Lectia de azi

Deschid ochii, afară se face ziuă, prima imagine pe care o văd e tabloul Tovarăşului
care atârnă chiar pe peretele care se opune privirii mele. Caut ceasul cu privirea, dar până
să îl găsesc văd stemă partidului chiar deasupra biroului meu. Nu ştiu de ce, dar de
fiecare dată când văd în faţa ochilor secera şi ciocanul mă trec fiorii. În cele din urmă
găsesc şi ceasul, acesta e aşezat pe o măsuţă chiar sub harta Republicii Socialiste
România pe care, în colţul din dreapta-sus, adică în Nord-Estul patriei, nu pot să nu
observ patru litere mari de tipar : U.R.S.S. . Privesc ceasul ; 6 :30. Mă ridic rapid din pat
şi merg la baie să prind şi eu puţină apă caldă.
Acum sunt în bucătărie, caut ceva de mâncare, dar nu găsesc mare lucru. Ţara trece
prin momente mai dificile, alimentele sunt greu de găsit. Pentru o pâine şi un litru de
lapte trebuie să stai ore întregi la coadă. În schimb, tata aduce acasă aproape zilnic câte o
plasuta plină cu fructe. Tatăl meu e inginer într-o fabrică de textile recent ridicată, dar pe
lângă funcţia aceasta mai face ceva, dar nu ştiu exact ce. Are un carneţel în care face
numeroase notiţe. Încă nu m-am uitat prin el, dar sunt foarte curios ce scrie. Acum
doarme şi carneţelul lui e pe frigider. E şansa mea să arunc o privire. Mă apropii, iau
carneţelul şi îl răsfoiesc. Văd doar nume, adrese, date şi câteva notiţe despre fiecare
persoană în parte. La un moment dat zăresc numele profesorului de matematică, Ionescu
Răzvan, care ne este vecin. În dreptul numelui său scrie : „ 2 nov. 1986 – pronunţă în
repetate rânduri numele de Nicolae Ceauşescu şi aduce numeroase injurii la adresa
Tovarăşului şi a regimului comunist, ascultă pe ascuns Radio Europa Liberă.” De ce scrie
tata aşa ceva despre un vecin, despre profesorul meu de matematică? Acest om este şi cel
mai bun prieten al tatălui meu. Au crescut împreună şi au făcut aproape totul împreună.
Azi, 4 nov. 1986 aflu că tatăl meu este defapt un informator al securităţii. Nu ştiu ce să
fac, nu ştiu cum să mă simt. Sincer, aflând lucrul acesta mă simt mai în siguranţă, mă
simt mai aproape de partid şi ştiu că astfel voi putea obţine mai multe lucruri.
Mănânc o felie de pâine cu miere. Aş fi mâncat o pâine prăjită sau o omletă, dar gazul
vine abia la 8 şi eu la ora aceea trebuie să fiu la şcoală. Văzusem odată într-un film
american o cutie de plastic în care puneai pâinea şi după câteva minute ieşea gata prăjită.
Ce n-aş da să am şi eu aşa ceva.
 Sunt gata de şcoală, cu ghiozdanul în spate, mă grăbesc să cobor în faţa blocului unde
mă aştepta Andrei, colegul meu de clasă care stă în blocul alăturat. Am stabilit să ne
întâlnim în fiecare zi la ora 7:30 în faţa blocului meu ca să mergem împreună la şcoală.
Andrei este unul din băieţii aceia care au mult tupeu şi critică acţiunile partidului şi
conducerea acestuia. Îmi spune mereu că după ce va pleca Tovarăşul de la conducerea
ţării, situaţia se va îmbunătăţi. Eu sunt de aceeaşi părere, dar nu am tupeul să o spun cu
voce tare, mai ales că tatăl meu este cine este. Oricum, eu nu voi spune tatălui meu ceea
ce zice Andrei despre acţiunile politice ale Tovarăşului. Eu, sincer, visez la o lume mai
bună, mai liberă, dar acum mă simt în siguranţă şi ştiu că voi avea un viitor asigurat, voi
avea un loc de muncă şi voi primi un apartament în care îmi voi putea forma propria mea
familie.
Iată-ne ajunşi la şcoală. Când intrii în clădire, primul lucru pe care îl vezi e imensul
tablou al Tovarăşului Vladimir Ilic Lenin sub care este scris celebrul lui îndemn:
„Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!”. Intrând în clasă îmi salut colegii şi îmi ocup locul în bancă.
Din faţa clasei ne zâmbeşte chipeşul Tovarăş Nicolae Ceauşescu înrămat deasupra tablei.
După ceva vreme, Mihaela, colega mea de bancă dă tonul: „Trei culori cunosc pe lume...”
şi apoi începem cu toţii să cântăm imnul Republicii Socialiste România. În clipa
următoare intră pe uşă profesorul de Ştiinţe Socialiste, tovarăşul Georgescu, acesta ne
vorbeşte tot timpul, zi de zi despre operele impresionante ale tovarăşului Karl Marx. Nu
ştiu de ce, dar toţi profesorii de Ştiinţe Socialiste au o slăbiciune pentru opera lui Marx.
Atât de mult l-am studiat încât am ajuns să îl urăsc. Trebuie să menţionez că sunt în clasa
a XI-a.
Cu greu a trecut şi ora de Ştiinţe Socialiste. Acum e pauză şi bat în ţeava de la
calorifer pentru a-i comunica prietenei mele, care are clasă chiar deasupra clasei mele, să
coboare la etajul unu al liceului să ne întâlnim. Pauza a trecut ca fulgerul. Aşa trec
pauzele când le petrec cu prietena mea. Urmează ora de Limba Romană, trebuie să
menţionez că foarte puţini elevi agrează orele de literatură pentru că profesoara ne
vorbeşte întruna, exagerat de mult despre Mihai Eminescu şi stralucitoarele lui poeme.
Orele trec foarte greu, mai ales când auzi numele marelui poet din cinci în cinci minute.
Trece cum trece şi ora de Romană.
 Acum am matematică cu tovarăşul Ionescu, vecinul meu. E un profesor extraordinar,
predă foarte bine şi toată clasa îl place. Orele trec foarte repede, mai ales că mie îmi place
la nebunie matematica. Suntem la jumătatea orei şi aud nişte bătăi brutale în uşă. Doi
tovarăşi, destul de fioroşi, îmbrăcaţi în negru, intră nepoftiţi în clasă şi fără să salute.
Vorbesc ceva în şoaptă cu tovarăşul Ionescu apoi îl scot cu forţa afară din clasă. În timp
ce era târât de cei doi fioroşi, tovarăşul profesor se uita drept la mine, şi se uita la mine ca
şi cum eu aş fi un trădător. A făcut lucrul acesta pentru că ştia, sau cel puţin bănuia că
tata e de vină. Unul din oamenii în negru a spus că profesorul va lua o scurtă vacanţă.
Mă simt foarte rău, sunt de-a dreptul revoltat. Nu pot să cred că tatăl meu a fost în
stare să îşi trimită cel mai bun prieten la închisoare. În fine, las asta pentru mai târziu
pentru că acum urmează adevăratul chin pentru mine şi clasa mea: ora de rusă. Cea mai
grea materie posibilă, materia pe care o urâm cu toţii din tot sufletul. O urâm dintr-un
singur motiv, profesorul. Acesta e foarte dur, un om care se răzbună pe noi chiar dacă nu
i-am făcut nimic. E un profesor corupt, dacă vrei media mai mare de 6 trebuie să îi
plăteşti o sumă destul de frumoasă. Pe lângă toate acestea, mai are un defect. Cu toţii
eram de acord că „e frumos ca limba rusă”.
A trecut cum a trecut şi ora de rusă, au trecut şi celelalte şi iată-mă acum pe stradă
mergând spre casă. Pe drum sunt foarte puţine maşini, câteva taxiuri şi o maşină a miliţiei
în capătul străzii. Se spune că industria automobilelor e foarte dezvoltată în patria
noastră, dar ceea ce văd eu acum indică exact contrariul. Oare unde se duc toate maşinile
produse la Craiova, Piteşti şi Câmpulung? Pe drumuri nu sunt. Or fi în garaje? Numai
Tovarăşul ştie. Dacă avem o industrie atât de înfloritoare de ce noi nu avem ce mânca?
Unde se duc toate produsele din fabrici? Sunt întrebări fără răspuns, întrebări ale căror
răspunsuri numai partidul le ştie. Dar întrebarea care mă frământă pe mine cel mai tare e:
De ce societatea românească se degradează pe zi ce trece? De ce românii se trădează între
ei şi ajung să îşi trimită cei mai buni prieteni la puşcarie de dragul partidului? Poate că nu
voi afla niciodată.
Ajuns acasă, surpriză, tata e în sufragerie, citeşte Scânteia. Merg la el şi îl întreb: „De
ce nu eşti la muncă?”, iar el îmi răspunde sec: „Azi am primit o zi liberă”. Eu îi răspund
foarte ironic uitându-mă în acelaşi timp pe calendarul pe care sunt imprimate figurile
Tovarăşului şi Tovarasei: „Azi nu e 23 august, nici 26 ianuarie, nici 1 mai şi nici
duminică nu e...aaa...ştiu...azi e ziua în care l-au arestat pe tovarăşul profesor Ionescu, iar
tu ai primit o mică recompensă din partea partidului!”. Tata s-a enervat foarte tare, dar nu
ştia ce să zică aşa că m-a trimis în cameră mea, însă înainte să plec l-am întrebat: „De ce
l-ai trimis la închisoare pe cel mai bun prieten al tău? Nu te simţi un trădător?”. Tatăl
meu, furios, aruncă ziarul, se ridică şi se răsteşte la mine: „ Trădător e Ionescu pentru
ceea ce a spus despre Tovarăş şi despre regimul comunist! Şi încă ceva, fiule. Ţine minte
ceea ce îţi spun eu acum! Cel mai bun prieten al românului este partidul şi numai
partidul!”