Sunteți pe pagina 1din 16

Ioan Pădeanu

Ioan Pădeanu,. 0040256277148, 0040256277110, ioan_padeanu@


yahoo.com

Oportunităţi în creşterea rumegătoarelor de carne

Creşterea rumegătoarelor specializate în producţia de carne poate deveni unul din


sectoarele importante ale agriculturii din România mai ales dacă ne raportăm la necesarul
de carne de calitate la nivel European sau la nivel mondial. Oricum, creşterea animalelor
de carne este unul din sectoarele foarte importante ale agriculturii din ţările dezvoltate, o
industrie cu un potenţial uriaş şi care la ora actuală, după perioadele de criză care au
slăbit încrederea consumatorilor în carnea de bovină, a reuşit să se redreseze şi chiar să-şi
refacă imaginea.

Dacă luam în considerare, pe plan mondial, doar creşterea economică din China unde
estimările prevăd o creştere a consumului de carne de la 50 kg pe cap de locuitor la ora
actuală la 70 kg până în anul 2030 necesarul de carne este enorm.

Chiar dacă România nu este una din ţările mari consumatoare de carne, putem deveni
producători şi exportatori pentru ţările din Europa dar şi de pe alte continente.

Această activitate, ca de altfel toate ramurile zootehniei, se confruntă cu una din cele mai
mari provocări ale realităţii lumii actuale: criza de carburanţi şi în acelaşi rând trecerea la
producţia de ethanol în sistem industrial. Acest fapt a determinat o creştere a preţurilor la
cereale pe piaţa mondială cu influenţe şi asupra pieţelor locale. În acest context fermierii
trebuie să se reorienteze spre utilizarea păşunilor naturale existente şi a altor resurse
furajere care nu intră în această “febră” a etanolului.

Un exemplu elocvent este societatea ABERDEEN ANGUS din localitatea Dostat, judeţul
ALBA, care a importat pentru prima data în România în anul 2006 un nucleu de vaci, din
rasa Aberdeen Angus, vaci înscrise în registrul genealogic al SOCIETĂŢII ABERDEEN
ANGUS din Anglia.

De ce s-a optat pentru această rasă şi care sunt avantajele ei în comparaţie cu alte rase de
vaci de carne din Europa?

Rasa Aberdeen Angus este răspândită în întreaga lume, putând să o întâlnim din Canada
până în Australia. Am amintit aceste două extreme pentru a scoate în evidenţă capacitatea
acestor animale de a se adapta unor condiţii extreme de altitudine, topografie, climat şi
resurse furajere. Animalele au capacitatea de a-şi reface rezervele corporale după
perioada de iarnă, doar din iarbă. Este denumită şi maşina de făcut siloz, în sensul că este
capabila să valorifice toate resursele vegetale de pe păşune în funcţie de stadiul de
vegetaţie a acesteia.
Este o rasă care are fătări uşoare, viţeii fiind relativ mici la fătare, fără coarne (genetic
selectată) bune mame cu o capacitate de alăptare foarte bună, de unde şi un spor mare de
creştere la viţei în primele luni de viaţă.

Taurii de Angus la ora actuală, după o selecţie îndelungată, sunt mari, virili şi rezistenţi.
Este ideal să-i folosim la încrucişări cu rase de lapte. Oferă câteva avantaje şi anume –
fătări uşoare, inclusiv pentru juninci, viţeii rezultaţi sunt rezistenţi la condiţiile de
întreţinere şi capacitate mare de conversie a furajelor.

Întreţinerea vacilor Angus este foarte uşoară. În general, sunt animale care nu au nevoie
deosebită de adăpost. Putem întâlni ferme, în lume, unde singurele clădiri sunt pentru
păstrarea furajelor. În rest vacile sunt ţinute afară în tot timpul anului, utilizând un panou
din lemn împotriva curenţilor de aer.

Vacile au abilitatea de a făta uşor şi rapid – fără asistenţă, după care pot rămane gestante
la aproximativ două luni de la fătare. Sunt animale care îşi studiază şi utilizează în
avantajul lor terenul pe care păşunează.

Sunt animale longevive. O vacă poate trăi pănă la 18 – 19 ani, aceasta înseamnă că putem
obţine 16 – 17 viţei de la ea. În general fermele de Angus sunt bazate pe familii, tocmai
pe baza acestei ca-lităţi. Vacile ajung la greutăţi de până la 700 - 800 kg. Taurii pot
ajunge până la 1200 kg iar viţeii până la 6 luni pot atinge greutăţi de până la 300 – 350
kg. La 18 luni în funcţie de modul de creştere viţeii pot atinge greutatea de 700 – 750 kg.

În ceea ce priveşte carnea aici lucrurile sunt fără nici un dubiu: ABERDEEN ANGUS =
CARNE DE CALITATE PREMIUM. Din Statele Unite până în Autralia, Noua Zeelandă,
Asia, Ţările Arabe şi Europa. Mai nou tocmai pentru a putea valorifica acest brand,
reţeua de fast-food Burger King în Marea Britanie şi în viitor în Europa dar şi Mc
Donald’s în SUA au decis să utilizeze doar această carne.

Pot fi spuse foarte multe despre această rasă, mai ales că ea are o istorie foarte veche –
spre exemplu primele animale importate în Noua Zeelandă au fost în anul 1863 – iar de
atunci a devenit cea mai populară rasă din această ţară, în SUA Aberdeen Angus
reprezintă aproximativ 55% din numărul vacilor de carne, primele importuri fiind rea-
lizate în anul 1873. Dacă în Europa era mai putin răspândită în ultimii ani o găsim în
marea majoritate a ţărilor Europene. Motivul este foarte simplu – rusticitate,
adaptabilitate, costuri scăzute de întreţinere şi nu în ultimul rând carne de calitate
premium.

Alături de bovine ţara noastră are o mare tradiţie în creşterea oilor. Este o ocupaţie
străveche din care de-a lungul timpului crescătorii au obţinut câştiguri bune. Dacă
efectivele au scăzut sau crescut în ultimi ani după cum a existat cerere (pentru laptele,
brânza şi carnea de la această specie) sau ajutoare venite din partea statului, marea
majoritate a crescătorilor au rămas fideli acestei ocupaţii scăzând sau crescând numărul
acestora în funcţie de an.
Dacă până mai ieri exportam marea majoritate a mieilor obţinuţi în Europa sau Ţările
Arabe şi destul de rar brânzeturile obţinute, astăzi mai exportăm, fără voie doar de nevoie
“ciobanii”. Îi gasim din Portugalia, Spania, Italia, Franţa până mai aproape în
Cehia.Toate aceste realităţi ar trebui să-i determine pe crescătorii de ovine să regândeasca
modul de producţie.

Ce anume trebuie să producem pentru a putea vinde, atât la noi dar mai ales pentru
pieţele Europene? Lapte, carne, lână? Laptele îl vom analiza într-un alt articol, lâna deja
este o povară datorită mai multor factori : piaţa foarte slabă pentru Europa sau ţările care
utilizau acest produs, nu avem spălătorii pentru lână, nu sortăm lâna, nu o împachetăm,
aşa că oferim doar lână vrac. Carnea poate reprezenta pentru crescătorii de ovine un
viitor. Dar dacă am compara mieii obţinuţi în România şi i-am încadra în sistemul de
clasificare al carcaselor SEUROP vom vedea că abia reuşim să ne încadrăm în clasa O
şi cel mai adesea în clasa P. De unde vine această “declasificare” a mieilor noştri? Pentru
a “urca” în această grilă trebuie să creştem procentul de carne în carcasă, să scădem
procentul de oase şi să avem mai puţină grăsime. Cine determină această cerere:
CONSUMATORUL. El vrea, în funcţie de anumite perioade ale anului un miel mai uşor
sau mai greu dar cu un procent scăzut de oase (maxim 16%), cu musculatura bine
dezvoltată, o carne suculentă, fină,fără gust predominant de oaie.
Pe plan mondial, de-a lungul timpului s-au format foarte multe rase de ovine de carne,
în top fiind rasele de carne englezeşti, Anglia fiind şi ţara cu cel mai mare număr de
ovine din Europa.

Rase precum Suffolk, Texel, Charolaise, le găsim în toate schemele de ameliorare a


producţiei de carne de ovină. În acest sens societatea BIOTERRA a importat în anul
2006 un prim nucleu de oi şi berbeci din rasa Suffolk şi Texel, înscrise în registrul
genealogic al crescătorilor de Suffolk şi Texel din Anglia cu sco-pul de a crea un hibrid
local pentru producţia de carne.

Performanţele rasei Suffolk sunt impresionante: oi cu greutatea de până la 80 kg, iar


berbecii pot ajunge până la 120 kg.

Rasa de ovine cu mare răspândire în Anglia şi multe alte ţări din lume, folosită pentru
producţia de carne, în special pentru viteza mare de creştere, carnea de calitate
excepţională, etc.

Rasa Suffolk a fost descrisă pentru prima dată în anul 1797. Prima expoziţie de ovine din
rasa Suffolk a fost organizată în anul 1859 iar primul Registru Gene-alogic a fost publicat
în anul 1887.

Pentru ameliorarea rasei se foloseşte o schemă aparte de selecţie (spre exemplu se


utilizează frecvent scanarea cu ultrasunete pentru ameliorarea ochiului de muşchi) pentru
determinarea EBV – ESTIMATING BREEDING VALUE.

Performanţe :
Greutatea la fătare a mieilor:
Viteza de creştere:

Dimensiunea ochiului de muşchi şi a stratului de grăsime:


Rasa Suffolk este supusă unui program de testare pentru scrapie, maedi visna, oile din
fermele de testare fiind indemne la această boală (testarea se face de 15 ani).

1. RASA TEXEL

Asociaţia British Texel Sheep Society este una dintre cele mai mari asociaţii de crescători
de ovine din Anglia. Rasa Texel englezesc are aptitudini foarte bune în producţia de
carne (spor mare de creştere, strat mic de grăsime, ochiul de muşchi bine dezvoltat).

Desigur că foarte mulţi crescători de ovine vor spune : eu nu vreau să-mi schimb rasa!
Sunt perfect de acord cu acestă afirmaţie. Nici nu trebuie să ne schimbăm rasele de ovine
în tota-litate. Pentru marea majoritate crescătorilor de ovine soluţia ideeală este folosirea
berbecilor din rase de carne pentru încrucişarea oilor din rasele locale (Ţurcană sau
Ţigaie). Această metodă de încrucişare industrială oferă o soluţie pentru ameliorarea
conformaţiei carcasei, creşte prolificitatea iar rezultatele vor fi vizibile prin sporul de
carne în carcasă faţă de rasa locală.

Tot pentru ameliorarea raselor locale de ovine s-a importat de către SC BIOTERRA SRL,
rasa Blue Face Leicester. Rasa Blue Face Leicester, este o rasă formată în Anglia în
regiunea Hexham, la începutul anilor 1900. Rasa este crescută în special pentru
prolificitatea ridicată.

Prolificitatea este cuprinsă între 200 şi 300 %. Se foloseşte în lume, în schemele de


ameliorare, pentru ameliorarea prolificităţii şi în hibridarea de tip industrial pentru
producerea aşa numitului “mule”.

Mule este rezultatul încrucişării dintre rasele native şi rasa Blueface Leicester. La ora
actuală, în Anglia, mai mult de 40% din efectivele de femele sunt “mule”.

Performanţe :
Greutatea la fătare a mieilor

De ce trebuie să folosim această rasă în România? Vă rog să vă imaginaţi o masă la care


stau fermieri din Anglia, Spania, Franţa, Italia, Grecia şi România (enumerarea ţine cont
de clasamentul ţărilor cu cele mai mari efective din Europa) şi toţi au în mână patru cărţi
de joc pe care scrie:

1.Prolificitate 1,8 %;
2.Spor mediu zilnic minim 0,400 kg/zi;
3.Miei înţărcaţi minim 1,4/oaie;
4.Randament în carcasă 55-60%.

Acum vă rog să completaţi ce scrie pe cărţile dumneavoastră!


Desigur că nu avem performanţe asemănătoare. Pentru a ajunge la performanţe
comparabile trebuie să încrucişăm oile noastre cu berbeci de carne, trebuie să creăm un
hibrid mai prolific, trebuie să “învăţăm” cum să ajungem la aceste perfomanţe, trebuie să
îmbunătăţim calitatea păşunilor, trebuie să cultivăm noi păşuni, cu o compoziţie floristică
valoroasă; trebuie să aplicăm un program de sănătate adaptat condiţiilor locale, şi să ne
ghidăm atunci când vrem să producem animale de carne (bovine sau ovine) după
următoarea deviză : viaţă scurtă dar foarte bună.

Obtinerea fatarilor
geminale
Posibilitatea aderării României la Uniunea Europeană a fost confirmată de oficialii
Uniunii de mai multe ori în acest an.

Odată cu speranţele integrării au apărut tot mai des întrebări de felul „Vom fi oare
competitivi pe piaţa Uniunii?”

Din punct de vedere numeric, efectivele de ovine al României (circa 8-9 milioane) se
situează alături de cele din o serie de ţări europene (Franţa, Italia, Portugalia), dar sub
aspectul managementului, productivităţii şi valorificării producţiei, suntem la mare
distanţă în urmă.

Crescătorii de ovine români înregistrează cel mai mare decalaj faţă de cei din Uniunea
Europeană, dintre toţi parametrii productivi, pentru numărul de oi cu fătări gemelare la
100 oi fătate (prolificitate).
În ţările cu agricultură modernă prolificitatea la oi se situează între 150% la rasele rustice
şi 200-225% la rasele perfecţionate.

Probleme prolificităţii a mai fost dezbătută în rândurile acestei reviste (nr. 14) cu doi ani
în urmă.
Cu regret vă informez că în acest interval nu am văzut nici un fel de progres la
majoritatea crescătorilor de oi pe care i-am vizitat.
Ba mai mult, în cadrul unui experiment în care am utilizat implante cu melatonină,
efectuat pe oi de rasă Ţigaie, am obţinut după fătarea oilor 70% oi cu miei gemeni.
Nu mică mi-a fost surpriza când, după câteva săptămâni am ajuns la crescătorul la care
am efectuat experimentul şi nici o oaie nu mai era cu doi miei.

La întrebarea mea unde este al doilea miel răspunsul a venit prompt din partea
proprietarului cât şi a ciobanului. Unul din mieii gemeni, de la fiecare oaie, la câteva zile
după fătare, l-au tăiat şi l-au dat la câini. Această întâmplare m-a marcat profund.

La sfârşitul discuţiei, văzând dezamăgirea şi dezaprobarea mea, a încercat să-şi motiveze


gestul spunând „oile noastre nu duc doi miei şi mai bine un miel bun la oaie decât doi
care să moară”.
Aceeaşi expresie, dar spusă mai răspicat am auzit-o şi de la prietenul meu Badea Ion,
acum câţiva ani.
Acum însă Badea Ion... are altă părere.

De curând foarte încrezător şi mândru s-a prezentat cu miei frumoşi şi grei (între 25-30
kg) din aceia câte unul la oaie, la un complex de îngrăşare a mieilor, să-i vândă.
Întâmplarea a făcut ca tot atunci să se întâlnească aici cu un consătean de-al lui, printre
foarte puţini crescători care în ultimii ani au avut grijă de oile cu miei gemeni. Acesta
vându-se mieii din fătări simple înainte de Paşti tot pentru îngrăşat, iar pe cei din fătările
duble care erau mai mici atunci, ia mai îngrijit, să crească şi acum aveau 20-22 kg.

La recepţia mieilor surpriză mare. Preţul oferit pentru miei îngrăşaţi cu o greutate de
peste 25 kg era de numai 40.000 lei/kg, iar pentru cei de 20-22 kg 50.000 lei/kg.
Practic au primit amândoi aceiaşi bani (1-1,2 milioane/miel), chiar dacă au vândut miei
cu greutăţi diferite.

Badea Ion s-a încruntat lăsând fulgere din priviri. Cu siguranţă că îi treceau prin cap
sudălmi grele.
Repetă într-una cu ciudă „no asta nu se poate. Cum io iau numai un milion pe un miel şi
oaie, iar pricăjitul ăsta de vecin, două milioane pe oaie?” No asta nu-i bine. A plecat spre
casă negru de ciudă şi bombănind în barbă.

După câteva zile m-a vizitat şi cu calm s-a destăinuit. Am trei sute de oi şi aveam de gând
să mai cumpăr în toamnă, ca să ajung la cinci sute.
M-am gândit bine câteva zile şi cred că tot mai bine îi, să ţinem trei sute de oi bune, care
să fete cât mai mulţi miei gemeni. No cum să fac?

Ai gândit bine şi de data aceasta, Bade Ioane.


Creşterea spectaculoasă a prolificităţii nu se poate realiza dintr-o dată de la un an la altul.
Prolificitatea este dependentă de mai mulţi factori, genetici (rasă, ecotip, individ) şi de
mediu (hrană, tratamente hormonale, vârsta oilor, greutatea oilor, sezonul de montă),
dintre care doar unii pot fi controlaţi de crescătorii de oi.

Pentru a avea succes trebuie să respecţi următoarele:


• Mai întâi cu o lună înainte (1-10 august) de data planificată pentru începerea montelor
(1-10 septembrie) vei începe treptat printr-o perioadă de două săptămâni să înţarci oile şi
nu cum făceai până acum când le mulgeai şi în timpul montei, până în octombrie.

• Apoi, cu două săptămâni înainte de începerea campaniei de montă vei scoate toate oile
reformă (bolnave cronic, în vârstă de peste 7-8 ani, slab productive, nărăvaşe etc) şi le vei
înlocui cu mioare bine dezvoltate (40-50 kg).

• De acum urmează o parte foarte importantă, hrănirea stimulativă (flushing – a se citi


flashing). Ca să ai rezultate, trebuie neapărat din timp să păstrezi o fâneaţă otăvită (cu
înălţimea ierbii de 8-10 cm) sau o mirişte de păioase, înverzită.

Rezultate foarte bune se obţin atunci când oile păşunează cu două săptămâni înainte de
montă (perioada de pregătire) şi pe toată perioada montei, pe o mirişte înverzită (de grâu,
orz, ovăz) sau fâneaţă otăvită (iarbă de 8-10 cm). Foarte bune sunt şi culturile otăvite de
lucernă sau trifoi, mai cu seamă cele care sunt în ultimul an de exploatare şi urmează să
fie arate. Păşunile cu vegetaţie verde asigură proteina, vitaminele şi sărurile minerale
necesare dar sunt deficitare în energie.

Pentru a satisface cerinţele atât de proteină cât şi de energie se recomandă păşunatul


alternativ pe păşune cu vegetaţie verde (mirişti, fâneţe otăvite, trifoliere), o zi şi pe mirişti
de porumb (asigură energia), în altă zi.

• Monta se va face fie în sistemul de montă cu grupe de rotaţie (berbecii se împart în două
grupuri, un grup activează în turmă 1/40-50 oi 3-7 zile, un grup în refacere ţinuţi în boxe
şi hrăniţi stimulativ cu masă verde, fân şi concentrate la discreţie) sau cel mai bine monta
naturală dirijată în harem (fiecare berbec stă într-o boxă mare de 3 x 3 m unde se introduc
zilnic 1-4 oi care se lasă în turmă în dimineaţa următoare).

Rezultate bune se obţin şi prin aplicarea sistemului de montă dirijată de două ori pe zi
(dimineaţa şi seara).

La începutul gestaţiei embrionul/embrionii se dezvoltă liber în uter până în jurul zilei 16


de la montă, când începe implantarea în mucoasa uterină. Înfometarea oilor pe o perioadă
de câteva zile fie datorită unei perioade ploioase prelungite, fie datorită lenei
crescătorului, va antrena mortalitatea embrionilor (20-40%) mai cu seamă la oile cu
gestaţie dublă.

Dacă plouă mai mult de 2-3 zile pentru a evita pierderile embrionare, va trebui ca pe
lângă masa verde, să asiguri la oi un supliment de 400-500 orz până revine timpul bun.

După implantare embrionul devine treptat fetus iar pierderile datorate unor perioade
scurte de înfometare sunt mult mai reduse. De regulă, toamna, nu sunt probleme cu
furajarea oilor.
Dacă ai făcut toate acestea bade Ioane, ai şanse mari ca cel puţin 40-50% din oi să fie cu
gestaţie dublă, chiar şi la rasa Ţurcană.
Dar, de la instalarea gestaţiei până la fătare mai este cale lungă...
Cresterea ovinelor Adauga articol

vezi alte articole din domeniul Animale


Autor: Anton

Cresterea ovinelor
Cresterea oilor în tara noastra are traditie de secole. Aceasta specie valorifica cel mai
bine pasunile si fînetele, din care o buna parte se afla în zona de munte. Acesta este
motivul alaturi de productia diversificata, care face din cresterea ovinelor o ramura foarte
importanta a zootehniei, avînd o traditie atît de veche.

Pregatirea oilor si berbecilor pentru monta

La oi pregatirea pentru monta are în vedere aducerea oilor într-o satre buna de
întretinere. În furajarea oilor se folosesc fînuri, grosiere, suculente, masa verde, în
functie de sezon.

Se asigura sare bulgari pentru lins si apa la discretie. La oi se recomanda întarcarea


cu minimum 3-4 saptamîni înainte de monta pentru a se putea reface si a fi aduse în
conditii optime de reproductie. Pentru o furajare adecvata se asigura starea de
întretinere corespunzatoare executarii montei si pastrarii gestatiei viitoare. Berbecii de
reproductie se vor folosi prin rotatie asigurîndu-se dupa 4 zile de activitate, 4 zile de
repaus. Oile depistate pentru monta (sau însamîntate artificial) se pasuneaza separat în
ziua montei pe parcele în apropierea stînei, gospodariei sau fermei. În perioada montei
pasunatul se face numai pe racoare, dimineata cît mai devreme si seara tîrziu. Pentru
monta naturala se repartizeaza 20-30 oi pentru un berbec tînar si 30-40 oi penjtru un
berbec adult.

Gestatia la ovine

Gestatia la oaie dureaza 150 de zile, cu variatii de la 140-160 de zile. În prima luna de
gestatie se va pastra acelasi regim de îngrijire si hranire din perioada de monta, pentru
prevenirea avorturilor, foarte frecvente în aceasta perioada. În luna a 2-a si a 3-a de
gestatie, nivelul de furajare poate fi mai mic cu cca. 30% fata de cel aplicat în perioada
de pregatire pentru monta si de monta. Pentru o oaie de 50 kg greutate corporala, cu o
productie de 4 kg lîna :

* Vara - 10 kg masa verde, în cazul unor pasuni mai slabe se administreaza un


supliment de 0 - 5 kg concentrate;

* Iarna - 1,4 kg fîn, 1,5 kg grosiere, 2,5 kg suculente cu adaos de concentrate în


perioada de pregatire pentru monta si gestatie (300-500 g/cap/zi).
În perioada a 2-a de gestatie (lunile 4-5) se vor asigura conditii deosebite de îngrijire si
furajare, data fiind cresterea si dezvoltarea fatului. Oile vor fi supravegheate permanent
în perioada de gestatie; este interzisa înghesuirea lor la intrarea si iesirea din adaposturi
sau padocuri, furajele vor fi de cea mai buna calitate, nemucegaite, apa nu va fi rece
pentru a se evita avorturile. Cu doua saptamîni înainte de fatare se scot din furajare
furajele însilozate (murate).

Fatarea la ovine

Cu 2-3 saptamîni înainte de fatare oile se \"codinesc\" prin tunderea lînii din jurul
ugerului, de pe coada si din jurul cozii, pentru asigurarea igienei suptului si mulsului. Se
pregatesc adaposturile pentru fatare realizînd un compartiment pentru oi gestante, o
maternitate si un compartiment pentru mieii \"zburati\" (de la 0 - 30 zile). În maternitate
se vor amenaja boxe individuale de fatare, cu dimensiunile de 1,20 m/0,6-0,8 m.
Compartimentul de întretinere a oilor fatate cu miei \"zburati\" se amenajeaza în boxe
comune, asigurînd pentru fiecare oaie cu mielul respectiv, o suprafata de 1,6 mp.

Îngrijirea mieilor sugari

În momentul fatarii se intervine pentru curatirea mucozitatilor de pe nari si bot, se taie


ombilicul la 4-5 cm de abdomen si se tamponeaza cu tinctura de iod. Se ajuta apoi mieii
sa suga obligatoriu în primele 3-4 ore de la fatare. Mielul se lasa sa fie lins de mama
timp de o jumatate de ora. Dupa vîrsta de 8-10 zile mieilor li se administreaza în locuri
special amenajate furaje concentrate (combinate) si fîn de lucerna de cea mai buna
calitate. În cazul mieilor orfani sau gemeni în cazul în care oaia a murit sau nu are lapte,
crescatorii vor apleca mieii la doici, fatate aproximativ în acelasi timp sau la date cît mai
apropiate ori vor recurge la alaptartea artificiala cu lapte de vaca. Perioada de miel crud
dureaza de la 0-7 zile, cea de miel mijlociu de la 7-30 zile, iar cea de miel zburat de la
30-65 zile.

Întarcarea mieilor

Se face în functie de rasa, vîrsta si greutate corporala si destinatia pe care o primesc


mieii (pentru prasila sau îngrasare). Se recomanda ca întarcarea mieilor sa se faca
treptat timp de 4-5 zile; mieii se vor tine izolati de mame peste noapte, iar dimineata oile
se mulg. În zilele urmatoare mieii se lasa cu mamele cîteva ore în timpul zilei,dar oile se
mulg seara, în felul acesta se diminueaza stresul de întarcare.

Cînd întarcarea mieilor se face brusc, mieii prezinta o stare de indispozitie, slabesc si
uneori se pot îmbolnavi.

Norme de crestere a tineretului ovin

În ce priveste furajarea pentru un miel de 65 de zile, la întarcare avînd o greutate


medie de 15-17 kg, prevazîndu-se a înregistra un spor de 170 g/zi, se recomanda tinînd
seama de sezon, urmatoarele cantitati de furaje zilnice :

* Vara - 2 kg masa verde, 80 g nutret combinat si 2 g sare;

* Iarna - 0,5 kg fîn, 80 g nutret combinat, 2 g sare si apa 0,5 l (apa e bine sa fie la
discretie).

Pentru tineretul de reproductie (3-18 luni) la grupa de greutate 20-45 kg este necesara
cantitatea de 6,5 kg masa verde vara sau 1 kg fîn 0,5 kg grosiere, 2 kg suculente si 80 g
furaj concentrat pe timp de iarna. La aceasta se adauga 5 g sare/zi, indiferent de
sezon , care ca si apa, este bine sa fie asigurata la discretie, adica se vor asigura
bulgari de sare pentru lins.

Îngrasarea ovinelor

În fermele mari, specializate pentru îngrasare se practica îngrasarea intensiva pe


gratar fara scoatere la pasunat, folosind furaje fibroase, grosiere si concentrate. Mieii (în
general masculii) se introduc la îngrasare la greutatea de 12-14 kg/cap, prevazîndu-se
un spor de 250 g/zi, asigurîndu-se în final greutatea de 45 kg, dupa o perioada de 100-
110 zile, cu un consum de furaje de 4,3 UN/kg spor. Înainte de livrare pentru carne
tineretul îngrasat se tunde, obtinîndu-se în medie 1-1,5 kg lîna/cap. În cazul în care
îngrasarea se face în mod traditional , într-o prima etapa berbecutii supusi îngrasarii se
mentin pe pasune circa 90 zile, asigurînd 7-8 kg/zi masa verde de cea mai buna calitate,
iar într-o a doua etapa se face finisarea, în timp de 50 de zile, perioada în care se
exclude pasunatul; animalele se mentin la grajd si se furajeaza cu : 1 kg fîn, 1 kg
grosiere, 2-4 kg suculente si siloz/zi, asigurînd pe întrega perioada de 50 zile 4-5 kg
concentrat P.V.M. Sarea si apa se asigura la discretie prin bulgari de sare pentru lins si
apa curata la jgheaburi. Pentru îngrasarea oilor se foloseste acelasi sistem industrial
asigurînd necesarul de furaj în functie de greutatea animalelor, iar în sistemul traditional,
în gospodaria familiala se asigura zilnic 3 - 3,5 kg fîn si 0,2-0,3 kg nutret
concentrat/cap/zi. În cazul îngrasarii pe pasune, aceasta trebuie sa asigure minimum 8-
10 kg masa verde/cap/zi.

Hranirea si îngrijirea ovinelor adulte

În gospodariile crescatorilor oile în timpul iernii se cresc în ngeneral în adaposturi


speciale, cu exceptia unei parti de crescatori în anumite zone ale tarii care practica
transhumanta, cu o traditie foarte veche pierduta în negura vremii. Marimea turmelor se
stabileste în functie de suprafata pasunilor si de cantitatea de masa verde ce se obtine
pe aceste pasuni. În conditiile tarii noastre oile se pot pasuna 6-7 luni/an. Oile care se
urca pe pasunile alpine pot pasuna circa 2-3 luni. Trecerea de la perioada de stabulatie
la consumul de furaje verzi prin pasunat se face treptat, de la 1-2 ore în prima zi, pîna la
pasunarea si furajarea exclusiva pe pasune, cu masa verde, dupa circa 12 zile de la
iesirea din stabulatie. Pasunatul este bine sa se faca dupa ce se usuca roua, sa fie facut
rational, pe parcele; numarul de oi pe o parcela se stabileste în functie de suprafata si
productia de masa verde asigurata. Oile nu se tin mai mult de 5-6 zile pe o parcela, care
se lasa apoi libera circa 20 zile pentru regenerare si se poate refolosi cînd iarba ajunge
la minimum 8-10 cm.
Efectivele de oi au scăzut în ţara noastră în 16 ani de la 18 milioane capete
la 7,6 milioane capete. În prezent specia ovină este în revenire comercială pe plan
internaţional.
Alte argumente pentru dezvoltarea capacităţilor şi efectivelor de ovine în fermă
de catre producatorii romani sunt:

• valorifica toate categoriilor predominant celulozice (fânuri, vreji, paie, coceni de porumb,
masă verde de pe păşuni);
• rezista la condiţiile mai aspre in conditiile actuale de modificare a climei;
• prolificitatea de peste 105%;
• viteza mare de creştere a greutăţii în faza de miel care permite valorificarea acestuia
după câteva luni;

Rasa Ţurcană.
Datorită insuşirilor ei de rusticitate, rezistenţă şi adaptabilitate sporită, cât şi
datorită valoroaselor aptitudini productive rasa Ţurcană este crescută de foarte multi
producatori romani.
Însuşirile morfo-productive ale rasei Turcana sunt: conformaţia corporală alungită
- tipică ovinelor cu producţie mixtă – pentru lână, carne şi lapte; constituţie robustă şi o
pronunţată mobilitate.
Indicii de reproducţie sunt: 95% fecunditatea şi 105% prolificitatea
Greutatea corporala exprimate kg la următoarele categorii de vârstă sunt: 14 kg
la 2 luni; 24 kg la 6 luni; 35-55 la oi; 48-80 kg la berbeci.
Producţia de lână la ovinele selecţionate şi bine hrănite ajunge la 3,8 kg pe
turmă. Calitativ lâna se caracterizează prin fineţe 35 microni.
Producţia de lapte este de 140-160 litri la Ţurcană, din care 55 l reprezintă laptele
marfă cu 7,8% grăsime şi 6,5% proteină într-o perioadă de 150-200 de zile de lactaţie.
Mieii din varietăţile brumărie şi neagră, sacrificaţi la una trei zile de la naştere,
dau pielicele apreciate în confecţionarea de căciuli, gulere, mantouri.
Tehnologia de sporire a producţiei de lână
Singura cale de sporire a producţiei şi de îmbunătăţire a calităţii lânii o constituie
îmbinarea metodelor de încrucişare şi selecţie cu cele de hrănire, îngrijire şi întreţinere
corespunzătoare a ovinelor, în special cu aplicarea unui nivel proteic superior încă din
prima fază de gestaţie.
Tehnologia de sporire a producţiei de carne
Principalele metode pe care trebuie utilizate în direcţia sporirii producţiei de carne
sunt aplicarea diferitelor tipuri de încrucişare industrială, creşterea prolificităţii,
repartizarea timpurie la montă a tineretului femel, organizarea a trei fătări în doi ani.
Tehnologia îngrăşării constă în lotizara mieilor la cca 2 luni (12-14kg) în grupe de
70-80 de capete unde rămân 4 luni până ajung la 40 de kg trecând prin trei faze
(acomodare, îngrăşarea şi finisarea.
Tehnologia îngrăşării ovinelor adulte constă în intreţinerea lor 3 luni pe păşune.
În ultima lună oile consumă 40-50 kg nutreţuri concentrate şi cca 20 kg de fân de bună
caliate iar greutatea lor corporală creşte cu 20%.
Tehnologia de sporire a producţiei de lapte
Factorii de care depinde sporirea producţiei de lapte sunt vârsta, individualitatea,
sezonul de fătare, durata lactaţie, greutatea corporală, numărul şi intervalul dintre
mulsori, nivelul de alimentaţie, condiţiile climatice. La prima lactaţie se obţine, de regulă,
60-70% din cantitatea maximă de lapte. Indivizii care realizează o cantitate de lapte de 2-
3 ori mai mare decât media pe turmă, vor constitui nucleul principal de selecţie. Fătarea
de primăvară timpurie sporeşte cu 30% producţia de lapte prin prelungirea duratei de
lactaţie şi valorificarea de către oi a vegetaţiei în plină dezvoltare. Nivelul de alimentaţie
sporeşte
Reproducţia ovinelor
Timp de 30 de zile are loc pregătirea (august-septembrie) pentru montă. Apoi se
formarea turmele de oi de 200 capete. Timp de 35 de zile (septembrie-octombrie)
dureaza perioada de montă. Se recomanda 1 berbec încercător la 60 de oi pentru
depistarea oilor şi mioarelor în călduri. Iar pentru monta1 berbec la 30 de oi şi mioare.
Fiecare berbec încercător sau de reproducţie se va folosi 4 zile, după care urmează 4 zile
de repaus. insămânţarea se desfăşoară pe durata a două cicluri de călduri. Insămânţarea
se desfăşoară pe păşune
Structura optimă de oi in ferma
Sa luam ca exemplu o ferma cu 600 oi şi mioare. Ele reprezinta 62,5 % din total
efectiv. Mieluţe din anul precedent reprezinta 15% respectiv 192 mieluţe. Mielutele din
anul curent 20% - 144 mieluţe. Berbeci de reproducţie vor fi 24 berbeci. In total 960
capete.
Parametrii tehnologici ai rasei Turcana sunt:

• prolificitate 105%
• producţia medie de lână – 3,8 kg/cap
• producţia medie de lapte –55 litri/cap
• greutate medie de livrare –40 kg
• reforma anuală 25%

Fluxul tehnologic la ovine este urmator:


• 155 zile oile stau in stabulaţie (15 noiembrie – 15 aprilie)
• 210 zile oile stau pe păşune (15 aprilie – 15 noiembrie)
• 20 zile dureaza pregătire pentru montă (august)
• 55 zile dureaza montă (septembrie-octombrie)
• 150 de zile perioada de gestaţie (septembrie)
• 50 de zile perioada de fătare (ianuarie-martie)
• 100 de zile durata mulsului (aprilie-iunie)
• 30 de zile perioada tunsul (aprilie-mai)

Pregatirea oilor gestante in vederea fatarii


Data: Tuesday, January 13 @ 12:16:52 EET
Topic: Agricultura

Decurgerea normala a gestatiei oilor conditioneaza atat numarul de miei la nastere, cat si
viabilitatea, vigurozitatea si, in final, productivitatea lor ulterioara.
Gestatia la oaie dureaza 150 zile, cu o abatere in plus sau in minus de cca 2-4 zile, in
functie de sexul mielului, tipul de fatare (simpla sau gemelara), starea de sanatate si de
intretinere a mamei.
De regula, starea de sanatate a oilor mame si greutatea mieilor la nastere depind in cea
mai mare masura de aplicarea corespunzatoare a lucrarilor de ingrijire si hranire din
perioada de gestatiei.
In ceea ce privete greutatea mieilor la nastere aceasta trebuie sa fie cat mai mare, anume
3,5-5,5 kg; mieii cu o asemenea greutate inregistreaza sporuri zilnice mai ridicate in
timpul cresterii intrucat au o capacitate de consum cu/de 3-5 ori mai mare decat cei slab
dezvoltati, de sub 2 kg, care pier in proportie de cca 65%.

De aceea, nivelul de hranire din perioada de gestatie a oilor are un rol hotarator mai ales
in ultimele 2 luni cand fatul inregistreaza cca 80% din greutatea lui la nastere.
In situatia in care, insa, se urmiareste in afara sporirii productiei de carne si a celei de
lana, hranirea stimulativa - neintelegandu-se prin aceasta risipa de furaje - trebuie sa se
aplice inca de la sfarsitul celei de-a doua luni de viata a fatului cand incepe sa se puna
bazele desimii firelor de lana si, deci, a cantitatii acesteia de la varsta de adult.
Totodata, hranirea corespunzatoare din perioada de gestatie cu cca un kg de fan de
calitate, 1,5 kg grosiere (paie, pleava, vrej de mazare sau de fasole, coceni etc.) 1,5-2 kg
nutret insilozat sau radacinoase - va conditiona si o productie de lapte mai mare cu cca 10
kg in prima luna de lactatie, cand laptele constituie hrana de baza a mielului, ceea ce va
contribui la stimularea cresterii in greutate si la indesirea fibrelor de lana (prin
dezvoltarea foliculilor secundari).
Cu cca 20 de zile inainte de fatare, se impune insa, reducerea treptata si apoi scoaterea
din ratie a furajelor insilozate, in locul lor adaugandu-se fanuri si, eventual, cca 150-200
g nutreturi concentrate.
De asemenea, se impune evitarea administrarii furajelor mucegaite, inghetate, alterate sau
provenite din livezi de pomi tratate cu pesticide (substante toxice) etc., deoarece acestea,
in mod sigur, vor provoca avorturi imediate, precum si retinerea invelitorilor fetale
(placentei), ceea ce poate sa conduca la infectia organismului, oaia fiind foarte sensibila
in aceasta faza fiziologica fata de astfel de furaje.
Adaparea trebuie sa se faca numai cu apa la temperatura fantanii sau a camerei, la cel
putin 14-15°C, evitandu-se consumul apei in pragul inghetarii.
Apa trebuie sa fie curata, provenita direct de la surse verificate si nu din balti etc. sau din
ate acumulari pentru a se preveni eventualele boli parazitare.
Adapostul, indiferent de sezonul de fatare, dar cu atat mai mult daca acesta are loc n
timpul iernii, trebuie sa fie fara curenti, calduros si luminos, fiind prevazut cu un spatiu
(compartiment) de fatare care sa asigure o temperatura de 14-15°C.
Spatiul in care au loc fatarile trebuie sa fie prevazut, de asemenea, cu gratare pentru
furaje, jgheaburi pentru adapare, bulgari de sare, asternut uscat de paie.
Mai sunt necesare cca 8-10 "boxe de fatare" (0,80/1,0 m) fixate de-a lungul unui perete,
in care oaia-mama va ramane cu propriul miel 1-2 zile dupa fatare, pentru obisnuirea
reciproca si preintampinarea strivirii mieilor de catre alte oi.
Pentru prevenirea unor infectii ale tubului digestiv, inainte de fatare cu 4-5 saptamani se
tunde lana din jurul ugerului si de pe coada si se pregateste inventarul necesar fatarilor.
In acelasi timp, se impune evitarea deplasarilor mai lungi, imbulzeaz, in special al oilor in
faza avansata de gestatie, precum si un comportament mai atent al ingrijitorului.
De asemenea, in functie de starea vremii, este recomandabil ca oile sa ramana in timpul
zile in padocuri sub cerul liber, pentru a face mai multa miscare, adapostul fiind cu usile
deschise pentru ca oile sa intre sau sa iasa dupa vrere; in acelasi timp, trebuie sa gaseasca
la discretie furaje si apa.
Intretinerea oilor in perioada de gestatie numai in adapost poate sa conduca la instalarea
unei atmosfere viciate, rezultate de obicei din descompunerea urinei si a asternutului
neschimbat la timp, ceea ce poate favoriza degradarea lanii si, eventual, aparitia scabei
(raie).
Pe timp geros, insa, oile trebuie sa ramana in adapost deoarece frigul, printre altele, poate
determina reducerea fluxului sanguin (a cantitatii de sange) de la nivelul pielii
(vazoconstrictie) si prin aceasta diminuarea ritmului de crestere in lungime si mai ales in
grosime a fibrelor.
Astfel de diminuari determina obtinerea asa-numitei lani "gatuite" sau "infometate",
nedorita de industria textila deoarece se rupe cu usurinta in timpul prelucrarii.
Deprecierea lanii este si mai intensa in cazul intretinerii oilor in conditii de ger, la care se
mai asociaza si cu subnutritia.
In ceea ce priveste fatarea propriu-zisa, se anunta prin lasarea flancurilor, reducerea
poftei de mancare, agitatiei, dezvoltarea si inrosirea usoara a ugerului, situatie care obliga
la separarea oilor in spatiul special amenajat in acest scop, astfel ca fatarea sa decurga in
bune conditii, respectiv sub supraveghere.
Controlul sanitar veterinar al starii de sanatate a fiecarei oi gestante, prezinta de
asemenea, o deosebita necesitate, atat pentru mama, cat si pentru mieii rezultati.
Desi aceste masuri par a fi, aparent, simple, totusi ele conditioneaza decisiv rezultatele
scontate inca din perioada de pregatire si de monta, de ele depinzand bunul mers al
gestatiei si lactatiei, practic rentabilitatea muncii crescatorului.

Prof. univ. V. N. Tafta