Sunteți pe pagina 1din 4

http://www.dindragoste.

ro/poezii-de-dragoste/nichita-
stanescu/luna-in-camp.php
Fantasticul reprezinta o lume creata de noi. Este o lume imaginara care ne
permite sa evadam pentru o perioada de timp, intr-o lume mult mai buna si mai
frumoasa unde totul iţi pare perfect şi unde toate dorinţele pe care le ai ti se indeplinesc.
Aceste forme ale fantasticului difera foarte mult de caracterul fiecarei persoane, iar cu
ajutorul artei, noi putem sa ne cream propriul fantastic.

Fantasticul s-a constituit în ultimele doua secole ca gen care traversează


aproape toate artele: poezia şi proza , pictura, sculptura, filmul. Nasterea lui este
asociata cu noua sensibilitate a romanticilor, cu triumful imaginatiei. Iesirea din clasicism
si iluminism inseamna eliberarea de sub dominatia ratiuni a conventilor sociale si
artistice.

Viata interioara a individului trece pe primul plan cu nelinistile si proectiile ei


subiective inclusive cele imaginare pana atunci neacceptate in literatura.

De fapt acest fantastic reprezinta suprarealismul, acesta fiind un curent literar


aparut in Europa dupa primul razboi mondial, acesta fiind cel mai reprezentativ curent
literar al fantasticului. Acest fantastic este o lume, care printr-o poarta spirituala este
despartita de catre cea reala.

In general in fantastic apar 3 mari momente, unul fiind cel de inceput cand totul
este bine si frumos, iar apoi vine momentul de mijloc in care se intampla cea mai mare
parte a actiuni, in care se petrece o ruptura, adica apare ceva neclar si ciudat in acelasi
timp, iar la final apare cel de al treilea moment cand aproape toate problemele se
clarifica si totul se termina cu bine. Mai putem spune ca fantastical este caracterizat
oarecum printr-un anumit mister si intuneric al unei vieti reale ca incet pe parcursul
operelor se transforma in fantastic si in care conteaza foarte mult si tensiuniile
emotionale.

Tema prozei fantastice are loc in mai multe ipostaze cum ar fi: prin interactiuni
fantastice cum ar fi influentele de tip magic si anumite mesaje supranormale, mutatiile
fantasticului cum ar fi mutarile in alt timp si spatiu si aparitile fantastice, adica unele
apariti supranaturale.

Unul dintre cel mai cunoscut autor care a influentat foarte mult fantasticul prin
operele sale este Mircea Eliade care prin operele sale a imbunatatit fantasticul, mai ales
prin una dintre cele mai cunoscute opera ale sale “La Tiganci”.

Fantasticul are mai multe opera reprezentative dintre care studiate la clasa
Sarmanul Dionis” de Mihai Eminescu si “Kir Ianulea” de I.L. Caragiale. In multe din
aceste opera, fantasticul este reprezentat mai ales prin intermediul timpului si spatiului
care sunt unele dintre cele mai importante caracteristici ale acestuia.

Mai departe voi incerca sa evidentiez tipurile de fantastic din cele trei opere
studiate.

Punctul comun al celor trei opera este atunci cand, cele trei personaje principale
ale operelor ies din lumea reala, adica din timp si spatiu, acestia nereusind sa isi revina
la viata lor dupa revenirea in lumea reala ca si ceilalti oameni.

La tiganci, de Mircea Eliade este nuvela reprezentativa a fantasticului prin care


se evidentiaza tipul fantasticului, sacru si profanul, care reprezinta trecerea lui
Gavrilescu din timpul si spatial real adica din Bucurestiul interbelic, intr-un spatiu supra
natural reprezentat de catre cladirea denumita “La tiganci” , un nou loc fantastic ,o noua
lume in care timpul era unul nelimitat. Unele dintre motivele acestei nuvele fantastice o
reprezinta labirintul, visul, acestea reprezentand insusi fantasticul in sine. Prin labirint,
se arata acel joc de aventura putem spune pe care Gavrilescu nu l-a trecut cu brio,
alegerea tigancii a fost cu adevarat o provocare pentru el neputand alege care dintre
fete este, el alegand pe rand pe celelalte doua fete. La fel prin acest labirint se poate
intelege si acele camere prin care el incearca sa o gasesca pe adevarata lui iubita.

Tema acestei opera este una foarte coplexa, pornind de la idea lui Gavrilescu de
a-si reimplini iubirea, la fel si aventura de joc cu care tiganda il pacaleste, iar el intrand
in acel joc, sau mai bine zis in acel ritual de initiere in moarte. Nararea se face la
persoana a treia prin intermediul monologului interior prin care acesta trece.

Si in aceasta opera apare ordinea celor 3 structuri Ordine-Ruptura-Revenire.


Aceasta incepe cu Gavrilescu cand intra in La Tiganci pentru ca acolo este mai racoare,
acesta fiind deja prins in fantasticul insuportabil neputand iesi de acolo. Dupa mai mult
timp petrecut acolo el incearaca revenirea in lumea reala numai ca nu face fata
acesteia, vazand ca totul este schimbat, ca este in alt timp si spatiu si se reintoarce la
iubirea vietii lui dar aceasta fiind doar in lumea fatastica intrucat in lumea reala el este
pedepsit , condamnat sa isi petreaca sfarsitul vietii sale singur.

Modurile de expunere folosite sunt: dialogul, avand discutiile dintre el si tiganci


sau dintre el si barman, monologul interior fiind reprezentat de care acel monolog pe
care el il are in aceea lume fantastica in care nu gaseste cale de scapare, descrierea,
atunci cand sunt descrise cele trei fete din care el trebuia sa o aleaga pe tiganca, iar
povestirea este folosita la sfarsitul operei.

Timpul si spatiu al acestei opere sunt cele mai importante caracteristici care
dovedesc ca aceasta opera este o nuvela fantastica, spatiul fiind unul normal la inceput
iar apoi transformandu-se in unul fantastic reprezentat prin La tiganci, iar timpul este
reprezentat de catre un timp imaginar care se intampla in memoria lui Gavrilescu,
acesta fiind timpul memoriei.
Finalul acestei opera este oarecum fericit intrucat Gavrilescu isi revede iubirea,
adica pe Hildegard, dar totodata si moartea simbolica, acesta fiind condamnat in lumea
reala la singuratate, iar mesajul operei pe care autorul vrea sa il arate cititorului este
acela ca trecutul personajului este posibil sa dispara datorita uitari.

Sarmanul Dionis, de Mihai Eminescu este la fel o nuvela fantastica reprezentat


prin tipul fantasticului romantism care prezinta o trecere intr-o lume ireala a lui Dan
Dionis pentru a-si gasi fericirea vietii lui. In aceasta nuvela Mihai Eminescu pune in
evidenta mai multe teme cum ar fi: instrumental miraculous cum ar fi cartea pe care Dan
o citeste si care il indruma in aceea lume, pactul cu diavolul este reprezentat atunci
cand el se indoieste de Dumnezeu, crezandu-se mai puternic decat el, dedublarea om-
umbra, reprezentata de catre tabloul in care era desenat chipul tatalui lui.

Tema acestei nuvele fantastice este acea poveste a unui sarman copil care
incercad sa isi gasesca fericirea si idealul, a pierdut paradisul. Unele dintre motivele
puse in evideta de catre Eminescu in aceasta opera sunt: visul, magia, umbra. Prin
acestea incercand sa puna in evidenta aceasta tema a fantasticului, a romantismului.
Prin intermediul visului pe care Dan Dionis la avut se face trecerea din lumea reala in
cea ireala, adica acel vis, atunci cand Dionis se viseaza calugarul Dan pe timpul lui
Alexandu cel Bun, la fel si atunci cand viseaza ca zboara impreuna cu prietena lui catre
luna si inapoi. Prin intermediul magiei, autorul vrea sa arate magia carti si numerele
magice ale carti, la fel si acea scrisoare pe care el o scrie la Maria pentru a se desparti.
Prin intermediul portretului in care se afla imaginea tatalui sau pe care el nici nu il
cunostea, autorul pune in evidenta acea umbra a lui intrucat el indragea foarte mult acel
portretului nestiind ca de fapt acela este tatal lui. Aceea umbra care il ajuta sa scape pe
el din acea lume ireala, in care el fusese prins si din care nu avea scapare.

Aceasta opera este formata din doua episoade, primul fiind reprezentat de catre
visul acestuia el crezandu-se calugarul Dan iar al doilea este acela cand el revine in
lume reala sub numele sau real, adica Dionis. Acel punct de separare, de despartire, cel
care ajuta la separarea celor doua lumi este acela cand Dionis merge pe luna cu iubita
sa Maria. Fiind atat de incatat de aceasta calatorie, si simtindu-se atat de bine acolo,
avand aceasta putere de a zbura si de a vedea toate acele lucruri el se indoieste de
puterea lui Dumnezeu, crezandu-se mai puternic decat el, iar atunci totul se schimba,
totul ia o alta intorsatura in care el decade, iar cele doua lumi se despart si el revenind in
lumea reala. Si in aceasta opera personajul principal, Dionis, nu face fata transformarii
inapoi, treceri inapoi din lumea ireala in cea reala atunci trimitandu-i scrisoarea de
despartire iubitei sale. Autorul amesteca aceste doua episoade avand tendinta de a
creea o ambiguitate.

Timpul si spatiul ireal este acel spatiu fantastic si lumea spatiala, reprezentata
prin visul pe care Dionis la avut cand a calatorit pe luna, iar timpul cunoaste mai multe
moment din viata cum ar fi, in timpul lui Alexandru cel Bun. In finalul operei este
prezentat legatura dintre spatiu si timp. Mesajul acestei opera este acela ca timpul si
spatiu sunt doar obiecte ale vieti oamenilor, si arata si credinta in reincarnare. Aceasta
este rezultatul credintei in nemurirea sufletului si trecerea lui prin mai multe trupuri
existente. Aceasta presupune mai multe faze cum ar fi despartirea trupului de suflet.si
reincarnarea acestuia in alte trupuri.

Ultima opera studiata la clasa, ce intra la acest curent, este opera 'Kir Ianulea' de
Ion Luca Caragiale. Prezinta toate caracteristiciile referitoare la timp si spatiu, adica, mai
exact se poate observa dupa parcurgerea operelor, ca autorul introduce personajul in
doua timpuri, doua spatii: real si ireal.

Titlul reprezinta numele personajului principal, care il capata in lumea reala, dupa
ce primeste indatorirea de a se casatori si a vedea daca femeile sunt rele, asa cum se
aude in iad. Tema este una obiectiva, urmareste schimbarea individualitatii,
trasnformariile prin care trece personajul principal pentru aflarea ipotezei, cu care
porneste din iad.

Timpul este unul ireal, in incipitul operei, respectiv real pe parcursul pana la
finalul operei. Spatiul ireal il reprezinta iadul, iar cel real dupa transformarea
personajului, este reprezentant ca fiind in Bucuresti si prin imprejurimi.

Finalul operei este unul de o natura comica, Aghiuta, personajul principalul


afirmand ca nu vrea sa ii vada pe Acrivita si pe Negoita in iad, iar drept recompensa a
cerut sa fie lasat sa doarma multe secole.

In final, dupa parerea mea, acestea sunt operele care au toate caracteristicile pe
care trebuie sa le aiba operele fantastice, si mai exact acea legatura intre real si ireal,
acea legatura intre o lume reala si una ireala, fantastica.