Plan

Introducere

1.Principiile aplicarii legii civile in timp.

2. Inceputul actiunii legii civile noi.

3.Abrogarea . Deseutudinea.Dispozitia obectului.

4.Coleziunea normelor de drept civil .

Încheiere

Bibliografie

1
 Introducere
În această lucrare mi-am propus să descriu „Actiunea legii civile in timp”.
Pentru a clarifica toate aspectele conceptului de normă juridică, voi preciza
caracteristicile sale, voi defini această regulă de conduită, mă voi opri asupra
tipurilor de norme existente, clasificîndu-le şi să explic acţiunea lor în timp, în
spaţiu şi asupra persoanelor.
În doctrina juridică se foloseşte deopotrivă dar cu acelaşi înţeles formula
"reguli de drept" şi "norme de drept" sau "reguli juridice" şi "norme juridice". Şi
literatura franceză, fără să înlăture cuvîntul "normă" 1-a consacrat pe cel de
"regulă".1 Din contra, în doctrina română este consacrată denumirea de "normă
juridică".2 Precizăm că cele două formule desemnează una şi aceeaşi noţiune.
Dreptul este alcătuit dintr-un ansamblu de norme constituite într-un sistem
unitar într-o societate dată.
Unde este drept acolo este societate. Dar la fel de adevărată este şi
reciproca: unde este societate acolo este drept. Orice societate organizată reclamă o
regulă de drept, în primul rând, pentru a se constitui, subsista şi funcţiona. Fiindcă
societatea nu există decît prin indivizii umani care o compun. Aceştia trebuie, prin
consecinţă, să fie menţinuţi în obligaţiile inerente stării sociale printr-o regulă care
determină şi sancţionează statutul lor de membri. Astfel regula de drept nu mai este
o simplă regulă a raporturilor dintre oameni luaţi ca atare, în afară de orice
calificare sau apartenenţă socială. Regula formează legea unui grup şi stabileşte
condiţiile de existenţă şi exigenţele pe dublul plan al constituirii grupului şi direcţia
membrilor săi.
Norma de drept este elementul primar al oricărui sistem de drept. Ultima
"cărămidă" din care este alcătuit un edificiu juridic este regula de drept. Pe baza ei
se alcătuieşte întregul labirint juridic. La rândul lor, normele se grupează în
instituţiile de drept, instituţiile în ramuri, ramurile în părţi ale sistemului (drept
public şi drept privat), iar părţile în sisteme. Aşadar, norma juridică este una din
categoriile centrale ale dreptului, atât ca părticică fundamentală a sistemului de
1
A se vedea, spre exemplu: Michel Villey. Philosophie du droit, II, Leş Moyens du droit, Dalloz, 1984
2
A se vedea, spre exemplu: Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului. Editura Actomi, Bucureşti, 1994.

2
drept pozitiv cît şi ca obiect de cercetare a ştiinţei dreptului în special. Prin studiul
normei pătrundem în inima şi spiritul dreptului.
Reglementarea relaţiilor sociale are loc prin intermediul normelor sociale.
Dat fiind faptul că aceste relaţii ţin de diverse domenii de activitate, diferite sunt şi
normele care le reglementează. O modalitate socială constituie normele juridice.
Cunoaşterea normei juridice implică atît caracterizarea trăsăturilor comune tuturor
normelor sociale, precum şi caracterizarea trăsăturilor ei specifice. Punctul de
pornire la caracterizarea normei este următorul : orice normă juridică este o normă
socială, însă nu fiecare normă socială este şi juridică.
În termenii cei mai generali norma de drept este o "regulă socială
obligatorie". Masquelin consideră că regula de drept este un fenomen natural şi
obligatoriu în orice grup uman organizat în comunitate, fie că este vorba de
comunităţi naţionale sau internaţionale, sau de comunităţi mai restrînse ca
asociaţiile de drept privat, comunităţile familiale sau profesionale. Şi mai profund,
regulile de drept nu iau naştere decît cu condiţia ca oamenii să formeze un grup, nu
numai printr-o participare cu anumite trăsături comune de ordin fizic, psihologic
sau social care zămisleşte o simplă solidaritate (ca membrii unei naţiuni sau unei
clase sociale) ci pe "baza unei societăţi veritabile care implică scop social specific,
organizare şi ierarhie", explică Jean Dabin.3 El conchide că "regula de drept" este
regula care guvernează raporturile între oameni astfel grupaţi prin legături în
exclusivitate "societare".4
Norma Juridică poate fi numită doar acea normă socială ce conţine o
regulă de conduită, stabilită sau autorizată (sancţionată) de stat, menită să
reglementeze cele mai importante domenii de actuintate umană şi ocrotită, în caz
de necesitate, de forţa coercitivă a statului.
Fiind o parte integrată a normelor sociale, normele juridice vizează
conduita umană. Ele reprezintă reguli de conduită ce sunt instituite sau sancţionate
de stat, care exprimă voinţa clasei (claselor) dominante, a căror aplicare este
asigurată prin forţa de constrîngere a statului. Cu ajutorul normelor juridice în
3
Op.cit.:p.l7-18. 8Lbidem.p.l8.
4
Rosetti-Bălănescu, Ovid Sachelarie. Nic. G. Nedelcu. Op. cit., p. 15.

3
societate se stabilesc anumite coordonate, prin care este îndrumată conduita
oamenilor în direcţia întăririi şi dezvoltării rînduielilor şi relaţiilor sociale. Aşadar,
normele juridice nu sînt simple indicaţii, ci reprezintă dispoziţii obligatorii.
Indiferent de nuanţa lor, în ultima instanţă, normele juridice reprezintă un
comandament impus de puterea de stat. Nerespectarea lor atrage după sine
aplicarea constrîngerii. Obligativitatea normelor juridice asigură ordinea de drept
în societate, imprimînd relaţiilor sociale stabilitatea necesară.
Norma juridică ca element constitutiv al dreptului este o regulă de
conduită, instituită de puterea publică sau recunoscută de aceasta, a cărei
respectare este asigurată, la nevoie, prin forţa coercitivă a statului. Scopul normei
juridice sau regulii de drept corespunde finalităţii dreptului şi anume de a asigura
convieţuirea socială orientînd comportarea oamenilor în direcţia promovării şi
consolidării relaţiilor sociale potrivit idealurilor şi valorilor ce guvernează
societatea respectivă. Prin intermediul normelor se ordonează şi reglementează în
forme specifice dreptului relaţiile interumane, în conformitate cu aceste valori.
Norma juridică are un caracter prescriptiv, ea stabileşte o anumită comportare,
impune o anumită conduită, constînd dintr-o acţiune sau inacţiune umană
îndreptată într-o anumită direcţie, în vederea realizării unui anumit scop. Se poate
spune că norma juridică este elementul constitutiv al dreptului, este "celula de
bază" a acestuia, după cum se exprimă unii autori, în ansamblul lor, normele
juridice în vigoare alcătuiesc dreptul pozitiv al societăţii respective.
Toţi autorii au definit şi definesc norma juridică în baza trăsăturilor ei
distinctive, în comparaţie cu celelalte norme sociale. I.Rosetti-Bălănescu, Ovid
Sachelarie şi Nic. G. Nedelcu definesc norma juridică, legea, în general, ca fiind
"o regulă obligatorie, generală, permamentă, e dictată de către autoritatea
publică investită cu puterea legiuitoare şi sancţionată prin forţa publică". Cei trei
autori includ în definiţia normei juridice trăsătura de permanenţă "în sensul că are
drept scop să se aplice la o sumă nedeterminată de acte analoage". Profesorul loan
Ceterchi subliniază că norma juridică este "asigurată în aplicarea ei datorită

4
conştiinţei cetăţenilor"5, precizînd că, la nevoie, se recurge la "forţa coercitivă a
statului", iar profesorul Nicolae Popa pune accentul pe scopul normei juridice
"acela de a asigura ordinea socială".6
În lumina analizei efectuate, putem defini norma juridică ca fiind o regulă
de conduită generală, tipică, impersonală şi obligatorie, emisă sau sancţionată de
stat, în scopul asigurării ordinii sociale, adusă la îndeplinire, la. nevoie, prin forţa
coercitivă a statului.

1.Principiile aplicarii legii civile in timp.

5
Ioan Ceterchi, Op.cit, p.334
6
Nicolae Popa, Op.cit.,p.l59.

5
Actul juridic civil este definit ca fiind manifestarea de vointa facuta cu intentia de a

produce efecte juridice, respectiv, de a naste, modifica ori stinge un raport juridic
civil. Criterii de clasificare si categorii de acte juridice in functie de aceste criterii
Dupa numarul partilor, actele juridice se impart in unilaterale, bilaterale si
multilaterale.
Dupa scopul urmarit la incheierea lor, actele juridice se divid in acte cu titlu
oneros si acte cu titlu gratuit.
Dupa efectul lor, actele civile se impart in: constitutive, translative si declarative.
Dupa importanta lor, exista acte juridice civile de conservare, de administrare si de

Dupa continutul lor, actele juridice civile se impart in: patrimoniale si

nepatrimoniale. 7
Dupa modul (forma) de incheiere, actele civile se impart in: consensuale,
solemne si reale.
Dupa momentul producerii efectelor, actele civile se impart in: acte intre vii
(inter vivos) si acte pentru cauza de moarte (mortis causa).
Dupa rolul vointei partilor in stabilirea continutului lor actele juridice civile se
impart in acte subiective si acte conditie.
Dupa legatura lor cu modalitatea (termen, conditie), actele juridice se impart in
acte pure si simple si acte afectate de modalitati.
Dupa raportul dintre ele, actele civile se impart in: principale si accesorii.
Dupa legatura cu cauza (scopul), distingem intre actele cauzale si cele
abstracte.
Dupa modalitatea incheierii lor, actele juridice civile se impart in acte strict
personale si acte care pot fi incheiate si prin reprezentare.
Dupa reglementarea si denumirea lor legala, se disting actele tipice (numite) si
actele atipice (nenumite).

7
Gheorghe Lupu, Gheorghe Avornic. „Teoria generală a dreptului", Chişinău, 1997

6
Dupa modul lor de executare, actele juridice civile se impart in: acte cu executare
dintr-o data (uno ictu) si acte cu executare succesiva.
Conditii pentru valabilitatea actului juridic civil
Prin conditiile actului juridic civil intelegem elementele din care este alcatuit un
asemenea act.
Clasificarea conditiilor actului juridic civil
a. In functie de aspectul la care se refera, se disting:
- conditii de fond, cele care privesc continutul actului juridic civil;
- conditii de forma, cele care se refera la exteriorizarea vointei.
Caracterizarea conditiilor actului juridic civil
1. Capacitatea de a contracta;
2. Consimtamantul valabil al partii ce se obliga;
3. Un obiect determinat;
4. O cauza licita.
2. Capacitatea de a incheia actul juridic civil
Prin capacitatea de a incheia actul juridic civil se intelege acea conditie de fond si
esentiala care consta in aptitudinea subiectului de drept civil (persoana fizica,
persoana juridica) de a deveni titular de drepturi si obligatii civile prin incheierea
de acte juridice civile.
Principiul capacitatii si exceptia de la acest principiu a) Principiul (regula)
capacitatii de a incheia acte juridice si exceptia incapacitatii. Materia capacitatii de
a incheia actul juridic civil este dominata de principiul capacitatii, incapacitatea
reprezentand exceptia. 8
Prin principiul capacitatii intelegem faptul ca, ori de cate ori legea nu prevede
altfel, persoanele au aptitudinea de a incheia orice act juridic.
b) Exceptia incapacitatii de a incheia acte juridice civile. Incapacitatea reprezinta
exceptia, in sensul ca, numai in cazurile anume prevazute de lege o persoana nu
poate participa la intocmirea unui act juridic civil. Ca toate exceptiile, si exceptia

8
Constituţia Republicii Moldova

7
in materie de capacitate – incapacitatea – trebuie sa fie expres prevazuta de lege.
Prin consimtamant se intelege acea conditie esentiala, de fond si generala a actului
juridic civil care consta in hotararea de a incheia un act juridic civil, manifestata in
exterior.
Pentru a fi valabil, consimtamantul (manifestarea de vointa) trebuie sa
ndeplineasca urmatoarele conditii:
- sa provina de la o persoana cu discernamant;
- sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice;
- sa fie exteriorizat;
- sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamant.
Sunt vicii de consimtamant: eroarea, dolul (viclenia), violenta si leziunea.
- In functie de gravitatea si consecintele pe care le produce, eroarea poate fi:
a) eroarea obstacol (numita si distructiva de vointa);
b) eroarea – viciu de consimtamant;
c) eroarea indiferenta.
- Structura erorii – viciu de consimtamant.
Eroarea are un singur element, de natura psihologica – falsa reprezentare a
realitatii
– de unde rezulta dificultatea probarii ei.
- Conditii cerute pentru ca eroarea sa fie viciu de consimtamant.
Doua sunt conditiile ce se cer a fi intrunite pentru ca falsa reprezentare a realitatii,
la momentul incheierii unui act juridic civil, sa aiba valoare de viciu de
consimtamant:
- Elementul asupra caruia cade falsa reprezentare sa fi fost hotarator la incheierea
actului juridic, astfel incat, cel in eroare nu ar fi facut actul juridic, daca ar fi
cunoscut adevarata stare de lucruri;
- Cealalta parte (cocontractantul) – in cazul contractelor cu titlu oneros – sa fi stiut
sau sa fi trebuit sa stie ca elementul asupra caruia cade falsa reprezentare este
hotarator, pentru incheierea actului juridic de catre partea aflata in eroare;
Prin dol (viclenie) se intelege inducerea in eroare a unei persoane, prin mijloace

8
viclene sau dolosive, pentru a o determina sa incheie un act juridic. Prin esenta sa,
dolul este tot o eroare, insa provocata, iar nu spontana.
Clasificare. In literatura juridica se distinge, in functie de consecintele pe care le
are ori nu, asupra valabilitatii actului juridic intre:
- dolul principal (numit si dolus dans causam contractus), care este acela ce cade
asupra unor elemente importante, la incheierea actului juridic,
- dolul incident (dolus incidens), numit si incidental ori secundar, este acela ce
cade asupra unor elemente nedeterminate la incheierea actului juridic.
Structura. Dolul, ca viciu de consimtamant, este alcatuit din doua elemente:
1) un element obiectiv, material, ce consta in utilizarea de mijloace viclene
(masinatiuni, siretenii, manopere dolosive) pentru a induce in eroare;
2) un element subiectiv, intentional, ce consta in intentia de a induce in eroare o
persoana, pentru a o determina sa incheie un act juridic civil.
cunostea imprejurarea pretins ascunsa. Conditii. Pentru a fi viciu de consimtamant,
dolul trebuie sa indeplineasca, cumulativ, urmatoarele doua conditii:
- sa fie determinant pentru incheierea actului juridic;
- sa provina de la cealalta parte.
Prin violenta – viciu de consimtamant – se intelege amenintarea unei persoane cu
un rau de natura sa-i insufle o temere ce o determina sa incheie un act juridic, pe
care altfel nu l-ar fi incheiat. Clasificare. 1) Dupa natura raului cu care se ameninta,
violenta este de doua feluri: violenta fizica si violenta morala.
- violenta fizica, consta in faptul reducerii victimei la un rol de simplu instrument
la incheierea actului. Exista violenta cand amenintarea cu un rau priveste
integritatea fizica, dar si bunurile persoanei;
- violenta morala, consta in amenintarea cu un rau moral, de natura sa provoace o
teama care duce la incheierea unui act juridic care, altfel, nu s-ar fi incheiat. Exista
violenta morala atunci cand amenintarea cu un rau se refera la onoarea, cinstea ori
sentimentele persoanei.
Conditii. Pentru anularea actului juridic civil in caz de leziune este necesar sa fie
intrunite urmatoarele conditii:

9
- leziunea sa existe in raport cu momentul incheierii actului juridic;
- disproportia de valoare intre contraprestatii trebuie sa fie vadita.
Prin obiect al actului juridic civil se intelege conduita partilor stabilita prin-un act
juridic civil, respectiv actiunile ori inactiunile la care partile sunt indreptatite sau
de care sunt tinute.
Pentru a fi valabil, obiectul actului juridic civil trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii generale:
- obiectul trebuie sa existe;
- obiectul trebuie sa fie in circuitul civil;
- obiectul sa fie determinat sau macar determinabil;
- obiectul sa fie posibil;
- obiectul sa fie licit si moral.
Exista si conditii speciale, cerute numai pentru anumite acte juridice civile si
anume: 9
- in actele translative sau constitutive de drepturi se cere ca transmitatorul sa fie
titularul acelui drept;
- in actele intuitu personae se cere ca obiectul sa constea intr-un fapt personal al
debitorului;
- existenta autorizatiei administrative sau judiciare prevazute de lege.
Cauza (scopul) actului juridic civil
Cauza (scopul) este acel element al actului juridic civil care consta in obiectivul
urmarit la incheierea unui asemenea act.
Elementele cauzei actului juridic civil
a) Scopul imediat (causa proxima) numit si scopul obligatiei, este stabilit pe
principalele categorii de acte juridice civile, dupa cum urmeaza:
- in contractele sinalagmatice, cauza consimtamantului fiecarei parti consta in
reprezentarea (prefigurarea mintala), a contraprestatiei (o parte se obliga stiind ca
si cealalta parte, la randul ei, se obliga);

9
Gheorghe Lupu, Gheorghe Avornic. „Teoria generală a dreptului", Chişinău, 1997

10
- in contractele unilaterale cu titlu gratuit, scopul imediat consta in intentia de a
gratifica (animus donandi);
- in actele (contractele) reale, scopul imediat consta in remiterea (predarea)
lucrului;
- in contractele aleatorii, scopul imediat consta in elementul risc, adica prefigurarea

unei imprejurari viitoare si incerte de care depinde sansa unui castig, sau
riscul unei pierderi.
b) Scopul mediat (causa remota), numit si scopul actului juridic civil, reprezinta
acel element al cauzei care consta in motivul determinant pentru incheierea actului
juridic, motiv care se refera, fie la insusirile unei prestatii, fie la calitatile unei
persoane.
Conditiile de valabilitate a cauzei actului juridic civil
Pentru a fi valabila, cauza actului juridic civil trebuie sa indeplineasca, cumulativ,
urmatoarele conditii: a) sa existe, b) sa fie reala, c) sa fie ilicita si morala.
Cum elementul fundamental al actului juridic civil il constituie manifestarea de
vointa, inseamna ca aceasta "haina" se refera, in primul rand, si mai ales, la
consimtamant, iar pentru a produce efecte juridice (adica pentru a se transforma
dintr-un "fapt psihologic intern", intr-un fapt social) vointa trebuie exteriorizata. In
acest sens prin "forma actului juridic civil" se intelege mijlocul, modalitatea de
exteriorizare a vointei interne. Sub acest aspect privita, "forma" actului
juridic civil, este inerenta oricarui act. Acesta este sensul restrans (stricto sensu) al
termenului "forma" actului juridic. Acest inteles este carmuit de principiul
consensualismului.
Principiul consensualismului in dreptul civil este regula potrivit careia, din punctul
de vedere al formei sale, actul juridic civil se incheie prin simpla manifestare de
vointa, fara sa fie nevoie ca aceasta vointa sa imbrace o forma speciala.
De la acest principiu exista cele trei exceptii; si dupa cum se stie, exceptiile nu se
prezuma, nu se presupun, ele trebuie sa fie prevazute expres; care, in esenta, sunt
cerinte ale formei actului juridic civil: forma ceruta ad validitatem; forma ceruta ad

11
probationem; forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti.
Pentru nasterea valabila a unui act juridic este nevoie ca manifestarea de vointa sa
fie imbracata intr-o forma speciala, numita solemna, si care consta, dupa sistemul
nostru de drept in forma scrisa, care in cele mai multe cazuri este autentica.
Caracterele juridice ale formei cerute ad validitatem
a) este un element constitutiv, esential al actului juridic, in lipsa caruia intervine
nulitatea absoluta a actului juridic in cauza;
b) este incompatibila cu manifestarea tacita a vointei, cu alte cuvinte, de esenta
formei cerute ad validatem este manifestarea expresa a vointei;
c) forma solemna este exclusiva, in sensul ca, in principiu, pentru un anumit act
solemn partile nu au de ales intre mai multe moduri de exteriorizare a vointei, ci
sunt obligate sa adopte numai forma prevazuta de lege, de regula cea autentica
(exceptie face testamentul).
Conditii ce trebuie respectate pentru asigurarea formei ad validitatem
Forma ceruta ad validatem reclama indeplinirea anumitor conditii, care in esenta
sunt urmatoarele:
- intregul continut al actului juridic (adica toate clauzele actului juridic civil,
esentiale si cele neesentiale) trebuie sa imbrace forma ceruta pentru validitatea sa;
- actul aflat in interdependenta cu actul solemn trebuie sa imbrace si el forma
speciala. Este cazul mandatului dat pentru incheierea unui act solemn, care trebuie
sa imbrace si el forma solemna (autentica);
- uneori, actul care determina ineficacitatea actului solemn trebuie, in principiu, sa
imbrace si el forma solemna (exceptie face legatul, care poate fi revocat si tacit).
Prin efectele actului juridic civil se inteleg drepturile subiective si obligatiile civile
la care da nastere, pe care le modifica sau le stinge un asemenea act.
Aceste efecte au la baza manifestarea de vointa a partilor, exteriorizata in actul
juridic respectiv, facuta cu intentia de a produce efecte juridice.
Principiile efectelor actului juridic civil si exceptiile lor
Principiul fortei obligatorii – pacta sunt servanda

12
Este regula de drept consacrata in art. 969 alin. 1 C.civ.: "Conventiile legal facute
au putere de lege intre partile contractante". Pentru actele bilaterale (contracte),
principiul fortei obligatorii se mai exprima si in formula "conventia, contractul este
legea partilor".
Principul – pacta sunt servanda – cunoaste si el exceptii. Exceptiile de la acest
principiu sunt acele situatii in care efectele actului juridic civil nu se produc asa
cum au dorit partile, la incheierea lui, ci independent de vointa partilor sau, dupa
caz, a partii, aceste efecte sunt ori mai extinse ori mai restranse, decat cele stabilite
initial.
a) Drept cazuri de restrangere a fortei obligatorii sunt mentionate situatiile in care
actul juridic inceteaza inainte de termen, datorita inexistentei unui element al sau,
precum:
- incetarea contractului de mandat prin moartea, punerea sub interdictie ori
insolvabilitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului, dupa caz .
- incetarea contractului de locatiune cand lucrul a pierit in tot (lucrul nu mai poate
fi folosit potrivit destinatiei), deoarece contractul este desfacut de drept, intrucat
locatorul nu mai poate asigura locatarului folosinta lucrului si nici nu poate fi
obligat la reconstituirea, refacerea sau inlocuirea lui.
In categoria cazurilor de extindere a fortei obligatorii includem:
- prorogarea (prelungirea) efectelor actului juridic, prin efectul legii, peste
termenul convenit de parti.
- prelungirea efectelor actului cu executare succesiva atunci cand, pe parcursul
existentei lui, intervine un caz de forta majora care impiedica, un anumit timp,
executarea obligatiilor.
Principiul irevocabilitatii actului juridic civil
Constituie exceptii de la irevocabilitatea actului juridic civil acele cazuri in care
actului juridic bilateral i se poate pune capat prin vointa unei singure parti,actului
juridic multilateral i se poate pune capat prin vointa uneia sau mai multor parti, dar
nu toate, iar actului juridic unilateral i se poate pune capat prin vointa autorului lui.

13
1. Exceptii de la irevocabilitate in categoria actelor unilaterale
- retractarea renuntarii la mostenire;
- consimtamantul parintilor sau, dupa caz al parintelui exprimat la adoptia copilului

poate fi revocat in termen de 30 de zile de la data intocmirii inscrisului autentic

prin care acesta a fost .
2. Exceptii de la irevocabilitate in categoria actelor bilaterale si multilaterale.
- denuntarea contractului de inchiriere a suprafetelor cu destinatia de locuinta la
cererea chiriasului, cu conditia notificarii prealabile intr-un termen de 60 de zile,
sau la cererea proprietarului
- revocarea contractului de mandat.
- incetarea depozitului la cererea deponentului;
- denuntarea unor contracte de catre administratorul sau lichidatorul judiciar
- denuntarea contractului de asigurare
denuntarea contractului de locatiune incheiat pe durata nedeterminata
Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil
Conventiile produc efecte numai intre partile contractante, nu si fata de al treilea.
Intr-o alta exprimare, principiul relativitatii inseamna ca actul juridic civil bilateral
da nastere la drepturi si obligatii numai pentru partile lui, iar actul unilateral obliga
doar pe autorul acestuia.
3. Veritabila exceptie de la principiul relativitatii, este stipulatia pentru altul.
Stipulatia pentru altul sau promisiunea in favoarea unei terte persoane, in dreptul
civil este o conventie prin care o parte, stipulantul, convine cu cealalta parte
promitentul pentru ca acesta din urma (promitentul) sa execute o prestatie in
favoarea unei a treia persoane, numit tert beneficiar.
Nulitatea este sanctiunea de drept civil, care consta in lipsirea actului juridic
(negotium iuris) de acele efecte care sunt contrare normelor edictate pentru
incheierea valabila a actului juridic civil.
Functiile nulitatii. In esenta, nulitatea acului juridic civil indeplineste urmatoarele
functii:

14
- Functia preventiv-educativa consta in atentionarea partilor actului juridic asupra
consecintelor pe care le atrage nesocotirea normelor juridice la incheierea actului
juridic, lipsind actul de efectele in vederea carora a fost facut.
- Functia sanctionatorie apare in situatia in care functia preventiva nu si-a dovedit
eficienta, constand in lipsirea de efecte a actului juridic incheiat cu nerespctarea
conditiilor de validitate.
Clasificarea nulitatii actului juridic civil
1. in functie de natura interesului (general ori inividual) ocrotit prin dispozitia
legala incalcata la incheierea actului juridic civil, nulitatea e absoluta si relativa.
2. In functie de intinderea efectelor sale, nulitatea e partiala si totala.
3. Dupa modul de consacrare legislativa, distingem intre nulitate expresa (textuala)

si nulitate virtuala (implicita).

4. Dupa felul conditiei de validitate nerespectata la incheierea actului juridic civil,
se deosebeste intre nulitate de fond si nulitate de forma.
5. Dupa modul de valorificare, nulitatile se impart in nulitate judiciara si nulitate
amiabila.
Cauzele de nulitate .Intr-o exprimare globala, se poate spune ca sunt cauze ce
conduc la nulitatea actului juridic civil urmatoarele:
- incalcarea dispozitiilor legale privind capacitatea de a face (de a incheia) actul
juridic civil;
- lipsa ori nevalabilitatea consimtamantului;
- nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;
- nevalabilitatea cauzei (scopului) actului juridic civil;
- nerespectarea formei actului juridic civil, ceruta ad validitatem;
- neresocotirea limitelor autonomiei de vointa (ale libertatii actelor juridice);
- fraudarea legii.
Regimul juridic al nulitatii .Deosebirile de regim juridic intre nulitatea absoluta si
nulitatea relativa se pot exprima, sintetic, in felul urmator
a) daca nulitatea absoluta poate fi invocata de oricine are interes, de instanta din

15
oficiu sau de alte organe abilitate de lege, nulitatea relativa poate fi invocata, in
principiu, numai de persoana al carei interes a fost nesocotit la incheierea actului
juridic;
b) daca nulitatea absoluta este imprescriptibila, nulitatea relativa este prescriptibila;

c) daca nulitatea absoluta nu poate fi, in principiu, acoperita prin confirmare,

nulitatea relativa poate fi confirmata, expres sau tacit.
Prin efectele nulitatii actului juridic civil intelegem consecintele juridice ale
aplicarii sanctiunii nulitatii; respectiv urmarile datorate desfiintarii totale sau
partiale a unui act juridic care a fost incheiat cu nesocotirea dispozitiilor legale
referitoare la conditiile sale de validitate.
Principiile efectelor nulitatii si exceptiile lor
a) Enuntare principiilor efectelor nulitatii si corelatia dintre ele
Din ipotezele mentionate mai sus rezulta ca efectele nulitatii sunt guvernate de trei
principii si anume: 10
1) principiul retroactivitatii (care consta in faptul ca efectele nulitatii se produc din
momentul incheierii actului juridic, respectiv, nulitatea opereaza atat pentru viitor
cat si pentru trecut;
2) principiul repunerii in situatia anterioara prin restituirea prestatiilor efectuate in
baza actului anulat; acest principiu este determinat prin expresia latina restitutio in
integrum;
3) principiul potrivit caruia anularea actului initial atrage desfiintarea actului
subsecvent; acest principiu este desemnat, prin adagiul resoluto iure dantis,
resolvitur ius accipientis (imprumutat de la rezolutiune)
- Principii si exceptii privind actiunea legii civile in timp
Sunt doua principii care guverneaza aplicarea legii in timp:
1) principiul neretroactivitatii legii civile noi;
2) principiul aplicarii imediate a legii civile noi.

10
Constituţia Republicii Moldova

16
Ele se presupun si se completeaza reciproc.
1) este regula juridica potrivit careia o lege civila se aplica numai situatiilor ce se
ivesc dupa adoptarea ei, iar nu si situatiilor anterioare.
Acest principiu, este consacrat si in Codul civil in art.1. “Legea dispune numai
pentru viitor; ea n-are putere retroactiva”.
2. Principiul aplicarii imediate a legii civile noi - adica, de indata ce a fost
adoptata, legea noua se aplica tuturor situatiilor ivite dupa intrarea ei in vigoare,
excluzandu-se astfel aplicarea legii vechi.
Acest principiu nu este consacrat expres, el este o consecinta fireasca a principiului
neretroactivitatii.
Exceptiile de la aceste principii sunt:
1. retroactivitatea legii civile noi, adica legea civila noua se aplica si pentru situatii
anterioare adoptarii ei.
- aceasta exceptie se aplica daca este consacrata expres in legea noua, deoarece
exceptiile nu se prezuma, ele fiind de stricta interpretare si aplicare.
In prezent este inadmisibila aceasta exceptie datorita textului imperativ al art.15 (2)
dinConstitutie.
2. ultraactivitatea legii civile vechi, adica legea veche isi mai produce efectele un
timp oarecare, deci a intrat in vigoare o lege noua, binenteles la situatii
determinate, precizate de legea noua. Aceasta trebuie prevazuta expres in legea
noua fiind o exceptie.
Referitor la retroactivitatea legii - legea penala mai favorabila, retroactiveaza.
Daca de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a faptei au intervenit
una sau mai multe legi penale, se aplica legea cea mai favorabila (Angheni).
Un alt aspect al retroactivitatii il reprezinta legile interpretative. Legea
interpretativa se integreaza in actul normativ interpretat care este anterior.
Legile interpretative au caracter retroactiv, deoarece se aplica din momentul intrarii
in vigoare a legii pe care o interpreteaza.
In dreptul civil isi gasesc aplicabilitatea trei
categorii de principii:

17
- principii fundamentale ale dreptului roman, care formeaza obiect de studiu pentru

teoria generala a dreptului.

- principii fundamentale ale dreptului civil roman, care sunt expresii concrete ale
primelor principii, intr-un domeniu mai limitat si care formeaza obiect de studiu
pentru stiinta dreptului civil.
- principii ale uneia sau mai multor institutii de drept civil.
Principiile fundamentale ale dreptului roman reprezinta idei calauzitoare (reguli de
baza), care isi gasesc aplicabilitatea in intreaga legislatie. Aceste principii sunt
consacrate de legea fundamentala si alte acte normative mai importante, cum sunt
Codurile. Principiile fundamentale ale dreptului civil sunt idei calauzitoare (reguli
de baza), ce privesc intreaga legislatie civila, avand aplicabilitate in toate
institutiile dreptului civil, chiar daca nu-si manifesta prezenta cu aceeasi
intensitate. Normele dreptului civil consacra urmatoarele principii cu valoare de
principii fundamentale ale acestei ramuri de drept:
- principiul proprietatii;
- principiul egalitatii in fata legii civile;
- principiul imbinarii intereselor personale cu cele generale;
- principiul ocrotirii si garantarii drepturilor subiective civile.
Este unanim admis in literatura de specialitate ca pentru delimitarea dreptului civil
fata de alte ramuri de drept se utilizeaza un criteriu fundamental si criterii
auxiliare. Criteriul determinant il constituie obiectul de reglementare, iar criterii
secundare metoda de reglementare, caracterul normelor juridice, calitatea
subiectelor, specificul sanctiunilor si principiile proprii.
Pentru dreptul civil, doua sunt principiile care guverneaza aplicarea legii civile in
timp si anume: a) principiul neretroactivitatii legii civile noi si b) principiul
aplicarii imediate a legii civile noi.
Principiul neretroactivitatii legii civile noi este acea regula de drept, potrivit
careia, o lege civila se aplica numai situatiilor care se ivesc in practica dupa
intrarea ei in vigoare, neputandu-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute

18
anterior. Principiul aplicarii imediate a legii civile noi este regula de drept, potrivit
careia, de indata ce a fost adoptata, legea civila noua se aplica tuturor situatiilor
aparute dupa intrarea ei in vigoare;
Exceptiile de la cele doua principii ale aplicarii legii civile in timp sunt:
- retroactivitatea legii civile noi care inseamna aplicarea legii civile noi la situatii
juridice anterioare intrarii ei in vigoare. In legatura cu aceasta "exceptie de la
principiul neretroactivitatii legii civile" se pot formula doua observatii:
1. dispozitia constitutionala nu permite nici o exceptie de la acest principiu;
2. principiul neretroactivitatii vizeaza normele juridice cuprinse in noua
lege destinata a reglementa situatii juridice. El nu vizeaza probleme de interpretare.

- Ultraactivitatea (supravietuirea) legii civile vechi. Reprezinta exceptia de la

principiul aplicarii imediate a legii noi si consta intr-o limitare, vremelnica, a
aplicarii legii vechi, iar aceasta lege urmand sa se aplice, cu titlu tranzitoriu,
situatiilor juridice in curs la momentul intrarii in vigoare a noii legi, aplicarea
acestei legi fiind amanata pana la consumarea respectivelor situatii juridice.
Aplicarea legii civile in spatiu. Principii si exceptii
Actiunea legii civile in spatiu presupune cunoasterea limitelor teritoriale carora ea
se aplica. Problema actiunii legii civile in spatiu comporta doua aspecte: unul
national (intern), care vizeaza situatia raporturilor civile stabilite intre subiectele
de drept civil de cetatenie ori nationalitate romana, pe teritoriul statului roman si
unul international, care vizeaza situatia raporturilor juridice civile cu un element de
extraneitate (cetatenie, nationalitate, locul incheierii si executarii contractului,
locul producerii unui delict civil ori consumarea efectelor sale).
Aplicarea legii civile asupra persoanelor
Principiul care guverneaza actiunea legilor civile asupra persoanelor este acela
al egalitatii subiectelor de drept civil in fata legii civile, dublat de cel al
generalitatii aplicarii legii civile la toate raporturile de drept civil. De aceea, pentru
o justa intelegere, distingem intre:
- legi civile cu vocatie generala de aplicare, avand ca destinatari atat persoane

19
fizice, cat si persoane juridice;
- legi civile cu vocatia aplicarii numai persoanelor fizice:
- legi civile cu vocatia aplicarii numai persoanelor juridice:
Prin interpretarea legii civile intelegem operatiunea logico-rationala de lamurire,
explicare a continutului si sensului normelor de drept civil, in scopul justei lor
aplicari, prin corecta incadrare a diferitelor situatii din viata in practica in ipotezele
ce le contin.
2. Inceputul actiunii legii civile noi.

Din multitudinea de definitii formulate in doctrina, o vom retine pe aceea potrivit

careia dreptul civil este acea ramura care reglementeaza raporturi patrimoniale si
nepatrimoniale stabilite intre persoane fizice si persoane juridice aflate pe pozitii
de egalitate juridica. Din aceasta definitie rezulta ca elementele (ori trasaturile)
definitorii ale dreptului civil sunt urmatoarele:
- apartenenta sa la sistemul de drept romanesc;
- continutul sau este format din ansamblul normelor juridice civile care guverneaza

anumite relatii sociale;

- obiectul sau il constituie doua mari categorii de raporturi juridice, si
subdiviziunile lor: raporturile patrimoniale si raporturile nepatrimoniale;
- subiectele (partile) raporturilor juridice civile sunt persoanele fizice si persoanele
juridice;
- in raporturile juridice civile, subiectele (partile) se afla pe pozitii de egalitate
juridica, aceasta fiind metoda sa de reglementare. 11Cand vorbim de rolul dreptului
civil avem in vedere dreptul civil ca ramura de drept. Aceasta inseamna ca, ori de
cate ori, pentru celelalte ramuri de drept, nu exista reglementari proprii ori sunt
insuficiente, se face apel, imprumutandu-se normele corespunzatoare ale dreptului
civil. Ca orice lege, legea civila actioneaza concomitent sub trei aspecte:

11
Gheorghe Lupu, Gheorghe Avornic. „Teoria generală a dreptului", Chişinău, 1997

20
1) o anumita durata in timp
2) pe un anumit teritoriu
3) aplicarea legii civile asupra persoanelor.
Deci legile, se succed, coexista si au determinate categoriile de subiecte la care se
aplica.Legea civila se aplica cat timp este in vigoare.
Legea civila intra in vigoare:
- la data precizata in cuprinsul ei
- sau la data publicarii ei in M.Of.al Republicii Moldova
3.Abrogarea . Deseutudinea.Dispozitia obectului.

Prin abrogare. legea iese din vigoare si nu se mai aplica. Abrogarea poate fi
expresa - atunci cand se precizeaza expres ca legea se abroga.
Abrogarea expresa poate fi: - directa si- indirecta
Abrogarea directa - este aceea care nominalizeaza legea sau capitolele sau
articolele dintr-o lege care se abroga.
Abrogarea indirecta - prevede iesirea din vigoare a legilor sau actelor normative,
contrare legii noi, formulandu-se “orice alte dispozitii contrare se abroga”.
Abrogarea implicita (tacita) cand legea noua contine dispozitii incompatibile cu
legea veche fara sa prevada care dispozitii contrare se abroga.
Desuectudnea nu este mod de iesire din vigore, si intervine in acele situatii in care
datorita disparitiei ratiunilor pentru care actul normativ a fost adoptat, acesta nu
mai este aplicat, fara a fi abrogat.
O situtie speciala priveste legile temporare pentru care nu este necesara abrogarea,
fiind suficienta scurgerea perioadei de timp pentru care au fost adoptate.
Pin prescriptia extinctiva se intelege stingerea dreptului la actiune in sens
material neexercitat in termenul stabilit de lege.
Prin domeniul prescriptiei extinctive se intelege totalitatea drepturilor
subiective civile ale caror actiuni care le apara cad sub incidenta acestei institutii.
Altfel spus, pentru a stabili domeniul de aplicare a prescriptiei extinctive, vor
trebui declarate drepturile subiective civile ale caror actiuni cad sub incidenta

21
prescriptiei si a le separa de drepturile subiective ale caror actiuni sunt
imprescriptibile.
Prescriptia extinctiva si drepturile de creanta. Drepturile la actiune intemeiate pe
drepturile de creanta, indiferent de izvorul lor (acte juridice, fapte juridice licite,
fapte juridice ilicite), sunt supuse prescriptiei extinctive.
De la principiul potrivit caruia actiunile personale sunt supuse prescriptiei
extinctive, exista urmatoarele exceptii:
- actiunea avand ca obiect partea cuvenita din rezerva de prime in asigurarile
facultative de persoane (in raporturile cu societatile de asigurari, dar numai daca e
vorba de asigurarea facultativa de persoane, iar nu si in asigurarea de bunuri).
Prescriptie extinctiva si drepturile reale principale. In literatura de specialitate, se
apreciaza ca, in domeniul drepturilor reale principale, regula o reprezinta
imprescriptibilitatea iar prescriptibilitatea constituie exceptie.
In literatura de specialitate sunt considerate prescriptibile extinctiv urmatoarele
actiuni reale: Domeniul prescriptiei extinctive in cadrul drepturilor nepatrimoniale.
Prin acest principiu se desemneaza acea regula de drept potrivit careia protectia
acestor drepturi, pe calea actiunii in justitie, nu este limitata in timp, realizarea lor
putandu-se obtine oricand.
De la principiul imprescriptibilitatii dreptului la actiune privitor la drepturile
personale nepatrimoniale, legiuitorul face unele exceptii.
- actiunea in anulabilitate .
- actiunea in nulitate relativa a casatoriei pentrui vicii de consimtamant, se prescrie
in termen de 6 luni de la incetarea violentei ori de la descoperirea erorii sau a
dolului.
Termenele de prescriptie extinctiva.Prin termen de prescriptie extinctiva se
intelege intervalul de timp, in launtrul caruia trebuie exercitat dreptul la actiune in
sens material, sub sanctiunea pierderii acestui drept.
Ca orice termen, si termenul de prescriptie are un inceput, marcat de data la care
incepe sa curga prescriptia, o durata si un sfarsit, marcat de data implinirii
termenului de prescriptie extinctiva.

22
Principalul criteriu de clasificare este acela al vocatiei ori sfera de aplicare dupa
care distingem intre: termene generale si termene speciale de prescriptie extinctiva.

Prin urmare regula generala privind inceputul prescriptiei extinctive, avand ca

obiect dreptul la actiune, este aceasta: prescriptia extinctiva incepe sa curga de la
data nasterii dreptului la actiune.
Ipoteza dreptului subiectiv civil pur si simplu (neafectat de modalitati)
Ipoteza dreptului subiectiv civil afectat de o conditie suspensiva sau de un
termen suspensiv Ipoteza raspunderii civile pentru fapta ilicita si cazuri asimilate.
Ipoteza actiunii in declararea nulitatii relative (actiunea in anulabilitate).
Ipoteza raspunderii pentru viciile ascunse ale lucrului, lucrarii sau constructiei
Alte reguli speciale privitoare la inceputul cursului prescriptiei extinctive.
Prin suspendarea cursului prescriptiei extinctive se intelege acea modificare a
cursului acesteia ce consta in oprirea de drept a curgerii termenului de prescriptie,
pe timpul cat dureaza situatiile, limitativ prevazute de lege, care il pun in
imposibilitate de a actiona pe titularul dreptului la actiune.
Cauzele de suspendare a prescriptiei extinctive.
a) cat timp cel impotriva caruia ea curge este impiedicat de un caz de forta majora
sa faca acte de intrerupere;
b) pe timpul cat creditorul sau debitorul face parte din fortele armate ale Romaniei,

iar acestea sunt puse pe picior de razboi;

c) pana la rezomvarea reclamatiei administrative facute de cel indreptatit, cu
privire la despagubiri sau restituiri, in temeiul unui contract de transport sau de
prestare a serviciilor de posta si telecomunicatii, insa cel mai tarziu pana la
expirarea unui termen de trei luni socotit de la inregitrarea reclamatiei".
"Intre parinti sau tutore si cei ce se afla sub ocrotirea lor, intre curator si acei pe
care ii reprezinta, precum si intre orice alta persoana care, in temeiul legii sau al
hotararii judecatoresti, administreaza bunurile altora si cei ale caror bunuri
sunt astfel administrate, prescriptia nu curge cat timp socotelile nu au fost date si

23
aprobate. Prescriptia nu curge impotriva celui lipsit de capacitate de exercitiu, cat
timp nu are reprezentant legal si nici impotriva celui cu capacitate restransa, cat
timp nu are cine sa-i incuviinteze actele.
Prescriptia nu curge intre soti in timpul casatoriei". Efectele generale ale
suspendarii cursului prescriptiei extinctive.
12
Efectul special al suspendarii este reglementat astfel:
"Prescriptia nu se va implini totusi inainte de expirarea unui termen de 6 luni,
socotit de la data incetarii cauzei de suspendare, cu exceptia prescriptiilor mai
scurte de 6 luni care nu se vor implini decat dupa expirarea unui termen de o luna
de la suspendare". Prin intrerupere se intelege acea modificare a cursului
prescriptiei extinctive care se caracterizeaza prin inlaturarea prescriptiei scurse
inainte de aparitia unei cauze intreruptive si inceperea unei alte prescriptii.
Cauzele de intrerupere a cursului prescriptie extinctive.
"Prescriptia se intrerupe:
a) prin recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel in folosul
careia curge prescriptia;
b) prin introducerea unei cereri de chemare in judecata ori de arbitrare, chiar daca
cererea a fost introdusa la o instanta judecatoreasca, ori la un organ de arbitraj
necompetent;
c) Printr-un act incepator de executare.
Prescriptia nu este intrerupta, daca s-a pronuntat incetarea procesului, daca
cererea de chemare in judecata sau executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a
perimat ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea".
Dupa intrerupere incepe sa curga o noua prescriptie.In cazul cand prescriptia a fost
intrerupta printr-o cerere de chemare in judecata ori de arbitrare sau printr-un act
incepator de executare, noua prescriptie nu incepe sa curga cat timp hotararea de
admitere a cererii nu a ramas definitiva sau, in cazul executarii, pana la ndeplinirea

12
Gheorghe Lupu, Gheorghe Avornic. „Teoria generală a dreptului", Chişinău, 1997

24
ultimului act de executare".
Repunerea in termenul de prescriptie este o institutie juridica noua, neintalnita in
Codul civil, fiind consacrata, cu caracter general, astfel: "Instanta judecatoreasca
sau organul arbitral poate, in cazul in care constata ca fiind temeinic justificate
cauzele pentru care termenul de prescriptie a fost depasit, sa dispuna chiar din
oficiu judecarea sau rezolvarea actiunii, ori sa incuviinteze executarea silita.
Cererea de repunere in termen va putea fi facuta numai in termen de o luna de la
incetarea cauzelor care justifica depasirea termenului de prescriptie".
Efectul repunerii in termenul de prescriptie .

4.Coleziunea normelor de drept civil .

1. In functie de organul ori persoana de la care provine, interpretarea normelor

juridice poate fi oficiala si neoficiala:
a) Interpretarea oficiala este interpretarea facuta de anumite organe ale statului,
in exercitarea atributiilor ce le revin potrivit legii.
Interpretarea oficiala poate fi la randul ei autentica si judiciara.
- interpretarea oficiala autentica provine de la insusi organul legislativ care a
emis norma a carei interpretare s-a impus a fi facuta odata cu elaborarea ei sau
ulterior printr-o alta norma.
- Interpretarea oficiala judiciara este facuta de instantele judecatoresti cu prilejul
aplicarii normelor de drept civil la situatii juridice concrete cu ocazia solutionarii
litigiilor supuse competentei lor.
b) Interpretarea neoficiala se da legii civile in doctrina ori de catre avocat, in
pledoariile sale in fata instantei judecatoresti.
2. In functie de rezultatul interpretarii, se distinge intre: interpretarea literala
(declarativa), interpretarea extensiva si interpretarea restrictiva.
3. In functie de metoda de interpretare folosita, se deosebeste intre: interpretarea
gramaticala, interpretarea istorico-teleologica, interpretarea sistematica si

25
interpretarea logica.
In doctrina, raportul juridic civil este definit ca fiind relatia sociala – patrimoniala
ori nepatrimoniala – reglementata de norma de drept civil.
Raportului juridic civil ii sunt proprii atat caracterele comune tuturor raporturilor
juridice cat si unele caractere specifice, care-l deosebesc de celelalte categorii de
raporturi juridice.
- raportul juridic civil are un caracter social. Continutul acestui caracter consta in
reglementarea sa de catre norma de drept civil, sens in care relatia dintre oameni
nusi pierde trasatura sa de a fi relatie sociala, iar in al doilea rand, norma de drept
civil (ca orice norma juridica, de altfel) nu se poate adresa decat conduitei
oamenilor, in calitatea lor de fiinte sociale, dotate cu ratiune.
- raportul juridic civil are caracter volitional. Prin caracter volitional al raportului
juridic civil, se intelege faptul ca el este reglementat de norma juridica, norma care
exprima vointa legiuitorului infatisand electoratul.
Exista, insa, si un aspect specific pentru raporturile juridice civile care se nasc din
actele juridice civile.
- raportul juridic civil se caracterizeaza prin pozitia de egalitate juridica a
partilor. Metoda specifica de reglementare a dreptului civil este cea a egalitatii
juridice a partilor. Astfel, egalitatea juridica a partilor, este un caracter propriu
raportului juridic civil.Trasatura acestui caracter rezida in nesubordonarea unei
parti fata de cealalta.
Privit din punctul de vedere al structurii sale, raportul juridic civil este alcatuit din
trei elemente constitutive: partile, continutul si obiectul.
Prin "subiect al raportului juridic civil" se intelege calitatea de a fi titular al
drepturilor subiective si obligatiilor civile.
Prin determinarea subiectelor raportului juridic civil se intelege cunoasterea,
individualizarea acestora. Sub acest aspect, prezinta interes daca partile raportului
juridic civil sunt cunoscute (individualizate) amandoua sau numai una, din
momentul nasterii acestui raport.
In cazul raporturilor juridice, care au in continutul lor drepturi absolute, numai

26
subiectul activ este determinat, care este insusi titularul dreptului subiectiv civil,
iar
subiectele pasive sunt nedeterminate..In cazul raporturilor juridice, care au in
continutul lor drepturi relative, atat subiectul activ, cat si subiectul pasiv sunt
determinate.
In mod obisnuit, raportul juridic civil se stabileste intre doua persoane (intre o
persoana ca subiect activ si o alta persoana ca subiect pasiv).
Sub aspectul subiectelor sale, un asemenea raport este simplu. Sunt insa si
raporturi juridice civile care se leaga intre mai multe persoane, raporturi in care
mai multe persoane au calitatea de subiect activ sau pe cea de subiect pasiv
(numita si pluralitate de subiecte).
Pe categorii de raporturi de drept civil, pluralitatea de subiecte se prezinta astfel:
- in raporturile reale, avand in continut dreptul de proprietate, subiectul pasiv este
nedeterminat dar constituit, intotdeauna, din pluralitatea celorlalte subiecte de
drept
civil, in afara de titularul dreptului de proprietate; subiectul activ, insa, poate fi o
persoana (in cazul proprietatii exclusive), ori sa fie alcatuit din mai multe persoane,

determinate (in cazul proprietatii comune).

Proprietatea comuna exista in una din urmatoarele trei forme:
a) coproprietatea
b)indiviziunea
c)devalmasia,
- in raporturile juridice nepatrimoniale, subiectul pasiv, fiind nedeterminat, este
constituit din pluralitatea celorlalte subiecte de drept civil, cu exceptia subiectului
activ. 13
- in raporturile obligationale (de creanta) pluralitatea poate fi:
- activa, cand exista mai multi creditori;

13
Gheorghe Lupu, Gheorghe Avornic. „Teoria generală a dreptului", Chişinău, 1997

27
- pasiva, cand exista mai multi debitori;
- mixta, cand exista mai multi creditori si mai multi debitori.
Se cere a fi facuta dupa cum raporturile sunt nepatrimoniale sau patrimoniale.
In cazul raporturilor civile nepatrimoniale nu se pune problema schimbarii
subiectului activ care este titularul dreptului, intrucat drepturile nepatrimoniale
sunt inalienabile, iar subiectele pasive sunt nedeterminate (fiind formate din toate
celelalte subiecte de drept civil, in afara de subiectul activ).
In cazul raporturilor civile patrimoniale, urmeaza a se distinge intre raporturile
reale si raporturile de obligatii.
In cazul raporturilor reale poate interveni o schimbare a subiectului activ printr-un
mod legal de transmitere a bunului care se afla in circuitul civ;
In situatia raporturilor civile patrimoniale obligationale poate interveni o
schimbare
atat a subiectului activ (creditorul), cat si a subiectului pasiv (debitorul).
Continutul raportului juridic civil
Prin continut al raportului juridic civil se intelege totalitatea drepturilor subiective
si obligatiilor civile ce revin partilor acestui raport.
"Dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscuta de legea civila subiectului
activ – persoana fizica ori persoana juridica – in virtutea careia acesta poate, in
limitele dreptului si moralei, sa aiba o anumita conduita, sa pretinda o conduita
corespunzatoare – sa dea, sa faca ori sa nu faca ceva – de la subiectul pasiv, si sa
ceara concursul fortei coercitive a statului, in caz de nevoie".
Dreptul civil pentru a raspunde exigentelor teoretice si necesitatilor practice,
clasifica drepturile subiective civile, in functie de mai multe criterii.Principalele
criterii de clasificare sunt urmatoarele:
a) In functie de opozabilitatea lor, drepturile subiective civile sunt absolute si
relative;
b) In functie de natura continutului lor, drepturile subiective civile se impart in
patrimoniale si nepatrimoniale.
Drepturile subiective patrimoniale se subdivid in:drepturi subiective reale; drepturi

28
subiective de creanta.
Drepturile subiective nepatrimoniale se subdivid in:drepturi care privesc existenta
si integritatea persoanei; drepturi care privesc identificarea persoanelor; drepturile
ce decurg din creatia intelectuala.
c) Dupa corelatia dintre ele, drepturile subiective civile se impart in principale si
accesorii;
d) In functie de gradul de certitudine conferit titularilor lor, drepturilor subiective
se impart in: drepturi pure si simple si drepturi afectate de modalitati.
Obligatia civila este definita ca fiind indatorirea subiectului pasiv al raportului
juridic civil de a avea o anumita conduita, corespunzatoare dreptului subiectiv
corelativ, conduita care poate consta in a da, a face ori a nu face ceva si care, la
nevoie, poate fi impusa prin forta coercitiva a statului. 14
Obligatiile pot fi clasificate in functie de diferite criterii.
a) In functie de obiectul lor, obligatiile se impart in mai multe categorii:
- obligatia de a da; obligatia de a face;obligatia de a nu face;
- obligatii pozitive; obligatii negative;
- obligatiile de rezultat (determinate);obligatiile de prudenta si diligenta (de
mijloace)
b) Dupa opozabilitatea lor, obligatiile se impart in:
- obligatii obisnuite (opozabile numai "intre parti");obligatiile opozabile tertilor
(scriptae in rem); obligatii reale (propter rem).
c) In functie de sanctiunea ce asigura respectarea obligatiilor civile, obligatiile se
impart in:
-obligatii civile perfecte; obligatii civile imperfecte (naturale).
2. Clasificarea bunurilor
Criterii de clasificare si categoriile de bunuri in functie de aceste criterii
- 1) Primul si cel mai important criteriu de clasificare a bunurilor este in functie de

14
Constituţia Republicii Moldova

29
natura lor si calificarea data de lege, unde distingem intre bunuri mobile si bunuri
imobile.
2) Dupa regimul circulatiei lor juridice, distingem intre bunurile aflate in circuitul
civil, ce formeaza obiect al raportului juridic civil si bunuri scoase din circuitul
civil.
3)Dupa modul in care sunt determinate, distingem intre bunuri res certa (individual

determinate) sau determinate prin caractere proprii si bunuri res genera

(determinate prin caractere generice).
4) Dupa cum pot fi sau nu impartite fara sa li se schimbe destinatia, distingem intre

bunuri divizibile si bunuri indivizibile.

5) Dupa cum pot fi sau nu inlocuite in executarea unei obligatii civile, distingem
intre bunuri fungibile si bunuri nefungibile.
6) Dupa criteriul posibilitatii de a fi sau nu folosite de mai multe ori fara sa
consume substanta, distingem intre bunuri consumptibile si bunuri
neconsumptibile.
7) Dupa cum sunt sau nu producatoare de bunuri, distingem intre bunuri frugifere
si bunuri nefrugifere
8) Dupa corelatia dintre ele, deosebim intre bunuri principale si bunuri accesorii
9)Dupa modul lor de percepere, distingem intre bunurile corporale si bunurile
incorporale.
Prin "izvor al raportului juridic civil concret" se intelege o imprejurare – act sau
fapt de care legea civila leaga nasterea unui raport juridic civil concret.
Fapte omenesti si fapte naturale
Principalele criterii de clasificare sunt urmatoarele: 15
A. dupa legatura lor cu vointa umana, izvoarele raporturilor juridice civile concrete
se impart in:

15
Gheorghe Lupu, Gheorghe Avornic. „Teoria generală a dreptului", Chişinău, 1997

30
- actiuni omenesti, ce depind de vointa omului;
- fapte naturale (numite si evenimente), care sunt independente de vointa omului.
B. dupa sfera lor, distingem intre fapt juridic in inteles larg (lato sensu) si fapt
juridic in inteles restrans (stricto sensu).

Încheiere
Efectuând şi analizând această lucrare putem spune că normele juridice
constituie "fundamentul pe care se instituie şi funcţionează ordinea juridică din
orice societate".16
Normele juridice sunt emise pentru a orienta conduita umană, pentru a
asigura desfăşurarea normală a relaţiilor sociale.
Normele juridice "trebuie să exprime voinţa poporului", deoarece - în cazul
în care această voinţă este încălcată - "se rupe echilibrul social, cu urmări
imprevizibile". Din moment ce oamenii trăiesc unii lângă alţii, au nevoie de reguli
de conduită. Starea de anarhie, adică aceea în care nu există altă regulă decât bunul
plac al fiecăruia, este propriu vorbind imposibilă pentru viaţă. Cine ar pretinde că

16
Francois Bourricaud, op. cit., p.739-740

31
nu cunoaşte nici o regulă s-ar exclude prin aceasta el însuşi din orice grup uman.
Această ordine necesară se asigură prin regula de drept17. Evident, nu este vorba
de un alt punct de vedere. Specific este în concepţia analizată fundamentarea
regulii de drept pe nevoia umană de securitate şi justiţie, în viaţa socială este
necesară o ordine. Această ordine satisface nevoia omului de securitate, nevoia de
a şti ce poate face el şi ce pot face alţii, ceea ce trebuie să suporte din partea lor.
Din moment ce o regulă există, oamenii pot acţiona în prezent şi pot cunoaşte în
viitor consecinţele actelor lor. Fără regulă oamenii sun paralizaţi.
Originea divină a omului i-a conferit acest sentiment puternic care-i
stăpâneşte întreaga conştiinţă: sentimentul de justiţie. Omului "îi este sete de
justiţie". El îşi înfrânează uşor dorinţa de libertate, din moment ce o regulă este
justă şi el înţelege că regula de drept satisface nu numai nevoia lui de securitate, ci,
în acelaşi timp, nevoia sa de justiţie18.
La ora actuală societatea se află la o etapă de tranziţie la economia de piaţă,
în aceste condiţii relaţiile sociale capătă o nouă calitate şi cer o reglementare
juridică adecvată.
În legătură cu aceasta, cunoaşterea normelor juridice de către populaţie şi,
în special, de către generaţia tânără, care creşte în condiţii neobişnuite pentru
generaţiile precedente, devine o necesitate deosebit de importantă.
Aducerea la cunoştinţă populaţiei a conţinutului legislativ este o problemă
complexă şi totodată foarte complicată, deoarece odată cu schimbările cardinale
din societate se schimbă şi reglementarea juridică a relaţiilor sociale.
Numai normele de drept pot şi trebuie să reglementeze activitatea de
organizare şi conducere a societăţii, a relaţiilor economice, să consfinţească şi să
asigure real libertăţile politice, drepturile patrimoniale şi personale ale cetăţenilor,
să garanteze participarea activă a tuturor cetăţenilor la viaţa politică, economică şi
culturală a ţării.

17
Henrit et Leon Mazeaud, Lecons de Droit civil, Tome premier, Premie volume, Intruduction a T etude du
droit, Editions Mentehresticu. Paris. 1972
18
Ibidem

32
 Ştim că numai prin mijloace juridice nu putem edifica o societate a unor
relaţii ideale, dar, am convingerea că prin normele dreptului putem aduce o
contribuţie majorată la promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor fiinţei
umane, oferind garanţiile necesare respectului, onorii şi demnităţii sale, dacă nu
vom uita - atunci când elaborăm şi aplicăm legile - că omul este ceva sfânt pentru
om!

Bibliografie

1. Constituţia Republicii Moldova

2. Ion Dogaru. „Elemente de teorie generală a dreptului", editura
„Oltenia", Craiova, 1994
3. Gheorghe Lupu, Gheorghe Avornic. „Teoria generală a dreptului",
Chişinău, 1997
4. Boris Negru. „Teoria generală a dreptului şi statului", Chişinău, 1999
5. D. Alexandresco, Principiile dreptului civil român, voi. al IV-lea, Bucureşti, 1926.
6. Gh. Beleiu, Dreptul civil român, Editura Şansa, Bucureşti, 1993.
7. D. Chirică, Drept civil. Contracte speciale, Editura Lumina LEX, Bucureşti, 1997.
8. M.G. Constantinescu, Contractele judiciare, Tipografia ziarului Universul, Bucureşti,
1939.
9. P. Cosmovici şi colab., Tratat de drept civil, voi. I, Partea generală, Editura Academiei,
Bucureşti, 1989
10. C. Hamangiu, R. Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, voi. I, Editura
ALL, Bucureşti,1996.

33
11. C. Hamangiu, R. Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, voi. al II-lea,
Bucureşti, 1929.
12. C. Hamangiu, Codul civil adnotat, voi. al IV-lea, Bucureşti, 1926.
13. J. Manoliu, Gh. Durac, Drept civil. Dreptul de proprietate şi dez-membrămintele sale,
Editura SANVIALY, Iaşi, 1996.
14. I. Deleanu, Dreptul subiectiv şi abuzul de drept, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1988.
15. I. Ionaşcu şi colab., Tratat de drept civil, voi. I, Partea generală, Editura Academiei,
Bucureşti, 1967.
16. M.V. Jakotă, Dreptul roman, voi. I, Editura Fundaţiei „Chemarea", Iaşi, 1993.
17. I. Muraru, Drept constituţional şi instituţii politice, voi. al II-lea, Editura ACTAMI,
Bucureşti, 1995.
18. // Revista Naţională de Drept // Nr. 12 Decembrie 2003, pag. 47
19. Ziarul // Dreptul // Decembrie 2002 pag. 5

34