U

Referat

Ajutorul de șomaj

în ajutorul social

CStudent:

An I

- Constanța 2011 -

Sistemul de ajutor social

 Evenimentele de la sfârşitul anilor `90 au rezultat noi structuri politice, economice
şi sociale în Europa de Est. Procesele începute atunci denotă complexitatea şi durata
acestora în contextul în care, acest du-te-vino, de la capitalism la socialism şi de la socialism
la capitalism au reprezentat uriaşe experimente sociale, cu multiple conotaţii la care
popoarele participă, în sprijinul unui crez, construit cu grijă de elita conducătoare şi climatul
politic internaţional favorabil.

România nu a avut un zid al Berlinului, dar a avut un zid al tăcerii. Implozia

regimului comunist din decembrie 1989 a fost una sângeroasă, oarecum diferită de ceea ce
s-a întâmplat în lagărul socialist est-european. Revoluţiile anti-comuniste păreau să nu
respecte în derularea lor elementele definitorii ale unei paradigme specifice revoluţiilor
clasice, burgheze sau bolşevice. Chiar dacă schimbările multiple generate de trecerea de la
comunism la capitalism nu s-au realizat prin invocarea unui model teoretic, consecinţele
acestora au afectat întreaga populaţie a ţării.Uneori cu un entuziasm nedisimulat, populaţia
României a trecut cu extrem de mare uşurinţă de la construirea societăţii socialiste
multilateral dezvoltate şi înaintarea către comunism la edificarea unei societăţi bazate pe
economia de piaţă şi înaintarea către capitalism. Între cele două concepte şi concepţii există
mai degrabă o sumedenie de asemănări, decât deosebiri.

În noul context social al opiniei publice şi mass-media, dar şi analizelor de

specialitate li sau prezentat şi unele concepte sub forma unor ipoteze de lucru: reformă şi
tranziţie sau tranziţie şi reformă, economie de piaţă, etc. Sintagme pentru unii, concepte
neoperaţionale sau parţial operaţionale pentru alţii, încercau să acopere un vid în spaţiul
socio-uman în care trebuiau reflectate noile realităţi politice, economice şi sociale.
Clarificările teoretice se lăsau aşteptate, iar abordările şi măsurile propuse a fi luate erau
extrem de diferite în raport de punctele de referinţă avute în vedere: politicieni, ziarişti.,
economişti, analişti, cercetători, mediul universitar şi „mulţimea vidă” care suportă

cheltuielile şi consecinţele unor măsuri concrete.

Totul trebuia făcut şi refăcut din mers. Factorul politic a avut rolul important, chiar
dacă experienţa trecerii de la socialism la capitalism impunea apelul la resursele umane care
au fost educate şi pregătite pentru alte norme şi valori, în spiritul unei anumite ideologii.
 În studiul „O analiză critică a tranziţiei” C. Zamfir arată că în cursul anului 1990 s-a
adoptat printr-un consens Schiţa strategiei tranziţiei la economia de piaţă. „Acest document
a avut meritul de a fi formulat principalele direcţii de schimbare, reprezentând un prim
exerciţiu de politică democratică. În afara Schiţei … nu există un alt document care să
conţină strategia într-o formă articulată”.1

C. Zamfir propune un model de analiză al tranziţiei, în coordonatele prezentate la

figura nr. 1. S-a lucrat sub incidenţa a doi factori:

• factorul timp, mai degrabă contratimp

• presiunea socială, cu nuanţări în zona politicului, a noului sindicalism revoluţionar, a

opiniei publice.

Acest context psiho-social, extrem de complex şi dinamic, a impus în faţa noilor elite
conducătoare găsirea unor soluţii rapide la problemele socioeconomice apărute sau ridicate
de mulţime. De multe ori intervenţia raţională şi fundamentată financiar în zona socialului a
fost înlocuită cu una populistă care rezolva pe moment solicitările diverselor grupuri sociale,
dar care pe termen mediu şi lung a creat o multitudine de disfuncţionalităţi şi inechităţi în
diferitele componente ale sistemului social. Există o multitudine de exemple de cum nu ar fi
trebuit să procedăm, în intervenţiile noastre, vizavi de problematica nevoilor sociale şi a
grupurilor ţintă aferente.

2
 Presiunile sociale ale mulţimilor au menţinut zona politicului într-o permanentă stare
de alertă. S-a indus în mentalul multor grupuri sociale că totul este posibil în zona socialului.
Într-o perioadă nerevendicată conceptual de nimeni, politicienii şi-au permis orice: salarii
mai mari nefundamentate economic, acordarea aleatoriu a grupelor de muncă, pensionarea
anticipată a sutelor de români, trecerea în şomaj şi plata unor plăţi compensatorii
importante vizavi de ceea ce putea susţine economia românească. De aici erori şi haos,
dezechilibre şi subfinanţări ale diverselor subcomponente sociale, creşterea artificială a
nivelului de trai, etc. Priorităţile sociale ale momentului se stabileau în relaţie directă cu
presiunile străzii sau ale unor grupuri sociale ceva mai zgomotoase. În numeroase situaţii
intervenţiile realizate, în sensul acordării unor prestaţii sociale, au avut un caracter
reparatoriu sau au încercat să ofere unele compensaţii financiare pentru soluţionarea unor
probleme grave cu care se confruntau persoanele sau grupurile sociale aflate în situaţie de
vulnerabilitate sau criză.

Ceea ce se întâmplă în România la sfârşitul anului 2008, în pragul alegerilor, cu privire

la majorarea pensiilor, a salariilor unor categorii de bugetari, la creşterea nivelului unor
categorii de prestaţii sociale, alte măsuri de protecţie socială pentru diverse categorii de

3
persoane sau grupuri sociale defavorizate reconfirmă încă o dată că politicile sociale
riguroase într-o paradigmă strict funcţională şi eficientă la nivelul analizei conceptuale şi al
operaţionalizării acesteia au fost înlocuite cu politici sociale în spatele cărora nu se regăsesc
strategii, indicatori măsurabili, coordonatele temporale de intervenţie şi asigurarea

susţinerii financiare.

În planul analizei distingem două coordonate:

• rolul şi locul sociologiei în etapa tranziţiei şi a reformelor structurale

• necesitatea cristalizării unor politici sociale coerente, la nivel global şi sectorial.

De la lipsa sociologiei şi a sociologilor în perioada cooperativizării agriculturii şi

începutul industrializării socialiste, de la impulsul iniţial al sociologiei în anii 65 şi
marginalizării acesteia după anii 80, anii 90 au reactivat sociologia fără însă a se oferi garanţii
sociale în capacitatea acesteia de a răspunde unor nevoi sociale articulate epistemologic în
macrosistemele sociale. Nu se punea problema ca sociologia să propună proiecte de
schimbare. Se întrezărea un nou impas al sociologiei româneşti? Noua şi ultima mare
provocare oferită sociologiei româneşti din mileniul doi a încercat să ofere şi unele
răspunsuri. C. Zamfir menţiona că pe fondul insatisfacţiei actorilor sociali în remodelarea
realităţilor imediate a crescut presiunea „asupra sociologiei de a deveni instrumentul
ştiinţific al schimbării sau perfecţionării sociale”2. Perspectiva oferă un punct de plecare şi o
eventuală ieşire din impas. Se întrevede o interferenţă a sociologiei cu o anumită
componentă a zonei macrosociale în sfera de acţiune a politicilor sociale. „Paradigma
sociologică a politicilor sociale este diferită structural de paradigma politologică în cadrul
căreia s-au dezvoltat iniţial preocupările de politică socială”3.

Studiul supus atenţiei revendică cel puţin patru domenii ale posibilelor intersecţii ale
sociologiei cu politicile sociale:

• analiza problemelor sociale

• evaluarea politicilor sociale

• proiectarea propriu-zisă a politicilor sociale

• analiza empirică a mecanismelor sociale prin care politicile sociale sunt adaptate şi
schimbate 4.

Demersul cognitiv impus de mediul academic şi universitar a alăturat cei doi termeni
politică socială şi tranziţie. Dincolo de politica socială efectivă care impune o comensurare şi
o evaluare a acţiunilor şi măsurilor specifice, derulată de-a lungul anilor, a început
elaborarea unei strategii care să includă coordonatele minime ale politicilor sociale

4
desfăşurate în spaţiul tranziţiei sociale cu trimitere, spre exemplu, la costurile economice şi
sociale în această etapă. În paralel au început să se realizeze unele studii, cercetări şi analize
în diversele segmente ce însumate ar fi trebuit să delimiteze conceptual dimensiunile
protecţiei sociale. Spre exemplu putem discuta de politica socială în domeniul sănătăţii,
politica socială de suport pentru şomer, politici în domeniul asigurărilor sociale, politici în
domeniul serviciilor de asistenţă socială, politici sociale vizavi de grupurile sociale ignorate
sau marginalizate, politici sociale în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii, politica
socială şi sectorul nonprofit, etc.

O subcomponentă importantă a protecţiei sociale o reprezintă asistenţa socială. Într-

un sens general asistenţa socială desemnează „un ansamblu de instituţii, programe, măsuri,
activităţi profesionale de protejare a unor persoane, grupuri, comunităţi cu probleme sociale
aflate temporar în dificultate, în criză, deci vulnerabile”. Construcţia legislativă şi
instituţională în domeniul asistenţei sociale s-a realizat cu multă întârziere, prin raportarea a
altor subcomponente aparţinând protecţiei sociale. Deşi a existat o asistenţă financiară şi de
specialitate din partea unor foruri internaţionale, demararea şi realizarea sistemului de
asistenţă socială a fost un proces dificil şi de lungă durată, derulat uneori sub spectrul
inconsistenţei şi inconsecvenţei sau al unor interese de grup. Fărâmiţarea sistemului se
menţine.

Demersul realizat cu caracter introductiv a încercat să supună atenţiei următoarele:

• Tranziţia şi reforma în planul acţiunilor practice din zona politicului, economicului şi

a socialului s-a realizat sub spectrul lipsei unei delimitări clare pe termen mediu şi lung.
Factorul „moment” şi-a pus pecetea asupra acţiunilor pragmatice, iar măsurile politicianiste
au avut prioritate în raport cu cele fundamentate şi susţinute cu argumente de eficienţă şi de
utilizare judicioasă a resurselor umane şi financiare alocate, prin raportare la nevoile reale
ale cetăţenilor.

• În plan conceptual, operaţionalizarea conceptelor de tranziţie şi reformă a întârziat

nespus de mult. În acest context, elaborarea unor strategii şi politici sociale generale sau
sectoriale a avut de suferit. Schimbările politice generate de cicluri electorale au dinamitat
aproape în totalitate construcţia legislativă şi instituţională începută de „ceilalţi”.

• Lipsa de coerenţă şi continuitate au împiedicat construcţia instituţională şi

legislativă în domeniul asistenţei sociale, în sensul realizării unui ansamblu coerent şi unitar
de măsuri, programe şi instituţii pentru persoanele sau grupurile sociale vulnerabile, aflate
temporar în dificultate.

• Atragerea asistenţilor sociali în sistemul de asistenţă socială s-a derulat mai degrabă
sub imperiul unor acţiuni voluntare, prin raportare la un anumit dezinteres al instituţiilor
specifice dar şi a comunităţilor locale de a-şi asigura specialiştii de care aveau nevoie.

5
Subsistemul de asistenţă socială se caracterizează prin:

• Continuarea fragmentării instituţionale;

• Alocaţii financiare insuficiente pentru diverse categorii de servicii şi prestaţii sociale:

• Ignorarea unor persoane sau grupuri ţintă vulnerabile;

• Dezvoltarea insuficientă a serviciilor de asistenţă socială acreditate;

• O parte a comunităţilor locale (în special mediul rural) nu sunt implicate efectiv în
activitatea de asistenţă socială;

• Lipsa unei preocupări sistematice în identificarea problemelor sociale reale din

comunităţile locale;

• Capacitatea redusă de atragere şi menţinere în sistem a specialiştilor.

Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru somaj si

stimularea ocuparii forței de munca - actualizată la 1 ianuarie 2008 5
CAPITOLUL III

Sistemul asigurărilor pentru somaj

SECŢIUNEA 1

Categorii de asigurați

Art. 18. - (1) In sistemul asigurărilor pentru somaj sunt asigurate, in condițiile
prezentei legi, persoanele fizice, denumite in continuare asigurați.

(2) Asigurații pot fi:

a) cetațenii romani care sunt incadrați in munca sau realizeaza venituri in Romania, in
condițiile legii, cu excepția persoanelor care au calitatea de pensionari;

b) cetațeni romani care lucreaza in strainatate, in condițiile legii;

c) cetateni straini sau apatrizi care, pe perioada in care au domiciliul sau resedința in
Romania, sunt incadrați in munca sau realizează venituri, in condițiile legii.

6
(3) Asigurații au obligația sa plătească contribuțiile de asigurări pentru somaj si au dreptul sa
beneficieze de indemnizație de somaj, conform prezentei legi.

Art. 19. - In sistemul asigurărilor pentru somaj sunt asigurate obligatoriu, prin efectul
legii: a) persoanele care desfăsoara activitați pe baza de contract individual de muncă sau pe
bază de contract de muncă temporară, in condițiile legii, cu excepția persoanelor care au

calitatea de pensionari;

b) funcționarii publici si alte persoane care desfăsoara activitati pe baza actului de

numire;

c) persoanele care iși desfăsoara activitatea in funcții elective sau care sunt numite in
cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului;

d) militarii angajați pe baza de contract;

e) persoanele care au raport de muncă in calitate de membru cooperator;

f) alte persoane care realizează venituri din activitați desfasurate potrivit legii si care
nu se regăsesc in una dintre situatiile prevazute la lit. a)-e).

Art. 20. - Se pot asigura in sistemul asigurărilor pentru somaj, in condițiile prezentei
legi, urmatoarele persoane:

a) asociat unic, asociați;

b) administratori care au incheiat contracte potrivit legii;

c) persoane autorizate să desfasoare activitați independente;

d) membri ai asociației familiale;

e) cetațeni romani care lucreaza in strainatate, conform legii;

f) alte persoane care realizează venituri din activități desfasurate potrivit legii si care
nu se regăsesc in una dintre situatiile prevăzute la lit. a)-e).

Art. 21. - Angajatorii la care isi desfășoara activitatea pesoanele prevăzute la art. 19
sunt obligati sa depună, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se
datorează drepturile salariale și/sau veniturile de natură acestora, la agenția pentru
ocuparea foței de muncă in a cărei raza teritorială iși au sediul sau domiciliul, declarația
lunară privind evidența nominală a asiguraților si a obligațiilor de plată la bugetul asigurărilor
pentru somaj.

7
 Art. 22. - (1) Persoanele prevăzute la art. 20 pot incheia contract de asigurare pentru
somaj cu agenția pentru ocuparea forței de muncă in a cărei rază teritorială isi au domiciliul
sau, dupa caz, resedința, daca au cel putin varsta de 18 ani si sunt asigurate in sistemul
public de pensii si in sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

(2) Venitul lunar pentru care se asigura persoanele prevazute la art. 20 nu poate fi mai mic
decat salariul de baza minim brut pe tară.

Fiecare tip de somaj este determinat de o serie de cauze, existand si masuri de

atenuare a acestuia.

a) Intr-un prim grup de cauze sunt incluse inegala concentrare a firmelor pe teritoriu,
cerintele pietei care fac ca unele industrii sa nu aiba cautare, dificultatile privind schimbarile
de calificare, de domiciliu, cauze ce conduc la un somaj structural. Printre masurile de
atenuare a acestui tip de somaj se numara:

- organizarea sistemului de instruire in directiile unei largi specializari, a unei reciclari

a somerilor;

- ajutoare banesti celor care accepta sa-si schimbe domiciliul;

- asigurarea unui sistem informational performant privind locurile de munca vacante.

b) Al doilea set de cauze cuprinde necunoasterea situatiei locurilor de munca

vacante, nivelul indestulator al ajutorului de somaj, ceea ce duce la un somaj frictional.

O masura de atenuare a somajului frictional este realizarea unui sistem flexibil de ajutor in
raport cu profesiile si locurile de munca vacante.

c) Un standard de viata ridicat si un ajutor de somaj indestulator pentru o prima

perioada de timp sunt cauze care duc la un somaj voluntar.

Masurile care se aplica in vederea atenuarii acestui tip de somaj sunt aceleasi cu
cele aplicate pentru diminuarea somajului frictional.

d) De asemenea, timpul nefavorabil sau absenta periodica a cererii pot determina

un somaj sezonier.

In vederea diminuarii acestui tip de somaj se urmareste realizarea unui sistem

flexibil de ajutor de somaj, cat si asigurarea unui sitem informational performant privind
locurile de munca vacante.

e) Un alt set de cauze include aparitia periodica a recesiunii in unele domenii de

activitate, cat si dificultatile in ceea ce priveste recalificarea. Aceste cauze conduc la un
somaj ciclic, somaj ce poate fi atenuat prin cresterea cheltuielilor guvernamentale si
mentinerea constanta a impozitelor.

f) Absenta calificarii este o cauza ce duce la aparitia unui somaj ascuns, masura de
atenuare fiind aceea a instruirii si a reciclarii somerilor.

8
1 C. Zamfir, O analiză critică a tranziţiei, Ed. Polirom, Iaşi, 2004, pp. 28-29.

∗ A se vedea C. Zamfir, O analiză critică a tranziţiei, op. cit., pp. 29-31

2 C. Zamfir, (coord.), Politici sociale în România, Ed. Expert, 1999, Bucureşti, p. 16.

3 C. Zamfir, op. cit., p. 17

4 C. Zamfir, op. cit., pp. 17-19.

5 Monitorul Oficial 1 / 2008 aparut la 1 ianuarie 2008

 9

Bibliografie

1. C. Zamfir, Spre o analiză critică a tranziţiei, Ed. Polirom, Iaşi, 2004

2. Planul naţional antisărăcie şi promovare a incluziunii sociale, în revista de Asistenţă socială nr. 3
din 2002.

3.C.Zamfir, Politici Sociale in Romania, Ed. Expert, Bucurest, 1999

4. Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca
- actualizata la 1 ianuarie 2008.