ASISTENŢA SOCIALĂ – COMPONENTĂ A SISTEMULUI DE

PROTECŢIE SOCIALĂ

Politica socială a statului reprezintă un ansamblu de scopuri şi instrumente de

analiză prin care puterea publică realizează afectarea normativă a resurselor publice şi a
distribuirii veniturilor în perspectiva umanistă a dreptăţii sociale.
Politica socială urmăreşte rezolvarea marilor probleme sociale legate de sănătate,
educaţie, locuinţe şi se realizează prin intervenţia statului asupra următoarelor categorii
de beneficiari: familii cu mulţi copii fără susţinere materială, copii orfani, persoane aflate
în incapacitate de muncă definitiv sau temporar, persoane vârstnice etc. În general, nu se
poate elabora “o listă universală” de componente ale politicii sociale asupra cărora statul
doreşte şi poate să acţioneze prin intermediul politicii sociale deoarece aceasta cuprinde o
arie mai largă sau mai restrânsă de obiective sociale determinată de organizarea societăţii,
în general şi în funcţie de politica promovată de partidul de guvernământ şi mecanismele
politice specifice acestuia.
Protecţia socială a devenit la ora actuală o temă majoră pentru întreprinderi, stat,
salariaţi şi toţi ceilalţi factori implicaţi în acţiuni sociale reprezentând nu doar un element
fundamental al politicii sociale (ca instrument) cât mai cu seamă obiectivul său central.
Un gen special de protecţie este cerut de condiţiile cauzate de tranziţie. În această
situaţie protecţia este solicitată pentru a putea asigura omului traversarea unei perioade
mai scurte sau mai lungi de timp. De aceea se apreciază că politica socială a perioadei de
tranziţie se caracterizează în primul rând prin asigurarea protecţiei sociale în faţa
fenomenelor inerente acestei etape (şomaj, inflaţie, accentuarea sărăciei, marginalizarea
socială etc).

Conceptul de asistenţă socială. Caracteristici şi principii ale asistenţei sociale

Într-un concept modern, sistemul de asistenţă socială poate fi definit ca totalitatea

principiilor umanitare pe care se întemeiază ajutorul acordat unor membrii ai
comunităţilor, aflaţi în nevoie, sau sistemul de asistenţă socială reuneşte ansamblul
mijloacelor tehnico-financiare utilizate de administraţia publică centrală şi locală pentru
materializarea politicilor sociale naţionale.
Asistenţa socială reprezintă componenta protecţiei sociale care, prin reglementări
juridice, pune în aplicare programe naţionale şi regionale în vederea susţinerii unor
ajutoare, indemnizaţii, alocaţii şi servicii sociale destinate familiilor cu copii, vârstnicilor,
copiilor şi adulţilor cu deficienţe şi altor categorii de persoane aflate în dificultate sau în
situaţie de nevoie.
Nevoia socială pentru unele persoane poate fi stabilită ca un ansamblu de nevoi a
căror satisfacere trebuie considerată ca fiind necesară pentru asigurarea unui nivel minim
de trai în concordanţă cu cel al membrilor comunităţii. Dacă nevoile fundamentale nu pot
fi satisfăcute – hrană, îmbrăcăminte etc. – înseamnă că avem de-a face cu sărăcia.

1
 În mod frecvent termenul de asigurări sociale se substituie celui de asistenţă
socială. Dacă sistemul asigurărilor sociale este un sistem contributiv la care participă
angajatorii şi angajaţii, sistemul de asistenţă socială este un sistem de ajutorare finanţat de
la bugetul de stat şi bugetele locale, în interesul persoanelor care nu sunt apte de muncă şi
nu dispun de mijloacele necesare traiului.

Caracteristicile asistenţei sociale sunt:

a) asistenţa socială, ca o componentă a sistemului de protecţie socială este o instituţie
relativ independentă şi se adresează persoanelor care nu pot munci sau sunt dezavantajate
social;
b) sistemul juridic care îi reglementează acţiunile şi intervenţiile, aplică programele
umanitare pentru asigurarea în practică a politicilor sociale stabilite de administraţia
publică centrală şi locală;
c) finanţarea serviciilor sociale şi a ajutoarelor, indemnizaţiilor şi alocaţiilor familiale se
asigură de la bugetul de stat şi bugetele locale.

Asistenţa socială îmbracă forme variate de sprijin pentru persoanele în dificultate

şi se bazează pe următoarele principii:
• universalitatea dreptului, respectiv toate categoriile de persoane aflate într-o
anumită situaţie de criză beneficiază de acelaşi drept;
• acordarea dreptului în funcţie de nevoi, persoanelor sau familiilor, pe baza
analizei situaţiei acestora prin anchetă socială;
• autodeterminarea, adică terapia socială se stabileşte cu acordul persoanei care
urmează să beneficieze de asistenţă socială;
• confidenţialitatea întemeiată pe secretul profesional al asistentului social, cu
respectarea dreptului persoanei beneficiare de asistenţă socială;

Managementul asistenţei sociale

În România, asistenţa socială este asigurată pe plan central de mai multe ministere cu
atribuţii în domeniu, cum sunt : Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul
Sănătăţii şi Familiei, cu Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, Ministerul
Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Justiţiei, Comitetul Român pentru Adopţii, Autoritatea
Naţională pentru Protecţiei Copilului şi Adopţie, Ministerul Administraţiei Publice, iar pe
plan local de consiliile judeţene şi consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale,
respectiv direcţiile judeţene de muncă şi protecţie socială.
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, în domeniul managementului asistenţei
sociale acţionează prin direcţiile sale de specialitate pentru:
• coordonarea sistemului naţional de asistenţă socială, iniţierea de proiecte de acte
normative şi urmărirea aplicării legislaţiei în domeniul asistenţei sociale;
• evaluarea la nivel naţional a programelor de asistenţă socială şi propunerea
strategiei privind politicile familiare pe baza analizei indicatorilor sociali;
• iniţierea, coordonarea şi urmărirea realizării unor programe de servicii de
asistenţă socială în colaborare cu administraţia publică locală, organizaţiile
neguvernamentale şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile;

2
 • coordonarea metodologică a activităţii instituţiilor care asigură servicii
comunitare de asistenţă socială, finanţate de la bugetul de stat şi bugetele locale;
• asigurarea plăţii alocaţiilor familiale, ajutoarelor şi a indemnizaţiilor cu caracter
reparator de la bugetul de stat, pentru care, potrivit legii, este ordonator principal de
credite bugetare;
• elaborarea politicilor familiare şi supunerea lor spre aprobare organelor
competente;
• acordarea de subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică,
care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială.
Asistenţa socială pe plan local se întemeiază pe principiul descentralizării şi al
autonomiei locale. În acest cadru, unităţile administrativ-teritoriale au obligaţia de a
satisface interesele şi nevoile persoanelor din cadrul propriilor comunităţi fără amestecul
autorităţilor centrale, autonomia fiind astfel un drept garantat, iar descentralizarea –
atributul care implică autonomia.
De asemenea, servicii de asistenţă socială mai pot fi oferite de instituţii autonome,
publice şi private, organizaţii neguvernamentale şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile
care derulează programe în sprijinul persoanelor defavorizate.
Pentru realizarea acestor obiective managementul Ministerului Muncii şi Solidarităţii
Sociale este necesar să asigure colaborarea permanentă cu autorităţile locale atât pentru
identificarea celor aflaţi în dificultate, cât şi pentru recomandarea celor mai adecvate
forme de sprijin acestora.

Obiectivele reformei sistemului de asistenţă socială. Tipuri de asistenţă socială:

Sistemul naţional de asistenţă socială în România este necesar să se consolideze pe

obiective care să-i asigure funcţionarea coerentă şi eficientă, cum sunt:
• respectarea demnităţii umane prin promovarea de acţiuni reparatorii în
concordanţă cu resursele existente;
• susţinerea şi promovarea solidarităţii şi justiţiei sociale;
• prevenirea şi combaterea tendinţelor de discriminare şi marginalizare socială a
unor categorii de populaţie şi persoane;
• intensificarea şi dezvoltarea parteneriatului social ca mijloc de control şi
eficientizare a măsurilor de sprijin a persoanelor şi familiilor aflate în dificultate;
• asigurarea flexibilităţii în acordarea de prestaţii în bani şi natură, precum şi a
serviciilor sociale, pentru a se putea răspunde nevoilor reale individuale;
• orientarea politicii de asistenţă socială pentru antrenarea, mobilizarea şi
participarea tuturor forţelor sociale la relansarea creşterii economice;
• descentralizarea realizării măsurilor şi programelor de asistenţă socială prin
delegarea de competenţe administraţiei publice locale; acest obiectiv este necesar
să fie asociat măsurilor de descentralizare financiară.
Materializarea acestor obiective se asigură prin cele două tipuri ale asistenţei sociale,
respectiv asistenţa socială previzională şi asistenţa socială curentă.
Asistenţa socială previzională, care revine direcţiilor de specialitate din Ministerul
Muncii şi Solidarităţii Sociale, are în vedere următoarele acţiuni principale:

3
 • asigurarea cadrului juridic, instituţional şi administrativ pentru realizarea politicii
în domeniu, potrivit prevederilor Programului Guvernului;
• elaborarea legislaţiei în domeniu, armonizarea celei existente pe plan intern şi
alinierea acesteia la legislaţia ţărilor din Comunitatea Europeană;
• stabilirea mecanismelor de intervenţie pentru acordarea de sprijin categoriilor
sociale defavorizate – familii aflate în dificultate, minori, vârstnici, persoane cu
handicap şi bolnavi cronici;
• definirea, organizarea şi implementarea sistemului informaţional naţional pentru
cunoaşterea operativa a persoanelor aflate în situaţie de risc, monitorizarea
acţiunilor realizate şi controlul eficienţei acestora;
• coordonarea şi corelarea programelor de interes naţional în domeniul asistenţei
sociale cu cele de interes local şi comunitar;
• asigurarea resurselor financiare, materiale şi umane pentru realizarea politicii în
domeniu;
• legalizarea şi consolidarea procedurilor şi tehnicilor în vederea susţinerii şi
permanentizării parteneriatului dintre administraţia publică locală şi reprezentanţii
societăţii civile.

Asistenţa socială curentă, care se realizează de compartimentele de specialitate din

cadrul direcţiilor de muncă şi solidaritate socială în colaborare cu primăriile are în
vedere:
• identificarea familiilor, a unor membrii ai acestora şi a persoanelor singure aflate
în situaţie de risc social;
• realizarea de anchete sociale şi evaluarea socio-medicală a persoanelor aflate în
dificultate pe baza grilei naţionale de evaluare;
• acordarea de ajutoare materiale în bani sau în natură, potrivit reglementărilor în
vigoare, pe bază de cerere, persoanelor care sunt îndreptăţite;
• organizarea şi acordarea de servicii sociale persoanelor cu nevoi speciale, stabilite
pe baza grilei naţionale;
• ocrotirea în instituţii specializate, în familii substitutive sau de către asistenţi
maternali a copiilor aflaţi în situaţii critice, asistarea în cămine a bolnavilor
cronici, a persoanelor cu handicap şi a persoanelor vârstnice fără sprijin material;
• evaluarea periodică şi monitorizarea la nivelul comunităţilor (unităţilor
administrativ_teritoriale) a realizărilor în domeniul asistenţei sociale;
• finanţarea din bugetele locale a programelor de servicii sociale şi a unor prestaţii
reglementate prin lege, organizarea şi subvenţionarea unor programe de interes local de
către administraţia publică locală, direct sau pe baza convenţiilor încheiate cu
reprezentanţi ai societăţii civile;
• organizarea, la nivel local, a plăţii drepturilor de asistenţă socială reglementate
prin lege – indemnizaţii, ajutoare şi alocaţii familiale.
Din prezentarea principalelor acţiuni ce trebuie desfăşurate în cadrul celor două
componente, rezultă că asistenţa socială previzională îşi găseşte locul în administraţia
publică centrală, iar asistenţa socială curentă se desfăşoară la nivelul judeţelor,
municipiilor, oraşelor şi comunelor.

4
 • Pentru ambele tipuri de asistenţă socială, sistemul naţional de asistenţă socială
este necesar să fie astfel organizat şi structurat încât să poată asigura, în regim
permanent, asistenţa socială categoriilor de persoane defavorizate aflate în situaţie
de criză, având în vedere că dreptul la asistenţă socială este un drept universal.
Formele de sprijin din domeniul asistenţei sociale

Ajutorul social

Legea privind venitul minim garantat prevede acordarea ajutorului social

familiilor şi persoanelor cu venituri mici sau fără venituri, în situaţiile şi perioadele în
care acestea nu pot să-şi asigure prin propriile eforturi condiţiile minime de trai.
Nivelurile venitului minim garantat propuse sunt stabilite în corelare cu celelalte tipuri de
venituri ale populaţiei şi în raport cu numărul de persoane din familie.
Ajutorul social prezintă următoarele caracteristici :
• este o formă de protecţie socială, care se întemeiază pe principiul solidarităţii
sociale;
• constă în plata luară a unei sume de bani ce se suportă din bugetele locale şi din
sumele primite de la bugetul de stat;
• principalii beneficiari sunt familiile, precum şi persoanele sigure, fără venituri sau
cu venituri mici;
• scopul pentru care se acordă este acela de a asigura beneficiarilor un venit minim
garantat care să asigure existenţa persoanelor respective.
Beneficiarii ajutorului social distribuit prin sistemul asistenţei sociale sunt
familiile şi persoanele singure, cetăţeni români fără venituri sau cu venituri mici. De
asemenea, pot beneficia de ajutor social şi familiile sau persoanele singure, cetăţeni altor
state sau apatrizi, care au reşedinţa sau domiciliul în România, în condiţiile legislaţiei
române. Au dreptul la venitul minim garantat în condiţiile prezentei legi şi soţii despărţiţi
în fapt, dacă ancheta socială justifică acordarea acestuia.
În principal, acordarea ajutorului social este legată de sărăcie, care diferă în
funcţie nivelul veniturilor şi componenţa familiei.
Pentru a stimula interesul faţă de muncă al persoanelor din familiile beneficiare de
ajutor social, s-a stabilit că familiile şi persoanele singure cu venituri nete lunare până la
nivelul venitului minim garantat beneficiază de o majorare cu 15% a cuantumului
ajutorului social pe familie, în cazul în care cel puţin un membru al familiei face dovada
că lucrează pe bază de contract individual de muncă sau convenţie civilă de prestări de
servicii.
Persoanele apte de muncă din familiile pentru care se asigură venitul minim
garantat vor efectua lunar cel mult 72 de ore, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări
de interes local fără a se putea depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor
de securitate şi igienă a muncii.
Ajutorul social se acordă pe bază de cerere şi acte doveditoare privind veniturile
membrilor de familie. Titularul ajutorului social este persoana care a făcut cererea, iar
beneficiarul ajutorului social este familia. Cererea de acordare a ajutorului social,
declaraţia privind veniturile realizate de membrii familiei, precum şi celelalte acte
doveditoare se depun şi se înregistrează la primăria localităţii în a cărei rază locuieşte

5
titularul. În cazul persoanelor fără domiciliu, aflate în situaţie de nevoie, cererea se
înregistrează la primarul localităţii reşedinţă de judeţ.
Cererea de acordare a ajutorului social se soluţionează în termen de 30 de zile de
la data înregistrării. În vederea soluţionării cererii de ajutor social primarul dispune, în
mod obligatoriu, efectuarea anchetei sociale, care constituie proba legală pentru instanţele
judecătoreşti, în legătură cu deschiderea dreptului sau respingerea cererii.
Stabilirea dreptului de ajutor social, a cuantumului, precum şi plata acestuia se fac
prin dispoziţia scrisă a primarului, pe baza documentaţiei prezentate de personalul din
serviciul de asistenţă socială de al primărie. Dispoziţia primarului se comunică titularului
ajutorului social în termen de 5 zile de la data emiterii. Titularul ajutorului social are
obligaţia să comunice primarului în scris, orice modificare intervenită cu privire la
veniturile şi la numărul membrilor familiei, în termen de 30 de zile de la data la care a
intervenit modificarea.
Neîndeplinirea obligaţiilor de mai sus atrage, după caz :
• suspendarea plăţii ajutorului social în cazul persoanei singure;
• modificarea cuantumului ajutorului social prin excluderea din numărul membrilor
de familie a persoanelor care nu îndeplinesc obligaţiile prevăzute la art. 15 alin. 1;
• modificarea cuantumului ajutorului social prin excluderea din numărul membrilor
acesteia a persoanei care refuză nejustificat efectuarea acţiunilor sau lucrărilor de interes
social.
Suspendarea plăţii ajutorului social şi, după caz, modificarea cuantumului se fac
prin dispoziţia scrisă a primarului şi se comunică titularului în termen de 15 zile de la
data emiterii acestuia. Suspendarea plăţii ajutorului social sau modificarea cuantumului
ajutorului social se face începând cu luna următoare celei în care nu mai sunt îndeplinite
obligaţiile.

Acordarea de sprijin familiilor cu copii

A. Alocaţia de stat pentru copii – constituie o formă de sprijin bănesc lunar

acordat de către stat familiilor cu copii şi reprezintă un drept universal pentru toţi copiii şi
se plăteşte de la bugetul de stat potrivit prevederilor Legii nr. 61 privind alocaţia de stat
pentru copii din anul 1993.
Reglementările juridice prevăd că „persoanele care primesc alocaţia de stat pentru
copii sunt obligate să o folosească exclusiv în scopul îngrijirii copiilor” ceea ce înseamnă
că alocaţia are o destinaţie specială, este un drept al copilului şi nu al persoanei care o
încasează. Constituţia României stipulează la articolul 45 următoarele :„copiii şi tinerii se
bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor. Statul
acordă alocaţii de stat pentru copii şi ajutoare pentru sprijinirea copilului bolnav sau
handicapat”.
Acordarea alocaţiei pentru copii depinde de vârsta copilului, cetăţenia şi
domiciliul părinţilor, precum şi de situaţia frecventării şcolii de către copii. Alocaţia se
acordă pentru copii în vârstă de până la 16 ani, iar dacă urmează o formă de învăţământ –
până la 18 ani.
Copii care au contractat o invaliditate de gradul 1 sau 2 până la împlinirea vârstei
de 16 ani, precum şi copiii handicapaţi beneficiază de alocaţie până la împlinirea vârstei
de 18 ani, iar apoi sunt ocrotiţi prin asistenţa socială de stat. Până la împlinirea vârstei de

6
18 ani copiii handicapaţi aflaţi în întreţinerea familiei beneficiază de alocaţia de stat
pentru copii în cuantumurile prevăzute de lege, majorate cu 100%.
Titularul alocaţiei de stat este copilul. Pe lângă copiii născuţi din căsătoria
părinţilor mai sunt îndreptăţiţi la alocaţie, în aceleaşi condiţii, copiii rezultaţi din căsătoria
anterioară a unuia dintre soţi şi care se află în îngrijirea lor, copiii din afara căsătoriei,
dacă au fost recunoscuţi sau li s-a stabilit filiaţia prin hotărâre judecătorească precum şi
copiii primiţi spre creştere în mod legal.
Alocaţia de stat pentru copii se plăteşte unuia dintre părinţi pe baza acordului
acestora sau, în caz de neînţelegere, pe baza deciziei autorităţilor tutelare, părintelui la
care s-a stabilit prin hotărâre judecătorească domiciliul copilului, ori căruia i s-a
încredinţat spre creştere şi educaţie.
Alocaţia de stat pentru copii nu se acordă pentru copii în vârstă de peste 7 ani care
nu urmează învăţământul general obligatoriu, cu excepţia celor care nu sunt şcolarizaţi
din motive de sănătate dovedite cu certificat medical. Alocaţia nu se plăteşte în lunile în
care copiii titulari ai drepturilor se află mai mult de 15 zile în instituţii de ocrotire ori de
asistenţă socială care le asigură întreţinerea completă din partea statului. Alocaţia nu se
acordă copiilor care realizează venituri proprii (sunt ucenici), copiilor bursieri, dacă se
optează pentru bursă; alocaţia se plăteşte în acest caz numai pe timpul vacanţei.
Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte în sumă fixă pentru fiecare
copil, indiferent de mărimea veniturilor părinţilor şi se indexează periodic, odată cu
salariile, bursele, pensiile etc. Stabilirea dreptului de alocaţie se face pe baza cererii
însoţite de actele necesare din care rezultă îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea
acestui drept. Plata alocaţiei se face începând cu luna următoare aceleia în care s-a născut
copilul. În cazul în care cererea este înregistrată ulterior lunii în care s-a născut copilul,
plata alocaţiei se face şi pentru lunile anterioare, dar nu mai mult de 12 luni. Plata
alocaţiei de stat pentru copii încetează începând cu luna următoare aceleia în care nu mai
sunt îndeplinite condiţiile de acordare.
Alocaţia de stat pentru copii nu este impozabilă şi nu poate fi urmărită silit în
vederea recuperării sumelor plătite necuvenit cu acest titlu. Ministerul Muncii şi
Solidarităţii Sociale este cel care asigură gestionarea alocaţiei de stat pentru copiii în
vârstă de până la 7 ani alocaţiile pentru copiii care au absolvit învăţământul general
obligatoriu înaintea împlinirii vârstei de până la 16 ani şi care nu mai urmează o formă de
învăţământ.
Reprezentanţii legali ai copiilor (părinţi, tutori) depun o cerere însoţită de copia
certificatului de naştere a copilului, la consiliile comunale, orăşeneşti, municipale, după
caz, unde îşi au domiciliul sau reşedinţa. Cererile sunt depuse la Oficiul de asistenţă
socială care eliberează un carnet de cecuri care conţine un număr de cecuri pe baza cărora
se acordă lunar alocaţia. Ministerul Învăţământului gestionează fondurile necesare plăţii
alocaţiilor pentru următoarele categorii de copii :
• copii de peste 7 ani care urmează învăţământul general obligatoriu;
• copii care sunt înscrişi în unităţi şcolare şi întrerup şcolarizarea din motive de
sănătate;
• copii între 16-18 ani care urmează o formă de învăţământ la cursurile de zi.
B. Alocaţia de naştere de care beneficiază mamele pentru fiecare din primii 4 copii
nou născuţi vii. Cuantumul acestei alocaţii este de 1.400.000 lei indexabil, iar plata

7
alocaţiei poate fi efectuată reprezentantului legal al copilului, atunci când mama nu poate
accede la acest drept.
C. Alocaţia suplimentară pentru familiile cu mai mulţi copii – se plăteşte de la
bugetul de stat potrivit prevederilor Legii nr. 119/1997, cuantumurile acestei prestaţii
acordându-se diferenţiat în raport cu numărul copiilor aflaţi în întreţinerea familiei, după
cum urmează: 50.000 lei/familiile cu 2 copii, 100.000 lei/familiile cu 3 copii, 125.000
lei/familiile cu 4 şi mai mulţi copii.

Ajutorul acordat soţiilor militarilor în termen

Ajutorul care se acordă soţiilor de militari în termen, este o formă de sprijin lunar
acordat de stat familiilor militarilor în termen care realizează venituri mai mici decât
salariul minim brut pe ţară. Ajutorul se acordă soţiilor ai căror soţi satisfac stagiul militar
obligatoriu şi care realizează venituri mai mici decât salariul minim brut pe ţară, din care
se scade impozitul.
Soţiile militarilor în termen beneficiază la cerere de un ajutor lunar dacă se află în
una din următoarele situaţii: au copii în vârstă de până la 7 ani sau sunt însărcinate sau
dacă sunt încadrate în gradul 1 sau 2 de invaliditate. Primesc acest ajutor şi soţiile
militarilor cu termen redus şi ale elevilor şcolilor militare, dacă îndeplinesc condiţiile de
mai sus.
Ajutorul se acordă cumulativ cu alocaţia de stat pentru copii şi ajutorul social.
Dacă soţia militarului în termen decedează, ajutorul se acordă până la lăsarea la vatră a
tatălui, persoanelor care îngrijesc copiii respectivi în vârstă de până la 7 ani.
Mai primesc acest ajutor şi soţiile militarilor cu termen redus şi ale elevilor şcolilor
militare, dacă îndeplinesc condiţiile anterioare.
Stabilirea şi plata ajutorului pentru soţiile militarilor în termen se fac de către
centrele militare judeţene sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti. Fondurile necesare
plăţii ajutorului se suportă de la bugetul de stat.

Alte forme de sprijin din domeniul asistenţei sociale

A. Alocaţii de sprijin destinate familiilor. În acest cadru, în funcţie de veniturile

familiale, membrii acestora urmează să beneficieze de:
a) alocaţii pentru subzistenţă, care vor urmări combaterea sărăciei şi se vor
materializa prin alocaţii de stat pentru copii în cuantum de 10% din salariul mediu pe
ţară, ajutoare sociale diferenţiate pentru asigurarea nivelului venitului minim garantat şi
ajutoare pentru familiile cu venituri mici în vederea pregătirii copiilor pentru începerea
anului şcolar;
b) alocaţii pentru dezvoltare familială prin care se vor sprijini familiile tinere
(vârsta soţiilor până în 30 de ani) în scopul facilitării accesului acestora la o locuinţă
şi/sau bunuri de folosinţă îndelungată.
Prin acordarea alocaţiilor pentru dezvoltare familială se are în vedere, pe termen
lung, creşterea rolului familiei în societate, diminuarea numărului de familii sărace,
integritatea familiei, precum şi diminuarea treptată a intervenţiei statului în acordarea de
alocaţii de subzistenţă.

8
 B. Ajutorul de urgenţă. Familiile şi persoanele aflate în situaţii de necesitate
datorate calamităţilor naturale, incendiilor, accidentelor sau altor cauze temeinic
justificate, pot beneficia de ajutoare de urgenţă de la bugetul de stat, aprobate prin
hotărâri ale Guvernului, pe bază de anchetă socială.
În acest sens, de exemplu, în anul 2002 au fost elaborate 43 proiecte de hotărâri
ale Guvernului prin care se propune acordarea de ajutoare de urgenţă unui număr de
5.100 familii şi persoane, în sumă totală de aproximativ 24,3 miliarde lei.
C. Ajutoare financiare pentru familiile şi persoanele aflate în extremă dificultate
datorită stării de sănătate, sau altor cauze temeinic justificate. Ajutoarele financiare se
acordă pentru: acoperirea unor cheltuieli cu întreţinerea, construcţia, reparaţia,
amenajarea şi modernizarea instituţiilor de asistenţă socială; tratamente medicale şi
intervenţii chirurgicale în străinătate ca urmare a unor afecţiuni de sănătate deosebit de
grave. Potrivit normelor privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate,
cu modificările şi completările ulterioare, sumele atrase în acest fond pot fi utilizate şi
pentru acordarea de ajutoare persoanelor care necesită tratament medical sau intervenţii
chirurgicale în străinătate, aprobate prin hotărâri ale Guvernului.
D. Ajutorul pentru refugiaţi acordat persoanele care au dobândit statutul de
refugiat în România şi care beneficiază de un ajutor rambursabil pe o perioadă de cel
mult 9 luni. Cuantumul acestui ajutor este stabilit la nivelul salariului minim brut pe ţară.
E. Ajutorul pentru încălzirea locuinţei pe perioada sezonului rece este destinat
familiilor cu venituri relativ reduse ale căror locuinţe sunt racordate la sistemele
centralizate de furnizare a energiei termice.
F. Masa la cantinele de ajutor social. Potrivit prevederilor Legii nr. 208/1997
privind cantinele de ajutor social, persoanele aflate în situaţii economico-sociale sau
medicale deosebite pot beneficia de serviciile cantinelor de ajutor social. Persoanele
eligibile care nu realizează venituri sau acestea se situează sub nivelul venitului net lunar
pentru o persoană singură luată în calcul la stabilirea ajutorului social, beneficiază de
serviciile oferite de cantina de ajutor social în mod gratuit.
G. Acordarea de subvenţii din bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale
pe bază de convenţii, asociaţiilor şi fundaţiilor, care dezvoltă programe de asistenţă
socială pentru categorii de persoane aflate în dificultate. Nivelul venitului este de 450.000
lei/persoană asistată
Asistenţa socială funcţionează dupa un alt principiu decât asigurările : bazându-se
doar pe fonduri provenite din bugetul statului sau din donaţii ale voluntarilor si ale
instituţiilor internaţionale, asistenţa nu presupune nici o contribuţie financiară anterioară
a persoanei asistate. Ajutorarea persoanelor aflate in situaţii problematice are la baza
principiul solidarităţii si presupune evaluarea trebuintelor asistatului.
Nevoii sociale cu o etiologie economica i se poate raspunde prin interventii in care
beneficiile sociale acopera necesarul dorit pentru un standard minim de viata. Serviciile
din domeniul asistentei sociale sunt specifice pentru nevoile provocate de incapacitati
personale sau dependenta.
Cand intre asistenta sociala si schimbarea sociala nu se stabileste o relatie stransa,
se pot ivi probleme serioase dinspre utilizatori, dinspre cei care ofera sprijin, dinspre
practicieni, dinspre manageri si organizatiile furnizoare de servicii sociale.

9
Asistentii socialiau o mare responsabilitate : aceea de a reinventa practica, ei nu au de
aplicat solutii ci se implica in rezolvarea de probleme, adica in cautarea de solutii noi
adaptate fiecarei situatii.
Activitatea asistentiala are doua dimensiuni principale : dimensiunea economica
(vizeaza alocarea unor resurse materilae si financiare persoanelor care pentru o perioada
limitata de timp nu pot duce o viata auto-suficienta, ex :copiii orfani, batranii fara
sustinere familiala si fara pensii), si dimensiunea propriu-zis sociala si psiho-sociala care
vizeaza procesele de integrare si reintegrare sociala in sens larg, ex : protectia persoanelor
victime ale abuzului fizic, sexual si psihic, in asistenta dependentilor de droguri si alcool
etc).

Sintagma « problema sociala » apare in sociologie si in domeniul politicilor

sociale pentru a desemna un set de situatii problematice intalnite la nivel comunitar,
societal si mai putin la nivel individual. Macro-problemele si micro-problemele sociale
devin aspecte diferite ale aceluiasi fenomen. Nevoia de sprijin a unei persoane devine o
problema pentru asistentii sociali atunci cand familia sau comunitatea locala apropiata nu
pot raspunde sau nu o pot implini. Astfel, sprijinul de care au nevoie persoanele si
familiile acestora este adesea solicitat atat de la formele institutionalizate de asistenta
sociala cat si de la comunitate sau de la societate.
In cadrul sistemului de protectie sociala, asistenta ofera o protectie minimala
indivizilor aflati intr-o situatie problematica. Prestatiile asistentei sociale, finantate din
banul public sau din donatii, sunt expresia solidaritatii nationale. Ajutorul acordat pe o
perioada limitata de timp celor cu probleme deosebite nu depinde de vreo contributie a
acestora si nici nu presupune o rambursare a ajutorului. Sistemul asigurarilor (care sta la
baza securitatii sociale) se intemeiaza pe o logica «contributiva » in cadrul caruia
cotizatiile finanteaza compensarile de venituri in mod proportional cu contributia
anterioara a individului.
Asistenta sociala experimenteaza acum o importanta perioada de schimbare a
prioritatilor, a organizarii si a practicilor de zi cu zi. Conform noilor prevederi legislative
privind protectia copilului, a persoanelor cu deficiente, a persoanelor varstnice, apoi cele
din domeniul justitiei restaurative, a altenativelor la formele traditionale de asistenta, a
perspectivei comunitare si personalizate de interventie, natura si viitorul asistentei sociale
se modifica considerabil.

10