agroturismului
în variante specifice caracterului regional.
7) Profitul obţinut din îmbinarea agroturismului şi creşterea animalelor, urmate de
valorificarea produselor agricole în propria gospodărie, se majorează.
8) Rezultatele finale sunt evidenţiate prin veniturile şi cheltuielile pentru practicarea
agroturismului împreună cu implementarea altor subramuri sau activităţi (efectul a fost
dublarea veniturilor).
Dacă ne referim la zonele de munte, acestea sunt defavorizate, sub aspectul condiţiilor
pedoclimatice, faţă de zona de şes şi colinară joasă, al distanţelor mari ale localităţilor
faţă de oraşe, existenţa unei infrastructuri deficitare, se impune prin puncte turistice. La
acestea se adaugă valorile etno-folclorice, ce influenţează viaţa locuitorilor. Ocupaţiile
de bază pentru populaţia zonei montane sunt creşterea vacilor de lapte şi a oilor,
subramuri agricole furnizoare de produse agroalimentare proaspete alături de
activităţile de prelucrare a lemnului.
Fermele agroturistice din România fac parte din sectorul privat, la care se adaugă şi alte
structuri organizatorice din zonă, acestea desfăşurând activităţi turistice (hoteluri,
restaurante, sate de vacanţă, pensiuni agroturistice), care sunt agreate de turiştii cu un
venit modest, prin preţurile practicate care sunt mult sub limita celor din centrele
152
urbane. Avantajul cazării turiştilor în aceste forme turistice, ca şi al producătorilor

agricoli este că pot valorifica eficient produsele principale obţinute în gospodăria
ţărănească.
Prin măsurile şi obiectivele din cadrul formelor organizatorice turistice, gospodăria
ţărănească va fi permanent în centrul atenţiei organelor în drept, vizându-se
următoarele: sprijinirea de către stat a acestora şi prin programele teritoriale,
modernizarea microfermelor familiale, ameliorarea păşunilor şi fâneţelor, a populaţiei
de vaci din zonă şi extinderea însămânţărilor artificiale.
Dar, în prezent, lipsa mijloacelor financiare pentru implementarea tehnologiilor
moderne şi a animalelor cu producţii sporite, alături de posibilităţile reduse de
valorificare a produselor principale obţinute (lapte şi carne), una din alternativele de
dezvoltare este de integrare a producţiei sau de amenajare a acestor microferme
familiale în circuitul integrativ şi agroturistic.
8.4 Analiza circuitelor de informaţii , de vânzare şi distribuţie a

produselor turistice de cazare (colectivă) în spaţiul rural
8.4.1 Implementarea politicii de produs în circuitul informaţional

O politică de marketing valabilă şi pentru activităţile de agroturism, duce la stabilirea
unei politici de produs care poate fi investigată conform următoarelor laturi:
1) Politica de produs înseamnă, în primul rând, capacitatea de a anticipa.
Locuinţele din mediul rural, ca toate produsele aferente pieţei trebuie să răspundă
regulilor precizate de promovare şi comercializare. În amonte de acestea există procesul
de reflecţie, observaţie. Această reflecţie anticipativă trebuie să permită evaluarea:
- situaţiei concurenţei existente pe piaţă;
- nivelului evolutiv al preţurilor şi tarifelor;
- solicitărilor clientelei.
2) Politica de produs înseamnă, totodată, investiţii în animaţie şi confort.
Cererea, mai ales în agroturism, evoluează, însă, în mai multe domenii. Deschiderea
europeană va face ca produsele turistice, tip cazare în mediul rural, să evolueze spre un
plus de confort. Pentru acest motiv, dezvoltarea nivelului de trai, generează nevoi
calitativ superioare, ce sunt la fel de sen-sibile ca şi gradul de animaţie. Toate acestea se
pot realiza prin creşterea investiţiilor în pregătirea profesională a oamenilor şi în
modernizarea structurilor de primire, considerate ca absolut necesare.
3) Politica de produs înseamnă creaţie şi inovaţie.
Crearea şi inovarea acestor cerinţe în agroturism răspund unei duble necesităţi:
- reînnoirea permanentă a produselor;
- flexibilitatea de adaptarea la nevoile clienţilor.
Mediul rural (deoarece încadrează arii teritoriale extinse) şi turismul asociativ, care a
fost experimentat de mult timp, se pot contopi, pentru a inova şi experimenta noile
produse turistice. Politica promoţională şi comercială în activităţile de agroturism, va
trebui să ţină cont de acestea.
4) Politica de produs înseamnă diversificarea distribuţiei.
De mult timp, canalele de distribuţie ale produselor agroturistice, cu referire la cazarea
în mediul rural au fost limitate, căutându-se o selectivitate a acestora. Astăzi, datorită
deschiderii europene, se pot realiza legături noi cu distribuitorii europeni.
5) Politica de produs înseamnă a răspunde la aşteptările clienţilor.
Se cunoaşte că legile comerţului au aceeaşi valabilitate, indiferent de comerciant şi

consumator. Turismul rural, atunci când s-a referit la amenajarea teritoriului, a trebuit
să răspundă unei presiuni locale. În al doilea rând, produsele elaborate au fost cele
solicitate de clienţi. În situaţia în care un produs este compus din elemente independente
cererii clienţilor, acesta trebuie întotdeauna să fie luat în considerare, pentru a asigura o
adaptare indispensabilă: produs-aşteptare. Deci, cel ce judecă dacă un produs turistic
este bun sau nu este clientul, cel care, în ultimă fază, îl cumpără sau nu.
Această satisfacere a nevoilor clienţilor corespunde diversităţii produselor: situaţie în
care nu există numai o singură clientelă, ci mai multe, totodată acestea fiind în funcţie
de sezon, activităţi, distanţă etc.
8.4.2 Evoluţiile şi inovaţiile în circuitele informaţionale

agroturistice
Elementele novatoare sunt indisolubil legate de introducerea informaticii în activitatea
de vânzare agroturistică. Astfel, s-a ajuns la:
- forma de rezervare informatizată (prin introducerea unor programe adecvate);
- bazele de date ce se adresează şi pot fi accesibile clientelei;
- sistemul de rezervare telematică. Acest nou mijloc de comunicare începe să aibă o
dimensiune în ceea ce priveşte difuzarea, produsului agroturistic integrându-se în
reţeaua de vânzare la distanţă. Reţeaua de distribuţie telematică este mai scumpă,
deoarece sumele încasate trebuie să acopere investiţiile făcute.
Şi în domeniul agroturistic circuitele informaţionale pot avea 3 funcţii: de informare, de
comanda, de rezervare şi de plată. În cazul comenzii de rezervare, această reţea este
completată de unul sau mai multe canale pentru retragerea acesteia.
Inovaţiile aşteptate sunt următoarele:
- rezervarea telematică;
- plata telematică;
- broşura telematică, chiar dacă suportul de hârtie va rămâne indispensabil.
Evoluţia sectorului asociativ în domeniul turismului rural în Europa a obli-gat diferitele
organisme să stabilească un acord-cadru în ceea ce priveşte o politică care poate fi
analizată în trei dimensiuni:
• o politică socială de turism, bazată pe un parteneriat redefinit;
• o politică contractuală (contracte tip stat-regiune);
• o politică structurală pentru asociaţii, ce comportă:
- o mai bună cunoaştere a sectorului;
- o politică de comunicaţie şi promovare;
- o politică de patrimoniu;
- o politică de etalare a vacanţelor.
8.5 Eficienţa economică şi socială a activităţilor de

distribuţie în turismul rural (agroturism)
Turismul rural reprezintă, prin conţinutul şi rolul său, un fenomen caracteristic

civilizaţiei actuale, constituind una din componentele majore ale vieţii economice şi
sociale, ce provoacă interesul unui număr tot mai mare de ţări. Cercetările întreprinse
154
asupra rolului turismului rural au evidenţiat faptul că el are un impact considerabil

asupra dezvoltării, din punct de vedere social, cultural şi mai ales, economic, a zonelor
rurale. Acţiunea sa se mani-festă pe o multitudine de planuri: de la stimularea
dezvoltării economice, la perfecţionarea structurilor sociale, de la valorificarea
superioară a resurselor, la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă etc. Având în vedere oferta
de servicii specifice turismului rural, se poate afirma că el reprezintă un element cu
acţiune dinamică în stimularea cererii acestei forme de turism şi poate fi considerat un
mijloc de diversificare a structurilor economice, prin crearea unor activităţi proprii.
8.5.1 Turismul rural şi durabil, factori de influenţă

Referitor la relaţia dintre turismul rural şi turismul durabil, s-a observat că mediul
natural, trăsăturile arheologice, itinerariile turistice, pot fi ireversibil deteriorate de un
număr prea mare şi mai ales, necontrolat, incorect administrat de turişti.
Însăşi stabilitatea economică a regiunilor rurale, mai ales a celor defavorizate, poate fi
serios afectată de dezvoltarea economică actuală, dar care poate fi redresată prin
implementarea pe scară largă a unor afaceri turistice. De asemenea cultural poate fi
serios ameninţat de apariţia unor culturi din afară, a unor mase mari de turişti. Toate
aceste ameninţări au dus la necesitatea considerării conceptului de dezvoltare durabilă a
turismului. Locurile de muncă suplimentare create prin investiţiile micilor întreprinderi
situate în regiunile rurale, implică comunităţile locale, la creşteri economice
necontrolate care pot crea dezechilibre la nivel teritorial.
Turismul durabil urmăreşte minimizarea efectelor negative asupra mediului natural şi
cultural, optimizarea satisfacţiei vizitatorilor şi maximizarea creşterii economice pe
termen lung a unei regiuni. Din acest punct de vedere turismul rural poate fi întrevăzut
într-o formă trivalentă, cu referire la: regiunile-gazdă, cu oamenii şi obiceiurile lor,
ofertanţii de vacanţe şi industria turistică teritorială.
În concepţia turismului durabil, locul turismului rural (agroturismului) este foarte bine
definit, atât ca păstrător de cadru natural, tradiţii, obiceiuri, cultură, dar şi ca satisfacţie
sau împliniri pentru turistul saturat de urbanism şi servicii sofisticate din hoteluri.
Această formă de turism, este adecvată deficitului de fonduri băneşti, pe care le impune
construcţia infrastructurilor de cazare turistică. Dar, turismul rural va oferi şansa unor
acumulări financiare, ce vor fi probabil, absorbite de nevoia de a îmbunătăţi oferta
turistică. În perspectivă, însă, se poate contribui la ridicarea nivelului de viaţă al celor ce
au această iniţiativă şi va crea sau va menţine industria de artizanat, care se ataşează
aproape firesc turismului ru-ral. Există certitudinea că turismul rural are o cerere reală
atât în străinătate, cât şi în România.
Pentru aceasta însă este necesară realizarea vocaţiei turistice a ţării noastre, care,
unanim recunoscut este cea mai frumoasă ţară din spaţiul geografic european.
Oferta turismului rural mai depinde de modul de amenajare a satelor turistice şi de
complexitatea serviciilor turistice ce pot fi prestate. Satele turistice sunt aşezări rurale
pitoreşti, situate în mediu nepoluat, păstrătoare de tradiţii şi cu un bogat trecut istoric.
În afara funcţiilor politico-administrative, sociale, economice şi culturale, aceste sate
îndeplinesc, sezonier sau pe tot parcursul anului şi funcţia de primire şi găzduire a
turiştilor, pentru petrecerea sejururilor. Una din condiţiile dezvoltării satelor turistice
este accesibilitatea către aceste zone. Astfel, indirect, turismul rural (agroturismul)
determină modernizarea reţelelor de drumuri şi a mijloacelor de transport.
Alte condiţii necesare practicării turismului rural (agroturismului) sunt: existenţa unui
cadru natural atrăgător şi prestarea unor servicii de cazare şi de alimentaţie
corespunzătoare. Pe lângă aceste condiţii minime, în unele localităţi turistice rurale,

apar şi alţi factori, ce pot îmbunătăţi oferta turistică a satului respectiv: izvoare de apa
minerală, lacuri sărate, izvoare de apă termală, mofete, sere, mănăstiri. Valorificarea
resurselor turistice locale, la care se adaugă organizarea unor activităţi culturale
specifice zonei, pot asigura condiţiile cele mai bune de petrecere a timpului liber. Astfel,
în mediul rural poate fi asigurat un produs turistic complex, format din servicii de
cazare, transport, agrement şi tratament.
În mod sintetic complexitatea şi diversitatea turismului rural sunt date de
caracteristicile zonei în care se practică această formă de turism. Din experienţa
practică, specialiştii români în domeniul turismului rural, au delimitat existenţa
următoarelor tipuri de sate: sate turistice etnografico-folclorice, sate turistice de creaţie
artistică şi artizanală, sate turistice climatice si peisagistice, sate turistice pescăreşti şi de
interes vânătoresc, sate turistice pastorale, sate turistice vii-pomicole şi sate turistice
pentru practicarea sportului.
În afara posibilităţilor de cazare, în satele pescăreşti şi de interes vânătoresc, se pot oferi
atât servicii culinare specifice, cât şi posibilitatea de a beneficia de forme de agrement
specifice: vânătoarea şi pescuitul.
Satele turistice pastorale, aşezate, în general, în zonele de munte, oferă posibilitatea de a
beneficia de produse gastronomice specifice zonei. Satele turistice vii-pomicole sunt
aşezate în zonele de deal, unde sunt condiţii prielnice pomilor fructiferi şi viţei-de-vie.
Satele turistice pentru practicarea sportului dispun de spaţii de agrement, special
amenajate, în funcţie de zonă şi de sportul ce se doreşte a fi practicat.
Circulaţia turistică în zonele rurale este influenţată de caracteristicile demo-grafice ale
diferitelor zone, de structura pe vârste a populaţiei şi de dorinţa de a cunoaşte cât mai
bine o anumită zonă rurală.
Procesul de urbanizare este un alt factor care influenţează dezvoltarea turismului rural.
Circulaţia urbană are, pe lângă numeroasele avantaje asupra dezvoltării economi-ce şi
efecte negative, cu referire la, deteriorarea mediului înconjurător şi creşterea solicitării
nervoase a oamenilor. Ca urmare a acestor dezavantaje, apare nevoia de orientare a
populaţiei din aglomerările urbane spre zone de linişte, recreere, distracţie, mai ales la
sfârşit de săptămână şi în concediu.
Preţurile şi tarifele practicate, analizate în raport cu veniturile populaţiei, constituie un
factor stimulator pentru cererea turistică, în condiţiile în care preţurile practicate în
turismul rural sunt mai mici decât în alte forme de turism.
Progresul tehnic este un alt factor care influenţează gradul de mobilitate al populaţiei,
acţionând în două direcţii: perfecţionarea căilor şi a mijloacelor de transport în comun
şi creşterea gradului de dotare a mijloacelor de transport. Acţionând asupra unor
fenomene ca urbanizarea, industrializarea şi deteriorarea mediului, progresul tehnic
influenţează în mod indirect creşterea cererii pentru turismul rural.
Factorii psihologici, educativi şi de civilizaţie constituie mobiluri ale dezvoltării
turismului rural. Aceşti factori se referă la dorinţa de a cunoaşte obiceiurile şi tradiţiile
populaţiei din mediul rural, de a participa la serbări tradiţionale, manifestări culturale
şi sportive. Influenţa acestor factori poate fi analizată în corelaţie cu timpul liber.
Un factor cu acţiune directă asupra evoluţiei turismului rural este legislaţia cu privire la
acest domeniu.
Pentru a sprijini dezvoltarea turismului rural, s-au constituit o serie de aso-ciaţii
turistice săteşti, ce au ca scop identificarea şi popularizarea potenţialului turistic din
spaţiul rural şi se ocupă de formarea cadrelor, prin realizarea unor programe, ce au ca
scop schimbul de experienţă cu specialiştii din domeniu. O asemenea dezvoltare
continuă, în turismul rural (agroturism) este condiţionată de eficienţa economică şi
156
socială înregistrată în acest domeniu de activitate. Concepută din perspectiva raportării

efectului la efort, eficienţa trebuie înţeleasă ca un proces, o acţiune sau rezultatul unui
ansamblu de evenimente. Eficienţa activităţii economice în turismul rural (agroturism),
trebuie apreciată atât prin reflectarea şi comensurare efectelor economice, cât şi a celor
sociale. În acest caz perspectiva socială este luată în considerare complementar în
decizia macroeconomică de alocare a resurselor pentru dezvoltarea ramurii şi în politica
tarifelor pentru serviciile prestate.
8.5.2 Eficienţa economică în turismul rural
Latura economică a eficienţei turismului rural (agroturismului) este relevată de datele

furnizate de analiza economico-financiară. În mod asemănător sistemul de indicatori ai
eficienţei activităţii de turism rural se bazează pe principiile generale ale eficienţei, pe
structura resurselor utilizate şi pe componentele efortului şi efectului. Structura
resurselor utilizate cuprinde: forţa de muncă, baza materială, mijloacele circulante,
resursele naturale şi antropice. Forţa de muncă, privită ca resursă a activităţii
desfăşurate în domeniul turismului rural, poate fi exprimată valoric şi fizic cu ajutorul
următorilor indicatori: număr mediu de personal muncitor, număr mediu de personal
operativ, fond total de timp de muncă etc. Baza materială poate fi analizată ca resursă a
activităţii de turism, pe baza următorilor indicatori: capacitate de prestaţie şi valoare
medie a activelor fixe etc. Soldul mediu al mijloacelor circulante este un alt indicator al
resurselor utilizate. Resursele naturale şi antropice sunt exprimate fizic prin indicatori
cum sunt: suprafaţa totală a amenajărilor în turismul rural, suprafaţa totală a zonelor
rurale cu resurse turistice naturale.
Rentabilitatea considerată cea mai importantă latură a eficienţei economice este definită
ca raport între rezultatul obţinut şi mijloacele utilizate, prin rentabilitate se apreciază
atât performanţele obţinute, cât şi posibilitatea de a realiza profit. Această noţiune de
rentabilitate este bazată exclusiv pe fluxurile financiare, ca bază a calculului economic.
Rentabilitatea poate fi exprimată în trei moduri:
- rentabilitatea de ansamblu a activităţilor;
- rentabilitatea economică;
- rentabilitatea financiară.
Rentabilitatea activităţii este analizată atât pe baza indicatorilor, exprimaţi în mărimi
absolute, cât şi pe baza celor exprimaţi în mărimi relative. Dintre indicatorii exprimaţi
în mărimi absolute, pot fi menţionaţi: profitul brut şi profitul net.
Ca şi în alte domenii ale activităţii economice şi în turismul rural (agroturism), se
urmăreşte obţinerea unui profit suficient de mare pentru a asigura remunerarea
capitalurilor, în scopul menţinerii unui potenţialul economic existent şi pentru a realiza
o creştere a eficienţei economice, în funcţie de evoluţia pieţei turistice şi de factorii
conjuncturali.
Principalele date necesare în calculul rentabilităţii activităţii sunt furnizate de contul de
profit şi pierdere. Ţinând seama de structura veniturilor şi cheltuielilor, se pot
determina următorii indicatori:
- rezultatul sau profitul exploatării, calculat ca diferenţă între veniturile din exploatare
şi totalul cheltuielilor aferente exploatării;
- rezultatul financiar, care reprezintă diferenţa dintre veniturile financiare şi cheltuielile
financiare;
- rezultatul curent al exerciţiului, calculat ca diferenţă între veniturile curente (din
exploatare şi cele financiare) şi cheltuielile curente de exploatare şi financiare;
- rezultatul excepţional, care reprezintă diferenţa dintre veniturile excepţionale şi

cheltuielile excepţionale;
- rezultatul exerciţiului înaintea impozitării, stabilit prin însumarea rezultatului curent
şi rezultatului excepţional.
Un rol important în analiza rentabilităţii activităţii o au şi indicatorii exprimaţi în
mărimi relative (rata profitului).
Rentabilitatea economică reprezintă eficienţa utilizării activului total sau a unei părţi
din acesta. Ea se exprimă prin rata rentabilităţii economice, care trebuie să fie
superioară ratei inflaţiei. O rată a rentabilităţii economice, suficient de mare, trebuie să
permită reînnoirea şi creşterea activelor fixe într-o perioadă de timp cât mai scurtă.
Rata rentabilităţii economice se bazează pe profitul exerciţiului şi activul total.
Corespunzător indicatorilor ce exprimă rentabilitatea activităţii absolute, în funcţie de
structura veniturilor şi cheltuielilor, se poate determina rata rentabilităţii economice a
exploatării agroturistice, care reprezintă raportul între rezultatul exploatării şi activele
de exploatare, formate din active imobilizate corporale şi active circulante de
exploatare.
8.5.3 Mutaţii posibile psiho-socioale în mediul rural sub influenţa

dezvoltării agroturismului ca factor de coeziune locală
În condiţiile actuale ale procesului intens de urbanizare , înregistrat în special în ţările

dezvoltate din punct de vedere economic, turismul rural capătă o pondere mare având
în vedere multitudinea factorilor motivaţionali ai cererii turistice.
În prezent satul românesc , deşi a fost afectat de măsurile aberante ale regimului
totalitarist şi în pofida condiţiilor economice actuale destul de precare , oferă totuşi
unele posibilităţi de desfăşurare a turismului rural. Avem în vedere , în special,
frumuseţea peisajului natural în care sunt plasate mute dintre aceste aşezări ,
disponibilitatea ţăranului pentru contacte umane şi ospitalitate , precum şi posibilitatea
valorificării resurselor culturale, tradiţionale, dar şi agroalimentare ale gospodăriilor
ţărăneşti situate în unele zone ale ţării.
Avantajele principale ale încurajării turismului rural sunt legate de alternativa de

dezvoltare economică pe care o oferă comunitatea rurală, de cunoaşterea valorilor
patrimoniului natural sau creat de om , precum şi de crearea şi menţionarea unor
servicii.
Turismul , şi în speţă turismul rural, potenţează dezvoltarea altor activităţi economice
(producţie culinară, artizanat , comerţ) asigurând obţinerea şi reinvestirea resurselor
financiare.
Pentru menţinerea acestei forme de turism, numit şi turism verde, moale, ecologic
pentru că nu are un impact puternic asupra mediului , a luat fiinţă după 1989, Asociaţia
Naţională de Turism Rural , Ecologic şi Cultural din România (ANTREC) , organizaţie
profesională , neguvernamentală , membră a Federaţiei Europene de Turism Rural
158
(EUROGITES) precum şi Agenţia Naţională a Zonei Montane care are ca scop principal
dezvoltarea economiei rurale montane printre care şi turismul montan.
Până în prezent ,turismul rural nu a cunoscut o amploare deosebită , în special datorită

condiţiilor de locuit şi a unor facilităţi (apă curentă , suprafeţe de cazare) impuse de
Ministerul Turismului, dar sunt semne încurajatoare de rezolvare a acestor probleme.
Prin dezvoltarea turismului rural în toate formele (montan, pastoral, deltaic)încurajat
în diverse moduri mai ales prin acte normative emise de Ministerul Turismului se
întrevăd unele mutaţii şi avantaje pentru economia rurală cum ar fi :
- dezvoltarea durabilă a unor zone defavorizate din mediul rural
(montane, deltaice);
- dezvoltarea agriculturii, zootehniei şi altor activităţi prin
reinvestirea veniturilor obţinute;
- apariţia , multiplicarea şi diversificarea unor servicii şi crearea de
locuri de muncă, eventual pentru şomeri;
- creşterea certă a veniturilor;
- sporirea confortului interior şi îmbunătăţirea amenajărilor pentru
casele ţărăneşti ;
- punerea în valoare a peisajului natural, a obiceiurilor, tradiţiilor şi
obişnuinţelor din diverse zone ale ţării;
- valorificarea în interes turistic şi introducerea în circuitului
internaţional a patrimoniului natural peisagistic românesc şi a
patrimoniului construit, constând în monumente istorice, de cult şi
memoriale.
Turismul în spaţiul rural generează totodată forme de concentrare, cooperare,
parteneriat şi solidaritate . Aceşti termeni se regăsesc din ce în ce mai des în
vocabularul dezvoltării turistice locale.
În domeniul turismului local , solidaritatea poate fi de drept , de fapt sau de obiectiv, se
poate reuni persoane ,organisme sau colectivităţi ; trece peste frontiere; asociază
domeniul public cu domeniul privat ; leagă oraşul de sat.
1) solidarităţi financiare- prin cofinanţări la programe, fonduri sociale publice,
particulare, regionale, naţionale, europene, pentru echipament de turism social la
ţară , pentru renovarea patrimoniului rural şi pentru amenajarea locuinţelor
particulare
2) solidarităţi juridice – în cadrul structurilor care asociază parteneri în vederea unui
obiectiv turistic comun: grupări de pensiuni , asociaţii locale , asociaţii de
agrement , sindicate de comune, asociaţii regionale şi europene de turism rural ,
asociaţii de descoperire a patrimoniului
3) solidarităţi tehnice – atunci când protagoniştii turismului rural se dotează cu un
instrument comun (de exemplu : centrală de rezervare care regrupează elemente de
produs turistic din mai multe ţări)
4) solidarităţi sociale- prin intermediul campaniilor de opinie publică , care
sensibilizează şi mobilizează persoane , organizaţii din diferite ţări pentru acelaşi
obiectiv (de exemplu : „Anul Turismului Verde”)
Acest concept de solidaritate , care implică angajamentul fiecăruia pentru toţi şi pentru
tot , este în măsură să angreneze elementele economice ale turismului în spaţiul rural ,
precum şi valorile imateriale pe care le deţine .
Şi sub aspect social turismul rural este un puternic factor de valorizare a indivizilor , a
coeziunii sociale în cadrul comunităţilor , un factor de cooperare între puterile locale ,
prin :
- sensibilizarea localnicilor la drepturile şi obligaţiilor cetăţenilor;

- îmbunătăţirea cunoştinţelor despre regiunea lor ;
- pregătirea populaţiei locale de a primi vizitatori şi turişti ;
- asigurarea unei instruiri calificate operatorilor turistici particulari;
- contribuţia la menţinerea activităţilor locale şi a serviciilor de
proximitate.
Dar ascensiunea turismului rural depinde în mare măsură şi de politica rurală
practicată în multe ţări europene şi de pe glob.
Spaţiul rural îşi datorează poziţia şi existenţa prin derularea activităţilor agricole care
sunt predominante în teritoriu. Noua politică agrară îşi propune să realizeze unitatea
pieţelor, încurajarea schimburilor dintre ţările membre ale UE şi a celor asociate,
solidaritate financiară prin realizarea unui buget comun , acordarea de asistenţă
tehnică şi de know-how.
În cadrul propriilor strategii agricole există un larg spaţiu acordat şi dezvoltării
serviciilor neagricole , unde se găseşte inclus şi turismul . Dar acesta este prezent şi
reglementat între anumite limite , deoarece nu se doreşte ca turismul rural să capete un
caracter de masă şi terenurile agricole să nu mai fie exploatate în favoarea altor
ocupaţii.
160
CAPITOLUL IX
STRUCTURI ORGANIZATORICE ÎN SUSŢINEREA ŞI

PROMOVAREA
TURISMULUI RURAL (AGROTURISMULUI)
Problema “satelor turistice” constituie o preocupare şi pentru Organizaţia Satelor

Româneşti (OVR), sub patronajul PHARE, prin care s-a elaborat un “Program de
dezvoltare a satelor agroturistice”, iar promotorul acestui program este “Asociaţia
locală pentru dezvoltarea turismului”. Această asociaţie va trebui să iniţieze şi să
dezvolte activităţi adecvate de turism cu “sprijinul şi sub controlul populaţiei locale”.
Este necesar ca, în strategia de dezvoltare a agroturismului, elementul organizatoric
central să fie Asociaţia locală, cu implicarea autorităţii comunale.
Această idee are la bază următoarele considerente:
- agroturismul este o formă de turism, unde omul reprezintă elementul esenţial şi
central, de altfel, “omul”, “teritoriul” - deci satul şi “produsul turistic” - reprezintă
elementele de bază ale agroturismului;
- asociaţia locală şi fermierii pot asigura atractivitatea acestei forme de turism prin
calitatea primirii, cunoaşterea mediului local natural, uman şi istoric, precum si
autenticitatea produselor;
- participarea comunităţii locale este strict necesară în parteneriatul cu asociaţia de
turism a colectivităţii, în asigurarea dezvoltării rurale, în general şi a turismului, în
special;
- asocierea fermierilor uşurează alcătuirea ofertelor, urmărirea pieţei, promovarea şi
comercializarea acestora, ceea ce nu ar putea realiza o singură persoană;
- posibilitatea realizării în comun a unor oferte de agrement costisitoare, ca: pârtii de
schi, piscine, piste pentru cicloturism, alei pentru turism ecvestru, terenuri sportive etc.;
- elaborarea unor studii de inventariere a resurselor şi de creare a unor oferte specifice,
studii de piaţă şi respectiv, de marketing, studii de impact agroturism-mediu etc.;
- realizarea de programe de formare şi perfecţionare a membrilor asociaţiei;
- stimularea afirmării identităţii comunităţii, asumarea responsabilităţilor şi favorizarea
creativităţii şi cooperării, pentru asigurarea dezvoltării agroturismului cu specific local;
- conservarea şi promovarea tradiţiilor cultural-istorice, a patrimoniului etno-folcloric
al spaţiului rural;
- conservarea şi protejarea mediului înconjurător şi a monumentelor naturii.
9.1 Structuri în reţeaua turistică şi agroturistică teritorială.

Implicaţiile instituţionale în elaborarea şi aplicarea
unor strategii de dezvoltare a turismului rural
O cerinţă, considerată obligatorie şi în dezvoltarea turismului rural (agroturismului), o

constituie existenţa unei suprastructuri, prin care să se individualizeze şi repartizeze
atribuţiile între puterea publică şi organizaţiile profesionale. Totodată, acestea trebuie

să susţină cadrul juridic şi fiscal al funcţionalităţii activităţilor de turism rural.
Structura instituţională, cu referire la activităţile de marketing agroturistic, poate
începe de la asociaţii turistice locale, la cele naţionale, cu multiple forme de cooperare şi
parteneriat, la organizaţii din alte ţări. Această organizare trebuie să includă atât
activitatea de turism rural, cât şi cea de agroturism, ambele desfăşurându-se pe
teritoriul “satului turistic” sau în aria limitrofă.
9.1.1 Organizaţii profesionale specializate în activităţi de turism

rural
Organizaţiile profesionale, mai ales în mediul rural sunt foarte numeroase. Ele au
apărut înainte de 1989, continuând să funcţioneze şi în prezent, desigur pe baza altor
elemente restricţionale, alături de cele noi, care au luat fiinţă în această perioadă de
tranziţie. Rolul acestor organizaţii profesionale este susţinerea unor interese comune ale
locuitorilor din mediul rural, ce pot fi sintetic redate astfel:
- facilitează unirea eforturilor (financiare, materiale şi umane), pentru susţinerea unor
acţiuni şi din domeniul turismului rural;
- sesizarea organelor publice centrale asupra problemelor cu care se confruntă locuitorii
din localităţile rurale, referitor la anumite sectoare de activitate;
- participă activ, în cadrul unor parteneriate pentru dezvoltarea turismului, agriculturii
etc. şi a spaţiului rural, local sau regional;
- contribuie la popularizarea cunoştinţelor tehnice şi economico-organizatorice, privind
activităţile de turism rural;
- acordă consultanţă de specialitate, tuturor fermierilor interesaţi, privind agroturismul.
Aceste organizaţii profesionale s-au instituit şi intitulat asociaţii, fundaţii sau societăţi
naţionale.
9.1.1.1 La nivel de “sat turistic”

În scopul sprijinirii populaţiei locale în dezvoltarea turismului rural şi implicit, în
organizarea şi funcţionarea “satului turistic”, s-au iniţiat în foarte multe zone rurale cu
vocaţie turistică “ASOCIAŢIA SĂTEASCĂ DE TURISM” (AST). Asocierea se face pe
bază de adeziune, din rândul gospodarilor care oferă servicii agroturistice, dar şi a altor
persoane fizice sau juridice, care practică turismul sau desfăşoară servicii conexe
acestuia.
Asociaţia este nonguvernamentală, apolitică şi nonprofit. Această asociaţie are ca scop
evaluarea potenţialului turistic al zonei, identificarea potenţialului de cazare (inclusiv
rezervări de locuri), realizarea unei oferte turistice proprii, informare, promovare,
publicitate turistică şi alte prestări de servicii, dezvoltare rurală etc.
Structura managerială a AST este următoarea:
Adunarea generală, cu rol de coordonare şi alegere a următoarelor structuri de
conducere:
• Consiliul de administraţie, cu un preşedinte ales de adunarea generală, acesta fiind
considerat un conducător efectiv şi reprezentant al AST. Consiliul de administraţie
desemnează un comitet executiv, alcătuit din: preşedinte, vicepreşedinte, contabil şef,
secretar general şi consilier juridic;
• Comisia economică şi de dezvoltare;
• Comisia de clasificare a pensiunilor agroturistice, gospodăriilor ţărăneşti cu potenţial
turistic şi a altor structuri turistice de primire, alimentaţie etc. şi de calitate;
162
• Comisia de marketing şi animaţie;

• Comisia de cenzori.
Veniturile asociaţiei.
AST are un buget propriu, alcătuit din:
- taxa de sejur, plătită de turiştii cazaţi în satul turistic;
- cotizaţii plătite de membrii asociaţiei şi alte persoane fizice şi juridice interesate;
- sponsorizări, reclame etc.
Obiectivele asociaţiei.
Printre obiectivele AST se pot enumera următoarele:
- alege anual comitetul asociaţiei, pe preşedintele asociaţiei, pe membrii consiliilor şi pe
responsabilii fiecăreia;
- aprobă primirea de noi membri, la propunerea comisiei de clasificare;
- aprobă tipul fundamental de sat turistic, serviciile turistice care urmează să constituie
“specialitatea satului” şi formele prioritare de turism, la propunerea comisiei de
marketing şi animaţie;
- aprobă bugetul asociaţiei, volumul, căile de formare a bugetului, cheltuielile de la
buget, diferite încasări şi alte cheltuieli, efectuate la propunerea comisiei economice şi de
dezvoltare;
- aprobă funcţiile şi sarcinile pentru serviciile remunerate (permanent sau sezonier) din
fondul asociaţiei, cuantumul remuneraţiei şi persoanele propuse pentru a îndeplini
funcţiile respective, la recomandarea comitetului de administraţie;
- aprobă statutul şi regulamentul de funcţionare al asociaţiei, la propunerea Consiliu-lui
de administraţie, elaborat pe baza statutului cadru şi regulamentului, care urmează a fi
perfectat de către Federaţie, pe măsura fundamentării şi verificării în cadrul
experimentului acestei forme organizatorice;
- elaborează politica de dezvoltare a turismului rural, de amenajare a spaţiului şi de
realizare a investiţiilor necesare, creează oferte turistice noi;
- în colaborare cu ANTREC elaborează acţiunile promoţionale locale şi editează
prospecte, pliante, hărţi şi calendare ale manifestărilor săteşti tradiţionale;
- contractează împrumuturi bancare pentru investiţii turistice la nivel de “sat turistic” şi
sprijină contractarea unor împrumuturi, cu aceleaşi destinaţii, de către membrii
asociaţiei;
- înfiinţează un Birou de informaţii şi rezervări pentru turism, cu dotările necesare, în
vederea asigurării serviciilor de primire, informare şi rezervare; acest birou va fi
contactat de centralele de rezervare ANTREC; recrutează la nivel local personalul
pentru acest birou;
- participă activ, alături de administraţiile implicate şi comunitatea locală la realiza-rea
unor obiective de interes comun şi conexe cu turismul;
- conlucrează îndeaproape cu organismele de turism, cu alte asociaţii de profil, cu
ANTREC şi filiala sa zonală, FRDMR şi asociaţiile sale, pentru dezvoltarea turistică
locală;
- asigură securitatea şi protecţia igienico-sanitară a turiştilor, cu referire la realizarea
acestor condiţii în microcomplexe agroalimentare de prelucrare a produselor lactate, de
carne şi fructe, şi care, prin magazine proprii, trebuie să aprovizioneze fermierii şi
turiştii;
- colaborează cu alte instituţii specializate, pentru formarea şi perfecţionarea
personalului implicat sau cu persoanele care doresc să întreprindă o afacere în
domeniul agroturismului, cel al Biroului de informare şi rezervare pentru turism, fie cei
ce se vor ocupa de serviciile conexe ale turismului;
- reprezentarea intereselor asociaţiei, în raport cu autorităţile, instituţiile, alte
organizaţii turistice;
- elaborează politica de conservare şi protejare a mediului înconjurător, natural şi
amenajat, a întregului patrimoniu rural.
9.1.1.2 La nivel judeţean

Asociaţiile locale - AST - se pot grupa, la nivel judeţean, în Asociaţia Judeţeană de
Turism Rural (AJTR), care poate avea un rol predominant de îndrumare în anumite
domenii şi anume:
- îndrumarea în domeniul promovării şi publicităţii şi iniţierea acesteia la nivel
judeţean;
- îndrumarea în domeniul financiar, economic, juridic etc.;
- iniţierea la nivel judeţean pentru formarea şi perfecţionarea personalului;
- iniţierea unor schimburi de experienţă la nivel judeţean şi interregional;
- informarea asupra expoziţiilor şi târgurilor de profil;
- informarea cu noile acte normative, oferta altor asociaţii, noutăţile pe plan intern şi
european privind turismul rural etc.;
- reprezentarea în raporturile cu asociaţiile de profil, organisme şi instituţii judeţene,
care au tangenţă cu turismul etc.
Aceste AJTR-uri cuprind, prin opţiune, AST-urile din judeţ şi alte asociaţii şi instituţii
interesate.
Conducerea AJTR este asigurată de Adunarea generală, constituită din reprezentanţii
tuturor AST-urilor. Adunarea generală alege un Comitet consultativ, condus de un
preşedinte şi care reprezintă interesele AJTR în raport cu terţii. Restul structurilor
organizatorice sunt identice cu cele existente la AST.
Se mai poate arăta că, asociaţiile locale se pot grupa şi regional, în scopuri publicitare,
informative şi chiar investiţional sau pentru alte probleme turistice comune, în
ansamblul teritorial rural din cadrul unei regiuni.
9.1.1.3 La nivel naţional

La acest nivel se poate crea Federaţia Naţională de Turism Rural (FNATR), cu scopul
de a coordona şi îndruma întreaga activitate de turism rural din România.
Această federaţie este alcătuită din reprezentanţi AST şi AJTR, ministere, asociaţii,
fundaţii şi alte instituţii la nivelul ţării şi condusă de un Comitet consultativ şi un
preşedinte ales de adunarea reprezentanţilor. Comisiile tehnice şi celelalte elemente ale
structurii organizatorice rămân aceleaşi.
Între principalele atribuţii ale FNATR se pot enumera:
- reprezentarea, în raport de partenerii şi alte asociaţii din domeniu, din ţară şi mai ales,
din Asociaţiile Internaţionale, la care se poate afilia şi cu care poate colabora pe linie de
publicitate, schimbul de turişti, colaborare tehnică şi ştiinţifică etc.;
- susţinerea intereselor asociaţiilor de turism în faţa ministerelor, autorităţilor centrale
sau organizaţiilor, a căror activitate are legătura cu turismul rural şi realizează un
lobby eficient pentru agroturism;
- organizează târguri şi expoziţii de profil, participă sau invită asociaţiile sau fermierii
cu standuri proprii, fără a se percepe taxe;
- editează materiale de promovare, cataloage, prospecte, în colaborare cu asociaţiile
turistice locale şi judeţene, oferă consultanţă în acest scop şi promovează, prin
intermediul mass-mediei, oferta locală;
- promovează ofertele locale în diferite oraşe mari sau la târguri şi expoziţii naţionale şi
internaţionale, în general, pe piaţa turistică;
164
- organizează cursuri de pregătire şi perfecţionare pe diferite teme, împreună cu diferite

asociaţii locale şi judeţene;
- organizează schimburi de experienţă, prin asociaţii şi fermieri, în ţară şi peste hotare;
- oferă consultanţă tehnică asociaţiilor de turism, prin comisiile proprii sau prin grupuri
de lucru pe diferite probleme;
- promovează standardele de calitate în gospodăriile ţărăneşti, prin utilizarea unor
modalităţi reale de definire a ofertelor de turism rural;
- conlucrează activ cu ANTREC şi FRDMR, pentru codificarea ofertelor turistice, prin
“marcă” sau “logo”, pentru a fi inteligibilă şi recunoscută de turişti; militează pentru
adoptarea sistemului unitar de pictograme din Europa, pentru eficientizare codificării
ofertei;
- elaborează cu ministerele, instituţiile şi organismele specializate sau interesate un ghid-
cadru, privind organizarea şi derularea programelor de turism, modalităţile de
amenajare a pensiunilor agroturistice, în vederea cazării, dotările minime pentru
pregătirea şi servirea micului dejun şi a mesei, în general, realizarea dotărilor tehnico-
edilitare, amenajarea agrementului şi divertismentului, amenajarea Biroului de
Informaţii şi Rezervări pentru Turism, realizarea şi editarea materialelor publicitare,
semnalizarea şi inscripţiona-rea (prin pictograme), a pensiunilor agroturistice şi
pensiunilor turistice, întocmirea documentaţiilor pentru omologarea spaţiilor, actele
normative în vigoare pentru omologare etc.;
- promovează proiecte de acte normative în sprijinul agroturismului.
Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), are un rol
important în dezvoltarea turismului rural, fiind o organizaţie nonguvernamentală şi
nonprofit. Prin cele cincisprezece centrale regionale, ce corespund filialelor aferente, au
obiective specifice dezvoltării turismului rural din zona cu obiective specifice. Sistemul
ANTREC oferă membrilor săi următoarele avantaje:
- asigurarea cadrului legal de desfăşurare a activităţii în turismul rural;
- asigurarea fluenţei turiştilor spre pensiuni;
- instruirea membrilor filialelor, ce intră în circuitul turistic, cu referire la elementele
specifice acestei activităţi;
- reprezentarea intereselor membrilor ANTREC în relaţiile cu organele publice.
Concomitent, membrii ANTREC au următoarele obligaţii:
- asigură în perioadele contractate cazare, masă şi agrement;
- asigură (conform solicitărilor) transportul turiştilor la locul de cazare, la început şi
sfârşit de sejur;
- garantează securitatea turiştilor şi a bunurilor acestora, pe perioada sejurului, în
relaţia gazdă-turist;
- cedează filialei de care aparţine acelaşi comision din valoarea totală a serviciilor
prestate, chiar dacă turiştii nu au venit prin ANTREC, în acest fel menţinându-se
aceleaşi tarife cu cele practicate prin centrala de rezervări;
- informează filiala, prin reprezentantul local desemnat, asupra ocupării, parţiale sau
totale a capacităţii de cazare, pentru a nu perturba circuitul turistic;
- contractul între filială şi proprietar va fi însoţit, în fiecare sezon, de un act adiţional, ce
va stipula perioadele de sejur, tarifele serviciilor prestate şi valoarea comisionului cedat
filialei. Acest act va avea acordul ambelor părţi.
Este bine să se folosească ambele sisteme, adică atât direct, cât şi prin centrală.
9.1.2 Organizaţii cu activităţi în dezvoltarea rurală

Există foarte multe organizaţii de acest fel, care au relaţii cu MAA şi pot fi considerate
profesionale într-un anumit domeniu, cum sunt: Asociaţia crescătorilor de animale,
Societatea naţională a horticultorilor, Societatea viticultorilor ecologişti, Fundaţia
agricultorilor privaţi, Fundaţia Română pentru Dezvoltare Montana şi Rurală etc.
Dintre acestea, un rol deosebit revine Federaţiei Române pentru Dezvoltare Montană şi
Rurală (FRDMR), la care pot fi enunţate următoarele obiective strategice:
- acordarea de asistenţă tehnică şi consultanţă producătorilor şi membrilor săi, în
consolidarea şi dezvoltarea gospodăriilor proprii;
- formarea, instruirea şi însuşirea de noi metode şi tehnologii, pentru dezvoltarea
activităţilor de producţie existente şi a altor activităţi complementare, care pot fi
realizate în gospodăriile ţărăneşti, în scopul asigurării veniturilor directe;
- formarea de noi agenţi economici şi sprijinirea acestora cu proiecte şi asistenţă, pentru
realizarea de activităţi specifice zonei, în valorificarea materiilor prime locale, în vede-
rea creării unor obiective-pilot;
- identificarea şi atragerea de mijloace financiare, necesare atenuării efectelor rezultate
din caracterul de zonă defavorizată;
- realizarea de programe de integrare a micilor producători în filiere agroalimentare;
- promovarea unor iniţiative legislative, în scopul dezvoltării protecţiei economice şi
sociale a producătorilor din zona rurală.
Legat de obiectul de activitate, domeniile de interes ale FRDMR sunt următoarele:
fermele cu profil zootehnic şi pensiunile agroturistice; unităţile de prelucrare a
produselor agricole (carne, lapte, fructe, legume etc.); unităţi de exploatare lemnoasă şi
prelucrarea lemnului; transport intern şi internaţional, maşini, utilaje şi instalaţii
pentru agricultură şi industria alimentară ; orice alte proiecte şi propuneri, care vin în
sprijinul dezvoltării rurale.
În cadrul strategiei de dezvoltare montană şi rurală, FRDMR a creat un mecanism
propriu, în vederea sprijinirii micilor producători, în obţinerea de credite, pentru
finanţarea unor proiecte, cu rol de dezvoltare locală. Beneficiarii de proiecte, care vor fi
finanţaţi din fondul de credite vor fi selectaţi şi asistaţi de către FRDMR pe toată
perioada de creditare şi rambursare a creditelor.
Iniţiativele de perspectivă ale acestei organizaţii sunt materializate în pro-grame, cele
mai importante fiind conturate prin următoarele:
- program de dezvoltare şi implementare a turismului rural şi agroturismului;
- program de consultanţă, asistenţă, formare şi dezvoltare locală;
- program de consolidare a gospodăriei ţărăneşti, care tinde să devină fermă de
producţie sau pensiune agroturistică;
- program privind sprijinirea cu produse de bază a unor zone greu accesibile şi a
eliminării stocurilor de la producători;
- program de asigurare cu mijloace financiare a proiectelor agrare de la FRDMR, cu rol
de dezvoltare rurală.
9.1.3 Organizarea Ministerului Turismului

Organizarea Ministerului Turismului, component al Guvernului României este
structurată pe trei direcţii generale şi două direcţii secundare. Conducerea este
asigurată de ministrul turismului şi secretarul de stat. Direct subordonaţi ministrului
sunt serviciul contencios şi consilierii.
166
Direcţia generală a strategiei şi reformei în turism, cu următoarele servicii şi birouri:

- Serviciul analiză, norme tehnice, facilităţi, tarife, avize şi obiective turistice;
- Serviciul strategiei dezvoltării turismului, politici şi reglementări în turism;
- Serviciul bancă de date şi informatică;
- Biroul strategie-marketing;
- Biroul formare profesională.
Direcţia generală de relaţii internaţionale şi promovare are în subordine:
- Serviciul de promovare;
- Serviciul acorduri, organizaţii internaţionale şi coordonare, birouri externe de
informare turistică;
- Serviciul cooperare.
Cele două direcţii sunt în directa subordine a Ministerului Turismului.
Direcţia de control, licenţiere şi brevetare şi protecţia consumatorilor, cu următoarele
compartimente:
- Serviciul control activitate de turism;
- Serviciul brevetare şi licenţiere în turism;
- Biroul coordonare centre teritoriale de promovare a turismului;
- Compartiment control financiar, gestiune.
Direcţia economică, resurse umane şi administrativă, se compune din:
- Serviciul financiar-contabilitate;
- Serviciul management-resurse;
- Serviciul administrativ;
- Compartimentul protocol-presă.
Fiecare direcţie este condusă după caz de către un director general, director şi director
adjunct.
La nivel naţional, conducerea, care este asigurată de Ministerul Turismului, are
următoarele atribuţii:
- elaborează programe pentru valorificarea eficientă a potenţialului turistic al ţării şi
stabileşte mijloacele şi căile pentru dezvoltarea turismului, prin unităţi specializate,
indiferent de subordonare şi de forma de proprietate;
- avizează studiile şi planurile de sistematizare pentru dezvoltarea zonelor, staţiunilor şi
localităţilor turistice, amplasarea obiectivelor turistice în cadrul acestora, precum şi
orice iniţiativă de construcţii şi amenajări de obiective turistice;
- organizează activităţi de informare şi documentare, cu privire la dezvoltarea
turismului şi tendinţele acestuia pe plan mondial, efectuează studii de marketing, în
vederea promovării produsului turistic românesc pe piaţa externă şi pentru dezvoltarea
bazei materiale turistice;
- realizează promovarea turistică în ţară şi în străinătate, iniţiază, împreună cu
Ministerul Sănătăţii, acţiuni pentru promovarea turismului balnear şi medical;
- negociază, după caz, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, acorduri, protocoale
şi convenţii internaţionale, în vederea creării cadrului juridic necesar pentru facilitarea
şi încurajarea schimbului turistic internaţional, sprijină şi îndrumă cooperarea
economică inter-naţională, privind construirea şi exploatarea de obiective turistice în
ţară şi în străinătate;
- elaborează acte normative, reglementari de dotare şi clasificare a unităţilor ce
prestează servicii turistice, clasifică unităţile de cazare şi de alimentaţie şi exercită
controlul respectării acestora, indiferent de subordonare sau forma de proprietate;
- înfiinţează şi organizează birouri şi agenţii turistice în străinătate şi asigură
funcţionarea acestora, în conformitate cu normele legale în vigoare;
- avizează limitele minime si maxime de tarife, preţuri şi comisioane pentru prestarea de
servicii turistice de către unităţile de profil;

- avizează programele de formare şi pregătire managerială a lucrătorilor din turism;
- avizează tematica de cercetare a Institutului de Cercetare în Turism.
La nivel judeţean, activitatea de turism este coordonată de minister şi organele locale
teritoriale de promovare a turismului, cu următoarele precizări şi atribuţii:
- în fiecare centru sunt numiţi consilieri economici, în funcţie de volumul activităţii;
- îndrumă şi supraveghează aplicarea mecanismelor de piaţă din domeniul turismului,
intervenind prompt, operativ şi cu profesionalism în eliminarea neajunsurilor,
respectarea cu rigurozitate a legislaţiei în domeniu şi realizarea la nivel corespunzător a
calităţii serviciilor turistice;
- verifică modul de derulare a prestaţiilor turistice, asigurarea protecţiei turiştilor, în
sensul că aceştia să beneficieze de servicii (cantitativ şi calitativ) în conformitate cu
tarifele plătite;
- veghează ca agenţii economici să ducă la îndeplinire programele de valorificare
eficientă a resurselor turistice naturale şi antropice, a factorilor naturali de cură, în
special, lărgirea gamei serviciilor de tratament şi agrement şi creşterea, în continuare, a
calităţii acestora;
- efectuează, împreună cu organele de control specializate, acţiuni de control, verificare
şi sprijin la toţi agenţii economici cu activitate de turism, indiferent de modul de
organizare şi forma de proprietate, dispunând măsurile corespunzătoare pentru
respectarea legislaţiei în vigoare;
- participă la tratativele ce se desfăşoară în teritoriu de către agenţii economici din
domeniu, cu firmele externe şi interne, asigurând asistenţă organizatorilor de licitaţii şi
veghează ca rezultatele acestora să nu fie viciate;
- organizează evidenţa tuturor agenţilor economici cu activitate de turism din judeţ, pe
localităţi, forme de proprietate şi obiect de activitate, precum şi evidenţa brevetelor
acordate, informând periodic direcţiile din minister, potrivit cerinţelor şi veghează ca
acestea să întocmească la timp şi corect lucrările prevăzute de actele normative în
vigoare şi să le înregistreze în termen la organele de drept;
- lunar, informează în scris conducerea Ministerului Turismului asupra activităţii
desfăşurate, principalele fenomene apărute în activitate şi modul lor de soluţionare;
- colaborează cu compartimentele de specialitate din Ministerului Turismului, cu agenţii
economici ce desfăşoară activitate de turism, indiferent de forma de proprietate, cu toate
organele care concură la realizarea şi derularea prestaţiilor şi programelor turistice,
urmărind ca prin această colaborare să se realizeze produse turistice de cea mai bună
calitate.
În scopul dezvoltării, modernizării şi eficientizării activităţii de turism, al cunoaşterii şi
aplicării operative a actelor normative specifice sectorului şi al valorificării tuturor
resurselor locale, consilierii economici asigură o colaborare permanentă pe plan local
cu:
- conducerile prefecturilor şi primăriilor şi cu organele de specialitate ale acestora,
informându-se reciproc despre acţiunile organizate în domeniul turismului, despre
reglementările nou apărute şi măsurile dispuse de minister, precum şi organele
administraţiei locale de stat;
- organele a căror activitate economică şi de control are tangenţă nemijlocită cu
turismul, cum ar fi: organele teritoriale ale Ministerului Finanţelor şi cele ale băncilor,
Garda Financiară, Camera de Comerţ şi Industrie, organizaţiile de transport şi
expediţii, vămi, armatori, organizaţiile de navlosire şi agenturare, căpităniile de port,
inspectoratele sanitar-veterinare şi fitosanitare etc.;
- societăţile comerciale din alte ramuri ale economiei naţionale, care au în subordine
168
unităţi ce desfăşoară activităţi comerciale de turism (industrie, cultură, cooperaţie şi

altele).
Activitatea propriu-zisă de turism, prestaţiile turistice acordate turiştilor, se desfăşoară
în cadrul societăţilor comerciale, organizate conform legilor 15/1990 si 31/1991. Acestea
au fost conduse, până la transformarea lor în societăţi pe acţiuni şi implicit, constituirea
“Adunării generale a acţionarilor”, de către un Consiliu al împuterniciţilor mandataţi ai
statului (C.I.M.S.), care avea atribuţiile acesteia (adunării generale), iar problemele
curente sunt administrate de un Consiliu de Administraţie.
Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) decide asupra organizării activităţii
comerciale, precum şi asupra politicii economice şi comerciale a societăţii.
Activitatea AGA este coordonată de Ministerului Turismului.
Membrii AGA sunt numiţi şi revocaţi prin ordin al ministrului. Ei pierd această calitate
în următoarele condiţii:
- expirarea perioadei pentru care au fost numiţi;
- revocarea (care poate fi dispusă şi ea la cererea membrilor);
- incompatibilitatea, determinată potrivit legii;
- interzicerea judecătorească;
- deces;
- lichidarea societăţii comerciale;
- constituirea adunării generale a acţionarilor.
Pot fi membri ai AGA cetăţeni români maturi, cu domiciliul în România, cu calificare
profesională corespunzătoare şi reputaţie morală neştirbită.
AGA este constituită din 7-15 membri, în următoarea componenţă:
- un reprezentant al ministerului de care aparţine;
- un reprezentant al Ministerului Finanţelor;
- un reprezentant al Comisiei Naţionale de Statistică;
- un reprezentant al Camerei de Comerţ, după caz;
- specialişti (economişti, ingineri, jurişti, alţi specialişti din domeniul de activitate al
societăţii comerciale).
Consiliul de Administraţie este compus din 5-15 membri AGA, aleşi pe o perioadă de 4
ani, cu posibilitatea realegerii pe o perioada de 4 ani şi care aveau calitatea de acţionari
la prima şedinţă. Consiliul de Administraţie va alege dintre membrii săi un preşedinte şi
doi vicepreşedinţi. Preşedintele poate fi directorul societăţii comerciale.
Consiliul de administraţie se întruneşte la sediul societăţii ori de cate ori este necesar, la
convocarea preşedintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi şi ia decizii cu
majoritate simpla sau unanimitate de voturi din numărul total al membrilor consiliului.
El este prezidat de preşedinte, iar în lipsa acestuia de unul dintre vicepreşedinţi,
desemnaţi de preşedinte. Pentru valabilitatea deciziilor este necesară prezenţa a cel
puţin două treimi din numărul membrilor Consiliului de Administraţie.
Preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Consiliului de Administraţie, directorul
general şi adjuncţii acestuia răspund individual sau solitar, după caz, faţă de societate,
pentru prejudiciile rezultate din infracţiuni sau abateri de la dispoziţiile legale, pentru
abaterile de la statut şi pentru greşeli în administrarea societăţii. În astfel de situaţii, ei
vor putea fi revocaţi prin hotărârea AGA.
Consiliul de administraţie are, în principal, următoarele atribuţii:
- angajează şi concediază personalul şi stabileşte drepturile şi îndatoririle acestuia;
- stabileşte îndatoririle şi responsabilităţile personalului societăţii, pe compartimente;
- aprobă operaţiunile de încasări şi plăţi, potrivit competenţelor stabilite de AGA;
- aprobă încheierea de contracte de închiriere (lunare sau dare în chirie);
- stabileşte tactica şi strategia managerială şi de marketing;
- aprobă încheierea sau realizarea altor contracte, potrivit competenţelor acordate;

- supune anual AGA, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului economic
financiar, raportul cu privire la încheierea exerciţiului economico-financiar, raportul cu
privire la activitatea societăţii, bilanţul şi contul de beneficii si pierderi pe anul
precedent, precum şi proiectul de buget al societăţii pe anul în curs;
- rezolvă toate problemele ce ţin de salarizare şi buget;
- adoptă măsuri ferme privind dezvoltarea de perspectivă a societăţii comerciale, a
capacităţilor de producţie ale acesteia, introducerea progresului tehnic, realizarea de
produse la nivelul tehnic mondial;
- analizează modul de organizare a societăţii comerciale, aprovizionarea, forţa de
muncă, gestionarea, întreţinerea şi repararea dotării tehnice, luând imediat măsuri de
remediere, în caz de defecţiuni;
- desemnează membrii Comitetului director;
- urmăreşte aducerea la îndeplinire a tuturor măsurilor stabilite de AGA .
9.1.4 Ministerele şi departamentele implicate în realizarea

obiectivelor
politicii guvernamentale în domeniul turismului
Ministerele şi departamentele implicate în realizarea obiectivelor politicii
guvernamentale în domeniul turismului sunt:
• Ministerul Comerţului: asigură aprovizionarea societăţilor comerciale, unităţilor de
turism cu produse alimentare şi nealimentare, din producţia internă sau din import,
coordonează activitatea magazinelor de profil din localităţi, staţiuni şi zone turistice;
• Departamentul pentru Administraţia Publică Locală este implicat, prin administraţiile
publice locale, în realizarea tuturor obiectivelor, în calitate de responsabil în gestionarea
patrimoniului pe care îl are în administrare;
• Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei avizează programe de pregătire profesională, de
formare şi perfecţionare managerială în turism; are un rol hotărâtor în pregătirea
ghizilor de turism;
• Ministerul Cercetării şi Tehnologiei avizează tematica de cercetare în domeniul
turismului şi gestionează fondurile destinate cercetării;
• Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale coordonează iniţiativele şi măsurile destinate
protecţiei turiştilor, în general şi a persoanelor defavorizate (handicapaţi, şomeri,
pensio-nari, vârsta a treia şi tineretul), în special;
• Ministerul Apelor, Pădurilor şi Mediului asigură protecţia, conservarea şi
restaurarea/refacerea resurselor turistice naturale şi antropice, a factorilor naturali de
cură, în special, asigură echilibrul biologic şi protecţia mediului, în general, oferind
cadrul natural favorabil pentru desfăşurarea activităţii de turism;
• Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului asigura distribuirea
judicioasă a spatiilor destinate construcţiilor unităţilor de cazare, alimentaţie publică,
agrement, transport, tratament etc.;
• Ministerul Transporturilor este îndreptăţit să contribuie la buna desfăşurare a
activităţii turistice, prin construcţia şi modernizarea de drumuri naţionale, drumuri pe
itinerariul obiectivelelor turistice, echiparea căilor şi mijloacelor de transport feroviare,
dotarea unităţilor ce asigură transportul turistic, naval şi aerian;
• Ministerul Comunicaţiilor asigură legături interne şi internaţionale în domeniul
relaţiilor între firmele turoperatoare şi agenţiile prestatoare de servicii turistice, precum
şi între turişti şi familiile lor;
• Ministerul Industriei contribuie, prin subramurile sale, la echiparea unităţilor de
170
cazare, alimentaţie, agrement etc.;

• Ministerul Finanţelor asigură subvenţionarea unor investiţii în domeniul turismului,
precum şi lansarea unor facilităţi;
• Ministerul Sănătăţii este direct implicat în derularea activităţii de turism balnear,
precum şi de cel de turism medical, pentru punerea în valoare şi promovarea
tratamentului cu produse medicale originale româneşti, precum şi cu punerea în valoare
a factorilor naturali de cură din România;
• Ministerul Tineretului şi Sportului asigură derularea unor programe speciale pentru
tineri, fiind deţinător de bază materială turistică în staţiunile pretabile acestei categorii
de vârstă. De asemenea, dispune de filiale şi agenţii în fiecare reşedinţă de judeţ;
• Ministerul Culturii asigură derularea unor programe specifice, tematice şi contribuie
la punerea în valoare, pentru turism, a obiectivelor culturale şi cultural-istorice;
• Departamentul Cultelor asigură punerea în valoare a monumentelor istorice, de artă şi
arhitectură, în cadrul unor programe, excursii şi acţiuni tematice;
• Comisia monumentelor şi siturilor istorice, din cadrul Academiei Române, pune în
valoare locurile şi vestigiile arheologice şi istorice, recuperează pentru muzee şi case
muzeale diverse obiecte istorice şi arheologice;
• Direcţia Economică a Caselor de Odihnă şi Tratament a Sindicatelor asigură
valorificarea, pentru turism, într-un sistem de facilităţi, a unei reţele de unităţi de bază
materială turistică, de cazare, alimentaţie publică, agrement şi tratament.
• Ministerul Afacerilor Externe este cel care negociază, împreună cu Ministerul
Turismului, acorduri, protocoale, tratate de colaborare în domeniul turismului;
• Ministerul de Interne asigură evidenţa intrărilor şi ieşirilor de persoane române şi
străine la punctele de frontieră, precum şi protecţia turiştilor.
9.2 Criterii de omologare şi tipuri de sate turistice
9.2.1 Criterii de omologare

Pentru a avea o funcţie turistică, o aşezare rurală trebuie să îndeplinească anumite
cerinţe, legate, în primul rând, de valoarea tradiţiilor etno-folclorice, dar şi de calitatea
mediului, de eventualele alte resurse turistice, ca şi de accesibilitatea şi poziţia
geografică. Se impun, astfel, stabilirea unor criterii pentru determinarea potenţialului
turistic şi deci, identificarea acelor aşezări ce pot fi valorificate în circuitul turistic.
Criteriul valorii etnografice şi folclorice: are în vedere tradiţiile teno-grafice şi folclorice
(meşteşuguri, port popular, specificul aşezării, folclorul muzical, coregrafic, literar),
ocupaţiile tradiţionale specifice satului şi nemodificate în timp, arhitectura populară (a
caselor şi aşezării, biserici de lemn), manifestările folclorice specifice zonelor etnografice
româneşti şi puţin alterate de-a lungul anilor, instituţiile muzeale pavilionare sau în aer
liber etc. Toate aceste elemente şi fenomene etno-folclorice se constituie, în cea mai mare
parte, în patrimoniu specific, care formează “marca” aşezării rurale.
Criteriul valorii turistice: este vorba de acele elemente ale cadrului natu-ral, cu referire la
aspectele peisagistice, resursele de ape minerale şi alte resurse turistice (fond cinegetic,
piscicol, domeniul schiabil, strat de zăpadă etc.), dar şi ale cadrului socio-economic şi
cultural-istoric, care permit realizarea unei oferte diversificate de programe din cadrul
unui sejur (programe culturale, sportive, excursii şi ascensiuni montane etc.). În această
situaţie, volumul, varietatea si valoarea pentru turism a resurselor dau aprecierea
asupra funcţiei turistice a aşezării rurale. Este vorba de resursele turistice ale localităţii,
dar şi cele din împrejurimile acesteia, urmărindu-se izocronele de 15-30 si 100 km, în
funcţie de gradul de mobilitate a turistului.
Criteriul existenţei şi calităţii gospodăriilor ţărăneşti (pensiuni şi pensi-uni agroturistice):

criteriul se referă la existenţa unor ferme agroturistice sau pensiuni turistice, care să
ofere cazare şi masă sau numai produse agroalimentare proprii, în baza unor standarde
de confort, dotare şi igienă sanitară. Aceste standarde au fost elaborate de Oficiul de
Autorizare şi Control în Turism al Autorităţii Naţionale pentru Turism, în corelaţie cu
cele internaţionale, respectiv din Uniunea Europeană.
Criteriul calităţii ecologice: are în vedere calitatea mediului rezultată din amplasarea
teritorială respectivă şi cadrul natural limitrof: surse de poluare şi degradare, conflicte
între dezvoltarea aşezării şi economia acesteia cu turismul şi mediul ambiant, dar şi
între turism-mediu ambiant. Aspectul general al aşezării (urbanizare, curăţenie,
arhitectură specifică, starea tehnico-edilitară) contribuie la sporirea acestei calităţi
ecologice, precum şi modul de gestionare a conflictelor ivite între economie-turism şi
mediu sau turism şi mediu.
Criteriul înzestrării tehnico-edilitare: dotarea tehnico-edilitară (alimenta-re cu apă,
energie, canalizare, artere stradale, unităţi comerciale, sanitare etc.), constituie un
criteriu important în aprecierea oportunităţii introducerii aşezărilor rurale în circuitul
turistic. Tot la dotări tehnice trebuie incluse şi pe cele sportive sau de agrement, fie
structuri turistice de primire existente, unele dintre acestea din urmă nefiind obligatorii.
Criteriul accesibilităţii: accesibilitatea la aşezarea rurală, în interiorul ei, dar şi la
gospodăriile omologate sau la obiectivele turistice, joacă un rol important. Este vorba
atât de drumuri naţionale şi europene, magistrale feroviare, aeroporturi, noduri rutiere
sau feroviare, staţii de cale ferată şi transport în comun, cât şi de infrastructura locală.
Criteriul poziţiei geografice: are un rol important în aprecierea aşezării localităţii rurale,
ca destinaţie turistică, în raport cu principalele centre emitente de turism, zone şi
obiective turistice de mare valoare, puncte de frontieră, magistrale rutiere şi feroviare
etc., care poate să conducă la ierarhizări valorice în acest sens.
Sintetic, aceste criterii pentru identificarea satelor turistice se prezintă astfel:
• Existenţa unor gospodării (ferme agroturistice şi pensiuni turistice), care să asigure
cazare şi masă (demipensiune sau pensiune completă), corespunzător normelor în
vigoare;
• Cadrul natural pitoresc şi nepoluat, care să ofere posibilităţi de odihnă şi recreere;
• Tradiţii etnografice, folclorice (meşteşugăreşti, port şi folclor muzical, coregrafic şi
literar) şi arhitectura populară specifică zonelor etnografice, puţin alterate de-a lungul
anilor;
• Ocupaţii tradiţionale specifice locului şi nemodificate în timp;
• Resurse turistice variate - locale şi în împrejurimi - (naturale, cultural-istorice etc.)
care să permită realizarea unei oferte diversificate de programe turistice (de odihnă,
recreere, tratament balnear, cultură-cunoaştere, sporturi şi sporturi de iarnă, unele
îndeletniciri specifice mediului rural etc.);
• Accesibilitatea uşoară şi o infrastructură adecvată (apropiere de căi ferate şi drumuri
naţionale, drumuri modernizate sau pavate cu piatră de râu, alimentare cu apă şi curent
electric, canalizare etc.);
• Dotări tehnico-edilitare, comerciale, de comunicaţii, culturale şi sanitare
corespunzătoare.
Aceste criterii pot fi definite prin prisma marketingului turistic, ţinând seama de oferta
şi cererea turistică, inclusiv prin viziunea motivaţiilor turistice. Criteriile enunţate
anterior sunt utilizabile în identificarea şi determinarea aşezărilor rurale cu patrimoniu
rural specific şi cu valoare turistică de “marcă”; ceea ce echivalează cu identificarea
unui nou “produs turistic” - “satul românesc” care, prin organizare şi promovare, poate
duce la diversificarea ofertei turistice româneşti pentru piaţa externă.
172
9.2.2 Tipuri de sate turistice

În evaluarea resurselor turistice ale aşezărilor rurale, orientarea este îndreptată atât
spre cele naturale (aşezare geografică, relief, climă, ape, peisaj, floră şi faună etc.), cât şi
spre cele umane (monumente, muzee, ospitalitate, limbă, mentalitate, obiceiuri şi datini,
etnografie şi folclor, artă, cultură etc.), ştiut fiind faptul că acestea (resursele turistice)
sunt cele ce generează diverse forme de turism. Astfel, cele naturale sunt acelea care pot
fi valorificate direct, ca factori constitutivi ai produsului turistic.
Stabilirea tipurilor de sate turistice constă în identificarea şi relevarea specificului
localităţilor şi gruparea lor în tipuri considerate fundamentale. Gruparea este necesară
în vederea promovării, în fiecare localitate, a celor mai adecvate forme de turism, în
funcţie atât de principalele caracteristici geografice, sociale şi economice, cât şi de
încadrarea la principalele motivaţii şi opţiuni ale categoriilor de turişti care
frecventează localitatea respectivă.
Aplicarea principiului specializării în domeniul organizării şi funcţionarii satului
turistic este cu atât mai necesară cu cât fiecare localitate rurală constituie o entitate
fizică, socială, culturală şi economică, cu particularităţi proprii şi activităţi specifice,
care trebuie să fie identificate şi valorificate cât mai eficient posibil, din punct de vedere
turistic.
De asemenea, stabilirea tipurilor de sate turistice constituie un mijloc de selecţionare a
turiştilor, aceştia grupându-se de la sine într-un sat sau altul, în funcţie de principalele
lor motivaţii şi opţiuni turistice.
Aceasta permite o mai bună cunoaştere şi funcţionare a mecanismului economic cerere-
ofertă şi ca urmare, organizarea spaţiilor de cazare şi a celorlalte servicii, în funcţie de
principalele caracteristici social-economice ale clientelei turistice. Ca element final,
stabili-rea tipurilor de sate turistice, permite realizarea unei propagande, reclame şi
publicităţi con-crete şi specifice, în funcţie de particularităţile fiecărui tip de sat turistic.
Deoarece satul turistic românesc nu se prezintă ca un produs turistic de serie, ci
urmăreşte originalul, ineditul şi surpriza, el constituie, în prezent, una dintre cele mai
bogate surse de satisfacere a trebuinţelor, deci şi a motivaţiei. Principala caracteristică
cu care se impune acest produs turistic în fata consumatorilor este cadrul de
compensare, fizică şi spirituală, a deficienţelor, din colectivităţile urbane.
Din punct de vedere teoretic, problema tipologiei satelor turistice poate fi abordata ca o
chestiune de natura opţională, însă, decizia aplicării ei în practică, determinarea tipului
satului turistic este de natură obiectivă.
Sate turistice etnografic-folclorice: în această categorie se pot încadra satele în care portul
tradiţional, arhitectura, mobilarea şi decorarea interioarelor, în stil rustic, muzica şi
coregrafia populară predomină şi se impun ca însuşiri esenţiale ale satului respectiv.
Abordând viitorul unor localităţi rurale din perspectivă turistică şi adaptân-du-le
acestui scop, considerăm că specificul lor etnografic poate şi trebuie să fie conservat şi
perpetuat (în forme adecvate). În caz contrar, interesul actual al turiştilor pentru satul
românesc, pentru mediul rustic, în general, va scade treptat. Acest deziderat trebuie
urmărit cu atât mai mult cu cât numeroşi săteni, din unele localităţi, manifestă vădit
interes pentru menţinerea stilului lor tradiţional de viaţă, aceste localităţi având şanse să
devină baze turistice permanente, de popularitate internaţională, deosebit de rentabile.
Sate turistice de creaţie artistică şi artizanală: este cunoscut interesul numeroşilor turişti
pentru creaţia artistică şi artizanală, ca şi dorinţa lor pentru achiziţionarea unor astfel
de creaţii direct de la sursă, de la producătorul însuşi. Până în prezent, în aceste
localităţi se practica doar turismul de circulaţie, localităţile respective fiind incluse în
itinerariile turistice.
Aceste sate oferă, însă, posibilitatea practicării unui turism de sejur, în cadrul căruia, în
ateliere special amenajate şi sub îndrumarea unor artişti şi meşteri populari renumiţi,
turiştii s-ar putea iniţia în artă şi tehnici arhaice populare: icoane pe sticlă, pictură
naivă, sculptură în lemn şi piatră, ţesătorie populară, confecţii şi cusături populare etc.
Se are în vedere identificarea posibilităţilor de practicare a unora din aceste activităţi,
chiar în cadrul gospodăriilor agroturistice. Prin urmare, caracteristica esenţiala a
acestor sate, imaginea lor de marcă, este considerată producţia artistică şi artizanală,
valorificabilă turistic, complex şi eficient.
Sate turistice climaterice şi peisagistice: caracteristica predominantă a acestor sate,
adecvate turismului de sejur (pentru amatorii de linişte, de plimbări solitare, într-un
cadru natural pitoresc) este cadrul natural şi poziţia geografică izolată de centrele
aglomerate şi de marile artere de circulaţie. Satele de deal şi de munte, cu casele
răspândite pe văi şi coline, la o oarecare distanţă unele faţă de altele, satisfac motivaţia
fundamentală a numeroşi turişti - “reîntoarcerea la natura”.
Sate turistice pescăreşti şi de interes vânătoresc: în afara posibilităţilor de cazare, în aceste
sate se pot oferi servicii culinar-gastronomice pescăreşti (îndeosebi în Deltă) şi
vânătoreşti. În această situaţie, populaţia locală poate organiza pentru turişti unele
forme de agrement specifice - pescăreşti şi vânătoreşti.
Sate turistice vii-pomicole: în satele în care predomină aceste subramuri agricole
(cultivarea pomilor fructiferi şi a viţei-de-vie), activităţile turistice sunt posibile pe toată
durata anului, atât în perioada recoltării, cât şi după aceea, prin oferirea fructelor,
strugurilor şi a preparatelor rezultate din prelucrarea lor. De asemenea, pot fi avute în
vedere multe alte preparate culinare, comune sau dietetice, pe bază de fructe. În aceste
sate, o atracţie deosebită şi în acelaşi timp, o sursă principală de venituri, poate s-o
constituie băuturile răcoritoare şi reconfortante din fructe.
Sate turistice pastorale: în această grupă pot fi incluse, în general, sate de munte, în care
preocuparea de bază a localnicilor este creşterea oilor şi a vitelor şi care pot să atragă
turiştii, prin meniuri bazate pe produse lactate. Meniurile pot fi completate cu ouă,
carne de pasăre, de ovine şi de bovine (produse ale gospodarilor), iar pentru
divertisment, pot fi organizate diferite forme de ospeţe ciobăneşti (batal la proţap,
berbec haiducesc, balmuş, urdă şi jintiţă), petreceri specifice şi tradiţionale etc.
Sate turistice pentru practicarea sporturilor: numeroase localităţi rurale prezintă excelente
condiţii pentru practicarea sporturilor de iarnă (satele montane şi de deal) şi nautice
(litoral, Delta Dunării, râurile interioare, lacuri de acumulare), fără amenajări speciale
şi costisitoare. Aceste tipuri de sat pot sa atragă două categorii de turişti, în general din
rândul tineretului: sportivi amatori, iniţiaţi în practicarea sporturilor respective; turişti
neiniţiaţi sau mai puţin iniţiaţi, dar dornici să se iniţieze şi să le practice. Pentru această
din urmă categorie de sate pot funcţiona monitori de schi, bob, înot etc., recrutaţi din
rândul populaţiei locale. De asemenea, în aceste sate pot funcţiona puncte de închiriere a
echipamentului sportiv.
Clasificarea prezentată nu este limitativă, nici exhaustivă, putând fi avute în vedere şi
alte criterii (sate balneare, sate muzeale - ecomuzeu etc.). Toate acestea demonstrează
diversitatea posibilităţilor de organizare şi funcţionare a satului turistic, în general.
Important este de a sesiza caracteristicile naturale şi istorico-culturale esenţiale,
specifice fiecărei localităţi, de a le evidenţia şi de a ţine seama de ele în acţiunea de
organizare şi funcţionare a unei localităţi ca “sat turistic”, pentru a evita uniformitatea
174
şi monotonia turismului rural.

Multe din tipurile de sate prezentate, nu au caracteristici tranşante (strict delimitative);
acelaşi tip putând cuprinde trăsături specifice celorlalte tipuri, delimitarea făcută fiind
mai mult de natură teoretică, după componentele predominante. Practic, fiecare sat
întruneşte caracteristici diverse, ceea ce constituie o valenţă în plus pentru valorificarea
lor.
9.3 Cartea pensiunii turistice rurale, mijloc de evidenţă a activităţii

economico-financiare
Turismul rural (agroturismul) actual reprezintă o realitate, iar mişcarea turistică spre
spaţiul rural este într-o continuă creştere. Această creştere a activităţii de turism rural
nu a fost urmată, aşa cum era normal, de o pregătire metodologică corespunzătoare, în
consens cu exigenţele cerute de nevoia de informaţii necesare cercetării, cât, mai ales,
factorilor de decizie economică şi politică.
Ceea ce lipsesc gospodarilor români sunt tocmai cunoştinţele şi practicile manageriale,
necesare în procesul de fundamentare şi de derulare a activităţii lor, în care trebuie să se
adopte decizii. Dar, pentru acestea, nu au încă cunoştinţele necesare şi nici informaţiile
economice directe, pentru obţinerea cărora trebuie să facă eforturi.
Referitor la întreaga problematică a turismului rural, care are caracter complex este de
relevat faptul că cercetarea şi mai ales, organismele decizionale de la nivel local,
judeţean şi departamental au foarte puţine informaţii, obţinute mai mult prin deducţii,
decât printr-o înregistrare riguroasă şi sistematică a lor.
Cartea pensiunii turistice rurale - se constituie, din acest punct de vedere, într-o necesitate
obiectivă pentru cunoaşterea stării fenomenului, pentru conducerea activităţii, pentru
luarea unor decizii, în funcţie de datele reale. Deci, CARTEA va reprezenta un
document referitor la activitatea de turism rural, desfăşurată de pensiunile şi
gospodăriile turistice rurale, într-o unitate de timp, respectiv un an de zile.
9.3.1 Stadiul actual al problemei

Informaţii directe, corecte şi la zi, despre ansamblul activităţii de turism ru-ral nu există
în prezent în România, deşi au fost numeroase încercări în acest domeniu.
În actuala etapă există, informaţii unilaterale şi parţiale despre această activitate, în
special cea referitoare la latura fizică a fenomenului (respectiv numărul localităţilor cu
pensiuni turistice private, numărul paturilor de cazare, a locurilor la mese în
alimentaţia publică şi chiar a numărului de turişti cazaţi etc.). Acestea sunt cunoscute şi
oferite de Comisia Naţională pentru Statistică, direct sau indirect, prin intermediul
Oficiului de Autorizare şi Control în Turism şi Institutul Naţional de Cercetare-
Dezvoltare în Turism, Asociaţia Naţională de Turism Rural şi Ecologic (ANTREC),
unele institute de cercetare, cum ar fi Institutul de Cercetări Economice “Gh. Zane” din
Iaşi, precum şi de unele Agenţii de Turism (turoperatoare), laboratoare de turism şi
unele fundaţii.
Astfel, Comisia Naţională pentru Statistică, prin intermediul Rapoartelor Statistice:
Turism 1A (Frecventarea structurilor de primire turistică, cu funcţiuni de cazare
turistică), Turism 1A(Capacitatea de cazare turistică existentă instalată), Turism 2
(Activitatea agenţilor de turism pe trimestrul ...), PSP (Prestări Servicii pentru
Populaţie) şi în mai mică măsura, prin Ancheta integrată în gospodarii (fostele bugete de
familie) şi recensăminte, obţin unele date parţiale şi neconcludente asupra turismului
rural. Au obligaţia, astfel, de a raporta date statistice unităţile care au un anumit număr
de salariaţi (peste 10, 20 ,50 etc.) şi o anumită cifră de afaceri, respectiv de peste 100
milioane lei. Restul unităţilor de acelaşi profil, care sunt cele mai numeroase şi care se
situează sub pragul respectiv sunt cuprinse în obligaţia de raportare prin eşantion, deci
prin cercetare selectivă cu toate avantajele şi dezavantajele ce decurg de aici. Pornind de
la principiul strategic al “Canalului unic de raportare” Comisia Naţională pentru
Statistică nu dispune de toate informaţiile generale de care are nevoie. În mod
asemănător prin intermediul “Anchetei integrate în gospodarii” informaţiile nu sunt
concludente şi aceasta din cel puţin două motive şi anume:
a) pe toată ţara există în prezent 501 centre, cu aproximativ 3.000 de gospodării
(locuinţe), ceea ce poate fi considerat un eşantion foarte mic;
b) din cadrul acestor gospodarii, numărul celor luate în studiu şi care dispun de
pensiuni turistice este aproape inexistent şi nesemnificativ pentru activitatea cercetată.
Autoritatea Naţională pentru Turism, prin intermediul Oficiului de Autori-zare şi
Control pentru Turism şi Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Turism,
dispun de unele informaţii obţinute din dosarele de omologare a pensiunilor private şi
respectiv, din unele teme de cercetare sau cercetări specifice de teren. Aceste informaţii
sunt însă, parţiale sau insuficiente.
ANTREC dispune de unele informaţii, pe care le-a obţinut din dosarele de omologare,
din contractele de colaborare încheiate în mod direct cu unele pensiuni turistice sau
evidenţa trimiterilor de turişti la odihnă în aceste baze (atât direct, cât şi prin
intermediul agenţiilor sale teritoriale).
Unele agenţii turoperatoare, care au în activitatea lor pe cea de turism rural, dispun de
o serie de date, dar neconcludente pentru ansamblul turismului rural. Mai sunt de
asemenea luate în considerare laboratoarele de turism şi fundaţii, dar fără o
semnificaţie în plus faţă de cele menţionate.
Concluzia care se impune este aceea că în prezent nu există informaţii directe asupra
întregii activităţi de turism rural dar, în schimb, se pot dispune de informaţii indirecte,
une-ori incomplete şi care, în mod frecvent nu sunt obţinute în timp util.
9.3.2 Cartea pensiunii turistice
9.3.2.1 Utilitate
Dacă se au în vedere interesele utilizatorilor pentru rezultatele lor - care, în primul rând
sunt managerii pensiunilor turistice rurale - atunci înţelegem necesitatea de a introduce
în practică “CARTEA PENSIUNII TURISTICE”, care reprezintă un mijloc important
de evidenţă economico-financiară şi fizică a activităţii.
Utilitatea CĂRŢII este deopotrivă, pentru managerii şi salariaţii pensiunilor turistice
rurale, pentru autorităţile locale, departamentale şi centrale, precum şi pentru cerce-
tarea ştiinţifică. Se pot semnala următoarele avantaje pentru, “managerii” pensiunilor,
respectiv, proprietarii pensiunilor care vor fi:
a) obişnuişi şi învăţaţi să strângă date aferente activităţii lor;
b) învăţaţi să analizeze şi să utilizeze aceste date;
c) mai realişti în adoptarea deciziilor;
d) mai atenţi la efectuarea unor cheltuieli neeconomicoase;
e) mai obiectivi în analiza rentabilităţii activităţii lor.
176
Autorităţile locale şi centrale vor avea posibilitatea:

a) de a avea informaţii exacte asupra activităţii de profil din teritoriu, din care vor putea
extrage serii de date spre a fi prelucrate;
b) de a adopta decizii mai corecte şi de a putea stabili, cu mai multă claritate, politicile
adecvate pe linia investiţiilor directe, a infrastructurii etc.;
c) de a putea analiza probleme de ordin financiar, fiscal, organizatoric şi social, cu care
se confruntă pensiunile turistice rurale.
Cercetarea ştiinţifică şi factorii de decizie în domeniu, vor dispune pentru analiză de
date reale şi operative.
9.3.2.2 Conţinut
Cartea constituie un caiet tip jurnal (vezi Anexa 1), cu un număr variabil de pagini
(până la 10), care va trebui să cuprindă mai multe capitole:
Capitolul 1. Termenii utilizaţi, cu definirea lor prin explicaţii clare, pe înţelesul
gospodarului din mediul rural, cum ar fi: numărul de locuri, capacitatea de cazare
turistică existentă (instalată, în locuri-zile), capacitatea de cazare turistică în funcţiune
(exprimată în locuri-zile), turişti cazaţi, numărul mediu de zile-turist (sejur mediu, în
zile-turist); cheltuieli efectuate etc.
Capitolul 2. Date generale despre caracteristicile pensiunii turistice: informaţii despre
zona geografică, numele gospodarului, categoria unităţii, numărul locurilor de cazare pe
grade de confort, număr de personal lucrător din familie şi din exterior (atras), mijloace
fixe utilizate, valoarea investiţiilor, amortismente, construcţii, utilaje etc.
Capitolul 3. Date asupra cheltuielilor totale directe şi indirecte realizate, pentru anumite
perioade de timp, cum ar fi: cu personalul, materii prime şi materiale, combustibil şi
energie, cu cazarea etc.
Capitolul 4. Date legate de veniturile totale realizate pe anumite perioade de timp (lună,
trimestru, semestru sau an), cu diversificarea lor pe venituri din cazare, alimentaţie
publică, agrement şi alte venituri etc.
Capitolul 5. Situaţia împrumuturilor pe termen lung şi scurt, cu bănci sau terţe
persoane.
Capitolul 6. Situaţia turiştilor cazaţi: români, străini, numărul de zile cazare (înnoptări),
indicii de utilizare a capacităţii de cazare turistică (%) etc.
9.3.2.3 Surse de date

Datele necesare pentru evidenţa corectă şi la zi a “Cărţii pensiunilor turistice” se iau
din:
a) registrul de casă, care este documentul obligatoriu pentru orice agent economic ce
desfăşoară o anumită activitate şi care trebuie ţinut prin completarea zilnică a celor
două coloane, de încasări şi plăţi;
b) registrul privind evidenţa turiştilor cazaţi, unde sunt reţinute datele de pe buletinul
de identitate al turiştilor, numărul de zile cât stă la pensiune şi numărul camerei unde
este cazat;
c) listele de inventar ale bunurilor existente;
d) extrasele de cont de la bancă.
9.3.2.4 Modul de colectare a datelor

Presupune, în primul rând, instituirea unui sistem de colaborare între mai multe
instituţii şi organisme interesate:

a) proprietarii pensiunilor turistice cărora li se pune la dispoziţie “Cartea pensiunii", cu
un instructaj prealabil asupra modului de înregistrare al activităţii;
b) primăriile locale şi instituţiile de cercetare regionale pe probleme de turism, care prin
colaboratori şi angajaţii lor au obligaţii în domeniu, inclusiv cei ai Direcţiilor Judeţene
de Statistică;
c) Institutele sau Centrele de consultanţă din zonă, vor culege trimestrial informaţiile,
fie direct de la pensiuni, fie de la primării, pe care apoi le vor expedia pentru
centralizare la nivel naţional.
9.3.2.5 Rezultatele activităţii economice ale pensiunii turistice

Asemenea rezultate pot fi calculate de proprietarul pensiunii turistice prin:
a) determinarea venitului brut, care se obţine prin însumarea tuturor încasărilor
realizate în decursul unei perioade de timp din activitatea de cazare, alimentaţie publică,
agrement, alte servicii, încasări diverse etc.
b) determinarea venitului net, care rezultă din diferenţa dintre “venitul brut” şi toate
cheltuielile realizate pentru desfăşurarea activităţii, inclusiv amortismentele, impozitele
şi taxele etc.
c) determinarea venitului din muncă, care se obţine prin adăugarea la “venitul net” a
salariilor primite de proprietar şi membrii familiei sale în perioada respectivă.
9.4 Informatizarea activităţii din domeniul turismului

9.4.1. Industria turistică în concepţie sistemică.
Putem privi industria turistică printr-o concepţie sistemică , ea fiind legată cantitativ
şi calitativ de producţia de mărfuri, industria constructoare de maşini, industria
alimentară, industria textilă, transporturi , telecomunicaţii , aceasta fiind considerată un
subsistem al sistemului economiei naţionale.
X Y
Y= f(x)
DX
R
Fig.9.1. Sistemul cibernetic
În care :
x- variabile de intrare ;
y- variabile de ieşire;
R- regulator , generează mărimea Dx de reglare;
F- operatorul de transformare.
178
Variabilele de intrare pot fi : factori naturali , valorile culturale şi spirituale, materii

prime şi materiale , capital, forţă de muncă, indicatori de realizat, prognoze.
Variabilele de ieşire pot conţine indicatori realizaţi , rezultate valorice ca urmare a
prestării serviciilor.
Societăţile turistice pot forma sisteme dinamice, ca urmare a variaţiilor ce se produc în
vectorul intrărilor, în interiorul lor şi ca urmare şi în vectorul ieşirilor. Evoluţia
societăţilor turistice poate fi caracterizată prin mărimi de stare ale sistemului ,
componente ce pot fi indicatori economici sintetici sau analitici.
Existenţa informaţiilor statistice permite calculul ce caracterizează activitatea de
turism la un moment dat sau în dinamică.
Cunoaşterea lor este deosebit de importantă pentru :
 cercetarea turistică;
 politica de amenajare turistică teritorială;
 acţiuni de marketing;
 orientarea politicii de credite ;
 calificarea forţei de muncă;
 urmărirea preţurilor şi a nivelului de competitivitate al produselor turistice.
Prin urmare , prin acţiunile manageriale este necesară luarea în considerare a unui
număr important de influenţe interdependente şi de variabile care vor determina , în
ultimă instanţă, rezultatele valorice ale unităţilor turistice.
Conceptul de sistem nu este ceva nou- în general analiştii definesc sistemul ca un
ansamblu ordonat şi inteligibil de fapte , principii doctrine sau alte elemente similare,
implementate într-un câmp de cunoştinţe sau idei.
Unităţile turistice primesc intrările de la celelalte sisteme, le supun unor procese de
transformare şi le livrează , ca rezultate , altor sisteme sau asupra propriului sistem,
îndeplinind rolul de reenergizator în folosul dezvoltării viitoare.
Funcţionarea adecvată a unităţilor turistice , realizarea obiectivelor propuse , nu este
posibilă doar prin contribuţia organizării structurale. Este necesară existenţa unui
sistem informaţional , care reprezintă ansamblul datelor , informaţiilor , fluxurilor şi
circuitelor informaţionale , a procedurilor şi mijloacelor de tratare a informaţiilor
menite să contribuie la stabilirea şi realizarea obiectivelor societăţilor .
Sistemul informaţional realizează legătura dintre componentele sistemului de
conducere şi celelalte subsisteme la nivel microeconomic , asigurând atât transmiterea
informaţiilor necesare diverselor nivele de decizie, cât şi a conţinutului deciziilor către
nivelele operaţionale.
PRELUCRAREA
IDENTIFICAREA DATELOR IEŞIRI
INTRĂRILOR REFERITOARE
LA:
-Baza materială
- documente -Personal Indicatori ai
ofertei turistice
financiare -Capital
- evidenţe -Servicii
contabile
- fişe de personal
- informări - Circulaţia turistică

administrative analizată pe unităţi Indicatori ai
- înregistrări de cazare ,motivaţie circulaţiei
hoteliere mijloace de transport turistice
- sondaje în rândul în dinamică sau la un
populaţiei şi al turiştilor moment dat
-Încasări din turism

-Cheltuielile turistice Indicatori ai
- documente financiar - Calcule de eficienţă rezultatelor
contabile economică valorice
-Prognoze
-Dezvoltare şi
modernizare
- contracte de prestări Situaţia

servicii Evidenţa contractelor
contractelor
Fig. 9.2. Structura unui sistem informatic în turism
În acest context însăşi procesul managerial este înţeles ca un proces de folosire a

informaţiei , actul conducerii realizându-se în cadrul ciclului :
180
INFORMAŢIE DECIZIE ACŢIUNE
Sistemele informaţionale , folosind metode şi mijloace moderne, permit managerilor

accesul rapid la obţinerea informaţiilor, micşorând timpul cunoaşterii în favoarea
timpului de elaborare a deciziilor şi de studiu a perspectivelor societăţilor turistice. În
acelaşi timp , sistemul informaţional permite conducerii societăţilor să confrunte
permanent realizările efective cu prevederile iniţiale , să aprecieze volumul şi cauzele
eventualelor abateri şi să ia , la momentul oportun, măsurile de corecţie care se impun.
Având în vedere că cerinţa de bază care stă în faţa sistemului informaţional este aceea
de a asigura informarea corectă şi în timp util a tuturor factorilor de decizie dintr-o
societate comercială , activitatea de perfecţionare a sistemelor informaţionale este
acceptată de majoritatea specialiştilor prin prisma utilizării tehnicii de calcul, care
presupune :
- utilizarea calculatoarelor electronice ca instrumente de lucru în
activitatea de analiză şi proiectare de sistem pentru evidenţierea
unor aspecte negative (paralelisme, redundanţe, perturbaţii apărute
în fluxurile informaţionale);
- folosirea echipamentelor de calcul ca instrumente de lucru în cadrul
componentelor informatice ale sistemelor informaţionale, având
drept scop dezvoltarea unor aplicaţii de gestiune economică la nivel
de activitate sau grup de activităţi , în cadrul societăţilor turistice.
Folosind principiile teoriei sistemelor , sistemul informatic reprezintă acea parte a
sistemului informaţional în care procedurile informaţionale şi prelucrările sunt
preponderent automatizate .
În turism informaţia este unul din cei mai importanţi parametrii calitativi :
netransmiterea la timp a informaţiilor sau faptul că managerul hotelului nu a ştiut că
toate camerele sunt închiriate , influenţează semnificativ comportamentul clienţilor,
care apreciază proasta valoare a serviciilor aduse de turoperator , agent de turism sau
hotel.
Tehnologia informaţională va revoluţiona fundamental gândirea tradiţională a celor din
industria turismului.
Turismul devine tot mai individualizat şi mai specializat, deciziile pentru vacanţe scurte
sunt tot mai spontane iar clienţii devin tot mai experimentaţi în aprecierea plus valorii
în domeniul turistic. Aceasta înseamnă că cererea pentru oferte rapide , variate şi
flexibile va fi în creştere.
Generaţia nouă care va lucra cu tehnologia informaţională din turism ,o va utiliza
complet diferit faţă de predecesorii săi , datorită faptului că tehnica de calcul modernă
permite oamenilor să-şi dezvolte noi orizonturi şi o nouă înţelegere a oportunităţilor în
afaceri şi în muncă. Sistemele de informare sunt utilizate şi în domeniul turismului ,
unde culegerea informaţiilor despre diferite segmente de piaţă este necesară pentru
realizarea diferitelor pachete de produse turistice.
9.4.2 Sistemul informatic al societăţilor de turism
Este practic imposibil de conceput o activitate exercitată într-o societate şi în general ,

în orice fel de organizaţie, care să nu necesite, la unul sau altul dintre stadiile realizării
sale, ca informaţiile să fie tratate . Toate organizaţiile pot fi considerate ca un sistem,

care tratează fluxurile fizice şi fluxurile de informaţii. Acest sistem poate fi la rândul lui
descompus într-un număr de subsisteme, având fiecare drept scop asigurarea unui
ansamblu de operaţii necesare pentru funcţionarea globală a societăţii (fig9.3)
Piaţa financiară
F Subsistemul financiar contabil C

U L
R I
N Subsistemul Subsistemul de control logistic E
I şi de şi de gestiune producţie N
Z strategică Ţ
O I
R
I Subsistemul Subsistemul
Personal marketing
Piaţa forţei Concurenţă - tehnologii

De muncă legislaţie- evoluţie culturală
Fig . 9.3.Sistemul informaţional al societăţilor turistice
Societatea turistică este un sistem deschis către mediul său extern cu care schimbă
fluxuri de produse , de personal şi de bani , toate implicând , corelativ, fluxuri de
informaţii.
Din punct de vedere al informatizării activităţilor în domeniul turistic se impune
existenţa subsistemelor :
1)Subsistemul financiar contabil , cu referire la : evidenţa intrărilor de la furnizori,
evidenţă realizări , evidenţă realizări , evidenţă cheltuieli şi repartizarea lor,
evidenţă stocuri materii prime şi materiale , evidenţă mijloace fixe, evidenţă
182
clienţi , creditori , debitori, evidenţă mărfuri în gestiuni de alimentaţie publică,

balanţe analitice şi sintetice.
2) Subsistemul personal salarizare , care cuprinde : date personale despre salariaţi,
drepturi salariale, determinarea şi repartizarea cheltuielilor cu salariile lunare ,
trimestriale, anuale; statistici asupra realizărilor şi asupra forţei de muncă
3) Subsistemul tehnic , dezvoltare , reparaţii, cu referire la : realizare, întocmire,
calcul şi urmărire sau verificare devize reparaţii, evidenţă oferte de produse,
servicii, elaborare documentaţie de plată pentru consumuri proprii şi terţi pentru
apă, energie electrică.
4) Oficiul juridic ,care include: gestiune colecţii de legi, decrete , hotărâri
5) Subsistemul prestaţii hoteliere
Pentru realizarea , implementarea şi exploatarea acestor subsisteme este necesară
dotarea cu calculatoare electronice, achiziţionarea produselor de soft specializate,
precum şi formarea echipelor de specialişti care să asigure proiectarea logică şi fizică a
bazelor de date.
Tendinţa actuală este de a investi în computere (servere) de organizaţii – adică
calculatoare puternice multiprocesor- calculatoare ce vor putea suporta şi asigura
eficient exploatarea bazei de date şi a softului integrat de aplicaţii.
Trebuie asigurată consultanţa – care presupune asistenţa acordată echipei manageriale
pentru reorganizare, începând de la nivelul organigramei societăţii (inclusiv structura
compartimentelor funcţionale) până la fluxul informaţional.
La nivelul tuturor unităţilor de cazare ar trebui implementat sistemul de prestaţii
hoteliere , care presupune existenţa unui calculator PC(486, 586 sau 686) cu o memorie
de minim 4Mb, hard disc de minim100 Mb , o imprimantă A3 sau A4 pentru editarea
notelor de plată. Acest sistem permite un dialog simplu între calculator – recepţioner,
care se materializează în colecţiile de date ce vor fi exploatate ulterior pentru obţinerea
diferitelor situaţii şi calculul indicatorilor statistici.
Baza de date trebuie să conţină o serie de fişiere permanente :
• camere- număr cameră, etaj, tip cameră (singlă, dublă, apartament)
,număr de locuri din cameră, orientare cameră (est, vest), dotare cameră
(duş, baie, TV, frigider), stare (liberă, ocupată, în reparaţii). Aceasta
permite o evidenţă clară a situaţiei camerelor din unitatea respectivă;
• ţări – cod ţară (codul rutier), denumirea în clar;
• firme de turism- cod , adresă, telefon, număr cont bancar, număr
comandă ; permite introducerea firmelor partenere şi a agenţiilor de
turism cu care unitatea are relaţii de colaborare. Aceste date sunt
necesare în cazul folosirii sistemului automat de emitere a facturilor
fiscale şi pentru urmărirea decontării (datele fiind imprimate pe note3le
de plată). Se poate urmări situaţia firmelor cu ponderea cea mai mare de
turişti;
• tarife- cod, denumire, valoare, scutit de TVA, cu care se pot configura
tarife după sezonalitate, zilele săptămânii (tarif de weekend).
• Servicii – cod, denumire, valoare. Serviciile reprezintă o latură foarte
importantă a activităţii comerciale şi mai ales a rezultatelor obţinute. Ele
pot fi : restaurant, bar, snak-bar, room service, spălătorire,coafor,
centrală telefonică digitală, parcare;;
• Turişti- camera, ţara, nume, prenume, sex, data sosirii, data plecării,
număr paşaport, data naşterii, domiciliul, scop călătorie, firma de turism,
tip tarif. Pentru fiecare turist se generează o înregistrare după
completarea cartei de sejur . este o componentă de bază , atât la recepţia
hotelului, cât şi pentru prelucrările ulterioare;

• Servicii-cazare – data, nr. turist, camera ,tarif cazare ,mic dejun, valoare
cazare, tip plată, achitat virament, nr. notă plată – ceea ce permite
generarea unei înregistrări cu aceste informaţii pentru fiecare turist.
Cazarea turistului este privită ca pe un serviciu pe care îl prestează
unitatea , cu o anumită valoare, ce poate fi achitată în numerar sau
virament, anticipat, pe parcursul sejurului sau la sfârşit ;
• Servicii- suplimentare- data, nr. turist, nume, cod serviciu, tip plată,
valoare, achitat numerar, achitat virament, nr. notă plată se permite
evidenţa serviciilor suplimentare solicitate de turişti pe perioada
sejurului;
• Informaţii utile turistului – cod, denumire, adresă, telefon , care se referă
la crearea unui fişier cu informaţii , ce ar putea fi solicitate de turişti,
referitoare la : restaurante , baruri de noapte, discoteci, teatre
cinematografe, agenţii de turism, agenţii de bilete TAROM C.F.R.
companii aeriene, ambasade;
• Se poate constitui o arhivă cu turişti pentru a se analiza fidelitatea lor
pentru zona turistică vizată.
Din aceste colecţii de date se generează alte fişiere cu caracter permanent sau temporar
ce urmează a fi prelucrate pentru obţinerea diferitelor situaţii:
1)situaţii facultative: lista camerelor libere azi , camere care se eliberează în ziua
…, turişti care pleacă în ziua…, listă partaje, lista rezervărilor în data de ..,
turişti existenţi în hotel, planning, lista serviciilor prestate, diagrama cazare.
2) Situaţii zilnice : situaţia prestaţiilor, raportul de gestiune, borderoul de încasări
zilnice, servicii cu sold.
3) Situaţii ce cuprind principalii indicatori turistici, precum şi evoluţia lor în timp.
Se pot edita centralizatoare lunare, anuale, precum şi reprezentări grafice :
volumul încasărilor, încasări în numerar şi virament, modificarea în timp a
cererii turistice , ponderea cererii turistice interne şi externe în cererea globală,
repartizarea cererii turistice pe agenţii, durata medie a sejurului, coeficientul
sezonalităţii turistice, gradul de ocupare a spaţiilor de cazare.
Aceste situaţii pot fi furnizate managerilor societăţilor în timp util şi în forme grafice
cât mai sugestive.
Ca urmare a înfiinţării în centre turistice a unor Centre de Informaţii pentru Turism
acestea pot oferi informaţii referitoare la : servicii de cazare şi deservire turistică ,
obiective cultural- istorice , oportunităţi de agrement şi petrecere a timpului liber ,
trasee turistice din localitate şi împrejurimile sale . Pentru acestea este necesară crearea
unei reţele de calculatoare , constituirea unor baze de date partajate care să asigure
legături între noduri şi Centrul de Informare.
184
UNITĂŢI DE CAZARE
CENTRUL
DE
INFORMARE
UNITĂŢI DE CAZARE
Fig. 9.4. Schema unei reţele de calculatoare cu bazele de date partajate
Pentru a putea fi exploatate mai uşor şi cât mai mult informaţiile care circulă în sistem,
este de dorit implementarea unui sistem informatic integrat de gestiune a
întreprinderii . Cu ajutorul unui astfel de sistem, format din mai multe module, se pot
planifica şi gestiona toate resursele : materiale , furnizori, clienţi , resurse umane,
produse şi servicii, locaţii , gestiuni, trezoreria etc. Comunicarea între nodurile reţelei se
poate realiza sub sistemul de operare WINDOWS NT. Astfel încât orice unitate de
cazare să aibă acces la baza de date a centrului de informare , care la rândul lui să fie
actualizat permanent sau periodic şi să ofere turiştilor informaţii reale şi complete. Un
astfel de sistem oferă multiple avantaje :
• accesul simultan a mai multor utilizatori la baza de date , fără apariţia
blocărilor;
• integritatea datelor şi a tranzacţiilor ;
• securitatea datelor şi protejarea sistemului de acces neautorizat;
• lucru în medii distribuite : datele pot fi introduse din puncte diferite
repartizate geografic, iar informaţiile se pot obţine indiferent de
localizare;
• protejarea datelor în timp , prin proceduri performante de arhivare.
În prezent , firme de turism lucrează în sistem local, fără să fie interconectate , ceea ce
atrage un grad sporit de redundanţă şi un sistem greoi de popularizare a produsului
turistic atât în ţară cât şi în străinătate.
Ţinând seama de aceste intenţii , conectarea la un sistem de rezervare computerizată
global sau la internet ar fi în concordanţă cu politica firmelor , contribuind la o mai
bună imagine pe piaţa turistică , la ridicarea standardelor calitative impuse de
tendinţele actuale ale turismului pe plan internaţional , şi nu în ultimul rând , ar asigura
o mai bună acoperire a gradului de ocupare a spaţiilor de cazare, creşterea volumului
încasărilor. Dar implementarea acestor proiecte vor necesita :
• investiţii în hardware – tendinţa actuală este de a investi în computere
(servere)de organizaţii, adică calculatoare puternice ce vor putea suporta
şi asigura eficient exploatarea bazelor de date şi a softului integrat de

aplicaţii;
• investiţii în soft;
• întărirea echipei de proiectare/întreţinere aplicaţii , atât în cazul în care se
va face reproiectarea aplicaţiilor, cât şi în cazul în care se vor achiziţiona
aplicaţii la cheie;
• consultanţă- presupune asistenţa acordată echipei manageriale pentru
reorganizare, începând de la nivelul organigramei până la fluxul
informaţional.
9.4.3. Sisteme de rezervare computerizată
Turismul a devenit un sistem extrem de dinamic ce trebuie să răspundă prompt , cu

configuraţii flexibile de servicii la schimbările de mediu importante , ca de pildă
modificarea rapidă a comportamentului consumatorului.
În perioada trecută, industria turismului a fost marcată de o puternică
internaţionalizare a pieţelor, cu înscrierea unor noi competitori şi plecarea celor
perimaţi . Aceasta situaţie i-a forţat pe actorii pieţei turistice să caute strategii de afaceri
globale şi să obţină o integrare efectiva, coordonarea şi controlul activităţilor pentru a
genera un avantaj competitiv confirmat.
Noi forme ale parteneriatelor între companii par să redea structuri de piaţă demodate ,
barierele prăbuşindu-se rapid, piaţa fiind organizată la un nivel extins în lume.
Se poate spune că schimbările condiţiilor de piaţă duc la o redistribuire a fluxurilor
turistice atât la nivel local, cât şi pentru întreaga industrie. Aceasta conduce la o nouă
paradigmă în cadrul tradiţional al turiştilor şi ei trebuie să reacţioneze cu flexibilitate
structurală spre noul spaţiu turistic, care este tot mai mult specializarea unei reţele de
interacţiuni.
Industria turistică a prezentat în câţiva ani schimbări dramatice în structura ei.
Dorinţa consumatorilor pentru o călătorie mai frecventă, dar scurtă, rezervări în
ultimul moment, calitatea serviciului, transparenţa pieţei şi o mentalitate a autoservirii,
toate acestea contribuie decisiv la eliminarea etapei calculării non-valorii în sistemul
serviciului turistic.
În vederea unei prezenţe competitive pe piaţa turistică , participanţii trebuie să
cunoască modalităţile de tratare a acestor noi circumstanţe , să meargă pe căi noi şi să
dezvolte idei inovatoare , să înregistreze venirea consumatorilor obişnuiţi şi să câştige
alţii noi. De asemenea studiile recente subliniază nevoia urgentă pentru mărirea calităţii
procesului furnizării serviciului complet şi o înţelegere profundă a naturii şi evoluţiei
mediului înconjurător.
Furnizorii individuali , următoarea direcţie şi responsabilitate spre dinamicile noi ale
pieţei turistice , în general, reprezentată de întreprinderi mici şi medii având dificultăţi
severe la schimbările rapide, de cele mai multe ori , datorită puterii financiare şi
infrastructurii tehnologice mici, vor începe să aibă tot mai greu acces pe piaţa turistică
mondială dacă nu-şi vor consolida poziţia strategică în acest nou mediu.
Noile tehnologii de informare şi comunicare sunt dezvoltate recent de colaborarea între
companii şi integrarea lor apropiată poate oferi succese şi situaţii de reuşită.
Fiecare element al acestei industrii este multiplicat într-un număr mare de legături ,
care pot fi urmărite azi prin conexiuni electronice.
Din punct de vedere al utilizării calculatorului , accesul la sistemele de comunicare
efectivă poate furniza informaţii bine fundamentate asupra serviciilor şi facilităţilor.
186
Astăzi comunicaţiile rapide şi costisitoare în prezent permit deja călătorului să ia

legătura cu furnizorul serviciului , să consulte oferta acestuia, să adopte decizia de
cumpărare în timp real.
Este regretabil că mulţi furnizori nu şi-au stabilizat încă eforturile către nevoile
crescânde de informatizare conform caracteristicilor actualei etape de dezvoltare a
turismului .
Organismele guvernamentale au început să-şi asume un rol de dirijor strategic în
industria turismului şi în mai multe ţări s-au iniţiat deja proiecte în domeniul
comerţului electronic pentru a oferi noi posibilităţi competitive, la un nivel şi standard
internaţional . Grupurile naţionale au înţeles importanţa mare a noului spaţiu turistic şi
efectele creşterii lui în alte sectoare economice.
Noi medii electronice de vânzare şi informare . Turismul , ca piaţă de servicii , este
într-o mare măsură dependent de informaţii . Marea densitate de informaţii a condus la
un înalt grad de susţinere a computerului , atât în ceea ce priveşte informaţiile
referitoare la pregătirea vânzării , cât şi la vânzarea propriu-zisă.
Ajutorul computerului nu este acelaşi în toate domeniile din turism. Drumul
produsului spre consumator nu este realizat în aşa mare măsură prin mediile electronice
de agenţiile de turism şi organizaţiile de voiaje , deşi aceştia solicită ajutorul
computerului .
Sistemele de rezervare computerizate au luat fiinţă în anii 50 , ca sisteme de plasare în
aeroporturile americane. Aşa a început American Airlines în 1959în cooperare cu IBM
dezvoltarea precursorului sistemului actual Sabre , făcând posibilă o evidenţă
electronică a rezervărilor făcute altă dată manual.
A durat 25 de ani până ce primele terminale Sabre au apărut în agenţiile de turism. În
acelaşi an , 1976 , sistemul Apollo a început conectarea primelor sale agenţii de turism.
În Europa , în 1970 Societatea pentru studierea automatizării în turism, cunoscută sub
numele de Start , a făcut primii paşi în domeniu prin legătura stabilită între agenţiile
Lufthansa.
În prezent , există pe piaţă patru mari sisteme de distribuţie , aflate într-o concurenţă
puternică, Sabre şi Worldspan s-au impus pe continentul american, Europa fiind
dominată de Amadeus şi Galileo.
Domeniile în care aceste sisteme acţionează au evoluat mult în ultimii ani . La început se
mărgineau la rezervări de zboruri , camere de hotel şi închirieri de maşini. Acum oferă
informaţii despre servicii, relaţii cu publicul, bănci de date, informaţii despre realizări şi
evoluţii de ultimă oră (fig9.5)
Agenţii de turism
Informare
Organizare
Sisteme de distribuţie
naţionale Informare
Specializare
INFORMARE
SISTEME DE
DISTRIBUŢIE
GLOBALE
INFORMARE
ORGANIZARE
SPECIAIZARE
HOTELURI
LINII AERIENE ÎNCHIRIERI DE

MAŞINI
Fig.9.5. sisteme de distribuţie
Prezentarea sistemului de rezervare GALILEO

Galileo Internaţional este un sistem global în adevăratul sens al cuvântului, oferind o
gamă largă de servicii, de la simple rezervări la expertize şi consultanţă acordate
partenerilor de afaceri.
Conducerea companiei trebuie să fie asigurată de un staff experimentat, o echipă în
măsură să stăpânească nevoile şi problemele unei firme cu o întindere geografică mare,
cu un număr suficient de salariaţi dispersaţi teritorial. În acest fel se pot oferi :
• toate formele de turism şi un număr mare de servicii legate de turism;
• are acces la zborurile unui număr apreciabil de linii aeriene;
• agenţiile de turism Galileo au posibilitatea de a efectua rezervări în foarte
multe hoteluri în întreaga lume;
• pot oferi serviciile la companii de închirieri;
188
• deţine aproximativ 30% din piaţa internaţională, servind foarte multe

agenţii de turism distribuite în întreaga lume, operând pe 100000 de
terminale.
Anexa 1
CARTEA PENSIUNII TURISTICE RURALE
Capitolul I. Termeni utilizaţi în cuprinsul cărţii
Turism
- acţiunea de a călători în scop de plăcere şi nelucrativ;
- ansamblul de activităţi ce rezultă din călătoria în scop turistic a unor persoane.
Turist
- persoană care călătoreşte mai mult de 24 ore pentru plăcerea sa, în afara domiciliului
său şi fără a exercita o profesie.
Turişti cazaţi
- persoane care apelează la găzduire, pentru cel puţin o noapte.
Număr de zile turist
- număr de zile cât un turist stă la pensiune.
Număr de înnoptări
- numărul de nopţi cât un turist staţionează în baza de cazare.
Venituri realizate
- totalitatea încasărilor - deci a intrărilor de bani - ce se realizează la pensiune din toate
activităţile.
Cheltuielile efectuate
- totalitatea cheltuielilor efectuate pentru desfăşurarea activităţii, dar legate în mod
exclusiv de aceasta.
Capacitatea de cazare turistică existentă
- reprezintă numărul de locuri de cazare turistică înscrise în actul de recepţie.
Capacitatea de cazare turistică în funcţiune
- reprezintă numărul de locuri de cazare puse efectiv la dispoziţia turiştilor de către
pensiunile turistice. Acest indicator se exprimă în locuri-zile.
Indicele de utilizare a capacităţii (în %)
- se calculează prin raportarea numărului total de înnoptări realizate, la capacitatea
turistică totală în funcţiune (de regulă pe o perioadă de un an).
Capitolul II. Date generale despre caracteristicile pensiunii turistice
1.) Zona geografică;

2.) Localitatea / Judeţul;
3.) Numele proprietarului pensiunii turistice;
4.) Numele managerului;
5.) Numărul membrilor de familie ___, din care antrenaţi în activitatea pensiunii.
6.) Numărul persoanelor atrase la lucru ___, din care:
a) cu contract;
b) cu convenţii;
c) membrii de familie.
7.) Categoria de confort;
8.) Tipul construcţiei, cu sau fără etaj;
9.) Numărul de locuri de cazare;
10.) Numărul camerelor oferite;
11.) Dotările din camere (grup sanitar, apă curentă, rece şi caldă, balcon, TV etc.);
12.) Numărul locurilor la masă în pensiune ___, numărul locurilor la bar (sau cofetărie);
13.) Mijloace fixe existente (inclusiv construcţii si utilaje);
14.) Valoarea investiţiilor realizate;
15.) Amortismentele.
Capitolul III. Date asupra cheltuielilor pensiunii turistice rurale
Nr. Cheltuieli totale Din care pentru:

crt. Tip Cheltuiel Cazar Alimentaţi Agremen Combustib Energie
document i e e t il etc.
Capitolul IV. Date asupra veniturilor totale
Nr. crt. Venituri totale Din care pentru:

Tip Venit Cazare Alimentaţi Agremen Alte
document e t venituri
Capitolul V. Situaţia împrumuturilor contractate
1.) Împrumuturi realizate în cursul anului:

a.) de la bănci;
b) de la terţe persoane.
2.) Împrumuturi realizate din anii anteriori, care trebuiesc returnate, total sau parţial,
în anul în curs:
190
a.) de la bănci;
b.) de la terţe persoane.
3.) Sumele ce trebuiesc returnate în anul ___, pentru a acoperi valoarea împrumuturi-
lor realizate în anii anteriori şi în anul în curs;
4.) Valoarea dobânzilor ce trebuiesc plătite în anul în curs:
a.) de la bănci;
b.) de la terţe persoane.
Capitolul VI. Situaţia turiştilor cazaţi
Nr. crt. Turişti Din care: Număr de zile-turist realizate

cazaţi Români Străini Români Străini
Total
Capitolul X
PERSPECTIVA DE DEZVOLTARE A AGROTURISMULUI ÎN

ROMÂNIA
10.1 Susţinerea dezvoltării agroturismului

10.1.1. Strategia politicii de dezvoltare rurală a României
Crearea unor economii rurale locale integrate şi dinamice:

** instalarea unui sistem agricol viabil, bazat pe mecanismele economiei de piaţă , care
să asigure securitatea alimentară a populaţiei şi un comerţ dinamic :
- reconversia gospodăriilor ţărăneşti de subzistenţă în ferme familiale
comerciale;
- crearea unui sistem cooperatist de servicii pentru agricultură
(aprovizionare, desfacere);
- consolidarea exploataţiilor agricole prin promovarea asociaţiilor
profesionale şi interprofesionale ale producătorilor agricoli pe tipuri
de produse ;
- susţinerea şi dezvoltarea diversificării activităţii în fermă şi în afara
fermei ;
- susţinerea şi dezvoltarea sistemului de ferme agricole productive la
nivelul standardelor europene şi competitive într-o economie
concurenţială ;
- promovarea unor structuri agricole ecologice şi a unor produse
agricole de marcă ,
** diversificarea economică a gospodăriei rurale prin pluriactivitate : meşteşuguri ,
industrie artizanală , industrie casnică , agrobussines, agroturism;
** valorificarea locală a resurselor agricole şi neagricole prin înfiinţarea de
întreprinderi mici şi mijlocii.

În contradicţie cu politica montană a ţărilor europene, România nu a avut niciodată o
politică montană distinctă. Consecinţele au fost agravate de politica de distrugere a
proprietăţii private , în perioada 1945- 1989. Infrastructura , telecomunicaţiile sunt slab
dezvoltate , lipsesc canalizările şi alimentările cu apă , sistemul de învăţământ , sanitar şi
serviciile sunt deficitare . Nu există cadre specializate în problematica montană , nivelul
cultural şi de informare este scăzut.
Zona montană a României trebuie să beneficieze de o politică specială de protecţie ,
sprijinire şi conservare , care să aibă ca obiective principale dezvoltarea durabilă,
integrarea europeană , asigurarea stabilizării şi întineririi populaţiei – prin diferite
pârghii de cointeresare materială şi compensare a dezavantajelor specifice pe care le
întâmpină locuitorii acestei zone, precum şi orientarea producţiei agricole montane
către activitatea de creştere a animalelor , comerţ , agroturism.
Dezvoltarea intensivă a agriculturii montane – creşterea animalelor şi agroturismul ,
orientarea spre produsele montane de calitate – va conduce la creşterea puterii de
cumpărare a agricultorilor, cu efecte benefice în plan economic şi social (creşterea
nivelului de trai şi de civilizaţie , a sănătăţii oamenilor prin funcţia de recreere şi
calităţile produselor agroalimentare naturale montane ).
10.1.2 Necesitate şi coordonate în dezvoltarea agroturismului
Dezvoltarea susţinută a turismului se află în atenţia tuturor organelor de decizie de la
toate nivelurile şi înseamnă confruntarea cu faptul că cercetările de îmbunătăţire a
calităţii vieţii prezintă o constantă inerentă. Există însă, o limită, la care populaţia
umană şi activitatea planetei noastre se poate împotrivi.
Această concepţie cu caracter aplicativ produce câteva reacţii şi ocazii unice pentru
industria turismului şi implicit, a sferei turismului rural (agroturismului):
- cererea turistica e proporţională cu calitatea mediului înconjurător al destinaţiei
turistice;
- turismul e deseori, activitatea ce protejează mediul rural, mai mult decât industriile
consumatoare de resurse, ca: mineritul, construcţiile etc.;
- turismul face să crească numărul populaţiei din zonele de destinaţie;
- condusă în mod corespunzător, activitatea de agroturism poate fi considerată o forţă
puternică în ceea ce priveşte conservarea mediului ambiant, a moştenirii culturale şi a
dezvoltării zone-lor rurale;
- turismul rural (agroturismul) susţinut a devenit un cult pentru turişti, mai ales când
acesta se desfăşoară sub forma ecoturismului.
Agroturismul poate avea un impact pozitiv şi unul negativ, direct sau indirect, tangibil şi
intangibil, asupra mediului. Şi de aici, efortul de a defini şi măsura ceea ce limitează
implicarea unor domenii ale unor discipline ştiinţifice şi profesionale. Pentru acest motiv
este necesar a grupa factorii implicaţi în categorii ce corespund acelor discipline
ştiinţifice profesionale:
- factori fizici, în particular resursele naturale, spaţiul şi facilităţile;
- factori ecologici, în particular flora, fauna şi ecosistemul;
- factori sociali, priviţi din două puncte de vedere:
- din punct de vedere al gazdelor, cuprind toţi acei factori care corespund nivelului de trai
al acestora;
- din punct de vedere al vizitatorului, cuprind toţi acei factori care definesc nivelul de viaţă
şi experienţa acestora;
- factori culturali, în particular tradiţiile, limba, religia, obiceiurile, cultura;
- factori economici, care includ dezvoltarea zonelor rurale.
Întreţinerea capacităţii turistice marchează limita dincolo de care activitatea turistică
192
nu mai poate fi susţinută. Cei ce planifică şi conduc activităţile de agroturism, trebuie să

fie capabili să îndeplinească această limită şi să o măsoare, daca vor să realizeze o
dezvoltare turistică susţinută.
Teoretic exista un număr infinit de factori. Pentru a măsura dezvoltarea susţinută, este
necesară cunoaşterea acelor factori care sunt potenţiali factori de limitare a activităţii
turistice.
Referitor la această problemă se poate arăta că reforma românească se axează pe
următoarele trei coordonate:
1) coordonata instituţională care presupune următoarele acţiuni :
- evaluarea şi redefinirea , într-o primă etapă , a rolului şi locului
Ministerului Turismului ca organ de specialitate al administraţiei
publice centrale, cu rol major în elaborarea , aplicarea ,
monitorizarea şi evaluarea politicii naţionale în domeniul turismului;
- identificarea activităţilor care pot fi transferate către sectorul privat
sau semi-privat, în conformitate cu practica internaţională :
marketing şi promovare , licenţiere, brevetare, clasificare în turism;
- descentralizarea acestor activităţi şi înfiinţarea unor structuri
teritoriale/zonale;
- crearea unui parteneriat activ între sectorul privat – în consolidare-
şi sectorul public- cu redefinirea rolului şi a locului său;
2) coordonata legislativă care va însemna:
- revizuirea legislaţiei specifice sectorului prin prisma sectorului
acquis-ului comunitar;
- elaborarea şi promovarea unui pachet coerent de acte normative în
concordanţă cu legislaţia Uniunii Europene în domeniu;
- amendarea , în scopul armonizării, a altor prevederi legale iniţiate
anterior sau în domenii conexe, cu influenţă directă sau indirectă
asupra turismului;
- promovarea unor acte normative care să genereze un mediu
economic stimulativ dezvoltării turismului prin crearea de facilităţi
specifice;
- aderarea la asociaţii internaţionale de profil.
3) coordonata economică care se referă la :
- retragerea administrativă a statului de la stabilirea tarifelor de
cazare şi liberalizarea acestora ;
- acordarea de facilităţi dezvoltării turismului rural;
- tratarea turismului internaţional ca activitate specifică de export
indirect şi stabilirea cotei „0” de TVA pentru serviciile a căror
contravaloare se încasează în valută ca urmare a sosirilor de turişti
străini în ţara noastră;
- păstrarea actualului Fond special pentru promovarea şi dezvoltarea
turismului prin colectarea unui procent de 3% din veniturile
realizate de societăţile comerciale din turism , şi utilizarea acestui
fond pentru derularea programelor anuale de promovare şi
dezvoltare a turismului aprobat prin hotărâre de guvern;
- finalizarea procesului de privatizare a societăţilor comerciale din
turism, realizat doar în proporţie de 70% , care a avut un ritm lent
de evoluţie , cu efect negativ asupra dezvoltării turismului în
România.
Pe baza estimărilor efectuate de OMT , pentru următorii 10 ani se prevede ca zona
Europei Centrale şi de Est să devină în viitor un pol receptor de sosiri internaţionale ,

fapt care trebuie să convingă şi să stimuleze România , în adoptarea unor măsuri
adecvate de integrare turistică , cât mai rapidă în structurile europene . Un loc aparte îl
ocupă creşterea serviciilor turistice care pot deveni elemente primordiale în atracţia
turistică având în vedere că patrimoniul turistic românesc nu se poate compara cu al
altor state de pe continent.
Ca urmare a unor analize efectuate de Autoritatea Naţională pentru Turism s-a
realizat o prognoză a unor indicatori de circulaţie turistică internaţională în ţara
noastră :
Prognoza circulaţiei turistice internaţionale a României pentru anul 2004-
tabel
Indicatori UM Realizat 1999 prognoza 2004
Minim maxim
Sosiri vizitatori mii 5.223,9 7.000 7.300
Turişti cazaţi mii 795,1 1.140 1.200
Înnoptări mii 1.980, 5 4.000 4.200
10.1.3 Propuneri în dezvoltarea turismului rural (agroturism)
10.1.3.1 Consideraţii generale privind posibilităţile de

dezvoltare a turismului în spaţiul rural
Mai multe constatări, reieşite din numeroasele publicaţii şi rezultate practice
întreprinse, au dus la:
1) o atenţie frecvent exprimată de Administraţiile turistice privite, ca structuri private,
pentru o definire comună a spaţiului rural.
Totuşi, această definire trebuie să fie:
- suficient de “larga”, pentru a ţine cont de evoluţiile şi mutaţiile din spaţiul şi mediul
rural;
- suficient de suplă, pentru a se adapta la specificul spaţiului economiei, relaţiilor sociale
şi culturale din regiunile rurale europene ale Comunităţii;
- suficient de precisă, pentru a evita înglobarea tuturor tipurilor de activităţi turistice,
care apar într-un spaţiu perceput ca un spaţiu nou, destinat petrecerii timpului liber;
- suficient de atrăgătoare, pentru a evidenţia valorile culturale care formează baza
activităţilor de turism rural european şi care ţin seama de Natură, Om şi Patrimoniu,
pentru o valorificare, din punct de vedere turistic, propice dezvoltării integrate şi
durabile a regiunilor rurale.
Luarea în considerare, într-un mod echilibrat, a acestor constrângeri, aparent
contradictorii, trebuie să încadreze specificitatea turismului rural într-un sector
economic european al turismului şi să constituie un ghid de referinţă pentru agenţii
economici ce participă la această dezvoltare.
2) o proliferare, ce poate fi considerată anarhica, a reţelelor şi sistemelor, de la toate
nivelele şi originile de codificare, clasament, folosire a mărcii, de informare, promovare
şi comercializare a locuinţelor şi a altor produse turistice din spaţiul rural, ce
194
furnizează, cel mai adesea, fără coerenţă sau sinergia unora cu altele, de unde şi
pierderile de energie, risipa de mijloace, proliferarea acesteia.
3) o “multitudine” a operatorilor de pe plan local, la nivel european, unde parteneriatul ar
trebui, în mod evident, să se impună şi să se organizeze, ţinând seama de necesităţile
economice ale pieţei unice turistice. Regulile jocului vor fi stabilite în interesul conjugat
al populaţiei rurale, al profesioniştilor din turism şi al consumatorilor europeni.
4) menţinerea valorilor certe, ce constituie marca lanţurilor de primire agroturistică,
implantate în spaţiul rural.
5) o “valoare de piaţă” incontestabilă a mărcilor de calitate recunoscute şi adaptate, ceea
ce incită, de cele mai multe ori, comercianţii fie să utilizeze în mod abuziv mărcile,
pentru a vinde produsele lor, fie să scoată de pe piaţă membrii reţelelor ce poseda o
marcă, pentru a se insera în circuitele de distribuţie europeană, ce nu corespund, fără o
orientare prealabilă , nici parteneriatului comercial cu organizaţiile ce sunt deţinătoare
legale ale mărcilor în cauză.
6) apropieri interregionale şi interţări, între reţelele şi lanţurile de primire agroturistică;
acţiunile de cooperare în curs de desfăşurare, ce privesc la fel de bine acceptarea unei
definiţii comune, armonizarea criteriilor, codificarea mijloacelor de publicitate,
promovarea colectivă, comercializarea grupată.
6)stabilirea efectivă, în curs de desfăşurare sau în proiect, a grupărilor verticale la nivel
european, pentru locuinţele turistice şi activităţile de petrecere a timpului liber în
spaţiul rural.
Factorii de dezvoltare a turismului rural
Pe plan mondial aşezările rurale tradiţionale sunt ameninţate de factori diferiţi dar
aproape peste tot se cunoaşte valoarea calitativă a acestora în raport cu habitatul
urban. Printr-o analiză atentă şi multilaterală a aşezărilor rurale , poate fi constatată
o adevărată filozofie, o atitudine, o concepţie proprie în raport cu viaţa socială , cu
munca cotidiană, ceea ce le conferă calitatea de document specific fiecărui popor.
Analizând datele din punct de vedere al istoricilor ,al modificărilor şi al
intervenţiilor, vom constata că aceste aşezări rurale sunt organisme vii, care s-au
reorganizat de-a lungul veacurilor şi s-au adaptat noilor condiţii specifice impuse de
evoluţia societăţii umane, funcţie de tendinţele arhitecturale, de posibilităţile
materiale, de schimbările culturale pe care le-au asimilat potrivit concepţiilor
estetice proprii.
Aspectele legate de conservarea spaţiului rural se află într-un cadru mult mai larg ,
care trebuie analizat cu deosebită atenţie, chiar faţă de strategia de păstrarea
calităţii mediului construit , deoarece există un continuu conflict între tradiţie şi
modernitate, între conservare şi evoluţie, care se poate manifesta diferit în funcţie de
particularităţile fiecărui spaţiu geografic.
Din multitudinea factorilor care pot influenţa apariţia, evoluţia şi dezvoltarea
turismului rural se pot menţiona:
• păstrarea unui segment de agricultură tradiţională ; în condiţiile în care
în ţările dezvoltate populaţia rurală reprezintă doar 15-20% din cea
totală, se pune problema susţinerii unor activităţi agricole care să permită
stabilitatea şi viabilitatea satelor;
• creşterea duratei timpului liber , fapt determinat de progresul tot mai
evident al epocii industriale , de reducerea săptămânii de lucru , de
creşterea treptată a zilelor de concediu legal de odihnă ; extinderea
fenomenului de fragmentare a concediului în 3-4 minivacanţe permite
scurte deplasări în diferite aşezări rurale , din variate zone geografice ;
• creşterea veniturilor individuale se datorează noilor condiţii de muncă ,
dorinţa de permanetizare a forţei de muncă în marile firme , derularea a

1-3 activităţi aducătoare de venituri suplimentare , dezvoltarea unor
condiţii de muncă alternative la domiciliu care reduc costurile şi cresc
posibilităţile de retribuire;
• creşterea nivelului de cunoaştere şi educaţie datorată reformelor din
sistemul de învăţământ , de toate gradele , asociate cu explozia
multimedia. Astfel se constată un interes mai mare pentru cunoaşterea
patrimoniului natural şi antropic al zonelor rurale . În acest context ,
locuitorul spaţiului urban devine un turist tot mai mult atras de
perspectiva recreării în spaţii naturale deosebite , relaxante , originale;
• valorificarea unor resurse turistice inedite , mai puţin cunoscute , fapt
care se explică prin existenţa unor variate resurse turistice , ce diferă de la
o regiune la alta şi permit realizarea unei oferte turistice „personalizate ”.
Astfel arhitectura şi folclorul , unele tradiţii laice sau religioase pot
îmbrăca forme diferite de manifestare de la o zonă etnografică la alta . În
acelaşi timp existenţa unui cadru natural puţin alterat , satisfacerea celor
mai variate opţiuni sunt condiţii care permit şi păstrarea unei bune
sănătăţi fizice şi mentale ;
• îmbunătăţirea infrastructurii generale unde un loc prioritar îl deţin
dezvoltarea şi modernizarea transporturilor , mai ales prin creşterea
calitativă şi cantitativă a mijloacelor de transport , a telecomunicaţiilor .
Un rol esenţial îl au şi unele dotări tehnico-edilitare , care să sporească
gradul de confort şi igiena , fără a duce la urbanizarea agresivă a spaţiului
rural . Realizarea acestei cerinţe devine o condiţie primordială pentru
crearea şi menţinerea unui flux turistic constant care să asigure
amortizarea investiţiilor şi acumularea profitului ;
• perfecţionarea industriei de echipament turistic şi sportiv , în sensul că
gospodăriile rurale pot achiziţiona ustensile , aparate casnice , sportive
care să faciliteze realizarea unor servicii de cazare , alimentaţie , agrement
de calitate şi cât mai variate . Aplicarea celor mai noi inovaţii din ştiinţă şi
tehnică face ca aceste echipamente să permită derularea unor multiple
activităţi turistice, asigură confort , independenţă şi securitate personală
sporită;
• creşterea populaţiei de vârsta a III a care se datorează îmbunătăţirii
condiţiilor de viaţă , a posibilităţilor de îngrijire a sănătăţii , a reducerii
timpului de muncă , elemente care vor determina o creştere a cererii de
noi călătorii turistice , de petrecere a unor vacanţe în mediul rural , din
diferite motive _ sănătate , buget personal modest , experienţe inedite ,
cadru natural pitoresc şi relaxant.
• Perfecţionarea modalităţilor de promovare care se sprijină pe faptul că pe
piaţa turistică mondială şi îndeosebi pe cea europeană are loc fenomenul
de puternică segmentare a cerinţelor consumatorilor . Chiar dacă aparent
se constată un caracter mai difuz şi dimensiuni mai reduse ale activităţilor
turistice din spaţiul rural , se poate spune că valorificarea atentă a tuturor
resurselor turistice prezentate , amenajarea acestora creează condiţii de
realizare a unor produse autentice „de marcă”, care să intereseze turistul
şi care cer un anumit mod de prezentare şi vânzare a ofertei ;
• Dezvoltarea parteneriatului dintre administraţia publică locală şi
domeniul privat, fapt care are un rol deosebit de important în condiţiile în
196
care a avut loc procesul de descentralizare a activităţii turistice şi

creşterea treptată a autonomiei activităţilor locale.
Administraţiile publice locale pot pune la dispoziţie terenuri prin vânzare sau
cesionare , utilităţi publice care să susţină multiple activităţi şi servicii neagricole .Un
fenomen care în ultimii ani s-a amplificat foarte mult este acela al reşedinţelor
secundare de vacanţă care însă , având un caracter strict privat , nu sunt folosite decât
pentru scurte perioade din an , când de fapt ar exista posibilitatea de a fi puse la
dispoziţia turiştilor.
De fapt , turismul rural a reuşit în acele ţări sau regiuni unde s-au conjugat favorabil
mai mulţi factori . Nu trebuie pierdut din vedere faptul că turismul rural nu trebuie să
se substituie activităţilor agricole , deoarece aceasta înseamnă trecerea terenurilor în
regim de pârloagă . Prin urmare el nu a apărut şi nu s-a dezvoltat în regiunile unde sunt
prezente exploataţii agricole medii sau mari , rentabile, bine echipate tehnic şi nici
asociaţiile agricole puternice şi nici în spaţiile agricole foarte fărâmiţate sau mici , sărace
, care nu pot presta servicii turistice de minimă calitate.
Din însumarea factorilor amintiţi rezultă că turismul rural poate aduce o plusvaloare
prin :
• susţinerea şi dezvoltarea zonelor rurale cu reale valenţe turistice ,
valorificând eficient şi durabil resursele naturale , cultural-istorice ,
tradiţiile şi gastronomia locală precum şi toate celelalte bunuri şi servicii
ale comunităţii rurale ;
• realizarea unui produs turistic de marcă , care să exprime notorietate , să
sprijine păstrarea şi promovarea identităţii locale ;
• asigurarea unei dezvoltări regionale şi locale durabile care să reducă
presiunea socio-economică numai asupra unei categorii de resurse (lemn ,
piatră).
10.1.3.3 Propuneri privind dezvoltarea turismului rural

Definirea comună, la nivel european, a turismului rural, necesită luarea în considerare a
următoarelor:
- atenţia pe care Instituţiile europene şi internaţionale (C.E.E., Consiliul Europei,
OCDE, OMT etc.) o acordă turismului rural, ca mijloc de dezvoltare rurală;
- integrarea conceptului de turism rural, din punctul de vedere al statisticilor europene
şi mondiale, în cadrul activităţilor de turism;
- specificitatea întreprinderilor de turism rural în programele de formare profesională
(programe comunitare, naţionale sau regionale);
- complexitatea actuală, generată de una din numeroasele iniţiative şi de pluralitatea
partenerilor;
- iniţiativele angajate de grupurile europene de cazare turistică în mediul rural, pentru a
favoriza armonizarea şi cooperarea la nivel comunitar;
- dorinţele şi aşteptările exprimate de “actorii” (publici sau particulari) din turismul
rural, în diferite ţări.
Propuneri de principiu: angajarea unei gândiri colective, fără a fi dictate de Comunitate şi
de punctul de vedere al Asociaţiilor Profesionale, pentru a adopta o definire globală,
comună, a turismului rural, care ar servi drept cadru de referinţă european pentru toţi
operatorii, priviţi la toate nivelele de producţie, informaţie şi distribuţie şi pentru a
vinde produsele turistice ale spaţiului rural (e necesară în actualele condiţii de

dezvoltare a turismului rural).
Pentru aceasta, un grup compus din experţi naţionali ai Statelor Membre şi/sau
profesionişti, ar putea fi constituit pentru a duce la sfârşit cu bine aceasta sarcină.
Propunere de definire a turismului rural, ce ar putea servi drept bază de muncă. Turismul
rural se definea, în cadrul economiei globale a turismului, ca valorificarea turistică:
- a spatiilor agricole, a resurselor naturale, a patrimoniului cultural, a locuinţelor
rurale, a tradiţiilor săteşti, a produselor pământului;
- prin produsele ce poseda o marcă, ilustrată de identităţile regionale, asigurându-se
nevoile consumatorilor, restauratorilor sau de activităţile de petrecere a timpului liber,
de animaţie şi de serviciile locale;
- la sfârşitul dezvoltării locale durabile, ca răspuns adecvat la nevoile de petrecere a
timpului liber în societatea modernă, într-o nouă viziune a solidarităţii sociale oraş-sat.
10.1.3.4 Adoptarea unei etichete de calitate europeană,

adaptată cerinţelor unei locuinţe rurale
Principiul şi conţinutul unei definiţii europene a turismului rural, o dată adoptată, va
singulariza, în consecinţă, produsele specifice turismului rural, printr-o etichetă asortată
unei locuinţe.
Această etichetă şi locuinţa ce o va adopta, n-ar trebui să se substituie etichetelor de
calitate şi locuinţelor specifice, existente în statele membre U.E. (însă le atribuie o
identitate europeană), toate acestea facilitând identificarea lor şi împrospătând garanţia
lor pentru consumatori.
Punerea în valoare a unei asemenea proceduri ar trebui definită fără acoperirea U.E.,
printr-un consens între Administraţiile turistice ale ţărilor U.E. si Organizaţiile
profesionale (fie la nivelul grupurilor europene, fie la nivelul naţional, daca este
necesar).
Propunerile ar trebui să definească:
1.) pentru o etichetă de calitate europeană:
- natura (etichetă unică generică sau etichete multiple pentru mari categorii de produse);
- cadrul proprietăţii juridice;
- nivelul de competenţă acordat;
- condiţiile teoretice ale atribuirii acesteia;
- modalităţile tehnice de eliberare a acesteia;
- un sistem de control, de urmărire şi sancţionare a abuzurilor;
- finanţarea sistemului;
- coordonarea cu sistemul de marcare folosit la nivel naţional.
2.) pentru o locuinţă care să ilustreze marca:
- natura sa (unică sau sectorială);
- cadrul de proprietate legală;
- datele tehnice de utilizare (pictograme pentru documentele de propagandă şi mijloacele
de promovare - plasate pe locuinţe sau echipamente, panouri de semnalizare rutieră,
panouri de identificare a siturilor, satelor etc.);
- modalităţi de finanţare;
- sistemul de control folosit (retragerea mărcii de calitate implică pierderea dreptului de
folosire a locuinţei în scopuri turistice);
- datele financiare din sistemele de control.
198
În situaţia etichetelor ce reprezintă o calitate multiplă, munca colectivă angajată la

nivelul U.E., ar putea să beneficieze de iniţiative deja luate (sau în curs de a fi luate),
prin filierele europene de cazare turistică, în materie de imagine de marcă, în ceea ce
priveşte locuinţele vizate.
10.2. Turismul rural şi dezvoltarea social-economică a satului

românesc
10.2.1 Activităţi şi strategii în dezvoltarea turismului rural

Turismul rural se desfăşoară în ariile extraurbane, utilizează pensiunile şi fermele
agroturistice pentru cazare şi servirea mesei şi beneficiază de un mediu nepoluat şi de
atracţiile turistice naturale sau create de om. Ca formă de “loisir”, el se practică pentru
odihnă şi recreere, cură de aer, sporturi, instrucţie şi educaţie, tratament balnear etc.
Această formă de turism se încadrează în noţiunea, mai generală, de turism “moale”, cel
ce se practică fără a deranja echilibrul natural dintr-un areal (natural).
Pentru acest motiv, turismul rural contribuie la introducerea în circuitul turistic intern
şi internaţional a unor variate condiţii naturale şi la valorificarea tezaurului de cultură
tradiţională sau contemporană, a întregului potenţial cultural-istoric din spaţiul rural.
Turismul rural nu necesită investiţii mari pentru amenajările de infrastructură şi
suprastructură sau pentru alte dotări şi nu produce aglomerări cu caracter urban, ca în
cazul staţiunilor turistice. De aceea, poate deveni, astfel, un factor esenţial şi
determinant, atât în amenajarea şi reamenajarea spaţiului rural, cât şi în recuperarea
şi/sau amplificarea nivelului funcţiei de bază în cadrul “loisirului”, având, în acest sens,
multiple posibilităţi de dezvoltare. Pe de altă parte, oferă populaţiei cu venituri reduse
posibilitatea de odihnă şi reconfortare, de petrecere a timpului liber în vacanţă sau
week-end, în peisajul pitoresc al mediului rural. Pentru materializarea acestei tendinţe
gospodăriile trebuie să fie promovate pe zone etnografice (dacă nu şi pe “sate turistice”,
care pot fi reconsiderate astfel), deoarece, prin prezentarea specificului local şi regional
şi al etnoculturii tradiţionale, se dă o imagine mai clară a României în lume.
Dezvoltarea turismului se impune în spaţiul rural, atât pe plan economic, cât şi social.
Astfel, turismul rural contribuie la viaţa economică a satului, prin următoarele:
- posibilitatea realizării unei politici de dezvoltare a acestuia pe termen lung, în strânsă
legătura cu alte politici sectoriale, agricultura, infrastructura, protecţia mediului;
- posibilitatea de a deveni un suport pentru noi afaceri şi locuri de muncă şi care să
determine o nouă dezvoltare în plan local şi regional;
- încurajarea activităţilor tradiţionale locale, cu precădere artizanatul, dar şi cele care
pot determina dezvoltarea unui comerţ specific şi crearea de noi locuri de muncă;
- creşterea veniturilor locuitorilor din aşezările rurale, generate prin valorificarea
resurselor locale, produse agroalimentare ecologice pentru consumul turiştilor sau
vânzarea către aceştia şi potenţialul turistic existent (pentru agrement, excursii etc.);
- factor dinamizator al procesului de creştere a calităţii vieţii în mediul rural.
Dar, în ansamblu, turismul rural, prin activităţile sale sezoniere şi permanente, trebuie
să se dezvolte într-o aşa manieră încât agricultura să nu fie neglijată; să fie, deci, o
activitate complementară, iar atelierele artizanale să nu fie transformate în buticuri de
amintiri.
Aportul direct (estimativ) al turismului rural la încasările valutare la nivelul ţării, la
creşterea veniturilor gospodăriilor, contribuie, pe lângă ocuparea forţei de muncă şi la
ridicarea gradului de confort al gospodăriilor şi implicit, la faptul că populaţia va fi

beneficiara unor condiţii superioare de viaţă. Deci, dotarea tehnico-edilitara a fermelor
agroturistice sau a pensiunilor conduce şi la ridicarea economică a localităţilor
(infrastructura, aspect estetic, comerţ, alimentare cu apă, canalizare etc.).
Dar, turismul rural poate stimula lărgirea activităţii altor ramuri din mediul sătesc:
industria locală de produse agroalimentare (preparate din lapte şi carne), industria de
prelucrare a fructelor de pădure, artizanatul (produse pentru decorarea interioarelor
locuinţelor sau suveniruri pentru turişti) sau mica industrie meşteşugărească şi deci,
crearea de noi locuri de muncă.
Toate acestea, alături de dezvoltarea serviciilor (comerţ, prestări de servicii, transport),
la care apelează şi turiştii, conduc la sporirea forţei de muncă, dar şi la dezvoltarea
tehnico-edilitară a localităţii.
Diversificarea activităţilor, desfăşurate în spaţiul rural prin turism, are implicaţii
deosebite şi în spectrul vieţii social-politice, prin:
- creşterea fenomenului de stabilitate, dar şi de restrângere a procesului de emigrare a
populaţiei, deci, de întreţinere a acesteia;
- diversificarea ocupaţională a populaţiei rurale, îndeosebi cea tânără;
- schimbarea structurilor de vârstă şi sexe, în funcţie de noile ocupaţii profesionale (prin
reţinerea populaţiei tinere în localitate, spre exemplu);
- păstrarea modelelor socio-culturale existente, a tradiţiilor populare şi a arhitecturii
locale;
- posibilitatea ca păturile socio-culturale mai defavorizate economic să beneficieze de
resursele agricole şi turistice, de ambianţa din mediul rural, la preţuri moderate;
- asigurarea pentru turişti, în general, a unor vacanţe alternative, concomitent cu
creşterea gradului de cunoaştere şi apreciere faţă de viaţa rurală tradiţională;
- contribuţia la educaţia şi instrucţia populaţiei turistice tinere, dar şi a altor segmente,
având în vedere rolul cultural-educativ şi de lărgire a orizontului de cunoaştere a
mediului rural din ţara noastră;
- creşterea calităţii vieţii populaţiei locale, ca şi a gradului de instruire şi cunoaştere a
acesteia, strângerea de relaţii prieteneşti între localnici şi turişti, între localităţi diferite
(române sau străine), prin contactul cu turiştii sosiţi din zone diferenţiate socio-
economic, dar şi spiritual-culturale;
- crearea imaginii externe favorabile a României, prin contactul turiştilor străini cu
etno-cultura şi ambianţa naturală şi ospitalieră a satului românesc.
Promovarea şi dezvoltarea turismului rural nu trebuie să facă abstracţie de impactul
negativ pe care îl poate avea asupra mediului ambiant (dispariţia unor specii ale florei şi
faunei, a altor monumente ale naturii, suprasolicitarea şi depăşirea capacităţii de suport
ecologic, dispariţia unor terenuri agricole şi forestiere, creşterea gradului de urbanizare
etc.).
Aceasta presupune realizarea unor strategii de dezvoltare şi promovare a turismului
rural, pe termen mediu şi lung, care să cuprindă următoarele aspecte:
- stimularea activităţilor nonagricole complementare, în mod deosebit prin crearea de
noi unităţi economice, agroproductive şi de servicii şi prin valorificarea potenţialului
turistic şi agricol;
- ameliorarea infrastructurii generale, de care depinde revitalizarea economiei rurale,
inclusiv turismul (drumuri, reţea de apă, canalizare, telecomunicaţii, energie);
- asigurarea unei exploatări durabile a tuturor resurselor existente (inclusiv turistice) şi
a protecţiei acestora şi a mediului înconjurător, în general;
- finanţarea unor programe de formare şi educaţie a viitorilor lucratori din turismul
rural, specialişti în meşteşuguri şi activităţi artizanale sau în alte activităţi conexe;
200
- selectarea unor localităţi specifice zonelor etnografice româneşti, pentru finanţarea

etapizată a unor proiecte de amenajare complexă pentru turismul rural şi identificarea
surselor de finanţare; implicarea mai activă, în acest scop, a Ministerelor Agriculturii şi
Alimentaţiei, Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului;
- amenajarea unor ferme agroturistice moderne, ca dotare şi organizare a activităţii, dar
cu respectarea arhitecturii şi tradiţiilor locale, evitându-se, tipizarea sau transferul
construcţiilor urbane în mediul rural;
- elaborarea de studii complexe pentru identificarea resurselor turistice şi limitrofe şi
punerea în valoare, prin proiecte de amenajare şi dotare pentru practicarea sporturilor,
agrementului şi divertismentului cultural, programe turistice diverse etc.;
- realizarea unui studiu-cadru cu un caracter complex, privind organizarea activităţii de
turism şi dotările necesare pentru promovare: dispecerat de cazare şi birou de
informare, harta-panou cu amplasarea gospodăriilor, semnalizarea gospodăriilor care
închiriază şi siglei după specificul îndeletnicirilor agricole ale fiecăreia, harta-panou cu
obiectivele turistice din localitate şi împrejurimi.
România are mari posibilităţi de dezvoltare a turismului rural, practicarea acestuia
fiind nu numai posibilă, dar şi foarte necesară în etapa actuală. Veniturile băneşti
realizate vor conduce la ridicarea nivelului de civilizaţie a satului românesc, iar
locuitorii săi, prin ospitalitatea deosebită, ar putea schimba radical imaginea României
în lume.
Pentru aceasta este necesară elaborarea unei politici clare şi de perspectivă, cu privire la
dezvoltarea turismului rural românesc, în sensul stabilirii unor obiective precise şi
judicios eşalonate în timp, spre care să fie dirijate resursele financiare interne şi
internaţionale.
10.2.2 Influenţa politicilor agrare asupra dezvoltării turismului

rural (cu referire la PAC)
Agricultura reprezintă unul din sectoarele cheie ale economiei mondiale , aflat într-un
permanent proces de transformare cantitativă şi structurală. Totodată activitatea
agricolă reprezintă cea mai concretă modalitate de valorificare a factorilor mediului
natural , de definire a raportului dintre om şi natură din perspectiva constituirii unor
sisteme agrare specifice , capabile să răspundă cerinţelor actuale .
Evoluţia ştiinţei şi a tehnicii au făcut ca acest domeniu să beneficieze de toate
progresele realizate , devenind tot mai eficientă . Cele mai mari progrese s-au înregistrat
la nivelul continentului european.
Un rol esenţial îl are aplicarea la nivelul celor 15 ţări membre ale Uniunii Europene a
reformei PAC (politica agricolă comună) adoptată în anul 1992, menită să reglementeze
mecanismele concurenţial şi ale echilibrării pieţei agroalimentare . În plus, diferite ţări
de pe glob au trecut la promovarea unor tipuri de agricultură pe noi baze ştiinţifice şi
comerciale , urmărind cu precădere susţinerea unei agriculturi ecologice.
Dar spaţiul agricol european se găseşte concentrat în câteva zone geografice mari
( Franţa, nordul Italiei , Spaniei) , dispuse fragmentar în alternanţă cu spaţii urbane ,
montane sau de podiş , dar în general se poate afirma că aici există o agricultură
performantă de tip industrial şi extrem de eterogenă.
La baza acestui tip de agricultură stă aspectul trivalent al problemei cu referire la :
proprietate funciară- familie- exploataţie agricolă, care funcţionează pe baza unor
reglementări precise , cu subvenţii importante. În amonte şi aval de agricultură există o
reţea de distribuţie a materialelor necesare agricultorilor , unelte de prelucrare a

materiilor prime agricole , o reţea de finanţare şi creditare , asigurare , precum şi una
de asistenţă tehnică de specialitate .
Suprafaţa agricolă a Europei celor 15 se ridică la 133 milioane ha (57% din suprafaţa
totală )înglobând peste 8 milioane de exploataţii agricole. Populaţia numără 372,6
milioane de locuitori (1996) cu un PIB de 7281 miliarde dolari S.U.A. , exporturile
agricole atingând circa 62,2 miliarde Ecu (1996) . În acest spaţiu comunitar , 49,2%
din numărul fermelor agricole existente se încadrează în clase de mărimi de 1-5 ha
(Grecia ,Italia ,Portugalia, Olanda )şi de 10-20 ha (Germania , Anglia, Danemarca,
Suedia ). Aplicarea PAC a condus la multiplicarea schimburilor agricole comunitare
care astăzi se ridică la circa 100 miliarde Ecu – 1999 . Cu toate că suprafaţa agricolă şi
populaţia din U.E. a crescut de două ori din anul 1968 până în 1999 , peste 20% din
produsele obţinute fac obiectul schimburilor , ceea ce înseamnă că restul se foloseşte pe
plan intern de către fiecare ţară membră.
În ciuda performanţelor sale , agricultura europeană se confruntă cu câteva aspecte
deosebite precum:
• existenţa unui proces de mobilitate activă a populaţiei din mediul rural
către cel urban;
• scăderea rentabilităţii şi accentuarea gradului de îmbătrânire
demografică şi prin aceasta scăderea potenţialului de forţă de muncă din
agricultură;
• creşterea fluxului imigraţionist care sporeşte cererea de bunuri şi produse
agro-alimentare;
• existenţa unor exploataţii agricole situate în zone naturale cu potenţial
agricol redus şi unde veniturile agricultorilor sunt modeste;
• prezenţa unui grad de poluare a mediului din cauza utilizării substanţelor
chimice în agricultură.
În ultimii ani, politica agricolă comunitară încearcă să aplice programe prin care să
permită dezvoltarea unor activităţi neagricole , având ca principal scop stoparea
scăderii veniturilor agricultorilor , având în vedere aplicarea următoarelor instrumente:
- reglarea permanentă a pieţelor şi preţurilor şi reducerea stocurilor
datorate unor excedente de produse agricole;
- reglementarea relaţiilor exterioare prin care trebuie să se asigure o
securitate alimentară , negocierea tarifelor vamale protecţioniste;
- ameliorarea structurilor agricole având în vedere tendinţa de
acordare a unor avantaje substanţiale fermelor mari prin
importante subvenţii agricole.
Evitarea producerii de stocuri de produse agricole o constituie limitarea ofertei
agricole de piaţă prin restrângerea importurilor , recurgerea la diverse soluţii de
limitare a producţiilor agricole naţionale , instituirea unor monopoluri de stat sau
private , care pot manevra oferta, asigurând obţinerea unor preţuri mai bune.
Mecanismele voluntare de restrângere a producţiei agricole , vegetale şi animale se
sprijină pe retragerea din circuitul productiv a unor suprafeţe agricole şi a
contingentelor de producţie . În acest sens sunt încurajate şi susţinute apariţia şi
dezvoltarea altor activităţi complementare celor din agricultură. Astfel se are în vedere
crearea de noi surse de venituri şi folosirea complementară sau înlocuirea unor activităţi
pentru agricultori, fie la fermă , fie în afara ei . Zonele rurale sunt multifuncţionale şi
agricultorii trebuie să fie încurajaţi să ia în calcul toate posibilităţile care se oferă
întreprinzătorilor din mediul rural.
202
În perspectivă agricultura trebuie să se adapteze schimbărilor care vor caracteriza

evoluţia pieţei , a politicii de piaţă şi reglementările comerciale . Dar aceste schimbări
vor aduce noi transformări pieţelor agricole dar şi economiilor locale ale tuturor
regiunilor rurale. Zonele rurale vor trebui să-şi definească noi funcţiuni de ordin
ecologic şi recreativ , din ce în ce mai importante, fiind alternative noi de dezvoltare
pentru cei din domeniul agricol. În acest context un rol major îl va deţine şi dezvoltarea
unei multitudini de activităţi turistice în mediul rural.
Tendinţa globalizată de reducere a deficitelor bugetare prin diminuarea subvenţiilor şi
ajutoarelor acordate fermierilor care va determina dezvoltarea în viitorul apropiat a
altor activităţi economici în mediul rural , menite să echilibreze veniturile obţinute şi să
susţină stabilitatea gospodăriilor rurale.
În viitorii ani , având în vedere că statistica în domeniul turismului rural este foarte
redusă, se impune acordarea unei mari atenţii cercetării acestei forme de turism ,
pentru a permite cunoaşterea tendinţelor viitoare , realizarea de programe şi strategii şi
evaluarea impactului pozitiv sau negativ produs asupra spaţiului rural.
10.3 Programe de finanţare pentru turismul rural
10.3.1 Caracteristici şi efecte ale programelor de finanţare în

turismul rural
O caracteristică pentru turismul rural este existenţa unei baze materiale. De multe ori,
însă, nivelul de pregătire a celor care oferă servicii în turismul rural este nesatisfăcător.
Acesta este în majoritatea cazurilor, motivul pentru care promovarea internă şi
internaţională a zonelor turistice este insuficient realizată.
De aceea este necesar să se elimine aceste carenţe ale turismului nostru ru-ral, prin:
- dotarea corespunzătoare a caselor şi pensiunilor;
- promovarea turismului rural la nivel profesional;
- training pentru operatorii din turismul rural;
- promovarea tradiţiilor din spaţiul rural românesc.
În condiţiile unei inflaţii accentuate, caracteristică unor economii de tranziţie, când
dobânzile pentru creditele bancare nu sunt avantajoase, când piaţa turistică prezintă
mari fluctuaţii, când nu există garanţia recuperării în termen planificat a investiţiilor,
programele de finanţare devin o alternativă viabilă, cu rolul să acopere o parte din
nevoia de fonduri necesare dezvoltării activităţii turistice în spaţiul rural.
În orice situaţie începerea oricărui proiect este impusă, întotdeauna, de existenţa unei
probleme de rezolvat, cu referire la dezvoltarea turismului rural. Această problemă
poate fi a unui grup, a unei comunităţi sau chiar a întregii societăţi. În general, prin
“problemă” se înţelege o stare de fapt, considerată nefavorabilă în prezent, ce trebuie
înlăturată.
Cererile sau propunerile de finanţare sunt adresate unei organizaţii finanţatoare, care
poate fi o fundaţie, o asociaţie, un program guvernamental sau internaţional. De cele
mai multe ori, o cerere de finanţare este destinată finanţării unui
program/proiect/activitate, pentru achiziţionarea unor bunuri, operaţiunilor curente
sau dezvoltării unei organizaţii. Principalele etape care trebuie parcurse în elaborarea
unei cereri de finanţare sunt:
- identificarea subiectului pentru care se cere finanţarea;
- planificarea activităţilor şi bugetului;
- identificarea surselor de finanţare;
- scrierea propunerii de finanţare.
În domeniul turismului există o serie de finanţatori, unii dintre ei acordând, deja,

finanţare în scop turistic unor organizaţii din zonele cu vocaţie.
10.3.2 Studii şi programe de finanţare a turismului rural

Efectele pozitive ale acestor programe nu s-au văzut imediat ci abia după o perioadă de
câţiva ani şi privite global ele se individualizează prin:
- în mod direct se constată o influenţă pe două planuri majore :
• economic- activităţile turistice au contribuit la menţinerea locurilor de
muncă existente în alte sectoare de activitate ; suplimentarea veniturilor
reale prin aportul unor profituri complementare; realizarea de noi locuri
cu serviciile publice şi turistice;
• social : creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă mai ales în
rândul tinerilor ; amplificarea formelor de pregătire profesională;
- în mod indirect unde se păstrează planurile enunţate anterior:
• economic – creşterea nivelului de viaţă al locuitorilor , viabilitatea
temporală a localităţii rurale , protecţia mediului înconjurător;
• social – formarea treptată a unei solidarităţi locale în derularea unor
proiecte ; încurajarea şi susţinerea iniţiativelor turistice individuale;
participarea benevolă a populaţiei locale la activităţi turistice de interes
general; stoparea fenomenului de migraţiune spre mediul urban.
10.3.2.1Programele PHARE
Programele PHARE sunt o iniţiativă a Comunităţii Europene, care sprijină ţările din
centrul şi estul Europei pentru a se alătura tendinţei generale europene de dezvoltare.
Programul realizează acest lucru prin furnizare de sprijin financiar pentru ţările
partenere în cadrul procesului de transformare economică şi întărire a democraţiei
până la etapa în care aceste ţări vor fi gata să-şi asume obligaţiile care decurg din
statutul de membru al Uniunii Europene.
Principalele priorităţi pentru finanţarea programului PHARE sunt comune pentru
toate ţările, deşi fiecare ţară se află într-un stadiu diferit de transformare. Cele mai
importante domenii includ restructurarea întreprinderilor de stat, dezvoltarea
sectorului privat, reforma serviciilor sociale, educaţie, sănătate, transporturi şi
telecomunicaţii, mediu, securitate nucleară etc.
De fapt, programul PHARE acţionează ca un element de echilibru pentru deblocarea
fondurilor, pentru proiectele preluate de la alţi finanţatori. Se poate realiza acest lucru
prin realizarea de studii, investiţii în domenii prioritare, scheme de garantare si linii de
credit.
a) Programul PHARE CERT
A fost creat pentru a uşura procesul de adaptare a turismului românesc la cerinţele
specifice ale economiei de piaţă. Programul s-a bazat pe stimularea acestui proces prin
utilizarea a două categorii de măsuri:
- Măsuri la nivel naţional - care au acordat asistenţă Autorităţii Naţionale pentru
Turism, pentru a se realiza îmbunătăţirea cadrului legislativ, dezvoltarea resurselor
umane, marketingul şi promovarea, cât şi atragerea investiţiilor în turism;
- Măsuri descentralizate, destinate domeniilor specifice: dezvoltarea turismului rural,
promovarea dezvoltării turismului urban, crearea şi întărirea activităţii asociaţiilor
profesionale din turism.
În iunie 1995, s-a încheiat prima fază de aplicare a programului pentru dezvoltare
204
turistică în România. Ca rezultat al acestei faze a fost realizarea unui Plan Strategic
pentru Dezvoltarea Turismului Românesc.
Fundaţia pentru Management Internaţional FIMAN, a coordonat aplicarea părţii de
program destinată măsurilor descentralizate, prin programul PHARE CERT.
Obiectivele specifice ale programului au fost:
- Stimularea iniţiativelor locale prin acţiuni coordonate ale asociaţiilor profesionale,
administraţiilor locale, întreprinderilor private;
- Mobilizarea resurselor şi iniţiativelor locale, mobilizarea resurselor financiare;
- Îmbunătăţirea standardelor de calitate în serviciile turistice.
Unul din principalele programe adoptate în cadrul măsurilor centralizate a fost cel
numit “Centrul de Resurse pentru Turism”, lucru demonstrat şi de faptul că pentru
acesta s-au alocat peste un sfert din fondurile totale destinate turismului românesc de
către PHARE. Acest program şi-a propus să acorde asistenţă iniţiativelor locale în
turism, în concordanţă cu prevederile Planului Strategic de Dezvoltare a Turismului în
România, elaborat în cadrul primei faze.
Centrul de Resurse pentru Turism a avut ca obiective principale:
- Acordarea de consultanţă pentru încurajarea şi dezvoltarea iniţiativelor şi atitudinilor
antreprenoriale la nivel local;
- Cofinanţarea, împreună cu autorităţile locale, a celor mai importante şi viabile
iniţiative în turismul urban;
- Asistenţa pentru stabilirea de micro-parteneriate cu persoane sau organizaţii de peste
hotare;
- Mediatizarea programului prin cele mai adecvate forme (se pot enumera peste 40 de
seminarii de informare, prospecte, pliante, conferinţe de presă etc.).
b) Programul PHARE Parteneriat
Finanţează proiecte ale organizaţiilor nonprofit din sectorul descentralizat public sau
privat, în domeniile:
- Dezvoltare regională - activităţi în scopul îmbunătăţirii planificării şi dezvoltării
regionale strategice, serviciilor regionale şi infrastructurii mediului înconjurător,
managementului resurselor naţionale, a moştenirii turistice şi culturale ale unei regiuni.
- Dezvoltare locală - activităţi concentrate la nivel local sau de comunitate şi care
urmăresc sprijinirea dezvoltării socio-economice locale; îmbunătăţirea serviciilor locale
sau infrastructurii, crearea de locuri de muncă, dezvoltarea turismului.
- Dezvoltarea afacerilor şi întreprinderilor - activităţi care promovează dezvoltarea
întreprinderilor, afacerile sau întreprinderile mici şi mijlocii locale, activităţile se referă
la planificare financiară, consultanţă pentru afaceri, promovarea investiţiilor etc.
- Dezvoltarea resurselor umane şi educaţiei - formare profesională, specializări,
învăţământ la distanţă, educaţie adulţi;
- Întărirea capacităţii instituţionale - activităţi în scopul întăririi capacităţii instituţii-lor
existente sau înfiinţării unor instituţii noi, care să contribuie la procesul dezvoltării
locale.
c) Programul PHARE PROGRES
Un asemenea program este destinat dezvoltării resurselor umane, şi îşi propune
promovarea şi sprijinirea resurselor umane în întreprinderile româneşti.
Ca obiectivele programului pot fi considerate următoarele:
- Conştientizarea întreprinderilor româneşti de faptul că instruirea resurselor umane
înseamnă creşterea eficienţei economice;
- Sprijinirea întreprinderilor în gestionarea eficientă a resurselor umane;
- Promovarea serviciilor de instruire prin creşterea calităţii, diversificarea şi extinderea
ofertei pe tot teritoriul României;
- Sprijinirea guvernului în promovarea unei politici adecvate de dezvoltare a resurselor

umane.
Prin acest program se acordă servicii de consultanţă întreprinderilor româneşti în
identificarea, dezvoltarea şi implementarea unor politici adecvate de resurse umane.
Prin acordarea celor mai adecvate forme de consultanţă, agenţii economici din România
sunt capabili să contribuie la creşterea eficienţei lor economice, să contribuie la
îmbunătăţirea cunoştinţelor manageriale şi tehnice ale angajaţilor şi în final să sprijine
guvernul în promovarea unei politici adecvate de dezvoltare a resurselor umane şi
lărgirea ariei de competenţe.
d) Programul Leonardo da Vinci
Este un program comunitar de pregătire profesională pe meserii. Obiectivele
programului care vizează turismul se referă la:
- Formarea profesională pe meserii;
- Promovarea calităţii şi inovaţiei în sistemele naţionale de pregătire profesională;
- Combaterea şomajului;
- Încurajează adoptarea de măsuri specifice pregătirii profesionale (în meserii) pentru
tinerii dezavantajaţi, lipsiţi de o instruire corespunzătoare;
- Sprijină activităţile de învăţare a limbilor străine, ca parte a masurilor de pregătire
personala;
- Încurajează dezvoltarea şi integrarea de deprinderi considerate importante (cheie),
care privesc pregătirea profesională, cu scopul de a promova obţinerea de calificări
individuale flexibile, necesare mobilităţii muncitorilor şi nevoilor firmelor.
Pentru turism, acest program constituie o şansă pentru îmbunătăţirea pregătirii
profesionale. O alta oportunitate, mai puţin vizibilă este promovarea unor proiecte de
colaborare, pentru îmbunătăţirea activităţii instituţiilor legate de activitatea turistică, de
exemplu: muzee, restaurare de monumente, centre de artă etc.
e) Programul CREDO
Acest program este înfiinţat de Programul PHARE al Uniunii Europene. Este un plan
de asistenţă pentru sprijinirea financiară a proiectelor de cooperare transfrontalieră,
între regiunile de graniţă dintre ţările central şi est-europene şi dintre noile state
independente. Obiectivul programului îl constituie promovarea bunei vecinătăţi, a
stabilităţii sociale şi dezvoltării economice în regiunile de graniţă, prin finanţarea
proiectelor care produc beneficii tangibile de ambele părţi ale graniţei.
Se acorda finanţare pentru două tipuri de proiecte:
- Proiecte de tip “soft” - sunt considerate acele proiecte care implică cooperarea în
schimbul de experienţă în domeniul învăţământului, consultanţă din partea experţilor,
dezvoltare economică şi comercială şi schimbul de informaţii. S-au acordat finanţări
pentru proiecte care au promovat seminarii, work-shop-uri, studii de fezabilitate,
participare la târguri, înfiinţare de centre (forme) incipiente de afaceri, oficii de
informaţii turistice etc.
- Proiecte de tip “hard” - sunt proiecte care implică infrastructuri la scară mică, în cazul
în care infrastructurile fac parte din proiecte de cooperare mai ample. Exemple de
proiecte mici de infrastructură sunt: executarea de piste pentru circulaţia bicicliştilor,
realizarea de marcaje turistice, locuinţe “cadru model”, echipamente pentru
supravegherea mediului etc.
Pentru toate situaţiile în proiecte trebuie să fie prezentate şi forme de dimensiune clară
de cooperare transfrontieră. Aceasta înseamnă că este necesar să existe o cooperare
între regiunile transfrontaliere implicate şi comunităţi care trăiesc de o parte şi de alta a
graniţei, în rezolvarea de probleme comune.
206
10.3.2.2 Studii şi programe privind dezvoltarea turismului rural

S-a constatat că turismul rural are efecte pozitive în dezvoltarea socio-economică a
satelor, dar că se confruntă şi cu numeroase probleme legate de politica agrară
comunitară , din transporturi , depopulare , fragilitatea sistemelor ecologice,
deteriorarea patrimoniului cultural. Referitor la această problemă la nivelul anului
1987 a fost redactat şi un studiu complet „Turismul rural în cele 15 state membre ale
CE” care a enunţat şapte propuneri pentru dezvoltarea turismului rural CE:
• să se realizeze o definire mai exactă a turismului rural , care să fie
acceptată de toate ţările membre ; acest pas se poate face prin culegerea
datelor statistice din aceste ţări şi analiza lor atentă. O înţelegere comună
a conţinutului turismului rural ca sector de activitate , ajută la elaborarea
unor strategii de dezvoltare a acestui sector la nivelul continentului
european, iar specialiştii ar porni de la aceeaşi definiţie şi aceleaşi principi
de analiză .
• definirea noţiunii de agroturism care are tendinţa de a se separa de
turismul rural şi care de cele mai multe ori este în relaţie cu ocupaţia de
bază a locuitorilor satelor. Astfel , dacă fermierii obţin mai mult de 50%
din veniturile anuale din turism, nu se poate afirma că practică un
agroturism autentic;
• codificarea produselor ce aparţin turismului rural, dar fără a se impune o
standardizare sau uniformizare a acestora, ajungându-se la un limbaj
comun de identificare şi clasificare , care să faciliteze comercializarea mai
rapidă;
• realizarea unui sistem de simboluri (pictograme) şi semne general valabile
prin care să fie identificate elementele componente ale turismului rural :
structuri de cazare (hoteluri rurale, hanuri, campinguri, ferme) structuri
de alimentaţie şi agrement;
• semnalizarea pe drumurile secundare din aşezările rurale sau pe
drumurile de legătură cu alte centre urbane, a gospodăriilor
Pentru a se contracara aspectele cu caracter negativ asupra turismului rural au fost
create mai multe fonduri structurale :
• Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) destinat investiţiilor
productive, dezvoltării infrastructurii şi implementării întreprinderilor
mici şi mijlocii;
• Fondul European Social (FES) destinat formării şi valorificării resurselor
umane, mai ales categoriilor de persoane defavorizate din mediul rural,
având în vedere combaterea fenomenelor de sărăcie şi analfabetism;
• Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA) destinat
sprijinirii directe a dezvoltării regionale şi locale şi aşezărilor rurale .
Pentru a se încuraja cooperarea ţărilor membre în Uniunea Europeană în derularea
activităţilor de turism rural a fost creat grupul de acţiune LEADER care a iniţiat
organizarea de seminare , schimburi de experţi, vizite de studiu, transfer de informaţii şi
date statistice pentru a încuraja iniţiativele de dezvoltare a acestei forme de turism.
Programe europene de susţinere a turismului rural. Procesul de creştere şi dezvoltare a
acestui domeniu şi înscrierea acestuia la standarde calitativ superioare se datorează în
mare măsură şi derulării unor programe europene comune. Astfel se explică şi
progresele deosebite înregistrate în ţări ca Irlanda, Marea Britanie , Germania, Franţa,
Portugalia, Sania.
• programul comunitar derulat de „EUROAGRITOUR” pus în practică de
un grup al Organizaţiei profesioniştilor din agricultură al organizaţiei

COPA- COGECA, care reuneşte periodic reprezentanţii sindicatelor
naţionale ale agricultorilor şi asociaţiior camerelor agricole , pentru a
dezbate probleme specifice sociale , fiscale care determină derularea
activităţilor turistice din cadrul exploataţiilor agricole existente;
• programul „The Village I love ” organizat de EUROTER, care a inclus 51
de acţiuni specifice din 14 ţări europene . Organizaţia EUROTER are ca
scop promovarea produselor agroturistice la nivel european . Prin
programul enunţat a fost elaborată o publicaţie trilingvă (engleză,
franceză, germană ) care prezintă activităţile turistice care se pot derula
în mediul rural şi organizează unele concursuri. În anul 1990, declarat
„Anul European al Turismului” a fost redactat un raport , tipărit în 2000
exemplare care a fost distribuit administraţiilor şi serviciilor publice ,
unor instituţii europene şi internaţionale , ca şi unor organizaţii şi asociaţii
de turişti , în mass-media;
• programul „EUROPEAN RURAL TOURISM NETWORK” care a fost
iniţiat de EUROGITES în asociere cu circa 12 organizatori de turism
rural din 9 ţări europene şi EUROTER. EUROGITES (Federation
Europeenne pour l Accueil Touristique, chez L Habitant a la Campagne)
a fost înfiinţată în 29 septembrie 1990 la Tomar în Portugalia prin
asocierea a 22 organizaţii, astăzi cu sediul la Strasbourg. Acest program a
inclus trei componente : acordarea de asistenţă pentru elaborarea unor
reţele de locuinţe turistice , în spaţiul rural din Germania , Sania,
Ungaria, Porugalia, Cehia , cunoaşterea pieţei europene în domeniu ,
derularea unor acţiuni de informare şi promovare a locuinţelor rurale din
fiecare ţară;
• programul „Rural Lodging” care a fost iniţiat de către „Federation de
Gites de Wallonie”. Acesta a avut drept scop să-i convingă pe proprietarii
din mediul rural să-şi renoveze şi modernizeze locuinţele , să le pună în
slujba turismului rural. A creat şi un video-clip , de 9 minute care
prezintă evoluţia pozitivă a unei familii din zona Ardeni, care de la un
început modest , pe măsura transformării vechi locuinţe şi a practicării
activităţilor turistice ajunge o gospodărie rurală foarte modernă, care
oferă servicii de calitate
• programul „INTERREGIONAL CELTIC COOPERATION ” care s-a
axat pe o analiză efectuată în 8 regiuni agricole din Sania, Franţa, Irlanda,
Marea Britanie, punând accent pe elemente de istorie şi cultură comune.
Derulat între anii 1990- 1991, grupul care a realizat acest program
(ERDF) a pus în acţiune 49 de activităţi care au avut în atenţie
promovarea turismului rural şi cultural; un rol important l-a avut în
iniţierea unor activităţi turistice în aceste regiuni în perioada de „sezon
mort ” pentru agricultură şi de sprijinire a protecţiei mediului;
• programul „DATA BASE OF RURAL TOURISM SERVICES” care a
avut ca scop crearea unei bănci de date pe calculator pentru culegerea de
informaţii referitoare la aspectele cantitative ale serviciilor turistice din
mediul rural, organizator fiind societatea germană „Publitehnica S.A.” .
Acest program a cuprins mai multe acţiuni care au vizat armonizarea
informaţiilor disponibile cu serviciile necesare turismului rural, pentru a
facilita relaţiile dintre proprietarii şi fermierii agricoli şi agenţiile de
turism
208
• programul „TRENING SEMINAR FOR RURAL TOURISM

OPERATOR ” s-a desfăşurat din iniţiativa Comisiei de Agricultură şi
Turism Rural din cadrul UE, care a organizat 5 seminarii (1992-1994) de
pregătire profesională pentru operatorii din mediul rural, unde o atenţie
deosebită a fost acordată femeilor. Seminariile au prezentat tehnici
specifice de management, marketing, aspecte de planificare a investiţiilor,
a modului de amenajare şi modernizare a fermelor, de calculare a
costurilor. La aceste activităţi cu rol teoretic şi practic au participat
reprezentanţi din Danemarca , Irlanda, Marea Britanie, Polonia, Ungaria
şi unde fiecare a realizat un proiect propriu. Toate aceste programe au
însemnat de fapt o trecere de la fazele de proiect , la cele de punere în
practică a multor iniţiative private . Ele au făcut ca produsele turistice
concepute să se coreleze cu aşteptările clientelei potenţiale în concordanţă
cu puterea economică a ofertantului.
10.3.3 Fondul de Dezvoltare al Euroregiunii Carpatice

Este oferit de Fundaţia pentru Carpaţi (Carpathian Foundation), fundaţie care are
drept scop formarea unei comunităţi transfrontaliere, care lucrează în zonele de graniţă
ale Ungariei, Poloniei, Slovaciei şi Ucrainei şi României. Această fundaţie îşi oferă
serviciile la peste 14.000.000 de cetăţeni, care locuiesc în diverse regiuni ale Carpaţilor,
caracterizate prin subdezvoltare economică, situaţie rezultată din izolare şi complexele
relaţii istorice între state şi între etnii.
Fundaţia promovează buna vecinătate, stabilitatea socială şi progresul economic în
regiunile de graniţă din cele 5 ţări. Este acordată asistenţă financiară şi tehnică acelor
proiecte care generează rezultate benefice pentru comunităţile din ambele parţi ale
graniţelor naţionale şi care vor îmbunătăţi calitatea vieţii din micile oraşe şi sate şi a
zonelor rurale din Munţii Carpaţi.
Scopurile Carpathian Foundation sunt axate pe rezolvarea următoarelor probleme:
- Întărirea democraţiei locale şi dezvoltarea societăţii civile;
- Îmbunătăţirea capacităţii organizaţiilor nonguvernamentale (O.N.G.) şi guvernărilor
locale de a face faţă nevoilor regionale şi locale;
- Promovarea cooperării transfrontaliere şi interetnice, prin diseminarea informaţiei şi
transmiterea-implementarea experienţelor de succes;
- Încurajarea participării cetăţenilor în dezvoltarea locală şi regională;
- Promovarea cooperării între ONG-uri, guvernarea locală şi oamenii de afaceri.
Principalele programe dezvoltate sunt încadrate în:
- Programul de Dezvoltare a Capacităţii (Capacity Building Program), având ca scop
întărirea guvernărilor locale şi ONG-urilor, pentru a răspunde la nevoile locale;
- Programul de Dezvoltare Integrată a Comunităţilor Rurale (Integrated Rural
Comunity Development Program), prin care se promovează dezvoltarea rurală
integrată în oraşele şi satele din zonele montane;
- Programul de Cooperare Transfrontalieră (Cross-Border Cooperation Program) prin
care se promovează cooperarea transfrontalieră şi interetnică în domeniul economic, de
mediu şi cultural.
10.3.4 Fundaţia pentru o Societate Deschisă

Face parte din reţeaua de organizaţii naţionale independente, finanţate de George Soros.
Acest program finanţează, în general, proiecte care au tangenţă cu turismul, cum sunt:
- Programe pentru instruirea şi specializarea în România şi în străinătate a tinerilor;
- Promovarea relaţiilor culturale, educaţionale şi ştiinţifice între România şi celelalte
ţări;
- Contribuţia la dezvoltarea societăţii civile, pentru promovarea liberă a iniţiativelor
culturale şi educaţionale, în scopul promovării democraţiei sociale;
- Încurajează informarea publicului, prin finanţarea unor publicaţii cu caracter
cultural-educativ şi facilitează accesul la presa internaţională.
Pentru turism sunt interesante programele care facilitează schimbul de know how,
crearea centrelor de informare, finanţarea de publicaţii cu caracter de prezentare
turistică, educaţie ecologică, editarea de materiale promoţionale.
Acestora li se adaugă şi alte fundaţii sau organizaţii internaţionale private, care au drept
scop finanţarea unor proiecte:
- Rockefeller Foundation - acordă fonduri pentru artă şi cultură, mediu, sănătate etc.
- Turner Foundation Inc. - fonduri pentru protejarea habitatelor, cu accent pe
dezvoltarea unor strategii la nivel local, pentru apărarea ariilor naturale pentru a nu fi
afectate de procesele distructive, protejarea ecosistemelor etc.
- WWF International - conservarea naturii, prin păstrarea diversităţii genetice, folosirea
resurselor regenerabile, reducerea poluării, etc.
- Getty Grand Program - burse în domeniul istoriei, artei, în conservarea exemplare-lor
din moştenirea artistică şi arhitecturală a lumii, training şi programe de conservare
arhitecturală, asistenţă pentru muzee, destinate să mărească înţelegerea publicului
asupra colecţiilor permanente din muzee.
De asemenea, proiectele pot fi clasificate în:
- Proiecte de tip “hard” - cele în cadrul cărora sunt finanţate cumpărarea de clădiri,
terenuri, amenajări etc. - în general, investiţii de mare anvergură;
- Proiecte “soft” - cele în cadrul cărora sunt finanţate activităţi promoţionale, editare de
materiale publicate, studii, documentări, training, specializări etc.
De reţinut este faptul că sunt preferate proiectele de tip “soft”, deci nu cele destinate
investiţiilor directe (construcţii, cumpărări sau reamenajări de clădiri, alimentari cu
apă, energie electrică), ci cele destinate unor domenii adiacente turismului (promovare,
mana-gement, formare profesională).
Proiectele pot fi aplicate de către:
- Organizaţii publice (administraţii regionale, instituţii publice);
- Organizaţii private (organizaţii nonprofit, campanii);
- Parteneriate între organizaţii.
Un argument în favoarea utilizării programelor de finanţare în domeniul turismului
rural îl constituie faptul că organizaţiile eligibile pentru finanţare sunt cele de mici
dimensiuni (fundaţii, asociaţii, întreprinderi mici şi mijlocii), în funcţie de criteriile de
eligibilitate ale fiecărei linii de finanţare.
Se poate concluziona, deci, că programele sau proiectele de finanţare constituie o
alternativă accesibilă pentru finanţarea turismului, prin asigurarea cu fonduri a unor
activităţi corelate turismului, care, în final, pot avea un impact major asupra dezvoltării
acestuia.
10.4 Noile orientări în politicile europene de dezvoltare a turismului

rural (agroturismului)
210
Acestea sunt exprimate în urma efectuării unor bilanţuri economico-sociale, care pun în
evidenţă efectele turismului şi exprimă oportunităţile viitoare: tipul de dezvoltare
turistică, ce poate avea, în timp şi spaţiu, un caracter pozitiv sau negativ, în relaţia sa cu
agricultura; faptul că urmările favorabile nu apar automat, ci trebuie căutate şi
stabilite; interesul de a căuta o creştere a urmărilor economice ale turismului, prin
diverse acţiuni (comerţ, creşterea sezonalităţii, sporirea investiţiilor turistice, realizarea
de produse turistice complexe); necesitatea de a însoţi efortul de dezvoltare printr-un
efort de organizare, concentrare a tuturor eforturilor locale.
Pe aceasta bază se conturează, practic, câteva orientări esenţiale în relaţia turism-
agricultură:
a) în formarea şi educarea potenţialilor turişti asupra consecinţelor posibile, pe care
prezenţa si comportamentele lor le pot avea asupra activităţilor agricole:
• realizarea unor forme de documente explicative (pliante, broşuri, ghiduri), care să
aibă rolul unor “coduri de bună conduită” şi cu un sistem de difuzare bine pus la punct;
• organizarea de manifestări, precum “Zilele fermelor deschise”, unde turiştii, mai ales
elevii şi studenţii, pot cunoaşte mai bine realităţile lumii rurale.
b) alegerea celor mai bune soluţii de utilizare a spaţiului rural în scopuri turistice:
• realizarea unor documentaţii de zonare a teritoriului, mai ales în zonele cu maximă
presiune turistică şi stabilirea priorităţilor de dezvoltare a turismului;
• elaborarea de documente de tipul “carte agricola”, care să se refere la politicile
regionale din judeţe, în materie de utilizare a spaţiului şi de stabilire a dreptului de
constituire în zonele agricole, în imprimarea unor reglementari pentru turism.
c) promovarea formelor de turism cu impactul cel mai redus asupra agriculturii:
• derularea unor activităţi turistice, precum: cazarea la cetăţeni (camere de închiriat,
camere de oaspeţi, camping la fermă), sate de vacanţă;
• stabilirea unor principii riguroase de organizare şi dezvoltare a infrastructurii
(proporţionalitate, funcţionalitate , estetică, ambianţă etc.).
d) realizarea proiectelor sau a soluţiilor pe baza conceptului de complementaritate a
activităţilor:
• construirea unor echipamente polivalente (de x., realizarea de acumulări acvatice
antropice cu dublă utilizare, agricolă şi turistică);
• utilizarea unor metode asociate de amenajare cu valenţe agroturistice.
Astfel, se pot propune terenuri pentru construcţii la schimb cu cele agricole, pentru cei
care doresc să construiască, ceea ce implică acţiuni de promovare comună, atât pentru
activităţile agricole, cât şi turistice.
e) includerea proiectelor turistice într-un cadru global; din acest punct de vedere este
necesar să fie integrate într-un plan de amenajare rurală la nivel de microregiune. Rolul
unui asemenea plan se poate interpreta prin:
• studiu-diagnostic-oportunităţi, care permite căutarea şi identificarea
complementarităţilor şi a elementelor concurenţial şi de propunere a unor soluţii
viabile;
• atragerea şi colaborarea permanentă a populaţiei şi administraţiei locale, pentru o
participare efectivă la dezvoltarea turismului, pentru a se crea condiţiile concrete de
realizare şi punere în practică a proiectelor alese.
Astfel, stabilirea unui parteneriat între toţi factorii interesaţi, are rolul de a diminua
conflictele de interese, abordarea globală a problemelor de dezvoltare.
În afară de promovarea activităţilor de turism, se impune şi impulsionarea programelor
agricole şi susţinerea exploataţiilor, prin noi acţiuni şi deschiderea de noi activităţi (de
exemplu dezvoltarea legumiculturii, cu referire la culturile timpurii şi extratimpurii) a
altor ramuri horticole, creşterea cailor etc.

f) iniţierea unor acţiuni de informare, de mediatizare a soluţiilor tehnice, prin care, cele
mai bune realizări şi experienţe, înregistrate la nivelul unor regiuni şi realităţi, să fie
cunoscute la nivel juridic.
În concluzie, se poate afirma că turismul rural trebuie să contribuie, într-o primă etapă,
la salvarea şi menţinerea exploataţilor agricole, iar apoi, prin consolidarea şi
dezvoltarea sa, considerată o premisă de asigurare a dezvoltării socio-economice în plan
local şi regional.
Adaptarea şi aplicarea măsurilor ce decurg din politica agricolă şi cea turistică
europeană va permite turismului rural românesc să evolueze pe noi coordonate , care au
ca bază un evantai larg de obiective:
1) obiective socio-economice de dezvoltare care se referă la :
- restructurarea şi rentabilizarea activităţilor agricole, silvice,
piscicole, artizanale.
- Punerea în valoare a resurselor locale (naturale, antropice, umane);
- Susţinerea serviciilor de bază (alimentare cu apă , gaze, electricitate,
energie termică ,salubritate ,igiena sanitară, colectare , evacuare
deşeuri)
- Apariţia unor servicii complementare (comerciale, bancare, de
întreţinere, reparaţii, benzinării).
- Susţinerea instituţiilor de cultură (muzee, case memoriale,
monumente, case de cultură)
- Asigurarea unor condiţii de respectare a calităţii mediului ţi de
prevenire a degradării şi atenuarea dezechilibrelor naturale;
2) obiective de promovare care cuprind mai multe acţiuni specifice:
- identificarea, definirea, localizarea , ierarhizarea valorică a
resurselor turistice;
- determinarea gradului de atractivitate a obiectivelor turistice şi a
violabilităţii acestora;
- elaborarea planurilor de amenajare turistică, prin cofinanţări şi prin
consultarea populaţiei locale;
- monitorizarea atentă a tuturor activităţilor turistice pentru a se
asigura calitatea acestora, şi implicit o promovare mai bună;
- diversificarea ofertei turistice , prin coroborarea cu alte activităţi
neagricole, în scopul disipării cererii , a echilibrării fluxurilor şi
diminuării suprasolicitărilor;
- încurajarea iniţiativelor care conservă specificul tradiţional ,
gastronomic, folcloric.
Asumarea obiectivelor prezentate va face ca turismul rural românesc să se deruleze
într-o viziune sistemică, unde relaţiile dintre mecanismele componente se reglează prin
fenomenul feed-back. Graţie acestor obiective , turismul rural va deveni în ţara noastră
o certitudine viabilă, stabilă, prezentându-se ca o activitate complexă bine articulată,
care va răspunde eficient unor legitime necesităţi de ordin economic, social, cultural,
spiritual, şi care au posibilitatea să se alinieze la spaţiul european.
Prin turismul rural românesc se creează condiţiile de păstrare şi conservare a
identităţii structurale , culturale şi spirituale a satului, aceasta fiind şi una din condiţiile
exprimate în planul de aderare europeană.
212
10.5 Rolul Uniunii Europene în dezvoltarea

turismului rural (agroturismului)
La nivel european există o atitudine optimistă, cu privire la potenţialul turismului rural,

legată de compensarea efectelor politicii agricole a U.E., protejarea patrimoniului
cultural al zonelor rurale şi îmbunătăţirea ofertei turistice. Cu toate acestea există şi
probleme ce trebuie rezolvate, prin găsirea unor soluţii adecvate.
Nu toate regiunile rurale dispun de condiţiile necesare dezvoltării, în ceea ce priveşte
localizarea geografică, resursele naturale, profilul cultural etc. De asemenea,
dezvoltarea şi planificarea turismului rural în Europa este o sarcină dificil de realizat,
dacă se are în vedere dispersarea şi numărul operatorilor. În plus, profesionalismul care
se cere pentru a penetra pe o astfel de piaţă concurenţială, lipseşte adesea. Tendinţa
curentă a industriei turistice, spre internaţionalizarea pieţei turistice, face necesară
dezvoltarea unor produse înalt calitative, dându-se dovadă de profesionalism şi o bună
cunoaştere a pieţei. Or se pune problema: pot oare fermierii, asociaţiile acestora sau
comunităţile locale, lipsite de tradiţia unei activităţi legate de turism, să facă faţă unei
asemenea situaţii concurenţial şi sa evite falimentul sau preluarea (includerea) lor în
sfera de activitate a unui turoperator.
Obiectivul principal al Uniunii Europene în agroturism este de a dezvolta un produs
turistic, care să contribuie la crearea de venituri suplimentare pentru fermieri, la
continuitatea şi consolidarea comunităţilor rurale, la conservarea patrimoniului cultural
al acestora, cu o intervenţie minimă din exterior. Aici se includ măsuri ca: ajutor
financiar, investiţii în dezvoltarea activităţilor turistice şi meşteşugăreşti, acţiuni de
promovare a turismului rural, finanţarea investiţiilor în facilităţi turistice, ca, de
exemplu, structurile de primire din mediul rural, amenajarea parcurilor naturale,
dezvoltarea amenajărilor pentru practicarea unor sporturi (schi, vânătoare şi pescuit
sportiv, golf etc.).
În 1990 Uniunea Europeană a adoptat o iniţiativă de dezvoltare a spaţiului rural,
numita LEADER, care include măsuri legate de turismul rural. S-au identificat, astfel, o
serie de obiective. precum:
1) definirea exactă a turismului rural, definiţie cu care să fie de acord toate statele
membre. Aceasta ar face posibilă obţinerea unor date statistice corecte şi
comercializarea mai uşoară a acestui produs turistic (respectând principiul potrivit
căruia este mai uşor să vinzi ceva ce este definit clar consumatorului).Un acord asupra
conţinutului turismului rural, ca sector de activitate, ar face mai uşoară adoptarea unor
strategii de dezvoltare a acestui domeniu în Europa, deoarece specialiştii şi factorii de
decizie din turism, din diferite state, ar face apel la aceeaşi definiţie a turismului rural;
2) clarificarea noţiunii de agroturism, în vederea unei promovări mai eficiente a acestui
sector. În anumite state, sectorul de agroturism este definit în legătură cu profesiunea
celor ce operează în acest sector. În aceste ţări, orice proprietar al unei ferme, poate să
primească turişti, dar aici avem de a face, de fapt şi cu ferme mari, moderne, mecanizate
şi care, deseori, nu mai păstrează specificul rural căutat de turişti;
3) popularizarea elementelor principale ale turismului rural, prin intermediul utili-zării
pictogramelor. Ar fi indicată crearea unui sistem de pictograme şi simboluri, care să
reprezinte principalele caracteristici ale produsului turistic rural: minihoteluri rurale,
ferme turistice, spaţii special amenajate pentru camping, pensiuni agroturistice, toate
având rolul unei identificări uşoare a acestor pensiuni de către clienţii potenţiali;
4) semnalizarea, prin indicatoare rutiere, a zonelor unde se practică turismul rural;
5) promovarea centrelor de atracţii rurale;
6) încurajarea cooperării între organismele europene, implicate în dezvoltarea

turismului rural;
7) informarea clienţilor potenţiali, prin editarea unor suporturi specifice cum sunt
ghiduri pentru structurile de primire rurale, manuale de turism rural pentru fermieri
şi turişti;
8) crearea unei reţele europene, pentru distribuirea produselor turismului rural.
Opinia analiştilor economici sintetizează ideea că: turismul va fi cea mai importantă
industrie a secolului XXI, iar în cadrul acesteia turismul rural va deţine o poziţie
importantă în viitor. Având în vedere imensul potenţial turistic al ţării noastre,
ospitalitatea românească, frumuseţea satului şi peisajului rural, obiceiurile şi tradiţiile
populare nealterate, turismul rural reprezintă una din cele mai atractive oferte turistice
ale României.
214
BIBLIOGRAFIE
1. Botez, Gloria ş.a. - Îndrumar pentru turismul rural, Ed. Rentrop & Starton,
Bucureşti, 1998.
2. Bran, Florina - Politici ecologice, ASE, Bucureşti, 1997.
3. Bran, Florina ş.a. - Turismul rural, Ed. Economică, Bucureşti, 1997.
4. Bressiere, J. Patrimone culinaire t tourisme, Les études de TER, juiet, France, 1996.
5. Caquet, J. G. ş.a. - Les collectivites locales dans le développement du tourisme n
espace
rural, Les études de TER, France, 1991.
6. Charvet, N. ş.a. - Tourism t vin. Reflexion autur du concept de tourisme vitivinicole,
Centre National de Ressurces n Espace Rural, Dossier de synthese, nr. 18/1995,
France
7. Constantin, M. - Agromarketing, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999.
8. Crăciun, St. - Agroturism, organizare-eficienţă, Ed. Mirton, Timişoara, 1997.
9. Csosz, I. - Agroturism montan, Ed. Mirton, Timişoara, 1996.
10. Ionescu, I. ş.a. - Curs de ecologie, Universitatea din Craiova, 1992.
11. Iosif, N. ş.a. - Ecomarketingul societăţilor comerciale, Ed. Tribuna Economică,
Bucureşti, 1999
12. Istrate, I. ş.a. - Economia turismului şi mediul înconjurător, Ed. Economică,
Bucureşti, 1996.
13. Lanquar, R. ş.a. - Le tourisme social t associativ, Presses Universitaires de France,
Paris, 1978.
14. Mitrache, Şt. ş.a. - Agroturism şi turism rural, Ed. FAX PRESS, Bucureşti, 1996.
15. Moinet, Fr. - Le tourisme rural, Ed. France Agricole, France, 1993.
16. Otiman, I. P. - Restructurarea agriculturii şi dezvoltarea rurală a României, în
vederea
aderării la Uniunea Europeană, Ed. Agroprint, Timişoara, 1999.
17. Stoian, M. ş.a. Turismul rural în ţările U.E. - EURO-GITES, Tribuna Economică,
nr. 34,39, 44, 45 / 1996.
18. Tacu, A. P., Glăvan, V. (coordonatori) - Turismul rural românesc. Actualitate şi
perspectivă, Ed. Pan Europe, Iaşi, 1999.
ANEXĂ- LUCRARE APLICATIVĂ
PROIECTAREA ORGANIZĂRII ŞI EXPLOATĂRII

pentru,
FERMĂ HAN, CAMPING DE FERMĂ (DE GĂZDUIRE ŞI
SEJUR), MICROCOMPLEXE AGROTURISTICE
În situaţia în care întreprinzătorul din zona agroturistică ……………………….. are

intenţia să înfiinţeze o unitate de tip fermă han , camping de fermă, fermă de găzduire
sau microcoplexe agroturistice, o problemă esenţială o constituie proiectarea acestora
pentru înfiinţarea şi exploatare. Ansamblul activităţilor pentru cele două etape, cu
referire la înfiinţare şi exploatare , trebuie să creeze premisele echilibrului desfăşurării
unei activităţi rentabile. Ca atare întreprinzătorul trebuie să cunoască problemele
referitoare la obiectivele generale ale viitoarei afaceri, alături de problemele specifice
ofertei agroturistice, cerinţele şi restricţiile legate de asigurarea resurselor materiale,
financiare şi umane, caracteristicile tipologice ale noilor capacităţi agroturistice.
I- PROIECTAREA LUCRĂRILOR INVESTIŢIONALE
Ansamblul acestor lucrări este necesar să fie prezentate într-o structură adecvată care
să includă :
1 - Stabilirea condiţiilor ce trebuie să fie îndeplinite de gospodăriile care se pot implica
pentru formele de agroturism şi anume
• Ferma han, reprezintă o gospodărie amenajată cu sală de mese
(restaurant ) şi cazare cu capacitate de primire până la 40 de persoane la
masă. Reprezentând hotelul sau restaurantul rural, ferma han trebuie să
aibă specificitate locală în privinţa mediului , a stilului de mobilare şi
organizare care să o diferenţieze de alimentaţia publică ;
• Campingul de fermă , este constituită ca o gospodărie cu teren amenajat
pentru corturi şi cu posibilităţi de pensiune şi sejur;
• Microcomplexele agroturistice , sunt considerate forme organizate în
cadrul unui teritoriu unde se îmbină microobiectivele turistice şi agricole
de natură economică şi economico-socială. Aceste forme organizatorice
constituie o perspectivă certă pentru dezvoltarea turistică şi agroturistică
a zonei.
• Ferma de găzduire şi sejur, constituie forma organizatorică a fermei de
găzduire cu teren amenajat pentru corturi şi cu posibilităţi de pensiune şi
sejur.
2 – Stabilirea şi clarificarea obiectivelor unităţii agroturistice.
• Localizarea amplasării, la care se au în vedere factorii pieţei agroturistice,
se utilizează metode şi modele privind : amplasamentul geografic şi
energia de relief propice activităţilor agroturistice; definirea ariei de piaţă
agroturistică în care îşi va desfăşura activitatea întreprinzătorul şi
implicit a ariei de atracţie propriu-zisă; clientela posibil de a fi atrasă;
analiza de ansamblu previzională a tipului unităţii agroturistice şi
previziunea de vânzare a produsului agroturistic. Sunt utilizate analize
spaţiale axate pe teoria polarizării economice , teoria alegerii tipului şi
216
categoriei de unitate agroturistică , cu orientare asupra componentelor

consumatorului cum sunt : cunoaşterea teritoriului (a structurii zonale);
definirea conştientă sau perceperea intuitivă a nevoilor de deplasare
(obligate de sosirea /plecarea din zonă şi /sau a deplasărilor de agrement );
formarea unor criterii proprii de apreciere a teritoriului.
• Caracteristicile produselor agroturistice (cu referirea concretă la produse
şi servicii) pentru care au în vedere pe de o parte politica comercială (ce
poate fi de imitare sau de diferenţiere conform caracteristicilor zonale),
iar pe de altă parte politica socio-economică locală (cu referire la
posibilităţile de dezvoltare zonală , veniturile populaţiei, atragerea de
investitori). Conform acestor considerente sunt formulate criterii proprii
de rentabilitate (vezi şi Anexa 1).
• Criterii şi etape de includerea gospodăriei în sistemul de evaluare , cu
referire la: criterii de includerea gospodăriilor pe zone geografice ; fişa de
evaluare a potenţialului agroturistic al gospodăriei situate în zona
geografică; modelul cererii de solicitare a proprietarului de locuinţă; fişa
de informaţii generale; criterii minime privind clasificarea pe stele a
pensiunilor şi fermelor agroturistice.
• Stabilirea efectivă a categoriei unităţii agroturistice (treapta de
clasament). Se determină conform direcţiilor de acţiune estimate (nevoi,
clientelă, service, cifră de afaceri). Are la bază clasificarea pe clase de
confort agroturistic pe baza : spaţiilor de cazare, fiind delimitate patru
clase (clasa I,II,III, IV); şi pe baza spaţiilor de preparare şi servire a
meselor, fiind delimitate trei clase (clasa A, B, C).
3- Definirea structurii organizatorice conform autorităţii şi legăturilor manageriale. Se
referă în special la tipurile unităţilor agroturistice cu un volum şi diversitate mai mare a
activităţilor (de exemplu satul turistic). Aceste elemente vizează următoarele:
• obiectivele tipului de unitate agroturistică şi a structurii organizatorice
(conform principiilor manageriale)
• stabilirea şi coordonarea activităţilor economico-sociale;
• necesitatea efectuării investiţiilor în infrastructură şi dotările ce necesită
investiţii;
• veniturile unităţii agroturistice.
4- Informarea privind volumul desfacerilor de produse agroturistice, ce trebuie axată pe
următoarele laturi fundamentale:
• Cererea potenţială de produse agroturistice a populaţiei (cu referire la
unde se intenţionează amplasarea unităţii agroturistice), prin utilizarea
metodelor adecvate (interviuri, anchete) datele fiind ulterior prelucrate
(rezultând indici, coeficienţi, balanţe);
• Analiza estimativă a cererilor efective de produse agroturistice, realizate
anterior la nivel teritorial sau încadrate în raza teritorială a unităţii
agroturistice proiectate (respectiv zonal sau alte tipuri de unităţi).
• Fundamentarea planului desfacerilor de produse şi servicii , utilizând
indicatori cum sunt indicele (coeficientul) de atractivitate (ca produs între
nota acordată de clienţi şi ponderea componentei respective) şi
atractivitatea totală (rezultată din însumare). Se va analiza şi Anexa 1
- criteriile de analiză şi notare a gradului de atractivitate a ofertei
turistice va avea la bază : atractivitatea zonei în care se află
amplasată localitatea , valorile turistice (ale cadrului natural şi
locale), caracteristicile climatice, perioada sezonului de primire,

perioada de timp neagricolă, tipul de agricultură practicat şi
activităţile specifice zonei/sezonului , posibilităţi de cazare şi
pensiune, târguri, manifestări expoziţionale, adrese utile;
- determinarea nivelului indicelui de atractivitate a obiectivului real
comparat cu indicele de atractivitate al unei variante estimative
propuse, care poate fi inferior (pentru care selectarea de alegere este
inoportună), sau superior (pentru care selectarea este justificată).
5-Determinarea volumului şi definitivarea structurii activităţii agroturistice a unităţii
proiectate , pentru care se au în vedere :
• Structura activităţilor agroturistice preconizate cu referire la cazare,
alimentaţie , agrement, comportamentul personalului. Se va determina şi
interpreta prin utilizarea metodologiilor de sezonalitate (coeficient , ritm
de creştere, diagrame)
• Determinarea volumului activităţii agroturistice conform nivelului unor
note ce reprezintă calificativele acordate (insuficient, suficient, bine,
foarte bine), pentru structura produsului turistic redată la pct.4. Astfel
pentru fiecare din elementele structurii ofertei produsului turistic se are
în vedere ponderea comparativ cu o variantă etalon (vezi Anexa 1). Se
poate folosi formula :
I = qi x ci; qi = 100%; în care :
I reprezintă, coeficientul de atractivitate ;
q reprezintă , ponderea fiecărui element (resursă) în total;
c reprezintă , nivelul calitativ al acestor elemente (bază de raportare);
n reprezintă, numărul componentelor.
6- Relaţii stabilite cu furnizorii interni şi externi. Se au în vedere principalele forme de
reglementări în care se regăsesc aceste relaţii, cu referire la : cererea de mărfuri
necesare aprovizionării producţiei agroturistice, colaborarea între agenţii economici din
producţie şi comerţ pentru activităţi de vânzare-cumpărare, parteneriat , cooperare,
creaţie (formularea de propuneri , procurarea de mostre , testarea de noi produse
necesare în activitatea de agroturism), întocmirea de forme contractuale sau
precontractuale.
7- Stabilirea formelor de prezentare şi vânzare a produselotr agroturistice, în care se
stabilesc:
• Formele de vânzare parţială (numai anumite elemente din structura
ofertei produsului turistic), sau complexe (de exemplu: cazare-masă-
agrement), cu menţiunea sferelor de cuprindere a funcţiilor şi sferelor de
servicii, a legăturilor de intercondiţionare.
• Formele de desfăşurare a activităţilor operative (de exemplu varietatea
meniurilor şi forme de servire a mesei).
• Evaluarea planului strategic de desfacere a produsului turistic prin
calculul estimativ al unor indicatori rezultativi (cifră de afaceri, cheltuieli,
profit). Se vor utiliza funcţii liniare şi pătratice
• Gradul de autonomie al întregii unităţi faţă de furnizori (aceştia fiind
reprezentaţi de turoperatori , organizaţii profesionale specializate de
turism rural, organizaţii cu activităţi de dezvoltare rurală, întreprinderi
cu care se încheie parteneriate).
• Formele de informare şi orientare agroturistică (puncte de primire şi
informare, panouri indicatoare, pliante, broşuri).
218
8-Investiţiile necesare pentru amenajarea spaţiilor constructive din obiectivele

agroturistice. Au la bază cheltuielile de deviz investiţional care sunt diferenţiate după
forma obiectivului şi capacitatea de cazare. Astfel :
• Pentru camerele de oaspeţi cu posibilitatea de servire a mesei (5 camere),
este necesară cunoaşterea următoarelor (vezi Anexa 2):
- cuantumul cheltuielilor pentru investiţii (construcţii, amenajări,
finisări, mobilier, echipament) şi amortismentele anuale;
- finanţările anuale (autofinanţare ,subvenţii, împrumuturi) şi
rambursările anuale ale acestora (de capital, cheltuieli financiare,
anuitate) ;
• Pentru ferma de camping şi ferma han (exemplificată prin capacitatea de
20 locuri), se calculează aceiaşi indicatori (vezi Anexa 3 şi 4);
• Pentru situaţia microcomplexelor agroturistice , calculele privind
determinarea investiţiilor necesare va avea în vedere o amplificare a
sumelor :
- conform investiţiilor directe reprezentate prin capacităţile
agroturistice ;
- includerea sumelor de investiţii conexe, reprezentate prin
infrastructura de la nivel teritorial (căi de acces, alimentare cu apă ,
energie electrică).
• Surse de asigurare a investiţiilor directe şi conexe (proprii
întreprinzătorilor, locale, organisme bancare, organisme internaţionale).
• Dosarul întocmit în vederea obţinerii creditului , va cuprinde următoarele
documente : cerere de creditare ; hotărâre judecătorească (de înfiinţare a
societăţii comerciale); statutului beneficiarului de credit; contractul de
societate, certificatul de înmatriculare la Registrul Comerţului ; bilanţul
contabil, contul de profit şi pierderi; bugetul de venituri şi cheltuieli
aprobat pe anul în curs şi proiectul acestuia pe anul următor; ultimele
patru balanţe de verificare; planul de afacere; graficul de rambursare a
creditului.
9-Evaluarea variantelor organizatorice, cu referire la calculul şi analizarea indicatorilor
eficienţei economice şi sociale a investiţiilor. Aceste aspecte sunt fundamentate prin
indicatori specifici privind : evaluarea investiţiei (investiţia totală, investiţia specifică,
coeficientul de eficienţă a investiţiei, durata de recuperare), evaluarea structurii
manageriale, determinarea eficienţei sociale la nivelul zonei.
II- ORGANIZAREA ŞI EFICIENŢA ACTIVITĂŢII DESFĂŞURATE ÎN

UNITATEA AGROTURISTICĂ.
Având la bază investiţiile pentru capacitatea proiectată este necesară cunoaşterea
formei de organizare şi desfăşurarea efectivă a activităţilor în unitatea agroturistică.
1- Organizarea , compartimentarea şi amenajarea interioară a capacităţilor de locuit.
Au la bază :
• delimitările spaţial organizatorice pentru formele de utilizare a camerelor
de locuit şi altor utilităţi în spaţiul agroturistic;
• sistemele constructive ale clădirilor şi posibilităţile de aplicare
(modernizare) interioară a mobilierului (tipul şi amplasamentul de
mobilier);
• stabilirea necesarului de personal, cu precizarea categoriilor (funcţii,
preocupări, activităţi îndeplinite) şi salarizarea acestora (forme de
salarizare), productivitatea personalului.

2-Proiectarea variantelor de desfacere a produsului agroturistic . Produsele turistice, pe
ansamblu conform elementelor structurale sunt codificate , cerinţă care este justificată
atât în evidenţa organizatorică şi gestionară, cât şi în calculele de eficienţă. În
continuare se au în vedere legăturile dintre diversele activităţi agroturistice conform
specificului zonal şi al cererii. Pot fi alcătuite fluxuri care includ parţial sau total
utilizarea produsului agroturistic. Se vor utiliza metode iniţiale de bază în determinarea
itinerariilor de transport (N-V, S-V, minim pe linie, minim pe coloană)
3-Informaţiile şi datele necesare includerii unei gospodării în catalogul de reclamă
agroturistică. Se fac referiri la :
• Piese scrise pentru : sat sau comună (amplasament, monografie, adrese
utile, servicii , dotări); pentru gospodărie (numele gospodarului, adresa
gospodăriei, numărul de camere destinate cazării turiştilor , numărul
turiştilor ce vor fi cazaţi), descrierea pe scurt a confortului existent şi a
serviciilor oferite (număr, tip de încălzire, forme de asigurare a mesei,
mijloace de comunicaţie, radio, televizor);
• Piese grafice, cu referire la : fotografia casei şi a gospodăriei , fotografii
ale unor monumente istorice sau ale naturii, schiţă privind amplasarea
gospodăriei în cadrul satului, trasee turistice.
4-Eficienţa economică a activităţilor agroturistice desfăşurate. Aceasta implică calcule
privind:
• Estimarea nivelului veniturilor din servirea mesei, băuturi altele,
cheltuieli de funcţionare (fixe şi variabile), determinarea rezultatelor cu
referire la profitul brut sau net (pe total, zi-turist sau masă servită). Toate
aceste estimări au la bază nivelul preţurilor utilizate. Se vor utiliza
funcţiile liniare şi pătratice.
• Diferenţierea veniturilor şi cheltuielilor, conform nivelului preţurilor ,
tipurilor şi claselor de încadrare pentru camerele de oaspeţi (vezi Anexa
5), ferma han (vezi Anexa 6) şi campingul de fermă (vezi Anexa 7).
• Pragul de rentabilitate, este destul de edificator cu referire atât la
recuperarea investiţiei (cheltuieli fixe), cât şi la venituri şi cheltuieli anuale
(cheltuieli variabile, cheltuieli totale şi venituri totale ). În această situaţie
profitul realizat variază în funcţie de capacitatea de cazare realizată.
• Calcularea indicatorilor prezentaţi în anexe alături de indicatorii
minimali ai capacităţii de servire (pentru situaţiile de ocupare parţială sau
totală a capacităţii agroturistice).
5-Aplicarea soluţiilor proiectate în activitatea agroturistică. Presupune parcurgerea
succesivă a câtorva trepte metodologice care apar datorită situaţiilor efective din
teren ,dar şi a solicitărilor turiştilor.
• Urmărirea aplicării corecte a soluţiilor propuse şi după caz înlocuirea
şi/sau completarea unor activităţi proiectate.
• Coordonarea activităţilor de la nivelul unităţilor cu cele de la nivelul de
ansamblu al microzonei. Se vor utiliza metode iniţiale de bază în
determinarea itinerariilor de transport (N-V, S-V, minim pe linie, minim
pe coloană)
• Crearea condiţiilor de extindere şi extinderea efectivă a soluţiilor cu
adaptările necesare.
220
ANEXA 1
La baza calculului se află coeficientul de atractivitate (I):
I = qi x ci , unde :
q = ponderea fiecărui element (resursă )în total;
c = nivelul calitativ al acestor elemente;
I = 1, 2, ……………….;
n = numărul componentelor;
qi = 100
I, II, III, IV, V,VI, _ _ _ _ _ _ _ _niveluri orientative, dar suma= 100%
Nivelul calitativ al elementelor (c) este reprezentat de o notă care variază între
următoarele limite :
0-2 – insuficient
2-5 – suficient
5-8 – bine
8-10 – foarte bine
IMPORTANŢA NIVELUL 2- 3 INDICELE

ELEMENTELE OFERTEI ELEMENTELOR CALITATIV DE
TURISTICE OFERTEI AL ATRACTIVITATE
TURISTICE (%) VARIANTEI AL VARIANTEI
ETALON ETALON
1 2 3 4
1. Mediul natural 40 -
* relief -
- diversitate 3
- accesibilitate 5
- originalitate 4
* climă -
- temperatură medie 3
- precipitaţii 5
- curenţi de aer 4
- nr. de zile însorite 3
* hidrografie -
- râuri 5
- lacuri 2
- cascade 1
* floră -
- diversitate 5
- estetică 4
* faună -
- diversitate 4
- grad de periculozitate 1
* puritate -
- aer 5
- apă 5
- sol 4
2 Structuri materiale 25,5 -
* de cazare -
** cantitativ -
- diversitate 2
- capacitate 4
- amplasare 3
- estetică 2
** calitativ 5
* de alimentaţie -
** cantitativ -
- diversitate 3
- capacitate 4
- amplasare 3
- specific 2
** calitativ -
* de transport -
- pe cablu 4
- pe roţi 3
* de agrement -
** de zi -
- sportiv 5
- de divertisment 3
** de noapte 3
3 Infrastructura 15 -
* de acces -
- feroviar 4
-rutier 5
-aerian 3
-naval 0
222
* de alimentare -
-apă 5
-energie electrică 5
-combustibil 4
4 Suprastructură 10 -
*generală -
- de organizare 3
- de pază 3
* turistică -
- de organizare 4
- de pază 4
5 Mediul economico-social 5 -
* sectorul primar 2
* sectorul secundar 1
* sectorul terţiar -
- de consum 4
- de producţie 3
6 Mediul cultural 5 -
* spectacole şi festivaluri 3
*muzee şi monumente 3
* folclor (specific local) 2
TOTAL 100 -
ANEXA 2
INVESTIŢII NECESARE PENTRU AMENAJAREA CAMEREI DE

OASPEŢI CU POSIBILITATEA SERVIRII MESEI (5 CAMERE)
INVESTIŢII – AMENAJĂRI, DOTĂRI (MII LEI)
Natura ani cost Amortismente Amortismente

investiţiei durata (ani) valoare
* construcţii 2000 80000 20
*amenajări 2001 140000 10
*finisări 2002 25000 5
* mobilier 2003 40000 10
* echipament 2003 20000 5
TOTAL x 305000 x
Investiţie pe cameră: (x 5 camere) .
FINANŢĂRI (MII LEI)

Autofinanţare
Subvenţii
Împrumuturi
Total
RAMBURSĂRI ANUALE (MII LEI)

Capital
Cheltuieli
financiare
Anuitate (total)=
ANEXA 3
INVESTIŢII NECESARE PENTRU AMENAJAREA CAMPINGULUI LA FERMĂ

(20 LOCURI)

* construcţii 1999 70000 20
*amenajări 1999 60000 10
*finisări 2000 15000 5
* mobilier 2000 8000 10
* echipament 2000 12000 5
TOTAL X x

Autofinanţare
Subvenţii
Împrumuturi
Total
Capital
Cheltuieli
financiare
Anuitate (total)=
224
ANEXA 4
INVESTIŢII NECESARE PENTRU AMENAJAREA FERMEI – HAN

* construcţii 1999 130000 20
*amenajări 2000 120000 10
*finisări 1999 20000 5
* mobilier 1999 30000 10
* echipament 2000 150000 5
TOTAL x 450000 x

Autofinanţare
Subvenţii
Împrumuturi
Total
Capital
Cheltuieli
financiare
Anuitate (total)=
ANEXA 5
VENITURI , CHELTUIELI ŞI EFICIENŢĂ ÎN AGROTURISM

( CAMERĂ DE OASPEŢI CU POSIBILITATEA SERVIRII MESEI- 5 CAMERE)
VENITURI (MII LEI)
*închiriere camere 180000

*pensiune 100000
Total
INDICATORI
Număr de nopţi
–total (3luni/an) 450
- per cameră 90
Preţ de comercializare
/noapte
CHELTUIELI DE FUNCŢIONARE (MII LEI)

a) Cheltuieli fixe- total
asigurări 5500
cotizaţii, promovare 4500
cheltuieli de gestiune 8500
întreţinere, reparaţii 11000
diverse (deplasări) 7000
taxe 4000
impozite funciare 0
cheltuieli sociale 20500
b) Cheltuieli variabile
alimentaţie
- mic dejun 22000
- prânz 38500
apă, gaz, electricitate 20500
întreţinere 10500
forţa de muncă din afară
altele
TOTAL CHELTUIELI (a+b) =
226
REZULTATE (MII LEI)

Venituri
Cheltuieli
Profit brut:
- din
activitate
- pe cameră
rezultatul curent
venit net disponibil
INDICATORI DE EFICIENŢĂ
Pragul de rentabilitate
- nr nopţi
- per
cameră
rata marjei
termenul de recuperare a
investiţiei (ani)
ANEXA 6
VENITURI, CHELTUIELI ŞI EFICIENŢĂ ÎN AGROTURISM (FERMA- HAN)
VENITURI(MII LEI)
• servirea 220000
mesei
• băuturi şi 140000
altele
TOTAL 360000
INDICATORI
Total mese
Preţ mediu de
vânzare/masă
Cheltuieli
variabile/masă

a) Cheltuieli fixe- total 65000
asigurări 4000
formare 2000
taxe 4500
impozite funciare 0
a) Cheltuieli variabile 136500
alimentaţie proprie 75000
alimente cumpărate 11500
apă, gaz, electricitate 19000
întreţinere 6500
forţa de muncă din afară 18500
altele 6000
TOTAL CHELTUIELI (a+b) =201500
REZULTATE (MIL LEI)

Încasări
Cheltuieli de funcţionare
Profit brut:
- din
activitate
- pe masă
servită
Rezultatul curent
Venit disponibil
Pragul de rentabilitate (nr
mese)
rata rentabilităţii comerciale
investiţiei (ani)
228
ANEXA7
VENITURI , CHELTUIELI ŞI EFICIENŢĂ ÎN AGROTURISM (CAMPING LA
FERMĂ 20 DE LOCURI)
VENITURI (MII LEI)

*din închirieri 125000
*altele
TOTAL
INDICATORI
Număr de zile găzduire- total 1200
Număr de zile pe loc 60
Preţ mediu pe zi

a) Cheltuieli fixe- total
asigurări 2100
taxe 1600
impozite funciare 0
a) Cheltuieli variabile
electricitate 7000
lemne, gaz 4500
apă 2500
întreţinere 2500
forţa de muncă din afară
altele
TOTAL CHELTUIELI (a+b) =
REZULTATE (MIL LEI)

Încasări
Cheltuieli de funcţionare
Profit brut:
din activitate
pe amplasament
Rezultatul curent
Venit disponibil
Pragul de rentabilitate (zile)
rata rentabilităţii comerciale
investiţiei (ani)
ANEXA 8
PREVIZIUNEA VENITURILOR ÎN AGROTURISM CU AJUTORUL FUNCŢIILOR
EX. Unitatea Montan-ro doreşte să cunoască nivelul veniturilor posibil de realizat

pentru anii următori cunoscând date din perioade precedente ,utilizând funcţia liniară
de tipul y = a0 +a1 x
Anii Venituri X X2 XY y’ = a0 +a1 x
(y)mil venituri
ajustate
1997 -2 4
1998 -1 1
1999 0 0
2000 1 1
2001 2 4
TOTAL
a0= sumă y/n, unde n= numărul anilor luaţi în calcul

a1=sumăxy/sumăx2 y 2002 = a0+ a13 x = 3
ANEXA 9
230
NIVELUL SEZONALITĂŢII ÎN AGROTURISM

Sub(per) ian feb mar apr mai iun iul aug sep oct nov dec total xi ksi Prsi
1999
2000
2001
Total
Xj
Ksj
Prsj
Xi = media aritmetică a veniturilor lunare
Xj = media aritmetică a veniturilor anuale
Ksi = Xi /X0 x 100 , unde X0 =Xj /numărul lunilor luate în calcul
Ksj = Xj /X0
Prsi = Ksi –100
Prsj = Ksj – 100
ANEXA 10
Determinarea coeficientului mediu al capacităţii de cazare
Cmc = sumă Xij x Cj / sumă Xij
Clase cal/per Clasa Capacităţii De Cazare Coeficientul

I II III substandard calculat
Coeficientul 0 1 2 3
Cj
1999
2000
2001
ANEXA 11
Determinarea itinerariilor de transport prin utilizarea unor metode iniţiale de bază

CERERE ( LOCURI DE CONSUM SAU CAPACITATEA OFERTEI)
Bj
B1 B2 B3 B4 Bn……. ai
Ai
A1
A2
A3
A4
An….
bj S
A1,A2,A3,A4,An reprezintă locuri de cazare

ai - cantităţi disponibile de transportat
bj - necesar de transportat
S = b1 + b2 +…+bn = a1 +a2+ a3+….+an
Metodele iniţiale de bază sunt : * metoda colţului N-V

* metoda colţului S-V
* metoda elementului minim pe coloană
* metoda elementului minim pe linie

Marketing Agroturistic

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Marketing Agroturistic

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1 MARKETING AGROTURISTIC

b)infrastructură de comunicaţii: căi de acces, mijloace de transport, telecomunicaţii,

raport optim preţ- calitate;.........................................................................................................4

Perioade de ascensiune şi cădere............................................................................................25

iniţiativelor şi măsurilor în vederea protecţiei spaţiului rural şi diversificării activităţilor

mişcări ecologiste, revoluţia verde, acţiuni de protest, biocot) ..............................................34

5.2.1 Cazare turistică. Privatizare...........................................................................................82

6.6.1.Aspecte ale globalizării industriei turistice..................................................................116

7.2.2 Strategii de dezvoltare a turismului rural (agroturism)..............................................127

politicii guvernamentale în domeniul turismului.................................................................169

dezvoltare a turismului în spaţiul rural................................................................................193

1.1 Marketingul în turism

Economia serviciilor, în care se încadrează şi activităţile de turism, constituie un

1.1.1 Caracteristicile sectorului turistic

1.1.2- Conceptul de produs turistic

 Funcţia obiectivă (concretă) – legată de performanţele fizice ale produsului;

telecomunicaţii, servicii de transport- ce pot fi cuprinse în pachetul de servicii

1.1.3 Conceptul de marketing turistic

caracteristicile produsului turistic. Astfel se pot enumera:

1.1.5 Factorii ce determină evoluţia turismului

1.1.6 Calitatea potenţialului turistic

1.2 Turismul şi mediul înconjurător

1.2.1 Raporturile dintre turism şi mediul înconjurător

În cazul turismului, consecinţele degradării resurselor turistice pot avea implicaţii

1.2.2 Factorii de degradare a mediului înconjurător

sunt aduse prin declanşarea de incendii, împiedicarea regenerării plantelor, terasarea

1.3 Turismul şi protecţia mediului înconjurător

Turismul iubitorilor de natură, este cunoscut şi sub numele de ecoturism, acesta

1.3.1 Acţiuni de protecţie a mediului înconjurător şi a

relaţiei dintre activitatea de turism şi activităţile economice poluante, în vederea

- în zonele rurale şi urbane se impune sortarea deşeurilor de hârtie, metal, sticlă,

1.3.2 Turismul “verde” - forma actuală în activităţile turistice

animalelor, exploatări miniere, roci de construcţie, silvicultură, cultivarea unor plante

peisajelor naturale au valori unice, ce nu pot fi restaurate sau înlocuite. Practicarea

1.3.3 Turismul în arii protejate

- alegerea şi punerea în practică a celor mai bune proiecte de valorificare şi

1.4 Conceptul de turism rural şi agroturism

În prezent Europa se confruntă cu numeroase probleme, dintre care pot fi

turismul rural: pe de o parte este vorba de relansarea şi dezvoltarea domeniului rural,

valorificând resursele turistice locale (naturale, culturale şi umane), ca şi dotările şi

1.5.1 Aspecte actuale ale turismului rural românesc

1.5.2 Influenţe ale dezvoltării turismului rural

1.6 Dezvoltarea durabilă pentru practicarea turismului în parcurile

1.6.1 Modul de realizare a turismului durabil

- necesitatea unui management specific, astfel încât, în funcţie de zonarea

1.6.2 Recomandări generale pentru realizarea uni turism durabil

- elaborarea unui Program de Acţiune Europeană pentru turismul durabil, care să

1.6.3 Analiza avantajelor socio-economice ale dezvoltării

1.6.4 Analiza dezavantajelor şi efectelor negative ale

protejate, trebuie să aibă accepţiunea populaţiei locale, care să sprijine satisfacerea

Diferenţele dintre turismul standard şi cel rural

Nr. Activităţi din turismul Activităţi din turismul rural

ORGANIZAREA TURISMULUI RURAL (AGROTURISMULUI)

Dezvoltarea turismului a cunoscut o rapiditate şi continuitate pe plan intern, dar mai

2.1.Funcţiile spaţiului rural definite de Carta Europeană a

Cartei Europene a Spaţiului Rural (Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a

Funcţia ecologică în condiţiile în care apărarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului

necesare şi în condiţii ecologice adecvate.

2.2 Evoluţia şi organizarea pe plan mondial a activităţilor de turism

efectivelor într-un număr mai redus de secţiuni.

2.3. Turismul rural în contextul economic actual

interacţiunilor dintre om şi mediu , arătând în modul cel mai vizibil

În procesul de apariţie şi formare a turismului rural este necesară cunoaşterea şi

bază şi să ocupe timpul liber al turiştilor, învăţarea unui minim vocabular de