Sunteți pe pagina 1din 1

Diferente intre basmul cult si cel popular

| |
DIFERENTE INTRE BASMUL CULT SI BASMUL POPULAR
Elemente prin care basmul lui Creangă se diferenţiază de cel popular:
a). având un autor cunoscut, basmul lui Ion Creangă nu mai intruneşte caracterul
anonim al operei populare
b). este transmis pe cale scrisă, nemaiavând un caracter oral
c). deosebiri la nivel structural:
• basmul respectă tipul narativ al celor populare stabilit de Tzvetan Todorov (situaţie
iniţiala, de echilibru, dezechilibru, călătoria către refacerea echilibrului, final fericit), dar
intrerupe ritmul alert al desfăşurării acţiunii prin pasaje descriptive ilustrative pentru
arta narativă a autorului cult (v. portretul celor cinci donatori, dialogul din casuta de
arama(
• basmul lui Creangă conţine formule specifice basmului, dar acestea nu mai au aceaşi
expresivitate şi culoare ca cele din basmele populare, datorită faptului că basmul e transmis
pe cale scrisă şi nu orală.
Ex: formula de început: “Amu, cică era odată..” [Adv. “cică” preia rolul parafrazelor de tipul
“pe când se faceau ouale de gheaţa”, “pe când făcea plopul pere şi răchita micşunele”]

d). la nivelul personajelor, diferenţa esentială între basmul popular si cel cult
constă in faptul că opoziţiile de tipul real/supranatural, pozitiv/negativ, nu se mai aplică in
textul lui Creangă. Personajele sale îşi evidenţiază complexitateaevitând încadrarea într-o
schemă previzibilă, iar meritul esential al lui Creangă este de a fi permis cititorului accesul
la psihologia personajelor:
• personajul principal.: Harap-Alb nu mai e modelul de frumuseţe fizică şi morală din
basmele populare, ci parcurge o călătorie iniţiatică ce îi conferă acest statut la sfârşitul
basmului =>basmul se poate citi ca un bildungsroman. Harap-Alb nu este un personaj plat,
ci evolueaza pe parcursul operei, iar la sfarsitul basmului el intruneste calitati umane, nu din
sfera exceptioanlului: generozitate, curaj, disocierea aparentei de esenta, cunoasterea si
acceptarea propriilor limite, spiritual de lider, capacitatea de a media conflicte, toleranta,
barbatia.
• alte personaje sunt considerate iniţiatorii mezinului: Bătrâna/Sf. Duminecă, calul, dar
mai ales Spânul, cel mai important dintre iniţiatori prin duritatea probelor la care-l supune.
Că Spânul e principal iniţiator o dovedeşte faptul că in final îl eliberează pe Harap-Alb de
jurământul de la fântână prin tăierea capului
• călătoria personajului nu e una de confirmare a calitaţilor, ca in basmele populare, ci
este un traseu pe parcursul căruia personajul e pus in relaţie cu anumite suprapersonaje:
podul, fântâna
• auxiile personajului nu sunt încadrabili in categoria fantasticului specifică basmului
popular deoarece ei sunt în primul rând oameni care au o trăsătură exagerată prin
caricaturizare: sunt forţe primordiale ce reprezintă fantasticul umanizat (antropomorfizat)
• Un tip de personaj care apare in basmele culte e personajul mobil: fata Impăratului
Roş, la început personaj negativ, ulterior personaj pozitiv ce se umanizează prin dragostea
pentru Harap-Alb

e). Un ultim nivel la care se pot stabili deosebiri este cel stilistic, intenţionalitatea
artistică a lui Creangă manifestându-se prin procedee de realizare a oralitaţii si umorului.
• Oralitatea: calitate a unui text de a fi scris ca şi cum ar fi spus, dând senzaţia de
spontaneitate, autenticitate. Se realizează prin: proverbe şi zicători, regionalisme şi
arhaisme, adresări directe către cititor, vocative, interjecţii, onomatopee, verbe şi pronume
la pers. a II-a, interogaţii şi exclamaţii retorice, autoadresări, etc.
• Umorul: categorie estetică ce nu trebuie confundată cu comicul, intrucât atitudinea
naratorului nu e satirică ci condescendentă. Se realizează prin: portretele şi poreclele celor
5, formule rimate, exprimare mucalită, ironică, zeflemisire: “te-aş vârâ in sân, da’ nu-ncapi
de urechi”, eufemisme.