P. 1
Predarea. Orientări contemporane în teoria şi practica predării

Predarea. Orientări contemporane în teoria şi practica predării

|Views: 1,949|Likes:
Published by Cătălin

More info:

Published by: Cătălin on Jan 25, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/13/2013

pdf

text

original

Predarea.

Orientări contemporane în teoria şi practica predării
1. Conceptul de predare:
Acţiunea cadrului didactic de transmitere a cunoştinţelor la nivelul de comunicare unidirecţional, dar aflat în concordanţă cu anumite cerinţe metodologice care condiţionează învăţarea, în general, învăţarea şcolară în mod special. Ca proces dirijat, orientat către atingerea unor obiective pedagogice prestabilite, predarea se legitimează ca răspuns la o serie de întrebări, pe care şi le pune profesorul:

Psihostructura clasei de elevi
De ce? - obiectivele instruirii Cui? Ce? - conţinutul -

Cât? - timp Unde? - locul de desfăşurare -

Se predă

Cum? - metodologia didactică Cu ce? - mijloace -

Relaţia predare – învăţare – evaluare Predarea şi învăţarea sunt activităţi de bază ale procesului de învăţământ; sunt funcţiile esenţiale ale oricărei instituţii de învăţământ, fără a rămâne izolate de celelalte funcţii. Integrarea evaluării în procesul de învăţământ facilitează introducerea îmbunătăţirilor, ameliorărilor şi ajustărilor cerute pe întregul proces al desfăşurării predării şi învăţării. În procesul predare/învăţare, accentul cade pe învăţarea elevului, nu pe predarea profesorului, pentru că rezultatele învăţării reflectă munca de învăţare depusă de elevi. Predarea include întregul sistem de acţiuni desfăşurate de profesor în cadrul lecţiei prin care el asigură condiţii optime învăţării; astfel, predarea contribuie la ameliorarea învăţării. Ea implică procesul de formare a elevilor prin instruire; profesorul este cel care selecţionează şi ordonează informaţiile, asigură condiţiile necesare pentru ca sursele de informaţii şi modalităţile de difuzare a lor să funcţioneze la modul optim.

Elaborarea strategiilor didactice a programelor de acţiune în care se prefigurează comportamentul la care urmează să ajungă elevii prin parcurgerea secvenţelor de instruire revine tot profesorului. Funcţiile predării se extind de la comunicare/transmitere de informaţii, la activităţile de elaborare şi conducere, organizare şi dirijare a învăţării, de control şi inovare a procesului de învăţământ, de creaţie didactică. Activitatea de predare presupune o înaltă competenţă a profesorului investit cu calităţi şi experienţă de investigare, depistare, analiză, decizie pentru a putea proiecta, conduce şi evalua întreaga activitate pe care o desfăşoară, pentru a descifra şi realiza obiective precise, a înţelege transformările care se produc în personalitatea elevului ca efect al acţiunilor întreprinse. Rezultă că, evaluarea constituie o componentă importantă a procesului de învăţământ, fiind implicată în fiecare moment în activitatea de predare – învăţare.

2. Strategii şi stiluri de predare
Strategia didactică este înţeleasă ca: a) un mod de combinare a metodologiei didactice şi mijloacelor de învăţământ prin care se asigură selecţia, organizarea şi desfăşurarea unei secvenţe de instruire; b) un echivalent al operaţiei de proiectare, organizare şi realizare a unei înlănţuiri de sisteme de predare/învăţare prin parcurgerea cărora elevul asimilează conţinutul ideatic, sistematizat în diferite obiecte de studiu, îşi formează sistemul de abilităţi prevăzute de programele şcolare. În predarea cunoştinţelor se porneşte de la exemple/fapte concrete pentru a ajunge (prin analiză, sinteză, generalizare) la definirea noţiunii, la enunţul unei reguli – calea inductivă; iniţial se introduc definiţii ori descrieri concise, care se ilustrează apoi cu ajutorul datelor concrete – calea deductivă. Strategiile de activizare ale elevilor reprezintă o acţiune de instruire/autoinstruire, de dezvoltare a personalităţii prin stimularea şi dirijarea metodică a activităţii sale. A activiza instruirea, înseamnă a mobiliza/angaja intens toate forţele psihice de cunoaştere şi creaţie ale elevului, pentru a obţine în procesul didactic performanţe maxime, însoţite constant de efecte instructiv – educative optimale în toate componentele personalităţii; antrenarea elevilor în toate formele de activitate şcolară, mărirea treptată a efortului pentru a-l ajuta pe elev să se înscrie în curba efortului.

3. Modelele de determinare a eficacităţii şi eficienţei predării şi al comportamentului didactic al profesorului
APTITUDINEA PEDAGOGICĂ Vocaţia pedagogică este definită prin 3 elemente principale: a) iubirea pedagogică; b) credinţa în valorile sociale, culturale;

c) conştiinţa responsabilităţii faţă de copil, faţă de patrie şi faţă de întreaga umanitate. Tactul pedagogic presupune anumite elemente înnăscute, pregătirea ştiinţifică şi pedagogică. Calităţile necesare cadrului didactic sunt: - intelectuale (inteligenţă, spirit de observaţie, atenţie distributivă, gândire profundă, clară, imaginaţie bogată şi memorie bună); - afective (blândeţea, voioşia, generozitatea, pasiunea, entuziasmul); - volitive (caracter ferm, dârzenie, perseverenţă, intrasigenţă, răbdare, stăpânire de sine); - morale (unitate între vorbă şi fapte, simţul măsurii, echilibru între exigenţă şi îngăduinţă, onestitate, modestie, echitate). Predarea în grup se referă la: grupuri mici (3 – 6 elevi) dintr-o clasă; se realizează de acelaşi profesor, în acelaşi timp şi, de obicei, în aceeaşi încăpere; împreună implică sarcini care urmăresc dezvoltarea abilităţii de cooperare, de a descoperi prin întrebări şi de a rezolva problemele. Predarea în grup este un model de strategie pentru educaţie şi trebuie văzută ca o contribuţie la emanciparea educaţiei. Predarea în grup se realizează în 3 etape: 1) Planificarea: identificarea unei probleme independent de fiecare grup şi cooperarea pentru rezolvarea ei; predarea în grup poate începe încă din ciclul primar (ex.: separaţi un grup mic şi daţi-i o sarcină pe care el şi-a ales-o). În formarea grupurilor se va ţine seama de: performanţe sau abilităţi (compoziţie heterogenă sau omogenă), relaţii sociale (grupuri bazate pe relaţii de prietenie), interese, şansă (norocul de a fi ales). 2) Execuţia: expunerea sarcinilor de lucru (ulterior, grupul îşi va formula sarcina), acordul asupra procedurii de lucru şi împărţirea sarcinilor, culegerea rezultatelor parţiale obţinute de indivizi în cadrul fiecărui grup, discutarea lor în grup, formularea rezultatelor împreună. Alte tehnici: rezolvarea creativă a problemelor, studiu de caz, jocul de rol, experimente, observaţii, investigaţii. La predarea în grup, abilităţile, dificultăţile, opiniile, atitudinilor şi patternurile de comportament social ale elevului devin părţi ale învăţării; elevul fiind implicat mai mult în învăţare decât în predarea frontală. 3) Evaluarea: primirea rezultatelor în scris de către toţi elevii, afişe pe perete pentru rezultatele parţiale şi finale, interogarea experţilor – grupul stă în faţa clasei şi este deschis la întrebări, expunerea rezultatelor: produse, desene, texte, modele.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->