ECONOMIA COMUNITATII EUROPENE

1.PIATA UNICA,
COMPONENTA ESENTIALA A UNIUNII
EUROPENE

Constituirea pietei unice a reprezentat un obiectiv inscris in prevederile

tratatului de la Roma in care se specifica ca Uniunea Europeana, Uniunea
economica si monetara implica fuziunea pietelor nationale ale acestora, care sa
asigure nu numai libera circulatie a marfurilor in cadrul comunitatii ci si a
serviciilor , a capitalurilor si a fortei de munca. Acest obiectiv urma sa se realizeze
treptat si in forme extreme de diferite. Totodata, in tratatul de la Roma se mai
specifica in acelasi timp “ Comunitatea are ca misiune prin
realizarea unei piete comune si prin apropierea treptata a politicilor economice ale
statelor membre”.
Comunitatea are rolul sa promoveze o dezvoltare armonioasa a activitatilor
economice, cat si o expansiune continua si echilibrata.
In tratatul de la Roma se prevedea expres ridicarea accelerate a nivelului de
viata si stabilirea unor relatii mult mai apropiate intre tarile member.
Infaptuirea politicii pietei interne unice a fost programata pe parcursul unei
perioade tranzitorii de 12 ani.
In aceste conditii, privind stadiul infaptuirii pietei unice, a fost adoptat “
actul unic European” , care adduce un nou calendar si mobilizator in acelasi timp
in procesul de integrare.
Daca in ceea ce priveste asigurarea libertatii persoanelor , capitalurilor si
serviciilor , actul unic European aducea elemente de noutate in ceea ce priveste
libertatea de circulatie a bunurilor ( se poate vorbi de o adevarata restaurare ).
Chiar daca taxele vamale au fost desfiintate, frontierele materiale erau
mentinute din mai multe ratiuni:
a) ratiuni politice ( controlul frontierelor reprezenta pentru perioada
respective o prerogative majora a statului, un atribut al suveranitatii);
b) ratiuni fiscale ( mentinerea frontierelor permitand fiecarui stat
prelevarea la intrarea marfurilor straine in teriorul national, a taxelor
vamale);
 c) ratiuni tehnice si sanitare ( controlul la frontiera interzicand accesul
marfurilor care nu erau conforme cu reglementarile tehnice sau sanitare
nationale);

Constituirea pietei unice pentru mai multe tari ale Europei se justifica prin
urmatoarele avantaje:
1. Deoarece piata unica suprima obstacole in calea schimbarii
economice, tarile comunitare, care in decursul timpului au ajuns la o anumita
specializare vor produce ceea ce este mai productiv din punctul lor de
vedere. Aceasta va conduce la o sporire a productivitatii muncii , cat si la
cresterea nivelului general de viata.
2. O piata mai larga unificata largeste concurenta si atrage in acest
proces un numar mai mare de producatori si consumatori. Drept consecinta,
populatia va beneficia de o mai mare varietate de bunuri si la preturi mai
scazute.
3. Piata unica avantajeaza atat producatorii, cat si consumatorii, deoarece
permite realizarea unei productii de serie mare, care va determina reducerea
costurilor de productie si a preturilor.
4. Se apreciaza ca piata unica va determina o noua redistribuire a
capitalului investit si ceea ce este mai important, o optimizare a investitiilor
de capital in interiorul comunitatii.
5. Piata unica , generand o miscare libera a capitalurilor, va determina o
folosire rationala si eficienta a fortei de munca , deoarece miscarea
capitalurilor este insotita si de o miscare libera a fortei de munca.

Problema crearii pietei unice , ca o componenta esentiala a procesului de integrare

economica, reliefeaza doua principii pe care tarile participante la acest proces ,
precum si cele care doresc sa adere la Uniunea Europeana este necesar sa le
cunoasca sis a le insuseasca .
Aceste principii sunt urmatoarele:

1. Oricat de adancit ar fi procesul integrarii si realizate obiectivele

propuse, integrarea si realizarea pietei unice nu trebuie deocamdata inteleasa
in sensul abolirii totale a frontierelor nationale ale statelor, ci al largirii
comunitatii de interese in teritoriul integrat.

2. Procesul de integrare nu trebuie sa fie inteles si insusit in termenii

restrictivi ai regionalismului, deoarece nu se poate concepe la momentul
actual o politica regionala de sine statatoare.
ASIGURAREA CELOR 4 LIBERTATI DE CIRCULATIE

1. LIBERA CIRCULATIE A MARFURILOR:

Printre urmarile concrete ale infaptuirii pietei unice, se numara suprimarea

controlului la frontiera, libertatea totala a transferului de capital, apropierea taxelor
pe valoarea adaugata, liberalizarea activitatilor bancare si echivalarea diplomelor.
In acelasi timp , a fost extinsa aria deciziilor ce pot fi luate cu majoritatea
calificata si nu cu unanimitate , iar puterea Parlamentului European a sporit prin
procedura numita cooperare.
Constituirea pietei unice, potrivit tratatului de la Roma si a altor dispozitii
adoptate ulterior, de catre diferitele institutii ale Uniunii Europene, urma sa se
realizeze in mod treptat , mai intai sub forma unei uniunii vamale, si apoi a unei
uniuni economice si monetare, implicand in prima etapa asigurarea liberei
circulatii a marfurilor, iar in etapa a -2-a libera circulatie a capitalurilor , a
serviciilor si a fortei de munca, ajungandu-se in final la adoptarea unei monede
unice in cadrul comunitatilor.
Uniunea vamala care trebuie inteleasa ca un teritoriu vamal unic al tarilor
membre si o politica comerciala comuna fata de terti s-a realizat treptat prin
infaptuirea obiectivelor cuprinse in tratatul de la Roma.
Uniunea vamala s-a realizat dupa cum urmeaza:

a) inlaturarea completa , dar treptata a taxelor vamale de import si export

in relatiile comerciale dintre tarile semnatare a tratatului , atat pentru
produsele industriale, cat si pentru produsele agricole.
b) inlaturarea completa , dar treptata a restrictiilor cantitative si altor
bariere netarifare in calea comertului reciproc al tarilor membre pentru a
asigura o libera circulatie a marfurilor in interiorul comunitatii.
c) instituirea unui regim fiscal comun in tarile membre pentru a nu fi
discriminate produsele importate din tarile membre fata de cele autohtone si
elaborarea si adoptarea unor reguli comune privind desfasurarea concurentei
in cadrul comunitatii.
d) instituirea unei politici comerciale comune fata de terti in decursul
perioadei de tranzitie prevazuta pentru dezarmarea vamala si inlaturarea
barierelor netarifare din calea schimburilor comerciale reciproce.Scopul
 crearii Uniunii vamale l-a reprezentat realizarea liberei circulatii a
marfurilor.

2. LIBERA CIRCULATIE A SERVICIILOR

O alta coordonata a pietei unice strans legata de circulatia libera a marfurilor o

reprezinta libera circulatie a serviciilor care a fost realizata in anul 1986.
S-a apreciat ca serviciile detin circa 60% din totalul locurilor disponibile,
reprezentand sectorul comunitar cu cel mai mare potential al utilizarii fortei de
munca.
Liberalizarea serviciilor s-a facut mai lent in comparative cu alte sectoare, fiind
necesare masuri treptate importante, in vederea liberalizarii transporturilor , a
serviciilor financiare si bancare, a asigurarilor , a telecomunicatiilor, a serviciilor
de investitii si turismului.
Tratatul de la Roma afirma egalitatea de tratament a prestatorilor externi si interni
de servicii.Prestatorul poate , pentru executarea prestatiilor sale sa isi execute cu
titlul temporar activitatea in care este furnizata prestatia in aceleasi conditii pe care
aceasta tara le impune.

3. LIBERA CIRCULATIE A CAPITALURILOR.

Realizarea uniunii vamale , a liberei circulatii a marfurilor si serviciilor, obiective

ale primei etape de infaptuire a pietei unice au fost urmate de liberalizarea
circulatiei capitalurilor si a fortei de munca.
Pentru realizarea liberei circulatii a capitalului s-au adoptat mai multe directive si
reglementari potrivit prevederilor capitalului, iar in tratatul de la Roma sunt
cuprinse , in capitolul 4 , denumite “ capitalurile si platile”.
O circulatie libera a capitalurilor este considerata numai acea deplasare a lor ca
operatiuni financiare care au in mod esential legaturi cu investirea de fonduri, fata
de renumerarea pentru un serviciu prestat.
Transferul fizic de bancnote nu poate fi considerat ca o deplasare de capital, mai
ales in situatia cand se stinge obligatia de plata rezultata dintr-o tranzactie ce a
implicat circulatia marfurilor si a serviciilor, dupa cum transferul de bancnote in
legatura cu turismul ori cu calatoriile, in scop de comert, educatie , tratament
medical, constituie plati, ci nu o deplasare de capital.
 4. LIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR SI A
FORTEI DE MUNCA

Libera circulatie a persoanelor si a fortei de munca este un alt obiectiv prevazut in

tratatul de la Roma si este menit sa conduca la infaptuirea pietei unice.
Acest obiectiv creaza posibilitatea migrarii fortei de munca in interiorul Uniunii
Europene si resorbirea in anumite perioade a excesului de mana de lucru.
Libera circulatie implica inlaturarea oricarei discriminari bazate pe nationalitate,
intre lucratorii statelor membre, in ceea ce priveste remunerarea , angajarea si alte
conditii de munca si angajare.
Interzicerea discriminarii priveste orice forma sub care acestea s-ar prezenta ,
indifferent de importanta si sfera ei, ea incluzand si domeniul educational.
Dreptul la libera circulatie il au persoanele care au nationalitatea uneia din tarile
membre , dar in absenta definitiei comunitare a nationalitatii, fiecare stat membru
fiind suveran in stabilirea conditiilor in care el acorda nationalitatea, inclusiv dubla
nationalitate.
Libera circulatie a fortei de munca implica, sub rezerva anumitor limitari pe motive
de ordine publica , securitate publica ori sanatate publica, urmatoarele coordinate:
a) acceptarea ofertelor reale de angajare;
b) sederea intr-un stat membru in scopul angajarii;
c) ramanerea pe teritoriul unui stat membru a persoanei , dup ace a fost
angajata in acest stat.

Libera circulatie a lucratorilor este ingradita in urmatoarele doua situatii:

1) atunci cand se considera ca angajarea persoanelor care nu au

nationalitatea statului respectiv , desi apartin unui stat membru al Uniunii
Europene contravene interesului legitim al statului respectiv;
2) pentru motive de ordine publica, securitate ori sanatate publica.
 4. POLITICA CURENTIALA IN
UNIUNEA EUROPEANA

Dezvoltarea economica a fiecarei tari comunitare a Uniunii Europene in

ansamblul sau este de neconceput fara un mediu concurential functional, cerinta
fundamentala in conditiile economiei de piata.
Concurenta desemneaza relatiile dintre toti cei care actioneaza pe aceeasi
piata pentru realizarea propriilor interese, in conditiile de libertate economica.
Teoria economica a concurentei identifica urmatoarele tipuri de concurenta:
a) concurenta perfecta si imperfecta;
b) concurenta directa ( atunci cand actorii pietei aflati in competitie se
adreseaza aceleiasi nevoi cu produse similare sau identice);
c) concurenta indirecta ( atunci cand se ofera bunuri diferite pentru
satisfacerea aceleiasi nevoi);
d) concurenta loiala sau corecta ( atunci cand sunt utilizate corect
instrumentele luptei de concurenta);
e) concurenta neloiala ( atunci cand sunt utilizate mijloace incorecte
pentru acapararea pietei).
Cu timpul, concurenta a capatat statutul de “cel mai important principiu
organizational al economiei de piata”. Acest rol il poate indeplini doar concurenta
perfecta, care se defineste ca fiind acel mediu in care mai multe firme mai mici se
concureaza , oferind un singur produs si nici o firma nu poate influenta preturile si
conditiile de comercializare.
Concurenta imperfecta apare in aceasta conceptie ca o bariera in calea accesului pe
piata.
Concurenta perfecta ordoneaza folosirea optima a resurselor, pe cand monopolul
este generatorul ineficientei.
Politicile in domeniul concurentei permit dezvoltarea unui cadru regulamentar in
care guvernele pot mentine si stimula concurenta, marind performantele
economice.
O politica in domeniul concurentei devine absolut necesara pentru ca agentii
economici privati si autoritatile publice pot avea comportamente care sa
deterioreze mediul concurential din mai multe motive, utilizand variate mecanisme
si masuri.
Politica de concurenta urmareste asigurarea cadrului general si necesar manifestarii
unei concurente loiale, adica a unei concurente care are loc in conditiile respectarii
de catre agentii economici a normelor si a mijloacelor considerate corecte si
recunoscute ca atare prin reglementarile in vigoare din fiecare stat si la nivel
comunitar.
Cand concurenta este neloiala, se ajunge la o distorsionare si la o abatere a
acesteia, de la scopul sau, prin favorizarea unor agenti economici in defavoarea
altora.
Politica in domeniul concurentei urmareste infaptuirea urmatoarelor obiective:
a) cresterea bunastarii consumatorilor prin imbunatatirea performantelor
economice;
b) protectia consumatorilor, adica apararea acestora de tendintele marilor
companii de a acapara piete si a stabili preturi de concurenta;
c) stoparea redistribuirii veniturilor in favoarea monopolurilor si
cartelurilor;
d) protejarea formelor mici si mijlocii;
e) integrarea pietelor nationale ale statelor intr-o piata unica a
comunitatii europene.

Procesul de integrare economica a fost insotit in permanenta de promovarea unei

politici a liberei concurente ( promovarea unei politici comune).
Politica de concurenta in Uniunea Europeana porneste de la conceptia ca piata cu
concurenta perfecta si pura este cea mai in masura sa asigure bunastarea generala.
De aceea, politica de concurenta vizeaza limitarea , controlarea si chiar interzicerea
comportamentelor intreprinderilor care aduc atingere concurentei perfecte.
Proiectul de integrare economica si politica in domeniul concurentei au devenit
procese interdependente in procesul de integrare europeana.
Politica in domeniul concurentei este un insotitor ideal al pietei interne unice, care
se bazeaza pe mecanisme noi, impuse de ncesitatea armonizarii politicilor
economice ale tarilor comunitare si de inlaturare a barierelor impuse de practicile
restrictive, de monopoluri, de achizitii si fuziune, cat si de ajutoare de stat in calea
liberalizarilor fluxurilor economice.

In acest scop, politica in domeniul concurentei interzice practice cum ar fi:

1) acordarea de ajutoare publice care creaza distorsiuni in relatiile de
concurenta dintre agentii economici;
2) stabilirea preturilor prin intelegeri prealabile intre producatori si
furnizori;
3) crearea de carteluri care sa-si imparta piata;
4) abuzul de pozitie dominanta pe piata;
5) realizarea de fuziuni, care distorsioneaza libera concurenta.