Curs de

ISTORIE
ECONOMICĂ

Lector univ. drd. Doris-Louise POPESCU

Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu Facultatea de Ştiinţe Economice
 CAPITOLUL I

INTRODUCERE ÎN
ISTORIA ECONOMICĂ.
DEFINIŢIE, OBIECT ŞI METODĂ.
Ce este istoria economică?
Istoria economică/economiei reprezintă studiul
concret, istoric, al unor evenimente, fapte şi
fenomene economice, care s-au desfăşurat într-o
anumită perioadă, pe anumite teritorii sau pe plan
mondial.
Ce studiază concret
istoria economică?
Periodizarea istoriei economice
universale:
Epoca străveche:
străveche
(epoca pietrei, perioada comunei primitive).

Cronologic, epoca străveche este cuprinsă între momentul apariției omului

pe pământ și apariția scrierii (3,5/3 milioane î.Chr – 3.500/3.000 î.Chr).

- grupuri de vânători-culegători;
- mod de viaţă migrator;
- inventarea uneltelor (piatră,lemn, os);
- descoperirea focului

Revoluţia neolitică:

- sedentarizarea grupurilor de vânători-culegători;

- practicarea agriculturii și a creșterii animalelor;
- inventarea ceramicii;
- trecerea de la "economia " de tip prădalnic a grupurilor de vânători-
culegători la economia productivă: economie de subzistenţă
(naturală, de autoconsum).
- apariția trocului.
Epoca veche:
(epoca veche, epoca antică, epoca metalelor, antichitate, epoca sclavagistă).

De la apariția scrierii: 3.500/3.000 î. Chr – 476.

- iau naştere marile civilizaţii antice;

- agricultura continuă să reprezinte principala îndeletnicire;
- apar și se dezvoltă meșteșugurile legate de prelucrarea metalelor;
- începe să se dezvolte comerțul: se trece de la economia naturală
la economia de schimb.
Evul mediu: (epoca medievală, epoca feudală, feudalism).
Din sec. al V-lea, de la căderea Romei (Imperiul Roman de Apus) până în sec. al
XVI-lea (sec al XVII-lea, al XVIII-lea, început de sec. al XIX-lea).

feudalismul timpuriu: sec. V-sec. XI. Este momentul de consolidare a relaţiilor

feudale apărute după destrămarea sclavagismului. Predomină economia
naturală, fără schimb, bazată mai ales pe autoconsum în fiecare
gospodărie.

feudalismul dezvoltat: sec.XII – sec. XV. Caracterizat de maturizarea

relaţiilor de producţie feudale, mai ales odată cu apariţia meşteşugarilor,
comerţului şi oraşelor mai evoluate decât cele din sclavagism.

descompunerea feudalismului: sec.XV – XVI – XVII. Ca mod de organizare a

producției apar manufacturile. Existența acestora va facilita trecerea la
producția de fabrică, la industrializare (munca salariată, specializată, tot
ceea ce se produce este destinat schimbului).
Se conturează germenii relațiilor capitaliste, producându-se concentrarea
mijloacelor de producție.
Se dezvoltă noi clase sociale: burghezia și lucrătorii.
Epoca modernă:

Sec. al XVI-lea (sec al XVII-lea, al XVIII-lea, început de sec. al XIX-lea) – 1918.

 Revoluțiile moderne;
 Revoluția industrială;
 Contradicțiile dintre marile puteri;
 Primul război mondial;
 Formarea pieţei mondiale (a forţei de muncă, a bunurilor şi
serviciilor, a capitalului)>Economie de piaţă (capitalism).
Epoca contemporană: 1918 – în prezent.

 Refacere economică;
 Marea criză de supraproducție: 1929-1933;
 Al doilea război mondial: 1939-1945;
 Războiul rece: 1947-1991;
 Războiul contra terorismului: 2001-…;
 Economia europeană/globalizare;
 Economie de piaţă (capitalism)
 Economie centralizată (socialism).
 Criza financiar-economică: 2008-…
Periodizarea istoriei economiei
naţionale
Epoca străveche

Epoca veche: până după perioada stăpânirii

romane în Dacia (retragerea aureliană din 271),
sec.II-III e.n.
Perioada trecerii la feudalism:
sec.al II-lea - sec. al VIII-lea.

Este perioada în care evoluează limba şi poporul român într-

o confruntare deschisă şi dificilă cu popoarele
migratoare (procesul de etnogeneză).
Epoca medie: sec.al IX-lea – 1821.
Feudalismul timpuriu: sec.al IX-lea – sec la XIII-lea.

 relaţiile feudale sunt încă incipiente şi ele se dezvoltă prin diferenţierile din sânul obştei;
 se constată apariţia primelor formaţiuni statale româneşti (cnezate, voievodate);
 se conturează un început de viaţă urbană, se construiesc drumuri comerciale, etc.
 Maghiarii cuceresc Transilvania, în lupte cu cnezii şi voievozii români.

Feudalismul dezvoltat: sec.al XIV-lea – mijlocul sec. al XVIII-lea.

 prin diverse canale,relaţii, în spaţiul românesc încep să apară germeni ai sistemului

capitalist;
 formarea celor 3 Ţări Româneşti – relaţiile feudale se află în plină dezvoltare;
 în aceeaşi perioadă: până spre debutul sec.al XVI-lea (Micea cel Bătrân, Ştefan cel Mare
etc.) în spaţiul românesc se instaurează "suzeranitatea faţă de Imperiul
Otoman“,care se traduce prin tribut, exploatarea economică de către turci (sistemul
“Capitulaţiilor").

Destrămarea feudalismului şi dezvoltarea germenilor

relaţiilor capitaliste:1550-1774.
 Pacea de la Kuciuk – Kainargi (1774), în urma războiului ruso-turc din 1774, ridică o parte
din perdeaua monopolului turcesc asupra comerţului pe Marea Neagră;
 1821, Răscoala (Revoluţia) lui Tudor Vladimirescu;
 acumulare de capital, se amplifică producţia manufacturieră, comerţul capătă accente noi.
Epoca modernă: 1821-1918.

 1829: Pacea de la Adrianopol;

 Revoluţia de la 1848;
 1859: Unirea Principatelor (Moldova şi Muntenia);
 Reformele lui Alexandru Ioan Cuza;
 1866: prinţ străin (Carol I);
 1877: Războiul de independenţă;
 10 mai 1881: România devine Regat;
 Răscoala din 1907;
 1914-1918: primul război mondial (august 1916:
România intră în război);
 Pacea de la Versailles (1919).
Epoca contemporană: 1918 - în prezent.

 Perioada interbelică: 1918-1939.

 Refacerea economică;
 Marea Dezbatere;
 Reforma agrară;
 Prin noi înşine/Porţi deschise;
 Criza de supraproducție: 1929-1933.

 Al doilea război mondial: 1939-1945;

 Războiul rece: 1947-1991;
 Revoluția de la 1989;
 Integrarea europeană din 2007;
 Criza financiar-economică: 2008-…
 MITUL RARITĂŢII:
Problemă centrală a economiei.
Dinamica în timp şi dimensiunile actuale ale problematicii (din perspectiva
raportului nevoi/resurse).

The Gods Must Be Crazy I (1980)

 CAPITOLUL II

ECONOMIA FEUDALĂ ÎN TERITORIILE

ROMÂNEŞTI. FORMAŢIUNILE SOCIALE.
CĂILE APARIŢIEI ŞI DEZVOLTĂRII
FEUDALISMULUI ÎN CONDIŢIILE
SUZERANITĂŢII TURCEŞTI ŞI
ULTERIOR ALE SPARGERII EI
 Trăsături economice generale

 perioada cuprinsă între constituirea statelor feudale

românești Ţara Românească şi Moldova (sec.XIV) şi până la
1821, reprezintă o etapă esenţială în viaţa economică a
societăţii românești.

 Clasele sociale:

Boierii – erau iniţial consideraţi boieri toţi stăpânii de pământ,

mari sau mici. Răzeşul sau moşneanul – ţăranii liberi,
proprietari de mici loturi, tot boieri se chemau. De prin
secolul XVI, boieri sunt numiţi doar marii proprietari de
pământ.
Iobagii – vecini sau rumâni.
Orăşenii.
Robii.
Agricultura

 Economia: prezintă un caracter preponderent agrar.

Îndeletnicirea esenţială a locuitorilor este agricultura şi creşterea
vitelor.
 Cresc treptat suprafețele cultivate (inclusiv în baza defrișărilor)

Pătrund noi culturi: porumbul și cartoful

Tehnica: era cea folosită în restul Europei. Se foloseau pluguri cu

cuţite din lemn sau din fier şi se practica asolamentul bienal atunci
când, dintr-un teren, jumătate din suprafaţă se cultiva iar cealaltă
jumătate se afla în refacere, anul următor situaţia fiind inversă.
Se practică uneori şi asonamentul trienal, cu 3 câmpuri, de regulă
cereale de toamnă, culturi de primăvară şi păşuni.
Meşteşugurile

 Se remarcă faptul că, faţă de Muntenia şi Moldova, în

Transilvania, cu precădere în oraşele preponderent săseşti, se
vădeşte o activitate meşteşugărească mai puternică.

 Meseriile fundamentale în toate teritoriile sunt cele aflate în

legătură cu tăierea şi prelucrarea lemnului, a fierului, a
pieilor, a lânii ca şi în legătură cu alimentaţia, cu extragerea
sării, a pietrei, a aramei, etc.

 Morile de măcinat sunt destul de dese şi sunt acţionate

hidraulic precum şi teascurile, morile de tăbăcit, pivele şi
dârstele, ştezele, vârtoapele şi torcătoriile de lână. Sunt
întâlnite cuptoare pentru reducerea minereurilor, utilaje pentru
turnare, creuzete din lut, nicovale, ciocănaşe speciale atât
pentru fierăriile artizanale, potcovării cât şi în atelierele ceva
mai dezvoltate.
Producția

este reprezentată, în general, de grâne, viţă

de vie, pomicultură, se cresc şi exploatează
vite mici şi mari, albinăritul, se valorifică
peştele, la toate acestea se adaugă
exploatarea subsolului, în special extragerea
sării, urmată la mare distanţă de aur, fier,
aramă, plumb etc.
Comerţul
 Comerţul intern: în "târguri", apoi în oraşele constituite din
jurul lor, pe arii mari, cu mărfuri de largă căutare (produse agrare,
meşteşugăreşti, metalurgice, sare, peşte, textile, articole din import,
etc.)

Târgurile reprezentau, iniţial, locul unde se cumpărau şi se vindeau

produse, operaţiile de vânzare-cumpărare devenind apoi stabile ca
amplasament şi în continuă creştere ca suprafaţă – deci "târgurile" se
transformau tot mai mult în orăşele unde se desfăşura negoţul propriu-
zis şi unde îşi duceau viaţa cei implicaţi astfel. Ca urmare, "târgul" se
transformă într-o aşezare stabilă.
Târgurile dobândesc cu timpul o anumită specializare (de vite, grâne,
produse agricole), iar în alte situaţii există târguri multifuncţionale.
Prin stabilizarea târgurilor se naşte, în anumite situaţii, ORAŞUL, în
concepţia sa clasică. Oraşele pot fi localităţi dezvoltate având funcţii
comerciale şi care au rezistat în timp în condiţiile în care aceste funcţii
s-au dezvoltat spre deosebire de oraşele "cetate", multe din acestea
pierind în timp.
  Comerțul exterior
Importul
– se cunoaşte ca atare încă din vremea "privilegiilor comerciale" de pe
timpul lui Mircea cel Bătrân şi Alexandru cel Bun

-Se importau: stofe, ţesături, postav, mirodenii, vin grecesc dulce ,

untdelemn în burdufuri şi fructe exotice – de la măsline la lămâi şi
portocale

-Se mai importau: articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte gata

confecţionate, pe urmă obiecte manufacturate – cuţite, coase, seceri,
cuie, lacăte, clopote. Se importau arme: tunuri, puşti, pistoale.
Exportul

- se exportau, mai ales, materii prime şi produse agricole – în

general mărfuri cu volum mare şi valoare relativ mică

- se mai exportau: vite – boi, vaci, pe urmă oi, dar şi porci, cai

- se mai exportau: piei, blănuri, peşte, miere, ceară, grâu, sare

– transportată spre Dunăre – pe "Drumul Sării". Se exporta vin
(era faimos vinul de Cotnari).
Drumurile

schimburile dintre provinciile românești

sunt favorizate de existența unor
drumuri de legătură, acest fapt
contribuind semnificativ la evoluția
economică
Banii

- circulația bănească se intensifică

Răscoalele şi alte evenimente, mutaţii

În decursul secolelor, ţărănimea nu a rămas pasivă la

problemele economice cu care se confrunta. Aşa se explică:

1437 - Răscoala de la Bobâlna

1514 – Răscoala lui Gheorghe Doja
1784-1785 – Răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan
1821 – Răscoala (Revoluţia) lui Tudor Vladimirescu – marcând
sfârşitul epocii fanariote.

Să mai notăm că în 1775 – Bucovina este ocupată de Austria;

în 1812, în urma războiului ruso-turc încheiat prin pacea de
la Bucureşti, Basarabia este încorporată Rusiei ţariste.
 CAPITOLUL III

DEZVOLTAREA MONDO-ECONOMICĂ
MODERNĂ. REVOLUŢIA INDUSTRIALĂ
ŞI INDUSTRIALIZAREA EUROPEI
OCCIDENTALE, STATELOR UNITE,
RUSIEI, JAPONIEI. COMERŢUL
EXTERIOR ŞI POLITICA COMERCIALĂ
ÎN ECONOMIA MONDIALĂ ÎN ACEASTĂ
PERIOADĂ (SEC.XVIII-XIX)
 Revoluţia industrială

 Revoluţia industrială reprezintă procesul

complex al trecerii la maşinism şi la
dezvoltarea marii producţii mecanizate,
înlocuindu-se munca manuală prin maşini-
unelte. Revoluţia industrială va genera
schimbări profunde în structura
economică a lumii.
 ANGLIA

 Este prima ţară din lume ce a parcurs

revoluţia industrială devenind, chiar din
prima jumătate a secolului XIX (1780-
1830), "atelierul industrial al lumii".
Revoluţia industrială a început în industria
prelucrării bumbacului. De ce Anglia şi de
ce prelucrarea bumbacului?
 la sfârşitul secolului al XVII-lea şi în prima jumătate a secolului
al XVIII-lea, Anglia avea o industrie manufacturieră dezvoltată,
ale cărei produse erau cerute consistent atât pe piaţa internă cât
şi în afară, având în vedere şi sistemul de colonii al Angliei, în
formare.
 avea un învăţământ dezvoltat, cu universităţi – Oxford, Glasgow,
Cambridge, etc. – demonstrând o veritabilă propensiune şi către
latura realistă, practică, a ştiinţelor tehnice şi exacte.

 avea specialişti de bună calitate.

 Aducea, sau putea să aducă din afară, din coloniile în constituire,

materii prime, materiale, la preţuri foarte scăzute.

Nu numai că astfel se simţea acut nevoia unui "salt înainte" în

domeniul producţiei, dar erau create şi condiţiile pentru
realizarea unui asemenea salt. Iar industria uşoară, textilele,
foarte aproape de consum, reprezentau, domeniul cel mai propice,
cel mai oportun.
Momentele semnificative în acest sens pot fi considerate:
 inventarea de către John Kay a suveicii zburătoare, în
1733;

 inventarea maşinii de tors de către John Hargreaves, în

1765;

 inventarea de către R.Arkwright a maşinii mecanice de

filat, în 1769;

 inventarea de către Samuel Crompton a maşinii de cardat,

în 1785;

 în 1804, Cartwright inventează războiul mecanic de ţesut.

Trebuiau, acum, maşini pentru producerea
maşinilor, maşini din fier rezistente la o nouă
sursă de energie pe potriva capacităţilor
necesare, "mişcare" care nu va întârzia să apară.
Nici transporturile tractate animal şi astfel de
mic tonaj nu mai satisfăceau cererea. Nu se
putea transporta minereul de fier, cărbunele, în
cantităţi industriale, cu … căruţa. Apar, deci, noi
şi noi elemente ale revoluţiei industriale. Aşadar:

În 1784, James Watt perfecţionează maşina cu

aburi descoperită în 1690 de către francezul
Papin. Aceasta va furniza o nouă forţă motrice în
dezvoltarea producţiei industriale. Ca urmare, va
creşte puternic producţia şi productivitatea
muncii.
Din industria textilă, revoluția industrială se
va extinde și va contribui la dezvoltarea
industriei grele: metalurgia, siderurgia

Dezvoltarea transporturilor
- construirea de căi ferate
- vasul cu aburi
Un rol important în industrializarea Angliei îl are Imperiul Colonial Englez
(pe urmă Britanic). Principalele momente ale construirii acestuia sunt:

în 1763, Anglia va lua Franţei Canada, jumătate din Louisiana şi o parte

din India

în 1815, Anglia dobândeşte Malta, Insulele Ionice, Colonia Capului,

Ceylon-ul şi alte teritorii

până la sfârşitul secolului XIX-lea Anglia va ocupa integral India

în 1878, englezii iau în stăpânire Cipru

în 1882, ocupă Egiptul, după ce în 1874 Anglia dobândise controlul deplin

asupra Canalului de Suez

în 1885, cuceresc Rhodesia, Kenia, Uganda, Sudanul

în Asia pun stăpânire pe Belucistan, Malacca, Birmania, Afganistan.

 Franța

Maşinile unelte se răspândesc între

1815-1870 în industria textilă, apoi
în metalurgie, producţia de maşini,
industria zahărului.

Blocada continentală 1806-1815

 Germania

revoluţia industrială a început în deceniul 5 al

secolului XIX şi a durat până în "1900".
Factorul decisiv în realizarea revoluţiei
industriale l-a constituit Uniunea Vamală
constituită din iniţiativa lui Friederich List,
cu Prusia "în centru", în 1819.

Până în 1836, au intrat toate statele germane

– afară de Austria – în această Uniune.
Industria naţională, industrializarea încep
să facă progrese abia după Unificarea
statelor germane, normal, desfiinţându-se
vămile şi consolidându-se şi dezvoltându-se
piaţa internă.
 SUA
JAPONIA
RUSIA
 Efecte-trăsături ale
industrializării marilor state
capitaliste
1. Adâncirea decalajelor dintre aceste ţări şi restul statelor lumii

2. Împărţirea globului în state puternic industrializate, cu o

activitate puternic industrializată, şi ţări slab dezvoltate, cu o
activitate bazată mai ales pe extracţia de materii prime, pe
realizarea de materii prime agricole, etc.

3.Accentuarea astfel a unui schimb de mărfuri neechivalent, căruia

ţările slab dezvoltate îi făceau tot mai greu faţă.

4. Decalajele economice între state se reflectă şi în ce priveşte

decalajele în nivelul de trai, în general, al populaţiilor
respective.

5. Se desfăşoară confruntări pentru împărţirea şi reîmpărţirea lumii,

economică şi politică.
 CAPITOLUL IV

DEZVOLTAREA ECONOMICĂ A
ŢĂRILOR ROMÂNE ÎN PERIOADA DE
ÎNCEPUT A CAPITALISMULUI
(DECENIILE 3 – 7 SEC.XIX)
 Evenimente generale ce au
influenţat progresul Ţărilor
Române

Congresul de la Viena, din 1815: consfinţeşte dominaţia în Europa a Marilor

Puteri (Anglia, Rusia, Austria, Prusia).

Convenţia de la Akerman, în 1827, între Turcia şi Rusia, care prevedea:

- alegerea în Principate a domnilor pământeni;
- scutirea de tribut pe 2 ani;
- liberalizarea comerţului extern, cu obligaţia asigurării cu grâne a Porţii.

În 1829: Pacea de la Adrianopole, în urma războiului ruso-turc. Este

recunoscut dreptul şi al altor ţări de a se face comerţ pe Marea Neagră,
ceea ce a însemnat spargerea definitivă a monopolului turcesc pe Marea
Neagră. După Pacea de la Adrianopole, se obţin pentru Principate:
autonomia administrativă; restituirea către Ţara Românească a cetăţilor
din stânga Dunării, respectiv Turnu, Giurgiu, Brăila; se confirmă libertatea
comerţului nostru exterior fără obligaţia expresă a aprovizionării
Constantinopolului.

Revoluția de la 1848
Populaţia
În 1859, în Ţara Românească, Dionisie Pop Marţian organizează şi realizează un
recensământ care arată că aici existau 2.400.921 locuitori.

În Moldova, Ion Ionescu de la Brad organizează şi realizează şi el un recensământ

care arată că existau 1.464.927 locuitori.

În 1820, în Moldova fuseseră 500.000 locuitori, iar în Ţara Românească 829.000

locuitori.

În Transilvania, recensământul din 1784, fără Banat, Crişana şi Maramureş, arată că

aici trăiau 1.366.678 locuitori. Tot în 1784, cu Banat, Crişana şi Maramureş, în
Transilvania trăiau 2.294.613 locuitori. În marea lor majoritate, erau români.

În 1857 se organizează un alt recensământ pentru Transilvania fără Banat, Crişana,

Maramureş al cărui rezultat arată că pe acest teritoriu locuiau 1.920.618
locuitori, în foarte mare parte români.

Aşadar, Ţările Româneşti – minus respectivele teritorii – aveau mai mult de 6 milioane
locuitori.
Agricultura
Cea mai mare parte a suprafeţelor agricole era însămânţată cu cereale. Pe
primul loc era porumbul, care – aminteam – a pătruns mai târziu, dar
s-a extins repede datorită condiţiilor climatice favorabile şi pentru că
nu era cerut, ca haraci, de Poarta Otomană.

Suprafeţele cultivate cu grâu erau mai mici decât cele cultivate cu

porumb, însă, datorită cererii sporite la export, acestea au o tendinţă
crescătoare. Grâul se cultivă în general pe terenurile boiereşti, iar în
Moldova va fi mai bun calitativ decât în Ţara Românească. În Moldova
se răspândeşte tot mai mult secara şi, pe urmă, meiul.

Din primele decenii ale secolului trecut se introduce cartoful. Mai întâi, în
Moldova de Nord. La început era privit cu neîncredere, însă îşi
dovedeşte în timp utilitatea.

După 1830 se răspândeşte cultura de floarea soarelui. Ulterior se cultivă

tot mai mult plantele tehnice (in, cânepă, tutun).

Legumele pătrund în special datorită apariţiei în ţara noastră, în secolul

trecut, a bulgarilor şi sârbilor.
Creşterea animalelor

În deceniul 3-7 al secolului XIX, animalele au reprezentat

una dintre marile bogăţii ale ţării. Procesul fusese
încetinit în sec.XVIII, mai ales în creşterea ovinelor. În
sec.XIX se menţine aceeaşi tendinţă defavorabilă, în
special din cauza micşorării păşunilor în favoarea
culturilor cerealiere, din cauza lipsei unor culturi
sistematice de plante furajere, lipsei de construcţii
pentru adăpostirea în bune condiţii a vitelor, sărăcirii
generale a gospodăriilor ţărăneşti. Această ocupaţie de
creştere a animalelor este însă stimulată, favorizată de
înlăturarea monopolului turcesc asupra exporturilor țărilor
române
Randamentele
Variaţia recoltelor şi producţiilor, mai ales din cauza condiţiilor climaterice care nu
pot fi stăpânite prin tehnologii corespunzătoare, oscilează între "bune",
"catastrofale" şi "proaste". De exemplu, între 1831 şi 1851 în Ţara
Românească au fost 4 recolte dezastruoase din care una catastrofală, 9
recolte slabe, 2 mediocre şi 7 bune. Lucrările agricole se fac cu mijloace
primitive: plugul de lemn, care foarte rar are cuţitul de fier. Întreţinerea
culturilor este slabă, rareori se fac două praşile. Se practică, în general,
asolamentul natural, respectiv anual.

Pe unele moşii se importă, începând cu anul 1835, "maşini de plug" din Austria.
După 1851, apar câteva maşini de treierat, pe urmă batoze cu vapori (în
Mehedinţi, în 1866, erau 12). Mai existau în Moldova, prin Dorohoi şi
Botoşani, etc.

În 1853 se înfiinţează la Pantelimon – Bucureşti, Şcoala de Agricultură. După

1860 şcoala organizează expoziţii agricole. Dintre personalităţile
reprezentative care organizează şi participă la asemenea activităţi îi putem
aminti pe P.S.Aurelian şi Ion Ionescu de la Brad.
Producţia industrială
o 1. Producţia meşteşugărească – în această perioadă se
caracterizează prin:
o destrămarea breslelor. Ca urmare a lărgirii pieţei interne,
breslele cu îngrădirile lor rigide în organizarea producţiei şi
desfacerii mărfii se vădeau ca o frână în calea progresului;
o concurenţa atelierelor – bazate pe cooperaţia simplă – sau a
manufacturilor;
o producţia industriei casnice ţărăneşti, care este un accesoriu al
gospodăriilor ţărăneşti. Domeniile în care industria casnică este
întâlnită mai des sunt: textilele; pânzele de in, cânepă, ţesături
de lână; confecţiile (ii, fote, brâuri, etc.); confecţii din piele
(chimire, opinci, veste); ceramică; împletituri de nuiele şi paie;
o producţia casnică este atrasă de piaţă, o mare parte din
rezultatele, din produsele ei sunt destinate pieţei şi o mare parte
din materia primă este cumpărată de pe piaţă.
o Toate acestea reprezintă primul stadiu al dezvoltării
capitalismului în industrie, în alte domenii. Ele sunt o formă a
producţiei de mărfuri bazată pe proprietatea privată asupra
uneltelor de muncă şi bazată pe munca salariată.
o 2. Manufacturile reprezintă un stadiu mai avansat al
producţiei capitaliste caracterizată încă prin
dominaţia muncii manuale. Ele pregătesc trecerea la
marea industrie maşinistă. La noi, manufacturile nu
au jucat rolul economic important din numeroase ţări
apusene. Ele nu au ajuns la un stadiu ridicat de
dezvoltare. Existau manufacturi cu precădere în
producţia alimentară şi textilă.
o La mijlocul sec.XIX, în Moldova, la Galaţi, era
o manufactură care folosea 150 lucrători, ce
producea postav. De asemenea, era un atelier de
produs ambarcaţiuni fluviale la Galaţi, la Tg.Jiu o
manufactură de ceramică, etc. Se aduceau
specialişti din Transilvania – unde manufacturile erau
mai dezvoltate – din Austria, Polonia, Silezia.
o 3. Primele elemente ale producţiei de fabrică
o Înspre 1850, întârzierea faţă de apus datorată stării generale politice şi
economice a Ţărilor Române (cu precădere Muntenia şi Moldova, dar nu numai), dominaţiei
("suzeranităţii") otomane, menţinerii relaţiilor feudale, lipsei de forţă de muncă calificată,
lipsei unei politici de stat, de sprijinire de către stat, lipsei de infrastructuri, etc. începe
să-şi facă tot mai mult simţită prezenţa.
o În 1849, este menţionată la Iaşi prima moară cu aburi.
o În 1853, la Bucureşti exista moara sistematică cu aburi şi valţuri, cu maşini
importate de la Viena (Moara Gh.Asan). Acest tip de mori se generalizează, apărând la
Brăila, Galaţi, etc. În 1863, existau 33 mori mecanice, dintre care 17 în Moldova.
o Producerea alcoolului se realiza cu velniţe mecanice şi se obţinea prin folosirea ca
materie primă a cerealelor şi cartofilor precum şi a reziduului utilizat la îngrăşatul
animalelor. În 1855 erau 114 ateliere în care se obţinea alcool.
o Fabrici de textile existau atât în Ţara Românească cât şi în Moldova.
o În 1860 manufacturile de postav începuseră a se transforma în fabrici. În 1852,
la Neamţ, o fabrică de postav. Tot în Neamţ, Mihail Kogălniceanu înfiinţează o fabrică de
postav în 1854, cu maşini cu abur importate din Austria.
o Materiale de construcţii. Existau fabrici de cărămizi şi ţigle la Iaşi, Focşani,
Bucureşti. În 1849 Dimitrie Cantacuzino înfiinţează pe moşia sa de la Grozeşti prima
fabrică de sticlă, care în 1874 avea 78 de lucrători.
o Extracţia petrolului. Primul foraj cu sondă pentru extragerea păcurii se face la
Mosoarele, lângă Târgu Ocna. În 1857, fraţii Teodor şi Marin Mehedinţeanu au construit
lângă Râfov (Ploieşti) o mică rafinărie, iar petrolul lampant obţinut s-a folosit la iluminatul
Ploieştiului, fapt meritoriu pentru acel timp în care mari oraşe europene nu erau luminate
astfel. Existau distilerii de petrol la Ploieşti şi Ploieştiori.
o Ateliere mecanice mai mari – proprietăţi de stat: 1863 – Arsenalul armatei; 1832 –
Ion Heliade Rădulescu înfiinţează o tipografie care ulterior cedează maşinile tipografiei
Ministerului de Război, înfiinţată în 1860; existau, de asemenea, Tipografia Statului
precum şi cea a Mitropoliei.
Transporturile

Starea lor proastă a fost o frână puternică în dezvoltarea

Principatelor şi, pe urmă, a României. Principalul drum ce
străbătea Ţara Românească era Turnu Severin – Craiova –
Slatina – Piteşti – Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Râmnicu Sărat
– Focşani. Era vorba de un pat de pietriş cu şanţuri de
scurgere a apei pe de lături.

"Şoseluirea" drumurilor moldovene se realizează mai repede

decât a celor muntene.

Se deschid perspective pentru construirea "drumurilor de fier".

În 1869 este astfel inaugurată prima linie pe distanţa
Bucureşti-Filaret – Giurgiu.
Sistemul de poştă

În fiecare din cele două ţări exista o reţea a serviciului de

poştă, căruţe de transport şi staţii pentru schimbul
cailor. Ceva mai târziu este înfiinţat serviciul de diligenţă
pentru transportul călătorilor, pachetelor, scrisorilor,
banilor

Existau şi transportatori particulari, numiţi harabagii.

Construcţiile

În 1860, doar jumătate din marile clădiri

ale oraşelor (Bucureşti, Iaşi, Brăila,
Galaţi) din Ţara Românească şi Moldova
erau din zid, restul fiind din lemn sau
pământ.
Comerţul interior şi exterior
Comerţul interior

-bâlciuri sau iarmaroace sau târguri.

-se dezvolta, însă, tot mai mult, "comerţul permanent". În magazine se vindea
atât marfă produsă în ţară cât şi din import.
-se dezvolta şi comerţul ambulant, cu precădere pe uliţele oraşelor mai mari.
După 1830, ca urmare a Regulamentului Organic, se desfiinţează vămile în
interiorul Ţării Româneşti şi Moldovei, şi mai apoi dintre aceste ţări surori
(1835).
-Se desfăşoară un comerţ permanent între Ţara Românească şi Transilvania,
iar Braşovul şi Sibiul au fost în permanenţă pieţe româneşti. Importantă
pentru fenomenul comercial este transhumanţa, prin care oierii
transilvăneni coborau primăvara, cu turmele de oi, în sudul ţării.

Comerţul exterior se dezvoltă după 1829 (amintita Pace de la Adrianopole),

atât cel cu Turcia care se desfăşoară acum la preţul pieţei, sau mai
aproape de el, dar şi cel cu Austria, Anglia, Franţa, Rusia, Prusia,
Piemont, Neapole.
 CAPITOLUL V

ECONOMIA TRANSILVANIEI ÎN
DECENIILE 3-7
ALE SECOLULUI XIX
Deşi economia Transilvaniei s-a dezvoltat în
cadrul statului austriac, stat care a
rezervat acestei provincii româneşti rolul
de piaţă de desfacere pentru mărfuri
industriale austriece şi piaţă de
aprovizionare cu materii prime industriale,
legăturile economice ale Transilvaniei cu
celelalte Ţări Române au crescut
continuu. Evoluţia economică este
asemănătoare cu cea din aceste Ţări
Româneşti.
 CAPITOLUL VI

DEZVOLTAREA ŞI
CONSOLIDAREA ECONOMIEI
ROMÂNIEI DE LA 1877 PÂNĂ LA
PRIMUL RĂZBOI MONDIAL
 Cucerirea independenţei de stat de la 1877
va conferi o poziţie favorabilă afirmării
internaţionale a ţării şi a economiei
naţionale.

 Se deschid perspective noi pentru

modernizarea structurilor economice,
sociale, politice, culturale, pentru
organizarea lor pe temelii moderne, pentru
înviorarea activităţii economice şi
practicarea unei politici economice
independente
 Principala frână în calea dezvoltării
industriale a fost aplicarea, până în
deceniul 9 a sec.XIX, a politicii
economice a "liberului schimb“
(Mesajul domnesc, 1859), nepotrivită
atunci în condiţiile în care industria
românească era slab dezvoltată iar
maşinismul abia îşi făcuse apariţia.
Convenţia cu Austro-Ungaria din 1875

prevedea ca România să îşi plaseze în Austro-Ungaria producţia

agrară, iar aceasta din urmă, pe bază de reciprocitate,
beneficia de scutiri şi de reduceri ale taxelor vamale pentru
produsele sale industriale pe care le plasa pe piaţa
românească. Industria românească, livrând la preţuri ceva
mai ridicate şi fără ca cineva să ia în calcul o perioadă, o
strategie a dezvoltării naţionale, nu a putut rezista
concurenţei austro-ungare şi, ca urmare, un număr însemnat
de întreprinderi şi-au încetat activitatea. Convenţia cu
Austro-Ungaria avea însă şi o cotă pozitivă, ea afirma
dorinţa de independenţă a României într-o perioadă în care
aceasta se pregătea să-şi cucerească independenţa de stat.
LEGILE PROTECȚIONISTE
În 1882, este dată o lege în favoarea industriei zahărului, prin care se acordă fabricanţilor de zahăr o primă de 0,16 lei
pentru fiecare kg de zahăr produs şi 0,20 lei pentru fiecare kg de zahăr exportat.
o  În 1891, odată cu aplicarea tarifului vamal general, se ridică taxele vamale la zahărul importat cu 0,35
lei/kg.
  În 1885, printr-o altă lege protecţionistă se încurajează fabricarea ţesăturilor, sforilor şi sacilor de iută, se
încurajează tăbăcăriile şi industria pielăriei. Bunăoară, pentru tăbăcării şi pielărie, se elimină taxele vamale la importul
tananţilor.
o Se creează, de fapt, un curent protecţionist pentru toate ramurile industriale. În 1884, la Iaşi, are loc un
Congres economic unde s-a cerut denunţarea Convenţiei cu Austro-Ungaria şi propagarea protecţionismului pentru
întreaga industrie. În 1886, Convenţia cu Austro-Ungaria este denunţată de statul român.
o Din 1894, se aplică un tarif vamal general protecţionist. Acesta prevedea:
o regim vamal protecţionist pentru materiile prime existente în ţară şi pentru produsele ce se fabricau sau se puteau
fabrica în întreprinderile autohtone;
o scutirea de taxe la export pentru materiile prime pe care România le avea în cantităţi suficiente şi pentru produsele
industriale;
o taxe de import reduse pentru materiile prime necesare industriei, economiei naţionale şi pentru producţia industrială de
care industria naţională avea nevoie pentru echiparea ei tehnică.
o În 1887, e dată legea "Măsuri generale pentru a veni în ajutorul industriei naţionale". Aceasta prevedea că
orice persoană din ţară sau străinătate putea să înfiinţeze o întreprindere industrială care să beneficieze de avantajele
create de lege cu condiţia să dispună de un capital de 50.000 lei, să întrebuinţeze 25 lucrători/zi (ulterior s-au
menţionat 12 lucrători), cel puţin 5 luni pe an, să folosească maşini şi mijloace tehnice perfecţionate care să fie
conduse de oameni specializaţi. Această lege oferă condiţii pentru dezvoltarea industriei de fabrică, maşiniste în care să
fie folosită forţa de muncă calificată. Prin legea de mai sus erau acordate avantaje tuturor categoriilor de
întreprinzători prin:
o acordarea cu titlu de proprietate pentru români – sau în posesiune până la 90 ani pentru străini – a unei suprafeţe de
pământ din proprietatea statului sau a comunelor, de 1-5 ha;
o scutiri de impozite directe către stat, judeţ sau comună şi de taxe pentru importul de maşini, instalaţii, accesorii şi
materii prime;
o reduceri de taxe pe căile ferate pentru transportul mărfurilor de la fabrică la destinaţie şi a instalaţiilor şi materiilor
prime necesare fabricilor respective;
o prioritate la furniturile statului pentru întreprinderile astfel create.
o
  În 1904, este adoptat un nou tarif vamal ce va fi aplicat din 1906. În 1905, este promulgată "Legea
generală a vămilor" prin care se stabilesc suprataxe sau chiar prohibirea mărfurilor importate din ţările ce
luau măsuri similare împotriva mărfurilor româneşti exportate.
  În 1906 este dată o lege pentru încurajarea industriei textile prin care fabricanţii de produse textile
erau scutiţi de taxe vamale la importul de in şi cânepă cu condiţia ca acest import să scadă anual cu
10%, astfel încât în al zecelea an de la apariţia legii întregul consum de fire de in şi cânepă să fie
satisfăcut din producţia indigenă.
  Tot în 1906, este dată "Legea asupra brevetelor de invenţiuni" care prevedea anularea brevetului care
în timp de 4 ani de la data la care a fost acordat nu a fost exploatat efectiv prin crearea întreprinderilor
industriale care să fabrice obiectul brevetat.
  În 1912, este dată "Legea pentru încurajarea industriei naţionale" pentru toate întreprinderile
industriale, inclusiv fabricanţii de bere, alcool şi făină. Ea a acordat înlesniri pentru:
o toate întreprinderile cu minim 20 lucrători sau maşini puse în funcţiune de orice motor de cel puţin 5 cai
putere;
o meseriaşii ce întrebuinţau cel puţin 4 calfe sau meşteri;
o societăţile cooperative de meseriaşi, cu un capital de cel puţin 2.000 lei, legal constituite şi care
întrebuinţau minim 10 lucrători sau asociaţi;
o societăţile cooperatiste săteşti;
o întreprinderile ce foloseau fie la un loc, fie la domiciliu, 20 lucrători în industria casnică.
o Principalele avantaje pentru toate asemenea întreprinderi erau:
o 5 ha pentru construcţia fabricii;
o folosirea gratuită a căderilor de apă şi a râurilor;
o scutiri de taxe vamale pentru importul de maşini, accesorii, instalaţii necesare înfiinţării sau extinderii
întreprinderilor;
o reducerea taxelor (tarifelor) pe căile ferate pentru transportul produselor, materiilor prime şi maşinilor;
o scutirea de orice impozite directe către stat, judeţ sau comună afară de obligaţia de a plăti statului 3-
6% din beneficiul net anual.
INDUSTRIA
 S-au dezvoltat puternic întreprinderile naţionale; între
1866-1887 numărul mediu anual de fabrici înfiinţate era de
8,2; între 1887-1893 era de 14; între 1893-1906 era de
18.
 Potrivit unei anchete industriale din 1901-1902, mărimea
întreprinderilor din industria românească era
următoarea:vezi tabel

 În perioada până la primul război mondial se creează noi

condiţii pentru dezvoltarea industriei. Se va înregistra o
răspândire mai accentuată a maşinismului, un ritm mai
intens de creştere a producţiei industriale şi amplificarea
măsurilor de politică economică protecţionistă.
AGRICULTURA

 se caracterizează printr-o distribuţie a

proprietăţilor care nu stimula la nivel posibil şi
necesar producţia.

 Repartiţia pământului arabil în România veche, la

recensământul din 1895:vezi tabel

 Faţă de România Veche, în Transilvania proporţia

între proprietatea mică şi mijlocie, pe de o
parte şi proprietatea mare este mai raţional
realizată: vezi tabel
 CAPITOLUL VII

ECONOMIA TRANSILVANIEI SUB

REGIMUL DUALIST
În 1867 – încheierea acordului "dualist" între
politicienii austrieci şi unguri, acreditând un
cadru politic pentru întregul imperiu,
respectiv aşezarea pe aceeaşi treaptă a
Austriei şi Ungariei dar şi inferiorizarea
acută a celorlalte populaţii ale imperiului,
printre care şi cea de naţionalitate
română, esenţial majoritară în Transilvania.
Economic vorbind, în condiţiile dualismului, datorită păstrării
sistemului vamal unic, burghezia austriacă şi-a menţinut
garanţia desfacerii mărfurilor sale pe piaţa Transilvaniei,
iar moşierimea ungară şi-a menţinut şi dezvoltat garanţia
desfacerii produselor sale agrare pe piaţa întregii monarhii.
În asemenea condiţii, industria din Transilvania, Banat şi
Crişana, în speţă industria cu capital românesc s-a
dezvoltat numai în limitele acestor interese care depăşeau
sensibil puterea ca atare a întreprinzătorilor români.
Frânarea dezvoltării economiei capitaliste în sânul naţiunii
române prin promovarea unei politici de subjugare, de
îngrădire economică a naţiunii române s-a petrecut tocmai în
acest cadru. Burghezia română va pierde treptat din
poziţiile sale în industrie, rămânând aproape în afara
industriei mari, cantonându-se mai ales în industria mică,
prin sprijinul cu capital oferit de societăţi de credit
româneşti.
 CAPITOLUL VIII

ECONOMIA ROMÂNIEI ÎN
VREMEA PRIMULUI RĂZBOI
MONDIAL
Economia României în preajma primului
război mondial
În preajma primului război mondial, economia României avea
un caracter precumpănitor agrar, cu o industrie pe primele
trepte de dezvoltare a producţiei maşiniste şi, practic,
reitera aceleaşi trăsături ca la sfârşitul secolului XIX. Sub
numeroase aspecte însă, paşii înainte de drumul dezvoltării
industriei s-au făcut în bună măsură, în aceşti 14 ani de
sub Regele Carol I, domnie care, în general (cu excepţia
Convenţiei cu Austro-Ungaria) a favorizat întreprinzătorii
români, le-a creat înlesniri pentru afirmare

Între 1901-1914, ca expresie generală a dezvoltării,

produsul social al ţării va creşte într-un ritm, anual, de
7,5%, iar venitul naţional de 5,6%. Se extinde maşinismul,
se introduc hotărât tehnici industriale ale timpului.
 Industria României va purta, totuşi, puternic, pecetea unei slabe
dezvoltări, a unei productivităţi mai scăzute şi, de asemenea, a unei insuficiente
valorificări a resurselor naţionale.

 Între 1912-1913 – industria participa cu numai 25% la crearea produsului social (20% -
1901) în vreme ce agricultura participa cu 60% (65% - 1901).

 Structura industriei în 1914

49% - industria alimentară şi uşoară;
29% - rafinarea petrolului;
14% - materiale de construcţii şi lemn;
8% - metalurgie şi energie.

 Industria naţională satisfăcea necesităţile interne numai la petrol, zahăr, ciment,

produse textile, pielărie, etc.; necesităţi interne care la rândul lor erau reduse.
Maşinile şi utilajele, în schimb, se importau în proporţie de 98%. Ca urmare a unui grad
de valorificare scăzut, se importau destul de mult şi uleiuri minerale, hârtie, produse de
calitate mai ridicară şi unele produse alimentare de calitate superioară – "delicatesuri".

 Productivitatea muncii: Era de câteva ori mai mică decât în ţările dezvoltate. Prin
prisma decalajelor în ce priveşte producţia industrială, se constituie acum şi se
consolidează (aspect negativ) decalaje importante faţă de aceste ţări, în domeniul
productivităţii (se vădeau efectele condiţiilor politice şi economice ("suzeranitatea") din
secolul XIX, lipsa unei reale revoluţii industriale, debilitatea dezvoltării în România
confruntată cu soliditatea dezvoltării la marile puteri, etc.).
Producţia în agricultură

 Avea un pronunţat caracter cerealier. Cerealele

reprezentau în suprafaţă cultivată a ţării –
81,4%, plantele industriale 2,7%, viile şi
legumele – 5,6%. Un astfel de tablou relevă o
slabă valorificare a terenurilor agricole
caracteristică aspectului sezonier al procesului de
muncă, o slabă eficienţă a muncii.
 Agricultura era considerabil dependentă de
condiţiile naturale. Era vorba de o agricultură
lipsită de un inventar tehnic perfecţionat, fără
amenajările funciare şi de terenuri (teritoriu)
necesare. Erau multe soluri mlăştinoase,
sărăturoase, îngrăşămintele se practicau timid,
etc.
Stabilimente industriale, financiar-bancare

 Majoritatea lor se constituia din ateliere ale

cooperativelor capitaliste simple, din manufacturi
şi mai puţin din fabrici ca atare.
 Sistemele bancar şi de credit erau în formare şi
consolidare – 32 unităţi bancare (inclusiv Banca
Naţională). Capitalul străin reprezenta 60% din
totalul capitalului bancar. Industria petrolieră,
forestieră, a zahărului erau dominate de capital
străin.
PRIMUL RĂZBOI MONDIAL 1914-1918

 Tripla Alianță
 Tripla Înțelegere
Perioada neutralității

 în Consiliul de Coroană de la Sinaia – 3 august 1914 – au fost respinşi cei care

susţineau alăturarea de Puterile Centrale şi aşa-numitele obligaţii ale României
stabilite în cadrul unor acorduri secrete între Carol I şi Wilhelm II, precizându-se că
aceste acorduri erau nefuncţionale întrucât clauza lor principală nu a fost respectată:
nu Austro-Ungaria sau Germania fuseseră atacate, ceea ce implica obligaţia României
de a li se alia, ci chiar ele atacaseră întâi.

 în ţară se profila, cum era şi firesc, în tot mai mare măsură, tot mai puternic, un
curent de opinie în favoarea Antantei şi a intrării cât mai grabnice a României în
război alături de ea.

 cu înţelepciune, având în vedere, mai ales, posibilităţile României, s-a ales soluţia
"neutralităţii", speranţele fiind îndreptate însă spre Antantă. În fapt, în întreaga
perioadă a neutralităţii, cercurile guvernamentale au dus tratative secrete pentru a
obţine de la Antantă, în schimbul intrării în război alături de ţările respective,
condiţii cât mai bune şi anume: recunoaşterea idealului naţional (a României Mari) şi
sprijin armat din partea ţărilor şi armatelor Antantei.

 la 15/28 august, 1916, România va renunţa la starea de neutralitate şi va declara

război Austro-Ungariei, un război drept, naţional, fără intenţii de cotropire, un
război menit să reîntregească ţara în teritoriile ei fireşti.
ECONOMIA ÎN PERIOADA NEUTRALITĂȚII

 Ramurile industriale, respectiv firmele, care exportau, nu mai aveau unde, în lume fiind
război şi graniţele fiind închise. Asemenea activităţi au fost rupte de pieţele lor
tradiţionale de desfacere, mai ales industria petrolului, forestieră, morărit. Practic, din
acest motiv, s-au blocat imense capacităţi de înmagazinare în rezervoare şi magazii,
fapt ce a avut ca urmare restrângerea extracţiei, producţiei şi a prelucrării de
produse.

 Statele dezvoltate vor introduce puternice restricţii la exportul lor, astfel încât
economia românească nu va mai putea importa maşini, utilaje, etc. Ca atare, stocurile
existente astfel vor fi dosite şi speculate, producând, în bună măsură, penibila tagmă a
"îmbogăţiţilor de război". Aceasta va fi "alimentată" şi de "speculanţii de produse
agricole", care exportau grâu posibililor duşmani.

 Înzestrarea armatei era insuficientă – fusese concluzia controlului oficial din august-
decembrie 1914. Lipseau mijloacele moderne, artileria grea şi de munte, dar şi o serie
de mijloace clasice de luptă: puşti, mitraliere, tunuri şi muniţie pentru ele. Existau doar
3 întreprinderi specializate, toate în Bucureşti, care fabricau armament, respectiv
Arsenalul Armatei, pirotehnia de la Cotroceni, pulberăria de la Dudeşti. Aceste
întreprinderi lucrau la întreaga lor capacitate, dar nu puteau acoperi nevoile armatei.

 Măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei.

Intervenţia statului: în aprilie 1915 se înfiinţează "Comisia Tehnică Industrială",
transformată, în noiembrie 1915, în "Direcţia Generală a Muniţiilor". Totuşi, nu se
atinge scopul unei înzestrări corespunzătoare a armatei. Unii întreprinzători, din păcate,
au folosit acest prilej pentru a se îmbogăţi pe seama bugetului de stat, a "comenzilor
de stat", în sensul că luau banii şi fie nu onorau comenzile, fie nu le onorau la timp, fie
le onorau cu produse de calitate proastă. Intervenţiile şi anchetele oficiale nu rezolvau
prea mare lucru. Aşadar, România a intrat în război, din punct de vedere militar, slab
pregătită şi slab asigurată cu materiale, o logistică total necorespunzătoare.
 Agricultura în vremea neutralităţii. În 1914, recolta va fi
mediocră, iar în 1915 va fi o recoltă bună. Statul va interveni
pentru a înlesni comerţul exterior, respectiv exportul cu produse
agricole, şi tocmai în acest cadru se vor profila marii îmbogăţiţi
de război, de care am amintit.

 Se vor face numeroase afaceri cu străinii, austrieci, germani,

ş.a., mai ales cereale şi petrol. Comerţul exterior al ţării va
scădea abrupt ca volum fizic, de la 4,57 milioane tone în 1913 la
1,413 milioane tone în 1915. Importul scade de la 1,374 milioane
tone la 290,6 mii tone în 1915.
Economia României după intrarea ţării în
război

Coordonate economice. În teritoriile ocupate, cea mai mare
.

parte a ţării în afară de Moldova – se vădeşte jaful cumplit

practicat de ocupanţi.
 Armata românească a practicat unele mici distrugeri
"strategice" în retragere, dar, economic, acestea au reprezentat
doar câteva procente din totalul distrugerilor provocate de
inamici şi ocupanţi.
  În Moldova, unde se retrăsese armata, la populaţia locală
se adaugă peste 2 milioane de soldaţi români şi ruşi, câteva sute
de mii de refugiaţi, cât şi prizonierii şi aşa numiţii "internaţi"
(populaţia de origine a ţărilor cu care ne aflam în război şi care
se aflau sub o anume stare de supraveghere pentru a preveni
actele de spionaj).
  Datorită condiţiilor foarte grele care existau în Moldova,
şi parcă n-a fost de ajuns războiul, a apărut povara tifosului
exantematic, care a omorât mai multă populaţie militară şi civilă
decât războiul, pe o anumită perioadă.
 Pe teritoriul ocupat, germanii organizează Statul Major Economic Special
(Wirtschaftsstab). Acest organism trebuia să se îngrijească să ridice din România absolut
tot ce se putea ridica.
 au fost inventariate maşinile şi utilajele de la fabrici, întreprinderi, care nu fuseseră
evacuate în Moldova, şi apoi trimise toate în Germania şi Austria.
 s-au rechiziţionat toate obiectele confecţionate din metale neferoase (aramă, alamă,
bronz, cositor, chiar şi clopotele de la biserici) pentru a se executa obuze, muniţie,
armament.
 Astfel, între 1 decembrie 1916 şi 31 octombrie 1918, au fost rechiziţionate din
teritoriul nostru ocupat, 57.475 tone maşini unelte, fier şi metale din care 36.284 tone
în Austro-Ungaria, 6.351 tone în Germania, 8.312 tone în Turcia, 6.528 tone în Bulgaria.
 au fost "luate" în ţările inamice:
 1141 mii tone produse petroliere;
 201,2 mii tone lemn;
 93945 tone sare;
 8867 tone alcool, tutun şi fabricate de tutun;
 2059 tone chimicale;
 34408 tone diverse alte produse.
 inamicii au repus în funcţiune şi exploatat, în beneficiul exclusiv, unele industrii din
România şi anume:
 mine de cărbuni, pirită şi calcopirită, salinele, unele fabricate metalurgice;
 fabricile de hârtie: Buşteni, Câmpulung, Scăieni;
 fabrici de zahăr: Chitila;
 fabrici de bere: Bragadiru;
 fabrici de conserve, marmeladă, mori, etc.
 ocupanţii au acordat o atenţie specială producţiei de petrol, care va evolua de la 1.562
mii tone în 1916 la 917,291 mii tone în 1918, ceea ce reprezenta mult în vreme de
război. Pentru expedierea petrolului jefuit, germanii vor construi o conductă până la
Giurgiu.
 În agricultură, au fost jefuite sistematic teritoriile ocupate. Se expediau în
Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia stocurile de cereale şi furaje. Se
urmărea realizarea de recolte mari – care se luau aproape pe degeaba de către
ocupanţi.

 Se înregistrează un mare consum de cereale şi produse alimentare pentru armata

de ocupaţie. Astfel, în 23 de luni, 480 mii de oameni şi 140 mii cai au consumat
peste 1 milion produse vegetale, în special cereale, carnea şi auxiliarele de la
cca. 800.000 vite cornute, peste 3,5 milioane oi, peste 200.000 porci.

 În afară de toate acestea, oricare militar ocupant putea trimite acasă pachete
cu alimente până la 10 kg, iar, când pleca în permisie, putea să ia cu el pachete
cu până la 25 kg alimente.

 Se mai şi "exportau" pe preţuri de nimic, evaluate în "bani de ocupaţie" (în

general "mărci de ocupaţie"), o imensă cantitate de produse. Astfel, între 1
decembrie 1916 şi 31 octombrie 1918 s-au "exportat" din România 2.162 mii
tone produse agricole, cerealiere şi furajere cât şi numeroase animale. Lâna,
carnea, grăsimea, ouăle, laptele şi produsele lactate, vinul, sfecla de zahăr,
tutunul, inul, cânepa, mierea, peştele şi lemnul se aflau, toate, în atenţia
ocupantului.

 În Moldova, situaţia agrară şi de viaţă era deosebit de dificilă. Lipsea forţa de

muncă tânără, iar tifosul exantematic secera zeci şi zeci de mii de vieţi.
Semănăturile – neefectuate, recoltele – neculese. S-a declarat Monopolul de stat
al comerţului interior cu grâu iar consumul intern a fost raţionalizat.
Pacea de la Bucureşti (Buftea)
 semnată nu de guvernul de la Iaşi, nu de rege, ci de un guvern român al
teritoriilor ocupate, care a căutat să facă cât mai mult bine ţării, condus
de Alexandru Marghiloman. Această pace a fost generată de o situaţie
grea, în fapt după încheierea păcii dintre Rusia şi Germania, la Brest-
Litovsk (înainte de Bucureşti); ca urmare, România rămăsese singură pe tot
frontul de răsărit să lupte cu Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia.
Se încheie "Armistiţiul" cu Puterile Centrale iar în mai, 1918 – Pacea de la
Bucureşti.

 Au fost acceptate, pe partea românească, condiţii foarte grele – cedări

de teritorii, pierderi în petrol, cereale, condiţii deosebit de grele în ceea
ce priveşte transportul şi telecomunicaţiile, navigaţia şi regimul Dunării,
condiţii grele de credit. Prin "Tratatul Economic" ni se ia aproape totul.
De exemplu, pe 9 ani, până în 1926, la preţuri dictate de Germania şi
Austro-Ungaria este prevăzută luarea "prisosurilor" ("prisosuri" la
aprecierea "partenerilor") de cereale, nutreţ pentru vite, leguminoase, de
vite, carne, plante textile, vin şi fructe. În transporturi, până în 1930,
eram obligaţi să menţinem, în relaţia cu Germania şi Austro-Ungaria,
tarifele din 1916

 Tratatul de la Bucureşti va fi denunţat de Guvernul Oficial al României şi

Regele Ferdinand în noiembrie 1918 – ("Tratatul" nu fusese niciodată
ratificat) odată cu înfrângerea Puterilor Centrale. Pagube imense însă
fuseseră suportate de către ţară.
 CAPITOLUL IX

ECONOMIA MONDIALĂ ŞI
ECONOMIA ROMÂNEASCĂ DUPĂ
PRIMUL RĂZBOI MONDIAL (1918 –
1939)
Situaţia în economia lumii – 1918-1939

Consecinţele primului război mondial

 au fost mobilizaţi 65 milioane oameni
 peste 9 milioane au fost ucişi
 7 milioane au rămas infirmi
 15 milioane au fost răniţi
 5 milioane au fost daţi dispăruţi.

Au pierit în luptă sau în împrejurări de război:

 peste 2,7 milioane germani
 1,7 milioane francezi
 1,5 milioane austro-ungari
 930 mii britanici
 750 mii italieni
 circa 1 milion români.
Războiul a adus după sine mari distrugeri materiale în
Franţa, Rusia, Belgia, România, Serbia, Germania,
ş.a. Marea Britanie şi în mod deosebit SUA nu au
cunoscut pierderi pe teritoriul lor. Cheltuielile
beligeranţilor s-au ridicat la 273 miliarde $ la
valoarea dolarului dinainte de 1932, din care 200
miliarde $ din partea Antantei şi 73 miliarde din
partea Puterilor Centrale. "Aruncarea" unei mari
părţi din eforturile de război asupra guvernelor
următoare a dus la o evoluţie economică negativă,
urmând – pe câţiva ani imediat postbelici – o
perioadă de inflaţie, împrumuturi interne şi externe,
frapante dezechilibre, ş.a. A sporit mult puterea
economică a SUA. După război, toate marile ţări
europene datorau sume importante americanilor.
Grupul ţărilor din Antantă datora peste 10 miliarde
$.
Etapele dezvoltării economiei
mondiale până în 1929
 Perturbările generate de război şi consecinţele sale au dus la
o gravă criză de supraproducţie în 1920-1921 în ţări ca SUA,
Canada, Japonia – care aveau produse şi resurse pentru care
sperau un debuşeu în "Vechiul Continent" – în vreme ce ţările
europene, confruntate cu marile probleme financiar-monetare
ale refacerii economiei, nu puteau absorbi acest surplus, mai
ales că aveau şi un consum redus.

 Producţia creşte din 1921 până în 1929, în special între

1924-1929 înregistrându-se o apreciabilă stabilizare a
dezvoltării. Producţia industrială în 1929 faţă de 1925: 114%
în SUA, 113% în Anglia, 130% în Franţa, etc
Criza economică din 1929-1933

Aceasta, având cauze în ciclicitate în

fluctuaţiile intrinseci ale activităţii
economice, dar şi într-o dezvoltare ce a
supralicitat consumul, a zguduit lumea şi a
cuprins toate ramurile de activitate. A
izbucnit în Wall-Street, în "Joia Neagră",
24 octombrie 1929. Acţiunile s-au prăbuşit,
falimentele au început să "curgă" în lanţ.
Producţia industrială a marilor state a scăzut în
medie cu 65%. Faţă de 1929, în 1933 producţia
industrială a SUA a scăzut cu 65%, a Angliei cu
86,1%, a Germaniei cu 65%, a Franţei cu 77%.
Anul 1932 a fost an de apogeu al crizei. Erau 30
milioane şomeri în ţările dezvoltate, iar salariile
scădeau abrupt. Criza din industrie a fost
însoţită de o criză în agricultură, practic în toate
domeniile. SUA, Germania, Anglia, Franţa,
Japonia, alte state, practic toate statele
europene – evident, România, pe urmă în Asia,
America de Sud, etc. au fost puternic lovite de
criză.
Perioada de avânt, 1934-1939.

Din 1934 – până în 1939, după depresiune

şi înviorare urmează avântul. În 1937,
se înregistrează însă din nou o uşoară
criză întreruptă de febrila înarmare şi
marile pregătiri de război. Statul
intervine puternic în economie.
În Germania se instalează totalitarismul
lui Hitler, se produc arme (la Essen –
Întreprinderile Krupp etc.), în Italia
conduce Mussolini, dictatură fascistă
în Spania, pe urmă Portugalia, etc.
Refacerea şi dezvoltarea economiei României după primul
război mondial şi până la izbucnirea crizei din 1929-1933

Marea Unire din 1 decembrie 1918 a reprezentat un

eveniment cu ample urmări pe plan economic, social, politic.

În plan economic:
 se realizează o piaţă internă unitară;
 dimensiunile acestei pieţe unitare se vădesc considerabil
amplificate comparativ cu cele ale pieţei dinainte de 1
decembrie 1918;
 legături intrinseci dintre Transilvania şi celelalte provincii
româneşti, adeseori, anterior, oprimate şi obstacolate, vor
dobândi acum o evoluţie liberă, firească, cu mari profituri
de fiecare parte. Industria din "Vechiul Regat" va găsi
numeroase debuşee peste munţi precum şi industria din
Transilvania (în dezvoltare) îşi va afla în "Vechiul Regat"
piaţa de desfacere.
Primul război mondial a provocat României imense pagube materiale.

- Cca. 1 milion oameni au căzut victime acţiunii militare, bolilor (peste 1/5 din populaţia
activă a ţării)
- Agricultura, aflată într-un dificil proces de refacere tehnică, economică, de restructurare
socială, s-a vădit într-o situaţie foarte grea. În toamna lui 1918 era epuizat întregul stoc
de cereale, astfel că nu se putea asigura nici sămânţa pentru culturi şi nici hrana pentru
populaţie. Ne confruntam cu o acută criză alimentară. Exportul de cereale, altădată
masiv, devenise inexistent, fiind necesar un import de cereale şi alte produse alimentare
pentru acoperirea consumului intern. În 1919 cca. 26% din suprafaţa cultivată cu cereale
a rămas nelucrată.
- Industria se afla într-o situaţie dificilă, se vădeau distrugeri mari; este de subliniat
scăderea gravă a capacităţii industriale.

În 1919 nu mai funcţionau decât ¼ din întreprinderile încurajate de stat, iar producţia
industrială se afla la mai puţin de 50% faţă de nivelul antebelic. Industria extractivă a
petrolului era redusă cu 48%, a cărbunelui cu 55%. La Hunedoara, producţia siderurgică
era de 28%, iar la Reşiţa de 33% faţă de 1913.

Căile ferate, parcurile de locomotive şi vagoane, suferiseră mari distrugeri. Numărul

locomotivelor a scăzut cu 71%, al vagoanelor de mărfuri cu 85%, al vagoanelor de călători
cu 65%. O pondere de 26% din reţeaua de transporturi interne necesita o refacere
completă.

Tocmai datorită unor astfel de realităţi, prin Tratatele de pace au fost evaluate (practic, sub
adevăratul lor nivel) distrugeri de 31 miliarde lei. Suma reprezenta 16 ani de muncă,
având în vedere că valoarea producţiei României dinainte de război era de 1,8 – 2 miliarde
lei/an. Funcţie şi de acest lucru, procesul lichidării urmărilor războiului, al refacerii, s-a
desfăşurat lent şi s-a prelungit către 1924. Urmările se vor resimţi şi în anii următori.
Chestiunea "Reparaţiilor de război“
Una din cele mai discutate, mai disputate şi mai complicate probleme din anii postbelici şi
care a avut repercusiuni negative asupra dezvoltării economiei româneşti a reprezentat-
o chestiunea "Reparaţiilor de război", adică a despăgubirilor datorate de Puterile
Centrale şi de aliaţii lor ţărilor învingătoare, deci şi României.

Într-o fază iniţială, României i-au fost recunoscute cca.32 miliarde lei aur, ceea ce
reprezenta 6,8% din totalul cerut de către ţările învingătoare ca reparaţii ţărilor
învinse. La conferinţa de la Spaa, această cotă ce revenea României a fost, în mod
arbitrar, considerabil diminuată. S-a considerat aici că Franţei îi reveneau 52%,
Angliei 22%, Italiei 10%, Belgiei 8%, Iugoslaviei 5%, României fiindu-i recunoscut
numai 1% dintr-un total de 132 miliarde lei aur ce trebuiau plătiţi de Germania.

În 1929 se va adopta Planul Young, care trebuia să soluţioneze definitiv problema

"Reparaţiilor" postbelice. Ori, anuităţile fixate pentru România astfel erau insuficiente
chiar şi pentru a plăti, măcar prin ele, datoriile interaliate ale ţării (aveam şi datorii
contractate în război iar plăţile trebuiau rambursate).

Şi aplicarea planului Young a reprezentat o profundă dezamăgire pentru cercurile politice

ale României. Neplata "Reparaţiilor" către ţară a contribuit la adâncirea crizei
financiare, statul român fiind obligat să onoreze din surse proprii datoriile externe.

Problema "Reparaţiilor" se va încheia prin "Moratoriul Hoover" din 1931, şi Conferinţa de la

Lausanne, din 1932. În final, "bilanţul" reparaţiilor a reprezentat pentru ţară un
considerabil deficit, în plus ea rămânând considerată debitoare unor mari puteri
europene şi SUA.
 CAPITOLUL X
ECONOMIA ROMÂNIEI ÎN
PERIOADA INTERBELICĂ
(continuare)
Capitalul străin

Procesul refacerii şi dezvoltării economiei naţionale

s-a împletit strâns cu amplificarea rolului capitalului
străin în economia românească postbelică. S-au
depus eforturi pentru dobândirea capitalurilor din
ţările foste inamice – capitaluri care erau prezente
în România şi care ne erau datorate – şi pentru
reintegrarea lor sub egidă românească (cazul
capitalului austro-ungar, german, etc.). O parte
foarte mare din aceste capitaluri, deja, însă, fusese
preluată de Franţa, Anglia, Belgia, Italia şi numai un
segment mai mic a fost preluat de burghezia
autohtonă.
Un moment însemnat, astfel, l-a reprezentat Convenţia
de la San Remo (1920) între Anglia şi Franţa.
Aceasta stabilea că României îi vor reveni 51% din
acţiunile fostelor societăţi germane şi austro-
ungare, iar Angliei şi Franţei – 24,5%. Când s-au
confiscat, însă, potrivit acordului, acţiunile de la
firmele din statele foste inamice, de către statul
român, s-a văzut că aceste acţiuni erau deja
camuflate în acţiuni aliate neutre şi chiar româneşti.
Deci, nu se mai putea face nimic. Oricum, prin
înlăturarea capitalului german şi austro-ungar au
dobândit poziţii dominante capitalurile anglo-
olandeze şi franco-belgiene, alături de care capitalul
american şi-a extins şi el influenţa.
o Se dezvoltă şi poziţiile capitalului românesc.
Bunăoară, în industria petrolieră, de la 6% în 1914,
la 24,3% în 1921 din totalul capitalului investit în
ramura petrolieră.

o Cu toate măsurile luate de burghezia liberală spre

a-şi lărgi, consolida şi dezvolta forţa economică,
capitalul străin era pregnant în multe din ramurile
economiei româneşti. În 1928, deţinea o pondere de
68% din capitalul societăţilor anonime industriale şi
25% din capitalul societăţilor bancare. În industria
minieră, după votarea Legii minelor, din 1924,
deţinea 79% (35%, grupul franco-belgian), industria
metalurgică 70% (loc 1, capitalul englez, loc 2, cel
francez), industria chimică peste 76%. Se pătrundea
în economie şi pe calea întreprinderilor de stat,
cumpărându-se participaţiile de rigoare.
 Poziţia faţă de capitalul străin

o Concepţia "Prin noi înşine" – concepţie de sorginte şi esenţă liberală,

care se sprijinea pe doi piloni importanţi din economie – BNR şi Banca
Românească – care aveau capital românesc liberal şi urmărea
"românizarea" (sub acest aspect, al capitalului) întreprinderilor cu capital
străin, în sensul: capitalul românesc trebuia să deţină în orice firmă mai
mult de 50,1%. Această concepţie nu excludea participarea capitalului
străin în economie, însă profitul trebuia să rămână, în cea mai mare
parte, în România.

o Concepţia "Porţi deschise capitalului străin" – concepţie de sorginte

ţărănistă, susţinută de grupul V.Madgearu, care promova ideea
atragerii, pe orice căi şi în orice condiţii, a capitalului străin în România,
cu împărţirea corespunzătoare a profitului. Este limpede că naţional
liberalii care aveau capital investit în economie nu puteau fi de acord cu
ţărăniştii care nu aveau capital investit în economie şi gravitau doar în
jurul unei bănci comerciale. Timpul a dat dreptate, în bună măsură,
concepţiei liberale, printre ai cărei reprezentanţi s-au numărat: Ionel şi
Vintilă Brătianu, Mihail Manoilescu, I.N.Angelescu, I.G.Duca, ş.a.
Evoluţia industriei şi transporturilor
o România întregită dispunea de însemnate resurse miniere, petrol, cărbune,
minereu de fier, neferoase, resurse care puteau fundamenta dezvoltarea industriei
naţionale. A avut loc, în anii imediat postbelici, o scădere a producţiei industriale de
dinainte de război, urmată de o redresare lentă şi prelungită. Un reper: 1921
reprezenta numai 30-50% din producţia antebelică.
o  Industria extractivă înregistrează o refacere evidentă. Industria
carboniferă depăşeşte în 1924 nivelul antebelic, iar în industria metalurgică se
construieşte, în 1922, la Reşiţa, prima locomotivă. Condiţii favorabile de dezvoltare
sunt legate de cererea sporită, pe piaţa mondială, de produse româneşti, ca petrol,
lemn, cereale precum şi de menţinerea la un nivel relativ ridicat a preţurilor la
materiile prime şi combustibil. Legislaţia industrială din 1924, concretizând politica
economică a liberalilor "prin noi înşine", îşi află fundamentarea în Constituţia din
1923.
În acest cadru:
o Zăcămintele miniere precum şi bogăţiile subsolului de orice altă natură ca şi unele ale
solului, sunt proprietatea statului. Statul putea concesiona exploatarea lor
particularilor, respectiv marii burghezii industriale. Aceştia făceau investiţii în
exploatarea respectivă şi astfel se perpetua concesionarea.
o "Legea Minelor", din 1924, prevede că statul exercită dreptul de proprietate asupra
tuturor bogăţiilor miniere ale subsolului. Valorificarea lor se face fie direct, fie prin
concesionare. Capitalul românesc are prioritate. În 1925, Legea Minelor a fost
modificată, acordându-se avantaje tuturor societăţilor ale căror acţiuni erau
deţinute de cetăţeni români în proporţie de cel puţin 50,1%. Tot în 1924 este
adoptată "Legea Energiei", prin care se creau avantaje multiple şi diferenţiate
acelora care îşi investeau capitalul în producerea energiei electrice în instalaţii hidro
sau termoelectrice.
o Structuri industriale
o  Un "tablou al industriei româneşti" arată că, în 1924, o
pondere de 79% din produsul industrial naţional era realizat în
industria mare, iar 21% în industria mică şi mijlocie. În industria
mare, 80,7% era industrie prelucrătoare, iar 19,3% industrie
extractivă. Între 1924-1928, creşte ponderea industriei grele de
la 27% la 39% şi scade corespunzător ponderea industriei uşoare.
Din 1925, în peisajul industrial al ţării apare industria
electrotehnică. Progresează industria metalurgică, fiind create
întreprinderile mari cu procedee tehnologice complexe. Exemple în
acest cadru, IAR Braşov – avioane; Malaxa din Bucureşti –
locomotive, armament, etc.; Uzinele Cugir, Copşa Mică, etc.
o Totuşi, în 1928, industria metalurgică realiza o producţie de
două ori mai mică decât cea a industriei uşoare. Industria
constructoare de maşini ca atare, în formare, deţinea doar 1,6%
din forţa motrice a industriei metalurgice (potrivit metodologiei de
nominare industrială a timpului).
AGRICULTURA
o Reforma agrară din 1918-1921 a fost promisă de Regele Ferdinand încă
din tranşee. În 1921 s-au adoptat legile definitive de reformă agrară
pentru Vechiul Regat, Transilvania şi Bucovina. Din fiecare proprietate
mare rămâneau cel mult 100 ha în regiunile de munte şi 150 ha în regiunile
de şes, cota putând fi extinsă la 500 ha dacă proprietarul avea investiţii
pe moşie (clădiri, crescătorii de vite, instalaţii, plantaţii). Moşierul avea
dreptul să-şi aleagă partea de moşie ce îi rămânea.

o Rezultatele finale ale Reformei: din 9.249.930 ha cât reprezenta

suprafaţa moşiilor cu peste 100 ha înainte de Reformă, au fost
expropriate 6.123.789 adică 66,2%. Un mare număr de ţărani (în speţă,
gospodării ţărăneşti) au primit pământ. Drept de împroprietărire au avut
mobilizaţii, văduvele de război, ţăranii demobilizaţi, cei cu pământ mai
puţin de 5 ha şi ţăranii fără pământ. Se acordau "loturi de
împroprietărire" stabilite în principiu la 5 ha şi "loturi de completare" celor
ce aveau pământ puţin. Statul nu asigura gospodăriilor ţărăneşti, creditul şi
asistenţele – tehnice, etc. – necesare. Dintr-un asemenea motiv, ţăranii
vor face datorii, multe iertate prin "Legea conversiunii", elaborată în mai
multe variante spre sfârşitul deceniului 3.
Comerţul exterior

o Oglindea dezvoltarea economică a ţării. Între 1919-

1921, balanţa comercială are mari deficite după
care revine. Anul 1927 reprezintă o perioadă de
stabilitate a leului, care, susţinută de excedentul de
cereale din recolta bună a anului 1926, va duce la o
creştere a exporturilor la 38.111 milioane lei,
importul fiind de 33.852 milioane lei. Tarifele
vamale erau preferenţiale la insistenţele
întreprinzătorilor autohtoni. În 1924, "Tariful
Manoilescu" susţinea industria naţională şi limita
unele importuri de produse prelucrate.
Finanţele

1929 – Guvernul naţional ţărănesc încheie la Paris un împrumut de

stabilizare în 4 tranşe:

-tranşa de 39 milioane dolari, subscrisă de 3 mari bănci

americane şi alte bănci din Italia, Elveţia, etc.;
-tranşa de 30 milioane de dolari, subscrisă de trustul suedez al
chibriturilor;
-tranşa franceză, de 22 milioane dolari;
-tranşa engleză, de 9,7 milioane dolari.

În bani româneşti suma se ridica la cca.17 miliarde lei. Se plătea

o dobândă anuală nominală de 7% şi se plăteau comisioane. Din
împrumuturi, 24% vor fi folosite pentru răscumpărarea
portofoliului imobilizat al B.N.R.; 35,15% pentru constituirea
fondului de rulment al tezaurului şi al C.F.R.; 35,5% pentru
investiţii în căi ferate; restul, pentru alte lucrări de investiţii.
Economia României în perioada crizei economice
mondiale din 1929-1933

Factorii agravanţi ai crizei economice au fost:

o nivelul tehnic redus al agriculturii, care amplifica decalajul între

producţia industrială în creştere şi producţia agrară în scădere;
o împletirea crizei din agricultură cu cea din industrie;
o existenţa, înaintea crizei, a unui mare volum de împrumuturi făcute de
ţărani la bănci şi cămătari;
o scăderea catastrofală a producţiei româneşti ce se exporta în vreme ce
importul se menţinea la un nivel ridicat.

a) Criza în industrie: Ieşirea din criză a fost dificilă. S-a înregistrat

reducerea salariilor la muncitori şi funcţionari, reducerea personalului
prin concedieri şi intensificarea muncii prin metode corespunzătoare de
administrare. S-a accentuat politica protecţionistă şi s-au creat astfel
condiţii favorabile pentru investiţii în anume ramuri ale industriei, mai
ales în cele ce produceau mărfuri ce puteau fi exportate.
b) Criza în agricultură s-a manifestat prin scăderea
producţiei agricole, lipsa accentuată a utilajului
agricol şi scăderea abruptă a efectivelor de animale.
Dacă la producţia anuală de grâu din 1924-1929
România se afla înaintea Spaniei, Greciei şi a
Portugaliei, între 1930-1934 rămâne în urma Spaniei
şi Portugaliei. De asemenea, la porumb cădem de la
locul 11 la locul 13. Ţăranii erau greu împovăraţi.
"Legea circulaţiei bunurilor rurale" le dă posibilitatea
să vândă loturile provenite din împroprietărire,
grevate de mari datorii, care aproape nu mai puteau
fi lucrate. În 1934 – "Legea conversiunii" numită
"Legea pentru lichidarea datoriilor agricole şi
urbane". Aceasta prevedea ca datoriile debitorilor
agricoli să se reducă cu 50-60%, restul fiind
eşalonat pe 17 ani cu o dobândă de 3% pe an.
Economia românească în perioada 1933-1938
o Industria înregistra o dimică susţinută. Producţia industrială creşte cu 32%, recuperând
şi scăderea din timpul crizei. Creşterea industriei s-a datorat, în bună parte, măsurilor
cu caracter protecţionist – măsuri luate, de altfel, de toate statele în acel timp –
ridicării taxelor vamale, restrângerii importurilor la bunurile de consum ce puteau fi
produse în ţară, primelor de export pentru încurajarea unor subramuri sau întreprinderi
de tehnicitate mai ridicată, sporirii valorii comenzilor de stat acordate mai ales
întreprinderilor ce lucrau în domeniul apărării, avansurilor şi creditelor acordate de B.N.
şi alte bănci specializate. Protecţia vamală era ridicată pentru unele produse, la cote ce
făceau greu accesibil importul de produse similare străine, creându-se noi ramuri şi
întreprinderi, unele cu poziţii de monopol pe piaţa internă. Concomitent, materiile prime,
unele materiale şi alte produse beneficiau de taxe vamale mai reduse la import.

o  La 31 iulie 1936 este dat un "Decret pentru înfiinţarea de fabrici pentru

produse nefabricate în ţară", care oferea condiţii avantajoase pentru procurarea din
import a maşinilor şi utilajelor. În martie 1937, este dată "Legea privitoare la
organizarea şi încurajarea agriculturii". Se acordau, prin această lege, reduceri de 25%
la impozitele către stat, judeţ sau comună pentru întreprinderile industriale ce se vor
înfiinţa şi vor folosi materiile prime din agricultura românească. În aprilie 1937, este
adoptată "Legea pentru încurajarea, îndrumarea agriculturii, industrializării şi
valorificării plantelor textile". Se acordau înlesniri pentru întreprinderile ce foloseau
plante textile, scutiri de taxe pe valoare, scutiri de impozit, pe cifra de afaceri, scutiri
de taxe de contingentare pentru importul maşinilor şi utilajelor, etc.
 Capitolul 11

ECONOMIA ROMÂNIEI ÎN
PERIOADA CELUI DE AL
DOILEA RĂZBOI MONDIAL ŞI
PÂNĂ LA 1948
o A. Al doilea război mondial şi economia românească
o Ce se întâmplase însă, în acest timp în România? În
iunie 1940, în urma ultimatumului sovietic sub
ameninţarea cu războiul, România e silită să
"cedeze" URSS-ului nordul Moldovei, respectiv
Bucovina şi teritoriile dintre Prut şi Nistru –
Basarabia. La 30 august 1940 are loc Diktatul de la
Viena, prin care ni se răpeau 45.000 km pătraţi din
Transilvania, din trupul ţării: Satu Mare, Baia Mare,
Oradea, Cluj, Târgu Mureş, etc., fiind "dat"
Ungariei nordul Transilvaniei spre partea de centru.
Între timp pierdem şi "Cadrilaterul". La începutul lui
septembrie 1940 "cade" Dictatura regală, vine la
putere generalul Ion Antonescu, Regele Carol II-lea
abdică…
o 2. Economia României în regim de război are 2 trăsături principale:
o creşterea rolului statului;
o un regim sever de ordine şi muncă în întreprinderi industriale, în toate domeniile.
o  Statul avea dreptul de a interveni în întreprinderile private pentru a controla organizarea şi
producţia lor, impunându-le orientarea în direcţia efortului de război. La 10 octombrie 1940, se creează
Ministerul Coordonării şi Statul Major Economic. În 4 martie 1941 e dat un Decret-lege ce asigură
statului dreptul de a controla şi folosi capitalurile din întreprinderile industriale şi comerciale unde
capitalul străin avea participaţii. În 3 mai 1941 e adoptată Legea pentru activarea producţiei, regimul
preţurilor, reprimarea speculei ilicite şi a regresului economic. Prin această lege Ministerul Economiei
Naţionale dobândea drepturi esenţiale în ce priveşte controlarea şi dirijarea producţiei industriale şi a
circulaţiei bunurilor. Are loc înăsprirea regimului de muncă în întreprinderi, fiind numiţi îndrumători ai
armatei şi fiind militarizate numeroase întreprinderi. Creşte producţia în industria metalurgică (1940 =
100%, 1943: fontă 139,6%, oţel 138,5%, laminate 133,9%, produse de atelier 147,3%, maşini unelte
136%). Scade producţia în industria uşoară, alimentară. În industria petrolului, zăcămintele erau
exploatate până la secătuire, producţia declinând.
o Începând cu 1944, apropiindu-se frontul de ţară şi în urma înfrângerilor, asistăm la o
cvasiprăbuşire a producţiei industriale – la 50% din nivelul lui 1938. Schimburile cu germanii, atenţionaţi
adeseori de Antonescu să-şi ţină promisiunile, decurg practic normal, dar angajamentele germane au tot
mai puţină susţinere după 1943. În agricultură, mobilizările şi concentrările, pierderile suferite prin
cedările teritoriilor în 1940, transformarea teritoriului ţării în teatru de operaţiuni militare determină
scăderea cu peste 50% a suprafeţelor agricole şi a producţiei.
o  Nivelul de trai cunoaşte o relativă scădere între 1939-1944, salariile au crescut de 4,7 ori
dar preţurile la principalele produse au sporit de 12 ori. Se înregistrează o încercare, în parte nereuşită,
de control german asupra industriei şi economiei României.
o  România a desfăşurat un mare efort economic în războiul antihitlerist. Potrivit unor calcule,
efortul de ajutoare şi susţinerea armatei româneşti pe front de la 23 august 1944 până la 9 mai 1945
precum şi livrările către armata sovietică, în această perioadă sunt estimate la 770 milioane dolari SUA,
curs 1938. Se adaugă aici 350 milioane dolari curs 1938 – distrugeri provocate de operaţiunile militare
propriu-zise ca şi unele jafuri ale trupelor germane în retragere.
o B. Economia României între 23 august 1944 – 11 iunie
1948
o a. Potrivit "acordurilor de la Yalta", România intra
efectiv şi total în sfera de influenţă a URSS, astfel că
economia ia calea economiei statale de tip planificat,
identică cu cea sovietică din vremea lui Stalin şi încă 3
decenii de după moartea lui.
o România întoarce armele împotriva Germaniei
naziste la 23 august 1944, dar armistiţiul cu URSS se
încheie, din voinţa sovietică, numai la 11 septembrie
1944. Nerecunoscând acordurile de armistiţiu decât la
11 septembrie, URSS a furat "ca-n codru" în acest
timp, luând totul fără împotrivire din partea
autorităţilor, sub titlul de "captură de război". Pe
urmă, tot ce şi-au dorit au luat sub titlul de
"despăgubiri de război", în ciuda faptului că pe frontul
de est armata română nu participase la jafuri şi
distrugeri alături de armata germană.
o
o b. Reforma agrară, realizată de guvernul dr.Petru Groza, publicată la 23 martie 1945, prevede pentru confiscări:
o moşiile aparţinând criminalilor de război şi ale celor vinovaţi de dezastrul ţării (hotărârile astfel se dădeau cu mare
precipitare);
o ale germanilor din România care au colaborat cu hitleriştii;
o ale celor ce au fugit din ţară după 23 august 1944, în statele cu care România era, după această dată, în război;
o ale celor ce s-au înscris ca voluntari pentru a lupta împotriva coaliţiei antihitleriste (chiar dacă înscrierea voluntarilor
fusese limitată la redobândirea teritoriilor răpite, de ruşi, din răsăritul ţării).
o Aşadar, prin această reformă, erau confiscate averile celor care au fost voluntari pentru trecerea Prutului, deci
pentru reîntregirea ţării, ulterior aceasta reprezentând şi interdicţii politice. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, cu fruntaşul
ţărănist I. Mihalache, oprit să candideze la alegerile din 1946 pentru că a fost voluntar, deşi, după ce s-a trecut
Nistrul, acesta s-a întors de pe front.
o pământul moşierilor care în ultimii 7 ani nu şi-au exploatat direct terenurile, cu excepţia unor loturi de până la 10 ha.
o bunurile de "mână moartă" aparţinând unor instituţii, organizaţii, inclusiv toate moşiile ce depăşeau 50 ha.
o Prin reformă s-au "luat" 1.468.000 ha, fiind împroprietăriţi 918.000 ţărani din care 400.000 au constituit
gospodării nou create. Prin Plenara C.C. al P.C.R. din 3-5 martie 1949, în documentele plenarei, s-au pus bazele teoretice
şi practice ale procesului de "trecere" (în fapt, obligatorie, sub teroarea puşcăriei şi a morţii) la tipul de producţie
agricolă bazat pe proprietatea colectivă. Este vorba de procesul de "colectivizare" a agriculturii româneşti, de
implementarea, în acest cadru, a relaţiilor "socialiste colectiviste" şi de desfiinţarea, practic, a proprietăţii private asupra
pământului, de înlocuirea ei cu "proprietatea colectivistă" (s-a utilizat în acest sens, modelul sovietic, făcându-se
abstracţie de tradiţiile cooperatiste din România ce respectau dorinţa de asociere, liberul consimţământ, etc.). S-a mai
conceput apoi o trecere de la forme simple de activitate în colectiv – desfiinţarea haturilor, întovărăşirii agricole – la
forme mai complexe – gospodăriile agricole colective, o trecere care ulterior a fost precipitată şi ea până la formele cele
mai brutale.
o  Pe de altă parte, în condiţiile în care o parte din pământuri au "trecut" în proprietatea statului, au fost create
întreprinderi agricole de stat, cu rol mărturisit de promotoare ale unei agriculturi "moderne", lucru de multe ori nereuşit.
o  Potrivit înseşi intenţiilor stabilite, această încercare de sovietizare a agriculturii româneşti şi care făcea
abstracţie – cum aminteam – chiar de tradiţiile cooperatiste din România şi de tradiţiile româneşti în general, a fost
hotărât precipitată, colectivizarea a fost impusă ţărănimii, s-a realizat prin constrângeri psihice, materiale, fizice, fără
liberul consimţământ al ţăranilor. Ca urmare, pentru a semna "cererea de aderare" zeci de mii de ţărani au fost schingiuiţi
şi bătuţi, arestaţi şi omorâţi, în final, "terenul fiind curat". În 1963 "s-a încheiat procesul de colectivizare".
o C. Măsuri de tip etatist, cu efecte economice majore şi reverberaţii politice
o  Premise privind legitimarea "noului sistem" au reprezentat, pe un plan important, falsificarea rezultatelor
alegerilor din 1946 – cadru în care drept câştigători au fost daţi comuniştii, deşi, în mod real, 70-80% din alegători îşi
exprimaseră opţiunea către P.N.Ţ., P.N.L. şi P.S.D., aripa Titel Petrescu. Jugul rusesc se "exprima" clar iar vestul
"înţelesese". În martie, 1946, la Fulton, Missouri, Statele Unite, W.Churchill declara: "De la Sttetin la Baltica, de la
Trieste la Adriatica, o cortină de fier traversează Europa".
o Măsurile de tip etatist luate înainte şi după 1946
o în noiembrie 1945 se înfiinţează Consiliul Superior al Economiei Naţionale, care adoptă şi promovează norme referitoare
la repartizarea creditelor şi materiilor prime către întreprinderi, referitoare la controlul folosirii creditelor, energiei,
materiilor prime, etc. Este agresat, din toate direcţiile statutul dreptului şi iniţiativei patronale, statut care decade…
o etatizarea B.N. în decembrie 1946 – respectiv trecerea celui mai important centru financiar şi de emisiune monetară al
României sub controlul Guvernului Petru Groza.
o reorganizarea Controlului economic, prin înăsprirea măsurilor de control. Pe această cale, sub diferite motive, s-a
realizat din nou o diminuare a iniţiativei patronale.
o 5 aprilie 1947 – o nouă lege cu privire la organizarea Ministerului Industriei şi Comerţului, prin care se urmărea
accentuarea şi înăsprirea controlului P.C.R. asupra economiei naţionale, Subsecretariatului Industrial de Stat, reunite
toate în Ministerul Industriei şi Comerţului (s-a constituit Ministerul Industriei şi Comerţului – care reunea fostul
Minister al Economiei Naţionale, Subsecretariatul aprovizionării, Comisariatul preţurilor, Comisariatul pentru Comerţ
exterior, Subsecretariatul industriei de stat, etc.).
o crearea "Oficiilor industriale", ca instrument de control al statului, respectiv organe de stat cu atribuţii coordonatoare.
Prin această măsură se răpea nemijlocit dreptul de iniţiativă al patronilor în realizarea unor finanţări, aprovizionarea cu
materii prime, investiţii, în producţie, comercializarea produselor. Ziarul "Liberalul") releva această acţiune ca "o
adevărată naţionalizare".
o s-au constituit "economatele" ca oficii prin care, pe de o parte, salariaţii firmelor dobândeau anumite înlesniri, iar
patronii firmelor erau şi mai mult îngrădiţi în stabilirea salariilor şi repartizarea fondurilor, punându-se totul "sub
pălăria statului" – căruia salariaţii trebuiau să îi fie… recunoscători.
o  Iată, aşadar, un set important de măsuri premergătoare actului fundamental de socializare a economiei şi
industriei româneşti – anume, "Actul naţionalizării de la 11 iunie 1948", prin care se treceau în proprietatea statului
principalele întreprinderi din industrie, transporturi, comerţ, etc. fără despăgubiri către foştii patroni.
o  În comerţul exterior al României se insinuează, tot mai mult, URSS, cu 48,8%, importuri, şi 50,1%,
exporturi, în 1947 şi peste 70% în 1948.
o  Abolirea monarhiei, în 30 decembrie 1947, prin semnarea de către Regele Mihai I a actului de abdicare,
moment important în desfăşurarea acţiunii de "sovietizare" făţişă a României.
o  Practic, în acea perioadă, până în vara 1948, fuseseră trecute şi se consolidau tot mai mult în sfera de
influenţă sovietică Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, China (aproape), Iugoslavia (cu un parcurs, totuşi, inedit), Bulgaria,
etc.
Capitolul 12
Economia României între 1948-1990
o . A. Perioada 1948 - 1964

o Perioada 1948-1960 este însă "cea mai neagră" din istoria ţării.
În Constituţia din 1948 şi apoi în 1951 se scrie negru pe alb: o
funcţie de bază a statului socialist o constituie reprimarea
fostelor clase exploatatoare. Sute şi sute de mii de oameni sunt
aruncaţi în puşcării, totul se sovietizează şi se rusifică, consilierii
sovietici sunt prezenţi şi dictează la tot pasul, în întreprinderi,
institute, ministere, universităţi, şcoli, etc. "Sovromurile" sunt
constituite ca instrumente de jaf, de furt al economiei româneşti.
Există directori de întreprinderi cu 2-3 clase primare, generali şi
colonei făcuţi peste noapte din simpli soldaţi, securitatea e atât
de puternică încât crime veritabile capătă aureola legală. S-au
înregistrat însă şi progrese în dezvoltarea industrială naţională a
unor ramuri mai complexe, apte să valorifice mai bine potenţialul
naţional de resurse. Aceasta s-a realizat în condiţiile unei
concentrări de mijloace în mâna statului. Urbanizarea a câştigat
şi ea, etc.
  1960 este anul când încep
deschiderile şi încercările de a se
scutura, cât de cât, jugul sovietic,
menţinându-se însă servituţile şi
exigenţele de tip sovietic.
o B. Anii 1965 - 1989
o După 1960, mai ales după 1965, conceptul de "dezvoltare a economiei socialiste"
îmbracă, esenţial, aspectul naţional. Sunt criticate teoriile integraţioniste ale lui Valev –
un profesor rus, sovietic – care subordonau unui criteriu aşa-zis economic al eficienţei,
modificarea frontierelor dintre ţări. Se "lua" ceva din Moldova sovietică, ceva din
Ungaria, ceva din Bulgaria, toată Dobrogea, o parte din Muntenia, Moldova din România,
o parte din Ardeal şi "se făcea" o "ţară nouă", un "complex economico-statal dunărean".
o Uneori, însă, mai ales după 1980, sunt exacerbate unele teze ale dezvoltării
naţionale, totul se încearcă a fi fabricat în ţară chiar dacă se afirmă tot mai pregnant
cerinţa cooperării între state. Totodată, sunt dezvoltate unele ramuri energofage, etc.
Concomitent, restructurăm masiv tehnologia, recuperăm în cibernetică considerată până
în 1963-1964 "ştiinţă burgheză", ieşim cu producţii uneori mari şi de calitate la export,
etc. Progrese în cultură, urbanizare, în plan social, etc.
o  Deschiderile politice româneşti, culminând cu refuzul de a participa la
"intervenţia trupelor ţărilor socialiste" spre a înăbuşi "Primăvara de pa Praga", din
1968, cu alte înfruntări ale ruşilor la Moscova, sunt benefice pentru acordarea de
credite. Ne bucurăm de simpatia ţărilor vestice şi creştem schimburile cu ele. În timp,
vor apare însă elemente importante de subiectivism şi arbitrar în viaţa economică, una
din "lozincile subterane" ale epocii fiind "se face ca să se facă şi nu ca să fie".
Dictatura şi sistemul unipartinic aveau un preţ greu…
o  Se înregistrează încercări trunchiate de autoconducere şi autogestiune, care
nu reprezintă altceva decât lozinci: "Avem programe bune dar oamenii nu sunt buni să le
traducă în viaţă"; "Partidul nu greşeşte niciodată, se greşeşte doar până la nivelul
directorilor de întreprinderi sau al unor miniştri". Avem de-a face cu un fenomen de
fetişizare (fetiş – obiect de cult care e idolatrizat), de absolutizare a cifrelor.
Minciuna obligată sau provenind din necunoaşterea adevărului devine stil de viaţă. Se
înregistrează forme aberante ale centralismului, totalitarismului, cultului personalităţii şi
atotputernicia securităţii. Toate acestea duc la blocarea, la griparea mecanismului
economic.
o C. Perioada după 1990
o Anul 1989, în finalul său, prin Revoluţia din 22 decembrie, marchează reorientarea economiei
româneşti dinspre economia centralizată de tip socialist, care se dovedise falimentară, către economia de
piaţă. În conformitate cu recomandările Grupului bancar al ţărilor membre ale Băncii Mondiale, Reforma în
toate ţările foste socialiste, deci şi în România, trebuia să se desfăşoare după un program în patru timpi.
Etapele acestuia sunt:
o stabilizarea macroeconomiei şi controlul ei. Aceasta se realizează atât intern cât şi extern şi implică
întărirea politicilor fiscale şi de credit la nivelul guvernului şi întreprinderilor precum şi redresarea
dezechilibrelor create de surplusul monetar sau de marile pierderi bancare.
o reforma preţurilor şi reforma pieţei – e marcată de realizarea pieţelor competitive şi de prezenţa
reformei preţurilor care structurează aceste pieţe. Reforma preţurilor implică scoaterea lor de sub
controlul de stat şi demonopolizare. Crearea pieţei forţei de muncă şi a celei financiare este un pas
important la care se adaugă reforma preţurilor internaţionale dinspre ţara respectivă şi a sistemului de
plăţi.
o crearea sectorului particular, privatizarea şi restructurarea întreprinderilor.
o redefinirea rolului statului care, pierzând unele funcţii, va avea priorităţi în alte direcţii: stabilirea
taxelor şi impozitelor, dimensionarea cheltuielilor bugetare, reproiectarea sistemului de securitate socială,
etc.
o Principalele momente legate de procesul de tranziţie în România, ale Reformei în România sunt:
o liberalizarea preţurilor şi activităţilor;
o privatizarea, reforma proprietăţii, funcţionarea eficientă a sistemului de proprietate; legislaţia
referitoare la posibilitatea înfiinţării de întreprinderi private, precum şi întreaga legislaţie economică
legată de reformă;
o crearea şi funcţionarea instituţiilor caracteristice economiei de piaţă (burse, bănci, instituţii ale justiţiei,
agenţii, etc.);
o realizarea protecţiei sociale.
o Mult regretatul academician N.N.Constantinescu releva: "tranziţia trebuie să se supună unui
triplu criteriu de eficienţă: eficienţa economică, socială şi ecologică". Şi avea perfectă dreptate…